Sunteți pe pagina 1din 7

O sam de cuvinte

Ion Neculce
In fata cronicii, Ion Neculce asaza 42 de legende istorice, sub titlul "O sama de cuvinte" despre care spune ca sunt "audzite din om in om, de oameni vechi si batrani, si in letopisetu nu sunt scrise" si care ilustreaza evenimente ce au cutremurat "saraca Tara Moldova". Neculce pune in introducerea Letopisetului aceste legende, carora autorul le acorda o anumita valoare documentara, dar lasa pe cititor sa aprecieze veridicitatea intamplarilor povestite, "cine va ceti si le va crede, bine va fi, iara cine nu le va crede, iara bine va fi; cine precum ii va fi voia, asa va face". Definitie: Legenda este o specie a literaturii populare si culte, apartinand genului epic, in proza sau in versuri, redusa ca dimensiune, in care se utilizeaza elemente miraculoase sau fantastice pentru a explica geneza sau cauza unui eveniment, a unui personaj, a unor fiinte sau lucruri existente in realitate. Legendele se clasifica in legende mitologice (se atribuie originea, existenta si caracteristicile fenomenelor explicate unor fapte si fiinte imaginare, supranaturalE) si legende istorice (pentru explicarea unor evenimente si personaje

reale, apeleaza la fapte si personalitati istorice preluate mai ales din foloclorr).Termenul de "legenda" provine din latinescul "legenda" sau frantuzescul "lagende", care inseamna "ceea ce trebuie citit, naratiune". Subiectul catorva legende: Legenda III povesteste un episod din domnia lui Stefan-voda cel Bun, "cand s-au apucat sa faca manastirea Putna". Alegand locul viitoarei manastiri, voda a luat cu sine "pre vatavul de copii si pre doi copii din casa", pentru a stabili locul zidirii, prin tragere cu arcul de pe "un varvu de munte". Primul a tras cu arcul Stefan-voda si unde s-a infipt sageata acolo s-a hotarat sa fie "prestolul" (masa din mijlocul altarului - n.n.). Locul unde a ajuns sageata vatafului de copii a marcat poarta manastirii, iar unde a cazut sageata unuia dintre copii "au facut clopotnita". Se zice ca sageata celuilalt copil s-a infipt mai departe decat se dusese sageata lui voda si acesta, manios ca a fost intrecut, i-a "taiat capul acolo" si "pe acel delusel" s-a facut o "bisericufa de lemnu". Manastirea s-a zidit si era "tot cu aur poleita, zugraveala mai mult aur decat zugraveala, si pre dinlauntru si pre denafara". Dupa moarte, Stefan-voda a lasat manastirii "arcul lui si un pahar () ce era in chipul marmurii albe". in timpul domniei lui Constantin Cantemir, "au vinit niste cazaci cu Iesi, cu moldoveni joimiri" (mercenari - n.n.) ca sa jefuiasca manastirea,

amenintand ca, daca sunt impiedicati, vor da foc. Ei au luat atunci "arcul Iui Stefan-voda", iar paharul a stat in manastire pana.in timpul celei de a treia domnii a lui Mihai Racovita, cand, la o petrecere, niste slugi boieresti, "vrand sa se faleasca, au baut la masa cu acel pahar a lui Stefan-voda". imbatandu-se, ei au spart paharul, stricand astfel "un lucru scumpu domnescu si de minune ca acela". Legenda V este cunoscuta sub numele de "povestea aprodului Purice" si relateaza cum, in batalia de la Scheia, cu ungurii, armasarul lui Stefan-voda cel Bun a fost doborat. Atunci, aprodul (paj din garda domneasca n.n.) Purice i-a dat calul sau, dar Stefan-voda, "fiind om micu" de inaltime nu a putut sa-l incalece. Pentru a-l ajuta, aprodul Purice s-a oferit sa se faca "0 movilita", pe care sa se urce voievodul ca sa poata incaleca. Odata suit pe cal, voda i-a spus: "Sarace Purece, de-oi scapa eu si tu, atunce ti-i schimba numele in Purice Movila". Dupa batalie, Stefan s-a tinut de cuvant si l-a facut pe Purice "boier, armas mare" (mare dregator care supraveghea inchisorile si executiile - n.n.). Din acesta sa tras neamul Movilestilor, care au ajuns, mai tarziu, chiar domnitori ai Moldovei. Neculce accentueaza totusi faptul ca pe vremea aceea aprozii "nu erau din oameni prosti (oameni de rand, simpli - n.n.) cum sunt acum, ci era tot ficiori de boieri". Moralizator, cronicarul spune ca si acum ar trebuie ca slugile sa fie la fel de devotate

stapanilor, iar acestia sa stie sa rasplateasca loialitatea lor, asa cum facuse marele Stefan. Legenda X relateaza cu umor cum logofatul Tautu, trimis sol la turci, este primit si servit de catre vizir cu cafea, dar bietul roman nu stia ce fel de bautura este aceea, asa ca, ridicand ceasca, a ciocnit spunand "-Sa traiasca imparatul si vizirul! si, inchinand, au sorbit felegeanul (ceasca de cafea neagra, fara toarta - n.n.), ca alta bautura".

