Peretele celular și

permeabilitatea celulară
LP 7 CITOLOGIE VEGETALĂ ȘI ANIMALĂ
Peretele celular
Aspecte generale
• Peretele scheletic, celulozo-pectic, este produs de protoplast, înconjoară majoritatea celulelor
vegetale, le imprimă o formă specifică, și le protejează de mediul înconjurător.
• Elem. structural caracteristic tututor celulelor plantelor superioare și majorității celor inferioare.
• Altă natură chimică decât protoplastul (la animale, compoziția membranei celulare – mai
asemănătoare cu citoplasma).
• Compoziție: celuloză, substanțe pectice, hemiceluloze, caloză, chitină (în proporții variabile).
Studiul celulozei peretelui celular
• Peri seminali dintr-o capsulă de bumbac (Gossypium hirsutum)
tratat cu Clorură de zinc, obs. la microscop pe lama uscată.
• Obs. Perii – celule mai lungi decât late, cu lumen foarte îngust,
pereți îngroșați (peste 95% celuloză pură). Clorura de zinc
reacționează specific cu celuloza din pereți celulari, aceasta se
umflă și se colorează în albastru.
• Celuloza – constituent principal al peretelui celulei vegetale,
relativ constant, adesea asociat cu hemiceluloze. Polizaharid;
Coloid cristalizat, insolubil în apă și majoritatea solvenților
organici neutri și alcalini; solubil în reactic Schweitzer (sol.
amoniacală de hidroxid de Cu). Acizii și clorurile metalelor grele
tranformă celuloza în subst. mai puțin polimerizată –
hidroceluloză – care se colorează în albastru cu sol. Lugol.
Peri sămânța de bumbac
Studiul punctuațiilor și plasmodesmelor
• Punctuațiile – porțiuni neîngroșate în
peretele celular, permit schimburi
între celule.
• 2 cavități (canale) în pereții celulelor
învecinate, corespund ca poziție;
separate de lamela mediană și pereții
primari ai celulelor.
• prin ele se stabilește legătura între
protoplașii a 2 celule vecine

Punctuații simple în pereții celulelor de parenchim cortical și medular din tulpina de

Clematis vitalba
 Punctuații simple
• Preparate permanente (secț. transv. și long. prin ramură) de
curpen de pădure (Clematis vitalba)
• Obs. Punctuații simple în pereții celulelor din parenchimul
medular/cortical. perete celular, cavitate (canal), deschiderea
punctuației.
• Punctuațiile simple – specifice parenchimului
medular/cortical. la structura sa participă straturi diferite ale
peretelui.
• ”fundul” – membrana obturantă a punctuației, căptușit de
pereți primari, între care lamela mediană. Părțile laterale și
deschiderea sunt delimitate de peretele secundar.
plasmodesme în pereții celulelor albumenului
semințelor de curmal
Plasmodesmele
• Punți citoplasmatice intercelulare, delimitate de plasmalemă – realizează unitatea structurală și
funcțională a celulelor dintr-un țesut.
• Mat. Semințe de curmal (Phoenix dactylifera) - ținute în apă distilată câteva ore, apoi secționate
fin, tratate cu lugol 1 h 30 min, apoi se adaugă câteva picături de acid sulfuric 25% 12-15 h. Se
spală acidul cu apă distilată, apoi se colorează secțiunile cu violet de gențiană 10 min. se spală
până la eliminarea completă a colorantului și se montează în glicero-gelatină.
• Obs. ob. cu imersie: celule cu citoplasmă violet deschis, pereții cu punctuații sub formă de
canalicule simple/ramificate; în dreptul lor, pereții despărțitori, apar traversați de filamente
citoplasmatice subțiri – plasmodesmele – care asigură continuitatea citoplasmei între celule.
• Prin plasmodesme – filamente plasmatice cu fragmente de reticul endoplasmatci și microtubuli,
se transmit substanțe/ excitații între celule. nr. și repartiția depind de vârstă, activitatea
metabolică a celulei, condițiile de mediu.
