Chimia elementelor din

blocurile s si p

Lect. dr. chim. Paul ALBU

 Cuprins
TEMA: CHIMIA SISTEMATICĂ A ELEMENTELOR
ELEMENTELE BLOCULUI s
• Hidrogenul:Caracterizare generală; Întrebuinţări şi importanţă biologică; Proprietăţi fizice şi chimice;
Combinaţiile hidrogenului. Hidruri; Stare naturală şi obţinere; Întrebuinţări şi importanţă biologică
• Grupa I-a principală: Stare naturală şi obţinere; Proprietăţi fizice şi chimice; Combinaţiile metalelor alcaline;
Caracterizare generală. Întrebuinţări şi importanţă biologică
• Grupa a II-a principală: Caracterizare generală; Stare naturală şi obţinere; Proprietăţi fizice şi chimice;
Combinaţiile elementelor din grupa a II-a; Întrebuinţări şi importanţă biologică
ELEMENTELE BLOCULUI p
• Grupa a III-a principală: Caracterizare generală; Stare naturală şi obţinere; Proprietăţi fizice şi chimice;
Combinaţiile elementelor din grupa a III-a; Întrebuinţări şi importanţă biologică
• Grupa a IV-a principală: Caracterizare generală
Carbonul: Stare naturală şi obţinere; Compuşii carbonului
Siliciul: Stare naturală şi obţinere; Proprietăţi fizice şi chimice;Compuşii siliciului
Germaniul, Staniul, Plumbul; Întrebuinţări şi importanţă biologică
• Grupa a V-a principală: Caracterizare generală
Azotul: Stare naturală şi obţinere; Proprietăţi fizice şi chimice; Combinaţiile azotului
Fosforul: Stare naturală, forme alotropice; Combinaţiile fosforului
Arsenul, Stibiul sau antimoniul, Bismutul; Întrebuinţări şi importanţă biologică
Bibliografie
1. Neniţescu, C. D. – Chimie generală, Ed. Did. Şi Ped., Buc., 1972.
2. Shriver, D. F., Atkins, P. W., Langford, C. H., Chimie anorganică, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1998.
3. Gabriela Oprea, Claudia Drinkal, Chimie anorganică descriptivă. Lucrări de laborator, Editura Risoprint ,Cluj
Napoca, 2004
4. Gabriela Oprea, Chimie anorganică. Teorie şi aplicaţii rezolvate, Editura Risoprint, ,Cluj Napoca,2003
5. Beral, E., Zapan, M. – Chimie anorganică, Ed. Tehnică, Buc., 1970.
6. Stoica, Ligia – Chimie generală şi analize tehnice, Ed. Did. Şi Ped., 1991.
 HIDROGENUL
Caracterizare generală
Descoperit de Paracelsus în secolul al XVI-lea. Are configuraţia electronică 1s1 şi ionizează astfel:
-
H - 1e- H+ Eionizare = 13,6 H + 1e H Eionizare = 0,71eV
eV; electrice în tuburi vidate, iar în soluţie apoasă se prezintă sub forma
H+ se pune în evidenţă prin descărcări
ionului de hidroniu, H3O+. Hidrogenul formează legături ionice în hidrurile metalice şi covalente cu nemetalele;
−10
1 H → (99,98%); 1 H ( D) → (0,016%); 1 H (T) → (10
1 2 3
prezintă următorii izotopi: %)

Apa grea, care conţine izotopul deuteriu, este improprie proceselor vitale provocând modificarea proceselor
logice. Tritiul este radioactiv cu t½ = 12,4 ani.
Stare naturală şi obţinere
Este cel mai răspândit element din univers, sub forma atomică a fost pus în evidenţă în stele, nebuloase, comete,
atmosfera Soarelui, iar molecular, H2, în păturile superioare ale atmosferei. Sub formă de combinaţii se găseşte
în: apă, substanţe cu caracter acid, neutru sau bazic din domeniul organic şi anorganic.
În laborator : prin electroliza unei soluţii apoase de
aparatul Kipp Zn + 2HCl ZnCl2 + H2 hidroxid de sodiu în voltametrul Hoffmann.

