MECANISMELE DE APARARE

Conceptul ,,mecanism de aparare este unul din conceptele de baza ale psihanalizei,
psihopatologiei si psihozei clinice.
Aparut la Freud in studiile dedicate psihonevrozelor de aparare, acest concept isi datoreaza
celebritatea Anei Freud,care, pornind de la contributiile tatalui sau realizeaza o sinteza a datelor
privind mecanismele de aparare descriind tintele si motivele apararii.
Mecanismele de aparare a eului, in psihanaliza reprezinta,,o serie reprezentativa de operatii care se
opun ruperii echilibrului si dezagregarii individualitatii biopsihice ( P.P. Neveanu Dictionar de
psihologie) Eul fiind socotit instanta ce asigura constanta individuala, mecanismele de aparare a
eului se pun pe seama sa desi nu au intotdeauna caracter constient si sunt foarte diverse.
Cu privire la mecanismele de aparare, Laplanche si Pontalis subliniau ca,, Apararea intr-un mod
general, se refera la excitatiile interne (pulsiuni) si, electiv la acele reprezentari (amintiri, fantasme)
de care pulsiunile sunt legate, la acele situatii capabile sa declanseze excitatia si in masura in care
aceasta nu este compatibila cu echilibrul si de aceea este dezagreabila pentru ea.
Afectele neplacute, motivele sau semnalele de aparare pot fi deasemenea obiecte ale apararii.
Procesele defensive se specializeaza ca mecanisme de aparare ,mai mult sau mai putin integrate
eului. Mecanismele de aparare ale eului deseori iau alura unor compulsiuni si opereaza cel putin
partial in mod inconstient.
De foarte multe ori conceptul de aparare este apropiat de cel de interdictie pentru evitarea
dezechilibrului si neplacerii.
Ana Freud enumera ca mecanisme de aparare a eului: refularea ,regresiunea, formatia
reductionala, izolarea , anularea retroactiva, proiectia , introiectia, reintoarcerea spre sine,
intoarcerea spre contrar, sublimarea.
In 1950, J. B.Coleman a fost cel care a sistematizat si definit mecanismele de aparare a eului.
Conceptul,,mecanisme de aparare a starnit interesul multor cercetatori, numarul documentelor
consacrate acestora ajungand la 1169 intre 1991-1995.
Termenul ,,aparare a aparut pentru prima data in 1894 , in ,,Die Abwehr-Neuropsychosen articol
ce apartinea lui Freud si in care acesta voia ,, sa fundamenteze o teorie psihologica a isteriei
dobandite, a numeroaselor fobii si obsesii si a unor psihoze halucinatorii.
Freud folosea termenul de ,, psihonevroza pentru a desemna o serie de afectiuni in care conflictul
psihic este determinant si in care etiologia este psihogena. In viziunea lui Freud , simptomele
intalnite in cazul acestor afectiuni sunt expresia simbolica a unor conflicte petrecute in prima
copilarie.
Avand ca punct de plecare rolul apararii in cazul isteriei, Freud a incercat sa identifice locul ocupat
de diversele tipuri de aparare in celelalte psihonevroze. Astfel, in 1896 Freud publica ,,Noi observatii
asupra pshihonevrozelor de aparare , in care sublinia ca apararea este ,,centrul nucleic al
mecanismului psihic raspunzator de respectivele nevroze.
Freud clasifica diversele psihonevroze in functie de modalitatiile defensive:
1.Conversiunea afectului , in cazul isteriei;
2.Transpunerea sau deplasarea afectului , in cazul nevrozei obsesionale;
3.Respingerea concomitenta a reprezentarii si a afectului sau proiectia, in cazul psihozei.
Interesul pentru mecanismele de aparare a crescut mult in decursul ultimului sfert de secol , astfel
incat a devenit un concept fundamental al practicii contemporane.

