CLASIFICAREA

PETROLURILOR
BRUTE
Varietatea titeiurilor
 Regiunea geografica în care se află zăcământul
 Adâncimea zăcământului
 Numărul de constituenţi
 Natura chimica a constituenţilor
 Proporţia variata în care aceştia se găsesc
 Conţinutul de hidrocarburi uşoare
 Raportul dintre clasele de hidrocarburi
 Conţinutul de heterocompuşi cu sulf, azot, oxigen,
compuşi asfaltici
 Prezenţa sau absenţa anumitor componenţi
 Conţin,în general, aceleaşi hidrocarburi;
 Nu se găsesc două ţiţeiuri identice din
punct de vedere al cantităţii sau calităţii
componenţilor.
 Necesitatea clasificării lor
 DE CE?
Metodele de clasificare
 Dau posibilitatea unei aprecieri
orientative asupra calității acestora
 Au la bază criterii legate de compoziţia
chimică, criterii tehnologice ce indică
posibilităţile de prelucrare şi utilizare a
principalelor produse petroliere
 Criterii calitative
 Criterii de clasificare: conţinutul de ceară şi conţinutul de
compuşi asfaltici, ţiţeiurile erau clasificate în:
 a1) ţiţeiuri parafinoase, cele care conţineau în cantitate
mare ceară de petrol şi nu conţineau compuşi asfaltici
 a2) ţiţeiuri asfaltice, cele care nu conţineau ceară, dar
conţineau în proporţie ridicată compuşi aromatici şi asfaltici.
 Practic aceste tipuri extreme de ţiţeiuri se găsesc foarte puţin
răspândite, marea majoritate (peste 99 %) nu aparţin acestor
categorii
 Clasificarea s-a completat cu o a treia clasă: semiparafinoase
(mixte sau intermediare), ţiţeiuri care conţin atât ceară cât şi
compuşi asfaltici.
 Această clasificare foloseşte drept criteriu conţinutul de ceară
şi cel de compuşi asfaltici, compuşi ce se află în cantitate mică
în componenţa ţiţeiurilor, fiind nereprezentativi.
 b) În anul 1929
 Sachanen propune o clasificare care ia în
consideraţie compoziţia chimică a fracţiunii 250
– 300oC (considerată ca fracţiune cheie,
reprezentativă) exprimată în procente clase de
hidrocarburi, precum şi conţinutul de ceară şi
compuşi asfaltici
 În această clasificare ţiţeiurile aparţin claselor:
 Parafinice
 Parafin – Naftenice
 Naftenice
 Parafin – Naften – Aromatice
 Naften - Aromatice
 c) Altă clasificare - densitatea
a două fracţiuni cheie:
 Fracţiunea de petrol lampant 250 – 275oC
 Fracţiunea de ulei 400 – 450oC
 Natura chimică a unor fracţiuni ale ţiţeiului
(considerate reprezentative) nu reflectă
compoziţia restului şi a întregului, extrapolarea
caracteristicilor unor fracţiuni la întreg ţiţeiul nu
este indicată întotdeauna.
 O caracterizare judicioasă necesită date chimice
pentru tot ţiţeiul
 Criterii cantitative
 În anul 1945 Sachanen elaborează o metodă de
clasificare folosind criterii cantitative, care iau în
considerare compoziţia ţiţeiului total, ca rezultantă a
compoziţiei chimice a fracţiunilor separate din
acesta, inclusiv a reziduului rezultat de la distilare
 Clasificarea Sachanen face apel atât la rezultatele
analizei pe grupe structurale, cât şi la analiza pe clase
de hidrocarburi, luând în considerare şi conţinutul de
compuşi asfaltici
 După această clasificare ţiţeiurile aparţin la nouă
clase
 Având în vedere faptul că ţiţeiurile erau caracterizate
pe baza rezultatelor analizei pe clase de hidrocarburi,
dar şi pe baza rezultatelor analizei pe grupe structural,
se obţineau rezultate contradictorii.
 Clasificarea chimică
Carpatica
 Elaborată de Profesorul Constantin Creangă în
anul 1961
 Este una dintre cele mai complete şi utile
metode de clasificare chimică a ţiţeiurilor
 Această clasificare are la bază două criterii:
 clasele de ţiţeiuri
 grupele de ţiţeiuri
Clasele de ţiţeiuri

