Anatomia sistemului limfatic

Limfa are rolul de a transporta substante nutritive si de a prelua deseurile celulare. Aceasta are o compozitie asemanatoare cu plasma sanguina, din care deriva. Aspectul limfei difera in functie de zona in care se gaseste (de exemplu, la nivel intestinal, aspectul limfei este laptos datorita grasimilor continute). Limfa are rol important in imunitatea organismului uman. Pe langa deseuri si toxine, limfa mai transporta si agenti infectiosi bacterieni si virali care sunt retinuti la nivelul ganglionilor limfatici. Ea intervine in transportul lipidelor absorbite la nivelul chiliferelor (vaselor) intestinului subtire. Sistemul limfatic este alcatuit din:

vase limfatice organe limfatice

Vasele limfatice duc limfa de la tesuturi spre circulatia sanguina. Cele mai mici vase limfatice sunt capilarele (vasele limfatice initiale). Acestea se varsa in precolectoare care la randul lor se varsa in colectoare. Colectoarele sunt reprezentate de ductul toracic si marea vena limfatica

Ductul (canalul) toracic se formeaza in dreptul vertebrei L2 unde se afla cisterna lui Pequet si are un traseu ascendent, de-a lungul coloanei vertebrale, traversand diafragmul prin acelasi orificiu cu aorta. La nivelul gatului, ductul toracic se varsa in vena subclavie stanga. Ductul toracic colecteaza limfa de la nivelul: - membrelor inferioare - abdomenului- hemitoracelui stang - membrului superior stang - jumatatii stangi a extremitatii cefalice Marea vena limfatica dreapta (canalul limfatic drept) se varsa in vena subclavie dreapta si dreneaza limfa din: - membrul superior drept - hemitoracele drept - jumatatea dreapta a extremitatii cefalice.

Organele limfatice sunt impartite in:

Organele limfatice centrale sunt:

centrale periferice

timusul -este locul de maturizare al limfocitelor T. Atinge maximul de dezvoltare la pubertate si apoi involueaza prin transformarea tesutului limfatic in tesut adipos. Acesta este situat in mediastinul antero-superior si prezinta 2 lobi impartiti in lobuli. Din punct de vedere histologic, este alcatuit din 2 zone: la periferie se afla zona corticala, alcatuita in principal din limfocite, iar in zona centrala se afla zona medulara, alcatuita din tesut epitelial.

maduva osoasa se gaseste in interiorul oaselor, in special a celor late (ex. stern, oasele bazinului). La acest nivel se produce maturizarea limfocitelor B. ficatul - indeplineste rolul de organ limfatic central doar in viata intrauterina si reprezinta locul unde se realizeaza diferentierea si maturizarea limfocitelor B.

Organele limfatice periferice sunt:

ganglionii limfatici sunt aglomerari celulare de forma rotunjita care se gasesc pe traseul vaselor limfatice. Au un diametru de 10-15 mm si contin foliculi limfatici bogati in limfocite. In organismul uman se gasesc intre 400700 de ganglioni care filtreaza si purifica limfa. Acestia sunt repartizati intr-o retea profunda (ganglionii din regiunea abdominala, toracala si a gatului) si intr-o retea superficiala (ganglionii inghinali, occipitali, axilari si cervicali). Din

punct de vedere filogenetic, ganglionii limfatici au o zona corticala (la periferie) care este locul de proliferare si diferentiere a limfocitelor B, o zona paracorticala (zona timodependenta)in care predomina limfocitele T si o zona medulara (in jurul hilului) alcatuita din limfocite B si T, vase de sange, vase limfatice etc.

splina - este situata in hipocondrul stang (in etajul abdominal superior). In mod normal nu este palpabila decat atunci cand dimensiunile acesteia sunt marite (splenomegalie). La exterior are o capsula subtire care transmite septuri conjunctive in interiorul organului. Din punct de vedere structural si functional aceasta are 2 regiuni: pulpa rosie, care contine macrofage si are rolul de distrugere a hematiilor si pulpa alba, care corespunde foliculilor limfatici si este alcatuita din limfocite B si T.

tesuturile limfatice se gasesc la nivelul mucoasei tubului digestiv, respirator si la nivelul tegumentului. La nivelul tubului digestiv se gasesc celule imunitare fie diseminate, fie grupate in foliculi limfatici a caror structura se aseamana cu cea a ganglionilor si a splinei. Foliculi limfatici izolati se gasesc la nivelul esofagului, colonului, rectului. La nivelul faringelui, foliculii sunt organizati in amigdale faringiene. Acestea, impreuna cu amigdalele linguale, tubare si palatine formeaza inelul limfatic Waldayer.

Circulatia limfatica Circulatia limfatica este o circulatie centripeta (de reflux) care incepe in spatiile interstitiale si se termina in spatiul retroclavicular drept sau stang. Circulatia limfei se realizeaza prin urmatoarele mecanisme:

propriul

mecanism

de

contractie

al

vaselor

mari

limfatice

(10-15

contractii/minut); presiunea pe vasele limfatice exercitata de fortele externe: contractia musculara, pulsatiile arteriale, peristaltismul intestinal; modificarile de presiune intratoracica, pozitive si negative, ce apar in timpul respiratiei.

Afectiuni cauzate de deplasari ale vertebrelor coloanei

Coloana vertebral - Afectiunile coloanei vertebrale Deplaserea vertebrelor coloanei vertebrale de la pozitia lor normala poate constitui cauza diferitelor afectiuni, altele decat cele ale coloanei vertebrale. Va prezentam in continuare o lista succinta cu afectiunile considerate traditional ca fiind efecte ale deplasarilor vertebrale.

