HEMOSTATICELE

Conf.univ. C. Scutari
 HEMOSTATICELE
Hemostaticele sunt medicamente capabile să stopeze
sângerarea, fie prin favorizarea proceselor de coagulare, fie
prin inhibarea fibrinolizei, fie prin influenţarea
trombocitelor şi vaselor sanguine.
Pentru profilaxia şi tratamentul hemoragiilor acute şi
cronice şi hemogeniei se utilizează remediile ce sporesc
hemostaza. Dereglările hemostazei pot apărea datorită
deficitului factorilor de coagulare genetic condiţionat
(hemofilia etc.), activării brutale a proceselor de fibrinoliză,
inhibării adeziunii şi agregaţiei trombocitelor, după
intervenţii chirurgicale traumatice, mai ales pe pulmoni şi
organele bazinului mic, după extracţii dentare, în maladiile
hepatice, carenţa proteică, şoc, boala actinică, intoxicaţii,
sub influenţa unui şir de substanţe medicamentoase.
 CLASIFICARE HEMOSTATICELOR CU ACŢIUNE
SISTEMICĂ
 Preparatele care corectează procesul coagulării -
coagulantele
 Cu acţiune directă:
 preparatele din sânge: fibrinogen; concentratele factorilor

VIII, IX şi XIII.
 fosfolipide tromboplastinice: fibracel.

 preparatele cu activitate de tip trombotic: batroxobin

(extracte din veninul unor şerpi)

 Cu acţiune indirectă: fitomenadionă, menadionă,
menadionă sodiu sulfat.
 Preparatele antifibrinolitice:
 sintetice: acid aminocaproic, acid tranexamic, acid

aminometilbenzoic.
 de origine animalieră: aprotinină
 Preparatele agregante: preparatele de calciu (gluconat de
calciu, clorură de calciu, kaliu gliurofasfat, carbazocromă.
 Preparatele angioprotectoare:
 preparate sintetice: piricarbat, dobesilat de calciu,

etamsilat, acid ascorbic.

 preparate de origine vegetală: rufasid, cvercetină, venoruton.

 preparate de origine animalieră: sulodexid.

 Preparatele cu mecanism complex de origine vegetală:

infuzii şi decocturi din: iarbă roşie (Polygonum persicaria L.),
coada şoricelului (Achillea millefolium L.), urzica mare (Urtica
dioica L.), traista ciobanului (Capsella bursa postoris L.), arnică
(Arnica montana L.), drăcilă (Berberis vulgaris L.), călin (V.
buznum opulus L.), cimbru de casă (Lagochilus inebrians
Bunga), piperul bălţii (Polygonum hydropiper L.), etc.
CLASIFICARE HEMOSTATICELOR CU ACŢIUNE
LOCALĂ
I. Preparatele vasoconstructoare: epinefrină,
norepinefrină, policrezulen.
II. Preparatele cu activitate tromboplastinică: pulbere sau
soluţie de tromboplastină, veninul de viperă (Vipera
russeili).
III. Preparatele ce transformă fibrinogenul în fibrină:
trombina.
IV. Materiale hemostatice absorbabile (matrice pentru
coagularea locală): burete de fibrină umană, burete
hemostatic, gelatină, celuloză oxidată.
COAGULANTELE
Preparatele verigii finale a cascadei de
coagulare sau care asigură sinteza factorilor
coagulării.
Coagulantele cu acţiune directă
Fibrinogenul se obţine din plasma sângelui
de donator şi se livrează sub formă de pulbere sterilă
în flacoane: soluţie preparată înainte de administrare
este opalescentă. Se administrează intravenos prin
perfuzie. Sub acţiunea ionilor de calciu şi
trombinei fibrinogenul se transformă în fibrină
monomer, care apoi se transformă cu participarea
factorului XIII în fibrina polimer – cheagul stabil.
COAGULANTELE

