Sunteți pe pagina 1din 37

Proiectarea activităților

Inspecție curentă 2 în vederea obținerii gradului didactic definitivat

Profesor pentru învățământul preșcolar

Dobre Isabela-Cătălina
Grupa Mare A

Prof. înv. preșcolar: Dobre Isabela

DOMENII DE DEZVOLTARE DIMENSIUNI ALE DEZVOLTĂRII COMPORTAMENTE

A.1. Motricitate grosieră şi motricitate fină în 1.1.Își coordonează mușchii în desfășurarea unor
contexte de viaţă familiare. activități diversificate, specifice vârstei.
A. Dezvoltarea fizică, a sănătăţii şi igienei A.2. Conduită senzorio-motorie, pentru 1.3. Utilizează mâinile şi degetele pentru
personale orientarea mişcării. realizarea de activităţi variate.

A.3. Sănătate (nutriție, îngrijire, igienă 2.1. Utilizeaza simţurile (văzul, auzul, simţul
personală) și practici privind securitatea tactil, mirosul) etc. în interacţiunea cu mediul
personală. apropiat.

2.3. Își coordonează mișcările în funcție de ritm,


cadență, pauză, semnale sonore, melodii.

3.2. Manifestă deprinderi de păstrare a igienei


personale

B.1. Interacțiuni cu adulții și cu copiii de 1.2. Demonstrează abilități de solicitare și de


vârste apropiate. primire a ajutorului în situaţii problematice
B. Dezvoltarea socio- emoţională specifice.

1.3. Inițiază/participă la interacţiuni pozitive cu


copii de vârstă apropiată.

C.1. Curiozitate , interes şi iniţiativă în 1.1. Manifestă curiozitate şi interes pentru


învăţare. experimentarea şi învăţarea în situaţii noi.
C. Capacităţi şi atitudini de învăţare
C.2. Finalizarea sarcinilor şi a acţiunilor 2.1. Realizează sarcinile de lucru cu
(persistenţă în activitate). consecvenţă.

C.3. Activare şi manifestare a potenţialului 2.2. Integrează ajutorul primit, pentru realizarea
creativ. sarcinilor de lucru la care întâmpină dificultăţi.

3.1.Manifestă creativitate în activități diverse.

D.2. Mesaje orale în diverse situaţii de 2.1. Demonstrează capacitate de comunicare


clară a unor idei, nevoi, curiozități, acțiuni,
D. Dezvoltarea limbajului, a comunicării comunicare. emoții proprii (comunicare expresivă).
și a premiselor citirii și scrierii
D.3. Premise ale citirii și scrierii, în contexte 2.2. Respectă regulile de exprimare corectă, în
de comunicare cunoscute. diferite contexte de comunicare.

3.1. Participă la experiențe de lucru cu cartea,


pentru cunoașterea și aprecierea cărții.

3.2. Discriminează/diferențiează fonetic cuvinte,


silabe, sunete și asociază sunete cu litere.

E.1. Relații, operații și deducții logice în 1.1. Identifică elementele caracterisice ale unor
mediul apropiat. fenomene/relaţii din mediul apropiat.
E. Dezvoltarea cognitivă şi cunoaşterea
lumii E.2. Cunoștințe și deprinderi elementare 1.2. Compară experienţe, acţiuni, evenimente,
matematice pentru rezolvarea de probleme și fenomene/relaţii din mediul apropiat.
cunoașterea mediului apropiat.
2.1 Demonstrează familiarizarea cu conceptul de
E.3. Caracteristici structurale și funcționale ale număr şi cu numeraţia.
lumii înconjurătoare.
3.2. Identifică și valorifică unele caracteristici
ale lumii vii, ale Pământului şi Spaţiului.

3.3. Descrie unele caracteristici ale lumii vii, ale


Pământului şi Spaţiului.
SCENARIUL ZILEI
Data: 02.02.2022

Grupa: Mare A

Prof. înv. preșcolar: Dobre Isabela-Cătălina

Tema anuală de studiu: „Când, cum și de ce se întâmplă?”

