Sunteți pe pagina 1din 24

Tema 2.

Cadrul normativ în
domeniul auditului intern
1. Ierarhia actelor normative cu privire la auditul intern
2. Standardele Naţionale de Audit Intern
3. Codul Etic al auditorului intern
1.Ierarhia actelor normative cu privire la auditul intern

La momentul actual cadrul normativ aferent activităţii


de audit intern include:
 Se prezintă supliment 1
1.Ierarhia actelor normative cu privire la auditul intern

Sectorul public
Legea privind controlul financiar public intern nr.229 din 23.09.2010
 Conform legii nominalizate auditul intern este o activitate independentă şi obiectivă
care le oferă managerilor asigurare şi consultanţă, desfăşurată pentru a îmbunătăţi
activitatea entităţii publice.
 Aceasta are menirea are menirea să ajute entitatea publică în atingerea obiectivelor
sale, evaluînd printr-o abordarea sistemică şi metodică sistemul de management
financiar şi control şi oferind recomandări pentru consolidarea eficacităţii acestuia.
 Subdiviziunea de audit intern se instituie în număr de cel puțin trei unități de personal
în structura ministerelor, Casei Naționale de Asigurări Sociale, Companiei Naționale
de Asigurări în Medicină și în număr de cel puțin două unități de personal în
structurile autorităților administrației publice locale de nivelul al doilea.
De analizat Raportul consolidat privind ControlulFinanciar Public Intern
1.Ierarhia actelor normative cu privire la auditul intern

În Legea privind controlul financiar public intern sunt stipulate


următoarele prevederi aferente auditului intern:
 este prezentat scopul şi obiectul auditului intern;
 sunt descrise principiile fundamentale ale activităţii de audit intern şi
organizarea auditului intern;
 sunt stabilite drepturile şi obligaţiile conducătorului şi personalului
unităţii de audit intern, deasemenea drepturile şi obligaţiile
managerului entităţii auditate;
 sunt elucidate circumstanţele existenţei conflictelor de interese şi
restricţiile în activitatea de audit;
 este prevăzută raportarea activităţii de audit intern.
1.Ierarhia actelor normative cu privire la auditul intern

 Sectorul privat
1. Legea contabilităţii și raportării financiare
 Ea prevede reglementarea sistemului de control intern
al entității.
 Astfel, entitatea este obligată să organizeze un sistem
de control intern, răspunderea pentru organizare o
poartă conducerea.
 2. Regulamentul privind cadrul de administrare a
activității băncilor
2. Standardele Naţionale de Audit Intern

Standardele Naţionale de Audit Intern (SNAI) sunt elaborate în


baza Standardelor Internaţionale ale Practicii Profesionale de
Audit Intern. Ele sunt aplicabile sectorului public şi totodată se
recomandă sectorului privat.
Caracteristicile de bază ale SNAI:
 stau la baza îndeplinirii unei misiuni de audit intern;
 asigură criteriile atît de realizare, cât şi de evaluare a
activităţii de audit;
 constituie fundamentul unui înalt nivel profesional în
practica auditării.
2. Standardele Naţionale de Audit Intern

Obiectivele SNAI sunt următoarele:


 definesc principiile de bază, pe care auditul intern trebuie să
le urmeze;
 furnizează un cadru de referinţă în vederea realizării şi
promovării activităţilor de audit intern, care să aducă un plus
de valoare;
 stabilesc criteriile de apreciere a funcţionării auditului intern;
 favorizează îmbunătăţirea proceselor şi operaţiunilor
organizaţionale.
2. Standardele Naţionale de Audit Intern

 Auditul intern, conform SNAI, reprezintă activitate


independentă şi obiectivă, care oferă entităţii
asigurarea unui grad de control asupra operaţiunilor, o
îndrumează în ceea ce priveşte îmbunătăţirea
operaţiunilor şi contribuie la adăugarea unui plus de
valoare acestora, ajută entitatea în atingerea
obiecivelor, evaluînd, printr-o abordare sistematică şi
metodică, procesele de manajement al riscurilor, de
control şi guvernare a instituţiei, cu propuneri de
consolidare a eficacităţii lor.
2. Standardele Naţionale de Audit Intern

Standardele conţin anumite cerinţe cu privire la


exercitarea unei misiuni de audit, care convenţional pot
fi atribuite la următoarele etape:
– planificarea misiunii de audit intern;
– desfăşurarea auditului intern;
– raportarea rezultatelor obţinute;
– aprecierea funcţionării auditului intern.
2. Standardele Naţionale de Audit
Intern

SNAI sunt clasificate în mod similar ca şi Standardele Internaţionale ale


Practicii Profesionale de Audit Intern:
 Standarde de calificare – enunţă caracteristicile pe care trebuie să le
aibă unitatea de audit intern şi persoanele care exercită activităţi de
audit intern;
 Standarde performanță – descriu natura activităţilor de audit intern şi
definesc criterii de calitate pe baza cărora exercitarea acestor servicii
poate fi evaluată (executarea misiuni de audit);
 Standarde de implementare practică – reprezintă transpunerea
standardelor de calificare şi standardelor de performanță pentru
misiuni specifice: un audit de conformitate, activităţi de autoevaluare a
controlului intern, etc.
2. Standardele Naţionale de Audit
Intern

