Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cifozele
Cifozele
Cifozele
Definitie:
Cifozele sunt deviatii ale coloanei vertebrale,in plan sagital (antero-posterior),
prin exagerarea curburilor normale ale acesteia, cu convexitatea curburii orientata
posterior.
Exista insa, cazuri rare, atipice,cand coloana se incurbeaza invers (cifoza
cervicala, lordoza dorsala sau cifoza lombara).
Generalitati:
Coloana vertebrala sau scheletul axial reprezinta elementul anatomic, care joaca
un rol deosebit de important in mentinerea verticalitatii corpului omenesc. Ea are,de
asemenea, un important rol static si dinamic,ca suport fix al segmentelor din jumatatea
superioara a corpului si ca ax mobil al trunchiului si gatului.
Coloana dispune de un mare grad de mobilitate ce intereseaza articulatiile
intervertebrale,avand amplitudine variabila de la o regiune la alta, pozitiile si miscarile
ei fiind asigurate atat de musculatura proprie cat si de cea a celorlalte segmente ale
corpului.
Coloana vertebrala este alcatuita dintr-un numar de 33-34 de vertebre grupate in 5
regiuni si anume :
-regiunea cervicala (7 vertebre);
-regiunea toracala (12 vertebre);
-regiunea lombara (5 vertebre);
-regiunea sacrata (5 vertebre);
-regiunea coccigiana (4-5 vertebre).
In plan antero-posterior,coloana prezinta patru curburi fiziologice (lordoza
cervicala-cifoza toracala-lordoza lombara si cifoza sacro-coccigiana).Aceste curburi au
aparut ca o adaptare a omului la pozitia de ortostatism, astfel :curbura toracala o gasim
la nou-nascut; curbura cervicala apare in urma adaptarii organismului uman la pozitia
sezand, iar cea lombara apare odata cu dobandirea pozitiei ortostatice si a deprinderii
mersului.Tot acum apar si solicitarile asupra coloanei si asupra musculaturii ce asigura
mentinerea ei in pozitie fiziologica.
Coloana vertebrala poate prezenta deformari in plan fontal, sagital sau combinate.
Clasificare.
1) Dupa localizare:
* Cifoza dorsala –este o accentuare a curburii fiziologice a coloanei in regiunea toracala
Este cea mai frecventa deviatie a coloanei.
* Cifo-lordoza (cifoza dorsala compensata de lordoza lombara),este o accentuare a celor
doua curburii vertebrale,echilibrate si compensandu-se reciproc.
* Cifoza lombara si inversiunea vertebrala este o cifoza lombara aparuta prin retroversia
bazinului,compensata dorsal.
* Cifoza cervicala reprezinta inversarea curburii lordotice cervicale.
* Cifoza totala este continuarea cifozei dorsale si lombare si este insotita de infundarea
toracelui. Este o cifoza lunga, intalnita la indivizii cu relaxare ligamentara si musculara.
2) Dupa etiologie:
A. Functionale (nestructurale).Ele sunt deviatii tipice, usoare, cu debut greu de
precizat,cu evolutie lunga si lenta,dar cu prognostic favorabil.In cazul lor nu se constata
modificari morfologice ale coloanei vertebrale.Cifozele functionale sunt cele mai
frecvente deviatii ale coloanei vertebrale din perioada de crestere. Ele se impart in:
Habituale - de obisnuinta,de deprindere;
De crestere - aparute in urma disproportiei dintre cresterea exagerata in inaltime si
dezvoltarea insuficienta a musculaturii;
Profesionale - exista profesii (ex:munca la birou) care predispun la o atitudine
cifotica;
Compensatorii si cele datorate defectelor unor analizatori (cifoza miopilor).
Toate acestea sunt usor de corectat (prin exercitii functionale de extensie),uneori prin
simpla indepartare a cauzelor care le-a produs. Daca nu sunt tratate,ele pot determina
modificari anatomice in structura elementelor coloanei vertebrale si devin patologice.
B. Patologice.Sunt deviatii mai accentuate si mai grave decat cele functionale, ele fiind
insotite intotdeauna de modificari (deseori ireductibile) ale structurii elementelor
coloanei vertebrale.Tratamentul lor este complex (orthopedic, chirurgical,
kinetoterapeutic),el putand avea rezultate pozitive doar daca se intervine precoce prin
inlaturarea cauzei care le-a produs.Tratamentul acestor cifoze este de lunga durata.
Cifozele patologice sunt grupate astfel:
Congenitale: platispondilia, agenezia disului intervertebral, microspondilia;
Post-traumatice: luxatia si fractura vicios consolidata,hernia de disc,cifoza
histerotraumatica,sdr. Kummel-Verneuil;
Infectioase: tuberculoza osoasa (morbul lui Pott),cifoza tetanica,osteomielitica;
Distrofice: epifizita sau osteocondrita vertebrala (boala Scheuermann).Este cea mai
des intilnita forma de cifoza patologica;
Reumatice (inflamatorii): spondilita anchilozanta,spondilodiscartroze;
Tumorale: mielomul multiplu,metastaze osoase;
Paralitice (neuromusculare): atunci cand este compromisa musculatura regiunii,
paralizia cerebrala infantila,sindroame extrapiramidale;
Endocrine si carentiale: osteoporoza,boala Cushing,rahitismul,osteomalacia;
Cifoza senila: prin involutia ososasa si insuficienta musculara;
Psihotice: in afectiuni psihice depresive;
Cifoze medicamentoase: administrarea indelungata de cortizon,insulina,curara,pot
determina aparitia fracturilor de coloana si a cifozei consecutive.