Tema săptămânală: „La Poli”

Tema zilei: „Expediție la Poli”

I. Activități de dezvoltare personală (ADP):

● Întâlnirea de dimineață:
● Prezența

● Calendarul naturii

● Rutina: ,,Pinguinul e curat, fiindcă bine s-a spălat și la masă s-a așezat!”

● Tranziții:„De pe un ghețar pe altul” (sărituri de pe loc).

II. Jocuri și activități alese (ALA1):

● Știință: „Misterele ghețarilor”- experiment;

● Bibliotecă: „Animale și medii de viață” – citire imagini;

● Construcții: „Igluuri, ghețari și banchize” – construire pe verticală;

● Nisip și apă: „Urmele pinguinilor prin zăpadă” – trasare.

III. Activități pe domenii experiențiale (ADE):

● DLC:„Cu atenție explorăm și mistere dezlegăm”

● DOS2: „Ținutul înghețat”


IV. Jocuri și activități recreative (ALA2):

● „Pinguini și ursuleți pe banchize tot drumeți!”(joc de mișcare); „Alo, Polul Nord? ”(telefonul fără fir-joc distractiv).
Activități de dezvoltare personală

Unitatea de învățământ: G.P.N. „Elisabeta Rosetti” Roseți

Grupa: Mare A

Prof. înv. preșcolar: Dobre Isabela-Cătălina

Tema anuală: „Când, cum și de ce se întâmplă?”

Tema săptămânală: „La Poli”

Tema zilei: „Expediție la Poli”

Tipul activității: Consolidare cunoștințe, priceperi și deprinderi.

Forma de organizare: Frontal, individual

Durata: 20-25 min

Scop: Participarea şi implicarea activă a copiilor în vederea stimulării comunicării, favorizării interrelaționării, împărtăşirii cu ceilalţi şi formării
comportamentului empatic la preşcolari.

Obiective operaționale:

● Să utilizeze formule de salut adecvate momentelor zilei sau în diferite împrejurări;


● Să adopte un comportament adecvat în timpul salutului (mimică, gesturi, privire);

● Să sesizeze absența sau prezența unui coleg, cunoscându-i chipul și numele;

● Să observe vremea de afară, precizând câteva caracteristici ale acesteia, marcându-le prin simbolul adecvat;

● Să schimbe opinii, impresii, păreri cu ceilalți.

Strategii didactice:

● Metode și procedee: conversația, explicația, jocul.

● Resurse materiale: catalogul zilei, calendarul naturii, jetoane animale și medii de viață.

● Forma de organizare: frontal, individual.

Bibliografie :

● Curriculum pentru învăţământul preşcolar, 2019

● „Revista învăţământului preşcolar, nr.1-2/2019

● „Ziua bună începe la Întâlnirea de dimineaţă”, Ed. Tehno-Art, Smaranda Maria Cioflica, Nadina Mignea-Guga, Camelia Lazăr
Activități de dezvoltare
personală
Întâlnirea de dimineață:

Salutul:

„Ora nouă a sosit,

Toți copiii au venit,

În cerc noi ne-am adunat

Și frumos ne-am salutat:

-Bună dimineața, dragi copii!”

Prezența:
„După ce ne-am salutat

Și frumos ne-am așezat,

Colegii ne-am întâlnit

Oare cine n-a venit?”

Astfel se stabilește cine este prezent,

precum și numele copiilor absenți.

Calendarul naturii:

„Calendaru-i încântat,

Că va fi iar completat,

Vremea noi o studiem

Și-n calendar noi o notăm.

De e ploaie sau ninsoare

Vrem să știm acum noi oare?”

Educatoarea adresează copiilor

întrebări referitoare la anotimp,


caracteristici, vreme, îmbrăcăminte etc.

În funcție de

răspunsurile lor, se va

completa Calendarul naturii.

Activitatea de grup:

„Unde locuiesc animalele?”

Scopul acestui joc de asociere


este de a învăța unde locuiesc
animalele.

