Igiena LP 2

Lucrări practice 2
Igiena aerului –
Poluanții cu acțiune iritantă

I. Metodele de determinare a poluanților sub formă de
particule iritante
II. Metodele de determinare a poluanților în stare gazoasă
Lucrări practice 2

I. Metodele de determinare a poluanților
sub formă de particule iritante
Concluziile pentru Europa privind poluarea atmosferică
Poluarea mediului poate fi locală, regională sau globală.

Evidenţiază:
 existenţa unei POLUĂRI URBANE diferite pentru zona centrală şi de est
(combustiile şi industria) faţă de zona vestică (transportul rutier şi agricultura);
 existenţa unei POLUĂRI REGIONALE - cu transportul poluanţilor la mare distanţă şi
consecinţe dramatice asupra solului şi suprafeţelor de apă (acidifierea,
contaminarea);
 existenţa unei POLUĂRI GLOBALE ca rezultat al prezenţei poluanţilor care
alterează compoziţia, chimia şi dinamica aerului favorizând schimbările climatice şi
scăderea protecţia faţă de ultraviolete, conferită de ozonul stratosferic (“bun”).
Toate formele de poluare afectează negativ sănătatea umană şi
integritatea mediului!!!
* Lucrări practice – LP2: Igiena aerului – poluanții cu acțiune iritantă* Martie 2020
Gradul de nocivitate al particule iritante
Depinde de:
1. Dimensiunile lor și de structura chimică –
concomitența cu alți produși nocivi aflați în mediu în același timp
LEGEA LUI ARNDT-SCHULTZE:

”Unele substanțe, în doze mici, pot fi stimulante;
în doze medii, pot fi depresante; în doze mari, pot fi distructive.”
Organismul dispune de mijoace interne de metabolizare a unor cantități mici

de substanțe, care – dacă s-ar acumula – ar deveni toxice.
Depinde de:
1. Dimensiunile lor și de structura chimică –
concomitența cu alți produși nocivi aflați în mediu în același timp
Acțiunea toxică depinde de prezența a 2 sau mai multe substanțe care se

pot influența reciproc prin:
 sinergism – efectul toxic comun va fi mai mare dacât suma efectelor
individuale (ex. sinergismul dintre SO2 din aer și acidul fluorhidric),
 antagonism - efectul toxic comun va fi mai mic dacât suma efectelor
individuale (ex. sinergismul dintre calciu și fluor),
 anergism – când acțiunea toxică nu este influențată de prezența altor
substanțe.
Depinde de:
2. Organismul expus –
 vârstă
Patologia apare la GRUPURILE VULNERABILE, cu o sensibilitate crescută: copiii (riscul apariției acestor efecte este determinat de
timpul de expunere și de tipul individual – configurația toracică a copilului și tipul respirației), bătrâni, bolnavi cu astm, bolnavi
cu BPOC, sportivi și persoane care fac exerciții în aer liber.
La copii: fumatul pasiv – crește riscul respirator și cardiovascular.
Nivelul poluării cu pulberi iritante se reduce cât mai mult posibil prin diminuarea eliminărilor acestora în
atmosfera localităților și prin evitarea fumatului!
 stare fiziologică,
 alimentație,
 activitate (efortul crescut determină o creștere a cantității de aer exirat).
Depinde de:
3. Condițiile de climă
–
 temperatura și
umiditatea aerului,
 radiațiile solare,
 vânturile,
 suprafețele de apă,
 perdelele de arbori.
Depinde de:
3. Condițiile de climă
–
 temperatura și
umiditatea aerului,
 radiațiile solare,
 vânturile,
 suprafețele de apă,
 perdelele de arbori.
Efectele pulberilor asupra organismului
• În cazul particulelor iritante, sunt importante:
 concentrația,
 timpul de expunere,
 diametrul particulelor (dimensiunea lor), cu efecte importante traheo-bronsice și

alveolare.
• În cazul particulelor iritante, sunt importante:
 concentrația,
 timpul de expunere,
 diametrul particulelor (dimensiunea lor), cu efecte importante traheobronsice și

