Ê



 

 


 




  


 










!    
 




  
 

       

  

c
 Cuprins
Capitolul I: Fondul Monetar International.............................................3
1.Istoricul FMI...............................................................................................3

2. Structură şi funcţionare.............................................................................5
2. Funcţiile FMI..........................................................................................................................7

3. Resursele FMI..........................................................................................10

Capitolul II: Relatiile Romaniei cu FMI.............................................................12

1.Istoria relatiilor FMI cu Romania............................................................... 12

3.Pregatire profesionala................................................................................. 14

4.Asistenta financiara............................................................ .........................14

5.Asistenta tehnica......................................................................................... 16

6.Romania primeste sprijinul FMI pentru contracararea crizei .........................16

7.Criza recenta si raspunsul politicilor............................................................. 17

8.Noul acord..................................................................................................19

Concluzii...................................................................................................... ....22

Bibliografie

¢
 Capitolul I
Fondul Monetar International

1.Istoricul FMI
Fondul Monetar Internaţional a fost fondat ca parte integrantă a sistemului Bretton-
Woods, fiind instituţia responsabilă cu asigurarea condiţiilor monetare şi financiare propice
unui sistem stabil de schimburi comerciale. El reprezintă primul sistem monetar internaţional
din istoria relaţiilor internaţionale şi vizează un ansamblu de principii şi reglementări
coerente, asumat de statele semnatare, privind politicile ratei de schimb şi al cooperării
monetare multilaterale.

Întemeiat oficial în 1944 prin Articolele Acordului de la Bretton-Woods, sistemul a

avut drept iniţiatori Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, cărora li s-au alăturat
majoritatea aliaţilor din cel de-al Doilea Război Mondial. În timp ce Acordurile reprezintă
punctul de plecare oficial al instituţiilor Bretton-Woods, planificarea lor a început, de fapt, la
începutul anilor µ40. În acest proces de durată au fost implicate două personalităţi marcante,
John Maynard Keynes, de partea britanică, şi Harry Dexter White, de partea americană.
Idealul lor călăuzitor a fost construirea unui sistem care să împiedice reapariţia unor recesiuni
economice de proporţii, precum şi izbucnirea unui nou război mondial. Un spirit comun de
liberalism a animat procesul de planificare, iar multilateralismul a devenit soluţia comună
pentru fondarea unei noi ordini postbelice.

Datorită diferenţei semnificative dintre poziţia internaţională (politică şi economică) a

Marii Britanii şi a SUA, la acea oră, cele două planuri iniţiale au evidenţiat câteva puncte de
dezacord. Keynes era preocupat în principal de asigurarea izolării economiilor naţionale în
cazul importului de tendinţe deflaţioniste şi de furnizarea de lichidităţi internaţionale pentru
ţările cu deficit, pe când White era interesat de convertibilitatea şi stabilitatea cursurilor şi de
eliminarea acordurilor bilaterale restrictive în privinţa comerţului liber

Acordurile fondatoare au păstrat spiritul acestei viziuni, deşi în negocierile politice

dintre cele două părţi s-au pierdut mai multe elemente importante (Gardner, 1969, capitolul
VII). Propunerile americane au avut câştig de cauză ţinând cont de circumstanţele economice
şi politice care făceau din SUA, la acea oră, cea mai importantă putere şi cel mai important
creditor al lumii, deţinând 75% din rezervele monetare mondiale.

Scopurile declarate ale noii organizaţii, Fondul Monetar Internaţional, aşa cum au rezultat
la finalul negocierilor, erau:

-‘ promovarea cooperării monetare internaţionale;

-‘ facilitarea expansiunii şi a creşterii echilibrate a comerţului internaţional şi
contribuirea, prin acestea, la promovarea şi menţinerea unor nivele înalte de ocupare şi


 de venituri reale şi la dezvoltarea resurselor productive ale tuturor membrilor ca
obiective primordiale ale politicii economice´;
-‘ promovarea stabilităţii ratei de schimb, a unor mecanisme disciplinate de schimb şi
evitarea deprecierii schimbului prin competiţie;
-‘ contribuirea la stabilirea unui sistem multilateral de plăţi şi la eliminarea restricţiilor
de schimb extern care împiedică dezvoltarea comerţului mondial;
-‘ punerea la dispoziţie de resurse, pe termen scurt, pentru a asista membrii în corectarea
balanţelor de plăţi, ³fără a recurge la măsuri destructive pentru prosperitatea naţională
şi internaţională´.
-‘ diminuarea duratei şi nivelului dezechilibrului din balanţa de plăţi externă a membrilor
săi.

Resursele FMI, esenţiale pentru îndeplinirea sarcinilor enumerate, erau formate pe

baza contribuţiilor (cotelor) membrilor săi. Fiecare ţară plătea o cotă în aur şi valută naţională,
proporţională cu mărimea economiei sale. Pe lângă furnizarea de fonduri, cotele au fost
esenţiale în determinarea puterii de vot a membrilor. Fiecărui membru i s-a alocat un număr
de bază de 250 voturi, plus câte un vot pentru fiecare echivalent a 100.000 dolari SUA din
cota sa (art. XII, 5a). Cota şi numărul de voturi au asigurat de la început o poziţie superioară a
Statelor Unite, în interiorul instituţiei.

În anii µ70, după denunţarea convertibilităţii dolarului în aur, la nivel internaţional s-a
pus foarte serios problema rolului FMI pe viitor, în termenii permanenţei sau desfiinţării
instituţiei. Treptat, s-a conturat opinia potriva căreia Fondul rămâne forul cel mai adecvat
pentru discuţiile referitoare la reformarea sistemului monetar internaţional

Prin Acordurile de la Kingston, din 1976, FMI lua act de noile realităţi internaţionale
şi punea capăt în mod oficial tensiunilor apărute în sistemul financiar internaţional ca urmare
a denunţării convertibilităţii în aur a dolarului. ÄAcordurile de la Kingston au consemnat:
majorarea cotelor de participare ale ţărilor membre la capitalul soial al FMI cu 33,5%;
utilizarea pe scară mai largă a resurselor FMI în monedele naţionale ale ţărilor membre pentru
operaţiunile şi tranzacţiile Fondului; restrângerea rolului aurului în Sistemul Monetar
Internaţional (demonetizarea lui), inclusiv prin vânzarea unei părţi a aurului deţinut de FMI.

În anii ¶70 au avut loc însă şi alte evoluţii, în care FMI a identificat noi ³nişe de
oportunitate´. Crizele petrolului au disponibilizat mari sume de ³petrodolari´, din partea
statelor exportatoare, pentru împrumuturi pe piaţa internaţională. Către sfârşitul decadei însă,
condiţiile economice şi financiare s-au schimbat, astfel că statele care luaseră împrumuturi
uşor accesibile pe pieţele private, mai ales ţări aflate în curs de dezvoltare, s-au trezit în
situaţia de a avea datorii imense, cu ai căror termeni de plată nu mai puteau ţine pasul.