Copiii, așezați la măsuțe în


cerc, vor primi jetoane cu
animale ce trăiesc la fermă, la
poli, în apă ori în deșert și vor
avea ca sarcină, la solicitarea
mea,. să identifice animalele din
jetoanele primite, să menționeze
și să așeze jetonul lângă cel
hexagonal ce reprezintă mediul
lui de viață.
Jocul se încheie cu plasarea ultimului jeton și recapitularea mediilor de viață expuse.

Noutatea zilei:
Copiii, astăzi
vom avea
musafiri!
Doamnele

educatoare au
aflat foarte
multe lucruri
frumoase despre

voi: că sunteți isteți, frumoși și îndemânatici. De aceea vor

să vadă cum vă descurcați și de această dată.

Tranziții: „ Bat din palme clap, clap, clap

Din picioare trap, trap ,trap.

Mă-n vârtesc, mă răsucesc

Și spre baie eu pornesc!”

Rutine:,,Pinguinul e curat, fiindcă bine s-a spălat și la

masă s-a așezat!” (deprinderea de a se spăla pe mâini


înainte și după servirea mesei).

Tranziții: Unu-doi, unu- doi

Toți copiii sar cu noi.

De pe un ghețar pe altul,

Să vedem ce ne-a adus

Pinguinul pe ascuns!”

Proiect de activitate
(ALA 1)
Sectorul Tema Mijloc de Obiective Sarcini de lucru Strategii didactice Evaluare
realizare operaţionale
Metode Mijloace
didactice
Să observe schimbările -se presară sare și vopsea Explicaţia Cuburi de Evaluare
cubului de gheață în peste gheață, pentru a observa gheață, sare, practic-
Știință „Misterele Experiment anumite condiții. topirea acesteia; Experiment- vopsea, vase, acţională
ghețarilor” ul apă. individală
-se introduce cubul în apă,
pentru a observa plutirea și
topirea acestuia.
„Igluuri, Construcția Să construiască igluuri -recunoaște materialele puse Explicaţia Imagini, Evaluare
ghețari și prin prin suprapunerea mai la dispoziție; cuburi din practic-
Construcții banchize”. suprapunere pe multor cuburi de lemn -construiește în plan vertical; Exercițiul lemn și zahăr, acţională
verticală sau zahăr, ghețari și -colaborează cu colegii. celuloză, individuală
banchize din celuloză. figurine
animale

Bibliotecă „Animale și Citire de Să descrie imaginile pe -exersează deprinderile de Explicația Cărți, reviste Evaluare
medii de viață” imagini bază cunoștințelor comunicare; practic-
însușite. Exercițiul acţională
-numește animalele și locul individuală
unde trăiesc; și grupală

„Urmele Trasare Să traseze semnele(linii -reproduce prin trasare și Explicația Sare, tăvi, Evaluare
pinguinilor frânte, curbe), cu amprentare semnele indicate; bețișoare, practic-
Nisip și apă prin zăpadă” bețișorul, conform -recunoaște materialele puse semne model, acţională
indicațiilor primite; la dispoziţie; Exercițiul individală
-păstrează curățenia la centru. pietre cu
Să asocieze urmele cu amprente.
animalul.

Proiect de activitate
(ADE)
Data: 02.02.2022

Grupa: Mare A

Prof. înv. preșcolar: Dobre Isabela-Cătălina


Tema anuală de studiu: „Când, cum și de ce se întâmplă?”

Tema săptămânală: „La Poli”

Tema zilei: „Expediție la Poli”

Tema activităţii: „Cu atenție explorăm și mistere dezlegăm!”

Mijlocul de realizare: Joc didactic

Domeniul experiențial: Limbă și comunicare - educarea limbajului

Tipul activității: Consolidare și sistematizare

Scop: Consolidarea deprinderii de a analiza fonetic un cuvânt.

Obiectivele operaţionale:

● Să despartă în silabe cuvintele şi să le reprezinte grafic –

obiectivul se consideră realizat dacă toți copiii despart în

silabe cuvintele date și reprezintă grafic numărul de silabe;

● Să formeze un cuvânt din silabele date - obiectivul se consideră realizat dacă toți copiii obțin cuvântul prin alăturarea silabelor;

● Să identifice forma corectă a substantivelor date la singular și pluralul - obiectivul se consideră realizat dacă toți copiii formează corect
pluralul cuvintelor date.

