Sunteți pe pagina 1din 18

CURS 1 CURENTUL GALVANIC

BAZELE TEORETICE SI MODALITILE PRACTICE DE APLICARE A CURENTULUI GALVANIC


1.

Aciunile biologice ale curentului galvanic

Curentul electric continuu folosit n electroterapie se numete curent galvanic. Aciunile biologice complexe ale curentului galvanic asupra organismului omenesc nu sunt nc cunoscute n totalitate, fcnd nc obiectul a numeroase studii i cercetri. Aceste aciuni se exercit asupra organismului uman prin declanarea diferitelor mecanisme. Mecanismul fundamental l constitute modificarea concentraiilor ionice la nivelul structurilor strbtute de curent; secundar, apar procese biologice n zona de trecere a curentului galvanic. Din punctul de vedere electrochimic i al conductibilitii, organismul uman se comport ca un conductor de gradul II, deci poate fi asemnat cu un electrolit. n structura sa, apa reprezint 70% din greutatea corpului, restul fiind substana solid, reprezentat n mare masur de sruri. Deci, n acest mediu lichidian se afl numeroase sruri dizolvate realiznd diverse concentraii. Mediul electrolitic uman nu este omogen, deoarece este compus din elemente cu diferite grade de conductibiliate. n aceste condiii, organismul nu poate fi strbtut uniform de curent electric. Exista o clasificare mai veche, dar nc actual, elaborata de Krilova i Simanko, conform careia, din punctul de vedere al conductibilitatii electrice, structurile organismului pot fi mprite n 4 grupe: Gradul I: structuri anatomice foarte bune conductoare electrice (snge, limfa, LCR, corp vitros); Gradul II: structuri anatomice bune conductoare electrice (glande sudoripare, muchi, tesut subcutanat, organe interne); Gradul III: structuri anatomice ru conductoare electrice (esut nervos, esut adipos, glande sebacee, esut osos); Gradul IV: structuri anatomice foarte ru conductoare electrice (prul, epiderma). Aplicarea curentului galvanic asupra organismului va determina o serie de procese diferentiate n dou mari grupe: efectele polare, care se produc la nivelul electrozilor aplicai; efectele interpolare, care se produc in interiorul organismului, n regiunile cuprinse ntre cei doi electrozi. Efectele polare si interpolare sunt concomitente, iar efectul total al curentului presupune ,,nsumarea" celor dou categorii de efecte. Efectele polare Efectele polare sunt datorate modificrilor care apar la locul de contact dintre tegument i electrozii de aplicat. n cea mai mare masur, efectele polare sunt consecina procesului de electroliz. n urma acestui proces, la anod se produce acid (HCl = acid clorhidric), iar la catod se produce baza (NaOH = hidroxid de sodiu). Efectele polare sunt determinate, deci, de modificrile chimice aprute; aceste modificri depind de mai muli parametrii:
1

calitatea electrodului (form, dimensiune, compoziie chimic); calitile curentului galvanic (intensitate, direcie, sens, durat); - anumite proprieti ale organismului (starea tegumentului, rezistena electric, capacitatea, conductibilitatea diverselor esuturi, reactivitatea general a individului). n cazul supradozrii curentului electric pot s apar efecte polare extreme (arsuri i necroze la zona de aplicare). Efectele interpolare au importan fundamental pentru electroterapie, deoarece ele stau la baza efectelor dezvoltate n substratul strbtut de curentul galvanic. Efectele interpolare sunt determinate de modificri fizico-chimice tisulare aprute la trecerea curentului electric prin tesuturi. Ele au la baza procese de: bioelectroliz; ionoforez; electroosmoz. Aceste procese implic: modificri ale potenialului de membran; modificri de excitabilitate neuro-muscular; efecte termice; efecte de inducie electromagnetic; modificri aparute n compoziia chimic a esuturilor.
-

Migraia ionilor Migraia ionilor se produce dup disociaia electrolitic. Reprezint un proces care are loc n spaii restrnse (intracelular i n spaiile intercelulare). Ionii pozitivi (H+) sunt respini de anod i migreaz spre catod, datorit acestui fapt numindu-se cationi. Ionii negativi (OH- = ioni hidroxil) sunt respini de catod si migreaz spre anod, numindu-se astfel anioni. Electroliza biologic Ionii ajunsi la polii respectivi (electrozii aparatului) ii pierd sarcina electric i devin atomi liberi. Eliberarea de atomi liberi din soluia electrolitic este numit de Edel electroliz biologic. ntre atomii neutri rezultai din acest proces au loc diferite reacii chimice care explic fenomenele secundare produse de trecerea curentului galvanic. Prin deplasarea ionilor de semn contrar spre electrozi ia natere n apropierea electrozilor, paralel cu suprafaa acestora, o concentraie de sarcini electrice de semn contrar cu electrodul. Aceste sarcini formeaz n tesuturi un electrod nou, ,,virtual", care va poseda la un moment dat o diferen de potenial egal cu cea a electrodului. Acest proces reprezint polarizarea biologic. S-a constatat c sarcinile negative n exces determin creterea permeabilitii membranei celulare, iar sarcinile pozitive n exces determin scderea permeabilitii membranei celulare. Formarea sub electrod de acid sau baza reprezinta fenomenele tertiare (primare - electroliza biologic, secundare - sarcinile aprute sub electrozi). Acumularea n exces de acid sau baz duce la apariia arsurilor sau necrozelor cutanate, respectiv, acide sau alcaline. Din punct de vedere practic, pentru prentmpinarea sau contracararea apariiei leziunilor cutanate se folosesc straturi hidrofile de protecie, suficient de groase, care se aplica intre electrozi si tegument, precum i soluii de protecie. Soluiile de protecie au un scop dublu: neutralizeaza acumularile de acid sau baza, pe de o parte; ,,uniformizeaz" curentul galvanic pe toat suprafaa electrodului i imbuntesc conductibilitatea tisular, favoriznd ionoforeza.
2

Solutii de protectie folosite: La anod (+) se acumuleaz HCl (pentru un electrod de 100 cm 2 =10/10 cm, se produc 0,09 mEq HC1) - la acest nivel vom folosi o soluie bazic, obinut din 5 g NaCl + 1 g NaOH anhidru, ad. la 1000ml ap distilat. La catod (-) se acumuleaz NaOH (pentru un electrod de 100 cm2 = 10/10 cm, se produc 0,02 mEq NaOH) - la acest nivel vom folosi o soluie acid de protecie, obtinut din 6 g NaCl + 6,5 g HC1 diluat, ad. la 1000ml ap distilat. Ionoforeza Este un proces biochimic care are loc n esuturi i presupune deplasarea ionilor prin membranele celulare semipermeabile. Organismul uman nu conine numai soluii cristaloide omogene supuse fenomenului de ionoforez, ci are n compoziie i soluii coloidale (care nu au incrcare electric), ceea ce face ca la trecerea curentului galvanic s apar i fenomene de electroforez i electroosmoz. Electroforeza Este un proces care privete moleculele organice nedisociate (coloizii), care se inconjur prin adsorbie cu ioni avnd aceeai sarcin electric. Moleculele coloidale se vor deplasa, dup semnul ncarcaturii electrice, spre catod (catelectroforeza) sau spre anod (anelectroforeza). Electroosmoza Este un proces care presupune deplasarea coninutului lichidian din esuturi (mai ales a apei), prin structurile membranare, sub influena trecerii curentului galvanic. Aceste fenomene biochimice i electrochimice particip la apariia efectelor generate de trecerea curentului galvanic. Dup Ipser i colaboratorii si, la trecerea curentului galvanic se produc aproape exclusiv fenomene electrolitice, deci predomin micrile ionice, n puine cazuri apar condiii pentru conducerea electroforetic, foarte rar pentru conducerea electroosmotic i exceptional pentru conducerea protonic (numai structurile chimice speciale care creeaz condiii favorabile cedrii sau prelurii de protoni, H+).
2.