Fiind singura organizaţie interguvernamentală cuprinzătoare, specializată pe chestiuni

monetare şi financiare, FMI a decis să intervină şi a început să ofere împrumuturi ţărilor aflate
în curs de dezvoltare, pentru a le asista în transformarea economiilor lor în economii viabile,
care să poată susţine plata la zi a datoriei externe şi a penalităţilor adăugate, fără a rezulta
probleme macroeconomice deosebite. Din responsabilitatea iniţială de supraveghere a
economiilor statelor membre, Fondul a recuperat ideea de consultanţă pentru ţările datornice,
u
consultanţă referitoare la modul de ajustare a politicilor şi de eliminare a problemelor
structurale.

FMI şi-a păstrat rolul de creditor al ţărilor în curs de dezvoltare pe tot parcursul anilor
¶80. În 1985, cu prilejul reuniunii FMI şi BM de la Seul, secretarul trezoreriei americane,
James Baker, a pledat pentru reomandări de politici, în cadrul programelor de ajustare
structurală, care să fie nu atât defavorabile creşterii cheltuielilor publice şi expansiunii cererii
interne, cât mai ales favorabile creşterii economice. Acest nou curent a generat adaptări
doctrinare în cadrul FMI.

Criza financiară din Mexic, din 1995 şi, mai ales, criza din Asia de sud-est, începută în
1997, care a degenerat într-o criză globală a sistemului financiar internaţional, s-au constituit
în noi ameninţări la adresa stabilităţii pieţelor globale. În consecinţă, FMI a fost
´redescoperit´ de către membrii săi marcanţi, mai cu seamă de SUA, drept o sursă posibilă de
ajutor financiar în cazuri limită (atât datorită fondurilor proprii, cât şi fondurilor pe care le
poate mobiliza din resurse internaţionale private), pentru ţări al căror eşec economic ameninţă
stabilitatea economiei globale. Dezbaterea în ceea ce priveşte evoluţia instituţională recentă a
FMI, ca instituţie creditoare de ultimă instanţă, este o dezbatere încă deschisă. Nu vom insista
asupra ei, cu atât mai mult cu cât, pentru cercetarea de faţă, activitatea FMI ca instituţie
implicată în reformele economice şi politice ale statelor angajate pe drumul dezvoltării este
mult mai importantă.

¢. Structură şi funcţionare
1. Structură

Fondul Monetar Internaţional este o organizaţie hibrid, reunind caracteristici ale unei
organizaţii internaţionale interguvernamentale dar şi ale unei societăţi anonime pe acţiuni, de
drept american. Fondul este situat pe teritoriul SUA, în Washington D.C. ÄAcţionarii´ săi
sunt ţările participante la Conferinţa de la Bretton Woods şi cele care au semnat Acordul de
înfiinţare până la data de 27 decembrie 1945, plus ţările care au aderat între timp la acest
acord şi la organizaţie. Guvernele statelor (viitoare) membre au decis aşadar înfiinţarea sa,
pentru a rezolva într-un cadru multilateral probleme financiare importante, ceea ce îl face să
fie, în egală măsură, o organizaţie internaţională, afiliată de altfel sistemului specializat al
agenţiilor ONU. Spre deosebire de alte organizaţii, statele membre sunt reprezentate în
structurile sale de conducere potrivit unui principiu de proporţionalitate cu puterea economiei
naţionale.

Ţările membre ale FMI au următoarele drepturi:

-‘ dreptul la vot şi la participare în adoptarea deciziilor

-‘ dreptul de a efectua tranzacţii şi operaţii cu FMI
-‘ dreptul de a cumpăra valută convertibilă sau Drepturi Speciale de Tragere (DST) din
resursele Fondului, în schimbul monedei naţionale, pe termen scurt sau mediu, în caz
de nevoie pentru echilibrarea balanţei de plăţi;
0
 -‘ dreptul de a primi alocaţii de DST
-‘ dreptul de a deveni membu al Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare.

Dreptul la vot este proporţional cu participarea ţării la resursele de ansamblu ale

Fondului, similar cu acţionarii, în cazul unei societăţi pe acţiuni. Ţările membre subscriu şi
participă la capitalul Fondului prin cote-părţi; o cotă parte are valoarea nominală egală cu
100.000 de Drepturi Speciale de Tragere (DST), unitatea de calcul proprie FMI. Numărul de
cote-părţi care poate fi subscris de către o ţară anume este decis de conducerea FMI, în funcţie
de situaţia economică şi financiară a ţării membre. Tendinţa generală a fost însă ca, pe măsură
ce numărul membrilor FMI a crescut, cotele-părţi să fie diminuate, pentru ca principalii
membri (statele cu cele mai puternice economii) să aibă o pondere de vot constantă, raportată
la numărul total. Deciziile FMI se iau cu majoritate de voturi, pentru deciziile importante fiind
nevoie de reunirea unei majorităţi calificate (70% din voturi), iar pentru deciziile majore, care
vizează viitorul FMI (schimbări de cote-părţi, alocarea DST, vânzarea unor părţi din rezervele
de aur) este nevoie de o majoritate calificată de 85% din voturi.

Structura de conducere a FMI cuprinde organisme care oglindesc similitudinile cu o

societate pe acţiuni: există un Consiliu al guvernatorilor, un Consiliu executiv (de
administraţie), un director executiv şi două comitete ale Consiliului guvernatorilor.

Consiliul guvernatorilor reuneşte reprezentanţii fiecărei ţări membre, mai exact

guvernatorii cu drept de vot şi câte un membru supleant pentru fiecare guvernator, cu drept de
vot doar în cazul absenţei guvernatorului. Consiliul guvernatorilor este organul suprem de
conducere al FMI şi se reuneşte în şedinţe plenare, cel puţin o dată pe an. Reuniunea sa
plenară reprezintă de fapt Adunarea Generală a FMI, care are loc de obicei în luna octombrie
sau noiembrie a fiecărui an.

Următorul organ, în ordine ierarhică descrescătoare, este Consiliul executiv (Consiliul

de administraţie), alcătuit din 24 de administratori (directori executivi. Deciziile Consiliului
executiv se iau cu majoritate calificată, fiecare director executiv dispunând de un număr de
voturi egal cu suma voturilor de care dispune fiecare ţară membră a grupului care l-a
ales. Consiliul este răspunzător de administrarea activităţilor curente ale FMI. El asigură
coordonarea operaţiunilor şi respectarea principiilor în relaţiile financiare, valutare şi de
creditare internaţională. Consiliul decide aprobarea acordurilor negociate de reprezentanţii
statelor şi experţii FMI şi, prin aceasta, acordarea de credite.

Următoarea poziţie de autoritate în cadrul Fondului este reprezentată de

funcţiadirectorului general (managing director). Directorul general este ales de Consiliul de
administraţie. Printre atribuţiile sale se numără prezidarea întâlnirilor Consiliului de
admnistraţie, exprimarea votului în caz de balotaj, participarea la reuniunile Consiliului
guvernatorilor. Directorul FMI reprezintă organizaţia în mod curent, în relaţiile cu terţi şi
asigură gestionarea permanentă a Fondului, sub supravegherea Consiliului executiv. Decizia
statelor, devenită cutumă, a stabilit că directorul executiv al FMI va fi întotdeauna un
european, iar preşedintele Băncii Mondiale (Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare) va fi întotdeauna un american.
£
 Consiliul guvernatorilor şi Consiliul de administraţie beneficiază, în activitatea lor, de
sprijinul a două organe suplimentare: Comitetul Interimar şi Comitetul Dezvoltării.

