P. 1
LUCRARE METODICO-ŞTIINŢIFICĂ

LUCRARE METODICO-ŞTIINŢIFICĂ

4.0

|Views: 21,919|Likes:
Published by rocorina00

More info:

Published by: rocorina00 on Jan 09, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

08/19/2013

pdf

text

original

Sections

  • 3.3.3. Jocuri folosite ca teme pentru acasă
  • Modalităţi de lucru la clasa a II-a
  • 4.4. Concluzii şi propuneri
  • Bibliografie

LUCRARE METODICO-ŞTIINŢIFICĂ
PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC I

1

CUPRINS
ARGUMENT.........................................................................................................6
CAP. I . Teorii despre creativitate …………………..…………..……..............10
1.1. Jocul didactic şi stimularea creativităţii……..…………..………..…11
1.2. Învăţarea matematicii şi creativitatea……………………...………...13
1.3. Creativitatea de tip şcolar………………………………...………….13
1.4. Cultivarea creativităţii elevilor din clasa I prin joc didactic
matematic…………………………………………………………….14
1.5 .Dezvoltarea creativităţii prin joc…………………...……………….22
CAP. II . Influenţa jocului didactic matematic în procesul
instructiv-educativ…………………………………………………….25
2.1. Jocul în relaţie cu învăţarea şi dezvoltarea şcolară mică……...….….25
2.2. Influenţele jocului asupra dezvoltării proceselor psihice la
şcolarii mici…………………………………………………...……..26
2.3. Jocul didactic-modalitate de învăţare şi educare………………..…...29
2.4. Influenţele jocului didactic asupra sarcinilor învăţării…………..…..36
2.5. Conceptul de joc didactic matematic…………………………….….39
CAP. III. Metodologia organizării şi desfăşurării jocului didactic
matematic….........................................................................................................42
3.1. Proiectarea, organizarea şi desfăşurarea jocului didactic
matematic...........................................................................................42
3.2. Metode şi procedee utilizate generalităţi……………………..……...44
3.3. Tipuri de jocuri şi modalităţi de utilizare în predarea
matematicii….......................................................................................50
3.3.1. Jocul didactic matematic în completarea lecţiei………….....…50
3.3.2. Jocul didactic folosit în munca independentă……………....….52
3.3.3. Jocul folosit ca teme pentru acasă……………………….....…..55

2

3.3.4. Jocul folosit în fixarea cunoştinţelor…………………….……..57
3.3.5. Jocul folosit în predare noilor cunoştinţe………………….…...59
3.3.6. Modalităţi de lucru la clasa I……………………………….…..60
3.3.7. ”Învăţăm jucându-ne la matematică”-clasele III-IV…………...63
3.4. Rolul învăţătorului în pregătirea, conducerea şi îndrumarea jocului
didactic matematic………………………………………….…..……78
3.5. Strategii de realizare a jocului didactic matematic în ciclul
primar…………………………………………………………..…….89
CAP. IV. Studiu experimental privind stimularea elevilor din ciclul primar prin
joc didactic matematic………………………………….………………..……...99
4.1. Ipoteza şi obiectivele cercetării………..……………………..……...99
4.2. Metoda experimentală şi particularităţile folosirii ei……………....100
4.3. Analiza şi interpretarea rezultatelor…………………..……………104
4.4. Concluzii şi propuneri…………………………………………...…109
BIBLIOGRAFIE……....……………………………………………..………..113
AMEXĂ……………………………………………………………………….115

3

MOTTO:

„Matematica nu este o colecţie nesfârşită
de rezultate expuse în succesiunea:
definiţie, teoremă, demonstraţie, ci este
mai degrabă un arsenal de metode,
oferind totodată un limbaj riguros şi în
acelaşi timp flexibil pentru descrierea
rezultatelor cunoaşterii.”

Dan Brânzei

4

MOTTO: ,,Jocul este puntea între copilărie şi vârsta matură” (J. Chiteau)

•Jocul didactic nu trebuie să lipsească din activitatea şcolară mai ales la lecţiile la care se

solicită un efort intelectual intens;

•Jocul didactic matematic este un mijloc important de educaţie şi instruire în ciclul primar

care asigură participarea activă şi eficientă la lecţie, durabilitatea noţiunilor însuşite şi un
grad mare de socializare;

•La clasele primare, o bază solidă în studiul ulterior matematicii se realizează prin

cultivarea interesului şi a pasiunii pentru rezolvări de exerciţii şi probleme. Prin jocul
didactic stimulăm elevilor efortul susţinut şi îi determinăm să lucreze cu plăcere şi interes
atât în şcoală cât şi în afara ei.

DE CE JOCUL?

•Pentru copil, jocul e o formă de activitate cu serioase implicaţii psihologice şi pedagogice

care contribuie la informarea şi formarea lui ca om. Jocul didactic dă un randament sporit
faţă de celelalte modalităţi de lucru folosite în activitatea de învăţare, în special la şcolarii
mici, deoarece el face parte din preocupările zilnice preferate ale copiilor.

•Atât în activitatea mea didactică cât şi a colegilor am constatat că, fie datorită slabei

rezistenţe la efort intelectual a elevilor, fie din cauza negăsirii celor mai adecvate metode şi
procedee de menţinere a atenţiei acestora, se pierde continuitatea evenimentelor, necesară
desfăşurării lecţiei.

De aici nevoia introducerii din când în când a jocului didactic, metodă care asigură
captarea, activizarea, relaxarea intelectuală şi fizică a elevilor.

5

DE CE JOCUL DIDACTIC?

Tema „Stimularea creativităţii elevilor din ciclul primar prin joc didactic matematic” a
pornit de la ideea că introducerea jocului didactic în cadrul procesului de învăţământ este imperios
reclamată de particularităţile de vârstă ale elevilor mici şi de necesitatea tratării individuale a
acestora în vederea creşterii randamentului şcolar, deci îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
Prin caracterul său atractiv, prin dinamismul său, prin stimularea interesului şi
competitivităţii, contribuie la consolidarea cunoştinţelor matematice şi la însuşirea unor concepte
şi noţiuni noi.

Este ştiut că jocul didactic are în activitatea şcolară o deosebită valoare practică, ajutând la
obţinerea următoarelor obiective:

OBIECTIVE

- permit valorificarea la timp a disponibilităţii şcolarului mic;
- reprezintă un mijloc eficient prin care elevii care învaţă mai greu sunt ajutaţi să-şi însuşească
cunoştinţele;
- îmbogăţeşte experienţa de viaţă şi limbajul copiilor;
- corespunde intereselor copilului de a dobândi cunoştinţe;
- reprezintă o cale sigură ce înlesneşte înţelegerea şi formarea reprezentărilor;
- jocul didactic foloseşte stimuli schimbători, fiind o cale sigură spre succesul şcolar al elevilor;
- contribuie la dezvoltarea imaginaţiei creatoare şi perspicacităţii elevilor, a încrederii elevului în
forţe proprii, creează satisfacţii, asigură adaptarea la munca şcolară;
- jocul didactic contribuie în mare măsură la realizarea sarcinilor educaţionale, fiind o formă de
activitate accesibilă şi atractivă.

Din activitatea practică desfăşurată la catedră, din studiul experienţei dobândite, am
constatat că jocul didactic poate fi introdus în orice moment al lecţiei pentru înţelegerea unor
noţiuni, pentru consolidarea cunoştinţelor, în evaluarea formativă dar şi în momentele în care
elevii dau semne de oboseală, de lipsă de atenţie. De aceea consider că jocul didactic este o
formă de activitate plăcută şi atractivă pentru elevii de vârstă şcolară mică.
I-am urmărit pe copii în timpul jocului şi am citit în ochii lor bucurie şi satisfacţie; am văzut
născând în ei dorinţa de ieşire din anonimat, de autodepăşire, am observat în jocul lor

6

competitivitate, fantezie, perseverenţă, spontaneitate şi mi-am dat seama de impactul puternic pe
care jocul didactic îl are asupra lor.
De aceea munca învăţătorului necesită o reflectare atentă asupra modalităţii de lucru folosite
în care să primeze inventivitatea, originalitatea şi creativitatea.
Este important de reţinut că jocul pregăteşte copilul pentru muncă în două direcţii: îl fortifică
fizic şi-i dezvoltă o serie de calităţi de ordin psihologic, îi creează deprinderi şi obişnuinţe pentru
colaborarea cu ceilalţi în vederea atingerii unui scop.
Dacă urmărim şi aspectul recreativ ar exista o a treia direcţie, cea a refacerii forţelor, a

creării unei stări de bună dispoziţie.
În joc şi prin joc se realizează cunoaşterea realităţii, se exersează funcţiile psiho-motrice şi
socio-afective; prin joc se realizează socializarea şi se dobândeşte o anumită experienţă.
În procesul de învăţământ jocul este conceput ca mijloc de instruire şi educare a copiilor, ca
procedeu de realizare optimă a sarcinilor concrete de educaţie, ca formă de organizare a activităţii
de cunoaştere şi dezvoltare a capacităţilor psihofizice pe toate planurile.
Jocul este o activitate instructiv-educativă plăcută şi atractivă pentru elevii din ciclul primar.
El contribuie în mare măsură la verificarea, precizarea, adâncirea, sistematizarea şi consolidarea
cunoştinţelor, la educarea memoriei şi gândirii, la dezvoltarea spiritului creator al gândirii elevilor.

7

(

)

8

9

Copiii
sunt
creativ
i în
mod
natural
şi doar
aşteap

atmosf
era
propic
e
pentru
a-şi
manife
sta
creativ
itatea.

J. G.
Gowan,
G. D.
Demos

Una din cele

mai
importante
premise ale
creativităţii
constă

în

dispo-
nibilitatea
de a relua
totul de la
capăt, de a
considera că
nimic nu este
definitiv, că
nici

un

proces

nu
este încheiat
o

dată

pentru
totdeauna.

E. Landau

Toate condiţiile
virtuale existente în
om, dar nu neapărat
utilizate, care ar putea
contribui la succesul
actului

creativ,

alcătuiesc
creativitatea
potenţială a persoanei,
spre deosebire de
facultatea

creativă,
care presupune posi-
bilitatea

reală,

actualizată, de a crea.

Ana Stoica

A fi creativ

înseamnă

a

vedea

acelaşi
lucru ca toată
lumea, dar a te
gândi la ceva
diferit.

Mihaela Roco

Supravieţuire
a

omului
depinde, şi în
viitor

va

depinde

tot
mai mult, de
dimensiunea
crea-toare a
factorului
uman.

J. P. Guilford

Creativitatea presupune o
dispoziţie generală a personalităţii
spre nou, o anumită organizare
(stilistică) a proceselor psihice în
sistem de personalitate.

P. Popescu - Neveanu

,,Consideră elevul o făclie pe care să o aprinzi astfel încât
mai târziu să lumineze cu o lumină proprie.”

Plutarh

Jocurile didactice oferă un cadru propice pentru învăţarea activă, participativă, stimulând
iniţiativa şi creativitatea elevului. Obiectivele instructiv-educative ale fiecărui obiect de studiu pot
fi mai bine realizate prin utilizarea jocului. Acesta, prin natura sa, cuprinde o motivaţie intrinsecă
de a mobiliza resursele psihice ale copiilor, de a asigura participarea lor creatoare, de a le capta
interesul, de a-i angaja afectiv şi atitudinal.
Gama jocurilor didactice este foarte variată. Imaginaţia învăţătorului poate genera jocuri noi,

dintre cele mai ingenioase.

Jocurile didactice contribuie la dezvoltarea unei gândiri creatoare, la formarea priceperilor şi
deprinderilor de activitate independentă. De aceea, metoda jocurilor trebuie să facă parte din
strategiile didactice de predare-învăţare.
Cunoaşterea copilului nu este un scop în sine, ci un mijloc, o etapă – cea dintâi – în procesul
complex şi continuu de formare a unei personalităţi autentice, armonios dezvoltată.
Copilul, un candidat la umanitate şi un mic adult, constituie resursa educativă de care am
ţinut seama în tot ce am făcut în perspectiva formării şi dezvoltării personalităţii sale.
Consider că prin însuşirea conştientă, temeinică a cunoştinţelor matematice se poate realiza
o dezvoltare armonioasă a personalităţii umane, în special a gândirii creatoare.
Dacă în clasele primare se asimilează operaţiile şi noţiunile matematice elementare, acestea
vor constitui un suport cu care copilul va opera pe tot parcursul vieţii şi pe care se clădeşte întregul
sistem de învăţământ.

Schimbările ce se petrec pe plan mondial în teoria şi practica şcolară aşează pe primul loc
dezvoltarea gândirii elevilor, a independenţii şi creativităţii lor.
Ritmul crescând al competiţiei în toate domeniile vieţii social-economice şi culturale ne
obligă să gândim cât mai rapid şi, mai ales, să gândim corect.

10

,,A-i pune elevului probleme de gândire – spunea Eugen Rusu – dar mai ales a-l pregăti
să-şi pună singur întrebări, este mult mai important decât a-l conduce spre rezolvarea
acestora prin modalităţi stereotipe învăţate.”

În orice domeniu ar activa, omul societăţii contemporane trebuie să posede cunoştinţe de
matematică pentru a putea stăpâni limbajul ştiinţelor care va fi matematizat şi informatizat.
Tendinţele actuale consacră o atenţie specială dezvoltării gândirii matematice a elevilor, exersând-
o în direcţia cultivării creativităţii. Se lasă copilului mai multă libertate de alegere a tehnicilor şi
strategiilor de calcul, pentru a asigura o motivare temeinică a învăţării acestei discipline, pentru a
tenta elevii la o învăţare participativă printr-un efort personal.
Matematica nu se învaţă numai de specialişti. Până la un anumit nivel, ea face parte din
cultura generală a oricărui cetăţean. Nu învăţăm matematică pentru a şti pur şi simplu, ci pentru a
o folosi şi a ne ajuta în practică. De aceea, este necesar ca tineretul să dobândească, nu simplă
instruire matematică, ci educaţie matematică. Aceasta constituie una dintre cele mai
importante componente ale culturii generale a omului societăţii moderne.
Calculul este unul dintre domeniile matematicii, care se realizează atât oral cât şi scris.
Calculul oral
defineşte conceptul, efortul mental pe care îl face elevul pentru soluţionarea
unui exerciţiu în cadrul căruia mobilizează cunoştinţele şi experenţa de care dispune spre a rezolva
situaţii noi, neînvăţate. Prin valoarea formativă a calculului oral, prezenţa lui se impune şi în
situaţia existenţei calculatoarelor personale. Calculul oral dispune de bogate valenţe formative . În
special, exerciţiile de calcul oral cultivă perspicacitatea gândirii şi creativitatea elevilor.
Calculul scris, bazându-se pe o suită de algoritmi, se automatizează rapid şi operează după

tehnicile calculatoarelor.

