Scribd Logo
Încărcați

Bine ați venit la Scribd!

  • Educatia

    Încărcat de

    Emanuel Emi
    60 vizualizări2 pagini
    INTRODUCERE Motto: „Orânduirea întregii lumi atârnă de educaţie” (Sf. Ioan Gură de Aur,Despre educatia copiiilor) „A educa înseamnă a cultiva curăţenia sufletească şi buna cuviinţă a copiilor şi tinerilor, a-l creşte pe copil moral şi în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligenţa , a forma un atlet pentru Hristos; pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educaţia este asemenea unei arte: artă mai mare decât aceasta nu există, pentru că, dacă toate artele aduc un folos pentru lumea de aici, arta educaţiei se săvârşeşte în vederea accederii la lumea viitoare”(Omilia despre predică a Sfântul Ioan Hrisostom) Educaţia nu poate fi nici exclusiv raţională, nici exclusiv confesională. Instrucţia, ca proces de spiritualizare a omului, ar fi sărăcită dacă n-ar avea în vedere integralitatea dintre materie şi spirit. Sarcina educaţiei, concepută în sens spiritual, este de a duce cuplul Suflet-Spirit spre o armonie cu un altul, Viaţă-Corp. Omul nu izbândeşte numai prin inteligenţă şi raţionalitate. Sunt situaţii în care aceste acte, profesate unilateral, conduc mai degrabă la pierzanie, la dezagregare existenţială. Credinţa slujeşte, aşadar, moralizării autentice a omului. Puţin contează dacă religia reprezintă o imagine reală, în sensul îngust pe care îl comportă acest concept. în fond, care filosofie reuşeşte aşa ceva? Şi, în definitiv, la ce ne-ar ajuta acest lucru? Ce este, în fond, realitatea? Şi de care „realitate" are omul nevoie ? Una impersonală, neutră, seacă ori una subiectivizată, contemplată, trăită? Cât priveşte caracterul pretins superfluu al unei credinţe pentru viaţa intimă a copilului, putem spune că aceasta nu constituie o imixtiune care ar leza plenitudinea fiinţei umane, ci, dimpotrivă, ea reprezintă o conduită şi o cerinţă firească, întrucât „reţeaua religioasă”corespunde propriilor sale înclinaţii naturale şi nu există copil care va crede în ceva, mai înainte de a se încrede în cineva. Credinţa este o treaptă necesară pe drumul cunoaşterii şi autocunoaşterii. Prin religie, copilul nu numai că este pus în relaţie cu zonele perfecţiunii transcendente, dar - totodată - la nivelul persoanei, se creează o predispoziţie de inserţie a eului într-o regiune de valori profunde, unde viaţa se concentrează, devine mai ardentă, mai personală, mai autentică.¹ Şcoala ar trebui să asigure, cu preponderenţă, o instruire religioasă, prin cunoaşterea, într-o perspectivă generică şi comparativă, a marilor religii ale umanităţii, iar familia şi biserica se vor angaja, într-un mod diferenţiat şi cu titlu opţional (în sensul respectării unor particularităţi cultice sau confesionale), spre materializarea valenţelor formative ale acestui tip de educaţie. 1.CUCOŞ,CONSTANTIN,Pedagogie,Serie coordonată de Adrian Neculau,Editura Polirom,Iaşi,1966,pg.160-161.

    Titlu original

    educatia

    Drepturi de autor

    © © All Rights Reserved

    Formate disponibile

    DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd

    Vi se pare util acest document?

    Este necorespunzător acest conținut?