 Punctuații areolate
• preparate permanente (secț. transv., long.-radiare și long.- tangențiale
prin tulpina cu structură secudnară) la pin (Pinus sylvestris).
• Obs. Secț. transv/long.-tangețială – punctuație areolată de forma a 2
bifurcații îndreptate una spre alta. cavitatea – forma unui trunchi de
con, baza mare spre peretele primar. peretele secundar pare că se
dezlipește de peretele primar și se apropie de deschiderea punctuației
prin marginile lui. Peretele primar, subțire, căptusește ”fundul”
punctuației, prevăzut cu o îngroșare, aspect de disc – torus. partea
permeabilă din peretele primar, de-o parte și alta a torusului – margo.
lamela mediană & peretele primar, la locul de separare a pereților
secundari de cei primari – proeminență inelară – inel marginal.
• Secț. long.-radiară – apar ca deschideri circulare/eliptice/ovale. areola
obs. de la suprafață, data de conturul cavității. În secțiune fină, apare
limita torusului – al 3-lea contur (cercul mijlociu) vizibil prin
transparență.
 Schema secțiunii transversale printr-o punctuațiune
areolată (st.) , (dr) traheidă văzută din exterior
1 – perete secundar al traheidei, 2 – perete primar, 3 – lamela
mijlocie, 4 – torus (parte îngroșată a peretelui primar), 5 – por
(deschiderea punctuațiunii, 6 – cavitatea punctuațiunii (spațiul
dintre peretele secudar și primar), 7 – margo (membrana
punctuațiunii)
Îngroșările peretelui celulozo-pectic
• peretele crește odată cu celula, până atinge dimensiunile specifice pt. țesutul respectiv.
• are loc la suprafață și în grosime.
• creșterea în grosime privește peretele primar, dar mai ales cel secundar, prin apoziție –
adăugare spre interior (rar spre exterior) de lamele microfibrilare noi – imprimă aspectul lamelar
concentric.
Îngroșări centrifugale
• Uniform sau cu ornamentații sculpturale (frecvent)
datorită îngroșărilor neuniforme a exinei.
• Granule de polen de nalbă (Malva sylvestris) și floarea
soarelui (Helianthus annuus).
• Obs. suprafața sporodermei cu spini, ornamente de
forme & mărimi variate, cu valoare taxonomică.
• Îngroșările se produc la exterior, nu pot să apară la celule
grupate în țesuturi.
• Prezente la celule ce vin în contact cu mediul extern –
celule libere – spori, granule de polen – ce i-au naștere
într-o masă nutritivă citoplasmatică.
 Îngroșări centripetale
• Uniform – pe toată suprafața pereților, cu excepția punctuațiilor; neuniform –
doar în anumite porțiuni ale peretelui.
• Preparate permanente (secț. transv. prin rădăcină adultă) colorate cu verde-iod,
carmin-alaunat, la stânjenel (Iris germanica).
• Obs. îngroșări centripetale la nivelul endodermei. Pereții radiari și tangențiali
interni – îngroșați și lignificați; pereții tangențiali externi, spre scoarță, neîngroșați
și celulozici. Îngroșare neuniformă, dau celulelor endodermei aspectd e potcoavă
în secț. transv.

• Preparate permanente cu rizoizi de mușchi hepatic fierea pământului (Marchantia

polymorpha)
• Obs. celulele au îngroșări neuniforme ale peretelui celular, sub formă de
ornamentații.
Diferite îngroșări ale pereților vaselor de lemn la tulpian de bostan. A-B – aspect tridimensional; C – vase: i – inelate, p – punctate, r – reticulate, s - spiralate
Vase lemnoase cu diferite tipuri de
îngroșări cu lignină
1 – inelate, 2- spiralate, 3- reticulate,
4 - punctate
A – Schema unui tub ciuruit (1) înconjurat de celule anexe (3)
B- Fotografia unui tub ciuruit
C – placă ciuruită (2), x400
Îngroșări centripetale
• Preparate permanente (secț. long. prin tulpină, la niv. vaselor conducătoare) la bostan
(Cucurbita pepo).