Legenda: C vertebra cervicala, T vertebra toracica, L vertebra lombara

C1 cefalee, migrena, nevroza, surmenaj, lapsus, insomnie, hipertensiune, oboseala cronica, ameteala. C2 imbolnaviri, afectiuni sinusale, erizipel, boli oftalmice, otite, surditate, lesin, diverse dureri. C3 nevralgii, boli ale tenului, eczeme C4 alergie asmatiforma, stari asmatiforme, tulburari auditive, polipi C5 inflamatia corzilor vocale, ragusire, tonsilita C6 torticolis, dureri ale bratelor, amigdalita, tuse convulsiva C7 boli ale tiroidei, inflamatia glandelor salivare, raceala T1 dureri ale antebratului si ale mainilor

T2 bronsita, pneumonie, astm, tuse T3 afectiuni respiratorii T4 pneumonie, pleurita (nu si in caz de febra) T5 anemie, hipotensiune T6 afectiuni cardiovasculare si dureri ale toracelui T7 febra, insuficienta circulatorie, ulcer, gastrita T8 afectiuni ale ficatului si colecistului, herpes intercostal, boli ale articulatiilor T9 oboseala cronica, alergii, urticarie T10 dureri de stomac, tulburari gastrice, arsuri stomacale, tulburari digestive T11 inflamatii ale tegumentului, eczeme, scleroza arteriala, dureri renale T12 reumatism, balonare, sterilitate

L1 constipatie, inflamatia intestinului gros, dizenterie, diaree, hernie L2 crampe, afectiuni respiratorii, acidoza, flebita L3 tulburari ale vezicii biliare, tulburari ale menstruatiei, eunerizis nocturn, tulburari ale climaxului, impotenta L4 discopatie lumbago, dureri ale spatelui, dureri ale genuchiului L5 tulburari ale circulatiei gambelor, glezne tumefiate, picior plat, picior obosit, crampe ale gambelor, dureri ale osului sacral, hemoroizi, prurit anal, dureri ale coccisului.

Hernie de disc
Coloana vertebral - Afectiunile coloanei vertebrale Introducere Hernia de disc, cunoscuta si sub numele de ruptura a discului intervertebral, este o afectiune prin care o parte din discul intervertebral apasa elementele anatomice din canalul spinal (radacinile nervoase si maduva spinarii). Acest lucru se intampla atunci cand inelul fibros care mentine discul pe loc se rupe, permitand nucleului central sa alunece in afara. Rezultatul este hernierea nucleului pulpos in canalul spinal. Varsta si traumatismele repetate sunt factori care predispun la aparitia herniei de disc lombare. Cele mai frecvente hernii de disc sunt intalnite in portiunea inferioara a coloanei lombare, la nivelul discurilor L4 si L5. Protruzia discala este o alunecare unilaterala a discului spre canalul spinal si radacina nervoasa, cauzand durere, amorteala si slabiciune musculara pe acea radacina nervoasa pe care o afecteaza.

Simptome: Durerea este prezenta in mod constant si este localizata in stransa relatie cu discul intervertebral herniat. Durerea este numita si sciatica, ea se extinde din spate spre coapsa pe portiunea posterioara, pana la nivelul gambei si piciorului, uneori numai unilateral. Tabelul urmator ilustreaza localizarea deficitului motor, a deficitului de sensibilitate si a modificarii de reflexe in functie de diferitele nivele ale herniei de disc lombare: DISCUL L3 - L4 genunchiului L4 - L5 L5 - S1 sau abolit regiunea tibiala Partea dorsala a piciorului Picior si dorsiflexia halucelui Picior si flexia plantara sau abolit Diagnostic Examinarea coloanei vertebrale arata scaderea amplitudinii lordozei lombare, scaderea gradului de mobilitate din cauza musculaturii contractate. Testul Lasegue (ridicarea piciorului intins) provoaca durere prin intinderea radacinii nervoase. Testarea grupelor musculare izolate poate arata deficit motor. Reflexele rotuliene si achiliene pot fi modificate. Sensibilitatea poate fi diminuata la testarea cu acul. Daca istoricul pacientului si examenul fizic sugereaza o afectare a discurilor lombare, atunci investigatia de electie pentru precizarea diagnosticului este imageria prin rezonanta magnetica nucleara (RMN). Cand aceasta nu este disponibila, se poate efectua examen computer-tomograf (CT) lombar sau mielografie-CT. Tratament Tratamentul initial presupune administrarea de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene si repaus la pat. Circa 80% dintre herniile de disc se pot ameliora prin tratament. O parte din medici prescriu tratament fizioterapic, tractiuni musculare, aplicatii de ultrasunete, stimulare musculara pentru combaterea contracturilor precum si gimnastica medicala pentru intarirea musculaturii spatelui si a abdomenului. Acestea au rolul de a preveni recurentele sciaticii in aceasta boala. O metoda noua si foarte eficienta este kiropractiaosteopatia talpii DEFICIT MOTOR Flexia coapsei, extensia REFLEX MODIFICAT DEFICIT SENZITIV

Reflexul rotulian diminuat Partea anterioara a coapsei,

Reflexul achilian diminuat Partea laterala a piciorului si

Scolioza
Coloana vertebral - Afectiunile coloanei vertebrale Scolioza este o modificare n plan longitudinal a coloanei vertebrale n C sau n S. 1. Curbura n C cuprinde cam toat coloana, - musculatura din exteriorul curburii este relaxat -> MASAJ DE TONIFIERE, - n timp ce musculatura din interiorul coloanei este contractat -> MASAJ DE RELAXARE

