Sunteți pe pagina 1din 12

UNIVERSITATEA TEHNICĂ “GHEORGHE ASACHI” din

IAŞI
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGATIREA PERSONALULUI DIDACTIC

PROIECT

COMUNICARE EDUCAŢIONALĂ

Coordonator, Cursant,

2021
Proiect – Realizarea unei reviste şcolare

1. Titlul proiectului

Realizarea unei reviste la nivelul şcolii generale nr. 1 Vânători Neamţ, cu titlul ,, Şcoala
mea e o comoară”

2. Introducere – descrierea problemei

Prin învăţământul modern, se doreşte formarea de oameni capabili să se adapteze la


diverse contexte sociale, să facă faţă unei multitudini de situaţii şi să fie capabili să lucreze în
echipă. Având în vedere societatea în care trăim, elevii trebuie să stăpânească instrumentele
cunoaşterii.
Un stimulent pentru seriozitate, simţ de răspundere şi motivare cred ca ar fi crearea unei
reviste şcolare, deoarece elevii resimt lipsa unor activităţi extracuriculare, în care să se afirme şi
să fie apreciaţi pentru realizările lor.
Revista şcolară este o modalitate de exprimare a sentimentului elevilor de apartenenţa la
comunitatea din care fac parte şi credinţa ca aceasta este o carte de vizită, de prezentare şi de
recunoaştere a şcolii lor.
Consider ca necesar existenţa unui instrument prin care elevii să poată exersa exprimarea
opiniilor, argumentarea lor şi să poată contribui la informarea colegilor, a părinţilor şi a
locuitorilor comunei. De asemenea, prin apariţia revistei, elevii pot să se implice în rezolvarea
problemelor şcolii şi ale comunităţii, să valorifice tradiţiile locale, să atragă fiii satului şi
personalităţile provenite din Vânători Neamţ la activitatea şcolii.
În acelaşi timp, revista este o legătură palpabilă cu trecutul, odată ce elevii vor fi părăsit
băncile acestei instituţii.
Elevii trebuie puşi în situaţia de a descoperi, de a se confrunta cu ipotezele şi cu
interpretările altora. Realizarea unei reviste presupune alcătuirea unui colectiv de redacţie care
să adune date, informaţii pe diverse teme de interes, articole ale elevilor, creaţii literare sau
grafice, pe care apoi să le supună unui proces de prelucrare, tehnoredactare. Activitatea aceasta
presupune formarea unui grup în care elevii trebuie să asculte, să coopereze, să argumenteze şi
să-şi coordoneze acţiunile cu ale celorlalţi elevi. De asemenea, în timpul activităţii în grup, elevii
comunică între ei fără a fi controlaţi mereu de profesori, ceea ce le dezvoltă iniţiativa şi
responsabilitatea.
Prin această activitate se stimulează şi munca autonomă dar şi comunicarea între elevi şi
se permite stabilirea unor noi relaţii între profesori şi elevi.

3. Scopul proiectului

Scopul proiectului este formarea şi dezvoltarea comportamentului liberei exprimări, crearea


unui spaţiu de exprimare şi de exersare a înclinaţiilor elevilor specifice unei reviste şcolare,
contribuţii la dezvoltarea unei culturi democratice în şcoală.

4. Obiectivele proiectului

a) Cunoaşterea de către întreaga comunitate a acţiunilor desfăşurate în şcoala –


activităţi curriculare şi extracuriculare, culturale şi spirituale;
b) Îmbogăţirea spectrului cultural –afectiv al comunităţii, vizavi de potenţialul
creator al tinerei generaţii;
c) Dezvoltarea capacităţilor de comunicare publică la nivelul elevilor;
d) Dezvoltarea spiritului de iniţiativă la nivelul elevilor şi cadrelor didactice;
e) Identificarea şi dezvoltarea unor aptitudini jurnalistice şi literare ale elevilor
f) Dezvoltarea spiritului de echipă;
g) Dezvoltarea capacităţilor de prelucrare a informaţiei, de exprimare scrisă şi de
argumentare a opiniilor;
h) Asumarea de responsabilităţi în organizarea unor activităţi extraşcolare.

5. Grup țintă – descriere succintă

 Elevii din clasele I – VIII;


 Cadrele didactice ale şcolii;
 Părinţi;
 Localnicii comunei;
6. Durata proiectului
Proiectul se va desfăşura pe parcursul mai multor ani şcolari şi va apărea semestrial.

7. Metode didactice
Principalele metode didactice utilizate în cadrul proiectului sunt:
- Activitate pe grupe
- Conversaţia;
- Dezbaterea;
- Brainstorming-ul;
- Observarea independentă;
- Interviul;
- Prelegerea;
- Sesiuni de informare.

