ALIMENTAŢIA NATURALĂ

Definiţie: Alimentaţia naturală reprezintă alimentaţia sugarului din

primele 4 - 6 luni de viaţă exclusiv cu lapte uman (l.u.). Acesta reprezintă
alimentul ideal fiind specio-specific, unic prin caracteristicile sale
nutriţionale şi bioactive. El este considerat standardul de aur (gold
standard), la care se referă orice înlocuitor de lapte matern, respectiv
formulele de lapte.
Alimentaţia naturală se poate face direct de la sânul mamei prin
suptul copilului sau din biberon cu tetina, cu linguriţa sau prin gavaj.

Mecanismul secreţiei lactate

Secreţia lactată este sub influenţa factorilor endocrini şi nervoşi:
- Factorul endocrin este constituit de hormonii estrogeni şi
hormonul lactogenic placentar.
Declanşarea şi menţinerea secreţiei lactate este sub controlul
prolactinei secretată de hipofiză. În timpul gravidităţii aceasta este
inhibată de hormonii estrogeni care au un titru foarte ridicat. După
eliminarea placentei hormonii estrogeni scad brusc în sângele lehuzei şi
prolactina acţionează liber, determinând secreţia lactată.
Hormonii estrogeni, prin intermediul hormonilor hipofizari
(factorii mamogeni 1 şi 2) determină transformările glandei mamare în
vederea lactaţiei
- Factorul nervos acţionează reflex, prin intermediul excitaţiilor
provenite de la intero şi exteroceptorii mamelonari şi areolari, declanşate
de supt sau de storsul glandei mamare; el contribuie la formarea şi
menţinerea secreţiei lactate.

COMPOZIŢIA LAPTELUI UMAN

Secreţia glandei mamare cuprinde stadiul de colostru, lapte de
tranziţie şi lapte matur, care diferă prin compoziţie, valoare calorică şi
cantitate.

Colostrul este secreţia lactată în primele 5 zile după naştere.

Colostrul este un lichid galben opac, mai bogat în proteine şi
imunoglobuline (Ig) decât laptele uman matur.
Proteinele variază între 27-41 g/l şi diminuă odată cu stabilirea
fluxului laptelui.
Imunoglobulinele din laptele colostral au iniţial valori foarte mari,
care scad în primele zile după naştere. Din cantitatea totală de Ig 90%
sunt IgA, care înglobează anticorpii (Ac) antipoliomielitici, anticoli,
antistafilococici, anticoxakie.

1
 Ac din colostru rezistă la acţiunea fermenţilor digestivi şi împreună
cu Ac secretaţi de intestin distrug germenii patogeni din tractusul
digestiv, oferind un grad crescut de imunitate locală.
Lactoferina, imunoglobulinele A secretorii (IgAs), proteinele care
leagă vitamina B12, corticosteroizii, zincul, lipaza (stimulată de sărurile
biliare), alfa-amilaza, fosfatazele, proteazele şi inhibitorii lor, precum şi
unii acizi aminaţi (taurina) ating nivelul cel mai mare în colostru acesta
fiind adaptat astfel la necesităţile noului născut din primele zile de viaţă.
Glucidele sunt în cantitate totală de 55-60 g/l. Lactoza este în
proporţie mică (37 g/l). Oligozaharidele sunt bogat reprezentate (23g/l) şi
favorizează implantarea bacilului bifidus în intestinul nou-născutului.
Lipidele totale sunt iniţial în cantitate de 30g/l, în corelaţie cu
activitatea redusă a lipazelor intestinale ale n.n., iar nivelul lor creşte
ulterior. Acizii graşi nesaturaţi mai ales cei esenţiali sunt în cantitate mare
şi au rol în dezvoltarea sistemului nervos.
Sărurile minerale sunt în cantitate de 3,9g/l. Nivelul sodiului,
fosforului, calciului, fierului, zincului, cuprului este mare în colostru fiind
în concordanţă cu cel al proteinelor.
Vitaminele A, E, C, B12 sunt bine reprezentate în colostru
comparativ cu laptele matur.
Valoarea calorică a colostrului este de 58 kcal/100ml.

