Supravegherea, prevenirea şi controlul

bolilor transmisibile

 Supravegherea epidemiologică - complex

de mijloace şi metode care asigură
culegerea, prelucrarea şi transmiterea de
informaţii privind riscurile pentru sănătate în
vederea elaborării unui program de prevenire
şi de combatere a îmbolnăvirilor.
 Cuprinde acţiuni cu caracter preventiv şi
combativ.
Acţiunile cu caracter preventiv se elaborează
cu scopul prevenirii BT, şi au următoarele
caracteristici:
 sunt permanente

 sunt planificate

 sunt obligatorii

 sunt legiferate.
 Acţiunile cu caracter preventiv alcătuiesc planul
complex profilactic şi grupează măsurile
profilactice în:
 măsuri profilactice cu caracter general, igienico-sanitar.
 măsuri specifice, cu caracter epidemilogic.

Măsuri profilactice cu caracter general, igienico-sanitar,

sunt măsuri cu aplicabilitate permanentă, prin care se are
în vedere respectarea normelor de igienă a mediului,
comunală, a individului, a muncii, a alimentaţiei, a copilului
şi adolescentului.
Măsuri de igienă a mediului:
 evaluarea periodică a riscurilor de poluare biologică
şi chimică a solului, a apei, a atmosferei şi stabilirea
unor măsuri de protecţie a mediului,
 se fac periodic măsurători pentru stabilirea nivelului
de poluare a mediului, cu ajutorul unor parametri
(emisia de poluant, nivelul poluării),
 se fac măsurători privind nivelul de expunere.
 se face cercetarea din punct de vedere
epidemiologie asupra influenţei cond. de mediu
asupra stării de sănătate a populaţiei (riscul de
îmbolnăvire).
Măsuri de igienă comunală:

 supravegherea modului de aprovizionare cu

apă potabilă a localităţilor.
 supravegherea nivelului de poluare.
 asigurarea evacuării corecte a reziduurilor
lichide şi solide (supravegherea sistemului de
colectare-neutralizare).
 controlul medical al personalului care
lucrează în domeniul igienei comunale.
Măsuri de igienă individuală şi
colectivă:
 supravegherea nivelului igienico-sanitar al
populaţiei, o controale repetate
 monitorizarea nivelului de polare interioară
 controlul cond. de funcţionare şi controlul
medical al personalului din industriile de
deservire publică.
 măsuri de educaţie pentru sănătate pe
probleme de igienă individuală şi colectivă
Măsuri de igienă a muncii:
 catagrafierea unităţilor.
 efectuarea de controale medicale: la angajare, de acomodare, şi are ca
obiective:
 depistarea persoanelor care pot fi surse de infecţie (boln. cu BT,
purtători de germeni).
 depistarea unor boli cu largă răspândire în masa populaţiei (sifilis- ex
serologic, TBC- MRF, ex. medicale de tip screening).
 pt. examenele la angajare există şi obiectivul depistării unor boli care
împiedică desfăşurarea normală a activităţii în domeniul respectiv.
 la examenele periodice se urmăreşte existenţa unor boli cu caracter
profesional (bruceloză, TBC, leptospiroze - domeniul agricol; BT în
domeniul sanitar).
 controlul periodic pentru verificarea condiţilor igienico-sanitare de
funţionare a unităţii respective,
 depistarea noxelor profesionale, monitorizarea lor şi eliminarea lor pe
cât posibil.
 depistarea şi dispensalizarea cazurilor de boli profesionale,
 organizarea de acţiuni de educaţie pentru sănătate pe probleme de
medicina muncii
Măsuri de igienă a alimentaţiei:
 catagrafierea unităţilor.
 toate unităţile trebuie să primească autorizaţia
sanitară de funcţionare, care trebuie vizată anual
(eliberată de camera de comerţ).
 organizarea de controale periodice pentru
verificarea cond. de funcţionare.
 asigurarea controlului medical al personalului din
aceste unităţi (de ex. la angajare se cere şi
coprocultură, BTS, purtătorii de Salmonella tiphi
trebuie excluşi definitiv, la alte salmoneloze după
vindecare se pot angaja).
 se organizează acţiuni de educaţie pentru sănătate.
Măsuri de igienă a copilului şi
adolescentului:
catagrafierea unităţilor pentru copii.
 organizarea de controale periodice pentru verificarea
cond. de funcţionare,
 examen psihologic la angajare
 examene periodice în funcţie de tipul unităţii (triaj
epidemiologic se face zilnic la preşcolari şi periodic la
şcolari),
 evaluării periodice ale dezvoltării psihosomatice,
 evaluarea capacităţii de adaptare în colectivitate.
 studii privind morbiditatea pediatrică şi mortalitatea în
instituţii,
 organizarea unor acţiuni pentru sănătate pentru
deprinderea unui stil de viaţă sanogen, igienă personală
Măsuri specifice, cu caracter
epidemilogic:
 supravegherea teritoriului arondat pentru depistarea activă a noilor
focare de BT.
 supravegherea focarelor cunoscute şi a fostelor focare.
 depistarea şi neutralizarea focarelor de parazitism (ţânţari, muşte,
păduchi, căpuşe, ploşniţe),
 depistarea purtătorilor de germeni.
 controlul unităţilor cu risc epidemiologic crescut (unităţii alimentare,
uzinele de apă, instituţii pentru copii),
 măsuri de decontaminare profilactică (metoda DDD - dezinfecţie,
 dezinsecţie, deparazitare, în unităţile sanitare şi sterilizare),
 măsuri de imunoprofilaxie (activă, pasivă),
 vaccinări profilactice obligatorii.
 planificarea necesarului de mijloace pentru acţiuni de prevenire şi
combatere a BT (substanţe pentru dezinfecţie, produse biologice
pentru imunoprofilaxie).
Acţiunile cu caracter combativ:

 intervin după declanşarea unui proces epidemiologic.

Obiective:
 stabilirea agenţilor care au determinat îmbolnăvirea, apariţia
focarului epidemiologie (sursă, căi de transmitere şi populaţia
receptivă).
 stabilirea unor măsuri de limitare sau lichidare a bolii, a focarului.

Caracteristicii:
 limitate în timp şi spaţiu

 de strictă urgenţă

 ţintite

 adaptate la agentul patologic, la condiţiile din focar obligatorii şi

legiferate.(MS)
 Măsurile care se iau într-un focar sunt cuprinse în planul
complex de combatere a BT:

 depistarea cazurilor de boală infecţioasă.

 clarificarea diagnosticului.
 izolarea cazurilor şi tranportul bolnavilor cu BT de la locul
depistării la locul izolării.
 înregistrarea şi raportarea cazurilor.
 ancheta epidemiologică în focarul BT.
 măsuri de decontaminare în focar.
 măsuri de imunoprofilaxie în focar.
 măsuri faţă de contacţi, suspecţii, purtători, convalescenţi.
 măsuri de educaţie pentru sănătate în focarul de BT.
PREVENŢIE ŞI DISPENSALIZARE

 PREVENTIA;def: ansamblu de măsuri medicale, sociale,

economice, tehnice şi politice care pot asigura reducerea
riscurilor de apariţie a unei boli la nivel populaţional.
 Prevenţia reprezintă totalitatea acţiunilor întreprinse în absenţa
bolii pentru a menţine această situaţie o perioadă cât mai lungă.
 Reprezintă totalitatea mijloacelor şi metodelor folosite în scopul
asigurării cunoaşterii riscurilor pentru sănătate, a neutralizării
acţiunii acestora, depistării grupurilor populaţionale cu risc
crescut, evitării constituirii proceselor epidemiologice şi depistării
stărilor de preboală şi boală cât mai precoce.