Sarcini didactice:

● Denumirea animalelor reprezentate în imagini și despărțirea acestora în silabe;


● Identificarea numărului de silabe și marcarea grafică a acestora;

● Asocierea cifrei cu numărul de silabe din cuvântul dat;

● Realizarea cuvântului-puzzle;

● Folosirea corectă a pluralului.

Regulile jocului:

● Toți copiii participă la rezolvarea sarcinilor primite, atât individual cât și colectiv;

● Răspunde doar copilul solicitat de către educatoare;

● Copiii care nu reușesc să rezolve singuri sarcinile sunt ajutați de educatoare și colegi;

Elementele de joc:

● Surpriza, mânuirea materialelor, mișcarea, aplauze, recompense.

Strategii didactice:

● Metode şi procedee: explicația, conversaţia, demonstrația, exercițiul, jocul didactic.

● Mijloace didactice: pinguin pluș, planșe didactice, carioca, cuvinte-puzzle, emoticoane.

● Forme de organizare: frontală, individuală.


Durata: 25-30 de minute

Locul de desfăşurare: sala de grupă.

Bibliografie:

● Curriculum pentru educația timpurie, 2019;

● Georgiana Velicu, „Aspecte psihopedagogice și metodologice la disciplina matematică pentru ciclul primar și preșcolar”,Ed. Bibliotheca
Târgoviște, 2016;

● Mariana Norel, Oana Alina Bota, „Didactica domeniului experiențial - Limbă și comunicare”, Ed. ASCRED, Cluj-Napoca, 2012;

● Ștefania Antonovici, Cornelia Jalbă „Jocuri didactice pentru activitățile matematică din grădiniță – Culegere”, Ed.Aramis, București,
2005;

● Ileana Hangiu, Cireșica Raclaru „Jocuri pentru


preșcolari –culegere”, Ed.Aramis, București, 2005
Scenariul activității
Secvențe didactice Conţinut științific Strategii didactice Evaluare
Metode şi Mijloace Forme de
procedee didactice organizare

I. Crearea condiţiilor necesare bunei desfăşurări a


activităţii:
Moment
organizatoric Pregătirea materialelor didactice și a mijloacelor tehnice
în vederea desfășurării activității în cele mai bune
condiții.
II. Se va realiza cu ajutorul unui pinguin, pe nume Surpriza -Pinguin Frontală Observarea
Imperial. Acesta le prezintă copiilor un traseu pe care directă
Captarea atenţiei sunt marcate locurile de explorat și îi roagă să îl ajute în Observaţia -scrisoare
dezlegarea misterelor pentru a-și aminti despre locurile
natale, acolo unde s-a născut dar a fost furat de
vrajitoarea cea rea și dus la circ.
III. Anunț tema activității „Cu atenție explorăm și mistere Conversația Frontală Observarea
dezlegăm!” Pentru a-l ajuta pe pinguinul Imperial directă
Anunțarea temei trebuie să rezolvăm câteva sarcini: să numim animalele Explicația
și a obiectivelor pe de la poli, să despărțim cuvintele în silabe, să le
înțelesul copiilor numărăm și să marcăm numărul acestora, să aflăm
pluralul cuvintelor ilustrate.
IV. Preșcolarii vor răspunde la întrebările: Frontală Evaluare orală
-Câte anotimpuri sunt la Poli?
Reactualizarea -Ce animale trăiesc acolo? Exercițiul
cunoștințelor -Pe ce stau pinguinii și urșii polari?
-Cum se numesc oamenii care trăiesc la Poli?
-Cum se numește casa lor?
-Cu ce se hrănesc?
V. Pentru a-l ajuta pe pinguinul Imperial va trebui să Conversația
îndeplinim sarcinile cât mai bine, iar la final el ne va
Dirijarea învățării recompensa cu emoticoane zâmbărețe. Frontală
Aleg o imagine de pe panou, numesc animalul polar și Explicaţia
Explicarea jocului demonstrez copiilor modul de despărțire în silabe
(asociind pronunțarea acestuia cu bătăi ritmice din Individuală
palme) Demonstraţia

