TEHNICI ȘI PROCEDURI DE

INTERVENȚIE
LA NIVEL COMPORTAMENTAL
REGULI PENTRU FACILITAREA DIAGNOSTICĂRII
1. Alternanța întrebărilor deschise (mai ales la început) cu întrebări țintă/închise.
2. Sensibilitate la perspectiva personală, cognitivă și lingvistică a pacientului asupra
problemelor proprii și a cadrului său de referință;
3. Comunicarea nonverbală adecvată;
4. Reflectări empatice frecvente;
5. Atenția la ceea ce spune și la cum anume exprimă (asta ne-ar oferi informații despre
atitudine sa reală);
- Traducem permanent ceea ce spune subiectul în constructe științifice (Modelul ABC
cognitiv sau comportamental), iar cu el utilizăm termenii într-un limbaj adaptat
înțelegerii (ex. disfuncțional = nefolositor, nesănătos etc.)
- Este necesar să constatăm faza pregătirii pentru schimbare a clientului: -precontemplare
(nu are intenția de a schimba ceva în viitorul apropiat), contemplare (se gândește la
schimbare, dar nu face nimic pentru ea), - pregătire (face primii pași pentru schimbare),
acțiune (face schimbări majore pentru a-și depăși problemele; - menținere (desfășoară
activități pentru a preveni recăderile/recurențele).
- În scopul pregătii pentru schimbare se utilizează interviul motivațional.
Evaluarea clientului și a evoluției comportamentului său se face constant, având la bază
declarațiile clientului sau înregistrări obiective cu ajutorul instrumentelor psihologice.
Depășirea și eliminarea rezistențelor:
1. Presupunem că clientul ne minte: Se obțin informații de la familie, rude, etc. și apoi se
compară perspectivele.
2. Expectanțele față de consilier sunt nesatisfăcute: reflectarea empatică a rezistenței
pacientului; abordarea indirectă a pacientului; Ex.
3. Clientul a fost adus împotriva voinței lui: oferirea de întăriri pentru implicarea
pacientului în procesul de diagnostic. Ex.

Modelul ABC comportamental vine în opoziție cu credința eronată a simțului comun ,

potrivit căreia comportamentul este determinat de voința noastră, de aceia traducerea într-
un limbaj de interfață trebuie făcută cu atenție.
Relația terapeutică cognitiv-comportamentală
- Se caracterizează ca o alianță de lucru;
- Comunicarea empatică cu pacientul, fără însă identificare: Din cele ce mi-ați spus,
înțeleg că... Ex. Scala de empatie.
- Acceptarea necondiționată (Îl acceptăm ca întreg, ca om care are nevoie de ajutor, fără
ca aceasta să însemne că suntem de acord cu ceea ce face sau gândește. Ex. cu
Einstein.
- Congruența, se referă la gradul de suprapunere între comportamentul manifest al
terapeutului și cel interior. Orice discrepanță poate genera îndoieli și poate avea efecte
negative asupra evoluției terapiei. Se critică comportamentul nu persoana. Ex. cu
întârziatul la ședințe.
- Colaborarea: demersul terapeutic este bine structurat și se face după o agendă comună,
negociată și convenită cu clientul. Sentimentul pacientului trebuie să fie că el ca
persoană și terapeutul se află de aceiași parte a baricadei, iar problema de cealaltă.
PROCEDURI DE INTERVENȚIE LA NIVEL COMPORTAMENTAL

În acest context, prin comportament înțelegem reacțiile observabile și măsurabile ale

organismului, care au fost învățate în cursul dezvoltării ontogenetice – adică
comportamente operante.