Conceptul de creativitate câştigă tot mai mult teren, ideea că lumea de mâine va fi lumea
oamenilor de creaţie. Fiecare la locul său de muncă va trebui să devină creator, deoarece
dezvoltarea ştiinţei, a tehnicii şi culturii sunt condiţionate în mare măsură de capacitatea creativă a
oamenilor.

Conceptul de creativitate a primit numeroase definiţii din partea specialiştilor din diverse
domenii de activitate. Văzută prin prisma zestrei de atribute personale, creativitatea capătă sensul
de potenţial creativ, de sumă de însuşiri şi factori psihologici ai unor viitoare performanţe
creatoare.

11

Toate teoriile moderne ale învăţării tind să demonstreze că accentul în instruire trebuie să
cadă pe elaborarea instrumentelor de învăţare. Repetarea mecanică a regulilor trebuie să cedeze
locul explorării de către elev a ariei de aplicare a acestor reguli, căutărilor independente de soluţii.
Skinner spune: ,,A-l instrui pe elev cum să studieze, înseamnă a-l învăţa tehnici pe care
el le va aplica în mod autonom şi, datorită cărora, îşi va mări şansele de a reţine ceea ce a
văzut şi auzit.”

Un proces de învăţare modern se cere astfel organizat, încât să-i ajute pe elevi să prezinte
cunoştinţele într-o formă personală, să caute soluţii originale ,,să grupeze şi să ierarhizeze ideile =
dezideratele esenţiale ale educării gândirii creatoare la elevi.”

1.2. Învăţarea matematicii şi creativitatea

Activitatea matematică implică efectul gândirii, în primul rând a celei creative. În clasele
primare se formează noţiunile elementare cu care omul va lucra pe tot parcursul vieţii, noţiuni pe
care se clădeşte întregul sistem de achiziţii imperios necesare. Este incontestabilă contribuţia
matematicii la formarea unei gândiri logice, coerente, creative, la formarea unor deprinderi de
muncă, de ordine, de punctualitate.

Matematica se ocupă cu dezvăluirea implicaţiilor ascunse. Cunoaşterea directă prin
observaţii şi experimente, este sarcina cunoaşterii mediului. Pentru matematică aceste cunoştinţe
directe constituie datele, premisele problemei. Pornind de la ele, se pot găsi prin raţionament
cunoştinţe noi, implicate logic de acele date a căror prelucrare necesită travaliu specific matematic.
Procesul studierii matematicii cultivă curiozitatea ştiinţifică, frământarea pentru descifrarea
necunoscutului şi duce la formarea unor priceperi şi capacităţi (de a gândi personal şi activ, de a
analiza o problemă şi a o descompune în elementele sale simple).
Prin modalităţi specifice de formare şi dezvoltare a creativităţii, matematica îşi sporeşte

eficienţa formativă.

1.3. Creativitatea de tip şcolar

La nivelul copiilor din ciclul primar, orice rezolvare de situaţii problematice, constituie în
acelaşi timp o manifestare a creativităţii gândirii lor. Principala caracteristică a gândirii creative la

12

elevi este noutatea sau originalitatea soluţiei găsite, a ideii emise. Nu se poate vorbi în ciclul
primar de existenţa unei creativităţi deosebite a gândirii şcolarului, ci mai degrabă despre formarea
unor premise pentru dezvoltarea ulterioară a creativităţii.
Copilul de vârstă şcolară mică, adoptă o atitudine creatoare, atunci când, pus în faţa unei
probleme, îi restructurează datele, descoperă căile de rezolvare într-un mod personal.
Dialogul viu dintre învăţător şi elevi, folosirea unui număr mare de exerciţii sub forma unor
lecţii destinate special formării priceperilor şi deprinderilor, utilizarea problematizării, modelării şi
algoritmizării în diferite etape ale procesului instruirii, solicită sistematic şi progresiv elevul.
Atitudinea creatoare este favorizată de mediul şcolar, caracterizat prin atmosferă permisivă, de
înţelegere, încurajare, de interes şi emulaţie.
Este suficient să menţionăm că învăţătorul, prin întrebări, poate incita gândirea elevilor la
diferite operaţii (deducţie, intuiţie, comparaţie, descoperirea de relaţii cauzale), poate antrena
gândirea în diverse direcţii (gândirea convergentă, gândirea divergentă, gândirea probabilistică....).

1.4. Cultivarea creativităţii elevilor de clasa I
prin jocuri didactice matematice

Vârsta şcolară mică este deosebit de sensibilă la cultivarea potenţialului creativ. În clasele I-IV
gândirea elevilor se antrenează treptat, sistematic, prin rezolvări de exerciţii şi probleme, prin
folosirea unor activităţi matematice interesante şi distractive, prin jocuri. În acest caz esta necesar să
se solicite calităţile intelectuale ale copilului, să se stimuleze inteligenţa, spiritul de observaţie,
creativitatea în găsirea unor soluţii.
Şcoala nu este singurul loc unde copilul învaţă. Când vine la şcoală, micul şcolar are deja o
anumită experienţă pe care continuă să şi-o îmbogăţească şi este de dorit să fie învăţat cum să înveţe
singur şi după ce va părăsi şcoala. Învăţătorul trebuie deci, să-şi găsească locul într-un proces care îşi
are propria sa dinamică şi continuitate.
Conţinuturile activităţilor matematice trebuie prezentate cu multă atenţie şi responsabilitate,
pentru a cunoaşte mult mai bine elevii clasei, pentru a-i ajuta atunci când au nevoie, stabilindu-se
astfel un climat de confort pedagogic şi o bună relaţie învăţător-elev.
În clasele mici se formează noţiunile matematice de bază necesare întregii vieţi. Astfel, se
formează deprinderi de calcul, deprinderi de rezolvare a exerciţiilor şi problemelor, de măsurare, de

13

aproximare etc. De aceea, am considerat că educarea creativităţii elevilor la clasa I se poate realiza
prin folosirea jocului didactic matematic. Aceasta şi pentru faptul că, o dată cu intrarea în şcoală,
copilul trece de la o activitate în care predomină jocul, la activitatea de învăţare, la munca şcolară.
Proaspătul şcolar va face faţă unui adevărat asalt de cunoştinţe şi informaţii doar îmbinând jocul cu
învăţarea. Prin jocul didactic, elevul se concentrează un timp mai îndelungat asupra activităţii
matematice, se relaxează, îşi reactivează creierul, se adaptează mai uşor şi mai rapid muncii şcolare.
Jocul dă naştere la trăiri afective, stimulând interesul, dorinţa de a realiza ceva concret, de a atinge un
anumit scop.

Desfăşurându-se pe baza unor reguli, jocul contribuie la integrarea firească a elevului în
colectivitate, constituie un exerciţiu de voinţă şi caracter, duce la colaborare, întrajutorare, formează
spiritul de investigaţie, deprinderea de a aplica spontan cunoştinţele. Elevii timizi capătă încredere în
eforturile lor şi mai multă siguranţă.
Un principiu de bază în proiectarea şi desfăşurarea activităţilor de predare-învăţare la clasa I
este principiul alternării tipurilor de activităţi, alături de cel al individualizării predării învăţării şi
principiul cooperării. Copiii de şase şi şapte ani nu trebuie să se plictisească la şcoală. Aceasta nu
înseamnă că trebuie să le dăm sarcini solicitante tot timpul şi cam aceleaşi.ci, mai degrabă, să
asigurăm un echilibru între activităţile de concentrare pe sarcini instructive, cu cele de relaxare,
mişcare şi, nu în ultimul rând, pe cele de joc. Jocul are un rol important în viaţa copiilor de şase-şapte
ani. Copiii învaţă jucându-se. Învaţă să interacţioneze cu partenerii de joc, să comunice cu aceştia,
învaţă să respecte unele reguli, învaţă să joace un rol, să facă faţă unor situaţii problematice sau
conflictuale. Jocul furnizează multiple situaţii de învăţare care au o eficienţă extraordinară în termeni
de achiziţie a elevului. Acesta este motivul pentru care jocul nu trebuie să lipsească din
programul zilnic şi săptămânal al elevilor de clasa I.
Prin jocul didactic matemetic elevii învaţă,
cu ajutorul învăţătorului, să folosească treptat: inducţia, analiza şi sinteza, să emită ipoteze, să le
verifice, să facă generalizări şi să se convingă de anumite adevăruri.
Cine spune joc, afirmă Jean Chateau, spune totodată efort şi libertate, iar o educaţie prin joc
trebuie să fie o sursă atât de efort fizic, cât şi de bucurie morală. În acest scop, trebuie să-i
propunem copilului obstacole pe care să le învingă.

Primele zece numere constituie fundamentul pe care se dezvoltă întreaga gândire matematică a
şcolarului. La conceptul de număr, elevul ajunge progresiv şi după o anumită perioadă pregătitoare.

14

Predarea numerelor de la 0 la 10 şi însuşirea de către elevi a numeraţiei orale presupune

următoarele etape:

1. Formarea numerelor de la 0 la10
Elevii trebuie să înţeleagă procesul de formare a numerelor din şirul numerelor naturale în
sensul că fiecare număr se formează prin adăugarea unei unităţi la numărul precedent. În felul acesta
se va explica numărarea în şir crescător. De asemenea, procesul de numărare în ordine
descrescătoare trebuie să fie înţeles ca un proces de micşorare cu o unitate.
2. Cunoaşterea succesiunii numerelor de la 0 la 10
Pentru a-i deprinde pe elevi cu succesiunea numerelor, trebuie să se facă repetate numărări
cu câte o unitate, atât crescător cât şi descrescător. Pentru a contribui încă din această fază la
dezvoltarea gândirii abstracte, procesul de numărare trebuie să treacă de la concret la abstract,
numărându-se întâi prin atingerea obiectelor, apoi numai din ochi, iar în final numărându-se cu
ajutorul reprezentărilor obiectelor respective. În acest fel, denumirea cu glas tare a obiectelor se
înlocuieşte treptat prin pronunţarea lor mintală.
Pentru ca activităţile să fie mai plăcute şi cunoştinţele să fie însuşite mai uşor, se utilizează

jocurile didactice matemetice.

Cine ştie să numere mai departe?, este un joc care are ca scop învăţarea numeraţiei şi
antrenează întreg colectivul de elevi.
Ce numere au fugit? – folosind jetoane cu numere şi tabele cu numere, elevii vor stabili
numerele lipsă dintr-un şir dat, formându-şi deprinderea de a număra crescător şi descrescător.
Treptat, elevii vor fi antrenaţi în jocuri ce au drept scop ordonarea numerelor naturale într-un şir
logic, descoperind anterior regula şirului. Atractive sunt:
Albinuţa jucăuşă – ce adună polen din cele 20 de flori ale bunicii, zburând din două în două
flori. La întoarcere, culege polenul din florile rămase. Elevii vor stabili şi vor nota cele două trasee
ale albinuţei.

Ariciul – un arici îşi adună fructe în adăpostul său. În spatele lui plin cu ace se prind mereu
câte 5 fructe. Elevii vor socoti câte fructe a cărat ştiind că a dus mai puţine de 20 (numărul fructelor
este ,,vecinul mai mic” al lui 20), scriind şirul logic al numerelor, respectând regula desprinsă din
joc.

3. Cunoaşterea denumirilor numerelor de la 0 la 10 şi utilizarea corectă a acestor denumiri

15

Cadrul didactic trebuie să pronunţe cu claritate numerele până la 10, iar elevii să repete şi să

utilizeze corect denumirile lor.
4. Cunoaşterea locului pe care îl ocupă un număr în şirul numerelor naturale
În scopul stabilirii locului pe care îl ocupă un anumit număr, elevii trebuie să precizeze:
numărul dinaintea lui (predecesorul), numărul care urmează după el (succesorul) şi numerele între
care se află acel număr.
În acest scop se pot utiliza jocuri precum:
Caută vecinii!, având ca sarcină didactică recunoaşterea vecinilor numerelor naturale şi
consolidarea relaţiei de ordin între numere. Jocul se poate desfăşura oral, în scris sau folosind
cartonaşe din ,,Jocul numerelor”.
Vreau în căsuţa mea! – prin care se urmăreşte formarea unor şiruri de numere şi consolidarea
numeraţiei. Analizând tabele din care lipsesc anumite numere şi cartonaşe separate cu aceste
numere, elevii vor aşeza fiecare jeton în ,,căsuţa” lui.
5. Formarea noţiunii de număr prin conţinutul său
Prin aceasta se înţelege stabilirea corespondenţei dintre o anumită mulţime de obiecte şi
numărul corespunzător acestei mulţimi, astfel încât, la pronunţarea unui număr, elevul să-şi
reprezinte în minte grupul de obiecte respectiv.
6. Cunoaşterea cifrelor de tipar
În cursul procesului de formare a noţiunii de număr se prezintă elevilor diferite planşe, fiecare
având scrisă cifra respectivă de mână şi de tipar. Această cifră va fi prezentată ca semn al numărului
respectiv de obiecte. Asupra ei se va atrage mereu atenţia elevilor, astfel ca, pe măsură ce aceştia îşi
formează noţiunea de număr să-şi asocieze în minte şi forma cifrei care reprezintă acel număr.
Pentru a capta interesul copiilor pentru cunoştinţele legate de numerele naturale de la 0 la10
am căutat să aduc de fiecare dată elevilor jocuri noi, situaţii noi de rezolvat, probleme atractive.
Îmbinând jocul cu învăţarea am procedat la ,,descoperirea” numerelor naturale în concentrul 0-10 şi
a operaţiilor cu acestea, la o îmbinare între însuşirea conştientă a noţiunii de număr, a semnului
grafic (cifra) şi dezvoltarea memoriei vizuale şi auditive, a atenţiei, a spiritului de observaţie, a
analizei şi comparării ca operaţii ale gândirii şi nu în ultimul rând la dezvoltarea limbajului, a
exprimării fluente şi corecte, în cuvinte, a acţiunilor din timpul jocului.

