Sunteți pe pagina 1din 36

VULNERABILITATEA COGNITIVA IN

ANXIETATEA SOCIALA
Prezentare si criterii de diagnostic
 Anxietatea socială este caracterizată de frica şi de evitarea situaţiilor sociale sau de
performanţă, frica de a fi în centrul atenţiei, de a face sau a spune ceva penibil, de a fi perceput
ca anxios, frica de evaluare negativă. Teama si disconfort intens in ceea ce priveste situatiile
sociale si de performanta care conduc la deteriorari semnificative in domeniul social,
educational si functional.
Prezentare si criterii de diagnostic
 A. O frică marcată şi persistentă de una sau mai multe situaţii sociale sau de performanţă, în
care persoana este expusă unor oameni nefamiliari sau unei posibile scrutări de către alţii.
Individul se teme că va acţiona într-un mod (sau va prezenta simptome anxioase) care vor fi
umilitoare sau jenante.
 B. Expunerea la situaţia socială temută provoacă aproape constant anxietate, care ia forma unui
atac de panică limitat situaţional sau predispus situaţional.
 C. Persoana recunoaşte că frica sa este excesivă sau nejustificată.
 D. Situaţiile sociale sau de performanţă temute sunt evitate sau chiar îndurate cu o anxietate
sau detresă intensă.
 E. Evitarea, anticiparea anxioasă sau detresă în situaţia (situaţiile) socială sau de performanţă
temută interferează semnificativ cu rutina normală, cu funcţionarea profesională/ şcolară sau
activităţile ori relaţiile sociale sau există o detresă marcată în legătură cu faptul de a avea
fobia.
 F. La indivizii sub 18 ani, durata este de cel puţin 6 luni.
 G. Frica sau evitarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe ori ale unei
condiţii medicale generale și nu este explicată mai bine de altă tulburare mentală
 H. Dacă este prezentă o condiţie medicală generală ori altă tulburare mentală, frica de la
criteriul A este fără legătură cu aceasta. (Ex.: frica nu este de balbism, de tremor în maladia
Parkinson ori de manifestarea unui comportament alimentar anormal în anorexia nervoasă sau
în bulimia nervoasă).
 Anxietatea sociala este traita in diferite situatii sociale. Antony & Swinson (2000, în Clark &
Beck, 2010) au identificat următoarele situații anxiogene: situatii sociale si de performanta
(functionare).

 Se disting doua subtipuri ale anxietatii sociale:


 Anxietatea socială generalizată – individul manifestă frică atât de situațiile ce implică
performanță cât și interacțiuni sociale, iar severitatea simptomelor este mai ridicată, asociată
cu depresie, cu un intens comportament de evitare, cu o deteriorare intensă a funcționării,
debut precoce, cronicitate și comorbiditate Axa I și Axa II.
 Anxietatea socială specifică – nu este clar definită si poate include una sau mai multe situații
de performanță (vorbit în public) dar nu frică de interacțiune socială, se intalnesc cazuri mai
frecvente în comunitate.
Conceptualizare – Modelul cognitiv identifică trei faze ale anxietății sociale Beck
(2005), Clark & Beck (2010):

I. Faza anticipatorie
 declanșată de o varietate de indici contextuali/ informaționali: a fi anunțat de o viitoare
sarcină socială
 variază de la câteva min - zile/ săptămâni
 Anxietatea anticipatorie intensă atrage după sine:
- o rată mai mare a comportamentelor de evitare și un nivel mai mare de anxietate resimțit
în situația socială respectivă atunci când ea nu poate fi evitată.
 Bazele cognitive ale anxietatii sociale anticipatorii
 implică în primul rând efort și procesări cognitive cu privire la abordarea evenimentului
social.
 Schemele dezadaptative pre-existente vor fi activate, ele includ cogniții cu privire la:
- inadecvarea socială;
- distresul generat de starea de anxietate;
- evaluările negative din partea celorlalți;
- incapacitatea de a a atinge standardele sociale așteptate.
II Faza de expunere situationala

• situațiile sociale inevitabile sunt experiențiate cu un nivel ridicat de detresă.


• sunt activate schemele disfuncționale ale amenințării și vulnerabilității:
- schema neajutorării și lipsei de speranță, a sinelui slab și inferior din punct de vedere
social;
- scheme cu privire la ceilalți;
- scheme cu privire la dezaprobare;
- scheme cu privire la standardele sociale și de performanță;
- scheme cu privire la anxietate și efectele sale.
 Activarea schemelor disfuncționale ale amenințării și vulnerabilității conduce la
- bias atențional (căutarea amenințării în exterior și focalizarea pe manifestările interne ale
anxietății),
- comportament disfuncțional,
- evaluare negativă secundară a stării sale emoționale și a performanței,
- folosirea ineficientă a comportamentelor de asigurare.
III. Faza de procesare post-eveniment

 rol important în menținerea anxietății sociale – persoanele anxioase realizează o analiză


post eveniment a performanței și rezultatelor sale sociale.
 reamintirea și evaluarea - biasată de informația congruentă cu schemele amenințării și
vulnerabilității personale => vor spune că acestea au fost mai negative decât au fost în
realitate.