Laptele de tranziţie
Stadiul de lapte de tranziţie este delimitat de ziua a 6-a şi a 10-a
postpartum cu toate că modificarea constituienţilor biochimici şi
imunologici încă mai continuă până la o lună.
În această perioadă scade conţinutul de proteine, săruri minerale şi
pH-ul, şi creşte nivelul lipidelor şi al lactozei.

Laptele uman matur

Laptele uman matur are un conţinut în apă de 87%.
Proteinele totale se găsesc în cantitate de 10g/l din care 4g/l
cazeina şi 6g/l proteinele din lactoser (lactalbumine şi lactoglobuline).
Laptele uman (l.u.) este un lapte de tip albuminos în comparaţie cu laptele
de vacă (l.v.) care este bogat în cazeină.
Cazeina umană este sintetizată de glanda mamară din acizii
aminaţi din sânge şi are trei fracţiuni (alfa, beta şi kappa-cazeina), ultima
având rol în colonizarea cu Bacilus Bifidus a intestinului sugarului
alimentat natural.
Proteinele din lactoser au un rol fiziologic major:

2
  Alfalactalbumina conţine lactosintetaza, enzimă
implicată în sinteza lactozei, ceea ce explică nivelul ridicat al lactozei din
laptele uman;
 Lactoferina este o glicoproteină capabilă să fixeze
reversibil fierul şi participă la absorbţia acestuia din lapte la nivelul
intestinului şi stomacului. Ea joacă rol de chelator de fier sustrăgând
elementul indispensabil multiplicării unor germeni patogeni de la nivelul
intestinului şi astfel are acţiune bacteriostatică. Lactoferina reprezintă
pentru sugar un factor suplimentar de protecţie al intestinului faţă de
agenţii patogeni, alături de IgAs, lizozim şi Lactobacilus bifidus.
 Betalactoglobulina este absentă în laptele uman şi
prezentă în laptele de vacă de aceea laptele uman este un aliment
nealergizant.
 Albuminele serice (din lactoser) îndeplinesc rol de
liganzi pentru folaţi, vitamina B12, tirozină, zinc.
 Imunoglobulinele:
- IgAs aglutinează antigenii de origine alimentară, virusurile
şi enterotoxinele bacteriilor, blocând aderarea lor la suprafeţele epiteliale.
IgAs conţin anticorpi anti E. coli, Shigella, Salmonella, Klebsiella,
Coxackie, Echo, virus poliomielitic, virus hepatitic B şi virus rujeolic.
- Ig G şi Ig M sunt în cantităţi mici în lapte şi nu diferă
structural de imunoglobulinele serice.
 Enzimele laptelui uman au rol în digestia
componentelor laptelui şi în apărarea antiinfecţioasă. Dintre acestea cele
mai importante sunt:
- lizozimul - contribuie la liza unor germeni intestinali,
potenţează formarea anticorpilor;
- lipazele - rol în digestia trigliceridelor laptelui uman;
- alfaamilaza - catalizează hidroliza amidonului în maltoză
şi compensează deficitul amilazei pancreatice şi intestinale la sugar;
- proteaze şi inhibitorii proteazelor - în cantitate mai mare
comparativ cu laptele de vacă, catalizează hidroliza proteinelor.
În afara acestor componente laptele uman mai conţine şi
aminoacizi liberi, dintre care taurina, cu rol în resorbţia lipidelor şi
dezvoltarea creierului.
Proteinele laptelui uman sunt absorbite şi utilizate de către sugar cu
un randament optim. Nici un procedeu fizic sau chimic nu permite
obţinerea unor proteine similare cu cele din laptele uman.
Glucidele, în cantitate de 70 g/l, sunt reprezentate de lactoză (beta
lactoză - 60 g/l, versus alfa lactoză în laptele de vacă) şi oligozaharide (10
g/l).