Etiologie.
Etiologia cifozelor este vasta, cuprinzand cauze multiple, unele predispozante:
Congenitale : defect de formare a corpilor vertebrali, malformatii vertebrale cu
caracter familial;
Neuro-musculare : afectiuni neurologice, tumori medulare, siringomielie;
Post-traumatice (tasari vertebrale in urma unor accidente, fracturi sau contracturile
din tetanos sau epilepsie);
Tumori vertebrale;
Boli genetice ale scheletului (osteocondrodistrofii);
Postinflamatorii: morbul lui Pott (tuberculoza osoasa),precum si spondilita
anchilozanta care la adult, este una din cauzele cele mai frecvente ale cifozelor
cervico-dorsale progresive si ireductibile;
Boli metabolice (rahitismul, osteomalacia, osteoporoza);
Insuficienta musculara, in cazul adolescentilor care au crescut repede in inaltime,
fara a avea un tonus muscular si ligamentar suficient; pozitia gresita in banca sau la
locul de munca; miopia;
Varsta- varstnicii (peste 60-80 de ani), cu osteoporoza sau osteomalacie si tasare
anterioara a discurilor intervertebrale, prin hipotonia muschilor paravertebrali,
prezinta o cifoza mai mult sau mai putin accentuata localizata de obicei cervico-
dorsal la barbati si dorso-lombar la femei.
Mecanisme etiopatogenice.
Factorii care pot determina aparitia unei cifoze la nivelul coloanei vertebrale sunt
multipli.Uneori ei sunt cunoscuti (congenitali, traumatici, infectiosi, tumorali,etc),insa
de cele mai multe ori acestia sunt necunoscuti.
Cercetarile stiintifice au condus la evidentierea acestor factori:
factorii genetici (predispozitie familiala),
factori metabolici, pot altera formarea tesutului care constituie scheletul de
rezistenta al corpilor vertebrali in anumite boli (maladia Scheuermann),
Factori de deficienta a sistemului de echilibru,
Asimetrii constitutionale,
Factorul biomecanic,este prezent in evolutia tuturor deformatiilor vertebrale,
Procesul de crestere a organismului contribuie in mod esential la evolutia tuturor
deformarilor vertebrale.
Anatomie patologica.
Din punct de vedere anatomo-patologic, cifozele pot fi:
a).Cifozele tipice sau comune atunci cand se produc prin exagerarea curburilor
cifotice normale (dorsala sau sacro-coccigiana);
b).Cifozle atipice, cand se produc prin exagerarea altor curburi decat a celor
normale (lombara sau cervicala).
Cifoza dorsala se compenseaza superior prin inclinarea inainte a gatului si capului, iar
inferior prin accentuarea curburii lombare .Omoplatii sunt indepartati de torace
(omoplati « in aripioare ») prin intinderea muschiului trapez si a romboizilor si prin
scurtarea marelui pectoral.Toracele este infundat si umerii adusi inainte.
Tablou clinic:
Din punct de vedere clinic,in cazul cifozelor,nu putem vorbi despre o regula
generala in ceea ce priveste simptomatologia acestor deviatii vertebrale.Asadar,fiecare
tip in parte,prezinta atat semne subiective cat si obiective diferite de ale celorlalte.
Exista totusi cateva simptome si semne obiective pe care le intalnim in mai multe
cazuri si anume:
-durerea,care apare la nivelul curburii,pe apofizele spinoase ale
vertebrelor.Ea se resimte la palpare,dar mai ales la percutie;
-durerea in coloana vertebrala este insotita,intotdeauna,de contractura
muschilor lungi ai spatelui si de o oarecare rigiditate in miscari;
-cifoza se asociaza cu hipotonia musculaturii spatelui si abdomenului;
-frecvent ,se asociaza si cu piciorul plat;
-pacientii vor avea umerii cazuti anterior si omoplati *in aripioare*;
-agravarea continua a deviatiilor vertebrale antreneaza tulburari
respiratorii si cardiace.
Examen obiectiv:
Deviatia cifotica imprima intregului corp o atitudine cifotica globala, caracterizata
printr-o mare incurbare a coloanei vertebrale si o garbovire a intregului spate.Capul si
gatul se inclina mult inainte, umerii sunt adusi mult in fata, pieptul este turtit sau
infundat, abdomenul este uneori supt, alteori balonat.Bazinul este putin inclinat, iar
membrele inferioare sunt drepte sau usor flectate din genunchi. Atitudinea se mentine
mai mult pe baza elementelor pasive, muschii planului posterior al trunchiului si gatului
fiind intinsi, muschii planului anterior fiind relaxati.
Deviatiile cifotice se pot accentua progresiv,trecand de la o cifoza cu un grad
redus de curbura,la una cu o curbura accentuata sau foarte accentuata.De asemenea,ele
se pot limita doar la elementele coloanei vertebrale,constituind cifoze propriu-zise,sau
pot afecta si alte elemente anatomice ale spatelui (coaste,omoplati,muschi), constituind
spatele cifotic.
Cele mai frecvente curburi cifotice au o lungime medie; exista insa si curburi
scurte,care se limiteaza la cateva corpuri vertebrale; sau lungi care se intind la un numar
mare de vertebre.