Comitetul Interimar a fost înfiinţat în 1974 şi are un rol consultativ. Cea mai
importantă menire a sa este formularea de opinii şi rapoarte referitoare la problemele
gestionării şi transformării sistemului monetar internaţional, inclusiv în ceea ce priveşte
posibilele schimbări de profunzime în cadrul FMI sau în modalităţile sale de interacţiune cu
mediul extern.

În ceea ce priveşte personalul FMI, acesta număra, în aprilie 2005, 1633 de cadre,
dintre care aproximativ 1008 economişti (un procent de cca 62%, Raportul anual, 2005, p.
89). Din anii 1960, personalul FMI creşte în medie cu 5,1% pe an (conform calculelor lui
Vaubel, în Bandow şi Vasquez, 1994).

¢. Funcţiile FMI

Aşa cum rezultă indirect din prezentarea istoricului instituţiei şi a structurii ei, precum
şi din trecerea în revistă a activităţii FMI în ultimii ani, funcţiile Fondului Monetar
Internaţional constau în:

1. coordonarea sistemului monetar internaţional;

2. supravegherea politicilor monetare, financiare şi economice ale statelor membre;

3. furnizarea de credite pe termen scurt şi mediu, din resursele proprii, pentru asistarea
unor dezechilibre ale balanţei de plăţi, în ţările membre;

4. intermedierea obţinerii unor credite pe termen scurt şi mediu, din fonduri private sau
naţionale, pentru finanţarea dezechilibrelor balanţei de plăţi în ţările membre;

5. monitorizarea şi acordarea de credite în situaţiile în care problemele financiare ale

unei ţări riscă să se transforme într-un pericol pentru stabilitatea sistemului financiar global;

6. oferirea asistenţei tehnice către alte organizaţii internaţionale şi către statele

membre.

Dintre acestea, funcţii cele mai importante pentru înţelegerea rolului şi funcţionării
FMI: supravegherea şi finanţarea (creditarea) membrilor.

A)‘ Supravegherea statelor membre

Supravegherea exercitată de FMI se realizează atât bilateral, cât şi multilateral.

Supravegherea bilaterală se concretizează anual prin consultările prevăzute la articolul IV din
Statutul FMI. Scopul Äconsultărilor la articolul IV´, cum sunt ele denumite de altfel, este
examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări
generale referitoare la politicile monetare, ale ratei de schimb şi, în general, politicile

G
financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la
nivelul economiei naţionale a statului cu care se realizează consultările.

) Finanţarea acordată statelor membre

Creditele acordate de FMI sunt destinate, în general, echilibrării pe termen scurt şi

mediu a balanţei de plăţi curente a ţărilor membre. Utilizarea resurselor FMI de către ţările
membre pentru rezolvarea unor deficite ale balanţei de plăţi îmbracă două forme de bază:
Ätrageri´ de la FMI şi credite propriu-zise.

Tragerile de la FMI pot să ia forma unor Äschimburi valutare´, în sensul că orice

membru poate să cumpere de la FMI moneda altei ţări sau DST-uri, contra monedei naţionale.
Într-o perioadă fixă de timp, Fondul obligă acest membru să îşi răscumpere moneda naţională
şi să platească un comision pentru operaţiunile realizate.

Nici un stat membru nu poate să solicite FMI o cantitate de valută forte mai mare
decât valoarea propriei cote-părţi. Există de altfel câteva praguri prestabilite pentru efectuarea
operaţiunilor financiare de Ätragere´. Preluarea de către o ţară a unui echivalent de 25% din
valoarea propriei cote-părţi, în valuta de care are nevoie sau în DST-uri, se poate face
automat, în orice moment şi fără condiţii. Această operaţiune se numeşte Ätragere în contul
tranşei-rezervă´.

Acordarea creditelor din resursele FMI se face pe baza unui document denumit Äacord
de confirmare´ sau acord stand-by, deoarece el reprezintă în practică o linie de credit deschisă
de Fond pentru ţara care solicită ajutorul. Prin semnarea aceastui acord, ţara care urmează să
beneficieze de împrumut se angajează să implementeze un program de măsuri economice şi
financiare, aprobat şi monitorizat de FMI, cu scopul de a obţine stabilizarea macro-economică
şi a evita apariţia unor dezechilibre ale balanţei de plăţi pe viitor. Împrumutul deschis printr-
un acord de confirmare se acorda iniţial pe o perioadă de la unu la doi ani, în trageri
trimestriale.

Acordurile de împrumut pentru o perioadă standard de trei ani au primit denumirea de

acorduri lărgite. Ele pot să cuprindă o sumă mai mare decât acordurile de confirmare,
mergând până la acordarea a 100% din cota ţării la FMI pentru fiecare an din durata
împrumutului. Pentru acordarea unui împrumut în aceste condiţii, ţările solicitante trebuie să
prezinte nu numai un program de măsuri structurale, ci şi strategii de gestionare şi controlare
a cererii, pentru atingerea obiectivelor scontate .

Eforturile ţărilor în curs de dezvoltare de a echilibra balanţa lor de plăţi şi de a

revigora economia pentru a putea plăti datoriile lor externe au fost asistate de FMI, începând
cu 1986, cu un nou tip de împrumut, Facilitatea de ajustare structurală (Structural Adjustment
Facility, FAS). Facilitatea de ajustare structurală reprezintă de fapt împrumuturi acordate în
termeni speciali ţărilor cu venituri foarte reduse, care se confruntă cu probleme prelungite ale
balanţei de plăţi.

La sfârşitul anului 1987, s-a adăugat un nou tip de creditare, cu aceeaşi destinaţie,
Facilitatea de Ajustare Structurală Întărită´ (Enhanced Structural Adjustment Facility, FASI).

Ñ
 Facilitatea de finanţare compensatorie imediată (Compensatory Funding
Facility,FFCI) furnizează resurse pe termen scurt pentru acele state membre care întâmpină
probleme legate de scăderea veniturilor din exporturi sau de o creştere a nevoilor de importuri
agricole. Ea se acordă în condiţiile în care problemele cu care statul vizat se confruntă sunt
temporare şi nu ţin de puterea de decizie şi control a acelui stat. FMI acordă această finanţare
pentru ca statul în cauză să menţină ritmul reformei şi al măsurilor structurale necesare
corectării balanţei de plăţi atunci când se confruntă cu anumite şocuri economice externe.

Măsurile de ajustare asumate trebuie să vizeze consolidarea balanţei de plăţi şi, mai
recent, să încurajeze creşterea economică. Succesul lor este indicat de criteriile de realizare,
care reprezintă anumite obiective privind nivelul unor parametri macroeconomici, fixate în
documentele de solicitare a împrumutului, a căror valoare, analizată trimestrial, indică măsura
în care programul de ajustare a fost bine implementat, producând efectele dorite.

