DRUMUL DE LA ,,ÎNTUNERIC’’ CĂTRE ,,LUMINĂ’’ ÎN

DESCIFRAREA ROMANULUI ,,BALTAGUL’’ DE MIHAIL

SADOVEANU

Prof. TUDOR LAURA-ELENA

Prof. MORARU ELIZA
L.P.S. ,,Petrache Trişcu’’ ,Craiova

A pregăti fiinţa umană pentru o lume complexă înseamnă a-i oferi şansa de a se regăsi
oarecum în aceasta,iar grija educatorilor pentru conţinuturi nu mai este nici pe departe
suficientă,aceasta trebuind să se subordoneze modalităţilor potrivite de acces la
conţinuturi,ele fiind,in ultimă instanţă,calea spre a face faţă complexităţii lumii si culturii
actuale.
Din punct de vedere didactic studiul literaturii române în şcoală trece în prezent prin
mari prefaceri, mult mai mari în comparaţie cu cele ale studierii limbii române. Până acum, de
zeci de ani, literatura română era studiată linear, adică urmând firul cronologic al dezvoltării
ei. Ceea ce i se reproşa ţinea tocmai de concepţia didactică avută în vedere. Astfel, se
considera că elevii încep în primul an de liceu studiul literaturii cu partea ei cea mai dificilă,
adică cu cea a autorilor vechi. Elevii începeau să studieze autori ce exprimau idei şi trăiri
diferite de cele actuale, exprimate într-o limbă greoaie şi diferită de cea de azi. Se cerea de
aceea răsturnarea ordinei de studiere a literaturii, începând cu epoca actuală. Cum studiul
limbii nu se făcea concentric în mod absolut, nici studiul literaturii nu se făcea exclusiv linear,
fiind şi aici cazuri de reluări şi dezvoltări pe verticală, astfel că, de exemplu, atunci când elevii
ajungeau să studieze în liceu scrierile lui Creangă, ele le erau familiare din fragmentele
studiate în gimnaziu.
Dar prefacerile privesc programa şcolară, în curs de definitivare, care anunţă o altă
perspectivă a studierii literaturii în liceu, diferită de cea de până acum. Deosebirile pot fi uşor
sesizate şi răsfoind noile manuale (aşa - zise alternative) pentru clasa a IX-a. Diferenţele mari
vor fi evidente şi în cazul celorlalte programe şi manuale de liceu. Clasa a IX-a a fost şi este o
clasă în care se pun bazele studiului din clasele următoare prin familiarizarea elevilor cu unele
instrumente de lucru, noţiuni şi categorii de teorie literară.
O altă noutate, la clasa a IX-a, este tocmai abandonarea criteriului cronologic, astfel că
elevii vin în contact nu numai cu texte mai vechi ci şi cu texte noi, chiar foarte noi, dar şi cu
texte din alte literaturi.
Ţinând cont de faptul că învăţământul românesc este organizat în sistem concentric,tot
astfel şi interpretarea unui text literar în şcoală presupune anumite etape în funcţie de nivelul
şi de particularităţile de vârstă ale elevilor.
Astfel,descifrarea unei specii literare de amploare,cum este romanul,presupune o
analiză complexă,de profunzime,şi acest lucru nu se poate realiza dintr-odată,ci în etape,cu
reveniri şi consolidări de cunoştinţe.
Un exemplu în acest sens îl reprezintă romanul ,,Baltagul’’ de M. Sadoveanu,care este
oferit ca text-suport încă din gimnaziu,la clasa a VIII-a, pentru a ilustra această specie
literară. La acest nivel,elevii dobândesc cunoştinţele necesare argumentării apartenenţei
operei la genul epic,specia roman şi caracterizării de personaje. În funcţie de nivelul clasei, se
pot identifica în textul propus trăsături ale romanului monografic,mitic,iniţiatic şi
poliţist,aplicându-se metoda ,,cadranelor’’.

