Sunteți pe pagina 1din 13

CONTUL BANCAR CA ELEMENT DE BAZĂ

ÎN PROMOVAREA ŞI MENŢINEREA
RELAŢIILOR BANCĂ-CLIENT

Student: Gradinaru Cristina


Anul, I Master:
Managmentul si Auditul Sistemelor
Financiar, Bancar si Contabil
Contul bancar cont analitic deschis de bancă pe numele titularului de
cont, prin care se efectuează operaţiuni de încasări şi/sau plăţi ale
mijloacelor băneşti.

Relaţiile directe dintre bancă şi client se reflectă în conturile


bancare deschise pentru a duce evidenţa raporturilor dintre
bancă şi fiecare client al ei,materializate în operaţiunile
bancare, ce se reflectă în sistemul conturilor bancare şi într-
o formă agregată în bilanţul contabil al acestor instituţii.
Iniţierea relaţiilor dintre bancă şi client

Deschiderea contului curent începe cu încheierea convenţiei


între bancă şi client cu privire la drepturile şi obligaţiile părţilor
şi la acceptarea regulilor de lucru ale băncii. Convenţia are rolul
unui contract, deci devine un act juridic între părţi, încheiat în
formă autentică (scrisă), cu care clientul poate face dovada pe
cale judecătorească pentru încălcarea de către bancă a
clauzelor convenite (ex., operarea în cont fără acceptu
titularului de cont). În acelaşi timp, banca este protejată prin
lege pentru riscurile asumate şi contra eventualelor abuzuri din
partea clienţilor.
Relaţia dintre bancă şi client privind deschiderea
contului este următoarea:

 Legitimarea persoanelor care deschid contul;


 Depunerea setului de documente autentificate notarial;
 Convenirea asupra modului de acceptare a operaţiunilor efectuate
de Bancă şi a persoanelor care au dreptul să confirme acceptul;
 Încheierea acordului între bancă şi client, de regulă, sub forma
unui contract în care se stipulează drepturile şi obligaţiile
titularului de cont, cât şi ale băncii.
trecerea din proprietatea
clientului în cea a băncii, prin
Aspecte
marea ale contului
majoritate a bancar
înregistrare în cont, a ratelor
informaţiei-bani din credit rambursate,
reflectă schimburile de precum
proprietate a activelor şi a dobânzilor şi
financiare; comisioanelor cuvenite
băncii;
Cont Bancar
efectuarea şi de alte operaţiuni
trecerea din proprietatea băncii decât depozitele şi creditele,
în proprietatea clientului a unui cum ar fi constituirea de
credit acordat de bancă şi garanţii, operaţiuni în valută,
înregistrat în cont; operaţiuni cu titluri de valori
etc.
Conturile care se pot deschide clienţilor pot fi grupate în trei mari
categorii
conturi curente, conturi de depozite şi conturi de împrumut.
Conturile curente (conturi de decontare) se deschid clienţilor pentru
înregistrarea operaţiunilor curente de încasări şi plăţi în numerar, transferul
fondurilor între băncile clienţilor care reprezintă
încasări şi plăţi, precum şi alte operaţiuni generate de acordarea şi derularea
creditelor, constituirea şi retragerea depozitelor, diverse servicii prestate pentru
populaţie şi agenţii economici.
Contul curent funcţionează pe baza a două principii:
(a) asigurarea permanentă a disponibilităţilor, adică a soldului creditor;