În industrie :
Electroliza soluţiei apoase de NaCl: Electroliza apei acidulate cu H2SO4, sau alcalinizate cu NaOH:
+ -
NaCl Na+ + Cl - H2O H + HO
+ - + 0 0
H2O H + HO (-) H + 1e H , 2H H2
(+) HO- - 1e
0
HO , HO + HO H2O + 1/2O2
+
+ 1e-
0 0 0
(-) H H , H + H H2
Din gazul de apă:
(+) Cl - 1e- 0
Cl , Cl + Cl Cl2 Ni, 2000C
CH4 + H2O(v) CO + 3H2 CO + H2O CO2 + H2
-
Na+ + HO NaOH Prin reacţiile de piroliză ale hidrocarburilor
electroliza Pt, 10000C
NaCl + H2O NaOH + 1/2H2 + 1/2Cl2 CH4 C + 2H2
 Proprietăţi fizice şi chimice
Fizice: este un gaz fără culoare şi fără miros, care se lichefiază greu, are densitatea mai mică decât
celelalte gaze şi viteza de difuziune cea mai mare. Este puţin solubil în lichide (H2O), dar se dizolvă
în metale la temperaturi ridicate (exemplu: Pd poate dizolva 850 volume H2 la un volum Pd).
Chimice: Hidrogenul reacţionează cu:
Reacţia cu fluorul are loc la întuneric, cea cu clorul la lumină, iar
cu bromul şi iodul reacţionează la temperaturi cuprinse între
350 – 400 oC. În cazul iodului, reacţia este reversibilă.
Halogenii H2 + X2 2HX
lent
oxigenul, sulful, azotul şi carbonul: H2 + 1/2O2 H2O H2 + S H2S

Fe, 5000C,200-1000atm. 30000C Ni, 12000C

3H2 + N2 2NH3 2C + H2 C2H2 C + 2H2 CH4
3000C
cu metalele, formând hidruri ionice: 2Li + H2 uscat 2Li+ H -

Combinaţiile hidrogenului. Hidruri

Hidruri ionice (saline) - care conţin ionul H-

4NaH + Na2SO4 Na2S + 4NaOH
LiH + H2O H2 + Li +OH-
6+ +8e- 2-
1 28 S S se reduce
(AlH3)n nAlH3
- -2e- +
LiH + AlH3 Li[AlH4] ;4 82 H H se oxidează
 Hidruri covalente (moleculare)

Hidrogenul formează hidruri covalente cu elementele din grupele a III-a până la a VII-a, cu
formula generală EH8-n , unde n este nr. grupei. (n = 4,5,6,7). Aceste hidruri sunt gaze (excepţie
H2O). Hidrurile elementelor din grupa a III-a şi hidrura de beriliu sunt deficitare de electroni şi pot fi
izolate sub formă de dimeri sau polimeri, (BeH2)n şi (EH3)n. Diboranul, (BH3)2 sau B2H6, conţine
legături de tip special, de trei centre. Hidrurile elementelor din grupele a IV-a – a VII-a au puncte de
fierbere scăzute, cu excepţia HF, H2O, NH3, unde apar asocieri de molecule prin legaturi de
hidrogen.11

Hidrurile acceptoare de protoni (caracter bazic):NH3 > H2O ; H2O > H2S ; NH3 > PH3
Hidrurile donoare de protoni (caracter acid): HF < HCl < HBr < HI (în grupă); SiH4 < PH3 < H2S
< HCl(în perioadă)
Hidrurile carbonului au caracter neutru şi tendinţa mare de a forma catene.
Hidruri interstiţiale
Hidrurile formate cu metalele tranziţionale sunt hidruri interstiţiale şi au o compoziţie
nestoechiometrică. Aceste hidruri sunt solide, cu caracter metalic, de exemplu: TiH1,7 ; ZrH1,8 .
Formarea lor constă în pătrunderea atomilor de hidrogen în golurile reţelei metalului. Ele sunt
utilizate în tehnologia semiconductorilor, metalurgia pulberilor, sursă de H2, ca reducători.
Hidrurile elementelor blocului f - ocupă o poziţie intermediară între cele interstiţiale şi cele
ionice.
Intrebuinţări:
➔în industria de sinteză pentru obţinerea amoniacului, acidului clorhidric, îngrăşămintelor chimice, la hidrogenarea
uleiurilor şi hidrocarburilor, ca reducător în metalurgie; combustibil pentru rachete sub formă de H2 lichid.
Importanţa biologică
➔În stare liberă nu joacă nici un rol pentru organismele vegetale, animale, sau umane. Combinat face parte din
compuşi organici fără de care viaţa nu este posibilă: protidele, lipidele şi glucidele. Abundenta este mare, dar
procentul este mic, din cauza masei atomice mici a acestuia
 GRUPA I-a PRINCIPALĂ
Caracterizare generală:
Grupa I-a principală (denumită şi grupa 1)cuprinde elementele: Li, Na, K, Rb, Cs, Fr, care se numesc şi metale
alcaline. Prezintă configuraţia ultimului strat electronic ns1. Exemplu pentru franciu: Fr, Z = 87 [Xe]54 6s2
4f14 5d10 6p6 7s1
-1e- +
Energia lor de ionizare este mică şi sunt electropozitive. Se oxidează astfel: M M
Electropozitivitatea creşte de la litiu la franciu. Aceste elemente formează în general combinaţii ionice. Litiul
diferă prin proprietăţi de celelalte elemente, semănând cu magneziul. Franciul este radioactiv, izotopii lui prezintă o
viaţă scurtă.
Stare naturală şi obţinere
Metalele alcaline se găsesc doar sub formă de combinaţii datorită reactivităţii chimice mari. Cele mai
răspândite sunt combinaţiile pentru sodiu şi potasiu: silicaţi, halogenuri, azotaţi, sulfaţi şi carbonaţi. Litiul este puţin
răspândit, iar rubidiul şi cesiul sunt elemente rare. Combinaţii mai răspândite în natură : sarea gemă (NaCl),
salpetru de Chile (NaNO3), salpetru de India (KNO3), silvina (KCl).