Atitudinea corecta a corpului reprezinta un semn al echilibrului fizic si psihic al
individului, rezultat al dezvoltarii normale si armonioase a corpului.
Cifoza cu microspondilie se manifesta radiologic prin vertebre ale caror corpuri sunt
oprite din dezvoltare.Clinic exista o cifoza accentuata,dar mai ales apar tulburari
neurologice determinate de compresiuni medulare grave.Tratamentul este chilurgical,cu
rezectia corpului vertebral.
Cifoza din spondilita anchilozanta.Nu este obligatorie,dar apare in cele mai multe
cazuri,deoarece bolnavii isi pastreaza in continuare pozitia de flexie a coloanei.Aceasta
cifoza se datoreaza in primul rand contracturii musculare.Doar in fazele mai tardive se
poate ajunge la o cifoza stabila (ireductibila),prin anchiloza osoasa sau fibroasa.
DIAGNOSTIC DIFERENTIAL
EVOLUTIE SI PROGNOSTIC.
Evolutia si prognosticul cifozelor sunt foarte variate si depind foarte mult de anumiti
factori,cum ar fi:
Etiologia bolii;
Localizarea si intinderea ei;
Momentul diagnosticarii :cand aceasta se face in stadiile initiale,cand nu apar
modificari organice (ci numai functionale),evolutia si prognosticul sunt favorabile
Cu cat tratamentul este aplicat mai precoce,este mai complex si de lunga durata,cu
atat prognosticul este mai bun;
Varsta pacientului : cifoza adolescentilor are prognostic bun (daca se iau masuri la
timp pentru a se impiedica formarea unei cifoze definitive).
O mare parte din deviatiile coloanei vertebrale indiferent de cauza care le-a
generat, au un potential evolutiv, mai ales daca au depasit un anumit grad de gravitate.
Aceasta evolutie,guvernata de legi biomecanice,independente uneori de cauza initiala,se
mentine pe toata perioada de crestere si nu arareori,in cazurile grave,pe tot parcursul
vietii.
Agravarea continua a deviatiei vertebrale antreneaza tulburari ale functiei
respiratorii (insuficienta respiratorie de tip restrictiv) si, in final,a functiei cardiace.
TRATAMENT.
1.Tratament profilactic.
4.Tratament ortopedico-chilurgical.
HIDRO-TERMOTERAPIA.
a).Impachetarea cu parafina.
Consta in aplicarea pe zona interesata (dorsala) a unei placi de parafina la o
temperatura mai ridicata, dar suportabila de catre pacient.
Materiale necesare:canapea,cearşaf alb,vas pentru topit parafina, tavite din
metal,patura,mansoane pentru articulatiile mari,un duş,prosop.
Tehnica de aplicare:
Se ia o cantitate de parafina,se topeste la temperatura de 35-70 C.Se toarna apoi in
tavitele de metal si se lasa la racit,pana ajunge la o temperatura suportabila de catre
pacient.
Se invita pacientul sa se aseze pe canapea,in decubit ventral,se scoate parafina din
tavite si se aplica pe zona dorsala a acestuia .Se acopera apoi pacientul cu un cearsaf si
se lasa astfel sa stea timp de 15-30 minute,dupa care se indeparteaza parafina si se invita
pacientul sa faca un dus de curatire,la temperatura corpului.
Efecte:
-la locul de aplicare apare o supraincalzire profunda si uniforma a tesuturilor si
o hiperemie puternica,care determina o transpiratie abundenta .
Aceeasi procedura se aplica si pe regiunea cervicala (aplicare sub forma de
pelerina).La sfarsitul impachetarii cu parafina se aplica o procedura de racire.
b).Impachetarea cu namol.
Consta in aplicarea namolului la o temperatura de 38-40 C pe o anumita regiune
(dorsala),sau poate fi si generala.
Materiale necesare:pat sau canapea,patura,panza impermeabila,cearsaf.
Tehnica de aplicare:
In prealabil se pregateste namolul prin amestecarea lui cu apa fierbinte, pana ce se
obtine o masa vascoasa.Se aplica apoi mamolul,la temperatura indicata de prescriptie,pe
cearsaf,in grosime de 2-3 cm.Peste acesta se aseaza regiunea afectata a pacientului.
Durata unei sedinte este de 20-40 minute,in tot acest timp,pacientului i se aplica o
compresa rece pe frunte pentru evitarea congestiei cerebrale.Dupa terminarea
impachetarii se practica o procedura de racire.Sunt indicate 10-12 sedinte.
Efectele namolului sunt multiple si anume:
-efect mecanic,producand excitatia pieli datorita micilor pacticule componente;
-efect fizic,temperatura corpului creste cu 2-3 C;
-efect chimic,prin rezorbtia unor substante biologic active,din namol, prin piele.
Namolul activeaza producerea de histamina in piele,apare o transpiratie abundenta
cu eliminare crescuta de acid uric din metabolismul proteic.De asemenea, sunt
mobilizate depozite sangvine,producandu-se intensificarea circulatiei in zona tratata.
c).Baia de namol.
Se realizeaza in cazuri speciale si consta in ungerea corpului cu namol, intr-o
cada. Este o procedura foarte solicitanta pentru pacient.
Materiale necesare:doua cazi,una in care va intra pacientul,iar alta de rezerva,in
care se afla namolul preparat anterior,dus,termometru,ceas semnalizator si o perna de
cauciuc pentru cap.