 Fondul total de hidrocarburi al ţiţeiului,

luând în considerare toate hidrocarburile
prezente, exprimat prin indicii structurali,
care definesc şi delimitează clasele de
ţiţeiuri
 Indicii structurali redau distribuţia atomului
de carbon în structurile parafinică,
naftenică şi aromatic
 %CPt = ∑ %CPf ∙ Rf/100

 %CNt = ∑ %CNf ∙ Rf/100

 %CAt = ∑ %CAf ∙ Rf/100

 %CPf, %CNf, %CAf repezintă valorile mărimilor

structurale pentru fracţiunile separate din ţiţeiul
respectiv
 Rf – randamentul fracţiunilor faţă de totalul
hidrocarburilor din ţiţeiul analizat
 Pe baza valorilor indicilor structurali, ţiţeiurile au
fost împărţite în şapte clase:
 Clase de ţiţeiuri conform
clasificării Carpatica
Caracetre chimice esenţiale ale
Clasa Denumirea claselor
fondului de hidrocarburi
I Parafinice %CPt ≥ 72
II Parafin - Naftenice %CPt ≥ 50; %CPt +%CNt ≥ 90
III Parafin - Aromatice %CPt ≥ 50; %CPt +%CAt ≥ 90
IV Parafin – Naften - %CPt ≥ 50; %CNt > %CAt ; %CAt >
Aromatice 10
V Parafin - Aromatice - %CPt ≥ 50; %CAt > %CNt ; %CNt >
Naftenice 10
VI Naften - Aromatice %CPt < 50; %CNt > %CAt
VII Aromato - Naftenice %CPt < 50; %CAt > %CNt
Grupele de ţiţeiuri
 Însuşirile chimice importante pentru
tehnologia prelucrării petrolului constituie
indicii de calitate, care definesc 12 grupe de
ţiţeiuri
 Indicii de calitate folosiţi sunt:
 Conţinutul de ceară, c
 Conţinutul de răşini şi asfaltene, r
 Conţinutul de sulf, s
 Procentul distilat până la temperatura de
200 oC, d
Date care definesc
caracteristicile de calitate
Caracteristicile de Limitele pentru indicii
calitate de calitate
Neceros c < 2
Ceros c ≥ 2
Puţin răşinos r < 10
Răşinos 10 ≤ r < 25
Asfaltos r ≥ 25
Nesulfuros s < 0,5
Sulfuros s ≥ 0,5
Orice ţiţei întruneşte trei din
cele şapte caracteristici de
mai sus, astfel încât sunt
posibile următoarele grupe de
ţiţeiuri:
Grupe de ţiţeiuri
1. Ceroase - puţin răşinoase - nesulfuroase
2. Ceroase – puţin răşinoase –sulfuroase
3. Ceroase – răşinoase – nesulfuroase
4. Ceroase – răşinoase – sulfuroase
5. Ceroase – asfaltoase – nesulfuroase
6. Ceroase – asfaltoase –sulfuroase
7. Neceroase – puţin răşinoase – nesulfuroase
8. Neceroase – puţin răşinoase – sulfuroase
9. Neceroase – răşinoase – nesulfuroase
10. Neceroase – răşinoase – sulfuroase
11. Neceroase – asfaltoase – nesulfuroase
12. Neceroase – asfaltoase – sulfuroase
 CLASE DE ŢIŢEIURI

