Antropologia și filosofia medicinei

 Tema 2. Ontologia: dimensiuni biomedicale

 Plan:
 I. Ontologia drept domeniu filosofic

 II. Ontologia umanului

Concepţia filosofică despre lume
 Problema existenţei
 Tipurile de existenţă
 Noţiunea de materie
 Atributele materiei:
- mişcarea
- timpul
- spaţiul
 Sensul existenţei
 Existenţa - categorie filosofică care desemnează lumea ca
atare, tot ce există independent de conştiinţă.
 Existenţa este noţiunea cea mai generală care cuprinde
tot ce fiinţează, tot ce există: realitatea material-
obiectivă, valorile spirituale, procesul vieţii materiale a
oamenilor şi existenţa omului.
 este o caracteristică integrală a lumii,
 este unitatea dintre veşnic şi trecător
 Convingerea omului că lumea este
 Problema existenţei
 Parmenide înţelege existenţa ca ceva ideal, unic,
neschimbător şi veşnic.
 Heraclit - existenţa ca o veşnică schimbare şi dezvoltare
(un foc ce veşnic se aprinde şi se stânge).
 Filosofia medievală contrapunea existenţa divină
(adevărată) cu existenţa creată (neadevărată).
 În filosofia epocii moderne se formulează înţelegerea
naturalistă a existenţei ca realitate fizică ce exclude din ea
conştiinţa.
 În filosofia contemporană existenţa se înţelege ca unitatea
realităţii obiective şi subiective,
 Problema existenţei
 Existenţa este o noţiune sistemică ce are mai multe
niveluri – natura organică şi neorganică, biosfera, valorilor
culturale, existenţa socială. Lumea există ca o multitudine
de obiecte, fenomene şi procese, are un caracter
contradictoriu, este unitatea dintre veşnic şi trecător.
 Problema existenţei presupune cîteva momente.
- Ce există? Lumea.
- Unde există? Aici şi peste totul.
- Cât de mult există? Acum şi totdeauna. Lumea a fost,
este şi va fi, ea este netrecătoare. Lucrurile concrete sunt
finite, trecătoare.
 Realitatea ca sistem
 A exista înseamnă a se găsi în legături şi relaţii, a avea însuşiri.

 Realitatea
 ┌─────┼──────┐
 Natura  viaţa  societatea
 ┌─────┼──────┐
 Practica  Politica  Ideologia
 ┌─────┼──────┐
 Mitologia  Mistica  Ştiinţa
 ┌─────┼──────┐
 Cunoştinţe  Doctrine  Teorii
 Înţelegerea realităţii
 Realitatea este o entitate complexă. Iniţial ea exista numai ca natură,
mai apoi ea s-a complicat datorită apariţiei vieţii şi societăţii.
 Dezvoltarea ulterioară a avut loc ca complicarea vieţii sociale şi
separarea practicii şi politicii, modificarea ideologiei.
 Astăzi există toate aceste elemente a realităţii şi problema constă în
determinarea ideologiei ca element a realităţii contemporane,
formele, esenţa şi importanţa ei ca principiu fundamental a societăţii
contemporane şi realităţii în genere.
 Realitatea şi lumea
 Realitatea, lumea şi existenţa se utilizează ca sinonime. Ele pot fi
interpretate şi în felul următor:

 Realitatea
 ┌───┴───┐
 Lumea  simbolică
 ┌───┴───┐
 reală  spirituală
 ┌───┴───┐
 naturală  socială
 ┌───┴───┐
 Fizică  biologică
 Realitatea şi lumea pot fi redate cu ajutorul cercurilor
Euler: de la realitate la metaştiinţă ori invers.

 Realitatea
 Societatea
 Ideologia
 Ştiinţa
 Filosofia
 Metaştiinţa
 Filosofia şi lumea
 Naturfilosofia a generat filosofia. Ea are scopul de a formula o
reprezentare generală a realităţii (concepţie despre lume) ca bază
a ştiinţelor teoretice.

