La nivelul plămânului, senescenţa este însoţită de un set de modificări evidenţiabile la majoritatea persoanelor,

motiv pentru care ele sunt considerate ca fiind „normale”. Însă modificările nu sunt limitate doar la nivel
pulmonar, ci afectează şi toracele şi musculatura respiratoare.
Modificări la nivelul căilor respiratorii
Căile respiratorii superioare (în special traheea şi bronhiile mari) suferă unproces de dilatare cu vârsta în medie
de 10% datorită creşterii spaţiului mort anatomic.
Un aspect frecvent observat la vârstnic este hipersecreţia de mucus la nivelul căilor respiratorii superioare, mai
ales la nivelul cavităţii nazale (rinoree), care antrenează o diminuare a permeabilităţii foselor nazale, cu
apariţia consecutivă a respiraţiei orale.
Datorită diminuării suportului muscular faringeal, vârstnicii sunt predispuşi la obstrucţia căilor respiratorii
superioare.
Ca urmare a pierderii de elemente musculare şi nervoase, se explică şi modificările vocii întâlnite la vârstnic,
care constau în reducerea vocii, cu tendinţa de răguşeală la femei şi la pierderea tonurilor joase la bărbaţi
(fonastenia) ;comunicarea rămâne posibilă.

O altă situaţie frecventă se referă la deteriorarea mecanismului protectiv al reflexelor de tuse şi de deglutitie,
ceea ce duce la diminuarea eliminării secreţiilor bronşice. Rezultatul este o inflamaţie pulmonară cronică.
Tendinţa de deshidratare a vârstnicului reduce caracterul fluid al secreţiilor
mucoase, acumularea lor afectând permeabilitatea căilor respiratorii.
Modificări la nivelul plămânilor
Plămânii continuă să se dezvolte continuu până în jurul vârstei de 30 de ani. Alterările structurale de la nivelul
plămânilor constau în principal în reducerea progresivă a capacităţii de retracţie elastică ca forţa esenţială ce
asigură
golirea alveolelor pulmonare. De asemenea s-a demonstrat pierderea de elemente elastice la nivelul
parenchimului pulmonar, alături de dilatarea alveolelor, a conductelor alveolare şi a bronhiolelor respiratorii.
Datorită pierderii elasticităţii pulmonare, creşte complianţa pulmonară.
Modificările volumelor şi capacităţilor pulmonare
Scăderea elasticităţii pulmonare este parţial compensată de reducerea forţelor de tracţiune mecanică
exercitate de către pereţii toracici prin intermediul sistemului pleurelor. Cantitatea de aer rezidual creşte
progresiv astfel încât, dacă la 20 de ani reprezintă 20% din capacitatea pulmonară totală, la 60 de ani valoarea
respectivă atinge 35%.
Capacitatea vitală forţată scade la vârstnici cu 14-30ml/an, în timp ce
volumul expirator forţat pe secundă scade cu 23-32ml/an până în jurul vârstei de 65 de ani, apoi scăderea
devine mai accentuată, de 38ml/an.
Scăderea fluxului expirator maximal se explică prin scăderea diametrului căilor respiratorii mici şi prin
diminuarea reculului elastic, al ţesutului pulmonar.
Limitarea fluxului expirator la vârstnic explică alterarea răspunsului ventilator la efortul fizic, comparativ cu
cel al adultului tânăr.
Modificările cutiei toracice
Complianţa peretelui toracic scade cu vârsta, pe fondul involuţiei muşchilor intercostali şi a articulaţiilor
coastelor.
Schimbările de geometrie ale cutiei toracice de tip expansiune duc la aplatizarea convexităţii muşchiului
diafragm. Muschiul diafragm poate suferi un proces de hipotrofie şi de diminuare a forţei de contracţie.
Oboseala sa poate precipita fenomene de insuficienţa respiratorie, fapt frecvent întâlnit la vârstnicii sedentari
puşi în situaţia de a presta un efort mai intens.
Modificările schimburilor gazoase sunt mai importante pentru oxigen şi constau în declinul oxigenării arteriale.