Tiţeiuri parafinice, %CPt ≥ 72

 Sunt puţin frecvente
 Sunt ceroase – puţin răşinoase – nesulfuroase
 Au densităţi mici, de ordinul 0,800…0,830
 Conţin proporţii mici de răşini: 2…8 % toate fracţiunile au caracter predominant
parafinic
 Benzina are cifră octanică sub 60, din cauza proporţiei ridicate de componente
n-parafinice
 Petrolul distilat conţine hidrocarburi parafinice şi naftenice cu catene lungi,
conferindu-i calităţi de ardere bune (arde cu flacără fără fum)
 Fracţiunile de motorină şi ulei posedând proporţii ridicate de structuri saturate,
au caracteristici de calitate superioare, adică indice diesel şi, respective, indice
de viscozitate, ridicaţi, însă au temperatură de congelare ridicată, ceea ce
constituie un dezavantaj.
 Uleiurile rafinate şi deparafinate sunt constituite în cea mai mare
 parte din hidrocarburi naftenice monociclice şi diciclice (alchilnaftene) şi
hidroaromatice, structuri care le conferă valori ridicate pentru indicele de
viscozitate
 Păcura provenită din ţiţeiurile parafinice prezintă valori scăzute ale conţinutului
de compuşi asfaltici, ceea ce o face deosebit de valoroasă pentru obţinerea
de uleiuri lubrifiante.
 Din semigudronul de la distilarea în vacuum se obţine, prin dezasfaltare cu
propan, ulei rezidual de bună calitate, cu indice de viscozitate ridicat şi
viscozitate mare.
 Ţiţeiuri Parafin – Naftenice,
%CPt ≥ 50; %CPt +%CNt ≥ 90
 Proporţia de carbon în structură naftenică este de 20…40 %, iar cea de
carbon aromatic sub 10 %
 Ţiţeiurile din această clasă sunt întâlnite frecvent în Oltenia şi Muntenia
 Se cunosc patru grupe de ţiţeiuri:
 Ceroase - puţin răşinoase – nesulfuroase
 Ceroase – răşinoase – nesulfuroase
 Neceroase – puţin răşinoase – nesulfuroase
 Neceroase – răşinoase – nesulfuroase
 Cele mai frecvente sunt cele ceroase, care conţin în cantitate mare
compuşi naftenici şi o proporţie ridicată de răşini
 Conţinutul de ceară al acestor ţiţeiuri este în jurul valorii de 10 %
 Benzina separată din aceste ţiţeiuri este bogată în componente n-
parafinice, ca atare are o cifră octanică scăzută
 Uleiurile conţin hidrocarburi cu grad mic de ciclizare şi catene lungi,
care le conferă valori ridicate ale indicelui de viscozitate
 Ţiţeiurile neceroase din această clasă sunt rare şi se caracterizează
printr-un conţinut ridicat de hidrocarburi naftenice şi lipsa cerii de petrol.
Ţiţeiurile Parafin – Aromatice,
%CPt ≥ 50; %CPt +%CAt ≥ 90

