 este format dintr-un tub de sticlă,

 membrana subţire de sticlă este de obicei sub formă de bulb

 soluţie tampon cu o valoare cunoscută a concentraţiei ionilor de hidrogen
 potenţialul electrozilor sintetici este dat de procesele de oxidare sau
reducere la suprafaţa acestora
 în cazul membranelor nu au loc aceste procese la cele două interfeţe
membrană-soluţie.

Electrodul
de sticlă
 Electrodul de sticlă

 conductibilitatea electrică a membranelor este dată de transferul unor

ioni
 membrana poate avea proprietatea de schimbători de ioni putând
recţiona cu ionii prezenţi în soluţie
 o astfel de membrană este cea construită dintr-o sticlă silicată
 constă dintr-o reţea tridimensională
 formată din atomi de oxigen şi siliciu
 legaţi prin legături covalente
 spaţiile goale din reţea sunt ocupate de un număr de cationi
 aceştia neutralizează sarcina negativă a reţelei, formată de
atomii de siliciu şi oxigen
 cationi - monovalenţi (Na+, Li+, H+)
 prezintă suficientă mobilitate în structura sticlei
 să permită trecerea curentului electric prin membrană.
 Electrodul de sticlă

 la punerea în contact a membranei de sticlă cu

o soluţie care conţine ioni H 3O 
 
Nasticla  H3 Osolutie

 determină apariţia unui potenţial electric la

suprafaţa membranei
 la introducerea membranei într-o soluţie de un
anumit pH  
H3Osticla  H3Osolutie

 potenţialul la suprafaţa membranei va fi

determinat de concentraţia ionilor de hidrogen
a soluţiei de analizat
 Electrodul de sticlă

o o proprietate importantă a membranei de sticlă o constituie compoziţia sticlei

din care se realizează membrana
o 21,4% Na 2 O
o 6,4% CaO
o 72,2% SiO 2
o prezintă o specificitate înaltă pentru ionii de hidrogen până la pH=9
o la valori de pH mai mari, răspunsul electrodului va fi influenţat de
concentraţia ionilor de Na+, precum şi a altor ioni alcalini
o prin înlocuirea sodiului şi calciului din compoziţia sticlei cu litiu şi bariu,
selectivitatea şi durata de viaţă a electrozilor creşte apreciabil (pH >12).
o higroscopicitatea sticlei
o sticlele nehigroscopice - sticla pyrex sau cuarţul, nu permit realizarea unor
membrane sensibile la pH.
 Secţiune transversală printr-o membrană de
sticlă
 există cationi în soluţia care urmează să fie măsurată
 vor concura pentru locurile libere în stratul de hidratat
 ionii de potasiu şi sodiu sunt ionii principali care pot penetra membrana
de sticla si duc la creşterea timpului de răspuns al electrodului.
 Electrodul de sticlă

o potenţialul dezvoltat între cele două feţe ale membranei este determinat prin măsurarea
diferenţei de potenţial dintre doi electrozi de referinţă plasaţi pe părţile opuse ale
membranei de sticlă
Hg/Hg Cl / a ' / membrana sticla/ a '' /AgCl /Ag
2 2 H O  nec H O  (s)
3 3
a'
H3O  nec
E  k  0,059lg
celula
a ''
o K este o constantă H3O 
o include diferenţa între potenţialul de legătură dintre cei doi electrozi de referinţă şi
soluţie, precum şi potenţialul de asimetrie al membranei
o cunoscând activitatea soluţiei standard se poate determina activitatea soluţiei
necunoscute
E celula  k1  0,059  lg a ' 
H
o K1 este o constantă ce include factorul legat de activitatea soluţiei standard
E celula  k1  0,059 pH
 Electrodul de sticlă

o electrodul de sticlă acţionează din punct de vedere al răspunsului de potenţial,

ca şi cum ar fi un electrod de hidrogen
o pentru determinarea pH-ului, măsurătorile trebuie să implice o etapă de
standardizare
o deoarece valoarea lui K1 nu se poate evalua totdeauna cu precizie

(E celula )s  k1  0,059 (pH)s k  (E )  0,059 (pH)