2. Curbura n S cervico-dorsal - dorso-lombar (cea mai frecvent)

Discopatia lombar
Coloana vertebral - Afectiunile coloanei vertebrale Discopatia lombara se caracterizeaza prin procesul de degeneresceta discala, prin care nucleul si pierde omogenitatea fibroasa si se ngusteaza, iar pe inelul fibros apar fisuri si fante. (Stroescu, 1979) . Discopatia este boala discului vertebral. Discul vertebral foarte precoce, odata cu ncetinirea procesului de crestere sufera fenomene degenerative, legate n principal de degradarea substantelor proteice din nucleul pulpos si inel fibros. Dinamica discului si fortele care nasc n cursul miscarilor fac posibila

dilacerarea fisurilor discale si chiar ruperea inelului fibros cu hernierea nucleului spre canalul rahidian si gaura de conjugare. Apare un conflict discoradial, care implica iritarea sau chiar compresarea radacinii, spatiului interdiscoligamentare fiind foarte redus. Fragmentarea si migrarea nucleului pulpos reprezinta hernia de disc, stare de deteriorare a discului care este ireversibila, necesitnd chiar si tratament neuro-chirurgical. Hernia de disc este cea mai des ntlnita forma a dicopatiei vertebrele. Evolutia discopatiei lombare Evolutia discopatiei se face treptat, la nceput apare durerea lombara. Concomitent cu durerea apare criza de lumbago, care este contractura puternica si dureroasa a musculaturii paravertebrala lombara. Dupa Arsene boala discului evolueaza n patru faze: prima faza de mpingere cnd nucleul forteaza inelul fibros; faza a doua cnd se rupe inelul fibros; faza a treia cnd fragmentul migreaza fragmentul; faza a patra de supraadaugare a procesului artrozic. Cea mai frecventa forma a discopatiei ntlnita este hernia de disc, care se poate produce la orice nivel dar cea mai afectata este coloana lombara, apoi cervicala si mai rar dorsala. Iaroslav Kiss descrie urmatoarele stadii evolutive ale discopatiei lombare: o protruzie simpla care irita ligamentul intervertebral comun posterior ( suferinta este ligamentara, durerea este vie deoarece acest ligament este foarte bine inervat, la fel cu straturile externe ale inelului fibros ); o hernie subligamentara a discului ( expresia clinica este lombasciatica ); hernie transligamentara posterioara, libera, ce gliseaza de-a lungul radacinii si o blocheaza comprimnd-o n gaura de conjugare. Cea mai eficienta metoda in tratarea discopatiei este kiropractia asociata cu masajul terapeutic

Artroza coxofemural - coxartroza

Coloana vertebral - Afectiunile coloanei vertebrale Artroza coxofemural (coxartroza) apare la persoane peste 50 ani i este una dintre formele cele mai invalidante. Se manifest cu dureri n regiunea inghinal sau fesier, ce pot iradia n coaps, fiind intensificate de mers pe scri sau teren accidentat. Muchii periarticulari pot prezenta cont racturi. n fazele mai avansate apar hipotrofia muscular, limitarea micrilor articulare i impoten funcional a membrului inferior de partea afectat.

Tratament repaus articular intermitent dietoterapie pentru reducerea excesului ponderal

medicamente analgezice-antiinflamatoare i decontracturante fizioterapie, balneoterapie, kinetoterapie i masaj

n stadiile avansate de deformare a capului femural, dureri i impoten funcional accentuat, este indicat tratamentul chirurgical.

Scopul masajului terapeutic: diminuarea durerii decontracturarea muscular mbuntirea tonusului i excitabilitii musculaturii nvecinate articulaiei

Masajul trebuie s fie calm i miorelaxant, executnd manevrele uor i lent. neteziri, pe regiunea fesier, mergnd lateral spre regiunea trohanterian i spre coapse friciuni uoare frmntat vibraii

! NU SE FAC MICRILE PASIVE N ARTICULAIA COXOFEMURAL Pe musculatura nvecinat coapsei, pentru prevenirea hipotoniei i hipotrofiei, se aplic manevre mai energice: neteziri friciuni cu podul palmei frmntat tapotament cernut rulat vibraii

Hidromasajul poate realiza n profunzime o mbuntire a circulaiei sanguine i a troficitii locale, ca i o relaxare muscular n aceast regiune, unde articulaia este acoperit de un strat celuloadipos i muscular voluminos

Lombosciatica
Coloana vertebral - Afectiunile coloanei vertebrale Lombosciatica consta in afectarea unei rdcini a nervului sciatic produs de procesul de discartroz,

care favorizeaz migrarea nuclelui pulpos al discului intervertebral. Se manifest cu dureri lombare instalate brusc n timpul ridicrii unei greutisau la redresarea coloanei vertebrale. n alte cazuri durerea se instaleaz lent, acentundu-se progresiv.

Din zona lombar, durerea poate iradia pe unul din membrele inferioare (cnd este afectat rdcina L5 a nervului sciatic, iradierea durerii este pe faa posterioar a coapsei, faa extern a gambei i faa dorsal a piciorului; cnd este afectat rdcina S1, durerea iradiaz pe faa posterioar a coapsei, a gambei i planta piciorului). Exist parestezii, contractur muscular lombar i limitarea micrilor n coloan.

Tratament repaus pe pat tare medicaie analgezic-antiinflamatoare i decontracturant masaj de relaxare zona lombar i membrul inferior afectat

Spondilita anchilozant
Coloana vertebral - Afectiunile coloanei vertebrale Spondilita anchilozant este o afeciune inflamatorie a coloanei, predominant la brbai cu o numit particularitate genetic. Intereseaz articulaiile interapofizare ale vertebrelor i se manifest cu dureri la nivelul coloanei, n special n regiunea sacroiliac (articulaia oldului), limitarea mic rilor, hipotrofie muscular (la pacienii imobilizai la pat) i tendin la cifoz dorsal. n fazele avansate se instaleaz anchiloza coloanei vertebrale.

