Chirurgie OMF

Tema pe acasă, prezentare

S1701
Ababii Ghenadie
 Nevralgia nervului glosofaringian:
Anatomie:
Nervul glosofaringian (IX), unul
dintre cei mai mici nervi cranieni,
este un nerv mixt care conține fibre
motorii, senzitive și vegetative.
Fibrele senzitive își au originea în
ganglionii inferior și superior
(omologi celor spinali), fibrele
motorii își au originea în nucleul
ambiguu din bulb, iar fibrele
vegetative își au originea în nucleul
salivator inferior din bulb.
Originea aparentă a nervului glosofaringian se află în porțiunea
superioară a șanțului retroolivar, înapoia olivei bulbare și deasupra
emergenței nervilor vag și accesor. Emergența glosofaringianului
cuprinde cinci sau șase filete ce se unesc într-un singur cordon
nervos. Componenta motorie a nervului glosofaringian derivă din
placa bazală a bulbului embrionar, în timp ce componenta
senzitivă își are originea în crestele neurale.
Inervarea motorie a treimii posterioare a limbii, inervare secretomorie
a glandei parotide, precum și a mușchiului stilofaringian. Fibrele
senzitive inervează loja amigdaliană, mucoasa laringelui, trompa lui
Eustachio și casa timpanului. 
Ramurile:
Colaterale:
aceastea sunt în număr de șapte:
• nervul timpanic (Jacobson);
• ramurile carotice;
• ramurile faringiene;
• nervul pentru mușchiul stilofaringian;
• nervul pentru mușchiul stiloglos;
• ramurile tonsilare;
• ramurile linguale.
Terminale:
La baza limbii, nervul glosofaringian dă naștere unui buchet de ramuri terminale. Acestea se anastomozează cu ramurile de pe
partea opusă formând plexul lingual. Din acesta pornesc filete pentru mucoasa limbii situată posterior de „V”-ul lingual, precum și
pentru mucoasa limbii din jurul papilelor „V”-ului lingual.
Anastomotice: nervul glosofaringian se anastomozează cu:
• nervul facial prin ansa lui Haller, nervii pietroși superficiali și ramura linguală a facialului;
• nervul trigemen: sub mucoasa limbii, la nivelul „V”-ului lingual;
• nervul vag și simpaticul: prin plexul faringian și intercarotidian.
Nevralgia este o durere intensa si lancinanta pe traiectul unuia sau mai multor nervi avand o evolutie paroxismala. Nevralgia
nu este datorata stimularii directe a nociceptorilor. In acest aspect nevralgia este un subtip al durerii neuropate. Nevralgia
este generata de modificari functionale si/sau functionale ale nervilor sau ale sistemului nervos central. Prima descriere a
nevralgiei dateaza din anii 1822-34. Etiomologia acestui cuvant provine de la radacinile neuron Gr. - nerv si algos Gr. -
durere.
Nevralgia este produsa de iritarea sau lezarea unui nerv in cadrul unor maladii sistemice, inflamatiei, infectiei sau de
iritarea fizica a acestui nerv. Localizarea durerii depinde de natura factorului lezant si de tipul, localizarea si traiectul
nervului iritat.
Mai jos sunt prezentate cele mai frecvente cauze ale nevralgiei:
• Inflamatia nervului
• Trauma (inclusiv si interventia chirurgicala)
• Compresia nervului de structurile adiaciente (tumori, eschile osoase, cicatrici s.a.)
• Diabetul zaharat
• Iritarea chimica
• Unele medicamente (Digitoxina)
• Insuficienta renala cronica
• Infectii asa ca herpes zoster, sifilis, boala Lyme.
• Porfiria
O leziune unilaterală a nervului glosofaringian aproape de originea sa
aparentă, de la nivelul trunchiului cerebral, ce afectează toate fibrele sale
componente, va determina pierderea senzației gustative în jumătatea
ipsilaterală a treimii posterioare a limbii, diminuarea secreției salivare a
glandei parotide, diminuarea sensibilității de la nivelul membranei
mucoase faringiene, pierderea reflexului faringian și a reflexului
sinusului carotidian. Mușchiul stilofaringian, care ridică faringele în
timpul deglutiției, va fi, de asemenea, paralizat.