 DICTONUL: ESTE MAI UŞOR SĂ PREVII, DECÂT SĂ

TRATEZI O BOALĂ!
 Există patru trepte de prevenţie:
 primordială
 primară
 secundară
 terţiară.
 Prevenţia primordială: - are scopul de a înlătura condiţiile
care generează Fr, metoda de a nu te expune la un anumit Fr.
 Prevenţia primară: - metoda de a împiedica apariţia unei boli
prin depistarea indivizilor sau a segmentelor de grup
populaţional cu risc major faţă de acţiunea anumitor Fr; are
scopul de a scădea incidenţa bolii prin descoperirea şi controlul
Fr. Ex: vaccinoprofilaxie, imunoprofilaxie.
 Profilaxia secundară: - constă în depistarea precoce a bolii,
punând un dg. adecvat, prin metode clinice şi paraclinice şi
asigurarea unui tratament adecvat şi controlarea evoluţiei bolii
şi urmărirea de către medicul de familie.
 Profilaxia terţiară: - evitarea apariţiei complicaţiilor şi
menţinerea capacităţilor morfofunţionale restante, măsuri de
reintegrare în familie şi societate.
Prevenţia cancerul gastric

Primară:
cunoaşterea factorilor de risc, limitarea sau
înlăturarea lor
delimitarea grupurilor populaţionale de risc
screeningul
testare serologică pentru Helicobacter pylori
Prevenţia

Secundară:
diagnostic precoce
tratamentul chirurgical
chemoterapia
detectarea precoce a Helicobacter pylori
chemoprevenţia cancerului gastric prin
tratamentul infecţiei cu Helicobacter pylori
nu există vaccin pentru prevenţia infecţiei cu
Helicobacter pylori
Prevenţia

Terţiară:
menţinerea capacităţilor morfo-funcţionale
readaptarea
reintegrarea
dispensarizarea de recuperare
Prevenţia cancerului
pancreatic
Primordială:
 înlăturarea condiţiilor care generează factori de risc

Primară:
 depistarea, reducerea sau înlăturarea factorilor de
risc:
- alimentari
- stil de viaţă (fumatul)
- ocupaţionali
 aspirina (OR= sub 1; eventual factor de protecţie)
 Prevenţia cancerul pancreatic

Secundară:
 depistarea bolii în faze incipinte

 screening cu aplicabilitate largă nu există

 screening pentru grupurile populaţionale cu risc foarte

mare (pancreatita ereditară)

EUS (endoscopic ultrasound)
MRCP (magnetic resonance cholangiopancreatography)
MRI (magnetic resonance imaging)
 chemoprevenţia
Prevenţia

Terţiară:
 tratament

 tratamentul chirurgical creşte perioada de

supravieţuire:
4 % aproximativ 10 ani
15 % aproximativ 5 ani
 evenimente post tratament chirurgical
Pentru bolile transmisibile

 Prevenţia generală (supravegherea

grupurilor cu risc crescut, măsuri de igienă
şi de decontaminare, DDD).
 Prevenţia specială (utilizarea de
antibiotice, antivirale şi Ig. standard)
 Prevenţia specifică (utilizând vaccinuri
şi Ig. specifice)
Dispensalizarea
 merge cu supravegherea medicală activă a grupurilor de risc.
Cuprinde trei categorii:
 protecţie
 reechilibrare
 recuperare.
 Dispensalizarea de protecţie: pentru persoanele cu grupe de risc faţă
de Fr; cu protejare a grupelor populaţionale de a evita Fr. Merge cu
prevenţia primară.
 Dispensalizarea de reechilibrare: depistări active ale persoanelor la
care a acţionat Fr. dar la care au produs doar modificări biochimice şi
funcţionale. Se face în stadiul de preboală. Merge cu prevenţia
secundară.
 Dispensalizarea de recuperare: se face în afara perioadei de
spitalizare; de a evita complicaţiile; de a reduce incidenţa cazurilor cu
evoluţie gravă; de a evita riscul decesului prematur. Merge cu
prevenţia terţiară.
Controlul BT

Se face prin trei etape sau faze:

 A. faza de reducere

 B. faza de eliminare

C. faza de eradicare.
Faza de reducere:

 se reduce morbiditatea specifică (incidenţa şi

prevalenta bolii)
 se face prin depistarea şi neutralizarea
surselor de germeni.
 se iau măsuri de limitare a transmiterii.
 în RO: majoritatea bolilor transmisibile
Faza de eliminare:

 înlăturarea bolii clinic manifeste.