Exista un interes deosebit pentru:

-definirea mecanismelor de aparare si a relatiilor dintre acestea;
-clasificarea mecanismelor de aparare;
-stabilitatea si /sau transformarea mecanismelor de aparare in cazul tulburarilor psihopatologice si
pe parcursul psihoterapiei; - functionarea apararii in maladiile de ordin fizic;
-aparitia mecanismelor de aparare si evolutia de-a lungul ciclului de viata;
-dezvoltarea instrumentelor de evaluare.
Aspectele majore care reies din modul cum functioneaza apararea pot fi scoase in evidenta
raspunzand la urmatoarele intrebari:
1.Care este continutul termenului de mecanism de aparare?
Mecanismele de aparare sunt modalitati care se dezvolta pentru a proteja Eul atat in situatii
normale cat si in cele patologice.Ele sugereaza un mod de functionare asemanator cu cel al unei
masini a sistemului psihic implicat. Mecanismul de aparare are un caracter inconstient si automat.
Pentru a prezenta mecanismele de aparare, Freud le compara cu niste arme: pusti , lanci sau chiar
cu o tigaie si vede o relatie intre mecanismele de aparare si patologie.El foloseste termenul
,,masura pentru toate elementele care indeplinesc functii defensive.

2.-Impotriva cui se apara eul?

Dupa Freud, mecanismele de aparare au doua tinte: pulsiunile sinelui si afectele legate de
aceste pulsiuni.
Pulsiunile sinelui incearca sa patrunda in constient pentru a fi satisfacute aici sau cu scopul
sa trimita spre constient unii din derivatii lor.
Astfel ia nastere conflictul dintre eu si pulsiuni.
Afectele legate de pulsiunile sinelui- ex: iubirea,dezirenta,gelozia,durerea,doliul-sunt supuse unor
masuri variate adoptate de eu pentru a le tine sub control.
Freud a considerat totdeauna ,,Apararea ca fiind o aparare impotriva afectului , in sensul ca
daca nu am avea de - a face cu un afect neplacut ,nu ne-am mai apara.
In opinia psihanalistilor Laplanche si Pontolis 1967 apararea este dirijata in general impotriva
pulsiunii si doar selectiv impotriva reprezentarilor de care este legata pulsiunea, a situatiilor in
masura sa declanseze pulsiuni dezagreabile pentru eu ori impotriva afectelor neplacute.
3.-Din ce motive se apara eul?
Dupa Freud exista trei motive pentru care eul este nevoit sa se apere: frica de supra-Eu, frica de
real,teama ca intensitatea pulsiunii sa nu devina excesiva.
4.-Ce inseamna o aparare reusita?
Apararea reusita este din punct de vedere al Eului si nu din termenii unei lumi exterioare de
adaptare la aceasta lume.
Criteriile de reusita sunt legate de urmatoarele scopuri: sa impiedice intrarea in constiita a
pulsiunii interzise ,sa indeparteze angoasa conexa pulsiunii, sa evite orice forma de neplacere.
In cazul refularii reusita apararii este afectiva atunci cand orice constientizare dispare.
Freud considera ca o aparare reusita este ,,un lucru periculos pentru ca restrange domeniul

competentei eului care falsifica realitatea .

Ea poate avea consecinte nefavorabile pentru sanatate sau pentru dezvoltarea ulterioara.
5.- Ce este o aparare adaptativa?
Apararea adaptativa faciliteaza atat homeostaza psihica cat si adaptarea subiectului la mediu.
Ca sa fie adaptativa , nu trebuie sa anihileze complet afectul, sa fie orientata pe termen lung , sa
aiba o specificitate crescuta, sa nu blocheze ci dimpotriva sa canalizeze afectele astfel incat
utuilizatorul tipurilor de aparare sa devina o persoana agreabila si atractiva.
6.-Exista aparari normale si aparari patologice?
Apararile sunt atat normale cat si patologice. Atata timp cat functionarea mintala nu este afectata in
supletea si armonia sa in adaptarea la real ,apararile sunt benefice .
In situatia in care acestea sunt prea rigide, prost adaptate realitatilor interne si externe sau de un
singur tip este vorba de aparari patologice pentru ca sunt decalate in raport cu nivelul de dezvoltare
al individului sau situatiei improprii in care se afla subiectul.
Tendinta acestor aparari este in permanenta sa deformeze perceperea realitatii si sa perturbe alte
functii ale Eului.
7.- Cum se definesc mecanismele de aparare?
Pentru Laplanche si Pontolis( 1967) mecanismele de aparare reprezinta diferitele tipuri de operatii
in care apararea se poate concretiza , apararea la randul ei fiind ansamblul operatiilor a caror
finalitate este sa reduca , sa suprime orice schimbare succeptibila de a pune in pericol integritatea
si constanta individului biopsihologic.
Widlocher considera ca ,,Mecanismele de aparare vor fi diferitele tipuri de operatii in care apararea
se poate concretiza, , adica formele clinice ale acestor operatii defensive
Pentru Widlocher apararea ,, reprezinta ansamblul operatiilor a caror finalitate este de a reduce un
conflict intrapsihic, facand in asa fel incat unul dintre mecanismele acestuia sa fie inaccesibil
experientei constiente.
Considerand ca notiunea de aparare este inseparabila de conflictul subiacent, sustine ca
mecanismele de aparare trebuiesc studiate intotdeauna in cadrul conflictului.
Mecanismele de aparare , in numar de zece , au fost prezentate de Ana Freud la inceputul lucrarii
sale ,, Eul si mecanismele de aparare (1936).
Lista A. Freud devenita clasica, cuprinde: 1.refulare; 2.regresia; 3.formatiunea reactionala; 4.
izolarea; 5. anularea retroactiva; 6.proiectia; 7.introiectia; 8. intoarcerea catre propria persoana;
9.transformarea in contrariu; 10. sublimarea.