1 celula s s

(E celula ) nec  k1  0,059 (pH)nec

(E celula ) nec  (E celula )s

(pH) nec  (pH)s 
0,059
 Aplicaţii
o electrodul de sticlă se utilizează
o măsurarea pH-ului
o măsurarea cationilor monovalenţi
o unde ionul hidroniu este înlocuit prin Li+, Na+, K+, Ag+
o la determinarea pH-ului pot apare erori:
o eroarea alcalină apare la valori mari de pH
o pH >10 electrodul răspunde la
o variaţia concentraţiei ionilor hidroniu
o eroarea introdusă este negativă
o electrodul răspunde şi la concentraţia ionilor metalului alcalin
o eroarea este cu atât mai mare, cu cât concentraţia ionilor unor metale
alcaline este mai mare, fiind mult influenţată şi de compoziţia sticlei.
o eroarea acidă apare în soluţii cu pH foarte mic (valori de pH < 0,5)
o este pozitivă, valorile de pH măsurate fiind mai mari decât cele reale
 Electrodul de sticlă

avantaje dezavantaje
o măsurătorile nu sunt influenţate de  trebuie manipulat cu grijă deoarece
agenţi oxidanţi sau reducători; este fragil;
o poate fi utilizat în soluţii apoase,  este sensibil la temperatură;
neapoase, dense sau tulburi;  suprafaţa membranei tinde să
o răspunsul său este rapid şi exact; absoarbă ioni şi molecule
o nu provoacă contaminarea soluţiei nedisociate ;
o nu modifică solubilitatea gazelor  potenţialul de răspuns este
dizolvate. influenţat de ionii de Na+;
 rezistenţă internă ridicată.
Electrozi combinati de pH Celulă tipică utilizând electrozi
pentru măsurarea pH-ului
 conţine atât electrodul de
referinţă cât şi electrodul
indicator
 s-au construit electrozi de
sticla pentru analiza Li+, K+,
Rb+, Cs+, NH4+, Ag+, Tl+
pH-metru
 Problema 1
  
 Problema 1
  
 Problema tema
  
 Problema 2
  
Problema 2
 Problema 3
  
Problema 3
 Problema 3

  
 Problema 4
  
 Problema 4
  
 Probleme tema
1. Tensiunea electromotoare a următoarei celule galvanice:
Pt / H 2 (1atm ) / HA (0,01M ) // KCl(1,00M ) / Hg 2 Cl 2 / Hg
are valoarea de 0,480V. Să se calculeze constanta de disociere a acidului slab HA.
EECS=0,244V

2. Calculaţi potenţialul electrodului de argint într-o soluţie saturată cu

AgI. Activitatea iodatului este egala cu 1. Se dă KsAgI = 8,3·10-17.
 Electrozi cu
membrană lichidă
şi polimerică

 membrana lichidă, selectivă pentru anumiţi ioni, constă dintr-un solvent

în care este dizolvat un schimbător de ioni organic, cu caracter hidrofob
sau un ionofor cu caracter neutru şi care reacţionează selectiv cu ionul
de analizat
 schimbătorul de ioni lichid
 trebuie să fie în contact electrolitic cu soluţia de analizat,
 nu trebuie să aibă loc amestecarea celor două faze lichide sau
dizolvarea schimbătorului de ioni în soluţia de analizat.
Electrozi cu membrană lichidă şi polimerică

 unul din cei mai importanţi electrozi cu membrană lichidă, este cel
pentru Ca2+.
 substanţa activă în membrană este un schimbător de cationi ce
constă dintr-un diester alifatic al acidului fosforic dizolvat într-
un solvent polar.
 soluţia internă de umplere a electrodului este o soluţie de ioni
de calciu de concentraţie cunoscută.
 este utilizat în studiile fiziologice
 un alt electrod cu membrană lichidă, de mare utilitate în studiile
fiziologice, este electrodul pentru ionul K+.
 membrana conţine antibioticul valinomicină, care este un eter
macrociclic fără sarcină şi prezintă o mare afinitate pentru K+.
 Electrozi cu membrană sensibili
pentru gaze

o constă dintr-un electrod de sticlă sau alt

electrod ion-selectiv
o plasat în jurul părţii sale sensibile
un strat subţire de electrolit
o menţinut cu ajutorul unei membrane
permeabile pentru gaze.
o la imersarea electrodului în proba de
analizat
o membrana permite difuzia selectivă
a gazului de analizat în stratul de
soluţie aflat între partea sensibilă a
electrodului şi membrană
o stabilirea unui echilibru
 Electrozi cu membrană sensibili pentru gaze

Compusul de Specia ce Echilibrele care au loc în soluţia Specia

analizat difuzează prin plasată între membrană şi determinată
membrană electrod
O2, H2SO3 SO2 SO2+H2OH++HSO3- H+
NO,NO2 NO+NO2 H+, NO3-
2NO2+H2O2H +NO3 +NO2
+ - -