1
 CADRANUL I
Sarcina Grupei I - Romanul monografic
Trăsăturile - totul are un aer - prin organizarea gospodăriei, prin relaţiile dintre
satului si a patriarhal; membri familiei si ai comunităţii săteşti, prin
oamenilor obiceiuri si tradiţii.
de la - trăsăturile esenţiale ale
munte oamenilor de la munte; - umbla domol, ostenesc zi si noapte în tăcere,
aşezările lor se afla în locuri strâmte, între stânci de
- îşi desfăşoară viata în piatra; Dumnezeu le-a hărăzit sa se bucure de
funcţie de anotimpuri; petreceri si de frumuseţea si de dragostea soţiilor.

- satul, organiz. - plecarea/întoarcerea turmelor de la iernat;

gospodăriei si relaţiile
din familie au o anumita
tradiţie;
- percepţia asupra
oamenilor de la oraş;
- obiceiurile si tradiţiile
de pe valea Tarcăului
practica si alte meserii „cu toporul sau cu caţa”
- satul e „risipit prin râpi, cu căsuţe şindrilite…”,
are crâşma si biserica, gospodăria se alcătuieşte
după modelul arhaic; femeia trebuie sa se supună
puterii bărbatului ei, băiatul sa devina sprijinul
familiei, iar fata sa fie gospodina si sa se mărite
după voia părinteasca.
- lume ordonata după reguli si ierarhii

- sărbătorile, horele, femeile în vârsta se cer sfat

preotului, botezul, nunta, înmormântarea se fac
după datina străbuna.

CADRANUL II

Sarcina Grupei II- Romanul mitic

Trăsăturile - preia si dezvolta motivele
mitice ale principale din balada Mioriţa;
romanului
- balada – crima ipotetica /
roman – crima îndeplinita;
- personajul feminin în căutarea
celui dispărut;
- motivul existentei pastorale, al
transhumantei, al animalului credincios si
motivul complotului;
- la fel ca în balada doi ciobani plănuiesc o
crima împotriva celui de-al treilea, cu
scopul de a-l jefui, însa în roman o si
înfăptuiesc;

- motivul călătoriei se - în balada, mama este cea care-si caută

completează cu cel al căutării persoana îndrăgita, iar în roman soţia
adevărului; acestuia.

- latura mitica a romanului se - căutarea adevărului implica un drum

îmbina cu latura realista;
sinuos, unde personajele sunt supuse,
asemenea basmelor, unor probe ale
labirintului, primesc ajutoare, se confrunta
cu duşmani, drumul e presărat de semne
cosmice, elementelor naturii sau
fenomenele anotimpurilor;

- având ca moto doua versuri din Mioriţa

este incontestabila apartenenţa mitica, dar
aceasta se îmbina cu realul.

2
 CADRANUL III

Sarcina Grupei III- Romanul iniţiatic

Trăsăturile - romanul formarii unei - este iniţiatic pentru ca parţial se ocupa de
iniţiatice personalităţi; transformările lăuntrice ale personajelor;
ale
romanului - înfăţişează maturizarea - trăind în munte avusese o copilărie lipsita de griji;
lui Gheorghiţă; iese brusc din copilărie pentru a intra în lumea
adulţilor; treptat devine flăcău si merge la joc unde
- dispariţia tatălui îl pune se întâlneşte cu tinerii de seama sa.
în situaţii, ce-i marchează
devenirea - este supus unor adevărate probe: lupta cu
troianul, înfruntarea străinului, priveghiul,
- rolul Vitoriei în înfăptuirea dreptăţii
maturizarea lui
Gheorghiţă - rol hotărâtor în iniţierea în tainele vieţii

- experienţa fundamentala - parcurge calea spre o lume necunoscuta –

a Vitoriei părăseşte spaţiul familiar al satului pentru a
pătrunde în lumea oraşului; contactul cu lumea
noua – confruntarea tradiţie/inovaţie - este dificil,
dar reuşeşte prin inteligenta si dârzenie sa
reuşească

- după trecerea si rezolvarea încercărilor se

întoarce la preocupările anterioare.