Tehnica de aplicare:
Se invita pacientul in cada unde se afla un strat de namol cald.Treptat, se adauga
namol preparat,din cada de rezerva,pana cand se acopera complet corpul pacientului si
se lasa 10-30 de minute.Pe toata durata procedurii,pacientului i se va aplica o compresa
rece pe frunte.
Dupa aceea se invita pacientul sa faca un dus de curatire.
Mod de actiune:actiunea namolului plus presiunea hidrostatica.
d).Ungerile cu namol.
Sunt proceduri de termoterapie in aer liber.
Tehnica de aplicare:
Bonlavul face cateva miscari inainte de a se unge cu namol,apoi se expune la
soare pentru a-si incalzi corpul,deoarece in cazul aplicarii namolului pe tegumentul
neancalzit,exista pericolul aparitei arsurilor.Apoi se unge cu nămol proaspat,in strat
subtire si se expune la soare timp de 20-60 minute,pana ce se usuca stratul de namol.
Bolnavul va purta o compresa cu apa rece pe frunte si o palarie pe cap,care sa-l protejeze
impotriva razelor solare.
Aceste ungeri cu namol se pot aplica si partial,numai pe zona dureroasa.Daca se
aplica pe intreg corpul-namolul isi mareste eficacitatea.
Dupa sxpunerea la soare,cand se constata ca namolul s-a uscat complet, pacientul
face un dus de curatire a corpului,sau se inbaiaza in ghiolul din apropiere, apoi se
odihneste, de preferat, intr-un loc umbros.
Efecte:
-efectul termic alternant rece, apoi cald si din nou rece;
-actiunea specifica a substantelor chimice,benefice,din namol,rezorbite de catre
organism.
Ungerile cu namol reprezinta un procedeu de calire a corpului foarte solicitat.
e).Impachetarile cu nisip.
Reprezinta introducerea corpului in nisip,la o anumita temperatura.Se poate
realiza in cada de baie,dar si pe plaja.
Materiale necesare:compresa pentru frunte,nisip,o galeata cu apa rece,prosop.
Tehnica de aplicare:
Pacientul se aseaza in cada,iar corpul ii este acoperit partial sau in intregime cu
nisip,la temperatura de 45-50 C.Cand procedura se realizeaza pe plaja,nisipul se aplica
la temperatura sa naturala.Se sta astfel 30-60 de minute,dupa care se aplica o procedura
de curatire si pacientul este lasat sa se odihneasca.
Efecte:hipertermia.
g).Baile de lumina.
Utilizeaza razele infrarosii,in spatii inchise si sunt proceduri de sudatie-
transpiratie.
Cele complete se realizeaza in dulapuri de lemn cu becuri,iar cele partiale,cu
ajutorul unor dispozitive adaptate.Durata bailor este de 15-20 de minute,dupa care se
executa o procedura de racire.In tot acest timp,pacientul va purta o compresa cu apa la
temperatura camerei,pe frunte.
Caldura radianta produsa de baile de lumina este mai penetranta decat cea de abur
sau aer cald,iar transpiratia incepe mai devreme.Baile de lumina scad tensiunea arteriala
prin mecanismul de vasodilatatie,produsa treptat.
Efecte:hiperemie,
efect analgezic.
Se folosesc in practica:razele infrarosii,
soluxul albastru,
ultravioletele-doza eritem.
i).Cataplasmele.
Constau din aplicarea in scop terapeutic a diversrlor substante,la temperaturi
variate,asupra regiunilor afectate ale corpului.
Ele actioneaza prin factorul termic,cataplasmele calde fiind utilizate pentru efectul
lor hiperemiant si rezorbtiv,precum si pentru actiunea lor antispastica si antialgica.In
cazul cataplasmelor cu plante medicinale se mai adauga si efectul chimic.
j).Baia kinetoterapeutica.
Este o baie calda la care se asociaza miscari in toate articulatiile bolnavului.
Miscarea in apa reprezinta un important mijloc de recuperare,care se bazeaza pe
principiul legii lui Arhimede,conform careia „asupra unui corp scufundat intr-un lichid
actioneaza o forta,de jos in sus,egala cu greutatea volumului dislocuit de acesta”.
Tehnica de aplicare .
Este o procedura calda,ce se efectueaza intr-o cada mai mare,care se umple 3/4 cu
apa la temperatura de 35-38 C.
Bolnavul este asezat in baie si lasat 5 minute linistit,dupa care asistentul incepe sa
execute sistematic miscari pasive in articulatiile bolnavului,timp de 5-10
minute.Pacientul este lasat din nou sa se odihneasca,dupa care ases invitat sa execute
singur aceste miscari.Durata baii este de 20-30 de minute.
Mod de actiune:-factorul termic,
-factorul mecanic.
Mobilizarea in apa este mai putin dureroasa din cauza relaxarii musculare,care se
produce sub influenta apei calde si a pierderii greutatii corpului,conform legii lui
Arhimede.
l).Duşul-masaj.
Reprezintă aplicarea mai multor duşuri rozetă cu apă la temperatura de 38-
40C,asupra corpului pacientului,căruia i se face,concomitent,masaj.
Mai frecvent se aplică parţial (pe regiunea dorsala-in cazul cifozelor), mai rar
general. Durata masajului este de 8-15 minute.
Duşul masaj produce o hiperemie importantă,cu un însemnat efect rezorbtiv şi de
tonifiere,prin acţiunea combinată a masajului şi a factorului termic.
m).Duşul subacval.
