Sunteți pe pagina 1din 37

LP STUDENTI

Evaluarea fortei musculare MRC


• 0 Nu se produce contracţie musculară
• 1 Contracţia musculară este slabă, abia perceptibilă, ineficace, dar
există
• 2 Forţa musculară slabă: contracţia musculară reuşeste sa deplaseze
segmentul de membru parţial şi numai dacă acesta este scos de sub
incidenţa gravitaţiei
• 3 Forţa musculară satisfăcătoare: contracţia musculară reuşeste ca
deplaseze segmentul de membru pe toată amplitudinea de mişcare
având împotrivă doar rezistenţa gravitaţională
• 4 Forţa musculară bună: contracţia musculară reuşeste ca deplaseze
segmentul de membru pe toată amplitudinea de mişcare dar impotriva
unei rezistenţe moderate
• 5 Forţă musculară normală; contracţia musculară realizează
deplasarea segmentului de membru pe toată direcţia de mişcare,
împotriva unei rezistenţe suficiente
EVALUAREA
COLOANEI
Evaluare
clinică

• Anamneză (durata acuzelor pentru care se prezintă, variaţii ale


acestora în timp; traumatisme; intervenţii chirurgicale anterioare
– atenţie la materialele de osteosinteză metalică!; neoplazii;
infecţii)
• Inspecţie (postură, aliniament, modificări locale: cicatrici, eritem,
edem, etc.)
• Palpare, percuţie
• Bilanţ articular
• Bilanţ muscular
• Examen neurologic – afectări mielice/ radiculare
Patologia coloanei vertebrale

În recuperare, pentru descrierea patologiei degenerative a


coloanei, se evaluează prezenţa a 5 sindroame:
1.sd. vertebral static şi dinamic
2.sd. dural
3.sd. radiculo-neural
4.sd. mio-tendo-fascial
5.sd. psiho-emoţional
Sdr. vertebral static

• Durere – spontană, la palpare/percuţie


• Postură şi aliniament:
- postură antalgică
- scolioză (dr./st.)
- rectitudini ale curburilor fizioloce
(ştergerea lordozelor/ cifozei fiziologice)
- hipercifoză (gibus)
- hiperlordoze

Scolioză dreaptă dorso-lombară


Sdr. vertebral dinamic
Evaluarea amplitudinii de mişcare
Poziţia 0 (de referinţă) a coloanei – ortostatism, “drept”, însă poziţia
şezând asigură o fixare mai bună a bazinului.
Flexia - col. C – 30-45˚; ind. menton-stern = 0 cm
- col. DL – 80-90˚; ind. degete-sol = 0 cm
Extensia - col. C – 35-45˚
- Col. DL – 20-30˚;
Înclinaţia lat. - col. C – 40-45˚
- col. DL – 20-35˚
Rotaţia - col. C – 45-70˚
- col. DL – 30-45˚
Circumducţia C, DL
Sdr. dural
Durere la creşterea presiunii în sacul dural:
- manevra Valsalva (expir forţat cu glota închisă)
- tuse, strănut, râs
- semnul echerului – din decubit dorsal, flexia trunchiului şi a
membrelor inferioare simultan
Manevre de elongaţie
• Semnul Roger-Bichelas – dureri în MS la flexia gâtului + rotaţie
contralaterală, cu extensia, abducţia şi RI a MS
• Semnul Nery – dureri în MI (rar MS) la flexia gâtului
• Semnul Lasegue – dureri în MI la flexia cu genunchiul extins
• Semnul Wassermann (Lasegue inversat) – extensia coapsei cu
genunchiul extins
Semnul Lasegue
Sdr. radiculo-
neural
• Dureri spontane/ palpare
• Iradiere algică sistematizată
• Puncte Walleix – zone unde nervul sciatic şi ramurile sale (SPI, SPE) încrucişează
planuri dure)
- medio-fesier
- 1/3 distală coapsă post.
- fosa poplitee
- gâtul peroneului
- maleola ext.
• Tulburări de sensibilitate sistematizate/ nesistematizate:
- hipo/ hiperestezii; anestezie
- criestezii, parestezii
• ROT – reflexe osteotendinoase (normale, abolite, diminuate, accentuate, clonice)
• Deficite motorii sistematizate
• Tonus/ troficitate musculară (normal, hipotrofii, atrofii)
Sdr. mio-tendo-
fascial
• Contractură paravertebrală
• Fenomene de periartrită (umăr, şold)
• Noduli mio-fasciali (de miogeloza)