• Obs. pereții vaselor au îngroșări neuniforme, cu aspect de : inele, spirală, sau de rețea ale cărei
ochiuri reprezintă porțiuni neîngroșate – vas inelat, spiralat, respectiv reticulat.
• Preparate permanente, secț. long. prin rizom la țolul lupului (Pteridium aquilinum).
• Obs. traheide din lemn, cu îngroșări de tip scalariform, asemenea barelor verticale și orizontale
ale unei scări.

• Cele mai frecvente, produse al interiorul celulei, prin depuneri succesive de straturid e
microfibrile celulozice. Prezente la celule grupate în țesuturi. Lumenul celular se micșorează
treptat, până la dispariția conținutului viu = moartea celulei.
Modificări chimice secundare ale peretelui
celular
• La majoritatea celulelor, și în peretele primar, au loc depuneri de noi straturi
de substanțe scheletice secretate de citoplasmă, cu altă compoziție și
structură = peretele secundar.
• Modificări apărute pe parcursul vieții celulare – modf. chimice secundare.

Îngroșări scalariforme la pereții traheidelor din rizomul de

Pteridium aquilinum
Cutinizarea
• Impregnarea și acoperirea pereților tangențiali externi ai
celulelor epidermice cu cutină. Uneori se pot cutiniza și
pereții radiari (anticlinali)
• Cuticulizare = proces de depunere a cutinei în exces, sub
formă de pătură continuă pe suprafața epidermei
• Cuticulă = pătura de cutină formată prin cuticularizarea
peretelui, acoperă epiderma și formațiunile ei; strat continuu,
întrerupt în dreptul deschiderii osteolei stomatelor
• Substanță de natură lipidică, cu acizi grași hidroxilați, care se
oxidează în contact cu aerul, formând o pătură impermeabilă
pentru gaze și apă, împiedicând evaporarea apei cu limitarea
procesului de transpirație
 Cerificarea
• Impregnarea și acoperirea pereților celulelor epidermice cu ceară
• Cerificarea afectează pereții externi cutinizați; excesul de ceară se depune
pe suprafața epidermei la fructe, frunze și tulpini, sub diverse forme:
 rotundă
 elipsoidală
 în plăci
 particule simple
 grămezi neregulate
 bastonașe perpendiculare
Conferă impermeabilitate, împiedică transpirația excesivă, adeziunea apei
de ploaie sau de rouă la suprafața org. aeriene, germinarea unor ciuperci
parazite, reflectă razele de lumină oferind protecție împotriva insolației
Are natură lipidică, insolubilă în apă, insolubilă/greu solubilă în alcool
rece, solubilă în alcool fierbinte, eter și cloroform.
Suberificarea
• Depunerea prin apoziție, la fața internă a peretelui primar, a lamelor subțiri de suberină
• cuprinde mai multe straturi de celule rezultând suberul, ele mor și se umplu cu aer
• natură lipidică, impermeabilă, amestec de acizi grași
• spre deosebire de cutinizare, întregul perete celular (în special cel secundar) se impregnează cu
suberină
• la angiosperme și gimnosperme – proces de adaptare împotriva pierderilor excesive de apă prin
transpirație
Lignificarea
• impregnarea peretelui celulozic cu lignină; la
plantele superioare
• Lignina = substanță fenolică, ce se infiltrează în
spațiile intermicelare și interfibrilare, cimentând
elem. structurale ale peretelui; mărește rezistența și
micșorează flexibilitatea peretelui
• lignificarea poate fi totală la elem. sclerenchimatice
sau parțială la vasele conducătoare lemnoase
Mineralizarea
• Încrustarea peretelui celular cu carbonat de caciu (CaCO3), dioxid de siliciu (SiO2) și acid silicic
(Si(OH)4)
• pereții silicifiați larg răspândit la plante inferioare (diatomee), și superioare (Equisetaceae,
Gramineae, Cyperaceae)
• calcifierea – minerealizarea cea mai frecventă – la alge (Characeae, Rhodophyceae,
Chlorophyceae) și unele plante superioare (Brassicaceae, Boraginaceae, Moraceae)
• prin mineralizare, pereții celulari devin rezistenți
• Spodograme = imagini microscopice ale scheletelor minerale (SiO2) obținute prin
microincinerarea unor secțiuni subțiri prin țesut vegetal
Mineralizarea peretelui unei celule din
epiderma superioară a frunzei de ficus.
