Mindfulness (Kabat-Zinn, 2003)

• Conştiinţa care izvorăşte prin faptul de a da atenţie scopului, în

momentul prezent, şi atitudinea lipsită de judecare îndreptată spre
experienţa care se derulează moment cu moment
– A. conştientizarea intenţionată
– B. momentul prezent
– C. fără judecare
• Practica: conştientizarea intenţionată a respiraţiei în prezent, fără
judecarea acesteia sau a gândurilor, emoţiilor care apar
• Conştientizarea trăirilor interne, externe – mers, mâncat, ascultat,
emoţii, durere
• Conştiinţa auto-reglată, bazată pe momentul prezent, care
întâmpină fiecare experienţă fără preconcepţie sau judecare,
acceptând „ceea ce este” cu curiozitate şi compasiune
– Gestionarea preconcepţiilor privind ceea ce ar trebui sau judecarea a
ceea ce apare
– Curiozitate deschisă, acceptare, lipsă de reactivitate
– Compasiune profundă pentru experienţa vulnerabilităţii şi a umilirii

Gehart, 2012
 Bishop et al., 2004
• 1. auto-reglarea atenţiei pentru menţinerea
acesteia asupra experienţei imediate
• 2. orientarea asupra experienţei în momentul
prezent – curiozitate, deschidere, acceptare

Gehart, 2012
 Atenţia mindful
• Atenţie auto-reglată, care necesită efort
intenţionat continuu şi procese de rang doi
pentru menţinerea centrării

Gehart, 2012
 Starea mentală non-conceptuală
• În starea mindful, mintea nu utilizează idei
preconcepute pentru interpretarea lumii, ci
adoptă o stare de non-interferenţă, prin
observarea a ceea ce se petrece
• Descrierea non-biasată a fenomenelor înainte
de a le judeca
• Procesarea de jos în sus

Gehart, 2012
 Mindfulness ca stare şi trăsătură
• Starea de a fi în prezent, conştiinţa faptului de
a fi în prezent
• Tendinţa de a intra frecvent şi a accesa starea
– practica, mediul, genetica

Gehart, 2012
 Practica
• Depinde de atitudinea persoanei asupra conştiinţei
• Poate fi realizată în raport cu orice apare în câmpul
conştiinţei: obiect, senzaţie corporală, stare fizică de
moment, emoţie, gând
– Cel mai adesea: respiraţia ca obiect al atenţiei – ritmul
înapoi – înainte ajută la aducerea creierului într-o stare
neurologică integrată, care promovează funcţionarea
optimă
– Conştientizarea respiraţiei implică observarea respiraţiei în
timp ce persoana încearcă să reducă la tăcere dialogul
interior
– Recentrarea după pierderea focusului – fără judecare, cu
compasiune
• Focus – pierderea focusului – refocusare blândă
Gehart, 2012
Neurofiziologia mindfulness

Gehart, 2012
Gehart, 2012
 Beneficii relaţionale
• Creşterea satisfacţiei maritale
• Comunicare mai bună
• Empatie, compasiune
• Acceptarea propriei persoane şi a partenerului
• Conştientizarea mai clară a pattern-urilor de
interacţiune
• Creşterea abilităţii de a răspunde în manieră conştientă
• Creşterea sentimentelor de libertate şi siguranţă în
relaţii
• Creşterea sentimentului de unitate şi separare
Gehart, 2012
 Beneficii psihologice
• Creşterea emoţiilor pozitive şi a stării de bine
• Reducerea stresului
• Creşterea reglării emoţionale
• Creşterea conştiinţei metacognitive
• Diminuarea ruminaţiei
• Ameliorarea atenţiei
• Creşterea acceptării şi diminuarea evitării
• Clarificarea valorilor
• Creşterea auto-compasiunii
Gehart, 2012
Exerciții de mindfulness
pentru copii

• https://positivepsychologyprogram.c
om/mindfulness-for-children-kids-
activities/
• https://education.cu-
portland.edu/blog/classroom-
resources/mindfulness-activities-
kids-classroom/

• Breathing buddies
• Smell and tell
• Exercițiul bătăilor inimii
• Arta atingerilor
• Mâncat mindful
• Focus pe sunet (vas tibetan)
• Scanarea corpului
 Alte tehnici, metode de intervenție
psihosocială utilizate pentru tulburări
de limbaj și comunicare

- relaxarea musculară progresivă Jacobson

- antrenamentul autogen Schultz
- hipnoza, imageria ghidată
Exercițiu – găsiți modalități terapeutice
pentru următoarele tulburări
- exemple: surditate fără cauză organică –
tulburare de conversie;
- balbism;
- dizartrie;
- ticuri complexe;
- afazie.
 Bibliografie
Arthur, A.R. (2003). The emotional lives of people with learning disability, British Journal of Learning Disabilities, 31, p. 25-30;
Summers, S.J. (2003). Psychological intervention for people with learning disabilities who have experienced bereavement: a
case study illustration, în British Journal of Learning Disabilities, 31, p. 37-41;
Vargo, J.W. (1977). On Counselling the Physically Disabled, în Canadian Counsellor, 13(1), p. 14-17;
O'Connor, H. (2001). Will we grow out of it? A psychotherapy group for people with learning disabilities, în Psychodynamic
Counselling, 7, p. 297-314;
Sherer, M., Evans, C.C., Leverenz, J., Stouter, J., Irby, J.W., Lee, J.E., Yablon, S.A. (2007). Therapeutic alliance in post-acute brain
injury rehabilitation: Predictors of strength of alliance and impact of alliance on outcome, în Brain Injury, 21(7), p. 663-
672;
Slifer, K.J., Avis, K.T., Frutchey, R.A. (2008). Behavioral intervention to increase compliance with electroencephalographic
procedures in children with developmental disabilities, în Epilepsy & Behavior, 13, p. 189-195;
Pierangelo, R., Giuliani, G. (2008). Teaching Students with Learning Disabilities, Corwin Press, Thousand Oaks;

Bernard, S., Turk, J. (2009). Developing Mental Health Services for Children and Adolescents with Learning Disabilities. A
Toolkit for Clinicians, The Royal College of Psychiatrists, London;

Kroese, B.S., Dagnan, D., Loumidis, K. (1997). Cognitive-Behaviour Therapy for People with Learning Disabilities, Routledge,
London;

Wong, B.Y.L. (2004). Learning about Learning Disabilities, Elsevier Academic Press, London;

Grey, R. (2010). Bereavement, Loss and Learning Disabilities. A Guide for Professionals and Carers, Jessica Kingsley Publishers,
Londra;
Programe terapeutice bazate pe
ataşament
Atașament și reziliență in relația
profesor - elev
 Reziliența –
definiții
• Orice persoană trece prin
experiențe dificile de-a
lungul vieții
• Reziliența – abilitatea de a
depăși lucrurile negative, de
a rămâne ancorat în realitate
– Susține dezvoltarea
sănătoasă și învățarea
 Rezilienţa - definiţii
• capacitatea individului de adaptare la situaţii adverse,
prin accesarea resurselor interne, intrapsihice, şi
externe, sociale şi afective (Stan, 2006), care permit
funcţionarea adecvată
• Hartman şi Winsler (2005): „abilitatea de dezvoltare,
creştere a persoanei, în ciuda expunerii la evenimente
de viaţă, situaţii, stresori şi riscuri puternic
perturbatoare”
• Fonagy (1994): procesul normal de dezvoltare în faţa
unor circumstanţe dificile
• Ungar și Liebenberg (2011): totalitatea caracteristicilor
individului și mediului acestuia care potențează
dezvoltarea optimă
 Reziliența individuală

• Rutter (1987): indiferent de combinația factorilor de

risc, severitatea acestora, doar jumătate dintre copiii
expuși la experiențe traumatice au dezvoltat
psihopatologie – unii au avut vieți pline de iubire,
productive, au devenit părinți buni

• Ipoteza individului aspru (“rugged individual”, Luthar și

Ziegler, 1991), copilul invulnerabil, reziliența înnăscută

• Interacțiunea ereditate – mediu, familia în special

factor de risc, capacitatea persoanei de a găsi resurse
în exterior
 Perspectiva rezilienței în fața
adversității
• pentru copii, cea mai importantă resursă este adultul
dătător de siguranță, rezilient și iubitor, care are
capacitatea de a reflecta asupra propriului comportament

• o multitudine de factori individuali, dar și contextuali care

ar favoriza dezvoltarea optimă, în ciuda adversității

• Schore: reparația prin relații vindecătoare

• Perry: intervenție adecvată, pe termen lung

 Rolul profesorului în
reziliența elevilor –
structurarea mediului

• Siguranța fizică
• Securitatea
emoțională
• Securitatea socială
• Securitatea culturală
 Relația cu
profesorul
• Încredere în abilități
• Învățarea modului în care își poate
atinge aspirațiile
• Încredere, conexiune
• Susținerea calităților în locul
performanțelor – speranță și
perseverență
• Tratarea copiilor ca ființe competente
și valoroase, construirea stimei de
sine
 Competența și
încrederea
• Empatie – validare – stimă de sine – reziliență
emoțională
• ”Ce ți s-a întâmplat?” în loc de ”Ce problemă ai?”
• Opriți-vă din ceea ce faceți, acordați atenție și ascultați
• Respectați povestea copilului, fără a o judeca
• Fiți răbdători, așteptați să finalizeze înainte de a vorbi
• Imaginați-vă cum v-ați simți în locul lui
• Recunoașteți emoția din spatele comportamentului
 Rezolvare de
probleme

• Permiteți erorile făcute în

siguranță
• Susțineți copilul atunci când
are un eșec
 Autonomia
• Responsabilitatea, gestionarea sarcinilor
• Reparația atunci când greșește față de alte
persoane
• Dezvoltarea identității, refuzul credințelor
negative ale altora despre sine
• Control adecvat al mediului și decizii asumate
• Înțelegerea experiențelor
• Experimentarea întregii game de emoții
• Auto-reflecția și auto-exprimarea
• Umorul în relații
 Comportamentul model
• Auto-reflecție: există probleme nerezolvate în
propria viață, din trecutul propriu, care vă
influențează în:
– Rezolvarea de probleme
– Comunicare
– Exprimarea emoțiilor
– Reacția la provocare
– Adaptarea la dificultăți
– Distanțarea de lucrurile care nu pot fi rezolvate
– Repararea relațiilor
 Grija față de propria
persoană pentru a avea
grijă de ceilalți
• Aveți sentimente de vinovăție?
• Ce vă face să fiți anxios?
• Cum dormiți?
• Ce faceți să vă relaxați?
• Ce faceți să vă distrați?
• Ce faceți ca să vă țineți fizic
activ?
• Cum vă alimentați?
Atașamentul
Funcţii ale ataşamentului