16

În rândurile următoare voi prezenta câteva jocuri didactice utilizate în predarea numerelor
naturale până la 10 în diferite momente ale activităţii matematice, jocuri care au contribuit la
realizarea următoarelor obiective de referinţă:
- să scrie, să citească şi să compare numerele naturale de la 0 la10;
- să efectueze operaţii de adunare şi scădere în concentrul 0-10;
- să exploreze modalităţi de descompunere a numerelor până la 10;
- să rezolve probleme care presupun o singură operaţie;
- să compună oral, după imagini, exerciţii şi probleme;
- să verbalizeze în mod constant modalităţile de calcul folosite în rezolvarea problemelor şi
exerciţiilor;
- să manifeste disponibilitate şi plăcere în a utiliza numere.
Încorporat în activitatea didactică, jocul imprimă acesteia un caracter mai viu şi mai atrăgător,
aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie, de veselie, de destindere, ceea ce previne apariţia
monotoniei, a plictiselii, a oboselii.
1. Ghicitorile şi versurile pentru fiecare număr şi cifră, cu o notă de umor, uneori, fac activităţile
mai plăcute şi cunoştinţele să fie însuşite mai uşor.

Cine cel dintâi ghiceşte

2 se îndoaie uşor

Câte cozi are un peşte?

Pe un picior.

(pentru numărul 1)

Gâtul, vezi, e cam aşa
Cum îl are lebăda.

(pentru cifra 2)
În predarea numărului 2 se accentuează ce părţi ale corpului uman sunt câte două, adică
perechi, apoi se poate organiza jocul Cine desenează mai frumos un copil?, având ca sarcină
didactică completarea unei imagini date cu elementele pereche care lipsesc.
2. Observă apoi completează diagramele cu cifre sau desene:

3. Activităţile matematice îmbinate cu cele de colorare asigură nu numai transdisciplinaritatea ci şi
fixarea cunoştinţelor însuşite într-un mod plăcut şi recreativ.

17

Figura 1

* Colorează fructele care sunt câte două pe creangă!

* Colorează 6 boabe de strugure!

* Aşează pe fiecare farfurie câte un fruct!

4. Formarea noţiunii de număr prin conţinutul său se realizează prin jocuri de tipul:
*Uneşte mulţimea cu cifra corespunzătoare numărului de elemente:

*Trasează câte o săgeată de la cifra aflată în mijlocul imaginii la desenele în care sunt atâtea
obiecte câte indică cifra:

18

Figura 2

Figura 3

Figura 4

Figura 5

Figura 6

5. Jocurile şi exerciţiile-joc de compunere sau de descompunere a numerelor pregătesc operaţiile
de adunare şi de scădere din orele ulterioare. Ele trebuie planificate şi organizate gradual, de la
simplu la complex, de la concret la abstract.

Jocurile care vizează descompunerea unui număr dat şi aflarea a cât mai multe soluţii au un caracter
competitiv, stimulând gândirea logică şi creativitatea elevilor.
6. Pentru cunoaşterea succesiunii numerelor de la 0 la 10, am desfăşurat cu elevii jocuri precum:
* Notează ordinea în care ajung maşinile la linia de sosire!
* Numerotează vagoanele trenului!

* Află numărul fiecărei case!
7. O dată cu numeraţia orală, elevii îşi însuşesc şi cifrele de tipar şi de mână, astfel că, reprezentarea
conţinutului unui număr va fi indisolubil legată de imaginea grafică a acelui număr.
* Numără şi încercuieşte cifra care arată câte obiecte sunt:

19

Figura 7

Figura 8

Figura 9

* Taie sau adaugă, pentru a avea opt pătrate:

8. Colectarea datelor într-un tabel este o activitate utilă şi practică. Elevul „citeşte” tabelul,
descoperă singur sarcina de lucru, numără obiectele aflate în interiorul tabelului, le sortează, adună
datele în tabel, apoi asociază fiecare număr, cu cifra corespunzătoare.

9. În scopul stabilirii locului pe care îl ocupă un număr într-un şir se pot desfăşura jocurile:
* Colorează cu roşu florile a treia şi a opta, cu galben prima floare şi, cu albastru, floarea care

urmează după a patra.

Desenează:

- mai multe buline, decât ciupercuţe;
- mai puţine buline, decât ciupercuţe;

20

Figura 10

Figura 11

Figura 12

- tot atâtea buline, câte ciupercuţe sunt.
* Ordonează, în şir crescător, apoi descrescător, numerele: 3 , 5 , 1 , 8 , 2 , 7 , 6 .
10. Cântece şi poezii care vin în sprijinul însuşirii numerelor naturale de la 0 la 10 şi a
ordinii acestora, în şir: „Numărătoare”, „Elefantul”, „10 negri mititei”.

1.5. Dezvoltarea creativităţii prin joc

Creativitatea ca structură definitorie de personalitate îmbracă, din punct de vedere
evolutiv, un caracter procesual supus influenţelor de mediu.
Formele organizate de instrucţie îşi aduc în mod diferenţiat aportul în dezvoltarea
potenţialului creator al individului în funcţie de conţinutul activităţii, de tipurile de metode
utilizate, de pregătirea şi gradul de angajare al cadrelor didactice participante la acţiunile
educative.

La nivelul claselor I – IV, în structura metodelor activ-participative ( Brainstorming-ul,
cubul, metoda celor şase pălării, chindogu, diagramele why-why, diagramele Ishikawa etc.),
îşi găsesc cu maximă eficienţă locul, jocurile didactice, care constituie o punte de legătură
între joc ca tip de activitate dominantă în care este integrat copilul în perioada preşcolară, şi
activitatea specifică şcolii – învăţarea. Jocurile didactice sunt metode active care solicită
integral personalitatea copilului.
Integrarea organică a jocului în structura de învăţare a şcolarilor mici este de natură să
contribuie la realizarea unor importante obiective ale formării personalităţii copilului. Şcolarul
mic trebuie să simtă că este acceptat aşa cum este, că se doreşte întâlnirea cu el, că vine la
şcoală să desfăşoare o activitate ce-i solicită efort în cooperare cu ceilalţi copii, cu educatorul,
într-o atmosferă de bucurie şi nu numai să reproducă, în competiţii cu ceilalţi ceea ce a învăţat.
Jocul didactic are un conţinut şi structură bine organizate, subordonate particularităţilor
de vârstă şi sarcinii didactice, se desfăşoară după anumite reguli şi la momentul ales de adult,
sub directa lui supraveghere, rol important capătă latura instructivă, elementele de distracţie
nefiind mediatori ai stimulării capacităţilor creatoare.
Jocurile didactice sunt realizate pentru a deservi procesul instructiv-educativ, au un
conţinut bine diferenţiat pe obiectele de studiu, au ca punct de plecare noţiunile dobândite de

21

elevi la momentul respectiv, iar prin sarcina dată, aceştia sunt puşi în situaţia să elaboreze
diverse soluţii de rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit capacităţilor lor individuale,
accentul căzând astfel nu pe rezultatul final cât pe modul de obţinere al lui, pe posibilităţile de
stimulare a capacităţilor intelectuale şi afectiv motivaţionale implicate în desfăşurarea
acestora.

Considerarea jocului didactic ca metodă de stimulare şi dezvoltare a creativităţii se
argumentează prin capacităţile de antrenare în joc a factorilor intelectuali şi non-intelectuali
evidenţiaţi în cercetările de până acum.
Jocurile didactice cuprind sarcini didactice care contribuie la modificarea creatoare a
deprinderilor şi cunoştinţelor achiziţionate la realizarea transferurilor între acestea, la
dobândirea prin mijloace proprii de noi cunoştinţe. Ele angajează întreaga personalitate a
copilului constituind adevărate mijloace de evidenţiere a capacităţilor creatoare, dar şi metode
de stimulare a potenţialului creativ al copilului, referindu-se la creativitatea de tip şcolar,
manifestată de elev în procesul de învăţământ, dar care pregăteşte şi anticipează creaţiile pe
diferite coordonate.

A se juca şi a învăţa sunt activităţi care se îmbină perfect. Principiul aplicat în jocurile
educative şi didactice este acela al transferului de energie. Un interes care nu poate exercita
încă decât o acţiune minimă sau nulă asupra comportamentului copilului este înlocuit cu un
interes imediat şi puternic.

Ideea folosirii jocului în activităţile educative nu este nouă. Şi Platon în Republica
recomanda: “ Faceţi în aşa fel încât copiii să se instruiască jucându-se. Veţi avea prilejul de a
cunoaşte înclinaţiile fiecăruia.”

Învăţarea este o activitate serioasă ce solicită efort voluntar pentru punerea în acţiune a
disponibilităţilor psihicului; efortul este mai uşor declanşat şi susţinut mai eficient când se
folosesc resursele jocului, când între joc şi învăţare se întind punţi de legătură.
Prin intermediul jocului didactic se pot asimila noi informaţii, se pot verifica şi
consolida anumite cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, se pot dezvolta capacităţi cognitive,
afective şi volitive ale copiilor, se pot educa trăsături ale personalităţii creatoare, se pot asimila
modele de relaţii interpersonale, se pot forma atitudini şi convingeri.
Copiii pot învăţa să utilizeze bine informaţiile, timpul, spaţiul şi materialele puse la
dispoziţie, li se poate dezvolta spiritul de observaţie, spiritul critic şi autocritic, capacitatea

22

anticipativ-predictivă, divergenţa şi convergenţa gândirii, flexibilitatea şi fluenţa. Poate fi
solicitată capacitatea elevilor de a se orienta într-o anumită situaţie, de a propune soluţii, de a
le analiza şi opta pentru cea optimă, de a extrapola consecinţele unei anumite situaţii concrete,
de a interpreta şi evalua anumite experienţe, fenomene, situaţii.
Manifestând creativitate, învăţătorul va determina avântul libertăţii şi creativităţii
copiilor, va realiza ehilibrul între preocupările pentru formarea gândirii logice, raţionale,
flexibile, fluide, creatoare, depăşind înţelegerea îngustă, eronată, potrivit căreia libertatea de
manifestare şi creaţie a copiilor se dezvoltă spontan. Aplicând cu pricepere jocul didactic,
învăţătorul trebuie să poată valorifica unele din bogatele resurse formativ-educative ale
acestuia în angajarea personalităţii copilului de a desfăşura o activitate ce solicită efort
susţinut, dar într-o atmosferă de voie bună, de cooperare, de înţelegere.
Jocurile didactice în majoritatea lor au ca element dinamic întrecerea între grupe de
elevi sau chiar între elevii întregului colectiv, făcându-se apel nu numai la cunoştinţele lor, dar
şi la spiritul de disciplină, ordine, coeziune, în vederea obţinerii victoriei. Întrecerea
prilejuieşte copiilor emoţii, bucurii, satisfacţii.
Jocul didactic constituie o eficientă metodă didactică de stimulare şi dezvoltare a
motivaţiei superioare din partea elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit faţă de
sarcinile ce le are de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaşte satisfacţiile pe care le are în urma
eforturilor depuse în rezolvare.

Jocurile didactice sunt antrenante pentru toţi elevii şi acţionează favorabil şi la elevii cu
rezultate slabe la învăţătură, crescându-le performanţele şi căpătând încredere în capacităţile
lor, siguranţă şi promptitudine în răspunsuri, deblocând astfel potenţialul creator al acestora.
Creativitatea, ca formaţiune complexă de personalitate, se formează şi exersează cu
metode cât mai adecvate structurii sale, metode care să acţioneze pe tot parcursul şcolarităţii
elevului, iar din acest punct de vedere, jocurile didactice satisfac cerinţele la nivelul claselor
primare.

23

Capitolul II
INFLUENŢA JOCULUI DIDACTIC MATEMATIC ÎN PROCESUL
INSTRUCTIV-EDUCATIV

2.1. Jocul în relaţie cu învăţarea şi dezvoltarea şcolară mică

Învăţarea este o activitate serioasă ce solicită efort voluntar pentru punerea în acţiune a
disponibilităţilor psihicului. Efortul este mai uşor declanşat şi susţinut mai eficient când se
folosesc resursele jocului, când între joc şi învăţare se întind punţi de legătură.
Cercetătorii au demonstrat că jocul copilului este esenţial pentru dezvoltarea
personalităţii lui şi că prin joc se dezvoltă capacităţile şi competenţele de bază. Scopul jocului
este acţiunea însăşi, capabilă de a satisface imediat dorinţele sau aspiraţiile copilului. Prin
atingerea scopului, se restabileşte echilibrul vieţii psihice.
Importanţa locului pe care-l ocupă jocul în viaţa copilului este dată de faptul că jocul
satisface dorinţa firească de manifestare, de acţiune şi de afirmare a independenţei copilului.
Prin joc copilul ajunge să cunoască realitatea socială, deprinde modele de conduită şi reflectă
la comportamentul propriu şi al celorlalţi.
Jocul are rol terapeutic pentru cei care nu au dezvoltată iniţiativa şi curajul de a intra în
competiţie. Prin joc, copilul se eliberează de timiditate şi intră cu toate forţele în acţiune. Nu
se mai teme aşa de tare de critica celorlalţi, deoarece personajul poate spune orice, iar
reproşurile nu i se adresează lui personal, ci personajului. Prin joc se pot fortifica, întări voinţa
şi atenţia.

