Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Terapia Gestaltista
Terapia Gestaltista
Violet Oaklander
Introducere
Terapia gestaltista este o terapie de sorginte umanista, orientata pe proces, ce se preocupa cu
functionarea adecvata, sanatoasa a organismului ca intreg senzorial, corporal, emotional si
intelectual. Un anumit numar de principii teoretice desprinse din corpul teoretic al terapiei
gestaltiste se relationeaza si influenteaza direct lucrul cu copiii. Aceste principii includ tipul
relatiei ce se dezvolta intre client si terapeut; conceptul de autoreglare organismica; perturbarile
contactului de granita asa cum se manifesta la copii; modul cum este perceput Eul din acest
cadru teoretic; rolul constientizarii, al experientei si al rezistentei.
Concepte de baza
Relatia Eu/Tu
Aceasta relatie reprezinta un tip particular de relationare, derivate din filosofia lui Martin Buber
(1958). Acesta relationare implica anumite principii. De exemplu, terapeutul se implica total in
sedinta si este dornic sa fie afectat de client. Nu exista nici un baraj artificial intre terapeut si
client. Despre aceasta relatie, Martin Buber (1966) spunea:
Despre Eu/Tu se poate vorbi numai cu intraga fiinta. Concentrarea in si fuziunea cu intreaga
fiinta nu poate avea loc fara mine sau doar prin intermediul agentiei mele. Devenirea mea e
posibila prin relationarea cu Tine; din moment ce Eu am devenit Eu, pot spune Tu. Toata
existenta reala presupune (este) intalnire.(p.48)
Terapeutul are responsabilitatea de a intalni copilul, indiferent de modul in care acesta se
prezinta pe sine, respectuos si onorabil. Terapeutul este autentic si congruent, niciodata
manipulator. In acelasi timp, terapeutul trebuie sa tina cont de propriile sale granite, ca sa nu se
piarda in client. De asemenea, terapeutul isi mentine o atitudine care sa sustina potentialul deplin
si sanatos al copilului.
Autoreglarea organismica.
Aceasta este in special reliefata de terapia gestaltista. Fritz Perls (1973), unul dintre fondatorii
terapiei gestaltiste, scria:
Intreaga viata si toate comportamentele sunt guvernate de procesul homeostatic, care mai este
numit si adaptare. Prin acest proces organismul isi mentine echilibrul, astfel ca este sanatos in
conditii foarte variabile. Astfel, homeostazia este procesul prin care organismul isi satisface
nevoile. Din moment ce nevoile sunt foarte numeroase, fiecare dintre ele contribuind la
mentinerea echilibrului, procesul homeostatic se desfasoara permanent.(p. 4)
Copiii reactioneaza la disfunctionalitatile familiei, la trauma, crize si pierderi in moduri relativ
obisnuite de dezvoltare. Ei tind sa se autoinvinovateasca si sa-si asume responsabilitatea pentru
devine un proces de durata. Cand copilul a fost ranit, traumatizat, abandonat sau respins, lupta
pentru separare este traita anxios de catre copil. Eul este atat de fragil incat copilul are nevoie de
asigurari permanente ca el exista. Fiind bun, facandu-le pe plac altora, tinandu-se efectiv de altul,
sunt aspecte tipice ale comportamentului confluent si confera un anumit simt al Eului. Copiii
care se comporta astfel au nevoie permanenta de feed-back si intariri din partea altora.
Proiectia este modul clasic prin care copiii isi neaga experientele personale. Multi copii mint si
neaga deoarece au o slaba putere a egoului pentru a-si asuma responsabilitatea propriilor
actiuni. Vor invinovati pe altii pentru lucrurile rele pe care le-au facut. Isi vor proiecta multe din
propriile sentimente asupra altora deoarece este prea dificil si periculos pentru ei sa detina aceste
sentimente. Pentru anumiti copii, a spune Tatal meu este intotdeauna furios cu mine este mai
usor decat a sustine ca Eu sunt foarte furios cu tatal meu. Proiectia este un mod de a-si proteja
Eul fragil si deseori duce la pierderea propriilor abilitati perceptive.