+1e-
Electroliza hidroxidului de sodiu topit: NaOH Na + OH- (-) Na+
+
Na (+) HO
- -1e-
HO

2HO 1/2O2 + H2O 2NaOH electroliza

2Na + 1/2O2 + H2O

+1e- -
Na + Cl- (-) Na+
+ 0 -1e- 0
Electroliza clorurii de sodiu topite: NaCl Na (+) Cl Cl
electroliza
2Cl Cl2 2NaCl 2Na + Cl2
Pentru obţinerea K prin electroliză se foloseşte amestec de KCl şi KF, iar pentru obţinerea litiului topitură de
LiCl şi KCl.
Metalele alcaline se pot obţine şi prin reducerea hidroxizilor sau halogenurilor cu metale. Astfel se obţin
rubidiul şi cesiul din hidroxizii lor cu Mg, Ca, Zr, în atmosferă inertă sau vid. Pentru K se utilizează acţiunea
sodiului asupra clorurii de potasiu la 850 0C.
 GRUPA I-a PRINCIPALĂ
Proprietăţi fizice
➔ culoare alba-strălucitoare (Cs este galben-auriu); ➔ conductibilitatea electrică şi termică mare;
➔puncte de topire joase( Cs este 28,50C); ➔ densitatea mică (mai mică decât apa);
➔Vaporii lor sunt coloraţi caracteristic: roşu (Li); galben (Na); violet (K); albastru (Cs).

Proprietăţi chimice
➔au caracter electropozitiv accentuat şi sunt primele în seria tensiunilor electrochimice a elementelor;
➔ Se păstrează sub petrol, ulei de parafină, toluen. ➔ Se oxidează uşor în aer, apă şi acizi.

4Li + O2 2Li2O 2Na + O2 Na2O2 M + O2 MO2 (M: K, Rb, Cs)

2M + 2H2O 2MOH + H2 2M + 2HCl 2MCl + H2

➔reacţionează energic cu halogenii si hidrogenul:

2M + X2 2MX (X2: F2, Cl2, Br2, I2)

➔ Reacţionează cu: sulful, fosforul, carbonul, azotul, amoniacul si alcoolii

2M + S M2S 12M + P 4 4M3P 2M + 2C M2C2 6M + N2 2M3N

2M + 2NH3 2MNH2 + H2 Na + C2H5OH C2H5ONa + 1/2H2

 GRUPA I-a PRINCIPALĂ
Combinaţiile metalelor alcaline
Oxizi, peroxizi, superoxizi şi ozonide
2HO-
Na2O2 + 2Na 2Na2O 2-
O + H2O Na2O + H2O 2NaOH
tº
2KO2 K2O2 + O2 Na2O2 + 2H2O 2NaOH + H2O2 2Na2O2 + 2CO2 2Na2CO3 + O2
KO2 + 2H2O 2KOH + H2O2 + O2 Ozonide, MO3:se se formează prin reacţia hidroxizilor de K, Rb, Cs cu ozonul
Hidroxizii metalelor alcaline
Hidroxizii în stare foarte pură se obţin prin reacţia metalelor cu apa.LiOH seamănă în unele privinţe cu Mg(OH)2.
Ceilalţi hidroxizi au proprietăţi fizice şi chimice asemănătoare:➔ sunt substanţe cristaline, albe, higroscopice;
➔ se topesc la temperaturi joase;➔ cristalizează în reţele ionice care conţin ionii M+ şi HO - ;➔ sunt uşor solubili
în apă cu degajare de căldură;➔sunt solubili în alcooli: CH3OH şi C2H5OH;➔ sunt baze tari, a căror tărie creşte
cu caracterul electropozitiv al elementului, în ordinea:
LiOH, NaOH, KOH, RbOH, CsOH
creste bazicitatea
Sărurile metalelor alcaline
Halogenurile sunt compuşi ionici care cristalizează în reţele ionice, cubice. Cristalizează fără apă de cristalizare, cu
excepţia halogenurilor de litiu. De exemplu, LiCl, este higroscopică şi cristalizează din apă cu 1,2 sau 3 molecule de
H2O, în funcţie de temperatură. Solubilitatea în apă a NaCl variază foarte puţin cu temperatura, în schimb a KCl
variază destul de mult
Compuşi cu sulf:
Na2S + 2H2O 2NaOH + H2S Li2CO3 + H2SO4 Li2SO4 + H2O + CO2
tº
2NaCl + H2SO4 Na2SO4 + H2O 2NaHSO4 -H2O
Na2S2O7
Na2CO3 + SO2 + H2O NaHSO3 + NaHCO3 2NaHSO3 -H2O Na2S2O5
NaHSO3 + Na2CO3 Na2SO3 + NaHCO3
 GRUPA I-a PRINCIPALĂ
Compuşi cu azot:
Li3N + 3H2O 3LiOH + NH3 (hidrolizeaza) LiNH2 + H2O LiOH + NH3
tº
Li3N + 3H2 3LiH + NH3 (se hidrogeneaza) NaNH2 + C NaCN + H2
NaOH + HNO3 NaNO3 + H2O tº
2NaNO3 2NaNO2 + O2
Na2CO3 + 2HNO3 2NaNO3 + CO2 + H2O
Compuşi cu carbon:

NH3 + CO2 + H2O NH4HCO3

Li2C2 + 2HOH 2LiOH + C2H2
NH4HCO3 + NaCl NaHCO3 + NH4Cl
Na2CO3 + H2O NaHCO3 + NaOH 2NaHCO3 200 ºC Na2CO3 + CO2 + H2O
Compuşi cu fosfor:
➔ Fosfuri, M3P, de exemplu Na3P -fosfura de sodiu; ➔ Fosfaţii (ortofosfaţii): M3PO4, M2HPO4,
MH2PO4.
Pentru Na: Na3PO4 ortofosfat de sodiu; fosfat trisodic (terţiar);Na2HPO4 ortofosfat monoacid de sodiu;
NaH2PO4 ortofosfat biacid de sodiu;
tº
2Na2HPO4 -H2O Na4P 2O7 nNaH2PO4 -nH2O (NaPO3)n sau NanPnO3n
Derivati organo-metalici:
LiC2H5-etil litiu; LiC6H5-fenil litiu; LiCH2C6H5-benzil litiu
Întrebuinţări: pentru îmbunătăţirea calităţii unor aliaje speciale, de exemplu Al sau Mg cu metalele alcaline sunt mai
rezistente la coroziune. Na metalic este utilizat ca reducător iar sub formă de vapori pentru lămpile monocromatice. Celule
fotoelectrice cu cesiu sunt folosite în filmul sonor şi în televiziune. Combinaţiile metalelor alcaline au numeroase aplicaţii în diferite
domenii.
Importanţa biologică: prezintă numai natriul şi potasiul. Natriul din plante contribuie la menţinerea echilibrului ionic, iar la
la om şi animale este prezent în lichidele tisulare, sub formă de NaCl. Plantele extrag ionii de potasiu din soluţiile din sol, ei se
fixează în punctele de vegetaţie ale frunzelor tinere şi seminţelor; Potasiul favorizează fotosinteza şi deci formarea amidonului şi
celulozei, ionii de potasiu fortifică planta, asigură rigiditatea. În organismul uman există sub formă de KCl, KHCO3, K3PO4, fiind un
constituent al celulelor; Zilnic organismul are nevoie de 3g potasiu.
 GRUPA II-a PRINCIPALĂ

Caracterizare generală
Grupa a II-a principală (denumită şi grupa 2) cuprinde elementele: Be, Mg, Ca, Sr, Ba, Ra, care se mai
numesc metale alcalino-pământoase. Ele prezintă configuraţia ultimului strat electronic ns2.
Exemplu pentru Ba, Z=56: 1s22s22p63s23p64s23d104p65s24d105p66s2.
Beriliul prezintă abateri de la caracterele generale ale grupei; chimia lui este mult asemănătoare cu a
aluminiului. Ra este radioactiv, izotopul 226
88 Ra
are cel mai lung timp de înjumătăţire, de 1600 ani.
Stare naturală şi obţinere
Datorită reactivităţii chimice mari se găsesc doar sub formă de combinaţii; cele mai răspândite sunt ale
calciului şi magneziului, beriliul şi radiul sunt elemente rare. Radiul s-a găsit în minereurile de uraniu, ca produs de
dezintegrare. Combinaţiile mai răspândite în natură sunt: carbonaţi, cloruri sau fluoruri, silicaţi şi sulfaţi.
Exemple de combinaţii: beril (Be3Al2Si6O18), magnezit (MgCO3), calcit (CaCO3), dolomit (MgCO3CaCO3),
gips (CaSO42H2O), anhidrit (CaSO4), carnalit (MgCl2KCl6H2O), baritina (BaSO4), witerita (BaCO3), celestina
(SrSO4), stronţianitul (SrCO3), talcul (Mg3[(OH)2Si4O10]). Metalele alcalino-pământoase se pot obţine prin
electroliza halogenurilor topite şi reducerea metalotermică respectiv silicotermică a oxizilor sau halogenurilor lor.