Rezistivitatea tisular la current(rezistena ohmic)

S-a constatat c, n timpul galvanizrii aplicat dintr-o surs constant, tensiunea curentului crete de cteva ori dup circa 30 min. de aplicare. Acest fenomen de cretere a tensiunii se datoreaz scderii rezistivitii cutanate. Apare la scurt timp dup nchiderea circuitului, fiind necesar creterea intensitii curentului. Aprecierea rezistivitii tisulare la trecerea curentului electric n general, i a curentului continuu (galvanic) n mod special, ntampin unele dificulti datorit fenomenului de polarizare i de aceea se folosete msurarea rezistenei ohmice tisulare prin curent alternativ. Folosindu-se acest model de studiu, s-a constatat c rezistena ohmic tisular (ROT) variaz astfel: lichidele organismului - ROT= 80 - 130 /cm; muchi i alte organe bogate n apa - ROT= cca. 300 /cm; organe parenchimatoase profunde - ROT = 400 - 600 /cm; organe bogate n aer sau grsime - ROT= 1000 - 3000 /cm. Majoritatea esuturilor organismului uman pot fi considerate ca o suspensie de celule n lichidul
3

intercelular. Citoplasma celular are o rezisten foarte mic, de circa 100 /cm. Membrana celular are o rezisten electric superficial de 1000 /cm. Rezistena medie tisular ar fi, n condiiile descrise de modelele experimentale, de 250 /cm. n esuturile anoxice, rezistena ohmica tisular crete i, n anumite limite, acest fenomen este reversibil. Valoarea determinat a rezistenei reprezint o valoare instantanee, ca pentru orice parametru biologic permanent variabil, pentru c rezistivitatea este un parametru aflat n permanen dinamic, dinamic specific fiecrui organism viu. Ipser i colaboratorii, aplicand un curent galvanic cu tensiune >2V, au constatat urmatoarele: Rezistivitatea cutanat scade sistematic. La inceput, scderea este rapid, apoi este treptat tot mai lent, iar la 30-40 min de la aplicare se atinge un echilibru dinamic. Cresterea intensitatii curentului determin o noua scadere a rezistentei (rezistivitaii), cu aceeai evolutie a curbei, pana la un nou echilibru, la un nivel mai mic. Evolutia (scaderea) rezistentei (rezistivitatii) este hiperbolica. Intreruperea curentului duce la cresterea rezistentei (rezistivitatii), la inceput rapid, apoi mult mai lent, de asemenea, hiperbolic, cu revenire la valorile initiale. Scaderea rezistentei (rezistivitatii) este mai rapida decat restitutia sa dupa intreruperea curentului. Viteza de scadere a rezistentei este proportional cu tensiunea dezvoltata intre electrozi. Dupa atingerea echilibrului, valoarea medie a rezistentei superficiale este de 20-30 de ori mai mica decat valoarea iniiala. Rezistenta (rezistivitatea) este variabila, reactionand, prin scadere sau crestere, la diversi excitanti senzitivi, senzoriali sau psihici. Rezistenta (rezistivitatea) cutanata inregistreaza diferente mari, notabile intre indivizi, uneori chiar la acelasi individ in diverse conditii si situatii constitutional-fiziologice sau patologice. Variatia rezistentei (rezistivitatii) cutanate sau modificarile notabile ale acesteia pot sa fie influentate de: oscilatiile termice ale organismului; ciclul menstrual; ciclul somn-veghe; ciclul efort fizic-repaus; variatiile perspiratiei insensibile. Valoarea rezistentei este influentata si de lungimea si diametrul segmentului corporal strabatut de curent: segmentele lungi cu diametru mic opun o rezistenta mai mare la trecerea curentului continuu, ceea ce ar conduce la necesitatea ca aplicatiile longitudinale pe membrul inferior sau superior sa se efectueze la intensitati si tensiuni mai mari pentru a atinge efectul terapeutic dorit; acest lucru insa nu se poate aplica practic datorita riscului de arsura. In consecinta, in aplicatiile longitudinale la nivelul membrelor, eficienta procedurilor cu curent continuu este mai mica. Rezistenta spontana cutanata este influentata de ritmurile biologice: Ritmul circadian al parametrului prezinta 3-4 varfuri in intervalul de 24 de ore. Aceste varfuri sunt determinate de echilibrul neuro-vegetativ, de ingestia de alimente sau de perspiratia insensibila. Electrodermatogramele au dovedit ca rezistenta (rezistivitatea) cutanata evolueaza paralel cu: - eliminarea apei; - ritmul alimentatiei; - echilibrul sistemului nervos vegetativ. Ritmurile lunare (mensuale) ale parametrului arata ca evolutia curbei rezistentei cutanate se deruleaza in cicluri de 3-4 saptamani, inregistrand scaderi hiperbolice si apoi reveniri. La femei, aceasta curba este corelata cu curba ciclului menstrual.
4

Ritmul anual al rezistentei (rezistivitatii) cutanate prezinta o scadere hibernala a valorilor in intervalul anotimpului rece (in februarie, rezistenta este cea mai mica, deoarece temperatura medie atmosferica este cea mai mica pentru tara noastra). Vara exista o crestere a rezistentei cutanate, cu un maxim intre lunile iulie si septembrie, cand rezistenta creste de 20-25 de ori fata de valorile de iarna. Modificari patologice care pot influenta valoarea rezistentei (rezistivitatii) cutanate sunt multiple. Prezentam mai jos cateva exemple: Conditii care scad rezistenta (rezistivitatea) electrica cutanata: sindroamele melancolice; sindroame neurastenice; dependenta de droguri (alcool, droguri de mare risc etc.); sechele dupa leziuni craniene; hiperexcitabilitate simpatica. Conditii care cresc rezistenta (rezistivitatea) electrica cutanata: epilepsie; mixedem; hemiplegii infantile; sclerodermie si altele. Prin studii aprofundate asupra variatiei rezistentei (rezistivitatii) cutanate, Ipser a enuntat regula conform careia: ,,La cei la care la un moment dat, rezistenta cutanata are o valoare mai mare, trecerea curentului galvanic va determina o scadere relativa a rezistentei mai mare, fata de cei care se afla intro etapa de rezistenta cutanata mai scazuta la care scaderea relativa la trecerea curentului galvanic va fi mai mica".
3.