Nevralgia glosofaringiana este rara si este asemanatoare nevralgiei
trigeminale. Se intalneste de regula la femeile de peste 40 de ani.
Cauze:
In caz de tumori sau anevrisme in fosa posterioara sau la nivelul gaurii
rupte posterioare poate sa apara o neuropatie glosofaringiana asociata cu
paralizii de nerv vag si de nerv accesor. In acest caz, pe langa
simptomatologia descrisa mai sus, se mai intalneste si raguseala
prin paralizia corzilor vocale, dificultati in deglutitie, devierea palatului
moale de partea sanatoasa, hipoestezia peretelui posterior al faringelui
si pareza regiunilor superioare ale muschiului sternocleidomastoidian si
trapez. Infectia cu virusul herpetic poate afecta uneori nervul IX.
Se manifesta prin dureri de intensitate mare si paroxistice situate la baza
limbii. Durerea iradiaza in gat si in jurul fosei amigdaliene. Uneori durerea
iradiaza si in ureche prin afectarea ramurii timpanice a glosofaringianului sau
poate apare de la bun inceput la nivelul urechii.
Crizele dureroase se manifesta de regula unilateral in regiunea amigdaliana,
faringiana laterala si posterioara, cu iradiere spre ureche si spre
mandibula. Durerea este declansata de deglutitie si masticatie. Si aici se
intalneste disparitia senzatiei de amar inapoia V-ului lingual. Pot apare si spasme
dureroase declansate de deglutitie.
Aceasta simptomatologie se insoteste uneori de manifestari
cardiace ca bradicardie, hipotensiune, sincope.

Tratament:
Medicatia recomandata consta in carbamazepina sau fenitoin. Daca tratamentul
conservator nu da rezultatele dorite, ultima solutie este tratamentul chirurgical.
Acesta consta in sectionarea nervului glosofaringian aproape de bulbul
rahidian. Rizotomia percutana a fibrelor glosofaringiene si vagale in gaura
rupta posterioara este capabila sa amelioreze durerea la unii pacienti.
Fizioterapia poate fi benefica pentru unele tipuri de nevralgie, in special nevralgia
postherpetica.
Ganglionul sfenopalatin, cunoscut și sub denumirea de
ganglion pterigopalatin, este un ganglion parasimpatic mare
extracranian cu conexiuni neuronale multiple, inclusiv
autonom, motor și sensorial. Această structură neuronală
complexă este situată profund în fosa pterigopalatină
posterioară meatului mijlociu și sinusului maxilar, de fiecare
parte a masivului facial. Corpurile celulare preganglionare
parasimpatice își au originea în nucleul salivator superior din
punte, iar fibrele parasimpatice rulează în nervul intermediu
(o ramură din nervul facial) prin ganglionul geniculat,
formând nervul petrosal mai mare. Fibrele simpatice își au
originea în ganglionul cervical superior din jurul arterei
carotide interne și dau naștere nervului petrosal profund, care
se alătură nervului petros mare pentru a forma nervul Vidian,
care intră în ganglionul sfenopalatin. Intrarea senzorială în
ganglionul sfenopalatin se realizează prin ramuri din nervul
maxilar, purtând senzații de la nivelul palatului, cavității
bucale, gingivale și amigdalelor.
Fibrele parasimpatice sinapsează în ganglionul
sfenopalatin și neuronii de ordinul doi asigură funcția
secretomotorie a membranelor mucoase ale nasului, gurii,
faringelui și glandelor lacrimale, precum și ramificațiile
vaselor de sânge meningeale și cerebrale. Fibrele simpatice
trec prin SPG fără sinapsă și oferă inervații palatului,
cavității nazale și faringelui.

SINDROMUL SLUDER, tip de nevralgism facial care

poate complica sinuzita sfenoidala. Se caracterizeaza prin
dureri în regiunea corespunzatoare bazei piramidei nazale,
dureri oculare, dentare (la nivelul maxilarului superior), cu
iradiere cervicala, la care se asociaza congestia mucoasei
nazale (cu hidroree) si oculare (uneori cu midriaza unila-
terala). Simptomatologia cedeaza prin anestezia
ganglionului sfenopalatin. Sin.: nevralgie de ganglion
sfenopalatin, nevralgie Sluder, sindrom de ganglion
sfenopalatin.
