Rolul substratului traco-dac

la geneza limbii române

•În Dacia, latina a suferit o influenţă din partea

limbii traco-dace, această influenţă fiind o con-
secinţă a stării de bilingvism a dacilor.
•Spre deosebire de influenţele ulteriore (slavă,
maghiară, turcă), influenţa autohtonă –
traco-dacă – participă la geneza limbii române,
adică afectează toate compartimentele limbii:
fonetică, morfologie, sintaxă, lexic.
FONETICA
• Vocala ă:
- este considerată de numeroşi cercetători ca
trăsătură esenţială din substrat;
- această vocală se află şi în albaneză şi bulgară;
- ea se explică din :
1) evoluţia spontană a lui a neaccentuat:
lat. camisia > rom. cămaşă
> alb. këmishë
2) a accentuat în poziţie nazală:
lat. canis > rom. căne > câne (= mai târziu)
> alb. qen
• Rotacismul lui n intervocalic: -n- > -r-
lat. luna > rom. lună > lură = cu rotacism
- este un fenomen specific dacoromânei din aria
nordică : •textele rotacizante din sec. al XVI-lea
•limba vorbită astăzi în Crişana
Rotacismul:
- este un fenomen general în:
•dialectul istroromân
•albaneza de sud (dialectul tosc)
- afectează numai fondul vechi al celor două
limbi
- în elementele de origine slavă nu apare.
• Consoana h = fricativă laringală sau velară:
- a dispărut de timpuriu din latină;
- a fost considerată multă vreme de origine slavă;
- în ultimul timp, însă, e pusă pe seama acţiunii
substratului, întrucât:
•există cuvinte preromane cu h, ca:
hameş > rom. a hămesi ,
alb. hamës “mâncău, lacom”
•în materialul lingvistic dac ne întâmpină cuvin-
te cu h: Hierasus (numele Siretului), Histria etc.
• Consoana fricativă ş < lat.s + i = poziţie moale
lat. sīc > rom. şi
lat. sĕrpens > rom. şarpe
- În albaneză sh provine din transformarea spon-
tană a lui s în toate cuvintele anterioare secolului
al XI-lea.
- În hidronimia majoră de origine dacă, sunt multe
nume cu ş: Argeş, Criş, Someş, Timiş.
• Mulţi cercetători atribuie substratului fenomenul
labializării grupurilor consonantice:
lat. ct > rom. pt lat. lucta > rom. luptă
> alb. ft alb. luftë

lat. cs > rom. ps lat. coxa > rom. coapsă

> alb. fsh alb. kofshë
•grupurile consonantice pt, ps, apar şi în cuvinte
preromane din aria balcanică:
Heptator, Eptala,
Apsyrtos/Axyrtos, Krepsa/Crexi
• Sunt şi alte fenomene fonetice pe care unii
învăţaţi le-au atribuit substratului:
- diftongii ie, ea, oa
- palatalizarea labialelor
- transformarea lui -l- intervocalic în -r-:
lat. mola > moară
- dispariţia timpurie a consoanelor b,v în poziţie
intervocalică: lat. caballus > rom cal
alb. kalë
•Explicaţia acestor fenomene prin substrat, este,
însă, greu de dovedit.
 Morfologie şi sintaxă
• Structura gramaticală a limbii traco-dace este
total necunoscută;
• de aceea, numai prin comparaţie cu:
- albaneza
- alte limbi - balcanice
- indoeuropene
au putut fi evidenţiate unele particularităţi gra-
maticale atribuite substratului;
• E posibil ca unele dintre aceste particularităţi să fi
apărut ca tendinţe în latina târzie, promova- te în
timp sub influenţa substratului:
a)Genul neutru:
s-au păstrat din latină desinenţele de plural -e şi
-uri (> lat. -a , -ora), dar modul de organizare a
neutrelor nu este latin; neutrele au determinări:
- masculine la singular: acest scaun
- feminine la plural: aceste scaune
- Neutrele albaneze au acelaşi comportament
sintactic: sg. mal i naltë “munte înalt”
pl. male të nalta “munţi înalţi”
(ad litteram: “mal înalt”, pl. “maluri înalte”)
• Neutrul românesc, ca şi cel albanez, nu este
de origine slavă, cum presupun unii cercetători,
pentru că, între altele, neutrele slave care au
intrat în română şi în albaneză s-au încadrat la
genul feminin, de exemplu:
pl. sito > rom. sită,
alb. sitë,
pl.vĕdro > rom. vadră
alb. vedrë
b) Generalizarea sincretismului genitiv-dativ în
flexiunea nominală , cunoscută în:
- română
- albaneză
- alte limbi balcanice
e un fenomen datorat probabil acţiunii substra-
tului, dar o tendinţă similară apare încă din
latina populară târzie;
c) Postpunerea articolului definit:
- este un fenomen explicat încă de Hasdeu prin
preferinţa pentru topica substantiv + adjectiv:
lat. homo ille > rom. omul (bun);
alb. njeriu i (mirë) “omul bun”
- în limbile occidentale, topica este:
adjectiv + substantiv
- Encliza articolului definit există şi în bulgară,
dar româna şi albaneza prezintă numeroase co-
incidenţe de detaliu privind encliza, ceea ce ex-
plică gruparea aparte a celor două limbi faţă de
bulgară.
• E un fapt dovedit că în perioada de influenţă
latină a albanezei această limbă poseda arti-
colul postpus.

d) Procedeul de numărare de la 11 la 19:

- este foarte probabil un calc după un clişeu au-
tohton:
unsprezece, compus din unus super decem =
unu peste zece;
- la fel în albaneză: njëmbëdhjetë “unsprezece”.
- Unii cercetători cred că la baza acestui numeral
s-ar afla un model slav: jedinŭ na desente, dar, în
acest caz, ar fi trebuit să se păstreze în română
(sau cel puţin în aromână) urme ale numeralului
latin: undecim, duodecim etc.
- Cât priveşte albaneza, modelul slav este şi mai
puţin probabil.
e) Sunt şi alte trăsături gramaticale explicate de
unii cercetători prin substrat. Singura dovadă
plauzibilă în favoarea acestei ipoteze ar fi com-
paraţia cu albaneza (în unele cazuri şi cu alte
limbi balcanice):
• particula -ne la formele de acuzativ ale pronu-
melui personal şi reflexiv: mine, tine, sine;
• forma în -tu de persoana a II-a plural a perfec-
tului simplu: voi cântatu;
• generalizarea auxiliarului avea la perfectul com-
pus: de exemplu, şi la verbele de mişcare:
am venit, am sosit
• formarea viitorului indicativ cu:
auxiliarul vrea < lat. volere, lat. cl. velle: voi cânta
• formele compuse cu vrea ale pronumelor ne-
definite şi ale adverbelor nedefinite:
cineva, ceva, careva, cândva, cumva, undeva

Aceste particularităţi, la care se pot adăuga şi

altele, au corespondente cu structuri identi
-ce în albaneză.