FARMACOLOGIE

PARACETAMOL
-
FARMACOCINETICA

Rotaru Sorin
AMG, Anul I, Gr IV
 Paracetamolul (sau paraacetilaminofenol, acetaminofen) este un derivat de para-
aminofenol din clasa anilidelor (codul ATC: N02BE01), cu acțiune analgezică și antipiretică.
Acțiunea sa antiinflamatoare este practic inexistentă, dar acest lucru nu înseamnă că nu poate
fi folosit în durerile cauzate de inflamații.

Indicații terapeutice: utilizat în mod curent pentru tratamentul simptomatic al afecțiunilor

care implică durere de intensitate slabă sau moderată:
 Cefalee
 Nevralgii dentare
 Dureri chirurgicale
 Artralgii nereumatismale
 Entorse, fracturi, luxații
 Dismenoree
Eficiența maximă a paracetamolului se obține în cazul durerilor slabe de origine non-
viscerală. Ca antipiretic în hipertermiile de natură infecțioasă. Efectul antipiretic este
proporțional cu temperatura: paracetamolul este complet ineficient în scăderea temperaturii
normale

Căi de administrare
 Per os (oral)
 Rectal
 Intravenos, pentru durerea postoperatorie

Paracetamolul administrat oral la om este absorbit rapid şi aproape complet din tractul
gastrointestinal după administrare şi aproape în întregime la nivelul intestinului subţire.
Concentrațiile plasmatice maxime sunt atinse la aproximativ 0,5 până la 2 ore de la
administrare. Paracetamolul este distribuit rapid și uniform în toate țesuturile și trece bariera
hematoencefalică. Biodisponibilitatea absolută se situează între 65% și 89% și indică un efect
de prim pasaj de aproximativ 20 - 40%. Absorbția este accelerată pe stomacul gol, însă
biodisponibilitatea este doar ușor influențată. Legarea de proteinele plasmatice este scăzută,
cu toate acestea, poate să crească în caz de supradoză, dar foarte rar depăşind 50%.

Transformarea enzimatică are loc predominant la nivel hepatic 80-90% este

metabolizat în ficat prin conjugare, rezultând glucurono- (cea mai mare parte)
și sulfoconjugați, excretați apoi în urină. 2% până la 4% se elimină sub formă neschimbată
în urină, iar o mică fracțiune ia calea citocromului P450 din mitocondriile hepatice, fiind sursa
unui metabolit foarte toxic, care este rapid inactivat prin conjugare cu glutation (detoxifiere la
nivelul ficatului).
Acest metabolit este apoi conjugat a doua oară cu cisteină și acid mercapturic și
eliminat renal. Această oxidare cu 2 electroni a acetaminofenului la N
acetilbenzosemichinonimină, de către PHS implică probabil formarea unui produs de oxidare
cu un electron, Nacetil-benyosemichinonimină, radical liber, ambii metaboliți fiind implicați
în toxicitatea renală, în 18 principal prin conjugare directă cu acizi glucuronic şi sulfuric (60%
şi respectiv 35%). Cantităţile mici de metaboliţi toxici p-aminofenol şi N-acetil-p-
benzochinonimină (prin N-hidroxilare) apărute sunt legate de glutation şi cisteină. Metaboliţii
se elimină prin rinichi. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 1,5 -
2,5 ore, eliminarea completă (aprox 90% din doza ingerată) se face în principal prin urină
având loc în decurs de 24 ore în principal sub formă glucuronoconjugată (60-80 %) şi
sulfoconjugată (20-30%). Mai puţin de 5% este excretată sub formă nemetabolizată. Efectul
maxim şi durata medie a efectului (4 – 6 ore) se corelează aproximativ cu concentraţia
plasmatică.

La o doză standard, paracetamolul scade doar într-o mică măsură temperatura

corpului. In acest sens este inferior ibuprofenului, iar beneficiile utilizării sale în cazul febrei
sunt neclare.
La doze masive de paracetamol sau la o administrare pe timp indelungat, datorită
depleţiei de glutation se poate produce necroză hepatică (tratamentul se face prin
administrarea cat de repede posibil a N-acetilcisteinei ca antidot).
Grupe speciale de pacienţi: Insuficienţă renală: în caz de insuficienţă renală severă
(clearance-ul creatininei mai mic de 10 ml/min), eliminarea paracetamolului şi a metaboliţilor
săi este încetinită.

Bibliografie:

Curs de farmacologie pentru asistenti medicali - Sorina Cucuiet, 2007

Matthew J. Ellenhorn, Seth Schonwald, Gary Ordog, Jonathan Wasserberger: Ellenhorn's
Medical Toxicology: Diagnosis and Treatment of Human Poisoning (Medical Toxicology),
2nd edition, 1997
Clinical pharmacokinetics of paracetamol, J A Forrest, J A Clements, L F Prescott, 1982