STRUCTURĂ CURS

ANALIZĂ ECONOMICO – FINANCIARĂ

CAPITOLUL VI – Analiza echilibrului financiar al

firmei

Cuprinsul capitolului

6.1. Bilanţul – suport al analizei financiare

6.2. Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii
6.3. Analiza activului net
6.4. Analiza corelaţiei dintre fondul de rulment, nevoia de
fond de rulment şi trezoreria
netă
6.5. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii
 6.1. Bilanţul – suport al analizei financiare

6.1.1. Bilanţul patrimonial (financiar)

Bilanţul patrimonial reprezintă un instrument de analiză

realizat prin retratarea bilanţului contabil. Problemele
principale ale analizei poziţiei financiare a întreprinderii
rezolvate prin apelarea la bilanţul patrimonial sunt:
 determinarea patrimoniului net;
 analiza structurii financiare;
 determinarea lichidităţii şi solvabilităţii;
 stabilirea gradului de îndatorare etc.
Principalii utilizatori ai informaţiilor furnizate de bilanţul
patrimonial sunt:
 acţionarii, interesaţi să cunoască valoarea
patrimoniului;
 creditorii, care privesc patrimoniul ca o garanţie
pentru creditele acordate;
 potenţialii investitori şi creditori.

Structura bilanţului financiar presupune gruparea
elementelor patrimoniale în cele două mari categorii: activ şi
pasiv, astfel:
 ACTIV PASIV
I. Active imobilizate, din care: I. Capitaluri proprii, din care:
1. Imobilizări necorporale 1. Capital social
2. Imobilizări corporale 2. Rezerve
3. Imobilizări financiare 3. Rezultatul exerciţiului
4. Subvenţii
II. Active circulante, din care: 5. Provizioane pentru
1. Stocuri riscuri şi cheltuieli, pentru o
2. Creanţe perioadă mai mare de un
3. Investiţii financiare an (care au caracter de
4. Disponibilităţi rezerve)
II. Datorii pe termen lung
III. Datorii pe termen scurt,
din care:
1. Credite pe termen scurt
2. Obligaţii
3. Provizioane pentru
riscuri şi cheltuieli, pentru
o perioadă mai mică de
un an
 6.1.2. Bilanţul funcţional

Bilanţul funcţional reprezintă un alt instrument util pentru

analiza financiară, el fiind un bilanţ contabil retratat, posturile
fiind ordonate într-o logică şi o optică diferită de cea după
funcţiunea conturilor.

Practic, pentru a ordona din punct de vedere funcţional

posturile bilanţului contabil, este suficient să stabilim
apartenenţa acestora la unul dintre ciclurile de funcţionare, şi
anume:
 ciclul de investiţii;
 ciclul de exploatare;
 ciclul de finanţare.

Din punct de vedere structural, bilanţul funcţional se

prezintă astfel:
 ACTIV PASIV
I. Active stabile I. Surse stabile
(aciclice) (AS) (aciclice) (SS)
II. Active ciclice II. Surse ciclice de
aferente exploatării exploatare (SCE)
(ACE)
III. Active ciclice din III. Surse ciclice din
afara exploatării afara exploatării
(ACAE) (SCAE)
IV. Trezorerie de activ IV. Trezorerie de
(TA) pasiv (TP)

6.2. Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii

Analiza structurii patrimoniale urmăreşte analiza

ponderii diferitelor elemente patrimoniale. Metoda de analiză
este metoda ratelor.