Incidența este de 0,4:1000 la bărbați și 0,8:1000 la femei, afectează
adulții tineri, primul episod fiind de obicei în jurul vârstei de 30 ani, iar
limitele de vârsta sunt de obicei între 20 și 70 ani.

Cauza nevralgiei de ganglion sfenopalatin este necunoscută, însă există mai

multe ipoteze.
Prima teorie este cea neurovasculară și a apărut datorită efectelor
medicației vasoactive de declanșare a crizei (vasodilatatoarele) sau oprire a
crizei (vasoconstricoarele). Se consideră că inflamația vaselor sanvine
paraselare sau cavernoase activează căile nociceptive ale ramurilor nervului
trigemen. Manifestările parasimpatice sunt cauzate de reflexul autonomic
trigeminal prin intermediul nervului facial.
O altă teorie indică faptul că activarea hipotalamusului posterior poate declanșa crizele dureroase.
Această teorie este susținută de identificarea activării hipotalamusului posterior în timpul crizei prin
PET-scan, identificarea creșterii de volum a materiei cenușii din hipotalamusul posterior prin VBM
(voxel-based manometry), eficiența stimulării cerebrale profunde a hipotalamusului și demonstrarea
implicării receptorilor pentru hipocretină.
Implicarea genetică este luată în considerare datorită existenței cazurilor de afectare a gemenilor
monozigoți, actual studiindu-se implicarea genei HCRTR2 (receptorul 2 al hipocretinei), care pare să
aibă un rol în etiologia bolii, în special în creșterea susceptibilității de dezvoltare a acesteia.
Tabloul clinic:
Durerea facială este unilaterală. Se localizează la nivel ocular, periorbitar, temporal, uneori maxilar
și rar occipito-cervical.
Are o durată de la 15 la 180 minute. Este recurentă, de la un episod la două zile la 8 episoade pe zi,
în același teritoriu (cel mai frecvent în teritoriul corespunzător primului ram al nervului trigemen).
Are caracter ciclic (circadian și anual), uneori apărând la intervale orare fixe. Apare mai frecvent
primăvara și toamna, iar perioada de activitate este între 1 și 3 luni. Frecvența crizelor variază de la
câteva pe săptămână la câteva pe zi.
Între episoadele dureroase, pacienții sunt asimptomatici.
Este asociată cu manifestări autonome ipsilaterale precum congestie conjunctivală, lăcrimare,
congestie nazală, rinoree, edem palpebral, transpirații, mioză, ptoză palpebrală.
Uneori, pacienții prezintă perioadă de agitație de intensitate variabilă, de la mers continuu, lovirea
unor obiecte, la automutilare (diagnostic diferențial cu migrena, când pacienții tind să fie liniștiți și
să evite orice mișcare).
Ca intensitate, acest sindrom este considerat ca unul din cele
mai intense tipuri de durere și are caracter invalidant.
Instalarea durerii este bruscă, ajungând la intensitatea maximă
în 15-20 secunde. Prodromul este prezent doar la 16-20% din
pacienți și constă în greață, vărsături, fotofobie, fonofobie.
Factorii declanșatori ale episoadelor dureroase sunt consumul
de alcool, administrarea de nitroglicerină, mirosurile puternice,
somnul. Acești factori declanșează episoadele dureroase doar
în perioadele din an în care afecțiunea este activă, nu și în
perioadele de remisiune.
Tratamentul episodului acut constă în folosirea unei medicații
cu efect rapid, cu administrare inhalatorie, intranazală sau
subcutantă. Cel mai eficient medicament este sumatriptanul
adiministrat subcutanat sau Zolmitriptan intranazal, asociat cu
oxigenoterapie cu flux crescut pentru 15-20 minute (10-15
L/min). Pe lângă efectul asupra receptorilor serotoninergici,
sumatriptanul are și efect vasoconstrictor. Este contraindicat în
sarcină, alăptare, angină pectorală, accident vascular cerebral,
arteriopatie obliterantă a membrelor inferioare. În caz de
contraindicații, pot fi folosite ergotamina în asociere cu
cafeina, dihidroergotamina, octreotid sau lidocaina aplicată
topic intranazal.
Tratamentul profilactic are ca scop reducerea frecvenței
episoadelor dureroase. Principala clasă de medicamente folosită
este reprezentată de blocantele canalelor de calciu (verapamil).
