Hipovitaminoza

Parul nu mai straluceste, tenul e tare iritat... si nici nu te simti prea bine! De vina e iarna si-ti spunem
noi cum sa combati semnele pe care le-a lasat asupra organismului tau
Ti se intampla sa te simti lipsita de energie, mai mereu obosita si fara chef de nimic? Dispozitia
asta nu e intamplatoare in aceasta perioada de sfarsit de iarna si chiar asta e cauza starii tale
anotimpul rece cu toate particularitatile lui. Nici tenul tau nu se simte prea bine? E uscat si iritat,
buzele ti se crapa usor, iar parul e cam deshidratat ? Atunci e clar, ai de-a face cu o hipovitaminoza,
pentru ca in lunile de iarna nu i-ai furnizat organismului tau o cantitate suficienta de substante
nutritive, fara de care el nu poate sa functioneze corect... si a inceput sa se vada. Mai e ceva de
facut? Chiar daca raul a fost facut in timp, mai exista o solutie si acum, in al treisprezecelea ceas! In
primul rand trebuie sa combati carenta de vitamine si minerale din organism si poti face acest lucru
consumand multe legume
si fructe proaspete, dar si prin administrarea de suplimente nutritive. Ca sa fii sigura ca rezultatul e
cel pe care il astepti, ia orice complex de vitamine si minerale numai la recomandarea medicului sau
farmacistului. In al doilea rand, acorda mai multa atentie corpului tau si in special zonelor cu
probleme. Cand e frig afara, foloseste o crema de fata cold, care actioneaza ca o bariera impotriva
factorilor agresivi, cum sunt gerul si vantul. Pentru par foloseste masti cu vitamine si uleiuri
vegetale, care au proprietati hidratante. Pielea sensibila a buzelor o poti proteja folosind balsam
emolient, cu rol protector. Daca te-ai gandit sa apelezi si la serviciile saloanelor de frumusete, sa stii
ca e important sa continui tratamentele si acasa. Pentru rezultate mai bune, procedurile de hidratare a
tenului si a firului de par de la centrul de frumusete pot fi urmate in siguranta si acasa, cu produse
dermatocosmetice pe care le gasesti numai in farmacii.
Numeroase proprietati ale legumelor, cerealelor si fructelor se datoreaza constituientilor lor, dintre
care fac parte si vitaminele.
A trecut ceva vreme de cind problemele alimentare erau abordate simplist. Organismul animal era
asimilat, cu mici deosebiri, cu soba pe care trebuie s-o umpli cu lemne ca sa obtii caldura, sau cu
masinile cu aburi, care isi scot din carbuni forma de energie.
In trecut s-a observat ca administrind animalelor o alimentatie fara cele trei elemente energetice de
baza, adica protide, materii grase si zaharuri pure, avind sare si apa, acestea piereau si nu puteau sa
se reproduca.
In schimb, daca li se completa regimul cu galbenus de ou si cu lapte integral, animalele cresteau
normal.
Importanta vitaminelor este intr-adevar capitala: suprimarea vitaminei C atrage dupa sine scorbutul,
eliminarea vitaminei A provoaca tulburari ale cresterii si afectiuni oculare care pot duce la orbire;
absenta vitaminei B din alimentatie se soldeaza cu aparitia bolii "beri-beri", iar cea a vitaminei D
duce la rahitism.
Importanta biologica a vitaminelor, consta in functia lor de cofermenti, care le face in stare sa
catalizeze procesele enzimatice ale tesuturilor vii. Viata normala nu poate fi mentinuta daca

organismul viu nu primeste, ca factori de nutritie, vitaminele pe care nu le poate sintetiza.

Organismul animal trebuie sa primeasca obligatoriu aceste elemente indispensabile prin intermediul
alimentelor. Vitaminele se gasesc, mai mult sau mai putin numeroase si in cantitate mai mare sau
mai mica, in aproape toate vegetalele. Stiind aproape toate nevoile organismului sanatos sau
bolnav este lesne a ne adresa, in orice moment, plantelor, fructelor si legumelor celor mai bogate in
anumite vitamine.
Cu exceptia citorva cazuri particulare, nu exista riscuri serioase de hipervitaminoza.
Totul se petrece ca si cum organismul ar sti sa utilizeze vitaminele pornind de la ratia alimentara
zilnica, treptat, pe masura nevoilor sale, compensind un deficit momentan, stocind in alte parti
vitaminele pe care nu le foloseste imediat. Aducindu-i zilnic noi vitamine naturale, putem sa ne
ajutam la maximum organismul sa devina sau sa ramina ceea ce dorim sa fie.
Stim de pe acum ca mediul nostru launtric (singe, limfa sau alte componente) este inzestrat cu o
netagaduita putere "tampon" care ne pune la adapostul unei acidifieri sau al unei alcalinizari brutale
si primejdioase. Tot astfel probabil, se intimpla si cu vitaminele. De altfel, daca organismul nostru nar avea mijloace de a se apara si de a se adapta, pentru un timp mai mult sau mai putin indelungat,
am suporta ani in sir, fara simptome evidente, ingestia si inhalarea a numeroase otravuri si toxine, la
care sint expusi, de obicei, locuitorii marilor orase.
Doua notiuni suplimentare trebuie semnalate:
1) Vitaminele sintetice nu se pot substitui vitaminelor naturale. Anumite afectiuni, care n-au
reactionat la doze importante de vitamine sintetice, au fost vindecate cu cantitati mult mai mici de
vitamine naturale.
2) Alimentele prea fierte, sterilizate si, in genere, saracite de vitamine, se comporta, ca niste "antivitamine", pe care un adaos vitaminic suplimentar nu ajunge totdeauna sa-l neutralizeze. Lucrul este
lesne de inteles daca ne reamintim ca alimentele, pentru a fi perfect asimilate, trebuie sa contina
ansamblul echilibrat cu care le-a inzestrat natura. Un aliment lipsit de vitaminele lui sau nu poate fi
asimilat sau, ca sa fie asimilat, va trebui sa se serveasca de vitaminele necesare stocate in
organism.
Rezervand zilnic un loc de seama cruditatilor in alimentatie, veti avea din belsug toate vitaminele
A, B, C, D etc. pina la Z, toate cele descoperite pina acum si cele care mai ramin inca de descoperit.
Le veti absorbi fara ca macar sa banuiti.
Citeva notiuni complementare ne apar aici indispensabile.
Avitaminozele
adica imprejurarile in care sintem lipsiti total de anumite vitamine sunt lucruri relativ rare, cel
putin la popoarele care beneficiaza de un anumit nivel de viata. Scorbutul si boala "beri-beri" nu mai
ating decit populatiile a caror hrana se bazeaza exclusiv pe orez, cind se comite greseala de a inlocui
orezul traditional cu orezul decorticat, lipsit de vitamina B.
Hipovitaminozele deficitul de vitamine
sunt cu duiumul in civilizatiile noastre in care alimentatia, compusa adesea din conserve si din