Tratament faza acut: repaus pe pat tare (numai pe perioada dureroas), posturi corecte pentru prevenirea atitudinilor vicioase, medicamente analgezice antiinflamatoare, corticoterapie faza de remisiune: kinetoterapie i masaj, astfel: - la pacienii imobilizai la pat - pentru mbuntirea circulaiei sanguine i a condiiilor trofice locale - prevenire hipotrofiei musculaturii dorsolombare Masajul va fi de tonifiere, cu frmntat mai energic, dar fr tapotament.

- la pacienii care se deplaseaz, musculatura dorsolombar devine contractat pentru diminuarea durerilor i a contracturilor musculare masajul trebuie s fie calm i miorelaxant, utiliznd manevre mai

puin energice, adaptate sensibilitii regiunilor dorsolombare: netezire, friciuni cu vrful degetelor, uoar frmntare n cut cu intensitate mic, vibraii longitudinale, cu efecte decontracturante

CELULA
Cu o lungime care depaseste uneori un metru, neuronii sunt cele mai mari celule ale corpului uman. Ovulul, care poate atinge, la maturitate, un diametru de 0.1 milimetri, ocupa pozitia a doua. La extremitatea opusa se afla eritrocitele, globulele rosii, cu diametrul de 0.007 milimetri. Celelalte celule masoara n medie ntre 0.01 si 0.05 milimetri. Celula este delimitata de un nvelis elastic foarte fin, membrana celulara. Formata din doua foite de lipide suprapuse, n care se afla scufundate proteinele, membrana controleaza schimburile cu mediul extern. Suprafata sa este dotata cu receptori care pot reactiona cu substantele chimice aflate n spatiul extracelular. Celulele corpului nostru contin un gel compus din 90% apa, numit citosol. Acest gel (lichid) citoplasmatic cuprinde toate componentele celulare, organitele care sunt mici elemente functionale. Celulele au un mare numar de organite, fiecare dintre ele ndeplinind un ansamblu de functii foarte variat. Reticulul endoplasmatic este una dintre aceste organite. Acesta seamana cu o aglomerare de panglici care au zone netede si altele granulare. Citosolul si organitele sale poarta numele de citoplasma. Ansamblul acestor elemente este mentinut datorita unei retele de microtubi si microfilamente aflate n interiorul celulei. Unii dintre acesti microtubi au proprietatea de a se deforma, permitnd astfel celulei sa-si modifice forma ribozomii. n pliurile sale netede se produc lipide, iar ribozomii sintetizeaza proteine pornind de la materia prima n alimente. Proteinele noi sunt regrupate n veziculele unui alt organit, aparatul Golgi, apoi transportate la periferia celulei pentru a fi eliberate n mediul extracelular. Alte organite, lizozomii, sunt denumiti si gunoierii celulei. Aceste vezicule rotunjite au mai multe enzime care distrug deseurile celulare, ele pot de asemenea descompune organitele care nu mai functioneaza. Mitocondriile constituie motorul celulei. Ele sunt n acelasi timp sediul respiratiei celulare si locul de stocare a energiei necesare functionarii celulei. Aceasta energie este furnizata datorita descompunerii unor elemente ca glucoza, un zahar pe care mitocondriile l preiau din mediul intracelular. Fiecare celula este o structura organizata, a carei activitate este n ntregime controlata de nucleu; fiecare tip de celula este programata pentru a juca un rol precis n corp. Acest centru de comanda, contine ADN-ul, adica toate informatiile utile functionarii si dezvoltarii celulare. Nucleul are el nsusi o dubla membrana cu pori la nivelul carora se efectueaza schimburi ntre citoplasma si mediul interior al nucleului. Organismul nostru este dotat cu un proces de rennoire celulara care functioneaza continuu pentru a conserva aproximativ acelasi numar de celule. Nici o celula, fara exceptie nu moare.. Cnd ajunge la capatul vietii, ea se mparte n doua celule-fiice dotate cu un patrimoniu genetic identic cu al sau. Acest proces de diviziune se numeste mitoza. Fiecare celula se mparte, la rndul sau, n doua celule-fiice, dotate cu un patrimoniu genetic identic cu al celulei-mama. n timpul formarii celulelor reproducatoare, celula-mama sufera o meioza: este vorba de doua diviziuni succesive care produc patru celule sexuale sau gameti. Fie ca sunt ovule, fie ca sunt spermatozoizi, acesti gameti, care rezulta dintr-o meioza, difera ntre ei.

Procariote

Structura celulei procariote Celula procariot este mai simpl, i, prin urmare, mai mic dect o celula eucariot, este lipsit de nucleu i de cele mai multe organite ale celulei eucariote. Exist dou tipuri de procariote: bacteriile si archaea; amndou au o structur similar. Materialul nuclear al celulelor procariote const dintr-un singur cromozom, care este n contact direct cu citoplasma. La aceste celule, regiunea nuclear nedefinit din citoplasm se numete nucleoid. O celul procariote are trei regiuni arhitecturale:

La exterior, flagel i pilus care se proiecteaz de pe suprafaa celulei. Acestea sunt structuri (nu sunt prezente n toate celulele procariote) din proteine care facilitez deplasarea i comunicarea ntre celule; Ceea ce nconjoar celula este nvelitoarea celulalr. - n general, constnd dintr-un perete celular care acoper o membran celular, totui unele bacterii au n plus un strat suplimentar de acoperire numit capsul. nveliul ofera rigiditate celulei i separ interiorul celulei de mediul n care se afl, servind ca un filtru de protecie. Dei cele mai multe procariote au un perete celular, exist i excepii, cum ar fi Mycoplasma (bacterie) i Thermoplasma (archaea). Peretele celular este format din peptidoglican la bacterii, i acioneaz ca o barier suplimentar mpotriva forelor exterioare. Acesta previne, de asemenea, celulele de la dezvoltarea exagerat i n cele din urm de spargerea (citoliza) din cauza presiunii osmotice mpotriva unui mediu hipotonic. Unele celule eucariote (celule de plante i celule de ciuperci) au de asemenea, un perete celular; n interiorul celulei este regiunea citoplasmatic care conine genomul celulei (ADN), ribozomi i diferite tipuri de incluziuni. Un cromozom procariot este de obicei o molecul circular (o excepie este cea a bacteriei Borrelia burgdorferi, care provoac boala Lyme). Dei nu formeaz un nucleu, ADN-ul este condensat ntr-un nucleoid. Procariotele pot transporta elemente ADN extracromosomiale numite plasmide, care sunt de obicei circulare. Plasmidele activeaz funcii suplimentare, cum ar fi rezistena la antibiotice.