    Raportați acest document
    INTRODUCERE Motto: „Orânduirea întregii lumi atârnă de educaţie” (Sf. Ioan Gură de Aur,Despre educatia copiiilor) „A educa înseamnă a cultiva curăţenia sufletească şi buna cuviinţă a copiilor şi tinerilor, a-l creşte pe copil moral şi în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligenţa , a forma un atlet pentru Hristos; pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educaţia este asemenea unei arte: artă mai mare decât aceasta nu există, pentru că, dacă toate artele aduc un folos pentru lumea de aici, arta educaţiei se săvârşeşte în vederea accederii la lumea viitoare”(Omilia despre predică a Sfântul Ioan Hrisostom) Educaţia nu poate fi nici exclusiv raţională, nici exclusiv confesională. Instrucţia, ca proces de spiritualizare a omului, ar fi sărăcită dacă n-ar avea în vedere integralitatea dintre materie şi spirit. Sarcina educaţiei, concepută în sens spiritual, este de a duce cuplul Suflet-Spirit spre o armonie cu un altul, Viaţă-Corp. Omul nu izbândeşte numai prin inteligenţă şi raţionalitate. Sunt situaţii în care aceste acte, profesate unilateral, conduc mai degrabă la pierzanie, la dezagregare existenţială. Credinţa slujeşte, aşadar, moralizării autentice a omului. Puţin contează dacă religia reprezintă o imagine reală, în sensul îngust pe care îl comportă acest concept. în fond, care filosofie reuşeşte aşa ceva? Şi, în definitiv, la ce ne-ar ajuta acest lucru? Ce este, în fond, realitatea? Şi de care „realitate" are omul nevoie ? Una impersonală, neutră, seacă ori una subiectivizată, contemplată, trăită? Cât priveşte caracterul pretins superfluu al unei credinţe pentru viaţa intimă a copilului, putem spune că aceasta nu constituie o imixtiune care ar leza plenitudinea fiinţei umane, ci, dimpotrivă, ea reprezintă o conduită şi o cerinţă firească, întrucât „reţeaua religioasă”corespunde propriilor sale înclinaţii naturale şi nu există copil care va crede în ceva, mai înainte de a se încrede în cineva. Credinţa este o treaptă necesară pe drumul cunoaşterii şi autocunoaşterii. Prin religie, copilul nu numai că este pus în relaţie cu zonele perfecţiunii transcendente, dar - totodată - la nivelul persoanei, se creează o predispoziţie de inserţie a eului într-o regiune de valori profunde, unde viaţa se concentrează, devine mai ardentă, mai personală, mai autentică.¹ Şcoala ar trebui să asigure, cu preponderenţă, o instruire religioasă, prin cunoaşterea, într-o perspectivă generică şi comparativă, a marilor religii ale umanităţii, iar familia şi biserica se vor angaja, într-un mod diferenţiat şi cu titlu opţional (în sensul respectării unor particularităţi cultice sau confesionale), spre materializarea valenţelor formative ale acestui tip de educaţie. 1.CUCOŞ,CONSTANTIN,Pedagogie,Serie coordonată de Adrian Neculau,Editura Polirom,Iaşi,1966,pg.160-161.

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
    Indicator pentru conținut neadecvat
    60 vizualizări2 pagini

    Educatia

    Încărcat de

    Emanuel Emi
    INTRODUCERE Motto: „Orânduirea întregii lumi atârnă de educaţie” (Sf. Ioan Gură de Aur,Despre educatia copiiilor) „A educa înseamnă a cultiva curăţenia sufletească şi buna cuviinţă a copiilor şi tinerilor, a-l creşte pe copil moral şi în evlavie, a avea grijă de sufletul lui, a-i modela inteligenţa , a forma un atlet pentru Hristos; pe scurt, a te îngriji de mântuirea sufletului lui. Educaţia este asemenea unei arte: artă mai mare decât aceasta nu există, pentru că, dacă toate artele aduc un folos pentru lumea de aici, arta educaţiei se săvârşeşte în vederea accederii la lumea viitoare”(Omilia despre predică a Sfântul Ioan Hrisostom) Educaţia nu poate fi nici exclusiv raţională, nici exclusiv confesională. Instrucţia, ca proces de spiritualizare a omului, ar fi sărăcită dacă n-ar avea în vedere integralitatea dintre materie şi spirit. Sarcina educaţiei, concepută în sens spiritual, este de a duce cuplul Suflet-Spirit spre o armonie cu un altul, Viaţă-Corp. Omul nu izbândeşte numai prin inteligenţă şi raţionalitate. Sunt situaţii în care aceste acte, profesate unilateral, conduc mai degrabă la pierzanie, la dezagregare existenţială. Credinţa slujeşte, aşadar, moralizării autentice a omului. Puţin contează dacă religia reprezintă o imagine reală, în sensul îngust pe care îl comportă acest concept. în fond, care filosofie reuşeşte aşa ceva? Şi, în definitiv, la ce ne-ar ajuta acest lucru? Ce este, în fond, realitatea? Şi de care „realitate" are omul nevoie ? Una impersonală, neutră, seacă ori una subiectivizată, contemplată, trăită? Cât priveşte caracterul pretins superfluu al unei credinţe pentru viaţa intimă a copilului, putem spune că aceasta nu constituie o imixtiune care ar leza plenitudinea fiinţei umane, ci, dimpotrivă, ea reprezintă o conduită şi o cerinţă firească, întrucât „reţeaua religioasă”corespunde propriilor sale înclinaţii naturale şi nu există copil care va crede în ceva, mai înainte de a se încrede în cineva. Credinţa este o treaptă necesară pe drumul cunoaşterii şi autocunoaşterii. Prin religie, copilul nu numai că este pus în relaţie cu zonele perfecţiunii transcendente, dar - totodată - la nivelul persoanei, se creează o predispoziţie de inserţie a eului într-o regiune de valori profunde, unde viaţa se concentrează, devine mai ardentă, mai personală, mai autentică.¹ Şcoala ar trebui să asigure, cu preponderenţă, o instruire religioasă, prin cunoaşterea, într-o perspectivă generică şi comparativă, a marilor religii ale umanităţii, iar familia şi biserica se vor angaja, într-un mod diferenţiat şi cu titlu opţional (în sensul respectării unor particularităţi cultice sau confesionale), spre materializarea valenţelor formative ale acestui tip de educaţie. 1.CUCOŞ,CONSTANTIN,Pedagogie,Serie coordonată de Adrian Neculau,Editura Polirom,Iaşi,1966,pg.160-161.