NH3, NH4+ NH3 H+

NH3+H2ONH4++HO-
CN , HCN
-
HCN Ag+
Ag++2CN-Ag(CN)2- H+
CO2, H2CO3 CO2
CO2+H2OH++HCO3-
Electrozi cu membrană sensibili pentru gaze

o electrodul de oxid de azot

o gazul considerat este NOx, adică un amestec de NO2 şi NO aflat în echilibru cu
o soluţie acidulată cu HNO2
o pe măsură ce gazul pătrunde în membrană se ajunge la un echilibru cu soluţia din
interior
NO ext
x (aq)
 NO membr
x (g) NO membr
 NO int
NO int
x (aq)
 H 2
O  NO -
2
x (g) x (aq)
o pe măsură ce concentraţia de NOx din probă se schimbă
o concentraţia ionilor de hidrogen este modificată
o la electrodul indicator se dezvoltă un nou potenţial
o electrodul este standardizat ca şi în cazul electrodului cu membrană de sticlă
o folosind o soluţie de NO2 de concentraţie cunoscută
o prezintă un răspuns rapid, iar sensibilitatea este de 0,02 ppm
 Aplicaţii

o la determinarea nitriţilor din alimente, ape reziduale, din atmosfera mediilor

industriale
o controlul analitic al calităţii mediului, dar şi al proceselor biochimice
o se utilizează senzorii de oxigen
o în controlul sistemelor de combustie
o optimizarea eficienţei combustibililor în motoarele cu ardere internă
o în controlul poluării
o pentru controlul arderii se utilizează sisteme catalitice care descompun oxizii de azot,
monoxidul de carbon şi hidrocarburile
o un parametru important în desfăşurarea acestor reacţii este raportul
aer/combustibil utilizat
o presiunea parţială a oxigenului este o măsură a eficienţei procesului de combustie
o se măsoară cu ajutorul senzorului de oxigen
o electrozi ion-selectivi cu membrană polimerică poroasă
o pentru determinarea cantitativă a unor gaze dizolvate în soluţii
o senzorul Clark – determinarea conţinutului de oxigen dizolvat
 Senzorul Clark
 determinarea conţinutului de DO - dintr-o
proba de apă
 catod – Pt
 anod - Ag
 membrana de teflon – permite numai
difuzia oxigenului din apa de mare în
soluţia de KCl
 între cei doi electrozi există o diferenţă de
potenţial
 electronii vor părăsi electrodul de Pt cu o
viteză proporţională cu concentraţia DO în
apă
 mişcarea electronilor - generează un
curent electric
 DO - mg/L
 Electrozi enzimatici

In 1962 Clark a extins folosirea electrodului de masurare a oxigenului

dizolvat, la determinarea nivelului de glocoza in sange
prin depunerea pe senzorul pentru oxigen a unui strat subtire de gel ce
contine enzima numita glucooxidaza
urmat de o membrana semipermeabila de dializa ce permite glucozei
sa difuzeze in senzor, dar impiedica enzima sa difuzeze.
1975 - tehnologia biosenzorilor a cunoscut o nouă revoluţie.
aceasta s-a datorat folosirii bacteriilor pe post de bioreceptori în aşa
numiţii electrozi microbieni (folosiţi iniţial pentru măsurarea alcolului).
acest moment a marcat şi începutul folosirii biosenzorilor în controlul
mediului înconjurător.
 Electrozi enzimatici

Senzorii sunt dispozitive care sesizează variaţia unui parametru din

sistem prin emiterea de semnal corespunzător, corelat cu mărimea
(intensitatea) parametrului respectiv.
Se mai numesc traductoare si cele care au o construcţie mai complexă
(care include şi alte elemente auxiliare).
Senzorii (traductoarele) au rolul de a transforma anumiţi parametri ai
sistemului în mărimi de altă natură. Parametrul de transformat formează
semnalul de intrare al traductorului, iar cel transformat semnal de ieşire.
 Electrozi enzimatici

Senzorii se împart în:

1. senzori electrochimici
2. senzori optici
3. biosenzori
4. senzori piezoelectrici si acustici
5. senzori electronici:
 de tip semiconductori: integraţi, pe baza tehnologiei MOS-FET;
 de tip oxizi-semiconductori
 senzori rezistivi: chemorezistori si termorezistori.
6. senzori bazaţi pe proprietăţi magnetice ;
7. senzori bazaţi pe radiaţia ionizantă.
 Electrozi enzimatici

