LICEUL INTERNAT MUNICIPAL CU PROFIL SPORTIV

ARMONIZAREA CLIMATULUI SOCIO-AFECTIV ÎN GRUPUL DE

COPII

Formatori: Baraneţchi Viorica, Fediuş Olga Psihologi şcolari

1. Activitate: ,, O carte de vizită dulce’’
 Climatul socio - afectiv
Omul este o fiinta cognitiva, ganditoare, rationala, constienta. Dar este in
egala masura si o fiinta afectiva, sentimentala, care, in toate imprejurarile
vietii reflecta relatiile dintre el si mediu sub forma de trairi si atitudini.
 A neglija in invatamant factorul afectiv, inseamna nu numai a tine seama
de atributul fundamental al elevului, acela de a avea emotii, sentimente,
pasiuni, dar inseamna a reduce eficienta muncii de instruire si educare prin
neutralizarea elementului cel mai viguros al motivatiei invatarii,
componenta afectiva, si a trata elevul ca pe o masina.

 Afectivitatea antreneaza organismul elevilor, elibereaza energii specifice

care sustin si mobilizeaza comportamentul lor sau il demobilizeza, ii
sporeste confuzia si gradul de inadecvare in imprejurarea data.

 Este necesar sa amintim si faptul ca expresiile si conduitele emotionale

complexe si superioare se invata, se insusesc in timpul vietii prin imitatie
sau efort voluntar.
 Climatul educaţional este o componenţă
majoră a spaţiului organizaţional,indicând, mai
ales, atmosfera, moralul şi starea afectivă în
care-şi trăiesc comunicarea elevii unei clase, în
preajma personalului didactic. În acest sens, se
spune, de obicei, că.. el reprezintă mediul în
care activează membrii organizaţiei şcolare,
mediu ce poate fi încurajator, motivant, frustrant
sau inhibitor.

 Dancsuly (1979)defineşte colectivul de elevi ca „o grupare de persoane,

unite printr-un scop comun, cu o activitate comună, avînd anumite organe
de conducere şi o structură organizatorică corespunzătoare sarcinilor
concrete pe care le urmăreşte”.
  Din punct de vedere funcţional, clasa şcolară este definită ca ,,o instanţă 
de socializare” care anticipează evoluţia personalităţii elevilor din
perspectiva rolurilor sociale specifice ataşate statusului de adult care
solicită o amplă susţinere cognitivă, motivaţională,afectivă, caracterială.
 Elementele care caracterizează climatul educaţional
al clasei sunt;
 caracteristicile relaţiilor sociale din clasă;
 comportamentele elevilor în diferite situaţii şcolare şi
 extraşcolare;
 tipul de autoritate exercitat;
 gradul de (ne)încredere între cadrul didactic şi elevi.

Dimensiunile climatului
pot cunoaşte
următoarele forme;
Colegialitatea;
Familiaritatea ;
Neangajarea ;
Susţinerea ;
Autoritatea ;
Restrictivitatea ;
 Cercetările experimentale au dovedit că cel mai bun efect îl are
lauda, apoi dojana. Cele mai slabe rezultate obţin elevii cărora nu li
se face nici o observaţie sau apreciere cu privire la felul cum
lucrează.

Printre principalele modalitaţi de optimizare a climatului

educaţional, putem aminti;
• folosirea proceselor de rezolvare a conflictelor - soluţionarea
problemelor în grup, negocierea şi medierea;
• facilitarea relaţiilor interpersonale în clasă;
• efectuarea unor studii sociometrice.

În cele mai multe cazuri, un management defectuos al

clasei generează, în raport cu elevii, efecte precum:
oboseala, supraîncărcarea, lipsa de motivaţie în studiu,
comportamente cu încărcătură imorală din partea elevilor (de
pildă,practicarea minciunii – în „situaţii limită”), agresivitate,
frustrare, nepăsare etc.
 Expresiile emotionale indeplinesc roluri
importante in comportamentul elevilor:

 potinfluenta o conduita (unii elevi plang

pentru a impresiona).

 pot comunica starea afectiva a copilului in

acel moment, ei fiind foarte sinceri, li se
citeste pe chip emotia traita.

 pot influenta conduita si a altor colegi

Relaţiile socio-afective stabilite în mediul
şcolar
La fel ca orice fiinţă umană, adolescentul are nevoie de afiliere,
cele mai pregnante forme manifestate în mediul şcolar fiind prietenia
şi dragostea.