 Filosofia

 Doctrine generale

 Cunoştinţe practice

 Realitatea
 Tipurile de existenţă
 Existenţa naturii şi lucrurilor în natură. Natura ca atare
este veşnică şi netrecătoare, ea este infinită în timp şi spaţiu,
iar componentele naturii – finite, schimbătoare şi trecătoare.
 Existenţa omului. El este ca organism viu, ca reprezentant
a speciei Homo sapiens, ca fiinţă social-istorică. Specificul
existenţei umane – în activitatea de muncă, în muncă şi prin
muncă omul se formează şi se manifestă.
 Existenţa spiritualului cuprinde diferite procese psihice şi
conştiente a activităţii umane, cunoştinţele materializate în
limbă şi sistemele simbolice. La spiritual deasemenea se
referă normele şi principiile comunicării umane, valorile
ştiinţifice, literare, artistice ş.a.
 Existenţa socială – procesul real al activităţii vitale a
oamenilor, procesul de reproducere a vieţii materiale a
oamenilor.
 Substanţa
 Substanţa în sensul larg al cuvântului este sinonimul
materiei, corporalităţii. În filozofie substanţa este temelia a
tuturor ce există, ceva stabil, neschimbător în comparaţie
cu stările şi însuşirile schimbătoare.
 Substanţa există prin sine însăşi, este cauza primară a
existenţei şi tuturor schimbărilor.
 Substanţa caracterizează realitatea din punctul de
vedere a unităţii ei interne, a interacţiunii tuturor
formelor de mişcare şi contradicţiilor ei.
 Noţiunea MATERIE
 Materia este o noţiune generală ce cuprinde multitudinea
infinită de obiecte şi sisteme care există în lume, există real,
independent de conştiinţa omului.

 = plante

 = semne

 Plante, animale, natură, semne, = materie

 Reprezentările despre materie
 Noţiunea materie avea diferit conţinut în
diferite perioade istorice
.
. Prima etapă - reprezentarea concret-senzorială a materiei, se
. confunda cu apa, aerul, focul ş.a.
. A doua etapă – înţelegerea materiei ca substrat (substanţă). .
. Aristotel înţelegea materia ca substrat, ca ceva pasiv,
amorf, . . acalitativ, ca material pentru obiecte şi fenomene.
. A treia etapă – reprezentarea filosofico-gnoseologică
a . materiei.
 Definiţia materiei
 Unii filosofi remarcă că materia ca atare este o pură creaţie
a gândirii, o abstracţie, noi nu ţinem seama de deosebirile
calitative ale lucrurilor, atunci când le unim în noţiunea de
materie. Materia ca atare nu există ca ceva corporal, în mod
sensibil.
 MATERIA - categorie filosofică pentru desemnarea
realităţii obiective, care îi este dată omului în senzaţiile
lui, care este copiată, fotografiată, reflectată de senzaţiile
noastre, existînd independent de ele (V.I.Lenin).
 Definiţia materiei
 Nu trebuie de confundat noţiunea filosofică despre materie
cu noţiunea naturalist-ştiinţifică despre realitate.
 Noţiunea filosofică - materia este categorie pentru
desemnarea realităţii obiective, a tot ce există independent
de conştiinţa omului.
 Noţiunea naturalist-ştiinţifică reflectă cum este însăşi
această realitate obiectivă, reprezentările despre structura
ei, care se schimbă cu dezvoltarea cunoştinţelor.
Noţiunea naturalist-ştiinţifică este mai îngustă decât cea
filosofică, confundarea lor duce la concluzii greşite
 Însuşirile materiei (conform materialismului)
 Materia este obiectivă, universală, necreabilă şi
indistructibilă, se găseşte în mişcare, timp şi spaţiu.

