Sunteți pe pagina 1din 12

Traumatismele coloanei vertebrale

Scris de Daniel
dimensiunea fontului

1 comentariu

Traumatismele coloanei vertebrale

Un traumatism de coloana vertebrala rezulta de regula in urma unui accident in urma caruia se produce o
fractura sau daune importante ale coloanei vertebrale in zona gatului sau a spatelui. Aceste traumatisme
se produc fie prin dislocarea a doua sau mai multe vertebre, fie prin fracturarea coloanei vertebrale ori ca
urmare a intreruperii circulatiei sangvine sau a unei presiuni pe coloana.
Oasele care alcatuiesc coloana vertebrala (vertebrele) au nevoie de trei luni sa se osifice in cazul in care
sunt rupte. In orice caz, maduva spinarii nu se mai vindeca (reface) daca este afectata/traumatizata.
Traumatismele coloanei vertebrale produc leziuni grave, atat prin complexitatea lor cat si prin
complicatiile neurologice asociate ce apar la 40% in leziunile cervicale si 15-20% in fracturile toracolombare.
Cauze ale traumatismelor coloanei:

- 45% accidente de trafic rutier;

- 20% accidente de munca;

- 15,9% accidente de sport;

- 15% traumatisme directe prin arme de foc.

Anatomie functionala
Coloana vertebrala formeaza organul axial al corpului uman, structura heterogena complexa formata din
succesiunea alternativa a 33-35 unitati rigide (vertebrele) si 23 unitati deformabile (discurile). Curburile
fiziologice cresc cu pana la 10 ori rezistenta in comparatie cu o coloana rectilinie.

Notiunea de segment de miscare: In 1950 Junghans a permis o abordare mai functionala a structurii
complexe a coloanei vertebrale.

Un "segment de miscare" este format de discul intervertebral cu


ligamentele longitudinale, articulatiile zygapofizare cu ligamentele aferente, metamerul medular cu
perechea de nervi spinali ce trec prin orificiile intervertebrale, spatiul dintre procesele spinoase si
transverse. Notiunea a fost imbunatatita de Schmorl, Schenk, Roaf ce adauga structurile vertebrocostale, musculare si vasculo-nervoase ce deservesc segmentul respectiv care devine segment motor.
Cu exceptia C2 si S1 fiecare vertebra deserveste doua segmente motorii succesive reconstituind unitatea
coloanei vertebrale ca organ axial, prin suprapunere de 23 de ori.
Functiile fiecarui partener in cadrul segmentului motor:

1. Corpul vertebral - asigura functia statica de transmitere a sarcinilor spre etajele inferioare.
Prin geometria si dimensiunile lui corpului vertebral se influenteaza directia si amplitudinea de miscare a
segmentului.

2. Discul intervertebral - elementul determinant al capacitatii de miscare a segmentului. Acesta


controleaza spatiul intervertebral cu implicatii asupra mobilitatii segmentului tensiunii ligamentare
necesara stabilitatii segmentului, alinierii articulatiilor zygapofizare, diametrul orificiului intervratebral.
Raspunde la solicitari axiale, de incovoiere, de torsiune.

3. Articulatiile zygapofizare - definesc axe de miscare si asigura producerea miscarilor in


directii preferentiale, diferite de la un segment la altul. Impreuna cu discul intervertebral contribuie la
transmiterea fortelor de la un segment la altul.

4. Sistemul ligamentar - reprezinta aparatul pasiv de sustinere si de stabilizare a segmentului


motor.

5. Spatiul dintre procesele spinoase si transverse - determina si limiteaza diferitele tipuri de


miscare in functie de particularitatile regionale;

6. Nervii spinali - trec prin orificiile intervertebrale impreuna cu arterele segmentare; constituie
suportul arcului reflex, prin care controleaza gradul de contractie;

7. Muschii care deservesc un segment - sunt muschii autohtoni scurti ai schemei lui Braus
inserati pe doua vertebre adiacente: intertransversari, interspinosi, rotatori, multifizi.