alveolare.
Clasificarea pulberilor
• Particule cu diametrul între 100-10 µ
 sedimentabile în aerul imobil

 se depun pe suprafețe (sol, vegetație, ape, clădiri sau în interior)
 nu difuzează în aer
 nu sunt respirabile
 sunt disconfortante
 când sunt antrenate de curenții de aer se rețin în nazo-faringe și trahee.
• Particule cu diametrul de 10 µ și mai mici (PM10)

 au o agresivitate mare - sunt respirabile, fiind reținute la diferite nivele în arborele
respirator, în funcție de diametru.
 cea mai mare agresivitate o au particulele cu diametrul de 2,5 µ (PM 2,5) sau mai mic, care
ajung până la nivel alveolar, au o compoziție diferită de celelalte, având un conținut mai
mare în apă și radicali acid (sulfat, nitrat), metale grele.
 datorită dimensiunilor foarte mici sunt deplasate de curenți de aer la distanță.
 reprezintă cea mai mare amenintare pentru sănătate deoarece sunt suficient de
mici pentru a trece de firele de păr care protejează pasajele respiratorii și sunt prea mari
pentru a fi ușor exhalate.
 includ: praf, polen, mătreață animală, resturi de acarieni, multe bacterii, spori de mucegai,
gaze de eșapament, particule de la imprimante și copiatoare laser.
• Particule cu dimensiuni intre 0,1 µ - 0,001µ
 nu sedimentează în aer imobil

 au mișcări de tip brownian și se deplasează prin ciocnire,
 difuzează foarte mult
 sunt respirabile și ajung până la nivelul alveolelor
 în cea mai mare parte sunt eliminate cu aerul expirat
Dacă măsurăm
Concentrația particulelor ”respirabile”/30 min > concentrația particulelor ”respirabile”/24 ore
Concentrația particulelor ”respirabile”/30 min > concentrația particulelor ”respirabile”/an
 După expunerea pe perioade scurte de timp => riscul de producere a

efectelor acute.
 După expunerea timp de >24 de ore/o lună/un an => riscul de producere a

efectelor cronice.
În funcție de concentrație și de timpul de expunere avem:
1) Efecte acute – expunerea la concentrații mari și foarte mari, accidental.

Timpul de expunere este scurt
 Intoxicațiile în masă – în zonele poluate puternic (smog), în perioadele

nefavorabile autopurificării => decese (la persoanele cu deficiențe respiratorii și
cardiovasculare).
 Intoxicațiile accidentale – prin avarii tehnice => grave manifestări clinice
(efecte oculare, iritatii la nivel pulmonar, hipersecreție de mucus, edem pumonar acut
toxic) și, uneori, decese.
2) Efecte cronice – expunerea nu este la concentrații mari de poluanți.

Timpul de expunere este îndelungat (poate pe parcursul întregii vieți).
Poluanții iritanți ajung să aibă efecte asupra integrității și funcționalității diferitelor
aparate și sisteme: pulmonar, cardiac, digestiv, ocular.
Expunerea cronică se asociază clinic cu modificări fiziopatologice evidente
mai ales la nivelul căilor aeriene, manifestate prin:
 hipersecreția de mucus,
 alterarea activității cilior vibratii,
 modificări ale surfactantului* la nivelul alveolelor pulmonare,
 tulburări în activitatea macrofagelor (se reduce capacitatea de apărare a aparatului
respirator, care devine sensibil a orice agresiune externă).
– aparatul respirator
Sunt efecte la nivelul mucoaselor respiratorii!!!