 Standardele reprezintă un set de cerințe obligatorii,


bazate pe principii, cuprizând:
- enunțuri privind cerințele de bază pentru practica
profesională a auditului intern și pentru evaluarea
eficacității acestuia, care se aplică la nivel organizațional
și individual;
- note privind interpretarea, care clarifică termenii sau
conceptele din cadrul enunțurilor.
2. Standardele Naţionale de Audit
Intern

 Numerotarea standardelor naţionale este analogică


cu cea a standardelor internaţionale.
 De exemplu, standardul naţional de calificare 1100
„Independență și obiectivitate” corespunde cu
standardul internaţional de calificare 1100 care este
întitulat în mod asemănător „ Independență și
obiectivitate”.
2. Standardele Naţionale de Audit
Intern

 Standardele de audit intern spre deosebire de standardele pentru


auditul extern şi aplicate de către societăţile de audit sau auditorii
individuali sunt ca volum prezentate în mod foarte restrâns, majoritatea
fiind dezvăluite prin intermediul unei singure fraze.
 Spre exemplu, standardul naţional de audit intern nr.1000 are
următorul conţinut: „Misiunea, competențele şi responsabilităţile
activităţii de audit intern trebuie să fie definite, în scris, în Carta de audit
intern, în conformitate cu Legea privind controlul financiar public
intern, Codul etic al auditorului intern, prezentele SNAI și definiția
auditului intern. Conducătorul activității de audit intern trebuie să
revizuiască periodic Carta de audit intern şi să o prezinte managerului
entității publice pentru aprobare.”.
2. Standardele Naţionale de Audit
Intern

 Note privind interpretarea:


Carta de audit intern este un document oficial care defineşte misiunea,
competențele şi responsabilităţile activităţii de audit intern. Aprobarea finală a Cartei
de audit intern reprezintă o prerogativă a managerului entității publice.
Carta de audit intern stabileşte:
a) poziţia auditului intern în cadrul entității publice, inclusiv tipul relaţiei de raportare
funcţională a conducătorului activității de audit intern faţă de conducerea entității
publice;
b) autorizează accesul la înregistrări, personal şi proprietăţi fizice relevante pentru
executarea misiunilor de audit intern;
c) defineşte sfera de cuprindere a activităţilor de audit intern.
1000.A1 –Tipul misiunilor de asigurare furnizate entității trebuie să fie definit în Carta
de audit intern. Dacă misiunile de asigurare sînt furnizate unor părți interesate din afara
entității, tipul acestor misiuni trebuie definit, de asemenea, în Carta de audit intern.
1000.C1 – Tipul misiunilor de consiliere trebuie definit în Carta de audit intern.
2. Standardele Naţionale de Audit
Intern

 Standardele de implementare includ:


 misiuni (activităţi) de asigurare;
 misiuni de consiliere.
 Misiune – activitate de asigurare și consiliere, autorizată prin act administrativ şi delimitată în
timp, cu o arie de aplicabilitate bine determinată, care se finalizează prin emiterea unui raport de
audit.
 O misiune poate include mai multe sarcini sau activităţi în scopul realizării unui set specific de
obiective înrudite.
 Misiune de asigurare - activitate care implică o analiză obiectivă a probelor de către auditorul
intern pentru a formula opinii şi concluzii cu privire la entitate, un sistem, o activitate sau un
proces. Tipul şi domeniul de aplicare a misiunilor de asigurare sînt determinate de către auditorul
intern.
 Misiunile de asigurare iau forma de substandarde, spe exemplu, 1000.A1
 Misiune de consiliere - activitate cu caracter consultativ desfăşurată la solicitarea beneficiarului
misiunii de consiliere. Tipul şi domeniul de aplicare al misiunilor de consiliere sînt convenite cu
beneficiarul misiunii de consiliere.
2. Standardele Naţionale de Audit
Intern

 Urmează analiza cadrului general al standardelor de


calificare și al standardelor de performanță.
 Supliment 2
3. Codul Etic al auditorului intern

 Codul etic al auditorului intern reprezintă un ansamblu de


principii şi reguli de conduită care reglementează activitatea
auditorilor interni (angajaţilor) din cadrul unităţilor de audit
intern în domeniul eticii profesionale.
 Scopul Codului etic constă în promovarea culturii etice în
activitatea de audit intern.
 Cultura etică în activitatea de audit presupune desfăşurare
profesiei de auditor intern cu profesionalism, loialitate,
corectitudine şi în mod conştiincios să respecte obligaţiunile de
serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea prejudicia
unitatea auditată.
3. Codul Etic al auditorului intern
rn