MECANISME:
1.Afirmarea de sine prin exprimarea sentimentelor
Traind un conflict emotional sau un eveniment exterior stresant persoana care utilizeaza acest
mecanism de aparare isi comunica fara ocolisuri sentimentele si gandurile, intr-un mod care nu este
nici agresiv nici manipulator. Fundamentele acestui mecanism de aparare sunt: refuzul ferm al
cererilor nerezonabile ale altora , exprimarea opiniilor proprii ,a fricii ,afectiunii, tandretii , a emotiilor
resimtite ,etc.
Afirmarea de sine este utila in gestionarea unei situatii conflictuale,rezultate in urma unei comunicari
dificile cu ceilalti.
Exprimandu-si tristetea,individul gaseste o usurare , dar declanseaza mecanismul de aparare
afilierea.

2.Anticiparea apare pe durata unei situatii conflictuale,si consta in a-ti imagina viitorul:
-,,experimentand dinainte propriile reactii emotionale ;
-prevazand consecintele a ceea ce s-ar putea intampla;
-planuind diferite raspunsuri sau solutii posibile
De patologie este legata absenta anticiparii .
Ea este prezenta la omul sanatos , iar melancolicul nu-si imagineaza nimic.
Patologica este anticiparea catastrofa a fobicilor ,hipohondrilor si a marilor anxiosi, in cazul lor fiind
vorba despre un simptom nu despre un mecanism de aparare.

3. De(negarea) este un mecanism de aparare reprezentat prin refuzul de a-si recunoaste

paternitatea gandurilor, dorintelor , sentimentelor imediat dupa formularea lor sau prin refuzul de
catre subiect a unei interpretari exacte care il priveste,formulate de un interlocutor.
In limbajul curent , o denegare poate fi o minciuna constienta menita sa intimideze un adversar , o
incurajare pe care o persoana si-o adreseaza siesi,ca autosugestie sau o justificare de rea-credinta.
Pentru a putea vorbi despre o ( de)negare aparare,enuntul si negarea sa trebuie sa se refere la
elementele purtatoare ale unui conflict inconstient, care sunt refuzate din chiar acest motiv.
In situatia in care interlocutorul se inseala in interpretarea sa denegarea practicata de subiect isi
gaseste justificarea.
4.Identificarea cu agresorul desemneaza faptul ca un subiect , confruntat cu un pericol exterior
se identifica cu agresorul sau in diferite moduri evidentiate de Laplanche si Pontolis (1967).
-fie reluand pe cont propriu agresiunea ca atare ,
-fie imitand fizic sau moral persoana agresorului,
-fie adoptand anumite simboluri de putere care il caracterizeaza pe agresor.
Este un mecanism complex , care combina mai multe aspecte: a se identifica, si apoi a exterioriza ,
a proiecta. Nu este o manifestare agresiva directa, ci un raspuns elaborat impotriva angoasei.
5.Introiectia Vorbim despre introiectie atunci cand o persoana asimileaza ceva din exterior ca si
cum i-ar apartine - il adopta si il asuma. Introiectia actioneaza cu un scop precis si, anume, aparare
impotriva angoasei dar si intensificarea functiilor psihice.
Acest mecanism de aparare are rolul de a asimila cat mai multe realitati exterioare pentru a putea
face fata frustrarii. In literatura de specialitate exista doua semnificatii ale notiunii de

introiectie: compensarea unei realitati frustrante si maturizarea individuala.