Declinul concentraţiei oxigenului în sânge se datorează dezechilibrului dintre ventilaţie şi perfuzie, închiderii
premature a căilor respiratorii mici, apariţiei sunturilor vasculare, scăderii difuziunii oxigenului şi reducerii
suprafeţei de hematoză pulmonară. Eficienţa distensibilităţii vasculare şi fenomenul de recrutare capilară se
reduc de asemenea cu vârsta.
O altă modificare observată constă în diminuarea capacităţii de difuziune a dioxidului de carbon prin membrana
alveolo-capilară, mai ales la femei după instalarea menopauzei, pe fondul reducerii nivelurilor de estrogeni.
Modificările la nivelul controlului neuro-umoral al respiraţiei
Reglarea respiraţiei se realizează prin mecanisme nervoase şi umorale complexe, care au rolul de a ajusta funcţia
respiratorie de aport de oxigen şi de eliberare de dioxid de carbon la necesităţile permanente ale organismului.
La vârstnici răspunsul respirator la scăderea oxigenului şi creşterea dioxidului de carbon este mai redus cu aproximativ
50%, schimbându-se şi pattern-ul respiraţiilor.
Răspunsul respirator la hipoxemia izocapnică din timpul somnului este şi mai scăzut, astfel că vârstnicii nu îşi pot
reveni din fazele de somn profund decât atunci când saturarea oxihemoglobinei scade sub 70%. Îmbătrânirea se
asociază şi cu declinul abilităţii de percepere a bronhoconstricţiei induse de diverşi agenţi farmacologici.

Factori care influenţează îmbătrânirea pulmonară

Modificările produse la nivelul aparatului respirator odată cu înaintarea în vârstă se datoresc următoarelor procese
principale:
-deteriorarea progresivă a ţesutului pulmonar;
-creşterea rigidităţii cutiei toracice;
-reducerea întinderii muşchilor respiratori.
Factori favorizanţi:
-funcţionarea continuă a plămânului este un însemnat factor de uzură, la care se adaugă respiraţia într-o atmosferă
poluată (praf, gaze toxice, vapori, tutun);
-bolile pulmonare, care nu se vindecă prin “restitutio ad integrum”, şi care acţionează prin modificările structurale pe
care le produc;
-microtraumatismele bacteriene, fizice şi chimice care au efecte variate în funcţie de specificul lor şi de modul de
răspuns al organismului.
Acţiunea alterantă a radiaţiilor (directe sau din mediul ambiant)
Iradiaţiile directe au o acţiune fibrozantă, în timp ce acelea ambiante auacţiune mitogenă. Radiaţiile din atmosferă
accelerează procesul de îmbătrânire, atât la nivel general cât şi la nivelul plămânului. Reacţiile imuno-biologice şi
unele caractere genetice condiţionează modalitatea de evoluţie a unor boli şi chiar determină apariţia unora din ele.
Anumite caractere proprii ale ţesutului pulmonar şi ale toracelui pot fitransmise ereditar. În ceea ce priveşte
mecanismul prin care se produc modificările de involuţie ale aparatului respirator unii cercetători au accentuat fie
rolul cutiei toracice, fie al structurii pulmonare.
Criterii de apreciere a îmbătrânirii normale pulmonare
Criterii morfologice
Modificările pulmonare produse de vârstă se adresează atât parenchimului, cât şi ţesutului interstiţial. La
bătrâni se produce o lărgire a ducturilor alveolare şi a bronhiolelor respiratorii de grad înalt, concomitent cu
o scădere în adâncime şi o lărgire a alveolelor subiacente care au şi un perete mai subţire.
Calibrul bronhiilor respiratorii este independent de vârstă. Ductectazia apare cu maximum de frecvenţă după
60 de ani, în special în regiunile pulmonare superioare şi nu se însoţeşte de nici o simptomatologie clinică.
Arhitectura pulmonară se păstrează intactă.
Barnareschi, deosebeste 3 tipuri de alterări ale acestuia:
-hipoelastia simplă (corespunde îmbătrânirii normale, fiziologice);
-hipoelastia parcelară prin involuţie (în cazurile de îmbătrânire asociată cu boli de importanţă redusă);
-hipoelastia gravă difuză (în cazurile de involuţie mai gravă şi precoce a pletoricului macrosplanhnic).