Constă din aplicarea sub apă a unui duş sul de mare presiune (3-6 atmosfere), cu
temperatura mai mare decât a apei de baie.
El se poate efectua într-o cadă cu apă la 36-38C,cu ajutorul unui duş sul mobil,cu
presiune mare,care se introduce în apă,pe segment,sub controlul uneia din mâinile
asistentului,până la o distanta de 5-10 cm de regiunea de aplicare.
Durata procedurii este de 5-10 minute. Acţiunea intensă a duşului subacval se
datoreaza temperaturilor diferite,baie şi duş,precum şi a masajului puternic exercitat de
coloana de apă,care comprimă puternic ţesuturile.
Efectul este asemănător cu cel al duşului masaj,dar este suportat mai bine datorită
băii calde.
n).Baia cu elongatie.
Materiale necesare:bazin cu un scaun fixat pe podeaua acestuia,un scripete care se
instaleaza pe peretele incaperii,un capastru special,prosop,apa calda.
Tehnica de aplicare:
Se dezbraca pacientul si se invita in bazin,sa ia loc pe scaunul special amenajat. Il
legam pe bolnav la nivelul toracelui si al coapselor de scaun,in asa fel incat sa se
mentina coloana cat mai dreapta si sa fie foarte bine fixata de spatarul scaunului.
Cu ajutorul scripetelui,care la un capat are montat un capastru,introducem capul
pacientului in acesta,iar cu ajutorul scripetelui actionam asupra coloanei bolnavului,in
asa fel incat aceasta sa se intinda.Procedura se repeta de 3-4 ori,cu pauze intre ele,pentru
a da voie pacientului sa respire.
La terminarea procedurii,care dureaza 15-20 de minute,se scoate pacientul din
bazin,se inveleste in prosop si se lasa sa se odihneasca intr-o camera separata,cateva
minute.
Efecte:
-efect termic,de incalzire a tesuturilor superficiale si a celor profunde;
-efect mecanic,exercitat de scripete asupra coloanei vertebrale cu scopul de a o
intinde-indrepta.
o).Bai cu amidon.
Materiale necesare:cada,1-2 kg amidon dizolvat in cativa litri de apa calduta,
cearsaf sau prosop.
Amidonul dizolvat se adauga in apa de baie,iar pacientul ramane in cada 15-20 de
minute.
Mod de actiune:datorita slabei termoconductibilitati,smaltul,taratele si amidonul
mentin timp mai indelungat temperatura apei din baie.Aceste substante au si o actiune
emolienta asupra tegumentului.
ELECTROTERAPIA.
Electroterapia este ramura B.F.T.care foloseste in scop profilactic si curativ
curentul electric,sub diferite forme de aplicare si la intensitati bine stabilite anterior.
Electroterapia are unele aplicatii si in tratamentul deviatiilor cifotice ale coloanei
vertebrale.Principalele roluri ale sale sunt acelea de a reduce retractiile si contracturile
musculare,prin incalzirea profunda a regiunii (diadinamici, ultrasunete),de a asupliza
musculatura si ligamentele retractate si sclerozate (ionizarile cu iodura de potasiu 4-
5%,ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau fenilbutazona) si de a limita efectele dureroase
sau anchilozele din artrozele secundare.
Contracturile musculare,mai ales cele dureroase la solicitările pasive,de
întindere,mai pot beneficia de băi de lumină (raze infraroşii), masaj, iar hipotoniile
musculare,de termoterapie,curenţi aperiodici de joasă frecvenţă,curenţi faradici şi
galvanizări.
Electroterapia locală se adresează atât durerii ca simptom (electroterapie antalgică
simptomatică),cât şi contracturii musculare ca sursă generatoare de durere
(electroterapie antalgică patogenică).
Dintre metodele mai importante de electroterapie amintim:galvanizările,
ionizarile, faradizarea, curenţii diadinamici, razele ultraviolete şi ultrasunetele.
Galvanizarea transversală.
Reprezinta aplicarea curentului galvanic (continuu) pe regiunea indicata,iar
electrozii sunt amplasati transversal,de-o parte si de alta a zonei afectate,pe care o
incadreaza astfel fata in fata.
Tehnica de aplicare:
Pacientul trebuie informat inca de la prima sedinta de electroterapie asupra
procedurii care i se va aplica,precum si asupra senzatiilor cutanate pe care le va simti in
timpul aplicatiei si, bineinterles,despre scopul acestei terapii.
Pentru executarea in conditii optime a procedurii,fizioterapeutul trebuie sa se
ghideze dupa o prescriptie terapeutica corecta si completa,care va cuprinde: denumirea
procedurii,regiunea tratata, locul de fixare,dimensiunile si polaritatea
electrozilor,intensitatea curentului aplicat si durata sedintei.
Bolnavul va fi asezat pe pat,tinandu-se cont de posturile cele mai antalgice,cat si
de regiunile pe care dorim sa le tratam.Se va inspecta apoi tegumentul la locurile de
aplicare ale electrozilor pentru a se aprecia integritatea sa si a se decela eventualele
leziuni sau afectiuni ale acestuia-oricat de minime ar fi ele.