Din punct de vedere mecanic segmentul motor indeplineste doua functii:

Functia statica antigravitationala, de sustinere si de transmitere a greutatii segmentelor corpului,


permitand coloanei vertebrale realizarea pozitiei de ortostatism;

Functia dinamica, de mobilitate prin care coloana vertebrala modifica activ pozitia segmentelor
corpului si participa la realizarea locomotiei.

Mecanisme de producere
Traumatismele coloanei se produc cel mai frecvent prin mecanism indirect - 93%, directia si sensul fortei
agresoare se deduc prin interpretarea imaginilor radiografice.
Multe traumatisme se produc prin actiunea concomitenta a mai multor solicitari iar gravitarea leziunilor
depinde mai curand de combinatia fortelor.

Hiperflexia - miscarea de inclinare excesiva realizata


anterior de un ax transvers ce trece prin segmentul de miscare. Hiperflexia solicita prin flexiecompresiune coloana corpurilor si discurilor intervertebrale, producand fracturi prin tasare cu grade
variabile de cuneiformizare anterioara a corpului vertebral.

Hiperextensia - se realizeaza prin inclinarea exagerata posterior de axul transvers al


segmentului, ca o imagine in oglinda a hiperflexiei. Acest mecanism este caracteristic pentru coloana
cervicala. In hiperextensie se solicita coloana arcurilor vertebrale prin extensie-compresie, realizand
fracturi uni sau bilaterale ale elementelor osoase ale arcului. Cel mai frecvent primele cervicale.

Compresiunea pura (verticala) - solicita in ax vertical elementele coloanei anterioare ale


segmentului. Compresiunea verticala produce fractura centrului corpului vertebral cu deplasarea
centrifuga a fragmentelor.

Hiperflexia laterala - solicita segmentul fata de un ax antero-posterior realizand o inclinare


exagerata spre dreapta sau spre stanga. Depasirea pragului de rezistenta a structurilor segmentului
produce leziuni prin compresie in jumatatea concava a coloanei si leziuni ligamentare prin tractiune in
jumatatea convexa, ce pot merge pana la dislocarea articulatiei zygapofizare.

Forfecarea - este rezultatul unui mecanism de translatie care deplaseaza in plane paralele o
vertebra peste alta, distrugand unitatea segmentului. Aici poate apare forfecarea continutului canalului
vertebral. Acest mecanism apare in accidentele de circulatie cand apar miscari rapide de hiperextensie
urmata de hiperflexie.

Torsiunea - este mecanismul care actioneaza producand distorsiunea prin rotatie a segmentului
motor. Realizeaza fracturi in felie a corpului vertebral asociate cu dislocatii ale articulatiilor
interverterbrale, sau grade diferite de entorse complicate cu leziuni medulare si radiculare.
In traumatologia vertebrala notiunea de "stabilitate" a fost introdusa de Nicoll (1962) si apoi extinsa si
popularizata de Holdsworth (1970). Acesta a evidentiat importanta sistemului ligamentar posterior de a
carui integritate depinde caracterul stabil al unei fracturi sau luxatii vertebrale. Leziunile stabile au un
prognostic bun.
Dupa Bedbrook leziunile stabile sunt: fracturile prin compresie cu o tasare anterioara mai mica de 1/3 din
inaltimea corpului vertebral.
Dupa Guy: leziunile ligamentare in care se pastreaza integritatea ligamentului longitudinal posterior.
Fracturile cominutive cu deplasari mari si fracturile-dislocatie sunt considerate instabile (leziunile instabile
necesita fixare interna/externa).