tº 1200ºC, vid
BeO + Mg Be + MgO 2MgO + Si 2Mg + SiO2
2030ºC, vid
MgO + C Mg + CO
calcinare
CaCO3 CaO + CO2
3CaO + Al 1200ºC 3Ca + Al2O3
CaO + H2O stingere Ca(OH)2 o
CaCl2 + 2Na t Ca + 2NaCl
Ca(OH)2 + 2NH4Cl CaCl2 + 2NH4OH

1250ºC, vid
3BaO + 2Al 3Ba + Al2O3
 GRUPA II-a PRINCIPALĂ

Proprietăţi fizice
➔Au culoare albă-argintie în stare neoxidată (Ba este cenuşiu deschis). ➔Be şi Mg păstrează luciul şi la
aer pentru că formează un strat protector de oxid. ➔Be cristalizează în reţea hexagonală compactă deformată şi
are raza atomică mică. ➔Mg cristalizează în reţea hexagonală regulată, iar Ca, Sr, Ba în reţea cubică.
➔Densitatea scade de la Be la Ca şi apoi creşte de la Sr la Ra. ➔Be este mai dur faţă de celelalte elemente din
grupă şi are punctul de topire şi punctul de fierbere mai ridicate. ➔Conductibilitatea electrică este mai mică la Be şi
mai mare la Mg şi Ca. ➔Sărurile volatile ale Ca colorează flacăra în roşu cărămiziu, ale Sr şi Ra în roşu carmin, iar
ale Be în verde.
Proprietăţi chimice
Caracterul electropozitiv al metalelor alcalino-pământoase creşte cu numărul atomic Z, de la Be la Ra. Sunt
aşezate înaintea hidrogenului în seria tensiunilor electrochimice.
tº tº
2Mg + O2 2MgO Ca + 2H2O Ca(OH)2 + H2 M + H2 MH2

o
cald t 1000ºC
M + X2 MX2 M + 2S MS2 M + 2C MC2 unde M: Ca, Sr, Ba

3M + N2 tº M3N2
Mg + 2HNO3 Mg(NO3)2 + H2 1000ºC
diluat
3Be + 2NH3 Be3N2 + 3H2

Ca + 2NH3 Ca(NH2)2 + H2
 GRUPA II-a PRINCIPALĂ
Combinaţiile elementelor din grupa a II-a H H H

Hidruri - MH2 BeCl2 + 2LiH BeH2 + 2LiCl Be Be Be

H H H
900ºC
Oxizi - MO CaCO3 CaO + CO2
Peroxizi - MO2 Ca(OH)2 + H2O2 CaO2 + 2H2O
Be(OH)2 + 2HCl BeCl2 + 2H2O
Hidroxizi CaO + H2O Ca(OH)2 + Q
Be(OH)2 + 2KOH K2[Be(OH)4]
Ba(OH)2 + CO2 BaCO3 + H2O
Halogenuri: sunt ionice (cu excepţia celor de beriliu, care sunt covalente), incolore. Clorurile, bromurile şi iodurile
sunt uşor solubile în apă, fluorurile sunt greu solubile (excepţie BeF2). Sărurile solubile cristalizează cu apă de
cristalizare.
Saruri cu oxiacizii:
- sărurile de beriliu: - sărurile de calciu:
BeSO44H2O sau [Be(H2O)4]SO4 100-125ºC
BeCO34H2O sau [Be(H2O)4]CO3 CaSO4.2H2O -3/2H2 O CaSO4.1/2H2O
gips ipsos
- sărurile de magneziu: 200ºC
CaSO4.2H2O CaSO4
MgSO47H2O heptahidrat (sare amară) -2H2O