)‘ Asistenţa tehnică oferită de FMI

O a treia funcţie pe care FMI o îndeplineşte, pe lângă supraveghere şi finanţare,

esteacordarea asistenţei tehnice ţărilor membre. Aceasta reprezintă un domeniu de activitate
mult mai puţin vizibil decât acordarea de credite şi aprobarea programelor de ajustare
structurală, deşi joacă un rol aparte în economia politică internaţională actuală. FMI oferă
servicii de informare, formare, asistenţă şi consiliere altor organizaţii interguvernamentale şi
ţărilor în curs de dezvoltare sau în tranziţie. Cele mai frecvente forme de asistenţă tehnică sunt
deplasarea unor echipe de experţi şi evaluarea/consilierea pe teren, formarea unor
reprezentanţi ai administraţiei centrale cu putere de decizie în implementarea programelor de
ajustare şi acordarea unor burse şi stadii de formare, la sediul FMI, pentru economiştii ţărilor
în tranziţie şi în curs de dezvoltare.

O formă a acestei asistenţe tehnice este şi desemnarea unui reprezentant permanent al

FMI într-o anumită ţară, ale cărui sarcini vizează consilierea guvernului şi a băncii centrale în
privinţa politicilor economice de urmat şi, desigur, evaluarea implementării acordurilor
semnate de ţara în cauză cu FMI.

Asistenţa tehnică oferită de FMI se referă cel mai adesea la:

- politici fiscale şi bugetare (legislaţia referitoare la fiscalitate, colectarea impozitelor

şi taxelor, inclusiv cele vamale, controlul cheltuielilor publice, privatizarea, modalităţile de
gestionare şi monitorizare a cheltuielilor publice, gestionarea datoriei publice şi finanţarea
politicilor sociale);

- politica monetară (organizarea şi funcţionarea băncii centrale, funcţionarea pieţei

valutare, reglementările bancare, intervenţiile băncii centrale pe piaţă, controlul pieţei de
capitaluri, gestiunea rezervelor valutare şi mecanismele de compensare bancară),

- statistică şi analiză economică utilizate la nivelul administraţiei centrale şi a băncilor

centrale (metode de programare financiară, previziuni macro-economice, statisticile
referitoare la balanţa de plăţi, statisticile monetare şi cele bugetare);

ÿ
 - alte domenii ale gestiunii financiare la nivel macro (negocierea şi restructurarea
datoriei externe, asistenţă juridică în domeniul financiar, reglementări fiscale, ş.a.)

3. Resursele FMI
FMI foloseşte, pentru evidenţa operaţiunilor şi resurselor sale, o unitate de cont
proprie, denumită Drept Special de Tragere (DST). Această Ämonedă proprie´ scriptică a FMI
a început să fie emisă în 1970, fiind iniţial echivalentul unui dolar american. În timp, valoarea
DST a ajuns să se calculeze în funcţie de un coş valutar alcătuit din monedele celor cinci state
membre cele mai puternice. Statele membre trebuie să îşi raporteze cotele lor părţi la un nivel
constant al DST, atribuit lor, pe baza unei rate de schimb a monedei naţionale determinată de
FMI.

Cu alte cuvinte, statele membre contribuie cu o anumită sumă în moneda lor naţională
la activele Fondului, o alta în devize şi în aur, dar această contribuţie se calculează, în
interiorul FMI, în echilvalentul ei în DST. O schimbare în valoarea activelor Fondului în
moneda unei ţări generează o debitare sau o creditare, în raport cu ţara respectivă, pentru a
menţine constantă valoarea în DST a deţinerilor FMI în moneda ţării.

Resursele de creditare ale FMI sunt împărţite, după cum rezultă şi din prezentarea
funcţiilor organizaţiei, în resurse proprii şi resurse atrase din exterior. În prima categorie intră
cotele-părţi ale statelor membre, rezervele FMI constituite pe baza profitului net rezultat din
perceperea de comisioane şi dobânzi, precum şi alte resurse proprii. În a doua categorie intră
împrumuturile contractate de FMI pentru completarea şi diversificarea resurselor de creditare
şi alte angajamente ale FMI faţă de ţările membre.

Membrii FMI cu economii puternice, alte organizaţii financiare internaţionale sau alte
instituţii financiare private pot decide să aloce resurse către FMI, la cererea de împrumut
venită din partea acestuia, pentru ca la rândul său, Fondul să acorde credite în cadrul unor
programe de asistenţă financiară pentru statele membre aflate în dificultate. Cele mai
Äimpunătoare´ cazuri, din punctul de vedere al sumelor mobilizate de FMI au fost Mexic, în
februarie 1995, acordul de confirmare prevăzând un împrumut de 12,1 miliarde DST şi
Coreea de Sud, în decembrie 1997, cu un împrumut de tip FRS în valoare de 15,5 miliarde
DST

Rezervele FMI se constituie pe baza profitului net înregistrat de instituţie la finele

fiecărui an financiar. Potrivit Statutului FMI, profitul instituţiei poate fi canalizat către
constituirea şi sporirea rezervei speciale, constituirea şi sporirea rezervei generale şi
distribuirea de dividende ţărilor membre, proporţional cu cotele-părţi. Este de remarcat că a
treia variantă nu a fost utilizată niciodată de către FMI.

Cotele-părţi subscrise de statele membre pot fi revizuite, atât în sensul creşterii lor, cât
şi în sensul scăderii. Până la acest moment, fiecare modificare a adus o creştere a cotelor-
părţi, fapt ce a fost primit în general foarte favorabil de ţările care recurg la ajutorul financiar

c
al FMI, întrucât creşterea cotelor-părţi semnifică şi creşterea cuantumului împrumuturilor pe
care o ţară le poate primi de la FMI.

FMI doreşte să oglindească schimbările intervenite în economia mondială, în poziţia

diferitelor ţări în cadrul acesteia şi, totodată, să menţină un anumit echilibru între grupe de
ţări. Semnificativ rămâne faptul că revizuirile cotelor-părţi au decurs de fiecare dată, până în
prezent, de o manieră care să nu aducă primele cinci economii ale lumii la o pondere totală a
voturilor lor sub 40%. În mod similar, indiferent de evoluţia economiei lor, Statele Unite nu
au avut niciodată un număr de voturi mai mic de 17%, ceea ce implică un drept de veto în
chestiunile fundamentale ale FMI, care trebuie adoptate cu 85% din voturi.

cc
 Capitolul II
Relatiile Romaniei cu FMI

1.‘ Istoria relatiilor FMI cu Romania

In momentul aderarii la FMI, fiecare tara contribuie cu o anumita suma de bani numita
"cota de subscriere". In urma reevaluarii din 1998, cota de subscriere s-a majorat cu 45
% ajungand la 216.75 mld DST (aprox. 323.31 mld USD) in ianuarie 1999. Reevaluarea din
2003 nu a adus nicio modificare cotelor. In 2006, cotele au fost majorate cu 1.8 procente,
aceasta masura inscriindu-se intr-un program de reforme ce se desfasoara pe o perioada de doi
ani. La sfarsitul lunii octombrie 2009, totalul cotelor se cifra la 217.4 mld. DST (aprx 346
mld. USD).

România este membră a Fondului Monetar Internaţional (FMI) din anul 1972, cu o
cotă de participare care în prezent este de 1 030,2 milioane DST sau 0,47% din cota totală.
România deţine 10 552 voturi, reprezentând 0,48% din total.