 agentul etiologic circulă.
 limitarea receptivităţii colective prin măsuri
de vaccinare profilactică obligatorie.
 nu apar cazuri de boală, eventual cazuri
sporadice dat. antecedentelor vaccinale şi
dat. deficienţelor în acţiunile vaccinale.
 în RO: tetanusul la nou născut
Faza de eradicare:

 agentul patogen dispare din teritoriu însă

pop. este receptivă
 pot apare cazuri de import.
 nu se mai realizează imunoprofilaxie.
 în RO: tifosul exantematic, holera, difteria,
malaria şi poliomielita.
 pe glob este variola.
 se are în perspectivă eradicarea poliomielitei
pe glob.
1. Depistarea cazurilor de BT

 permite pe lângă depistarea izvoarelor de

infecţie (bolnavi în perioada de incubaţie sau
purtători de germeni) şi depistarea bolilor cu
răspândire populaţională (TBC) şi bolile cu
caracter profesional (bruceloză,
leptospiroză).
1. Depistarea cazurilor de BT
Se face de către personalul medico-sanitar prin următoarele posibilităţii:
 cu ocazia consultaţiilor curente, în cabinete medicale.
 prin autodeclarare (un indicator pozitiv pentru eficienţa educaţiei
pentru sănătate).
 cu ocazia consultaţiilor medicale de la angajare sau cu ocazia
controalelor periodice.
 depistări active prin acţiuni de screening, se folosesc teste cu cost
mai redus, de primă intenţie şi se face în populaţie în primul rând
pentru depistarea portajului de germeni.
 Prin triaj epidemiologic (examinări medicale sumare, de obicei
examen obiectiv) cu scopul depistării BT în fază incipientă.
In funcţie de frecvenţa cu care se realizează şi în funcţie de grupul
populaţional căreia se adresează, avem triaj:
 permanent
 zilnic
 periodic
 ocazional.
Tipuri de triaje
 Triajul permanent se face în cabinetele medicale din dispensare, ambulatorii
de specialitate, unde toţi pacienţii sunt verificaţi, indiferent de problema de
sănătate cu care se adresează medicului, însistându-se pe extremele de vârstă
şi pe populaţia cu risc. Trebuie să existe posibilitatea de izolare pentru
persoanele care prezintă semnele unei BT. In caz de epidemie ar trebui făcut
încă din sala de aşteptare, pentru bolile cu transmitere aerogenă (ex. gripa).
Triajul zilnic este caracteristic pentru unităţile de preşcolari sau pentru
personalul din bucătării care servesc mai mult de 500 de porţii zilnic şi
personalul medico-sanitar.
 Triajul periodic se face în unităţile şcolare pentru elevi şi personalul didactic,
după fiecare vacanţă.
 Triajul ocazional se face la instituirea unor activităţi cu caracter temporar
(deschiderea de tabere şcolare, şantiere) sau în situaţii epidemiologice
deosebite (epidemii, catastrofe naturale).
 Eficienţa acţiunilor de depistare se apreciază cu ajutorul unui indicator
epidemiologic: indicele de depistare = media timpului scurs de la apariţia
primelor simptome până la depistarea cazurilor, calculată în ore sau zile.
 se calculează pt. focarele de BT cu transmitere aerogenă, indicele < 1-2 zile;
 la BT cu transmitere enterală, indicele > (excepţie holera - în ore).
 nivelul acestui indice marcheză eficienţa supravegherii epidemiologice.
2. Diagnosticarea BT

se face în trei etape:

 dg. clinic

 dg. de laborator

 dg epidemiologic.
Diagnosticul clinic şi de laborator
 Diagnosticul clinic, se bazează pe semnele şi simtomele de
boală, pentru BT este un dg. de suspiciune.
 Diagnosticul de laborator, cuprinde dg. microbiologic (dg.
etiologic al îmbolnăvirii), dg. biochimic, parazitologic şi
hematologic. Dg. microbiologic are ca principal obiectiv
asigurarea dg. etiologic cert în timp cât mai scurt, cuprinde dg.
de urgenţă prin identificarea agentului etiologic, det. sensibilităţii
la ATB, se mai apelează şi la date suplimentare (identificarea
taxonomică exactă, precizarea unor caractere de subspecie -
serotip, izotip). Pentru efectuarea unui dg. de laborator exact
trebuie să se respecte normele de prelevare, transport şi
prelucrare.
Norme de prelevare:
 recoltarea să se facă de personal medico-sanitar.
 dacă o face pacientul trebuie date indicaţii complete şi corecte.
 se recoltează produsul reprezentativ (prod, biologic prin care se elimină ag.
patogen în cantitate decelabilă).
 se alege momentul optim de recoltare (când ag. patogen apare în cantitate
decelabilă).
 la unele boli se poate decela încă înainte de debut (hep.B, rujeolă).
 trebuie făcută înaintea începerii trat. cu ATB şi ch-terapice. Dacă tratamentul a
început, se întrerupe 48-72 h, dacă este posibil, astei, în biletul de trimitere se
specifică substanţa, doza, perioada de administrare.
 se recoltează o cantitate suficientă de produs patologic.
 trebuie respectate regulile de asepsie.
 recoltarea pt. ex. microbiologic se face în recipiente sterile, fără urme de ATB
sau dezinfectante.
 recipientul să fie adecvat ca formă şi mărime.
 un recipient să conţină un singur produs de la un singur pacient.
 recipientul trebuie etichetat şi numerotat.
 biletul de trimitere trebuie să fie complet şi corect completat.
Transportul:
 trebuie respectate regulile de asepsie.
 trebuie făcut în condiţii de siguranţă.
 trebuie făcut în condiţii de conservabilitate.
 trebuie evitată supra-contaminarea produselor.
 personalul care face transportul trebuie să fie protejat.
 pentru germenii sensibili la condiţiile de mediu extern se
utilizează lichide conservante sau medii speciale de transport (pt.
bacii difteric - mediu OCST, streptococ - mediu Pike).
 pt. germenii sensibili se poate face însămânţare la locul recoltării
(meningococ).
 produsele virusologice se păstrează şi se transportă la 4-8 C°, se
adaugă ATB pentru distrugerea florei de asociaţie şi evitarea
suprainfecţiei.
Prelucrarea: - metode directe'.
 ce evidenţiază direct Ag. patogen sau părţile componente.
 examinarea directă a produselor patologice prin ex.macroscopic
şi microscopic sau metode de evidenţiere a genomului
microbian.
 izolarea germenului în cultură pură sau la animalul de laborator.
 identificarea germenului prin:- cercetarea caracteristicilor de
cultură.
 cercetarea caracteristicilor biochimice şi de metabolism.
 det. structuri antigenice.
 det. sensibilităţii la bacteriofag.
 det. sensibilităţii ger. la AB (antibiograma)
 det. genomului microbian.
 det. patogenităţii microorg.(vivo, vitro).
metode intermediare (între med. directe
şi indirecte):
 ex. imunofluorescenţă directă şi indirectă.
 met. de imunoelectronoscopie.
 reacţii de precipitare antigen-anticorp (gel agar-
agar).
 reacţii de aglutinare (hemaglutinare)
 met. radioimune, ce utilizează radioizotopi,
pentru dg. de confirmare.
 met. imunoenzimatice, ce utilizează enzime, pentru
testele screening.
 metode de imunizare.
metode indirecte:
 în care se urmăreşte modificarea statusului imunitar prin:
 reacţii serologice în vitro - anticorpi neutralizanţi, fixatori de
complement.
 reacţii serologice în vivo - intradermoreacţii, reacţia Dick, reacţia
Schick.
 reacţii serologice nespecifice: - met de decelare a Ig. M şi a Ig. G.
 mod. sensibilităţii org. faţă de agentul patogen (IDR)
 met. de citodiagnostic prin evidenţierea unor aspecte celulare
