Tema 5 : Luarea deciziilor: „a fabrica sau a

cumpăra”. Subcontractarea serviciilor

5.1. Luarea deciziilor la nivelul operațional,

intermediar și strategic.
5.2. Criteriile pentru luarea deciziilor de a fabrica.
5.3. Criteriile de luarea deciziilor de a cumpăra.
5.4. A cumpăra sau a presta – subcontractarea
serviciilor.
Deciziile „a fabrica sau a cumpăra” pot
fi luate la diferite niveluri:

• Operaţional

• Intermediar

• Strategic
 Decizii la nivel operațional
Deciziile de a se aproviziona dintr-o sursă internă și resurse
existente, sunt decizii operaţionale.

Aceste decizii nu implică nici o schimbare în politicile

întreprinderii și sunt luate pe baza unor informaţii concrete la nivel
departamental.

Prin decizii la nivel operaţional, aprovizionarea din surse

interne poate avea loc (opţiunea de a fabrica) doar dacă produsul
poate fi fabricat cu utilaje disponibile și folosindu-se aptitudinile şi
capacitatea de producţie existente.

Aprovizionarea din surse externe (opţiunea de a cumpăra) este

exclusă pentru produsele care pot fi fabricate respectând criteriile de
economicitate și prin utilizarea capacitaţii de producţie internă.
 Decizii la nivel intermediar
La acest nivel se iau deciziile tactice.

Presupune analiza posibilităţii de a cumpăra

echipamente, a angaja personal sau alte resurse
suplimentare, fără a modifica esenţial baza de active cu
scopul de a produce articolul la propria întreprindere. Sau
poate fi alternativa de a ceda unele surse minore pentru
a achiziţiona din surse externe.

Deciziile tactice „a fabrica sau a cumpăra” trebuie

revizuite pe măsura modificării circumstanţelor.
 Deciziile la nivel strategic
Deciziile strategice se iau la nivel strategic de către
managerii de vârf sau de către membrii consiliului de
administraţie şi sunt legate de subiecte precum
integrarea verticală şi achiziţionarea de întreprinderi
întregi cu scopul de a avea un furnizor intern.

Acesta este cazul numai a unor articole importante

pentru întreprindere. Tot de aceste decizii ţine şi cazul de
vindere sau procurare a unor utilaje interne majore cu
scopul respectiv de a cumpăra sau fabrica articolele
necesare.
 Criteriile pentru luare deciziilor de a fabrica:
• Este mai ieftin să produci în interiorul companiei, decât sa
cumperi în exterior;

• Neîncrederea în furnizori în privinţa timpului de livrare,

calitatea este scăzută;

• Controlul calităţii este mai bun, ceia ce nu oferă furnizorii;

• Există un exces de forţa de muncă şi producţia proprie

contribuie la costuri fixe;
• Piesa respectivă este strategică pentru compania, care este
preocupată de nedivulgarea tehnologiilor în exterior, fapt care
poate scădea competitivitatea;

• Cumpărarea ar duce la concedieri în interiorul organizaţiei,

ceea ce ar avea un impact negativ asupra forţei de muncă;

• Există suspiciuni despre înţelegeri între furnizori (deşi poate și

ilegale) privind preţul, specificaţiile, livrarea produsului și
afacerea firmei;

• Cumpărarea produsului ar implica eliminarea personalului

specializat, însemnând pe termen lung o pierdere a
competitivităţii;
 Criteriile pentru luare deciziilor de a cumpăra:
• Costul total este mai mic la cumpărare decât la
producţia proprie;

• Există o mare încredere în furnizori;

• Nu este posibilă producţia proprie deoarece produsul

este protejat de patent;

• Forţa de muncă şi utilajele sunt insuficiente pentru

producţia proprie;
• Producţia proprie ar necesita capacitate adiţională de forţă de
muncă, utilaje şi suprafaţă si acestea sunt nesigure pe termen
lung;

• Prin cumpărare, investiţia în inventar este redusă si politica

firmei este ca furnizorul să se ocupe de stocuri până când este
nevoie de ele (exact la timp pentru companie);

• Materia primă necesară fabricării articolului nu este uşor

disponibilă;

• Cumpărarea îmbunătăţeşte starea financiară a companiei,

permiţându-i sa iniţieze alte strategii, îmbunătăţiri ale
capitalului prin plăţi in rate.
 Analiza fabricare-cumpărare

Costuri anuale

Costuri totale cumpărare

Costuri totale fabricare

Costuri variabile fabricare

Costuri fixe fabricare

B-punct critic
 A cumpăra sau a presta – subcontractarea
serviciilor

Prin subcontractare se subînțelege executarea

produselor sau lucrărilor apelând în totalitate sau parţial la
componentele executate de alte întreprinderi pe baza unui
contract de subcontractare.

Subcontractarea presupune asumarea efectuării unei

lucrări sau serviciu prin organizarea mijloacelor necesare şi cu
gestiunea propriului risc în schimbul unui corespondent în bani
de către o întreprindere pentru o altă întreprindere.
 Toate tipurile de organizaţii subcontractează
anumite aspecte ale activităţii lor, prin aceasta
completând resursele și aptitudinile limitate.