Indicaţii: Fibrinogenul se utilizează în stările de

hipo- şi afibrinogenemie, în fibrinoliză acută după
intervenţii chirurgicale sau traume ale pancreasului,
tiroidei, plămânilor, prostatei; în obstetrică (avort
criminal, rezus conflict, detaşarea placentei, operaţii
cezariene etc.); în şoc traumatic şi perfuzant, arsuri,
infecţie anaerobă; hemofilie A; în afecţiunile hepatice
(cu hipofibrinogenemie); în hemoragii capilare de
suprafaţă; hipofibrinogenemie pe fundal de utilizare a
anticoagulantelor indirecte.
Contraindicaţii: hipercoagulabilitate
(tromboze, tromboflebite); stări protrombotice, infarct
miocardic, insuficienţă cardiacă decompensată, ictusul
ischemic.
Reacţii adverse: reacţii alergice.
 Trombina: Sub formă de pulbere se obţine din plasma
sângelui uman în formă de protrombină, care artificial se
activează de tromboplastină şi ionii de Ca2+. Ea transformă
fibrinogenul în fibrină-monomer şi activează factorul
membranostabilizant (XIII). Ultimul produce polimerizarea
fibrinei, care şi formează temelia trombului roşu. Trombina
posedă acţiune enzimatică rapidă şi foarte puternică;
administrarea parenterală este inadmisibilă, întrucât produce
coagularea intravasculară a sângelui şi tromboze multiple. Se
utilizează numai topic sub formă de şerveţele îmbibate cu
soluţie, mai frecvent sub formă de burete hemostatic. Se aplică
pe ţesutul sângerând în operaţiile pe organele parenchimatoase
(de obicei – ficatul), hemoragiile din ţesutul osos, gingii, mai
ales la pacienţii cu dereglări ale coagulabilităţii sanguine.
COAGULANTELE CU ACŢIUNE INDIRECTĂ
Vitaminele K – sunt compuşi naturali
(fitomenadiona – din plante şi menachinona – produsă
de bacterii gram pozitive ale florei intestinale) sau de
sinteza (menadiona), utilizaţi în hemoragii determinate
de deficitul unor factori ai coagulării sintetizaţi hepatic
sub influenţa vitaminei K – protrombina (II),
proconvertina (VII), factorul Christmas (IX) şi factorul
Stuart-Prower (X).
Vitaminele K acţionează ca şi cofactori ai
sistemului enzimatic microzomal care catalizează
gamma carboxilarea radicalilor glutamici ai
glicoproteinelor, care devin capabile să lege ionii de
calciu şi interacţionează cu fosfolipidele ce participă la
coagulare, activându-le, fapt care duce în final la
transformarea fibrinogenului în fibrină.
COAGULANTELE CU ACŢIUNE INDIRECTĂ

Vitamina K se absoarbe activ în prima

porţiune a intestinului subţire, absorbţia fiind
dependentă de sărurile biliare, se concentrează
hepatic şi se metabolizează rapid, rezultând derivaţi
glucoronoconjugaţi, care se elimină prin bilă şi
urină.
Necesarul zilnic de vitamine K pentru un
status de coagulare normal este de 35-70 μg.
 INDICAŢII:
 supradozarea anticoagulantelor indirecte: în
perioada pre- şi postoperatorie pentru profilaxia
hemoragiilor;
 hemoragii capilare şi parenchimatoase; hemoragii
gastrice, intestinale, pulmonare;
 boala actinică; purpura trombocitopenică;
pseudofilii (deficit congenital ai factorilor II şi VII;
 la bolnavii cu tuberculoză, tireotoxicoză,
insuficienţă cardiacă cronică; boli hepatice; în
timpul gravidităţii; la nou-născuţi; la pacienţii de
vârstă înaintată; la întrebuinţarea de lungă durată a
remediilor chimioterapice; rahitism carenţial.
 Contraindicaţii: stări de hipercoagulabilitate;
nou-născuţi şi sugari (menadiona).
Reacţii adverse: accidente tromboembolice,
sclerodermie locală (menadiona); dispnee, dureri
toracice, hipotensiune, dureri precordiale sau chiar
deces (fitomenadiona); anemie hemolitică,
hiperbilirubinemie şi icter nuclear (hiperbilirubinemia
se datorează competiţiei între pigmenţii biliari şi
menadionă pentru procesul de glucuronoconjugare).
 Vikasolul (menadiona) prezintă analogul solubil al
vitaminei K. Se administrează intern câte 15-30 mg
2-3 ori/zi; intramuscular câte 1-2 ml pe parcursul a 3-
4 zile, cu repetarea peste 3-4 zile la necesitate.
 Fitomenadiona se poate administra intern câte 10-20
mg 3-4 ori/zi sau intramuscular, intravenos 5-40
mg/zi.
 Vitamina K în practica stomatologică uneori se
administrează cu 2-3 zile înaintea operaţiilor în
regiunea maxilo-facială. Vikasolul, de asemeni
posedă proprietăţi antiinflamatorii şi se foloseşte
local în tratamentul stomatitelor, gingivitelor,
parodontitei.
HEMOSTATICE ANTIFIBRINOLITICE
Substanţe sintetice sau de provenienţă
animalieră cu activitate antienzimatică, care
reduc activitatea fibrinolitică a sângelui şi
ţesuturilor.
În unele stări patologice are loc activarea
sistemului de fibrinoliză, care nu se limitează cu
regiunea trombozei, dar capătă caracter sistemic şi
foarte periculos. Cele mai probabile cazuri de
generalizare a fibrinolizei se consideră:
a)hiperreactivitatea individuală a sistemului
fibrinolitic protector, care reacţionează la tromboză
cu reacţie neadecvată – astfel de reacţie nu se poate
pronostica din timp;
HEMOSTATICE ANTIFIBRINOLITICE