Legenda XXII povesteste patania lui Barnovski-voda, care, aflandu-se in drum spre Poarta, este chinuit de stranuturi. Boierii insotitori ii striga: "Sanatos, doamne, si pre voia marii tale!", dar stranutul nu conteneste pana cand alt boier ii zice: "Viermi, doamne", adica ii prevestea moartea, de teama careia stranutul i-a trecut imediat. Legenda XLI. intre cele 42 de "istorii mai alese", legenda XLI (41) despre Nicolae Milescu Spatarul povesteste destinul senzational al unui mare boier "mandru si bogat", "pre invatat si carturar, si stie multe limbi", fapt pentru care "lui Stefanita-voda ii era pre drag, si-l tind ppe bine, si tot la masa il pune, si sa giuca in carti cu dansul, si la sfaturi, ca era atunce grammatic" (scrib la cancelarie, secretar - n.n.). Satul de atata bme,

spune cronicarul, marele boier a trimis niste scrisori "viclene". Jpii Constantin-voda cel Batran Basarab din Tara Leseasca pentru a-1 scoate "pe Stefanita-voda din domnie". Constantin-voda i-a trimis scrisorile lui Stefanita-voda, care s-a maniat ingrozitor si a poruncit calaului sa-i taie nasul tradatorului, de unde si porecla de Niculai Carnul. Cu nasul taiat si cu sangele pe obraz, spatarul a plecat in Tara Nemteasca, unde a fost tratat de doctori priceputi, ca abia se mai cunostea "nasul ca-i taiat". De rusine, el nu s-a mai intors in Moldova, ci a plecat in Rusia, unde i-a dat invatatura fiului tarului, adica celui care va deveni Petru cel Mare. Plecand intr-o misiune si tarul murind intre timp, Milescu a fost trimis in surghiun la Sibir, iar cand pe tronul Rusiei a venit Petru imparat, I-a adus inapoi la curte, unde "l-au luat iara in dragoste si in mila si l-au pus iar sfetnic". Milescu s-a insurat cu o rusoaica, au avut impreuna "ficiori si nepoti", iar cand a murit, "mare cinste i-au facut imparatul la moartea lui si mare parere de rau au avut dupa dansul".

Stilul Povestitor talentat, Ion Neculce a creat o opera durabila printr-o forta artistica surprinzatoare, prin arta naratiunii si prin arta portretului, avand, intre cronicari, maiestria pe care Ion Creanga o va desavarsi: "Numai Creanga, dintre scriitorii ulteriori a mai putut strecura in

tesatura frazei atatea zicale si maxime, ca Neculce, al carui mestesug in a povesti in pilde ori a imita astfel de vorbire e fara pereche in perimetrul literaturii noastre vechi" (George MunteaN). Proverbele sunt numeroase in letopiset: "Calul raios gaseste copaciul scortos"; "dupa cum este vorba ca nu fac toate mustele mere"; "Pasarea vicleana da singura-n lat". Ion Neculce este si precursorul lui Anton Pann, prin aceea ca in unele fraze enumera proverbele, unele dupa altele: "Paza buna trece primejdia re, mielul bland suge ia doo maice, capul plecat nu-1 prinde sabia". Oralitatea stilului lui Neculce este data si de cuvinte populare expresive, de particularitatile de vorbire ce dau veridicitate textului. De pilda, atunci cand povesteste mazilirea lui Constantin Duca, doamna Maria, fiica lui Brancoveanu, striga munteneste: "Aoleo! Aoleo! ca va pune taica punga da punga din Bucuresti pan-in Tarigrad; si dzau, nu ne va lasa si iar ne vom intoarce cu domnia indarapt". Portretele domnitorilor contureaza personaje literare prin scoaterea in evidenta a unei virtuti, a unui viciu, a unui defect. Gheorghe Duca, un tiran lacom si infatuat, era "om nu pre nalt si gros, burduhos ruman la fata, buzat; barba ii era alba ca zapada". EI a fost "pus intr-o sanie cu doi cai, unul alb si altul murg si cu hamuri de tei" si, pe tot drumul "ocari si sudalmi de audzea cu urechile". Ajuns intr-un sat de langa Suceava, fiindu-i foame, ii cere unei femei putin lapte, dar aceasta,

nerecunoscandu-1, i-a strigat: "N-avem lapte sa-ti dam, c-au mancat Duca-voda vacili din tara; de-l va manca viermii iadului cei neadormiti". Talentul artistic al Iui Neculce se manifesta si in folosirea epitetelor populare expresive, relevante ("bogate nevoi si rusini face turcii betilor oameni"), care dau povestirii o cadenta si o atmosfera proprie nordului Moldovei. Opera lui Ion Neculce a constituit o permanenta sursa de inspiratie pentru scriitorii de mai tarziu, ca Dimitrie Bolintineanu, Vasile Alecsandri, Mihail Sadoveanu. "Aceasta e cronica Iui Ion Neculce: cea mai colorata, mai simpla si mai fermecatoare in naivitatea ei din povestirile asupra trecutului romanesc, opera unui suflet cinstit, a unei minti cumpanite, in care bunul simt natural si intelepciunea castigata ajungeau sa poata inlocui pe deplin insusirile ce se capata prin scoala si printr-o intinsa si aleasa lectura" (Nicolae Iorga - "Istoria literaturii romanesti").