Splenomegalia (Splina mărită)

Despre splina mărită

Splenomegalia nu este o boală în sine, ci este efectul unei afecțiuni subiacente. Sunt
multe boli care pot cauza mărirea splinei, cele mai frecvente fiind infecțiile, anumite tipuri de
anemie, unele cancere sau hipertensiunea portală, determinată de ciroza hepatică.

Splenomegalia este considerată o afecțiune gravă, cu consecințe care pot pune viața
pacientului în pericol, cum ar fi pierderea semnificativă de sânge din cauza rupturii splenice.

Splina este un organ aflat în partea superioară-stângă a abdomenului, imediat sub

coaste. Face parte din sistemul limfatic și are rol în imunitatea organismului, prin producerea
de celule albe (limfocite), celule specializate în „lupta” împotriva infecțiilor, precum și în
distrugerea eritrocitelor (globulele roșii) îmbătrânite.

De asemenea, splina are rol în eliminarea toxinelor din sânge, în sinteza unor
imunoglobuline (IgG) și în stocarea unor componente sanguine implicate în coagulare
(trombocitele).

În mod normal, splina adultului are o dimensiune de maximum 12 cm în axul lung

(măsurat imagistic - ecografie/ computer tomografie) și o greutate de 70 - 200 g. Atunci când,
din diferite motive, dimensiunea splinei crește, vorbim de splenomegalie:

 lungime 12-20 cm și greutate 400-500 g: splenomegalie moderată;

 lungime >20 cm și greutate >1000 g: splenomegalie masivă.

Splenomegalia poate fi de mai multe tipuri, în funcție de mecanismul care a determinat-o:

 congestivă: prin acumulare de sânge (creșterea presiunii în vena portă - hipertensiune

portală);
 infiltrativă: prin invazia splinei cu celule străine (metastaze, neoplasme mieloide,
depunere în exces a grăsimilor);
 imună: prin creșterea activității imunologice și, ulterior, creșterea în dimensiuni a
splinei (endocardită, sarcoidoză, artrită reumatoidă);
 neoplazică: celulele imune din splină se transformă malign (limfom).

Cauze

Există diverse afecțiuni ce pot determina creșterea splinei; cele mai frecvente cauze sunt:

 boala hepatică cronică avansată (hepatită, ciroză hepatică);

 tromboza (ocluzia) venei porte, venei splenice sau venelor hepatice;
 afecțiuni maligne ale sângelui (limfoame, leucemii mieloide și limfoide, boli
mieloproliferative cronice);

1
  congestia splinei: hipertensiune portală, tromboză venoasă, insuficiență cardiacă
congestivă;
 multiple afecțiuni hematologice: purpură trombocitopenică imună, anemii hemolitice
congenitale (talasemii, siclemie, microsferocitoză ereditară) sau anemii hemolitice
autoimune, boala Catelman sistemică;
 infecții acute sau cronice: endocardită bacteriană, TBC, HIV, mononucleoză
infecțioasă, malarie, abces etc.;
 boli de țesut conjunctiv: lupus eritematos sistemic, artrită reumatoidă;
 boli infiltrative: sarcoidoză, amiloidoză sistemică;
 tulburări metabolice (tezaurismoze): boala Gaucher, boala Niemann-Pick;
 tumori benigne splenice (hemangioame, chisturi) sau maligne (metastaze).

Factori de risc

Există mai multe categorii de persoane care au un risc mai crescut de a dezvolta
splenomegalia:

 adulți și copii cu diverse infecții, precum mononucleoză infecțioasă, HIV, TBC;

 pacienți cu infecție cronică cu virus hepatitic B sau C ori cei cu ciroză hepatică;
 persoane ce suferă de afecțiuni metabolice moștenite, precum boala Gaucher, boala
Niemann-Pick;
 persoane care locuiesc sau călătoresc în zone în care malaria este încă răspândită.

Simptome

Pacienții cu splenomegalie pot avea diverse semne și simptome care ar trebui să reprezinte un
semnal de alarmă și să-i îndrepte către un consult de specialitate:

 durere sau senzație de plenitudine în partea superioară-stângă a abdomenului; uneori,

durerea poate iradia în umărul stâng;
 senzație de sațietate precoce, mai ales când splina mărită foarte mult apasă pe stomac;
 infecții repetate;
 sângerări frecvente;
 hematoame (vânătăi) ce apar spontan sau la traumatisme minore.

Diagnosticare

Splenomegalia poate fi depistată întâmplător, la un control de rutină la medicul de familie

sau la medicul specialist internist (prin palpare), ori la o ecografie de control efectuată pentru
simptomatologia abdominală.

2
 Diagnosticul afecțiunii care cauzează mărirea splinei necesită și analize amănunțite de
laborator. În principiu, dacă se evidențiază o splină mărită ecografic, pacientului i se vor
recomanda analize, precum:

 hemoleucogramă completă;
 teste de coagulare;
 biochimie serică;
 teste hepatice (transaminaze).