Bază dătătoare de siguranţă („Secure base”)

• utilizarea figurii de ataşament ca bază pentru explorarea
mediului, în condiții de siguranță
• explorarea
• asumarea riscului
• dezvoltarea personală

Adăpost, refugiu sigur („Safe haven”)

• găsirea confortului la figura de ataşament în momente
stresante
• creșterea confortului emoțional
• încurajare
• susținere
• Conexiunile cu ceilalţi, relaţiile şi ataşamentul
sunt vitale pentru dezvoltarea creierului şi
susţin învăţarea la nivel anatomic, fiziologic,
psihologic, social şi de mediu

• Cadrul școlii poate deveni şi este important să

devină un „sanctuar sigur” („safe heaven”)
pentru copil, precum și o bază dătătoare de
siguranță
 Securitatea
ataşamentului
• Îngrijitorul care oferă „safe haven”
şi „secure base”

• Copilul devine încrezător în

competenţa, valoarea personală şi
în disponibilitatea partenerilor

• Fundament pentru competenţa

personală, relaţii sănătoase
 Securitatea
atașamentului –
factor de
reziliență
 Rolul securității
atașamentului
• Baza pentru încrederea
epistemică – disponibilitatea
persoanei de a lua în
considerare cunoștințe noi
provenind de la o alta ca demne
de încredere, generalizabile,
relevante pentru sine
– Vigilența epistemică în fața
unui mediu opac din punct
de vedere cognitiv
Importanţa ataşamentului în
educarea copilului

Ataşamentul primar
reprezintă baza pentru
starea de bine
emoţională şi, deci,
capacitatea copilului de
a învăţa
La copiii vulnerabili este
cu atât mai importantă
stabilirea unei relaţii de
ataşament, atât în
familie, cât şi cu
profesioniştii
Securitatea
ataşamentului este
relaţionată cu
performanţa, auto-
reglarea şi competenţa
socială
 Atașamentul în
relația profesor -
elev
Toți copiii au nevoie să se simtă în siguranță
pentru a putea învăța
 Semne ale insecurității
atașamentului la școală
• Dificultăți de procesare a informațiilor noi
• Performanță scăzută sau dorință exagerată de
perfecțiune pe plan școlar
• Dificultăți de planificare, organizare, finalizare a
sarcinilor
• Dificultăți la tranziții, pierderi, schimbări
• Reacții exagerate sau izolare pentru motive care
altora nu le sunt evidente
• Dificultăți în relații de prietenie
• Dificultăți de a cere ajutor sau nevoia permanentă de
a primi ajutor
• Complianță exagerată sau comportament disruptiv în
clasă
Anxietatea în relaţii de ataşament

• Inconsistentă
Figura • Centrată pe propria persoană
• Intruzivă în modul de oferire a grijii

de A
• Hipersensibilitate cronică la ameninţare
• Hipervigilenţă faţă de disponibilitatea şi

Copilul sensibilitatea partenerilor

• Dorinţă de apropiere şi interdependenţă
• Căutarea proximităţii, nevoia de reasigurare
Evitarea în relaţii de ataşament

•Consistent negativă în răspunsuri la nevoia de

Figura apropiere şi reasigurare

•Răceală, distanţă, agresivitate, respingere faţă de
manifestări ale distresului

de A
•Descurajarea reacţiilor emoţionale negative,
retragere din faţa manifestărilor afective negative

•Comunicarea cu FA a afectelor negative redusă

•Căutarea sprijinului fără manifestarea distresului sau

Copilul
dezactivarea tendinţei de căutare a sprijinului
•Bazare compulsivă pe propria persoană ca stil de
coping
•În timp, eliminarea distresului prin distragerea
atenţiei de la nevoia de ataşament
 Stilurile de ataşament - strategii de
auto-protecţie
• Sigur – „Eu sunt bine, tu eşti
disponibil”
• Evitant – „Nu e bine să-ţi arăţi
emoţiile”
• Ambivalent – „Vreau să
primesc alinare, dar nu mă
ajută să mă liniştesc”
• Dezorganizat – „Sunt speriat,
îngrozit”
 Copilul cu ataşament sigur
• Are experienţa că părintele este sensibil la
nevoile lui şi disponibil
• Poate avea încredere că ceilalţi sunt disponibili
pentru a-i împlini nevoile
• Poate forma relaţii cu ceilalţi, poate valorifica
oportunităţile de învăţare care i se oferă, se poate
angaja în activităţi, doreşte să exploreze lumea
• Este rezilient emoţional
• Încredere epistemică în persoana de referință,
dar și în propria percepție
 Implicaţii în
educație
• Copiii cu ataşament sigur sunt
curioşi, doresc să participe la
activităţi, au progrese mai
bune, cooperează, au abilităţi
de auto-reglare şi nu au
probleme emoţionale şi
comportamentale
 Copilul cu ataşament ambivalent
• De regulă prezintă anxietate de separare,
manifestă nevoia de a primi atenţie
continuă şi de regulă primesc ajutor
individualizat, ceea ce întăreşte
anxietatea

• Se recomandă:
– Creşterea implicării în sarcină
– Divizarea sarcinilor în paşi mici şi
realizabili
– Reasigurarea din partea profesorului
că este atent
– Întărirea autonomiei copilului
 Copilul cu ataşament evitant
• Stabileşte greu relaţii de încredere cu
adultul, este mai degrabă centrat pe
sarcină decât pe persoane
• Auto-suficienţa poate inhiba creativitatea
şi dorinţa de a explora noul şi
necunoscutul
• Recomandări:
– Sarcina să fie percepută de copil ca
realizabilă, să nu activeze din start
nevoia de ajutor
– Atât copilul, cât şi profesorul sunt
implicaţi şi centraţi pe sarcină –
împărtăşire
– Profesorul să fie sensibil la
anxietatea copilului, astfel încât
acesta să aibă experienţa că este
înţeles
– Încrederea în profesor susţine
dorinţa copilului de a cere ajutor
 Copilul cu ataşament dezorganizat
• Sarcinile reprezintă provocări majore
pentru vulnerabilitatea, stima de sine
redusă şi rezilienţa limitată
• Implicarea în sarcini este redusă de lipsa
de încredere în adult, dublată de teama
de insucces
• Uneori manifestă omnipotenţă ca
defensă în faţa neajutorării percepute
• Pot deveni furioşi pe cei care reuşesc,
inclusiv pe profesori
 Recomandări pentru intervenţie
• Mediul școlar să fie sigur, predictibil şi de
încredere
• Relaţiile cu profesorii să fie bazate pe grijă,
empatie, înţelegerea insecurităţii copilului
• Sarcinile să fie realizabile, activităţile să înceapă
cu obţinerea unei stări de calm
• Utilizarea jurnalelor şi calendarelor susţine
predictibilitatea
• Mediul școlii să constituie bază sigură, care
susţine dezvoltarea emoţională şi implicarea în
Geddes, 2006
învățare
 Facilitarea rezilienței elevilor prin
dezvoltarea securității atașamentului
în relația cu profesorul
• Asigurarea unui mediu predictibil
• Înțelegerea comportamentului copilului și
adolescentului prin prisma nevoilor
• Evitarea etichetării elevilor
• Identificarea factorilor și proceselor care fie
reduc, fie moderează, fie amplifică efectul
acestor experiențe
• Școala ca mediu în care se cunosc efectele
traumei și adversității (”trauma-informed”)
• terapie de joc, terapie prin artă
• intervenții bazate pe atașament în școală, relațiile suportive cu profesorii
• intervenții centrate pe relații pozitive, constante s-au dovedit mai eficiente
comparativ cu tehnicile disciplinare care vizează limitarea imediată a
comportamentelor problematice
• relațiile de atașament cu profesorii pot reprezenta funcții protective, cu efecte
benefice atât asupra comportamentului, cât și a performanței academice, în
condițiile în care aceste relații de atașament sunt pozitive
• programe bazate pe dezvoltarea unor relații de mentorat dintre elevi și
profesioniști care au facilitat dezvoltarea angajamentului dintre profesori, grupul
de vârstă și familia copilului sau adolescentului în cauză: RALLY (Responsive
Advocacy for Life and Learning in Youth) pentru elevi la gimnaziu (Noam &
Hermann, 2002), Step-Up, pentru elevi de liceu (Alicea, et al., 2012).
• școlile pot deveni medii importante în care copiii să aibă parte de rutină,
predictibilitate și siguranță
• programele implementate în școli au avut o serie de efecte benefice asupra
dezvoltării auto-reglării emoționale și a strategiilor adaptative de coping la copii și
adolescenți
Alte modalități
de intervenție
 Povestirea: cubul de povești
terapeutice
• Re-povestirea unor povești de viață
• Utilizarea jocului senzorial, desenului
• Explorarea conexiunii emoționale cu povestea
• Povestea să nu fie forțată, obligatorie -
povestea altei persoane – distanță
emoțională, evitarea supraîncărcării
 Povestirea: cubul de povești
terapeutice
• Instrument care susține conexiunea, încurajează
reflecția și evocă discuții în jurul poveștilor
• Pași:
– 1. Povestea poate începe în orice mod dorește cel care o
spune: ”A fost odată ca niciodată”
– 2. Se cere copilului să arunce cubul, apoi să înceapă
crearea poveștii folosind imaginea pe care a rămas
– 3. Atunci când copilul dorește sau are nevoie de altă
imagine, i se cere să arunce alt cub pentru a continua
povestea, folosind cuburile pe măsură ce povestea
evoluează
– 4. După ascultarea poveștii, se reflectează pe marginea
ideilor și răspunsurilor
 Sugestii pentru reflecția pe marginea
poveștii
• Ce din poveste a ieșit în evidență pentru tine? Ce te-a
interesat la acel moment? Descrie-l din punctul tău de
vedere.
• Dacă ai putea fi unul dintre personaje, care ai fi și de
ce? Ce sentimente a experimentat personajul?
• Ai schimba ceva în poveste? De ce? Cum anume ai
schimba?
• Ce sentimente, emoții ai observat în poveste? Ai putea
să le exprimi cu corpul/ fața?
• Este ceva din poveste care îți amintește de ceva din
viața ta? Poți să-mi povestești?
• Desenează sau creează ceva din povestea spusă.
 Exemple de
exerciții
• Exerciții de respirație
• Exerciții de relaxare musculară progresivă
• Exerciții de stimulare senzorială, integrare
senzorială
• Timp în liniște
• Carduri pentru tranziții
 Utilizarea simbolurilor, imaginilor
• Jocul ”Squiggle”
• Utilizarea păpușilor pentru teatru de păpuși
• Imagini, carduri Dixit
EFECTE ALE EXPERIENȚELOR ADVERSE TIMPURII ASUPRA
DEZVOLTĂRII ȘI ADAPTĂRII ȘCOLARE. ABORDĂRI
TERAPEUTICE RECENTE
 Introducere
• ACEs: temă de mare actualitate
• Erori în diagnosticul copiilor victime ale adversității
• Înțelegerea comportamentului copilului și adolescentului
prin prisma nevoilor
• Diverse asociații profesionale care oferă servicii
• Multitudine de factori și procese care fie reduc, fie
moderează, fie amplifică efectul acestor experiențe –
rolul școlii
• Școala ca mediu în care se cunosc efectele traumei și
adversității (”trauma-informed”)
Experiențele adverse timpurii: traume,
abuzuri, pierderi
• trauma poate afecta ființa umană încă din perioada
prenatală: creșterea sensibilității și reactivității la
distres, modificarea moștenirii genetice