3
  Lactoza este sursă de galactoză care intră în compoziţia
cerebrozidelor creierului.
 Oligozaharidele au rol în apărarea antiinfecţioasă
nespecifică, favorizând colonizarea intestinului cu
Lactobacilus bifidus. Acesta determină acidifierea mediului
intestinal, inhibând creşterea germenilor patogeni, are rol
antianemic şi antirahitic (favorizează absorbţia de Fe, Ca,
vit. D şi lipide) şi intervine în sinteza de vit. B şi K.
Lipidele în cantitate de 36-40 g/l, sunt reprezentate mai ales de
acizi graşi nesaturaţi, dintre care acidul linoleic are rolul cel mai
important.
Trigliceridele conţin un raport egal între acizii graşi nesaturaţi şi
cei saturaţi.
Acizii graşi mono şi polinesaturaţi (acid oleic, palmitoleic şi
linoleic) reprezintă peste 1/2 din totalul de acizi graşi din laptele uman şi
au rol în maturarea sistemului nervos în perioada neonatală.
Colesterolul şi lecitina sunt în cantităţi mai mari în laptele uman
decât în laptele de vacă.
Prezenţa lipazei în laptele uman facilitează hidrolizarea lipidelor şi
favorizează eliberarea de acizi graşi rapid utilizabili pentru metabolismul
energetic.
Sărurile minerale Laptele uman are un conţinut de 4 ori mai
scăzut în săruri minerale şi oligoelemente comparativ cu laptele de vacă.
Conţinutul de sodiu fiind mai redus, este evitată suprasolicitarea funcţiei
renale.
Deşi laptele uman conţine de 4 ori mai puţin calciu şi de 6-7 ori
mai puţin fosfor decât laptele de vacă, raportul dintre cele două elemente
(Ca : P = 2 : 1) este favorabil pentru buna lor utilizare.
Fierul se găseşte în cantitate de două ori mai mare în laptele uman,
iar utilizarea sa este net superioară la sugarul alimentat natural, atât în
ceea ce priveşte absorbţia intestinală cât şi încorporarea în molecula de
hemoglobină.
Conţinutul în minerale al laptelui uman este puţin influenţat de
aportul alimentar matern, el fiind asigurat de depozitele materne. Astfel,
dacă fosforul şi calciul sunt insuficiente în dieta mamei, ele sunt obţinute
prin mobilizarea din depozitele osoase ale acesteia.
Vitaminele. Laptele uman conţine atât vitamine liposolubile (A,
D, E, K) cât şi hidrosolubile (C, acid folic, complexul vitaminelor B) în
proporţii variabile, în raport cu aportul alimentar. O dietă echilibrată a
mamei asigură aportul adecvat al acestor vitamine, cu excepţia vitaminei
D.
Cantitatea de vitamină D din laptele uman nu asigură necesităţile
sugarului chiar în condiţiile unei expuneri solare corecte, dar este mai

4
mare comparativ cu cea din laptele de vacă, ceea ce explică incidenţa mai
mică a rahitismului la sugarul alimentat natural.
Valoarea energetică a laptelui uman matur este de 65-68
kcal/100ml.
Factorii laptelui uman

Administrarea laptelui uman în primul an de viaţă este deosebit de

importantă deoarece acesta conţine o serie de factori specifici:

I. Factorii de protecţie antiinfecţioasă – factori imunologici şi biologici

care asigură protecţia faţă de agenţii infecţioşi din mediul înconjurător
până ce sugarul îşi dezvoltă imunitatea proprie.
S-a demonstrat că sugarii alimentaţi natural au o rată scăzută de
spitalizare, incidenţa infecţiilor respiratorii, a diareei, a rash-urilor şi a
altor probleme medicale fiind mai redusă în comparaţie cu cele care apar
la sugarii alimentaţi artificial.
 Factorii celulari (macrofage, PMN, Ly B şi T) au rol
antiinfecţios la nivelul glandei mamare materne şi tractului digestiv al
sugarului (protejează faţă de enterocolita ulceronecrotică).
 Imunoglobulinele – IgAs au rol opsonizant, mobilizează şi
aglutinează bacteriile, virusurile şi antigenii de origine alimentară,
stimulează formarea IgA în limfocitele mucoasei intestinale a sugarului.
 Lactoferina – îndeplineşte rol bacteriostatic.
 Lizozimul – rol antimicrobian în asociere cu complementul
şi IgAs, cărora le potenţează acţiunea.
 Lactoperoxidaza – are acţiune bactericidă împotriva unor
germeni ca: Pseudomonas, E.coli, Salmonella, Streptococcus.
 Mucina – împiedică aderenţa germenilor şi a rotavirusurilor
de suprafaţa intestinului.
 Fracţiunile C3 şi C4 ale complementului – au rol în
chemotactismul fagocitelor şi în înglobarea intracelulară a particulelor.
 Factorii bifidogeni (glicoproteine şi oligozaharide) - au rol în
promovarea creşterii Lactobacilus bifidus în intestinul sugarului alimentat
natural.

II. Factorii modulatori ai creşterii stimulează creşterea glandei mamare şi

acţionează asupra unor organe ale sugarului.
 Factorul epidermic de creştere (Epidermal Growth Factor –
EGF) şi factorul de creştere insulin-like (Insulin–like Growth Factor:
IGF-1) - rol în maturarea tractului gastro- intestinal;
 Factorul de creştere nervoasă – este esenţial pentru
dezvoltarea neuronilor simpatici şi a celulelor senzoriale;

5
  Factorul de stimulare a limfocitelor B – cu rol în proliferarea
limfocitelor B şi producerea de imunoglobuline;
 Taurina – ameliorează absorbţia lipidelor şi favorizează
colonizarea intestinului cu Lactobacilus bifidus.

Alte calităţi ale laptelui uman:

- este întotdeauna proaspăt şi la îndemână (imediat accesibil);
- nu implică pregătiri speciale (este obligatorie igiena sânului);
- are temperatura ideală;
- este aseptic (lipsit de microbi);
- nu determină alergie sau intoleranţă;
- are o distribuţie energetică optimă, totalul energetic fiind
furnizat de lipide (55%), glucide (38%) şi proteine (7%).

EVOLUŢIA SECREŢIEI LACTATE

Transformarea colostrului în lapte uman de tranziţie şi apoi în
lapte matur se asociează cu turgescenţa glandelor mamare şi uneori cu
durere, hipertermie locală şi generală, cefalee, puls accelerat, leucocitoză
cu limfocitoză şi eozinofilie. Aceste fenomene sunt încadrate în aşa
numita “furie a laptelui”.
În evoluţia sa, secreţia lactată pote fi însoţită uneori de modificări
ale stării psihice ce pot ajunge până la stări maniaco-depresive, încadrate
în aşa numita “psihoză de lactaţie”. Aceste fenomene dispar spontan în
majoritatea cazurilor. Situaţiile când se impune internarea mamelor în
spitale de psihiatrie sunt rare.
Maximum de intensitate a secreţiei lactate este între a 15-a zi şi 3
luni după naştere dar poate dura un an sau mai mult dacă este stimulată
prin supt sau stoarcerea sânului.
Compoziţia laptelui uman prezintă variaţii după etapele lactaţiei,
după timpul zilei (variaţii diurne/nocturne), de la un sân la altul şi la
acelaşi sân de-a lungul mesei. Astfel la aceeaşi masă laptele administrat
spre sfârşitul prânzului („hindmilk”) este mai bogat în lipide şi proteine
decât laptele de la începutul prânzului („foremilk”) şi este prin urmare
mai săţios şi mai hrănitor.
Administrarea numai de lapte uman după vârsta de 6 luni nu mai
este suficientă calitativ şi cantitativ pentru dezvoltarea sugarului.

FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ SECREŢIA LACTATĂ

Aceştia sunt:
- vârsta – femeile tinere au o secreţie lactată mai abundentă decât
cele în vârstă;

6
 - paritatea – la primipare secreţia lactată se instalează cu o
întârziere de câteva zile;
- felul naşterii – intervenţiile la naştere (cezariene, forceps,
perineorafii) prin traumatisme şi regim alimentar postoperator constituie
factori inhibitori ai secreţiei lactate;
- alimentaţia, repaosul, efortul fizic gradat şi mai ales factorul
psihic contribuie la menţinerea unei secreţii lactate satisfăcătoare;

Stimularea secreţiei lactate se realizează prin supt, storsul glandei

mamare şi asigurarea confortului psihic al mamei.
Agalactia este extrem de rară, hipogalactia este mai frecventă la
primipare, la intelectuale, la femeile care nu respectă repaosul.
Scurgerea spontană a secreţiei lactate poate fi considerată mai
degrabă un semn de hipogalactie decât de bună lactaţie.

AVANTAJELE ALIMENTAŢIEI NATURALE

Avantajele deosebite ale alimentaţiei naturale pot fi grupate în trei
categorii:
- avantaje pentru copil;
- avantaje pentru mamă;
- avantaje pentru familie;
1. Avantajele pentru copil:
- creştere şi dezvoltare fizică optimă – l.u. are toate principiile
nutritive necesare, în cantităţi şi proporţii ideale pentru nevoile copilului
şi o biodisponibilitate maximă;
- legătură afectivă copil - mamă trainică şi durabilă, cu consecinţe
pe termen lung asupra sănătăţii psihice a copilului.
- morbiditate scăzută prin:
 riscuri incomparabil mai mici de malnutriţie, boli diareice
acute, parazitoze intestinale, afecţiuni dentare (carii, malocluzii,
parodontoze);
 incidenţă cu peste 50% mai redusă a proceselor maligne în
perioada 0-16 ani;
 patologie respiratorie şi ORL mai rară şi mai puţin gravă;
 astm bronşic şi diverse manifestări alergice mult mai rare şi
cu forme mai uşoare;
 risc de diabet zaharat şi de moarte subită la sugar de 2-3 ori
mai mic;
 infecţii urinare de cinci ori mai rare în primele 6 luni de
viaţă;
 rol protector faţă de hipertensiunea arterială şi ateromatoză.

7
 2. Avantajele pentru mamă:
- afectiv (psiho-emoţional) – contactul fizic nemijlocit („skin to
skin”) dintre mamă şi copil, prin reacţiile emoţionale pozitive pe care le
generează, are efecte benefice şi asupra mamei, diminuând riscul de abuz,
neglijare sau maltratare a copilului, ca şi riscul stărilor depresive
postpartum;
- efectul contraceptiv al alimentaţiei naturale atinge un nivel
ridicat, spaţierea sarcinilor având efecte benefice asupra sănătăţii
reproductive a mamei;
- scade riscul cancerului de sân, de ovar;
- osteoporoza are o incidenţă mai mică dacă alăptarea a durat mai
mult de 9 luni.

3. Avantajele pentru familie:

- sugarul alimentat natural se dezvoltă armonios, reprezentând
astfel un liant afectiv pentru familie;
- avantaje economice incontestabile – se evită costurile mari ale
alimentaţiei artificiale, se evită grijile şi pierderea timpului pentru
prepararea laptelui, economisirea energiei termice, a detergenţilor, etc.
- mai puţine îmbolnăviri, deci mai puţine vizite la medic, mai
puţine tratamente;
- confort crescut – nu mai sunt necesare deplasări pentru procurare,
manevre de pregătire, sterilizare, riscuri de contaminare, etc.