În cadrul FMI, România face parte din grupa de ţări (constituenţa) care include:
Olanda, Ucraina, Israel, Cipru, Moldova, Georgia, Armenia, Bulgaria, Bosnia Herţegovina,
Croaţia, Macedonia, Muntenegru. Grupa de ţări este reprezentată în Consiliul executiv al FMI
de un director executiv olandez - domnul Age Bakker În cadrul biroului directorului executiv,
România are un reprezentant care îndeplineşte funcţia de consilier al acestuia.

Guvernatorul României la FMI este Guvernatorul BNR; guvernator Supleant este

Secretarul de Stat din Ministerul Economiei şi Finanţelor cu responsabilităţi în domeniu.

România a acceptat obligaţiile prevăzute în Articolul VIII al Statutului FMI, la 25

martie 1998. Prin aceasta, România se angajează să nu recurgă la introducerea de restricţii cu
privire la efectuarea plăţilor şi transferurilor pentru tranzacţii internaţionale curente şi să nu
participe la aranjamente valutare discriminatorii sau practici valutare multiple, fără
aprobarea/consultarea FMI.

Începând cu anul 1991 asistenţa financiară acordată de FMI s-a concretizat prin
aprobarea unui număr de opt aranjamente stand-by. La 4 mai 2009, Consiliul Directorilor
Executivi al FMI a aprobat solicitarea României privind încheierea unui aranjament stand-
by pentru o perioadă de doi ani, în valoare de 11,4 miliarde DST (aproximativ 12,9 miliarde
euro sau 17,1 miliarde dolari SUA) şi eliberarea primei tranşe în valoare de 4,37 miliarde
DST (aproximativ 4,9 miliarde euro sau 6,6 miliarde dolari SUA).

În calitate de stat membru, România furnizează FMI informaţii şi realizează consultări

anuale cu această instituţie, în conformitate cu prevederile Articolului IV al Statutului FMI.

În cadrul politicilor de evaluare a gradului de adoptare a standardelor internaţionale în

domeniile relevante pentru activitatea FMI, România a participat la: Programul Băncii

c¢
Mondiale şi FMI de evaluare a sectorului financiar (Financial Sector Assessment Program -
FSAP). În acest context, experţii BM şi FMI au realizat raportul Financial Sector Stability
Assessment - FSSA, raport ce identifică principalele vulnerabilităţi ale sectorului financiar
românesc şi oferă un set de recomandări pentru corectarea acestora.

ROSC - Data Module (raportul privind respectarea standardelor şi codurilor), prin care
experţii FMI realizează o evaluare a practicilor româneşti privind diseminarea datelor vizavi
de Standardul Special de Diseminare a Datelor - SDDS (România a aderat la acest sistem în
mai 2005).

În calitate de ţară membră, România a beneficiat de-a lungul timpului, de asistenţă

tehnică în câteva domenii incluzând politica monetară şi organizarea băncii centrale,
supravegherea bancară şi statistica.

¢.‘ Pregatire profesionala

FMI asigura instruire profesionala prin intermediul cursurilor si seminariilor
organizate la sediul central si prin sponsorizarea Joint Vienna Institute. Aceste programe sunt
astfel concepute incat sa fie la nivelul cerintelor in crestere ale tarilor membre. In acest scop,
programul de baza include cursuri elementare, medii si avansate despre programare si politici
financiare si management macroeconomic, statistica balantei de plati, operatiuni monetare si
valutare, conturi nationale si statistici guvernamentale etc.

Obiectivul de baza al acestor programe este instruirea profesionala a oficialilor din

tarile membre ale Fondului. Instruirea are scopul de a creste nivelul calitativ al elaborarii
politicii economice in tarile membre si de a imbunatati intelegerea reciproca a unor chestiuni,
de catre oficialii tarilor membre si personalul FMI.

Pana acum, prin programele sale, Institutul FMI si Joint Vienna Institute au contribuit
la instruirea profesionala a numerosi oficiali romani, in domeniile: programare si politica
financiara, tehnici de analiza si programare financiara, politici de sector extern, finante
publice, operatii valutare si monetare, statistica.

De asemenea, Biroul Regional al FMI pentru Romania si Bulgaria organizeaza cursuri

de pregatire profesionala in tarile respective. Astfel, in iulie 2007, domnii Costas Christou si
Juan Jose Fernandez Ansola au sustinut prelegeri in cadrul unui seminar de 2 zile pe teme de
politica fiscala si coordonarea politicilor macroeconomice. Seminarul a fost organizat la
sediul biroului de la Bucuresti.

3.‘ Asistenta financiara

Una dintre responsabilitatile principale ale FMI este sa acorde imprumuturi tarilor care
au dificultati de balanta de plati, oferind acestor tari posibilitatea de a-si reface stocul de
rezerve internationale, de stabilizare a cursului valutar, de continuare a platii importurilor si

c
de reinstaurare a conditiilor de crestere economica. Spre deosebire de bancile de dezvoltare,
FMI nu acorda imprumuturi pentru proiecte specifice.

Tipuri de imprumuturi

De-a lungul anilor, FMI a dezvoltat o serie de tipuri de credit, numite si "facilitati",
concepute astfel incat sa raspunda nevoilor specifice fiecarei tari membre. Tarile cu venituri
reduse pot lua imprumuturi cu dobanda preferentiala, prin Facilitatea de Crestere Economica
si Reducere a Saraciei (PRGF) si prin Facilitatea privind Socurile Externe (ESF).
Imprumuturile nepreferentiale sunt in general de tipul Acordului Stand-by(SBA), ocazional
folosindu-se si Facilitatea Extinsa (EFF), Facilitatea de Suplimentare a Rezervelor (SRF) si
Facilitatea de Finantare Compensatorie (CFF). FMI ofera si asistenta financiara de urgenta,
pentru a sustine refacerea economiilor in urma dezastrelor naturale si a conflictelor, uneori la
dobanda preferentiala. In cadrul Strategiei pe Termen Mediu, FMI discuta posibilitatea
introducerii unui nou instrument de finantare pentru economiile emergente, care raman
vulnerabile la socurile externe, in ciuda politicilor interne solide. Acest instrument ar oferi
finantarea necesara mentinerii increderii si reducerii riscului de criza.

Asistenta financiara pentru Romania s-a materializat in programe de imprumut de tipul

Acord Stand-by. Incepand cu 1972, Romania a folosit resursele FMI in unsprezece ocazii
(detaliate mai jos) ca suport financiar pentru programele economice ale guvernului. Totusi,
Acordul stand-by aprobat in iulie 2004 a fost unul de tip preventiv, pe 24 de luni, din care
autoritatile romane nu au intentionat sa faca trageri. Nici acest acord nu a fost finalizat.
In data de 4 mai 2009, Consiliul Director al FMI aproba un nou Acord stand-by pe 24 de luni,
in valoare de 11.44 milarde DST (12.95 miliarde EUR), ca parte a unui pachet financiar
international care inlcude alte 5 miliarde EUR prin facilitatea Uniunii Europene de sprijinire a
balantei de plati, 1 miliard EUR prin programele DPL ale Bancii Mondiale si 1 miliard de la
alte institutii internationale.

Totalul creditelor nerambursate la sfarsitul lunii octombrie 2009 se ridica la 6088

milioane DST, respectiv 690.95% din cota.