Mecanismul psihologic al introiectiei este legat de aspectele pozitive din afara. Daca in ceea ce
priveste proiectia, subiectul proiecteaza ceea ce nu-i place, in ceea ce priveste introiectia, persoana
in cauza asimileaza lucrurile placute, de aceea introiectia este o etapa importanta in constituirea
eului.
Mecanismul introiectiei este strans legat cu cel al identificarii. Lapache si Pontalis definesc
identificarea ca un proces psihic prin care un subiect asimileaza un aspect, o proprietate, un atribut
al altuia si se transforma total sau partial dupa modelul acestuia. Personalitatea se constituie si se
diferentiaza dupa o serie de identificari. (P. Popescu-Neveanu, "Dictionar de psihologie",Editura
Albatros, Bucuresti, 1978, p. 319).
Introiectia devine patologica atunci cand nu este selectiva si atunci cand ea este dusa la extrem. De
exemplu, atunci cand un copil introiecteaza chiar toate interdictiile unui parinte sever, fara a le
discrimina, avem de-a face cu un caz patologic si cu o persoana neadaptata si incapabila sa faca
fata cerintelor vietii cotidiene.
Pentru Ferenci, orice transfer, reactualizare a relatiilor cu obiectele parentale, este o introiectie.
Aceasta afirmatie justifica travaliul psihoterapetic menit sa dezvolte procesul introiectiei si sa duca
la identificari, socializare si autonomie.
6.Inlaturarea este tentativa de respingere voluntara in afara campului constiintei , a unor
probleme,sentimente sau experiente care il framanta sau il nelinistesc pe subiect.
Posibilitatea inlaturarii din minte a pulsiunilor despre care subiectul stie ca sunt condamnabile si
carora le rezista este si ea parte aleatorie.Freud recunoaste ca ,,imblanzirea pulsiunilor nu merge
in mod cert pana la a le face sa dispara , astfel incat sa nu se mai poata vorbi de ele niciodata.
7. Intoarcerea catre propria persoana este refuzarea inconstienta de catre subiect a propriei
agresivitati , pe care o deturneaza dinspre celalalt pentru a o abate asupra propriei persoane ,
poate fi la originea unor sentimente de culpabilitate, a unei nevoi de pedepsire, a unei nevroze de
esec sau a unor tentative de autodistrugere.
Exista persoane care nu suporta existenta unor pulsiuni negative in interiorul lor si incearca sa se
debaraseze de acestea ca de propriul dusman.
Subiectul poate refuza orice satisfactie si orice drept la reusita si abordeaza o conduita de
autopedepsire care pot conduce la o nevroza de esec.
Se ajunge pana la agresarea propriului eu corporal, ajungandu-se la false accidente sau chiar acte
sinucigase.
8.Proiectia
Proiectia este un mecanism de aparare. Proiectia reprezinta principala defensa a personalitatii
paranoide si consta in principal in atribuirea celorlalti a propriilor intentii, tendinte, pulsiuni si dorinte.
Freud este cel care a introdus termenul de proiectie in vocabularul psihanalizei si l-a utilizat in
legatura cu nevroza de angoasa.
Proiectia joaca un rol important in multe momente ale vietii psihice, chiar in situatii nepatologice
(superstitii, mitologie, animism). Proiectia este un semn practic de esec al refularii.
Astfel, cineva criticand pe altul isi critica de fapt propriile slabiciuni, neindraznind sa-si recunoasca
asemenea trasaturi. Materialul proiectat este un ecou al inconstientului propriu, agresiunile proprii
fiind atribuite altuia. Astfel, un exemplu din viata de zi cu zi poate fi - atunci cand spunem ca nu
suportam pe cineva pentru ca e arogant se poate la fel de bine sa proiectam propria noastra
trasatura pe care nu vrem s-o recunoastem asupra altuia.
Pentru Freud exista in acest mecanism trei timpi consecutivi: reprezentarea jenanta a unei pulsiuni
interne este suprimata, apoi acest continut este deformat si in sfarsit se reintoarce la constient sub

forma unei reprezentari legate de obiectul extern.