Materia

 Câmpul este o
Materia ca substanţă
varietate a materiei,
este realitatea
care n-are masă de repaos
obiectivă corporală, tot ce
şi depinde de diferite
are masă de repaos
interacţiuni a corpu-
rilor materiale.
 Structura materiei
.
Materia ca substanţă există ca diferite tipuri de
sisteme materiale cu anumite
niveluri structurale

. Materia anorganică - particulele elementare, atomii,

moleculele, . . corpurile macroscopice, planetele, galaxia,
universul
. Materia organică – ADN, proteine, celule, organisme vii, specii,
. populaţii, biocenoze, biosfera în întregime
. Materia social-organizată – individ, familie, colectiv, grupuri
. sociale, clase, popoare, state, societatea umană
în întregime cc
 Structura materiei
 După altă clasificare se evidenţiază următoarele niveluri
structurale:
- Megalume
- Macrolume
- Microlume
 Atributele materiei
Materia ca realitate obiectivă este caracterizată prin
diferite forme de existenţă, însuşiri şi legături universale:
timp, spaţiu, mişcare, cauzalitate, legitate, structuralitate ş.a.

Atribut - însuşire esenţială, inseparabilă, fără de care

un lucru nu poate nici să existe,
nici să fie conceput


Categoriile - noţiunile cele mai generale

ce exprimă condiţiile existenţei realităţii.
Categoriile reflectă în gîndire atributele realităţii
 MIŞCAREA
 mod de existenţă, atribuit al materiei, este orice schimbare
în genere, totalitatea schimbărilor ce au loc în natură,
societate, univers . Mişcarea are un caracter obiectiv,
universal, contradictoriu.

Două concepţii despre mişcare

Metafizică
Dialectică
.
-Deplasare mecanică -Orice schimbare
- însuşire particulară - atribut al materiei
- rezultatul imboldului din exterior -automişcare
 MIŞCAREA
- Concepţia dialectică priveşte mişcarea ca o însuşire
inalienabilă, un atribut al materiei, ca automişcare, că
materia nu poate exista fără mişcare şi mişcarea fără
materie.
- Concepţia metafizică recunoaşte mişcarea, însă o
inperpretează în mod limitat, unilateral. Izvorul
dezvoltării ea o vede în afara obiectelor şi proceselor,
iar ca consecinţă - recunoaşterea primului imbold.
Nu admite multitudinea calitativă a formelor de
mişcare, orice mişcare ei o reduceau la deplasarea
corpirilor în spaţiu, ca rezultat - absolutizarea formei
mecanice de mişcare a materiei.
 Formele de mişcare a materiei
 Sub forma de mişcare se înţelege un anumit tip de interacţiune între
obiecte şi fenomene şi un purtător material specific al acestei mişcări.

Principalele forme de mişcare a materiei

.

. Mişcarea mecanică este deplasarea corpurilor în spaţiu.

. Mişcarea fizică - mecanica moleculelor (temperatura, sunetul, .
.. lumina ş.a).
. Mişcarea chimică - fizica atomilor, reacţiile de oxidare şi reducere.
. Mişcarea biologică - chimia proteinelor, metabolismul, viaţa.
...Purtătorul mişcării biologice sunt proteinele, substanţele organice.
. Forma superioară de mişcare - socială. Ea include in sine unitatea
... naturii şi societăţii, viaţa materială a oamenilor, totalitatea
relaţiilor .. sociale şi activităţii oamenilor.
Interacţiunea formelor de mişcare

