Elementele impozitului.

Tipurile
impunerii.
1. Elementele impozitului.
2. Noţiuni şi criterii de impunere.
3. Impunerea în cote fixe şi proporţionale.
4. Impunerea progresivă şi regresivă.
 I. Elementele impozitului.
Impozitele şi taxele se caracterizează fiecare în
parte prin anumite trăsături determinate de modul
de aşezare, provenienţă, percepere, rolul lor etc.
In acelaşi timp, însă sunt anumite elemente
comune specifice tuturor impozitelor care trebuie
să se regăsească în reglementarea fiecărui tip de
impozit, fără de care acesta nu s-ar putea aşeza,
determina, urmări şi realiza.
 I. Elementele impozitului (continuare).
Aceste elemente trebuie să fie bine precizate în
momentul instituirii unui impozit, deoarece din
ele rezultă soluţionarea următoarelor întrebări: în
sarcina cui este impozitul respectiv, cuantumul
acestuia, modul de aşezare şi percepere, caile de
urmărire în caz de neplată, sancţiunile pentru
încălcarea prevederilor legale.
Elementele impozitului înaintate în teoria şi
practica financiară sunt următoarele:
 1. Obiectul
impozitului
11. 2. Baza de
Sanctiunile calcul

10.
3. Subiectul
Inlesnirile impozitului
fiscale

Elementele
9. Termenul impozitului 4.
de plata Suportatorul

5. Sursa
8.Asieta
impozitului

7. Cota 6. Unitatea
impozitului de impunere
1. Obiectul impozitului,
reprezintă elementul
concret care stă la baza
aşezării acestuia şi poate
fi diferit în funcţie de
provenienţa impozitului,
scopul urmărit, natura
plătitorului. Astfel, ca
obiect al impozitului
poate apărea:
 Venitul, care poate fi profitul
(beneficiul) agenţilor economici şi
veniturile persoanelor fizice.

Obiectul Averea (bunurile), care este

reprezentată de clădiri, terenuri,
mijloace de transport.

Cheltuielile (consumul), care

constituie produsul, serviciul prestat
sau lucrarea executată, bunul importat
în cazul impozitelor indirecte.

Actele şi faptele realizate de organele

statului pentru care se datorează taxe
de timbru şi înregistrare.
2. Baza de calcul
(materia impozabilă)
reprezintă elementul pe
care se fundamentează
evaluarea (calculul)
impozitului. Baza de
calcul poate să fie
aceeaşi ca şi obiectul
impozabil sau să difere
de acesta.
2. Baza de calcul (continuare).
Astfel, atunci când obiectul impozitului îl constituie
valoarea, venitul sau preţul acesta este în acelaşi timp şi
bază de calcul, ca de exemplu, în toate cazurile
impozitului pe venit.
Când e vorba de bunuri ca obiect al impozitului, atunci
avem două cazuri:
a) în cazul impozitului funciar, când suprafaţa de teren
este exprimată în m.p. sau ha este şi element de calcul;
b) în cazul impozitului pe imobil obiectul impunerii este
clădirea, iar calculul se face în funcţie de valoarea
acesteia.
3. Subiectul impozitului
(contribuabil) este persoana
fizică sau juridică deţinătoare
sau realizatoare a obiectului
impozabil şi care potrivit legii
este obligată să contribuie o
parte din venitul său la
cheltuielile publice, respectiv
la constituirea veniturilor
bugetare.
3. Subiectul impozitului (continuare).
Frecvent se fac confuzii între
“subiectul” şi “plătitorul” impozitului,
deaceea e necesar de unele precizări.
Subiectul impozitului este definit ca
“persoana fizică sau juridică obligată
prin lege la PLATA acestuia”.
3. Subiectul impozitului (continuare).
Spre exemplu, la impozitul pe salarii, prin lege
se prevede că: subiect al impozitului este
persoana fizică, denumită contribuabil, ce obţine
venituri. În cazul dat plătitor al impozitului este
angajatorul (unitatea la care este angajată
persoana fizică), adică cel care plăteşte salariile
persoanelor fizice pentru munca prestată. Plătitorii
de salarii au obligaţia de a calcula, a reţine
impozitul datorat de fiecare salariat şi de a-l vira
la buget.
4.Suportatorul
(destinatarul, susţinător)
impozitului este persoana
care suportă în ultima
instanţă impozitul (căruia i se
adresează). Deoarece adesea
se fac confundări între
subiect şi suportator al
impozitului trebuie de făcut o
distincţie între ele.
4. Suportatorul (continuare).
De cele mai multe ori subiectul şi suportatorul sunt
una şi aceeaşi persoană fizică sau juridică. Însă în
anumite cazuri suportatorul impozitului este o altă
persoană decât subiectul. În cazul impozitelor directe
aceste două elemente sunt reprezentate de una şi
aceeaşi persoană. Spre exemplu, în cazul impozitelor
pe salarii, contribuabil este persoana fizică şi ea
efectiv suportă această sarcină fiscală. În cazul
impozitelor indirecte (TVA, accize) aceste elemente
apar ca persoane diferite.
4. Suportatorul (continuare).
Accizul are ca subiect pe agenţii economici care
produc şi realizează produse şi mărfuri supuse
acestui impozit, însă suportatorul este
consumatorul care efectiv achită acest impozit în
momentul procurării produsului sau mărfii
respective. Deci, impozitele indirecte plătite de
unele persoane sunt transpuse în sarcina altor
persoane. Astfel se ajunge la fenomenul
repercusiunii impozitelor.
5. Sursa impozitului arată
din ce anume se plăteşte
impozitul (venit ori,
excepţional, averea). Venitul
ca sursă de plată poate apărea
sub mai multe forme: salariu,
profit, dividend etc. Averea
poate apărea sub formă de
capital (în cazul acţiunilor
emise) sau sub formă de
bunuri (mobile sau imobile).
5. Sursa impozitului (continuare).