produse "rafinate" este in realitate o capcana, caci prea adesea aduce alimente devitalizate, lipsite de
principiile vitale indispensabile, printre care se afla vitaminele.
Hipovitaminozele
exista in timpurile noastre, pentru cine isi da osteneala sa le cerceteze, clipa de clipa, in toate
familiile. Unele sint benigne, altele cu urmari mai grave. De altfel, tulburarile provocate nu sint
totdeauna raportate la adevarata lor cauza.
Adultii sunt atinsi, dar in principal sufera copiii hraniti cu lapte smintinit, cu rasoluri lipsite de
vitamine. Ei platesc, bineinteles, un greu tribut acestor carente vitaminice. Si cit de simplu este sa
acordam, in regimul alimentar zilnic, un loc mai larg cruditatilor, legumelor si fructelor diverse,
deopotriva drojdiilor alimentare a caror bogatie in vitamine a fost demonstrata de vreme
indelungata.
Vitaminele reprezinta o clasa de substante organice de origine in general exogena (alimentara) cu
structuri chimie foarte variate, care sunt indispensabile organismului uman si care, in cantitati foarte
mici, asigura cresterea, dezvoltarea si functionarea normala a acestuia.
Rolurile vitaminelor in organism:
sunt factori alimentari accesorii absolut necesari organismului animal;
sunt indispensabile cresterii normale si manifestarii proceselor vitale ale organismului;
sunt componente esentiale pentru evolutia normala a proceselor metabolice;
exercita actiuni de reglare a functiilor celulare si intervin in utilizarea energiei;
unele vitamine actioneaza in calitate de coenzime, asigurand efectul catalitic al enzimelor, cu care
actioneaza si moduland astfel activitatea acestora;
Sursa primordiala furnizoare de vitamine pentru om o reprezinta plantele si produsele acestora. O
sursa secundara de vitamine o constituie flora bacteriana localizata in intestinul gros si care
sintetizeaza anumite vitamine pe care le furnizeaza organismului.
Vitaminele pot fi clasificate in vitamine hidrosolubile si vitamine liposolubile.
Vitaminele hidrosolubile sunt cele din complexul B si vitamina C. Functiile lor sunt in general de a
asista enzimele importante implicate in productia de energie din carbohidrati si grasimi. Nu sunt
depozitate in organism in cantitati mari deci aportul frecvent este necesar. Carentele de vitamine
hidrosolubile afecteaza cel mai mult tesuturile care "cresc" sau au un metabolism rapid cum ar fi
pielea, singele, tractul digestiv si sistemul nervos. Sunt instabile in prezenta caldurii si procesul de
preparare al hranei afecteaza cantitatea de vitamine disponibile din mincare.
Vitamine liposolubile sunt vitamina A, vitamina D, vitamina E, vitamina K. Vitamina A joaca un
rol vital in functionarea retinei, cresterea si maturarea celulelor epiteliale, cresterea oaselor si
reproducere. De asemenea are rol antioxidant. Vitamina E are rol de protectie al membranelor
celulare, are rol antioxidant, imbunatateste functia imuna la batrini, reduce riscul cataractei.
Vitamina D este implicata in fixarea calciului in oase, iar vitamina K are rol anticoagulant si ajuta la
calcefierea osoasa.

Citeste mai mult despre fiecare vitamina: Vitamina AVitamina B1Vitamina B2Vitamina PPVitamina
B5Vitamina B6Vitamina B12Vitamina CVitamina DVitamina E... mai mult...[1]
Denumirea vitaminelor

Prin conventie, majoritatii vitaminelor li s-a atribuit numele unei litere a alfabetului; ulterior s-a
adaugat si cate un nume bazat pe compozitia sau pe rolul acestora.
Se cunosc urmatoarele tipuri de vitamine:
Vitamina A (retinol, caroten); vitaminele din grupul B complex: B1 (tiamina); B2 (riboflavina); B3
(niacina, nicotinamida); B6 (piridoxina); B10; B11 (factori de crestere); B12 (cobalamina,
cianocobalamina); B13 (acid orotic); B15 (acid pangamic); B17 (amigdalina); Bc (acid folic); Bt
(carnitidina); Bx sau APAB (acid para-aminobenzoic); colina; inozitol; vitamina C (acidul ascorbic);
vitamina D (calciferol, viosterol); vitamina E (tocoferol); vitamina F (acizi grasi); vitamina G
(riboflavina); vitamina H (biotina); vitamina K (menadiona); vitamina L (necesara pentru lactatie);
vitamina M (acid folic); vitamina P(bioflavonoide); vitamina PP (nicotinamida); vitamina P4
(troxerutina); vitamina T (substante stimulatoare de crestere); vitamina U (extrasa din varza).... mai
mult...[2]
Vitaminele si rolul lor n organismele vii