 Varianta dialectică

Socială

Biologică

Chimică

Fizică

Meca
n.
 Interacţiunea formelor de mişcare
 Formele de mişcare se găsesc într-o legătură structural-genetică, de
succesiune, formele superioare apar pe baza celor inferioare, le conţin
în sine în mod reorganizat şi fiecare formă este o calitate ce nu se
reduce la suma părţilor componente.
 Este inadmisibil ruperea formelor superioare de inferioare,
precum şi absolutizarea specificului formelor mai superioare.
Mecanicism – concepţie filosofică, care încearcă să explice lumea
reieșind din legile şi principiile mecanicii, când fenomenele şi
procesele naturii se reduc la procesele mecanice.
Reducţionism – reducerea proceselor complexe la simple, superioare la
inferioare, biologice le fiziologice şi chimice, sociale le biologice.
Energetism – concepţie filosofică, care interpretează lumea ca o
manifestare a energiei, că energia este fundamentul şi substanţa lumii,
materia se substituie cu noţiunea de energie.
 Corelaţia dintre biologic şi social
 Biologicul şi socialul sunt două forme de mişcare a materiei.
Biologicul reflectă calitatea specifică a viului, totalitatea de laturi,
structuri şi funcţii a organismelor vii. Socialul reflectă calitatea
specifică a omului şi societăţii umane Socialul apare pe baza
biologicului, există prin biologic şi determină specificul lui.
 Omul după natura sa este o fiinţă biosocială, alcătuit din două
substructuri – biologică şi socială. După esenţa sa omul este o fiinţă
socială, el este totalitatea relaţiilor sociale.
 Biologic în om este corpul, sistemele şi organele lui, metabolismul,
tot ce se transmite prin ereditate.
 Social - gîndirea abstractă, vorbirea articulată, conştiinţa, capacitatea
de muncă.
Esenţa omului depinde nu de organizarea lui biologică (măcar că ea nu-
i indiferentă pentru el), ci de includerea lui în relaţiile sociale, de
socializarea lui. Ar fi incorect de a explica dezvoltarea şi
comportamentul omului numai de pe poziţiile biologiei.
 Сorelaţia dintre biologic şi social
 Biologicul şi socialul în om interacţionează, alcătuiesc o
unitate de nedezmembrat. În afara condiţiilor sociale
biologia singură nu-l poate face pe om om.
 Biologicul şi socialul formează un aliaj, laturile cărui este
personalitatea ca calitatea lui socială şi organismul ce
constituie baza lui naturală..
 Sănătatea şi bolile omului nu pot fi explicate numai prin
factorii biologici (ca dereglări a funcţiilor şi structurilor), de
aceea este necesar de a avea în vedere şi factorii sociali.
Astăzi 80% din patologia contemporană are o provinienţă
socială (bolile neuro-psihice, cardio-vasculare, oncologice,
traumatismul ş.a.).
 Sănătatea şi boala
 Medicii evidenţiază fenomene biologice şi sociale interacţiunea căror
condiţionează apariţia bolilor.
- Cauza dereglării sănătăţii omului este mediul ambiant artificial creat de
om însăşi. Dacă în antichitate în patologia omului dominau dereglări
legate de factorii naturali ca hiperdinamie şi subalimentaţie, atunci
astăzi noi avem de a face cu rezultatul factorilor sociali ca hipodinamia,
supraalimentaţie şi supraîncărcări psihoemoţionale (confortul,
transportul, ritmurile accelerate ş.a.). Mecanismele naturale de
protecţie a omului nu dovedesc să se adapteze la ritmurile
accelerate a progresului social.
- fenomene preponderent biologice ce sunt modificate de factorii sociali
(profesia, condiţiile de muncă şi trai, cultura, obiceiurile şi tradiţiile).
Procesul patologic, fiind biologic după conţinut, direct sau indirect
este schimbat de anturajul şi condiţiile sociale.
- fenomenele cu conţinut biologic, dar sociale după esenţă şi
provinenţă. Aici se includ aşa fenomene sociale negative ca
narcomania, alcoolismul, prostituţia, comportamentul deviant ş.a.
Vestitul chirurg-cardiolog din Kiev N. Amosov menţiona, că omul este
deştept, dar lenos şi lacom. Noi iubim să mâncăm mult şi gustos, să
dormim la călduţ, iar pentru aceste plăceri plătim cu sănătatea noastră.
Corelaţia dintre biologic şi social

Varianta sociologizantă

Social

Biologic
Corelaţia dintre biologic şi social

 Varianta biologizantă

Biologic

Social
 Corelaţia dintre biologic şi social
 Omul este fiinţă biosocială ori sociobiologică