 Acești poluanți pătrund în organism prin orificiile nazale,
 Urmează - la început - o cale ascendentă;
 Direcția se schimbă descendent, spre trahee și bronhii până la nivel alveolar
(pătrund doar particulele < 2-3 µ)
=> ajung în sânge, se metabolizează și se elimină renal.
 În sânge, particulele iritante au efecte în funcție de compoziția lor chimică.
Efectele iritante apar la nivelul conjunctivei, mucosei nazale, traheo-bronșic și

alveolar.
– teren hiperreactiv
Existența unui teren hiperreactiv (înăscut sau dobândit) poate favoriza

apariția crizelor acute de astm.
 boala – ca atare – apare doar în condițiile prezenței unui teren atopic.
 expunerea la poluarea iritantă crește reactivitatea bolnavilor cu astm la acțiunea
poluanților alergizanți la care au sensibilitate crescută.
Terenul hiper-reactiv favorizează:
 apariția bronșitei cronice în mica copilărie și a altor boli ale căilor aeriene
superioare (rinofaringite complicate cu otite, traheite, bronșite cronice)
 apariția BPOC după 40 de ani și în condițiile unei expuneri profesionale și a
fumatului.
– aparatul cardiovascular
Poluarea aerului cu particule (PM) poate induce:
 tulburări de conducție și de repolarizare cardiacă => inducerea de tulburări de

ritm: bradcardie, tahicardie și fibrilație ventriculară => evoluție spre deces.
 inflamație pulmonară și sistemică => agravarea ateroscerozei, creșterea
vâscozității sângelui, generarea de tromboze și evoluția catre moarte subită.
Expunerea la particule cu diametrul de 2,5 microni poate duce la

creșterea mortalității respiratorii și cardiovasculare.
– aparatul digestiv
Efectele poluării cu particule (pm) a aerului asupra microflorei intestinale –
un alt mecanism care ar putea influența acțiunea poluanților din aer asupra
mucoasei intestinale este efectul direct asupra florei intestinale.
Flora intestinală are un rol cheie în apariția bolii inflamatorii intestinale (ibd).
Structura florei intestinale poate fi afectată de anumiți poluanți din mediu

(ex. particulele diesel), care pot avea un efect mult mai mare la persoanele
care au predispoziție genetică sau alte condiții care induc modificări inflamatorii =
bolnavii cu boli inflamatorii intestinale (ibd).
Metodele de determinare a poluanților
sub formă de particule iritante solide
• Metoda GRAVIMETRICĂ:
 prin cântărire – determinarea particulelor ”sedimentabile” din aer
(ø > 10 microni)
 prin aspirație – determinarea particulelor ”respirabile” din aer
(Ø de 10 microni PM10 și mai mici PM2,5)
• Metoda REFLECTOMETRICĂ:
 determinarea particulelor ”respirabile” din aer (ø < 0,1 microni)

Metoda GRAVIMETRICĂ
prin cântărire
Determinarea particulelor ”sedimentabile” în aer

(Ø > 10 microni)
Metoda GRAVIMETRICĂ - prin cântărire
Determinarea particulelor ”sedimentabile” din aer (Ø > 10 microni)
 Este o metodă abandonată la nivelul marilor orașe europene
 Metoda gravimetrică constă în cântărirea prafului recoltat.
 Exprimarea rezultatului se face în mg/m2 suprafaţă/unitatea de timp
 Separarea particulelor din aer se face prin sedimentare sau prin aspiraţie
 Se bazează pe principiul depunerii particulelor sub acţiunea gravitaţiei
Puncte de recoltare
 Se amplasează un cilindru de sticlă (Ø = 20 cm și înălțime 30-40 cm) la locul de recoltare a aerului
- la diferite distanţe de sursa de impurificare, în direcţia vântului dominant.
 Fixarea vasului la înălțimea aerului respirabil = 1,5-2 m înălţime
 Se expune vasul timp de 30 de zile.
 În vas se introduc 10-20 ml apă distilată, pentru ca particulele să fie mai bine reţinute, sau o
soluție slab alcoolică 25-30% (+NaCl iarna, pentru a preveni înghețarea apei).
 Vasul se acoperă şi se aduce la laborator.