CADRANUL IV

Sarcina Grupei IV- Romanul poliţist

Trăsăturile - este poliţist pentru ca se ocupa
poliţiste cu rezolvarea unei crime
ale
romanului
- căutarea adevărului este
planificata si urmărită riguros
- refacerea traseului parcurs de
Nechifor Lipan
- culegerea informaţiilor
- rezolvarea crimei; importanta
baltagului
- căutarea adevărului este plina de suspans,
apar situaţii neprevăzute, cărora cei doi eroi
trebuie sa le facă fata; întreprinzătoare si
prevăzătoare e Vitoria e conştientă de
pericolele care-i pândesc pe drum
- Vitoria orânduieşte totul cu o abilitate si
cu o exactitate de invidiat;
- merge întrebând din om în om si astfel
afla traseul parcurs de soţul ei, traseu pe
care îl reia cu perseverenta de unde i s-a
pierdut urma; găsirea indiciilor – a
câinelui, a clopoţeilor, etc.
- culege cu abilitate informaţii de la cei din
jur, dovedind o mare pricepere în
descifrarea sufletului oamenilor; îşi
foloseşte pentru aceasta stăpânirea de sine
si o inteligenta ieşită din comun, pe care si-
o manifesta în diferite împrejurări

- găsirea lui Nechifor, pedepsirea făptaşilor

cu aceeaşi arma cu care s-a săvârşit crima

3
 Acelaşi roman poate fi folosit şi la clasa a IX-a,pentru a ilustra teme
precum ,,Familia’’, ,,Iubirea’’ sau ,,Călătoria,aventura’’. Un exemplu în acest sens îl
reprezintă ,,călătoria-labirintică’’ a eroinei şi simbolurile adiacente. Astfel, se va pune
accentul pe investigarea structurii de tip labirintic în romanul ,,Baltagul’’ şi pe
elucidarea/adâncirea dramei labirintului Vitoriei Lipan.
„Trei elemente esenţiale se constituie în nucleul vieţii monomitice: Plecarea de acasă,
Aventura în lumea necunoscută, şi Întoacerea cu un bagaj de noi cunoştinţe. Aceste trei
elemente sunt încadrate de un început şi un sfârşit corespunzător” [Campbell].
Pentru Vitoria Lipan, plecarea de acasă este cerută de un motiv extrem de puternic:
dispariţia soţului ei. Ea nu va cunoaşte un alt tărâm geografic, ci doar o faţă nouă a aceleiaşi
ţări: oraşul, autorităţile, noi moduri de viaţă. Aventura eroului este marcată prin câteva semne
universale. Prima dintre acestea este căutarea . Vitoria caută un soţ pierdut, dar, remarcabil
este faptul că nu porneşte în călătorie decât atunci când este sigură, are toate datele că ceva
rău s-a întâmplat. Gheorghiţă este părtaş la căutarea mamei sale, şi, la sfârşitul călătoriei el va
fi cel care va găsi maturitatea, bărbăţia.
Călătoria implică întotdeauna încercări/probe dificile. De asemenea, există teste. O
femeie se pare cǎ l-a testat şi pe Nechifor Lipan, căci aşa îi apare Vitoriei în cărţile babei
Maranda: Chiar înainte de a pleca în călătorie, Vitoria ştia că acea femeie era doar o