b)eliberarea excesului de lizokinaze tisulare în

afectări vaste a ţesutului pulmonar, renal, glandular,
pereţilor venelor;
c)septicemia cu eliberarea toxinelor microbiene,
enzimelor de tipul streptokinazei.
 În toate cazurile de fibrinoliză generalizată
este indicată terapia urgentă cu inhibitoarele
procesului şi cu fibrinogen, infuzie de plasmă.
CLASIFICAREA ANTIFIBRINOLITICELOR

 Sintetice: acidul aminocaproic, acidul tranexamic,

acidul aminometilbenzoic;
 De origine animalieră: aprotinină.
Acidul epsilonaminocaproic – este un
compus de sinteză, înrudit cu lizina care
acţionează ca inhibitor al fibrinolizei, deoarece
inhibă competitiv activitatea plasminogenului,
împiedicând formarea plasminei.
 Indicaţii: hemoragii prin hiperfibrinoliză apărute
prin supradozarea medicaţiei fibrinolitice la bolnavi
cu ciroză, cancere metastatice, hemopatii maligne,
 INDICAŢII:
 în hemoragii care survin în intervenţii chirurgicale
pe sfera genitală, digestivă, O.R.L.,
 în caz de hematurii, melenă, menometroragii,
 ca medicaţie adjuvantă în hemofilii şi profilactic,
 la bolnavi cu anevrisme intracraniene nerupte,
traume şi intervenţii chirurgicale asupra organelor
bogate în activatori ai plasminogenului (plămâni,
prostată, pancreas, glanda tiroidă etc.);
 transfuzii masive, hemoragii gastro-intestinale,
pulmonare, subarahnoidale, ruperea precoce a
placentei, moartea intrauterină a fătului, sepsis.
 Acidul epsilonaminocaproic se administrează oral, în
doză de 6 g, de 4 ori/zi sau în perfuzie i.v., începând
cu o doză de 6 g, administrată în 30 minute, apoi se
continuă cu 1 g/oră, până la oprirea hemoragiei.
 După administrarea orală, acidul epsilonaminocaproic
poate să provoace greaţă, diaree, ameţeli, cefalee,
obstrucţie nazală.
 Administrarea injectabilă intravenoasă rapidă poate fi
urmată de bradicardie, hipotensiune, aritmii.
 Acidul tranexamic – este un analog al acidului
epsilonaminocaproic, cu aceleaşi proprietăţi şi
indicaţii, dar cu potenţă mai mare.
 Se administrează oral, în doză de 30 mg/kg de 4
ori/zi.
 Aprotinina – este un polipetid care inhibă unele
dintre enzimele proteolitice (kalicreina, activatorii
plasminogenului, plasmina, tripsina, chimotrispina).
 Se administrează profilactic şi curativ în
hemoragii prin hiperfibrinoliză, pancreatină
acută, dermatită buloasă, injectabil i.v. lent sau
sub formă de perfuzie i.v., iniţial 500 000 U.K.I.
(unităţi inhibitoare al kalicreinei), apoi 200 000
U.K.I. la 6 ore.
 Reacţii adverse sunt în general de natură alergică.
 Inhibitoarele fibrinolizei în practica
stomatologică se utilizează pentru stoparea
hemoragiilor masive în intervenţiile chirurgicale
în cavitatea bucală, extracţiile dentare la bolnavii
cu hemoragie.
Aprotinina se utilizează în tratamentul
proceselor inflamatorii în regiunea maxilo-facială,
deoarece scade activitatea enzimelor proteolitice şi
diminuează procesele de alterare.
Aprotinina suplimentar se indică în:
pancreatită acută, şoc traumatic, sepsis,
hemoragii, combustii, pneumonii grave, diversele
maladii ale articulaţiilor.
 AGREGANTELE PLACHETARE
Preparatele ce contribuie la formarea trombilor
plachetari („albi”) pe calea stimulării agregării
plachetelor.
Clasificarea:
 Preparatele calciului: clorura de calciu, gluconatul
de calciu, glicerofosfatul de calciu;
 Preparatele serotoninei: serotonină adipinat.
 Derivaţii adrenalinei: carbazocromă.
 SĂRURILE DE CALCIU
Ionii de calciu iniţiază mecanismul intrinsec şi
extrinsec de formare a tromboplastinei tisulare şi
plasmatice, contribuie la activarea factorului X; ionii
de calciu cu factorii X-a şi V-a contribuie la trecerea