A - Stadii succesive de formare a cistolitului
B – stadiu final
C - pedicel
D – schelet celulozic
Gelificarea
• Hipersecreție de substanțe pectice, de către protoplast; sau acumularea în pereții celulari a
subst. pectice, care în contact cu apa se umflă și devin gelatinoase
• Mucilagiile – formate prin gelificarea păturilor externe, mijlocii sau interne ale peretelui celular;
uneori are loc gelifierea peretelui în totalitate
• pot apărea superficial ca exudate ale peretelui, sau intern ca subst. vacuolare – celule
mucilagene – din frunze, petale la specii de Malvaceae
• rol de protecție, astupă rănile; protejează mugurii și frunzele tinere; ajută la punerea în libertate
a sporilor și gameților
Permeabilitatea celulară
Aspecte generale
Celulele vegetale sunt unități vii, cu funcții de schimburi între celule la nivelul țesuturilor, dar și
între celule și mediul înconjurător
Cu ajutorul unor structuri celulare: peretele și membranele biologice care pot fi sau nu
permeabile
Tipuri de schimburi/permeabilitate:
 pentru apă
 pentru substanțe dizolvate
Permeabilitatea pentru apă
Schimburi de apă în 2 sensuri:
Celulă – Mediu înconjurător – fenomenul de plasmoliză
Mediu înconjurător – celulă – fenomenul de deplasmoliză
 Plasmoliza – studiul celulei vii
Epidermă superioară din tunica de ceapă, nitrat de potasiu.
Obs. Primele minute, o serie desezlipiri parțiale ale ansamblului plasmalemă-citoplasmă-tonoplast.
Primele concave, la niv. unghiurilor celulare, de-a lungul pereților celari mai lungi. Apoi se
accentuează devenind convexe. Forme intermediare semi-convexe.
Mișcare de micșorare a volumului vacuolei – plasmoliza. Citoplasma se retractă, plasmalema se
dezlipește. Spațiul provocat este optic vid și permite localizarea concretă a citoplasmei, evitând lucrul
cu celule moarte, plasmolizate prin ruperea plasmalemei.
După 20 de min. Plasmoliza nu mai evoluează.
Zone de contact al citoplasmei cu cea a celulelor vecine – niv. Punctuațiunilor (tractusuri
citoplasmatice, fibrele lui Hecht)
Retragerea citoplasmei spre interior crează mici ”bule” citoplasmatice; vacuola se poate fragmenta în
2-3 părți de volum inegal
Plasmoliza: a. Incipientă. B. Concavă. C. convexă Plasmoliza convexă
 Plasmoliza – studiul celulei vii
Interpretare: micșorarea volumului vacuolar – consecința schimburilor de apă celulă – mediul
extern prin osmoză*
*când 2 medii de concentrație diferită sunt separate de o barieră semipermeabilă, apa migrează din
mediul cu concentrație mai mică spre mediul cu concentrație mai mare.
Aici, C% vacuolei (Hipotonică) < C% mediului extern (hipertonică). Izotonia este atinsă când cele 2 c
% sunt egale, marcând sfârșitul plasmolizei
Când mediul extern este prea concentrat în raport cu vacuola, are loc o plasmoliză brutală, dezlipire
totală a citoplasmei de perete, fragmentarea hialoplasmei – stare de merotomie.