întruchipare metaforică a morţii, femeia în braţele căreia a rămas soţul ei. Proba maturităţii
este dată în două rânduri de Gheorghiţă: prima dată atunci când trebuie să păzească
osemintele tatălui său în râpă, şi a doua oară când el este agentul punitiv, justiţiar. Ambele
probe ţin atât de maturizare, cât şi de împlinirea ritualică a „datinei”.
Romanul Baltagul este romanul labirintului, înfăţişat în trei ipostaze: labirintul fizic,
labirintul psihic şi labirintul moral.
Labirintul este, înainte de toate, o încrucişare de drumuri dintre care unele sunt fără
ieşire şi constituie fundături prin mijlocul cărora trebuie să descoperi drumul ce duce în
centru.
Primul labirint construit de om despre care avem cunoştinţă este construcţia ridicată de
către Dedalus la solicitarea lui Minos, care dorea pentru Minotaur o închisoare inexpugnabilă
în insula Creta. Planurile acestui ,,palat” sunt ele însele o metaforă thanatologică. Fără firul
Ariadnei, palatul lui Minos s-ar fi transformat în mormânt pentru viteazul Tezeu. Înainte de
Dedalus, natura a construit primele labirinturi în peşterile preistorice străbătute de dense reţele
şi culoare de acces. Îndeplinind funcţiuni protectoare, labirinturile apar gravate pe dalele
catedralelor occidentale. Egiptul, ,,buricul” iniţiatic, cunoaşte labirintul, căci, prin asociere cu
forma naturală traseului revelator-peştera, labirintul trebuie, deopotrivă, să îngăduie accesul la
centru prin parcurgerea traseului sus-menţionat, dar să şi interzică accesul celor care nu
sunt ,,calificaţi”pentru acesta.
Labirintul este Palatul dublei securi, ca simbol solar, iar definiţia din dicţionarul
Săineanu arată că baltagul este o armă adesea cu tăiş dublu. ,,Labirintul duce, de asemenea, în
interiorul sinelui (prin descendenţă elicoidală), spre un fel de sanctuar interior bine camuflat,
unde tronează ceea ce este mai tainic în fiinţa omenească. Labirintul poate avea sau nu
răscruci; cu alte cuvinte se poate ca drumul să fie lung şi complicat fără să prezinte posibilităţi
de eroare în parcurgerea sa, dar se poate şi ca drumul să impună unele alegeri între multe căi.
După acest criteriu labirinturile pot fi ,,mono-odassice” (cu singură cale) sau ,,poli-
odasice”(cu mai multe căi).
După forma traseului, labirinturile sunt geometrice (vezi labirintul din Chalonsur-
Marne) sau neregulate (vezi labirintul Vitoriei Lipan). Un alt criteriu taxonomic este cel
al ,,centrului”. Potrivit acestuia labirinturile pot avea un singur centru sau mai multe. De-a
lungul parcursului pot exista cotituri obligate sau ,,bucle” obligatorii după a căror parcurgere
călătorul se întoarce la calea spre adevăratul centru , care e şi ultimul.

