Universitatea de Stat de Medicină

şi Farmacie ,,N. Testemiţanu,,

Raport:

catedra: Chirurgie OMF

Tema: osteomielita odontogenă

rezident an.1 gr. 03

Escov Ludmila
 Osteomielita
odontogenă
Noţiunii: În sensul literar al cuvîntului, terminul de
osteomielită semnififică inflamaţia măduvii osoase.
Sensul clinic are o semnificaţie mai largă, presupunînd
infecţia tuturor structurilor osoase, deci nu numai a medularei
osoase ci şi a osului spongios şi a celui cortical.
 Frecvenţa osteomielitei
 Osteomielitei este mai fregvent la nivelul mandibulei decît la nivelul
maxilarului superior, fapt explicat prin diferenţa de structură a celor
două oase astfel:
 Mandibula dispune de o corticală mult mai groasă decît maxilarul,
fiind greu traversată de către procesul septic din interiorul osului.
Stagnarea lui mai mult timp la acest nivel face ca infecţia să se
răspîndească prin osul spongios, în condiiţiile în care şi circulaţia la
nivelul mandibulei este mai săracă şi de tip terminal. La toate
acestea se adaugă şi prezenţa canalului mandibular, care permite
difuzarea exudatului inflamator de-a lungul ramurii orizontale.
 Maxila dispune de o corticală subţire care este mai uşor şi mai rapid
traversată de procesul septic odontogen asigurîndu-se astfel
drenajul infecţiei. În plus maxila este mai bine vascularizat şi irigat
decăt mandibula, fapt care asigură şi o mai bună apărare împotriva
infecţiei.
 Clasificarea

 Formele de manifestare clinică a osteomielitei sunt diverse. În principal, se conturează două

entităţi patologice:
 Oeteomielita acută supurativă, care este un proces ce apare imediat după un
eveniment predispozant şi fie se remite, fie se propoagă spre un stadiu cronic, în
funcţie de tratament;
 Osteomielita cronică supurativă. Această formă persistă pentru o perioadă mai
lungă, deoarece diagnosticul nu este stabilit pînă cînd procesul a evoluat timp de
cîteva săptămîni, sau datorită faptului că infecţia a fost rezistentă la tratamentul
anterior.

 Clasificarea după D. M. Laskin:

 Osteomielitele supurate ( acute şi cronice);

 Osteomielitele nesupurate cronice de tip sclerogen ( osteomielita Garre)
 Osteomielite cronice specifece întîlnite în ănfecţiile sistemice: tuberculoză, sifilis, actinomicoză.

 Mai trebuie semnalate, pentru caracterul lor particular, osteomielitele

care apar pe terenul osteonecrotic după necroza septică din nomă,
după necroza chimică, electrică sau prin iradiere ( osteoradio
necroză)
 Etiopatogenia
 Infecţiile oaselor maxilare sunt provocate în cea
mai mare parte a cazurilor de o floră patogenă
mixtă, formată din germeni patogeni obişnuiţi ai
cavităţii orale şi a infecţiilor odontogene, cum
sunt: streptococii hemolitici, cocii anairobi,
germenii gram-negativi combinaţi cu suzospirilii,
bacteroides etc. Infecţiile cele mai severe , care
cuprind osul cu toate structurile sale sunt
provocate de către stafilococi albi şi aurii,
pneumococi, enterococi, clostridii.
Căile de pătrundere a florei bacteriene
la nivelul osului sunt:
 Calea directă;

 Calea indirectă, hematogenă.