CELULA

ANIMALA

Corpul fiintelor umane, al animalelor si al plantelor este alcatuit din celule. Aceste organisme de dimensiuni reduse, reprezinta unitatea structurala a corpului si sunt raspunzatoare de toate procesele fundamentale ale organismului, ce asigura continuarea vietii. Corpul uman este alcatuit din unitati structurale foarte mici, numite celule. Ele sunt mult mai mici decat firele de nisip si nu pot fi vazute decat cu ajutorul microscopului. Celulele organismelor animale prezinta o membrana de plasma, in care se afla citoplasma cu aspect gelatinos si aproximativ 12 tipuri de organite. Fiecare celula hepatica, sau hepatocita, are un diametru de aproximativ 10-20 de microni (adica 0,01-0,002 milimetri). Ea contine majoritatea tipurilor de organite si e responsabila cu o serie de reactii chimice legata de hrana digerata si toxine. Hematiile, sau eritrocitele sunt mai neobisnuite decat restul celulelor. Eritrocitele au forma unui disc biconcav si au o grosime de numai doi microni, numarandu-se printre cele mai mici celule din organsm. Ele contin organite specifice si au rolul de a transporta oxigenul in sange.

Membrana celulara
Invelisul subtire al celulei este denumit membrana celulara sau membrana plasmatica.Are o grosime de aproximativ 0,1 microni si de regula este flexibila, astfel incat celula isi poate modifica forma. Membrana de plasma este un invelis transparent care inconjoara celula; ea are permabilitate selectiva, permitand doar anumitor substante chimice sa patrunda in celula. Printre aceste substante se numara si oxigenul, care este absolut necesar vietii, substante nutritive neprelucrate, utile in procesul de functionare a celulei si substante necesare pentru producerea energiei celulare-de obicei zahar (glucoza). Membrana permite si eliminarea unor substante din

celula, cum ar fi dioxidul de carbon si alte produse reziduale rezultate din procese chimice ale celulei. O parte din aceste molecule circula in mod natural dinspre zone in care concentratia lor e mai mare spre zone in care concentratia e mai mica. Pentru alte tipuri de molecule exista in celula mecanisme speciale-asemanatoare unor pompe sau usi care permit intrarea sau iesirea moleculelor in functie de nevoi. Acest proces este denumit transort activ. Privita intr-un microscop normal membrana apare ca un contur subtire si intunecat in jurul celulei. Dar cu ajutorul microscopului electronic pot fi vazute lucruri de mii de ori mai mici. Astfel membrana va aparea ca un mozaic, fiind alcatuita din trei straturi; stratul extern si cel intern sunt formate din lipide (substante chimice asemanatoare grasimilor), iar cel din mijloc e alcatuit dintr-un alt tip de molecule, proteine.Mai ales in acest strat de proteine se afla usile si pompele care permit schimbul de substante. In unele tipuri de celule membrana nu este neteda si intinsa, ci prezinta cute numite microvili. Aceste cute asigura o suprafata mai mare de absorbtie si eliminare a substantelor. Celulele din intestinul subtire prezinta microvili foarte lungi, pentru a resorbi cat mai multe substante nutritive din hrana digerata. In unele locuri membrana este cutata adanc in interiorul celulei, formand reticolul endoplasmatic.

Citoplasma
In interiorul membranei se afla citoplasma, care umple spatiile dintre organite. Observata printr-un microscop cu putere de marire mica, citoplasma apare ca o substanta gelatinoasa fara forma. Microscoapele moderne au aratat insa ca citoplasma e traversata de o retea imensa si in permanenta schimbare, de tubi extremi de mici si de viisoare, numiti microtubi si microfilamente. Acestea dau celulei o forma si o structura definita, precum grinzile si scheletele unei noi constructii. Tubii si filamentele fixeaza organitele si formeaza canale prin care sa poate deplasa continutul celulei. Microtubii si microfilamentele sunt responsabile si cu deplasarea celulei. Unele tipuri de celule, cum ar fi leucocitele, se deplaseaza lent prin corp, asemanator unor amoebe. Forta lor de miscare este generata de un proces ce se desfasoara intr-un ritm rapid: microtubii se grupeaza intr-o parte a citoplasmei, apoi sunt separati si se grupeaza din nou in alta parte a celulei, si tot asa. Toate procesele chimice din organismul nostru au nevoie de energie. Unele dintre cele mai importante organite sunt mitocondriile. Ele au o forma alungita si prezinta o pliere a membranei interne sub forma unei creste. Majoritatea celulelor au cel putin cateva mitocondrii. Ele au rolul de a produce energia celulara.