Timp de secole marinarii care plecau n lungi cltorii aveau de nfruntat nu numai furiile naturii ci
i o boal misterioas, care le fcea oasele casante, gingiile sngernde, totul culminnd - n cazurile
grave - cu moartea individului. Aceast boal este cunoscut i astzi sub numele de scorbut.
A trecut mult vreme pn s se gndeasc cineva c exist o legtur strns ntre lipsa alimentelor
proaspete i apariia scorbutului, i abia n 1747 s-a demonstrat c citricele previn apariia acestei
boli. n anul 1928, un chimist a identificat substana activ din citrice (prezent i n alte fructe i
legume proaspete) responsabil de prevenirea i tratarea scorbutului. Aceast substan a fost
denumit vitamina C.
n anul 1911 a fost descoperit, prin izolare din trele de orez o substan care vindec boala beriberi, i care a fost numit vitamin, adic amin vital, indispensabil vieii. Era vorba de vitamina
B1.
Vitaminele, mpreun cu enzimele i hormonii, se gsesc n organism n cantitate mic i contribuie
la reglarea proceselor metabolice. Pentru cretere i dezvoltare, organismele vegetale i animale au
nevoie - pe lng constituenii de baz ai materiei vii (proteine, glucide, lipide) - de substane
anorganice i de substane organice cu rol funcional, care s stimuleze i s regleze procesele
metabolice. Acestea sunt vitaminele i substanele minerale, care mai poart denumirea de
micronutrieni.
Lipsa vitaminelor din alimentaie provoac tulburri grave ale organismului, numite boli de caren.
Lipsa total a unei vitamine se numete avitaminoz i poate duce la moartea animalului respectiv.
De cele mai multe ori, apare o lips parial a vitaminelor, cunoscut sub numele de hipovitaminoz,
iar tulburrile metabolice n acest caz sunt mai puin grave.
Excesul de vitamine n alimentaie poate duce la hipervitaminoze, care se manifest, de asemenea,

prin apariia unor dezechilibre n desfurarea proceselor metabolice.

Prin aport vitaminic corect n alimentaie, starea carenial se elimin.
n evoluia hipovitaminozelor i a avitaminozelor, la nceput se observ anumite tulburri generale,
cum ar fi lipsa poftei de mncare, slbirea activitii fizice i intelectuale, scderea n greutate,
oprirea creterii la organismele tinere, stare de moleeal i inactivitate. Dup acest stadiu iniial,
boala capt un caracter specific, determinat de felul vitaminelor deficitare.
Pentru a preveni dereglrile metabolice determinate de lipsa unor vitamine din hran, alimentaia
trebuie s fie ct mai echilibrat i s cuprind toate principiile alimentare. Vitaminele sunt
sintetizate de plante i numai n foarte mic msur de organismele animale. Animalele i procur
vitaminele din hran, fie ca atare, fie sub form de precursori de vitamine (provitamine) care se
transform ulterior n organism n vitamine.
Exist 13 vitamine. Patru dintre ele - vitaminele A, D, E i K - sunt depozitate n esuturile grase din
organism (sunt aa-numitele vitamine liposolubile). Nou vitamine sunt solubile n ap
(hidrosolubile) i sunt depozitate n organismul animal n cantiti extrem de mici. Acestea sunt
vitamina C i cele opt vitamine din grupul B: tiamina (B1), riboflavina (B2), niacina (B3),
piridoxina (B6), acidul pantotenic (B5), cobalamina (B12), biotina i acidul folic (B9).
n cantiti mici, vitaminele sunt necesare pentru un proces normal de cretere, digestie, ndeplinirea
funciilor cerebrale i rezisten la infecii. n circuitul sanguin trebuie s existe n permanen o
cantitate optim de vitamine.
Excesul de vitamine hidrosolubile se elimin prin urin, iar cel de vitamine liposolubile se
depoziteaz n esuturi (ficat sau esutul adipos). Deoarece sunt depozitate i nu eliminate, ele pot
deveni toxice. Organismul uman este sensibil mai ales la excesul de vitamine A i D.[3]

Vitamina A
Mai este cunoscut i sub numele de retinol, vitamina antixeroftalmic sau vitamina creterii. n
stare pur se prezint sub form de ulei (vit. A2) sau cristale (vit. A1) de culoare galben
Este extrem de sensibil la lumin, n special radiaii ultraviolete. n plante se afl sub form de
provitamine A - carotenoidele, dintre care cel mai cunoscut este beta-carotenul. La nivelul ficatului
i intestinului acestea sunt transformate n retinoli.
Beta-carotenul se gsete n toate legumele i fructele, dar n cantitate mai mare se afl n morcov,
spanac, urzici, varz, mcee, roii, citrice, ctin, pepeni, porumb etc. Vitamina A se gsete ca
atare n uleiul de pete, ficat, lapte, glbenuul de ou, unt.
Vitaminele A au un rol important n creterea organismelor tinere, n protejarea mucoaselor i
epiteliilor i n procesul vederii. Carena de vitamin A se manifest prin dereglri ale esutului
epitelial, pielea devine uscat i cornoas, se produc tulburri oculare, care n cazul carenelor grave
duc la apariia xeroftalmiei (orbul ginilor).
Beta-carotenul este un colorant natural netoxic, care se folosete n industria alimentar,
farmaceutic, medicin, cosmetic i n hrana animalelor.
Cantitatea zilnic necesar de beta-caroten este de 5000 - 8000 UI.
Hipervitaminozele A provoac fenomene toxice i fragilitate. [3]

Vitamina D
Sunt vitamine liposolubile. Se gsesc n alimente, att n stare liber ct i sub form de provitamine
(sub form de steroli). Se cunosc mai multe vitamine D, notate D2 - D7. Vitaminele D nu pot fi
sintetizate de organismul animal.
Transformarea provitaminelor D n vitamine D se face sub aciunea energiei solare, a radiaiilor
ultraviolete. La mamifere i psri, vitaminele D se formeaz n piele, blan i pene. La om vitamina
D3 se formeaz n cantitate mai mare n piele.
Vitaminele D sunt substane rezistente la temperatur. n cantitate mai mare se gsesc n uleiul de
pete, ficat, unt, ou, lapte, piele, drojdie de bere etc. Cele mai mari cantiti de vitamina D se gsesc
n uleiul de ficat de pete i n grsimea subcutanat. Produsele vegetale sunt srace n vitamina D
cu excepia unor ciuperci i a boabelor de cacao.
Vitaminele D au un rol fiziologic foarte important. Ele favorizeaz absorbia calciului i a fosforului
i formarea sistemului osos. Rolul fundamental al vitaminei D const n reglarea metabolismului
calciului i a fosforului n procesul de osificare.
n avitaminoze D apare rahitismul la copii i osteomalacia (demineralizarea) la aduli. Vitaminele D
se mai numesc i antirahitice deoarece previn i vindec rahitismul. Osteomalacia se manifest la
aduli prin demineralizarea i nmuierea oaselor, micorarea n volum i deformarea lor.
Osteoporoza se caracterizeaz prin rarefierea oaselor. Vitaminele D influeneaz favorabil
metabolismul lipidelor i acumularea acidului citric n snge, care are rol nsemnat n procesul de
osificare.
Excesul de vitamine D duce la demineralizarea oaselor i la apariia calculilor (renali, hepatici etc.).
Necesarul zilnic de vitamin D pentru aduli este de 100 - 150 UI, iar la copii de 120 - 200 UI. Se
recomand ca n cazul unor fracturi sau apariiei unor tulburri metabolice ale calciului i fosforului,
s se mreasc doza zilnic la 500 - 700 UI. [3]