Introiectiile joaca un rol important in cresterea si dezvoltarea copiilor. Acestea sunt mesaje
fundamentale despre sine si despre a fi in lume pe care copiii le absorb si le incorporeaza. Unui
copil ii lipseste maturitatea de a reflecta asupra si de a discrimina daca ceva este sau nu adevarat
sau daca ceva este adecvat pentru sine. Copilul crede tot ce I se spune despre propria persoana.
Multe din aceste mesaje sunt gresite si intra in conflict cu nevoile de dezvoltare sanatoasa a
copilului. Copilul poate auzi, direct sau in ascuns, ca este prost, rau, lenes, nesimtitAceste
introiectii , in combinatie cu egocentrismul bazal al copilului (isi asuma responsabilitatea pentru
tot ce se intampla) sunt dezastruase pentru simtul Eului, pentru stima de sine si pentru conceptul
de sine. Mesajele despre sine si despre modul in care trebuie sa fie in lume se implanteaza adanc
si vor urmari copilul pana la maturitate.
Terapia procesuala
Terapia gestaltista este considerata a fi una de proces; se acorda atentie la ce si cum mai de graba
decat la de ce. Constientizarea procesului poate duce la schimbare. Cand terapeutul ajuta clientul
sa devina mai constient despre ce face si cum face, clientul are atunci posibilitatea sa faca
schimbari.
Polster si Polster (1973) scriau:
Constientizarea de care se preocupa terapia gestaltista este cea care restabileste unitatea
functionarii totale si integrale a individului. Inainte ca individul sa-si schimbe comportamentul
in vreun fel anume el trebuie sa includa senzatiile si sentimentele care-l insotesc. Recastigarea
acceptabilitatii si constientizarii indiferent de ce poate descoperi aceasta- este un pas crucial
in dezvoltarea unui nou comportament.
Constientizare si experianta
Constientizarea include multe aspecte ale vietii si ale individului. Impreuna cu a deveni constient
de procesualitate, constientizarea senzatiilor, sentimentelor, nevoilor, proceselor gandirii si
actiunilor intareste simtul Eului si determinarea de sine.
Cand copilul se descopera in procesul terapeutic, devine mai constient de cine este, de ce simte,
de ce are nevoie, de ceea ce vrea, de ceea ce face si de modul cum face. Apoi descopera ca poate
face alegeri si ca le poate experimenta. Va lasa la o parte comportamentele neproductive care
l-au adus in terapie. Nu mai trebuie sa fur pentru a atrage atentia, spunea un baietel. Acum
doar o cer (Oaklander, 1982, p. 71-72)
Experienta este cheia constientizarii, mai ales in lucrul cu copii. A-ti aminti cum este sa mananci
o portocala este incomparabil cu a manca o portocala. A-i oferi copilului experiente diverse este
o componenta esentiala a procesului terapeutic.
Rezistenta
Are un rol important in terapie. Nu este vazuta ca dorinta clientului de a nu coopera in procesul
terapeutic, ci ca o pierdere a contactului din partea clientului. Copiii pun in practica multe
manifestari comportamentale, in efortul lor de a face fata si de a supravietui . Aceste manifestari
sunt considerate rezistente deoarece ascund adevaratele emotii si probleme. Rezistenta implica o
inchidere, o separare de aspectele organismului, fie ele simturi, corp, emotii, intelect. Aceasta
inhibitie prejudiciaza simtul Eului si conduce la un contact defectuos cu mediul.
Manifestarea rezistentelor constituie focusul principal in demersul terapeutic. Rezistentele ajuta
terapeutul sa evalueze tipurile de experiente terapeutice de care copilul are nevoie. De exemplu
daca un copil manifesta aceasta rezistenta prin desensibilizarea sinelui, comportandu-se rigid si
mecanic, terapeutul poate include in planul de schimbare o varietate de activitati, experimentw si
experiente care vor elibera gradat functionarea Eului.