Factori de risc în anxietatea sociala:


Factori distali:
- au loc la inceputul lantului de evenimente care culmineaza cu manifestarea
simptomelor anxietatii sociale.
- evenimentele din familie, din relatiile cu egalii.
Factorii proximali:
- relatie apropriata cu debutul simptomelor.
- biasari in procesarea informationala: distorsiuni de atentie, memorie si interpretare.
Factorii de risc timpurii pentru vulnerabilitatea cognitiva in
anxietatea sociala
 Factorii legați de mediul din familie și parenting:
 Atașamentul insecurizant
 Inhibiția comportamentală față de necunoscut
 Alți factori de familie: se pune accent pe a face o impresie bună, comportamentele
părinților în arena socială, atât în relație cu egalii, cât și în ce privește abilitățile de a-și
ajuta copiii să facă față situațiilor sociale.
 Factorii ce țin de relațiile cu covârstnicii
- Relație reciprocă, copiii anxioși social tind să experimenteze mai multe relații negative cu
covârstnicii în comparație cu cei nonanxioși – neglijarea, iar aceaste experiențe conduc la
exacerbarea și menținerea anxietatii sociale.
 Respingerea repetată de către covârstnici
 Interacțiuni negative
 Șicanări frecvente
Factorii cognitivi asociați cu anxietatea sociala- studii
BIASĂRI ATENŢIONALE

 Indivizii afectaţi „prezintă o senzitivitate şi o preocupare faţă de stimulii din mediu care
prezintă interes” (Williams, Mathews & MacLeod, 1996).
 Vigilent la ameninţare – individ adaptat
 Hipervigilent indiferent de situaţie (caută catastrofe sociale) – individ cu tulburare de anxietate
socială
 Biasările atenţionale – au un rol cauzal sau mediator în dezvoltarea şi menţinerea tulburării ?

 Biasări atenţionale - Metodologie:


 1. Experimentul STROOP – varianta originală (1935)
 Sarcina iniţială presupunea numirea culorii cernelei cu care a fost scris un cuvânt – stimulul
(ex. “roşu“ scris cu roşu sau “roşu“ scris cu albastru); se măsura viteza şi acurateţea
răspunsurilor
2. Experimentul STROOP – varianta modificată (Mathews & MacLeod,
1985)

 Într-un studiu cu o mare influenţă, de data aceasta stimulii erau reprezentaţi nu de


denumirile culorilor ci de cuvinte cu semnificaţie ameninţătoare.
=>Indivizii anxioşi aveau o viteză de reacţie mai mica decât cei neanxioşi, în special în
cazul stimulilor ameninţători.
 Studii pe subiecţi cu anxietate sociala – stimulii ameninţători de natură socială sau
evaluativă (ex. „plictisitor”, „prostuţ”, „inferior” - Mattia, Heimberg & Hope , 1993).

 Concluzii: efectul emoţional STROOP – indivizii vor avea un timp de reacţie ridicat
pentru a denumi culoarea unui stimul ameninţător pentru ei, datorită faptului că acel
stimul are un conţinut care deviază atenţia de la culoarea în care cuvântul este tipărit.
FEREASTRĂ INFERIOR PENIBIL RAFT

COVOR RIDICOL PERDEA REFUZAT

RADIO LAMPĂ BALCON CREION

EŞEC PROST PICTURĂ RESPINS

MAŞINĂ MASĂ PLICTISITOR HOL

RUŞINOS STÂNGACI TELEVIZOR SCAUN


3. Paradigma vizuală Dot-Probe (MacLeod, Mathews & Tata, 1986)

 Participanţilor li se prezintă pe ecranul unui calculator nişte perechi de cuvinte, care sunt
aşezate unele sub celelalte. Cuvintele apar pentru aprox 500 ms, iar apoi dispar. Apoi apare un
punct, în locul unui cuvânt prezentat anterior, iar participantul trebuie să răspundă cât de
repede posibil în momentul când punctul a apărut pe ecran.
 Concluzii: dacă atenţia subiectului este focalizată asupra unui cuvânt din capul listei şi punctul
apare în același lor, acest lucru va facilita răspunsul subiectului. Iar în caz contrar, când
punctul apare în poziția opusă acest lucru va încetini răspunsul subiectului.

