Educaia fizic n Roma antic - perioada Republicii si Perioada Imperiului

Primul val indo-european patrunde n peninsula la nceputul mileniului 2 .Hr. n sec. X-IX .Hr. si fac aparitia etruscii, a caror civilizatie atinge n sec. VII-VI .Hr. maxima dezvoltare. Latinii celalalt mare popor al peninsulei, au fondat Roma (conform legendei prin Romulus si Remus n anul 753 .Hr.). Influenta Romei s-a extins, ea devenind n sec. al III-lea .Hr. stapana ntregii Italii. S-au pus astfel bazele celui mai vast si durabil imperiu al lumii antice, care a durat pana n anul 476 D.Hr. cand Romulus Augustus, a fost detronat de catre capetenia germanica Odoadru. n existenta sa puternicul stat roman a cunoscut trei mari perioade:

Regalitatea, care s-a extins pe o perioada datand din cele mai vechi timpuri din cele mai vechi timpuri pana n anul 509 . Hr., caracterizata printr-o organizare patriarhala, si o civilizatie si cultura destul de rudimentara. Republica a carei existenta s-a derulat ntre secolele al VI .Hr. si secolul I D.Hr., viata pe care o duceau romanii era una simpla, austera, iar educatia avea aceleasi caracteristici. Imperiul, forma de stat prin care romanii deveniti practic stapanii lumii antice, au guvernat n perioada cuprinsa ntre secolul al II-lea D.Hr. si secolul al V-lea D.Hr.

Romanii nu au avut ca si grecii un sistem de educatie fizica ntemeiat pe o conceptie proprie bine precizata. Ei s-au multumit sa mprumute de la greci programul de aplicare a exercitiilor fizice la nivelul tinerei generatii. Contactul celor doua popoare s-a stabilit prin relatiile de vecinatate dintre romani si etruscilor cu coloniile grecesti din Italia de sud si Sicilia. Dupa cucerirea Greciei de catre Romani contactele au devenit si mai stranse. Cultura si civilizatia greaca a influentat atat de puternic pe romani, ncat se spune ca desi Roma a cucerit Grecia pe calea armelor, grecii i-au cucerit pe romani prin armele culturii si spiritului.Trebuie nsa subliniat ca n momentul cuceririi romane, sec. I .Hr. gimnastica greceasca intrase deja n faza de decadere: exercitiile usoare erau trecute pe planul secund, locul lor era luat de pancratiu, lupte, pugilat, profesionismul se afla n plina ascensiune. Astfele, modele care i-au inspirat pe romani nu mai reprezentau acel ideal armonic care a caracterizat educatia fizica greceasca n cea mai buna perioada a ei. ntre modele grecesti si ceea ce au dezvoltat romanii n planul educatiei generale si fizice, dar mai ales n privinta institutiilor specifice activitatilor sportive au existat deosebiri mari. Aceste deosebiri au fost nu atat de forma, cat mai ales de esenta.Romanii au imitat felul de viata grecesc, arta, conduita. Dar structura psihica a romanilor era mult diferita de cea a popoarelor grecesti. Romanii erau oameni practici, iar forta lor militara foarte puternica le-a permis cucerirea unor noi si ntinse teritorii, pe care cu capacitatea lor organizatorica, le-au stapanit timp de multe secole. Ei au adoptat institutiile grecesti, dar le-au schimbat esenta spirituala, transformandu-le n conformitate cu propriile lor cerinte si structuri spirituale. Armonia si estetismul grecesc erau straine romanilor. Pentru ei era valoros doar ceea ce era folositor pentru viata. Iar Roma avea nevoie de oameni sanatosi, robusti care sa poata deveni soldati puternici. Din acest motiv criteriul care statea la baza educatiei fizice specifice Romei antice era dezvoltarea capacitatii de lupta a indivizilor. La Romani, educatia nu era organizata de stat, ci era o problema a familiei.