Rezistenta imbraca multe forme in cazul copiilor. Este si de asteptat pentru ca este
singurul mod de a se proteja. In fapt, un copil confluent va avea nevoie de experiente care vor
implica anumite rezistente. Pe masura ce copilul incepe sa capete incredere in terapeut isi va
permite sa-si asume riscuri si sa se deschida. Rezistenta se intalneste frecvent pe parcursul
terapiei. Copilul se inchide si se deschide pe sine frecvent. De fiecare data cand are de-a face cu
o situatie ce-i produce teama copilul va manifesta rezistenta. Acest tip de rezistenta trebuie sa fie
apreciat.
De fiecare data cand se ajunge la acest punct cu rezistentele se realizeaza un progres,
deoarece in zidul rezistentei se afla intotdeauna o usa care se deschide catre noi teritorii de
dezvoltare. Acest punct este infricosator pentru copil si e ceea ce Fritz Perls numea impas. Cand
ajungem la un impas suntem martorii procesului de indepartare a vechilor strategii si
sentimente care se dovedesc a fi inutile. Cand recunoastem impasul (punctul de rezistenta)
putem anticipa ca acel copil este pe punctul de descoperi un nou mod de a fi. Astfel, de fiecare
data cand apare o rezistenta, stim ca acolo nu intalnim o granita rigida, ci un loc in care se
poate produce dezvoltarea.
Cand terapeutul respecta rezistenta copilului, iar copilul isi dezvolta din ce in ce mai mult
suportul de sine, acesta va fi capabil sa mearga putin mai departe in drumul sau terapeutic.
Procedura si tehnici
Exista un proces specific in aceasta forma de terapie cu copiii care se relationeaza direct
cu asumptiile teoretice ale terapiei gestaltiste. Acest proces presupune parcurgerea urmatoarelor
etape:
dezvoltarea relatiei terapeut copil
evaluarea si stabilirea contactului
intarirea la copil a simtului de sine si a suportului de sine
incurajarea exprimarii emotionale
sprijinirea copilului in a invata sa-si hraneasca Eul
centrarea pe procesualitate in particular pe modul de a fi, care este momentan inadecvat
finalizarea terapiei
3. Intarirea Eului
Copiii necesita sprijinirea Eului pentru a-si putea exprima emotiile blocate. Copiii care
au suferit traume, fie ele molestari, abuzuri, moartea a cuiva iubit sau divortul parintilor, isi
blocheaza emotiile in legatura cu trauma respectiva si nu stiu cum sa si-o exprime. Deoarece
copiii sunt egocentristi si iau totul personal, ca parte a procesului lor normal de dezvoltare, isi
asuma responsabilitatea si se autoinvinovatesc pentru orice trauma care intervine. De asemenea,
introiecteaza multe aspecte negative despre sine pentru ca nu au abilitatea cognitiva de a distinge
intre ce este adecvat si ce nu. Aceste mesaje negative produc fragmentari, inhiba cresterea
sanatoasa si integrarea si constituie radacinile atitudinii autodepreciative si a stimei de sine
scazute.
A ajuta copilul sa-si dezvolte un puteric simt al Eului ii confera acestuia o stare de bine si
un sentiment pozitiv despre sine, precum si puterea interioara de a-si exprima emotiile ingropate.
A-i crea copilului experiente care sa-i stimuleze si intensifice folosirea simturilor constituie un
important pas in intarirea Eului. Experiente ce implica vazul, auzul, pipaitul, gustul si mirosul
modalitati care sunt de fapt functii ale contactului- duc la constientizarea propriilor simturi.
Activitatile sunt concepute in functie de varsta copilului. Jason a avut nevoie de o sedinta
intreaga pentru a se uita printr-un caleidoscop si a-l directiona pe terapeut sa vada ce vedea si el.
Simturile
Pentru cresterea sensibilitatii, iata cateva exercitii:
Pipait: pictatul cu degetele; punerea obiectelor intr-un sac si ghicirea lor; descrierea
texturii diferitelor suprafete; modelarea in lut; miscarea mainilor prin nisip.