Vitamina B17
Nu, nu este vorba de binecunoscutul bombardier american! Este vorba despre o vitamin, mai puin
cunoscut, dar foarte controversat n lumea medical. Dup ani de cercetri, biochimistul dr. Ernest
Krebs a izolat, n 1950, o nou vitamin pe care a denumit-o B17 - cunoscut i sub numele de
amigdalin (sau laetrile).
Se face din ce n ce mai auzit opinia conform creia cancerul ar fi o boal cauzat de o deficien
nutriional. Nu ar fi vorba despre o bacterie, un virus sau o toxin misterioas, ci pur i simplu
despre absena unei substane pe care omul modern a eliminat-o din dieta sa: vitamina B17.
Smburii de caise - pe care i mncam cu mare plcere cnd eram copii - sunt cea mai bogat surs
natural de vitamina B17. n general, seminele fructelor (mai puin citricele) conin aceast
substan, care le confer un gust amrui, specific. Conform studiilor dr. Krebs, consumul zilnic a 710 smburi de caise previne apariia cancerului.
Amigdalina este alctuit din dou molecule de glucoz, o molecul de acid cianhidric (compus
anti-neoplastic) i o molecul de benzaldehid (analgezic). Comercial, amigdalina (vitamina B17) se
prepar din smburii de caise.
Tratamentul, considerat n prezent neconvenional, const n injectarea intravenoas a unor doze de
amigdalin timp de dou-trei sptmni, urmat de doze orale, pentru meninere.

Aceast metod nu este acceptat de medicina "ortodox", care reclam lipsa unor dovezi concrete
legate de proprietile vitaminei B17 de prevenire i vindecare a cancerului. nsi ncadrarea
amigdalinei ca vitamin este contestat.
Studiile sponsorizate de Institutul Naional al Cancerului nu au putut pune n eviden proprietile
terapeutice ale amigdalinei sintetizate din smburii de cais n vindecarea cancerului. n plus, au fost
nregistrate cazuri de deces prin otrvire cu cianur n urma unor doze orale de amigdalin.
Adepii terapiei neconvenionale (pro-amigdalin) declar c exist dovezi n sprijinul tratamentului
cu amigdalin, dar c ele nu sunt luate n considerare, din motive financiar-politice: companiile
farmaceutice multinaionale nu sunt interesate de promovarea acestui tratament, ele neavnd nici un
drept (brevet, patent) asupra vitaminei B17.
Tratamentul cancerului cu vitamina B17 este ilegal n SUA - pacienii suferinzi de cancer care-i pun
sperane n aceast metod trebuind s urmeze tratamentul specific la clinici din alte ri: Australia,
Germania, Belgia, Anglia, Grecia, Israel, Italia, Mexic, Peru, Spania, Elveia etc. Costul unui asfel
de tratament variaz ntre 2000 i 5000 USD pe sptmn...
Pn ce medicina modern va proba eficiena sau ineficiena acestui tratament, un ... smbure de
adevr exist.
Amigdalina era cunoscut cu mii de ani n urm, n China i Egiptul antic, fiind extras din migdale
amare (de unde vine i denumirea). Un papirus egiptean, vechi de peste 5000 de ani, menioneaz
utilizarea "aqua amigdalorum" n tratamentul unor tumori ale pielii. Grecii i romanii s-au folosit, la
rndul lor, de proprietile terapeutice ale amigdalinei. De asemenea, numeroase triburi de indieni
(Navajo, Karakorum etc) consum frecvent buturi preparate din smburi de fructe, bogate n
amigdalin n rndul acestora nenregistrndu-se nici un caz de cancer.... mai mult...[3]
Avitaminozele

adica imprejurarile in care sintem lipsiti total de anumite vitamine sunt lucruri relativ rare, cel
putin la popoarele care beneficiaza de un anumit nivel de viata. Scorbutul si boala "beri-beri" nu mai
ating decit populatiile a caror hrana se bazeaza exclusiv pe orez, cind se comite greseala de a inlocui
orezul traditional cu orezul decorticat, lipsit de vitamina B.[4]

Hipovitaminozele deficitul de vitamine

sunt cu duiumul in civilizatiile noastre in care alimentatia, compusa adesea din conserve si din
produse "rafinate" este in realitate o capcana, caci prea adesea aduce alimente devitalizate, lipsite de
principiile vitale indispensabile, printre care se afla vitaminele.[4]

Hipovitaminozele
exista in timpurile noastre, pentru cine isi da osteneala sa le cerceteze, clipa de clipa, in toate
familiile. Unele sint benigne, altele cu urmari mai grave. De altfel, tulburarile provocate nu sint
totdeauna raportate la adevarata lor cauza....mai mult...[4]