Codul etic urmăreşte asigurarea următoarelor obiective în activitatea auditorului intern:


 performanţa – desfăşurarea activităţii la cei mai înalţi parametri profesionali, în scopul
îndeplinirii interesului public, în condiţii de economicitate, eficacitate şi eficienţă;
 profesionalism – existenţa capacităţilor intelectuale, cunoştinţelor şi experienţei
profesionale, prin pregătire şi perfecţionare profesională, şi respectarea unui cod de
valori şi conduită comun tuturor auditorilor interni;
 calitatea serviciilor – asigurarea corespunderii nivelului serviciilor prestate SNAI,
legislaţiei în vigoare şi celor mai bune practici internaţionale;
 încrederea – promovarea bunelor relaţii între auditorii interni din cadrul profesiunii,
bazate pe principiile cooperării, susţinerii şi corectitudinii profesionale;
 conduită adecvată – comportarea ireproşabilă atît pe plan profesional, cât şi personal
în îndeplinirea sarcinilor de serviciu;
 credibilitatea- autenticitatea şi obiectivitatea informaţiei din rapoartele de audit intern.
3. Codul Etic al auditorului intern

Auditorul intern la exercitarea atribuţiilor trebuie să respecte


următoarele principii fundamentale:
 integritatea – este corect, onest şi incoruptibil;
 obiectivitatea – asigură cel mai înalt nivel de obiectivitate
profesională şi imparţialitate la colectarea, evaluarea şi
comunicarea informaţiei despre procesul examinat, nu este
influenţat în formularea concluziilor şi recomandărilor;
 competenţa - deţine cunoştinţe ale domeniului auditat pentru a
realiza activitatea care i se cere să o îndeplinească;
 confidenţialitatea – nu trebuie să dezvăluie verbal sau în scris,
informaţiile obţinute.
3. Codul Etic al auditorului intern

În Codul etic, pentru a defini şi explica aplicarea principiilor menţionate,


fiecare este prezentat după schema:
 noţiuni generale, se defineşte principiul;
 reguli de conduită, se indică normele de conduită profesională;
 aplicare practică, se prevede modul de aplicare în practică a regulilor de
conduită etică.
Regulile conduitei profesionale ale auditorului intern specifică normele de
conduită profesională şi cerinţele, aplicabile auditorului intern în exercitarea
obligaţiunilor de serviciu pentru a respecta principiul respectiv.
În continuare vor fi prezentate principiile fundamentale privind conduita
profesională a auditorului intern şi regulile conduitei profesionale aferente
fiecărui principiu:
3. Codul Etic al auditorului intern

Integritatea:
 realizarea activităţii cu onestitate, conştiinciozitate şi rigurozitate;
 respectarea legislaţiei şi exercitarea obligaţiunilor de serviciu în conformitate cu
cerinţele profesiei;
 evitarea implicării în activităţi ilegale sau fapte, ce discreditează auditorul intern
sau se răsfrîng negative asupra entităţii.
Independenţa şi obiectivitatea:
 manifestarea independenţei şi obiectivităţii în tratarea problemelor aflate în
analiză;
 evitarea implicării în activităţi sau relaţii, care afectează imparţialitatea;
 neacceptarea cadourilor şi serviciilor în exerciarea atribuţiilor de serviciu, cu
excepţia semnelor de atenţie simbolice, conform normelor de politeţe şi
ospitalitate prevăzute de legislaţie.
3. Codul Etic al auditorului intern

 Competenţa:
 obţinerea consultaţiilor din partea specialiştilor în domeniu, în cazul în care
auditorul intern din cadrul unităţii de audit intern nu dispune de aptitudini
profesionale necesare;
 efectuarea misiunilor de audit intern în conformitate cu cadrul normativ în
vigoare;
 îmbunătăţirea permanentă a competenţei profesionale, eficienţei şi calităţii
activităţii desfăşurate.
 Confidenţialitatea:
 protejarea informaţiei obţinute în cadrul îndeplinirii obligaţiunilor de serviciu;
 neutilizarea informaţiei obţinute în cadrul activităţii în scopuri personale, care ar
prejudicia activitatea unităţii auditate sau interesele publice, sau care contravin
legislaţiei în vigoare.
3. Codul Etic al auditorului intern

Auditorii interni trebuie să informeze în scris coducerea


unităţii de audit intern despre cazurile:
 existenţei neclarităţilor în aplicarea prevederilor
Codului etic;
 apariţiei conflictelor personale între auditorul intern şi
managerul entităţii auditate;
 constrângerii să acţioneze în mod neadecvat, lipsit de
etică, să încalce legislaţia în vigoare.
3. Codul Etic al auditorului intern

 Anual ei semnează Declaraţia privind respectarea


prevederilor Codului în două exemplare (unul se
păstrează la conducere).
 Totodată, înaintea începerii fiecărei misiuni de audit
intern, completează o Declaraţie de interese, care
oferă informaţii despre funcţiile sau interesele
deţinute în afara entităţii, care pot avea un impact
asupra activităţii lui.

S-ar putea să vă placă și