Vaz: privitul unor tablouri cu multe detalii; realizarea unor scheme de flori sau fructe.
Ascultat: pictatul in timp ce asculta muzica; potrivirea de sunete cu ajutorul unor
instrumente de percutie; folosirea unui xilofon de jucarie pentru a vedea care sunete sunt mai
inalte sau mai joase, mai aspre sau mai moi.
Gust: a gusta bucati dintr-o portocala si a le compara cu cele oferite de terapeut; a vorbi
despre gusturi preferate sau nu; a gusta ceva dulce si ceva acru.
Miros: mirosirea florilor, fructelor, ierbii...identificarea mirosurilor din recipiente opace.
Corpul
Cum terapia gestaltista acorda o mare importanta tuturor aspectelor ce tin de organism, o
atentie deosebita este data si folosirii corpului. Copiii tulburati se restrictioneaza si se rup de
propriile corpuri, in special copiii care au fost molestati sau abuzati. Terapeutul poate oferi
copilului numeroase experiente pentru a-l ajuta sa-si constientizeze corpul.
Jocurile de pantomima sunt foarte utile pentru a creste aceasta constientizare copiii invata sa
exagereze miscarile diferitelor parti ale corpului pentru a receptiona mesajul acestora. Utila este
si participarea la un grup terapeutic pentru miscarea corpului. In cadrul securizant al terapiei
copiii pot experimenta diferite activitati care sa duca la intarirea Eului. Dandu-le copiilor
oportunitatea de a face alegeri, de a se simti stapani, de a exercita un anumit control si putere le
poate intari simtul Eului.
Caz ilustrativ
Julie, de 10 ani, a suferit ani de zile molestari sexuale si abuzuri fizice pana sa-si
dezvaluie suferintele. Mergea incordata, cu umerii plecati, fiind foarte putin constienta de
senzatiile corporale. Desi a progresat in terapie, postura sa corporala a ramas aceeasi. Au ajutat-o
miscarile corporale si activitatile de constientizare corporala, insa starea ei s-a imbunatatit
consoderabil dupa ce a luat parte la un grup de terapie prin miscare.
Julie, care nu a avut nici un control asupra vietii ei si se simtea fara putere, dupa cateva
saptamani in terapie, a inceput sa capete control asupra modului de desfasurare a sedintelor. A
inventat jocuri cu o minge moale ; a condus diferite activitati de joc, precum jocul de-a scoala,
de-a medicul si restaurantul, oferind terapeutei sfaturi privind rolurile sale si replicile din cursul
jocurilor. Terapeuta s-a supus directivelor lui Julie, facandu-i pe plac. Desi aceasta a fost doar o
situatie de joc, Julie si-a dezvaluit puterea si controlul in limitele jocului. Aceasta era o
experienta noua si valoroasa pentru ea.
4. Definirea Eului
Intarirea Eului poate fi o experienta cognitiva in anumite momente. A defini Eul
inseamna a formula propozitii referitoare la ceea ce-i place copilului, la ceea ce nu-i place, la
ceea ce doreste, vrea, la nevoile Eului. Exprimarea gandurilor, opiniilor si ideilor definesc mai
departe sinele. A invata sa discriminezi a distinge intre sine si mediu- este o alta fateta a
delimitarii sinelui : asta e ceea ce sunt asta e ceea ce nu sunt.
5. Exprimarea emotionala
Energia agresiva
Actiunea necesita energie agresiva. Pentru a intampina nevoile, fie ele de hrana sau de
exprimare emotionala, este necesara actiunea. Joel Latner (1986) spunea :
Atat formarea gestaltului, cat si distrugerea lui, sunt rezultatele proceselor structurale
intrinseci existentei. In procesul vietii, trebuie sa creem si sa distrugem. Aceste procese sunt
agresive. Ele nu se intampla ca de la sine. Este necesara si participarea noastra activa.
astfel descrisa complet, chiar exagerata. Se initiaza si un dialog intre copil si acesta parte, deseori
copilul invocand enunturi critice, chiar agresive la adresa acestei parti. Astfel copilul isi exprima
agresivitatea in exterior si nu in interior, catre sine, construindu-se astfel un suport de sine pentru
urmatorul pas, care implica descoperirea unui element pozitiv, hranitor in interiorul Eului sau.