Mg(ClO4)2 perclorat de magneziu anhidru,

printre cei mai buni agenţi de uscare a gazelor. Ca(HCO3)2 CaCO3 + H2O + CO2

- sărurile de bariu:
BaCO3 greu solubil în apă, se dizolvă în HCl, HNO3;BaSO4
are o solubilitate foarte mică în apă şi acizi; este folosit pentru
dozarea ionului Ba2+ şi a ionului SO42-; BaSO4 precipitat se
utilizează ca pigment alb pentru vopselele de ulei.
 GRUPA II-a PRINCIPALĂ - OOCH C
2 CH2COO-
Commplecsi: Aceste elemente au slabă tendinţă de a forma N N
complecşi; mai mare tendinţă are Be (care formează M
şi combinaţii covalente). Exemplu: K2[Be(OH)4].
C C
O O
RI + Mg RMgI O O
Compusi organici:
CH3I + Mg CH3MgI
Întrebuinţări
Beriliul ultrapur este utilizat pentru reactoarele nucleare, având o bună rezistenţă termică, mecanică şi la
coroziune chimică; el nu reţine neutronii rezultaţi din dezintegrarea combustibilului nuclear; este folosit şi pentru
confecţionarea ferestrelor tuburilor de raze X (este penetrant pentru ele). În aliajele cu unele metale cum ar fi Cu,
Mg, Ni, Al le conferă acestora proprietăţi elastice, duritate (de exemplu aliajul Be-Al este folosit pentru rachete şi
avioane supersonice). Magneziul şi calciul sunt folosite în metalurgia metalelor uşoare ca dezoxidanţi şi
desulfuranţi; formează aliaje uşoare, cum este duraluminiul. Stronţiul şi bariul sub formă de săruri (azotaţi) se
folosesc în pirotehnie pentru rachete şi artificii. Radiul, datorită radiaţiilor gama pe care le emite, stă la baza
tratamentului de cancer.
Importanţa biologică
Calciul şi magneziul sunt elemente biofile cu rol important în biosferă. De exemplu, magneziul este:
➔ substanţă nutritivă indispensabilă plantelor; se găseşte în clorofilă, fiind generatorul de complex
(ligandul este un ciclu porfirinic);➔- participă în procesele biochimice, cum sunt: fotosinteza, metabolismul
glucidelor, proteinelor şi acizilor fosforici din organism;➔ se găseşte în sol sub formă de carbonaţi şi sulfaţi, de
unde este luat de plante;➔ este un component de bază al ţesutului celular şi se găseşte în lichidele tisulare;
sângele conţine 2-3mg Mg /100g sânge;➔ se găseşte în muşchi, 23mg/100g ţesut (activator în reacţiile de
fosforilare din procesul de degradare al zaharurilor);➔La depăşirea concentraţiilor normale a Mg în sânge scade
excitabilitatea muşchilor şi nervilor, poate apărea anestezia şi paralizia muşchilor.
Din punct de vedere fiziologic
➔ Be metalic şi combinaţiile lui sunt toxice, produc “beriloza”, care poate determina moartea;
➔Sărurile solubile de Ba sunt foarte toxice pentru om, animale şi plante, deoarece ionul Ba2+ provoacă
contracţia vaselor de sânge şi chiar oprirea inimii; doza letală este de 0,2g sare solubilă. În schimb BaSO4
insolubil nu este toxic, se foloseşte la radioscopia tubului digestiv.
 GRUPA III-a PRINCIPALĂ
Caracterizare generală
➔cuprinde elementele: B, Al, Ga, In şi Tl, care prezintă configuraţia ultimului strat electronic ns 2np1.
➔Exemplu pentru Tl, Z = 81: 1s22s22p63s23p64s23d104p65s24d105p66s24f145d106p1.
➔Borul este un nemetal şi seamănă cu siliciul în proprietăţi, celelalte elemente sunt metale.
➔Aluminiul, galiul şi indiul formează în special ioni M3+; taliul formează ioni Tl+, iar borul nu formează ioni.
Legăurile chimice sunt tipic covalente pentru compuşii borului şi predominant ionice pentru compuşii
taliului. Aluminiul şi galiul sunt legate covalent în combinaţiile lor cu halogenii, azotul, carbonul şi electrovalent cu
oxigenul. În combinaţiile lor covalente borul, aluminiul şi galiul se caracterizează prin deficienţa în electroni la
atomul central, ceea ce determină structuri deosebite.
Starea naturală şi obţinere
➔Borul este puţin răspândit, se găseşte doar sub formă de combinaţii dintre care amintim: acidul boric
(H3BO3), kernitul (Na2B4O74H2O), din care se obţine boraxul (Na2B4O710H2O). În rocile magmatice este sub
formă de turmalină, aceasta prin alterare trece în soluţie ca acid boric şi boraţi, care apoi trec în roci sedimentare
de unde borul este transportat în biosferă. ➔Aluminiul este metalul cel mai răspândit în scoarţa Pământului, al
treilea element după oxigen şi siliciu. Nu se găseşte liber ci numai sub formă de combinaţii cum sunt: silicaţii,
oxizii, hidroxizii, criolita - Na3[AlF6].➔Galiul, indiul şi taliul sunt elemente rare şi disperse. Galiul însoţeşte uneori
aluminiul în bauxite; toate trei însoţesc zincul în blendă în proporţie mică.
t0C
B2O3 + 3Mg 2B + 3MgO BBr + 3/2H
3 2 B + 3HBr B2I6 2B + 3I2

+ sol. 40% NaOH

160-230 0C si 6-30 atm.

Na[Al(OH)4(H2O)2] + Na2SiO3 namoluri rosii care contin:

Fe2O3, TiO2, Ga2O3, NaAlSiO4

+H2O (hidroliza)