Clasificarea vitaminelor

Vitaminele se clasifica, de obicei, in doua grupe: vitamine hidrosolubile (solubile in apa), care
grupeaza vitamina C si vitaminele din grupul B (B1, B2, B5, B6, B8, B12, PP), si vitamine
liposolubilecare grupeaza vitaminele A, D, E si K.
Vitamina A
Mai este cunoscut si sub numele de retinol, vitamina antixeroftalmic sau vitamina cresterii. n
stare pur se prezint sub form de ulei (vit. A2) sau cristale (vit. A1) de culoare galben .
Este extrem de sensibil la lumin, n special la radiatii ultraviolete. n plante se afl sub form de
provitamine A - carotenoidele, dintre care cel mai cunoscut este beta-carotenul. La nivelul ficatului
si intestinului acestea sunt transformate n retinoli.
Beta-carotenul este un colorant natural netoxic, care se foloseste n industria alimentar,
farmaceutic, medicin, cosmetic si n hrana animalelor,el se gseste n toate legumele si fructele,
dar n cantitate mai mare se afl n morcov, spanac, urzici, varz, mcese, rosii, citrice, ctin,
pepeni, porumb etc. Cantitatea zilnic necesar de beta-caroten este de 5000 - 8000 UI.
Vitamina A se gseste ca atare n uleiul de peste, ficat, lapte, glbenusul de ou, unt. Vitaminele A au
un rol important n cresterea organismelor tinere, n protejarea mucoaselor si n procesul vederii.
Hipervitaminozele A provoac fenomene toxice si fragilitate.
Vitamina B
B1
Vitamina B1 este numita si vitamina antiberiberica .A fost izolata n anul 1911 de Funk, din tartele
de gru. Windaus si Wiliam i stabilesc n anul 1931 constitutia chimica. Vitamina B1 este solubila
n apa, alcool. Solubilitatea ei creste n mediu alcalin. Are un miros caracteristic si obisnuita este
stabila la o temperatura, peste 100 grade C se descompune.
Absorbtia si metabolismul. Vitamina B1 extrasa din alimente sau sintetizata de bacteriile intestinale
se absoarbe prin simpla difuziune la nivelul intestinului subtire. Prin resorbtia intestinala ajunge n
snge sub fo a libera.
E xcretia vitaminei B1 se face pe rm cale renala n cantitati de 50-250 micrograme. Valori mai mici
de 40 de micrograme indica carenta vitaminei B1.
Vitamina B1 intervine n procesele metabolice de baza ale organismului, cu rol de coenzime.
Participa la procese generale de oxireducere, regleaza schimburile gazoase, joaca un rol important n
functiile sistemului nervos central si periferic si a glandelor endocrine. De asemenea, intervine n
metabolismul apei si regleaza functiile motorii, secretorii si de absorbtie digestiva.
Surse: n alimente de origine vegetala (cereale mai putin legume) si animala (carne, peste, lapte, oua
etc). Cele mai mari cantitati de vitamina B1 se gasesc n drojdia de bere, in coaja si germenii
boabelor de gru.
Antivitamina B1 (piritiamina, neopiritiamina etc). Produc fenomene paralitice.
B2
Vitamina B2 se mai numeste si vitamina hidrosolubila de crestere . Este termostabila (rezista si la
120 de grade C), solubila n apa si alcool, cu solubilitate crescuta in mediul alcalin.
Vitamina B2 a fost izolata pentru prima oara n anul 1933 si sintetizata de Kareer n 1935.
Absorbtia si metabolismul. Riboflavina se descompune la nivelul intestinului sub forma libera, dupa
care ajunge n ficat si rinichi. Nu se depoziteaza n organism. Eliberarea se face prin fecale si mai
putin prin urina. Intervine n procesele de oxireducere, n metabolismul glucidelor, lipidelor n

funtiile sistemului nervos, a aparatului vizual si are rol antitoxic (plumb, mercur).
Surse: alimente de origine animala (lapte, oua, ficat, creier, splina), crustacee si unele vegetale
(spanac, salata verde, rosii etc).
Vitamina B2 poate fi sintetizata de unele bacterii.
B3
Vitamina B3 (PP) cuprinde acidul nicotinic si amida acidului nicotinic cu proprietati aproape
identice precum si o serie de derivati ai acidului nicotinic.
Nucleul de baza al vitaminei este nucleul pirimidinic cu 5 atomi de carbon si un atom de azot.
Acidul nicotinic si amida nicotinica sunt substante cristaline, incolore, solubile n apa, alcool,
termostabile.
Absorbtia si metabolismul. Sunt absorbite la nivelul intestinului de unde patrund n snge. Se
elimina prin urina, fecale, tranpiratie.
Vitamina B3 previne si vindeca pelagra, caracterizata prin tabloul simptotic a celor "trei D"
(dementa, diaree, dermatita). Ele participa de asemenea la procesele de oxireducere, la metabolismul
glucidelor, proteinelor, a produsilor pigmentari si influenteaza sistemul nervos si activitatea unor
glande cu secretie interna. Este binecunoscuta si a actiunea vasodilatatoare a vitaminei B3.
Surse: alimente vegetale mai ales n coaja boabelor de cereale, n drojdia de bere, alimente de
origine animala (carne, rinichi, ficat)
Antivitamina B3 (acetilpirimidina) substanta cu structura apropiata de aceea a vitaminei B3 dar cu
actiune antogonista.
B4
Vitamina B4 (adenina) are functii si indicatii terapeutice, mai putin cunoscute. Ea alaturi de alte
vitamine B, intervine n functiile sistemului nervos ct si cele ale sistemului hematopoietic.
Carenta vitaminei B4 modifica echilibrul leucocitar, prin producerea leucopeniei si granulopeniei.
Administrarea sulfamidelor si a antibioticelor creste consumul de vitamina B4. Ea are un rol
important n metabolismul glucidelor, lipidelor, a clorurii de sodiu, n functiile suprarenalelorsi a
proceselor cresterii.
Surse: alimente din regnul animal si vegetal. Cea mai importanta sursa este drojdia de bere.
Sintetizarea vitaminei B4 de catre flora bacteriana intestinala este redusa la om.
Absorbtia vitaminei B4 se realizeaza la nivelul intestinului subtire. n snge, concentratia cea mai
mare de vitamina B4, este n hematii.
Eliminarea vitaminei se face prin urina, fecale, transpiratie.
B6
Vitamina B6 cuprinde piridoxina, piridoxalul si piridoxamina. n mediu alcalin si acid sunt sensibile
la lumina.
Regnul vegetal ofera o importanta sursa de vitamina B6.
Sursele de obtinere a vitaminei B6 coincid cu cele ale celorlalte vitamine din aceasta grupa.
Absorbtia vitaminei B6 se realizeaza la nivelul intestinului sub forma libera si mai bine combinate
cu proteine. n organismul animal predomina piridoxamina. Vitamina B6 intervine n metabolismul
substantelor organice si intra n compozitia unui mare numar de enzime cu functie de oxidoreducere.
Participa la biosinteza sfingozimei cu rol n metabolismul lipidelor.
Eliminarea vitamine B6 se face n cea mai mare masura pe cale renala si scade cu vrsta.