Sdr. psiho-emoţional
• Depresie
• Anxietate
• Tulburări de somn
• Tulburări de atenţie
EVALUAREA
MEMBRULUI
SUPERIOR
Evaluarea umarului

F/E se execută în jurul unui ax transversal ce trece prin


centrul tuberculului mare şi al cavităţii glenoide
a scapulei, in plan antero-posterior
Flexie (antepulsie) 180 dintre care 90 in articulatia SH,
60 in scapulo-toracica, 30 din hiperlordoza lombara
• Deltoid (porţiunea anterioară)
• Coracobrahial
Extensie (retroducţie) activă = 50 - 60 ° ; pasivă = 90 °;
• Dorsal mare
• Rotund mare
• Deltoid (porţiunea posterioară)
Evaluarea umarului
Abd/Add se efectuează în jurul unui ax sagital (ant-post) ce trece prin partea inf. a capului
humeral in plan vertical
Cel mai frecvent luxaţiile se fac când braţul este abdus, deoarece în această poziţie capul
humerusului apasă pe părţile anterioare şi inferioare ale capsulei - care la acest
nivel este foarte subţire şi neîntărită de ligamente

Abducţie 0 = 180 ° - din care 90 ° în SH ; 60 ° prin bascularea scapulei -


posibilă prin rotaţii
axiale de câte 30 ° în sterno-costo-claviculara SCC şi acromio-claviculara AC . Ultimele
30 ° se fac prin înclinarea lat. a col.D-L când abducţia este facută de un singur membru
sau prin hiperlordoza lombară, când se abduc ambele braţe.

• Deltoid (porţiunea mijlocie)