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
    Indicator pentru conținut neadecvat
    din 2

    INTRODUCERE

    Motto: Ornduirea ntregii lumi atrn de educaie


    (Sf. Ioan Gur de Aur,Despre educatia copiiilor)

    A educa nseamn a cultiva curenia sufleteasc i buna cuviin a copiilor i tinerilor, a-l crete pe copil
    moral i n evlavie, a avea grij de sufletul lui, a-i modela inteligena , a forma un atlet pentru Hristos; pe
    scurt, a te ngriji de mntuirea sufletului lui. Educaia este asemenea unei arte: art mai mare dect aceasta nu
    exist, pentru c, dac toate artele aduc un folos pentru lumea de aici, arta educaiei se svrete n vederea
    accederii la lumea viitoare(Omilia despre predic a Sfntul Ioan Hrisostom)
    Educaia nu poate fi nici exclusiv raional, nici exclusiv confesional. Instrucia, ca proces de
    spiritualizare a omului, ar fi srcit dac n-ar avea n vedere integralitatea dintre materie i spirit. Sarcina
    educaiei, conceput n sens spiritual, este de a duce cuplul Suflet-Spirit spre o armonie cu un altul, ViaCorp. Omul nu izbndete numai prin inteligen i raionalitate. Sunt situaii n care aceste acte, profesate
    unilateral, conduc mai degrab la pierzanie, la dezagregare existenial.
    Credina slujete, aadar, moralizrii autentice a omului. Puin conteaz dac religia reprezint o
    imagine real, n sensul ngust pe care l comport acest concept. n fond, care filosofie reuete aa ceva? i,
    n definitiv, la ce ne-ar ajuta acest lucru? Ce este, n fond, realitatea? i de care realitate" are omul nevoie ?
    Una impersonal, neutr, seac ori una subiectivizat, contemplat, trit? Ct privete caracterul pretins
    superfluu al unei credine pentru viaa intim a copilului, putem spune c aceasta nu constituie o imixtiune
    care ar leza plenitudinea fiinei umane, ci, dimpotriv, ea reprezint o conduit i o cerin fireasc, ntruct
    reeaua religioascorespunde propriilor sale nclinaii naturale i nu exist copil care va crede n ceva, mai
    nainte de a se ncrede n cineva.
    Credina este o treapt necesar pe drumul cunoaterii i autocunoaterii. Prin religie, copilul nu numai
    c este pus n relaie cu zonele perfeciunii transcendente, dar - totodat - la nivelul persoanei, se creeaz o
    predispoziie de inserie a eului ntr-o regiune de valori profunde, unde viaa se concentreaz, devine mai
    ardent, mai personal, mai autentic. coala ar trebui s asigure, cu preponderen, o instruire religioas,
    prin cunoaterea, ntr-o perspectiv generic i comparativ, a marilor religii ale umanitii, iar familia i

    biserica se vor angaja, ntr-un mod difereniat i cu titlu opional (n sensul respectrii unor particulariti
    cultice sau confesionale), spre materializarea valenelor formative ale acestui tip de educaie.

    1.CUCO,CONSTANTIN,Pedagogie,Serie coordonat de Adrian Neculau,Editura Polirom,Iai,1966,pg.160-161.

    S-ar putea să vă placă și