B12
Vitamina B12 este compusa din substante cristalizate, de culoare rosie, solubile n apa si alcool,
stabile n aer si n mediu acid. Sunt semirele la actiunea oxidantilor, bazelor si acizilor puternici.
Rezista la 120 de grade C, timp de 20 minute.
Vitamina B12 se gaseste mai putin n regnul vegetal si mai mult n alimentele de origine animala
(ficat, splina, creier, muschi). Principala sursa de vitamina B12 este sinteza microbiana.
Biogeneza vitaminei B12 are loc sub actiunea a numeroase bacterii din sol si a bacteriilor intestinale,
mai ales din colon.
Absorbtia si metabolismul. Absorbtia vitaminei B12 se realizeaza la nivelu mucoasei intestinale, n
prezenta unui factot intrisec produs de mucoasa gastrica si cu care alcatuiesc factorul antipernicios
depozitat n ficat.
Vitamina B12 absorbita si retinuta la nivelul intestinului pierd proprietatea de a difuza, reconstituind
prima faza a absorbtiei intestinale. Factorul intrisec are rol de protectie n absorbtia intestinala prin
formarea unor compusi de inactivare a vitaminelor B12. Factorul intrisec activ fixeaza pna la 264
de micrograme vitamina B12mg.
Vitamina are rol n hematopoieza si mai ales n eritropoieza. Cea mai importanta actiune a acestei
vitamine este anemia pernicioasa de tip Biernner, unde intervin modificari ale trombocitelor sau
chiar leziuni degenerative nervoase.
B13
Vitamina B13 are structura chimica asemanatoare acidului azotic, constituie un principiu component
al complexului B, cu rol n stimularea cresterii puilor, porcilor.
B14
Vitamina B14 este extrasa din urina umana, are rol n hematopoieza.
B15
Vitamina B15 (acidul panganic) se gaseste n alimente de origine animala.
Intervine n procesele enzimatice si, n cantitate de 2 mgzi acopera nevoile organismului.
B17
Nu, nu este vorba de binecunoscutul bombardier american! Este vorba despre o vitamin, mai puin
cunoscut, dar foarte "controversat" n lumea medical. Dup ani de cercetri, biochimistul dr.
Ernest Krebs a izolat, n 1950, o nou vitamin pe care a denumit-o B17 - cunoscut i sub numele
de amigdalin (sau laetrile).
Se face din ce n ce mai auzit opinia conform creia cancerul ar fi o boal cauzat de o deficien
nutriional. Nu ar fi vorba despre o bacterie, un virus sau o toxin misterioas, ci pur i simplu
despre absena unei substane pe care omul modern a eliminat-o din dieta sa: vitamina B17.
Smburii de caise - pe care i mncam cu mare plcere cnd eram copii - sunt cea mai bogat surs
natural de vitamina B17. n general, seminele fructelor (mai puin citricele) conin aceast
substan, care le confer un gust amrui, specific. Conform studiilor dr. Krebs, consumul zilnic a 710 smburi de caise previne apariia cancerului
Vitamina C
Este acidul ascorbic, sau vitamina anti-scorbutica. Are o importanta capitala pentru organism,
intervenind in procesele de oxido-reducere. Are rol anti-infectios, tonifiant, participa la detoxifierea
organismului si la folosirea rezervelor de fier, protejeaza vitaminele A si E, economiseste vitaminele

din complexul B.
Vitamina este sensibila la temperaturi ridicate, la actiunea oxigenului si a luminii.
Vitamina C catalizeaza formarea si mentinerea colagenului (component de baza al substantei
fundamentale intercelulare). In lipsa vitaminei C, substanta colagenica dintre celulele endoteliului
capilarelor se degradeaza si apar hemoragii la nivelul gingiilor, muschilor, tegumentelor, etc.
Ca urmare a pierderilor de sange si a diminuarii absorbtiei fierului apare anemia intalnita in scorbut.
Gingiile sangereaza usor, spontan sau la traumatisme minime, dintii devin mobili si cad.
Mineralizarea scheletului este alterata, fracturile se vindeca mai greu, cicatrizarea plagilor se face
mai greu sau defectuos. Scade capacitatea de aparare a organismului fata de infectii, putand apare
mai des, de exemplu, gripa sau tuberculoza pulmonara.
Vitamina C mareste rezistenta organismului fata de efectul toxic al unor medicamente sau substante
chimice din mediul ambiant (plumb, mercur, benzen, etc.).
Efortul muscular, frigul si febra maresc consumul si necesarul de vitamina C. S-a demonstrat ca 10
miligrame zilnic reprezinta aportul necesar pentru prevenirea scorbutului. Ratia zilnica este estimata
insa, pentru un adult normal, la cca. 30 miligrame. Fiind hidrosolubila si usor oxidabila, vitamina C
se poate pierde usor in timpul pastrarii si prepararii alimentelor.
Produsele animale, cerealele, produsele zaharoase sunt lipsite de vitamina C. Singura sursa naturala
este constituita de legumele si fructele proaspete. In Zonele cu clima temperata sau rece, unde
productia de fructe este sezoniera, exista riscul aparitiei hipovitaminozelor in perioada de iarnaprimavara, cand se recomanda un aport medicamentos de vitamina C.
Exemple de vegetale (100 grame) ce contin vitamina C (miligrame):
- patrunjelul 200
- napul 140
- ardeiul 120
- varza 120
- mararul 100
- lamaia 065
- portocala 060
- conopida 060
- spanacul 050
Vitamina D
Vitamina D se prezinta sub forma mai multor substante liposolubile (solubile in grasimi), care au
efecte de prevenire si combatere a rahitismului (la copii) si a osteomalaciei (la adulti). Cele mai
importante sunt vitaminele D2 si D3.
Vitamina D2 (ergocalciferolul) se obtine prin iradiere cu ultraviolete a unei provitamine continuta in
anumite vegetale (ciuperci, drojdii, etc.)
Vitamina D3 (colecalciferolul) se formeaza prin iradierea cu ultraviolete a unui component al
sebumului, secretat de piele.
Dupa absorbtia intestinala, respectiv prin sinteza cutanata, vitamina patrunde in sange si se
depoziteaza preponderent in ficat, unde o parte se transforma in produsi mai activi (o a doua activare
avand loc la nivelul rinichilor).
Datorita acestui comportament (mod de sinteza, activare, mecanism de actiune), vitamina D este