Persoana dominata de acest mecanism de aparare apare ca banuitoare, orgolioasa, sensibila;
apare, de asemenea, ca un colectionar al greselilor celor din jur. Subiectul percepe la cel din jur
ceea ce nu poate recunoste in el insusi.
Utilizarea progresiva a proiectiei la Freud privilegiaza rolul apararii. De fiecare data, este vorba
despre faptul ca subiectul ii atribuie celuilalt ceea ce refuza inconstient sa-si asume, iar aceasta in
interesul propriei economii psihice. (S. Ionescu, M-M. Jacquet, C. Lhote, Mecanismele de aparare,
Polirom, 2002, Iasi, p.240).
Proiectia poate opera si prin deplasare in superstitie, gandire magica, vis, delir sau transfer. Se
produce prin deplasarea unor cauzalitati interne intr-un obiect de angoasa din exterior.
Freud considera proiectia o problema a persoanei nevrotice care se ascunde de un conflict
emotional si il transforma in altceva decat in obiectul intentionat.
Proiectia apare ca o deplasare neintentionata si inconstienta, fara sa fie observata, a unui continut
psihic asupra unui obiect exterior. Inconstientul celui ce proiecteaza nu alege insa orice obiect, ci
doar pe acela care are ceva din caracteristica proiectata. (M. Minulescu, "Introducere in analiza
jungiana", Editura Trei, Bucuresti, 2001, p. 147).
Un caz particular de proiectie: proiectia parintilor asupra copiilor
Proiectia parintelui asupra copilului are in vedere reprezentarea de sine a parintelui proiectata
asupra copilului; aceasta reprezentare de sine fiind investita cu un libidou narcisic.
Putem vorbi de doua situatii diferite, una in care parintele isi formeaza o imagine ideala a copilului si
face tot ce-i sta in putinta pentru a se asigura ca ea exista si alta situatie in care parintele reface un
trecut nu tocmai ideal si il corecteaza in sensul pe care-l doreste; el isi reconstruieste de fapt propria
copilarie. De aceea proiectiile determina comportamentul si conduitele parintilor fata de copii.
Problemele majore intervin atunci cand realitatea nu corespunde cu proiectia, iar acest lucru il
afecteaza in principal pe copilul aflat in crestere.
9.Retragerea apatica este o detasare cu rol de protectie, compusa din indiferenta afectiva , din
restrictie in relatiile sociale si activitati exterioare si din supunere pasiva in fata evenimentelor , care
permite unei persoane sa suporte o situatie foarte dificila.
Personalitatea schizoida reprezentata printr-un mod general de indiferenta la relatiile sociale si de
restrictie a registrului afectiv este foarte apropiata de retragerea apatica , diferenta fiind faptul ca
prima este permanenta in timp ce retragerea apatica asemeni celorlalte mecanisme de aparare
apare doar in anumite circumstante , perturband activitatea .
Dantzer remarca in 1991 ca probabilitatea aparitiei acestui mecanism poate fi conditionata de o
serie de factori a experientei anterioare iar individul in retragerea apatica cauta sa se protejeze
reducandu-si interactiunile cu mediul inconjurator.
10.Sublimarea are la Freud doua sensuri:
-desexualizarea unei pulsiuni avand drept tinta o persoana care ar putea fi dorita
sexual.Transformata in tandrete sau in prietenie , pulsiunea isi schimba scopul , dar obiectul
ramane acelasi.
-derivare a energiei unei pulsiuni sexuale sau agresive inspre activitati valorizate social.Pulsiunea
se deturneaza atunci de la obiectul si scopul sau ( erotic sau agresiv) primitiv, fara a fi insa refulata.
A. Freud citeaza sublimarea imediat dupa lista celor noua aparari clasice si semnaleaza ca aceasta
apartine mai mult normalitatii decat nevrozei. Mai tarziu revine , considerand ca este un mecanism
de aparare deoarece se constata o scadere a placerii in raport cu aceea pe care ar fi provocat-o
satisfacerea instinctelor.
Un exemplu de sublimare din viata cotidiana este atunci cand o persoana este atrasa sexual de o
alta persoana si totusi la fiecare intalnire cu aceasta abordeaza intens teme intelectuale.
Sublimarea ca mecanism de aparare actioneaza in asa fel incat individul se indeparteaza cat mai
putin de la obiectivul primar insa evita sentimentele de vinovatie. Sublimarea actioneaza pozitiv prin
faptul ca ajuta la canalizarea pulsiunilor si afectelor prost adaptate in directia comportamentelor
acceptabile.