Complexitatea dezvoltării psihice în această etapă conferă şcolii un rol special. Fără a
subestima importanţa mediului familial, care rămâne considerabilă, rolul activităţii şcolare este
hotărâtor.

Jocul din perioada preşcolară se schimbă în perioada şcolară mică şi se transformă în joc
didactic. El este cel care îmbină elementele distractive cu cele de muncă, de învăţare.

24

Prin intermediul jocului didactic se pot asimila noi informaţii, se pot verifica şi
consolida anumite cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, se pot dezvolta capacităţi cognitive,
afective şi volitive ale copiilor, se pot educa trăsături ale personalităţii creatoare, se pot asimila
modele de relaţii interpersonale, se pot forma atitudini şi convingeri.
Copiii pot învăţa să utilizeze bine informaţiile, timpul, spaţiul şi materialele puse la
dispoziţie, li se poate dezvolta spiritul de observaţie, spiritul critic şi autocritic, capacitatea
anticipativ-predictivă, divergenţa şi convergenţa gândirii, flexibilitatea şi fluenţa. Poate fi
solicitată capacitatea elevilor de a se orienta într-o anumită situaţie, de a propune soluţii, de a
le analiza şi opta pentru cea optimă, de a extrapola consecinţele unei anumite situaţii concrete,
de a interpreta şi evalua anumite experienţe, fenomene, situaţii.
Rolul şi importanţa jocului didactic constă în faptul că el facilitează procesul de
asimillare, fixare şi consolidare a cunostinţelor, iar datorită caracterului său formativ
influenţează dezvoltarea personalităţii copilului.
Jocul didactic este un important mijloc de educaţie intelectuală care pune în valoare şi
antrenează capacităţile creatoare ale şcolarului. El este folosit pentru cunoaşterea realităţii pe o
cale mai accesibilă deoarece copiii descoperă unele adevăruri noi pentru ei, angajându-se în
eforturi de gândire ce le oferă satisfacţii. Ei sunt participanţi nemijlociţi la propia formare şi,
antrenaţi în joc, ei sunt capabili să depună eforturi mari pentru îndeplinirea sarcinilor date.
Totodată, jocul didactic contribuie la dezvoltarea judecăţii, memoriei, atenţiei, spiritului de
observaţie, la cultivarea obişnuinţei cu munca intelectulală şi cea independentă.
Jocurile didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului.

2.2. Influenţele jocului asupra dezvoltării proceselor psihice la
şcolarii mici

Pentru micii şcolari, jocul didactic constituie stimulentul principal al dezvoltării psihice,
având un rol deosebit de important în pregătirea acestora pentru şcoală şi pentru integrarea lor
socială.

Prin joc copilul îşi afirmă personalitatea, calităţile sale psihice, voinţa, inteligenţa,

gândirea.

25

Este cunoscut faptul că la începerea şcolarităţii, organele de simţ ale copilului sunt
dezvoltate sub aspect anatomo-morfologic aproape la nivelul adultului. Micul şcolar are
aceeaşi capacitate ca şi adultul de a primi informaţii, dar posibilitatea de prelucrare a datelor
este mai puţin dezvoltată la el datorită, printre altele, şi faptului că, spre deosebire de adult
acesta nu beneficiază de o experienţă anterioară suficientă şi nici de un limbaj corespunzător.
În schimb, la această vârstă copilul manifestă o curioziotate senzorială care constituie un
sprijin preţios pentru desfăşurarea activităţii instructiv- educative.
Activitate complexă, jocul didactic angajează fiinţa umană în integritatea sa, cu toate
funcţiile psihice. Aceasta implică activitatea senzorială, intelectuală, afectivă, dezvoltă atenţia,
spiritul de observaţie, imaginaţia, gândirea, exprimarea verbală.
Prin jocul didactic, elevul se va obişnui să suporte cu demnitate eşecul, înfrângerile şi va

gusta satisfacţiile victoriei.

Prin desfăşurarea jocului didactic se produc schimbări în conţinutul şi structura
proceselor cognitive, întrucât el face trecerea de la etapa acţiunilor practice spre cea a
acţiunilor mentale. Este activitatea care dă specific personalităţii, angajându-l total pe şcolar,
stimulându-i dezvoltarea şi efortul de perfecţionare. El favorizează apariţia şi dezvoltarea
posibilităţilor de învăţare sistematică şi a celor de muncă.
Asimilarea unor cunoştinţe noi se bazează pe experienţa anterioară a copilului, pe
actualizarea informaţiilor de care acesta dispune sau, după cum afirmă J. Piaget, pe
„reorganizarea şi recombinarea unor elemente vechi, prezentate într-o formă mai puţin
diferenţială la nivelul palierelor inferioare”.
Intensa solicitare a gândirii impusă de desfăşurarea jocului didactic acţionează asupra
operativităţii ei generale nespecifice tot atât de mult cât acţionează asupra celei specifice,
creându-se astfel „raţionalizarea” înţelegerii lumii vii şi a vieţii. Aceste jocuri constituie un
mijloc de a stimula creativitatea şi independenţa gândirii. Flexibilitatea proceselor gândirii se
exprimă în uşurinţa trecerii de la un mod de rezolvare la altul, lipsa inerţiei, rapiditatea
conectărilor şi a deconectărilor de la un aspect la altul, găsirea mai multor soluţii la o
problemă dată, etc.

Desfăşurarea jocului didactic captează şi menţine atenţia elevului care este solicitată
fără efort atunci când acesta consideră lecţiile interesante, materialele intuitive atractive, paşii
de înţelegere efectuaţi corespunzător. Capacitatea de percepere, reprezentare şi operare cu

26

figuri şi relaţii este redusă la şcolarul mic. La baza apariţiei primelor imagini sau variante de
rezolvare a problemelor este intuiţia, elevul încercând să surprindă succesiunea logică a
verigilor unei probleme. El delimitează datele cunoscute şi verifică mintal unele dintre
soluţiile întrevăzute.

În ceea ce priveşte afectivitatea, la această vârstă capătă pondere nivelul trebuinţelor de
apartenenţă şi de afirmare. Aceste trebuinţe sunt satisfăcute de organizarea jocurilor didactice
pe grupe de elevi. Micul şcolar se simte bine ştiind că aparţine unui grup în care are un rol
bine determinat, are sarcini precise pe care trebuie să le ducă la bun sfârşit. Cooperarea se
manifestă cu naturaleţe în cadrul grupului, apărând apoi competiţia. Există numeroase
probleme ale efectelor competiţiei asupra caracteristicilor personalităţii pe care le angajează şi
dezvoltă. Competiţia cu egali este stimulatoare. Competiţiile prea puternic asimetrice creează
dificultăţi educative.

Cooperarea este o altă sursă de trăsături noi de caracter. Ea generează întrajutorarea,
care nu înseamnă numai ajutor acordat de cei mai buni celor mai puţin buni, ci şi o formă de
învăţare a celor ce oferă ajutor, o formă de comunicare şi de ajustare conştientizată a
metodelor pe care le cunosc şi care s-au dovedit folositoare în munca şcolară. Cei ce primesc
ajutorul simt securitatea ce se creează întotdeauna în relaţiile sociale pozitive, şi, în general
vor să facă mai uşoară sarcina celor care îi ajută, ceea ce înseamnă deja o autodepăşire.
Cooperarea între elevi egali ca posibilităţi poate fi mutuală sau organizată. Aceasta
organizează competiţia astfel încât cea din urmă să fie foarte valoroasă.
Relaţiile apărute în grup contribuie la o mai bună socializare a micului şcolar, la
dezvoltarea limbajului şi a relaţiilor interpersonale. Asumarea responsabilităţii şi luarea unor
decizii contribuie la dezvoltarea caracterului şi a personalităţii şcolarului.
În perioada şcolară mică se dezvoltă nu numai atitudini faţă de muncă şi învăţare, ci şi
trăsături de caracter generate de acestea. Astfel sunt hărnicia, promptitudinea, capacitatea de a
învinge obstacole curente şi mai ales simţul datoriei, care este foarte important. Acesta are
proprietatea de a iradia spre toate formele de activitate, devenind astfel o trăsătură centrală
morală a personalităţii.
Ca valori ale jocului putem enumera:
- perfecţionarea senzaţiilor şi percepţiilor,
- dezvoltarea spiritului de observaţie, a spritului de iniţiativă,

27

- dezvoltarea spiritului de echipă, a spiritului de competiţie,
- exersarea atenţiei şi a imaginaţiei,
- folosirea limbajului,
- influenţarea comportamentului copiilor, mai ales prin intermediul regulilor, care fac copiii să
înveţe o conduită civilizată.
Orice joc implică:
- realizarea corectă a sarcinilor,
- putere de stăpânire,
- disciplină,
- respect pentru ceilalţi,
- critică şi cooperare,
- comunicare,
- respectarea anumitor reguli.
Jocul, putem spune, pregăteşte individul pentru viaţa de adult.
Există mai multe tipuri de jocuri:
- jocuri de manipulare – a materialelor mărunte, a bilelor, a beţişoarelor, a păpuşilor,
maşinuţelor etc.;
- jocuri imitative – prin care copilul imită cele întâmplate în realitate sau ceea ce el ar fi dorit
să se întâmple: de-a poliţistul, de-a doctorul, de-a vânzătorul;
- jocuri sociale – de-a şoferul, de-a zidarul, jocuri de construcţie;
- jocuri motrice – alergări, cătărări;
- jocuri logice.

Jocul didactic constituie o eficientă metodă de stimulare şi dezvoltare a motivaţiei
superioare din partea elevului, exprimată prin interesul său nemijlocit faţă de sarcinile ce le are
de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaşte satisfacţiile pe care le are în urma eforturilor depuse în
rezolvare.

2.3. Jocul didactic-modalitate de învăţare şi educare

28

Odată cu împlinirea vârstei de 6 ani, în viaţa copilului începe procesul de integrare în
viaţa şcolară, ca o necesitate obiectivă determinată de cerinţele instruirii şi dezvoltării sale
multilaterale. De la această vârstă, o bună parte din
timp este rezervată şcolii, activităţii de învăţare, care devine o preocupare majoră. În
programul zilnic al elevului intervin schimbări impuse de ponderea pe care o are acum şcoala,
schimbări care nu diminuează însă dorinţa lui de joc, jocul rămânând o problemă majoră în
prioada copilăriei.

Ştim că jocul didactic reprezintă o metodă de învăţare în care predomină acţiunea
didactică simulată.Această acţiune valorifică la nivelul instrucţiei finălităţile adaptive de tip
recreativ proprii activităţii umane, în general, în anumite momente ale evoluţiei sale
ontogenice, în mod special.

Psihologia jocului evidenţiază importanţa activării acestei metode mai ales în
învăţământul preşcolar şi primar. Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea
principalelor cinci direcţii de dezvoltare, orientate astfel:
“- de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase;
- de la grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile;
- de la jocurile fară subiect spre cele cu subiect;
- de la şirul de episoade nelegate între ele spre jocul cu subiect şi cu desfăşurare

sistematică;

-de la reflectarea vieţii personale şi a ambianţei apropiate, la reflectarea

evenimentelor vieţii sociale”(Elkonin).
Această metodă dinamizează acţiunea didactică prin intermediul motivaţiilor ludice care
sunt subordonate scopului activităţii de predare-învăţare-evaluare într-o perspectivă pronunţat
formativă. Modalităţile de realizare angajează următoarele criterii pedagogice de clasificare
a jocurilor didactice.

- după obiectivele prioritare: jocuri senzoriale (auditive, vizuale, motorii, tactile),
jocuri de observare, jocuri de dezvoltare a limbajului, jocuri de stimulare a cunoaşterii
interactive;

- după conţinutul instruirii: jocuri matematice, jocuri muzicale, jocuri sportive, jocuri

literare/ lingvistice;

29

- după formă de exprimare: jocuri simbolice, jocuri de orientare, jocuri de
sensibilizare, jocuri conceptuale, jocuri-ghicitori, jocuri de cuvinte încrucişate;
- după resursele folosite: jocuri materiale, jocuri orale, jocuri pe bază de întrebări,
jocuri pe bază de fişe individuale, jocuri pe calculator;
- după regulile instituite: jocuri cu reguli transmise prin tradiţie, jocuri cu reguli
inventate, jocuri spontane, jocuri protocolare;
- după competenţele psihologice stimulate: jocuri de mişcare, jocuri de observaţie,
jocuri de imaginaţie, jocuri de atenţie, jocuri de memorie, jocuri de gândire, jocuri de limbaj,
jocuri de creaţie.

Prin joc, elevii pot ajunge la descoperiri de adevăruri, îşi pot antrena capacitatea lor de
a acţiona creativ, pentru că strategiile jocului sunt în fond strategii euristice, în care se
manifestă isteţimea, spontaneitatea, inventivitatea, initiaţiva, răbdarea, îndrăzneala, etc.
Jocurile copiilor devin metodă de instruire în cazul în care ele capătă o organizare şi se
succed în ordinea implicată de logica cunoaşterii şi a învăţăturii.
În acest caz, intenţia principală a jocului nu este divertismentul, rezultat din încercarea
puterilor, ci învăţătura care pregăteşte copilul pentru muncă şi viaţă. Pentru a atinge aceste
scopuri, jocul didactic trebuie să fie instructiv, să le consolideze cunoştinţele.
Folosirea jocului didactic ca activitate de completare cu întreaga clasă, aduce variaţie în
procesul de instruire a copiilor, făcându-l mai atractiv.
Fiecare joc didactic cuprinde următoarele laturi constitutive:

- conţinuturi,
- sarcina didactică,
- regulile jocului,
- acţiunea de joc.

Prima latură -conţinuturi- este constituită din cunoştinţele anterioare ale copiilor,
cunoştinţe ce se referă la plante, animale, anotimpuri, reprezentări matematice, istorice, etc.
Cea de a doua componentă a jocului -sarcina didactică- poate să apară sub forma unei
probleme de gândire, de recunoaştere, denumire, reconstituire, comparaţie, ghicire. Jocurile
didactice pot avea acelaşi conţinut, acestea dobândind un alt caracter, datorită sarcinilor
didactice pe care le au de rezolvat, de fiecare dată altele.
A treia latură -regulile jocului- decurge din însăşi denumirea ei.