 Calea directă reprezintă calea obişnuită şi este

în legătură cu infecţiile de origene odontogenă şi
cu traumatismele, care deschid accesul
agenţilor patogeni direc spre structurile osoase.
 Sursele odontogene
Provin de la:
 Gangrenele pulpare complicate cu parodontită apicală, de unde infecţia se extinde în
ţesutul osteo –medular şi mai departe;
 Granuloamele chistice acutizate sau chear de la chisturile radiculare infectate;
 Extracţii dentare laborioase, cu traumatizarea osului alveolar şi antrenarea septicităţii
bucale alveolare;
 Extracţii dentare simple, dar efectuate într-un mediu bucal cu septicitate crescută,
nepregătit preextracţional sau efectuat pe un teren cu reactivitate modificată;
 Extracţii sau manopere chirurgicale osoase nesterile;
 Plăgile delaborante periostale iatrogene sau accidentale;
 Fracturile ramurii orizontale a mandibulei, despre care se ştie că sunt deschise în
mediul septic oral, care devine şi mai septic posttraumatic, prin neglijarea igienii
orale;
 Incluziunile dentare şi chisturile foliculare infectate;
 Focarele infecţioase din vecinătatea imediată a oaselo maxilare cum sunt: supuraţiile
periosoase neglijate, pericoronarita molarilor de minte, pungile parodontale adînci
infectate şi netratate la timp îndelungat, sinusitele maxilare cu empiem sinusal, etc
 Anatomia patologică
 De la faza iniţială şi pînă la sfîrşitul ei,
infecţia osoasă poate parcurge etapele:
 Etapa de congestie
 Etapa de supuraţie osoasă
 Etapade necroză osoasă ( etapa de
sechestrare).
 Etapa de reparaţie osoasă
 Etapa de necroză osoasă
( etapa de sechestrare).
 Trombozele vasculare determină
devitalizarea şi necroza sectorului osos
ischemiat. În jurul acestuia, acolo unde
funcţia vasculară este prezentă, osul se
deminiralizează. Dimpotrivă, la nivelul
osului necrozat, nefiind vase şi circulaţie,
nu mai are loc procesul de demineralizare
 Etapa de congestie
 În care se remarcă histopatologic o
hiperimie şi vasodilataţie, urmate de edem
la nivel medular şi periostal. Acesta este o
etapă reversibilă a procesului inflamator,
dacă este recunoscută clinic de la început,
se suprimă cauza şi, eventual este
supravegheat ă antibiotic;
 Etapa de supuraţie osoasă
 În acestă etapă, edemul compresează vasele
micşorează flucsul sanguin, favorizează
grefarea şi dezvoltarea infecţiei. În sectorul
medular, se produc microabcese care
confluiază, se extind şi au tendinţă de a se
exterioriza. În sectorul periostal, edemul
provoacă dezinserţia periostului şi decolarea
întinsă a acestuia, provocînd osul de circulaţie
periostală. în final, procesul septic străbate toate
structurile osoase, de la medulare pînă în părţile
moi periosoase, unde se manifestă ca atare;
 Etapa de reparaţie osoasă
 Survine după eliminarea sechestrelor, moment
în care supuraţia scade de le o zi la alta pînă la
dispariţie. Procesul de reparaţie are loc din două
direcţii: din interiorul osului, prin proliferarea
ţesutului fibroconjunctiv şi de neoosteogeneză,
şi din exteriorul osului, prin intermediul
periostului care dispune de o remarcabilă
capacitate osteogenetică.
 Clinica:
osteomielita supurată acută
 Alterarea acută a stării generale şi locale;
 Durere;
 Local: tumefacţie extinsă difuză,
tegumentele zonei afectate au carecter net
inflamator, fiind extinse, luciose,
roşii,calde.
Osteomielita supurată acută
 Osteomielita cronică supurată
 Dureri spontane şi, sau provocate;
 Asimetrie facială se instalează treptat;
Osteomielita cronică supurată
 Tratamentul:

 Profilactic;
 Asanarea corectă şi la timp a focarelor odontogene

 Medicamentos;
 Antibiotice,

 Chirurgical;
 Drenarea proceselor septice periosoase;
 Suprimarea focarelor care au constituit punctul de
plecare a infecţiei;