asemanatoare hormonilor; printr-o comparatie la distanta, pielea, ficatul si rinichiul pot fi asemanate
cu glandele endocrine.
Vitamina D intervine in absorbtia calciului si in fixarea lui pe matricea osoasa. In carenta de
vitamina D, scade asimilarea si utilzarea calciului, oasele se pot deforma usor sub influenta
factorilor mecanici (greutatea proprie, tractiuni, mici traumatisme), apar semnele tipice ale
rahitismului: modificarea conformatiei oaselor cu demineralizare,transpiratii, lipsa sau micsorarea
fortei musculare, tulburari digestive si tulburari de crestere. Copiii sunt obositi, prezinta un abdomen
voluminos,au o rezistenta scazuta la infectii si fac forme grave de boala (pneumonii,
enterocolite,etc.). De fapt, prin aceste complicatii infectioase este rahitismul mai periculos (decat
prin sine insusi).
Hipervitaminoza D (realizata mai ales medicamentos - atentie, ca vitamina liposolubila se
acumuleaza in organism in cazul aportului excesiv, pe mari intervale de timp) se traduce prin
manifestari variate, de tipul tulburarilor digestive (constipatie, greata, varsaturi), pierderea poftei de
mancare, oboseala fizica si intelectuala, deshidratare, tulburari nervoase si de comportament.
Deoarece principala sursa de vitamina D este sinteza cutanata, sub actiunea razelor solare, nu este
bine definita ratia zilnica pentru om. Parerile specialistilor difera, unii considerand ca pentru un
adult normal care isi desfasoara macar o parte din activitate in aer liber, nu este necesar aportul
alimentar, fiind suficiente cantitatile de vitamina D formate la nivelul portiunilor de piele expuse
luminii. Altii considera ca un aport de securitate de cca. 250 - 400 u.i. zilnic este relativ important, si
este absolut necesar copiilor mici si femeilor in perioada maternitatii. Necesarul zilnic de vitamin D
pentru adulti este de 100 - 150 UI, iar la copii de 120 - 200 UI. Se recomand ca n cazul unor
fracturi sau aparitiei unor tulburri metabolice ale calciului si fosforului, s se mreasc doza zilnic
la 500 - 700 UI.
Vitamina D se gaseste in special in produsele de origine animala, oua, peste, produse lactate
grase:lapte integral, unt, smantana, frisca, branzeturi grase. Ficatul si margarina vitaminizata
reprezinta alte surse de vitamina D. Excesul de vitamine D duce la demineralizarea oaselor.
Vitamina E
Numita si tocoferol, este esential implicata in mentinerea structurii si functionalitatii organelor
genitale, avand si titlul de "vitamina fertilitatii". Cercetari ulterioare au dovedit faptul ca vitamina E
asigura si troficitatea sistemului muscular, a altor organe si tesuturi, lipsa sau carenta ei determinand
nu numai sterilitatea, dar si tulburari cardio-vasculare, in fiziologia neuro-musculara sau in
metabolismul lipidic.
Nevoile organismului se situeaza intre 10 si 20 miligrame zilnic,cele mai bune surse fiind uleiurule
extrase din seminte (soia, germeni de porumb, floarea-soarelui), mazarea, fasolea si painea
intermediara si neagra (mult mai sanatoasa decat cea alba, rafinata).
In articolul urmator va vom oferi informatii despre vitaminele hidrosolubile ( complexul B si
vitamina C).
Vitamina K
Desi ne intereseaza mai putin structura chimica, mentionam ca se cunosc trei vitamine K:
Vitamina K1, fitochinona, este sintetizata de frunzele verzi si prezenta in vegetalele verzi.
Vitamina K2, farnochinona, este sintetizata de catre microorganismele de putrefactie.
Vitamina K3, menadiona, este un produs de sinteza cu proprietatea ca este hidrosolubil (spre