1. Senzori electrochimici
 Mărimea de intrare este, în general, o specie de natura chimică, iar
mărimea de ieşire este o mărime de natură electrică. Funcţie de natura
mărimii electrice, senzorii electrochimici se împart în:
 - senzori potenţiometrici la care mărimea de ieşire este potenţialul;
 - senzori amperometrici la care mărimea de ieşire este curentul;
 - senzori conductometrici la care mărimea de ieşire este conductanţa,
impedanţa sau rezistenţa electrica, implicit conductivitatea sau
conductibilitatea specifica
 Electrozi enzimatici

2. Senzori optici
sunt acei senzori care se bazează pe un fenomen optic şi la care mărimea de
ieşire este o mărime de natură optică: intensitatea luminoasă, absorbanţa,
transmitanţa, difuzia.
Astfel, spre exemplu, se pot mentiona traductoare (senzori) de tip
colorimetric, nefelometric sau turbidimetric, care folosesc ca elemente
fotosensibile: celule fotoelectrice, semiconductori fotosensibili (exemplu:
fotodioda, fotorezistorul, etc.)
3. Biosenzori sunt senzori care au o interfata de natură biologică sau
biochimică, care este foarte selectiva la prezenta in mediul de analizat a unui
compus specific, ce poate fi determinat prin detecţia (electrochimica, optica
etc.) a semnalului obţinut prin interacţiunea dintre acest compus si biointerfata
respectiva.
 Electrozi enzimatici

 sunt definiți ca electrozi ce au o enzimă imobilizată pe membrana

sensibilă la ioni, enzima fiind în contact cu electrodul indicator.
 Substanţa care trebuie determinată este transformată într-o specie care
influenţează potenţialul electrodului indicator, prin intermediul unei
reacţii catalizate de enzima imobilizată pe membrană.
 Deoarece, enzima are un grad ridicat de selectivitate, electrodul va
prezenta răspuns numai la anumite specii.
 Exemplu: ureaza a fost imobilizată pe un electrod de sticlă sensibil la
cationi
 

 electrodul indicator va prezenta răspuns numai pentru ionul amoniu

 respectă relaţia lui Nernst într-un domeniu de concentraţie a ureei de la
10-4 la 10-1 M
 Electrozi enzimatici
 pentru construirea unui senzor enzimatic sunt necesare parcurgerea
următoarelor etape:
 alegerea unei enzime care să interacţioneze cu compusul de
determinat.
 obţinerea enzimei
 imobilizarea enzimei
 fixarea enzimei imobilizate pe suprafaţa electroactivă a unui
electrod indicator, care să permită urmărirea desfăşurării reacţiei
catalizate enzimatic.
 Imobilizarea enzimelor
 se referă la procesul de localizare fizică a moleculelor de enzimă,
pentru a fi utilizate în cadrul unui proces catalitic continuu.
 enzimele au fost imobilizate în membrane hidrofile, ulterior ele
fiind fixate pe suprafaţa unui electrod.
 în 1970 enzimele au fost direct imobilizate pe suprafaţa unui
electrod,
 prin legarea de suport
 prin adsorbţie,
 prin legare covalentă,
 entrapare,
 prin reticulare (legare incrucişată)
 electropolimerizare.
 Adsorbtia
 Este cea mai simpla metoda de imobilizare.
 Enzima se ataseaza de suport prin legaturi necovalente, fara nici o etapa
de preactivare.
 Legarea covalenta
 Aceasta metoda de imobilizare implica formarea unei legaturi covalente
între enzima si matricea suportului.
 In mod normal, legatura este formata intre o grupare functionala aflata pe
suprafata matricei si o grupă functionala terminală sau apartinand catenei
laterale a unui aminoacid din lanţul polipeptidic de la suprafata
macromoleculei de enzimă.
 Legătura covalentă fiind puternică, este puţin probabilă desprinderea
enzimei de suport.
 Imobilizarea prin entrapare difera de celelalte metode de imobilizare prin
faptul ca moleculele de enzima sunt libere in solutie
 dar miscarea acestora este limitată într-un spaţiu bine definit, reprezentat
de ochiurile unei reţele sau de picătura de apă din interiorul unei
microcapsule care este separată de mediul exterior printr-o membrană
semipermeabilă
 Imobilizarea prin reticulare