 Studii-efectul Stroop în anxietate asociala


Indivizii cu tulburarea de AS au atenţia selectivă direcţionată spre ameninţări sociale
 S-a folosit un experiment Stroop modificat, în care existau stimuli neutri, stimuli cu
semnificaţii ameninţătoare din punct de vedere social (ex. „prost”, „ruşinos”, „plictisitor”) şi
stimuli cu semnificaţii ameninţătoare din punct de vedere fizic (ex. „fatal”, „boală”, „doctor”).
=> Indivizii cu AS prezintă latența răspunsului mai mare (viteza mai mică de răspuns) în ceea
ce priveşte stimulii ameninţători social. Răspunsurile primite în cazul stimulilor neutri sau
ameninţători din punct de vedere fizic nu prezintă diferenţe semnificative. Pacienții cu
tulburare de panică aveau timpi de latență mai mic pentru stimulii ameninători fizic.
 Pacienţii cu AS prezintă o latenţă a răspunsului mult mai ridicată faţă de grupul de control la
orice fel de stimuli (ameninţători social, ameninţători fizic, neutri), dar răspundeau mult mai
încet la stimulii ameninţători social.
 Maidenberg, Chen, Craske, Bohn & Bystritsky (1996)
 Atenţia selectivă este îndreptată spre stimuli ameninţători în general sau atenţia este îndreptată
spre cuvinte cu o valoare negativă în general?
 Participanți: pacienţi cu AS, cu atac de panică şi indivizi din populaţia nonclinică.
 Pacienţilor li s-a dat o sarcină Stroop modificată cu stimuli din 7 categorii: social -
ameninţători („inferior”), pozitivi social („respectat”), panică – ameninţători, („suspin”),
panică – pozitivi („sănătos”), general – ameninţători („cancer”), general – pozitivi („fericit”) şi
neutri („identic”).

 => Latenţele răspunsurilor indivizilor cu AS la diverşi stimuli ameninţători (social, panică,


general) nu prezintă diferenţe semnificative; apar diferenţe doar în cazul în care se compară
latenţele răspunsurilor indivizilor la stimuli neutri şi stimuli ameninţători social. Pe de altă
parte, pacienţii cu atac de panică prezintă latenţe mari la orice stimuli ameninţători.

 Concluzii: indivizii cu AS prezintă o reţea de focalizare pe frică mai specifică decât indivizii
cu atac de panică (Maidenberg et al, 1996).
 DiPino & Riskind (2000)- primul studiu care examinează ruşinea şi potenţiala relaţie cu AS
 Au încercat să determine natura specifică a stimulilor ameninţători social mai relevanţi pentru
indivizii timizi şi cei cu AS
 Participanți: indivizi cu AS, indivizi care au fost etichetaţi timizi, dar nu îndeplinesc criteriile
pentru AS şi participanţi din populaţia nonclinică.
 Sarcină Stroop modificată care include stimuli neutri şi stimuli din 4 categorii (cuvinte
relaţionate cu „ruşine”, „vină”, „evaluare”, „timiditate”).
 => Nu au existat diferenţe semnificative între grupuri în ceea ce priveşte categoriile
„timiditate”, „evaluare” sau „vină”; totuşi, participanţii cu AS şi cei timizi au prezentat mai
multe interferenţe la cuvintele din categoria „ruşine” („ruşinat”, „expus”, „stânjeni”, „umili”)
faţă de participanţii din populaţia nonclinică.
 Mattia et al. 1993- pacienţii cu AS care au răspuns la o varietate de tratamente au demonstrat
o reducere semnificativă în ceea ce priveşte latenţa răspunsurilor la stimulii social ameninţători
faţă de pacienţii cu AS care nu au răspuns bine la tratament.
 Lundh & Öst, 2001-pacienţii care nu au răspuns la CBT au continuat să prezinte interferenţe
Stroop, spre deosebire de pacienţii care au răspuns bine la CBT şi au arătat o reducere
semnificativă în biasările antenţionale în ceea ce priveşte stimulii social ameninţători.
Studii – paradigma Dot – Probe AS
 Un singur studiu a folosit varianta clasică a testului, ulterior celelate studii au folosit o variantă
creativă a testului, pentru a studia biasările atenţionale faţă de diferite expresii faciale.
 Indivizii cu AS sunt sensibili la feedbackul pe care îl primesc de la ceilalţi şi expresiile faciale
sunt o modalitate de a comunica acel feedback.

 Asmundson & Stein (1994) – au folosit varianta clasică a testului


 2 loturi: pacienţi cu AS şi grup de control cu participanţi nonanxioşi.
 Li s-au prezentat perechi de cuvinte care erau fie ambele neutre, sau neutru + fizic ameninţător,
sau neutru + social ameninţător. Pe lângă faptul că vizualizau perechile de cuvinte,
participanţii trebuiau să citească cu voce tare cuvântul din capul listei şi apoi să apese repede
bara de spaţiu când apărea punctul în dreptul unui cuvânt.

 => consistente cu ipoteza atenției selective. Pacienţii cu AS au răspuns mai rapid la


prezentarea punctului când cuvintele social ameninţătoare se aflau în partea de sus a paginii.
Pe de altă parte, pacienţii nu au prezentat diferenţe semnificative în ceea ce priveşte stimulii
fizic ameninţători sau neutri care apăreau în partea de sus a paginii. Indivizii nonanxioşi nu au
prezentat diferenţe la nici un fel de stimul.
 Bradley et al (1997)-a explorat biasările atenţionale pentru expresii faciale folosind o sarcină
Dot – Probe modificată
 Participanţi - populaţie nonclinică împărţită în două grupuri în ceea ce priveşte anxietatea
sociala: scor ridicat şi scor scazut la Scala FNE (Fear of Negative Evaluation Scale, Waton &
Friend, 1969),.

 => Nu s-au găsit dovezi care susţin ideea unei relaţii între anxietatea sociala şi biasările
atenţionale în cazul prezentării unor feţe furioase.