 Plasmoliza – studiul celulei fixate
Epiderma superioară a unei tunici de ceapă, Fixator (2 min), nitrat de potasiu
OBS. Nu are loc plasmoliză, nici mișcarea citoplasmei
Hialoplasma și nucleoplasma sunt coagulate, gălbui. În celulă apar spații optic vide – amplasarea
vacuolei, traversată de tubercule citoplasmatice fixate și galbene.
Interpretare: celulele fixate în stare de turgescență. Nu plasmolizează, memebranele celulare fiind
distruse și celulele moarte.
Deplasmoliza – studiul celulei vii
Epiderma superioară a unei tunici din bulbul de ceapă, nitrat de potasiu (5 min) + apă
OBS. Celulele montate în reactiv sunt în stare de plasmoliză convexă (dacă nu, se așteaptă
fragmentarea vacuolei înainte de a adăuga apă).
Adăugarea apei provoacă o mărire a volumului vacuolei. Se urmărește o scurtare datorită tractusurilor
citoplasmatice, prin apropierea fragmentelor vacuolare, care la final se ating. Între ele vârful de
citoplasmă dispare. Citoplasma polilor celulei se apropie din ce în ce mai mult de perete, dezlipirile
rămânând convenxe – deplasmoliza, ia final când plasmalema este total desprinsă de perete, celulele
devin turgescente.
Interpretare: vacuola se umflă pentru că intră apa în ea. Mediul extern devine hipotonic prin
adăugarea apei, vacuola este hipertonică. Procesul supus legilor osmozei.
Dacă, după plasmoliză, în loc de a dilua mediul extern, se imersează frgmentul într-un mediu hipotonic
(apă pură), apa pătrunde brusc în vacuolă, se umflă fărĂ măsură, parTea vie a celulei plesnește,
peretele se poate deforma – citoliză.
Deplasmoliza – studiul celulei fixate
Epiderma superioară a unei tunici din bulbul de ceapă, nitrat de potasiu (10 min) , fixator (2 min) +
apă
OBS. Celule moarte, fără cicloză, nu se deplasmolizează. Celulele sunt fixate în stare plasmolizată.
Nucleoplasma și citoplsma coagulate, galbene. Citoplasma poate avea o bandă ondulată, diferite
grosimi, la o anumită distanță de perete. La exteriorul citoplasmei, unele părți optic vide
corespondente dezlipirilor prin plasmoliză; celelalte din mijlocul masei citoplasmatice corespund
amplasării vacuolei/fragmentelor de vacuolă.
Interpretare: variațiile volumului vacuolar au loc datorită schimburilor de apă cu mediu extern. Dacă
au loc din celulă spre mediu extern – plasmoliză; dacă are loc invers – deplasmoliză. Fenomen datorat
osmozei care are loc doar între 2 medii de c% diferite și doar în celule vii – criteriu al stării vitale a
celulei.
Fenomenul este reversibil doar dacă citoplasma păstrează legătura cu celulele vecine prin
plasmodesme. Schimburile se opresc când c% sunt egale de 0 parte și de alta a barierei semi-
permeabile – citoplasma delimitată de plasmalemă și tonoplast.
Fenomenul de osmoză
Permeabilitatea pentru substanțe
dizolvate
Presupune pătrunderea unor substanțe dizolvate în citoplasmă și vacuolă
Pătrunderea subst. Dizolvate în citoplasmă
Epidermă superioară a unei tunici din bulbul de ceapă, sol. Sulfocianură de potasiu/ tiocinat de
potasiu (KSCN)
Obs. Modif. Ale morfologiei și structurii citoplasmei și nucleului. După 1 min. – dezlipiri convexe
ale plasmalemei de perete, diminuarea vol. Vacuolei prin plasmoliză clasică. Nucleu, normal,
granulos. După 5 min. – vol. Vacuolar constant, masă citoplsmatică umflată la poli, hipertrofierea
nucleului care devine optic vid, adesea împins la extremitatea celulei, ia formă alungită, conică,
între 2 membrane – plasmoliza ”în bonetă”. După 10 min. – vol. Vacuolar constant, plasmalema
se rupe, dispersarea hialoplasmei în dezlipiri convexe. Doar tonoplastul rămâne intact –
plasmoliza ”în butoi”, nucleu hipertrofiat, granulos, reia forma rotunjită.