Se fixeaza electrozii (care trebuie sa fie complet netezi) cu ajutorul unor saculeti
umpluti cu nisip,care sa nu fie prea grei,pentru evitarea compresiunii circulatiei.Un
element deosebit de important in aplicatiile de galvanoterapie il constituie obligativitatea
folosirii unui strat hidrofil intermediar intre electrod si tegument,cu caracter izolant,in
scopul prevenirii efectelor polare produse sub electrozi si a arsurilor cutanate.Electrozii
se acopera cu o panza cauciucata sau cu o folie de plastic izolatoare,iar bolnavul se
acopera cu un cearsaf.
Se fixeaza ceasul semnalizator dupa durata prescriptiei.Manevrarea comutatorului
potentiometrului de intensitate se va face lent-pentru introducerea progresiva a
curentului-pana la intensitatea necesara si prescrisa.In timpul sedintei de
aplicatie,pacientul va fi supravegheat si intrebat asupra senzatiilor percepute la nivelul
electrozilor.
Intensitatea curentului galvanic aplicat se regleaza in functie de efectul pe care
dorim sa-l obtinem,astfel:
pentru efecte analgezice dozam o intensitate „la prag”(0,1 mA/cm2).
pentru efecte antihiperestezice dozam o intensitate „sub prag”.
pentru efecte vasodilatatoare dozam o intensitate „peste prag”(peste 0,1
2
mA/cm ).
in stadiile acute se prefera intensitati „sub prag”.
in stadiile cronice aplicam intensitati „peste prag”.
In ceea ce priveste durata procedurii,trebuie sa retinem ca,pentru a fi eficienta,o
aplicatie de curent galvanic trebuie sa dureze in jur de 30 de minute.
Numarul si ritmul sedintelor de galvanizare variaza in functie de diagnosticul
afectiunii, stadiul evolutiv si rezultatele obtinute.
Efecte:Galvanizarea este o procedura decontracturantă şi antalgică.
Ionizarile.
Reprezinta procedeele prin care se introduc in organism diferite substante
medicamentoase cu ajutorul curentului electric,care le transporta prin tegument si
mucoase.
Tehnica de aplicare:
Inainte de aplicatie se prepara solutiile medicamentoase necesare,in concentratiile
corespunzatoare,
Tehnica propriu-zisa de aplicare a ionoforezei este aceeasi ca si in cazul
galvanizarii,bazandu-se pe aceleasi principii metodologice.Singura deosebire intre cele
doua proceduri consta in faptul ca materialul intermediar hidrofil (in cazul ionizarii) se
va imbiba cu solutia medicamentoasa.
Efecte:
-efectul antalgic-este potenţat de alegerea unor soluţii medicamentoase cu efect
anestezic de suprafaţă (xilină, novocaină).Esenţial este ca mărimea electrozilor să
acopere integral zona de tratat,intensitatea curentului să fie «la prag» şi durata
tratamentului suficient de mare (peste 20 de minute).
Curentii diadinamici.
Curentii diadinamici fac parte din categoria curentilor de joasa frecventa.
Principalele forme de aplicare ale curentului diadinamic sunt:
-monofazat fix (MF),
-difazat fix (DF),
-perioada scurta (PS),
-perioada lunga (PL),
-ritmul sincopat (RS).
Tehnica de aplicare :
Marimea si forma electrozilor se alege in functie de regiunea tratata,iar locurile de
amplasare ,modalitatea de pozitionare si polaritatea lor,in functie de scopurile
terapeutice urmarite.
Pacientul este asezat pe un pat sau pe un scaun de lemn,in functie de regiunea
tratata.Electrozii se aplica prin intermediul invelisurilor de protectie hidrofile,
confectionate din diferite straturi textile sau material spongios elastic,bine umezite si
fixati cu ajutorul benzilor elastice sau a saculetilor cu nisip.
Forma de curent diadinamic aplicata se alege in functie de scopul terapeutic.
Deseori,la aplicatiile cu scop analgetic se recomanda inceperea sedintei cu difazat fix
(DF).
Intensitatea curentilor se regleaza progresiv,ajungandu-se la senzatia de vibratii
bine tolerate nedureroase,deci pana la pragul dureros.In cursul sedintei,trebuie crescuta
intensitatea,pentru mentinerea senzatiilor de vibratie,nedureroase.
Dutata sedintelor de tratament este diferita,in raport cu scopul terapeutic
urmarit.Daca trebuie efectuate aplicatii pe mai multe zone in aceeasi sedinta,se scad
duratele,succesiv,de la zona la zona,cu cate un minut,astfel incat sa nu se depaseasca 10-
12 min.In aplicatiile cu scop hiperemiant,vasculotrop,se poate prelungi durata sedintei
(20-30 min).
Ritmul sedintelor este determinat de stadiul afectiunii tratate,iar numarul
sedintelor este dictat de efectele obtinute.
Efecte:
Principalele efecte ale curentilor diadinamici sunt cele analgetice,hiperemiante
si dinamogene.Acestea sunt determinate de nivelul intensitatii,forma curentului
diadinamic aleasa si modalitatea de aplicare a electrozilor.
In functie de forma de aplicare,se obtin urmatoarele efecte:
*MF-are un efect excitator,crescand tonusul muscular;subiectiv,produce vibratii ce
actioneaza ca un masaj electric profund,totodata evidentiind zonele dureroase din cadrul
neuro-mialgiilor reflexe;tonifiaza peretii arteriali prin actiunea vasoconstrictoare pe care
o are.