protrombinei în trombină; ionii de calciu reprezintă
factorul IV trombocitar; la influxul ionilor de calciu în
trombocite are loc eliberarea factorilor trombocitari cu
stimularea agregării plachetare; stimulează
contractilitatea musculaturii netede vasculare cu
vasoconstricţie.
Indicaţiile: hemoragiile gastro-intestinale,
pulmonare, hemoptizie, boala actinică,
trombocitopenie, vasculită hemoragică, transfuzie
masivă de sânge conservat.
 SĂRURILE DE CALCIU
Sărurile de calciu în practica stomatologică se
utilizează ca remedii hemostatice, în parodontoză
(intern), de asemenea, pentru profilaxia şi stoparea
hemoragiilor postoperatorii (intravenos).
Sărurile de calciu (clorura şi gluconatul) se
administrează oral şi intravenos.
Contraindicaţii: tromboză, tromboflebită,
ateroscleroză, hiperglicemie.
Reacţii adverse: intravenos – bufeuri de
căldură, hiperemie, vasodilataţie, intramuscular,
subcutan – senzaţie de căldură, infiltraţie şi chiar
necroză tisulară, oral – greaţă, vomă, gastrită.
 Preparatele serotoninei. Se acumulează
în trombocite sub formă de granule, cu
eliberarea din trombocitele activate, împreună
cu ADP şi adrenalina şi stimulează agregarea
plachetară, contribuie la formarea trombinei cu
activarea procesului de coagulare, stimulează
musculatura netedă vasculară cu
vasoconstricţie. Produc efect coagulant,
agregant plachetar, acţiune vasoconstrictoare cu
scăderea permeabilităţii vasculare.
Indicaţiile: sindrom hemoragic cu
diminuarea agregării plachetare
(trombocitopenie, trombocitopatie), vasculită
hemoragică, boala actinică, boala Werehof,
administrarea citostaticelor, anemie hipo- şi
aplastică.
 Preparatele serotoninei.
 Contraindicaţii: glomerulonefrite acute şi cronice,
nefroză lupoidă, anurie, hipertensiune arterială
medie şi gravă, stări însoţite de hipercoagulare,
edem Quncke, astm bronşic.
 Reacţii adverse: intravenos – flebite (dureri dea
lungul venelor), greaţă, dureri abdominale, diaree,
disconfort cardiac, hipertensiune arterială, senzaţie
de greutate în cap, deprimarea respiraţiei, oligurie.
 Carbazocroma este un compus de sinteză,
înrudit cu adrenalina. Împreună cu alţi factori
trombocitari (ADP, adrenalina etc.) stimulează
agregarea plachetară, scurtează timpul de
sângerare, creşte rezistenţa capilară şi scade
permeabilitatea capilară.
Indicaţii: hemoragii capilare şi
parenchimatoase, hemoragii gastro-intestinale,
pulmonare, epistaxis, trombocitopenie şi
trombocitopatie.
Se administrează intramuscular sau subcutan
(1,5 mg de 1-3 ori/zi), local sub formă de tampoane
îmbibate cu soluţie de 0,025%, oral 2,5 mg de 3-6
ori/zi.
 Rutosid – este o substanţă care face parte
din grupa vitaminelor P.
Este indicată în hemoragii retiniene prin fragilitate
capilară, apărut la diabetici, aterosclerotici,
hipertensivi, în doză de 80 mg/zi, administrată oral
sau injectabil im.
Troxerutina – face parte din grupa
vitaminelor P şi este indicată în boala varicoasă,
în administrare orală, 0,6-2 g/zi.
HEMOSTATICELE DE ORIGINE
VEGETALĂ
Farmacodinamia. Acţiunea se bazează pe
componenţii activi: taninuri, vitamine (C.P.K.), uleiuri
eterice, alcaloizi, acizi graşi, stabilizează peretele
vascular şi micşorează permeabilitatea capilarelor,
posedă acţiune antiinflamatoare.
Indicaţiile: hemoragii gastro-intestinale,
hemoroidale, hemoragii după intervenţii chirurgicale în
ORL, urologie, ginecologie, hemoragii capilare în
angiopatiile diabetice, epistaxis, hemoragii gingivale,
parodontoze etc.
Se utilizează sub formă de infuzii, decocturi,
tincturi, extracte.
HEMOSTATICELE LOCALE UTILIZATE ÎN
STOMATOLOGIE