4
 Ţinta supremă a Vitoriei este să-şi găsească soţul care este plecat departe; pentru ea,
Nechifor este în mijlocul labirintului. Vitoria Lipan trăieşte neliniştea acestui ,,departe”
întreţinută de confruntarea gândurilor sale ce gravitează în jurul a două centre labirintice
intermediare: iubirea trădată şi moartea, aceste centre fiind situate la punctul de conjunctură
dintre labirintul psihic şi cel ezoteric. Acestea se vor suprapune la un moment dat pentru a
constitui ultimul labirint al cărui centru iniţiatic este de esenţă morală. Vitoria resimte cu
acuitate semnele morţii, iubirea trădată având, în sufletul ei, valoarea ipostazei de salvare,
care implică judecata, dar şi iertarea păcătosului.
Labirintul ezoteric are, ca praguri obstaculare, semnele şi visele, toate incluse în magia
tradiţională a spaţiului montan, care apare ca spaţiu inalterabil al ,,legii străvechi”. Visul
Vitoriei are toate virtuţile unui mesaj. Fondul ei psihologic era pregătit să primească un astfel
de mesaj. Întruchiparea acestuia sugerează, însă, un alt labirint, cel al sufletului nemângâiat
care cere alinare, prin săvârşirea actului de dreptate, de la cei dragi.
Luând lucrurile în sensul lor cel mai elementar, calea lui Nechifor Lipan peste
,,tulburarea de ape” pare a fi calea spre labirinturile morţii, întruchiparea elementară a
Styxului pe care sufletul personajului, ce nu îşi arată faţa, îl traversează nemângâiat. În
această înţelegere visul are un caracter invitativ, pur hamletian. În discuţia pe care Vitoria o
are cu preotul Dănilă, aici reprezentant al legilor lumii reale, concrete, femeia defineşte visul
ca ,,premoniţie a intrării în labirint”.
Ultima interpretare a acestui vis, preparator al momentului intrării în labirint, dar şi prag
psihologic obstacular, este aceea data de către agentul ezoteric întruchipat de mătuşa
Maranda. În spusele ei, moartea şi trădarea iubirii se îngemănează motivând energiile
subliminale ce o vor hotărî pe Vitoria Lipan să-şi urmeze calea în labirint.
Harta celor 37 de popasuri pe care Vitoria Lipan la va face în desăvârşirea acestei
experienţe iniţiatice are conturul unei păsări asemănătoare cu aceea descrisă de mătuşa
Maranda: bufniţa, cea care retează firul destinului, dar care, în alte înţelesuri arhaice, anunţă şi
naşterea unui nou copil, implicit, reînnodarea acestui fir destinic. Negustorul evreu David,
nume mai mult decât sugestiv, ajuns în afaceri tocmai la Călugăreniul Bistriţei, găseşte şi el
definiţie pentru labirintul în care urma să pătrundă: ,,Vreau să zic că nu-i atât lungă calea, cât
cotită”.
La clasa a XI-a,cunoştinţele referitoare la romanul ,,Baltagul’’ de M. Sadoveanu,pot fi
aprofundate şi lărgite în cadrul studiului caz ,,Modele epice în romanul interbelic’’,unde
programa şcolară permite folosirea şi altor texte studiate,în afară de cele reprezentative pentru
romanul psihologic şi romanul experienţei. Astfel,pe lângă tematică,perspectivă narativă sau
tipologie,poate fi abordată şi simbolistica şi semnificaţiile romanului,cum ar fi,de
exemplu,studierea simbolului bradului în ipostaza de Copac Cosmic.
În cultura românească, bradul este considerat Arborele Cosmic. Alături de brad, printre
copacii sfinţi mitologia românească numără şi stejarul, fagul, teiul şi salcia. Ca simbol al
centrului, bradul apare în strânsă legătură cu vatra satului, hora, sfatul bătrânilor satului. În
vatra satului se ţineau toate ritualurile de judecată. Acestea erau ţinute de bătrânii satului,
consideraţi un fel de ,,nomotheţi mitici”, care se aşezau în cerc (forma rotundă, hora) sub
trunchiul bradului sau al stejarului, considerat arbore sacru. Hotărârile lor erau transmise prin
viu grai şi erau respectate cu sfinţenie de săteni.
În mitologia românească, Arborele Cosmic - bradul, este cel ce sprijină cerurile pe
ramurile sale. Există nouă etaje de ramuri, deci nouă ceruri. Şi pentru a avea o structură
decalogică, putem afirma că mai există o regiune, între pământ şi primul cer, numită văzduh.
Astfel, spiritul, după moarte, trebuie să parcurgă aceste regiuni, de la pământ până la ultimul
cer, pentru a ajunge în Rai. Arborele (mai ales bradul) este prezent în toate riturile de trecere
la români.