5.1.n perioada Republicii (sec. al VI-lea .Hr - sec. al II-lea .Hr) romanii duceau o viata simpla, austera. Educatia era utilitara si militara avand ca scop formarea unor cetateni curajosi, disciplinati, buni soldati. Accentul era pus pe educatia morala care viza respectarea legilor si disciplina. Educatia intelectuala nu era nici ea neglijata dar se limita la scriere si lectura. Nu se facea nici muzica, nici arta, nici filosofie. Educatia fizica se bucura de atentie n masura n care pentru ca tinerii sa poata deveni buni soldati era nevoie de exercitii fizice care sa le dezvolte calitatile necesare, atat pe plan fizic cat si moral. n Roma antica, la varsta de 15 ani, baietii si ncepeau pregatirea militara pe un teren special amenajat numit "Campul lui Marte" (astazi Piazza dei Popoli). Alaturi de exercitiile pur militare ei mai practicau : trasul cu arcul, lupta, calaria, notul. Scopurile militare ale exercitiile erau subliniate de detaliile de executie: saritura se executa peste un cal de lemn, alergarea se desfasura alaturi de un cal n galop, iar marsurile aveau loc pe distante de cel putin 20 de km. cu echipament de lupta. Un exercitiu special l constituiau lucrarile de amenajare a unor santuri, valuri de pamant, etc. notul n apele Tibrului era un exercitiu iubit si respectat. Romanii n-au fost capabili sa nteleaga si sa simta dansul. Ei n-au cultivat nici una dintre formele lui: religios sau razboinic, sau vesel. Desconsiderand dansul, ei dispretuiau dansatorii. Dansul era practicat numai de profesionisti ca element scenic n arta dramatica. Romanii au preluat de la greci si ideea de "pentatlon" numind "quinquertium" si au construit gimnazii si palestre. Astfel gimnastica greceasca era practicata de romani, dar de la modelul grecesc s-au preluat doar aspectele exterioare, fara continutul ei conceptual. Romanii au dat un alt nteles exercitiilor fizice: popor de cuceritori, exersat pentru razboi, ei au folosit educatia fizica pentru formarea aparatului militar care a sustinut Imperiul lor. 5.2. Baile romane sunt institutii care reprezinta adaptarea palestrelor grecesti la mentalitatile si stilul de viata specific romanilor. Bazinele cu apa care n cadrul palestrelor erau niste anexe care serveau la curatarea corpului dupa contactul cu nisipul de pe pista, cresc n dimensiuni si importanta devenind elementul cel mai important al institutiei, n timp de spatiile amenajate pentru practicarea exercitiilor fizice scad ca dimensiuni si importanta, devenind accesorii. Porticele devin locuri de plimbare si odihna, iar restul spatiilor primesc si ele diverse ntrebuintari legate de bai. Stabilimentele de bai se nmultesc considerabil, n sec. al IV-lea ajungandu-se la un numar de peste 854 de bai publice, numai n Roma. Cele mai importante dintre baile construite la Roma au fost termele lui Caracalla care s-au ntins pe o suprafata de 11 hectare, avnd o capacitate de peste 1600 de persoane si cele ale lui Diocletian care au acoperit o suprafata de aproape 13 hectare. Instalatiile bailor romane erau numeroase si complicate: existau bazine de apa rece (frigidarium), apa calduta ( tepidarium), apa fierbinte ( caldarium). Mai existau sali de sudatie uscata si cu aburi, sali de masaj, bai la cada, etc. n jurul bazinelor existau ca anexe: gradini, saloane de odihna, sali de gimnastica, biblioteci, muzee si chiar pravalii. Romanii si petreceau foarte mult timp n bai. Dupa ce-si puneau organismul n miscare cu ajutorul catorva exercitii fizice, de obicei alergari, sarituri, aruncari sau jocuri cu mingea, urma ritualul lung si complicat al mbaierii. n Roma imperiala, baile faceau parte din viata publica, fiind n acelasi timp club, gimnaziu si for.

Jocurile cu mingea erau execitiile favorite ale romanilor, cele mai multe fiind practicate n interiorul termelor. Mingea se numea "pilla", iar locul unde se practicau purta vechea denumire preluata de la greci: "sferisterium". Caracteristicile si denumirea jocurilor erau date de dimensiunile mingilor si modul n care aceasta manuita:

"Follis" era o minge mare umpluta cu aer, care se batea cu pumnul sau cu bratul narmat cu o manusa rigida ca o racheta; Asemanatoare cu o minge de tenis din zilele noastre "Trigonul" era o minge mica care se juca n trei jucatori, asezati n triunghi; "Pagaenica" sau mingea taraneasca era o minge de dimensiuni mari, destul de grea, folosita mai ales de oamenii din popor; "Harpastum" era o minge de piele umpluta cu fulgi, faina sau pamant care se batea cu mana de catre jucatorii mpartiti n doua echipe pe un teren acoperit cu nisip.

Jocurile publice ale romanilor sunt adaptarea faimoaselor jocuri de ntrecere ale grecilor din cadrul "agonisticii". Ele reprezinta cel mai elocvent exemplu de deformare a institutiilor grecesti. Organizate dupa modelul jocurilor agonistice, dar lipsite de nota de ntrecere sportiva al acestora, aveau un caracter pur spectacular n care scopul primordial era acela de a distra spectatorii. Jocurile romane, cunoscute sub numele de "ludi" erau de trei feluri, fiecare reprezentand o institutie deosebita:

Teatrul - destinat reprezentatiilor scenice; Circul - pentru cursele de cai si de care; Amfiteatrul - destinat luptelor de gladiatori.