Pulsiunile sexuale si pulsiunile agresive sunt transformate astfel in comportamente acceptabile.

Sublimarea duce la eliminarea conflictelor si tensiunilor. Totusi in ciuda acestor efecte pozitive,
Freud este de parere ca sublimarea impiedica obtinerea placerii sexuale.
Sublimarea este mai aproape de patologic atunci cand este dusa la extrem si atunci cand energia
sexuala este sublimata in mare parte; in felul acesta creste frustrarea si riscul unei imbolnaviri.
Sublimarea apare astfel ca un mecanism de adaptare, ca o strategie fireasca a individului de a
repara propria existenta.
11.Transformarea in contrariu este un mecanism in care pulsiunea conflictuala este nu numai
refulata ci si inlocuita printr-o pulsiune contrara.
Pentru a desemna acest mecanism de aparare , au fost utilizate trei sinonime:
-,,rasturnarea in contrariu ( 1915a / 1968) apartinand lui Freud,
-transformarea in contrariu ( 1936 / 1993),
-modificarea in contrariu ( 1936 / 1993) .
Ultimele doua interpretari apartin Anei Freud.
In ,,Pulsiuni si destine ale pulsiunilor ( 1915a / 1968 ) Freud mentioneaza perechile sadismmasochism si voyeurism exhibitionism,prin care ilustreaza trecerea de la activitate la pasivitate,
precum si transformarea iubirii in ura.
Laplanche si Pontolis (1967) sustin ca obiectul pulsiunii se poate si el modifica, trecand de la
propria persoana la celalalt , iar trecerea de la activitate la pasivitate se poate face si in sens invers.
Mecanismul de aparare al transformarii in contrariu consta in inlocuirea unei pulsiuni cu o alta
pulsiune contrara. Acest mecanism de aparare a mai fost cunoscut si sub numele de rasturnare in
contrariu sau modificare in contrariu.
In acelasi timp in cadrul transformarii in contrariu se poate modifica nu numai pulsiunea, dar si
obiectul pulsiunii si astfel putem avea de-a face cu inlocuirea propriei persoane cu o alta persoana.
Freud explica mecanismul transformarii in contrariu printr-un exemplu elocvent. El e de parere ca
leganarea din primii ani de viata este asociata cu trairi afective placute, insa exista si cazul unor
adulti care nedorind sa-si refuleze aceasta placere o transforma in contrariu.
Astfel putem intalni persoane care atunci cand se afla in situatii de leganare sau balans au trairi
afective negative si senzatii fizice neplacute ca greata sau chiar angoasa. (El face o analogie a
leganatului cu mersul cu trenul).
Transformarea in contrariu este pana la urma un mecanism de aparare avand un rol pozitiv in
pastrarea integritatii fizice a persoanei, insa poate fi dus pana la patologic si se poate asocia cu
isteria.
Transformarea in contrariu este echivalenta cu trecerea de la activitate la pasivitate si de la iubire la
ura.
12. Umorul consta in prezentarea unei situatii traite ca traumatizante astfel incat sa fie reliefate
aspectele ei placute , ironice, insolite. Numai in acest caz ,(umor aplicat siesi ) , umorul poate fi
considerat un mecanism de aparare.
Explicarea acestui mecanism de Freud:
Eul refuza sa se lase coplesit de o realitate neplacuta si lanseaza lumii exterioare un fel de sfidare.
El dovedeste astfel ca situatiile traumatizante ii provoaca placere.. Astfel, prin triumful
narcisismului , eul isi afirma invincibilitatea fara a abandona terenul sanatatii psihice acest fapt
diferentiind umorul de omnipotenta psihotica.De asta data si supraeul ofera sprijin , aici pierzandu-si
rolul obisnuit de judecator sever.
Pe langa mecanismele specifice de aparare,individul mai poseda si mecanisme de aparare
sociala,care-i permit adaptarea in societate.
Apararile sociale sunt de trei categorii:
-luarile de distanta prin atacuri,intimidari,evitari
-imobilizarile care sunt blocaje de tip inhibitie
-retragerile-apropierile-supunerea ,justificarile sau seductia .