• experiențele timpurii sunt ancorate în corporalitate

(”embodied”), în forma reactivității alterate la distres

• neglijarea cauzează traume la fel de severe ca abuzul și

pierderea: efecte pe termen lung chiar mai severe,
datorită cronicității acesteia, comparativ cu abuzul fizic
și sexual, care pot apărea în contextul unei relații
adecvate cu părinții

Gunnar, Doom și Esposito, 2015, Lamb, 2015, Coall et al., 2015

 Experiențe adverse în copilărie
(ACEs)/ Trauma developmentală
• categoria maltratării copilului: expunerea la abuz emoțional, fizic și
sexual, respectiv neglijarea copilului;

• categoria disfuncțiilor la nivelul familiei, locuinței: violența asupra

mamei, abuzul de substanță în familie, boala mentală sau suicidul
unui membru al familiei care locuiește în proximitatea copilului,
încarcerarea unui membru al familiei, divorțul parental sau separarea

Hunt, Slack și Berger (2017)

 Efecte asupra
copilului și
adolescentului
• maltratarea copiilor, experiențele
stresante repetate, afectează
dezvoltarea acestora prin faptul că
modifică o serie de mecanisme
neurofiziologice care fundamentează
traseele de dezvoltare ale copiilor

• strategii de coping dezadaptative,

menite să susțină supraviețuirea,
afectarea comportamentului
adaptativ cotidian: abilitatea de
control a impulsurilor, rezolvare de
probleme și funcționarea executivă

Cicchetti și Toth, 2015

 ACEs
• predictori pentru comportamente problematice
de tipul internalizării (anxietate, depresie) și
externalizării (agresivitate) la copii
• șanse mai ridicate de apariție a unor probleme,
precum: tulburări de învățare, probleme
comportamentale
• prevalența mai ridicată a comportamentului
antisocial la vârsta adolescenței
• efecte atât pe termen scurt, cât și pe termen lung
asupra dezvoltării ființei umane
Schilling, Aseltine și Gore, 2007, Hunt, Slack și Berger, 2017
Impactul traumei asupra creierului
în dezvoltare al copilului
• Creierul primitiv se ocupă de funcții senzorio-motorii,
supraviețuire (respirație, ritm cardiac, temperatura
corpului), responsabil pentru sistemul ”fight/ flight/
freeze”
– producerea disocierii: reacția defensivă de
deconectare a celor trei părți ale creierului,
astfel încât creierul primitiv devine neresponsiv
în tentativa de a proteja sinele de traumă
– distres cronic: hiperreactivitate, hipervigilență
dezadaptativă – chiar și atunci când copilul este
într-un mediu sigur, reacționează exagerat la
pericol perceput
– toate resursele sunt canalizate spre
supraviețuire
– memorii implicite, preconștiente

Perry și Hambrick, 2008, Lyons et al., 2017

 Impactul traumei asupra creierului
în dezvoltare al copilului

• Creierul limbic se ocupă de atașament și dezvoltarea

emoțională și ca efect a traumei această parte a creierului
influențează dezvoltarea atașamentului, reglarea emoțiilor și
comportamentului;

• Creierul cortical se ocupă de gândire, învățare, limbaj și

inhibiție, iar ca efect a traumei la acest nivel copilul prezintă
probleme de natură cognitivă și la nivelul conceptului de sine și
dezvoltării identității.
 Concept de
Dezvoltare Dezvoltarea Reglare Reglare sine,
Disociere
atașament emoțională comportam Cogniție dezvoltarea
senzorială identității

- Memorii senzoriale, funcții bazale, reexperimentarea senzațiilor corporale ale pericolului imediat, fără
posibilitatea de a înțelege și a comunica verbal disconfortul, incapacitatea reglării reacțiilor corporale
de frică

- Dificultăți de concentrare, atenție

- Copleșit în clase aglomerate, gălăgioase
- Dificultăți de coordonare, echilibru
- Tendința de izolare, lipsa reactivității senzoriale pe parcursul zilei
 Concept de
Dezvoltare Dezvoltarea Reglare Reglare sine,
Disociere
atașament emoțională comportam Cogniție dezvoltarea
senzorială identității

- Mecanism de supraviețuire, evadare în propria minte atunci când este confruntat cu

adversitatea pentru a putea continua: deconectare între gânduri, emoții și comportamente,
între minte și corp, asigură supraviețuirea psihică
- Tipuri: amnezia, derealizarea, depersonalizarea, confuzia identității

- Poate exista amintirea unui eveniment, dar fără emoții

- Poate apărea un comportament problematic, fără amintiri asociate acestuia
- Poate exista o senzație fizică (durere), fără conștientizarea anxietății
- Evadare în visare, lipsa concentrării, performanță scăzută
- Abilități fluctuante de la o sarcină la alta
- Confuzie, uitare a unor lucruri mărunte, ziua, data curentă
- Halucinații auditive (voci)
- Aparența de a fi mai mic decât vârsta
 Concept de
Dezvoltare Dezvoltarea Reglare Reglare sine,
Disociere
atașament emoțională comportam Cogniție dezvoltarea
senzorială identității

- Capacitatea de a utiliza adultul mai puternic și mai înțelept pentru reglarea distresului,
pericolului
- Insecuritatea atașamentului: evitare (emoțiile și nevoile sunt periculoase, îi îndepărtează pe
cei dragi, aparența de copil cuminte, competent, vesel), anxietate (unicul mod de a primi
îngrijire este de a fi excesiv de expresiv emoțional, comportamental, exagerare a afectelor,
aparența de agresivitate, ostilitate)

- Dificultăți de procesare a informațiilor noi

- Performanță scăzută sau dependență de perfecțiune academică
- Dificultăți de planificare, organizare, finalizare a sarcinilor
- Dificultăți la tranziții, pierderi, schimbări
- Reacții supradimensionate sau detașare din cauze care nu sunt evident pentru ceilalți
- Dificultăți în relații
- Complianță excesivă sau comportament disruptiv
 Concept de
Dezvoltare Dezvoltarea Reglare Reglare sine,
Disociere
atașament emoțională comportam Cogniție dezvoltarea
senzorială identității

- Inițial, adultul ”co-reglează” emoțiile copilului, transmite acceptare, formează capacitatea de a

răspunde la emoții
- În condiții de traumă, reglarea emoțiilor nu se dezvoltă, copilul rămâne la nivel de 3 ani:
reacționează exagerat la stimuli neînsemnați
- Pare că are nevoie de atenție, dar de fapt nevoia este de atașament, însă este ascunsă
- Strategii de coping dezadaptative: suptul degetului, lovitul capului, ruperea pielii, auto-vătămare,
consum de substanță, promiscuitate sexuală

- Izbucniri de furie, distres față de evenimente neînsemnate

- Imaturitate în relații: gelozie, posesivitate, lipsa dorinței de a împărți
- Emoțiile prea puternice pentru a fi capabil să învețe
- Anxietate față de separare, dependență de adulți
- Încălcarea regulilor
- Agresivitate, tendința de a evada, a se ascunde
 Concept de
Dezvoltare Dezvoltarea Reglare Reglare sine,
Disociere
atașament emoțională comportam Cogniție dezvoltarea
senzorială identității

- Fereastra de toleranță: stare de activare fizică și emoțională tolerabilă, care permite copilului să
gândească, să învețe
- Oscilații între supra-activare (fight/ flight) și hipo-activare (anestezie, senzație de gol interior)
datorate extragerii din fereastra de toleranță la solicitări minore – însoțite de reacții vegetative
- La amenințare percepută, intră în modul automat de supraviețuire și nu pot opri reacțiile
- Copilul încearcă să preia controlul pierdut ca urmare a expunerii la experiența adversă

- Minciună, furt
- Comportament disruptiv în clasă
- Neliniștit, nu poate sta în bancă
- Lent, neresponsiv
 Concept de
Dezvoltare Dezvoltarea Reglare Reglare sine,
Disociere
atașament emoțională comportam Cogniție dezvoltarea
senzorială identității

- Abilități cognitive sub-dezvoltate (planificare, rezolvare de probleme, auto-organizare, învățare

din experiență)
- Blocajul la nivelul primitiv sau limbic face ca toate resursele să fie investite în dobândirea
securității și testarea încrederii în adulți

- Dificultăți de rezolvare de probleme

- Efort în finalizarea sarcinilor
- Lentoare în procesarea informațiilor
- Dificultăți mnezice
- Dificultăți de verbalizare a gândurilor
- Abilități scăzute de lectură a indiciilor sociale
- Dificultăți de organizare
 Concept de
Dezvoltare Dezvoltarea Reglare Reglare sine,
Disociere
atașament emoțională comportam Cogniție dezvoltarea
senzorială identității

- Sentimentul profund de a fi nedorit, rău, nedemn de iubire ca urmare a mesajelor primite despre
propria persoană de la adulți
- Confuzie, sentimentul de a fi pierdut, de a nu aparține, nevoia de validare din partea altora

- Sentimentul de a fi dărâmat ușor

- Supărare la eșec
- Îndoială de sine, criticism
- A evita expunerea, din teama de eșec
 Efecte pe termen lung
• afectarea negativă a sănătății fizice la vârsta adultă și
implicarea în comportamente de risc
– fumat, consum de alcool și drog, tentative de suicid,
promiscuitate sexuală, boli cu transmitere sexuală,
inactivitate, obezitate
– boli: cancer, boli cardiace, emfizem pulmonar, bronșită
cronică, hepatită, diabet, fracturi osoase, boli autoimune,
stare de sănătate subiectiv evaluată ca slabă

• sănătatea psihică la vârsta adultă a fost afectată în

cazul persoanelor expuse, fapt confirmat atât în cultura
europeană, cât și în cea asiatică, iar efectul
experiențelor a fost cumulativ