Alte medicamente folosite sunt topiramatul, litium, prednison,
metisergid, acid valproic, pizotifen, gabapentin, baclofen,
melatonină. Principiile tratamentului profilactic sunt:
începerea tratamentului cât mai precoce, în special în formele
episodice
continuarea tratamentului pentru cel puțin 10 zile după
dispariția crizelor
oprirea graduală a tratamentului, iar daca criza reapare, se crește
din nou doza la cea terapeutică
 Metodele chirurgicale existente sunt secțiunea trigeminală,
termocoagularea ganglionului Gasser, radiochirurgia nervului
trigemen, stimularea cerebrală profundă a hipotalamusului,
neurostimularea nervului mare occipital, cu rezultate variabile. 
Complicațiile locale ale traumelor regiunii OMF – Cicatriciile:
Cicatricea reprezinta modalitatea de vindecare a plagilor sau ranilor de
alta natura aparute la nivelul tuturor structurilor oraganismului uman.
Astfel osul fracturat se vindeca prin formarea calusului, muschiul rupt
se vindeca prin interpozitia unui tesut fibros, necontractil, tendonul prin
formarea unei „calus fibros” iar pielea prin cicatrici de diferite forme si
dimensiuni in functie de natura agentului traumatic.
O incizie chirurgicala urmeaza acelasi proces de vindecare ca si o
taietura accidentala, singura diferenta fiind aceea a planificarii orientarii
ei in functie de liniile de tensiune ale pielii. Pacientul trebuie sa
inteleaga ca dupa realizarea suturii, chirurgul are un control redus
asupra procesului de vindecare.
Procesul de vindecare prin cicatrizare incepe de la momentul traumatismului si se
desfasoara in etape ce pot fi impartite, pentru o mai buna intelegere, in:
• etapa primelor 24 de ore in care se formeaza cheagul si plaga este „sigilata” de
mediul extern.
• etapa primelor 21 de zile in care are loc generarea noilor fibre elastice si de colagen,
cicatricea apare lineara, subtire practic nemodificata fata de aspectul din primele zile
postoperator. Daca plaga nu este in tensiune, are vascularizatia buna si nu sunt
factori perturbatori (infectie, tensiune in plaga prin mobilizare precoce, diabet,
tratamant cronic cu steroizi, fumat, etc), evolutia ei este lineara, fara modificari, spre
o cicatrice supla, estetica.
• etapa primelor 6 saptamani in care se considera incheiet procesul inflamator acut.
Reteaua fibrilara este bine reprezentata, si se poate relua mobilizarea structurilor
implicate in traumatism.
• etapa primelor 6 luni, in care cicatricea poate aparea hipertrofica, reliefata, de
culoare rosie aprins, cu senzatie de mancarime. Acum este faza de maxima
dezvoltare a cicatricei, si are loc inceputul procesului de remaniere a retelei
vasculare si fibrilare cicatriceale.
• etapa finala de maturare cicatriceala, sau remodelare, este cuprinsa intre 6 luni si un
an de la momentul traumatismului. Progresiv, roseata si duritatea cedeaza ramanand
o cicatrice moale, mai plina, situata in planul tegumentului.
In unele cazuri, atunci cand leziunile au fost profunde, pe suprafata mare, sau
vindecarea a avut loc in conditii improprii, cicatricea poate ramane mare, groasa, dura,
cu modificari functionale secundare a pielii din vecinatate, sau poate chiar sa capete o
dezvoltare tumorala necontrolata, sub forma cunoscuta drept „cicatrice cheloida”.