 Sunt
extrem de rare, astfel încât datele de
caracterizare ale lor sunt puţine
Ţiţeiurile Parafin – Naften –
Aromatice, %CPt ≥ 50; %CNt > %CAt ;
%CAt > 10
 Aceste ţiţeiuri au carbonul în structură aromatică în intervalul
10…20 %.
 Sunt destul de frecvent întâlnite, fiind predominante în ţara
noastră, constituind baza producţiei din câmpurile petroliere din
Muntenia şi Moldova
 Ţiţeiurile din această clasă se încadrează în patru grupe:
 Ceroase – puţin răşinoase – nesulfuroase
 Ceroase – răşinoase – nesulfuroase
 Ceroase – puţin răşinoase – sulfuroase
 Neceroase – răşinoase – nesulfuroase
 Frecvente sunt ţiţeiurile ceroase, cele cu un conţinut d eceară,
c = 2…15 %
 Multe dintre aceste ţiţeiuri sunt răşinoase şi sulfuroase
 Benzina are cifra octanică redusă
 Uleiurile prezintă grad de ciclizare ridicat, de aceea
au indice de viscozitate redus
 Ţiţeiurile neceroase din această clasă sunt puţin
dorite: lipsite de ceară, mai naftenice, mai
aromatice şi mult mai răşinoase decât cele ceroase
 Benzinele separate din aceste ţiţeiuri au cifra
octanică mai mare
 Uleiurile au indicele de viscozitate mai mici şi sunt
mai nestabile chimic comparativ cu produsele
rezultate din ţiţeiuri ceroase
Ţiţeiuri Parafin – Aromatice –
Naftenice, %CPt ≥ 50; %CAt > %CNt
; %CNt > 10
 Aceste ţiţeiuri au o arie de răspândire
foarte redusă
 Predomină carbonul aromatic faţă de cel
naftenic
 Ţiţeiurile Naften – Aromatice,
%CPt < 50; %CNt > %CAt
 Sunt întâlnite în numeroase câmpuri petrolifere
 Aparţin grupelor:
 Neceros - răşinos – nesulfuros
 Neceros - răşinos – sulfuros
 Neceros - asfaltos – nesulfuros
 Neceros - asfaltos – sulfuros
 Nu s-au întâlnit ţiţeiuri ceroase şi puţin răşinoase
 În fracţiunile medii şi superioare ale acestor ţiţeiuri
lipsesc hidrocarburile parafinice
 Toate ţiţeiurile din această clasă sunt neceroase
 Conţinutul de compuşi asfaltici este mai mare de 25
%, având astfel un caracter asfaltic
 Conţin în cantitate mare acizi naftenici (1 – 3 %)
 Benzinele sunt bogate în hidrocarburi naftenice şi
aromatice, din această cauză prezintă cifră octanică
ridicată
 Uleiurile au densitate ridicată (0,900 … 0,950), nu
conţin ceară şi sunt constituite din hidrocarburi
naftenice, aromatice şi hidroaromatice policiclice, cu
grad mare de ciclizare (3-6 cicluri/moleculă), pentru
acest motiv ele prezintă valori scăzute ale indicelui
de viscozitate.
 Conţin proporţii variate de răşini
 Sunt instabile la oxidare
Ţiţeiuri Aromatico – Naftenice,
%CPt < 50; %CNt > %CAt

 Suntextrem de rare
 Carbonul aromatice se găseşte în
proporţie mai mare decât cel naftenic