Tipul Acordului Data Aprobarii Data Expirarii sau Suma Aprobata Suma Trasa
Rezilierii (milioane SDR) (milioane SDR)

Stand-by 10/03/75 10/02/76 95.0 95.0

Stand-by 09/09/77 09/08/78 64.1 64.1

Stand-by 06/15/81 01/14/84 1,102.5 817.5

Stand-by 04/11/91 04/10/92 380.5 318.1

Stand-by 05/29/92 03/28/93 314.0 261.7

Stand-by 05/11/94 04/22/97 320.5 94.3

cu
Stand-by 04/22/97 05/21/98 301.5 120.6

Stand-by 08/05/99 02/28/01 400.0 139.75

Stand-by 10/31/01 10/15/03 300.0 300.0

Stand-by 07/07/04 07/07/06 250.0 0 (nefinalizat)*

preventiv

Stand-by 05/04/2009 03/15/2011 11443.0 10569

Suma trasa este zero deoarece acesta a fost un Acord Stand-by preventiv
(precautionary). Programul nu a fost finalizat, numai prima evaluare fiind incheiata.

u.‘ Asistenta tehnica

Asistenta tehnica oferita de FMI sprijina dezvoltarea resurselor productive ale tarilor
membre, ajutandu-le sa-si formuleze politici economice si fiscale in sprijinul cresterii
economice. FMI ajuta aceste tari sa-si consolideze capacitatile umane si institutionale, si sa
formuleze politici macroeconomice, structurale si fiscale corespunzatoare. Asistenta tehnica
reprezinta aproximativ o cincime din bugetul operational al FMI. Finantarea asistentei tehnice
se face atat din resurse interne cat si externe, cele din urma reprezentand fonduri din partea
donatorilor bilaterali si multilaterali.

FMI a oferit Romaniei asistenta tehnica in numeroase domenii, cum ar fi administrare

fiscala si vamala, politici fiscale, managementul cheltuielilor bugetare, politici monetare si
organizarea bancii centrale, supraveghere bancara, tintirea inflatiei, statistica si practici
procedurale si institutionale pentru prevenirea spalarii banilor.

0.‘ Romania primeste sprijinul FMI pentru contracararea crizei

·‘ Consiliul Executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat un împrumut de

17,1 miliarde dolari
·‘ Programul are ca scop diminuarea efectelor crizei
·‘ El include cheltuieli suplimentare pentru sistemul de securitate socială

Consiliul Executiv al FMI a aprobat un împrumut de 17,1 miliarde dolari pentru a

susţine România pe durata crizei economice globale curente. După câţiva ani de creştere
robustă, in anul 2008 România a fost puternic afectată de declinul economic global. În
prezent, producţia e în descreştere, exporturile s-au redus drastic, iar fluxurile mari de capital,
care finanţau bum-ul, s-au micşorat treptat. Efectele colapsului mondial au fost agravate şi de
slăbiciunile economiei româneşti.

c0
 Declinul economic a condiţionat solicitarea de către România a unui împrumut de la
FMI în martie 2009. La 4 mai, Consiliul Executiv al FMI a aprobat acordul stand-by în
valoare de 17,1 miliarde dolari.

‘
‘‘
‘ ‘
 ‘  ‘

‘ ‘‘
 ‘  ‘

Deficitul contului curent a crescut cu mult pe parcursul ultimilor ani, deoarece

volumul importurilor a depăşit cel al exporturilor. După cum am explicat, o mare parte din
consum a fost finanţat prin datorii ale sectorului privat, majoritatea acestora fiind în valută
străină. Mai mult ca atât, în timpurile bune, guvernul a admis un deficit fiscal tot mai mare,
ceea ce a lăsat puţin spaţiu pentru manevre atunci când a apărut declinul economiei, iar
reformele menite să facă economia mai productivă şi mai flexibilă au fost stopate.

Pe măsura înrăutăţirii condiţiilor din regiune, autorităţile române au decis să elaboreze

un pachet cuprinzător de politici pentru sporirea capacităţii economiei de a depăşi criza. În
luna martie a anului 2009, FMI, de comun acord cu Uniunea Europeană, Banca Mondială şi
alte organizaţii multilaterale, s-au angajat să susţină eforturile autorităţilor.

Consiliul Executiv al FMI a aprobat un Acord stand-by de împrumut pe o perioada de

2 ani, in valoare de 12.95 miliarde euro, parte a unui pachet de sprijin financiar de 20 miliarde
euro. In cadrul acestui program, imprumutul de la FMI va contribui la atenuarea efectelor
declinului economic. De asemenea, se va sprijini Guvernul sa realizeze ajustarile de politici
economice necesare pentru a evita cele mai grave consecinte ale crizei.

 ‘‘ ‘  ‘
  ‘

Programul cuprinde trei domenii principale: consolidarea fiscală, reforma sectorului

bancar şi reducerea inflaţiei pentru a facilita restabilirea stabilităţii financiare.

Guvernul a întreprins deja unii paşi pentru limitarea deficitului fiscal. Cheltuielile
necontrolate vor fi înfrânate. Însă, în acelaşi timp, guvernul va spori investiţiile publice pentru
a asigura o îmbunătăţire a competitivităţii pe termen lung. Reformele fiscale includ măsuri de
îmbunătăţire a procesului bugetar, raţionalizare a salariilor şi pensiilor publice şi eficientizare
a întreprinderilor publice, pentru a asigura menţinerea deficitului la un nivel jos în viitor.
Aceste reforme trebuie să conducă la situaţia, în care sectorul public va fi mai suplu, mai
eficient şi mai transparent.

Pentru a preveni afectarea gravă a grupurilor vulnerabile în societate de către aceste

reforme, guvernul va lua măsuri de protecţie în raport cu angajaţii publici cu cele mai mici
salarii, cei mai săraci pensionari şi alte persoane vulnerabile la declinul economic prin
sporirea cheltuielilor pentru sistemul de protecţie socială.

Guvernul a mai întreprins şi paşi întru asigurarea stării bune a sectorului bancar.
Băncile şi-au exprimat acordul de a oferi capital suplimentar pentru diminuarea consecinţelor
unor pierderi viitoare, iar băncile străine din România s-au angajat să-şi menţină banii în ţară.
Sistemul de asigurare a depozitelor este în curs de fortificare, iar legile cu privire la
securitatea bancară sunt perfecţionate pentru ca guvernul să poată reacţiona imediat dacă
băncile vor avea probleme.

c£
 Al treilea pilon al programului susţinut de FMI este politica monetară. Banca
Naţională a României s-a angajat să reducă inflaţia şi s-o readucă în limitele ţintelor asumate
şi s-o menţină în aceste limite. Inflaţia mai joasă trebuie să conducă la o stabilitate financiară
mai mare, făcând posibilă reducerea treptată de către banca centrală a ratelor dobânzilor şi
stimularea rentabilităţii creşterii, evitând riscul plecării din ţară a capitalului sau instabilităţii a
cursului valutar.