30

Regulile sunt menite să arate copiilor cum să se joace, cum să rezolve problema
respectivă. Totodată regulile îndeplinesc o funcţie reglatoare asupra relaţiilor dintre copii.
Ultima latură -acţiunea de joc- cuprinde momente de aşteptare, surprize, ghicire,
întrecere şi fac ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută si atractivă pentru elevi.
Dacă vin în completarea lecţiei, jocurile didactice, pot fi grupate după obiectivele

urmărite şi tipul lecţiei.

După obiectivele urmărite, jocul este folosit în cadrul tuturor ariilor curriculare, iar
după tipul lecţiei jocul este folosit ca mijloc de predare, asimilare, mijloc de consolidare,
sistematizare, recuperare a cunoştinţelor.
Indiferent de modul de folosire, jocul didactic îl ajută pe elev să-şi angajeze întregul
potenţial psihic, să-şi cultive iniţiativa, inventivitatea, flexibilitatea gândirii, spiritul de
cooperare şi de echipă.

În cazul în care jocurile organizate au scop educativ bine precizat, devin metode de
instruire, iar dacă jocul este folosit pentru a demonstra o caracteristică a unei lecţii, acesta
devine un procedeu didactic.
Metodica desfăşurării unui joc didactic cuprinde:

- introducerea în joc,
- executarea jocului,
- complicarea jocului,
- încheierea jocului.

Jocul didactic nu poate fi desfăşurat la întâmplare. În aplicarea lui trebuie să se ia în

considerare următoarele condiţii:
- jocul să se constituie pe fondul activităţii dominante urmărindu-se scopul şi sarcinile lecţiei;
- să fie pregătit de învăţător în direcţia dozării timpului şi a materialului folosit;
- să fie variat, atractiv, să îmbine forma de divertisment cu cea de învăţare;
- să se folosească atunci când copiii dau semne de oboseală;
- să creeze momente de relaxare, de odihnă, în vederea recuperării energiei nervoase a
elevilor;
- să antreneze toţi copiii în activitatea de joc;
- să fie proporţionat cu activitatea prevăzută de programă şi structurat în raport cu tipul şi
scopul lecţiei desfăşurate;

31

- să urmărească formarea deprinderii de muncă independentă;
- după caz, sarcinile didactice ale jocului să fie date diferenţiat pentru a preîntâmpina rămâneri
în urmă la învăţătură;
- să solicite gândirea creatoare şi să valorifice cu maximum de eficienţă posibilităţile
intelectuale ale elevilor;
- activităţile în completare prin joc să fie introduse în orice moment al lecţiei;
- să nu afecteze fondul de timp al lecţiei propriu-zise;
- să fie repartizate, după caz, în diferite secvenţe, sarcinile didactice având caracter progresiv;
- indicaţiile privind desfăşurarea activităţii să fie clare, corecte, precise, să fie conştientizate de
către elevi şi să le creeze o motivaţie pentru activitate;
- activităţile de joc să se desfăşoare într-un cadru activ, stimulator şi dinamic;
- să nu se facă abuz de joc, încât procesul de învăţare să se transforme în joc şi să fie luat ca
atare;
- să nu fie prea uşoare, nici prea grele;
- regulile de joc să fie explicate clar şi să se urmărească respectarea lor de către elevi .
Elementele de joc: ghicirea, mişcare, întrecerea, surpriza, etc. creează stări emoţionale
care întreţin interesul şi dau un colorit viu activităţii.
Folosirea jocului didactic în cadrul procesului de învăţare ne va demonstra că:
- randamentul orei este mai mare, verificarea cunoştinţelor făcându-se în mod plăcut, activ,
temeinic;
- gândirea elevilor este mereu solicitată şi astfel în continuă formare;
- independenţa, creativitatea se formează de timpuriu;
- iniţiativa copiilor creşte, în joc devine mai curajos, mai degajat;
- prin jocuri îi putem cunoaşte pe copii mai repede şi mai bine;
- prin varietatea lor, prin crearea unor situaţii-problemă, ele dezvoltă spiritul de observaţie, de
analiză, de judecată, înlătură monotonia, rutina, stereotipia, dau posibilitatea elevilor să-şi
dezvolte vocabularul, comunicarea devine mai permisivă;
- jocul didactic ne oferă prilejul de a afla mai uşor cum gândesc elevii şi de a modela logica
gândirii lor.

32

Literatura de specialitate ne oferă o multitudine de jocuri didactice pe care le putem
folosi în cadrul lecţiilor din toate ariile curriculare iar măiestria învăţătorulul va duce la
rezultate deosebite.

Lista jocurilor folosite în cadrul activităţilor este vastă, dar mă voi opri în acest material
la prezentarea unui joc, teoretic acum, e adevărat, ce poate fi folosit la toate disciplinele, un
joc al inteligenţei - rebusul şcolar .
Privit ca un frate mai mic al rebusului şi ruda cu integramele atât de gustate în zilele
noastre, rebusul şcolar îl face pe micul participant ca prin rezolvarea diferitelor rebusuri
şcolare să se simtă şi el mai aproape de fraţii mai mari, de adulţi.
În acelaşi timp însă, ineditul joc dezvoltă procese psihice ale elevului: gândirea,
limbajul, memoria, atenţia, creativitatea, voinţa; poate fi folosit şi ca metodă/mijloc de
învăţare şi evaluare sau procedeu în cadrul unei metode.
Dorinţa de a rezolva orice problemă de tip rebusist intensifică interesul pentru studierea
disciplinelor necesare în soluţionarea cerinţelor date şi astfel rebusul ajută la dezvoltarea
intelectuală a elevului.

Folosirea rebusului printre elementele de sprijin ale învăţării este importantă prin faptul
că poate interveni stimulativ o dată cu creşterea curbei oboselii.
Mijloc activ şi eficace de instruire şi educare a şcolarului, rebusul poate fi folosit cu
succes în captarea atenţiei pe tot parcursul activităţii didactice, conducând la evitarea
plictiselii, dezinteresului.

Relevând legatura dintre joc şi munca copilului, Jean Piaget a pus în evidenţă aportul
jocului la dezvoltarea intelectuală a şcolarului. De aceea, el susţine că ,,toate metodele active
de educare a copiilor mici să furnizeze acestora un material corespunzător pentru ca jucându-
se, ei să reuşească să asimileze realităţile intelectuale care, fără aceasta, rămân exterioare
inteligenţei copilului.’’

Ca mijloc instructiv, rebusul, bine pregătit şi organizat, contribuie, prin rezolvarea
sarcinilor didactice, la exersarea deprinderilor, la consolidarea şi la valorificarea lor creatoare.
Este un mijloc de educaţie indirect. Fiecare rebus are un obiectiv al său, o structură şi reguli
sub forma unor succesiuni ordonate. Rolul regulii este acela de a păstra structura şi
desfăşurarea jocului. Jucătorul trebuie să accepte şi să realizeze ordinea structurală a jocului.

33

Rebusul oferă învăţătorului posibilitatea observării comportamentului elevului la nivelul
tuturor componentelor personalitatii, deoarece în rezolvarea rebusului elevul depune efort
voluntar şi rezolvă motivat de bucuria succesului o multitudine de probleme, în care este
implicată inteligenţa, afectivitatea, temperamentul, caracterul.
Rebusul şcolar contribuie, într-o bună măsură, la îmbunătăţirea rezultatelor şcolare şi

combaterea insucceselor.

De ce să nu recunoaştem că, dacă am promite elevilor din clasă că cei ce vor termina
primii exerciţiile date spre rezolvare vor primi ca recompensă un rebus interesant, aceştia s-ar
grăbi, chiar şi cei cu un ritm mai lent, să-şi indeplinească cât mai bine şi mai repede sarcina
dată.

Reprezentanţii teoriei intelectualiste învăţării (Bruner, Galperin) apreciază că orice elev
poate asimila un conţinut dacă sunt folosite căi adecvate de activitate cu aceştia. De aici,
rezultă că adevărata problemă a succesului şcolar nu constă în a stabili dacă un elev este apt
sau nu să obţină rezultate vizate de şcoală, ci în a găsi metode şi mijloace potrivite pentru
aceasta. Astfel, succesul şcolar se raportează la totalitatea elevilor, atât în ceea ce priveşte
nivelul de pregătire ştiinţifică, cât şi dezvoltarea capacităţii de a se instrui, de a deveni.
Rebusul şcolar sprijină succesul şcolar prin:
- cunoştinţele însuşite; capacităţile intelectuale; abilităţile de aplicare a cunoştinţelor în
rezolvarea unor probleme; trăsături de personalitate;
- evaluarea-măsură în care sunt îndeplinite obiectivele activităţii didactice.
Succesul are un efect mobilizator, stimulativ asupra elevului; corelează potrivit cu
performanţă şcolară, cu satisfacţia în muncă şi cu dorinţa de a învăţa din ce în ce mai mult.
Una dintre cele mai puternice structuri motivaţionale ar fi starea de curiozitate ce se
manifestă în dorinţa rapidă de a rezolva rândurile orizontale ale rebusului, spre a descoperi
cuvântul (cuvintele) de pe verticala A-B.
Dar pentru aceasta, orice învăţător, în realizarea sau folosirea rebusului, trebuie să-şi

precizeze dinainte:

- conţinutul urmărit (o lecţie, un capitol etc.);
- modul de realizare (individual sau în grup);
- finalitatea urmărită (memorare, aplicare, transfer, creaţie);
- modul de evaluare (oral, scris, test).

34

Rebusul şcolar poate constitui obiectivul activităţii unui cerc de elevi, oferind şi
posibilitatea organizării unor concursuri şcolare distractive şi deopotrivă educative şi
instructive.

La cercurile de specialităţi: limba româna, istorie, geografie, ştiinţe se poate folosi
rebusul ca auxiliar, completare la tema cercului, ca moment distractiv sau ca un exerciţiu de
creativitate.

Se pot organiza diverse concursuri literare şi istorice cu ocazia sărbătoririi,
comemorării unor date, personălităţi, unde rebusul şcolar se poate folosi, potrivit temei
propuse, pentru a fi rezolvat sau solicitat ca o creaţie.
În concluzie, rebusul şcolar poate fi folosit în orice tip de activitate şcolară (lecţie, cerc,
concurs), în momente diferite ale lecţiei, la multe discipline din învăţământul primar, la orice
vârstă şcolara mică, de către orice elev cu posibilităţi normale de învăţare.
Rebusul şcolar poate fi folosit în scopuri diferite: îmbogăţirea cunoştinţelor, consolidare,
fixarea, transferul acestora, în verificare, evaluare, dezvoltarea creativităţii şi a tuturor
proceselor psihice şi intelectuale, dezvoltarea personalităţii copilului.
Pentru obţinerea acestor rezultate învăţătorul trebuie sa fie un mare « meşter » în a şti
când, cum, unde poate fi folosit rebusul şi mai ales, să fie un creator de astfel de jocuri, pentru
care copiii, de orice vârstă şcolară au o mare satisfacţie când reuşesc să le rezolve, folosindu-
şi toate cunoştinţele căpătate în şcoală, ca şi cele din cultura lor generală.

2.4. Influenţele jocului didactic asupra sarcinilor învăţării

Jocul didactic are un conţinut şi structură bine organizate, subordonate particularităţilor
de vârstă şi sarcinii didactice, se desfăşoară după anumite reguli şi la momentul ales de adult,
sub directa lui supraveghere, rol important capătă latura instructivă, elementele de distracţie
nefiind mediatori ai stimulării capacităţilor creatoare.
Jocurile didactice sunt realizate pentru a deservi procesul instrustiv-educativ, au un
conţinut bine diferenţiat pe obiectele de studiu, au ca punct de plecare noţiunile dobândite de
elevi la momentul respectiv, iar prin sarcina dată, aceştia sunt puşi în situaţia să elaboreze

35

diverse soluţii de rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit capacităţilor lor individuale,
accentul căzând astfel nu pe rezultatul final cât pe modul de obţinere al lui, pe posibilităţile de
stimulare a capacităţilor intelectuale şi afectiv-motivaţionale implicate în desfăşurarea
acestora.
+ jocul didactic orientează activitatea de învăţare într-o formă plăcută, antrenând copiii la o
activitate susţinută de un caracter de seriozitate totuşi;
+ prin conţinutul şi sarcinile propuse antrenează intens operaţiile gândirii, dar şi imaginaţia;
+ diminuează rigiditatea activităţii de învăţare făcând-o atractivă , cultivând la copii curajul şi
încrederea în forţele proprii;
+ prin intermediul elementelor de joc transpune pe copil în lumea jocului;
+ prin regulile jocului şi prin modul de rezolvare a acţiunii formează la copii conştiinţa
disciplinei;
+ prin crearea atmosferei atractive de desfăşurare a jocului se dezvoltă la copii interesul şi
motivaţia pentru activitatea de învăţare.
Orice exerciţiu sau orice problemă poate deveni joc didactic dacă:
+ formulează un scop prin raportare la obiectivele specifice fapt ce va determina finalităţi
funcţionale jocului;
+ formulează o sarcină didactică legată de conţinutul şi structura jocului, dar şi de nivelul de
vârstă;
+ sarcina didactică să se refere la ceea ce trebuie să facă în mod concret copiii în timpul
jocului pentru a realiza scopul propus;
+ foloseşte elemente de joc strâns împletite cu sarcina didactică, care se constituie în elemente
de susţinere a situaţiei de învăţare;
+ foloseşte un conţinut matematic prezentat într-o formă accesibilă şi cât mai atractivă;
+ foloseşte material didactic variat, adecvat conţinutului;
+ utilizează reguli de joc cunoscute anticipat - fiecare joc să aibă cel puţin două reguli: una
care să traducă sarcina didactică într-o acţiune concretă, una care să aibă rol organizatoric.
Chiar dacă este un joc didactic, este totuşi un joc şi de aceea pentru reuşita lui trebuie

să respecte câteva reguli:
- să ţină cont de capacitatea de înţelegere a copiilor, de particularităţile individuale;
- să stârnească o reală plăcere copiilor;