 Metoda reticularii se bazeaza pe formarea de legaturi chimice, dar

fara a se folosi suporturi insolubile in apa.
 Imobilizarea enzimelor se realizeaza prin formarea de legaturi
incrucisate intermoleculare intre moleculele de enzima prin
intermediul unor reactivi bi sau multifunctionali (agenţi de
reticulare).
 Reactia de reticulare are loc in conditii relativ severe, asemanatoare
cu cele necesare formarii legaturi covalente, putand afecta
conformatia centrului activ al enzimei si nivelului activitatii
enzimatice.
 Cel mai utilizat agent de reticulare este glutaraldehida
  elementul biologic sensibil - traductorul
Biosenzori biochimic este responsabil pentru
selectivitatea instrumentului analitic și
paote fi: material biologic - tesut,

R
microorganism, celule, enzime,
E
C anticorpi, acizi nucleici sau material
E TRADUCTOR Semnal Circuit
P (DISPOZITIV electric electronic
T ELECTRONIC ( V) de obtinut prin intermediul stiintelor
O   amplificare
R
ingineresti.
 traductorul sau detectorul este
responsabil pentru sensibilitatea
acestuia (optic, piezoelectric,
Substanţe
purtătoare de electrochimic) și transforma semnalul
diverşi liganţi
rezultat din interactiunea analitului cu
 sistem de masurare si prelucrare a elemental biologic intr-o marime fizica
semnalelor senzoriale usor de masurat si cuantificat.
 Electrozi enzimatici
 electrodul potenţiometric pentru glucoză este construit prin imobilizarea
glucozoxidazei pe suprafaţa unui electrod de sticlă

 enzima catalizează oxidarea glucozei la acid gluconic

 electrodul de pH detectează variaţiile de pH ce apar ca urmare a formării

acidului gluconic, putându-se determina în mod indirect concentraţia de
glucoză.

glucoza  O2  H 2 O GOX
 acid gluconic  H 2 O2
 Electrozi enzimatici

 Neurotransmitatorii pot fi determinati utilizand hidrolaze

AChE
acetilcoli na   acid acetic  colina

 Sensorul pentru determinarea acetilcolinei este realizat prin imobilizarea

acetilcolinesterazei pe suprafata electrodului de sticla
 Electrozi enzimatici
glucoza  O2  H 2 O GOX
 acid gluconic  H 2 O2
 imobilizarea glucozoxidazei în gel de poliacrilamidă
 fixarea preparatului enzimatic obţinut pe suprafaţa unui senzor pentru
oxigen
 realizând un contact intim cu senzorul de oxigen

 electrodul de oxigen este un senzor amperometric ce măsoară intensitatea

curentului ce traversează celula
 între cei doi electrozi se aplică o diferenţă de potenţial

 în absenţa glucozei electrodul răspunde faţă de concentraţia de oxigen din

soluţie.
 prin adăugarea glucozei oxigenul din soluţie este consumat în cadrul
vitezei de oxidare enzimatică a glucozei la acid gluconic
 Electrozi enzimatici
 sunt utilizaţi cu succes pentru determinarea alcoolilor în băuturile
alcoolice :
 etanol în bere, vin, lichior;
 metanol în vin şi lichior.
 s-a demonstrat utilizarea electrozilor bienzimatici la separarea
metanolului, etanolului, propanolului, butanolului şi pentanolului din
băuturi.
 etanolul, respectiv metanolul pot fi determinate utilizând două tipuri de
enzime:
 alcooldehidrogenazele
 alcooloxidazele
 pot fi regenerate în prezenţa oxigenului,
 necesită o furnizare constantă de oxigen pentru a asigura un
răspuns corect
 Aplicaţiile biosenzorilor
Domeniul Aplicaţii
Analiza medicamentelor, analiza sângelui, monitorizarea
Clinic/medical medicamentelor terapeutice, diagnostice clinice.
Procese biotehnologice şi farmaceutice, procese
industriale şi alimentare, controlul calităţii,detecţia
Industrial contaminărilor, analiza apei şi apelor uzate, detecţia
unor produşi/subproduşi toxici, testarea produselor
cosmetice.
Diagnosticarea bolilor la plante şi animale detecţia
Agricultura/veterinar compuşilor toxici, testarea calităţii solului şi apei,
măsurarea necesarului biochimic de oxigen.

Detecţia substanţelor chimice dăunatoare şi agenţilor

biologici, incluzând explozivi, gaze de luptă,
Securitate/apărare microorganisme, viruşi, bacterii patogene şi toxine
biologice.

Detecţia unor compuşi chimici toxici în apă, aer, sol,

Mediu detecţia contaminării personale.
Instrumente senzoriale pentru construcţia unor sisteme
Robotică automate care funcţionează în medii ostile, în mediu
cosmic şi sănătate