P S I H O T E R A P I A C O M P O RTA M E N TA L Ă

Principii și postulate ale terapiei comportamentale

Obiective terapeutice în TC
Analiza funcțională a comportamentului
Tehnici de accelerare și decelerare a comportamentului
Proceduri de intervenție la nivel biologic
În 1967 Stephenson G. R. ”Achiziția culturală a unui răspuns specific învățat”.
Principii și postulate ale terapiei comportamentale

 TC are la bază principii științifice derivate din cercetarea experimentală bazată pe

date observabile și nu pe convingeri personale (Holdevici, 2011)

 TC se ocupă de probleme curente ale clienților și de factori ce le influențează în

prezent, fără a pune accent pe perspectiva istorică. Se referă la factori actuali
relevanți care influențează comportamentul clienților, nu la cei din trecut;

 Clienții joacă un rol activ în cursul terapiei, angajându-se în diverse acțiuni menite
să-i ajute să-și rezolve problemele și nu doar să vorbească despre acestea. Ei învață
să-și monitorizeze comportamentele atât în timpul ședințelor, cât și înafara lor;
învață și exersează noi modele și noi strategii de comportament.
 TC se desfășoară pe cât posibil în mediul natural al clientului (deprinderi de
autoreglare a comportamentului ce vor fi transferate în viața de zi cu zi). Sarcinile și
temele pentru acasă reprezintă un element important al TP.
 Pune accent pe tehnicile de autocontrol comportamental (Clienții sunt instruiți să
inițieze, realizeze și să evalueze demersul terapeutic, fiind responsabili de propria
schimbare).
 Tehnicile terapeutice sunt astfel construite, încât se potrivesc fiecărui client în parte;
 Demersul terapeutic presupune un proces de colaborare între client și terapeut, acesta
din urmă informând permanent clientul cu privire la natura și progresele terapiei;
 Evoluează de la simplu la complex, de la situații facile la unele dificile; de la cele mai
puțin amenințătoare la cele amenințătoare;
 Demersul terapeutic este relativ scurt comparativ cu alte terapii;
OBIECTIVELE TERAPEUTICE ÎN TERAPIA COMPORTAMENTALĂ
(trebuie să fie precise, concrete, clar formulate, măsurabile, înțelese și acceptate de client)
(sunt exprimate sub forma unor contracte terapeutice care ghidează demersul terapeutic)

- Terapeutul oferă clientului motivația pentru stabilirea unor scopuri, explică necesitatea lor în cursul terapiei
și subliniază faptul că pacientul trebuie să joace un rol activ în cadrul acestui demers;
- Clientul denumește modificările pozitive pe care le așteaptă de pe urma terapiei;
- Atenția este focalizată asupra a ceea ce clientul dorește să realizeze și nu asupra a ceea ce el nu dorește să
facă;
- Clientul împreună cu terapeutul stabilesc dacă aceste obiective aparțin cu adevărat clientului și dacă au un
caracter realist;
- Se discută avantajele și dezavantajele (costurile și beneficiile) demersului de atingere a obiectivelor;
- Clientul și terapeutul cad de acord dacă vor continua demersul de atingere a obiectivelor stabilite sau le vor
reformula;
- Odată stabilite obiectivele, începe demersul de definire a acestora. Vor fi discutate conduitele asociate cu
atingerea lor, condițiile necesare pentru schimbarea conținutului obiectivelor intermediare, precum și
planurile de acțiune menite să conducă la atingerea obiectivelor.
 Analiza funcțională a comportamentului
sau
Modelul ABC comportamental
A=ANTECEDENTE
B=COMPORTAMENTE, BEHAVIOR
C=CONSECINȚE
 

Modelul behaviorist original+ elemente de prelucrare informațională (expectanțe, cogniții iraționale, etc)