Exemplu: ba-le-nă
Aprecieri
Pentru a verifica dacă s-au înțeles regulile jocului, se verbale
Jocul de probă realizează jocul de probă. Pinguinul Imperial indică un
copil din grupă. Acesta alege o imagine de pe panou,
spune ce reprezintă, desparte cuvântul în silabe, Exerciţiul
precizează din câte silabe este alcătui, indică cifra
corespunzătoare și trasează grafic numărul de silabe. Frontală
- panou,
Fiecare copil, pe rând, va veni la panou unde va
Individuală Aplauze
Jocul propriu-zis identifica o imagine, desparte cuvântul în silabe, Jocul didactic -planșe A4
asociind pronunțarea acestuia cu bătăi ritmice din
palme, cu cifra corespunzătoare, spunând și arătând câte -carioca
silabe are cuvântul și va trasa pe fișă o linie orizontală
pentru fiecare silabă în parte.
Se va realiza cu ajutorul cuvintelor-puzzle. Fiecare Aprecieri
preșcolar va primi un puzzle din 2, 3, sau 4 silabe pe -puzzle
Complicarea care le va număra și le va asambla. cuvinte cu verbale
jocului imagini
Răspunsurile corecte vor fi aplaudate.
Aplauze

VI. Expun copiilor planșe ce ilustrează un animal sau mai -planșe A3 Frontală Evaluare orală
multe animale polare de același fel, iar ei sunt solicitați
Obținerea să le identifice folosind atât forma la plural cât și cea de Explicaţia Individuală
performanței la singular, conform imaginii prezentate.
VII. Încheierea Voi face aprecieri colective și individuale asupra Conversația -emoticoane Frontală Aprecieri
activității modului de participare la activitate și voi recompensa verbale
preșcolarii cu emoticoane. Individuală

Proiect de activitate
(ADE)
Data: 02.02.2022

Grupa: Mare A

Prof. înv. preșcolar: Dobre Isabela-Cătălina

Tema anuală de studiu: „Când, cum și de ce se întâmplă?”

Tema săptămânală: „La Poli”

Tema zilei: „Expediție la Poli”

Tema activităţii: „Ținutul înghețat”

Domeniul experiențial: Om și societate

Mijlocul de realizare: Lucrare colectivă

Scop: Perfecționarea deprinderilor de a lipi, de a asambla, și


de a integra prin lipire elementele într-o lucrare colectivă.

Dezvoltarea și întărirea relațiilor de grup, deprinderea de a acționa

în grup, de a-și coordona propriile acțiuni cu cele ale colegilor din

grupă.

Obiectivele operaţionale:

● Să denumească corect materialele și instrumentele de lucru; obiectivul se consideră realizat dacă fiecare copil este capabil să denumească
materialele necesare realizării temei;
● Să lipească elementele lucrării: urși (vată), pinguini (fire lână), vulpe, focă, morsă, orcă, iepure, reni; obiectivul se consideră realizat dacă
fiecare copil este capabil să realizeze o figurină.
● Să respecte etapele de lucru specifice tehnicii de lipire
(întinderea lipiciului, așezarea elementelor de lipit, presare);
obiectivul se consideră realizat dacă fiecare copil respectă
tehnica propusă.
● Să participe cu interes la realizarea lucrării, prin asamblarea
elementelor realizate; obiectivul se consideră realizat dacă
fiecare copil își atașează o lucrare în spațiul destinat.
Strategii didactice:

● Metode şi procedee: explicația, conversaţia, demonstrația,

exercițiul practic.

● Mijloace didactice: lipici, siluete decupate de animale polare,

fire de lână, vată, hârtie, ochi, scobitori, machetă, puzzle.

● Forme de organizare: frontal, individual.


Durata: 30-35 de minute

Locul de desfăşurare: sala de grupă.

Bibliografie:

● ,Curriculum pentru educația timpurie , 2019.