6.2.1. Analiza structurii activului

Principalele rate ale structurii activului sunt:

a) Rata activelor imobilizate

 Activele imobilizat e
×100
Total activ

Ca urmare a conţinutului diferit al componentelor

activului imobilizat, se pot utiliza următoarele rate
complementare:

Imobiliz ări necorporal e

Rata imobiliz ărilor necorporal e= ×100
Total activ

Imobiliz ări corporale

Rata imobiliz ărilor corporale = ×100
Total activ

Imobiliz ări financiare

Rata imobiliz ărilor financiare = ×100
Total activ

b) Rata activelor circulante

Active circulante
×100
Total activ

Ca rate complementare de analiză, în acest caz se au în

vedere următoarele:
 Stocuri
 Rata .stocurilor = ×100
Total activ

Clien ţi şi conturi asimilate

 Rata .creantelor .comerciale = ×100
Total activ

Disponibil it ăţi şi active asimilate

 Rata .disponibil itatilor = ×100
Total activ

6.2.3. Analiza structurii surselor de finanţare

Ratele de structură ale surselor de finanţare ale

întreprinderii analizează importanţa relativă şi evoluţia în timp
a diferitelor surse de finanţare utilizate de către firmă.

Principalele rate de structură ale surselor de finanţare

sunt:
a) Rata stabilităţii financiare
Capital permanent
×100
Total pasiv

Capitalul permanent reflectă toate sursele de finanţare

pe termen lung, indiferent de provenienţa acestora (capital
propriu şi credite pe termen lung). Acest indicator evidenţiază
importanţa relativă a surselor de finanţare pe termen lung şi
trebuie corelată cu mărimea activelor pe termen lung.
 b) Rata autonomiei globale
Capital propriu
×100
Total pasiv

Reprezintă o măsură mai conservatoare de analiză a

finanţării activelor întreprinderii, evidenţiind ponderea
surselor proprii pe termen lung în totalul activelor. Aprecierea
generală este că un nivel de peste 33% reprezintă o situaţie
de normalitate, însă trebuie reţinut că indicatorul este
influenţat sensibil de specificul firmei şi de politica financiară
promovată de management.

c) Rata datoriilor pe termen scurt

Datorii pe termen scurt

×100
Total pasiv

d) Rata datoriilor totale

Datorii totale
×100
Total pasiv

6.3. Analiza activului net

Activul net poate fi determinat pe baza a două metode:

 a) Metoda sintetică
A nt = A t − D

în care:
A nt – reprezintă activul net;
At – active totale;
D – datorii totale.

b) Metoda aditivă
A nt = K s + R z + R r + R e − R rep

Activul net, în acest caz, se determină prin însumarea

surselor proprii de finanţare a întreprinderii: capital social (
Ks ), rezerve ( R z ), rezultat reportat ( Rr ) şi rezultatul
exerciţiului ( Re ) corectat cu repartizările efectuate din acesta
în cursul exerciţiului respectiv ( Rrep ).

6.4. Analiza corelaţiei dintre fondul de rulment,

nevoia de fond de rulment şi trezoreria netă

Principalii indicatori utilizaţi în analiza echilibrului

financiar sunt:
 fondul de rulment;
 necesarul de fond de rulment;
 trezoreria.
 Aceşti indicatori pot fi determinaţi în accepţiune
patrimonială, pe baza bilanţului financiar, iar în accepţiune
funcţională, pe baza bilanţului funcţional.

I. În accepţiune patrimonială:

Fondul de rulment patrimonial este indicatorul care

exprimă în mărime absolută lichiditatea unei întreprinderi (pe
termen scurt).

FR = Capitaluri permanente – Active imobilizate =

(Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung ) - Active

imobilizate

sau

FR = Active circulante – Datorii pe termen scurt

Nevoia de fond de rulment reprezintă un element având

natură de activ şi reprezintă acea parte a activelor circulante
care trebuie finanţate pe seama fondului de rulment:

NFR = (Active circulante – Disponibilităţi – Investiţii

financiare) - Obligaţii pe termen scurt

sau

NFR = (Stocuri + Creanţe) – (Datorii pe termen scurt –

Credite pe termen scurt)
 Trezoreria netă reprezintă indicatorul care pune în
corelaţie fondul de rulment cu necesarul de fond de rulment
şi exprimă:
 dacă este pozitivă, excedentul de numerar la sfârşitul
unui exerciţiu financiar;
 dacă este negativă, nevoia de numerar la finalul unui
exerciţiu financiar, acoperită pe seama creditelor de
trezorerie (pe termen scurt).