ABC=comportamentele noastre sunt generate de prelucrări informaționale amorsate de stimuli și sunt menținute
de consecințele lor.
A, ANTECEDENTE
Sunt reprezentate de stimuli (interni sau externi) și de prelucrări informaționale, Cele mai importante
prelucrări informaționale implicate în generarea comportamentelor operante sunt:
1. Cunoștințe procedurale (ca să generez un comportament trebuie să știu cum să-l fac);
2. Autoeficacitate (să am încredere că pot să-l generez, sunt capabil să-l fac);
3. Expectanțe pozitive (mă aștept să-mi aducă beneficii). (ex. cu consumul excesiv al alimentelor)
B; BEHAVIOR
Comportamentul operant: comportamentele prin care operam asupra mediului.
C; CONSECINȚE
Includ întăriri (ex. hrană, sex) și pedepse (frig, arsură, lipsa hranei, etc), ca urmare a evoluției speciei.
Metode de creștere a frecvenței unui comportament
B. F. Skinner, unul dintre teoreticienii cheie ai orientării comportamentiste, a definit întărirea ca un tip de
învățare bazat pe asocierea unui comportament cu consecințele derivate din acesta, care măresc sau scad
probabilitatea ca acesta să fie efectuat din nou. Când sunt negative vorbim de pedeapsă și când sunt pozitivi
de întărire.

Întărirea pozitivă: se aplică atunci când dorim să menținem un

comportament prin intermediul stimulării (Ex: dacă învăț bine poezia
la română mă uit la desenele mele preferate)
Mâncarea, substanțele, zâmbetul, un mesaj verbal sau apariția unei emoții plăcute sunt probabil înțelese ca
întăriri pozitive în multe contexte. Un tată care își felicită fiica mică de fiecare dată când folosește toaleta
corect întărește învățarea pozitivă de întărire; Același lucru se întâmplă atunci când o companie acordă
bonusuri financiare lucrătorilor săi cei mai productivi și chiar și atunci când primim o pungă de chipsuri de
cartofi după ce punem o monedă într-un automat.
Întărirea negativă:
Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în pozitiv, în întărirea negativă răspunsul instrumental duce la
dispariția unui stimul aversiv, adică un obiect sau situație care motivează subiectul să scape sau să
încerce să nu intre în contact cu acesta.
În termeni comportamentali, în această procedură întărirea este dispariția sau neapariția stimulării
aversive. După cum am afirmat anterior, cuvântul „negativ” se referă la faptul că recompensa nu constă
în obținerea unui stimul, ci în absența acestuia.
Acest tip de învățare este împărțit în două proceduri: antrenament de evadare și antrenament de
evitare. În întărirea negativă a evitării comportamentul previne apariția stimulului aversiv; De
exemplu, atunci când o persoană agorafobă evită să folosească transportul public pentru a evita
anxietatea pe care aceasta o presupune, aceasta este întărită negativ.
Dimpotrivă, evadarea constă în dispariția unui stimul aversiv care este prezent înainte ca subiectul să
execute comportamentul. Câteva exemple de întărire negativă a evadării. Acestea sunt că un ceas cu
alarmă se oprește la apăsarea unui buton, că o mamă își cumpără fiul ceea ce cere să nu mai plângă sau
că consumarea unui analgezic ameliorează durerea.
Metode de scădere a frecvenței unui comportament:
Pedeapsa – un comportament este slăbit de consecința experimentării
unei condiții negative.
Extincția – un anumit comportament este slăbit de consecința
neexperimentării unei condiții pozitive sau stoparea unei condiții
negative.

Programe de întărire a unui comportament:

1. Întărire continuă;
2. Întărire în proporție fixă;
3. Întărire în proporție variabilă
Exemplul cu evaluarea și paharul de creioane
Recomandări privind pedeapsa:
 Se va recurge la pedeapsă doar atunci când comportamentul indezirabil este persistent și nu
lasă loc alternativei;
 Vizează doar stoparea comportamentului perturbator și finisează odată cu el;
 Vizează comportamentul, nu omul;
 Să fie cât mai apropiată temporal de producerea comportamentului indezirabil;
 Persoana înțelege pentru care anume comportament este pedepsită;
 Se discută în ce constau greșelile;
 Se oferă alternative de comportament corect;
 Se oferă întăriri pozitive în fiecare moment când persoana reușește să înlocuiască
comportamentul indezirabil cu unul dezirabil;
 Pedeapsa nu trebuie combinată cu răsplata (de ex. o îmbrățișare), fiindcă creează confuzie;
 Nu se aplică pedepse colective pentru greșeli individuale;
 Nu se recomandă excluderea persoanei din mediul respectiv;
 Sunt total contraindicate pedepsele corporale.
 Acecelerarea sau decelerarea unui comportament B este natural și automat însoțită
de decelerarea /accelerarea comportamentului opus (B1) A nu face ceva este un
comportament. Pentru noi, fiind vii, este mai ușor să facem ceva decât să nu facem
ceva. (Ex. regula mortului).
 