În chirurgia bucodentară, problemele

ridicate de tulburările de hemostază sunt incluse
în 3 categorii:
 defecte vasculare cu scăderea rezistenţei capilare;
 alterarea funcţiei trombocitelor;
 alterarea coagulării.
Defectele vasculare sunt asociate cu
deficienţe de vitamină C sau terapie prelungită
cu glucocorticoizi.
HEMOSTATICELE LOCALE UTILIZATE ÎN
STOMATOLOGIE
 În hipovitaminoza C există o tendinţă la sângerări
gingivale datorită fragilităţii vasculare. Extracţia
dentară se poate solda cu hemoragie, dar aceasta
poate fi controlată prin tamponament compresiv
sau sutură.
 Tratamentul prelungit cu glucocorticoizi poate
genera trombocitopenie şi o contractilitate
inadecvată a vaselor mici. Şi în acest caz
hemoragia după extracţia dentară se corectează
prin aceleaşi proceduri.
 Dintre medicamentele care cresc rezistenţa capilară şi
micşorează permeabilitatea capilară se pot folosi:
carbazocroma, rutozid, troxerutina, etamsilat.
În trombocitopeniile severe de diverse cauze
(radioterapie, leucemie etc.) este necesară o transfuzie cu
concentrat trombocitar înainte unei intervenţii chirurgicale
stomatologice.
La pacienţii cu purpură trombocitopenică idiopatică
se adaugă un tratament glucocorticoid.
Hemoragiile postextracţionale la pacienţii cu scăderi
ale agregării plachetare după tratament cu aspirină sau alte
AINS, valproat de sodiu, fenitoină etc. sunt controlate de
obicei cu pansament compresiv sau sutură.
 O atenţie deosebită trebuie acordată manevrelor
stomatologice sângerânde la hemofilici. La aceşti pacienţi se
evită injectarea unui anestetic local, care poate genera un
hematom profund ce poate ameninţa căile respiratorii. În
aceste cazuri, analgezia se poate face cu protoxidul de azot
(inhalator).
 În hemofilia de tip A, o procedură stomatologică sângerândă
se face după o transfuzie de concentrat de factor VIII,
transfuzie care se repetă după 12 ore, sânge integral proaspăt,
plasmă integrală proaspătă, crioprecipitate de globulină
antihemofilică A. La acestea se asociază un antifibrinolitic
(acidul epsilonaminocaproic sau acidul tranexamic), care
reduce necesarul de factor VIII. Antifibrinoliticul se
administrează înainte de intervenţie şi se continuă după
intervenţia dentară până când dispare riscul hemoragiei.
 În cazul hemofiliei cu deficit de factor IX, se
administrează perfuzie cu concentrat de factor IX înainte de
intervenţie. Acidul tranexamic se administrează în doză de 25
mg/kg corp de 3-4 ori pe zi cu 24 ore înainte de intervenţie şi
apoi timp de încă o săptămână după intervenţia
stomatologică.
Extracţia dentară la un pacient sub tratament
cu heparină se face la 4-6 ore de la administrarea i.v. a
heparinei, când efectul anticoagulant este minim. Dacă
pacientul este sub perfuzie cu heparină înaintea extracţiei, se
administrează sulfat de protamină, în doză de 1 mg pentru
100 U heparină. Tratamentul stomatologic se face în regim
de spitalizare, cu monitorizarea timpului de tromboplastină
parţial activată.
 În cazul pacienţilor sub tratament cu
anticoagulante orale (acenocumarol), orice intervenţie
dentară sângerândă se face numai după consultul
medicului cardiolog care coordonează tratamentul
anticoagulant al pacientului. Se întrerupe tratamentul
anticoagulant pentru 24-48 ore sau se reduce doza, iar
înainte de intervenţia dentară pacientul se testează INR.
Extracţiile de urgenţă la pacienţii sub tratament cu
anticoagulante orale se fac dacă timpul Quick nu
depăşeşte de 2-2,5 ori valorile normale. Alveola după
extracţie va fi meşată şi suturată. Dacă apare