În cazul impozitului pe venit sursa

impozitului întotdeauna coincide cu
obiectul impunerii, pe când la impozitele pe
avere sursa nu coincide cu obiectul
impunerii, deoarece impozitul se plăteşte
din venitul obţinut în urma exploatării
(utilizării) averii respective.
6. Unitatea de impunere reprezintă unitatea în
care se exprimă obiectul sau materia impozabilă,
adică leul (u.m.) în cazul veniturilor; m.p. sau ha la
impozitul funciar; capacitatea cilindrică la mijloacele
de transport etc.
7. Cota impozitului (cuantumul unitar, unitatea de evaluare)
reprezintă impozitul aferent unei unităţi de impunere. Impozitul poate fi stabilit
într-o cotă fixă sau în cote procentuale.

Cota
impozitului

Cota
Cota fixa
procentuala

Proportional
a Progresiva Regresiva
8. Asieta (modul de aşezare)
impozitului reprezintă ansamblul
măsurilor privind identificarea
subiectelor şi obiectelor impozitului,
evaluarea obiectului impozabil,
determinarea impozitului datorat
statului.
9. Termenul de plată indică data la care sau
până la care impozitul trebuie achitat faţă de stat.

El apare ca:

- Interval de timp în care sumele trebuie

vărsate la buget;

- Dată fixă la care obligaţiunile trebuie

achitate.
10. Înlesnirile fiscale reprezintă un alt element prevăzut
de actele normative fiscale (financiare) şi se referă la reduceri,
scutiri, bonificaţii, amânări şi eşalonări ale plăţii la buget.

Scutirile se aplică în vederea favorizării anumitor activităţi care folosesc forţa de muncă cu
randament scăzut. Ele pot avea şi un caracter social ca în cazul scutirii de la impozit a unor categorii
sociale de populaţie.

Reducerile vizează atât scopuri sociale cît şi economice, cum este cazul reducerii bazei
impozabile la impozitul pe venit reinvestit în anumite scopuri prevăzute de lege.

Bonificaţiile se acordă pentru a stimula anumiţi plătitori de impozite şi taxe să-şi achite obligaţiile
înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege, de regulă, până la primul termen de plată.