Unei ființe vii trebuie să-i spui nu ce să nu facă, ci ce să facă; modificare
comportamentului va fi astfel eficientă.
Pentru decelerarea comportamentului dezadaptativ B și acelerarea celui adaptativ
B2, B2 trebuie să aibă următoarele caracteristici:
- Să fie incompatibil cu B;
- Să aducă aceleași beneficii ca și dezadaptativul B;
- Să fie adaptativ.
Exemplu:

Comportamentul B – fumează
Acest comp. are următoarele beneficii: elimină anxietatea și stresul, atrage
atenția și stima colegilor, etc.
Comportamentul B1 – nu fumează
Este incompatibil cu B, este adaptativ, dar nu are aceleași beneficii.
Comportamentul B2: face sport, aleargă.
Este incompatibil cu B, este adaptativ, are și beneficii: Reduce stresul,
anxietatea, atrage stima și atenția colegilor.
TEHNICI ȘI PROCEDURI DE INTERVENȚIE
LA NIVEL COMPORTAMENTAL
PROCEDURI DE INTERVENȚIE LA NIVEL COMPORTAMENTAL

În acest context, prin comportament înțelegem reacțiile observabile și măsurabile ale organismului,
care au fost învățate în cursul dezvoltării ontogenetice – adică comportamente operante.

Intervenția la nivel comportamental este ghidată de două reguli:

1. Orice comportament este determinat de procesări informațional amorsate de stimuli externi sau
interni și este menținut de consecințele sale. Cu alte cuvinte, facem un anumit comportament
deoarece stimulii din mediul intern și extern ne amorsează prelucrările informaționale cu referire la
faptul că: - știm să facem comportamentul; - vrem să-l facem, deoarece ne aduce consecințe
pozitive; - considerăm că suntem în stare să-l facem;

2. Accelerarea sau decelerarea unui comportament este automat însoțită de accelerarea sau
decelerarea comportamentului opus. Comportamentul opus trebuie să aibă următoarele
caracteristici: să fie imcompatibil cu comportamentul dezadaptativ; să aducă aceleași beneficii ca și
comportamentul dezadaptativ; să fie adaptativ.
1. TEHNICI DE ACCELERARE A COMPORTAMENTULUI
Vizează creșterea ocurenței unui comportament operațional țintă.
1.1.PRIN MODIFICAREA CONSECINȚELOR:
1.1.1.Tehnica întăririi pozitive.
Tipuri de întăriri pozitive:
- Întăriri primare, funcția cărora a fost stabilită în cursul evoluției speciei noastre (hrană, sex, adăpost etc)
- Întăriri secundare, care au dobândit această funcție prin asocieri cu întăririle primare: - obiecte materiale (jucării,
cadouri); activități frecvente (jocul preferat, programul tv preferat); sociale (atenție, laudă, zâmbet), feedback
(informații despre propriul comportament); simbolice (bani, jetoane de schimb, etc).
Identificarea întăririlor:
- Prin interogare directă (ce îți place cel mai mult, ce ți-ai dori, etc)
- Prin selectarea de către pacienți din liste standartizate de intrări, a celor care li se potrivesc.
- Prin observarea subiectului în situații naturale (ceea ce îi place, etc)
- Prin metoda experimentală (oferirea diferitor tipuri de întăriri)
Administrarea întăririlor:
Cine: terapeutul în mediul terapeutic; persoanele apropiate în mediul pacientului; pacientul însuși-
autoadministrare.
Când: la timp fix sau variabil, la interval, la număr fix sau variabil.
Reguli de administrare a întăririlor:
- Dacă pacientul este conștient de întărire, atunci ea trebuie interpretată ca o consecință a
comportamentului său, nu ca un element care îl determină. (De ce?)
- Întărirea trebuie menținută la parametri superiori;
- Este indicată utilizarea întăririlor naturale, pentru generalizarea lor și în viața cotidiană.
- Administrarea întăririlor trebuie să fie consistentă (ex. ambii părinți să procedeze identic)
- Inițial fiecare comportament este întărit după schema fixă, apoi se trece la cea variabilă.
Ex. cu jetoanele oferite adolescenților din colonii.
1.1.2. Tehnica întăririi negative: ocurența unui comportament poate să crească dacă
el ne ajută să evităm o pedeapsă.
1.1.3. Tehnica aproximării succesive: atunci când comportamentul pe care dorim
să-l întărim nu există în repertoriul subiectului, urmează să fie descompus în mai
multe secvențe și întărită fiecare dintre ele.
1.1.4. Tehnica modelării: un comportament poate fi învățat fără a experenția direct
legătura sa cu consecințele, observând această relație în cazul altor persoane. (ex. cu
copilul care avea frică de animale)
1.1.5. Tehnica contractului: este o înțelegere scrisă între două sau mai multe părți,
prin care se stabilește explicit modul de relaționare reciprocă: comportamentul
fiecărei părți și consecințele executării/ neexecutării lui. Terapeutul contribuie la
elaborare și apoi la mediere. Exemplu de contract.
1.2. PRIN MODIFICAREA ANTECEDENTELOR
1.2.1.Prin amorsajul stimul-intrare: organizarea mediului de lucru astfel încât să fie
prezenți doar stimuli care ne amorsează comportamentul adaptativ. (Exemplul cu
masa de lucru)
1.2.2. Tehnica amorsajului prelucrărilor informaționale: amorsarea stimulilor interni
sau externi prin modificarea expectanțelor clientului; (Ex. cu vorbitul în public)
1.2.3. Tehnica controlului guvernat de reguli: Pentru ca regulile să fie eficiente în
controlul comportamentului este nevoie să stabilească clar legătura stimul-
comportament-consecință. Regula trebuie să precizeze: ce să facă subiectul; în ce
situație să facă acest lucru; ce consecințe pozitive vor apărea. Exemplu de reguli
ineficiente (nu bea, nu fuma, etc.).
TEHNICI DE DECELERARE A COMPORTAMENTULUI