II. În accepţiune funcţională

Fondul de rulment funcţional este denumit şi fondul

de rulment net global (FRNG) şi reprezintă un element de
pasiv, practic, resursa de finanţare stabilă destinată să
acopere activele stabile (imobilizările).
FRNG = Resurse stabile – Active stabile
(aciclice) (aciclice)

Fondul de rulment net global poate fi:

a) pozitiv (FRNG > 0 ↔ RS > AS)

În acest caz, din desfăşurarea activităţii întreprinderii se
degajă un surplus de resurse stabile (permanente) care
poate fi utilizat pentru finanţarea altor nevoi ale întreprinderii.
 În cazul întreprinderilor industriale, cazul ideal este atunci
când FRNG > 0, întrucât acestea au active stabile
(imobilizări) de valori foarte mari, fiind necesară finanţarea
durabilă şi sigură a acestora.

b) negativ (FRNG < 0 ↔ RS < AS)

Este cazul când fondul de rulment poate fi denumit
insuficienţă de fond de rulment.

Nevoia de fond de rulment (NFR) funcţională se

calculeaza dupa relatia:

NFR = Active ciclice – Resurse ciclice

TN = FRNG – NFR = TA – TP

Trezoreria netă poate fi:

a) TN > 0 - pozitivă, caz în care din activitatea
întreprinderii se degajă un surplus monetar.
b) TN < 0 – negativă, caz în care întreprinderea
apelează pentru finanţarea dezechilibrului la un credit de
trezorerie.
 6.5. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii

Lichiditatea semnifică:
a) abilitatea unui activ de a fi transformat în bani
rapid şi cu o pierdere minimă de valoare. Această
definiţie este cunoscută şi ca lichiditate externă
atunci când este analizată o întreprindere şi se referă
la posibilitatea investitorului de a transforma în bani
plasamentul în acţiuni la întreprinderea respectivă;
b) abilitatea unei întreprinderi de a-şi onora la
scadenţă obligaţiile de plată asumate pe seama
activelor curente. Această definiţie este cunoscută şi
sub denumirea de lichiditate internă.
Solvabilitatea reprezintă capacitatea unei întreprinderi
de a acoperi datoriile totale.

Principalele rate de lichiditate şi solvabilitate

operaţionale în analiza financiară a întreprinderii sunt:

a) Rata lichidităţii curente (generală)

Active curente
RLc =
Datorii curente ( pe termen scurt )
 Aprecierea generală este că un nivel de 1,5 – 2,0
reprezintă un nivel asigurator al acestei rate, iar un nivel mai
mic de 1,0 poate fi un semnal de alarmă privind capacitatea
întreprinderii de a-şi onora obligaţiile scadente pe termen
scurt.

b) Rata lichidităţii intermediare (rapidă, redusă)

Active curente −Stocuri

RLi =
Datorii curente

Un nivel de 0,8 – 1,0 al acestei rate este apreciat drept

corespunzător, în vreme ce un nivel mai mic de 0,5 poate
evidenţia probleme de onorare a plăţilor scadente.

c) Rata lichidităţii la vedere

Disponibil +Investi ţii financiare pe termen scurt

RLv =
Datorii curente

d) Rata solvabilităţii generale

Activ total
Rsg =
Datorii totale
 Valoarea minimă a ratei solvabilităţii globale se
consideră 1,4 (în cazul în care ponderea minimă a capitalului
propriu în cadrul totalului surselor de finanţare este de 30%).
În cazul în care rata solvabilităţii globale este mai mică
decât 1, atunci firma este insolvabilă.

e) Rata solvabilităţii patrimoniale

Capital propriu
Rsp =
Capital propriu + Credite bancare

În general, un nivel bun depăşeşte valoarea de 0,5, în

vreme ce un nivel între 0,3 – 0,5 evidenţiază o situaţie
satisfăcătoare. De regulă, o rată a solvabilităţii patrimoniale
sub 0,3 este apreciată ca riscantă de către finanţatori.