Amânările şi eşalonările au în vedere decalarea termenelor de plată şi respectiv, fragmentarea

sumei de plată în mai multe tranşe ce urmează să fie vărsate la buget.
11. Sancţiunile sunt un
element pe care legea
fiscală îl cuprinde, având
scopul de a întări odată în
plus caracterul obligatoriu
al achitării impozitelor şi
taxelor, precizându-se
totodată penalizările
aplicate plătitorilor ce se
abat de la această
îndatorire legală.
11. Sancţiunile (continuare).
Cele mai frecvent întâlnite sancţiuni în caz de neplată
la termen sau sustragere de la impunere sunt majorările
de întârziere (penalităţile) şi amenzile fiscale pentru
încălcările care nu sunt infracţiuni, potrivit prevederilor
legii penale. Se poate înţelege că în domeniul
impozitelor poate să intervină şi răspunderea penală
pentru contribuabili persoane fizice ori salariaţi şi
persoanelor juridice, în cazurile în care încălcare
normelor privind impozitele şi taxele întrunesc elemente
constitutive ale vreuneia dintre infracţiunile prevăzute de
Codul Penal sau alte legi emise în acest scop.
III. Noţiuni şi criterii de
impunere.
Impunerea reprezintă una din
laturile procesului fiscal şi constă în
identificarea tuturor categoriilor de
contribuabili, bazei de calcul a
impozitului, în determinarea exactă a
cuantumului acestuia.
IV. Noţiuni şi criterii de impunere
(continuare).
În practica impunerii se utilizează
metode şi tehnici diverse care diferă în
funcţie de felul impozitului, de statutul
juridic al plătitorului şi de instrumentele
folosite, ceea ce face ca impunerea să
îmbrace mai multe forme.
 IV. Noţiuni şi criterii de impunere
(continuare).

Spre exemplu, agenţii economici,identifică

singuri subiectul impozabil, evoluează baza
de calcul şi determină sumele de plată la
buget, în cazul TVA, accizului, impozitului
pe venit, situaţii în care se poate considera
că avem de-a face cu autoimpunere.
Criterii de clasificare ale impunerei:
Criterii de clasificare ale impunerei (continuare):
IV.Impunerea în cote fixe şi
procentuale.

Cota impozitului

Cota procentuala
Cota procentuala

Proportionala
Proportionala
Cota fixa Progre siva

Progre siva

Regresiva
Regresiva

Simpla
Simpla (globală)
(globală) Compusa
Compusa (pe
(pe tranşe)
tranşe)
 Impunerea în cote fixe.
Cota fixă a impozitului reprezintă o suma
concretă de unităţi monetare aferentă unei unităţi
de măsură a impozitului.
Impunerea în cote fixe nu ţine seama de venitul
contribuabilului şi nici de situaţia personală a
acestuia. Astfel, impunerea în sumă fixă generează
cote de impozitare regresive: pe măsură ce
veniturile cresc, cotele de impozit eferente se
reduc substanţial.
 Impunerea în cote fixe (continuare).
Impunerea în cote fixe se foloseşte mai frecvent
când baza de calcul o formează un anumit bun, o
faptă sau un act: suprafaţa de teren, capacitatea
cilindrică a autoturismului, obţinerea unei autorizaţii.
De exemplu, în cazul impozitului funciar se
foloseşte pe m2 sau pe ha. În acest caz caracterul de
cotă fixă este determinată de raportul acesteia faţă de
unitatea de măsură a bazei de calcul. Ea poate fi
diferenţiată în funcţie de alte criterii, cum ar fi, modul
de amplasare a terenurilor, zona de fertilitate ş.a.
 Impunerea în cote fixe (continuare).
Exemplu:

Doi contribuabili au în posesie terenuri agricole

respectiv 5ha si 15ha. Cota stabilită este de 75 lei ha.

Impozitul de plată este:

• pentru primul contribuabil 375 lei ( 5 ha *75 lei/ha )
• pentru al doilea contribuabil 1125 lei ( 15 ha *75
lei/ha )
 Impunerea în cote
procentuale.
Ţările avansate sunt
preocupate tot mai mult de
stabilirea impozitului datorat de
fiecare persoană,în condiţiile
asigurării unei cît mai reale
echităţi fiscale. În realizarea
acestui scop se foloseşte
impunerea în cote procentuale.
 Impunerea în cote procentuale (continuare).
Sistemul de impunere în cote procentuale se
utilizează mai des în cazurile când baza de calcul
este valoarea sau veniturile sub orice formă. Se
întâlnesc următoarele tipuri de impunere
procentuală:
• proporţională
• progresivă
• regresivă
• Impunerea în cote
proporţionale este o
manifestare directă a
principiului egalităţii în faţa
impozitelor. Conform acestei
impuneri se aplică aceeaşi cotă
de impozit indiferent de
mărimea obiectului impozabil,
păstrându-se în permanenţă în
aceeaşi proporţie între impozit şi
volumul venitului (valoare
averii).
• Impunerea în cote proporţionale (continuare).
Cu toate avantajele faţă de impunerea în cote fixe
impunerea proporţională are şi unele neajunsuri,
deoarece nu respectă echitatea în materie fiscală (nu
se i-a în consideraţie că puterea contributivă a
diferitor categorii sociale este diferită în funcţie de
mărimea absolută a veniturilor şi mărimea absolută a
averii pe care o posedă). Impunerea în cote
proporţionale nu preia la buget o parte din veniturile
persoanelor fizice sau juridice, într-o măsură cît mai
apropiată de creşterea veniturilor sau averii.
• Impunerea în cote proporţionale (continuare):
Exemplu:
Veniturile realizate de doi subiecţi de impozit sunt de
1000 lei şi respectiv 5000 lei. Presupunem că cota
impozitului stabilită de lege este egală cu 5%.
Impozitul de plată este:
• pentru primul contribuabil 1000*5% = 50 lei
• pentru al doilea contribuabil 5000*5%=250 lei.
După cum se vede, fiecare din cei doi contribuabili
participă la constituirea fondurilor statului
proporţional cu mărimea veniturilor obţinute.
• Impunerea în cote proporţionale
(continuare):

În prezent impunerea proporţională se

foloseşte atât în cazurile impozitelor
directe (0% pe venit pentru persoanele
juridice), cât şi în cazurile impozitelor
indirecte (TVA, taxe vamale, taxe de
timbru etc.)
• Impunerea în cote progresive constă în
aceea, că odată cu creşterea obiectului impozabil
creşte şi cota impozitului astfel încât impozitul creşte
mai repede decât obiectul impozabil. Cotele
progresive pot creşte fie uniform (constant), fie
variabil, respectiv cu atît mai mult cu cît veniturile
cresc mai repede.

Impunerea în cote progresive cunoaşte două variante:

1. impunere în cote progresive simple (globală)
2. impunere în cote progresive compuse (pe tranşe)
1. Impunerea în cote progresive simple
(globală) se caracterizează prin faptul că
impozitul are câteva cote, care se stabilesc în
dependenţa de mărimea venitului, însă se
aplică o singură cotă de impozit asupra
întregii materii impozabile, aparţinând unui
contribuabil. Cota de impozit va fi cu atât
mai mare cu cît venitul sau averea respectivă
va fi mai mare.
1. Impunerea în cote progresive simple (globală)
Impunerea pe baza cotelor progresive simple
Obiectul impozabil ( lei ) Cota impozitului %

pană la 100 lei -

de la 101 lei până la 300 lei 5

de la 301 lei până la 500 lei 10

de la 501 lei până la 1000 lei 15

de la 1001 lei până la 3000 lei 20

Conform datelor din tabelul de mai sus, o persoana care obţine

venit de 500 lei va plăti statului un impozit de 50 lei ( 500 * 10% ),
iar o altă persoană, care are venit de 501 lei va achita un impozit de
75,15 lei ( 501 * 15% ).
 1. Impunerea în cote progresive simple
(globală)
Din exemplele expuse sunt vizibile
neajunsurile care le are această modalitate de
impunere, deoarece dezavantajează
contribuabilii care realizează venituri ale
cărora nivel se situează la limita imediat
superioară celei până la care acţionează o
anumită cotă.
2. Impunerea în cote progresive
compuse (pe tranşe) are ca trăsătură
divizarea materiei impozabile in mai multe
tranşe, iar pentru fiecare tranşă se stabileşte
o anumită cotă de impunere. Prin însumarea
impozitelor parţial calculate pentru fiecare
tranşă în parte se obţine impozitul total de
plată ce cade în sarcina unui contribuabil.
 2. Impunerea în cote progresive compuse (pe tranşe)
Impunerea pe baza cotelor progresive compuse
Venit impozabil Cota de impozit, % Tranşa de venit asupra Impozitul plătit pentru
căreia se aplică cota fiecare tranşă

de la 101-300 lei 5 300-100-200 10

de la 301-500 lei 10 500-300=200 20
de la 501-1000 1ei 15 1000-500=500 75
de la 1001-3000 lei 20 3000-1000-2000 400