La bătrâni se produce o creştere a straturilor de elastină şi colagen în ariile septale şi între membrana bazală
a celulelor endoteliale şi celulele epiteliale.
Peretele toracic se modifică cu vârsta. Acesta suferă o reducere a mobilităţii costale prin artroze
costovertebrale, calcificări ale cartilagiilor şi articulaţiilor, la care se adaugă deformări ale scheletului.
Sintetizând aspectele anatomice şi histologice ale plămânului senil, ele se prezintă astfel:
-păstrarea integrităţii structurale;
-ductectazie şi alveolectazie;
-modificări biochimice ale elastinei şi colagenului;
-reducerea cantitativă a precapilarelor şi capilarelor;
-ateroscleroza sistemului arterial;
-hipomobilitatea şi hiperdistensia cutiei toracice;
-lipsa fibrozei;
-lipsa fenomenelor obstructive
Criterii clinice
Forma toracelui în condiţii de îmbătrânire fiziologică este simetrică şi nu prezintă
deformaţii până în decada a VI-a. Din decada a VII-a se întalnesc frecvent aspectul de
torace lărgit, cifoze şi cifoscolioze, o inegalitate a mişcărilor respiratorii între cele
două hemitorace, o reducere a amplitudinii între expir şi inspir maxim, o creştere a
frecvenţei respiratorii şi o accentuare moderată a sonorităţii pulmonare.
Criterii radiologice
Luminozitatea câmpurilor pulmonare la vârstnici este uşor crescută, însoţită în general
de o mărire moderată a spaţiilor intercostale. Mecanica respiratorie toracală este
perturbată îndeosebi de diminuarea mobilităţii în articulaţiile costo-vertebrale prin
procese artrozice degenerative.
Criterii funcţionale
1.Volumele pulmonare
Capacitatea vitală scade aproximativ linear între 20-60 ani (270ml pe decada de vârstă
pentru bărbaţi şi 170ml pentru femei). Cea mai însemnată modificare volumetrică o
constituie însă creşteream volumului rezidual şi a raportului VR/CPT. Volumul rezidual
creşte linear între 20 şi 60 ani cu aproximativ 200ml pe decada de vârstă. Raportul
VR/CPT creşte la bărbaţi de la 16,6,% la 27,9%, iar la femei de la 17,7% la 32,4%.
Volumul expirator maxim pe secundă scade pe decade de vârstă cu 330ml la
bărbaţi şi 260ml la femei. Deşi valorile la vârstnicii ortogeri sunt crescute faţă de
adulţi, ele se situează în limite normale.
2.Mecanica pulmonară
Complianţa pulmonară statică(Cstat) la ortogeri a fost crescută cu 165% la bărbaţi şi 203% la femei. Valorile medii la vârstnici au fost de
0,255 H2O faţă de
210 H2O la adulţi
Complianţa pulmonară dinamică a avut valori foarte apropiate 105% la bărbaţi şi 128% la femei.
Complianţa specifică a fost crescută la bătrâni.
Presiunea respiratorie maximă a fost găsită scăzută la vârstnici.
Rezistenţa pulmonară la flux, reprezentând suma rezisţentei căilor aeriene şi rezistenţei tisulare la ortogeri s-a situat în limite normale.
Modificările funcţionale principale care survin odată cu înaintarea în vârstă sunt:
-redistribuţia volumelor pulmonare;
-distribuţia inegală a proprietăţilor mecanice pulmonare în diferite unităţi
Funcţionale
Elementele caracteristice ale plămânului la bătrân sunt:
1.Reducerea forţei de retracţie elastică constituie factorul fundamental în involuţia pulmonară şi se evidenţiază prin criteriile:
- funcţionale (creşterea VR şi a raportului VR/CPT, scăderea VEMS-ului, creşterea Cstat şi a raportului Cstat/Cdim);
-clinice (torace lărgit, creşterea sonorităţii pulmonare);
-radiologice (hiperluminozitate, mărirea spaţiilor retrocardiac şi retrosternal, spaţii intercostale lărgite);
2.Creşterea rigidităţii toracice evidenţiată prin criteriile:
-funcţionale (scăderea CV);
-clinice (scăderea amplitudinii respiratorii, deformări toracice);
-radiologice (artroze costo-vertebrale, creşterea compensatorie a ampliţiilor); 3.Lipsa fenomenului obstructiv evidenţiat prin semnele:
-funcţionale (rezistenţa pulmonară la flux normală);
-clinice (lipsa dispneei);
-radiologice (lipsa fenomenului de air-trapping).