36

- copiii să participle activ, să fie actori, nu spectatori;
- să se dea cât mai puţine explicaţii, copiii să fie puşi să lucreze ceva concret.
Jocurile didactice matematice antrenează operaţiile gândirii, dezvoltă spiritul de iniţiativă
şi independenţa în muncă, precum şi spiritul de echipă, atenţia, disciplina şi spiritul de ordine în
desfăşurarea unei activităţi, formează deprinderi de lucru corecte şi rapide şi asigură însuşirea
mai rapidă, mai temeinică şi mai plăcută a unor cunoştinţe relativ aride pentru această vârstă.
Acceptarea şi respectarea regulilor de joc îi determină pe copii să participe la efortul
comun al grupului din care fac parte. Subordonarea intereselor personale celor ale colectivului,
angajarea pentru învingerea greutăţilor, respectarea exemplară a regulilor de joc şi, în final,
succesul, vor pregăti treptat pe omul de mâine.
Prin joc se pot exercită cele mai complexe şi mai importante influenţe formative şi se
înregistrează seria de transformări cantitative şi calitative necesare, potrivit condiţiilor interne
sau externe necesare execuţiei lui. În folosirea jocului cu şcolarii mici se reflectă şcoala, lumea şi
viaţa şi reflexul lor cognitiv şi moral. Se asigură totodată adaptarea copilului la munca şcolară,
dar şi accesibilizarea unor cunoştinţe mai aride sau mai abstracte, ori consolidarea acestora,
introducându-l treptat pe copil în practica învăţării şi a muncii în genere.
Pronind de la aceste particulariţi ale şcolarului mic, jocul didactic este ridicat la rang de
principiu mai ales la clasele I şi a II-a.
Învăţarea prin joc va rămâne o componentă importantă a învăţământului primar din mai

multe motive:
- respecta particularitaţile de vârstă ale elevilor;
- antrenează operaţiile gândirii elevillor: analiza, sinteza şi comparaţia;
- dezvoltă sipritul de iniţiativă şi independenţă în muncă, perecum şi cel de echipă;
- dezvoltă spiritul creator şi de obeservaţie, atenţia, disciplina şi ordinea în desfăşurarea unei
activităţi;
- formează deprinderile de a munci corect şi rapid;
- conţine elemente distractive, relaxante;
- uşurează însuşirea şi consolidarea cunostinţelor;
- înlesneşte participarea activă la însuşirea cunostinţelor.
Pentru a stabili unele sarcini de învăţare, cadrul didactic ar trebui să aibă permanent în
atenţie conţinutul şi structura jocului.

37

Scopul jocului este acela de a-l înarma pe copil cu un aparat de gândire logică, suplă,
polivanetă care să-i permită să se orinteze în probleme realităţii înconjurătoare, să exprime
judecăţi şi raţionamente variate într-un limbaj simplu.
În clase primare elevii capătă idei asupra ştiinţelor matematice, punând bazele edificiului
pe care-l vor ridica în clasele următoare. Ei învaţă în aceste clase să prelucreze cunoştinţele
dobândite şi să le verifice, să cunoască metodele ştiinţifice de demonstraţii şi control.
În predarea matematicii la ciclul primar, jocurile au o mare valoare formativa şi sunt
necesare în studiul diferitelor noţiuni matematice pentru accesibilizarea acestora, dar mai ales în
consolidarea deprinderilor de calcul oroal şi scris.
Jocurile matematice pun elevul în situaţia de a descoperi soluţii noi şi chiar originale.
Aceste jocuri se pot organiza frontal sau pe echipe şi mai rar individual. Un rol foarte important
în jocurile matematice îl are activitatea conştientă, folosirea unui limbaj matematic adecvat.
Ţinând cont de sarcinile şi scopurile urmărite jocurile didactice matematice se clasifică în:
- după momentul folosirii în cadrul lecţiei ca formă de bază a procesului de învăţământ:
- jocuri în completarea lecţiei;
- jocuri ca lecţie completă;
- după conţinutul capitolelor:
- jocuri didactice matematice pentru însuşirea cunoştinţelor despre culori, orientare spaţială şi de
geometrie;
- jocuri logico-matematice pentru însuşirea cunoştinţelor despre mulţimi;
- jocuri didactice matematice pentru însuşirea numerelor naturale;
- jocuri dicatice matematice pentru însuşirea operaţiilor matematice.

2.5. Conceptul de joc didactic matematic

Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţii care paralel cu destinderea urmăreşte
obiective de pregătire intelectuală. Restabilind un echilibru în activitatea şcolarilor jocul fortifică
energiile intelectuale şi fizice ale acestora, generând o motivaţie secundară dar stimulatorie
constituind o prezenţă indispensabilă în ritmul accelerat al muncii şcolare.

38

Ca să putem valorifica resursele instructiv educative ale jocului, trebuie să analizăm esenţa
mecanismului său de natură bio-psiho-socială, adică să răspundem la întrebările: de ce se joacă
copiii; de ce jocurile lor iau anumite forme şi au anumite conţinuturi bine determinate?
Pentru asemenea explicaţii există o multitudine de teorii care încearcă să lămurească problema.
Să le analizăm critic şi să căutăm să clarificăm natura şi esenţa jocului copilului.
De la început trebuie să facem observaţia că jocul ia forme diferite şi poate cuprinde în sfera sa
acţiuni cu totul diferite, cum ar fi mişcarea unui zurgălău de către un copil în leagăn şi jocul de şah al
adultului. Noi vom restrânge conceptul de joc la formele folosite de copilul preşcolar şi şcolarul mic,
care sunt cele mai caracteristice activităţi ludice.
Faptul că toţi copiii se joacă şi jocul ia anumite forme bine determinate, atestă faptul că jocul
are un rol în dezvoltarea potenţelor fizice şi psihice. La copilul mic găsim jocuri care sunt simple
exerciţii funcţionale, copilul dă din mâini şi picioare şi se bucură, mişcă o sunătoare şi ascultă cu
interes sunetele.

Aceste jocuri pe care Buhler le numeşte jocuri funcţionale, le găsim atât la oameni cât şi la
animale: pisoii se joacă cu hârtie de-a prinsul şoriceilor, iezii se bat cap în cap.
După K. Gros, aceste jocuri sunt exerciţii pregătitoare in vederea activităţilor vitale de mâine
(teoria exerciţiului pregătitor), iar după Car susţinătorul teoriei exerciţiului suplimentar, jocul nu are
numai rolul de a pregăti noua generaţie pentru acele acţiuni de care va avea nevoie la maturitate ci şi
acelea de a procura organismului stimulanţi necesari organelor şi mai ales sistemului nervos.
Aceste teorii care pun accentul pe rolul jocului în dezvoltarea psio-fizică a copilului, sunt
confirmate de realitate, mai ales când este vorba de prima copilărie. Ele însă, aşa cum arată
psihologul român Ursule Şchiopa, nu pot explica toate caracteristicile jocurilor.
Tocmai în perioada de manifestare plenară a activităţilor ludice, cea preşcolară şi şcolară mică.
La această vârstă, afirmă Jean Chiteau ,,apare o activitate ludică de un tip nou pe care animalul o
ignoră cu totul, activitatea prin care copilul îşi afirmă potenţiale, îşi demonstrează propria sa
valoare”. Vom căuta să conturăm în continuare caracteristicile acestui tip de joc, care ne interesează
în mod deosebit în această lucrare:
Jocul nu mai înseamnă de acum înainte ,,afirmarea cutărei sau cutărei funcţii noi, ci afirmarea
subiectului însuşi cu prilejul unei activităţi sau a alteia”. Copilul simte nevoia să se afirme, să-şi
dezvăluie potenţele, să-şi manifeste forţa şi superioritatea eului, a personalităţii în formare. Îi place să
lupte, uneori chiar să se încaiere, în orice caz să se întreacă, să obţină performanţe superioare altora.

39

Pe această caracteristică mizăm la şcoală, pentru o mobilizare a capacităţilor elevilor prin joc, în
vederea dezvoltării gândirii matematice. Copiii se întrec să lucreze mai bine, să-şi afirme capacităţile
legate de rezolvarea problemelor.
Copilul nu se joacă numai pentru a se amuza sau pentru o plăcere senzuală, cum se întâmplă în
prima copilărie sau la maturi. Jocul este o activitate serioasă, cu reguli severe, care presupune
osteneală. Prin această seriozitate jocul se apropie de învăţătură, de aceea poate fi lesne integrat în
lecţiile de matematică. De aceea observăm că adeseori copiii se supără dacă regulile nu sunt
respectate, iar jocul nu este luat în serios.
Totuşi jocul n-ar fi joc dacă s-ar caracteriza numai prin seriozitate. În joc copilul se desprinde
de realitate, evadează într-o lume aparte, face o demonstraţie netă între lumea creată de el pe care o
admite convenţional în cursul activităţii ludice şi cea reală (păpuşa e copil, băţul e cal sau puşcă,
etc.). ,,Principalul în joc îl reprezintă situaţia imaginară’’. Probabil în această lume fictivă, în care
există un grad mai mare de manifestare după voia copilului, îşi poate manifesta şi contura mai bine
personalitatea. Nu e vorba de o iluzie totală, ci oarecum voită, convenţională, căci copilul îşi dă
seama care e realitatera şi care este lumea jocului. Unii psihologi socot, că, există această evadare a
copilului într-o lume fictivă, ar avea un rol purificator, cathartic. După Trend, Adler, Carr, jocul este
un fel de supapă de siguranţă prin care copilul se descarcă de anumite porniri reprobate de societate,
sau vrea să realizeze lucruri ce depăşesc puterea lui, imitînd activităţile maturilor. Nu putem nega în
acest rol al jocului, care rămâne totuşi secundar faţă de cel funcţional şi de integrare socială.
De altfel fuga în afara realităţii nu este totdeauna o evadare. Toţi cei care crează, care
proiectează o realitate nouă, se refugiază într-o lume închipuită a ideilor. Aşa face arhitectul,
romancierul, inventatorul şi aşa procedează copilul în joc. Putem spune deci că, proiectarea,
anticiparea este, de asemenea o caracteristică a jocului. Prin ea copilul se pregăteşte pentru muncă şi
pentru viaţă.

Asimilarea experienţei sociale, prin imitaţie, este o altă caracteristică importantă a jocului pusă
în avidenţă de Vigotald. În jocurile lor copiii copiază activităţile sociale ale adulţilor (spală rufele
păpuşii, conduc automobilul, etc.)şi în acest mod se pregătesc pentru viaţă, în conformitate cu
cerinţele actuale ale societăţii.

40

CAPITOLUL III
METODOLOGIA ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII JOCULUI
DIDACTIC MATEMATIC LA CLASELE I – IV

3.1. Proiectarea, organizarea şi desfăşurarea jocului didactic
matematic

Reuşita unui joc didactic este condiţionată de proiectarea, organizarea şi desfăşurarea lui
metodică, de modul în care se asigură o concordanţă deplină între toate elementele ce-l
definesc.

Realizarea jocului didactic presupune mai multe etape: pregătirea jocului, a materialului

necesar, desfăşurarea jocului.

Organizarea jocului didactic matematic constă în împărţirea corespunzătoare a elevilor
clasei în funcţie de acţiunea jocului şi chiar o reorganizare a mobilierului sălii de clasă pentru
buna desfăşurare a jocului. Distribuirea materialului necesar este o problemă de care trebuie să
se ţină seama. În general, materialul se distribuie la începutul activităţii de joc pentru ca elevii
intuind în prealabil materialele didactice necesare vor înţelege mult mai uşor explicaţia legată
de desfăşurarea jocului. Există jocuri didactice matematice în care materialul poate fi împărţit
elevilor după explicarea jocului.

Desfăşurarea jocului include şi la mai multe sarcini: introducerea în joc, anunţarea
titlului jocului şi a scopului acestuia; prezentarea materialului, explicarea şi demonstrarea
regulilor jocului, fixarea regulilor, executarea jocului, complicarea lui pentru introducerea de
noi variante (dacă este cazul), încheierea cu aprecierile necesare.
Introducerea în joc îmbracă forme variate în funcţie de tema jocului. Uneori activitatea
poate să înceapă printr-o scurtă discuţie cu efect motivator, alteori introducerea se poate face
printr-o scurtă expunere care să stârnească interesul şi atenţia elevilor. În alte jocuri,

41

introducerea se poate face prin prezentarea materialului, mai ales atunci când de logica
materialului este legată întreaga acţiune a elevilor. Jocul se poate începe şi dacă se anunţă
direct titlul, introducerea nefiind direct obligatorie.
Anunţarea jocului trebuie făcută în termeni precişi, fără cuvinte de prisos. De exemplu:
„Astăzi vrem să vedem care ştie să calculeze fără să greşească”, de aceea vom organiza
împreună jocul „Hai să socotim!”. Se poate folosi de asemenea formula clasică : „Copii, astăzi
vom organiza un joc nou. Jocul se numeşte „Vreau în căsuţa mea!””. Se poate începe
anunţarea şi printr-o frază interogativă : „Ştiţi ce o să jucăm astăzi? Vreţi să vă spun?” sau alte
formule variate astfel ca anunţarea jocului, de la o lecţie la alta, să fie cât mai adecvată
conţinutului acestuia.

