viaţă, copilul nu trebuie supus învăţării şi nici unei munci aspre, pentru că prin acestea să nu dăuneze creşterii, ci trebuie să i se asigure atâta mişcare cât îi este necesară. Această mişcare trebuie stimulată atât prin diverse ocupaţii cât mai ales prin joc. Astfel, se conturează pentru prima oară ideea folosirii jocului ca mijloc de educare. • Lazarus subliniază faptul că „jocul constituie tipul fundamental de activitate, adică forma de activitate ce susţine în cea mai mare măsură dezvoltarea psihică prin antrenarea psihomotorie, senzorială, intelectuală şi afectivă, la o tensiune cu totul specifică, ce prezintă pentru procesul creşterii şi dezvoltării psihice o importanţă tot atât de mare ca şi activitatea de instruire din anii de şcoală.” • A. Adler întăreşte ideea că : „Jocul constituie forma specifică de activitate prin care copilul se afirmă, cunoaşte lumea, învaţă să se orienteze în ea şi dobândeşte încredere în propriile puterile. Prin joc copilul nu numai că nu se îndepărtează de realitate, dimpotrivă, se apropie tot mai mult de ea.” • Ursula Şchiopu susţine ideea că: „Jocul apare ca o activitate fundamentală formativă şi dominantă în copilărie, iar munca are aceleaşi caracteristici, din ce în ce mai pregnante, pe măsură ce se depăşeşte copilăria, este un fel de anticameră vastă şi bogat ornată a muncii. • Jocul copiilor poate constitui un teren important de descifrare a capacităţilor psihologice, inclusiv a celor intelectuale şi a trăsăturilor de personalitate, a aspectelor • mai importante ale sociabilităţii copilului. Ele pot surprinde prin modul în care se joacă. • „Jocul – consideră Ursula Şchiopu – stimulează creşterea capacităţii de a trăi din plin, cu pasiune, fiecare moment, organizând tensiunea proprie acţiunilor cu finalitate, având funcţia de o mare şi complexă şcoală a vieţii.” Jocul este folosit în cazul copiilor agresivi, hiperactivi, anxioşi etc. • Tehnici de jocuri de recuperare a copiilor agresivi: • Agresivitatea este un termen de origine latină: agressio – atac, simptom. În legătură cu fiinţa umană, agresiunea înseamnă un comportament negativ (distructiv), nemotivat, care vine în contradicţie cu normele şi regulile oamenilor din societate, care provoacă daune fizice şi morale celor asupra cărora este direcţionată agresivitatea, dezvoltând stări şi emoţii negative: încordare, frică, depresie, ş.a. Agresiunea este un comportament verbal sau acţional, ofensiv, orientat spre umilirea, minimalizarea şi chiar suprimarea fizică a celorlalţi. Comportamentul agresiv poate fi orientat şi contra propriei persoane (autoagresivitate), ca în cazul unor tulburări psihice Tehnici de jocuri de recuperare a copiilor agresivi: • Jocul “Biluţe magice” • Scopul: Înlăturarea tensiunii emoţionale la copiii agresivi. • Conţinutul: • Copiii stau în cerc. Adultul îi roagă să închidă ochii şi să construiască din palme o bărcuţă unde introduce fiecărui copil câte o biluţă de sticlă şi înaintează instrucţia: ”Luaţi biluţa în palme, încălziţi-o, rostogoliţi-o în palme, suflaţi aer cald în ea, oferiţi-i o parte din căldură şi mângâierea voastră. Deschideţi ochişorii şi uitaţi- vă la biluţă. Iar acum pe rând povestiţi despre emoţiile, sentimentele care v-au cuprins în timpul exerciţiului.” • Jocul “Emoţiile eroilor” • Scopul: Dezvoltarea empatiei la copii şi formarea aptitudinilor de apreciere a situaţiei şi comportamentului celor din jur. • Conţinutul: • Adultul citeşte copiilor o poveste. Copiilor preventiv le-au fost distribuite cartonaşe mici cu diverse stări emoţionale. Pe parcursul citirii copilul aşează pe masă câteva cartonaşe, care după părerea lui, exprimă/redau stările emoţionale ale eroilor în diferite situaţii. • La finalul citirii, fiecare copil explică în ce situaţie şi de ce lui îi pare că eroul era vesel, trist, epuizat… • Acest joc se recomandă să fie organizat individual sau în grupuri mici. Textul poveştii nu trebuie să fie prea lung şi trebuie să corespundă volumului de memorie şi atenţie a copiilor de anumită vârstă Jocuri pentru recuperarea