2.1 Prin modificarea antecedentelor: prin controlul stimulilor care-l amorsează și prin controlul prelucrărilor
informaționale (cunoștințe procedurale pentru efectuarea unui comportament odată dobândite, rămân în repertoriul
subiectului, deci, putem schimba doar expectanțele și/sau autoeficacitatea (să se îndoiască de faptul că poate
realiza eficient respectivul comportament (ex. drogurile)
2.2. Prin modificarea consecințelor: ocurența unui comportament se reduce dacă el este urmat de o pedeapsă sau
elimină o întărire pozitivă.
2.2.1.Tehnica extincției: înlăturarea întăririlor pozitive subsecvente unui comportament dezadaptativ, mizând pe
faptul că acesta își va reduce ocurența. Tehnica este utilă doar dacă, în paralel, se accelerează un comportament
adaptativ, altfel întâmpună rezistență, dificultăți etc.
2.2.1. Tehnica pedepsei. Asocierea unui comportament dezadaptativ cu unele consecințe fizice neplăcute (ex.
șocuri electrice). Deoarece pedeapsa de cele mai multe ori nu poate fi aplicată din considerente etice, s-au elaborat
alte variante (4-7):
2.2.3. Tehnica time-out (sau izolării) – îndepărtarea temporară a subiectului de la întăririle pozitive. Se recomandă
ca timpul să fie unul fixat, în care să nu apară alte întăriri pozitive, dar nici negative. Exemplu: un copil care este
scos din clasă pentru că vorbește la telefon.
2.2.4. Tehnica manipulării întrării pozitive: dacă întărirea pozitivă a comportamentului dezadaptativ începe să fie
aplicată independent de acesta, comportamentul își reduce ocurența. (ex. persoana cu halucinații și timpul petrecut într-o
cameră cu televizor și fructe)

