Sunteți pe pagina 1din 4

Factori conditionali ai învãtãrii

MOTIVATIA

1. Motivatia învãtãrii. Structura internã a motivatiei


2. Tipuri de motive specifice activitãtii de învãtare
3. Situatii motivationale specifice învãtãrii scolare

1. Motivatia învãtãrii
Conceptul de motivatie
Motivatia desemneazã ansamblul factorilor care declanseazã
activitatea omului, o orienteazã selectiv cãtre aqnumite scopuri sI o sustine
energetic. Motivatia cuprinde totalitatea elementelor stimulative interne
atât a trebuintelor, impulsurilor de ordin fiziologic cât sI a unor formatiuni
mai complexe dobândite în cursul vietii ca trebuinte secundare, interese,
aspiratii, convingeri, ideal, conceptie despre lume sI viatã.
Motivatia un factor intern care împreunã cu alti factori contribuie la
manifestarea în conduitã. DesI este un stimul care din interior determinã
individul sã întreprindã actiuni în directia unui anumit scop, motivatia are o
origine externã. P.Golu sustine cã motivatia este un model subiectiv al
cauzalitãtii externe.

Structura internã a motivatiei


Componentele motivatiei sunt cunoscute sub denumirea genericã de
factori motivationali, de motive sau trebuinte. Dintre aceste componente,
în literatura de specialitate sunt mentionate: trebuinta, impulsul, dorinta,
intentia, valenta, tendinta, aspiratia sI interesul.
Trebuinta în forma sa activã, precizeazã P.Popescu-Neveanu este
un act de semnalizare a modificãrilor care intervin în sistemul organic sI în
sistemul personalitãtii. Trebuinta semnalizeazã cerintele de reechilibrare
sub forma unor stãri sI imbolduri specifice.
Psihologul american A.Maslow organizeazã trebuintele într-o
structurã cunoscutã sub denumirea de piramida trebuintelor. Pornind de
la bazã cele 7 categorii de trebuinte ale piramidei sunt:
• trebuinte fiziologice;
• trebuinte de securitate;
• trebuinte legate de apartenentã sI dragoste;
• trebuinte de apreciere sI stimã;
• trebuinte de cunoastere;
• trebuinte estetice;
• trebuinte de autoactualizare, de autorealizare sI valorificare
a potentialului propriu.
Impulsul constã în aparitia unei excitabilitãti accentuate a centrilor
nervosI corespunzãtori, proces care este provocat de deficitul de substante
din organism. De regulã impulsul precede trebuinta, dar aceasta se
realizeazã tocmai datoritã aparitiei lui. Psihologic, impulsul este trãit ca o
stare de activare, de pregãtire a actiunii.
Dorinta este expresia psihologicã a trebuintei constientizate. În
general, orienteazã individul spre scop, dar între dorintã sI scop se
interpune un interval de timp, un ansamblu de mijloace. Oamenii pot
controla voluntar selectia, împlinirea sau reprimarea dorintelor.
O formã de manifestare a dorintei este intentia. Aceasta marcheazã
orientarea motivului spre scopuri sau proiecte. Se referã la ceea ce
subiectul doreste sã facã. Existã intentii imediate (de a aprocura un curs) sI
intentii pe termen lung ( de a termina facultatea).
O altã formã a dorintei este tendinta de a actiona. În acest caz întrã
în relatie obiectul cãtre care se orienteazã impulsul sI valenta acestuia.
Valenta o reprezintã calitatea care o dobândeste obiectul în relatiile
dinamice dintre organism sI obiectele care intrã în sfera satisfacerii
trebuintelor. Valenta unui obiect este cu atât mai mare cu cât stimuleazã
într-o mãsurã mai mare activitatea de satisfacere a unei anumite trebuinte.
Nu putem vorbi de existenta unor forte dinamice, motivationale,
numai prin ele însele, ci totdeauna în relatie cu obiectele, rezultatele,
situatiile care le satisfac sI cerintele cãrora le corespund, reflectate în
mintea omului sub formã de imagini, idei, convingeri, aspiratii, etc.

Tipuri de motive specifice activitãtii de învãtare


Marea diversitate a motivelor învãtãrii scolare impune ordonarea lor
în anumite categorii. Criteriile de clasificare a motivelor actvitãtii de
învãtare sunt numeroase sI diferã de la un autor la altul.
Cele mai concludente criterii sunt:
-criteriul privind relatia motiv-învãtare-scop
Întreaga activitate de învãtare a elevilor, a studentilor este sustinutã sI
orientatã de anumite motive sI orientatã în vederea atingerii unor scopuri.
Motiv al învãtãrii poate fi o dorintã, un interes, o idee, un ideal, o aspiratie,
ca rezultat al reflectãrii în constiinta lor a realitãtii, a anumitor cerinte:
familiale, personale, sociale, profesionale.
Scopul se regãseste în obiectivul, în ceea ce-sI propune sã obtinã
subiectul prin activitatea de învãtare. În mod curent, scopul este orientat
motivului sI odatã fixat, consolideazã motivatia care l-a impus. Atunci
când scopul este extern fatã de activitatea de învãtare, eficienta învãtãrii
depinde de semnificatia pe care o are scopul propus pentru cel în cauzã. În
aceastã situatie este vorba de motivatie extrinsecã.
În situatia în care scopul activitãtii este intern, deci învatã pentru cã
învãtarea ca atare îi dã satisfactie este vorba de o formã superioarã de
motivatie sI anume motivatia intrinsecã.
-criteriul continutului psihologic al motivelor;
Acest criteriu are în vedere faptul cã motivele care îi determinã pe
elevi sã învete iau întotdeauna forma unor variabile psihice: interese,
sentimente, aspiratii sI convingeri. În acest sens se propun motive
cognitive sI motive de interes, motive de ambitie, motive de teamã.
-criteriul valoric;
Grupeazã motivele învãtãrii scolare având în vedere douã aspecte:
valoarea socio-moralã a scopurilor urmãrite sI caracterul adaptativ al
motivelor. Prima perspectivã: anume valoarea socio-moralã conduce la
gruparea motivelor învãtãrii scolare în 2 categorii: MOTIVE SOCIALE,
atunci când învãtarea vizeazã scopuri utile societãtii sI MOTIVE
INDIVIDUALE. A doua perspectivã a criteriului valoric, anume caracterul
adaptativ permite gruparea lor în motive pozitive sI motive negative.
-criteriul aspectului temporal al motivelor.
Vizeazã deschiderea trãirii motivelor care poate fi limitatã la situatia
prezentã sau poate depãsI spatiul sI cadrul direct. În functie de acest
criteriu motivele pot fi momentane, apropiate sI de perspectivã.