£.‘ Criza recenta si raspunsul politicilor

Criza economica si financiara globala a lovit grav Romania la sfarsitul anului 2008 si
in 2009. Intrarile de capital au secat subit in mijlocul crizei financiare globale, exporturile au
inceput sa scada si cresterea fara precedent a indicatorilor de risc de tara s-a produs pe fondul
perceperii tarii ca fiind printre cele mai vulnerabile la recesiune. PIB-ul real a scazut2, odata
cu cererea interna redusa semnificativ, in timp ce presiunile balantei de plati au dus la o
depreciere cu 15 la suta a leului fata de Euro in intervalul octombrie 2008 inceputul anului
2009, punand presiune asupra bilanturilor gospodariilor, companiilor si bancilor .

Desi in general bancile au intrat in criza cu un nivel de capitalizare satisfacator, au

inceput sa se confrunte cu o crestere a creditelor neperformante (CN), o lichiditate redusa pe
piata interbancara si limitarea accesului la surse externe de finantare. Dezechilibrul fiscal al
tarii dinaintea crizei a dus tara in situatia de a nu putea raspunde in mod corespunzator la
aceste evolutii

cG
 In fata conditiilor pe cale de a se inrautati, la inceputul anului 2009 autoritatile au pus
la punct un pachet comprehensiv de politici cu sprijinul unui Acord Stand-By (ASB) incheiat
cu FMI si a fondurilor din partea UE si a altor institutii multilaterale. Acest program avea
menirea de a corecta dezechilibrele fiscale si de cont curent, acumulate anterior crizei, in
paralel cu evitarea unei reduceri excesive. Printre instrumentele acestor politici s-au aflat (i)
consolidarea fiscala graduala insotita de reforme structurale vizand refacere sustenabilitatii
fiscale si cresterea increderii in piata, (ii) masuri de elasticizare a sectorului financiar si de
obtinere a angajamentelor din partea bancilor mama de a mentine capitalizarea si lichiditatea
sucursalelor din Romania3 si (iii) o politica de gestiune monetara prudentiala vizand
reducerea inflatiei.

In 2009, comertul exterior si deficitul de cont curent s-au redus semnificativ in

Romania. Prabusirea comertului global si a fluxurilor de capital a lovit grav economia
romaneasca. Datorita reducerii masive a cererii interne care a urmat, importurile au scazut cu
aproape 35 la suta (an/an) in primele noua luni ale anului 2009, apoape dublu fata de rata de
scadere a exporturilor in acelasi interval. Asadar, criza a contribuit la o ajustare externa
semnificativa, [e fondurl scaderii deficitului de cont curent la 4½ la suta din PIB in 2009 de la
un varf de 13½ la suta inregistrat in 2007. Aceasta ajustare a fost una dintre cele mai mari
inregistrate intr-un stat membru nou al Uniunii Europene. Reflectand tiparele de comert
global, comertul in Romania a inregistrat o revenire pe finalul anului 2009, exporturile fiind
iarasi intr-o crestere mai rapida decat importurile.

‘
Dupa 2010, PIB ar trebui sa recupereze, prognoza de crestere fiind de aproxiamativ
3½ la suta in 2011 si pana la 4-4½ la suta pe an in intervalul 2012-15. Echipa FMI estimeaza
o oarecare prelungire a efectelor crizei asupra cresterii potentiale a productivitatii pe termen
mediu datorita stocului redus de capital si a prelungirii efectelor asupra intermedierii
financiare.

cÑ
 G.‘ èoul acord cu Fondul Monetar Interantional

Acesta ar putea fi incheiat in luna mai, dupa expirarea celui in curs, FMI va
insista in negocierea noului acord pentru privatizarea, reorganizarea sau lichidarea marilor
companii de stat, apreciind ca prin vanzarea unor societati viabile statul va reusi sa finanteze
la costuri mai reduse deficitul bugetar. Misiunea FMI - Comisia Europeana va efectua in
perioada 25 ianuarie - 8 februarie ultima evaluare din acordul stand-by incheiat in mai 2009 si
totodata va demara negocierile pentru un nou aranjament, de tip preventiv.
O misiune FMI - CE a acordului stand-by, in care va fi analizata indeplinirea crite-
riilor de performanta stabilite pentru ultimul trimestru din 2010 si vor fi negociate conditiile
pentru un nou acord, de tip preventiv. Romania are in derulare pe o perioada de 24 de luni,
incepand din mai 2009, un acord de finantare externa cu FMI, UE si alte institutii financiare
internationale, in suma totala de aproximativ 20 de miliarde de euro. In functie de modul in
care autoritatile romane si-au indeplinit obiectivele structurale din acord, boardul FMI de la
Washington va decide, la finalul lunii martie, eliberarea ultimei transe, in valoare de
aproximativ 800-900 de milioane de DST (drepturi speciale de tragere).
Se pare ca tintele din noul acord, de tip preventiv, vor fi finalizate de reprezentantii
FMI impreuna cu autoritatile romane in cursul lunii aprilie. Este posibil ca noul aranjament sa
includa adoptarea de catre Romania a unor masuri de reforma care sa asigure revenirea
economiei la potentialul sau, printre cele mai importante fiind ajustarea deficitului bugetar,
astfel incat decalajul dintre cheltuielile si veniturile publice sa se reduca la mai putin de 3%
din PIB. O alta componenta prioritara in cadrul programului ar putea fi privatizarea, reorgani-
zarea sau lichidarea marilor companii de stat, insa cel care va decide care dintre cele trei
variante va fi aplicabila societatilor monitorizate va fi Guvernul Romaniei. Intr-un nou
program, este posibil ca FMI sa doreasca sa se asigure ca autoritatile vor rezolva situatia
arieratelor companiilor de stat si problemele din sistemul de sanatate, unde presiunile
existente se pot transfera in deficit. De altfel, seful misiunii de evaluare a FMI, Jeffrey Franks,
a declarat in cadrul conferintei Euromoney, desfasurate recent la Viena, ca Äurmatorul acord
care va fi semnat de Romania cu Fondul Monetar International va cuprinde tinte privind
arieratele companiilor de stat, intrucat rezolvarea acestei probleme va elibera resurse
suplimentare pentru reluarea cresterii economice´.

Totodata, vor fi incluse obiective privind continuarea imbunatatirii administrarii

sistemului de taxe din punctul de vedere al reducerii birocratiei. Nu in ultimul rand vor fi
vizate rezultatele obtinute dupa aplicarea noilor legi privind pensiile si salarizarea unica. Pe
parcursul derularii noului acord, reprezentantii FMI vor continua si discutiile cu reprezentantii
BNR.

Oricum, in functie de cerintele stabilite si de celelalte institutii, Comisia Europeana si

Banca Mondiala, mai pot fi incluse si alte tinte, cum ar fi, de exemplu, cele specifice pietei
muncii.

Pana la finalizarea negocierilor, nu putem cunoaste nivelul asistentei financiare, insa

surse guvernamentale estimau recent ca suma ce va fi acordata Romaniei de catre FMI va fi
de 3,6 miliarde de euro, de trei ori disponibilul existent la Washington.

Potrivit reglementarilor institutiei financiare internationale, un acord de tip preventiv

presupune si o componenta financiara, dar banii vor ramane la Washington si vor fi
disponibili doar pentru situatii neprevazute, cum ar fi cazul aparitiei unei crize regionale care

cÿ
ar pune presiune pe curs. Totodata, in cadrul acordului de tip preventiv vor avea loc evaluari
periodice, in urma carora boardul va decide eliberarea transelor. Insa, in cazul in care autorita-
tile romane nu indeplinesc, pe parcursul evaluarilor, obiectivele stabilite, pierd posibilitatea de
a accesa eventualele transe aprobate anterior. Cu alte cuvinte, fiecare evaluare este
eliminatorie. Datorita faptului ca banii nu sunt accesati, Romania nu va plati dobanzi pentru
acest tip de imprumut, ci doar un comision de angajament de 0,3%.