Intervenția la nivel comportamental este ghidată de două reguli:

- Orice comportament este determinat de procesări informațional amorsate de stimuli

externi sau interni și este menținut de consecințele sale. Cu alte cuvinte, facem un anumit
comportament deoarece stimulii din mediul intern și extern ne amorsează prelucrările
informaționale cu referire la faptul că: - știm să facem comportamentul; - vrem să-l facem,
deoarece ne aduce consecințe pozitive; - considerăm că suntem în stare să-l facem;

- Accelerarea sau decelerarea unui comportament este automat însoțită de accelerarea sau
decelerarea comportamentului opus. Comportamentul opus trebuie să aibă următoarele
caracteristici: să fie imcompatibil cu comportamentul dezadaptativ; să aducă aceleași
beneficii ca și comportamentul dezadaptativ; să fie adaptativ.
1. TEHNICI DE ACCELERARE A COMPORTAMENTULUI
Vizează creșterea ocurenței unui comportament operațional țintă.
1.1.PRIN MODIFICAREA CONSECINȚELOR:
1.1.1.Tehnica întăririi pozitive.
Tipuri de întăriri pozitive:
- Întăriri primare, funcția cărora a fost stabilită în cursul evoluției speciei noastre (hrană,
sex, adăpost etc)
- Întăriri secundare, care au dobândit această funcție prin asocieri cu întăririle primare: -
obiecte materiale (jucării, cadouri); activități frecvente (jocul preferat, programul tv
preferat); sociale (atenție, laudă, zâmbet), feedback (informații despre propriul
comportament); simbolice (bani, jetoane de schimb, etc).
Identificarea întăririlor:
- Prin interogare directă (ce îți place cel mai mult, ce ți-ai dori, etc)
- Prin selectarea de către pacienți din liste standartizate de intrări, a celor care li se
potrivesc.
- Prin observarea subiectului în situații naturale (ceea ce îi place, etc)
- Prin metoda experimentală (oferirea diferitor tipuri de întăriri)
Administrarea întăririlor:
Cine: terapeutul în mediul terapeutic; persoanele apropiate în mediul pacientului; apcientul
însuși- autoadministrare.
Când: la timp fix sau variabil, la interval, la număr fix sau variabil.
Reguli de administrare a întăririlor:
- Dacă pacientul este conștient de întărire, atunci ea trebuie interpretată ca o consecință a
comportamentului său, nu ca un element care îl determină. (De ce?)
- Întărirea trebuie menținută la parametri superiori;
- Este indicată utilizarea întăririlor naturale, pentru generalizarea lor și în viața cotidiană.
- Administrarea întăririlor trebuie să fie consistentă (ex. ambii părinți să procedeze identic)
- Inițial fiecare comportament este întărit după schema fixă, apoi se trece la cea variabilă.
Ex. cu jetoanele oferite adolescenților din colonii.
1.1.2. Tehnica întăririi negative: ocurența unui comportament poate să crească dacă el ne
ajută să evităm o pedeapsă.

1.1.3. Tehnica aproximării succesive: atunci când comportamentul pe care dorim să-l întărim
nu există în repertoriul subiectului, urmează să fie descompus în mai multe secvențe și întărită
fiecare dintre ele.

1.1.4. Tehnica modelării: un comportament poate fi învățat fără a experenția direct legătura
sa cu consecințele, observând această relație în cazul altor persoane. (ex. cu copilul care avea
frică de animale)

1.1.5. Tehnica contractului: este o înțelegere scrisă între două sau mai multe părți, prin care
se stabilește explicit modul de relaționare reciprocă. Terapeutul contribuie la elaborare și apoi
la mediere. Exemplu de contract.
1.2. PRIN MODIFICAREA ANTECEDENTELOR

1.2.1.Prin amorsajul stimul-intrare: organizarea mediului de lucru astfel încât să fie prezenți
doar stimuli care ne amorsează comportamentul adaptativ. (Exemplul cu masa de lucru)

1.2.2. Tehnica amorsajului preșucrărilor informaționale: amorsarea stimululor interni sau

externi prin modificarea expectanțelor clientului;

1.2.3. Tehnica controlului guvernat de reguli: Pentru ca regulile să fie eficiente în controlul
comportamentului este nevoie să stabilească clar legătura stimul-comportament-consecință.
Regula trebuie să precizeze: ce să facă subiectul; în ce situație să facă acest lucru; ce
consecințe pozitive vor apărea. Exemplu de reguli ineficiente.
2. TEHNICI DE DECELERARE A COMPORTAMENTULUI