copiilor anxioşi • Anxietatea – stare afectivă caracterizată printr-un sentiment de nelinişte, de teamă, • agitaţie, nesiguranţă, de tulburare difuză, atât fizică cât şi psihică, de aşteptare a unui • pericol nedeterminat despre care sunt multe incertitudini. • Ea apare ca o reacţie la stres. Respectiv: • · Calmul şi seninătatea indică absenţa anxietăţii; • · Un nivel moderat de anxietate se manifestă prin tensiune, nelinişte, • nervozitate; • · Sentimentele interne de frică, spaimă şi panică indică un nivel foarte â • ridicat de anxietate. • Caracteristic anxietăţii este asocierea cu stările psihice, a unor reacţii fiziologice • specifice: • - tahicardie, • - palpitaţii, • - transpiraţie, • - tensiune musculară, • - uscarea gurii, • - dilatarea pupilelor Jocuri pentru recuperarea copiilor anxioşi • Jocul “Sculptura” • Scopul: Antrenarea abilităţilor de control a muşchilor feţei, mâinilor, picioarelor etc. diminuarea tensiunii emoţionale şi musculare la copii anxioşi. • Conţinutul: • Copiii sunt divizaţi în perechi: unul este “sculptorul”, celălalt – “sculptura”. La indicaţia conducătorului “sculptorul” modelează din “lut” sculptura: • · Copilului care nu se teme de nimic • · Copilului care este mulţumit de tot cel înconjoară • · Copilului care executat o sarcină dificilă etc. • Subiectele pentru sculptură pot fi propuse de adult sau alese de copii. Apoi copiii pot să se schimbe cu rolurile sau este posibilă varianta sculpturii în grup. La sfârşitul jocului este binevenit să discutăm cu copiii senzaţiile, sentimentele ce le-au avut pe parcursul identificării cu rolurile de “sculptor”, “sculptura” sau care din figuri era plăcut să o reprezinţi şi care – nu Tehnici de jocuri pentru recuperarea copiilor hiperactivi • Prin hiperactiv se înţelege o persoana mai activă în general, într-un mod lipsit de • finalitate, comparativ cu alte persoane de aceeaşi vârstă, în timpul mesei, somn, • lectură, studiu sau alte activităţi. Hiperactivul pare mereu in mişcare. Numai acest lucru • nu indică existenta unei anomalii sau dereglări. • Deseori hiperactivii sunt însoţiţi de astfel de probleme ca neînţelegerea cu cei din jur, • întîmpină dificultăţi în procesul de învăţare, se subiestimează. Totuşi , nivelul de • dezvoltare la copii nu depinde de gradul hiperactivităţii şi poate depăşi indicii • caracteristici vârstei lor. Primele observări de hiperactivitate se depistează la vârsta de • până la şapte ani, mai frecvent la băieţi • Jocul “Căsuţa iepuraşului” • Scopul: Dezvoltarea reacţiei de răspuns şi antrenarea abilităţilor de comunicare non- verbală în timpul relaţiilor cu copiii. • Conţinutul: • La joc participă de la 3 -10 persoane. Fiecare participant “iepure” desenează cu creta în jurul său un cerc cu diametrul de 50 cm. Distanţa dintre cercuri să nu fie mai mică de unu-doi metri. Un iepuraş nu are căsuţă, el conduce jocul. “Iepuraşii ” trebuie pe neobservate (prin mimică, gesturi) să se înţeleagă vis-à-vis de “schimbul căsuţelor” şi să treacă în fugă din căsuţă în căsuţă. Sarcina conducătorului constă în ocuparea unei căsuţe libere în timpul schimbului. Cel ce a rămas fără casă conduce în continuare. Jocul in nisip
• De la 2 ani şi jumătate • Această terapie este
Jocul în nisip poate fi mai mult recomandată copiilor cu decât un simplu joc. El este chiar probleme emoţionale, conflicte o formă serioasă de terapie, interioare, traume, putând fi pentru că, potrivit psihologilor, practicată chiar şi de la vârste aceasta este o modalitate foarte mici: doi ani şi jumătate- excelentă prin care copiii îşi trei ani. "În cabinetul de rezolvă prin propriile forţe pro- psihoterapie, copilului i se pun la blemele şi traumele. Când acest dispoziţie două lădiţe cu nisip: o joc este îndrumat de un psiholog, lădiţă cu nisip ud şi o lădiţă cu vorbim deja despre terapia prin nisip uscat. De asemenea, micuţul jocul cu nisip. poate alege de pe rafturi figurine sau miniaturi din diverse categorii: oameni, personaje din poveşti, desene animate, filme etc., animale domestice şi sălbatice,