Polarizarea tisulara prin curent galvanic i fenomenul de depolarizare

Polarizarea reprezinta aparitia unei tensiuni sau a unei diferente de potential la trecerea curentului electric. Atunci cand polarizarea apare la trecerea curentului electric, ea reprezinta o ,,antitensiune", adica o tensiune de sens opus curentului polarizat. Datorita aparitiei ei, tensiunea curentului generator polarizant va scadea. Aceasta reducere a curentului electric a fost interpretata initial ca o crestere a rezistentei tisulare, ceea ce este fals, asa cum am vazut mai sus in concluziile cercetarilor lui Ipser si colaboratorii, pentru ca exista o relatie logica - la trecerea curentului galvanic se inregistreaza o scadere sistematica a rezistentei tisulare. Deci, scaderea valorii curentului electric este consecinta polarizarii. Tensiunea de polarizare se poate inregistra la intreruperea brusca a curentului si apare ca un curent opus. Ipser a aratat care sunt caracteristicile fenomenului de polarizare: Tensiunea de polarizare creste la inceput rapid, apoi mai lent, dupa o curba hiperbolica, pe masura ce rezistenta electrica tisulara scade. Se atinge starea maxima de echilibru electric dupa 30-40 minute de la introducerea curentului. Polarizarea ia natere pe traseul caii curentului i intre electrozi. Tensiunea de polarizare este direct proportionala cu lungimea caii curentului i cu rezistenta electrica tisulara, i invers proportionala cu sectiunea tesuturilor strabatute (in functie de arhitectonica segmentelor organismului uman traversate de curent: de exemplu, 120mV la antebrat, 75 mV la brat, 20 mV la partea superioara a toracelui).
5

Polarizarea este direct proportionala cu gradientul de tensiune in tesuturi, masurat la

1 cm

distanta de calea curentului Depolarizarea este fenomenul care apare dupa intreruperea curentului polarizant. Se constata ca tensiunea de polarizare scade la inceput mai rapid, apoi mai lent, dupa o curba hiperbolica. Depolarizarea este mai lenta decat polarizarea premergatoare. Tensiunea de depolarizare este direct proportionala cu tensiunea curentului polarizant. Depolarizarea, ca fenomen electrofiziologic, se fundamenteaza la nivelul celulelor pe difuziunea ionilor, din locul in care au fost deplasati de curentul de polarizare, inapoi in pozitia initiala de repaus, dinaintea polarizarii (excitatiei). Din punct de vedere practic, depolarizarea grabete hiperemia activa cu circa 30% i, deci, reduce ischemia produsa experimental tot cu 30%. Depolarizarea este spontana i depinde de parametrii fiziologici ai tesutului, fiind mult mai lenta decat polarizarea. Raportul dintre polarizare i reactia tisulara Polarizarea i rezistenta electrica tisulara ating o stare de echilibru in acelai timp: cand polarizarea crete, rezistenta (rezistivitatea) electrica tisulara scade, si invers. Explicatia este data de modificarile de permeabilitate ale membranei celulare pentru ionii de sodiu, la trecerea curentului galvanic. In timpul polarizarii membranei, rezistenta (rezistivitatea) scade progresiv, in timp ce dupa intreruperea curentului, depolarizarea este rapida, cu refacerea echilibrului ionic initial, care va conduce la refacerea impermeabilitatii celulare pentru ionul de sodiu si cresterea rezistentei (rezistivitatii) electrice cutanate la valorile initiate. 4. Efectele fiziologice ale curentului galvanic

Efectele si modificarile biologice aparute la trecerea curentului galvanic prin tesuturile vii sunt inca incomplet elucidate. Efectele se bazeaza, in principal, pe reactiile dezvoltate la nivelul structurilor usor excitabile, mai ales, asupra fibrelor nervoase. Aplicarea curentului galvanic cu panta (introducerea este lina), cum se intampla in terapeutica, da nastere unor efecte net diferite fata de curentul galvanic intrat brusc, folosit de regula in scop diagnostic. Aceasta excitatie brusca prin curent galvanic determina o excitatie care la nivelul fibrei musculare este motorie, determinand contractie, iar la nivelul fibrei senzitive determina durere. Chiar daca totalitatea efectelor nu a putut fi definita complet apar modificari biologice importante, care determina efecte fiziologice si terapeutice. Actiunea curentului galvanic asupra fibrelor nervoase senzitive La trecerea curentului galvanic, receptorii senzitivi din tegument inregistreaza senzatia de furnicatura, care creste proportional cu intensitatea curentului. Daca intensitatea curentului depaseste nivelul senzatiei de furnicatura, urmatoarea senzatie dezvoltata va fi de intepaturi fine si, daca se insista cu cresterea intensitatii, va aparea senzatia de arsura, in final ajungandu-se la senzatia de durere. Dupa cateva sedinte se constata cresterea pragului sensibilitatii tactile si dureroase; senzatiile incep sa apara la nivele mai inalte de intensitate a curentului (aceasta reactie tine mult de individ si de reactivitatea proprie si particularitatile acestuia). Curentul galvanic dezvolta o actiune analgetica (prin cresterea pragului sensibilitatii pentru durere), acest efect aparand in primul rand la polul pozitiv (+). Explicatia acestor fenomene este data de modificarile excitabilitatii neuromusculare la trecerea curentului galvanic, fenomen definit ca electrotonus si descris de Pflger. Astfel, la polul pozitiv (+), membrana celulara se hiperpolarizeaza si astfel scade excitabilitatea (creste pragul excitabilitatii, deci substratul va reactiona la stimuli mai intensi, inclusiv durerosi);
6

astfel, spunem ca se dezvolta anelectrotonusul. La polul negativ (-), depolarizarea domina si astfel creste excitabilitatea (scade pragul excitabilitatii, substratul va reactiona la stimuli mai putin intensi, deci va fi mai excitabil), deci se dezvolta catelectrotonusul. Cele doua forme de electrotonus se produc simultan, la cei doi electrozi, la trecerea curentului galvanic. Electrotonusul variaza in functie de intensitatea curentului galvanic aplicat. S-a constatat ca: la intensitati mici, domina catelectrotonusul; la intensitati mari, domina anelectrotonusul; la intensitati medii, exista un echilibru intre efecte. Kowarschick a studiat foarte atent mecanismul analgeziei si a constatat ca aceasta actiune a curentului galvanic, dezvoltata la trecerea curentului prin substrat, este datorata modificarilor care apar intre electrozi, ca urmare a deplasarii ionilor, si ca la actiunea analgetica contribuie si efectul galvanizarii asupra SNC, precum si asupra sistemului circulator. Aciunea curentului galvanic asupra fibrelor nervoase motorii La polul negativ (-), atunci cand acesta este folosit ca electrod activ, se produce scaderea pragului excitabilitatii pentru fibrele motorii, deci creste excitabilitatea lor: vor fi deci posibile stimularea fibrelor motorii si aparitia contractiei. Studiile au dovedit ca scaderea sau cresterea brusca a intensitatii curentului reprezinta un stimul suficient de important, declansand o contractie musculara prompta. Actiunea stimulatoare a curentului galvanic asupra fibrelor nervoase motorii este utilizata, practic, ca pregatire a musculaturii denervate pentru curentii excitatori. Actiunea curentului galvanic asupra SNC Exista efecte certe ale curentului galvanic asupra SNC probate la inceput pe animale de laborator. Hoff a dovedit experimental ca, la aplicarea unei galvanizari descendente, cu electrodul pozitiv (+) cranial si cel negativ (-) caudal asupra animalului de experienta, se produce asa-numita ,.ameteala", care poate merge pana la ,,narcoza" galvanica, aparuta la cresterea suficient de importanta a intensitatii curentului: clinic, aceasta stare s-a exprimat prin faptul ca extremitatile animalului au ramas extinse (primele studii realizate pe broasca). Daca galvanizarea a avut sens ascendent (electrodul pozitiv caudal si cel negativ cranial), se produce asa-numita ,,convulsie galvanica", cu extremitatile puternic flectate. Astfel, Hoff a dovedit ca aplicatiile descendente au efect sedativ, narcotic, iar cele ascendente, efect excitant asupra SNC al animalului de experienta. Acelasi lucru s-a constatat si in cazul pestilor: in aplicatiile descendente (prin orientarea capului la anod si a cozii la catod) apare, in timp, o oarecare dezorientare, in vreme ce in cazul aplicatiilor ascendente apar efecte de excitare. Koeppen a extins aceste studii la om si a aratat ca aplicatiile descendente de curent galvanic (mai ales, in cazul aplicatiilor sub forma bailor galvanice) determina scaderea reflectivitatii osteotendinoase a individului, in vreme ce aplicatiile ascendente cresc excitabilitatea. In concluzie, Koeppen considera ca tonusul SNC este diminuat, in general, in aplicatiile decendente. Diverse studii legate de reactiile senzoriale determinate de trecerea curentului electric au aratat ca pot aparea: reactii vizuale luminoase de tip fosfene (in cazul in care subiectul sta cu ochii inchisi), percepute sub forma de puncte, bastonase, cercuri colorate (galben sau alte culori); reactii auditive de tip acufene (pocnituri/zgomote in urechi);
7

