Emotiile negative: o radiografie atenta (Partea I)

V-ati intrebat vreodata cum s-au instalat emotiile in sufletul si in viata noastra? Cine sau ce a generat primele emotii de care ne amintim si cum si de ce am reactionat asa cum am reactionat? Ce gol sau ce nevoi umplu unele emotii? Cum le descifram semnificatia? Haideti sa gasim impreuna cateva posibile explicatii, din perspectiva psihologica si din perspectiva evolutiei spirituale, cu mentiunea ca e posibil ca o teorie sa nu fie mai buna decat alta, ci doar sa se completeze reciproc. Incercarile de definire ale acestora intampina adesea contradictii, si in filosofie, si in psihologie, si la nivelul reprezentarilor sociale: Platon considera ca emotiile perturba gandirea pentru I. Kant ele sunt maladii ale sufletului Darwin le integreaza n valoroase comportamente adaptative si evolutive ale speciilor J.P. Sartre afirma ca emotiile sunt un mod de existenta a constiintei ce permite ntelegerea propriei fiinte n lume conform lui Ren Descartes ceea ce este sentiment in privinta unui subiect, este intodeauna actiune in orice alta privinta Mai mult, sunt curente filosofice potrivit carora atunci cand spiritul uman intalneste pentru prima oara lumea, el este deja inzestrat cu un bagaj de idei sau concepte care nu au nicio legatura cu experienta, iar alte curente care afirma ca la nastere intelectul este o foaie alba, fara nici un fel de semne pe ea si ca doar experienta ii poate furniza idei si sentimente. Pana in zilele noastre domeniul emotiilor se prezinta, de cele mai multe ori, confuz: Teoriile evolutive ale emotiilor subliniaza caracterul adaptativ al acestora si functia de semnal; Teoriile cognitive insista asupra modalitatii in care prelucram informatiile din exterior si apoi elaboram planurile pe care le vom pune in actiune; Teoriile fiziologice insista pe relatiile dintre emotie ca stare mentala sau cognitiva si expresia ei somatica sau viscerala. Emotii de baza precum: bucuria, tristetea, mania, frica, dezgustul, surpriza etc, la om pot fi diferentiate de mimicile carora le dau nastere si se caracterizeaza printr-un ansamblu de trairi specifice insotite, in mod invariabil de manifestari fiziologice si comportamentale.

Trairile psihice genereaza stari mentale numite afecte:

 Unele cu o durata limitata, rezulta din expunerea la un stimul extern precis (tristetea provocata de o veste rea). Acestea sunt emotiile de baza si derivatele lor. Altele mai durabile si legate mai mult de relatii dect de evenimente; este vorba despre sentimente. Emotivitatea este capacitatea de a reactiona prin emotii si depinde de interactiunile complexe dintre bagajul genetic si factorii de dezvoltare, mai ales la varsta tanara, nivelul emotional la care ne gasim reprezentand o stare de care va depinde majoritatea celorlalte functii integrate ale organismului. Achizitia, stocarea, restituirea datelor depind foarte mult de starea afectiva si de raportul dintre aceasta si setul de credinte deja format. Emotia a mai fost definita ca o stare de agitatie a intregului organism, fiind un semnal homeostatic fundamental al carui rol depinde de cauzele care i-au generat aparitia si de semnificatia pe care ele o au pentru viitorul persoanei. Traseul emotiilor Atunci cand o persoana trece printr-o emotie, se produc anumite schimbari atat in sentimentele sale, cat si in comportamentul sau exterior, cum ar fi: accese de plans sau de ras, devine irascibila sau chiar furioasa, se incrunta etc. Acestea sunt doar efecte superficiale produse de emotii, dar emotiile produc schimbari si la nivelul anumitor functii ale organismului, precum: respiratia, circulatia sangelui, procesele senzoriale sau activitatea glandulara. Putem spune ca incepe o furtuna emotionala, in timpul careia: inima bate mai repede, stomacul se opreste din digerat, vasele sanguine se contracta, transpiratia se poate intensifica etc. Aceste semnale sunt de fapt efectele actiunii ramurii simpatice a sistemului nervos vegetativ, ramura care ne domina in timpul emotiilor. Imediat dupa reactia emotionala, preia controlul ramura parasimpatica, aceasta facand ca inima sa isi incetineasca ritmul, stomacul sa inceapa din nou sa digere si saliva sa se secrete. Apoi, dupa un timp, echilibrul se reface. Cand realizam ca emotiile dau peste cap, in mod real, echilibrul functiilor din organismul unui copil sau al unui adult, putem intelege cat e de important sa evitam situatiile care pot genera emotii negative puternice. Zonele sensibile pot fi activate de confruntarea cu o problema/situatie care ne destabilizeaza si ne fac sa ne pierdem increderea in noi, mai ales in cadrul relatiilor cele mai importante din viata noastra: familie, cuplu, relatii profesionale. De obicei exploziile de acest fel sunt semnale si evidentiaza un prea-plin de frustrari, de insatisfactii si de conflicte acumulate, dar pot actiona si ca o supapa de siguranta atunci cand tensiunea este prea mare, putand duce la decongestionarea unei situatii dureroase. Amprente relationale In opinia psihologului francez Jacque Salome, fiecare dintre noi este asemenea unui camp imens pe care se deseneaza o multitudine de amprente relationale.