INCIDENTE ŞI COMPLICAŢII ÎN ALIMENTAŢIA

NATURALĂ
Regurgitarea – apare la sfârşitul mesei, în momentul eructării şi
nu trebuie confundată cu vărsătura deoarece cantitatea de lapte eliminată
este mică, fără jet şi nu influenţează curba ponderală (copilul continuă să
crească bine în greutate). De regulă, ele nu apar în timpul somnului, sunt
izolate, fără simptome concomitente, tranzitorii şi se remit spontan în al
2-lea semestru de viaţă.
Diareea (post)prandială se caracterizează prin emisie de scaune
semilichide, galbene, acide, în timpul suptului sau imediat după
administrarea alimentaţiei, adesea însoţite de ţipete, agitaţie. Ele pot
determina şi apariţia eritemului fesier. Curba ponderală se menţine
ascendentă, copilul creşte normal în greutate, starea generală este bună.
Aceasta este de fapt o diaree motrice, un veritabil sindrom de colon
iritabil al noului născut şi sugarului mic alimentaţi natural şi nu o
gastroenterită. Pentru mamă şi familie aceasta constituie o sursă de

8
nelinişte şi agitaţie, determină numeroase consultaţii medicale, tratament
antibiotic – inutil şi, din păcate chiar întreruperea alimentaţiei cu lapte
uman.
Trebuie să se recomande cu insistenţă să nu se întrerupă alimentaţia
naturală – eventual se poate recomanda administrarea de calciu carbonic,
0,5 – 1g/zi, înainte de a se administra laptele.
Icterul - se descrie o formă precoce care apare în prima săptămână
de viaţă („brest-feeding early onset jaundice”) şi o formă cu debut tardiv
care începe de obicei către sfârşitul primei săptămâni de viaţă.
- Icterul cu debut precoce – se datorează aportului scăzut de lapte,
inaniţia relativă ducând la niveluri crescute ale bilirubinei. Alăptarea la
sân, precoce şi frecventă sau suplimentarea temporară a alimentaţiei cu o
formulă de lapte asigură un volum adecvat de lapte în intestin şi ajută la
prevenirea accentuării icterului fiziologic.
- Icterul cu debut tardiv, a 4-a – a 7-a zi de viaţă, cu maxim în a 3-a
săptămână şi persistenţă până la 10 săptămâni, se caracterizează prin
hiperbilirubinemie neconjugată (BI) şi absenţa altor semne de boală.
Valorile BI scad rapid, în câteva zile, dacă se întrerupe alimentaţia cu
lapte uman şi cresc la reluarea acesteia. Dacă nu răspunde la acest test
diagnostic şi terapeutic nu este icterul laptelui matern. Se recomandă
continuarea alimentaţiei naturale, eventual administrarea, pentru câteva
zile, de fenobarbital.
Hipogalactia maternă este rareori primară, mult mai frecvent
fiind secundară, legată de starea fizică, psihică, de dieta mamei şi, cel mai
adesea, de o tehnică alimentară deficitară.
Copilul nu creşte în greutate, este agitat (înfometat), are scaune rare
şi închise la culoare, apoi devine somnolent şi prezintă semne de
deshidratare.
Mastita şi abcesul sânului sunt consecinţa stazei lactate şi a
ragadelor mamare, apărute ca urmare a suptului inadecvat.

OBSTACOLE ÎN ALIMENTAŢIA NATURALĂ pot apare din

partea copilului sau din partea mamei:
Din partea copilului:
- malformaţii ale cavităţii bucale (buza de iepure, gura de lup,
retrognatismul);
- infecţii (rinite, otite, pneumopatii);
- boli neurologice (hemoragii meningocerebrale, meningite,
encefalite);
- prematuritate;
- boala hemolitică a nou-născutului;
- ictere;

9
 - vărsături.