3. Situatii motivationale specifice învãtãrii scolare


Activitatea de învãtare de tip scolar se desfãsoarã într-un cadru
situational extrem de complex care cuprinde componente numeroase ca:
potentialitãti intelectuale, reactii afective, fond motivational, predispozitii,
aptitudini.
Pornind de la premisa cã în fiecare elev existã anumite tendinte
pozitive nespecifice legate de trebuinta de reusitã, de împlinire, de
competentã, în scoalã se pot crea anumite situatii care sã sã stimuleze, sã
amplifice aceste resurse sI sã influenteze astfel eficienta învãtãrii.
Situatiile motivationale specifice sunt: situatia de control, de
competitie, situatia de joc sI performanta.

Situatia de control
• Controlul ca situatie motivationalã presupune o comparatie între
fenomenul controlat sI modelul corespunzãtor. În acest actde
comparatie, de identificare, elevul este dirijat la început din afarã, de
cãtre adult sI are nevoie de control exterior îndelungat.
Cunoasterea rezultatului de cãtre copil actioneazã ca întãrire, ca
motivatie ce ia nastere în urma efectuãrii formelor de control: interior sI
exterior.
Orice control al actiunii de învãtare reprezintã un factor motivational
numai dacã este localizat în timp.
Principalele forme de control sunt:
-controlul cognitiv sau intrinsec-opereazã prin administrarea de cãtre
subiectul însusI a recompensei sI a pedepsei, oferã evaluare continuã,
formativã.
-controlul prin constrângere sau extrinsec este administrat pe cãi
exterioare, este secvential.
Efectul neîntârziat al controlului are consecinte dãunãtoare atât în
privinta întelegerii materialului nou predat cât sI în pregãtirea lectiei acasã.
Situatia motivationalã de control asigurã mobilizarea unor motive intrinseci
ca: autoaprecierea, autocontrolul, autoafirmarea iar toate acestea
contribuie la realizarea motivului de competentã, formã superioarã de
recompensã.

Situatia de competitie
Creeazã posibilitatea manifestãrii dorintei de a excela în activitatea
de învãtare, determinând mobilizarea trebuintelor de exprimare a eului, de
afirmare, de performantã.
Competitia este pozitivã mai ales sub aspect cantitativ. Observatiile
asupra comportamentului competitiv sugereazã cã motivul de competitie
intensificã efortul motor dar nu îmbunãtãteste calitatea actiunilor.
Standardul sistemului de notare, al obtinerii burselor determinã în g
elevilor un spirit competitiv în care investesc multã energie.
Spiritul competitiv depinde de gradul de expectare a succesului de
cãtre subiect. În scoalã, elevul trebuie a fi deprins a se depãsI mai degrabã
pe sine decât pe altul, sansele sale de reusitã fiind mult mai sigure decât
atunci când I se cere sã intre în competitie cu altii sI mai ales cu elevii
eminenti. Influenta situatiei motivationale de competitie depinde de
dificultatea sarcinii, tipul de temperament, trãsãturile de vointã, capacitatea
de a-sI constientiza posibilitãtile în raport cu cerintele.
Când situatia de competitie face apel la rivalitate, trebuie astfle
dirijatã încât sã se evite aparitia manifestãrilor negativecare sporesc odatã
cu înaintarea în vârstã.

Performanta-ca factor motivational


Performanta reprezintã o actiune al cãrei efect este superior
nivelului comun sI poate constitui chiar un record. În termenii teoriilor
învãtãrii, performanta este reactia de rãspuns la actiunea repetitivã a
stimulilor.
Atât reusita cât sI escul ca forme de manifestare ale performantei
lasã în urma lor tensiuni motivationale. Din aceste considerente,
performanta este un aspect al motivatiei. Aprecierea, reamintirea
succesului sau esecului se aflã în strânsã legãturã cu imaginea de sine, iar
nivelul eului se concretizeazã în nivelul de aspiratie. Nivelul de aspiratie
include atât asteptãrile cât sI imaginea de sine. Aceasta determinã motivul
de performantã care indicã ambitiile sI performantele subiectului.
Supraestimarea posibilitãtilor condamnã subiectul la o viatã plinã de
esecuri, iar subestimarea conduce la ratarea unor scopuri, performante
posibile, realizabile.