reactii labirintice de tip vertij voltaic: senzatia de ameteala perceputa de subiect, conform careia capul deviaza la dreapta daca subiectul nu are afectari care sa compromita echilibrul, sau de partea bolnava daca are o suferinta cunoscuta la nivelul urechii interne; reactii gustative: la polul negativ (-) se constata aparitia gustului metalic, astringent, iar la polul pozitiv (+) aparitia gustului acru.

Actiunea curentului galvanic asupra fibrelor vegetative vasomotorii Curentul galvanic determina o activare vasculara importanta, exprimata clinic prin hiperemie. Astfel, la trecerea curentului galvanic, dupa o scurta perioada de vasoconstrictie, se produce o vasodilatatie reactiva care caracterizeaza hiperemia, exprimata clinic prin eritemul cutanat local, insotit de cresterea temperarurii locale. Subiectiv, se percepe o senzatie de caldura placuta la nivelul electrodului. Are loc o reactie care se mentine si dupa intreruperea curentului electric, fiind intotdeauna mai pronuntata la catod, si care dispare lent in cateva ore. Vasodilatatia locala este importanta, atat la nivelul vaselor superficiale cutanate, cat si la nivelul vaselor profunde, in primul rand al vaselor musculare. In consecinta, la trecerea curentului galvanic creste vascularizatia si in teritoriile profunde, consecutiv cresterii fluxului sanguin in cele superficiale. Acest lucru a fost dovedit de studii multiple, bazate pe metode diverse de investigare: pletismografice; infrasonoscilografice; fluorografice, evidentiind fluxurile sanguine intr-un teritoriu, precum si debitul sangvin, la un moment dat, printr-o anumita zona. Astfel, s-a constatat ca, la trecerea curentului galvanic, circulatia cutanata creste cu pana la 500%, iar cea musculara cu pana la 300% fata de valorile de repaus (inaintea trecerii curentului galvanic). Persistenta fenomenului este de 15-30 minute dupa aplicare. Efectele vasodilatatoare obtinute astfel prin trecerea curentului galvanic sunt superioare altor proceduri fizice, de exemplu, din domeniul hidrotermoterapiei, cum ar fi aplicarea bailor ascendente Hauffe (bai partiale): metodologia acestei proceduri presupune imersia membrelor superioare intr-o incinta cu apa, pornind de la temperatura de indiferenta (la care schimburile de caldura intre organism si mediu sunt minime) si se creste temperatura gradat, cate un grad Celsius pe minut, determinand astfel vasodilatatia in zonele imersate. Clasic, aceasta procedura de hidrotermoterapie partiala se aplica in scopul stimularii unui proces de vasodilatatie in teritoriul coronarian, similara celui produs la nivelul membrelor superioare imersate, datorita faptului ca exista o relatie consensuala intre circulatia membrelor superioare si cord; adica, cele doua teritorii au o reactie vasculara dezvoltata in acelasi sens (raspund in acelasi fel la excitanti, prin vasodilatatie sau vasoconstrictie, indiferent daca excitantul se aplica pe unul dintre teritorii, superficial cutanat sau profund). Deci, trecerea curentului galvanic produce o vasodilatatie superioara acestei proceduri si a altora. Cresterea vascularizatiei locale la trecerea curentului galvanic determina cresterea irigatiei zonei respective si efecte biotrofice; prin aceasta creste gradul de nutritie a teritoriului si, consecutiv, creste resorbtia exudatelor si a edemelor locale. Datorita acestor efecte asupra vascularizatiei periferice, cutanate si musculare, aplicatiile curentului galvanic au indicatii in mai multe tipuri de patologii:
8

acrocianoze; angioneuropatii (suferinte care au la baza tulburari functionale la nivelul vaselor nervilor, mai ales, filetele vegetative); crioparestezii functionale nocturne, mai ales ale membrelor inferioare (exprimate clinic prin amorteli, furnicaturi cu senzatia de rece, alterari vasculare periferice); arteriopatii periferice (afectari de trunchiuri principale vasculare, mai ales, in stadiile incipiente, fara alterari organice importante ale peretelui vascular, cu scaderea elasticitatii acestuia si, deci, a raspunsului vasodilatator); distrofii simpatice reflexe (vechile ,,algoneurodistrofii") ale membrelor, care apar printr-un mecanism de hipersimpaticotonie, declansat de cele mai multe ori posttraumatic.

Actiunea curentului galvanic asupra sistemului nervos vegetativ (SNV) in general Aceasta actiune recunoscuta a curentului galvanic este insa inconstanta si individualizata. Reactia vegetativa la trecerea curentului galvanic depinde de: dominanta tonusului simpatic sau parasimpatic, specifica individului asupra caruia se face aplicarea; locul de aplicare a curentului galvanic; polaritatea. Regiunea de electie, atunci cand se urmareste in mod special influentarea functiei sistemului nervos vegetativ (SNV), este zona cervicala si dorsala superioara, denumita generic ,,gulerul lui Scerbac": acesta va fi locul de aplicare a procedurii, Actiunea curentului galvanic asupra sistemului circulator Schnee a demonstrat pentru prima oara actiunea diferentiata curentului galvanic asupra circulatiei, in functie de polaritatea aplicatiei. Galvanizarile descendente cresc afluxul sanguin din mica circulate catre cord, deci: creste circulatia de intoarcere a sangelui venos din plamani si din membrul superior; creste transportul de sange arterial catre sistemul port. Daca aplicatia este ascendenta: creste circulatia venoasa de la nivelul membrelor inferioare si organelor portale catre cord; creste circulatia arteriala spre plamani si membrele superioare; creste viteza sangelui venos de la inima spre plamani. Exista insa o reactivitate individuala de care trebuie sa tinem seama in cursul acestor aplicatii: rezultatul final va depinde, deci, de reactia individuala a pacientului fata de curentul galvanic, la care se adauga caracteristicile tipului de aplicatie.
5.