Din partea mamei:

- furia laptelui;
- hipogalactia temporară a primiparelor;
- mameloane ombilicate;
- ragade mamelonare;
- limfangite, mastite;

Contraindicaţii permanente:
Cauze materne:
- maladii viscerale evolutive grave: TBC, hepatită, SIDA, malarie,
septicemii, neoplazii/tratament cu citostatice, insuficienţă cardiacă,
insuficienţă renală;
- boli neuropshice: tulburări psihice grave/psihoza de lactaţie, scleroza în
plăci, epilepsie/tratament cu anticonvulsivante;
- alte situaţii/boli: diabet zaharat, o nouă sarcină cu vârsta de peste 20
săptamâni.
Cauze legate de copil – sunt rare, unele chiar excepţionale:
- galactozemie congenitală;
- intoleranţă ereditară/primară la lactoză;
- fenilcetonurie.

Suplimentări necesare în alimentaţia naturală

La copil:
- Vitamina D (vezi profilaxia rahitismului).
- Fier - toţi sugarii născuţi la termen vor primi preparate orale de
fier de la vârsta de 5- 6 luni, în doze de 1- 2 mg Fe elemental/kgcorp/zi,
timp de 3 luni, iar prematurii de la 1 ½ - 3 luni, în doze de 2 – 2,5
mg/kgcorp/zi, până la vârsta de 1 an (administrarea injectabilă a fierului
este contraindicată).
- În general, în alimentaţia naturală, nu este necesar un aport hidric
suplimentar (apă/ceai, suc de fructe, etc.) mai ales la nou născut şi sugarul
mic. Sugarul născut la termen, sănătos, cu o curbă ponderală constant
ascendentă nu are nevoie de nimic altceva decât de lapte uman.

La mamă: pentru lactaţie este necesar un aport caloric suplimentar

şi evitarea consumului de alcool, alimente puternic mirositoare (ceapă,
usturoi, condimente), conserve, mazăre, fasole, varză (care pot da diaree
la copil).

10
 Mamele vegetariene vor fi sf tuite s consume lapte i li se va
recomanda suplimentarea dietei cu vitamina B12 care se g se te aproape
exclusiv în produsele animale.

ÎNŢĂRCAREA
Se va face cât mai târziu posibil. Sunt considerabile avantajele
oferirii fie şi a unor cantităţi mici de l.u. până la vârsta de 1an, 1 ½ , chiar
2 ani.

ALIMENTAŢIA ARTIFICIALĂ
Definiţie: Alimentaţia artificială este alimentaţia copilului în
primele 4 luni de viaţă cu un alt lapte decât laptele uman.
Se recomandă utilizarea preparatelor industriale din lapte de vacă
deoarece prin prelucrare acestea tind să fie cât mai apropiate de laptele
uman. Se va recurge la administrarea laptelui de vacă doar atunci când
este absolut imposibilă folosirea formulelor de lapte.
Compoziţia laptelui de vacă

Proteinele sunt în cantitate de 32-34 g/l (de trei ori mai mare decât
în laptele uman), dintre care 28 g reprezintă cazeina şi 4-6 g proteinele
din lactoser (lactalbumina şi lactoglobuluina). β-lactoglobulina care
predomină în lactoser este puternic antigenică/alergizantă.
Laptele de vacă este un lapte de tip cazeinos în timp ce laptele
uman este de tip albuminos.
Cazeina laptelui de vacă precipită în stomacul copilului sub
acţiunea labfermentului, în cheaguri mari, greu digerabile, astfel apărând
necesitatea administrării prânzurilor la intervale mai mari de timp în
alimentaţia artificială.
Glucidele laptelui de vacă sunt mai reduse cantitativ decât cele din
laptele uman (48-50 g/l faţă de 68-70 g/l). Ele sunt reprezentate exclusiv
de lactoză ceea ce implică un aport mic de galactoză, cu mielinizare mai
lentă a sistemului nervos.
În laptele de vacă oligozaharidele lipsesc ceea ce duce la absenţa
colonizării intestinului sugarului alimentat artificial cu bacil bifidus.
Lipidele, în aceeaşi cantitate ca în laptele uman (36 g/l) sunt
constituite din lipide saturate maldigeste, deficitare în acizi graşi esenţiali
şi au o cantitate de 5 ori mai mică de acid linoleic. Colesterolul este în
cantitate mai mică decât în laptele uman.
Sărurile minerale sunt în cantitate de 4 ori mai mare decât în
laptele uman şi alături de conţinutul proteic ridicat contribuie la