 ŢIŢEIURI ROMÂNEŞTI
 Principalele zone petroliere ale României
sunt:
 Oltenia,
 Piteşti,
 Muntenia centrală,
 Moldova,
 Ardealul,
 Platforma Mării Negre
 1. Ţiţeiurile din zona Oltenia
 Cele mai cunsocute şantiere sunt cele de la Ţicleni,
la sud de Târgu Jiu
 Ţiţeiurile din acest şantier aparţin:
 claselor P-N, grupa ceros-puţin răşinos-nesulfuros
 P-N-A, grupa ceros-răşinos-nesulfuros
 P - N, gr. Neceros-răşinos-nesulfuros
 P – N, grupa ceros, puţin răşinos-nesulfuros
 Cele mai multe sunt din clasa P – N, în care %CN
este de 25…40
 Sunt ţiţeiuri puternic naftenice şi slab aromatice
 Conţinutul de ceară este de 7 -9 % pentru cele
ceroase şi 2-3 % pentru cele neceroase
 Proporţia de asfaltene: 0,1…0,3 %
 Proporţia de răşini: 7-8 % (10-12%)
 Sunt ţiţeiuri nesulfuroase
 Ţiţeiurile sunt bogate în benzină, proporţia de benzină
fiind de 28-30 %
 Compoziţia chimică a benzinei: P = 50-60 %; N = 25-45 %;
Ar = 7-25 %
 Cifra octanică a benzinei: 53-57
 Fracţiunile superioare au CA = 5 %
 Indicele de viscozitate ridicat:80-100
 Constituie materii prime excelente pentru fabricarea de
uleiuri lubrifiante
 Fracţiunile superioare separate din ţiţeiurile neceroase au
caracter aromatic accentuat, congelare redusă şi indici
d eviscozitate mici (în jur de 50)
 Principalele caracteristici ale ţiţeiurilor din această zonă:
 proporţie ridicată de benzină
 uleiurile au indice de viscozitate ridicat
 sunt puţin răşinoase
2. Ţiţeiurile din zona Piteşti
 Şantierele Cobia, Leordeni, Hînţeşti,
Moşoaia
 Aparţin claselor P – N, P-N-A, N-A
2a. Ţiţeiurile N-A
 Au caracter aromatic pronunţat
 Sunt nesulfuroase (s = 0,35 %)
 Au o proporţie ridicată de benzină, cu conţinut
ridicat de naftene (55-60 %) şi aromatice (12-18 %),
şi redus de parafine (25-32 %), cifra octanică
ridicată, în jur de 75
 Fracţiunile de ulei au 18 – 24 % carbon aromaticşi
35 % carbon naftenic, carbonul parafinic în jur de
5%
 Sunt neceroase
 Au congelare joasă, sub – 15 C
 Au indice de viscozitate mic
2b. Ţiţeiurile P –N – A
 Sunt cele mai frecvente
 Au caracter parafinic mai puternic, % CP
este mai mare de 50
 Conţinutul de ceară, c = 2-3 %
 Benzina are un conţinut de hidrocarburi
parafinice de 55-57 %, cifra octanică fiind
redusă, sub 60
 Fracţiunile superioare au caracter
parafinic pronunţat
2c.Ţiţeiurile P –N (Moşoaia,
Colibia)
 Sunt neceroase, puţin răşinoase şi
nesulfuroase
 Au un conţinut de ceară mai mic de 2 %
 Concluzie:
 Ţiţeiurile extrase din zona Piteşti sunt de o
mare varietate chimică
 Cele P –N-A sunt cele mai frecvente
3. Ţiţeiurile din zona Muntenia
centrală