Particularităţi ale unor afecţiuni bronho-pulmonare la vârstnici
În determinarea tabloului clinic şi stabilirea sensului evolutiv al bolii se ţine cont de următorii factori:
-starea funcţiei respiratorii a plămânului vârstnicului;
-reactivitatea organismului senil diferită de reactivitatea celorlalte grupe de vârstă;
-toleranţa relativ scăzută la medicamente.
PNEUMONIILE COMUNITARE
Prezentarea, tratamentul şi prognosticarea pneumoniei la pacienţii vârstnici diferă semnificativ de cei tineri. Frecvenţa majoră şi
severitatea pneumoniei în acest grup de pacienţi se explică prin îmbătrânirea sistemelor de organe (mai ales, a sistemelor
respirator, imun, digestiv) şi prin prezenţa comorbidităţilor datorate patologiilor asociate cu vârsta.
Factorii de risc ai patologiei în cauză sunt multipli la pacienţii din acest grup de vârstă. Printre ei putem enumera schimbările
legate de vârstă ale anatomiei pulmonilor; diminuarea reflexului de tuse; scăderea clearance-lui mucociliar; rata sporită a
colonizării gram-negative.
Alţi factori includ în ordinea descendentă alcoolismul, astmul bronşic, tera¬pia imunosupresivă, patologia pulmonară,
cardiovasculară, instituţionalizarea şi vârsta mai mare de 70 de ani.
Circa 80-90% dintre vârstnici prezintă aşa comorbidităţi:
- ca insuficienţa cardiacă congestivă;
- patologia pulmonară obstructivă;
- demenţa, care, de rând cu diabetul, multiplele dereglări neurologice,
- malnutriţia, cancerul, azotemia, patologia hepatică cronică, polimedicaţia (în special, sedativele, hipnoticele), tabagismul,
alcoolismul sau diverse probleme ale sistemului imun, pot majora riscul pneumoniei, prin reducerea mecanismelor de apărare
imună.
Diabetul este asociat cu disfuncţia neutrofilelelor, diminuarea chemotaxisului şi a fa¬go¬citozei, mai ales în stările de cetoacidoză
şi hiperglicemie. Insuficienţa cardiacă congestivă asociată cu edemul pulmonar reduce clearance-e pneumococilor şi al
stafilococilor din tractul respirator. Mai mult ca atât, excesul lichidului alveolar favorizează creşterea microbilor şi reduce funcţia
surfactantului, ceea ce limitează funcţia macrofagelor alveolari. Apoproteina A scăzută, proteina surfactantului scăzută
con¬tribuie la proliferarea bacteriană în special la pacienţii cu ventilaţie mecanică. Folosirea sulfatului de morfină şi a altor
sedative şi hipnotice poate inhiba tusea şi clearance-le mucociliar, astfel majorând riscul aspiraţiei şi a infecţiei ulterioare. La
pacienţii cu patologia hepatică, predomină colonizarea orofaringelui cu bacterii gram-negative. Colonizarea gram-negativă
orofaringiană este, la fel, asociată cu alcoolismul. Atelectazia prin exsudarea pleurală şi/sau ascita compromit ulterior ventilaţia
şi clearance-le bacterian. La pacienţii vârstnici, insuficienţa renală este datorată, în special, diabetului. Disfuncţia renală,
insuficienţa complementului şi imunitatea celulară scăzută rezultă o colonizare gram-negativă în căile respiratoare superioare,
inducând un risc major de pneumonie. Staphilococcus aureus este un colonizator caracteristic tractului respirator la pacienţii care
fac hemodializă. Neoplasmele pot afecta mecanismele de apărare ale gazdei datorită scăderii funcţiei sistemului imun, scăderii în
greutate corporală, malnutriţiei şi / sau ca rezultat al terapiei.