În laborator, după 30 de zile:
 Se antrenează conținutul sedimentat cu un jet de apă distilată (cantitate cunoscută).
 Se decantează și se toarnă într-o capsulă de porțelan.
 Se cântărește și se lasă să se evapore apa (care se evaporă prin fierbere – pe o baie

încălzită).
 Se cântărește iar capsula și, prin diferență, se determină cantitatea de pulberi

sedimentate timp de o lună.
Impactul generat de aceste particule nerespirabile este la nivel ecologic global

(particulele ”sedimentabile” nu au risc respirator).
 Particulele ”sedimentabile” (Ø > 10 microni) NU sunt respirabile – sunt prea mari.
 Particulele ”sedimentabile” generează impregnarea factorilor de mediu, prin migrarea lor

în sol, în apă și în vegetație.
 În anumite condiții (ex. aciditate crescută a solului), favorizează o migrare crescută a

particulelor din sol în apă/vegetație.

Metoda GRAVIMETRICĂ
prin aspirație
Determinarea particulelor ”respirabile” din aer

(Ø < de 10 microni PM10 și mai mici PM2,5)
Metoda GRAVIMETRICĂ - prin aspirație
(ø < 10 microni sau mai mici)
Determinarea particulelor ”respirabile” (ceea ce inhalăm, dar nu vedem)
Aspirația aerului se face cu
 o pompă (dizpozitiv cu ajutorul căruia aspirăm aerul),
 un debitmetru (cu ajutorul căruia măsurăm volumul de aer expirat),
 un filtru (dispozitiv care reține pulberile).

Dispozitivul de aspirație serveşte la determinarea emisiei de particule
(fracţiunile PM10, PM4.0, PM2.5 şi PM1.0) în aerul înconjurător.
(ø < 10 microni sau mai mici)
 Principiul de funcţionare a aparatului este:

aerul este aspirat în aparat cu ajutorul unei pompe de vacuum a cărei debit
maxim este de 3 m³/h.
 Gura de aspiraţie a aparatului este prevăzută cu un dispozitiv în interiorul
căruia se găseşte filtrul.
 Acest dispozitiv permite doar trecerea particulelor sub un anumit diametru.
 Ulterior, aerul este refulat prin partea inferioară a aparatului prin intermediul
unui filtru pentru reţinerea particulelor abrazive de carbon rezultate în urma
funcţionării pompei
determinarea particulelor ”respirabile” din aer
(Ø < 10 microni sau mai mici)
 Înaintea începerii măsurătorilor, aparatul trebuie pregătit:

se alege fracţiunea PM pe care dorim să o determinăm: PM2.5 sau PM10
 Aparatul începe determinarea fracţiunii PM (alese) din aerul ambiant imediat

după terminarea programării.
 Pe ecranul aparatului vor fi afişate:

 timpul scurs de la începerea măsurătorii;
 debitul aspirat de pompă;
 debitul programului de aspiraţie al pompei.
 Aparatul se opreşte automat după timpul programat iniţial.
 Se scoate intrarea PMX de pe aparat şi se extrage, cu o pensetă filtrul din

aceasta.
 Filtrul se cântăreşte pe un cântar de precizie
 Se face diferenţa dintre valorile măsurate înainte şi după măsurare.
 Rezultatul obţinut reprezintă concentraţia particulelor în suspensie în

mediul ambiant pentru fracţiunea PMX analizată.
 Valoarea concentraţiei particulelor în suspensie se raportează la legislaţia în vigoare

 Particulele reţinute pe filtru pot fi analizate

gravimetric
Þ determinăm valoarea concentraţiei acestora,
reflectometric
Þ determinăm compoziţia - prin analize fizico-chimice de laborator.
 Se recoltează probele
 pe o perioadă scurtă (30 de minute)
sau
 24 de ore din 24
(acest tip de monitorizare se face de către agențiile de mediu).
Valorile limită stabilite prin legea nr 104/2011 pentru pulberile în suspensie (PM10 și PM2,5)
Puberi în susensie PM10
• Concentrația maximă admisă este de 50 µgr/m³ aer/lună
(valoarea limită zilnică pentru protecția sănătății umane)
• Concentrația medie anuală este de 40 µgr/m³ aer/an
(valoarea limită anuală pentru protecția sănătății umane)
Puberi în susensie PM2,5
• Concentrația maximă admisă este de 25 µgr/m³ aer/lună
(valoarea țintă anuală pentru protecția sănătății umane)
• Concentrația medie anuală este de 20 µgr/m³ aer/an
(valoarea limită anuală pentru protecția sănătății umane care trebuie atinsă până la 01.01.2020)
Imp! Cu cât crește perioada de expunere, cu atât norma sanitară este mai mică!