2.2.5. Tehnica sațierii: Un comportament dezadaptativ se reduce când întărirea sa își pierde valoarea de întărire.
Ex. cu ciocolata; ex cu hârtia igienică.
2.2.6.Tehnica penalizării: Ex: suspendarea permisului de conducere în cazul conducerii cu viteză.
2.2.7. Tehnica corecției excesive: Ex. Comportamentul dezadaptativ: fură mâncarea colegilor. Corecția: să o de
înapoi; Corecția excesivă: să dea și mâncarea lui colegilor.
2.2.8. Tehnica paradoxală: Se cere subiectului, aparent paradoxal, să amplifice voluntar frecvența
comportamentului operant, cu scopul de a declanșa simptomatologia. Această tehnică însă conduce la reducerea
simptomatologiei (ex cearta, tulburări sexuale etc)
Tehnici de terapie aversivă utilizate cu subiecții maturi, cu o motivație puternică pentru schimbare:
- Tehnica stimulării aversive directe: ex: vomitivele în consumul de alcool;
- Tehnica stimulării aversive simbolice: ex: vizionează înregistrarea.
- Tehnica stimulării aversive imaginare – la nivel imaginativ.
 Proceduri de intervenție la nivel biologic
Proceduri de relaxare
Relaxarea reprezintă o metodă de autoreglare care presupune destinderea musculară și calmarea psihică.
După învățarea relaxării (după circa 4-8 ore de lucru cu terapeutul) este necesar ca aceasta să fie practicată
zilnic (timp de 15-25 de minute) de către pacienți pentru a obține rezultatele scontate.
Tehnicile de relaxare pot fi utilizate împreună cu cele comportamentale (disensibilizarea sistematică,
antrenamentul asertiv etc) sau independent (în terapia tulburărilor anxioase, fobice, cardiovasculare,
respiratorii, migrene, a tulburărilor de somn etc).
Proceduri de relaxare ( Antrenamentul autogen (Schultz), Relaxarea progresivă Jacobson, Tehnica de control
a respirației)
Tehnica de control a respirației
Pacientul este învățat să respire ușor și lent pe nas (3-4 secunde inspirația; 4 secunde expirația). Cei care au o
respirație toracică tind să hiperventileze, ceea ce duce la o concentrație mai mare a oxigenului în sânge și la
simptome similare celor din debutul atacurilor de panică. Respirând calm, după modelul de mai sus, se
generează răspunsul de relaxare.
Desensibilizarea sistematica
Termenul de desensibilizare sistematica aparține lui Wolpe (1969). In cadrul acestei tehnici, pacientul este învățat să se
comporte cu calm, in prezenta unor stimuli reali sau imaginari care ii provoacă anxietate. Tehnica include următoarele etape:
învățarea relaxării; stabilirea ierarhiilor (in ordine descrescătoare, de la situația cea mai anxiogenă pana la cea mai puțin
anxiogenă); procedeul desensibilizării (aflat in stare de relaxare, pacientului îi este solicitat sa-si imagineze că se confruntă
(sau sa se confrunte) cu situațiile reale de care se teme, ședințele luând sfârșit in momentul în care va dispărea anxietatea).
Tehnica propriu zisă: La început, i se cere clientului să se relaxeze cu ochii închiși, după care i se cere să-și imagineze o scenă
neutră. Apoi, acesta va trebui să-și imagineze scena cea mai puțin anxiogenă din cadrul listei. Terapeutul îi va ghida progresiv
cerându-i săți imagineze scene cât mai anxiogene până când clientul semnalează că simte anxietate, momemt în care scena
este întreruptă. Se induce din nou starea de relaxare, după care se reiau scenele anxiogene din cadrul ierarhiei. Tratamentul se
consideră încheiat atunci când clientul reușește să rămână relaxat în timp ce își imaginează scena cea mai anxiogenă.
Ca și temă pentru acasă: Practicarea relaxării și vizualizarea temelor asupra cărora s-a lucrat în timpul ședințelor de terapie.
Urmează apoi, treptat, confruntarea cu situații reale din viață.
Tehnica desensibilizării sistematice are următoarele aplicații: fobii (agorafobie, claustrofobie etc), obsesii, disfuncții sexuale
(ejaculare precoce, impotenta, vaginism, frigiditate), unele tulburări psihosomatice, combaterea dependentelor (de alcool,
tutun, droguri, mâncat excesiv, joc patologic), anorexie nervaosă, balbism și chiar depresii ușoare.
Antrenamentul asertiv
Presupune antrenarea abilităților sociale și se adresează persoanelor cărora le lipsesc aceste abilități sau au
dificultăți în stabilirea unor relații interpersonale acasă, la locul de muncă, la studii sau în perioadele de petrecere a
timpului liber. Tehnica este utilă pentru următoarele categorii de subiecți: cei care nu sunt capabili să-și exprime
iritarea sau mânia; cei acre au dificultăți în a spune „nu”, cei excesiv de politicoși care îi lasă pe ceilalți să profite
de pe urma lor; cei cărora le este greu să-și exprime dragostea sau alte sentimente pozitive; cei care consideră că
nu au dreptul să-și exprime gândurile, convingerile sau sentimentele.
Supoziția care stă la baza antrenamentului asertiv este că oamenii au dreptul dar nu și obligația de a se
autoexprima. Tehnica respectivă contribuie nu doar la depășirea situațiilor dificile, ci și la modificarea gândurilor
și convingerilor disfuncționale și înlocuirea lor cu altele mai constructive.
Obiective ale antrenamentului asertiv:
- Lărgirea repertoriului de comportamente cu caracter adaptativ care să permită subiecților să decidă când anume
trebuie să se comporte în mod asertiv;
- Să înțeleagă că asertivitatea nu presupune agresivitate (își apără drepturile fără a le încălca pe ale celorlalți).
Deși antrenamentul asertiv se poate desfășura individual (cu terapeutul), devine foarte eficient dacă se desfășoară
în grup.
Formulați un răspuns asertiv pentru următoarele situații:

1. Partenerul tău îți spune: „Nu te gândești decât la tine”. Tu răspunzi:

2. Un coleg de muncă te complimentează pentru un lucru bine făcut. Tu nu prea crezi că ai făcut o treabă bună. Spui:
3. Copilul tău de opt ani îți dă o replică impertinentă. Tu spui:
4. Părintele tău îți critică stilul vestimentar. Tu spui:
5. Partenerul tău te învinovățește pentru că l-ai supărat foarte tare. Tu spui:
6. Vrei cu adevărat să ceri o mărire de salariu și spui:
7. Un părinte îi spune copilului său adult: „Mă bucur tare mult că ți-ai sunat fratele, te-ai maturizat!” Tu răspunzi:
8. Cineva îți spune că nu îl asculți, iar tu îi răspunzi:
Inhibiția condiționată
Se refera la aplicarea (in sens invers) a teoriei formarii reflexelor conditionate. Din aceasta
perspectiva, repetarea excesiva a unei obișnuințe de raspuns nu duce la întărire, ci la stingerea
răspunsului respectiv. Astfel, se creează un dezgust condiționat fata de răspunsul primar devenit
simptom. De exemplu, după manifestarea spontana a balbismului, pacientul trebuie sa se bâlbâie în
mod voluntar. Tehnica este frecvent utilizata in cazul ticurilor si balbismelor.

Aversiunea condiționată
Modelele negative de comportament sunt înlăturate prin metoda clasica a sancțiunilor. Tehnicile de
aversiune au o mare varietate (de pilda, probele de aversiune in cazul dezintoxicării etilice sau
utilizarea soneriei în combaterea enurezisului nocturn la copii). Prin intermediul acestei tehnici,
răspunsurile dezadaptative vor fi stopate pentru o perioada de timp și va apărea posibilitatea
producerii unor modificări semnificative in stilul de viată al pacientului.
Temele pentru acasă în terapia comportamentală
(sunt obligatorii)
De obicei, patternurile cognitive și comportamentale implicate în
patologie/comportamente deviante sunt bine sedimentate. De aceea, pentru a fi
eficient, tratamentul trebuie să deruleze și între ședințele terapeutice (ca și tratamentul
medicamentos), temele de acasă fiind o transpunere mai ecologică a tehnicilor
utilizate în cursul terapiei și/sau o testare și întărire a lucrurilor convenite și învățate
în terapie.
Astfel, implementarea temelor de acasă conduce la:
- Eficientizarea terapiei;
- Scurtarea duratei acesteia;
- Generalizarea (aplicarea) rezultatelor în viața de zi cu zi.
Rigori vizând tema de acasă:
- Să fie asimilabile în conceptualizarea clinică a cazului; pacientul să înțeleagă
clar utilitatea lor . (Ex: nivelul de concordanță de 41%)
- Să fie acceptate de pacient (ca durată de timp, grad de dificultate, etc)
- Să vizeze zona proximă a dezvoltării;
- Să folosească la maximul resursele și punctele tari ale pacientului;
- Pacientul să-și poată alege temele dintr-o varietate;
- Ar fi bine ca tema să fie prezentată explicit, într-o formă scrisă;
- Să fie discutate în cadrul fiecărei ședințe, ca parte a agendei terapeutice. Este
important să se discute barierele întâlnite, să se ofere feedback, întărire
pozitivă dacă este cazul, iar la necesitate – să se modifice tema.
TEHNICI COMPORTAMENTALE DE GRUP

Construirea unui grup terapeutic:

- Beneficiile subiect-grup să fie reciproce;
- Nu se introduc în grup subiecți foarte agresivi;
- Nr. membrilor grupului este de aproximativ 6-8.
Ședințele de grup au loc de două ori în săptămână. (nr. mediu fiind de 25). O atenție specială se acordă
ședințelor inițiale, de consolidare a grupului. Exerciții de încălzire și de familiarizare a subiecților din grup sunt
foarte importante. Ex: tehnica scaunului, a omulețului, etc.