Amprentele relationale ne-au fost create intentionat de cei apropiati sau mai putin apropiati, tot ei impunand inconstient alte amprente relationale, prin anumite mesaje, enuntate implicit sau explicit, sau mesaje informale, mai subtile, dar care ne-au lasat atat de multe urme, dovedind ca sunt la fel de pregnante ca si celelalte. Unele amprente ne-au fost transmise in momentul conceperii noastre si sunt, in general, in legatura cu o dorinta sau cu un vis. Altele ne-au fost transmise in timpul perioadei de sarcina sau in primii ani de viata, s-au nascut din temeri, previziuni, sperante sau credinte. O amprenta se inscrie cu si mai multa forta, avand un impact mult mai mare, daca este primita pe un teren maleabil, receptiv, pe care il avem cu toti atunci cand suntem mici. Cum am dobandit reactia la emotiile noastre negative, la emotiile celor din jur si cum ne-am creat tiparele de reactie? Nu este nevoie sa te uiti in oglinda pentru a-ti da seama ca exista mai multe persoane care co-exista in tine.Jacques Salom In domeniul emotional, de mici copii, preluam si invatam de la parinti, de la persoanele de ingrijire si de la persoanele semnificative in viata noastra, chiar de la copiii mai mari, comportamente si atitudini care se vor constitui, incet-incet, intr-o adevarata banda personala, care porneste ori de cate ori experimentam situatii delicate, mai putin placute, si care trezesc in noi reactii de: suparare, agresivitate, accese de manie, gelozie, rivalitati, chiar frica. Toate acestea au activat in organismul nostru o anumita energie emotionala care isi are originea in primii nostri ani de viata. Pe masura ce crestem, ne maturizam, evoluam, dobandim capacitatea de a degaja aceasta energie ineficienta, dar trebuie sa aruncam o privire asupra intamplarilor din prima parte a copilariei, intrucat aceste emotii negative sunt stocate in straturi pe care re-cunoscandu-le, dandu-le la o parte, vom putea ajunge la cauza initiala, le vom putea intelege si accepta. Cand un copil ii vede pe ceilalti exteriorizandu-si emotiile de manie sau de nemultumire intrun mod necontrolat, el invata, de cele mai multe ori, ca o astfel de manifestare este buna de copiat, de la adultul caruia fie ii scapa be buze cuvinte manioase, aspre, care se lasa coplesit de emotiile sale scapate de sub control si care, prin aceasta atitudine, ofera copilului lectii pline de influenta cu privire la modul in care sa-si controleze el insusi emotiile! Probabil va amintiti, peste timp, modul in care emotiile puternice pe care le-ati trait cand erati mici, au afectat nu numai comportamentul vizibil, ci si functiile interne ale organismului copilului de atunci: cand ati fost suparati si vi s-au declansat reactii emotionale, va amintiti ca poate va era dificil sa mancati, sa dormiti sau chiar sa invatati. Apoi, cand ati trecut de acea stare emotionala si corpul a revenit la o stare de echilibru, copilul de atunci a putut sa reia activitatile blocate sau intrerupte. Copiii isi exprima supararea in multe feluri tipete, accese de nervozitate, lovituri sau muscaturi; pe masura ce cresc, copiii invata adesea ca, atunci cand isi exprima nemulturmirea in mod deschis, vor fi pedepsiti, asa ca vor incerca sa isi exprime supararea in alte moduri bosumflandu-se, mancand peste masura, refuzand sa vorbeasca, retragandu-se in camera lor.