Metoda REFLECTOMETRICĂ

(Ø < de 10 microni PM10 și mai mici PM2,5)
Metoda REFLECTOMETRICĂ –
Determinarea particulelor ”respirabile” (Ø < 0,1 microni)
Este important tipul particulelor de carbon (arse sau nearse).

• Particulele de carbon arse și nearse (ambele) sunt iritante.
• Particulele de carbon arse – fumat, fum, funingine – au în componenta lor hidrocarburi
policiclice aromatice (HPA) de tip benzoapiren (risc cancerigen, în expunerea pe termen
lung).
Determinarea concentrațiile particulele de carbon arse

 Se determină din totalul particulelor în suspensie determinate anterior.
 Pentru a determina concentrațiile particulele de carbon arse din totalul
particulelor în suspensie se folosește METODA REFLECTOMETRICĂ.
Metoda REFLECTOMETRICĂ –
Determinarea particulelor ”respirabile” (Ø < 0,1 microni)
METODA REFLECTOMETRICĂ servește pentru măsurarea particulelor de carbon nearse

sau incomplet arse.
 Expunerea la REFLECTOMETRU (sursă de lumină) evidențiază particulele nearse sau

particulele incomplet arse, care reflectă lumina invers proporțional cu înnegrirea.
 Intensitatea luminii reflectată de puberile recoltate pe hârtie este invers proporțională cu

gradul de înnegrire a pulberilor recoltate.
 Cu cât gradul de înnegrire a filtrului este mai mare, cu atât indicele de reflexie a luminii
este mai mic și concentrația particulelor arse este mai crescută.
Lucrări practice 2

II. Metodele de determinare a
poluanților în stare gazoasă
II. Poluanții în stare gazoasă
 Gazele iritante sunt substanțe chimice din atmosferă, care rezultă din diferite
procese naturale sau artificiale și care acționează asupra organismului
determinând tulburarea funcțiilor și structurilor respiratorii.
 Unele dintre aceste gaze iritante sunt solubile/insolubile în apă și acționează asupra
 căilor respiratorii superioare (dioxidul de sulf – SO2),
 căilor respiratorii inferioare (oxizii de azot – NOx).
Dioxidul de sulf – SO2
Dioxidul de sulf (SO2) este cel mai important gaz iritant!!!

• Este un gaz solubil în apă.
• Se găsește ca atare în aer, ca aerosoli acizi sau adsorbit pe suprafața particulelor.
• Principalele surse:
 erupțiile vulcanice,
 combustii,
 industria textilă,
 industria farmaceutică,
 prelucrarea minereurilor și diferite procese chimice.
SO2 este considerat indicator al poluării urbane!!!

Efectele SO2 asupra organismului:
 SO2 pătruns în căile respiratorii superioare este repede reținut în nas, gură și faringe, datorită
solubilității sale în apă (salivă) => este absorbit în proporție de 90-99% => ajunge în sânge.
 Este combinat sub formă de sulfiți și metabolizat, fiind eliminat pe cale urinară.
 Când concentrațiile din aer sunt mari - prin adsorbție de particule fine sau în condiții de
umiditate mare (>80%) - SO2 ajunge parțial în plămâni.
 Acțiunea iritantă sporește prin prezența concomitentă a particulelor fine de sulfați și de acid
sulfuric.
Simptomatologia indusă de SO2: Expunerea acută la SO2:

 Iritație la nivelul tractului respirator  Iritație la nivelul ochilor
 Iritație la nivelul tractului respirator
 Hipersecreție de mucus
 Hipersecreție de mucus
 Wheezing
 Wheezing
 Edem pulmonar toxic
 Deces
Expunerea cronică la SO2:
 Agravarea patologiei respiratorii reprezentată de prezența bronhopneumopatiei cornice

respiratorii : BPOC: bronșită cronică, emfizem pulmonar, astm bronșic.
 Iritație la nivelul ochilor și lăcrimare
 Creșterea frecvenței și gravității infecțiilor respiratorii acute
 Scăderea performanțelor ventilatorii pulmonare
 Agravarea bolilor cardio-vasculare
Asupra mediului: poluarea cu SO2 poate favoriza apariția ploilor acide.


1. Metoda COLORIMETRICĂ –
Determinarea dioxidului de sulf (SO2) din aer
• Principiul metodei:
 Dioxidul de sulf (SO2) reacționează cu tetracloromercuriat de sodiu

Þ un ion complex: dicloro-sulfito-mercuriat.
 Dicloro-sulfito-mercuriat + aldehida formică + pararozanilina*
Þ un complex colorat roșu violet
- de intensitate proporțională cu concentrația de S02.
• Reactivi:
 soluție etalon pentru SO2 preparată din sulfit de sodiu Na2SO3

(1 ml corespunde la 10 µg SO2)
 soluție absorbantă (preparată din clorură de mercur - HgCl2 și

clorură de sodiu - NaCl)
 soluție de pararozanilină 0,004%
 soluție de formaldehidă 0,4%

Recoltarea probelor de aer și modul de lucru
 Aerul de analizat
 se aspiră (sistem cu o pompă și un debitmetru) și

 se barbotează într-o soluție absorbantă (10 ml),
 printr-un recipient de sticlă = TONOMETRU
(reținerea compusului gazos se face prin barbotarea probei aer într-o soluție
absorbantă, care conține o substanță activă ce absoarbe gazul).
 Conținutul absorbitorului este trecut printr-un tub colorimetric (Px).
Recoltarea probelor de aer și modul de lucru
 Se formeză un compus stabil care se reține în probă:
 Dioxidul de sulf (SO2) reacționează cu tetracloromercuriat de sodiu

Þ un ion complex: dicloro-sulfito-mercuriat.
 Dicloro-sulfito-mercuriat + aldehida formică + pararozanilina*
Þ un complex colorat roșu violet
- de intensitate proporțională cu concentrația de S02.
 Scara colorimetrică pentru determinarea SO2 – se realizează cu soluția etalon

(din care vom folosi volume diferite + indicatorul de pH):
Nr. eprubetă 1 2 3 4 5 6 Proba
Soluție etalon, ml 0 0,5 1,0 1,5 2,0 2,5 Px

(proba)
Soluție absorbantă, ml 10 9,5 9,0 8,5 8,0 7,5 -
Soluție de pararozanilină, ml 1 1 1 1 1 1 1
Soluție de formaldehidă, ml 1 1 1 1 1 1 1
Concentrația de SO2 0 5 10 15 20 25 ?
 Se omogenizează fiecare tub și se lasă în repaus să reacționeze 20 de minute.
 Intensitatea colorației probei se citește la SPECTROFOTOMETRU - lungimea

de undă de 552 nm!!!
 Cu valorile extincțiilor obținute pentru etalonare se trasează O CURBĂ.
 În absența spectrofotometrului, se poate compara intensitatea coloranției

probei cu cea a etaloanelor, cu ochiul liber.
II. Metode de determinare a poluanților în stare gazoasă
• Norma - Valorile limită stabilite prin Legea nr. 104/2011 pentru dioxidul de sulf (SO2):
Concentrația maximă admisă (CMA)/24 ore = 350 µg SO2/m³ aer

(valoarea limită orară pentru protecția sănătății umane)
Concentrația medie anuală = 125 µg SO2/m³ aer
(valoarea limită orară pentru protecția sănătății umane)
Prag de alertă = 500 µg SO2/m³ aer
(măsurat timp de 3 ore consecutiv, în punte reprezentative pentru calitatea aerului, pentru o
suprafață de cel puțin 100 km² sau pentru o întreagă zonă sau aglomerare)
** Lucrări practice – LP2: Igiena aerului – poluanții cu acțiune iritantă* Martie 2020