Examenul clinic

Anamneza - se poate efectua o anamneza subiectiva cand


pacientul este cooperant sau anamneza obiectiva cand pacientul este in coma (de la apartinatori).
Examenul fizic - in cazul unui politraumatism examenul se efectueaza de o echipa multidisciplinara:
anestezist-reanimator, neurochirurg, chirurg generalist si traumatolog. Initial cel mai important stabilizarea
functiilor vitale dupa care cu pacientul dezbracat se examineaza dinspre cranial spre caudal.

Aspectul general foarte important;

Prezenta de torticolis sau fixarea capului cu cele doua maini, indica o leziune cervicala;

Pozitia inerta a membrelor superioare si/sau inferioare indica o paralizie flasca dintr-o tetra sau
paraplegie;

Incontinenta sfincteriana vezicala sau anala este caracteristica leziunilor medulare grave;

Triada: hipotensiune, hipotermie, bradicardie - sugereaza un traumatism al coloanei superioare


cu leziune medulara deasupra lui T6.

Examenul local - debuteaza cu extremitatea cefalica; se


noteaza echimozele si sediul acestora, plagile cranio-cefalice; aplatizare anterioara, echimoza peretelui
posterior al faringelui; otoragia, epistaxisul sau liquoreea asociate cu hematomul mono- sau biocular
sugereaza fractura de baza de craniu. Durerea la compresiune toracica si sau contractura abdominala cu
semnele evidente ale centurii de siguranta sugereaza un traumatism al coloanei toraco-lombare.
Apoi pacientul se intoarce in bloc in decubit ventral si se palpeaza si se percuta toate apofizele spinoase
notandu-se orice denivelare, marire sau micsorarea spatiului interspinos si contractura paraspinala. La
pacientul cooperant topografia zonelor cu modificari senzitive si gradul de impotenta functionala.
Examenul neurologic - Incepe de regula cu evaluarea starii de constienta.
Aprecierea se face utilizand GCS care trebuie repetata la intervale regulate pentru a avea valoare.
Examenul neurologic complet va cuprinde: examenul sensibilitatii, examenul motricitatii si examenul
functiei reflexe a SNC.

Examenul sensibilitatii - se apreciaza sensibilitate subiectiva, spontana de tip durere sau parestezie si
apoi cea provocata, obiectiva, epicritica si protopatica.
Examenul motricitatii - se face sistematic, controland succesiv motilitatea voluntara a principalelor
grupe musculare si apoi forta musculara.
Examenul functiei reflexei - pacientul in soc spinal prezinta absenta intregii activitati reflexe pentru 24
de ore, dupa care incep sa apara spasticitatea, clonusul si reflexele patologice.
Prezenta reflexelor patologice la un pacient fara activitate motorie voluntara presupune o leziune de
neuron motor central iar absenta lor in aceleasi conditii presupune o leziune de neuron motor periferic.
Reflexele patologice:

Babinski: prin atingerea cu acul a marginii externe


plantare in mod normal flexie haluce patologic extensia si rasfirarea degetelor (indica leziune piramidala).
Este un reflex nociceptiv in cadrul reflexului de tripla flexiune, apare prin eliberarea maduvei de influenta
piramidalului. Pana la 3 ani normal.

Oppenheim: extensia halucelui dupa apasarea crestei tibiale, la fel ca Babinski.

Tripla retractie: in leziunile de neuron motor central, prin ciupirea pielii piciorului sau flexia
ultimelor patru degete ale piciorului apare flexia piciorului pe gamba, a gambei pe coapsa si a coapsei pe
abdomen.

Clonusul: rotulei sau piciorului (raspunsul normal o singura contractie patologic mai multe sau
inepuizabil in functie de gravitatea sindromului piramidal).
In cadrul patologiei traumatismelor coloanei pot apare o multitudine de grade si tipuri de leziuni care se
organizeza in doua mari sindroame posttraumatice medulare cu deficit motor complet si cu deficit motor
incomplet. In faza initiala ambele se pot manifesta sub forma socului spinal.