(b) capacitatea juridică a titularului de a dispune de plăţi în proporţia în care activele din cont
sunt libere de gaj sau alte obligaţii dispuse de autoritatea publică.
Conturile de depozit Investiţiile financiare ale clienţilor făcute la bănci
cu scop de fructificare a capitalului sunt cunoscute sub numele de depozite
bancare la termen şi se înregistrează în conturi de depozite. Contul de
depozit este un cont de pasiv care se creditează cu sumele constituite ca
depozite şi se debitează cu cele ieşite din cont la lichidarea depozitului.
Depozitele pot fi în lei şi valută şi se constituie în baza unei convenţii scrise
între bancă şi client în care se prevăd suma, perioada şi dobânda, inclusiv
modalitatea de plată a acesteia
Conturile de împrumut reflectă obligaţiile clienţilor faţă de bancă şi
se debitează cu valoarea creditelor trase, creditându-se cu sumele
rambursate. Toate conturile de împrumut funcţionează prin intermediul
contului curent, respectiv cu sumele trase din credit se alimentează
contul curent, din care se fac apoi plăţile şi, invers, din sumele
disponibile în contul curent se rambursează creditele din contul de
credite şi se plătesc dobânzile şi comisioanele datorate băncii
Băncile comerciale pot deschide următoarele tipuri de
conturi
Tipurile de conturi bancare pentru Tipurile de conturi bancare pentru
persoanele juridice persoanele fizice
 Conturi curente  Conturi curente
 Conturi de împrumuturi  Conturi de depozit
 Conturi provizorii  Conturi de împrumut
 Conturi de depozit
 Conturi LORO
 (numai pentru bănci)
Principii de acţiune a conturilor
1. Contul serveşte pentru reflectarea relaţiilor • 4. Clientul are dreptul să ceară explicaţie
bancă_x0002_client, ceea ce incumbă pentru fiecare înscriere din extrasul din cont;
obligativitatea înregistrării tuturor modificărilor • 5. Fiecare operaţiune efectuată de bancă în
acestor relaţii în contul respectiv în ordinea contul clientului este trecută în extrasul din
cronologică; cont şi are la bazăcopia documentului în
2. Soldul contului bancar are un caracter funcţie de care s-a efectuat;
cronologic fiind modificat la dorinţa titularului • 6. Banca cere confirmarea clientului pentru
ca rezultat al efectuării diferitelor operaţiuni efectuarea operaţiunilor în cont, cât şi
pe care le efectuează titularul contului; confirmarea soldului de către clientul
3. Banca confirmă înregistrarea operaţiunilor respectiv.
în cont prin eliberarea unui document numit
extras din cont la anumite intervale de timp
sau la cererea titularului;
Operaţi
unile se
înregist
• 1. rează în
Operaţiunile ordine
se cronolo
înregistrează gicăîn
în ordine partidă
cronologicăî simplă
n partidă • 2.
Metode de operare în conturi curente

dublă Stabilir
• 1. Operaţiunile se • 2. Iniţial se ea la
înregistrează în stabilesc fiecareo
ordine cronologică numere pe o peraţie
în partidă dublă perioadă a
• 2. Prin contract fictivăcalcula soldului
sestabileşte data tă de la data propriu-
de închidere a operaţiunii – zis al
contului – epocă valută, până contulu
• la data i
3. Pentru fiecare
efectuării • 3.
operaţiuneînregist
rată secalculează operaţiunilor Calcula
dobânzi - numere în cont rea la
• • 3. La fiecare
4. La fiecare epocă
închiderea operaţi
se stabileşte
operaţiunii se ea
soldul
stabileşte dobânzi
operaţiunilor şi
dobânda lor–
soldul dobânzilor
totală numere
• 4. Dobânda lor,
totalăcalculat aferent
ă – dobânda e
fictivă = soldului
dobânda respecti
achitatăclient v,
ulu peperio
ada în
Metoda indirectă care el
a

Metoda în scară
Metoda directă

existat

de evidenţă
de evidenţă
de evidenţă
Metoda directă se caracterizează prin următoarele
particularităţi:
• Prin contract se stabileşte data de închidere periodică a
contului (semestrial, trimestrial, anual) şi perioada se
numeşte epocă;
• Operaţiunea se înregistrează în ordinea cronologică în
partidă dublă;
• Pentru fiecare operaţiune înregistrată se calculează
dobânzile numite numere de la data efectuării operaţiunii
denumită valută până la epoca de închidere a contului;
• La fiecare epocă, se stabileşte soldul operaţiunilor şi
totodată soldul dobânzii. Se presupune determinarea
numărului efectiv de zile al epocii, cât şi a modalităţii de
determinare a termenului.
Metoda indirectă se bazează pe înregistrarea în partidă dublă.
Utilizarea ei decurge din faptul că epoca nu poate fi stabilită, acest
lucru reieşind din caracterul relaţiilor dintre bancă şi client. Astfel,
înregistrarea se efectuează astfel:
• Se stabilesc numere pe o perioadă fictivă calculată de la
data operaţiunii până la data efectuării altor operaţiuni în
cont;
• La închiderea operaţiunii, se stabileşte dobânda totală,
adică de la deschiderea până la închiderea contului;
• Diferenţa dintre dobânda totală calculată şi cea fictivă va
reprezenta dobânda reală achitată clientului.
Metoda în scară decurge astfel:
• Înregistrarea operaţiunilor în partidă simplă;
• Stabilirea la fiecare operaţiune a soldului propriu-zis;
• Calculul, la fiecare operaţiune, al dobânzilor aferente

soldului contului respectiv pe perioada în care a


existat,
adică de la data operaţiunii precedente până la data
operaţiunii în cauză

S-ar putea să vă placă și