Scenariul activității
Secvențe didactice Conţinut științific Strategii didactice Evaluare
Metode şi Mijloace Forme de
procedee didactice organizare

I. Crearea condiţiilor necesare bunei desfăşurări a


activităţii:
Moment
organizatoric Pregătirea materialelor didactice și a mijloacelor
tehnice în vederea desfășurării activității în cele mai
bune condiții.
II. Se realizează prin apariția educatoarei însoțită de Surpriza Pinguin pluș, Frontală Evaluare orală
Captarea atenţiei pinguinul Imperial și le prezintă o machetă din care machetă, prin observare
lipsesc animalele polare. Acesta le spune copiilor că puzzle tactil directă
Vrăjitoarea cea Rea a alungat toate animalele care
trăiesc la Poli și îi roagă să le găsească și să le aducă
înapoi în Ținutul Înghețat. Pentru a-i ajuta, pinguinul,
le mai arată un puzzle tactil și îi îndeamnă să
descopere blănița fiecărui animal pentru a o putea
reproduce pe figurine.
III. Se va anunța tema, realizarea unei lucrări comune, Conversația Suport Frontală Evaluarea orală
printr-o activitate practică în care vom lipi diverse machetă prin observarea
Anunțarea temei materiale pe șabloanele animalelor decupate și le Explicația directă
și a obiectivelor pe prindem în ținutul gheții.
înțelesul copiilor
IV. Li se va aminti copiilor aspecte din lucrările realizate Conversaţia Lucrările Frontală Evaluare orală
anterior „Moș Crăciun”, „Oameni de zăpadă” și copiilor
Reactualizarea „Animale domestice” în care am folosit aceeași Observaţia individuală
cunoștințelor tehnică de lipire a diverselor materiale pe șabloane de Explicaţia
hârtie decupate.
De asemenea, se vor reaminti și instrumentele folosite
în realizarea acestora.
V. Explicarea și demonstrarea concomitentă a Observaţia Frontală Evaluare prin
modului de lucru, prin care se vor evidenţia: observare
Dirijarea învățării Conversaţia directă
Etapele de lucru
Modul de utilizare a materialelor de lucru insistându- Lipici,
individuală
se pe importanța respectării ordinii operațiilor (se Explicaţia fire de lână,
aplică lipiciul pe suprafața hârtiei, se pun elementele
decorative și se presează); siluete de
animale
Încadrarea corectă a elementelor în spaţiul de lucru; polare,
Respectarea ordinii la masa de lucru şi a acurateţei Demonstraţia vată,
lucrării.
Încălzirea muşchilor mici ai mâinii, în ritmul și fetru,
conform versurilor cântecului:
hârtie,
Şi acum să ne pregătim scobitori,
Mâinile să le-ncălzim
Le vom folosi cu spor ochi. Evaluare
Pentru ceva folositor. practică-
Scutur mâna-n chip şi fel acțională
Şi-o mişc ca pe-un clopoţel Exerciţiul individuală
Sus şi jos, aşa şi-aşa, practic
Azi cu toții vom lucra!
Se urează copiilor „ Spor la lucru!”
Copiii realizează siluetele animalelor polare folosind
corect tehnica de lucru.
VI. Executarea temei de către copii, în mod individual, Evaluare
în conformitate cu: practic-
Obținerea Suport, Frontală acțională
performanței Indicațiile educatoarei; individuală
Copiii realizează macheta „Ținutul înghețat” folosind Explicaţia lipici,
individuală
corect tehnica de lucru. Demonstraţia
Respectarea etapelor de lucru;
Utilizarea corectă a materialelor de lucru; Exerciţiul
Încadrarea corectă a elementelor în spaţiul destinat
lucrării;
Ajutorarea copiilor care solicită sprijin sau adresează
întrebări.
VII. Evaluarea Analiza machetei realizate. Evaluare prin
performanțelor și observare
asigurarea feed- După ce toți copiii au atașat machetei animalele Turul galeriei Macheta directă
back-ului realizate, aceasta va fi evaluată printr–un Tur al
galeriei, atât de către educatoare cât și de către copii. Evaluarea
Se vor urmări acuratețea, gradul de finalizare, capacității de
participarea activă și afectivă a copiilor și mai ales analiză a
antrenul și buna dispoziție din timpul lucrului. copiilor

VIII. Încheierea În această etapă a activității se vor face aprecieri Conversația Recompense Frontală Evaluare orală
activității generale asupra modului de desfăşurare al activităţii, individuală
asupra efortului şi progresului realizat de copii iar individuală
pinguninul Imperial le mulțumește copiilor pentru
ajutor.