Anvelopa nucleară plesnește după un anumit timp iar celula moare.
Permeabilitatea pentru substanțe
dizolvate
Interpretare: la început plasmoliză clasică. Izotonia atinsă rapid. Vol vacuolei rămâne constant
după primul stadiu, nu mai au loc schimburi de apă vacuolă – mediu extern. Hipertrofie
anormală a citoplasmei și nucleului. Ionul SCN traversează plasmalema și anvelopa nucleară,
intră în structuri, denaturează proteinele, mărește gradul de imbibiție a citoplasmei și
nucleoplasmei cu apă. Tonoplastul oprește intrarea ionilor SNC – permeabilitate selectivă.
Mărirea vol. Citoplasmei și nucleului merge până la ruperea membranelor. Ionii SNC devin tot
mai toxici, în final omorând celula.
Experiența realizabilă doar cu celule plasmolizate, datorită acțiunii nocive a cianurilor,
manipularea se realizează al limita vieții celulare.
Pătrunderea substanțelor dizolvate în
vacuolă
Pătrunderea acetamidei
Epiderma superioară a unei tunici din bulbul de ceapă, sol. Acetamidă
Obs. 1. plasmoliză clasică. După 10 min. Plasmoliză convexă, apropiere netă, progresivă a
plasmalemei de perete. Mărirea vol. Vacuolei. Deplasmoliză rapidă.
Interpretare: la plasmoliza convexă, au loc schimburi de apă, de la vacuolă spre mediu extern. Se
atinge izotonia. Ulterior se produce deplasmoliza. Mediul vacuolei devine hipertonic, mediu
extern – hipotonic, prin pătrunderea acetamidei progresiv, în vacuolă. Inversarea concentrațiilor
determină și pătrunderea apei. Citoplasma este împinsă spre perete, fenomen de deplasmoliză
spontană, revenirea la starea de turgescență.
Acetamida traversează citoplasma delimitată de cele 2 membrane, pătrunde în vacuolă.
Subst. Organică cu masă moleculară mică, solubilă în lipide datorită radicalului metil.
Pătrunderea substanțelor dizolvate în
vacuolă
Pătrunderea cafeinei
Frunză de feriguță (Polypodium vulgare) (epidermă inferioră), sol. Apoasă de cafeină o,5%
Obs. Celule epidermice cu granule intravacuolare, cenușii, de talie diferită. Cele mici animate –
particule de precipitat de taninuri, prezente și în stomate.
interpretare: taninurile din vacuolă, tratate cu reactiv sunt vizibile ca precipitat, cafeina a
pătruns în vacuolă, deci a traversat membranele bogate în lipide. Cafeina subtsanță alcaloidă
liposolubilă, cu 3 radicali metil. Permeabilitatea selectivă a plamalemei și tonoplastului lasă
cafeina să intre în vacuolă fără denaturarea structurilor celulare. Verificabil prin plasmoliza și
deplasmoliza aceluiași material, montat în reactiv.
La nivel celular există semipermeabilitate – schimburi de apă între vacuolă – mediu extern, prin
fenomene de osmoză (plasmoliză, deplasmoliză) – criteriu al vieții celulare.
Bariera semipermeabilă: ansamblul plasmalemă-citoplasmă-tonoplast.
Permeabilitate selectivă: anumite subst. Pătrund în citoplasmă, denaturează proteinele, nu trec în
vacuolă. Tonoplastul –membrană vie, activă.
Alte subst. Pătrund în vacuolă – fie legat de greutatea moleculară mică, fie datorită gradului de
liposolubilitate (prezența radicalilor metil).
Colorația vitală a vacuolei cu roșu neutru pusă pe seama mărimii micelelor reactivului și cantitatea
de coloizi vacuolari.