Ceia ce se cumpără în subcontractare nu sunt mărfuri

sau articole obişnuite, ci aptitudinea de a executa o
lucrare: capacitate de producţie, cunoştinţe de
specialitate, timp.

De exemplu numeroşi producători și-au lăsat pe

mâna unor specialişti transporturile sau sistemul de
distribuţie. Întrebarea esențială care trebuie pusă pentru
a decide „a cumpăra sau a subcontracta” este: „ Ar putea
acest serviciu să fie prestat de o manieră mai
economicoasă de o terţă parte?”
 În cazul subcontractării există 3 subiecți:

• întreprinderea beneficiară

• întreprinderea contractantă (comitentul)

• întreprinderea subcontractantă
(subcontractantul)
 Subcontractantul, pentru a efectua lucrarea sau
serviciul, trebuie să organizeze mijloacele necesare şi să îşi
asume riscul (răspunde de rezultatul final în faţa
comitentului), beneficiind de un regim care îi permite să fie
plătit direct de către întreprinderea-client.

Altfel spus, contractul de subcontractare este acel

contract în baza căruia o parte îşi asumă, prin organizarea
mijloacelor necesare şi cu gestiunea propriului risc,
efectuarea/executarea unei lucrări/serviciu în schimbul unei
sume de bani.

În unele cazuri salariaţii întreprinderii subcontractante

efectuează prestările de lucrări sau servicii necesare pe
teritoriul întreprinderii beneficiare, fiindu-le asigurate
condiţiile de muncă corespunzătoare.
 Tipuri de subcontractări
 În subcontractarea internă serviciile oferite către externalizare
sunt, accesorii în raport cu activităţile principale ale întreprinderii:
pază, curăţenie, întreţinere etc.

Se caracterizează printr-un caracter durabil şi structurat. Însă

caracterul durabil nu implică neapărat relaţii contractuale de aceeaşi
durată cu o societate subcontractantă sau alta. Sunt cazuri când într-o
concurenţă severă dintre “prestatori” sau din alte motive, funcţie de
calitatea muncii sau a comportamentului salariaţilor din respectivele
societăţi, utilizatorul să fie nevoit să rupă relaţiile contractuale cu
respectivul subcontractant, care nu îi mai convine.

 Subcontractarea externă corespunde unei externalizări în care o

parte din activitatea întreprinderii este încredinţată spre exterior (o
parte a procesului de producţie sau producţia necesară) pentru a
face faţă unei creşteri a cererii.
 Subcontractare de capacitate o întreprindere
încredinţează comenzile unui subcontractant, pentru că
deşi este capabilă să efectueze operaţiunea, ea este
supraaglomerată şi trebuie să obţină capacităţi
complementare de la o altă sursă.

Subcontractare de specialitate – în cadrul căreia

beneficiarul obţine bunuri sau servicii pe care nu le
produce el sau nu este în stare să le producă el însuşi.
Ultimele două categorii se subdivizează la rândul lor
după cum subcontractantul se limitează la o operaţiune
de fabricaţie sau la un ansamblu de proiecte, stabilite în
cadrul unui acord cu beneficiarul. Se poate face o
distincţie suplimentară:
• Contract de subcontractare cu referire asupra
produsului, în cadrul căruia subcontractantul fabrică
doar o componentă, aparţinând unui produs sau unui
ansamblu de produse vândut de către beneficiar;
• Contract de subcontractare cu referire asupra
echipamentului – subcontractantul fabrică unul sau
mai multe elemente ale echipamentului de producţie
al beneficiarului;
• Contract de subcontractare cu referire la servicii – în
acest caz subcontractantul furnizează beneficiarului
servicii esenţiale pentru operaţiunile acestuia, dar
distincte faţă de principalele sale activităţi (de
exemplu: furnizarea serviciilor referitoare la
contabilitate, cercetare, mentenanţă).
 Subcontractarea se caracterizează printr-o
obligaţie solidară între comitent şi
subcontractant, ceea ce semnifică că lucrătorii
subcontractantului pot să efectueze
lucrări/servicii în perioada unui an sau până la
finalizarea contractului de subcontractare, fiind
plătiţi de către comitent, în cazul în care
întreprinderea beneficiară nu poate să îi
plătească.
 Motivații ai politicii de producție pe baza
subcontractării

Tipul motivației Explicația

- nu sunt fonduri suficiente
Economic pentru dezvoltare
Politica de
- prețuri mai reduse și calitate
producție mai bună la furnizori ;
- specializarea furnizorului în
acest domeniu
Juridic - existența unei legi antitrust
- riscul de creare a unor noi
Strategic capacități de producție ;
- se planifică ca
subcontractanții să devină
filialele întreprinderii.
 Selectarea unui subcontractant
Întrebările esenţiale analizate în procesul de selecţie a
principalilor subcontractanţi se numără:

• Care este specializarea întreprinderii?

• Cine sunt clienţii acestei companii? Care este istoricul

de performanţă a ei?

• Care este capacitatea lor de producţie și procentajul

de lucrări subcontractate?
• Forţa de muncă este permanentă şi bine pregătită?

• Ce proceduri de control al calităţii (utilajului și

producţiei finite) folosesc și dacă ele sunt adecvate;

• Au o finanţare adecvată?

• Ce comenzi mai au în prezent și care urmează să le

îndeplinească?