Explicarea jocului constituie un moment hotărâtor pentru succesul jocului didactic. Astfel
noi, învăţătorii trebuie să-i facem pe elevi să înţeleagă sarcinile ce le revin; să precizăm regulile
jocului, asigurând însuşirea lor rapidă şi corectă; să prezentăm conţinutul jocului şi principalele lui
etape, în funcţie de regulile jocului; să dăm indicaţii cu privire la modul de folosire a materialului
didactic; să scoatem în evidenţă cerinţele pentru a deveni câştigători.
Fixarea regulilor de multe ori nu se justifică, deoarece se îndeplineşte formal. Atunci când
jocul are o acţiune mai complicată se impune o subliniere specială a acestor reguli.
În executarea jocului se ţine cont de faptul că el începe la semnalul conducătorului. La
început acesta intervine mai des în joc, reamintind regulile, dând unele indicaţii
organizatorice. Pe măsură ce elevii capătă experienţa jocurilor matematice, conducătorul
acordă independenţă elevilor, îi lasă să acţioneze liber. Există două moduri de a conduce jocul
elevilor– conducerea directă (învăţătorul având rolul de conducător al jocului), şi conducerea
indirectă (conducătorul ia parte activă la joc, fără să interpreteze rolul de conducător). Pe
parcursul jocului se poate trece de la conducerea directă la cea indirectă sau se pot alterna.
Sarcinile ce-i revin învăţătorului în ambele cazuri sunt:
să imprime un anumit ritm jocului (timpul este limitat);
să menţină atmosfera de joc;
să urmărească evoluţia jocului, evitând momentele de monotonie, de stagnare;
să controleze modul în care elevii rezolvă sarcina didactică, respectându-se
regulile stabilite;

42

să creeze condiţiile necesare pentru ca fiecare elev să rezolve sarcina în mod
independent sau în cooperare;
să urmărească comportarea elevilor, relaţiile dintre ei;
să activeze toţi elevii la joc, găsind mijloacele potrivite pentru a-i antrena pe
cei timizi;
să urmărească felul în care se respectă, cu stricteţe, regulile jocului.
Sunt situaţii când pe parcursul jocului pot interveni elemente noi: autoconducera jocului
(elevii devin conducătorii jocului, îl organizează în mod independent), schimbarea
materialului între elevi (pentru a le da posibilitatea să rezolve probleme cât mai diferite în
cadrul aceluiaşi joc) complicarea sarcinilor jocului, introducerea unui element de joc nou,
introducerea unui material nou, etc.
În încheierea jocului învăţătorul formulează concluzii şi aprecieri asupra felului în care
s-a desfăşurat jocul, asupra modului în care s-au respectat regulile de joc şi s-au executat
sarcinile primite, asupra comportării elevilor, făcând recomandări şi evaluări cu caracter
individual şi general.

Jocul didactic matematic poate fi organizat cu succes la orice tip de lecţie şi în orice

clasă a ciclului primar.

3.2. Metode şi procedee utilizate – generalităţi

Metodele de învăţământ sunt tehnici folosite de cadrele didactice în cursul activităţilor
de predare respectiv de învăţare de formare a priceperilor şi deprinderilor, de dezvoltare în
mod armonios a facultăţilor mintale ale preşcolarilor şi şcolarilor.
Calitatea fundamentală a unei metode este eficienţa şi eficacitatea ei. Procedeele pun în
evidenţă o modalitate de lucru, o manieră de aplicare practică a unei metode.
Pentru a face activităţi cât mai atractive, pentru a le spori eficienţa, folosim o gamă
variată de procedee în aplicarea fiecărei metode de învăţământ. Fiecare procedeu eficient
sporeşte valoarea metodei în care se integrează tot aşa după cum fiecare procedeu lipsit de
eficienţă contribuie la deprecierea metodei. În esenţa lor metodele şi procedeele îndeplinesc

43

funcţia de a apropia copiii de conţinutul activităţilor, de a facilita înţelegerea şi însuşirea
cunoştinţelor.

Îndrumarea şi orientarea, eficienţa activităţilor depinde nemijlocit de concepţia cadrelor
didactice după funcţia pe care o au metodele şi procedeele de învăţământ.
Sarcinile instructiv-educative ale procesului de învăţământ pot fi realizate în bune
condiţii dacă în desfăşurarea activităţilor se foloseşte nu o singură metodă sau procedeu, ci se
face constant uz de mai multe metode şi procedee integrate în complexe metode cât mai
variate, alegerea lor făcându-se în funcţie de particularităţile de vârstă ale copiilor, de
experienţa lor de viaţă.

În clasă, în cadrul activităţilor matematice care conţin secvenţe de joc didactic, se

folosesc următoarele metode:
1.Metoda expunerii
2.Metoda demonstraţiei
3.Metoda exerciţiului
4.Metoda conversaţiei
5.Metoda observaţiei
6.Metoda problematizării
7.Metoda învăţării prin descoperire
8.Modelarea
9.Algoritmizarea

1.Metoda expunerii – constă în transmiterea cunoştinţelor noi prin cuvântul
învăţătorului. Ea se foloseşte de obicei în predarea cunoştinţelor în funcţie de conţinutul
activităţii care se predă precum şi de particularităţile de vârstă ale copiilor. Ţinând cont de
acestea, expunerea poate fi sub următoarele forme: discuţia, explicaţia.
Discuţia trebuie să aibă o formă accesibilă, să trezească interesul elevilor, astfel încât

să-i antreneze şi pe aceştia.

Explicaţia în activităţile cu conţinut matematic trebuie să fie scurtă, accesibilă copiilor şi
întotdeauna însoţită de material didactic. În cadrul jocurilor didactice şi cele logice, explicaţia se
referă la modul cum sunt prezentate regulile impuse de desfăşurarea jocului.
2.Metoda demonstraţiei – este o metodă importantă folosită pentru transmiterea de
cunoştinţe cât şi pentru fixarea, consolidarea şi verificarea lor. Pentru a putea dobândi un

44

caracter activ, şi a stimula învăţarea, această metodă este folosită în momentul predării
cunoştinţelor pentru a descrie cât mai amănunţit materialul intuitiv şi procedeul de lucru.
Valoarea unei demonstraţii corecte se răsfrânge direct asupra modului de gândire şi de
acţiune a copiilor, de aceea, ea trebuie făcută cu multă atenţie şi exigenţă.
În cadrul activităţilor matematice, explicaţia (cu forma ei distinctă-demonstraţia logică)
şi demonstrarea se folosesc cu rezultate din cele mai bune ca metode de prezentare, descriere
şi explicare logică. În utilizarea metodei demonstraţiei combinată cu explicaţia învăţătorul
trebuie să folosească materiale didactice cât mai variate, fie planşe, machete, diferite imagini
ale obiectelor, filme, diafilme, calculator.
Exemplu: În formarea şirului crescător de la clasa I în „Constituirea unor grupe de
obiecte după anumite criterii” se explică şi se demonstrează în acelaşi timp ca suport
procedeul de lucru pe bază de material intuitiv stabilindu-se că în formarea şirului crescător se
porneşte de la obiectul cel mai mic la cel mai mare, iar în formarea şirului descrescător se
începe de la obiectul cel mai mare la cel mai mic ţinându-se cont de formarea exerciţiului de
lucru de la stânga la dreapta.

Şir crescător Şir descrescător
3.Metoda exerciţiului – este metoda care dă posibilitatea copiilor să repete sub
diferite forme ţi cu material variat cunoştinţele transmise. De asemenea, prin exerciţiu se
asigură formarea deprinderilor de a compara numerele de a le ordona după anumite criterii,
deprinderea de a număra, de a socoti, de a rezolva probleme.
În baza efectuării exerciţiilor stă exemplul şi explicaţia învăţătorului; cu aplicabilitatea
cât mai variată a procedeelor, copilul fiind pus în situaţia de a rezolva sarcina didactică pe
baza materialului intuitiv.

Exemplu: Lecţia „Numărul şi cifra 5” sarcina didactică „Aşează în dreptul cifrei atâtea
obiecte câte îţi arată ea”. Prin întrebări ca: „Ce cifră aveţi în faţă?” (cifra 5). Copilul este ajutat
ca la suport şi pe bancă să aşeze cifra respectivă, iar în dreptul ei tot atâtea floricele câte ne
arată cifra.

45

Folosirea cu succes a exerciţiilor este condiţionată de respectarea anumitor cerinţe. El
trebuie să aibă idei clare, să fie variate, gradate, să aibă continuitate şi o durată care să asigure
formarea priceperilor, deprinderilor şi aptitudinilor (lucrările cu caracter creator).
4.Metoda conversaţiei – este metoda care utilizează întrebarea şi răspunsul în scopul
însuşirii şi repetării cunoştinţelor, a consolidării, sistematizării şi verificării acestora.
Când conversaţia este folosită în scopul însuşirii unor cunoştinţe noi poartă denumirea
de conversaţie euristică, iar când este folosită în scopul fixării şi mai ales al verificării
cunoştinţelor i se spune conversaţie examinatoare.
Arta de apune întrebări, de a stimula cu ajutorul lor participarea activă a elevilor la lecţii
şi de a asigura pe această cale însuşirea volumului de cunoştinţe prevăzute de programă cere o
serioasă pregătire. Întrebările ce implică conversaţia trebuie să fie simple, clar formulate, să
stimuleze în mod activ gândirea, să fie adresate elevilor într-o succesiune logică. Întrebarea
trebuie adresată întregii clase într-un ritm viu, dacă e vorba de examinări frontale şi într-un
ritm mai lent în cazul în care se cer comparaţii, generalizări, precizări. Pentru ca metoda
conversaţiei să contribuie la îndeplinirea sarcinilor instructiv-educative este necesar ca
răspunsurile elevilor să fie corecte, clare, precise şi complete.
5.Metoda observaţiei – trebuie reorientată încât să reclame din partea copilului o
activitate independentă şi susţinută de percepere a realităţii. Ea trebuie să devină pentru copii
un instrument de pătrundere în intimitatea lucrurilor, de sesizare a realităţilor, o modalitate de
înţelegere a cauzalităţii.

O metodă de creaţie pentru dascăli şi de stimulare pentru copii des întâlnită în
activităţile matematice este problematizarea.
6.Metoda problematizării – prin această metodă se urmăreşte educaţia intelectuală a
celor ce învaţă. Trebuie să se facă deosebire între conceptul de problemă şi cel de situaţie
problemă. Situaţie problemă desemnează o contradicţie, o situaţie conflictuală.
Exemplele unei situaţii conflictuale sunt:
Prezentarea situaţiei problematice;
Analiza situaţiei problematice;
Formularea întrebării;
Rezolvarea propriu-zisă a problemei.

46

Studiul aritmeticii oferă multe posibilităţi pentru o instruire problematizată. Pot fi date
elevilor spre rezolvare probleme care solicită independenţa şi flexibilitatea gândirii.
Exemplu: Pe bancă sunt 3 creioane albastre şi 7 creioane galbene. Din toate acestea
Ionel a luat 6 creioane. Câte creioane albastre şi câte galbene a putut lua Ionel?
Astfel de probleme solicită gândirea ducând la dezvoltarea supleţei şi mobilităţii acesteia.
Exemplu: Coloraţi atâtea triunghiuri câte arată cifra. Scrieţi în pătrăţel atâtea liniuţe câte

obiecte are mulţimea:

Elevii emit multe ipoteze, dar numai unele sunt plauzibile. Cadrul didactic trebuie să-i
obişnuiască treptat pe copii să facă propuneri inteligente.
7.Modelarea – ca metodă este definită ca un mod de lucru prin care gândirea copilului
este condusă la descoperirea adevărului cu ajutorul modelului. Avem următoarele tipuri de
modele: obiectuale, simbolice, figurative. Ca exemple de modele obiectuale avem: flanelograf,
tabla magnetică, figuri geometrice, materiale din natură. Exemple de modele simbolice:
cifrele, semnele (+;-;=). Utilizarea lor depinde de tactul învăţătorului.
8. Învăţarea prin descoperire – prin această metodă se urmăreşte informarea elevilor
cu tehnica cercetării, cu obişnuinţa de a rezolva singuri, prin efort propriu, probleme noi. Prin
această metodă activitatea intelectuală şi fizică a elevilor este stimulată la maximum şi este
orientată spre cercetare creatoare, spre descoperirea de adevăruri noi.
Învăţarea prin descoperire se prezintă sub diferite aspecte, determinate şi de specificul
obiectului de învăţământ, dar şi de particularităţile de vârstă ale elevilor.

47

Uneori se procedează inductiv mai ales la elevii de vârstă şcolară mică, alteori învăţarea prin
descoperire este de tip deductiv. Sunt şi cazuri când descoperirea de noi cunoştinţe este rezultatul
unor raţionamente de tip ipotetic-deductiv; elevii emit ipoteze şi apoi le verifică.
Ultimele două dau randament mai mare după vârsta de 10 ani când gândirea elevilor
intră în studiul operaţiilor formale.
Exemplu: - La demonstraţii din domeniul geometriei în clasa a IV-a este posibil ca elevii
înşişi să ajungă la redescoperirea unor dezvăluiri. Ajutaţi, ei pot „descoperi” definirea corectă
a unor patrulatere sau regula pentru aflarea ariei acestora.
Când organizăm activitatea de cercetare este necesar să proporţionăm greutatea acesteia
cu posibilităţile de rezolvare ale elevilor, să ştim precis dacă aceştia şi-au însuşit cunoştinţele
anterioare, să ştim care sunt greutăţile tipice de care se vor izbi.
Folosirea acestei metode influenţează pozitiv atât activitatea intelectuală, cât şi pe cea
afectivă şi voluntară. Ei învaţă să gândească, să formuleze ipoteze plauzibile să ia atitudine
faţă de opiniile altora, dar totodată trăiesc cu intensitate stările afective provocate de
rezultatele activităţii lor (încredere, bucurie, speranţă, întristare) şi îşi formează trăsături de
voinţă ca: hotărârea, răbdarea, perseverenţa. Învăţarea prin descoperire dezvoltă capacitatea de
adaptare la situaţii noi.

