Managementul durerii - Curs 7 -

Sef Lucrari Univ. Dr. Andrada Mirea

PUNCTELE TRIGGER
 Punctele trigger
Dacă durerea este greu de definit, ea poate fi descrisă sau
evocată, însă, atât descrierea cât şi evocarea unei dureri are un
grad mai mare sau mai mic de precizie, în funcţie de factorii
individuali (gradul de colaborare, nivelul de instruire,
capacitatea de autocontrol şi mai ales coeficientul afectiv
asociat durerii).
În descrierea durerii are o deosebită importanţă gradul
de atenţie îndreptat asupra ei şi posibilitatea de
nedeturnare a atenţiei către senzaţii de altă natură. În
evocarea durerii un rol important îl are memoria
experienţelor durerose anterioare.
 Punctele trigger
Se impune o distincţie iniţială între două tipuri de durere:

Durerea patologică (clinică) – rezultă din diferite

leziuni/ perturbări somatice sau viscerale.

Durerea experimentală – este mai apropiată de simpla

senzaţie, rezultând din aplicarea unor stimuli la indivizi
sănătoşi.
 Durerea patologică

În acest tip de durere intervine întregul complex de

stimulare, mediere, modulare ascendentă şi
descendentă – integrare la diferite niveluri, asocierea
reacţiilor individuale.

De aceea durerea patologică nu mai poate fi

considerată ca o simplă senzaţie analizabilă şi
cuantificabilă, ci este un fenomen de reacţie globală a
unui întreg sistem algogen.
 Durerea experimentală
Aici intervin mai puţin sau deloc factorii afectiv-emoţionali sau
educaţionali şi culturali, iar cei motivaţionali lipsesc complet.

Acest tip de durere este mai uşor analizabilă şi

cuantificabilă. Stimulii algogeni pentru durerea produsă
experimental nu reprezintă însă decât în mică măsură calităţile stimulilor
care induc durerea patologică.
Singurul tip de durere provocată experimental şi
conservând caracterele cele mai apropiate de durerea
patologică este cea care rezultă din excitaţii repetate de
suprasolicitare kinetică a unui membru sau segment de
membru în condiţii de ischemie.
 Tipuri de durere dpdv
anatomo-fiziologic
Durerea primară – având ca prototip senzaţia de înţepătură, şi
care este bine localizată, rapid resimţită şi nu depăşeşte durata
aplicării stimulului. Durerea primară este una numai
tegumentară şi produce un reflex de flexie de apărare. Ea este în
mare măsură analoagă durerii induse experimental.

Durerea secundară –resimţită atât tegumentar, dar mai ales în

structurile profunde. Se dezvoltă lent, este mai puţin net
localizată şi are durată mai lungă decât aplicarea stimulului. Ca
efect secundar, se produce o contracţie musculară reflexă, ca
fenomen de apărare. Această durere este analoagă durerii
patologice.
 Tipuri de durere

Durerea cronică, numită şi sindromul cronic dureros, este

definită de Sternbach şi Fordyce ca o boală în sine.

După ultima clasificare a Comitetului de taxonomie IASP, 1994,

durerea cronică este definită ca o durere care persistă, între 1-6
luni, chiar şi după vindecarea procesului patologic care a
produs-o, rezistentă la medicamente şi tratamente uzuale.
 Tipuri de durere
Dacă durerea acută însoţeşte o leziune primară, pentru
durerea cronică lucrurile sunt mai complicate: ea poate
exista fără leziunea primară, fiind în realitate o durere
funcţională, deoarece comportamentul dureros nu se
corelează cu o afecţiune cunoscută. Termenul folosit
curent pentru această situaţie este somatizarea durerii.

El arată o modificare psihică caracterizată prin tendinţa la reclamarea a

numeroase simptome, care, de multe ori nu pot fi explicate medical.
Explicaţia ar consta în migrarea durerii din periferie spre central, cu alte
cuvinte, durerea este în capul bolnavului.
 Tipuri de durere
Pentru examinarea tegumentară şi a ţesutului celular
subcutanat se poate realiza o măsurare a sensibilităţii
tactile şi termice (corespunzătoare testării neurologice), urmată de
palparea-rularea uşoară a pliului cutanat între index şi
police(comparând apoi senzaţiile resimţite cu senzaţiile avute la aceeaşi stimulare în
zonele învecinate).

Înţeparea uşoară a pielii cu un ac poate depista forme de

hiperalgie, hipoalgie primară sau secundară iradiantă, la
distanţă, care urmează anumite traiecte.
 Punctele trigger
Aceste puncte sau zone dureroase se numesc trigger
(trăgaci n.n.) iar când sunt stimulate pot iradia la distanţă
durerea, respectând sau nu o anumită distribuţie
neurologică.
Dacă înţeparea acestor puncte se face sub control
electromiografic, se poate constata creşterea activităţii
muşchilor segmentului în care s-a proiectat durerea.

Tehnica trigger-point este o metodă obiectivă de depistare a locurilor dureroase şi este

foarte utilă pentru diagnostic şi tratamentul kinetoterapeutic.
 Punctele trigger

Muşchii, tendoanele, aparatul capsulo-ligamentar si

periostul pot avea trigger-points.
Durerea declanşată prin excitarea lor este profundă,
continuă, surdă şi mai ales determină apariţia unor
secuse musculare locale.

Un semn caracteristic pentru determinarea unui astfel de

punct este semnul tresăririi. Ele pot fi active sau latente.
 Punctele trigger

Determinarea punctelor dureroase este foarte utilă în

conducerea ulterioară a tratamentului, deoarece,
inactivarea acestor puncte determină abolirea durerii.

Caracteristic pentru durerea iradiantă de la un astfel de

punct este limitarea mişcării executate de muşchiul atins
de durere, deci adoptarea unei posturi antalgice.
 Punctele trigger
Aceste puncte se pot acumula în stare latentă pe
parcursul vieţii, pot persista mult timp după boală şi pot
declanşa dureri musculare prin activarea primara/
secundara de către factori precum:
Traumatisme directe;
Elongaţii;
Hipersolicitări musculare;
Traumatisme minore repetate;
Expuneri prelungite la frig, căldură, stres;
Patologie viscerală;
Patologie discală;
Patologie articulară;
Muşchi antagonişti.
 Punctele trigger

Puncte de măsurare a pragului

durerii miofasciculare la
subiecţi normali (după Fischer, 1987)
 Punctele trigger

Punctele miofasciale
trigger ale ale
membrului superior
 Punctele trigger
Punctele trigger şi durerea referită

Stimularea unor regiuni

limitate ale pielii (puncte)
poate evoca, în unele cazuri, o
senzaţie referită la mare
distanţă, cu topografie clară
(puncte). Liniile indică
cuplajele între două puncte
cutanate, dar nu reprezintă un
traiect.
(după Sterling, 1973)
Principalele
puncte trigger
care pot fi
descoperite prin
palpare