Ameli et al., 2017, Kim, 2017, Bremner et al., 2003, citați de Coall et al., 2015, Hunt, Slack și Berger, 2017
 Efectul numărului ACEs
• 75% dintre copii sunt expuși la cel puțin o experiență
adversă până la vârsta de 9 ani

• anumite tipuri de experiențe par să fie mai relevante

decât altele, în mod particular cele care sunt
simptomatice pentru riscul și insecuritatea în mediul
familial

• abuzul copilului și asistarea la violența fizică dintre

părinți - predictori pentru nivelul ridicat al distresului
psihologic și nivele scăzute ale adaptării sociale la
vârsta adultă

Gunnar, Doom și Esposito, 2015

 Perspectiva rezilienței în fața
adversității
• unii copii expuși la adversitate reușesc să depășească
efectele negative ale acesteia și să urmeze trasee de
dezvoltare tipice

• o multitudine de factori individuali, dar și contextuali

care ar favoriza dezvoltarea optimă, în ciuda
adversității

• Schore: reparația prin relații vindecătoare

• Perry: intervenție adecvată, pe termen lung

 Abordări terapeutice
• Integrarea practicilor informate de dezvoltarea neuro-biologică

• Modelul terapeutic neuro-secvențial (Neurosequential Model of

Therapeutics) - abordare comprehensivă a copilului, familiei și
comunității, care își propune potrivirea tehnicilor terapeutice
specifice la stadiul specific al dezvoltării, regiunea cerebrală afectată
și rețelele neuronale care mediază problemele, astfel încât nevoile
copilului să fie în cea mai mare măsură împlinite.
• etape:
– (1) evaluarea istoricului de traume
– (2) evaluarea nivelului funcționării, respectiv identificarea ariilor
cerebrale la nivelul cărora se localizează problemele
– (3) formularea recomandărilor pentru copil

Perry și Hambrick (2008)

Intervenții pentru zonele primitive ale
creierului
• nevoia de stabilitate în mediul familial, școlar
• adulții sensibili la temerile copilului ajută la calmarea
fricilor acestuia
• activități repetitive de activare neuronală necesare re-
organizării: muzica, percuția, ritmul, mișcarea, dansul,
yoga, masajul, dramaterapia, focusing, terapii orientate
asupra corporalității
• Sensory Attachment Intervention (Breathnach) –
terapie de procesare senzoriară, informată de traumă,
care vizează calmarea răspunsului de frică la copil și
restabilirea relației de atașament cu adultul

https://www.sensoryattachmentintervention.com/
Abordarea problemelor relaționale
• terapie de joc, terapie prin artă
• intervenții bazate pe atașament în școală, relațiile suportive cu profesorii
• intervenții centrate pe relații pozitive, constante s-au dovedit mai eficiente
comparativ cu tehnicile disciplinare care vizează limitarea imediată a
comportamentelor problematice
• relațiile de atașament cu profesorii pot reprezenta funcții protective, cu efecte
benefice atât asupra comportamentului, cât și a performanței academice, în
condițiile în care aceste relații de atașament sunt pozitive
• programe bazate pe dezvoltarea unor relații de mentorat dintre elevi și
profesioniști care au facilitat dezvoltarea angajamentului dintre profesori, grupul
de vârstă și familia copilului sau adolescentului în cauză: RALLY (Responsive
Advocacy for Life and Learning in Youth) pentru elevi la gimnaziu (Noam &
Hermann, 2002), Step-Up, pentru elevi de liceu (Alicea, et al., 2012).
• școlile pot deveni medii importante în care copiii să aibă parte de rutină,
predictibilitate și siguranță
• programele implementate în școli au avut o serie de efecte benefice asupra
dezvoltării auto-reglării emoționale și a strategiilor adaptative de coping la copii și
adolescenți

Wigfield et al., 2015, Luthar, Crossman și Small, 2015

 Abordarea zonelor corticale
• tehnici verbale, orientate spre obținerea
insight-ului, abordări psihodinamice sau
cognitiv-comportamentale
• travaliul narativ pentru restabilirea coerenței
poveștii de viață
 Concluzie
• evaluarea diferitelor tipuri de probleme emoționale și a
comportamentului dezadaptativ a copilului și
adolescentului ca efecte ale traumelor și experiențelor
adverse timpurii aduce cu sine o pleiadă de noi și creative
abordări terapeutice, empiric validate, deci cu eficacitate
mai ridicată asupra provocărilor pe care aceste tipuri de
simptome le reprezintă pentru mediul școlar

• perspectiva informată în raport cu efectele traumei este nu

doar eficientă, ci și fundamentată pe principii precum
respectul pentru ființa umană și acceptarea necondiționată,
care reflectă o viziune umanistă asupra practicii
psihopedagogice, aplecată asupra muncii cu persoane
vulnerabile de toate vârstele
 Reziliența în familie
• Cum să ajutăm copiii și familiile acestora
pentru creșterea capacității lor de a face față
adversității
 Cuprins
• 1. Familia copilului cu dizabilităţi şi rezilienţa
• 2. Ataşamentul şi rolul acestuia în dezvoltare,
învăţare
• 3. Programe terapeutice bazate pe ataşament
Variabile protective în familie

Statut
socio-
economic

Coeziunea
familială

Robusteţea, tăria
familiei („family
hardiness”)
 Alţi factori protectivi referitori la
părinţi/ îngrijitori
• Familia biparentală sau familia monoparentală
cu suport social ridicat
• Calitatea relaţiei maritale – predictor pentru
starea de bine a familiei
• Locus of control intern
• Competenţa subiectiv percepută
 Exemple de programe
• Şcoala părinţilor
• Coaching
• Psihoeducaţie
• Programe de parenting bazate pe ataşament
 Alţi factori referitori la copilul cu
dizabilităţi
• Severitatea dizabilităţii este mai puţin
importantă decât prognosticul, problemele
comportamentale, comunicarea, progresul

• Temperamentul şi lipsa responsivităţii

emoţionale a copilului – influenţă negativă
asupra adaptării familiei
Factori protectivi care privesc suportul
primit de familie

• Atitudinea societăţii, acceptarea din partea

comunităţii
• Suportul social şi reţeaua de suport
• Colaborarea cu profesioniştii
 Exemple
• Grupuri de suport pentru părinţi
• Programe de loisir incluziv
• Activităţi comune cu copii fără dizabilităţi
• Programe de sensibilizare a societăţii
 Alţi factori de rezilienţă
• Semnificaţii atribuite („meaning making”)
• Suportul social: emoţional, instrumental
• Factori de personalitate
• Optimismul
• Coping: reatribuire şi construirea de sensuri
• Curaj de a accepta propriul copil şi de a încuraja
potenţialul lui
• Securitatea ataşamentului – siguranţă şi
predictibilitate existenţială
Hartshorne et al., 2013, Stenseng, 2013
Speranţa ca factor de rezilienţă

Forţa Căile
speranţei speranţei
(„hope („hope
agency”) pathways”)