hemoragia, se administrează i.v. plasmă proaspătă, iar
în cazuri severe, care ameninţă viaţa, se administrează
şi fitomenadionă, 10-20 mg.
 Hemostaticele cu acţiune locală, în funcţie
de mecanismul lor de acţiune sunt:
vasoconstrictoarele simpatomimetice, substanţele
astringente, agenţii mecanici şi trombina.
Simpatomimeticele utilizate local în scop
hemostatic sunt reprezentate prin adrenalină şi
noradrenalină, care aplicate pe suprafeţe
sângerânde, în soluţie 1% - 1/100 000, au efecte
vasoconstrictoare urmare a acţionării receptorilor
α1 la nivelul muşchiului neted vascular arteriolar.
Consecutiv, se poate realiza oprirea hemoragiilor
sau controlul hemoragiei capilare în cazul
extracţiilor dentare.
Tot pentru acţiunea vasoconstrictoare se asociază
anestezicelor locale, în scopul prevenirii sau
diminuării posibilelor hemoragii apărute în timpul
manevrelor stomatologice de extracţie.
Astringentele sunt substanţe care aplicate
local realizează hemostaza prin precipitarea
proteinelor. Sunt reprezentate prin săruri ale
metalelor grele: clorura de zinc, sulfatul de
aluminiu, clorura ferică (soluţie 5-20 % poate opri
micile hemoragii după extracţiile dentare).
 Agenţii mecanici, folosiţi în sângerări medii
când intervenţia chirurgicală nu este recomandată sau
când zona hemoragică este întinsă, sunt reprezentaţi
prin fibrină, bureţi de gelatină şi celuloză oxidată.
Fibrina umană sub formă de film sau burete,
de obicei îmbibată în soluţie de trombină, aplicată
pe suprafeţele sângerânde, acţionează ca o matrice
fibrilară care favorizează coagularea sângelui.
Bureţii de gelatină aplicaţi pe suprafaţa
sângerândă, ca atare sau îmbibaţi în soluţie de
trombină, absorb sângele şi favorizează coagularea.
Se absorb în 4-6 săptămâni. În prezenţa infecţiei
trebuie îndepărtaţi după instalarea efectului
hemostatic.
 Celuloza oxidată, aplicată local sub formă uscată
are acţiune hemostatică. Se îndepărtează după 1-2 zile
de la realizarea hemostazei sau poate rămâne pe loc
absorbându-se în câteva zile.
Ambele preparate interferă cu procesul de
regenerare a osului, de aceea nu trebuie folosite în
hemoragiile ce însoţesc fracturile.
Trombina, component natural al procesului de
coagulare, aplicată local sub formă de pulbere sau
soluţie (100-2000 u.i./ml), ca atare sau îmbibată în
bureţi de gelatină sau fibrină, realizează hemostaza în
cazul sângerărilor din vase mici – ex. în cazul
intervenţiilor dentare. Trombina este inactivată în
mediul acid.
 În hemoragiile postextracţionale de cauză
necunoscută, sutura plăgii după extracţie poate
întrerupe sângerarea.
 În unele cazuri, în alveolă se introduc hemostatice
locale ca celuloză regenerată oxidată, gelatină
(Gelaspon), sau fibrină (bureţi, pudră) care
formează o reţea ce activează coagularea.
 Celuloza oxidată, aplicată sub formă uscată, devine
în contact cu sângele o masă brună şi adezivă,
formând un cheag din săruri ale acidului
polianhidroglucuronic şi hemoglobină.
În plus prin fibrele conţinute întăreşte reţeaua de fibrină.
După 1-2 zile, masa coagulată devine gelatinoasă şi se
poate detaşa. Se mai pot administra hemostatice care
cresc rezistenţa peretelui capilar, cum ar fi
carbazocroma, în doză de 1,5 mg, cu 3-4 ore înainte de
intervenţie şi se continuă 2-3 zile postoperator sau
etamsilat, 250-500 mg/zi, timp de 3-4 zile.
Local pentru oprirea hemoragiilor capilare se
pot utiliza remediile astringente şi cauterizante: apa
oxigenată, permanganatul de potasiu, soluţia
alcoolică de iod, verdele de briliant ş.a.