Evaluarea amplitudinii articulare.

Evaluarea amplitudinii articulare sau bilantul articular consta in aprecierea

gradului de mobilitate intr-o articulatie, prin masurarea analitica a unghiurilor de miscare,
pe directiile anatomice posibile, in planurile si axele corespunzatoare.
Dupa numarul axelor de miscare si forma suprafetelor articulare, deosebim articulatii:
. uniaxiale - cu o singura axa de miscare: trohleare (humero- ulnara,
interfalangiene), trohoide (radioulnara proximala si distala, atlantoaxoidiana);
. biaxiale - cu doua axe de miscare, perpendiculare una pe cealalta: elipsoidala
(radiocarpiana, metacarpofalangiene) si articulatii in sa (carpometacarpiana a
policelui, trapezometacarpiana);
. triaxiale - care permit miscari in toate planurile spatiului si includ articulatii
sferoidale, cotilice numite si enartoze (umar, sold).
Posibilitatile de apreciere ale unghiurilor maxime de miscare sunt numeroase, dar
goniometria ramane cea mai uzitata.
Goniometrele sunt de diferite modele si marimi, adaptate dimensiunilor segmentelor
de studiat.
Se compun dintr-un raportor (0-180) si doua brate: unul fix si celalat mobil. Cele
doua brate se intalnesc intr-un punct, care reprezinta axul goniometrului.
Conditii de aplicare ale goniometrului:
. raportorul se plasaza in planul miscarii;
. axul goniometrului se aseaza in axul biomecanic al miscarii, mai precis pe
proiectia lui cutanata, definita cu precizie clinica relativa, respectiv prin repere
vizibile sau palpabile;
. bratele se aseaza paralel cu axele longitudinale ale segmentelor care formeaza
unghiul articular ce urmeaza a fi masurat, astfel: bratul fix pe segmentul fix, iar
bratul mobil pe segmentul mobil care executa miscarea, deci practic se aliniaza pe

segmentele situate de o parte si de alta a articulatiei;

. nu se va presa pe segmente, ci va fi aplicat usor, pentru a nu limita miscarea;
. articulatia de testat, va fi pozitionata in zero (0) anatomic (pozitie neutra) sau
intr-o pozitie preferentiala;
. pozitia subiectului va fi comoda si relaxanta, subiectul dez bracat la nivelul
segmentului de examinat pentru a permite o evaluare corecta a amplitudinii de
miscare in articulatia testata;
. pozitia kinetoterapeutului va fi de asemenea comoda si rela xanta, pentru a
asigura o maxima tehnicitate;
. testarile se vor realiza prin mobilizari active sau pasive.
Valorile obtinute, in urma masuratorilor, se exprima in grade de la 0 la 180,
deoarece orice miscare se incadreaza intre aceste limite.
Inregistrarile se noteaza in diverse sisteme de tabele, grupand valorile miscarilor
opuse pe acelasi ax (flexia si extensia, abductia si adductia, rotatia interna si rotatia externa),
alaturi de valorile standard.
In cazul articulatiilor membrelor interpretarea se face in comparatie cu unghiul
aceleiasi miscari, efectuata cu segmentul opus si/sau cu valorile standard ale amplitudinii
maxime de miscare.

Unele articulatii se preteaza mai greu (coloana vertebrala) sau nu se preteaza

(sterno-costo-claviculare si intercostale) evaluarilor cifrice precise a amplitudinilor de
miscare.
Amplitudinile articulare pot fi afectate in caz de redoare sau ankiloza.
Redoarea - defineste un deficit de amplitudine, indiferent de mecanismul sau. De
exemplu, redoarea in extensie evidentiaza un deficit de flexie, redoarea in abductie
reprezinta un deficit de adductie etc.

Ankiloza - este definita prin absenta totala, a oricarei miscari la nivelul unei
articulatii, ceea ce nu corespunde realitatii din punct de vedere mecanic decat in
fuziunea osoasa.
Constatarea unei anomalii de amplitudine articulara, impune depistarea cauzei,
reprezentata de anomalii prin exces (hiperlaxitate capsulo-ligamentara sau hipotonie
musculara) sau prin deficit (redoare articulara sau hipertonie musculara).
Ideal este ca miscarile sa se execute in amplitudinea lor maxima.
In activitatea cotidiana insa, rareori solicitarea articulara se realizeaza la acesti
parametri. De aceea, este necesara definirea unor notiuni ca: pozitie de functiune (utilitate),
sector util si coeficient global functional de mobilitate.
Pozitia de functiune (utilitate) reprezinta pozitia de maxima utilitate a articulatiilor,
care asigura independenta functionala individului. Imobilizarile prelungite se efectueaza in
pozitia de functiune, tocmai pentru a o conserva, in eventualitatea instalarii ankilozelor
secundare.
Daca pierderea a 15-20 amplitudine spre sfarsitul cursei de miscare nu are
importanta foarte mare, pierderile cu aceeasi valoare, de o parte si de alta a pozitiei de
functiune, pot transforma individul intr-un disabilitat motor, cu imposibilitate de
autoingrijire, autoservire sau deplasare. Valoarea totala a acestor amplitudini, mici in aparenta
(30-40), care incadreaza pozitia de functiune, constituie sectorul util de mobilitate.
Coeficientul global functional de mobilitate, stabilit de Ch. Rocher este
utilizat in mod curent in evaluarea amplitudinii articulare. Calcularea lui presupune:
-descompunerea fiecarei miscari, posibile in articulatia respec tiva in mai multe
sectoare;
-efectuarea produsului intre primul sector de mobilitate, pentru miscarea respectiva, si
coeficientul standard pentru acel sector (se exprima in procente);
-efectuarea diferentei intre valoarea maxima si cea minima a sectorului urmator de
mobilitate;
-calcularea produsului dintre valoarea obtinuta si coeficientul standard pentru acest
sector de mobilitate;

-repetarea operatiunilor si pentru urmatoarele sectoare de mobilitate, atunci cand

miscarea este descompusa in trei sau patru sectoare;
-calcularea sumelor produselor tuturor sectoarelor de mobilitate pentru miscarea
respectiva, suma care reprezinta coeficientul functional elementar,
-repetarea operatiunilor amintite, pentru fiecare miscare posibila in articulatia
respectiva, finalizata cu obtinerea tuturor coeficientilor functionali elementari;
-calcularea

sumei tuturor coeficientilor functionali

elementari, suma care

reprezinta coeficientul global functional si are, pentru articulatiile cu mobilitate

normala, valoarea 100%.