Acidul uric

Acidul uric (2,6,8 trihidroxipurina) rezulta din degradarea acizilor nucleici, reprezentand
produsul final de catabolism al bazelor azotate purinice, adenina si guanina.
Surse alimentare bogate in purine sunt carnea (mai ales vanatul), organele animale (ficat,
rinichi, inima, creier etc), produsele marine (sardine, macrou, hering, ansoa), berea, vinul
rosu. Totusi, majoritatea acidului uric excretat urinar provine din degradarea acizilor
nucleici endogeni. Reutilizarea bazelor purinice, cunoscuta drept calea de salvare a
purinelor presupune fosforibozilarea bazelor azotate libere (reactie catalizata de
hipoxantin-guanin fosforibozil transferaza) si conduce la resinteza nucleozidmonofosfatilor.
Desi sinteza si degradarea nucleotidelor purinice apar in toate tesuturile, acidul uric este
produs doar in tesuturile ce contin xantin oxidaza, in principal in ficat si intestinul subtire.
Productia de acid uric variaza atat in functie de continutul in purine al alimentatiei, cat si
de rata de biosinteza, de degradare si de salvare a nucleotidelor purinice.
De la nivelul ficatului este transportat prin plasma catre rinichi, unde este filtrat si
excretat in procent de aproximativ 70%; restul de acid uric este eliminat si degradat in
tractul gastro-intestinal.
Proprietatile fizico-chimice ale acidului uric determina concentratiile acestuia in sange, la
nivel tisular, precum si renal. Acidul uric are doua grupari functionale cu caracter acid,
una cu pKa=5.75 si alta cu pKa=10.3. Acest fapt determina existenta acidului uric in
plasma si lichidele interstitiale ca sare monosodica, iar in urina predominant in forma
acida. Acidul uric este o substanta usor oxidabila si datorita capacitatii sale de a capta
radicali liberi derivati din oxigen, este considerat factor protector fata de agresiunea
oxidanta continua la care sunt expuse majoritatea tesuturilor organismului.
Determinarea nivellui sanguin al acidului uric (uricemia) se poate face prin metoda
colorimetrica cu reactiv fosfowolframic sau prin metoda enzimatica cu uricaza.
Determinarea uricemiei se face in conditiile unui aport normal de proteine si fructoza, in
afara consumului de bauturi alcoolice sau al unor medicamente care ar putea afecta
rezultatele (derivati purinici, derivati fenolici, vitamina C).
Valori de referinta la adulti: 3.4 7 mg/dl la barbati, 2.5 6 mg/dl la femei.
Valorile crescute ale acidului uric (hiperuricemiile) apar in:
guta metabolica primara cauzata de deficienta partiala a enzimei hipoxantinguanin fosforibozil transferazei (enzima cheie in calea de reutilizare a purinelor)
si sinteza crescuta de acid uric; se manifesta prin depunerea de cristale de urat de
sodiu la nivelul articulatiilor ce determina o reactie inflamatorie (artrita gutoasa
caracterizata prin durere, edem, roseata, caldura locala si impotenta functionala a
articulatiei), la nivel renal (nefrolitiaza urica) si in tesuturile moi (tofi gutosi);
sindromul Lesch-Nyhan (guta ereditara) determinat de absenta totala a activitatii
hipoxantin-guanin fosforibozil transferazei, manifestandu-se prin hiperuricemie
severa, agresivitate, tendinta la automutilare, deficit mental;
dieta bogata in nucleoproteine
distructie crescuta de nucleoproteine leucemii, sindroame mieloproliferative
cronice, mielom multiplu, limfoame (mai ales postiradiere), alte neoplasme

diseminate, chimioterapie antineoplazica, anemie hemolitica, anemie pernicioasa,

toxemia de sarcina, psoriazis (1/3 din pacienti)
insuficienta renala
consum de alcool (inhiba eliminarea renala a acidului uric)
intoxicatie cu plumb (saturnism)

Valorile scazute ale acidului uric (hipouricemiile) sunt rar intalnite si pot fi consecinta
unor afectiuni hepatice grave, reabsorbtiei renale deficitare, xantinuriei ereditare (deficit
de xantin-oxidaza) sau administrarii unor medicamente uricozurice (cortizol, alopurinol).