Reticulul endoplasmatic
Proteinele sunt alcatuite din formatiuni sferice prezente in citoplasma, numite ribozomi. Acestia pot fi grupati in citoplasma si atunci sunt numiti poliribozomi. De cele mai multe ori ribozomii se gasesc atasati reticulului endoplasmatic. Proteinele sunt alcatuite din 20 de tipuri de particule costituente, foarte mici, numite aminoacizi. Ribozomii preiau din citoplasma rezerve de aminoacizi si ii unesc in ordinea potrivita, pentru a forma diferite proteine; energia necesara acestui proces este furnizata de moleculele de ATP. Exista doua tipuri de reticul endoplasmatic, sau RE. Unul care are atasati ribozomi si se numeste RE rugos (din cauza faptului ca privit la microscop apare neregulat); are rol in preluarea proteinelor. Celalalt tip de reticul endoplasmatic nu prezinta ribozomi si datorita aspectului sau este denumit RE neted; este implicat in producerea unui grup important de molecule, lipide (acestea formeaza stratul interior si exterior al membranei celulare) Unele proteine sunt invelite in membrane subtiri, formand pachete de proteine, numite vezicule. Acestea pot fi la randul lor grupate si depozitate impreuna cu alte vezicule in apropierea

nucleului, formand aparatul Golgi (numit asfel in 1898, dupa cel care l-a descoperit-italianul Camillo Golgi). Anumite enzime au rolul de a separa proteinele in cadrul procesului de digestie sau de distrugere a anumitor parti din celula, scoase din uz. Imediat ce sunt produse, aceste enzime sunt impachetate in membrane lipidice, numite lizozomi. In acest fel este impiedicat contactul necontrolat cu proteinele celulei, aflate in citoplasma. In caz contrar aceste enzime devoratoare de proteine ar incepe sa digere celula din interior spre exterior. Lizozomii sunt utilizati pentru digestia controlata a anumitor substante din celula. Lizozomul isi goleste continutul pe o particula de hrana sau un germen ce a patruns in celula; germenul sau respectiva particula sunt practic distruse. De asemenea lizozomii au un rol important in transportul enzimelor digestive in stomac si intestine. Lizozomii depoziteaza enzimele ce sunt exportate in celula.

Nucleul
In majoritatea celulelor cea mai importanta si cea mai mare organita este nucleul. Nucleul este invelit intr-o membrana dubla care prezinta gauri si goluri. Membrana nucleului se afla in legatura cu membrana RE si prin intermediul acesteia cu membrana celulei. In nucleu se gasesc nucleolii, care produc anumite parti ale ribozomilor. Nucleul este centrul de control al celulei. El coordoneaza si controleaza activitatea celorlalte organite si parti ale celulei. Nucleul transmite instructiuni cu privire la ce proteine, lipide sau alte molecule necesare vietii sa se produca. Nucleul controleaza forma, marimea si activitatea celulei si durata ei de viata. Toate acestea sunt posibile deoarece nucleul contine codul de baza al vietii-genele.

TESUTURILE
Tesutul este o grupare de celule cu aceeasi origine, structura si functie. Tesuturile au luat nastere ca urmare a multiplicarii si diferentierii celulelor din foitele embrionale. Tesuturile omului se clasifica in: epiteliale, conjunctive, musculare si nervoase. Tesutul epitelial Tesuturile epiteliale acopera suprafata externa a corpului, captusesc cavitatile organelor interne, formeaza parenchimul glandelor exocrine si endocrine si membranele specializate in receptionarea stimulilor externi. Deci, dupa functia pe care o indeplinesc tesuturile epiteliale sunt de mai multe feluri: de acoperire, glandulare si senzoriale. Celulele epiteliale sunt strans unite intre ele, printre celule aflandu-se o substanta numita ciment, daca se gaseste in cantitati mici, si fundamentala, daca se gaseste in cantitati mari. Legatura dintre celule se realizeaza cu ajutorul tonofibrilelor sau desmozomilor (se considera a fi prelungiri ale reticulului endoplasmatic). In zona de legatura cu tesutul conjunctiv, celulele epiteliale sunt asezate pe o membrana bazala, care are rol de suport si de schimb nutritiv cu acest tesut. Epiteliile nu au vase de sange, schimbul de substante nutritive realizandu-se prin difuzie de la celulele tesutului conjunctiv care le insotesc intotdeauna. Printre celulele epiteliale se gasesc terminatii nervoase cu rol senzitiv. 1. Epiteliile de acoperire sunt localizate in piele si mucoasele organelor cavitare. Dupa numarul straturilor de celule pot fi: unistratificate, pluristratificate sau pseudostratificate. Celulele lor sunt cubice, cilindrice (prismatice) sau turtite (pavimentoase) si au, in general, nuclei mari. a) Tesuturile epiteliale de acoperire unistratificate cu celule: -pavimentoase se gasesc in tunica interna a capilarelor sangvine si limfatice, peritoneu (sustine organele abdominale), pericardul inimii, foitele pleurale (plamani), alveolele pulmonare. -cubice se gasesc la nivelul bronhiolelor si in canalele unor glande secretorii -cilindrice se gasesc in organele tubului digestiv in regiunea situata intre stomac si rect, mucoasa nazala si trompei uterine. Aceste tesuturi sunt alcatuite dintr-un singur strat de celule care se sprijina direct pe membrana bazala. Epiteliile care au celule turtite (pavimentoase) se mai numesc si endotelii. b)Tesuturile epiteliale de acoperire pluristratificate cu celule: -pavimentoase se gasesc in epiderma, mucoasa esofagiana si bucala, uretre -cubice se gasesc in canalele glandelor salivare -cilindrice se gasesc la nivelul vezicii urinare, ureterelor si mucoasei laringiene si faringiene c)Tesuturile epiteliale de acoperire pseudostratificate se gasesc in trahee si in bronhiile principale.

Epiteliile pluristratificate formeaza paturi alcatuite din mai multe straturi. Stratul profund se sprijina pe membrana bazala si este format din celule care se inmultesc activ (strat generator). La suprafata acestor epitelii se afla un strat superficial care vine in contact direct cu mediul intern sau extern. In cazul epidermei, celulele acestui strat se cheratinizeaza si mor (se descuameaza), fiind inlocuite permanent de celulele din stratul generator.