specifice din anumite secreţii.
 met. de dg .histologic; ex. monitorizarea hep. cronice, a
cirozei.
 Există două tipuri de IDR
 se bazează pe reacţia antigen-anticorp.
 pe teste de sensibilizare a org. de ag. patogen
DIAGNOSTICUL EPIDEMIOLOGIC
Sunt necesare următoarele categorii de date:
 Date personale ale bolnavului; date de identitate (nume,
prenume) - pot fi relevante dg. pentru medic, mai ales dacă în
familia bolnavului au mai existat de curând cazuri de BT.
 Vârsta - se ţine seama de diferenţele de incidenţa pe grupuri de
vârsta ale unor BT; unele pot apărea la copii (sdr. eruptiv cutanat
febril), altele numai la adulţi.
 Sexul.
 Domiciliul - poate sugera dg. mai ales în situaţiile în care există
focare epidemiologice cunoscute deja în anumite zone ori
localităţii.
 Profesia şi locul de muncă - sunt de mare folos în orientarea
dg. la cazurile care efectuează o activitate profesională în mediu
infecţios. Locul de muncă poate să aducă variate riscuri de BT
(infecţionist, ftiziolog, bacteriolog) în colectivităţii de copii sunt
mai frecvente hepatitele virale de tip A, infecţiile acute
respiratorii, enteroviroze.
DIAGNOSTICUL EPIDEMIOLOGIC
 Condiţiile de locuit, alimentaţie, sanitaţie. - aglomeraţia + lipsa
condiţiilor de igienă adecvată favorizează BT ale aparatului respirator, a
tegumentelor sau a mucoaselor; standardul de viaţă scăzut, de igienă,
nivelul de trai necorespunzător, aglomeraţia duc la boli ca: TBC şi
parazitoze cu evoluţie nefavorabilă a BT şi posibil reinfectii; dacă există
animale domestice (vite, oi, capre, porcii, câini, pasări de curte), dacă
locuinţa este infestată cu rozătoare, insecte hematofage, cum se face
aprovizionarea cu apă potabilă; dacă există toxicomanii (alcool, tutun,
droguri), unde se asigură un fond biologic deprimat ca integritate a
apărării antiinfecţioase.
 Ne mai interesează antecedentele personale fiziologice şi
patologice (BT care dau imunitate solidă şi de lungă durată), sau, vacc.
obligatorii + alte vacc; antecedente heredocolaterale ( cazuri în familie
sau colectivitate, purtători cunoscuţi în anturaj);istoricul bolii
(clarificarea circumstanţelor infectării - se caută în perioada
calendaristică corespunzătoare perioada maximă de incubaţie
evenimente ce puteau contribui la infectare); aprecierea fondului
imunitar prin verificarea registrelor de vacc, prin IDR, titrarea Atc.
serici; aprecierea circulaţiei germenilor în teritoriu sau la pop.
(aprecierile vin în colaborare cu DSP).
3. Izolarea bolnavilor cu BT
Există internare obligatorie sau la domiciliu, reglementată prin ordin al MS.
Internarea obligatorie se face pentru boli cu difuzibilitate mare şi evoluţie clinică gravă, se face
pentru bolnavi şi suspecţi, în secţii de infecţioase, parazitologie, TBC, boli dermato-
venerice (sifilis).
 Se face separare pe etiologie în spital, pe cât posibil, iar în caz de diagnostic incert se
asigură filtre de izolare. Durata izolării se calculează pe baza perioadei de contagiozitate a
bolii.
 Bolile cu internare obligatorie sunt:
 antrax
 botulism
 bruceloză
 difterie
 febră tifoidă
 febre paratifoide
 hepatite virale
 holeră
 leptospiroze
 meningite
 poliomielită
 scarlatină
 tetanos
 septicemie.etc. Celelalte boli se pot izola la domiciliu, există situaţii de excepţie, în care şi bolile de
mai sus se pot izola la domiciliu.
Izolarea la domiciliu
 Izolarea la domiciliu se face pentru boli cu risc clinic şi epidemiologic
redus, dacă există condiţii necesare. Durata izolării este identică cu cea
din spital. Se pot interna pe anumite considerente clinice sau dacă nu
există condiţii bune la domiciliu.
 Pentru unele îmbolnăviri e necesară şi izolarea contacţilor (acele
persoane din anturajul bolnavului sau purtătorului de germeni în
perioada de contagiune). Contacţii se izolează la domiciliu, excepţie
holera şi ciuma, pentru care se izolează în spital. Durata izolării coincide