Efectele fiziologice si terapeutice ale aplicatiilor curentului galvanic

Datorita actiunilor dezvoltate la trecerea curentului galvanic, aplicatiile curentului galvanic determina urmatoarele efecte fiziologice la nivelul substratului strabatut: Cresterea debitului circulator inclusiv a celui muscular ( de cateva ori; secundar, aceasta crestere participa la obtinerea efectului analgezic in mod deosebit atunci cand durerea are la baza fenomenele ischemice;
9

Dezvoltarea efectului pe trombus, cu conditia ca aplicatia sa se faca transversal prin vas (latero-

lateral), mereu in acelasi sens: - astfel, la 2-3 zile de aplicatie se inregistreaza scaderea volumului si atasarea trombusului la catod (faza I); - iar la circa 5 zile de aplicatie, se produce recanalizarea lumenului vascular spre anod (faza a II-a); acest efect apare numai daca aplicatia se face mereu in acelasi sens; aparitia efectului analgetic ca o consecinta a mai multor mecanisme: 1) stimularea circulatiei, care conduce in principal, la combaterea durerii de tip ischemic; 2) scaderea excitabilitatii la anod, deci dezvoltarea efectului analgetic prevalent la electrodul pozitiv; 3) ameliorarea acomodarii muschiului striat la trecerea curentului galvanic. Toate aceste efecte au la baza, ca mecanism intim celular, cresterea permeabilitatii membranei celulare si deci fenomenul de activare celulara. La baza efectelor terapeutice stau urmatoarele mecanisme: cresterea metabolismului local; cresterea difuziunii tisulare; efectul hiperemiant. Toate aceste efecte rezulta din actiunile curentului galvanic asupra structurilor excitabile strabatute. Aceste mecanisme activate se concretizeaza in: efectul antiedematos datorat imbunatatirii circulatiei in toate teritoriile vasculare (arterial, capilar si, in consecinta, si venos); efectul analgetic, rezultat prin activarea unor mecanisme multiple (circulator, metabolic si nervos, atat local (receptorii), cat si regional (traiectele nervoase); corectarea in mod deosebit prin mecanism circulator si metabolic. Principalele domenii clinice de aplicare a procedurilor de electroterapie bazate pe curent galvanic
6.

Tinand cont de aceste efecte fiziologice si terapeutice, aplicatiile curentului galvanic se utilizeaza in diverse stari patologice: Stari posttraumatice: aplicatiile curentului galvanic sunt utile in acest domeniu de patologie pentru efectele: analgetic, decontracturant, resorbtiv, decongestiv, vasomotor. Rezultatul final al procedurilor galvanice este ameliorarea disfunctiei segmentului afectat. Inflamatii abarticulare - inflamatiile structurilor moi periarticulare (capsula, ligamente, tendoane, muschi): aplicatiile curentului galvanic sunt utile in acest domeniu de patologie pentru efectele: antiinflamator, decongestiv, resorbtiv, decontracturant. Afectiuni nevralgice (inclusiv radiculitele - suferinte ale ramurilor nervilor spinali, inclusiv lombosciatica). Tulburari circulatorii (in principal cele functionale, datorate mai ales unui spasm, fara alterarea de perete): asupra acestor suferinte aplicatiile curentului galvanic actioneaza foarte bine (datorita efectului vasodilatator cunoscut), inclusiv in tromboflebitele acute (datorita efectului asupra trombusului). Afectiuni degenerative de tip artrozic: artrozele apar la diverse nivele ale scheletului uman (mai ales, la nivelul articulatiilor membrelor, indeosebi al articulatiilor portante - membrele inferioare sau al scheletului axial), printr-o multitudine de mecanisme, intre care alterarea circulatorie este determinanta, ea conducand spre o ischemie cronica; aceasta are ca o consecinta majora, la inceput, degradarea structurilor cartilaginoase si periarticulate (consecinta ischemiei cronice progresive si a
10

scaderii nutritiei, si in timp scurt a scaderii rezistentei), ulterior afectarea articulatiei propriu-zise si a componentelor osoase. Aplicatiile galvanice, actionand direct asupra tulburarilor circulatorii, in principal de tip ischemic, intrerup ciclul fiziopatologic al degradarii structurilor articulare, deci pot intarzia evolutia artrozelor si aparitia complicatiilor acestora. Principalele contraindicatii in aplicarea procedurilor bazate pe curent galvanic, ca si in cazul celorlalte proceduri de electroterapie, sunt afectiunile tegumentare de tip: supurativ, alergic, tuberculoza cutanata, neoplaziile cutanate.

7. Principalele forme metodologice de aplicare a curentului galvanic Recapituland cele prezentate anterior, este necesar ca aplicatiile de curent galvanic sa tina seama ca: - curentul galvanic circuland intr-un singur sens are polaritate; - rezistenta electrica cutanata scade la trecerea curentului galvanic, dar datorita rezistentei ohmice mari nu se pot aplica intensitati mari, datorita riscului de arsuri; - rezistenta electrica a tesuturilor profunde scade si ea (poate, chiar mai mult decat cea cutanata), conducand la efecte de tip decontracturant, vasoactiv, analgetic, dar ca, si in acest caz, datorita rezistentei cutanate mari, nu se pot aplica intensitati suficient de mari pentru a avea efecte profunde certe. Aplicatiile se pot face folosind electrozi racordati la un circuit electric prin care trece curent galvanic (galvanizari), sau prin intermediul apei (bai galvanice). Clasic, in aplicatiile de curent galvanic se foloseau electrozi metalici, flexibili (de obicei din plumb laminat). Aparatele moderne folosesc electrozi inclusi in suporti plastici,cu fiabilitate mai mare. Electrozii se aplica pe suprafata de tratat, dupa o prealabila impachetare intr-un material textil umezit. Grosimea materialului textil utilizat este de circa 1-1,5 cm. Dimensiunile electrozilor variaza dupa regiunea de tratat, de la 20 cm2 pana la cateva sute de cm2. Aplicatiile cu electrozi (galvanizarile) sunt de mai multe feluri, in functie de directia si sensul de trecere a curentului galvanic. Astfel: - aplicatia transversala presupune ca fluxul galvanic strabate un segment/zona anatomica de pe fata anterioara spre fata posterioara, sau de pe cea interioara spre cea exterioara; - aplicatia longitudinala presupune ca fluxul galvanic sa strabata segmentul/zona anatomica de la un capat la celalalt; dupa numarul electrozilor utilizati pentru fiecare polaritate, putem avea: aplicatie cu cate un singur electrod la fiecare capat al circuitului (deci, pentru fiecare polaritate), sau aplicatie bifurcata - se aplica cate 2 electrozi la o polaritate (sau la ambele) si, astfel, se acopera o zona mai intinsa cu aceeasi polaritate. Aplicatie sub forma de bai (bai galvanice): este vorba de instalatii care sunt compuse din 4 incinte (vane sau cuve) din faianta sau plastic, racordate la un panou de comanda. Aceste incinte au perete dublu si in interior au electrozi de carbune, orientati spre peretele vanelor, dar izolati. Panoul distributor de curent asigura dirijarea si sensul curentului galvanic. Exists posibilitatea alegerii polaritatii la vane. De obicei, apa trebuie sa aiba temperatura cuprinsa intre 34- 37C. Clasic, se spune ca, cu cat temperatura este mai mare, cu atat se pot aplica intensitati mai mari de curent galvanic, pe care
11