*DF-este considerat ca cel mai analgetic,ridicand pragul sensibilitatii dureroase.I se mai
atribuie si un efect de imbunatatire a circulatiei arteriale prin inhibarea simpaticului.Din
aceste motive se utilizeaza ca forma de introducere in aplicatiile cu scop primordial
analgetic.
*PS-are un efect excitator,tonicizant,actionand ca un masaj profund mai intens;efect
rezorbtiv,cu actiune repida.Dupa mai multe minute,produce o analgezie secundara cu o
durata destul de lunga.
*PL-prezinta un efect analgetic si miorelaxant evident si persistent,de asemenea
anticongestiv.Este preferat in starile dureroase pronuntate si persistente.
*RS-are cel mai pronuntat efect excitator,realizand o adevarata gimnastica muscularasi
fiind astfel cel mai indicat in atoniile musculare (normoinervate) postoperatorii.
Corentul interferential.
Acesta consta in incrucisarea a doi curenti de medie frecventa cu frecvente
diferite (in general,decalati cu 100 HZ).
Tehnica de aplicare:
Se deosebesc doua tehnici fundamentale de aplicare a curentilor interferentiali si
anume:
A.Statica.In cadrul acestei tehnici,electrozii se mentin in timpul procedurii in
acelasi loc si saupra lor se exercita o presiune constanta.Electrozii «clasici» sunt cei de
tip placa,utilizandu-se cate doua perechi de dimensiuni diferite (50-400 cm ).
Electrozii sunt introdusi in invelisuri umede de textura sintetica,corespunzatoare ca
marime si atasati la cablurile cordonului cvadruplu conectat la aparat.Amplasarea lor se
face in asa fel incat curentii sa se incruciseze in mijlocul zonei tratate.Fixarea
electrozilor se face,de preferinta,cu benzi elastice sau cu saculeti de nisip.
B.Cinetica.In tehnica cinetica se utilizeaza doi electrozi «manusa» (palmari) care
se aplica pe mainile asistentului,fiind izolati electric de acestea.Fiecare electrod se leaga
cu cate un cablu.Celelalte doua cabluri se leaga de doi electrozi-placa fixi. Intensitatea
curentului este reglata in functie de senzatiile percepute de pacient. Regiunea de tratat
(dorsala,cervicala sau lombara) se afla in zona de interferenta a curentilor.Prin miscarea
permanenta a electrozilor manusa de catre asistent in timpul procedurii,se produce o
variatie a directiilor de intensitate maxima a curentului interferential,procedeul purtand
numele de electrokineziterapie.
Efecte:
In functie de frecventa,curentii interferentiali au urmatoarele efecte:
-frecventele mici (sub 10 HZ) produc un efect excitomotor al muschilor
striati normoinervati;
-frecventele medii (12-35 HZ) si cu intensitate subliminara a curentilor, au
un efect decontracturant si vasculotrofic;
-frecventele rapide (80-100 HZ) au un efect analgetic.
Actiunea excitomotoare pe musculatura neteda este realizata de orice forma de
curent interferential (mai ales cu frecvente medii,de 12-35 HZ).
Curentii interferentiali,in aplicatie statica,dar mai ales dinamica,folosind frecvente
excitomotorii in forma SPECTRU,aduce o contributie substantiala in pregatirea
musculaturii pentru programele de kinetoterapie ulterioare.
Ultrasunetele.
Fac parte din categoria curentilor de inalta frecventa terapeutici.
Tehnica de aplicare:
In incaperea in care se efectueaza tratamentul trebuie se existe o temperatura de
comfort termic.Patul sau scaunul pe care va fi asezat pacientul trebuie sa fie din lemn.
Aparatul de ultrasunete va avea obligatoriu impamantare.
Este necesar ca pacientul sa se afle intr-o stare de echilibru termic general; starile
febrile fiind conrtaindicate in tratamentul cu ultrasunete.In cazul unor extremitati cu
circulatie deficitara,acestea vor fi preincalzite prin scurte bai partiale, calde,pentru
activarea circulatiei generale.
Pacientul,inclusiv regiunea tratata,trebuie sa se afle in pozitii cat mai relaxate. Se
actioneaza comutatorul de pornire a aparatului,se fixeaza ceasul semnalizator la durata
prescrisa pentru sedinta.
Apoi se aplica traductorul pe zona ce urmeaza a fi tratata si prin actionarea
comutatorului de intensitate,se fixeaza la doza prescrisa.Se recomanda ca in timpul
executarii procedurii,sa nu se ridice capul traductorului de pe zona tratata.
Aparatele mai noi au adus unele perfectionari precum:
-cuplajul automat cu ceasul,
-ceasul indica timpul efectiv de aplicare a tratamentului.
Durata sedintelor de tratament variaza cu suprafata regiunii tratate,afectiunea
tratata si stadiul evolutiv al acesteia.In general,durata unei aplicatii pe o zona este de 2-5
min,in nici un caz nu se va depasii timpul total de aplicatie peste 10-15 min. pe mai
multe zone tratate in aceeasi sedinta.
Ritmul sedintelor este-in functie de caz-zilnic sau la doua zile.Numarul sedintelor
va fi,de asemenea,adaptat in functie de caz-in general 6-15 sedinte.
Efecte:
Principalele efecte fiziologice sunt:analgetic,miorelaxant,hiperemiant.
Efectele analgetice se realizeaza prin intermediul SNC,printr-o serie de
mecanisme care se produc la nivelul acestuia.