11
producerea de metaboliţi şi osmolaritate crescute, deci la creşterea
nevoilor de apă ale sugarului.
Prezenţa în cantitate mare a fosfaţilor şi citraţilor creşte pH-ul
gastric împiedicând absorbţia Ca şi favorizând eliminarea lui. Raportul
Ca/P aproape unitar este inadecvat pentru absorbţie, rahitigen, putrefactiv
(flora intestinală predominantă este reprezentată de E. coli) şi cere un
efort hepatic şi renal crescut pentru eliminarea metaboliţilor.
Carenţa de Fe a laptelui de vacă şi absorbţia sa deficitară explică
frecvenţa anemiilor feriprive la sugarii alimentaţi cu lapte de vacă.
Vitaminele sunt în cantităţi mai reduse decât în laptele uman, iar
prin fierberea laptelui o bună parte din ele se distrug.

Dezavantajele administrării laptelui de vacă:

- deficienţa de fier, prin aport/absorbţie scăzute, ca şi prin pierderi
intestinale (hemoragii oculte) datorate alergenicităţii laptelui de vacă;
- deficienţe nutriţionale diverse (rahitism, ş.a.);
- deshidratarea, prin încărcare renală crescută;
- riscul crescut de a face alergie.

În cazul folosirii laptelui de vacă în alimentaţia sugarului, pentru a

diminua deficienţele sale compoziţionale se recomandă diluarea acestuia
(1/2, 2/3, 3/4) cu mucilagiu/decoct de orez şi îndulcirea cu 5% zahăr.
Coexistenţa celor două glucide conferă o serie de avantaje
nutriţionale:
- asigurarea unui raport convenabil între principiile nutritive;
- facilitarea digerării cazeinei;
- accentuarea gradului lor de absorbţie;
- evitarea contaminării colonului.

ALERGIA LA PROTEINELE LAPTELUI DE VACĂ

Alergia la proteinele laptelui de vacă se caracterizează printr-o
reacţie de hipersensibilitate care poate fi generată de oricare dintre
componentele proteice ale acestuia, dar cel mai probabil de
betalactoglobulină.
Reacţia alergică poate apare imediat, la scurt timp de la ingestie şi
este mediată prin IgE sau poate fi de tip întârziat, mediată celular.
Se manifestă clinic la nivelul pielii (eczema sugarului, prima
manifestare alergică), aparatului digestiv (vărsături, diaree, colici, creştere
nesatisfăcătoare, reflux gastroesofagian, constipaţie cronică) şi aparatului
respirator (wheezing recurent). Sugestivă pentru acest diagnostic este şi
anemia carenţială feriprivă, determinată de hemoragiile digestive oculte.
Deoarece la sugar investigaţiile alergologice se realizează cu
dificultate (numeroase rezultate fals pozitive sau fals negative), cel mai

12
important test de diagnostic utilizat în practică este cel terapeutic. Acesta
constă în scoaterea din alimentaţie a laptelui de vacă şi a derivaţilor lui,
urmată de ameliorarea simptomatologiei.
Tratamentul medicamentos nu este necesar, fiind suficientă
înlocuirea laptelui de vacă cu o formulă de lapte hipoalergenică.

13