Clasificarea cicatricilor
In functie de aspectul lor, cicatricile pot fi impartite in urmatoarele grupe:
cicatrici simple, necomplicate:
• punctiforme
• lineare
• in suprafata
• cu relieful in acelasi plan cu tesuturile vecine
• de culoare asemanatoare pielii din vecinatate
cicatrici anormale:
• hipertrofice (cu relieful crescut, dar in cadrul suprafetei leziunii initiale)
• cheloide (cu volumul crescut necontrolat, depasind suprafata leziunii initiale)
• „deprimate” cu hipotrofia tasutului adipos din vecinatate
• aderente la structurile din profunzime, fara mobilitate cutanata
• cu modificari de pigmentare, care poate fi mai mica sau mai accentuat
cicatrici complicate, cu:
• retractia cutanata accentuata
• tulburari functionale in zona articulatiilor sau a orificiilor naturale
• dureri, prin implicarea in fibroza a unor terminatii nervoase
• ulceratii cronice
• transformarea lor in tumori canceroase
Excizia chirurgicala a unor cicatrici sau defecte intinse poate necesita mai multe
interventii. Trebuie de asemenea mentionat ca anumite regiuni ale corpului nasul,
barbia, urechea, pieptul, umerii, partea superioara a spatelui si anumite parti ale
membrelor superioare si inferioare sunt predispuse pentru aparitia cicatricilor
vicioase de tip cheloid. Acestea sunt tumori formate prin dezvoltarea necontrolata a
fibroblastilor din plaga in curs de vindecare. Excizia lor fara masuri de siguranta duce
de regula la refacerea lor, pe o suprafata si mai mare! Cheloidul recidiveaza, dar nu
metastazeaza.
Scopul interventiei chirurgicale este acela de a corecta in primul rand problema
specifica a cicatricei, de a obtine o cicatrice fina, situata in plan cu tesuturile vecine si
avand aproximativ aceeasi culoare cu acestea si nu disparitia ei! Nimeni nu poate
face sa dispara o cicatrice! Ea poate fi doar mai putin vizibila!
Pentru obtinerea celor mai bune rezultate, linia de incizie va fi plasata paralel cu
vechea cicatrice sau in unul din santurile fiziologice. Aceasta inseamna, de obicei ca
directia si forma vechii cicatrici vor fi schimbate. Revizia unei cicatrici nu trebuie
efectuata prematur, adica inainte de un an de la producerea traumatismului.
Pacientul este internat de obicei in dimineata dinaintea interventiei. Revizia
cicatricilor faciale se face de obicei sub anestezie locala.
Cicatricile foarte intinse ale adultilor si cicatricile copiilor sunt tratate cel mai bine
sub anestezie generala. Dupa majoritatea interventiilor pacientul poate parasi clinica
seara, dar in cazuri speciale poate fi necesara spitalizarea peste noapte.
Este important sa urmati indicatiile postoperatorii, sa protejati plaga, asigurand
conditiile cele mai favorabile vindecarii.
Optiuni nechirurgicale
 
Desi revizia unei cicatrici impune frecvent o
interventie chirurgicala, tratamentul
nechirurgical trebuie luat in considerare, uneori
chiar de la prima intentie.
Optiunile nechirurgicale sunt:
• Presoterapia (acoperirea cu silicon)
• Tratamentul cu LASER
• Injectarea de steroizi
• Peeling Chimic
• Camuflarea cosmetica permanenta (gen
tatuaj)
Boala combustională
BOALA COMBUSTIONALĂ - este o totalitate de reacţii generale ale organismului şi
dereglarea funcţiei organelor interne ca răspuns la trauma termică.
Boala arşilor se dezvoltă în cazul când suprafaţa afectată este mai mult de 15-25% de arsuri
superficiale sau mai mult de 10% de arsuri profunde
sau în cazul arsurilor căilor respiratorii indiferent de arsurile externe. Aceasta nu este o limită
strânsă, complicaţii apar şi în situaţii speciale – vârstă sau sarcină. 
Reacţia generală a organismului la agresiunea termică locală este denumită „boala arşilor”.
50% dintre persoanele care suferă arsuri grave mor în primele 5 zile din cauza complicaţiilor
care apar. Arsura determină pierderea integrităţii pielii şi a vaselor capilare, astfel corpul
pierde foarte repede lichide. Organismul încearcă să compenseze aceste pierderi şi în acelaşi
timp încearcă să refacă ţesuturile arse. Când mecanismele de compensare sunt depăşite,
organele încep să cedeze. 
 
Indexul de prognozare al evoluţiei bolii arşilor:
Regula „sutei” – vârsta pacientului + suprafaţa arsurii %:
• < 60 evoluţie favorabilă;
• 61-80 – relativ favorabilă;
• 80-100 – îndoielnică;
• mai mult de 101 – nefavorabilă.
Perioadele bolii combustionale:
I - perioada şocului combustional: 
Durează pînă la 3 zile şi este determinate de:
• aferentaţie dureroasă excesivă;
• plasmoragie;
• dereglarea funcţiei rinichilor.