 Yuen (1994)- participanţilor li s-a spus că vor trebui să ţină un discurs după ce vor realiza
sarcina Dot-Probe. În acest studiu, participanţilor li s-au prezentat doar feţe neutre sau feţe
negative.

 => Participanţii cu scoruri ridicate la scala FNE au răspuns mai încet la probele care erau
prezentate după feţele negative, în comparaţie cu probele care erau prezentate după feţele
neutre. Această biasare nu a apărut în cazul participanţilor cu scor scazut la FNE.
 Mansell, Clark, Ehlers & Chen (1999) -au inclus în studiu prezentarea de feţe fericite
 => Participanţii cu scor ridicat de AS au reacţionat mai încet la probele prezentate după ce au
văzut feţe negative faţă de probele prezentate după ce au văzut feţe neutre, dar doar în
contextul în care ştiau că urmează să ţină un discurs. Tot în acest context, participanţii cu scor
ridicat de anxietate au reacţionat, de asemenea, mai încet la probele care au fost prezentate
după ce au văzut feţe fericite decât după cele neutre.
 Concluzii: persoanele cu AS își deviază atenţia de la expresiile cu valență emoțională, care le-
ar putea aminti că sunt evaluate (se presupune că iniţial atenţia a fost direcţionată spre faţă, s-a
indentificat expresia facială şi ulterior atenţia a fost redirecţionată când s-a constatat că
expresia este de natură emoţională). De asemenea, pot interpreta greșit și expresiile pozitive.

 Wallace & Alden (1997)=> Succesul social poate duce la stări emoţionale negative la
indivizii cu AS, pentru că aceştia percep că ceilalţi vor aştepta şi mai mult de la ei datorită
succesului obţinut, crescând probabilitatea ca ei să nu fie în stare să se ridice la expectanţele
celorlalţi.
 Mogg, Mathews & Weinman (1987)-Patternul vigilenţă – evitare a procesării cognitive
 Indivizii care sunt anxioşi sunt vigilenţi la ameninţările din mediu şi sunt motivaţi să evite
ameninţarea, să îi reducă impactul sau să se reacţioneze ca şi cum nu ar exista deloc.

 Wallace & Alden (1997)=> Succesul social poate duce la stări emoţionale negative la
indivizii cu AS, pentru că aceştia percep că ceilalţi vor aştepta şi mai mult de la ei datorită
succesului obţinut, crescând probabilitatea ca ei să nu fie în stare să se ridice la expectanţele
celorlalţi.

 Mogg, Mathews & Weinman (1987)-Patternul vigilenţă – evitare a procesării cognitive


 Indivizii care sunt anxioşi sunt vigilenţi la ameninţările din mediu şi sunt motivaţi să evite
ameninţarea, să îi reducă impactul sau să se reacţioneze ca şi cum nu ar exista deloc.
Studii care utilizează metodologii alternative pentru a explora
biasările atenţionale în anxietatea sociala

 Gilboa-Schechtman, Foa & Amir (1999)-au folosit paradigma „o faţă într-o mulţime”
pentru a studia biasările atenţionale asupra feţelor
 Participanţii cu AS şi celor din populaţia nonclinică li s-au prezentat matrice de feţe. În
anumite probe, toate feţele din mulţime prezentau aceeaşi expresie (neutre, fericite, furioase) şi
în alte probe, o faţă din mulţime prezenta o altă expresie decât celelalte. Participanţii trebuiau
să identifice dacă există vreo faţă discrepantă în mulţimea respectivă pentru fiecare matrice
prezentată.

 => Toţi participanţii au găsit mai repede faţa nervoasă decât faţa fericită în mulţimea de feţe
neutre. În cazul indivizilor cu AS discrepanţa dintre răspunsuri a fost mult mai mare.
Participanţii cu AS au obţinut scoruri şi mai ridicate în momentul când au fost expuşi unor
mulţimi de feţe furioase sau fericite şi nu neutre.

 Concluzii: este posibil ca persoanele cu AS să fie sensibile la reacţiile emoţionale ale celorlalţi
de orice fel şi este posibil ca aceştia să vadă chiar şi feţele pozitive într-o manieră negativă (un
zâmbet poate însemna, de fapt, că cineva râde de tine).
 Veljaca & Rapee (1998)
 Participanţii au trebuit să ţină un discurs în faţa unei audienţe care a fost antrenată în a oferi
feedback în mod egal prin comportamente pozitive (ex. a se apleca în faţă), negative (ex.
căscat) şi din care multe includeau o formă de feedback facial.

 => Participanţii cu scor scazut la AS au detectat mai multe comportamente de feedback pozitiv
decât negativ, participanţii cu scor ridicat au arătat exact opusul.