Factori de reușită în psihoterapia de grup:

- Accesul la o cantitate mai mare de informație terapeutică;
- Facilitatea speranței: Dacă alții au reușit, și eu voi reuși.
- Învățarea prin modelare și imitație;
- Suportul social al grupului;
- Universalitatea: subiectul înțelege că problema respectivă nu-l vizează doar pe el.
Adesea, o combinație între terapia individuală și cea de grup este extrem de eficace. În general, psihoterapia
individuală este indicată în cazuri mai severe, iar cea de grup – în cazuri mai puțin severe, cu rol profilactic sau
educativ.
TEHNICI COMPORTAMENTALE AUTOADMINISTRATE
Terapeutul are rol de monitorizare și de consultant.
Faze ale programului de terapie autoadministrată:
1. autoobservația/automonitorizarea;
2. Autoevaluarea rezultatelor;
3. Autoadministrarea întăririlor.
Pași de bază:
- Organizarea funcțională a mediului;
- Aplicarea corectă a întăririlor (doar dacă faci comportamentul dezirabil);
- Precizează clar comportamentul pe care dorești să-l realizezi într- o situație binedefinită;
- Observă atent cât de des execuți comportamentul respectiv, ce antecedente și ce consecințe are;

Exemplul cu decelerarea comportamentului alimentar și accelerarea comportamentului de somn.

VARIAȚII CULTURALE
Procedurile și tehnicile comportamentale au în spate principii de funcționare ale
psihicului uman descoperite în studii de laborator riguroase și reproductibile.
Totuși, un specific cultural pronunțat va necesita adaptarea/selectarea cu atenție a
tehnicilor potrivite.
Ex: Societățile caracterizate de colectivism și feminitate (consens/modestie) nu
încurajează trainingul asertiv, spre deosebire de societățile carcterizate de
individualism/autonomie.
Ex. 2: În societățile tradiționale cognițiile iraționale vor fi reprezentate mai bine de
conținuturile lor sociale (Trebuie să mă iubească), iar în cele moderne – de
performanță (Trebuie să reușesc).
PROMOVAREA SĂNĂTĂȚII
Tratamentul tulburărilor mentale este extrem de costisitor (până la 4% din produsul
intern brut în țările dezvoltate); așadar prevenția primară este fundamentală.
Prevenția apariției patologiei/comportamentului deviant se exprimă prin intervenții
asupra factorilor etiopatogenetici (adică declanșatori, determinanți, favorizanți)în
cazul populației expuse la acești factori. Deși pe termen scurt ea este costisitoare, pe
termen lung ea reduce costurile în sistemul de sănătate.
Ex: proiecte de prevenire a fumatului la adolescenți, de utilizare a prezervativelor, de
practicare a unui stil de viață sănătos etc.
(Problema: dificultăți de relaționare în cadrul familiei. Mama, cu posibilități materiale foarte bune era exagerat de
posesivă cu fiul său după moartea soțului. Fiul a început să lipsească de la școală și să nu-și mai îndeplinească
sarcinile, preferând să facă sport (box).
Contract terapeutic între mamă (doamna X) și fiu (domnul Y)
Valabil de la data de________până la _____________
I. Doamna X se obligă:
- Să-i acorde fiului două ore zilnic pentru activități sportive;
- Să-i dea zilnic suma de _________lei.
II. Domnul Y se obligă:
- Să-și facă temele zilnic;
- Să nu lipsească de la școală;
III. Doamna X se achită de obligațiile proprii, domnul Y se angajează să îndeplinească toate obligațiile care îi revin.
IV. Dacă doamna X nu se achită de obligații, domnul Y are dreptul să lipsească de la școală pentru a face sport.
V. Dacă domnul Y se achită de obligații, doamna X se angajează să îndeplinească toate obligațiile care îi revin.
VI. Dacă domnul Y nu se achită de obligații, doamna X are dreptul să nu îi mai acorde timp liber și să-i reducă suma
de bani zilnică la o sumă pe care o decide personal.
Implementarea acestui contract începe de la data de_______, ora_____,
Semnături: Doamna X_________Domnul Y________Terapeut_______
Data