2.Epiteliile glandulare produc substante de secretie. Celulele lor sunt de obicei, ovale sau sfericesi au numeroase mitocondrii si un aparat Golgi foarte dezvoltat. Ele alcatuiesc parenchimul glandular care se asociaza cu tesut conjunctiv, vase de sange, limfatice si nervi si formeaza glandele secretoare. Acestea pot fi: -exocrine produsul de secretie este eliminat la exterior printr-un canal (glandele sudoripare si sebacee) sau in cavitati (glandele salivare si gastrice) -endocrine produsul de secretie hormonii este eliminat direct in sange; nu au canal excretor (tiroida, paratiroida, glandele suprarenale etc.) -mixte au dubla secretie (hormoni si alti produsi) (pancreasul, testiculul, ovarul). Unele glande exocrine sunt unicelulare (exemplu, glandele din mucoasa bucala, din epiteliul intestinal, din epiteliul arborelui respirator etc.). Acestea au, in general, forma unui caliciu (de unde si numele de glande caliciforme) si secreta mucus. Alte glande exocrine sunt pluricelulare. Ele au o parte secretorie celulara si un canal excretor care poate fi simplu sau ramificat. Acestea au forma tubulara (glandele gastrice, intestinale), ramificata sau de ciorchine (acinoase) (exemplu, glandele salivare). Glandele endocrine au celule secretoare grupate in foliculi, cordoane, insule, toate inconjurate de o bogata retea de vase sangvine. 3.Epiteliile senzoriale sunt specializate in receptionarea diferitilor stimuli din mediu. Ele sunt formate din celule senzoriale si celule de sustinere. Celulele senzoriale au fie 2 prelungiri (una apicala si alta bazala), fie numai una apicala cu rol in receptionarea excitatiilor din mediu. Aceste excitatii sunt trransformate in influx nervos si transmise terminatiilor nevoase ale neuronilor senzitivi cu care vin in contact prin polul bazal. Celulele senzoriale sunt tactile (in epiderm), gustative (mugurii gustativi din epiteliul mucoasei bucale), auditive (epiteliul organului Corti din urechea interna), olfactive (epiteliul mucoasei nazale), celulele cu conuri si bastonase din retina etc. Rolul acestor epitelii senzoriale este foarte important pentru integrarea organismului in mediu.

Tesutul conjunctiv Este tesutul care asigura rezistenta organismului. Leaga diferite organe interne intre ele, are rol trofic (de hranire) depozitand grasimi, intervine in apararea organismului, in fagocitoza etc. Tesutul conjunctiv este alcatuit din : - celule; - fibre: de colagen, reticulina, elastina ; - substanta fundamentala, care poate fi: moale, semidura, dura. Deci tesuturile conjunctive pot fi: moi, semidure, dure. a).Tesutul conjunctiv moale poate fi : - lax: contine in proportii relativ egale celule, substanta fundamentala si fibre; - reticulat: format din fibre de reticulina dispuse sub forma de retea, in ochiurile careia se afla substanta fundamentala si celulele de origine ale elementelor figurate ale sangelui. Se gaseste de ex. in maduva hematogena din oase.

- adipos: contine celule globuloase care au acumulat central grasime ce impinge nucleul la periferie. Se gaseste in hipoderm (stratul profund al pielii). - fibros: contine predominant fibre colagene si elastice, putine celule si substanta fundamentala. Intra in constitutia fasiilor care invelesc muschii. - elastic: contine numeroase fibre de elastina, anastomozate in retele, cu putine celule si substanta fundamentala. Se gasesc in tunica mijlocie a vaselor de sange.

b).Tesutul conjunctiv semidur este un tesut elastic dar si rezistent. Exista trei feluri: - hialin: fibrele sunt elastice si foarte dense. Ex.: cartilajele costale; - elastic: fibre elastice mai putin dense. Ex.: pavilionul urechii; - fibros: predomina fibrele de colagen, dar sunt si fibre elastice. Ex.:discurile intervertebrale. Tesutul cartilaginos nu este vascularizat, nutritia (hranirea) lui realizandu-se prin difuziune de la nivelul capilarelor pericondrului (o membrana ce imbraca cartilajul). c).Tesutul conjunctiv dur intra in alcatuirea oaselor. Este format din: - celule (osteoblaste, osteocite, osteoplaste); - fibre - substanta fundamentala (oseina) Tesutul osos este: - compact, aflat in diafiza oaselor lungi si la exteriorul oaselor scute si late; - spongios, formeaza epifizele oaselor lungi. d).Tesutul conjunctiv fluid -> sangele Sngele este un lichid vital existent n corpul oamenilor precum i n cel al animalelor, care hrnete toate organele i esuturile corpului i elimin substanele nefolositoare sau reziduale din organism. Sngele transport oxigen de la plmni la toate esuturile corpului, iar la ntoarcere transport substane nefolositoare, n special dioxidul de carbon la plmni, iar de aici CO2 este scos din organism prin intermediul expiraiei. Cnd transportul de oxigen eueaz (sau nu are loc), persoana moare n cteva minute. Aproximativ 55% din cantitatea de snge este reprezentat de lichidul cunoscut sub numele de plasm. Restul de 45% este compus din trei tipuri de celule: celule roii (eritrocitele), celule albe (leucocitele) i trombocitele. Tesutul muscular Muschii corpului uman se grupeaza in trei clase: Prima clasa este formata din muschi scheletici, adica muschii striati care se fixeaza pe schelet. Acestia sunt controlati de creier si impreuna cu oasele pe care se fixeaza cu tendoane, sunt responsabili de orice miscare voluntara, constienta de la zambet pana la urcatul scarilor. A doua clasa este formata din muschi netezi. Numele lor la fel ca si in cazul muschilor striati, provine de la structura microscopica. Rolul lor este realizarea miscarilor involuntare ale