Reducerea răspunsului imun provocat de malnutriţie variază în funcţie de caracterul ei, acut sau cronic. Imunitatea celulară este
tipic dereglată în cazul perturbării cronice a salivaţiei. Clearance-le bacterian scăzut în tractul respirator, secundar malnutriţiei,
va favoriza colonizarea din cauza că agenţii patogeni au o expunere prolongată pe epiteliul res¬pirator. Hipoalbuminemia, ca
factor de risc identificabil la bătrâni, reflectă mai mult boala preexistentă decât statutul actual de malnutriţie. Pneumonia poate
deseori fi situaţia terminală a patologiilor cronice preexistente.
Etiologia
La vârstnici, agentul patogen cel mai caracteristic este Streptococcus pneumoniae, se atestă cu frecvenţa de 13%-60%. Bacilii
gram-negativi se pot depista la pacienţii vârstnici cu PC, în proporţii con¬si¬derabile urmând după Streptococcus pneumoniae
şi Haemo-philus influenzae. Diabetul predispune spre infecţia stafilococică.
Manifestările clinice
Manifestarea clasică a pneumoniei la tineri se realizează prin febră, frisoane, tuse productivă, dispnee şi dureri toracice,
ceea ce este necaracteristic pentru vârstnicii cu pneumonie. Semnele clinice şi simptomele la vârstnici sunt mai puţin
manifeste versus cei tineri. Debutul acut al bolii nu le este caracteristic vârstnicilor. Manifestările clinice ale pneumoniei la
vârstnici pot varia de la clasice până la ascunse nonrespiratoare. La persoanele de vârstă înaintată, pneumo¬nia poate fi
latentă, ce apare odată cu instalarea vremii reci.
Semnul caracteristic pentru pneumonie este dispneea care poate fi una din manifestările de bază, dar uneori şi unica
manifestare la vârstnici.
Conform unor studii dispneea este însoţită de tuse şi de febră. În alte studii tusea şi febra sunt semnele clinice predominante
la vârstnicii cu pneumonie fiind urmate de simptomatologia gastro-intestinală. Tusea şi expectoraţia sunt moderate, iar la
pacienţii taraţi în caz de inhibare a reflexului de tuse (ictus, boala Alzheimer), poate lipsi. Febra deseori nu este prezentă la
pacienţii bătrâni, dar se ştie bine că, dacă temperatura orală sau a membranei timpanice este mai mare de 37,2°C, trebuie să
fie suspectată o infecţie bacteriană (mai mult probabilă decât cea virală). Vârstnicii mai rar acuză junghi toracic, cefalee,
mialgii.
Într-un şir de cazuri prima manifestare a pneumoniei este dereglarea bruscă a activităţii fizice, dezvoltarea apatiei, pierderea
interesului către anturaj, refuzul mâncării, incontinenţa. Asemenea situaţii deseori sunt interpretate ca manifestări ale
demenţei senile.
În unele cazuri confuzia şi tahipneea prevalează în clinica pneumoniei la vârstnici. Pacienţii pot acuza doar pierderea poftei
de mâncare, scădere ponderală, inapetenţă sau decompensarea acută a patologiei cronice preexistente (ICC, BPCO sau DZ).
Astfel, la bolnavii cu BPCO, manifestările clinice ale pneumoniei se pot caracteriza prin intensificarea tusei, insuficienţă
respiratoare, ceea ce poate fi eronat interpretat ca exacerbarea bronşitei cronice. În cazul pneumoniei, pe fundal de
insuficienţă cardiacă de tip congestiv, ultima poate progresa şi devine refractară la tratament. Manifestările clinice ale
pneumoniei pot include şi decompensarea diabetului zaharat, cu dezvoltarea cetoacidozei la vârstnicii cu diabet, semne de
insuficienţă hepatică la pacienţii cu ciroză, dezvoltarea sau progresia insuficienţei renale la pacienţii cu pielonefrită cronică.