În exemplul prezentat tranşa de până la 100 lei reprezintă minimul

neimpozabil, ceea ce înseamnă, că pentru toţi contribuabilii prima sută de lei nu
este supusă impozitării. Şi dacă ne referim la exemplul precedent, însă utilizăm
această metodă de impunere, atunci avem că persoana care are venit de 500 lei
plăteşte un impozit de 30 lei [(300-100)*5% + (500-300)* 10%], iar persoana ce
realizează venit de 501 lei va plăti un impozit de 30,15 lei [(300-100)*5% +
(500-300)* 10% + (501-500)* 15%]
Prin urmare, în cazul impunerii respective numai 1 leu va fi impozitat cu cotă
mai mare şi nu întreaga sumă.
• Impunerea regresiva (degresiva) cunoaşte mai
multe opinii. Unii economişti consideră, că acelaşi
tip de impunere este o consecinţă a impunerii
indirecte şi constă in aceea, că suma impozitului
achitată pentru consumul de aceeaşi valoare
raportată la veniturile diferite ale contribuabililor
capătă un caracter regresiv`.
Adică, cei care obţin venituri mai mari achită un
impozit mai mic, iar cei ce obţin venituri mai mici
achită un impozit mai mare.
• Impunerea regresiva (continuare)
Exemplu:
Doi contribuabili au venituri de 500 lei şi 2000 lei
respectiv. Ambii au consumat în aceeaşi perioadă
de timp aceleiaşi produse alimentare în sumă de
300 lei. TVA în preţul produselor constituie 50 lei.
Raportul dintre impozit şi venit este:
• pentru primul contribuabil 10% = (50 lei/500 lei )*
100%
• pentru al doilea contribuabil 2,5 % = (50 lei/2000 lei)*
100%.
• Impunerea regresiva (continuare)
Altă opinie faţă de impunerea regresivă este că la un nivel al
veniturilor (averilor) mai mari se aplică o scară descrescătoare
de cote de impunere. Asemenea procedeu dă impozitul
regresiv, care înseamnă un procent mai mic pe un venit mai
mare şi un procent mai mare pe un venit mai mic.
Exemplu:
Tranşele de venit Cotele
impozitului, %
Până la 10000 lei 5
De la 10000 până la 30000 lei 10
De la 30000 până la 100000 lei 15
De la 100000 până la 500000 lei 12
• Impunerea regresiva (continuare)
Din cauza inechităţilor fiscale pe care le
generează, impunerea în cote regresive nu
se aplică în practica fiscală în stabilirea
impozitelor directe. Situaţia este cu totul
alta în cazul impozitelor indirecte,
precum: TVA, accize; taxa vamală, etc.
• Impunerea regresiva (continuare)
Impozitele indirecte indiferent de modul de
calcul, sunt stabilite în sumă fixă în preţul unui
produs sau în tariful unui serviciu. Astfel spus,
aceeaşi marfă sau serviciu are un preţ, respectiv
un tarif stabilit, care este acelaţi pentru toţi
cumpărătorii, indiferent de nivelul veniturilor
acestora. Ca rezultat persoanele cu veniturile
mici, sunt împovăraţi mai mult faţă de cei cu
venituri mai mari.
 Din cele menţionate mai sus se
desprinde concluzia că dintre
sistemele de impunere utilizate în
practica fiscală internaţională,
sistemul bazat pe utilizarea cotelor de
impunere progresive compuse
corespunde cel mai bine cerinţelor
fiscale.
 Aceasta nu presupune că este suficient
să foloseşti sistemul de impunere bazat pe
utilizarea cotelor progresive compuse
pentru a înfăptui un sistem fiscal echitabil.
Trebuie avut în vedere că oricît de corect
ar fi şi s-ar folosi un sistem de impunere,
dacă nu se aplică în mod corect şi celelalte
principii şi criterii ale impunerii, nu se va
realiza un sistem fiscal echitabil.