Tehnicile proiective pot fi folosite, asemenea unei zane din basme, pentru acceptarea partii urate
din sinele propriu. Realizand ca o asemenea parte poate fi de fapt o credinta incorporata la o
varsta frageda, copilul este ajutat sa-si dezvolte o instanta hranitoare pentru sine.
Caz ilustrativ
Stephen, de 10 ani, isi exprima furia si dezgustul fata de un desen ce infatiseaza partea
urata a Eului sau, care, sustinea el, nu-l lasa sa faca nimic bine si-l facea sa se loveasca mereu de
diverse lucruri. A fost sfatuit sa-si aleaga o papusa ce infatisa o zana si care-i putea vorbii acestei
parti urate. Prin cuvintele lui Stephen, zana spunea acestei parti Nu-ti este teama sa incerci
mereu lucruri noi si-mi place asta la tine. Baiatul s-a intors mirat catre terapeuta si a strigat Asa
este ! Incerc mereu lucruri noi ! In acel moment s-a produs integrarea. Terapeuta i-a sugerat lui
Stephan sa-si imagineze ca zana va sta pe umarul sau ori de cate ori el simte nevoia, si ca ii va
spune ca ii place de el si ca-l admira ca incerca mereu sa faca lucruri noi. In sedintele urmatoare
baietelul spunea despre sine ca nu mai era asa de prostanac precum se credea.
Joane, de 7 ani, credea ca este proasta pentru ca ii era greu sa invete sa citeasca. Prin
cuvintele sale, zana ei ii spunea nu esti chiar asa proasta esti chiar foarte buna la matematica
Julie spunea ca in adancul ei era foarte rea si ca-si merita abuzul. A creat din lut o figurina
care o infatisa pe Julie la 4 ani, varsta la care isi aminteste primul abuz. Nu i-a fost greu sa vada
ca aceasta mica figurina nu merita un asemenea tratament, astfel ca Julie a vorbit cu micuta fetita
intr-un mod bland, hranitor. Terapeuta a sfatuit-o pe Julie sa-si aleaga dintre jucariile ei de plus
una care sa fie Julie de 4 ani, si in fiecare seara sa o imbratiseze si sa-i spuna ca o iubeste. Dupa
acest exercitiu Julie a devenit mai puternica.
Copiilor li s-a cerut sa faca liste cu lucruri frumoase pe care le-ar face pentru ei insisi ;
pentru unii dintre ei, nu este deloc o sarcina usoara. Apoi sunt sfatuiti ca un fiecare zi sa faca cate
unul dintre lucruri pentru ei, pastrand o evidenta a ceea ce au facut. Experimentand astfel de
lucruri, copii s-au simtit mai puternici si mai bucurosi. A-ti asuma responsabilitatea pentru
propriile alegeri in viata poate incepe prin a alege sa fi dragut si iubitor cu tine insuti.
10
11
Concluzii
Variatele concepte teoretice si principii ale terapiei gestaltiste sunt foarte adecvate in lucrul cu
copiii. Terapeutul respecta unicitatea si individualitatea procesualitatii fiecarui copil, si-n acelasi
timp ofera activitati si experiente care ajuta copilul sa-si reinnoiasca si sa-si intareasca acele
aspecte ale sinelui care au fost reprimate , restrictionate si probabil pierdute. Terapeutul niciodata
nu devine intruziv si nu forteaza, ci creeaza intr-un mod bland un mediu sigur in care copilul se
poate angaja in experimentarea deplina de sine. Sedintele imprumuta intr-un fel fenomenologia
unui dans : in unele momente terapeutul este cel care conduce, in altele, copilul. In acest fel
copilul se angajeaza pe propriul sau drum de crestere sanatoasa si adecvata.
12
13