Snyder, Rand şi Sigmon, 2002 Nivelul cel mai ridicat

al adaptării părinţilor
 Exemple
• Activităţi, programe în care potenţialul,
calităţile, abilităţile copilului să fie evidenţiate
• Predictibilitate pentru părinţi în tranziţii
• Discuţii libere pe teme dificile
 Exemple de programe
• „Theraplay” (Booth & Jernberg, 2010) –
terapie de joc bazată pe ataşament
• „Relationship Development Intervention”
(Gutstein & Sheely, 2002) – program de
dezvoltare socială şi emoţională pentru copii şi
tineri cu dizabilităţi severe
 „Theraplay” (Booth şi Jernberg, 2010)
• Program părinte – copil, bazat pe relaţie, interactiv, activ, amuzant
• Interacţiune bazată pe joc, care ajută părinţii şi copiii să se apropie
fizic şi emoţional
• Centrat pe conectare şi empatie – stabilirea unei conexiuni
sensibile
• Ajută părintele să identifice şi să răspundă la nevoile copilului, nu
să impună
• Ajută copilul să se poziţioneze în lumea relaţiilor
– Turn-taking
– Adaptarea la ritmul celuilalt
– Cooperare
– Împrietenire
– Plăcerea explorării
– Curiozitatea pentru explorare şi învăţare
 Participanţi
• Părinţi, îngrijitori
• Terapeut (1, 2)
• Întâlniri separate cu părinţii
 Încăpere
• Simplă, confortabilă
• Perne mari pentru podea
 Durată
• 18-24 şedinţe
• 3-4 şedinţe de evaluare
• Intervenţia
• Follow-up: 4-6 şedinţe pe perioada unui an
• Cazuri mai complexe: se măreşte durata
• 30-45 minute, o dată pe săptămână
 Terapia propriu-zisă
• Şedinţele sunt atrăgătoare şi amuzante, terapeutul
propune planul şedinţei, adaptat nevoilor copilului şi
adaptează interacţiunea moment-de-moment la copil,
se adaptează la răspunsul copilului
• Dimensiuni ale activităţilor:
– Structură – predictibilitate, încredere, siguranţă,
organizare, reglare
– Angajament – conectare, bucurie împărtăşită
– Căldură – empatie, tandreţe, calm, confort, sentimentul de
a fi valoros
– Provocare – încurajarea încrederii în sine, a dorinţei de a
munci, a curajului de a risca
Concepte fundamentale ale Theraplay
• Este interactiv şi bazat pe relaţii
• Oferă o experienţă directă, de aici şi acum
• Este ghidată de către adult
• Este responsivă, empatică, reflectivă
• Este axată pe nivelele de dezvoltare preverbal,
social, al emisferei drepte
• Este multisenzorială
• Este bazată pe joc
 Exemple de activităţi de evaluare
• Două animale care scot sunete să se joace
împreună
• Copilul să imite un desen/ o construcţie a
adultului
• Copilul şi adultul se dau cu loţiune unul pe
celălalt sau îşi piaptănă părul
• Povestea vieţii copilului
• Adultul îl învaţă pe copil ceva nou
• Adultul şi copilul îşi pun unul altuia pălării
• Adultul şi copilul se hrănesc reciproc
Exemple de activităţi de joc - structură
• Prinderea săculeţului cu nisip
• Sari în braţele mele!
• Strângerea plastelinei, amprente
• Spargerea baloanelor de săpun cu o parte a corpului
• Suflarea mingii de bumbac
• Hockey cu mingea de bumbac
• Desen în jurul mâinii, piciorului sau corpului
• Jocul de-a măsuratul
• Oglinda
• Cuvinte-perechi
• Teanc de mâini sau alte părţi ale corpului
• Mersul în trei picioare
 Exemple de activităţi - angajament
• Tit! şi Zbang!
• Salut! şi La revedere!
• Cioc-cioc!
• Cucu-bau!
• Împinge-mă, aterizează pe genunchii mei
• Potrivirea abţibildelor
• Nasul lipicios
• Jocuri cu degetele
• Sunete de animale şi părţi ale corpului
• Ascunde şi găseşte mingea de bumbac
• Împinge-mă, ridică-mă!
• Crearea unei strângeri de mână speciale
• Jocuri cu bătăi de mâini
 Exemple de activităţi - căldură
• Atingeri fine
• Hrănire în braţe
• Cântecele de leagăn adaptate
• Îngrijirea rănilor
• Minge de bumbac sau pană?
• Ornamente
• Pictură pe faţă
• Hrănire reciprocă
• Amprente cu loţiune sau pudră
• Amprente cu vopsea
• Pudra pe palmă
• Pregătirea unei prăjituri, hot dog, pizza
• Moale şi pufos
 Exemple de activităţi - provocare
• Concurs de târât
• Echilibru pe perne şi săritură
• Tenis cu baloane
• Tenis cu baloane de săpun
• Concurs cooperativ cu minge de bumbac
• Suflatul penelor
• Jocul măsurilor
• Lovitură cu pumnul în ziar, aruncatul mingii de coş
• Ridicarea mingilor de bumbac sau altor obiecte mici cu degetele de la picioare
• Împinsul prin perne
• Activităţi de echilibru
• Echilibru cu balonul
• Provocarea feţei serioase
• Lupta cu degetele, braţele sau picioarele
 Bibliografie
Hartshorne, T.S., Schafer, A., Stratton, K.K., Nacarato, T.M.
(2013). Family Resilience Relative to Children with Severe
Disabilities, în Becvar, D.S. (ed.). Handbook of Family
Resilience, New York: Springer;
Geddes, H. (2006) Attachment in the Classroom: the links
between children's early experience, emotional wellbeing and
performance in school. London: Worth Publishing
Booth, P.B., Jernberg, A.M. (2010). Theraplay. Helping Parents
and Children Build Better Relationships Through Attachment-
Based Play, San Francisco: Josey-Bass;
Gutstein, S.E., Sheely, R.K. (2002). Relationship Development
Intervention with Children, Adolescents and Adults, London:
Jessica Kingsley Publishers;
Consilierea copiilor/ adolescenţilor cu
dificultăți de învățare
 Dificultăți emoționale, viața
emoțională a persoanelor cu DÎ
- în mare măsură neglijate în trecut, atrag atenția în prezent
(Arthur, 2003) – accent asupra funcționării cognitive,
evaluarea și modificarea comportamentelor adaptative,
evaluare și planificarea serviciilor, comportamentelor
disruptive;
- lipsa studiilor de validare a terapiilor, respectiv
instrumentelor de evaluare pentru emoții și tulburări de
natură emoțională;
- ignorarea nevoii de servicii de sănătate mentală – riscuri:
utilizarea prea frecventă a medicației și intervențiilor
comportamentale și ignorarea diagnosticelor din umbră;
- singurătatea, izolarea, teama, apatia, limitarea
interacțiunilor sociale influențează eficiența
intervențiilor pentru dezvoltarea abilităților de
viață independentă și a celor
comportamentale;
- cele mai semnificative tulburări clinice la
persoanele cu DÎ: anxietatea și depresia
 Emoții și tulburări emoționale
- dificultăți de recunoaștere a emoțiilor după
expresii faciale, de recunoaștere a emoțiilor
altora – fără legătură cu dificultățile la nivel de
limbaj: ”ipoteza specificității emoțiilor”
(”emotion-specificity hypothesis”);
- dificultăți de adaptare (coping) la emoții de
intensitate ridicată, care sunt confuze, dificil
de recunoscut, gestionate eronat, rejectate;
- răspunsurile la stres sunt similare persoanelor
fără DÎ, chiar și în condițiile în care DÎ sunt
severe
- rata tulburărilor emoționale și comportamentale,
precum și a tulburărilor din sfera sănătății mentale
este ridicată (peste 40%), atât la persoanele cu DÎ
instituționalizate, cât și la cele care trăiesc în
comunitate;
- incidența tulburărilor de personalitate este foarte
ridicată, fie sub formă ”pură”, fie sub forma
trăsăturilor de personalitate atipice;
- probleme semnificative în relațiile sociale, din
copilărie până la vârsta adultă – rețeaua socială se
reduce pe măsura avansării în vârstă!!!
- la vârsta adolescenței – sexualitate precoce, atitudine
rebelă față de autoritate, abuz de substanță,
delincvență juvenilă, victimizare sexuală
- problematica pierderii și doliului asociate cu dizabilitatea –
dificultăți de prelucrare a pierderii: cognitive (sensul,
confuzia), emoționale (identificare), sociale (rețea
deficitară), putere și autoritate (încredere în sine,
readaptare, asertivitate);
- posibilitatea existenței unui istoric personal marcat de
traumă, separare, boală, lipsa disponibilității altora –
reactivarea doliului;
- problematica identității stigmatizate – independența,
oportunități;
- neajutorarea, lipsa puterii, învinovățirea;
- comportamente problematice, de risc: auto-rănire, consum
de alcool, joc de noroc;
- atașament și ”bonding”;
- indicii sociale
 Probleme socio-emoţionale
• Datorate în principal dificultăţilor la nivelul
limbajului;
• Riscul rejecţiei de către grupul de vârstă;
• Deficite la nivelul cogniţiei sociale:
– Interpretarea eronată a indiciilor sociale;
– Interpretarea eronată a emoţiilor altor persoane;
– Lipsa conştiinţei efectului comportamentului propriu
asupra altei persoane;
– Incapacitatea de a înţelege perspectiva altei persoane.
 Tulburări la nivelul semnalizării sociale
• Simptome:
– Incapacitatea de citire a expresiilor faciale sau limbajului
corporal (kinezia);
– Interpretarea greşită a utilizării şi semnificaţiei tonalităţii
(vocalizarea);
– Înţelegerea eronată a utilizării spaţiului personal (proxemica);
• Manifestări:
– Incapacitatea de interpretare a semnalelor sociale;

– Anticiparea eronată a consecinţelor logice;

– Control slab al impulsurilor;

– Nevoia gratificării imediate;

– Incapacitatea de setare a priorităţilor şi scopurilor realiste;

– Concluzii inadecvate, datorate deficitelor la nivelul

raţionamentelor;

– Argumentarea ilogică a acţiunilor;

– Incapacitatea de dezvoltare a relaţiilor semnificative cu alţii;

– Comportamente imature, tendinţa de dominare;

– Toleranţă scăzută la frustrare, comportamente disruptive.

 Relația terapeutică, cadrul, scopurile
- particulară – experiența dezamăgirii, rejecției
sociale – lipsa de încredere în ceilalți;
- consimțământul – clientul să fie competent în
luarea deciziilor, este informat;
- contractul;
- confidențialitatea – securizarea relației;
- stabilirea limitelor;
- cadrul terapeutic;
- scopurile – relevante pentru progresul clientului;
- încheierea relației
 Terapia
- utilă pentru identificarea, înțelegerea și exprimarea emoțiilor în
mod util pentru implicarea în relații cu ceilalți;
- utilitatea în abordarea ”handicapului secundar”, ca defensă față
de emoțiile asociate cu dizabilitatea și/ sau defensă în fața
reacțiilor celorlalți;
- abordarea doliului ca urmare a traumelor interne și externe;
- terapia individuală psihanalitică – diminuarea problemelor
comportamentale la 20 din 25 persoane de gen masculin,
rezultate menținute la 6 luni follow-up (Beail, 1998);
- terapia comportamentală -
- CBT – tratamentul tulburărilor emoționale, comportamentale,
anxietății, depresiei, ostilității
- psihoterapia de grup – abordarea pierderii, separării,
tristeții, abandonului, rejecției, ostilității și ambivalenței,
precum și problematica sexualității, dependenței vs
autonomie, accesarea suportului, validarea experienței și
coping adaptativ;
- Yalom (1995): munca de grup – instalarea speranței, învățarea
interpersonală, recapitularea corectivă a grupului familial
primar;
- facilitează comunicarea deschisă simptomelor emoționale;
- așezarea în cerc, unii cu fața la alții – implicații terapeutice:
angajarea activă în proces, oportunitatea sesizării semnalelor
non-verbale;
- emoții contratransferențiale în grup (transmiterea mesajelor
inconștiente între participanți): rușine, pierdere, rejecție,
ambivalență, vinovăție – abordarea acestora determină
validarea experienței și găsirea oportunităților de creștere
emoțională
 Abordarea cognitiv-comportamentală
• Asumpţii:
– Gândurile, imaginile, percepţiile şi alte evenimente mediatoare
cognitive influenţează comportamentul, emoţiile şi afectele;

– Centrarea asupra acestor cogniţii mediatoare în manieră

structurată poate fi o modalitate eficientă de modificare a
comportamentului, emoţiilor şi afectelor;

– Oamenii învaţă activ şi în anumită măsură îşi creează propriul

mediu de învăţare;

– Scopurile intervenţiei sunt centrate asupra creării oportunităţilor

de învăţare noi, adaptative, pentru depăşirea disfuncţiilor
cognitive şi producerea schimbărilor pozitive, care pot fi
generalizate şi menţinute înafara cabinetului;

– Persoana înţelege strategiile şi scopurile intervenţiei şi participă la

planificarea şi definirea acestora.
 Managementul comportamentului
propriu
• Ore de abilităţi sociale – jocuri de rol, modelarea
soluţiilor la probleme sociale, asigurarea
oportunităţilor de generalizare a abilităţilor,
exersare în cadrul unor situaţii structurate;
• Sesiuni de rezolvare de probleme – discutarea
strategiilor de rezolvare a conflictelor în grupuri
mici, implicarea copiilor/ adolesenţilor în găsirea
soluţiilor.
 Intervenţii şi suporturi
comportamentale pozitive
• Şcolile, familiile şi comunitatea colaborează pentru
asigurarea mediului eficient în care
comportamentele indezirabile pot fi ameliorate;
• Constă în eliminarea comportamentelor
indezirabile, înlocuirea acestora cu unele mai
adecvate, îmbunătăţirea abilităţilor şi
oportunităţilor pentru creşterea calităţii vieţii
persoanei.
 Contracte şi planuri de management
comportamentale
• Identificarea scopurilor academice şi/ sau
comportamentale, precum şi a strategiilor de
răspuns la comportamente inadecvate;
• Cooperarea cu copilul în identificarea scopurilor
adecvate (ex., realizarea temelor de casă,
respectarea regulilor la spaţiul de joc);
• Motivarea copilului pentru realizarea scopurilor;
• Realizarea unor planuri individualizate.
 Recompensa şi sistemul de
economisire a recompenselor
• Recompense tangibile pentru comportamente adecvate: feţe zâmbitoare,
embleme, privilegii (ex., timp mai mult la computer)

– Implicarea copilului în selectarea recompensei;

• Sistemul de economisire a recompenselor – motivarea copilului pentru

atingerea unui scop identificat în contractul comportamental:

– Câştigarea unor puncte, care se acumulează şi copilul obţine o

recompensă tangibilă consistentă;

– Punctele se pot pierde;

– Utilizat cu întregul grup.