Acestea satisfac principalele nevoi ale Eu-lui social

articiparea,relatii positive de diferite feluri

cu parteneri sociali din acelasi grup,securitatea si valorizarea personala in mediul

grupal,consideratie sociala.Exemple de astfel de mecanisme pot fi:
-,,sistemele de securitate descrise de Gardiner in 1947-ansamblul conduitelor utilizate de indivizii
aceleiasi societati pentru a infunda pericole si frustrari
- forme socializate ale apararilor interne (Mucchielli1981):distractiile,ecologismul si toxico-maniile
-apararile transpersonale-permit Eu-lui sa se protejeze manipuland relatiile cu lumea.
In conceptia lui Lang,o aparare transpersonala este boala psihica si atitudinile nevrotice descrise de
Horney K.Mucchielli care se exprima sub forma unor modalitati de relatie cu celalalt:apropierea
extrema de celalalt,tentative de a-i castiga admiratia sau separatia.
Mecanismele de aparare grupale au stransa legatura cu anxietatea grupului (Anzieu si Kaaes)
,ideologia acestuia (Roussillon) avand functii de aparare ca protejarea identitatii grupului contra
distorsiunilor istorice si politice,eliminarea incertitudinii inlocuind perceptia faptelor istorice
contradictorii,asigurarea confortului grupului evitand faptele nelinistitoare,justificandu-I viziunea
avuta despre lume si filtrand cele doua tipuri de valori:binele si raul.
Mergand mai departe,Mucchieli demonstreza ca ideologia acopera unele mecanisme de aparare
clasice:refularea,proiectia ,anularea,sublimarea.
Mecanismele de aparare erau considerate de Bibring E.modalitati de organizare a tensiunilor de
catre Eu,cu functia de a distruge progresiv tensiunea schimband conditiile interne care ii dau
nastere.El a introdus conceptul de eliberare (1973) evidentiind familiarizarea cu o situatie anxiogena
sau desprinderea libido-ului
Lagache sustine si el conceptul de eliberare in ce priveste elementele caracteristice ale eliberarii:
-recunoasterea ,considerate de subiect ca esentiala, a dorintelor sale si a apararilor fantasmatice
-rolul important jucat de constiinta,care,fara sa fie exclusiv este determinant
-ridicarea apararilor
precizand ca acestea fac apel la inteligenta in sensul in care aceasta este definita ca o capacitate
de acomodare la situatii noi.
Cunoasterea mecanismelor de aparare este foarte importanta pentru ca pe langa o mai buna
intelegere a functionarii psihicului permite si o serie de aplicatii in practica clinica unde servesc
drept indicatori ai functionarii psihicului la pacientii in curs de psihoterapie sau ca indici diagnostici si
de evolutie in cazul tulburarilor psihopatologice. Deasemenea utilizarea mecanismelor de aparare a
devenit curenta in domenii ca preventia si educatia sanitara,medicina tulburarilor fizice sau selectia
profesionala,a aparut necesitatea studierii ontogenezei si evolutiei in cursul ciclului de viata a
mecanismelor de aparare.

Bibliografie
1. Popescu-Neveanu, P. Dictionar de psihologie. Bucuresti: Editura Albatros, 1978. p. 319
2. Ionescu, S; Jaquet, M-M.; Lhote, C. Mecanismele de aparare. Iasi: Polirom, 2002. p.217
3. J. Manzano, F. Palacio Espasa, N.Zilkha, "Scenariile narcisice ale parentalitatii", Editura
Fundatiei Generatia, Bucuresti, 2002;
4 .M. Minulescu, "Introducere in analiza jungiana", Editura Trei, Bucuresti, 2001;

5. Psihologia medicala suport de curs 2013

Ministerul sanatatii al Republicii Moldova

Universitatea de stat de Medicina si Farmacie Nicolae

Testimiteanu

Referat
la tema:
Mecanisme
De aparare ale
personalitatii
Elaborat: VOLOHOV Diana
grupa-4104
Profesor: CERNIANU Mariana