+
s palare, us care
Al(OH)3 Al2O3 Na2Si2O5 + NaOH
calcinare
(se recupereaza)
 GRUPA III-a PRINCIPALĂ
Na3[AlF6] 3NaF + AlF3 (-) 6Na+ + 2AlF3 - 2Al + 6NaF
NaF Na+ + F -
(+) 6F - + Al2O3 -6e 3/2O2 + 2AlF3
Galiul se extrage din deşeurile de la fabricarea aluminei din bauxită sau din deşeurile metalurgiei Zn din
blende. Galiul metalic se obţine prin electroliza unei soluţii de Ga(OH)3 în NaOH sau prin reducerea Ga2O3 la 900
0C cu hidrogen: Ga O + 3H 2Ga + 3H2O
2 3 2
Indiul rămâne în coloana cu Pb topit la rafinarea zincului brut prin distilare. Indiul metalic se obţine prin
electroliza soluţiei de InCl3 (acidă) sau prin reducerea In2O3 cu H2, Mg sau C.
Purificarea prin procedee fizice, chimice, electrochimice.
Taliul se extrage din minereuri polimetalice de sulfuri, iar Tl metalic se obţine prin electroliza soluţiei apoase
de Tl2SO4 sau prin reducerea Tl2O3 sau Tl2O cu H2 sau CO.

Proprietăţi fizice
➔Borul cristalin are culoare cenuşie, aspect şi luciu metalic, este dur (9,3 pe scara Mohs) cu pt şi pf foarte
ridicate. Reţea atomică şi legături covalente între atomi. Are proprietăţi semiconductoare şi 4 modificări alotropice.
➔Aluminiul este un metal alb-argintiu, cristalizează în sistem cubic cu feţe centrate, maleabil, ductil. Are
conductibilitatea electrică şi termică mare după Ag şi Cu. [ pt = 660 0C; pf = 2450 0C.]
➔Galiul, indiul şi taliul sunt metale argintii, grele. Ga este sfărâmicios, In şi Tl sunt moi. Ga are pt foarte
scăzut, 29,8 0C şi cel de fierbere înalt, 2070 0C; se utilizează ca substanţă termometrică pentru termometre de
cuarţ (între 100-1000 0C).
Proprietăţi chimice
➔Borul în stare compactă reacţionează foarte greu, dar este reactiv în stare pulverizată şi la cald .
700 0C
R.cu oxigenul: 4B + 3O2 2B2O3 R.cu azotul: 2B + N2 2BN
R.cu halogenii: 2B + 3Cl2 2BCl3 R.cu metalele: Ca + 6B CaB6
B + 3HNO3 H3BO3 + 3NO2
R.cu hidroxizii alcalini:B + 3NaOH Na3BO3 + 3/2H2 R.cu acizii: -3e - 3+
B B oxidare
+1e- 4+
N5+ N reducere
 GRUPA III-a PRINCIPALĂ
Aluminiul Cr2O3 + 2Al 2Cr + Al2O3 +6e-
2Mn 3+ 2Mn 0
R.cu oxigenul: 3 8
2Al + 3/2O2 Al2O3 3Mn3O4 + 8Al 9Mn + 4Al2O3 8 3 Mn
2+ +2e- Mn 0
-3e-
Al Al 3+
3Fe3O4 + 8Al 9Fe + 4Al2O3
R. la cald (700-2000 0C) sub formă de pulbere R.cu acizii minerali:
cu halogenii, sulful, azotul şi carbonul
2Al + 6HCl Al2Cl6 + 3H2
2Al + 3X2 2AlX3 2Al + 3H2SO4 Al2(SO4)3 + 3H2
Al2S3 + 6H2O 2Al(OH)3 + 3H2S
2Al + 3S(v) Al2S3
2Al + N2 2AlN
AlN + 3H2O Al(OH)3 + NH3
4Al + 3C Al4C3 Al4C3 + 12H2O 4Al(OH)3 + 3CH4

Al + NaOH + 5H2O Na[Al(OH)4(H2O)2] + 3/2H2

Galiul, indiul, taliul sunt metale active, în aer se acoperă cu un strat de oxid
de forma Ga2O3, In2O3, Tl2O. Toate formează combinaţii în starea de oxidare +3; galiul
poate fi şi bivalent, indiul mono- şi bivalent, iar taliul monovalent. La galiu şi indiu cea
mai stabilă este starea de oxidare +3, iar la taliu +1.
Proprietăţile chimice ale galiului şi indiului se aseamănă cu ale aluminiului.
Ga(OH)3 este amfoter, In(OH)3 este bazic. Galiul este pasivizat de acidul azotic
concentrat; taliul se dizolvă uşor în acidul azotic şi mai greu în acidul sulfuric.
 GRUPA III-a PRINCIPALĂ
Combinaţiile borului
6LiH + 8BF3 B2H6 + 6Li[BF4]
2Mg3B2 + 12H2O B4H10 + H2 + 6Mg(OH)2
BnHn+4 : B5H9, 3Li[AlH4] + 4BF3 2B2H6 + 3Li[AlF4]
B6H10, B10H14
BnHn+6 : B4H10,
B2O3 + 6HF 2BF3B+5H
3H11 , B H15 + BF
2O 9 KF K +[BF ]
3
-
4 BF3 + HF H[BF4]
tetrafluoroborat de potasiu acid fluoroboric (tare)
BF3 + 3H2O H3BO3 + 3HF
3-
B2O3 + 3H2O 2H3BO3 Na2B4O7 + H2SO4 O-
H2B4O7 + Na2SO4
B O
H2B4O7 + 5H2O 4H3BO3 O B O-