 Sisteme de auto-monitorizare
• Monitorizarea şi evaluarea comportamentului fără feed-
back constant din partea adultului;
• Adultul identifică comportamentele şi asigură o scală de
evaluare, care include criterii clare de performanţă
pentru fiecare nivel al evaluării;
• Adultul şi copilul evaluează separat comportamentul
copilului, după care compară evaluările realizate;
– Copilul câştigă puncte dacă se evaluează similar cu evaluarea
adultului, puncte care sunt transformate în privilegii;

• Treptat, implicarea adultului se diminuează, copilul

devine responsabil de auto-monitorizare.
 Competenţe sociale
• Rol: creşterea eficienţei academice şi sociale a copiilor;
• Intervenţia: învăţarea competenţelor sociale necesare pentru
interacţiunea socială, evitarea rejecției:
– Oferirea feed-back-ului pozitiv;

– Oferirea feed-back-ului negativ;

– Acceptarea feed-back-ului negativ;

– Rezistenţa la presiunea grupului;

– Rezolvarea de probleme;

– Negocierea;

– Urmarea instrucţiunilor;

– Începerea şi menţinerea conversaţiei.

 Rezolvarea problemelor interpersonale
• A. Abilităţi de auto-control
– 1. A asculta atent şi a recepta acurat;
– 2. A urma instrucţiuni;
– 3. A se calma când sunt supăraţi, stresaţi;
– 4. A aborda şi comunica cu alţii în manieră adecvată social.
B. Utilizarea conştiinţei sociale şi abilităţilor de
participare în grup:
1. Recunoaşterea şi dobândirea încrederii, ajutorului şi
laudelor celorlalţi;
2. Înţelegerea punctului de vedere al altuia;
3. Alegerea înţeleaptă a prietenilor;
4. Participarea adecvată în grup
5. Oferirea şi primirea ajutorului şi criticilor.
 Alte forme de terapie pentru DÎ
- terapia familiei: dificultăți în abordarea sistemică –
necesitatea unor abordări mai practice
- terapia familiei de orientare structuralistă: reguli,
modele de interacțiune, structură, granițe, coaliții,
ierarhie – instrucțiuni pentru facilitarea comunicării;
- terapia familială scurtă: rezolvarea de probleme.
- tehnici de relaxare, mindfulness – atenția la corp,
emoții, minte – meditație pentru dobândirea unei
stări de eliberare de emoții negative și
concentrare asupra unor aspecte obiective ale
realității
 Consilierea persoanelor cu tulburări
ale limbajului expresiv/ receptiv
- consilierea și psihoterapia – abilitatea de a
transmite informația în mod clar și sensibil față
de P
- tulburările limbajului receptiv și expresiv –
dificultăți de exprimare a emoțiilor, stres,
frustrare – necesitatea găsirii unor modalități
alternative de exprimare
- în condițiile în care clientul prezintă dificultăți de
comunicare, terapeutul devine anxios, diada este
expusă, fără învelișul protectiv al limbajului
Identificarea schimbărilor non-verbale

- limbajul corporal
- expresii faciale
- nivel al atenției, arousal
- semne de distres: izolare, auto-vătămare,
schimbări de dispoziție și comportament,
probleme de somn
 Alternative în terapie
- implicarea logopezilor, ca membri ai echipei;
- Makaton: sistem care implică semne, alături de
cuvinte, în viața cotidiană a persoanelor cu DÎ:
gesturi, cuvinte, semne ale mâinii;
- dezvoltat de specialiști în terapia limbajului din
Derbyshire;
- încurajează comunicarea în jurul problemelor
cotidiene și emoțiilor;
- bazat pe semne din BSL, simboluri pictoriale;
- sprijină comunicarea emoțiilor, acțiunilor, dorințelor:
există semne speciale pentru emoții
 Exemplu
E. utilizează Makaton ca suport principal în comunicare. E. prezintă
pierdere de auz și tulburări comportamentale, iar Makaton îl ajută să
comunice cu ceilalți ce simte, iar atunci când este stresat utilizează
semne pentru a transmite celorlalți ce se întâmplă cu el și cum se simte.
După o perioadă de boală, îngrijitoarea lui primară, sora lui, a decis să
apeleze la sprijin din partea unei instituții, în care E. să rămână o noapte
pe săptămână. Împreună au stabilit câteva semne cheie care pentru el ar
fi utile (soră, casă, casa W, mâncare, ceai, somn, pat, fericit, trist, furios).
Prin faptul că avea un vocabular pentru a explica ceea ce i s-a
întâmplat, E. a reușit să comunice și să primească sprijin pentru
problemele lui emoționale, să-și construiască o narativă pentru
ceea ce urma să se schimbe în viața lui. Semnele pe care le utiliza
au fost dublate de un tabel cu simboluri.
Utilizarea semnelor a semnificat pentru E. că ceea ce urma să se
întâmple în viața lui îl implică și că nu este pasiv în schimbarea care
urma. Prin Makaton, el a reușit să comunice mai mult, să diminueze
amenințarea aferentă schimbării și pierderile asociate acesteia.
 Terapii creative
- muzica, dansul, teatrul, arta – vehicule pentru
exprimarea de sine atunci când nu poate fi
realizată prin cuvinte
- muzica: evocă amintiri, transcede limbajul, sprijină
comunicarea emoțiilor fără utilizarea cuvintelor
- improvizația – acces în IC, catharsis;
- culoarea și forma – coping, gestionarea emoțiilor;
- dans – înțelegerea relației minte – corp;
Exercițiul 1
 Exercițiul 2
- utilizarea testelor proiective AAP
– drama este proiectată asupra obiectelor,
imaginilor
- exprimarea simbolică – experiența emoțională,
relațională, cognitivă
- comunicarea indirectă a mecanismelor
defensive
Modul 5 – Terapia sistemică
 Sumar
• Terapia sistemică de cuplu și familie –
concepte
• Aportul TS în conceptualizarea problemelor
individuale și ale sistemului familial și
tehnicilor de intervenție
• Reacţii de doliu ale părinţilor copiilor cu D şi
efectul acestora
 Terapia familiei
• De regulă, problemele cu care se confruntă
persoana sunt relaţionale;
• Familia poate predispune, precipita, menţine
problema, dar şi contribui la rezolvarea acesteia
• Focalizată asupra: interacţiunilor, sistemelor de
credinţe, narativelor, factorilor contextuali şi
constituţionali ai vieţii de familie în etiologia şi
menţinerea problemelor (Carr, 2006)

Întregul este mai mult decât suma părţilor

(”wholeness”).
 Reflecție

Cât face 1+1?

În cuplu, 1+1=3
Sistemul este format atât
din cei doi parteneri, cât și
din relația dintre ei
 Terapia sistemică
• Individul poate fi înțeles doar în contextul în care
trăiește
• S-a dezvoltat în anii ‘50-’60, odată cu dezvoltarea
teoriei generale a sistemelor în biologie și a ciberneticii
în știința informaticii
– Von Bertalanffy: studierea proceselor biologice care
conduc la creșterea complexității organizării organismului
în ansamblu
– Cibernetica: studierea metodelor de comunicare și control
comune organismelor vii și mașinilor (sistemele
informatice)
– Extindere la studiul și tratamentul problemelor individului,
cuplurilor, familiilor
 Concepte fundamentale
• Graniţe – permeabilitatea graniţelor să permită feed-back-ul de
informaţie cu exteriorul, dar şi intimitatea sistemului familial;
• Subsisteme – parental, al copiilor; bazate pe sexul membrilor etc.
• Nivele ale comunicării
– digitală/ analogică (conţinutul comunicării vs. semnificaţia mesajului, procesul)
– verbală/ non-verbală - metacomunicare
– double-bind: comunicarea la nivele multiple, mesajele transmise pe diferite căi
sunt discrepante
• Pattern-uri de interacţiune recursive, guvernate de reguli
• Cauzalitatea circulară vs. cauzalitatea liniară – deculpabilizarea
• Homeostazie vs. morfogeneză – stabilitate (reguli, roluri, rutine,
menţinerea stabilităţii prin problemă) vs. evoluţie, dezvoltare (tranziţia
de la un stadiu de dezvoltare la altul, adaptarea la probleme, stresori)
• Simetrie vs. complementaritate – similaritate între tipurile de reacţii
comportamentale vs. dominanţă şi submisivitate (Carr, 2006)
 Cauzalitatea liniară și circulară
• Importanța feed-back-ului în organizarea
sistemului și în menținerea/ perturbarea
echilibrului
• Perspectivă non-patologizantă: fiecare membru al
familiei face tot ce poate pentru ca situația din
familie să fie bună în contextul/ relația respectivă
• Evitarea reducționismului
• Etichetele insinuează mesaje nerostite, reflectă
expectanțe imposibil de comunicat direct,
subiecte tabuu imposibil de abordat la un
moment dat în familie
 comportamentul uman organizat de contextul
interpersonal (Nichols şi Schwartz, 2004)

 oamenii sunt produsul contextului lor (familia), dar nu

numai

• Norbert Wiener, 1948 (matematician) - modelul

cibernetic: autoreglarea, mecanismul feed-backului

• Bertalanffy – termenul de echifinalitate – (spre deosebire

de maşini, oamenii) – abilitatea de a atinge un scop final
pe mai multe căi – autoreglare, autoregenerare,
activism, creativitate, proactivitate
Interacţiune – interdependenţă, influenţare reciprocă

- G. Bateson – evitarea, abţinerea de la comunicare este

imposibilă

Subsisteme – sisteme în cadrul subsistemelor

parental, al copiilor; bazate pe sexul membrilor etc.