organelor interne, de exemplu miscarile din intestin sau din vezica urinara, care nu pot fi controlate constient, voluntar. Cea de-a treia clasa este formata din muschiul care reprezinta cea mai mare parte din masa inimii, muschiul cardiac. Un muschi se contracta daca filamentele alcatuite din miozina aluneca pe filamentele subtiri alcatuite din actina. Filamentele se organizeaza in manunchiuri numite miofibrile. Intre miofibrile se afla granule de glicocen rezervoarele de combustibil ale muschilor si mitocondrii care au rolul de centrale energetice. In mitocondrii se ard moleculele nutritive, energia eliberata astfel se inmagazineaza in legaturi chimice utile celulei. Miofibrele formeaza manunchiuri mai complexe, fibre musculare. Acestea sunt de fapt celule musculare, nucleele fiind asezate langa membrana. La fiecare fibra musculara se cupleaza o fibra nervoasa, care in caz de nevoie va comanda contractia acesteia. Fibrele musculare se grupeaza in manunchiuri si mai mari. Fiecare manunchi este infasurat in tesut conjunctiv, asemenea izolatiei unui cablu electric. Muschii mai mici sunt formati doar din cateva legaturi de fibre musculare, dar cei mari-din sute de legaturi.

Tesutul nervos Tesutul nervos este alcatuit din neuroni, celule diferentiate specific care genereaza si conduc impulsurile nervoase si celule gliale, care formeaza un tesut de suport sau interstitial al neuronilor.
Tesutul Muscular

I. Neuronul Este o celula de forma stelata cu una sau mai multe prelungiri. Componentele neuronului sunt: corpul celular si prelungirile acestuia. 1.Corpul celular formeaza substanta cenusie a sistemului nervos central si din ganglionii nervosi periferici. Este delimitat de o membrana lipoproteica: neurilema, are citoplasma: neuroplasma, care contine organite celulare si un nucleu, de obicei central, cu unul sau mai multi nucleoli. Centrozomul lipseste din celula nervoasa, care nu se divide. Unele organite celulare (mitocondrii, reticul endoplasmatic) sunt prezente si in alte celule, iar altele sunt specifice neuronului: corpusculii Nissl si neurofibrilele. Corpusculii Nissl (corpii tigroizi) sunt alcatuiti din mase dense de reticul endoplasmatic rugos, la nivelul carora au loc sintezele proteice neuronale. Neurofibrilele apar ca o retea omogena de fibre care traverseaza intreaga citoplasma. Au rol in transportul substantelor din celula si de sustinere. 2. Prelungirile neuronale sunt:

Dendritele sunt prelungiri citoplasmatice extrem de ramificate, continand neurofibrile si corpi Nissl la baza lor. Ele conduc influxul nervos centripet (aferent), adica dinspre varfurile ramificatiilor spre centru - spre corpul celular. Axonul este o prelungire unica, lunga (poate atinge si un metru), alcatuita din axoplasma (continuarea neuroplasmei) si axolema (continuarea neurilemei). Axonul se ramifica in portiunea terminala, ultimele ramificatii fiind butonate (butoni terminali). Acestia contin neurofibrile si mitocondrii, precum si vezicule in care este stocata o substanta (mediator chimic) prin care impulsul nervos este transmis altui neuron prin sinapsa interneuronala, axonii conducand impulsul nervos centrifug (eferent) - dinspre corpul neuronal spre butonii terminali. Fibra axonului este acoperita de mai multe teci : 1. Teaca Schwann este formata din celule gliale, care inconjura axonii. Intre doua teci succesive se afla strangulatiile Ranvier (regiune nodala). Majoritatea axonilor prezinta o teaza de mielina, secretata de celulele gliale si depusa sub forma de lamele lipoproteice concentrice, albe, in jurul fibrei axonice. Axonii se vor numi mielinizati si vor avea o viteza mai mare de conducere decat cei nemielinizati, deoarece mielina se comporta ca un izolator electric si impulsurile sar de la o strangulatie Ranvier la alta. Rolul tecii de mielina este de protectie si izolare a fibrei nervoase de fibrele invecinate, si de nutritie. 2. Teaca Henle este o teaca continua, care insoteste ramificatiile axonice pana la terminarea lor, alcatuite din tesut de tip conjunctiv care acopera teaca Schwann, separand axonul de tesutul conjunctiv din jur. Aceasta teaca are rol de nutritie si protectie. Neuronii realizeaza o adevarata retea, fiind legati intre ei prin sinapse. Transmiterea sinaptica de la butonul terminal al neuronului presinaptic, la dentrita sau corpul celular al neuronului postsinaptic, se face prin intermediul mediatorilor chimici ca: acetilcolina, adrenalina, noradrenalina, care se elibereaza din veziculele continute in butonii terminali. Acesti mediatori modifica proprietatile membranei celulei postsinaptice, care primeste informatia si o duce mai departe. II. Celulele gliale, in numar de peste zece ori mai mare decat cel al neuronilor, se afla printre acestia. Aceste celule indeplinesc mai multe roluri: de sustinere, fagocitoza, aparare si troficitate (hranire). Spre deosebire de neuroni, celulele gliale se pot divide, ocupand locul neuronilor distrusi.
Celule nervoase

Proprietatile neuronului

1.Excitabilitatea Proprietatea neuronului de a raspunde la actiunea unui excitant (lovitura): mecanic, fizic (cald, rece), chimic (otetul), electric (curent electric). 2.Conductabilitatea Proprietatea neuronului de a conduce informatii sub forma unui influx nervos (impuls). -dendritele-corpul neuronului-axon-ramificatiile axonului -dendritele-corpul neuronului(II)- axon(II)