 Amir, Foa & Coles (1998b)-au folosit paradigma omograf


 Participanţilor li se prezintă o propoziţie, care este apoi urmată de un cuvânt. Aceştia trebuie să
decidă dacă cuvântul este relaţionat cu propoziţia dinainte. Cuvântul care urma fiecare
propoziţie era prezentat după o perioadă scurtă de timp sau după o perioadă lungă de timp,
pentru a studia secvenţa vigilenţă – evitare a lui Mogg et al (1987).
 Au fost folosite 2 tipuri de propoziţii. Jumătate din propoziţii se terminau într-un cuvânt
nonomograf şi cuvântul care urma era ameninţător social (ex. She cut off the strings.
ABANDON). Cealaltă jumătate de propoziţii se termina în omograf şi cuvântul de la sfârşit
insinua sensul ameninţător social omografului, dar nu era relaţionat cu conţinutul propoziţiei
(ex. She wrote down the mean. UNFRIENDLY).
 => La prop. care se terminau cu omografe relevante social, când cuvintele care urmau
propoziţiile erau prezentate la scurt timp, indivizii cu AS prezentau mai multe interferenţe faţă
de cazurile în care erau prezentate la o perioadă lungă de timp, spre deosebire de populaţia
nonclinică unde nu apărea acest efect.
 Concluzii: este posibil ca indicii din mediu (cum ar fi cuvintele-omograf relevante social) să
activeze imediat informaţia relevantă din punct de vedere ameninţător la persoanele anxioase.
Dat fiind faptul că informația este aversivă, pot fi motivați să-și distragă imediat atenția de la
ea.

 Concluzii generale:
 Persoanele cu AS au o tendinţă naturală să se îndrepte spre ameninţările din mediu. Odată
ce au observat ameninţarea (sau ce presupun că este ameninţare) pot să fie motivaţi să îşi
devieze atenţia de la ameninţarea respectivă. Această tendinţă de a devia atenţia de la
informaţiile relevante din punct de vedere social, poate fi importantă în înţelegerea
etiologiei şi menţinerii tulburării de anxietate socială.
BIASĂRI ALE MEMORIEI
 Conform Schacter (1986), memoria explicită este acea formă de memorie care este folosită în
momentul când cineva doreşte să înveţe un material nou şi face un efort pentru a-şi aminti acel
material nou.

 Memoria implicită este învăţarea care se realizează natural pe parcursul fiecărei zile din viaţă,
performanța individului indicând faptul că s-a realizat învățarea.

 Rapee, McCallum, Melville, Ravenscroft & Rodney (1994)


 Au întreprins 4 studii în care au explorat biasările memoriei implicite şi explicite.
Studiile au presupus:
 sarcini de laborator standard (reamintirea şi recunoaşterea unor cuvinte ameninţătoare social în
comparaţie cu cuvinte ameninţătoare fizic, cuvinte pozitive sau cuvinte neutre)
 sarcini cu relevanţă pentru situaţiile care sunt dificile pentru persoanele cu AS (reamintirea fb
după un discurs)

 => Niciun studiu nu a demonstrat vreo biasare a memoriei.


 Lundh & Öst, 1997-nu au găsit dovezi în ceea ce priveşte biasările memoriei implicite şi
explicite la persoanele cu AS

 Wenzel & Holt (2002)- pacienţilor cu AS şi participanţilor din populaţia nonclincă li s-au
prezentat nişte pasaje de proză; unele pasaje erau relevante pentru evaluarea ameninţării şi
altele cu un conţinut neutru. Participanţii trebuiau apoi să reproducă textul imediat după ce
citeau fiecare pasaj. Pacienţii şi-au amintit mai puţine informaţii din pasaj faţă de grupul de
control.
 Concluzii: conform paradigmei vigilenţă–evitare, pacienţii au evitat conţinutul care prezenta o
ameninţare pentru ei.

 Amir, Foa & Coles (2000)- au folosit paradigma judecăţii sunetului alb (white-noise
judgement paradigm - Jacoby, Allan, Collins & Larwill, 1988)
 Participanţii trebuiau să asculte şi apoi să repete propoziţii neutre şi propoziţii social
ameninţătoare. În faza de test, li se prezentau propoziţii care le-au auzit deja („old”) şi
propoziţii noi („new”), toate fiind mascate de sunet alb la volume diferite. Apoi participanţii
urmau să coteze nivelul sunetului care masca fiecare propoziţie. Cotările unui volum scăzut al
sunetului pentru propoziţiile vechi faţă de cele noi, au fost considerate ca indicator al memoriei
implicite, iar dacă acest pattern ar fi apărut specific pt. propozițiile amenințătoare social – la
pers. cu AS, ar fi fost demo. un bias al memoriei implicite.
 => În cazul indivizilor cu AS, cotările pentru propoziţiile amenințătoare vechi erau mai scăzute
faţă de cele noi, spre deosebire de populaţia clinică unde nu au apărut diferenţe, sprijinind
biasul memoriei implicite.
 Lundh & Öst, 1996a-Studiul a fost realizat pe pacienţi cu AS şi indivizi din populaţia
nonclinică. Li s-au prezentat o serie de feţe şi trebuiau să coteze ca şi „critică” sau „care
acceptă”. Ulterior li s-au prezentat un set mai mare de feţe (jumătate din care le-au cotat
înainte şi jumătate care nu le-au văzut niciodată) şi trebuiau să indice dacă recunosc fiecare
faţă.