2.1 Prin modificarea antecedentelor: prin controlul stimulilor care-l amorsează și prin
controlul prelucrărilor informaționale (cunoștințe procedurale pentru efectuarea unui
comportament odată dobândite, rămân în repertoriul subiectului, deci, putem schimba doar
expectanțele și/sau autoeficacitatea (să se îndoiască de faptul că poate realiza eficient
respectivul comportament)
2.2. Prin modificarea consecințelor: ocurența unui comportament se reduce dacă el este
urmat de o pedeapsă sau elimină o întărire pozitivă.
2.2.1.Tehnica extincției: înlăturarea întăririlor pozitive subsecvente unui comportament
dezadaptativ, mizând pe faptul că acesta își va reduce ocurența. Tehnica este utilă doar dacă,
în paralel, se accelerează un comportament adaptativ, altfel întâmpună rezistență, dificultăți
etc.
2.2.1. Tehnica pedepsei. Asocierea unui comportament dezadaptativ cu unele consecințe
fizice neplăcute (ex. șocuri electrice). Deoarece pedeapsa de cele mai multe ori nu poate fi
aplicată din considerente etice, s-au elaborat alte variante (4-7):
2.2.3. Tehnica time-out (sau izolării) – îndepărtarea temporară a subiectului de la întăririle
pozitive. Se recomandă ca timpul să fie unul fixat, în care să nu apară alte întăriri pozitive,
dar nici negative. Exemplu: un copil care este scos din clasă pentru că vorbește la telefon.
2.2.4. Tehnica manipulării întrării pozitive: dacă întărirea pozitivă a comportamentului
dezadaptativ începe să fie aplicată independent de acesta, comportamentul își reduce
ocurența.
2.2.5. Tehnica sațierii: Un comportament dezadaptativ se reduce când întărirea sa își pierde
valoarea de întărire. Ex. cu ciocolata; ex cu hârtia igienică.
2.2.6.Tehnica penalizării: Ex: suspendarea permisului de conducere în cazul conducerii cu
viteză.
2.2.7. Tehnica corecției excesive: Ex. Comportamentul dezadaptativ: fură mâncarea
colegilor. Corecția: să o de înapoi; Corecția excesivă: să dea și mâncarea lui colegilor.
2.2.8. Tehnica paradoxală: Se cere subiectului, aparent paradoxal, să amplifice voluntar
frecvența comportamentului operant, cu scopul de a declanșa simptomatologia. Această
tehnică însă conduce la reducerea simptomatologiei.
Tehnici de terapie aversivă utilizate cu subiecții maturi, cu o motivație puternică pentru
schimbare:
- Tehnica stimulării aversive directe: ex: vomitivele în consumul de alcool;
- Tehnica stimulării aversive simbolice: ex: vizionează înregistrarea.
- Tehnica stimulării aversive imaginare – la nivel imaginativ.
Temele pentru acasă în terapia comportamentală (sunt obligatorii)
De obicei, patternurile cognitive și comportamentale implicate în patologie/comportamente
deviante sunt bine sedimentate. De aceea, pentru a fi eficient, tratamentul trebuie să
deruleze și între ședințele terapeutice (ca și tratamentul medicamentos), temele de acasă
fiind o transpunere mai ecologică a tehnicilor utilizate în cursul terapiei și/sau o tesatre și
întărire a lucrurilor convenite și învățate în terapie.
Astfel, implementarea temelor de acasă conduce la:
- Eficientizarea terapiei;
- Scurtarea duratei acesteia;
- Generalizarea (aplicarea) rezultatelor în viața de zi cu zi.
Rigori vizând tema de acasă:
- Să fie asimilabile în conceptualizarea clinică a cazului; pacientul să înțeleagă clar
utilitatea lor . (Ex: nivelul de concordanță de 41%)
- Să fie acceptate de pacient (ca durată de timp, grad de dificultate, etc)
- Să vizeze zona proximă a dezvoltării;
- Să folosească la maximul resursele și punctele tari ale pacientului;
- Pacientul să-și poată alege temele dintr-o varietate;
- Ar fi bine ca tema să fie prezentată explicit, într-o formă scrisă;
- Să fie discutate în cadrul fiecărei ședințe, ca parte a agendei terapeutice. Este important să
se discute barierele întâlnite, să se ofere feedback, întărire pozitivă dacă este cazul, iar la
necesitate – să se modifice tema.
TEHNICI COMPORTAMENTALE DE GRUP