Proiect de activitate
ALA2
Data: 02.02.2022

Grupa: Mare A

Prof. înv. preșcolar: Dobre Isabela-Cătălina

Tema anuală de studiu: „Când, cum și de ce se întâmplă?”

Tema săptămânală: „La Poli”


Tema zilei: „Expediție la Poli”

Tema activităţii: „Ținutul înghețat”

Tema activității: -„Pinguini și ursuleți pe banchize tot drumeți!”

–joc de mișcare.

-„Alo, Polul Nord? ”(telefonul fără fir -joc distractiv).

Tipul activității: Dobândire de cunoștințe, priceperi și deprinderi

Categorii de activități de învățare: ALA 2

Mijlocul de realizare: Joc de mișcare și joc distractiv

Scop: Dezvoltarea deprinderilor motrice de bază, a atenţiei şi

crearea unei atmosfere de bună dispoziţie, destindere şi relaxare.

Obiective operaţionale:

● Să exerseze săritura cu desprindere de pe ambele picioare, cu deplasare înainte -obiectivul se consideră realizat dacă toți copiii își
coordonează mișcările proprii cu sarcinile jocului;
● Să aducă tot atâtea pahare câte indică cifra de pe jeton, pe care să le aşeze în cutiile pregătite - obiectivul se consideră realizat dacă toți
copiii asociază cifra cu numărul de pahare;
● Să şoptească colegului de alături cuvântul auzit - obiectivul se consideră realizat dacă toți copiii vorbesc în șoaptă;

● Să participe activ și afectiv, exprimând sentimente de bucurie -obiectivul se consideră realizat dacă toți copiii exprimă sentimente de
bucurie în timpul jocului.
● Să respecte regulile prevăzute de joc -obiectivul se consideră realizat dacă toți copiii respectă regulile impuse de joc;
Strategii didactice:
● Metode și procedee: conversația, explicația, demonstrația, exercițiul, jocul.

● Mijloace didactice: pahare de unică folosință, cutii, jetoane cu cifre de la 1 la 5, fluier, ecusoane.

● Forme de organizare: frontală, individuală, pe echipe.


Locul desfășurării: sala de grupă.

Durata: 25-30 min.

Resurse bibliografice:

● Curriculum pentru educaţie timpurie, 2019;

● „Culegere de jocuri” Ed. Alpha MDN; 2015.

Scenariul activității
STRATEGII DIDACTICE
EVALUARE
SECVENȚE CONȚUNUT DIDACTIC Metode și procedee Mijloace Forme de
DIDACTICE didactice organizare
1. Moment Voi crea spațiul adecvat pentru desfăşurarea jocurilor.
organizatoric Introducerea copiilor in spațiul destinat activității.
Organizarea colectivului de copii.

2. Captarea Se va realiza prin intermediul materialelor puse la -conversația -frontală -observarea


atenției dispoziția copiilor: cutia cu pahare, jetoanele cu cifre, individuală sistematică
traseul.

3. Anunțarea Voi anunța jocurile care urmează a fi desfășurate: -explicația -frontală -observarea
temei și a „Pinguini și ursuleți pe banchize tot drumeți!” urmat de sistematică
obiectivelor jocul telefonul fără fir intitulat „Alo, Polul Nord? ”, pentru
a ne reveni după efortul depus și a ne liniști.