8. Resurse
Umane:
- Elevii din clasele I – VIII;
- Cadre didactice

Materiale:
- Spaţiu pentru întâlnirile de lucru – la şcoala Vânâtori Neamţ;

- Reviste, monografii, enciclopedii, CD-uri;

- Mijloace tehnice ale tehnologiei informaţiei utilizate pentru elaborarea şi


redactarea revistei: telefonul, calculatorul, copiatorul, cameră video etc.

9. Activități – prezentarea structurii activităților proiectului și prezentarea, în


detaliu, a planului de desfășurare a uneia dintre activități.

Nr Activitatea Durata Locaţia


1 Crearea grupului de elevi şi de 01.10.2021 Şcoala Vânători
cadre didactice care vor Neamţ
constitui „nucleul” revistei.
Stabilirea colectivului de
redacţie. Delimitarea responsa-
bilităţilor
2 Întâlnire pregătitoare. Discuţii 16.10.2021 Şcoala Vânători
cu realizatorii revistei ,,Şcoala Neamţ
mea e o comoară”
3 Elaborarea planului revistei. 21.10.2021 Şcoala Vânători
Structurarea pe domenii şi Neamţ
teme. Consultări asupra
planului revistei
4 Redactarea articolelor şi a 22.10.2021 Şcoala Vânători
materialelor iconografice Neamţ
5 Selectarea articolelor şi a 10.11.2021 Şcoala Vânători
materialelor pe domenii şi Neamţ
secţiuni. Ilustrarea revistei
6 Tehnoredactarea şi corectara 11.11.2021– Şcoala Vânători
materialelor.Stabilirea 20.11.2021 Neamţ
formatului revistei
7 Tipărirea revistei 01-08.12.2021 Ed. Dianuşa
8 Lansarea revistei 15.12.2021 Şcoala Vânători
Neamţ
9 Promovarea revistei prin mass- Ianuarie 2022 „Ziarul Gura
media locale Târgului”
10 Distribuirea revistei şi Ianuarie 2022 Comuna
atragerea de noi colaboratori Vânători Neamţ
pentru colectivul de redacţie
11 Evaluarea activităţilor şi a 31.01.2022 Şcoala Vânători
primului număr al revistei Neamţ
Fiecare număr al revistei tipărit în câte 100 de exemplare.

Descriere activitate nr .3
,, Elaborarea planului revistei. Structurarea pe domenii şi teme. Consultări asupra
planului revistei”

Pentru realizarea acestei activităţi, se va propune un sondaj la nivelul elevilor din şcoală,
prin care se va consulta ce domenii şi teme ar fi interesaţi să citească în revista şcolii.

Se va realiza o sedinţă în care se vor dezbate:

- modul de abordare a rubricilor şi structura lor;

- Cadrele didactice responsabile de revistă propun ca şi puncte de plecare următoarele


rubrici:
1. istoria şcolii
2. interviuri cu profesorii, elevii
3. zile aniversare
4. statistica ( x% din elevi ar dori un videoproiector nou, etc)
5. realizari ale elevilor
6. pasiuni ale elevilor, lucruri iesite din comun
7. o rubrica asa Da, asa Nu
8. desen şi fotografie

- Se vor prezenta exemple de reviste de la alte şcoli, pentru a avea o idee de structurare;

- Se vor aduce noi idei şi completări din partea elevilor, dar şi a cadrelor didactice;

- Se vor căuta sponsori pentru tipărirea revistei;

- Înştiinţarea elevilor din şcoală privind domeniile şi temele ce pot fi prezentate în cadrul
revistei;

- Prezentarea la nivelul şcolii a paşilor de urmat în vederea participării elevilor la redactarea


articolelor. Aceşti paşi sunt:

1. Informare:

- elevii citesc

- caută informaţii

- sunt la curent cu ce se întâmplă în şcoală, comunitate, ţară

- întreabă

- ascultă

2. Reflecţie

- filtrează informaţia,

- analizează ce este ,,bun” sau ,,rău”, care informaţii sunt credibile, din ce
surse provin

- analizează posibilităţile

- estimează consecinţele unei acţiuni

3. Adoptarea unei atitudini

- adoptă o anumită atitudine faţă de anumite evenimente sau fapte

- îşi exprimă punctul de vedere, argumentează, explică

4. Acţiune

- elevii propun soluţii


- iniţiază acţiuni

- îi ajută pe cei din jur

10. Evaluarea rezultatelor proiectului

Rezultatele aşteptate sunt:

- Elevi şi părinţi mai informaţi despre activitatea şcolii şi despre educaţie;

- Spirit de echipă dezvoltat;

- Distribuirea revistei în şcoală şi în afara şcolii;

- Mărirea gradului de respect din partea părinţilor faţă de şcoală;

- Elaborarea de către elevi a unui regulament propriu al consiliului de redacţie;

- Depistarea unor talente în jurnalistică şi literatură.

Evaluarea rezultatelor se poate realiza prin:


- Participarea la concursul naţional al revistelor şcolare

- Participarea la concursuri de reviste şcolare

S-ar putea să vă placă și