 => Participanţii cu AS şi cei din grupul de control nu au judecat diferit feţele ca şi critic sau
care acceptă, dar participanţii cu AS au recunoscut mult mai bine feţele care au fost cotate ca şi
critice. În contrast cu aceste rezultate, indivizii din grupul de control au arătat o tendinţă spre
recunoaşterea feţelor care au fost cotate ca şi care acceptă.
 Foa, Gilboa-Schechtman, Amir & Freshman (2000, Exp. 1)
 Participanţilor cu AS li s-au prezentat imagini cu o serie de oameni şi trebuiau să înveţe
numele fiecărei persoane. Ulterior au trebuit să specifice expresia facială (fericit, furios sau
neutru) expusă de fiecare persoană – sarcină de encodare. Apoi participanţii trebuiau să
reproducă numele persoanelor pe care tocmai le-au văzut (sarcina de revocare) şi să indice
expresia facială a fiecărei persoane.
 => Persoanele cu AS au avut performanţe mai bune la sarcina de revocare faţă de grupul de
control, adică şi-au amintit mai bine numele persoanelor pe care tocmai le-au văzut şi
performanţe mai bune la revocarea expresiilor faciale.
 Sprijină ideea că pers. AS detectează expresiile faciale înainte de-și distrage atenția.

 Foa et al (2000, Exp. 2)-Participanţilor li s-au prezentat feţe cu expresii neutre, fericite,
furioase sau respingătoare. Mai târziu aceste feţe au fost intercalate cu feţe pe care participanţii
nu le-au mai văzut, şi trebuiau să indice dacă feţele erau „noi” sau „vechi”.
 => Indivizii cu AS au avut performanţe mai bune la recunoaşterea feţelor vechi faţă de grupul
de control şi performanţe mai bune la recunoaşterea expresiilor faciale negative vechi (furie şi
dispreţ) faţă de recunoaşterea expresiilor faciale non-negative.
 Mansell et al (1999)-După ce au finalizat sarcina Dot-Probe, li s-a prezentat un număr de feţe
(dintre care jumătate au fost folosite în sarcina Dot-Probe) şi trebuiau să indice care feţe le-au
mai văzut înainte.
 => Participanţii cu AS scazuta nu au arătat o biasare în ceea ce priveşte recunoaşterea. Cei cu
AS ridicata au arătat o biasare, care diferă în funcţie de condiţia de ameninţare care le era
atribuită. Participanţii care se aflau într-o condiţie de ameninţare ridicată erau mai degrabă să
recunoască feţele emoţionale (pozitive sau negative) comparate cu feţele neutre, faţă de cei
care nu se aflau într-o condiţie de ameninţare recunoşteau mai degrabă feţele neutre.
 Pérez-López & Woody (2001) -participanţilor li s-a spus că urmează să ţină un discurs şi apoi
li s-au prezentat poze cu indivizii care ar putea să fie în audienţă. În poze, indivizii expuneau
expresii faciale ameninţătoare sau liniştitoare. După sarcina de encodare, participanţii îşi
pregăteau pentru 3 minute discursul şi apoi li se prezentau 2 poze aşezate una lângă alta al
fiecărui individ pe care l-au văzut înainte. Într-o poză, persoana expunea o expresie facială
ameninţătoare şi în altă poză expunea o expresie facială liniştitoare; participanţii trebuiau apoi
să selecteze care faţă au văzut în faza de encodare.
 => Pacienţii cu AS au fost mai puţin abili faţă de cei nonclinici în a recunoaşte feţele văzute
anterior. Posibil ca pacienţii să fi fost focalizaţi pe discursul pe care urmau să-l ţină, fiind mai
puțin capabili de encodarea info. din poze.
 Hope, Heimberg & Klein (1990)
 Studiul a fost realizat pe două grupuri: studente cu un nivel ridicat şi un nivel scazut de AS.
Studentele trebuiau să interacţioneze cu partener de gen masculin. Apoi trebuaiu să îşi
amintească aspecte din interacţiune. Studentele cu un nivel ridicat de AS şi-au amintit mai
puţine informaţii (ex. interese, aparanţe, trecut) legate de partener şi erau mai înclinate să facă
erori în revocare decât studentele cu un nivel scazut de AS.

 Hope, Siegler, Penn & Meier (1998)


 Un studiu asemănător celui dinainte, a arătat de asemenea că femeile cu AS au făcut mai multe
erori în a evoca aspecte din interacţiunea cu partenerul de gen masculin.