4. Dirijarea „Pinguini și ursuleți pe banchize tot drumeți!” -frontală


învățării și
obținerea Se va analiza traseul de orientare care duce la cutiile cu -aprecieri
performanței pahare și cele de depozitare.. verbale asupra
comportamen-
Explicarea jocului Voi explica regulile jocului „Pinguini și ursuleți pe
banchize tot drumeți!” Vom forma două echipe, echipa -explicația -măști -pe echipe tului copiilor
pinguinilor și echipa ursuleților. Fiecare jucător va primi -cutii
Regulile jocului un ecuson, în funcție de echipa din care face parte.
-jetoane
Așezându-se primii copii cu vârful picioarelor la linia de
start, voi ridica jetonul cu o cifră cuprinsă între 1 și 5; -explicația -fluier
copiii ambelor formații vor recunoaște cifra și la semnalul
-pahare
sonor, prin îndoirea genunchilor, vor sări exact în direcția
plastic
indicată. Ajunși la capătul traseului - cutia cu pahare, vor
Desfășurarea jocului scoate atâtea cât arată cifra de pe jeton și le vor transporta
de probă în cămara echipei (cutie). -explicația

Vom desfășura împreună un joc de probă pentru


însușirea regulilor. Acolo unde va fi necesar voi da -frontală
explicaţii suplimentare şi le voi reaminti regulile jocului.
- Primul copil din fiecare echipă va fi cel care va sări la
semnalul sonor;
- Voi ridica jetonul cu cifra cuprinsă între 1 și 5, iar copiii
ambelor echipe vor recunoaște cifra; -pe echipe
-Când se ajunge la copcă vor lua din cutie atâtea pahare cât
arată cifra de pe jeton și le vor duce în cămara echipei sale
pe același traseu pe care au venit;
-Copiii ambelor echipe vor fi atenți să nu scape prada pe
jos;
Desfășurarea propriu-
zisă a jocului -Copilul care a executat corect va lua loc pe scăunel, de
-demonstrația -aprecieri
unde își va susține echipa, iar dacă vor fi copii care nu au
verbale asupra
reușit se vor așeza din nou la coada șirului, pentru a
comportamen-
parcurge corect traseul.
-exercițiul tului copiilor
Voi urmări buna desfăşurare a jocului şi respectarea
Explicarea jocului regulilor. -jocul
„ Copilaşilor acum
Să pornim cu toţi la drum
Pe bancă să ne aşezăm -conversația
Şi alt joc să ne jucăm”
-explicația
„Alo, Polul Nord? ” (telefonul fără fir)
-frontală
Copiii vor fi împărțiți în două șiruri. Primul copil din şir va
-scăunele
auzi la ureche un cuvânt şi îl va spune colegului de alături
în şoaptă, copil care îl va transmite repede următorului şi
tot aşa până la ultimul copil din şir. Ultimul copil va spune
Regulile jocului cuvântul cu voce tare, chiar dacă nu are niciun înţeles, dar -pe echipe
el va trebui să spună ce a auzit. Din cauza faptului că se
spune în şoaptă şi foarte rapid, de cele mai multe ori
cuvântul iniţial se transformă până la destinatar în cu totul
alt cuvânt. Apoi, copiii îşi schimbă locul, ultimul
aşezându-se în locul primului, şi tot aşa. La acest joc nu -observarea
câştigă nimeni, dar toată lumea se distrează foarte tare. sistematică
Desfășurarea jocului
de probă - Primul copil din şir aude la ureche un cuvânt pe care îl
şopteşte vecinului;
Desfășurarea propriu-
- fiecare copil transmite, în şoaptă, ceea ce a auzit,
zisă a jocului
copilului de lângă el;
-demonstrația
- ultimul copil va spune cu voce tare ceea ce a auzit şi îşi
va schimba locul, venind primul în şir:
– se confruntă rezultatul cu cuvântul spus inițial.
-exercițiul
Vom desfăşura împreună câte un joc de probă (pentru a -aprecieri
vedea dacă şi-au însuşit regulile) Acolo unde va fi necesar -jocul verbale asupra
voi da explicaţii suplimentare şi le voi reaminti regulile comportamen-
jocului. tului copiilor
Voi urmări buna desfăşurare a jocului şi respectarea
regulilor.

5. Încheierea Se fac aprecieri generale și individuale iar copiii care au -conversația -aprecieri
activității respectat regulile de joc vor fi felicitați. verbale
ANEXA

S-ar putea să vă placă și