2. Metodă colorimetrică
Determinarea oxizilor de azot (NOx)
II. Metodă colorimetrică
2. Determinarea oxizilor de azot (NOx)
 Oxizii de azot (NOx)

 sunt insolubili în apă
 au efect iritant mai puternic decât dixidul de sulf (SO2)
 ajung în concentrații crescute la nivel alveolar
 Copiii sunt cei mai sensibili prin afectarea căilor respiratorii în totalitate și la
nivel alveolar!!!
 În condiții de intoxicații acute, formele sunt foarte grave!!!
 Expunerea acută la NOx:
 Iritație la nivelul ochilor

 Iritație la nivelul tractului respirator (în special, distal – NOx sunt gaze
insolubile în apă)
 Edem pulmonar acut toxic (poate apare la concentrații relativ scăzute)
 Expunerea cronică la NOx:

 Creșterea incidenței bolilor respiratorii acute (reducerea efienței de acțiune
a mecanismelor imunitare ale organismului – imunitate de tip umoral IgA)
 Creșterea severității infecțiilor respiratorii acute
 Apariția simptomelor respiratorii (tuse, expectorație, dispnee, wheezing),
prin iritația la nivel respirator
 Reducerea performanțelor ventilatorii pulmonare, prin efect asupra căilor
respiratorii și a regiunii alveolare
 Agravarea astmului bronșic, a bronșitei cornice, a emfizemului pulmonar și
a altor boli cornice respiratorii, prin efect iritant la nivel pulmonar.
 Monoxid de azot (NO) rezultă din combustii, trafic, fumat.
 Dioxid de azot (NO2) este un poluant secundar, care rezultă prin oxidare în
prezența luminii sau direct prin combustii la temperaturi foarte mari în
termocentrale sau în interior prin folosirea sobelor cu gaz.
 Este un compus al smogului fotochimic și favorizează ploile acide.
 Recoltarea probei de aer se face prin aspirație.

 Principiul: oxizii de azot (NOx), în prezența naftil-etilen-diamină,
se colorează în roz-roșu
Scala colorimetrică:
 Se folosesc doar soluția etalon și soluția absorbantă (care are în compoziția sa și
indicatorul de culoare).
 La concentrații crescute de oxizi de azot (în timpul verii) => compușii de bază
din structura altor poluanți iritanți.
 Se efectuează o scală colorimetrică cu o soluție etalon.
 Se compară proba cu scala și se determină concentrațiile.
Poluanții în stare gazoasă
LEGEA nr. 104 din 15 iunie 2011

Oxizi de azot - NOx
Prag de alertă 400 µg/m³ - măsurat timp de 3 ore consecutive, în puncte reprezentative
pentru calitatea aerului pentru o suprafața de cel puțin 100 km² sau pentru
o întreaga zonă sau aglomerare, oricare dintre acestea este mai mică.
Valori limită 200 µg/m³ NO2 - valoarea limită orară pentru protecția sănătăţii umane
40 µg/m³ NO2 - valoarea limită anuală pentru protecția sănătăţii umane
Nivel critic 30 µg/m³ NOx - nivelul critic anual pentru protecția vegetației
Lucrări practice
MULȚUMESC!

Igiena LP 2

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Igiena LP 2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lucrări practice 2

Poluarea mediului poate fi locală, regională sau globală.

LEGEA LUI ARNDT-SCHULTZE:

Organismul dispune de mijoace interne de metabolizare a unor cantități mici

Acțiunea toxică depinde de prezența a 2 sau mai multe substanțe care se

La copii: fumatul pasiv – crește riscul respirator și cardiovascular.