 Coles, Turk, Heimberg & Fresco (2001)-Cu cât gradul de anxietate asociată cu amintirile
situațiilor/ performanțelor sociale creşte, persoanele cu AS sunt înclinate mai mult să ia o
perspectivă a observatorului (văzându-se pe sine după cum îşi imaginează că ceilalţi o văd),
faţă de grupul de control care are tendinţa să ia o perspectivă a trăitorului. În plus, cu cât
anxietatea asociată cu amintirile sociale creşte, persoanele cu AS şi-au cotat comportamentul
din timpul situațiilor mult mai negativ.
 Concluzii: datorită faptului ca persoanele cu AS sunt focalizaţe pe ele, pierd informaţii
importante (chiar şi indici pozitivi care le-ar putea ajuta să infirme gândurile negative) şi astfel
judecă rezultatul situaţiilor sociale după cum s-au simţit, decât după cum s-a întamplat de fapt.
Concluzii generale
 Rezultatele ce susțin biasările de memorie sunt mixte, unele studii susțin ideea,
altele nu aduc argumente suficiente, iar un studiu arată că există tulburări de
memorie (impairments)
 Inconsecvența se poate datora metodologiilor utilizate
 Se poate ca memoria pentru stimulii amenințători social să fie uneori îmbunătățită,
alteori deteriorată
 Rezultatele mai puternice indică existența biasului în memoria fețelor emoționale.
BIASĂRI CE AFECTEAZĂ JUDECATA
 Ajută la înțelegerea motivației pentru evitare
 Factor important în menţinerea tulburării de AS: persoanele cu această tulburare evită
situaţiile sociale, de multe ori fără să-şi dea posibilitatea să înveţe că aceste situaţii nu sunt aşa
de ameninţătoare precum le percep ei.

 Studii - Judecăţi depre sine în situaţii sociale


 Numeroase studii au demonstrat că indivizii anxioşi social sunt cei mai aspri critici faţă de
propria persoană.
 Au expectanțe negative privind situațiile sociale, se percep ca având puțin control a/a
rezultatelor din viața lor, crescând probabilitatea evitării
 Stopa & Clark (1993)-participanţii au realizat o sarcină „hai să ne cunoaştem” cu un
partener experimentat. Apoi au fost rugaţi să-şi coteze propriul comportament social.
Ulterior, interacţiunile lor au fost cotate de de nişte observatori obiectivi.
 => Participanţii cu AS au obţinut scoruri mult mai /> la dimensiunile negative ale comp.
social (ex. „tremurat”, „înroşit”) şi mult mai \> la dimensiunile pozitive (ex. „adresând
întrebări interesante”, „apărând competent social”), atât în urma evaluărilor proprii cât şi
a evaluărilor realizate de observatori.

 Alden & Wallace (1995)-au folosit, de asemenea, o sarcină „hai să ne cunoaştem” în


care participanţii interacţionau cu un partener care a fost instruit să se comporte pozitiv
sau negativ cu participantul. După interacţiune, participanţii au trebuit să coteze propriul
lor comportament şi au fost cotaţi şi de partener.
 => Persoanele cu AS şi-au cotat propriul comportament atât în interacţiunile pozitive cât
şi în cele negative ca fiind mult mai puţin interesant şi mai puţin plăcut.
 Rapee & Lim (1992)-participanţii au trebuit să ţină un discurs în prezenţa altor participanţi la
studiu. Indivizii şi-au cotat propria performanţă şi au fost evaluaţi şi de ceilalti participanţi. În
timp ce toţi participanţii (indiferent de diagnostic) au fost mai critici cu ei înşişi decât ceilalţi
au fost cu ei, acest lucru a fost în mod deosebit adevărat pentru cei cu AS.

 Roth, Antony & Sinson (2001)-indivizii din grupul control presupun că simptome asoc cu
anx. cum ar fi, tremur, înroşire, transpiraţie, vor fi interpretate de ceilalţi ca şi un indicator al
stării fizice normale, ca şi cum le-ar fi frig sau cald. În contrast cu aceştia, indivizii cu AS
presupun că ceilalţi le vor interpreta simptomele ca şi un indicator al unei probleme intense de
anxietate sau o tulburare psihiatrică.
 Concluzii: având astfel de aşteptări legate de situaţiile sociale, acest lucru va contribui cu
siguranţă la tendinţa persoanelor cu AS să selecteze reacţiile negative ale celorlalţi.
Studii - Judecăţi depre lumea socială
 Lucock & Salkovskis (1988)-au explorat ideea că persoanele cu AS tind să se aştepte la
consecinţe negative în situaţii sociale, au comparat pacienţi cu AS cu un grup de control,
în ceea ce priveşte probabilitatea apariţiei de evenimente negative sociale sau
nonsociale.
 => Pacienţii cu AS consideră că au o probabilitate mai mare de a trăi un eveniment social
negativ. Pe de altă parte, grupurile nu au prezentat diferenţe în ceea ce priveşte
probabilitatea apariţiei unui eveniment negativ nonsocial.
 În urma TCC, pacienţii cu AS au demonstrat o îmbunătăţire în ceea ce priveşte biasările
ce afectează judecata faţă de probabilitatea unui eveniment social negativ.