• Supraspinos
Adducţie 180  0
• Pectoral mare
• Rotund mare
• Dorsal mare
Poziţia corectă în funcţiune în care se imobilizează umărul este : flexie de 45°, abducţie de
60°, rotaţie de 0°.
Evaluarea umarului
RI/RE Rotaţiile se fac în jurul unui ax vertical ce trece
prin centrul capului humeral
Rotaţie externă: 0 – 900
• Subspinos
• Rotund mic
Rotaţie internă: 0 – 700
• Subscapular
• Pectoral mare
• Dorsal mare
• Rotund mare
Examen local umar
1.Durerea se notează oricare dintre elementele
Spontana: în repaus, în diferite activități uzuale
zilnice cum ar fi pieptănat, îngrijit barba, mustața,
sprâncenele, spălat pe cap, inchis breteaua la sutien
Se notează dacă durerea este însoțită de parestezii
sau deficit motor, in care caz avem în vedere:
• radiculopatie cervicală (mai ales dacă durerea
este de tip cervico-brahialgie, vezi examenul local
mai sus),
• plexopatie sau mononeuropatie (mai ales dacă
avem o brahialgie, se face examen local specific)
Provocată:
• manevra prin care pacientul duce policele MS bilateral la
apofiza C7: poate genera durere, eventual însoțită de redoare
pentru cumulul de mișcări F+Abd+RI (și ne sugerează ideea
afectării musculaturii responsabile de aceste mișcări, în special
a rotatorilor interni)
• manevra prin care pacientul încrucișează mâinile la spate
genera durere, eventual însoțită de redoare pentru cumulul de
mișcări mișcări E+Add+RE (și ne sugerează ideea afectării
musculaturii responsabile de aceste mișcări, în special a
rotatorilor externi)
• la palparea masei deltoidului în porțiunea mijlocie se poate
provoca durere in cazul în care bursa subacromială este
afectată;
• la palpare tendonului bicepsului brahial la trecerea sa prin
culisa bicipitală (fața anterioară a bratului) poate apărea
durere în cazul tendinitei capului lung al musciului biceps
Caracterul durerii:
• mecanic ( la mișcare),
• inflamator (in repaus, se trezeste cu durere, il
trezeste noaptea din somn)
• mixt (cvasipermanentă)
II. Inspectia aici se precizează dacă există aspect modificat prin
hipotonie, hipotrofie sau amiotrofie după caz a unor mușchi deltoid,
supraspinos, subspinos, dințat anterior ș.a.
• atitudine vicioasă: umăr ”căzut” (subluxat);
III. Bilanțul articular (Mobilitate)
IV. Bilanțul muscular
Evaluarea cotului
F/E se execută în jurul unui ax transversal ce trece prin centrul
tuberculului mare şi al cavităţii glenoide a scapulei, in
plan antero-posterior
Flexia cot = 145 (160°) - se asociază o rot. int. ( axială ) de 5°,
cu derotare automată la revenire în extensie
• Biceps brahial
• Brahial anterior
• Brahioradial
Extensia = 0° sau hiperextensie de 5-10° la copii şi femei =
hiperlaxitate.
• Triceps brahial
Poziţia corectă de funcţiune în care se imobilizează cotul este :
flexie 90-1000, cu mâna în semipronaţie (30-45°).
Pronatia / Supinatia se realizeaza in jurul unui ax longitudinal
pornind de la pozitia intermediara in plan transversal
Pronatia 0-80
•Rotund pronator
•Patrat pronator
Supinatia 0 -90
•Biceps brahial
•Brahioradial
Evaluarea pumnului

• Artic. radio-carpiană - diartroză de tip condilian "condilul" este


format de oasele primului rând carpian (scafoidul, semilunarul şi mai puţin
piramidalul), iar "cavitatea glenoidă"-de radius
 are două grade de libertate:
 flexie - extensie
 abducţie (înclinaţie laterala/ cubitala) - adducţie (înclinaţie
medială/ radiala)
 circumducţia.
• Artic. mediocarpiana (condilartroza dublă)
• Artic. Intercarpiene

Poziţia de funcţiune a pumnului - care favorizează activitatea flexorilor


degetelor pt. prehensiune este : extensie 30-35°, adducţie
(deviaţie cubitală) de 15° şi semipronaţie 30-45° .
EPICONDILITA
Cotul jucatorului de tenis
-Durere pe marginea laterala a cotului,
-exacerbata la palpare
-si la miscarile rezistive de extensie + supinatie

EPITROHLEITA
Cotul jucatorului de golf
-Durere pe marginea mediala a cotului,
-exacerbata la palpare
-si la miscarile rezistive de flexie + pronatie
MÂNA
Sindromul de tunel
DUREROASĂ
carpian

Definitie
Compresia nervului median in canalul carpian
EVALUAREA
MEMBRULUI
INFERIOR
Evaluarea articulatiei coxofemurale

Articulatie sferoidala (enartroza) cu 3 grade de libertate)


 F/E, Abd/Add, RI/RE Circumductie

F/E = se fac in plan sagital in jurul unui ax transversal care trece prin
marele trohanter
Flexie activa: 90 cu genunchiul extins, 120 cu genunchiul flectat
• Iliopsoas
• Drept anterior
Accesori: croitor, TFL, m.add, m. pectineu
Exensie activa: 20 cu genunchiul extins, 10 cu genunchiul flectat
• Fesier mare
• Semitendinos
• Semimembranos
• Biceps femural
Evaluarea articulatiei coxofemurale

Abductie/Adductie = se realizeaza in plan frontal/


vertical in jurul unui ax antero-posterior care trece
prin centrul capului femural
Abd activa: 45
• Fesier mijlociu
Add activa: 45
• Adductor lung
• Adductor scurt
• Adductor mare
• Pectineu
• Gracilis
Evaluarea articulatiei coxofemurale