Socul spinal
Pierderea reversibila a tuturor functiilor maduvei spinarii. Este un deficit functional fara substrat anatomic
obligatoriu cu durata medie de 24 ore. Este considerat rezolvat cand apar reflexele situate sub nivelul
traumatismului (reflexul bulbo-cavernos).
Tablou clinic:

paralizie totala a muschilor cu hipotonie accentuata;

abolirea reflexelor cutanate si osteotendinoase;

anestezie pentru toate tipurile de sensibilitate;

atonie vezicala si rectala;

tulburari neurovegetative: staza bronhopulmonara; ileus paralitic; disparitia secretiei sudorale;

tulburari trofice manifestate prin aparitia precoce a escarelor.

(Socul neurogen are parametrii cardiovasculari si apare cand exista o leziune medulara)

Sindromul de leziune medulara completa


Sindromul de leziune completa reprezinta absenta functiilor motorii voluntare si a celor senzitive distal de
nivelul injuriei, in prezenta reflexului bulbo-cavernos. Atata vreme cat acest reflex este absent nu se poate
face diagnostic diferentiat intre socul spinal si transectiunea medulara ca entitate anatomo-patologica.
Evolutia este lenta si infausta. Prognosticul de recuperare este nul. Dupa o perioada variabila se
instaleaza faza II de automatism medular; centrii sublezionali functioneaza autonom, apar reflexele
patologice si in aceasta faza bolnavul tinde sa se reabiliteze(nursing foarte riguros). Apoi faza a III - a sau
terminala, cand incep sa dispara progresiv reflexele automate si complicatiile evolueaza rapid.

Sindromul de leziune medulara incompleta


Se defineste prin persistenta unui grad functional mai mare sau mai mic distal de nivelul injuriei. 90%
din leziunile incomplete se incadreaza intr-unul din sindroamele de mai jos in ordinea frecventei:

1. Sindrom de supresie medulara (Schneider) - apare prin lezarea zonei centrale a


cordoanelor medulare incluzand substanta alba si cenusie. In general pacientii au cvadriplegie cu
membrele superioare mai afectate dacat cele inferioare. Senzitiv variaza extinderea leziunilor, treptat
recupereaza functiile de control sfincterian si chiar ambulatia (mai mult de 50%)

2. Sindrom de compresie medulara anterioara - se caracterizeaza prin pierderea completa a


functiei motorii, sensibilitatii termo-algice sub nivelul leziunii. Prognostic de recuperare slab.

3. Sindrom de compresie medulara posterioara - sindrom rar ce apare prin pierderea


sensibilitatii proprioceptive constiente, vibratorii, tactile, epicritica prin lezarea cordoanelor posterioare.

4. Sindrom Brown-Sequard - apare ca urmare a unei leziuni laterale si se caracterizeaza prin


deficit motor de partea leziunii si pierderea sensibilitatii si termosensibilitatii contralateral.

5. Sindrom de con medular - apare prin lezarea segmentului terminal al maduvei spinarii, si se
caracterizeaza prin areflexie a aparatului urinar si digestiv si motorie a mb pelvine.

6. Sindrom radicular - pune problema recunoasterii mecanismului de actiune si al leziunii,


discala, etc. (paralizie izolata in Sindromul de "coada de cal").

Investigatia radiologica

Investigatie obligatorie, pentru coloana cervicala se poate


recurge in extremis numai la profil. Apoi se decid alte incidente. CT se indica pentru evidentierea precisa
a deplasarii fragmentelor osoase. Mielografia sau azi mai bine RMN pentru Sindroame neurologice
confuzive.
Reconstructii 3D dupa CT.

Complicatii, evolutie si prognostic


Complicatii imediate:

apanajul leziunilor instabile: cele mai redutabile sunt cele neurologice;

leziunile viscerale;

leziuni vasculare;

leziunile musculaturii paravertebrale;

hematomul retroperitoneal, ileusul paralitic;

fractura deschisa.
Complicatii tardive - apanajul calusurilor sau pseudartrozelor rar. Cel mai frecvent cifoscolioza
traumatica care este incadrata la notiunea de calus vicios.