subiectul le poate suporta. De regula, nu se depaseste temperatura de 37 - 38C. Posibilitatile de aplicatie sunt multiple: - aplicatii 4 celulare, descendente (membrele superioare la + si cele inferioare la -), care cresc aportul sanguin in trenul inferior, sau ascendente (membrele superioare la - si membrele inferioare la +) care cresc aportul sanguin in trenul superior, dar se folosesc mult mai rar, deoarece incarca cordul, exagerand efortul acestuia (risc de accidente); aplicatii 3-2-1 celulare, cu diverse orientari ale curentului; - racordarea ruturor vanelor folosite (4-3-2 sau 1) la aceeasi polaritate si plasarea unui electrodplaca indiferent pentru inchiderea circuitului pe alta regiune a corpului, de exemplu, pe torace. Sensul pe care il are curentul galvanic (ascendent, descendent) poate cuprinde intregul organism (aplicatie 4 celulara), un singur hemi-corp (aplicatie 2 celulara membru superior - membru inferior de aceeasi parte), trenul superior sau inferior (aplicatie 2 celulara de membre superioare/inferioare). Aratam mai sus ca daca este necesar ca toate vanele sa aiba aceeasi polaritate (exemplu, poliartrita reumatoida - subiectul are tumefactii dureroase cvasisimetrice atat la maini, cat si la picioare, urmarim in principal efectul analgetic, deci toate 4 vane se racordeaza la +), electrodul de sens invers trebuie aplicat intr-o alta zona a corpului (torace sau spate). Clasic, exista posibilitatea aplicarii curentului galvanic in cazul bailor generate de tip Stanger tehnica aplicata intr-o vana de plastic cu pereti dubli 200/90/65 cm (L/h/1), iar in interiorul peretilor exista electrozi de carbune de retorta. Peretii sunt acoperiti cu un dielectric, pentru ca electrozii sa nu vina in contact cu pacientul. Apa in interiorul vanei are temperatura 36-37 C, intensitatea de lucru pentru aceasta procedura fiind de 1000-1200 mA din care 1/3 ajunge sub forma activa la nivelul organismului uman imersat in aceasta baie. Exista posibilitatea cuplarii electrozilor, la nivel cranial si caudal, la o anumita poiaritate, astfel incat sensul curentului sa fie ascendent sau descendent, ca si in cazul bailor galvanice celulare; electrozii sunt perechi la toate nivelele corpului. Aceasta tehnica este foarte energofaga si, deoarece baile galvanice dezvolta aceleasi efecte, dar cu un consum net inferior, tehnica Stanger a fost abandonata in majoritatea serviciilor de recuperare. Exista posibilitatea aplicarii combinate a unei bai celulare cu un electrod-placa, plasat in alta zona a corpului. Este vorba de o aplicatie in care se cupleaza o baie unicelulara si electrodul-placa: de exemplu, se introduce mana in vana si se aplica electrodul-placa (circa 200 cm2) pe umar, realizandu-se o aplicatie longitudinala. Tehnica cuplarii de acest tip se utilizeaza in sindromul umar - mana, sindrom caracterizat de distrofia simpatica reflexa posttraumatica a mainii, complicata cu periartrita de umar homolateral. De regula, intensitatea este de 10-20 mA, iar durata aplicatiei este de 15-20 min. Observatii privind aplicatiile cu curent galvanic Intensitatea de curent folosita in cazul galvanizarilor la nivelul membrelor inferioare este mai mare decat in cazul acelorasi proceduri la nivelul membrelor superioare. In aplicatiile transversale ale intregului membru superior se folosesc intensitati mari de 10-12 mA, iar in aplicatiile longitudinale sau transversale pe zone mici, intensitatea este de 8-10 mA. In cazul bail galvanice, intensitatea este de 10-25 mA. La membrul inferior, daca se urmareste o aplicatie transversala pe intreg membrul, se folosesc electrozi banda cu lungime de 90 cm, latime 8-10 cm si intensitati mari de 50-60 mA. De regula, aplicatiile la nivelul membrelor, de tip longitudinal sau transversal, pe zone mai mici, au intensitati de 8-12 mA. 8. Ionogalvanizarea
12

Ionogalvanizarea este o procedura de electroterapie prin care, folosind ca vector curentul galvanic, se introduc substante farmacologic active sub forma ionizata, in interiorul organismului, prin intermediul invelisului cutanat. Se vor obtine deci efecte mixte, determinate, pe de o parte, de curentul galvanic, la care se adauga efectele specifice substantelor active introduse, adica ale ionului activ care foloseste ca vector curentul galvanic pentru a penetra tegumentul . Cantitatea de ioni - substanta activa - care intra in cursul procedurii depinde de: 1) intensitatea curentului galvanic folosit (intensitatea mare determina o penetratie mai mare de ioni), dar totusi, dupa o crestere mare la inceput, ulterior intrarea este mai lenta, deoarece pe parcurs procesul se incetineste; oricum, cresterea intensitatii este limitata de rezistenta tegumentului; 2) greutatea moleculara a ionilor - cu cat este mai mica, cu atat intrarea va fi mai usoara si deci cantitatea finala va fi mai mare; 3)incarcarea electrica - anionii intra in cantitate mai mare decat cationii; 4) cantitatea totala de ioni - substanta activa - depinde evident de cantitatea de substanta pusa initial in campul electric. Solutia anodica (beneficiind de incarcarea pozitiva) va atrage ioni negativi - mediul se va acidifia (se acumuleaza H+), ceea ce determina o crestere a conductibilitatii de circa 5 ori. La electrodul negativ (solutia catodica) vor fi atrasi ioni pozitivi -mediul se va alcaliniza (acumulare de ioni HO-), ceea ce conduce la cresterea conductibilitatii de circa 2 ori. Pentru a controla aceste fenomene este necesara folosirea unei solutii de protectie, care sa elibereze circa 0,4 m Eq de substanta neutralizanta la nivelul fiecarui electrod. Astfel, se face acidifiere la catod (combinatie de 5 g NaCl + 6,5 HC1 ad. 1000 ml apa distilata) si alcalinizare la anod (solutie de 5g NaCl + 1g NaOH ad. 1000 ml apa distilata). Folosind aceste substante neutralizante asiguram cresterea transferului ionic. Ionogalvanizarea cunoaste 8 procese de baza, cate 4 la fiecare electrod. Procesul (2) este procesul fundamental la fiecare electrod. Ca metodologie de lucru, este necesara folosirea unor solutii din substanta activa care sa contina de 20 de ori concentratia normala a substantei active, pentru a asigura penetrarea a circa 2 mEq ioni activi, cationi la anod si anioni la catod. Deoarece, in cursul procedurii, se utilizeaza solutii normal/10 (N/10), deci cu concentratia de 10 ori mai mica decat normal, pentru a asigura penetrarea a 2 m Eq substanta activa, teoretic, este nevoie de 20 ml solutie N/10: in practica, se vor folosi circa 20-30 ml solutie N/l 0. Solutiile de protectie, (bazica) alcalina la anod si acida la catod, trebuie sa dea circa 0,4 mEq pentru a asigura o protectie eficienta. Utilizand mai multe straturi hidrofile, eficienta creste mai mult: eficienta la anod atinge circa 75 %, in vreme ce la catod doar circa 60 % deoarece cationii au o capacitate de franare mai mare. Densitatea de curent utilizata in general este de 0,1 mA/cm2. Doza totala de curent va depinde de: suprafata electrodului; densitatea de curent aplicata. Astfel, de exemplu, pentru un electrod de 100 cm2, la o densitate de curent de 0.1 mA, vom avea 10 mA/doza, in timp ce pentru un electrod de 200 cm 2, la aceeasi densitate de curent de 0.1 mA, vom avea 20 mA/doza. Timpul de aplicare este de regula de 30 de minute. Intotdeauna. ionogalvanizarea va respecta relatia conform careia: Densitatea de curent x timpul (numar minute) = 3 In acest fel, daca intensitatea aplicata creste, este necesar ca durata aplicatiei sa scada proportional, pentru a respecta relatia matematica. In teorie, conform acestei relatii, s-ar putea aplica intensitati mai
13

