http://www.sanatateatv.

ro/emisiuni-medicale/medicina-interna/toxoplasmoza-tratament-si-prevenire/

Toxoplasmoza - Tratament şi prevenire

Conf. dr.Carmen-Michaela Creţu, medic primar boli parazitare şi tropicale
Dacă boala e depistată în timpul sarcinii şi sarcina este avansată, ne spune Conf. Dr. Carmen-Michaela
Creţu, singura soluţie este urmarea unui tratament antiparazitar pentru toxoplasmoză, dar acesta
depinde de vârsta sarcinii. Până la 24-26 de săptămâni, singurul antibiotic care se poate lua
este Rovamicina, care împiedică transmiterea 60-70%, dar nu vindecă leziunile care s-au produs deja.
Dupa 26 săptămâni se mai poate administra Pirimetamina în anumite condiţii, cu monitorizarea
hematologică a mamei. Aceste tratamente trebuie conduse de medicul specialist, atât doza, cât şi durata
tratamentului. Dacă femeia nu este gravidă, medicamentul de primă linie este Pirimetamina, dacă nu
există alte contraindicaţii hematologice. În general, Pirimetamina trebuie asociată cu o sulfamidă sau un
alt antibiotic(claritromicin, azitromicin), depinzând de celelalte analize efectuate de pacient. Este deosebit
de important ca tratamentului toxoplasmozei să i se asocieze şi un tratament pentru întărirea sistemului
imunitar. Metode de prevenire a toxoplasmozei: evitarea contactului cu pisicile, cu solul murdar, hrana
trebuie pregatită la o temperatură mai mare de 63-71 grade Celsius, spălarea fructelor şi legumelor foarte
bine înainte de folosire, nu gustaţi carne crudă sau insuficient preparată, evitaţi contactul cu carnea crudă
şi nespălarea corectă a ustensilelor, spălaţi bine mâinile după manipularea cărnii, purtaţi mănuşi dacă
lucraţi în grădină, femeile gravide trebuie să evite curăţarea cutiilor cu dejecte de pisică

Toxoplasmoza - Aspecte generale

Conf. dr.Carmen-Michaela Creţu, medic primar boli parazitare şi tropicale
Toxoplasmoza este una dintre cele mai frecvente infecţii parazitare, fiind produsă de protozoarul
Toxoplasma gondii, care la om se manifestă sub 2 forme: congenitală şi dobândită. Transmiterea
toxoplasmozei are loc pe cale digestivă (consumul de carne insuficient tratată termic, consumul de
alimente contaminate cu oochişti de toxoplasmă), fie prin contactul cu excremente de pisici parazitate
(prin folosirea de mâini murdare), sau pe cale aeriană (aer contaminat) sau pe cale transplacentară (dacă
infecţia survine în perioada sarcinii), prin sânge sau transplant de organe. Mulţi dintre nou-născuţii cu
toxoplasmoză nu au semne precoce de infestare cu toxoplasmă, însă, mulţi medici recomandă oricum
tratamentul antibiotic. Mulţi dintre nou-născuţi nu sunt infestaţi în ciudă infestaţiei materne. Dintre cei ce
sunt, majoritatea au totuşi simptome minore. Puţini pot însă dezvolta simptome neurologice şi orbire
parţială. Un mic procent dintre sugari mor datorită acestei boli. Toxoplasmoza dobândită este de multe
ori latentă şi asimptomatică, iar când se manifestă are următoarele simptome: mărirea ganglionilor
cervicali, axiali, inghinali, febră, dureri musculare, cefalee, iritaţie pe piele sub forma unei urticarii sau
manifestări oculare precum vedere în ceaţă, ochi roşii. Formele grave, ne spune dr.Carmen-Michaela
Creţu, apar de obicei la organisme cu imunitate compromisă, în special la bolnavii de SIDA.