Clasificarea fracturilor
Fracturile corpului vertebral sunt:

liniare;

parcelare;

tasari;

cominitiuni;

fracturi-luxatii.
Fracturile arcului vertebral sunt:

pediculi vertebrali;

masiv articular;

lame articulare;

apofize spinoase;

apofize transverse.
Forme particulare ale fracturilor vertebrale sunt:

dislocatia atlanto-occipitala;

fractura cominutiva a atlasului sau fractura Jefferson;

fractura de ondotoida;

fractura bipediculara a axisului sau fractura spanzuratilor;

hernia de disc traumatic.

Traumatisme medulare la nivel cervical


Leziunile maduvei cervicale inalte sunt frecvent amenitatoare pentru viata, producand tetraplegie si
pareza muschilor respiratorii inervati de nervul frenic (C3-C5). Exista paralizia diafragmului iar respiratia
este posibila doar prin folosirea muschilor respiratori accesori. Leziunile extinse situate in apropierea
jonctiunii maduvei cervicale cu bulbul sunt frecvent letale datorita afectarii centrilor bulbari adiacenti,
conducand la colaps vasomotor si respirator. Leziunile partiale ale acestei zone, in general datorate
traumatismelor, pot sectiona la nivelul decusatiei fibrele tractului piramidal destinate membrelor inferioare,
care trec pe sub cele ale membrelor superioare, conducand la "pareza crurala" a membrelor inferioare.
Leziunile compresive situate in apropierea foramenului magnum pot produce pareza umarului si
membrului superior ipsilateral, urmata de pareza membrului inferior ipsilateral, apoi a piciorului
contralateral si in final membrului superior controlateral; pacientul poate acuza durere suboccipitala cu
iradiere la nivelul gatului si umerilor.
Leziunile produse la nivelul C4 - C5 determina tetraplegie cu pastrarea functiei respiratorii.
In cazul leziunilor localizate la nivelul etajului cervical mijlociu (C5 - C6) exista o crutare relativa a
musculaturii umerilor si abolirea reflexelor bicipital si brahioradial.
Leziunile segmentului C7 cruta bicepsul dar produc pareza extensorilor degetelor si pumnului si
abolirea reflexului tricipital.
Leziunile la nivelul C8 paralizeaza flexia degetelor si pumnului, iar reflexul flexor al degetelor este abolit.
In general, afectiunile maduvei cervicale sunt cel mai bine localizate prin modelul parezei care se
instaleaza, in timp ce deficitele senzoriale au o valoare mai redusa privind stabilirea sediului.
Sindromul Horner (mioza, ptoza si hipohidroza faciala) poate sa apara, de asemenea, ipsilateral cu
leziunile medulare situate la orice nivel.

Traumatisme medulare la nivel toracal

Leziunile maduvei toracale sunt cel mai bine localizate prin identificarea unui nivel senzitiv la nivelul
trunchiului. Dermatoamele senzitive ale corpului sunt reprezentate de markerii de utilitate care se afla la
nivelul mameloanelor (T4) si ombilicului (T10). Pareza membrelor inferioare si disfunctiile vezicii urinare,
intestinului sau ale functiei sexuale pot, de asemenea, sa acompanieze lezarea maduvei toracale.
Musculatura peretelui abdominal, inervata de maduva toracala inferioara, este investigata in timpul
miscarilor respiratorii sau tusei, ori rugand pacientul sa-si inlature degetele in spatele capului in pozitie de
supinatie si sa stea in ortostatism.
Leziunile situate la nivelul T9 - T10 paralizeaza muschii abdominali inferiori, dar cruta pe cei superiori,
avand ca efect deplasarea superioara a ombilicului in timpul contractiei peretelui abdominal (semnul
Beevor) si abolirea reflexelor superficiale abdominale inferioare, dar nu si a celor superioare. In cazul
leziunilor unilaterale, incercarile de a contracta peretele abdominal produc deplasarea ombilicului spre
partea corespunzatoare normala; reflexele abdominale superficiale sunt absente la nivelul sediului
afectat. Durerea de spate pe linia mediana este un semn util in localizarea leziunii la nivelul regiunii
toracice.