Conceptul homeostaziei familiei – psihiatrul Don

Jackson – model cibernetic – o permanentă corecţie
realizată pentru orice abatere de la starea de echilibru
dynamic
▪ tendinţa de a folosi informaţia ca feed-back
Bucla de feed-back – procesul de preluare a informaţiei necesare
în vederea menţinerii stabilităţii
FB poate fi pozitiv (semnalează nevoia de a modifica sistemul; amplifică schimbarea) sau
negativ (semnalează că a avut loc o schimbare care afectează integritatea sistemului –
termostatul; reduce schimbarea) – efectul lor asupra deviaţiilor de la starea homeostatică
Homeostazia – tipare repetitive (comportamentale,
emoţionale, cognitive) De ex: pretinde-retragere; el este
leneş-ea este cicălitorare (reprezentări, acordare de
semnificaţie; acţiune – el pasiv, ea activă) – spiralar
Dallos şi Prockter (1990)

Regulile: explicite, implicite, reguli despre sistemul de

reguli

Purtătorul simptomului

Funcţia simptomului – dublă: a. serveşte menţinerea unui

echilibru patologic; b. necesită tratament - oferă
posibilitatea schimbării
Tipuri de relaţii în diadă (Bateson)

a. Simetria vs complementaritatea
Simetria:

- scopul – atingerea, menţinerea egalităţii

- partenerii prezintă comportamente, atitudini similare unul

faţă de celălalt

Complemetaritatea:

- scopul: acceptarea diferenţelor existente

- participarea – contrastantă – se completează

Dinamica în timp a celor două tipuri de funcţionare

b. Ierarhia

- poziţie, statut, forţă de influenţare

- Haley absenţa ierarhiei este imposibilă

- legătura complexă dintre ierarhie şi funcţiile familiei,

repertoriul de roluri

- fiecare familie produce propriile legături despre

ierarhie
- unde ierarhia nu e clară – se duc lupte pentru putere

- Relaţia dintre ierarhie şi funcţionarea complementară (P.

Watzlawick)

- Watzlawick – nu neaparat cel puternic se află în vârful

ierarhiei – puterea de influenţă a celui drag, cel slab
conturează natura relaţiei – noul născut

- poziţiile “deasupra”, “dedesubt” apar pe baza unor

principii interacţioniste
c. Gradul intimităţii emoţionale

- distanţă – apropiere emoţională

d. Tipul graniţelor - S. Minuchin

- Difuze/contopite

- Rigide

- Clare
Tipuri de relaţii specifice triadelor

- Studiul lor propus de Haley în anii 50 ai secolului XX

a. Alianţa

b. Coaliţia

- situaţii stabile

- situaţii mai puţin stabile

- situaţii foarte instabile

c. Ierarhia triadelor
 A A

B C B C

A A

B C B C
 Exercițiu
Discutați pe marginea unui caz concret conceptele
terapiei sistemice de familie.
 Terapia sistemică și conceptualizarea
problemelor familiei
• Simptomul este văzut în interacțiunea din familie, există o relație între
simptom și interacțiunea familială – homeostazie

• Pentru a înțelege funcționarea unui sistem, trebuie să investigăm pe lângă

părțile lui componente, separat, și relațiile dintre aceste elemente
separate

• Sistemul este organizat de natura relației dintre părți – etichetele reflectă

aceste relații (ex., părinte, copil)

• Terapia vizează tratarea patternurilor care leagă comportamentele

problematice ale diferiților membri ai familiei

• Schimbarea perspectivei de la persoane la relații, interacțiuni dintre

acestea
• Fiecare comportament are un sens în familie – nevoia identificării regulilor
care guvernează comportamentele

• Pattern-uri repetitive rigide, tentative ineficiente de rezolvare a

problemelor și întreruperea acestora în terapie

• Semnificația personală a comportamentului, fie explicitată, fie implicită

• Simbolistica fiecărui gest, comportament

• Cibernetica de rang 1 (pattern-uri repetitive) și 2 (perspectiva adusă de

observator)
• Încrederea de rang 1 și 2 – încrederea că celălalt are încredere în tine,
loialitatea
• Stabilitarea şi schimbarea coexistă, sunt interdependente
 Premise fundamentale
• Este imposibil să nu comunici
• Sistemul este mai mult decât suma părților
componente
• Niciuna dintre proprietățile sistemului în
ansamblu nu se regăsește într-una dintre
părțile componente
 Granițe
• Organizarea sistemului face ca relațiile dintre elemente să creeze
granițe în jurul sistemului și fiecare dintre subsistemele acestuia
– În biologie: membrana celulei, pielea
– În sistemele umane: granițele sunt mai abstracte, regulile relației
conturează granițele
– Ex: regula monogamiei ajută identificarea granițelor unei căsnicii
tradiționale. Partenerul care are o legătură extradiadică va fi
considerat ”înafară”, comportamentul acestuia este înafara relației

• Permeabile (reguli neclare, ex. familii incestuoase, regulile privind

incesul definesc granițele sănătoase), rigide (împiedică
interacțiunea adecvată, ex. familii în care există abuz)
 Exemplu
• Film ”Family Therapy – How to Conduct a
Family Therapy Session”
 Organizarea ierarhică
• Nivele ierarhice – fiecare sistem este compus
din subsisteme componente cu o scală mai
mică, fiecare sistem este parte componentă a
unui sistem mai mare
– Familia – subsisteme componente, inclusă în
sistemul mai larg
 Controlul și menținerea organizării
• Stări fixe și dinamice

• Stări fixe – sistemul are nevoie de constanță în timp, echilibru,

stabilitate (diferită de inflexibilitate în structurarea
comportamentului)

• Schimbarea controlată – dezvoltarea pattern-urilor de interacțiune

de complexitate ridicată, care cresc posibilitățile sistemului

• Mecanismele de control permit elementelor să rămână în

interacțiune dinamică – păstrarea limitelor și adaptarea
– Adaptarea controlată este cheia schimbării semnificative
 Echilibru, homeostazie
• Set de mecanisme cu scop principal de menținere a unui echilibru
acceptabil în familie

• Feed-back-ul funcționează ca mecanism de corecție și control al

echilibrului în sistem
– Bucla de feed-back pozitivă – creșterea la nivelul unei componente
determină creșterea următoarei componente în secvență circulară
• Devierile de la normă se amplifică, ex., certurile violente: creșterea furiei unuia
determină creșterea furiei celuilalt, risc de destrămare a relației

– Bucla de feed-back negativă – echilibrul dintre devierile de la normă,

scăderea devierilor de la reguli, menținerea stabilității
• Ex., când unul se înfurie, celălalt se îmbolnăvește – nivelul de ostilitate din
familie se menține constant
 Rolul informației și comunicării
• Informația este cea mai importantă sursă de energie în
sistemele vii, o formă de energie care reduce incertitudinea

• Creșterea nivelului informațional permite sistemelor să se

organizeze în pattern-uri tot mai complexe

• Comunicarea implică procesul prin care informația este fie

schimbată de la o stare la alta sau mutată de la un punct la
altul

• Alterarea comunicării conduce la alterarea funcționării

sistemului – comunicarea double bind
 Film – V. Satir
• Communication and congruence
Exemplu ”double bind” (Bateson et al.,
1956)
• Un tânăr cu diagnostic de schizofrenie se recuperase foarte
bine în spital după un episod psihotic acut când a fost
vizitat la spital de mama lui. El era fericit să o vadă și și-a
pus brațul pe umerii ei, ceea ce a făcut-o pe ea să devină
rigidă. El și-a retras imediat brațul, la care ea a întrebat: ”Ce
se întâmplă, nu mă mai iubești?”
• El a roșit ca reacție, la care ea a spus: ”Dragul meu, nu te
mai rușina atât de ușor și nu-ți fie teamă de sentimentele
tale.”
• Pacientul a putut să stea cu mama doar câteva minute după
această seccvență și, după plecarea ei, a agresat un
membru al personalului și a fost pus în cămașă de forță.
 Analiza – două mesaje incompatibile
• Mama – comunicare verbală a dorinței de
apropiere, nonverbal a dorinței de îndepărtare
• Fiul se îndepărtează, mama contrazice verbal
mesajul nonverbal

• Regulile comunicării sunt cel mult ambigue, fiul

nu poate câștiga, devine frustrat, confuz, ostil
• Intervenția paradoxală – inducerea schimbării
prin blocarea acesteia, double-bind terapeutic:
două alegeri, ambele eliberează de simptom (ex.,
cuplu conflictual, adulți cu enurezis)
Genograma
 Rolul comunicării în structurarea
scenariilor despre problemă: Terapia
narativă
• Conversații saturate de problemă – nu
persoana, nu familia este problema, ci
problema este problema

• Definiția personală a problemei, diferențe,

similitudini

• Externalizarea conversațiilor
 Teoria personalităţii
• Identitatea este formată în narativa vieţii
clientului
• Narativa şi interpretările asociate influenţează
modul de a gândi, simţi şi comportamentul
• Multe narative sunt sănătoase, utile (centrate
pe soluţii), însă altele sunt negative centrate
pe dificultăţi (centrate pe problemă ca temă
dominantă)

Grande, 2016
 Tehnici
• Ne-diagnosticarea, etichetarea
• Înţelegerea narativei, teme pozitive, negative (explorarea trecutului)
• Căutarea unor modalităţi alternative de a înţelege, povesti narativa
• Denumirea şi circumscrierea problemei
• Externalizarea problemei, separarea problemei de persoană,
deculpabilizarea, reducerea vinovăţiei – efectul problemei, nu cauza
• Întrebări axate pe influenţă (influenţa problemei asupra clientului şi
influenţa clientului asupra problemei), viitor
• Crearea de narative, povestiri alternative
• Narative, povestiri pozitive
• Rezultate unice (căutarea excepţiilor, a momentelor de iluminare, care
sunt inconsistente cu tema dominantă, negativă)
• Scrisori, comunicarea scrisă (după şedinţă) din partea consilierului –
include narative pozitive, excepţii
• Includerea membrilor de familie – inclusiv scrisori adresate acestora

Grande, 2016
 Scopuri
• Deconstrucţia narativelor saturate de
problemă – înţelegere
• Rescrierea narativei
• Înţelegerea noii narative
• Facilitarea schimbării prin noua narativă
• Reconstrucţia identităţii

Grande, 2016
 Exemplu
• Narrative Therapy
• https://www.youtube.com/watch?v=gYaDrVp
_DyI

https://www.youtube.com/watch?v=tL6wtIj4fyA
 Scenarii familiale asupra
dizabilității/ bolii
• Fiecare familie deține un set de scripte, scenarii
privind boala temporară: ”temporary illness scripts”