Rotatie interna/rotatie externa = se realizeaza in in plan transversal


in jurul unui ax vertical care trece prin capul femural
RI activa : 30
• Fesier mic
• Tensorul fasciei lata
RE activa: 45
• Fesier mare
• Obturator extern
• Obturator intern
• Pătrat lombar
• Piramidal
• Geamăn superior
• Geamăn inferior
Examen clinic local

Durerea
• Spontana: in decubit, ortostatism, mers pe teren plat, urcat,
coborat scari
• Provocata: presiune la nivel peritrohanterian, parasacrat
• Sensibilitate la palpare peritrohanterian, coarda adductorilor
Inspectie atitudine vicioasa in clinostatism flexum de sold reductibil/
ireductibil, sold in Flexie, Add si Rotatii
Masuratori
• Diametrul coapselor +/- 10-15 cm superior/ inf rotula
• Diametrul gambelor
• Lungimea MI = SIAS-maleola interna
Mobilitate; se noteaza durerea la mobilizare in amplitudinile maxime
Forta musculara Scala MRC
Evaluarea articulatiei genunchiului

Articulatie condiliana cu un singur grad de libertate


 F/E
F activa 0135
• Semitendinos
• Semimembranos
• Biceps femural
E 135 0
• Cvadriceps
Datorita faptul ca condilul medial este mai mare si mai jos
decat cel lateral la miscarea de F maxima se vor asocia
cateva grade de RE iar la exetensia maxima cateva grade
de RI
Examen clinic local

Durerea
• Spontana: in decubit, ortostatism, mers pe teren plat, urcat, coborat scari
• Provocata: la mobilizarea rotulei: Semnul rindelei, Soc rotulian
• Sensibilitate la palpare interliniul articular, insertia pes anserinus, spatiul
politeu, capul peroneului
Inspectie
• Aspect, evientierea fenomenelor inflamatorii
• Atitudine vicioasa: flexum genunchi
deposturare in valg sau var
Masuratori
• Diametrul coapselor +/- 10-15 cm superior/ inf rotula
• Diametrul gambelor
• Lungimea MI = SIAS-maleola interna
Mobilitate; se noteaza durerea la mobilizare in amplitudinile maxime
Forta musculara Scala MRC
Evaluarea articulatiei gleznei

1. Articulatia talocrurala
2. Articulatiile intertarsiene (subtalara, talocalcaneonaviculara,
calcaneo-cuboidala, transversala a tarsului, cuneo-naviculara,
intercuneene, cuboido-naviculara, cuneo-cuboidiana)
3. Articulatiile tarsometatarsiene
4. Articulatiile intermetatarsiene
5. Articulatia talotarsala
Biomecanica piciorului
F/E  A. Talocrurala
RI/ RE A. Intertarsiene ( A. Talocalcaneonaviculara)
Abd/ Add  A. Intertarsiene (A. Subtalara)
Inversie = Add + RI + un grad de F plantara
Eversie = Abd + RE + un grad de F dorsala (E)
Evaluarea articulatiei gleznei

F =45
• Triceps sural
E =20
• Tibial anterior
Inversia=35
• Tibial posterior
Eversia=15
• Peronier lung
• Peronier scurt
Examen clinic local

Durerea
• Spontana: radiculalgie, mialgie, cauzalgie, nesistematizata
• Provocata: la presiune, mobilizare articulara
Inspectie
• Aspect: tulburari vaso-motorii fenomenelor inflamatorii
Bolta plantara
Arcul longitudinal plantar (ALP) = maleola interna, navicular,
MTF 1
Picior plat = coliniare ; purtare pelote adaptative, toc fiziologic
Picior escavat = accentuare ALP (sprijin pe MTF)  degetul in
ciocan
Deposturare: var equin, valg

S-ar putea să vă placă și