Un alt punct al viitorului acord ar trebui sa fie, in continuare, calendarul de plata al

arieratelor.

O mare problema a Romaniei, care ar fi trebuit luata mai in serios de Fondul Monetar
International, este reprezentata de aborbtia fondurilor europene.

Potrivit lui Daniel Daianu, acest lucru ar fi fost singura modalitate de a contracara
accentuarea recesiunii, survenita si ca urmare a efortului de consolidare fiscala.
"Un lucru pe care nu il spun acum, dar in august 2010 au accentuat, este problematica
absorbtiei fondurilor europene. Atunci au spus ceea ce si-au dat seama de-a lungul timpului,
dar nu au spus-o public cu atata emfaza, si anume: desi FMI, dupa ceva timp, in 2009, si-a dat
seama ca nu poate fi evitat un deficit bugetar mare, in conditiile aterizarii fortate, trasatura de
prociclicitate a consolidarii fiscale nu avea cum sa nu accentueze recesiunea", a explicat
analistul.

De altfel, el considera ca un minus al programului cu Fondul, si chiar al Fondului in sine,

precum si al Comisiei Europene (CE), este ca nu au accentuat importanta aborbtiei fondurilor
europene asa cum au facut cu nevoia de consolidare fiscala prin reformele structurale.

In conditiile date, singura posibilitate de a contracara accenturea recesiunii ca urmare a

efortului de consolidare fiscala nu putea sa fie decat absorbtia fondurilor europene.

De ce are nevoie Romania sa continue relatia cu FMI? Dupa cum ii spune si numele,
acordul de precautie va exista pentru a asigura accesul Romaniei la pietele financiare, pentru
a-si putea finanta deficitul.

De asemenea, linia de credit pusa la dispozitie ar putea fi accesata in momentul, de

exemplu, unei contagiuni din cauza crizei datoriilor suverane, care ar conduce la inghetarea
pietelor financiare. "Romania, care isi propunea sa faca emisiuni pe pietele financiare la
costuri rezonabile, isi vede dintr-o data, prin efectul de contagiune, o suire a cotatiilor, care
duce costul imprumutului considerabil peste ceea ce ar fi justificat de mersul economiei
romanesti. Si atunci ce faci? Acum ai cotatii de sub 300 de puncte de baza, poti sa ajungi iar
la peste 450 de puncte de baza cotatiile la CDS-uri. Daca ai aceasta linie, vei recurge la ea.
Asa cum si polonezii s-au gandit. Eu au o facilitate care merge pana la 20 de miliarde de
dolari", a explicat fostul minstru.

Desi imprumuturile de la institutia financiara internationala au un cost mai scazut fata

de cele din pietele financiare, Romania, si orice alta tara aflata intr-o situatie similara, trebuie
sa demonstreze ca se poate autosustine financiar. "Nu ar fi mai bine sa luam de la inceput de
la FMI. Aceste resurse nu sunt fara sfarsit. Ele sunt si ca o morfina. Adica te obisnuiesti.
Trebuie sa cauti sa traiesti pe picioarele proprii. Costurile imprumuturilor arata ca, de bine de

¢
rau, perceptia Romaniei pe pietele financiare s-a ameliorat si este bine sa revii pe pietele
financiare", a spus Daianu.

Fostul ministru al Finantelor estimeaza ca, in 2011, Romania ar putea avea o crestere
economicade 1 la suta, sub nivelul estimarii FMI de 1,5 la suta, insa, pe fondul redresarii
economice din tari precum Germania, Olanda si Franta, in care exportam masiv, am putea
avea o crestere de 3 la suta in 2012. "Asta nu inseamna ca in 2013 si 2014 vei avea automat 4
la suta. Noi va trebui sa absorbim mai multe fonduri europene, va trebui ca reformele, asa
cum sunt, sa dea rezultate, sa avem o politica economica coerenta, sa alocam mai mult pentru
investitii, sa-si revina creditul in economie", a incheiat Daianu.

¢c
 Concluzii
Pe parcursul anilor de asistenţă acordată ţărilor în curs de dezvoltare, FMI şi-a
schimbat doctrina de mai multe ori, ca urmare a criticilor care i-au fost adresate de către
guverne şi de către observatori exterior, dar mai ales ca urmare a experienţei practice
acumulate. Doctrina Fondului a trecut prin mai multe stadii: programe de ajustare economică
şi financiară, programe orientate către creşterea economică, programe de ajustare structurală
şi programe menite să combată sărăcia.

Nu întotdeauna ţările vizate au adoptat cu adevărat măsurile cerute de FMI, care

lovesc în anumite grupuri de interes. ÄLiberalizarea importurilor elimină surse de profit de
care beneficiau câţiva importatori şi câteva întreprinderi privilegiate; dereglementarea
financiară este însoţită de rate ale dobânzii mai ridicate, ceea ce provoacă revolta
întreprinderilor cu datorii; de asemenea, eliminarea subvenţiilor pentru anumite produse de
consum provoacă nemulţumirea populaţiei urbane. Din toate aceste motive, guvernele preferă
adesea programe de ajustare pur marcoeconomice, care sunt în aparenţă mai Äneutre´ şi mai
abstracte, faţă de refrome structurale care aduc atingere unor interese particulare.´ (Lenain,
1993, p. 59) Experienţa arată că sunt respectate mai degrabă criteriile macro-economice, decât
reformele structurale, care întârzie adesea să fie implementate.

Produsul Intern Brut (PIB) pe locuitor, unul dintre cei mai relevanţi indicatori ai
nivelului de trai, va reveni în România la nivelul din anul 2008 abia în 2013, potrivi t
estimărilor Fondului Monetar Internaţional (FMI. Astfel, dacă România avea în anul 2008 un
PIB pe locuitor de circa 9.500 de dolari, indicatorul a scăzut la 7.500 de dolari in 2009,
respectiv 7.390 de dolari în 2010, şi urmează să urce la 7.700 de dolari anul viitor, 8.700 de
dolari în 2012 şi 9.800 de dolari în 2013. După 2013, FMI anticipează o creştere puternică, la
11.123 dolari în anul următor, respectiv 12.660 dolari în 2015. Estimările au fost modificate
în jos faţă de cele de acum şase luni, când România revenea din 2012, în opinia experţilor
FMI, la PIB-ul pe locuitor din 2008, iar indicatorul începea să crească încă din acest an,
pentru a ajunge la 13.700 de dolari în 2015.

FMI are un rol bine definit în economia României, acela de-a crea un sistem financiar şi
monetar puternic şi de-a încuraja dezvoltarea economică durabilă.

¢¢
 ibliografie

1.‘ Bal, A., Dumitrescu S. - Economia mondială, Bucureşti, Editura Economică, An 2000
2.‘ Frederic Teulon- Fondul Monetar International, editura Institutul European, an 1997
3.‘ Œ
 


¢