• În cazul particulelor iritante, sunt importante:

 diametrul particulelor (dimensiunea lor), cu efecte importante traheo-bronsice și

• În cazul particulelor iritante, sunt importante:

 diametrul particulelor (dimensiunea lor), cu efecte importante traheobronsice și

• Particule cu diametrul între 100-10 µ

 sedimentabile în aerul imobil

• Particule cu diametrul de 10 µ și mai mici (PM10)

• Particule cu dimensiuni intre 0,1 µ - 0,001µ

 nu sedimentează în aer imobil

Concentrația particulelor ”respirabile”/30 min > concentrația particulelor ”respirabile”/24 ore

Concentrația particulelor ”respirabile”/30 min > concentrația particulelor ”respirabile”/an

 După expunerea pe perioade scurte de timp => riscul de producere a

 După expunerea timp de >24 de ore/o lună/un an => riscul de producere a

În funcție de concentrație și de timpul de expunere avem:

1) Efecte acute – expunerea la concentrații mari și foarte mari, accidental.

 Intoxicațiile în masă – în zonele poluate puternic (smog), în perioadele

2) Efecte cronice – expunerea nu este la concentrații mari de poluanți.

Sunt efecte la nivelul mucoaselor respiratorii!!!

Efectele iritante apar la nivelul conjunctivei, mucosei nazale, traheo-bronșic și

Existența unui teren hiperreactiv (înăscut sau dobândit) poate favoriza

Poluarea aerului cu particule (PM) poate induce:

 tulburări de conducție și de repolarizare cardiacă => inducerea de tulburări de

Expunerea la particule cu diametrul de 2,5 microni poate duce la

Structura florei intestinale poate fi afectată de anumiți poluanți din mediu

Determinarea particulelor ”sedimentabile” în aer

 Este o metodă abandonată la nivelul marilor orașe europene

 Metoda gravimetrică constă în cântărirea prafului recoltat.

 Exprimarea rezultatului se face în mg/m2 suprafaţă/unitatea de timp

 Se bazează pe principiul depunerii particulelor sub acţiunea gravitaţiei

 Se amplasează un cilindru de sticlă (Ø = 20 cm și înălțime 30-40 cm) la locul de recoltare a aerului

- la diferite distanţe de sursa de impurificare, în direcţia vântului dominant.

 Fixarea vasului la înălțimea aerului respirabil = 1,5-2 m înălţime

 Se expune vasul timp de 30 de zile.

 Vasul se acoperă şi se aduce la laborator.

În laborator, după 30 de zile:

 Se antrenează conținutul sedimentat cu un jet de apă distilată (cantitate cunoscută).

 Se decantează și se toarnă într-o capsulă de porțelan.

 Se cântărește și se lasă să se evapore apa (care se evaporă prin fierbere – pe o baie

 Se cântărește iar capsula și, prin diferență, se determină cantitatea de pulberi

Impactul generat de aceste particule nerespirabile este la nivel ecologic global

 Particulele ”sedimentabile” (Ø > 10 microni) NU sunt respirabile – sunt prea mari.

 Particulele ”sedimentabile” generează impregnarea factorilor de mediu, prin migrarea lor

 În anumite condiții (ex. aciditate crescută a solului), favorizează o migrare crescută a

Determinarea particulelor ”respirabile” din aer

Determinarea particulelor ”respirabile” (ceea ce inhalăm, dar nu vedem)

Aspirația aerului se face cu

 o pompă (dizpozitiv cu ajutorul căruia aspirăm aerul),

 un debitmetru (cu ajutorul căruia măsurăm volumul de aer expirat),

 un filtru (dispozitiv care reține pulberile).

 Principiul de funcţionare a aparatului este:

 Înaintea începerii măsurătorilor, aparatul trebuie pregătit:

 Aparatul începe determinarea fracţiunii PM (alese) din aerul ambiant imediat

 Pe ecranul aparatului vor fi afişate:

 Se scoate intrarea PMX de pe aparat şi se extrage, cu o pensetă filtrul din

 Rezultatul obţinut reprezintă concentraţia particulelor în suspensie în

 Valoarea concentraţiei particulelor în suspensie se raportează la legislaţia în vigoare

 Particulele reţinute pe filtru pot fi analizate