cu perioada maximă de incubaţie a bolii. Se poate recurge şi la
administrarea de Ig în timp util, în doză adecvată (nu întotdeauna previn
apariţia bolii, uneori cresc doar perioada de incubaţie). Persoanele care
prezintă riscul prelungirii perioadei de incubaţie vor fi izolate 1-2
săptămâni în plus (ex. rujeola, la copii cu CI la administrarea vacc-lui,
rujeolă mitigată, la cei care au primit Ig).
 Pentru cei internaţi, transportul se face numai cu autosanitara, care
trebuie dezinfectată după fiecare asemenea transport.
4. Înregistrarea şi raportarea cazurilor
de BT
 Înregistrarea este operaţia prin care se ţine evidenţa acestor îmbolnăviri.
Se realizează în următoarele modalităţi:
 registre de consultaţii medicale (date personale, simptome, dg. cod, prescripţii medicale)
 fişa de consultaţii medicale
 registre speciale de evidenţă pentru BT(în dispensare, la DSP)
 fişa de anchetă epidemiologică (individuale sau pentru focar).
 Raportarea -declararea, informarea tuturor unităţilor cu profil epidemiologie despre
existenţa acestor cazuri. Raportarea se face nominal sau numeric.
 Raportarea nominală se face pe formulare tipizate = fişă de declarare a cazului de BT.
 Se completează câte o fişă pe caz, conţine date personale, date privind îmbolnăvirea, date
din focar.
 Bolile cu acest tip de declarare coincid cu cele cu internare obligatorie, excepţie dizenteria
amibiană. In cazurile de meningită TBC, meningococică, sifilis, TBC se declară toate
formele şi toate localizările. Pentru unele boli, după depistare se face şi declarare
telefonică de urgenţă (holera, malarie, tifos exantematic, difterie, poliomielită, febră tifoidă,
şi rabie), focare de îmbolnăvire (min 3-5 cazuri de toxiinfecţie alimentară, focare de
colectivitate (streptococii, stafilococii, hepatite virale, dizenterie, rujeolă, rubeolă, tuse
convulsivă, gripă, varicelă, oreon), şi focare de infecţii nozocomiale.
Raportarea numerică
 Raportarea numerică se raportează doar numărul de îmbolnăviri pe persoană
pe an pe grupe de vârstă. Se face anual, trimestrial, lunar, săptămânal şi zilnic.
 Rap. anuală: se face pentru parazitoze, helmintiază, hidatidoză, septicemii,
viroze respiratorii, exceptând gripa.
 Rap. trimestrială, se face pentru angina streptococică, erizipel, meningită
(exceptând TBC, meningococ), rubeolă, varicelă, toxiinfecţie alimentară
(exceptând botulismul).
 Rap. lunară: BDA (inclusiv dizenteria bacilară), gripa, oreonul, rujeola, tuşea
convulsivă.
 Rap. săptămânală: se face în funcţie de sezon. In sezonul rece pentru IACRS,
pneumonie, gripă (0-1 an, 1-14 ani, 15-64, peste 65); în sezonul cald, BDA.
 Rap. zilnică: se face numai în situaţii epidemiologice deosebite. Raportarea
internaţională: în funcţie de situaţia epidemiologică loco-regională, de la MS la
OMS. MS decide ce boli trebuie raportate în fiecare ţară. In RO se raportează
holera, malaria şi HIV/SIDA. Declararea şi înregistrarea se realizează în cadrul
unui sistem informaţional care cuprinde dispensare, ambulatorii, spitale, DSP
judeţene (prin compartimentele de supraveghere epidemiologică), centre
judeţene/regionale de transfuzie sangvină, institutele de sănătate publică, MS
prin Direcţia Generală de Sănătate Publică. Între aceste instituţii se stabilesc
circuite informaţionale.
Ancheta epidemiologică
În focarul de BT avem o AE preliminară (orientativă) şi
o AE definitivă (de aprofundare).
 AE preliminară, obiective:
 stabilirea dg. de urgenţă (orientativ)
 evaluarea posibilităţilor de extindere a focarului
 elaborarea măsurilor de urgenţă pentru lichidarea
focarului (depistare+izolare, decontaminare, lichidare).
 AE definitivă, obiective:
 conţine date privind potenţialul epidemiologic al bolii sau
focarului
 evidenţiază factorii structurali ai procesului epidemiologic
(sursa de infecţie, căi de transmitere, pop. receptivă +
factorii favorizanţi)
 permite stabilirea planului de măsuri de combatere.
AE are 4 etape:

 culegerea de date din focar

 prelucrarea datelor
 interpretarea rezultatelor şi elaborarea
măsurilor de control
 verificarea eficienţei măsurilor luate în focar.
1. Culegerea de date din focar
 se realizează prin efectuarea unor AE individuale (interviuri
epidemiologice), în primul rând la bolnavii din focar, apoi contacţi,
purtători, convalescenţi.
Are trei obiective:
 precizarea şi caracterizarea momentului infectant (data debutului+
perioada max. de incubaţie)
 selectarea şi înregistrarea contacţilor

 găsirea suporturilor materiale contaminate, urmate de dezinfecţia

şi deratizarea lor (metoda de decontaminare este în funcţie de
agentul etiologic, rezistenţă, condiţiile din focar).
Culegerea de informaţii epidemiologice privind condiţiile de locuit,
alimentaţia, aprovizionarea cu apă, sanitaţie, igienă individuală şi
colectivă, nivelul educaţiei pentru sănătate, condiţii igienico-
sanitare la nivelul localităţii.
Informaţii speciale privind condiţiile meteo-climaterice, date
demografice, situaţia fondului imunitar.
2. Prelucrarea datelor

 foloseşte metode de analiză statistică

epidemiologică cu un tabel al îmbolnăvirilor,
care cuprinde toate cazurile, în ordine
cronologică.
 se calculează indicii focarului.
 rezultatele se exprimă grafic, topografic.
3. Interpretarea rezultatelor
 constă în elaborarea măsurilor de combatere.
 se stabileşte dg. complect al focarului: dg. etiologic
şi factorii structurali ai procesului epidemiologic.
 se elaborează planul de lichidare a focarului, alcătuit
din măsuri ce vizează factorii structurali ai
procesului epidemiologie:
 pt. sursa de infecţie: depistare precoce, declarare în timp
util, depistarea şi tratamentul purtătorilor;
 pt. întreruperea transmiterii: decontaminare,
supravegherea elementelor de mediu;
 pt. organul receptor: profilaxie nespecifică, chimioprofilaxie,
imunoprofilaxie.
4. Verificarea eficienţei măsurilor
luate în focar.
 succesul măsurilor înseamnă stingerea focarului.
 un focar se consideră stins când nu se mai
depistează cazuri noi după o perioadă de timp mai
mare decât perioada max. de incubaţie calculată de
la ultimul caz descoperit.
 verificarea se face prin triaje, sondaje, indicatori
epidemiologici de eficienţă (indicele de depistare,
izolare, de Atc, de examinare la contacţi).
AE individuală- schemă:
 date personale, nume, prenume, sex, vârstă,
domiciliu, loc de muncă, tip de colectivitate (pt. copii)
 date privind boala: data, felul, simtomatologia de
debut.
 data depistării, modalitatea şi unitatea care a
depistat boala.
 locul izolării şi data externării, dacă a fost internat.
 forma clinică, complicaţii, boli asociate, data şi
cauza decesului conform certificatului de deces.
 rezultatele examenului de laborator (ex. de
confirmare, examinări complementare) şi
paraclinice.
AE individuală- schemă:
 date epidemiologice: - stabilirea sursei de infecţie
(contact cu un bolnav, în spital, purtători de
germeni şi purtători necunoscut/nedepistat.
 date privind receptivitatea faţă de boală
(antecedente de boală, antecedente vacc.)
 intervenţia unor factori favorizanţi.
 întocmirea listei contactilor cu: date personale, date
privind receptivitatea la boală, rezultatul ex.
microbiologic de control, în funcţie de boală.
 stabilirea listei elementelor contaminate şi alegerea
metodelor de decontaminare.