Traumatisme medulare la nivel lombar


Segmentele maduvei lombare si sacrate scad progresiv in dimensiuni si leziunile focale ale acestor
segmente sunt mai greu de localizat fata de regiunile cervicala si toracica.
Leziunile situate la nivelul L2-L4 paralizeaza flexia si adductia coapsei, determina pareza extensiei
membrului inferior la nivelul genunchiului si abolirea reflexului rotulian.
Leziunile situate la nivelul L5-S1 paralizeaza miscarile piciorului si gleznei, flexia genunchiului si
extensia coapsei si determina abolirea reflexului ahilean (S1).
Un reflex cutanat util in localizarea afectarii maduvei lombare este reflexul cremasterin, care este
segmentar inervat de L1-L2.

Traumatisme medulare la nivel sacrat si coccigian


Conul medular este terminatia caudala subtiata a maduvei spinarii, cuprinzand segmentele sacrate
inferioare si un singur segment coccigian. Leziunile izolate ale conului medular cruta functiile motorii si
reflexe ale membrelor inferioare.
Sindromul de con medular este distinctiv, constand din anestezie in sa bilaterala (S3-S5), disfunctie
pronuntata a vezicii urinare si intestinului (retentie urinara si incontinenta cu tonus anal lax) si impotenta.
Reflexele bulbocavernoase (S2-S4) si anal (S4-S5) sunt absente. Forta musculara este in mare masura
pastrata. Leziunile conului medular trebuie diferentiate de acelea ale cozii de cal, aglomerarea de
radacini nervoase derivate din maduva inferioara pe masura ce coboara spre gaura intervertebrala de
iesire.
Leziunile cozii de cal sunt caracterizate prin durere posterioara inferioara severa sau durere radiculara
severa, pareza asimetrica la nivelul membrului inferior sau pierderea sensibilitatii, areflexie variabila la
nivelul extremitatilor inferioare si crutarea relativa a functiei vezicale si intestinale.
Leziunile tumorale ale canalului medular inferior pot produce un tablou clinic mixt in care coexista
elemente ale ambelor sindroame, de coada de cal si de con medular.

Tratamentul traumatismelor vertebro-medulare

Un traumatizat caruia i se instaleaza mai mult sau mai putin brusc simptomele, trebuie imobilizat si
transportat intr-un spital de specialitate sub tratament antialgic (nu opiacee) si asigurandu-i functiile vitale.
Evolutia si prognosticul sunt in functie de mecanismul producerii fracturii, starea vertebrelor, primul ajutor,
transportul si tratamentul specializat. In serviciile de ortopedie si traumatologie principala grija este de a
nu transforma o fractura amielinica intr-una mielinica, iar cea mielinica sa fie cat mai rapid degajata de
cauzele care o provoaca. Primul ajutor trebuie sa evite in primul rand agravarea leziunilor, accidentatul,
chiar daca nu acuza dureri, nu va fi examinat clinic amanuntit, pentru a nu-l misca din loc (fac exceptie
cei in pericol, vehicul incendiat, daramaturi din care vor fi scosi atent, fara modificari ale axului coloanei
vertebrale, cu trunchiul sustinut de mai multe brate pentru a nu produce flexii ale coloanei).
Orice accidentat trebuie tratat ca si cand ar avea sigur o fractura de coloana vertebrala de asemeni, in
afara de evitarea modificarii axului longitudinal al corpului, trebuie evitate rotatiile si torsiunile. Asigurarea
permeabilitatii cailor respiratorii, irigarii cerebrale (la hemoragici, socati) printr-un usor Trendelenburg,
instalarea unor dispozitive de imobilizare pe planul dur al targi (minerve, jgheaburi, saltea vacum) si
transportul cat mai rapid si fara zdruncinaturi, constituie cel mai bun tratament initial.
Tratamentul clasic in traumatismele vertebro-medulare fara afectarea maduvei spinarii (amielinice)
consta in:

imobilizare in aparate gipsate sau orteze, in cazurile care nu presupun reducere;

tractiuni continuie prin hamuri sau transscheletice (potcoave craniene de tip Crutchfield),
capestre speciale (Glisson), corset "Halo-traction" pentru coloana cervicala.
Pentru fracturile vertebrale toracale si lombare se foloseste masa ortopedica pentru reduceri, acestea
oferind si posibilitatea unor manevre secundare, direct pe focar sau la distanta, in afara tractiuni in ax. Se
pot folosi si alte manevre de flexie sau extensie, dar care in orice caz, vor fi executate de specialisti.
Imobilizarea gipsata se face in corsete care trebuie sa cuprinda suficient trunchiul, capul, bazinul, pentru
a asigura repausul absolut al focarului.
Tratamentul chirurgical al fracturilor instabile sau cominutive care afecteaza maduva spinarii (mielinice)
cu sau fara sectionare totala consta in:

osteosinteza cu placa si suruburi fixate in pediculi sau fixate anterior in corpurile vertebrale supra
si subiacent de vertebra traumatizata (vertebroctomia in fracturile cominutive);

tije posterioare fixate la lame (Luque) sau pediculi (Cortel-Duboset, Harrington);

fixarea dubla antero-posteriora este indicata in leziunile complexe cu mare instabilitate;

vertebroplastia (o metoda mini invaziva) recomandata in fracturile simple;

laminectomia sau hemilaminectomie pentru decompresie medulara.

Prin aceste proceduri chirurgicale se urmareste restaurarea situatiei anatomice normale, evitarii
complicatiilor si sechelelor in favoarea recuperarii functionale a pacientului.
Tratamentul cu celule stem in traumatismele medulare: Celule stem sunt acele celule inca
nediferentiate, care au capacitatea de se transforma in diverse tipuri de celule si, mai apoi, de a forma
orice tip de tesut din corp (celule precum cele din piele, ficat, inima, creier etc).
Organismul uman contine peste 220 de tipuri diferite de celule, fiecare cu caracteristici proprii tesutului
din care fac parte: tesut muscular, tesut osos, tesut nervos, tesut adipos, tesut conjunctiv, etc. Toate
aceste tipuri de celule isi au originea intr-un singur tip de celula, celula stem care poate sa se
diferentieze, transforme in 220 de feluri de celule, sub diferiti stimuli din organism, pe baza informatiilor
genetice. Celula stem, fiind capabila sa se transforme in orice tip de celula, iar procesul prin care ea da
nastere unor celule cu caracteristici specifice unui anumit tesut. Celulele stem sunt introduse in timpul
interventiei chirurgicale in focarul lezional.
Tratamentul medicamentos: S-a demonstrat clinic ca administrarea intravenos, cat de repede posibil, a
unei doze mari din steroidul methylprednisolone (30 mg/kg urmat de 5,4 mg/kg/ora timp de 24 de ore),
ajuta la refacerea neurologica la 20% din cazuri. Daca medicamentul se administreaza la 3 - 8 ore dupa
accident, perfuziile ar trebui prelungite pana la 48 de ore. Daca administrarea nu poate sa inceapa in 8
ore, nu ar mai trebui sa se mai dea deloc, pentru ca la mai mult de 8 de la accident, nu mai ajuta la
refacerea functionala a maduvei lezate.

Primul ajutor in traumatismele coloanei vertebrale


Atentie la agravarea leziunilor deja existente. Imobilizarea specifica pentru fiecare leziune in parte, atentie
copii adulti.