mari pe durate mai mici, care sa asigure introducerea unor cantitati mai mari de substanta activa ionizata; acest lucru ramane pur teoretic, intensitatea aplicatiei (densitatea si, ulterior, doza de curent) fiind limitata (la 0,1 mA), de rezistenta mare a tegumentului la curent galvanic, deci, de dezvoltarea unei cantitati mari de caldura si riscul major de arsura. Oricum, aplicatia necesita o perioada mai lunga, conform relatiei matematice, de 30 de minute: sub 20-30 de minute, nu se atinge pragul de echilibru, deci aplicatia nu este eficienta. Ionogalvanizarea este o procedura de electroterapie deosebit de utila in programele complexe de recuperare. Avantajele principale ale ionogalvanizarii sunt: l) se introduc doze mari de substanta activa cu cantitati relativ mici de solutie a acelei substante, adica atat cat se asaza sub electrod, atat va fi vehiculat de curentul galvanic. Din punctul de vedere al randamentului. care este maxim, avantajul procedurii este de terapie locala perfecta; 2) penetratia in corion este mai mica, fie traversand straturile, fie trecand, chiar direct, prin foliculii pilosi si canalele glandelor sudoripare.Important este insa faptul ca in derm se formeaza depozite de substanta activa, de la nivelul carora resorbtia se produce lent, efectul prelunginduse: deci, procedura are efect-depot; 3) are loc o repartitie uniforma a substantei active ionizate pe toata suprafata electrodului, putandu-se realiza o delimitare precisa a zonei de aplicare, explicita, dupa forma electrodului; 4) procedura este foarte bine dozata - in permanenta, se stie ce cantitate activa este sub electrod si ce cantitate va patrunde in tegument: 5) prin ionogalvanizare, se introduc substante ionizate, deosebit de active farmacologic, care realizeaza reactii rapide, evitandu-se efectele secundare la nivelul altor organe si sisteme (exemplu, efectele gastro-intestinale in cazul administrarii orale a acelorasi substante active); 6)ionogalvanizarea este o metoda perfect sterila. Nu trebuie insa neglijat faptul ca ionogalvanizarea prezinta si unele dezavantaje, dintre care cel mai important dezavantaj il constituie penetratia superficiala: procedura face ca ionii substantei active sa ajunga in tegument, dar acestia nu pot depasi zona corionului. Procedura dezvolta reactii la nivelul receptorilor cutanati, declansand mecanisme reflexe metamerice cu punct de plecare la nivelul tegumentului si cu efect la mare distanta, deci ionogalvanizarea poate fi considerata si folosita ca terapie reflexa. Principalele aplicatii ale ionogalvanizarii sunt urmatoarele: farmacologia bolilor de piele; anestezia pielii, prin folosirea unor anestezice locale (de exemplu, procaina) asociate cu un vasoconstrictor local (adrenalina), astfel incat combinatia sa asigure o anestezie mai intensa si mai indelungata; ca terapie reflexa: a) stimuleaza receptorii cutanati, care vor activa reflexele la distanta, cu efecte diferite; b) stimuleaza circulatia cutanata, si consensual, din alte teritorii; se utilizeaza pentru unele substante simpaticotone - pentru testarea efectelor alergice cutanate, sau pentru testarea efectelor medicatiei vegetotrope. Modalitatea de aplicare a ionogalvanizarii presupune utilizarea de electrozi metalici, de obicei de 0,5 mm grosime, plastici, rezistenti electrochimic si cu colturile rotunjite. Acestia sunt inveliti intr-un strat hidrofil, mai gros, format din 10-15 straturi suprapuse, formand un strat total de circa 5 mm grosime. Acest strat se imbiba cu cele 20-30 ml solutie N/10 de substanta activa (cantitatea calculata pentru un electrod de 100 cm2) . Se adauga solutia de protectie la electrozi, cu circa o ora inainte de
14

aplicare (vezi mai sus compozitia solutiilor de protectie la cei doi electrozi). Doza de curent este de 0,1 mA/cm2. Principalele substante active folosite in ionogalvanizare La anod - vom avea solutiile la care substanta activa ionizata va fi reprezentata de ionul pozitiv. In cele ce urmeaza, vom prezenta succint modalitatea de obtinere a ionului activ (tipul de solutie) si principalele efecte determinate de acel ion activ, pentru care il si aplicam prin ionogalvanizare: K+ se obtine din 6g KC1 la 1000 ml apa distilata sau din 1,2 g KOH la 1000 mi apa distilata; efect sclerolitic; 2+ Ca : se obtine din 5,5g CaC12 la 1000 ml apa distilata; efect spasmolitic pe musculatura spastica superflciala; L i+ : din 3,5g Li Cl la 1000 ml apa distilata; >din 0,6g LiOH la 1000 ml apa distilata; se foloseste in atacul de guta; 2+ Mg : din 18g MgSO4 +0,5g NaOH la 1000 ml apa distilata; efect sedativ, analgetic, desensibilizant; 2+ *Cu din CuSO4, 1% in vane; din 25 g CuSO4 la 1000 ml apa distilata, daca se face solutie; rol dezinfectant local sau pentru suprafete mari; 2+ *Zn din 30 g ZnSO4 la 1000 ml apa distilata; rol dezinfectant; Aplicarea pentru anestezice la piele - cu novocaina, procaina sau xilina Se aplica procaina in: sol 1 se realizeaza din 33 g procaina hidroclorica la 1000 ml apa distilata; sol 2 se realizeaza din 0,5 mg NaSO4 la 1000 ml apa distilata.10 ml sol 1 + 1 ml sol 2 = substanta pentru ionogalvinizare Inainte de ionogalvanizarea cu procaina, se aplica adrenalina (1-2 fiole), care produce un efect vasoconstrictor; ulterior se aplica combinatia anestezica si se va obtine un efect de mai lunga durata. O alta varianta de prelungire a efectului anestezic este cea de alcoolizare prealabila a zoneitinta cu 10-20 % etanol si, ulterior, aplicarea anestezicului; se obtine astfel un efect anestezic semnificativ mai lung. Procaina are un efect superficial pe tegument, dar si unul profund, antrenand efecte cu dezvoltare metamerica Acetilcolina se utilizeaza tot la anod, in cazul angiospasmelor, ulcerelor varicoase sau tromboflebitelor. Se foloseste o solutie 0,5% acetilcolina hidroclorica. Se vor dezvolta local efecte colinergice. Histamina se aplica tot la anod. Substanta se foloseste in doua variante: 1 fiola de histamina 1 % la care se adauga 20-25 ml apa distilata, sau 0,lg histamina clorat la care se adauga 250 ml apa distilata; - substanta este foarte activa, ceea ce impune foarte mare prudenta, mai ales la prima aplicatie; - doza de curent va fi la jumatate (densitatea de curent = 0,05mA/cm2); - timpul de aplicare va fi scurt; daca substanta este tolerata, timpul va creste treptat;
15