Toxoplasmoza - Toxoplasmoza Congenitală

Conf. dr.Carmen-Michaela Creţu, medic primar boli parazitare şi tropicale
Toxoplasmoza congenitală este considerată una din cele mai frecvente cauze ale anomaliilor
congenitale şi ale mortalităţii prin infecţii. Este denumitătoxoplasmoza prenatală . Toxoplasmoza
congenitală apare în majoritatea cazurilor dacă femeia se infectează (pentru prima dată) în cursul sarcinii
respective. Riscul de transmitere a toxoplasmozei congenitale creşte o dată cu evoluţia sarcinii, dar
consecinţele asupra fătului sunt cu atât mai severe cu cât infecţia se produce mai devreme în sarcină.
Gravitatea toxoplasmozei congenitale depinde de tipul infectării (dacă este prima dată când gravida se
infectează cu Toxoplasma gondii sau este o reactivare a unei infecţii mai vechi), momentul în evoluţia
sarcinii în care se produce infectarea şi competenţa sistemului imunitar al mamei. Mama poate fi
asimptomatică. Infectarea precoce, în jurul a 2-3 luni de sarcină, practic când are loc organogeneza,
este foarte gravă, putând apărea avort spontan, moartea fătului la naştere sau leziuni importante
neurologice şi oftalmologice, hidrocefalie sau microcefalie, calcificări intracraniene şi corioretinita
cronică. Dr. Carmen-Michaela Creţu afirmă că dacă infecţia cu Toxoplasma se produce în cel de-al
treilea trimestru de sarcină, copilul se poate naşte viu, dar poate manifesta icter, hepatosplenomegalie,
retard psihomotor sau manifestări oculare (strabism, orbire, cataractă) şi hepatice.

Toxoplasmoza - Analize medicale

Conf. dr.Carmen-Michaela Creţu, medic primar boli parazitare şi tropicale
Primul pas în depistarea toxoplasmozei este screeningul. Anticorpii IgG şi IgM pentru toxoplasmă
trebuie testaţi înainte de sarcină sau cât mai rapid în sarcină.Anticorpii IgG pozitivi şi IgM negativ
demonstrează prezenţa imunităţii şi nu este necesară repetarea testelor în cursul sarcinii.
Imunoglobulinele M, E, A sunt semnul unei infecţii acute, iar cele de tip G reflectă în general o infecţie
cronică. Dacă imunitatea este absentă (IgG negativ) testarea se va repeta la intervale de 8-12 săptămâni.
Dacă la prima determinare în cursul sarcinii se depistează atât IgG pozitiv şi IgM pozitiv pacienta este
suspectată de o infecţie activă. Totuşi, având în vedere faptul că anticorpii IgM pot persista până la un
an de la infecţie, diagnosticul de toxoplasmoză activă este dificil de pus şi necesită determinări de IgG
cantitativ în dinamică precum şi confirmarea pozitivităţii IgM prin cel puţin 2 metode (eventual
determinarea să fie cantitativă!). Dr. Carmen-Michaela Creţu ne spune că diagnosticul toxoplasmozei
congenitale se poate determina şi cu ajutorul unei puncţii de lichid amniotic sau de sânge fetal la femeia
gravidă. Există laboratoare specializate, la care femeia care reprezintă risc de a contacta infecţia în
timpul sarcinii ar trebui să meargă să facă analize mai amănunţite, de confirmare, care estimează riscul
de transmitere.

Malformatiile genetice - consultatia prenatala

Dr Adrian Văduva, Director Medical I. Cantacuzino
Dr. Adrian Văduva ne sfătuieşte  ca prima consultaţie prenatală să fie făcută cât mai
timpuriu. Prin această metodă se indentifică sarcina cu risc, gravida fiind încadrată
într-o categorie cu risc crescut, astfel încât să poată fi monitorizată îndeaproape.
Persoanele de sex feminin care s-au prezentat la consult înainte de concepţie au
şanse mai mari de a dezvolta o sarcină normală.
Malformaţiile genetice în general apar datorită unor defecte ale cromozomilor,
aceste defecte dând probleme de sănătate publică. Una dintre cele mai comune
malformaţii genetice este Sindromul Down. El poate fi depistat cu ajutorul testelor
neinvazive, putând astfel să fie prevenit.
Malformaţiile pot fi cauza unor factori exogeni cum ar fi radiaţiile, factorii chimici, precum
medicamentele care nu au avizul medicului ginecolog, dar şi a unor parazitoze. Toate
aceste cauze pot fi diagnosticate cu ajutorul unor teste, cum ar fi ecografia sau testele
de sânge. Dacă testele neinvazive au ca diagnostic preliminar o malformaţie, se poate
continua cu testele invazive pentru a se stabili dacă malformaţia este sau nu
compatibilă cu viaţa.  