 Relaţiile de prietenie pot avea consecinţe favorabile asupra vieţii

educabilului confirmându-se faptul că a avea prieteni la locul de
învăţare determină şi o mai mare performanţă şcolară, întrucât
acestea conferă siguranţă emoţională, confirmarea propriei valori,
satisfacerea nevoii de apartenenţă la un grup.

 Relaţiile de gen se observă şi în faptul că fetele stabilesc la şcoală

relaţii mai suportive decât băieţii, preferând grupurile mici sau de
durată pentru conversaţie spre deosebire de băieţi care preferă să se
asocieze în grupuri mari cu activităţi centrate pe sport sau jocuri.
Există multe perspective de abordare în studiul fenomenului iubirii, ne
vom opri asupra celor grupate în categoria abordărilor psiho-sociale :
 Modelul triunghiular al iubirii (Robert Sternberg, 1986)

 - consideră dragostea un amestec de intimitate, pasiune şi implicare de

aici rezultând şapte tipuri de dragoste:

1) atracţia sau plăcerea (liking)- caracterizată prin creşterea intimităţii;

2) iubirea „nebună” (infatuated love)- prezenţa pasiunii predominant;

3) iubirea loială (empty love)- caracterizată prin responsabilitate;

4) iubirea romantică (romantic love)- pasiune şi intimitate;

5) iubirea camaraderie (companionate love)- intimitate şi creşterea

responsabilităţii;

6) iubirea iluzorie (fatuous love)- caracterizată prin pasiune şi angajare;