• Posibile probleme în condițiile bolii cronice –

acceptarea ireversibilității condiției:
– Replanificarea vieții, rolurilor, stilului de viață;
– Pericol: permanentizarea scenariului bolii temporare –
speranța în vindecare, parentificare, surplus de îngrijire,
roluri inadecvate pentru copii (preluarea unor sarcini fizice,
dar și a unora psihice, ambiții), intimitate fizică părinte -
copil
 Exemplu – discuția conceptelor pe
marginea genogramei
• Familie, în care tatăl vitreg prezintă o dizabilitate
fizică și depresie cronică
• Fiica de 11 ani avea sarcina de a schimba pantalonii
uzi ai tatălui și de a-l ajuta să se încalțe
• Mama – absentă, la serviciu, seara ieșea
• Tatăl vitreg a început să abuzeze sexual fiica – copilul
îngrijitor al părintelui a substituit și rolul de partener
– inversare de rol – distorsionarea structurilor de
autoritate în familie
 Probleme ale copiilor în astfel de
familii
• Fuga de la domiciliu – exprimare a dorințelor tuturor:
dorința părintelui cu D de a se ridica și a fugi, dorința
partenerului de a evada, dorința copilului de a fugi
de situația dificilă;
• Implicarea în activități periculoase sau incitante –
revitalizarea familiei, ieșirea din depresie;
• Simptome regresive: enurezis, probleme de învățare
– provin din parentificare – copilul reamintește
adultului că este încă un copil
 Probleme ale persoanei adulte
• Furia, agresivitatea verbală - contracararea sentimentului
de vulnerabilitate prin poziție de control, dominare,
poziție de ”păpușar” care încearcă să facă în continuare
ceea ce nu mai poate prin utilizarea celorlalți
– Menținerea poziției de dominare din perioada de dinainte de
boală, compensarea sentimentului pierderii puterii și
vulnerabilității
• Retragere, pasivitate, sentimentul inutilității, scăderea
stimei de sine ca urmare a dobândirii dizabilității –
schimbări în dinamica relației
• Probleme de dinamică sexuală
Dinamica familială și boala cronică/
dizabilitatea
• Familii dezangajate – eșec în oferirea îngrijirii,
împlinirea nevoilor – dizabilitatea aduce
distanțare
• Familii fuzionate – utilizarea bolii pentru a
controla membri ai familiei, a-i reține în sistem
prin îngrijirea persoanei bolnave – rolul
vinovăției – sabotarea eforturilor persoanei
bolnave de a deveni mai autonomă
 Efecte pozitive ale D
• Creșterea iubirii, apropierii, dezvoltarea
empatiei, grijii
• Creșterea calității relației
• Rol clar al persoanei cu D – de ex., un bun
ascultător (Byng-Hall, 1995)
 Exercițiu - genograma
• Identificați conceptele principale și
conceptualizați dinamica, relațiile, structurile
din familie pe baza analizei genogramei.
 Doliul familiei copilului cu D
• în cazul familiei, pierderea determinată de apariţia
copilului cu D generează reacţii similare cu doliul cauzat
de deces
• debutează la anunțarea diagnosticului inițial;
• pierderea cu care se confruntă familia este cea a copilului
visat (Moses, 1983), pe de o parte, iar pe de altă parte
pierderea (posibilă) a copilului actual
• decesul copilului generează o reacţie de doliu mai
intensă, mai dureroasă şi de mai lungă durată decât alte
pierderi
• travaliul doliului sprijină separarea de visul neîmplinit și
facilitarea apariției altor vise
 Stadiile procesului de doliu
Şoc – durere fizică, apatie, izolare, sentimentul de gol
interior
Negare, neîncredere
Căutare/ revolta - culpabilizarea altora, agresivitate,
furie
Conştientizarea sentimentelor, emoţiilor – tumult
emoţional, emoţii contradictorii
Vină şi negociere
Acceptare – dispare autoculpabilizarea, persoana îşi
reia activităţi, roluri
 Modelul stadiilor (Kubler-Ross)
- persoane aflate în stadiul terminal;
- negare, furie, negociere, depresie, acceptare;
- a fost utilizat în descrierea experiențelor
părinților în procesul de doliu;
- travaliul doliului și atingerea stadiului
acceptării nu este suficient – modelul nu este
potrivit acestui tip de pierdere.
 ”Chronic sorrow” (Olshansky, 1962)
• fenomenul durerii cronice – proces de doliu parental fără
sfârșit, ca răspuns la situații apărute în viaţa trăită alături
de un copil cu deficienţe
– fluctuaţii ale stărilor emoţionale pozitive şi negative în
funcţie de impactul pe care această stare o prezintă în
diferitele perioade ale vieţii
– reacții naturale, pot fluctua de-a lungul vieții copilului;
• Intensitatea depinde de personalitatea părintelui, grup
etnic, religie, clasă socială;
• unele familii găsesc sens, putere în creşterea unui copil
cu deficienţe şi valorizează această experienţă. (Skolka,
2009)
 ”Cyclical Grieving”
- doliul – răspuns natural la pierdere
semnificativă: persoană iubită, loc de muncă,
mariaj, vis;
- gamă de emoții experiențiate pe măsură ce
persoana încearcă să accepte pierderea,
schimbarea, moartea, dezamăgirea;
- debutează spontan, nu este învățat;
- emoțiile specifice sunt intrinseci și trans-
culturale, parte a procesului de vindecare
 Doliul ciclic
- reapariția intermitentă a uneia sau mai multor emoții
specifice procesului de doliu la părinții care au copii cu
dizabilități;
- nu împiedică părinții să experimenteze bucurie față de
dezvoltarea și achizițiile copilului:

Cea mai mare bucurie este ”iubirea pe care ne-o oferă. Ea este
cu un picior în lumea adulților, iar cu celălalt în copilărie, ceea
ce o face să privească viața cu bucurie... ceilalți copii ai mei
sunt persoane mai bune datorită acestor lucruri.” (părinte a
unui copil cu retard moderat)
 Cercul interior
- reprezintă visele destrămate ale părinților la
aflarea diagnosticului;
- reacțiile de doliu ajută la desprindere și
visarea unor vise noi pentru copil
 Al doilea cerc
- emoții în preajma aflării diagnosticului și după;
- nu apar într-o ordine predeterminată;
- pot apărea simultan;
 Cercul exterior
- ciclurile majore de viață ale familiei cu copii;
- familia copilului cu dizabilități are nevoie să se
adapteze la nevoile unice ale acestuia, care se
schimbă pe întreg parcursul vieții;
- structura, prioritățile familiei se schimbă, ceea
ce modifică interacțiunile – cronicitatea
condiției copilului
 Trigger-i ai reacțiilor de doliu
- numeroși, unici pentru fiecare părinte;
- ”perioade de criză” - tranziții de la un stadiu la
altul;
- situații cotidiene: invitația la o petrecere de
copii;
- evenimente semnificative, dar și aparent
nesemnificative:
 Catalizatori ai doliului
- probleme de sănătate sau comportamentale;
- stadii de dezvoltare, expectanțe față de copil în
funcție de vârstă;
- probleme familiale, relaționale;
- vârsta înaintată a părinților, preocupări la vârsta
pensionării;
- nevoi de îngrijire neobișnuite;
- probleme profesionale, școlare, program;
- lipsa de înțelegere din partea societății;
- evenimente aparent nesemnificative: un cadou
nepotrivit
 Metode şi strategii terapeutice -
exemple
•Abilităţi de ascultare şi comunicare
•Ascultarea reflectivă
•Verbalizarea empatică
•Sumarizarea
 Abilităţi de ascultare şi comunicare
• Ascultare:
- evitarea întreruperilor
- sumarizarea punctelor principale
- verificarea înţelegerii
- răspuns
• Comunicare:
- discutarea unor probleme specifice
- organizarea logică a problemelor discutate
- claritatea în exprimare
- feed-back-ul
- permisiunea de a primi un răspuns (Carr, 2006)
 Ascultarea reflectivă
• Focalizează atenţia clientului asupra gândurilor şi
emoţiilor activate de anumite evenimente sau
probleme discutate
• Verbalizările de tip reflectiv sunt foarte apropiate de
informaţia relatată de client, fie prin reflectarea celor
spuse de acesta, fie prin legarea emoţiilor sau
gândurilor exprimate sau ipotetice de informaţiile
dezvăluite
• Tonul vocii terapeutului este congruent cu mesajul
reflectat pentru ca reflecţia să fie autentică (Berman,
Shopland, 2005)
Exemplu
 Comentariul empatic
• Comunică clientului mesajul că este înţeles şi valorizat,
oferă suport emoţional;
• Este derivat din ceea ce clientul a comunicat, cuvintele
pe care le-a utilizat şi comportamentul său non-verbal.
• Trei scopuri principale:
1) Demonstrarea clientului că a fost înţeles, prin comunicarea
semnificaţiei din spatele celor spuse de acesta
2) Validarea experienţelor clientului, ca acceptabile, normale,
de înţeles, potrivite în lumina a ceea ce el trăieşte
3) Sprijinirea controlului emoţional atunci când clientul se
simte copleşit (Berman, Shopland, 2005)
 Sumarizarea
• Presupune trecerea în revistă a informaţiei oferite de clienţi,
pentru ca aceştia să aibă posibilitatea de a spune dacă au fost
înţeleşi exact;
• Nu se repetă ceea ce clientul a spus, ci se ating succint
punctele de reper importante;
• Scopuri:
1) demonstrarea faptului că clientul a fost înţeles
2) sublinierea anumitor teme care se repetă în experienţele
clienţilor
3) tranziţia de la un subiect la altul
4) scăderea intensităţii emoţionale dacă aceasta este prea
crescută pentru ca clientul să poată funcţiona eficient
(Berman, Shopland, 2005)
 Exercițiu
1. Discutați câteva informații personale:
aspirații, dorințe, scopuri referitoare la
persoana dvs., carieră, familie, relații,
dezvoltare personală, loisir etc.
2. Imaginați-vă că ați dobândit o D – diferite
tipuri
3. Descrieți schimbările apărute.
 Bibliografie
Hartshorne, T.S., Schafer, A., Stratton, K.K., Nacarato, T.M. (2013).
Family Resilience Relative to Children with Severe Disabilities, în
Becvar, D.S. (ed.). Handbook of Family Resilience, New York: Springer;
Geddes, H. (2006) Attachment in the Classroom: the links between
children's early experience, emotional wellbeing and performance in
school. London: Worth Publishing
Booth, P.B., Jernberg, A.M. (2010). Theraplay. Helping Parents and
Children Build Better Relationships Through Attachment-Based Play,
San Francisco: Josey-Bass;
Gutstein, S.E., Sheely, R.K. (2002). Relationship Development
Intervention with Children, Adolescents and Adults, London: Jessica
Kingsley Publishers;
http://www.innerworldwork.co.uk/?page_id=481
http://beaconhouse.org.uk/about-us/