28000C B O
2B2O3 + 7C B4C + 6CO O-

Combinaţiile aluminiului
oxidul de aluminiu, Al2O3; oxihidroxidul de aluminiu, AlO(OH);
3Li[AlH4] + AlCl3 4AlH3 + 3LiCl hidroxidul de aluminiu, Al(OH)3.
Al3+ + 3OH- Al(OH)3
Al(OH)3 + 3HCl AlCl3 + 3H2O Al(OH)3 bayerita ( Al(OH)3)
repede
gel amorf încet
hidrargilita ( Al(OH)3)
to 100 o C
Al(OH)3 + NaOH Na[Al(OH)4] 100 0C
200 0C apa
AlF3 + 3NaF Na3[AlF6] (pH>8)

150 0C, încet

2Al(OH)3 + 3H2SO4 Al2(SO4)3 + 6H2O AlO(OH) boemita (bauxita) -H2 O
diaspor

Al + 3C2H5OH Al(OC2H5)3 + 3/2H2 < 900 0C 420 0C

1000 0C
2Al + 3R-Cl R3Al2Cl3 Al2O3 -Al2O3 (cubic) corindon
-Al2O3 (hexagonal)
Al2(SO4)3 + 3Pb(CH3COO)2 2Al(CH3COO)3 + 3PbSO4
 GRUPA III-a PRINCIPALĂ
Combinaţiile galiului
Se cunoaşte hidrura de galiu, (GaH3)n, care probabil este un polimer. Dintre combinaţiile galiului (III) enumerăm
GaCl3, Ga(OH)3, Ga2S3, Ga2(SO4)318H2O şi Ga2O3, iar pentru galiu (II) GaCl2, GaO.
Combinaţiile indiului
Cele mai stabile combinaţii sunt ale indiului (III), de exemplu: InCl 3, In(OH)3, In2O3, In2S3. 2InCl2 InCl + InCl3
Combinaţiile în stările (II) şi (I) sunt instabile ceea ce rezultă din reacţiile de oxido-reducere:
3InCl 2In + InCl3
Combinaţiile taliului
Combinaţiile taliului (I) sunt cele mai stabile: TlNO3, Tl2SO4, TlX (X: Cl, Br, F şi I), Tl2S, TlOH, Tl2O.
Combinaţiile taliului (III) se reduc uşor la combinaţiile taliului (I), deci au proprietăţi oxidante: TlCl3, TlBr3,
Tl(OH)3, Tl2O3, TlH(SO4)24H2O.
Combinaţiile taliului sunt toxice, de exemplu Tl2(SO4)3 se foloseşte ca otravă pentru şobolani.
Întrebuinţări
Borul este un element de aliere pentru oţelurile speciale, mărindu-le rezistenţa şi duritatea. În tehnica nucleară este
folosit ca adsorbant pentru neutroni.
Aluminiul este folosit pentru cabluri şi aparate electrice, în aluminotermie pentru obţinerea metalelor şi aliajelor. Este
important ca element de aliere (exemplu: duraluminiul). Foiţa de 0,005mm este folosită pentru ambalaje.
Galiul, indiul şi taliul sunt importante elemente de aliere. Galiul şi indiul se folosesc pentru oglinzi în locul argintului.
Galiul este utilizat ca agent de transfer de căldură în reactoarele nucleare şi la confecţionarea termometrelor pentru temperaturi
înalte. Indiul ca detector de neutroni, ca aliaje şi pentru combinaţii semiconductoare. Taliul este material semiconductor.
Compuşii pentru toate aceste elemente se folosesc drept catalizatori.
Importanţa biologică
Borul este un element necesar pentru plante la dezvoltarea lor (algele marine), are rol în fotosinteză şi în formarea
florilor; absenţa lui în plante provoacă boli ale acestora. Ajută la accelerarea procesului de nitrificare în sol; absenţa lui în sol
este compensată prin îngrăşăminte care conţin bor sub formă de acid boric sau borax. Este prezent şi în organismul animal:
corali, spongieri silicioşi.
Atât borul cât şi combinaţiile lui devin toxice prin asimilare îndelungată de către organismul uman. Combinaţii
ca: boranii, fluorura de bor, acidul boric, provoacă intoxicaţii acute; de exemplu, 15-20g de H3BO3 provoacă moartea unui om
adult (acţionează asupra plămânilor şi sistemului nervos).
Aluminiul se găseşte în sol sub formă greu solubilă şi este larg răspândit în toate organismele, dar nu este un
constituent important.Este un element esenţial pentru plantele superioare, unele dintre ele îl acumulează (de exemplu: arborele
Orites excelsa conţine în tulpină succinat bazic de aluminiu), iar diatomeele descompun mineralele argiloase.