Construirea unui grup terapeutic:

- Beneficiile subiect-grup să fie reciproce;
- Nu se introduc în grup subiecți foarte agresivi;
- Nr. membrilor grupului este de aproximativ 6-8.
Ședințele de grup au loc de două ori în săptămână. (nr. mediu fiind de 25). O atenție specială
se acordă șeidnțelor inițiale, de consolidare a grupului. Exerciții de încălzire și de familiarizare
a subiecților din grup sunt foarte importante. Ex: tehnica scaunului, a omulețului, etc.

Factori de reușită în psihoterapia de grup:

- Accesul la o cantitate mai mare de informație terapeutică;
- Facilitatea speranței: Dacă alții au reușit, și eu voi reuși.
- Învățarea prin modelare și imitație;
- Suportul social al grupului;
- Universalitatea: subiectul înțelege că problema respectivă nu-l vizează doar pe el.
Adesea, o combinație între terapia individuală și cea de grup este extrem de eficace. În
general, psihoterapia individuală este indicată în cazuri mai severe, iar cea de grup – în cazuri
mai puțin severe, cu rol profilactic sau educativ.
TEHNICI COMPORTAMENTALE AUTOADMINISTRATE
Terapeutul are rol de monitorizare și de consultant.
Faze ale programului de terapie autoadministrată:
1. autoobservația/automonitorizarea;
2. Autoevaluarea rezultatelor;
3. Autoadministrarea întăririlor.
Pași de bază:
- Organizarea funcțională a mediului;
- Aplicarea corectă a întăririlor (doar dacă faci comportamentul dezirabil);
- Precizează clar comportamentul pe care dorești să-l realizezi într- o situație binedefinită;
- Observă atent cât de des execuți comportamentul respectiv, ce antecedente și ce consecințe
are;
Exemplul cu decelerarea comportamentului alimentar și accelerarea comportamentului de
somn.
Prescripții/sfaturi pentru viață
Fiecare pacient trebuie să-și găsească singur, dar asistat de terapeut, soluțiile.
Totuși, în calitate de directive se recomandă prescripția pastilelor psihologice. Exemplu.
VARIAȚII CULTURALE
Procedurile și tehnicile comportamentale au în spate principii de funcționare ale psihicului
uman descoperite în studii de laborator riguroase și reproductibile.
Totuși, un specific cultural pronunțat va necesita adaptarea/selectarea cu atenție a tehnicilor
potrivite.
Ex: Societățile caracterizate de colectivism și feminitate (consens/modestie) nu încurajează
trainingul asertiv, spre deosebire de societățile cracterizate de individualism/autonomie.
Ex. 2: În societățile tradiționale cognițiile iraționale vor fi reprezentate mai bine de
conținuturile lor sociale (Trebuie să mă iubească), iar în cele moderne – de performanță
(Trebuie să reușesc).
PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII
Tratamentul tulburărilor mentale este extrem de costisitor (până la 4% din produsul intern
brut în țările dezvoltate); așadar prevenția primară este fundamentală.
Prevenția apariției patologiei/comportamentului deviant se exprimă prin intervenții asupra
factorilor etiopatogenetici (adică declanșatori, determinanți, favorizanți)în cazul populației
expuse la acești factori. Deși pe termen scurt ea este costisitoare, pe termen lung ea reduce
costurile în sistemul de sănătate.
Ex: proiecte de prevenire a fumatului la adolescenți, de utilizare a prezervativelor, de
practicare a unui stil de viață sănătos etc.