Lee (1973) sugerează existenţa a şase tipuri de dragoste:
1. eros- este dragostea pasională, când cel ce iubeşte îşi idealizează
partenerul, fiind atras în special de trăsăturile sale fizice;
2. ludus- este dragostea înţeleasă ca joc, ca distracţie reciprocă a
partenerilor, fără responsabilităţi;
3. storge- este dragostea camaraderie discutată anterior;
4. pragma- înţeleasă ca dragoste pragmatică, presupune alegerea
partenerului pe baza unui set strict de trăsături considerate absolut
necesare funcţionării cuplului;
5. mania- caracterizată prin dragoste „maniacală”, exuberantă, cu dese
rupturi ale relaţiei urmate de împăcări pasionale;
6. agape- presupune altruism, uitare de sine cu scopul salvării celuilalt,
urmărirea binelui celui iubit chiar cu preţul propriului confort
psihologic.  
 La nivelul învăţământului liceal, adolescenţii dezvoltă
următoarele tipuri de relaţii de dragoste:
iubire „nebună” (presupunând multă intimitate), iubire
romantică (adăugând intimităţii un plus de pasiune),
iubire iluzorie (tânărul/tânăra se angajează autentic în
relaţie cu întreaga sa fiinţă proiectând planuri de viitor,
investind încredere şi negând de cele mai multe ori orice
diferenţă semnificativă dealtfel existentă între el/ea şi
parteneră/partener)- potrivit modelului triunghiular al lui
Sternberg.
 Relaţiile socio- afective în familie
Influentele educative pe care le exercita asupra copiilor se pot
manifesta fie direct, prin actiuni mai putin dirijate, fie indirect prin
modele de conduita oferite de catre membri familiei, precum si prin
climatul psihosocial existent in familie.
Modelele de conduita oferite de parinti pe care copii le preiau prin
imitatie si invatare, precum si climatul socioafectiv in care se exercita
influentele educationale constituie primul model social cu o influenta
hotaratoare asupra copiilor privind conceptia lor despre viata, a modului
de comportare si relationare in raport cu diferite norme si valori sociale.
Stimularea intelectuala in primii ani de viata, climatul emotional
stabil din mediul social apropiat, incurajarea si suportul parental
continuu sunt factori determinanti in dezvoltarea personalitatii copilului.
Modelul CANTER
Scopul modelului Canter este de a-i ajuta pe profesori să-şi asume
responsabilităţi în sala de clasă şi de a-i învăţa să fie calmi, deşi energici
cu elevii. Încă de la începutul anului şcolar profesorii pozitivi manifestă
intoleranţă faţă de comportamentul indezirabil şi nu acceptă scuze prin
care sunt invocate: probleme emoţionale, mediu defavorizant de acasă,
slăbiciunile ereditare, necazuri personale; ei stabilesc reguli de
comportament, dar şi consecinţe, atât pentru comportamentul considerat
adecvat, cât şi pentru acela considerat indezirabil. Elevii care respectă
regulile primesc semnale pozitive de genul: recompense morale (chiar
materiale),mai mult timp liber, anumite privilegii (îşi aleg singuri locul în
sala de clasă, pot lucra în laborator după ore, pot împrumuta cărţi din
biblioteca profesorului etc.);elevii care nu respectă regulile primesc
semnale negative de genul: nu sunt lăsaţi în recreaţie, sunt ţinuţi la
şcoală după orele de program, sunt convocaţi să discute cu directorul etc.
Profesorul „pozitiv” este mai eficient decât unul ostil:
ostilitatea şi slăbiciunea profesorului produc confuzie şi
traume psihice în rândul elevilor.
Modelul GLASSER
Glasser crede că elevii sunt fiinţe raţionale care îşi pot
controla comportamentul, dacă doresc.
Responsabilitatea elevului trebuie subliniată în mod
continuu,iar elevii trebuie obligaţi să ia cunoştinţă de propriul
comportament şi să emită judecăţi de valoare în ceea ce îi
priveşte. Glasser pune în evidenţă şi rolul întâlnirilor tuturor
membrilor unei clase în abordarea, chiar rezolvarea problemelor.
Elevii stau într-un cerc şi discută problemele, caută soluţii. Rolul
profesorului este de a stea oarecum retras şi de a evita să
formuleze opinii.
Disciplina „pozitivă” cuprinde cinci paşi:
1. Recunoaşte şi îndepărtează blocajele din calea disciplinei pozitive. Cele mai multe blocaje se referă la
aşteptările negative în raport cu elevii: din cauza sănătăţii precare, a căminului, a tipului de personalitate sau a
mediului deficitar profesorul se aşteaptă ca ei să greşească.
2. Exersează utilizarea stilurilor pozitive de răspuns. Profesorii pozitivi îşi fac cunoscute în mod limpede
aşteptările atât faţă de elevi, cât şi faţă de părinţi sau administratori; ei insistă în mod calm ca elevii să le
accepte aşteptările,iar dacă aleg să se comporte într-o manieră inacceptabilă, vor suporta consecinţele fireşti ale
acţiunilor lor.
3. A fixa limite. Indiferent de activitate, pentru a fi pozitiv, profesorul trebuie să ştie care sunt
comportamentele pe care le aşteaptă din partea elevilor; cu alte cuvinte, el trebuie să gândească în termenii a
ceea ce aşteaptă din partea elevilor: a nu ţipa, a începe temele la timp, a asculta când vorbeşte altcineva etc.
4. A învăţa să respecte limitele. Limitele sunt cerinţe pozitive impuse elevilor. Profesorul trebuie să acţioneze
în mod adecvat atunci când aceştia fie refuză să răspundă cererilor, fie acţionează în concordanţă cu acestea.
Rolul profesorului este de a stabili consecinţele în avans, de a face promisiuni şi nu de a profera ameninţări.
5. Implementarea unui sistem de aserţiuni pozitive. Dintre consecinţele pozitive care joacă un rol semnificativ
în motivarea acestora amintim:
atenţie personală din partea profesorului - răspunsul la salut, scurte discuţii, cuvinte de încurajare, înţelegere,
zâmbete, contacte prietenoase din priviri etc.;
scrisori/telefoane pozitive la părinţi;
evidenţieri speciale - de la comentarii pe lucrări până la diplome;
privilegii speciale - cinci minute în plus pentru o activitate dorită de întreaga clasă, libertatea de a alege un
prieten pentru respectiva activitate etc.;
premii materiale - postere, creioane, etc.;
premii acordate în colaborare cu părinţii - mai mult timp pentru tv, bilete pentru un concert sau meci etc.;
premii de grup - mai mult timp pentru activitatea preferată etc
Crearea climatului psihosocial pozitiv al şcolii implică:
un nivel motivaţional superior al managerilor, profesorilor,
elevilor, părinţilor;
un context de învăţare deschis , stimulativ pentru şcoală şi
fiecare elev;
relaţii de cooperare eficientă între toţi membrii comunităţii
(manageri, profesori, elevi, părinţi, personal administrativ,
inspectori şcolari).
Exerciţii de armonizare a climatului socio-
afectiv la copii
Exerciţiul Copacul Nostru
 Exerciţiul Continentele
1. Continentul Comunicării
2. Continentul Cunoştinţelor
3. Continentul Intereselor
4. Continentul Distracţiilor
5. Continentul Dorinţelor
Exerciţiul Poveste în grup