Odata cu trecerea anilor, ne-am schimbat comportamentul la suparare de la eliberarea necontrolata a energiei acumulate, prin lovituri, muscaturi am inceput sa ne indreptam nemultumirea asupra obiectului sau persoanei care a generat-o, aceasta reactie fiind mai putin violenta, mai simbolica si mai verbala. Si, cum unui copil nu-i ia prea mult timp sa descopere ca accesele de nemultumire sau chiar de furie reprezinta o metoda usoara de a obtine ce isi doreste, a facut deja un prim pas in a-si manipula parintii pentru a le oferi ce doresc pentru a-i impaca, in loc sa astepte pand cand copilul depaseste furtuna emotionala. Copilul de atunci a devenit azi, probabil, foarte abil in a manipula situatii in favoarea sa. Agresivitatea - cum, cand si de ce a aparut? Agresivitatea este una dintre formele sub care se poate manifesta mania si repezinta una dintre cele mai dificile forme de comportament emotional negativ carora cei din jur trebuie sa le faca fata. Cauzele pot fi, de exemplu, o reactie in caz de nemultumire sau poate fi legata de anumiti factori fizici, precum oboseala sau foamea, dar poate fi determinata si de dorinta de a atrage atentia celorlalti sau de a demonstra superioritatea; mai poate aparea din sentimente de nesiguranta, care l-au facut pe copil sa simta nevoia de a fi defensiv, ca un mijloc de autoaparare: daca actionez primul, voi controla situatia. Accesele de manie sunt un alt mod prin care de mici ne-am exprimat mania in situatiile in care nu le-am putut controla. Un acces de manie poate lua forma unui comportament violent fizic, sau poate lua forma actiunilor distructive. Daca intr-un acces de manie am obtinut de la parinti ceea ce am vrut in acel moment, nu e de mirare ca am invatat foarte repede ca un astfel de spectacol simplu e eficient si astfel sa il repetam, intrucat am atras atentia adltilor, i-am influentat deja sa faca asa cum am vrut noi. Obiceiurile rele deja dobandite sunt intotdeauna greu de inlaturat, ele deja se constituie in tipare de reactie si isi poarta amprenta in timp, devenind o banda personala greu de modificat. O alta forma de expresie a maniei este caracterul certaret. Pana la un punct, cearta este urmarea fireasca a interactiunilor sociale ale copiilor; cei care au mai multe contacte sociale se cearta mai des, isi descopera propria pozitie si isi exprima opinia personala. Certurile devin insa periculoase cand, la manie, sunt spuse lucruri care ranesc celelalte persoane. De copii ne-am format deprinderile relationale prin experienta contactelor cu alti copii. S-ar putea ca pentru adulti sa nu fie prea amuzant sa asculte toate certurile si gafele sociale ale copiilor, dar pentru copii este important sa aiba aceste experiente, cu ajutorul lor progresand spre cai mai acceptabile, din punct de vedere social, si mai mature, in ceea ce priveste stabilirea relatiilor. Gelozia este o combinatie a sentimentelor de manie si de teama manie, deoarece copilul de atunci a fost frustrat in dorinta sa de a fi iubit cel mai mult si teama, datorita posibilitatii de

a pierde dragostea parintilor, a invatatoarei sau a unei alte persoane semnificative pentru el, atunci cand acestea isi indreapta atentia si catre altcineva. Intrucat pentru copilul mic atentia este confundata cu dragostea, gelozia copiilor mici este indreptata, de obicei, impotriva unei alte persoane cea despre care copilul crede ca i-a luat locul in relatia cu cei dragi lui. Gelozia il face pe copil sa revina la vechile obiceiuri sau comportamente imature, cum ar fi: suptul degetului, atitudine de neascultare, cersirea atentiei prin refuzul de a manca, pretentia ca este bolnav sau ca ii este teama. Pentru copilul mic, nu conteaza daca motivul de frica este real sau imaginar, deoarece, pentru el, sentimentul de frica este acelasi, iar teama sa creste direct proportional cu masura in care copilul se considera a nu fi in stare sa faca fata unei situatii, si, din aceasta cauza, se simte amenintat. Frica nu inseamna intotdeauna slabiciune, uneori ea putand sa ne salveze viata; in unele situatii ea poate conduce la o actiune mai rapida, la o mai mare incordare musculara si la un efort mai concentrat, care, intr-o conjunctura normala, nu ar fi posibile; in acelasi timp, frica ne poate conduce si la panica, la o emotie dezorganizata si distructiva, care te lasa in mijlocul unei actiuni neterminate, care paralizeaza, in loc sa stimuleze, si care lasa fara putere si cele mai bine dezvoltate deprinderi de comportament eficient. Indiferent de modul in care am reactionat in trecut, situatia care ne-a declansat acel comportament a lasat o amprenta care nu depinde neaparat de continutul mesajului, ci de sensul pe care i l-am atribuit, fie ca este vorba despre un cuvant, un comportament sau un gest. Toate aceste se imregneaza adand in noi, gasind un teren receptiv in acel moment. Mesajele se inscriu cu atat mai puternic cu cat sunt emise foarte devreme si de catre persoane semnificative din trecutul nostru. Toate aceste amprente relationale dobandite in copilarie se pot manifesta prin somatizari, comportamente si boli recurente. Majoritatea dintre noi vom descoperi la un moment dat, impactul real al unei amprente relationale asupra vietii noastre, atunci cand ii vom simti forta in relatie cu cei apropiati. ---------------------------------------------------------------------------------------------------de Mona Georgescu, Psiholog sursa : http://www.damaideparte.ro/