 Foa, Franklin, Perry & Herbert (1996)- participanţii au trebuit să evalueze costul
asociat unui eveniment negativ şi de asemenea probabilitatea apariţiei acestui
eveniment.
 => Pacienţii fără tratament atribuiau probabilitatea mai mare de apariţiei a unui
eveniment social negativ şi evaluau impactul acelui eveniment ca având costuri ridicate.
Nu au existat diferenţe între grupuri în ceea ce priveşte evenimentele negative nonsociale.
 În urma TCC, costurile şi apariţia evenimentelor sociale negative s-au diminuat.
 Gilboa-Schechtman, Franklin & Foa (2000)-participanţii trebuiau să evalueze probabilitatea
apariţiei unui eveniment social negativ şi pozitiv (în plus faţă de studiile anterioare) şi
trebuiau să răspundă la o serie de întrebări legate de reacţiile faţă de fiecare eveniment.
 => Pacienţii cu AS au estimat o probabilitate mai mică a apariţiei evenimentelor pozitive
sociale şi o probabilitate mai mare a apariţiei de evenimente sociale negative. În plus, au
asociat un impact mai mare şi reacţii mult mai negative faţă de evenimentele sociale atât
negative cât şi pozitive.

 Amir et al. (1988a)-La studiu au participat 3 grupuri: pacienţi cu AS, pacienţi cu TOC și grup
de control. Participanţii trebuiau să considere o serie de scenarii sociale şi nonsociale. Apoi
trebuiau să considere probabilitatea apariţiei unor consecinţe negative, neutre sau pozitive
pentru fiecare scenariu.
 => Pacienţii cu AS au tins să selecteze o interpretate negativă în situaţiile sociale unde aveau la
dispoziţie şi interpretări neutre sau pozitive. Nu au existat diferenţe între grupuri în ceea ce
priveşte evenimentele nonsociale
 Stopa & Clark (2000)-la studiu au participat pacienţi cu AS şi pacienţi cu orice altă tulburare
de anxietate. Sarcina a fost să evalueze nişte situaţii ambigue, ca şi studiul dinainte. În plus, a
mai fost adăugată o sarcină, în care participanţii trebuiau să considere semnificaţia unui
eveniment care era într-o oarecare măsură negativ.
 => Pacienţii cu AS tindeau mult mai mult să interpreteze situaţiile sociale ambigue ca fiind
negative, faţă de pacienţii cu alte tulburări de anxietate. Iar în ceea ce priveşte situaţiile sociale
negative, tindeau să interpreteze situaţiile sociale negative în termeni catastrofici.

 Heimberg et al. (1989)-La studiu au participat persoane cu AS, pacienţi cu alte tulburări de
anxietate, pacienţi cu depresie şi grup de control. Acetora li s-a dat o variantă modificată a
chestionarului stilul atribuţional („Attributional Styles Questionnaire” - Peterson et al, 1982).
 => Pacienţii cu AS au expus un stil atribuţional mult mai intern, global şi stabil în ceea ce
priveşte evenimentele negative, asemănător cu stilul atribuţional al pacienţilor depresivi.

 Concluzii: acet stil atribuţional sugerează că persoanele cu AS atribuie o mare responsabilitate


a propriilor aspecte de neschimbat în ceea ce priveşte apariţia consecinţelor negative.
 Cloitre et al. (1992)-pacienţii cu AS, pacienţii cu atac de panică şi grupul de control, au
completat o scală locus de control.
 => Ambele grupuri de pacienţi cu anxietate au considerat, mai frecvent decât ceilalţi
participanţi, existenţa unor cauze de necontrolat, diferenţa constând doar în natura cauzei. Spre
exemplu, la pacienţii cu atac de panică consecinţele erau atribuite şansei-întâmplării (ca şi
simptomele atacului de panică, care apar de nicăieri). Pe de altă parte, la pacienţii cu AS,
consecinţele evenimentelor erau controlate de ceilalţi.
 Concluzii generale
 Persoanele cu AS evită probabil situaţiile sociale datorită faptului că văd consecinţele negative
ca fiind inevitabile, indiferent de eforturile depuse de aceştia în situaţia respectivă.
 Datorită evitării, nu învaţă niciodată că deţin mai mult control decât cred asupra consecinţelor
din viaţa lor.
 Necesitatea studiilor longitudinale -Pentru a înţelege mai bine secvenţa cauzală a
evenimentelor care duc o persoană care experienţiază de-a lungul vieţii evenimente negative să
dezvolte tulburarea
 Schwartz, Snidman, Kagan (1996) -a eplorat legătura dintre inhibiţia comportamentală din
copilărie şi dezvoltarea ulterioară a tulburării de AS
 Participanţii (adolescenţi) la studiu au completat o sarcină Stroop care a inclus cuvinte fizic
ameninţătoare, cuvinte social ameninţătoare, cuvinte pozitive şi cuvinte neutre. Aceştia au
participat cu 11 ani în urmă, în urma căruia au fost incluşi într-una din cele două categorii:
inhibaţi sau dezinhibaţi comportamental.
 => Adolescenţii inhibaţi comportamental au dat răspunsuri care au inclus o proporţie mai mare
de cuvinte cu conţinut ameninţător, faţă de grupul de adolescenţi neinhibaţi comportamental.
Deşi adolescenţii inhibaţi nu sunt diagnosticaţi cu vreo tulburare, ei manifestă stilul de răspuns
care îl vom observa la adulţii diagnosticaţi cu tulburări de anxietate.

 CONCLUZII FINALE
 Este necesară stabilirea unor modele cauzale în ceea ce priveşte dezvoltarea şi etiologia
tulburării de anxietate socială.