- primul parametru care creste este timpul, ulterior creste si doza. Substanta de tip enzimatic, hialuronidoza, este indicata in tratamentul edemelor cronice, mai ales declive, organizate fibros sau in inflamatii cronice. Substanta are capacitatea sa treaca in corion si apoi subcutanat, dezvoltand un efect enzimatic si facilitand dezorganizarea aderentelor intre planuri, a fibrozarilor si, consecutiv, activarea resorbtiei edemelor. Procedura de utilizare a hialuronidazei in ionogalvanizare presupune cantitati mari de substanta - sute de ml. Combinatiile folosite sunt: 1 fiola hialuronidoza + 1 fiola apa dublu distilata + 25 ml solutie compusa (din 11 g acetat de Na + 1 g acid acetic glacial la 1000 ml apa distilata). Solutia rezultata se dilueaza la N/l 0 si se pun 200-300 ml substanta la electrod. La catod - substanta farmacologic activa are ionul negativ activ, penetrant in corion. Iata cateva dintre cele mai folosite substante active: I se obtine din 14 g KI + 5,6 g HCL; se elibereaza I- si se adauga 1000 ml apa distilata; are efect resorbtiv sclerolitic si analgetic; se resoarbe de la nivelul pielii si se depoziteaza in organele-zone de depozit pentru I-, respectiv tiroida si ficatul, de unde se obtin, in timp, efecte la distanta. In 35 min poate intra pana la 1 mg I- activ in depozite; acidul salicilic din 32 de grame salicilat de Na + 1 g HC1 N/l 0; solutia astfel obtinuta este aplicabila direct sub catod; efectele principale sunt antiinflamator local, analgetic, keratolitic;
acidul ascorbic fiola de 5 ml 10% + 20-25 ml apa distilata - amestecul se aseaza direct sub catod;

efect antiinflamator; antibiotice - actualmente este contraindicata aplicarea acestora prin inogalvanizare, deoarece apar reactii alergice, uneori deosebit de violente, conducand la riscuri majore, chiar vitale.

9. Curentul galvanic concluzii La trecerea curentului electric continuu prin tesuturi se produc fenomene fizice complexe care sunt influentate de structura neomogena, din punctul de vedere atat al rezistivitatii, cat si al conductibilitatii. Proprietatile electrice pasive ale tesuturilor, evidentiabile la trecerea curentului electric, in general, si a curentului electric continuu (galvanic), in special, sunt: rezistenta electrica reala (ohmica); rezistenta de reactie; procesul de polarizare tisulara. Curentul galvanic are sens de curgere unic si continuu, din aproape in aproape: datorita deplasarilor structurilor intime ale tesuturilor, pe baza incarcarii electrice, -prin procese complexe de:
16

electroliza pentru solutiile minerale, electroforeza pentru solutiile coloidale si electroosmoza, chiar conducere

protonica

pe

baza

ionilor

de

H+.

La nivel tisular, conducerea curentului electric se produce: 1) la nivel intercelular; 2) la nivelul membranelor celulare, incarcate electric; 3) la nivel citoplasmatic; 4) la nivelul structurilor intracelulare. Pentru efectele fiziologice sunt importante structurile biologice cu excitabilitate specifica: -celulele musculare, care au reactivitate si excitabilitate specifica; sunt structuri electric active, adica au incarcare electrica si - centrii nervosi; prezinta o diferenta de potential electric. - senzorii; - conductorii nervosi. La trecerea curentului galvanic are loc un proces dinamic, activat la inchiderea si deschiderea circuitului, care determina modificari ale calitatii tesuturilor strabatute, pe tot intervalul de trecere. Curentul galvanic curge intr-un singur sens, ceea ce determina aparitia polarizarii tisulare. La curentii alternativi nu apare fenomenul de polarizare tisulara, deoarece are loc periodic schimbarea polaritatii curentului. Rezistenta tisulara la trecerea curentului galvanic, sinonima cu rezistenta ohmica (reala), are o evolutie bifazica: initial, prezinta o scadere hiperbolica rapida, apoi lenta, iar la finalul procedurii se inregistreaza o crestere exponentiala, intai rapida, apoi lenta . curentul polarizant creste exponential, apoi foarte lent, in sens invers cu scaderea rezistentei; apare un echilibru in circa 20 - 30 minute; acest fenomen apare pe toata durata trecerii curentului galvanic si pe toata lungimea parcursa de curentul galvanic; nivelul acestor modificari depinde de: -intensitatea curentului galvanic care strabate structurile; - lungimea caii parcurse; -direct proportional de rezistenta tisulara. Concluzia practica desprinsa din analiza fenomenelor produse la trecerea curentului galvanic este aceea ca la inceput intensitatea trebuie sa fie mica pentru ca rezistenta la trecerea curentului este mare, dar in timp, datorita scaderii rezistentei, trecerea curentului este facilitata si se pot administra intensitati mai mari. Nu trebuie neglijat nici faptul ca rezistenta cutanata mare la trecerea curentului galvanic (de 2-3 ori mai mare fata de alte tesuturi) face ca deplasarea ionica sa fie lenta, de circa 600-900 ori mai lenta decat in alte tesuturi: de aceea, este necesar ca aplicarea curentului galvanic (galvanizarea) sa se faca pe termen lung, minimum 20-30 de minute pentru atingerea nivelului de echilibru al fenomenelor. Depolarizarea tesuturilor este fenomenul contrar polarizarii, care urmeaza intreruperii curentului prin deschiderea circuitului, si este mai lung, la inceput opunandu-se polarizarii printr-o scadere hiperbolica (scurt curent de sens opus). Deci, depolarizarea tisulara: - recunoaste ca mecanism difuziunea ionilor inapoi, fata de locul unde au fost deplasati de curentul de polarizare; - este vorba de un proces activ, care se declanseaza dupa intreruperea curentului;
17

- este un proces mult mai lent decat polarizarea anterioara, - este un proces spontan, dependent de reactia tisulara la trecerea curentului galvanic; - explica circa 1 /3 din hiperemia activa tisulara produsa la trecerea curentului galvanic, determinand

vasodilatatia, care genereaza cresterea debitului circulator. Intre polarizare si rezistenta exista un echilibru, evolutia ambelor fiind controlata de trecerea curentului galvanic. Modificarile de vascozitate tisulara, mai ales la nivelul membranelor celulare, determina modifi-carea rezistentei. Modificarile potentialelor de membrana (prin modificarea incarcarii ionice) determina si modificarile de vascozitate ale membranei celulare, ducand la cresterea permeabilitatii si scaderea rezistentei de membrana. La trecerea curentului galvanic se produc modificari ale concentratiilor ionilor extracelulari, conducand la aparitia curentului de polarizare si declansand depolarizarea membranei, proces care atinge un echilibru in circa 30 de minute, determinand cresterea permeabilitatii membranei celulare si scaderea rezistentei electrice a membranei celulare. Daca vrem ca procesul sa continue, dupa 30 de minute crestem sau scadem intensitatea curentului, pentru a depasi procesul de adaptare, instalat o data cu echilibrul intre fenomene. Intreruperea curentului galvanic determina revenirea concentratiei ionilor extracelulari la valoarea initiala, scaderea fenomenului de polarizare pana la 0, urmand apoi o depolarizare rapida. In urma acestor fenomene, membrana se repolarizeaza, se reface potentialul de membrana initial (de repaus), care se va exprima prin cresterea rezistentei electrice tisulare, o data cu impermeabilizarea membranei pentru Na+ (caracteristici ale starii de repaus a membranei celulare). Valoarea polarizarii este un indicator al efectelor trofice tisulare, aparute ca urmare a acestor mecanisme flziologice. Efectele profunde ale aplicatiilor de curent galvanic sunt cu atat mai importante, cu cat intensitatile de aplicare a curentului galvanic sunt mai mari, dar riscul de leziuni la piele impiedica aplicarea de intensitati prea mari, care ar determina efecte profunde certe si, in aceste conditii, se prefera aplicatii lungi, ce scad rezistenta electrica si cresc permeabilitatea.

18