5
 Ipostazele sale sunt atât de arbore al vieţii, cât şi de arbore funebru, ca simbol al
tristeţii. Când se naşte un copil, se sădeşte un copac. După ce se botează copilul, acesta este
pus pe prag (pe graniţa lumilor, n.n.), apoi e înfăşat şi legănat cu mişcări circulare, care
amintesc de horă. De altfel, hora, alături de brad, este prezentă în toate riturile românilor.
Având ca bază de pornire părerile critice care au arătat că Baltagul este o adevărată
monografie a satului moldovenesc de munte, în primele decenii ale secolului XX,exista semne
care sa sprijine localizarea centrală a acestui simbol în spiritualitatea românească.
În romanul Baltagul, oierul ucis Nechifor Lipan este înmormântat într-un sicriu de brad.
Este bine ştiut că materialul din care este fabricat sicriul este foarte important, simbolistica
arborelui prelungindu-se asupra obiectului confecţionat din acesta. Mai mult, oierul are sicriul
împodobit cu cetină de brad. Fiind un liant între viaţă şi moarte, bradul are aici o funcţie
psihopompă. El asigură trecerea lină, lipsită de evenimente, a sufletului lui Nechifor Lipan
dinspre lumea viilor înspre cea a morţilor.
Bradul este un axis mundi pentru lumea oierilor de pe Tarcău, şi nu numai. Descrierea
pe care le-o face M. Sadoveanu acestor oameni deosebiţi este de o mare fineţe. Muntenii sunt
numiţi oamenii de sub brad, căci romancierul ştie că bradul este centrul lumii lor. Aşa cum în
societăţile primitive lumea se construia în jurul axei lumii, reprezentată prin copac, scară,
munte, aşa muntenii şi-au construit lumea lor în jurul bradului, iar ei stau sub semnul acestuia.
Ducându-şi viaţa sub brad, în imediata vecinătate a eternităţii, aceşti oameni „de mirare” se
încadrează, prin simbolul care-i patronează, în timpul etern, mitic. Deoarece legătura
muntenilor cu bradul este pur organică, putem avansa ideea moştenirii unui totemism
arboricol al bradului. Sublinierea faptului că ei îşi păstrează datinile de la începutul lumii,
adică de la începutul constituirii lor într-o societate, ne face să ne gândim că au împrumutat
din trăsăturile bradului: perenitatea, eternitatea, sacralitatea. Aşadar, bradul, considerat copac
cosmic, uneşte viaţa cu moartea.
S-a scris mult despre o eventuală interpretare a romanului Baltagul ca o Mioriţă
întoarsă sau ca o anti-Mioriţă. Roman al unor mari probleme existenţiale – întoarcerea omului
prin moarte în sânul fiinţei universale, atotputernicia şi implacabilitatea destinului, viaţa
umană văzută ca durata integrată marilor mişcări cosmice - Baltagul se apropie de balada
pastorală Mioriţa.
Un element care i-a făcut pe mulţi critici să vadă în roman o ,,continuare” a baladei este
motto-ul romanului: ,,Stăpâne, stăpâne,/ Mai cheamă ş-un câne...” Nicolae Manolescu face o
comparaţie între sintaxa inventată de Vitoria Lipan şi „anti-sintaxa” ciobănaşului moldovean.
Sintaxa Vitoriei este dată de faptul că ea creează o ordine care „se datorează legării semnelor
misterioase într-un limbaj organizat, prin care crima se explică, nu se justifică. Vitoria nu
restabileşte legea, ea explică, fără a mai atribui sensuri. Ceea ce restabileşte ea este ordinea.
Odată cu atingerea ţelului, munteanca se întoarce în satul Măgura, unde îşi are rădăcinile, ca
şi bradul.
O problematică care ar trebui să ne solicite atenţia la orice nouă lectură,ar trebui să fie
chiar incipitul romanului,povestea aceea despre darurile pe care Creatorul le-a împărţit la
începuturile lumii fiecărui neam în parte şi despre neşansa muntenilor la această împărţeală.
De regulă,în interpretările critice,acest episod este mai puţin observat,iar dacă se
face,totuşi,vreo referire la el ,este mai ales pentru a arăta că serveşte la declanşarea firului epic
şi la situarea naraţiunii în anumite date de atmosferă.
După părerea lui Mircea Tomuş,în ,,Romanul romanului românesc’’,există şi alte
aspecte deosebit de importante. Cu tot aerul lui de anecdotă arhaică,prin semnificaţia lui de
substrat,fragmentul ţine de textul genezei. El este o geneză specială,trasând un teritoriu
restrâns:de la geneza diferitelor neamuri şi popoare în general,la geneza muntenilor ca neam
aparte,în special,deoarece muntenilor li se adresează Creatorul direct,dictându-le destinul şi
felul de a fi :,, Rămâneţi cu ce aveţi. Nu vă mai pot da într-adaos decât o inimă uşoară,ca să vă