 Munteniacentrală este zona cu cele mai

bogate zăcăminte de ţiţei din România
3 a. Şantierele Buştenari –
Copăceni (centura de nord)
 Sunt din clasa P N A, grupa ceros-puţinrăşinos-
nesulfuros
 Au caracter parafinic accentuat
 Conţin benzină în proporţie ridicată (în jur de 30
%)
 Benzina este bogată în hidrocarburi aromatice
(18-20 %)
3b. Şantierele MoreniOchiuri-
Băicoi-Ţintea (centura de
mijloc
 Reprezintă cea mai bogată zonă petrolieră a
ţării noastre
 Ţiţeiurile sunt foarte diverse, aparţinând claselor:
P, P-N, P-N-A, N-A
 Ţiţeiurile din clasa P se extrag din Şantierul Ţintea,
fiind extrem de rare
 Acest ţiţei este ceros-puţin răşinos-nesulfuros
 Conţine o proporţie ridicată de benzină cu un
conţinut ridicat de hidrocarburi parafinice,
având astfel o cifră octanică redusă
 Fracţiunile superioare cu un conţinut mare de
ceară au indice de viscozitate ridicat
 Ţiţeiurile din clasa P –N, sunt cel mai des întâlnite
în aceste şantiere
 Sunt ceroase-răşinoase-nesulfuroase
 Conţinutul d eceară: 5-10 %
 Conţinutul de compuşi asfaltici: 10-17 %
 Ţiţeiurile P-N-A sunt des întâlnite
 Sunt din grupele: ceroase-răşinoase-
nesulfuroase şi ceroase-nerăşinoase-
nesulfuroase
 Benzina are un conţinut ridicat de hidrocarburi
naftenice, deci cifra octanică este relativ
ridicată
 Uleiurile au indice de viscozitate coborât
 Ţiţeiurile N-A (Ochiuri)
 Sunt neceroase – răşinoase - nesulfuroase
 Conţinutul de compuşi asfaltici este de 15-20 %
 Ţiţeiul extras din şantierul Ochiuri are un conţinut d
ecompuşi asfaltici mai mare de 25 %, fiind asfaltos
 Ţiţeiurile din această clasă se caracetrizează printr-
un conţinut ridicat de acizi naftenici, de 1-2 %
 Benzina separată din aceste ţiţeiuri este bogată în
hidrocarburi naftenice
 Fracţiunile superioare au carbon aromatic în
proporţie mare, deci uleiurile au indice de
viscozitate mic
3c. Ţiţeiurile din şantierele Bucşani,
Boldeşti, Urlaţi (centura de sud)
 Sunt din clasele P, P-N, P-N-A
 Ţiţeiurile din clasa P sunt extrem de rare
 Ţiţeiurile din clasa P –N constituie marea
majoritate
 Au CP în jur de 70 %
 Conţinutul de ceară de 10-13 %
 Conţinutul de compuşi asfaltici de 12-16 %
 Fracţiunile inferioare sunt bogate în hidrocarburi
aromatice
 Fracţiunile superioare sunt slab aromatice
 Benzina are circa 25 % hidrocarburi aromatice
Concluzie
 Ţiţeiurile din Muntenia se caracterizează
prin:
 conţinut redus de sulf (sub 0,3 %)
 conţinut mic de asfaltene (0,01…0,1 %)
 fracţiunile inferioare sunt bogate în
hidrocarburi aromatice
 au caracter răşinos
 în marea lor majoritate sunt ceroase
 4. Ţiţeiurile din zona Moldova
 Ţiţeiurile din această zonă aparţin clasei P – N - A
 Au caracter aromatic pronunţat, % CA = 12 – 20
 Benzina este bogată în hidrocarburi aromatice (20 %
hidroca aromatice)
 Produsele petroliere separarte din ţiţeiurile extrase
din Moldova sunt printre cele mai aromatice
 Conţinutul de ceară de circa 12 %, dar şi 3-4 %
 Conţinutul de compuşi asfaltici de 12-13 %, dar şi 5-8
%
 De asemenea trebuie remarcat conţinutul de sulf
ridicat al ţiţeiurile din zona Moldova, de circa 0,65 %,
cel mai mare din România
5. Ţiţeiul din Platforma Mării Negre
 Ţiţeiul din zăcământul Lebăda
 Densitatea la 20 oC: 0,8496
 Viscozitatea la 25 oC: 12,32 mm2/s
 Conţinutul de sulf: 0,26 %
 Conţinutul de ceară: 14 %
 Conţinutul de răşini:11,5 %
 Conţinutul de asfaltene: 1,5 %
 Conţinutul de compuşi asfaltici: 13 %
 Conţinutul de cocs: 1,26 %
 Temperatura de congelare: + 8 oC
 % CP = 58
 % CN = 33
 % CA = 9
 d = 23 %
 clasa: P-N
 grupa: ceros-răşinos-nesulfuros
Caractere specifice ţiţeiurilor
româneşti
 Cele mai numeroase ţiţeiuri aparţin claselor:
 P N A circa 52 %
 P – N circa 37 %
 N-A 8 %
 P3%
 Nu au fost întâlnite ţiţeiuri cu % CtA > %CtN
 Cele mai frecvente grupe de ţiţeiuri sunt:
 Ceros-răşinos-nesulfuros, circa 48 %
 Ceros-puţin răşinos-nesulfuros, circa 24 %
 neceros-răşinos-nesulfuros, circa 23 %
 Caractere specifice ţiţeiurilor
româneşti
 Rar:
 Ceros-răşinos-sulfuros, circa 4 %
 Neceros-puţin răşinos-nesulfuros, circa 2 %
 Excepţii:
 Neceros-asfaltos-nesulfuros
 Ţiţeiurile din Oltenia, Piteşti, Muntenia au un conţinut de sulf redus, sub 0,3 %
 Ţiţeiurile din Moldova au sulf în proporţie de circa 0,65 %
 Cele mai multe ţiţeiuri româneşti sunt răşinoase (au peste 10 % compuşi
asfaltici)
 Foarte rar se întâlnesc ţiţeiuri cu un conţinut de compuşi asfaltici mai mare
de 25 %
 Ţiţeiurile româneşti se caracterizezază printr-un conţinut ridicat de
aromatice, mai ales în fracţiunile de benzină, de 10-20 %
 Cele mai multe ţiţeiuri româneşti sunt din clasa P-N-A
 Ţiţeiurile româneşti sunt bogate în benzine (20-30 %)