Prelevarea si stocarea celulelor stem

Cel mai bun moment pentru recoltarea celulelor stem este la naştere, din cordonul ombilical sau din
sângele placentar. Cordonul ombilical şi placenta, aruncate de multe ori după naştere, s-au dovedit a fi
adevărate comori.O nouă viaţă poate izvorî din aceste ţesuturi care nu până demult erau considerate
total nefolositoare!
Momentul naşterii, poate deveni, aşadar, sanşa unei noi vieţi, a unui nou început. Medicul obstetrician,
cel care asistă naşterea va preleva câţiva mililitri din sângele din cordonul ombilical sau din placentă, pe
care îl va trimite la laborator pentru unele analize, iar mai apoi va extrage de acolo celulele stem. Durata
recoltării durează în medie între 30 de secunde şi 3 minute, în funcţie de precizia şi experienţa medicului
care efectuează procedura. Nici mama şi nici fătul nu vor avea de suferit durere sau alte complicaţii în
urma acestei operaţiuni total inofensive din punct de vedere al efectelor adverse.
 
Modalitatea de stocare a acestor celule stem este una complexă. Locul de depozitare va trebui să
îndeplinească unele cerinţe stricte, pentru ca celule stem prelevate să nu îşi piardă din proprietăţi.
Depozitarea se face în centre speciale, celulele fiind păstrate în nitrogen lichid, la temperaturi de - 196
grade Celsius. Stocarea celulelor stem se face în unele bănci de specialitate, ca mai apoi, să poată fi
folosite în cazul unor îmbolnăviri grave, fără altă soluţie de tratare. Perioada păstrării este nedeterminată,
celulele nefiind supuse vreunor modificări.
 
În Europa există 50 de astfel de centre. România se află, însă, la început în ceea ce priveşte cunoaşterea
fenomenului şi opţiunea pentru o asemenea procedură. Cu toate acestea, începutul pare să fie unul
promiţător, având în vedere faptul că în luna martie a acestui an s-a dechis prima bancă de celule stem
din Capitală şi a doua din România. Cei care vor opta pentru recoltarea de celule stem vor avea
posibilitatea să depoziteze celulele în ţară şi nu în străinătatea, costurile fiind mai mici.

Telocitele, cheia regenerării organelor

Telocitele reprezintă cea mai interesantă descoperire făcută în cadrul cercetării româneşti după cel de-al
Doilea Război Mondial. Telocitele sunt nişte celule care există practic în fiecare organ, în afară de creier,
adică printre celule nervoase. Telocite sunt nişte celule mici ca dimenisiuni, dar cu nişte prelungiri
enorme. „Telo“ înseamnă, din limba greacă, distanţă, capăt şi, deci, telocitele sunt nişte celule cu
prelungiri foarte lungi.
 
„E ca şi cum corpul celulei ar fi de dimensiunile unui cap de om şi acel om ar avea mâini şi picioare care
ar putea ieşi din cameră să vadă ce se întâmplă împrejur. Prelungirile acestor celule imense ca lungime
şi foarte subţiri încât nu pot fi văzute cu un microscop obişnuit, oferă şi preiau informaţii de la distanţă,
informaţii pe care le prelucrează. Probabil că aceste celule vehiculează nişte substanţe al căror transport
prin mediul din afara celulelor ar fi fie imposibil, fie prea lung. Cert este, am arătat şi este acceptat, că
aceste prelungiri emit nişte vezicule, numite exozomi. Aceste vezicule permit transferul unor molecule de
pe celulele pentru care altă cale nu există”, spune Acad. Prof. Univ. Dr. Laurenţiu Mircea Popescu,
Preşedintele Preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale din România.
 
Cercetătorii români spun că telocitele ar putea fi „cheia regenerării inimii”. Cauza principală de
mortalitate în lume o reprezintă bolile cardiovasculare, în special infarctul miocardic. Aceste celule
numite telocite ar putea fi folosite pentru regenerea unui organ, precum inima. „În privinţa acestor celule,
se întrevăd trei direcţii. Prima este formarea unei structuri normale a inimii, în stadiul de formare, fetal şi
la nou-născut. Urmează mecanismul de reparare a inimii, o speranţă vitală a omenirii şi, dacă se va găsi
o metodă de stimulare a acestor celule, este foarte probabil să se ajungă la capacitatea de a repara ceea
ce se petrece în infarctul miocardic. A treia problemă este implicarea acestor celule în diferite procese
patologice cum este fibrilaţia atrială, o boală cu importante consecinţe asupra inimii şi care ar putea fi
vindecată”, a adăugat Acad. Prof. Univ. Dr. Laurenţiu Mircea Popescu.