6
bucuraţi cu al vostru. Să vă pară toate bune;să vie la voi cel cu cetera,şi cel cu băutura,şi să
aveţi femei frumoase şi iubeţe.’’
Anecdota desprinsă din geneză,constituind ea însăşi o geneză,mai întâi a diversităţii
neamurilor şi noroadelor şi apoi a unuia anume,este tocmai treapta pe care se face intrarea în
lumea şi povestea cuprinse în roman:,, Povestea asta o spunea uneori Nechifor Lipan la
cumetrii şi nunţi,la care în vremea iernii era nelipsit. Zice el c-ar fi învăţat-o de la un baci
bătrân,care fusese jidov în tinereţe şi binevoise Dumnezeu a-l face să cunoască credinţa cea
adevărată.’’
Incipitul romanului este mai mult decât o simplă introducere în atmosferă deoarece
stabileşte raporturi existenţiale fundamentale: astfel,lumea muntenilor este o lume născută şi
definită prin acţiunea unui principiu de geneză divină,iar muntenii sunt un neam în rând cu
neamurile cunoscute ale lumii lui Dumnezeu. Această lume ,unică,se naşte prin cuvântul
unuia dintre protagoniştii ei,Nechifor Lipan,tocmai cel care va ocupa un loc special în
povestirea ce stă să înceapă,iar ştiinţa despre facerea acestei lumi provine şi ea dintr-o sursă
specială,un evreu creştinat,care a avut strânsa lui familiaritate cu credinţa veche,fundamentală
dar şi cu cea nouă.
Nechifor Lipan este şi cel care pronunţă câteva dintre legile de bază ale acestei
lumi,cuprinse în ziceri ce îmbină seriozitatea cu zâmbetul. Una dintre aceste ziceri, ,,Nimeni
nu poate sări peste umbra lui’’,vrea,probabil,să spună că fiecare component al existenţei este
închis în propria lui identitate ca într-o fatalitate firească.
Din dialogul prezentat mai apoi,între Nechifor şi soţia sa reiese că bărbatul avea
obiceiul ca,din când în când,să-i tragă femeii câte o bătaie pentru aţi scoate unii demoni :
,,- Măi femeie,tu iar cauţi pe dracu!
- Ce să-l caut,că-i de faţă.’’
Ca în cosmogoniile arhaice autohtone,Creatorul nu a fost singur în momentul creaţiei,îl
însoţea dublul său,Nefârtatul,cu acea trăsătură specific demonică,şi care stă la originea
filonului demonic din întregul existenţei.
După cum observă M. Tomuş,nici Nechifor Lipan nu este singur în creaţia lumii
romanului. După ce el o instituie prin povestirea lui ca un zâmbet pe sub mustaţă,Vitoria,prin
rememorarea soţului său şi a poveştii lui preferate,declanşează cu adevărat,ca o mamă
esenţială şi deţinătoare a firului,povestea ca atare: ,,Şi de asemenea vorbe iuţi,Vitoria,nevasta
lui Nechifor Lipan,îşi aducea aminte stând singură pe prispă,în lumina de toamnă şi torcând.’’
Romanul se instituie,deci,prin crearea unei lumi,o lume specială,dar întreagă,cu
componentele de lumină şi umbră,sacralitate divină şi demonism,în care naturalul domneşte.
Considerat unul dintre stâlpii literaturii române, M. Sadoveanu a ilustrat prin întreaga sa
operă ideea că un popor nu se putea afirma în marea familie a culturii universale decât
aducând toată măsura geniului său propriu. Sadoveanu este vechi şi deopotrivă nou, e arhaic
şi deopotrivă modern, e din trecut şi deopotrivă îndreptat spre viitor.

Bibliografie :
• Romanul romanului românesc, volumul II (Despre identitatea unui gen fără
identitate; romanul ca personaj al propriului său roman), Buc., Ed. Gramar, 2000.
• Arborele lumii, în Volumul Sesiunii de comunicări ştiinţifice cu participare naţională
• Memorie culturală - conservare şi restituire, Constanţa, 7-9 septembrie, 2006,
pp.13,16,
• Labirintul - simbolul centrului (The Maze- Symbol of the Center), în Volumul The
XIIth International Conference – The Knowledge Based Organization, Sibiu, 11-14
Iunie 2007, pp.103-107, ISBN 978-973-7809-71-1,
• Drama labirintului familiei Vitoriei Lipan, în Datina, nr.48, decembrie, 2007, p.12,