Biologic Social
 Spaţiul şi timpul
 sunt atribute ale materiei care exprimă modul ei de
existenţă: variabilitatea (mişcarea), diversitatea (spaţiul) şi
dezvoltarea succesivă legică (timpul).
 Spaţiul este modul de existenţă a materiei ce exprimă
proprietatea obiectelor şi fenomenelor de a avea întindere,
dimensiuni, structuralitate şi interacţiune.
 Timpul este modul de existenţă a materiei care reflectă
durata, coexistenţa, succesiunea schimbării şi dezvoltării
sistemelor materiale.
Spaţiul şi timpul sunt proprietăţi, însuşiri a obiectelor şi
nu pot exista în afara materiei şi obiectelor materiale.
Spaţiul şi timpul fără materie nu prezintă nimic, sunt
nişte reprezentări goale, abstracţii ce există doar în
imaginaţia noastră.
 Caracteristica spaţiului şi timpului
 Spaţiul şi timpul au un caracter contradictoriu, sunt
continuie şi discontinuie, absolute şi relative, unitare şi
diverse, finite şi infinite. Spaţiul şi timpul depind de
proprietăţile existenţei. Ele au proprietăţi generale şi
specifice.

 La însuşirile generale se referă

- caracterul lor obiectiv şi absolut,
- interacţiunea lor unul cu altul şi cu mişcarea,
- dependenţa lor de relaţiile structurale,
- infinitatea lor cantitativă şi calitativă.

 La proprietăţile specifice se referă caracterul

tridimensional al spaţiului şi unidimensional al timpului.
Timpul este ireversibil şi asimetric.
 Varietăţile spaţiului şi timpului
 putem evidenţia spaţiul şi timpul fizic, biologic,
psihologic şi social.
 Spaţiul şi timpul fizic sunt caracteristici ale
materiei fizice, depind de particularităţile ei, au
dimensiuni constante. Timpul pe planeta noastră
peste tot locul curge uniform.
 Spaţiul şi timpul biologic caracterizează lumea vie.
Spaţiul biologic este totalitatea biocenozelor şi
biogeocenozelor, reflectă o anumită structuralitate şi
densitate a relaţiilor organismelor vii. Timpul
biologic este intensivitatea proceselor şi ritmurilor
biologice, durata schimbărilor biologice a
organismelor vii.
 Varietăţile spaţiului şi timpului

 Spaţiul uman (social şi individual) este spaţiul real

cu care interacţionaeză oamenii şi societatea,
 Timpul social caracterizează durata, succesiunea,
devenirea activităţii umane şi relaţiilor sociale.
Timpul social este diferit de la o epocă la alta, el
are diferită intensivitate.
 Timpul psihologic
 este intensivitatea, durata şi ritmicitatea proceselor psihofiziologice
ale omului. Există nu numai percepţia subiectivă a timpului, dar
şi existenţa timpului individual.
 Fiecare individ are ritmurile sale temporale, care se schimbă cu
vârsta. În organismul uman există aproape la 300 de ritmuri de
diferită amplitudine şi intensivitate (ritmuri de o zi, o săptămână, o
lună, 3 luni, 6 luni, un an, 6, 12, 60, 100 şi 1000 de ani).
 Ritmurile biologice îi dau posibilitate organismului de a se
acomoda optimal la ritmurile fizice, ritmurile naturii, de a coordona
optimal procesele fiziologice pentru activitatea vitală normală
 Boala apare ca rezultatul dereglării ritmurilor funcţionării
organelor şi sistemelor.
 Trecerea la timpul vară-iarnă, de la sud la nord şi invers, dintr-un
fus orar în altul s.a.
 Filosofia şi medicina
 Ştiinţa contemporană (inclusiv şi medicina) afirmă,
că materia, mişcarea, spaţiul şi timpul se găsesc în
interacţiune şi interconexiune, formează o unitate
 C.Bernard – boala este un experiment care
natura îl pune pe oameni.
 Având de a face cu bogat material clinic şi
experimental medicii au observat manifestarea
specifică a timpului şi spaţiului uman.
 Filosofia şi medicina

 Patologia creierului este însoţită de dereglări a

echilibrului, percepţiei propriului corp,
dezorientare în timp şi spaţiu.
 Medicina a descoperit fenomenul asimetriei
funcţionale a creierului: emisfera stângă ţine de
gândirea abstract-logică, pe când emisfera dreaptă –
de activitatea concret-imaginativă.
 Mecanismele emisferei din dreapta permit omului
să se acomodeze la realitatea temporal-spaţială
fizică, emisfera stângă dirijează cu fenomenele
sociale.