O creștere a leucocitelor (celulele albe din sânge) în contextul splenomegaliei impune un

consult hematologic de specialitate; există o probabilitate foarte mare ca afecțiunea să fie
provocată de o afecțiune hematologică.

Dacă ecografic se evidențiază și modificări ale ficatului (aspect de ciroză hepatică), ale
circulației venei porte, lichid de ascită în cavitatea peritoneală etc., se recomandă consultul la
medicul specialist gastroenterolog pentru tratament adecvat.

Dacă este vorba de o infecție sau un abces splenic, poate fi nevoie de consult chirurgical
pentru un tratament antibiotic și, eventual, drenaj sau intervenție chirurgicală.

Imagistica medicală este foarte importantă pentru diagnostic; recomandate sunt:

 ecografia abdominală;
 tomografia computerizată (CT);
 rezonanța magnetică nucleară (RMN).

Pe lângă diagnosticarea splenomegaliei (un diametru mai mare de 12 cm), imagistica

poate detecta și abcesele, chisturile, tumorile splenice, anomaliile vasculare, modificările
inflamatorii, leziunile traumatice ale splinei, adenopatiile intraabdominale și modificările
hepatice asociate.

De asemenea, cu ajutorul imagisticii abdominale (ecografie sau CT) se poate realiza și

biopsierea ghidată a splinei, cu examen anatomopatologic ulterior.

Tratament

Tratamentul splenomegaliei trebuie țintit pe tratarea bolii de bază și evitarea

eventualelor complicații ulterioare.

În cazul splenomegaliei cauzate de infecții sau abcese splenice, se impune tratament

specific antibiotic și, uneori, chiar drenaj sau intervenție chirurgicală.

În cazul în care cauza o reprezintă infecțiile acute sau cronice (endocardită, TBC,
HIV, mononucleoză infecțioasă, malarie), tratarea corespunzătoare a acestora va rezolva și
splenomegalia, iar dimensiunile splinei vor reveni curând la normal.

3
 Dacă splenomegalia este consecința modificărilor complexe ce se produc în
afecțiunile hepatice cronice (ciroză hepatică), pacienții necesită tratament adecvat acestora,
depinzând, la rândul lor, de etiologie (virală, toxică, alcoolică etc).

Dacă mărirea splinei este consecința unei boli hematologice, pacientul va fi îndrumat
către secția de hematologie și, în funcție de etiologie, va fi tratat corespunzător.

Unele cazuri de splenomegalie masivă impun splenectomia (îndepărtarea totală a

splinei, prin intervenție chirurgicală). Pacienții supuși acestei operații prezintă, însă, un risc
crescut de infecții secundare, precum cele cu Haemophilus Influenzae, Streptococcus
pneumoniae și Neisseria meningitidis, precum și de tromboze, din cauza creșterii reactive a
numărului de trombocite. La pacienții la care s-a efectuat splenectomie se recomandă
vaccinarea împotriva acestor microorganisme.

Complicații

Splenomegalia poate provoca o serie de complicații:

 ruptură splenică: pacienții au un risc crescut ca splina să se rupă la traumatisme

minore sau spontan (mai rar); această complicație reprezintă o urgență medico-
chirurgicală;
 hipersplenism: o splină mare devine inițial hiperactivă, acumulând, pe de-o parte, și
eliminând, pe de altă parte, prea multe celule sanguine din circulație; acest lucru poate
duce la citopenii, precum anemia, sau la scăderea numărului de trombocite
(trombocitopenie);
 infarct splenic: apare prin ocluzia unui ram arterial splenic care generează moartea
unui fragment (teritoriu) din structura splinei.

Prevenție

Splenomegalia poate fi prevenită doar într-o anumită măsură, având în vedere că aceasta
poate avea multiple cauze, dintre care majoritatea nu depind neapărat de stilul de viață sau
alimentar (boli genetice sau hematologice).

Totuși, un stil de viață sănătos, fără excese alimentare sau de grăsimi, fără exces de
alcool, cu renunțarea la fumat, scădere în greutate, este benefic în prevenția bolilor hepatice
cronice, care se pot complica cu splenomegalia.

Prevenția infecțiilor acute sau cronice, care pot afecta splina, se face prin evitarea
călătoriilor în zonele în care malaria nu a fost eradicată și prin evitarea contactului cu
pacienții cu TBC.

Pentru cei care lucrează în domeniul medical și manipulează probe biologice (medici,
stomatologi, asistente) sau persoanele apropiate pacienților care au infecții cronice cu virusuri
hepatitice, se recomandă testarea de rutină și vaccinarea periodică împotriva hepatitei virale
B.

Prevenția rupturii splenice se face prin evitarea traumatismelor abdominale, a sporturilor

dure, de contact și a purtării prea strânse a centurii auto.
4
5