Unii pedagogi consideră că această metodă ar trebui să devină dominantă în
desfăşurarea procesului de învăţământ. Algoritmul îndrumă rezolvarea de probleme. Un
algoritm este un procedeu bine determinat de a rezolva o problemă tipică. Algoritmi se pot
prezenta sub diferite forme: reguli de calcul, formule de operaţi, modele sau scheme de
desfăşurare a unor activităţi intelectuale, instrucţiuni tip. Elevii mici îşi însuşesc un număr
însemnat de algoritmi necesari în munca lor intelectuală : să facă o adunare, să citească o
hartă, să rezolve o problemă tipică, etc.
Exemplu: după ce elevul a învăţat regula de împărţire a două numere şi şi-a format
deprinderea respectivă, când i se cere într-o problemă să împartă două numere el se foloseşte
de algoritmul însuşit (regula împărţirii).
Însuşirea algoritmilor îl ajută pe elev să gândească uşor procedeul adecvat de a rezolva

problemele noi.

48

Scopul urmărit prin folosirea metodei algoritmizării este de a uşura rezolvarea de
probleme tipice, de a forma deprinderi de muncă intelectuală, de a forma modalităţi de
rezolvare a problemelor complexe.

3.3. Tipuri de jocuri şi modalităţi de utilizare în predarea matematicii

În funcţie de scopul şi de sarcina didactică propusă, jocurile se pot împărţi astfel:
După momentul în care se folosesc în cadrul lecţiei, ca formă de bază a procesului de

învăţământ:

jocuri didactice matematice, ca lecţie de sine stătătoare, completă;
jocuri didactice matematice folosite ca momente propriu-zise ale lecţiei;
jocuri didactice matematice în completarea lecţiei, intercalate pe parcursul
lecţiei sau la final.
După conţinutul capitolelor de însuşit în cadrul obiectului de învăţământ (matematica)

sau în cadrul anilor de studii:

jocuri didactice matematice pentru aprofundarea însuşirii cunoştinţelor
specifice unui capitol sau grup de lecţii;
jocuri didactice matematice specifice unei vârste şi clase.
Există şi jocuri didactice matematice folosite pentru familiarizarea elevilor cu unele
concepte moderne de matematică (cum sunt cele de mulţime şi relaţie) pentru consolidarea
reprezentărilor despre unele forme geometrice (triunghi, dreptunghi, pătrat, cerc), pentru
cultivarea unor calităţi ale gândirii şi exersarea unei logici elementare. În acest sens se
utilizează jocurile logico-matematice.
În cele ce urmează voi prezenta câteva tipuri de jocuri folosite la clasele I – IV în

predarea matematicii.

49

3.3.1. Jocuri didactice matematice în completarea lecţiei (intercalate pe parcursul
lecţiei sau pe final)

Şcolarizarea copiilor de vârsta de 6-7 ani a necesitat reducerea duratei timpului afectat
fiecărei lecţii, în vederea prevenirii apariţiei oboselii. În acelaşi scop, la lecţiile din clasa I,
sunt introduse activităţi în completare, care au un caracter de relaxare, de destindere. Cele mai
multe din activităţile în completare iau forma unor jocuri. Deşi au aspect de joc multe din
aceste forme de activitate pot constitui un mijloc de învăţare eficient, având un deosebit rol
formativ şi educativ. Procesele intelectuale declanşate în joc, în special cele ale gândirii, au
darul de a-i conduce pe elevi la „aflarea” sau „descoperirea” unor adevăruri noi pentru ei, cu o
oarecare uşurinţă, organizându-i în eforturi de gândire şi oferindu-le evidente satisfacţii. Jocul
didactic poate fi utilizat ca o tehnică atractivă de exploatare a relaţiilor pe o cale mult mai
accesibilă.

În clasa I, jocul didactic poate da un randament sporit faţă de alte modalităţi de lucru
folosite în activitatea de învăţare deoarece el face parte din preocupările zilnice preferate ale
copiilor. Prin prezenţa tuturor caracteristicilor situaţiei de joc (trebuinţa de performanţă, risc,
incertitudine) jocul didactic solicită o angajare deplină a capacităţilor intelectuale ale
elevilor,aceasta mai ales daca se are în vedere că între joc şi situaţia reală – cea urmărită de
învăţare – există întotdeauna o învăţare formală, o analogie.
Valoarea principală a jocului rezidă în faptul că face elevii participanţi nemijlociţi, direct
interesaţi la propria lor formare. Jocul reprezintă o modalitate de asigurare a continuităţii între
grădiniţă şi şcoală, de uşurare a continuităţii între grădiniţă şi şcoală, de uşurare a procesului
adaptării copiilor la specificul muncii şcolare. Deşi au caracter relaxant, de destindere,
activităţile în completarea nu pot fi organizate şi desfăşurate la voia întâmplării, reuşita lor
depinde de buna rezolvare a problemelor legate de conţinutul şi metodologia lor.
În ceea ce priveşte conţinutul activităţilor în completare, precum şi formele de
organizare, trebuie spus că, făcând parte integrantă din lecţie este necesar sa li se asigure un
conţinut şi forme care să permită integrarea lor organică în activitatea dominantă a fiecărei
lecţii. Scopul activităţilor în completarea este de a crea momente de destindere, de relaxare, de

50

odihnă, însă pe fondul activităţii care predomină în fiecare lecţie, în funcţie de subiectul ei.
Numai astfel se va asigura caracterul unitar în continuitatea în fiecare lecţie, evitând ca
activităţile în completare sa-i supraîncarce pe micii şcolari cu lucrări fără valoare tehnico-
educativă sau să ducă la irosirea timpului, cu urmări la fel de negative.
Există numeroase posibilităţi pentru satisfacerea acestei cerinţe. O să redau în
continuare câteva jocuri aritmetice ce se folosesc ca activitate în completare cu scopul de a
realiza latura formativă a învăţătorului; de a antrena intens operaţiile gândirii: analizăm sinteza
şi comparaţia; de a consolida cunoştinţele în legătură cu adunarea şi scăderea; de a forma
deprinderi de rezolvare corectă şi rapidă a exerciţiului; de a contribui la fixarea reprezentărilor
despre formele geometrice (cerc, pătrat, dreptunghi, triunghi); de a dezvolta atenţia şi
atitudinea disciplinată în joc. (Jocul “Caută-ţi căsuţa!” şi “Ce formă ai primit?”- Anexa 1)
Deseori se folosesc în activităţile în completare jocuri însoţite de cântece şi mişcare,
care plac foarte mult copiilor şi care sunt uşoare şi pot fi repede învăţate. În aceste jocuri
mişcarea este o componentă importantă, concentrând atenţia copilului în direcţia scopului
urmărit. (Cântecul: “Una esta luna” Anexa 2)
La clasa I în capitolul: „Noţiunea de număr natural”. Unitatea de învăţare: „Numere
naturale mai mici sau egale cu 10” se foloseşte cu succes jocul-cântec „Chipul cifrelor” (Anexa
3
).

Se poate spune că în activitatea în completare la orele de matematică se poate folosi cu
succes jocuri didactice pe calculator. Acest lucru poate fi realizat dacă există măcar două
calculatoare, iar clasa să fie împărţită pe grupe.

3.3.2 Jocurile didactice folosite în munca independentă

În realizarea unui învăţământ atractiv, formativ al matematicii, un rol important îl are

munca independentă a elevilor.

Activitatea independentă a elevilor constituie deopotrivă mijloc şi scop al demersului
didactic. Din acest punct de vedere, ea poate fi privită atât ca activitate de formare a

51

deprinderilor de lucru, a spiritului de independenţă, şi a iniţiativei, cât şi ca mijloc de
dobândire a unor noi cunoştinţe, priceperi şi deprinderi.
1.Condiţiile organizării activităţii independente – Condiţiile în care se organizează
activitatea independentă a elevilor depinde de: clasa care trebuie s-o efectueze, gradul în care
elevii au formate deprinderi de muncă individuală structura şi momentul lecţiei în care se
desfăşoară.

În condiţiile activităţii simultane, deprinderile de muncă independentă trebuie formată la
elevi, încă din primele zile de şcoală, din clasa I.
Elevii trebuie pregătiţi în prealabil pentru munca independentă. În acest scop, după
anunţarea obiectelor şi a sarcinilor, pe care le au de îndeplinit sunt prezentate modelele
adecvate de executare, oferindu-li-se un model de lucru.
Buna desfăşurare a activităţii independente depinde şi de înlăturarea unor factori
perturbatori ai acestei activităţi, cum ar fi fenomenul negativ de interferenţă al cunoştinţelor.
2.Cerinţele activităţii independente – Munca independentă trebuie să răspundă

anumitor cerinţe:

Respectarea prevederilor programei şcolare privitoare la volumul de cunoştinţe şi

conţinutul lecţiei respective;

Integrarea deplină în structura lecţiei, asigurând unicitatea acesteia şi soluţionarea
tuturor sarcinilor didactice : dobândirea, fixarea şi consolidarea cunoştinţelor;
Concretizarea prin teme accesibile, variate, care solicită un efort intelectual gradat, logic
şi stimulează interesul şi potenţialul elevilor, indiferent de nivelul lor de pregătire; asigurarea
unor teme suplimentare facultative pentru elevii dotaţi;
Dozarea raţională în timp şi ca volum evitând atât supraîncărcarea elevilor, cât şi
apariţia unor „timpi morţi” în economia orei de curs;
Conştientizarea sarcinilor didactice şi a procedeelor de lucru;
Dozarea sarcinilor de lucru şi în funcţie de particularităţile de vârstă şi individuale ale

elevilor;

Finalizarea muncii independente cu controlul îndeplinirii ei ţi cu aprecieri asupra
calităţii pentru menţinerea interesului elevilor depistarea şi eliminarea la timp a lacunelor şi
asigurarea unităţii lecţiei.

52

Activitatea independentă a elevilor îmbracă o varietate de forme în funcţie de
obiectivele şi conţinutul lecţiei, de obiectul de învăţământ de clasă şi etapele în care se
desfăşoară, etc.

a)După (modelul) modul şi durata desfăşurării:
Activitate de scurtă durată de la începutul orei (de obicei 5-7 minute); în acest timp se
comunică tema şi îndrumările de muncă independentă;
Activitate de scurtă durată, la sfârşitul orei;
Activitate de lungă durată, de circa 15-20 minute.
b)După scopul urmărit, formele de activitate independentă se grupează astfel:
Munca independentă destinată pregătirii elevilor pentru dobândirea de noi cunoştinţe;
fiind mai dificilă necesită o bună concepere şi organizare în funcţie de particularităţile
individuale şi de vârstă ale elevilor, de timpul afectat, de subiectele lecţiei.
Formele folosite în acest scop urmăresc trecerea la etapa predării-învăţării noilor cunoştinţe,
stimulând curiozitatea, spiritul de imaginaţie şi interesul copiilor, dorinţa de cunoaştere;
Activitatea independentă pentru formarea priceperilor şi a deprinderilor de muncă

intelectuală;

Munca independentă cu rol de fixare a cunoştinţelor dobândite la lecţia respectivă,
vizând rezolvarea unor exerciţii şi probleme cu aplicarea celor învăţate;
Temă independentă pentru consolidarea şi recapitularea cunoştinţelor, prin care se
structurează, şi sistematizează materia dobândită anterior, într-un capitol sau pe parcursul unui
an şcolar;

Activitate independentă pentru formarea şi consolidarea priceperilor şi deprinderilor,
concretizată prin exerciţii aplicative, exterioare unor deprinderi deja formate
c)După conţinutul muncii independente:
Activitatea cu manualul sau cu alte cărţi (culegeri de exerciţii şi probleme, reviste, etc.);
Observare independentă sau efectuarea unor experimente în vederea descoperirii
particularităţilor unor fenomene, şi efectuarea unor măsurători.
Tipurile şi formele de activitate independentă se fixează în funcţie de sarcinile
didactice ale matematicii, dar aceasta este deosebit de importantă, mai ales în condiţiile
activităţii simultane.

53

3.Controlul şi evaluarea lucrărilor independente – Se efectuează prin folosirea unor
procedee diverse şi are ca principal obiectiv analiza conţinutului acestora. Controlul lucrărilor
independente ale elevilor se referă atât la aspectul cantitativ cât şi la cel calitativ, urmărindu-se
nu numai efectuarea temei ci şi modul în care a fost rezolvată.
Activitatea independentă de scurtă durată nu necesită totdeauna un control amănunţit,
temele putând fi verificate printr-o întrebare generală adresată de învăţător întregii clase,
controlul lucrărilor independente se va realiza în cadrul tuturor lecţiilor şi în mod deosebit în
cele de verificare a cunoştinţelor, de recapitulare şi sistematizare, de formare a priceperilor şi
deprinderilor

Un loc important în verificarea lucrărilor efectuate independent îl ocupă autocontrolul
elevilor, care se realizează prin confruntarea rezultatelor obţinute de ei cu cele indicate de
învăţător.

Dintre tipurile de activitate independentă folosite la clasele mici, după obiective, sunt:
jocuri didactice matematice în completarea lecţiei (tratate anterior în lucrare);
jocuri didactice matematice ca lecţie completă. (Jocul: “Numără mai departe”
şi “Caută vecinii- Anexa 4)
După conţinutul unităţilor de învăţare se folosesc:

a)– Jocuri didactice matematice pentru însuşirea cunoştinţelor despre culori,

orientare spaţială şi geometrie;

Fişe individuale întocmite de mine sau activitate frontală, elevii urmărind rezolvarea pe
tablă sau pe o planşă: „Calculează mingile”, „Colorează baloanele mici de săpun”, „Găseşte
cercurile”, „Vântul a luat semnele”. (Anexa 5)

b)– Jocuri logico-matematice pentru însuşirea cunoştinţelor despre mulţimi.

„Ce piesă lipseşte?”, „V-aţi găsit locul?”, „Ce ştii despre mine?”, „Tenul – cu o
diferenţă”, „Hai să socotim!”, etc. (Anexa 6)
c)Jocuri didactice matematice în legătură cu însuşirea numerelor naturale. („Jocul
cifrei 1”, „Jocul numărului 10”, “Câte… sunt” -Anexa 7)

d)- Jocuri didactice matematice în legătură cu adunarea, scăderea, înmulţirea şi
împărţirea numerelor naturale
. (“Cât a rezultat, cât a rămas”, „Un fel de domino”, „Racheta
cu mai multe trepte” – Anexa 8)

54

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->