Accidentatul suferă dureri puternice în locurile arsurilor, este excitat dar foarte repede devine inhibat şi adinamic. Progresiv se
micşorează tensiunea arterială, se accelerează pulsul, se micşorează temperatura. În cazurile grave se dereglează respiraţia, se
dezvoltă hipoxia organelor şi a ţesuturilor, se stabileşte acidoza, hemoconcentraţie, micro- şi macrohematurie, oligurie.
Deosebim trei grade al şocului combustional în raport cu dereglările sus enumerate:
• Şoc de gr.I se instalează la arsuri de 15-20% din suprafaţa corpului;
• Şoc gr.II în 20-60% din suprafaţa corpului;
• Şoc gr.III în cazul când suprafața este mai mare de 60%.
II – perioada toxemiei combustionale
Durează pînă la 10-15 zile. Este determonată de absorbţia din plaga combustională al toxinelor (oligopeptidele toxice,
glucoproteizilor cu specifitate antigenică);
III – perioada de septicotoxemie combustională
Durează 2 - 3 săptămîni. Această perioadă este determinată de:
• Hipoproteinemia declanşată;
• Inhibarea-epuizarea activităţii sistemului imun;
• Alipirea infecţiei şi dereglările provocate de procesul inflamator infecţios;
• Absorbţia toxinelor bacteriene.
IV – perioada de reconvaliscenţă.
Întregul tratament se va desfășura în perfecte condiţii de asepsie. Tratamentul unui pacient ars include tratament igieno
– dietetic, medicamentos și la nevoie, tratament chirurgical.
Tratamentul igieno – dietetic va fi bogat în lichide, vitamine şi săruri minerale, regim hipercaloric, hiperproteic,
monoglucidic sau hiperglucidic sau hipolipidic.
Tratamentul medicamentos este necesar pentru a pune în repaus scoarţa cerebrală și se administrează: Morfină,
Mialgin, Algocalmin, Romergan, Diazepam, la indicaţia medicului. Se vor face bolnavului: oxigenoterapie,
vitaminoterapie, antibiotice, anticoagulante (Heparina – administrate cu grijă datorită posibilelor hemoragii gastrice sau
pulmonare). Ulterior, tratamentul va fi condus în funcţie de: analizele de laborator, starea tensiunii arteriale, starea
pulsului, gradul de oxigenare, apariţia sau reapariţia stării de intoxicaţie septică, a stării de şoc cronic, eventualei
insuficienţe renale si hepatice.
Fluidele pentru resuscitare - aspecte cantitative si calitative:
Exista un foarte mare numar de formule pentru ghidarea umplerii volemice la arsi, fapt ce atesta imperfectiunea lor.
Urmarirea clinica si biologica a bolnavului este cea mai buna conduita. Nu trebuie omis faptul ca perioada primelor
ore prezinta cea mai mare hiperpermeabilitate.
Alegerea fluidelor:
Fluidele care contin sare in cantitate similara plasmei sunt cele mai adecvate.
- Reechilibrarea sodiului pierdut este esentiala in arsuri
- Fluidele trebuie sa fie fara glucoza, cu exceptie la copiii mici, deoarece intoleranta la glucoza este specifica acestei
perioade.
- Administrarea “per os” a lichidelor este posibila in arsurile mici. In arsurile extinse si profunde ileusul nu permite
lichide “per os”.
Cristaloizii ( isotonici si hipertonici):
• Solutia Ringer lactat este cea mai utilizata solutie izotona in SUA. Restabileste debitul cardiac cu exceptia
varstelor extreme si arsurilor mari. Cantitatea va fi ajustata in functie de parametrii monitorizati.
• Solutiile hipertone au un avantaj teoretic deoarece sodiul este un element foarte important in reechilibrarea
initiala. Nivelul Na+ trebuie mentinut sub 160mEq/l. Solutia izotona trebuie administrata odata cu aparitia
hiperosmolaritatii.
Coloizii (proteine si nonproteine):
• Albumina. Hipoproteinemia accentueaza edemul. Suplimentarea cu albumina 6% dupa 8-12 ore de la producerea
arsurii este necesara. Cantitatea de albumina folosita este arbitrara. Multi autori o utilizeaza intre 0.5-1 ml/kg/%
suprafata arsa in primele 24 ore.
