George Bacovia, un exponent al simbolismului și modernismului în literatura română,

își imortalizează trăirile și gândurile într-un poem ce poartă greutatea titlului "Plumb".
Această creație poetică devine un portal către abisul interior al umanității, o călătorie
în lumea tulburătoare a melancoliei, decadenței și a iubirii pierdute. În universul vast
al poeziei, temele prezentate în "Plumb" se cristalizează într-o simfonie cenușie a
vieții. Condiția nefericită a poetului într-o societate ostilă, incapabilă să îl înțeleagă,
tema morții este explorată într-un mod metaforic și intens, utilizând simboluri
recurente, precum plumbul, pentru a sublinia trăirile intense și starea sufletească a
poetului. Plumbul devine un element central în poezia lui Bacovia, reprezentând
greutatea, inerția și, în același timp, melancolia existenței umane. Sicriele, florile,
veștmântul, coroanele și chiar amorul sunt toate asociate cu acest metal greu,
sugerând o atmosferă sumbră și o introspecție asupra inevitabilității morții. Plumbul
devine o metaforă pentru povara vieții și a dragostei, precum și pentru lipsa de
speranță și libertate. Fiecare temă si motiv poartă în spate o poveste proprie, iar
împreună creează o frescă a existenței umane în stil bacovian.

Ideea obsedanta a mortii este accentuata prin imagini sinestezice “scartaiau

coroanele de plumb”, “stam singur in cavou… si era frig”, sugerand imposibilitatea
comunicarii autentice cu sinele, singurele manifestari cu care are tangenta eul liric
fiind din lumea de dincolo. Pana si florile , simbol al inocentei si al frumusetii, devin
un simbol al artificialului, monotoniei. La nivel stilistic, aceasta idee este transmisa
de oximoronul “flori de plumb” ce ofera o sugestie asupra trecerii in nefiinta, ilustrand
monocromia ce vine odata cu moartea fiintei vii.

Moarte la nivelul materiei - flori de plumb

Moarte spirituala - aripile de plumb

Confirmam ideea textului prin cele doua imagini, distrugand ideea existentei umane