Jocurile publice au luat o dezvoltare foarte mare n perioada imperiului, cand au devenit afaceri de stat, organizate pe seama visteriei publice si au fost folosite de conducatorii imperiului ca mijloc de castigare a simpatiei poporului. Ele au constituit unul dintre simptomele de degenerare ale natiunii romane, pentru ca ncurajau lenea si au ajuns sa cultive nu sentimente frumoase sau nobile, ci instincte primare, violenta, bestialitate. Jocurile de circ ("circenses") erau distractia favorita a poporului si constau n alergarile de care si cai. Pentru aceste jocuri s-au construit edificii uriase. Faimosul "Circus Maximus" acoperea un ntreg cartier al Romei, iar n timpul lui Nero, dupa cateva secole de continue extinderi si nfrumusetari, pista avea 600 de metri lungime si 200 de metri latime, cu 255.000 de locuri pentru spectatori. Un tur de pista masura 568 de metri, o cursa fiind alcatuita din sapte tururi. n timpul lui Augustus, se organizau 12 curse pe zi, ajungandu-se ca n timpul dinastiei Flavia numarul curselor sa fie de 100. Cursele ncepeau n zorii zilei si se desfasurau pana la caderea serii. Jocurile de amfiteatru reprezinta completa deformare a jocurilor agonistice. Originea acestor sangeroase spectacole este foarte probabil celtica. Romanii le foloseau la nceput n cadrul ceremoniilor funerare, sub forma unui ritual privat la care participa doar familia, dar cu timpul aceste ritualuri au capatat amploare si au fost transformate ntr-un gen de ntreceri dupa modelul jocurilor agonistice grecesti. Spectacolul din amfiteatrele

romane era astfel un amestec de elemente religioase traditionale si altele de origine greceasca. n timpul Imperiului jocurile de amfiteatru au ajuns la dezvoltarea lor maxima. Au fost construite edificii speciale, fiind creat chiar un nou tip arhitectonic pentru ele: amfiteatrul. Cel mai reprezentativ edificiu al genului este "Colosseul" construit n perioada dinastiei Flavia, cladire ale carei vestigii s-au pastrat pana azi. El avea 45.000 de locuri pe scaune si 5.000 n picioare, arena avea 86/56 metri si era n asa fel construita ncat putea fi transformata n lac pentru ntreceri nautice. Cele mai importanta jocuri de amfiteatru au fost: Venationes consta ntr-o lupta a "venatoresului" cu animale. De cele mai multe ori se reducea la un macel n masa a celor mai diverse animale salbatice: ursi, tigri, lei, pantere, elefanti, mistreti, care erau lovite cu sulita, sabia sau se tragea asupra lor cu arcul. Pentru o completa satisfacere a instinctelor sangeroase a plebei, erau introdusi n arena "bestiarii", oameni nenarmati, de obicei condamnati sau persecutati politic si religios, care erau sfasiati de animale. Hoplomachia era lupta dintre "gladiatori" si era la fel de cruda. Gladiatorii erau recrutati voluntari sau prin constrangere din randul sclavilor, aventurierilor, delicventilor si erau instruiti n scoli speciale. Ei purtau n arena un echipament special, care era menit sa asigure nu atat protectia lor cat mai ales prelungirea luptei. Se lupta de obicei cu sabia, dar existau si alte forme. Una dintre cele mai apreciate era cea a "retiarilor" n care unul dintre luptatori era narmat cu furca lunga cu trei dinti si cu o plasa cu ochiuri, pe care trebuia sa o arunce peste celalalt luptator, care se apara cu o spada scurta si un scut. Lupta se desfasura pana la ranirea sau chiar omorarea unuia dintre luptatori. Cel doborat putea cerea gratierea, care era sau nu acordata de catre mparat dupa consultarea publicului, printr-un semn al mainii, faimosul "police verso". n Roma antica au fost destule personalitati care au ncercat sa se opuna degenerarii ideii de educatie fizica si au promovat educatia bazata pe dezoltarea rmonioasa si plenara a personalitatii umane. Dintre acestia trebuie amintiti: istoricul Tacitus, care descriind viata vechilor germanici, subliniaza importanta activitatilor de ordin fizic pentru pastrarea sanatatii fizice si morale ale unei natiuni; pedagogul Quintilian care a preconizat un sistem de educatie completa, din care nu lipseau activitatile fizice. n fine, nu poate fi omis marele poet satirivc Juvenal care a fost un critic foarte aspru al mentalitatilor si conduitelor morale ale romanilor, cel care le adreseaza celor care proclamau necesitatea cultivarii spirituale si dispretuiau ngrijirea fizica celebrele cuvinte din Satira X: "Optandum est ut sit mens sana in corpore sano."