Se pare că simptomele pneumoniei scad odată cu avansarea în vârstă. Astfel, vârsta înaintată, scăderea cognitivă şi scăderea
fun-cţională corelează cu absenţa simptomelor pneumoniei. La vârstnicii bătrâni (mai mari de 84 de ani) căderile şi confuzia
sunt simptomele cele mai des înregistrate în pneumonii.
Datele examenului obiectiv la vârstnicul cu pneumonie nu întot-deauna sunt manifeste sau chiar lipsesc.
Fenomenul de con¬densare a ţesutului pulmonar în unele cazuri nu ajunge la gradul satisfăcător pentru apariţia
semnelor fizice caracteristice (submatitate, suflu bronşic). Des¬hi¬dratarea, deseori prezentă la vârstnici,
influen¬ţează malefic formarea infiltratului. Pe lângă aceasta, în legătură cu prezenţa patologiei de bază (ICC,
BPCO, fibroze pulmonare locale), nu este uşor de a interpreta cert semnele la percuţie şi la auscultaţie. Trebuie de
ţinut cont de proprietatea
dinamică şi schimbătoare a simptomatologiei pulmonare la vârstnici, ceea ce necesită o exa¬mi¬na¬re minuţioasă
repetată a vârstnicului cu pneumonie.
În pneumonia clasică, examenul obiectiv relevă crepitaţii, ego-fonie, pectoriloqvie, murmur vezicular diminuat,
frotaţie pleurală. Vârstnicii în 15-30% din cazuri prezintă semne de consolidare lobară la examinare fizică, 25%
manifestă un tablou clinic de insuficienţă cardiacă conges¬tivă. Aşa semne clasice ca submatitatea, crepitaţiile nu
tot timpul sunt clar exprimate, iar uneori sunt absente.
Investigaţiile de laborator şi instrumentale
Diagnosticul se bazează pe hemograma desfăşurată, analiza biochi¬mică a sângelui, măsurarea gazelor sanguine în
corelaţie cu criteriile clinice (frecvenţa respiratoare şi statutul mental).
Tratamentul pneumoniilor la vârstnici
Tratamentul include preparate antibacteriene, bronhodilatatoare, expectorante, AINS, oxigen, preparate pentru
tratamentul complicaţiilor.
Recomandările pentru tratamentul antibacterian depind de agentul provocator.Se folosesc aceleaşi preparate
antibacteriene la toate grupurile de vârstă, însă vârstnicii necesită o monitorizare mai promptă. Medicamentele
potenţial nefrotoxice, în special aminoglicozidele, necesită o monitorizare serică minuţioasă şi măsurarea
frecventă a funcţiei renale şi ar trebui să fie evitate la vârstnic. Având în vedere rezervele cardiace reduse la
vârsta înaintată, lichidele şi electroliţii administraţi intravenos şi alte forme de preparate osmotice trebuie să fie
administrate cu atenţie. Administrarea ampicilinelor, cefalosporinelor sau a clindamicinei la vârstnici majorează
frecvenţa diareii şi a colitelor. Sedativele influenţează profunzimea respiraţiei. Se atrage atenţia la pacienţii care
administrează warfarină.
Percuţia toracică şi măsurile de igienă pulmonară sunt importante la vârstnicii fragili, cu reflexul de tuse diminuat.
În funcţie de severitatea bolii se administrează următoarele scheme de tratament antibacterian .
 Antibioticoterapia PC în funcţie de severitatea bolii

Agenţii cauzali Antibacteriene de Antibacteriene de

Grupul
mai frecvenţi electie alternativă
PC uşoară S. pneumoniae per os per os
M. pneumoniae Macrolide AMO/AC sau
C. pneumoniae CS II (cefuroxim
H. influenzae axetil),
sau
fluorochinolone respi-
ratoare (levofloxacina,
moxifloxacina)
PC de S. pneumoniae AMO/AC (i.v.) asociat i.v.
gravitate C. pneumoniae cu CS III + macrolidic
medie H. influenzae macrolide (i.v., per os) sau
BGN sau CS III + fluorochino-
CS II-III (i.v.) asociat lone (ciprofloxacina,
cu ofloxacina), sau
macrolide (i.v., per os) fluorochinolone
respiratorii
PC severă S. pneumoniae i.v. i.v.