• Plasma proaspata congelata este utila si pentru corectarea tulburarilor de coagulare.
• Coloidele neproteice (dextrani, hidroxietilamidon). Sunt utile in reechilibrarea hemodinamica. Realizeaza o
presiune oncotica similara albuminei, dar sunt mai ieftine. Unele solutiile coloidale au impact asupra coagularii.
Sangele - nu este necesar deoarece avem o crestere a vascozitatii. Poate fi administrat cand survin hemoragii sau
hemolize.
Cantitatea de fluide si ritmul de administrare depind de volumul pierderilor, de monitorizarea hemodinamica, renala
si pulmonara. Se urmareste mentinerea unei perfuzii tisulare adecvate. Daca socul este prezent de la inceput, pot fi
administrate fluide in bolus. Coloidele sunt mai eficiente decat cristaloidele. Dupa ce socul s-a corectat nu se mai
recomanda administrarea in bolus.
O formula orientativa a volumului perfuziilor: Volumul pe 24h= 4 ml x % arsurii x greutatea (kg). Jumatate se
recomanda in primele 8 ore.
Inotropele:
Se indica daca dupa administrarea excesiva de fluide nu se mentine o perfuzie tisulara adecvata. Debitul cardiac
scazut este intalnit la varstnici si pacienti ventilati cu presiune pozitiva in caz de leziuni pulmonare.
Tratamentul chirurgical implică realizarea unei pregătiri adecvate și ulterior, grefarea pielii. Se face reanimarea
bolnavului prin adaptarea unei perfuzii, la care se adaugă la nevoie transfuzare de sânge şi plasmă. În cazul în care nu se
reuşeşte asigurarea unei diureze orare satisfăcătoare, se va administra un diuretic prescris de medic (Manitol, Furosemid),
iar în cazuri foarte grave, când nici după tratament diuretic nu se reuşeşte, bolnavul va face dializă. Se vor îndepărta
complet corpii străini din plagă, se îndepărtează chirurgical flictenele sparte sau nesparte, precum şi tegumentele sau alte
ţesuturi necrozate, devitalizate. Toate arsurile se consideră infectate, deoarece germenii tegumentului invadează flictenele
al căror conţinut este un excelent mediu de cultură după îndepărtarea flictenelor şi a ţesuturilor devitalizate se face o
spălătură a pielii prin badijonare cu alcool 70° care are o acţiune triplă, precipită proteinele pielii limitând sau oprind
procesul exudativ are acţiune anestezică, siacţiune antiseptică se estimează indicele de prognostic si se aplică pansament
uscat foarte larg pentru ca să nu se deplaseze in zilele următoare; este recomandabil să se folosească comprese foarte
mari, peste pansament se vor trage fese sterile, la nevoie fixate cu agrafe.
               Dacă plaga nu va ramâne descoperită sau acoperită doar cu fașă şi dacă victima a ajuns repede la spital există
şanse ca plăgile să nu se infecteze. Dacă plaga nu s-a infectat, mai ales in arsurile de gradul II este posibil ca bolnavul să
se vindece în perfecte condiţii în 10 – 14 zile, timp în care pansamentul nu va fi schimbat.
               La bolnavii arși cu leziuni profunde şi circulare pe membre, gât şi trunchi, se practică de urgență incizii de
compresiune care traversează regiunea de escară profundă, de la un cap la altul, depășind-o până în ţesutul sănătos în
profunzime. Astfel apar fenomene de ischemie periferică, dispnee la bolnavii cu leziuni profunde ale capului, feţei şi
gâtului anterior, la care există arsuri ale căilor respiratorii, trebuie practicată de urgență traheostomia, care poate permite
supravieţuirea bolnavului.
Grefarea este un tratament predominant conservativ cu epitelizare spontană controlată a leziunilor de gradul II şi de
gradul III, detersarea completă a escarelor de gradul IV cu grefarea cât mai rapidă după ziua 21 cu autogrefe tehnicile de
excizie, grefare imediată, precoce sau secvenţială sunt forme de tratament chirurgical agresiv, acoperirea cu grefe este
obligatorie. Alegerea variantei de tratament se va face după trecerea a 24 ore, timp în care bolnavul va fi reechilibrat
hidro – electrolitic.