Efectul miorelaxant se explica prin actiunea vibratorie a ultrasunetului asupra
proprioceptorilor musculari si tendinosi.
Actiunea hiperemianta,cu efect rezorbtiv si vasculotrofic se produce prin
vasodilatatia arteriolelor si capilarelor.Aceste actiuni se realizeaza prin influentarea si
prin intermediul SNV.
Ultrasunetele se mai folosesc si pentru efectul mecanic,micromasajul celular,
creşterea temperaturii locale prin frecarea indusă de bombardamentul cu ultrasunete si
efectul fibrolitic,ce dezorganizează procesele incipiente de fibrozare.
Efectele masajului:
Efecte locale:
1.Acţiune sedativă asupra:-durerilor de tip nevralgic;
-durerilor musculare şi articulare.
Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare,lente,care stimulează repetat
exteroceptorii şi proprioceptorii.
2.Acţiunea hiperemiantă locală.Se manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentului
asupra căruia se exercită masajul.Această acţiime se obtine prin manevre mai
energice,care comprimă alternativ vasele sangvine.
3.Îndepărtarea lichidelor interstitiale,de stază,cu accelerarea proceselor de resorbţie în
zona masată.Acest efect este benefic la persoane cu insuficienţă venoasă periferică şi
apare după manevre profunde,care conduc lichidul de stază de la periferie spre centru.
Efecte generale:
-creşterea metabolismului bazal,
-stimulează funcţiile aparatului respirator şi circulator,
-influentează favorabil starea generală a organismului,
-îmbunătăţeşte somnul,
-îndepărtează oboseala musculară.
Toate aceste efecte generale se explică prin acţiunea masajului asupra pielii, care
este un organ bine vascularizat şi mai ales bogat inervat.
Mecanisme de acţiune:
Cea mai importantă acţiune fiziologică a masajului este reprezentată de
mecanismul reflex asupra organelor interne.Aceasta se explică prin stimulii care pleacă
de la exteroceptori şi proprioceptori (de diferite intensităţi),pe cale aferentă către
SNC,iar de aici,pe cale eferentă,ajung la organele interne în suferinţă.
Tehnica masajului.
Kinetoterapia (terapia prin miscare) ocupa cel mai important loc in tratamentul
deviatiilor cifotice ale coloanei vertebrale.Ea este indicata in toate cazurile,indiferent de
gravitatea sau localizarea lor,atat ca metoda unica de tratament (cifozele
nestructurale),cat si in asociere cu alte mijloace terapeutice (cazurile mai grave-cifoze
patologice).
Exerciţiile pentru corectarea cifozei urmăresc:
I.Tonifierea musculaturii paravertebrale cervicale, în sensul scurtării musculaturii
dorsale (prin mişcări concentrice) şi alungirea musculaturii anterioare a gîtului şi
toracelui (prin mişcări excentrice).
II.Ştergerea deprinderii greşite şi formarea unei atitudini corecte a corpului.
III.Corectarea sau prevenirea deviaţiilor compensatorii ale coloanei vertebrale sau a
celorlalte regiuni ale corpului.
Se are în vedere poziţia defectuoasă a capului căzut înainte, care trebuie redresată
prin contracţia musculaturii cefei, cu corectarea curburii cervicale, menţinînd privirea
înainte, paralelă cu pămîntul.
Tonifierea şi reechilibrarea musculaturii paravertebrale este unul din obiectivele
principale urmarite prin programele de kinetoterapie.Aceasta se realizeaza prin:
1. din decubit ventral, se execută gradat ridicarea capului, umerilor si a membrelor
superioare (pentru tonifierea musculaturii dorsale bilaterale),
2. ridicarea ambelor membre inferioare (tonifică musculatura lombară),
3. ridicarea membrelor (superior si inferior) de aceeasi parte (tonifică musculatura
unilaterală paravertebrală respectivă).
Tehnica de lucru indicată derivă în mare măsură din metoda Klapp. Cifoza dorsală
se corectează prin exerciţii de întindere a coloanei din cele trei poziţii de bază (decubit,
şezând, ortostatism), de fapt, conştientizarea poziţiei „de a sta înalt" sau „a sta drept".
Postura se controlează în oglindă, urmărind alungirea gâtului şi a trunchiului în ax.
Exerciţiile devin mai eficiente dacă se oferă bolnavului câţiva parametri care să-i
permită să conştientizeze corecţia posturală (o rezistenţă uşoară aplicată de palma
terapeutului pe creştetul bolnavului, o carte aşezată pe creştet etc.).
Din metoda Klapp se folosesc poziţiile lordozante plecând din poziţia de start „în
genunchi".
Extensiile active, mersul în patru labe, tracţiunile prin propria greutate a corpului
(atârnat la spalier), unele sporturi (volei, baschet, înotul pe spate), toate pot fi exploatate
pentru îndeplinirea aceluiaşi obiectiv.
Pentru tonifîerea musculaturii paravertebrale se folosesc tehnici globale clasice,
dar sunt şi unele manevre particulare deosebit de utile deoarece, deşi se adresează în
principal musculaturii paravertebrale, antrenează în lucru şi musculatura centurii
scapulo-humerale.
Bolnavul cu cifoză trebuie să evite activităţile care necesită flexia coloanei cum ar
fi: grădinăritul, împletitul răchitei, cusutul la maşină, olarit, etc..
Pentru obtinerea unor rezultate foarte bune se recomanda practicarea unor
activităţi sportive: înot, volei, baschet.