Legionella spp. CS III + macrolide; fluorochinolone
S.aureus sau respiratoare sau
BGN CS III + carbapenem asociat cu
fluorochinolone (cipro- macrolide
floxacina, ofloxacina)
 Bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPCO)
Este patologia caracterizată prin limitarea incomplet reversibilă
sau ireversibilă a curentului de aer, măsurată prin raportul Volumul
expirator maxim per secundă (VEMS) /Capacitatea vitală forţată
(CVF) – indice Tiffeneau. Cu toate că prevalenţa BPCO la populaţia
vârstnică va-riază, totuşi faptul că ea creşte odată cu avansarea în
vârstă este cert. La persoanele mai mari de 65 de ani poate atinge
15% şi mai mult.
BPCO se clasează pe locul patru în structura mortalităţii mon-diale
şi pe locul doisprezece, fiind o cauză a dizabilităţii.
Factorii de risc
Fumatul este cel mai important factor de risc pentru BPCO. Alţi
factori importanţi de risc sunt factorii individuali (genetici, sexul,
hiperreactivitatea bronşică, IgE şi astmul bronşic) sau factorii de
me-diu (statutul socioeconomic, ocupaţia, poluarea atmosferică,
eve-nimentele perinatale, infecţiile bronhopulmonare recurente).
Etiologie:
1. factori endogeni:
a) particularităţi constituţionale: deficienţe ale ţesutului conjunctivo-elastic, deficitul în alfa-1 antitripsină, carenţe
imunitare de gama-globuline etc.
b) modificări anatomice rino-faringiene.
2. factori exogeni: tutunul, poluarea atmosferică, noxele profesionale,
condiţiile meteorologice (frigul, umezeala), infecţiile virotice,
bacteriene, micotice şi unii factori alergici.
Patogenie
Agenţii iritanţi şi bacterieni produc fie inflamaţie traheobronşică cu hipersecretie, fie bronşiolo-alveolară cu obstrucţie care evoluează în
ani. În majoritatea cazurilor la vârstnici, boala este consecinţa evoluţiei în ani a bronşitei cronice contractată la vârstă adultă şi numai
rareori este condiţionată de emfizemul
primitiv panacinar.
Simptomatologie
-debutează ca o bronşită simplă cu tuse şi/sau expectoraţie mucoasă;
-sputa devine muco-purulentă;
-dispneea apare mai târziu şi se manifestă iniţial la efort;
-în cursul puseelor acute: tulburări psihice, iritabilitate, agitaţie.
Examenul fizic
-expir prelungit;
-torace hiperdestins;
-cifoza dorsală;
-coaste orizontalizate;
-arcul costal inferior ridicat;
-hipersonoritate pulmonară accentuată;
-febră;
-leucocitoză;
-VSH crescut.

.
Examenul citobacteriologic al sputei ne dă informaţii pentru diagnostic şi
tratamentul antibacterian.
Examenul radiologic poate evidenţia o accentuare a desenului
peribronhovascular, hiperluminozitate.
Majoritatea simptomelor au loc în decadele cinci, şase ale vieţii. Dispneea este
cel mai caracteristic simptom şi o cauză importantă în reducerea activităţii fizice.
Iniţial ea este prezentă doar la efort, dar odată cu scăderea funcţiei pulmonare se
manifestă şi în repaus. Tusea cronică neproductivă este iniţial intermitentă, apoi
persistentă în stadiu sever al bolii. Ea poate fi prezentă mulţi ani chiar până la
apariţia dispneei şi poate fi o manifestare subtilă a BPCO. Wheezing-ul, de obicei,
este însoţit de efort.
Tratamentul:
-tratamentul curativ- evitarea contactului cu toţi agenţii etiologici;
-tratamentul infecţiei- antibiotice- e bine să se folosească un singur antibiotic;
mucolitice; fluidifiante şi expectorante; corticosteroizi.
Contraindicaţii: codeina şi compuşii înrudiţi, opiaceele, sedativele, barbituricele,
tranchilizantele.
Corectarea tulburărilor metabolice şi cardio-vasculare: oxigenoterapie,
tonicardiace, diureticele, regim desodat, aport de potasiu şi calciu.