deosebire de celelalte).
Carenta de vitamina K se realizeaza fie prin aport alimentar redus, fie prin reducerea florei
microbiene normale intestinale ca urmare a unor tratamente cu doze mari sau / si pe timp indelungat
cu antibiotice, cunoscut fiind faptul ca principala sursa de vitamina este sinteza microbiana
intestinala.
Hipovitaminoza K favorizeaza hemoragiile spontane sau dupa traumatisme minore, fiind perturbata
coagularea sangelui.
Nu se cunoaste exact ratia zilnica necesara prin aport alimentar, fiind descrisa doza de 2 miligrame
zilnic, la adult.
Principalele surse de vitamina K sunt legumele verzi, ficatul si, nu in ultimul rand, galbenusul de ou.
Nu ocoliti, asadar, spanacul, salata, loboda, urzicile, mararul, leusteanul, ceapa verde, etc.
Vitamina P
Se mai numeste citrina si actioneaza sinergic cu vitamina C, avand partial si rol de "economisire" a
acesteia. O parte din simptomatologia scorbutului este datorata carentei de vitamina P, acesta fiind
mai usor de tratat cu suc de lamaie decat cu vitamina C sintetica.
Sursele naturale de vitamina P sunt fructele si legumele (lamaile, portocalele, strugurii, mandarinele,
etc.).
... mai mult..
Hipo si avitaminozele
Vitaminele sunt substante organice necesare cresterii si functionarii organismului, reprezentand cofactori esentiali intr-o multitudine de procese metabolice.
Dupa perioadele de suprasolicitare fizica sau psihica ori in cazul convalescentei dupa boli acute, de multe ori suplimentarea cu vitamine poate avea un rol benefic, contribuind la o
adevarata detoxifiere a sistemelor biologice.
Sunt situatii in care o dieta corecta, cu un aport suficient de fructe si legume proaspete si fara obiceiuri nocive (ca fumatul sau consumul de alcool), constituie principala linie de aparare
impotriva riscului contractarii unei infectii (gripa, tuberculoza) sau singura terapie in perioada de recuperare dupa o hepatita acuta, de exemplu.
Dupa perioada Sarbatorilor de iarna, cand, in mod traditional, ne supunem unor excese alimentare, sau dimpotriva, in perioadele de post alimentar, vitaminele sunt indispensabile in dieta
noastra pentru o desfasurare normala a activitatii cotidiene si pentru mentinerea tonusului fizic si psihic.
Hipovitaminozele si avitaminozele reprezinta afectiuni determinate de lipsa sau aportul insuficient al uneia sau mai multor vitamine. Corpul uman sintetizeaza vitaminele in cantitate
insuficienta pentru nevoile sale sau nu le poate fabrica. La o dieta normala nu este necesara suplimentarea vitaminica.
Hiper si hipovitaminoza A
Cei care se afla in tratament cu doze mari de vitamina A, ca urmare a unor afectiuni dermatologice, pot dezvolta simptomele unei hipervitaminoze cronice sau, daca tratamentul este
gresit administrat, chiar semne de intoxicatie (dureri de cap, oboseala, greata si varsaturi). Hipovitaminoza A determina atrofia si scaderea cheratinizarii epiteliului.
Efectele clinice care apar sunt piele uscata si par friabil, degradat, cu rezistenta scazuta, care se rupe usor, uscarea corneei pana la aparitia de ulceratii (xeroftalmie). De asemenea, se
remarca cresterea incidentei infectiilor digestive, respiratorii, ale cailor aeriene si urinare, afectiuni neurologice si incapacitatea de a castiga in greutate (la copii, in perioada de crestere).
Lipsa vitaminei A genereaza si deficiente ale adaptarii la intuneric si scaderea acuitatii vizuale la lumina slaba.
Vitamine pentru necesitati speciale
Diabetul este o boala dintre cele mai grave si cu cea mai mare raspandire. Din fericire, se aloca sume uriase pentru terapia acestei afectiuni si exista multe solutii pentru prevenirea ei si a
complicatiilor sale.
Principalele motive ale aparitiei complicatiilor diabetului sunt valorile crescute ale glicemiei si tensiunii arteriale, care favorizeaza aparitia bolilor cardiovasculare: infarctul de miocard si
accidentele vasculare au o incidenta de patru - cinci ori mai crescuta decat la persoanele care nu sufera de diabet.
Afectiunile vaselor sangvine oculare pot avea ca urmare pierderea vederii - afectiune cunoscuta ca "retinopatie diabetica?. Functia rinichilor este, de asemenea, modificata astfel incat, in
timp, poate sa apara o insuficienta renala cronica.
Din cauza deficientelor circulatorii, vindecarea ranilor este incetinita, iar atunci cand sunt afectati si nervii membrelor inferioare, aceasta boala (retinopatia diabetica), poate conduce
chiar la amputarea membrelor afectate, daca nu este tratata corespunzator.
Masuri de preventie
Pentru a putea preveni astfel de urmari dezastruoase pentru organism si pentru a incetini in timp evolutia bolii, diabeticii trebuie sa urmareasca cu atentie valorile glicemiei si sa acopere
necesarul zilnic si pierderile crescute de substante minerale si vitamine (prin schimburi metabolice nefavorabile sau situatii de stres), care, de cele mai multe ori, nu sunt acoperite de
catre alimentatie.
Printre persoanele cu diabet tip II care sunt vizate se afla foarte multi varstnici, la care nutritionistii constata o stare de nutritie deficitara. In aceste cazuri, expertii prezinta un punct de
vedere comun, fara exceptie: este necesara completarea alimentatiei cu suplimente alimentare, in cazul ideal, special concepute pentru diabetici.
Printre cele mai importante substante continute obligatoriu in vitaminele speciale pentru diabetici se regasesc:
Cromul - intareste actiunea insulinei; magneziul - inhiba aparitia retinopatiei diabetice, a arteritei, a hipertensiunii arteriale;

Zincul - participa la stocarea insulinei si la vindecarea ranilor;

Vitamina B3 - imbunatateste actiunea insulinei; vitamina B2 - are rol antioxidant;
Vitamina B6, Vitamina B12 si Acidul folic - reduc riscurile pentru ateroscleroza;
Vitamina C - previne complicatiile cardiovasculare;
Vitamina E - scade valorile glicemiei, trigliceridelor;
Seleniul - efectul sau imita actiunea insulinei.

PATOLOGIILE ALIMENTARE
Patologiile de origine alimentar pot fi determinate de dou cauze mai importante.
1. Nerespectarea cerinelor igienice n alctuirea raiei alimentare
Din cauza lipsei, insuficienei, excesului sau dezechilibrului unor factori nutritivi n raia
alimentar (avitaminoze, hipovitaminoze, rahitism, pelagr, obezitate, ateroscleroz etc.), n
organism pot aprea tulburri profunde, care s duc la mbolnviri.
2. Nerespectarea cerinelor igienico-sanitare n circuitul alimentelor n timpul prelucrrii,
pstrrii i transportrii produselor alimentare la ntreprinderile de alimentaie public sau n
condiii de familie poate duce la apariia intoxicaiilor alimentare, bolilor contagioase sau
helmintozelor.
Poluarea produselor agricole provoac intoxicaii cronice, iar uneori intoxicaii acute la
populaia care folosete aceste produse.
La propunerea Organizaiei Mondiale a Sntii, au fost stabilite 4 forme de alimentaie
incorect, care provoac patologii.
1. Alimentaia insuficient sau subalimentaia (din punct de vedere cantitativ). n acest
caz, alimentele ingerate nu aduc cantitatea adecvat de energie, organismul fiind nevoit s
elibereze energia din propriile esuturi, i anume:
- din grsimea de rezerv;
- din esutul muscular;
- din parenchim etc.
Ca urmare a acestei situaii, n organism apar urmtoarele perturbri:
- ncetinirea ritmului de cretere la copii;
- scderea n greutate;
- reducerea volumului maselor musculare;
- caexie;
- reducerea metabolismului;
- scderea activitii umane;
- diminuarea rezistenei organismului la agresiunile microbiene, la substanele toxice i alte
nociviti de mediu.
Perturbrile sus-numite se explic prin diferite boli nsoite de diaree, vrsturi, insuficiene
enzimatice, rezecii gastrice, hepatite i pancreatite cronice, intoxicaii cronice etc.
Lipsa alimentelor provoac apariia subnutriiei, care, dup Lucia Alexa, este o stare
patologic determinat de o disponibilitate redus de substane nutritive, n special de scderea
aportului proteic, cu apariia de modificri morfo-funcionale n organele i esuturile de
importan vital.
Dup etiologia ei, denutriia poate fi:
- primar;
- secundar.
Forma primar se explic prin lipsa alimentelor.
Forma secundar se poate datora unor tulburri de ingestie, digestie sau metabolizare.
Din acest punct de vedere, deosebim urmtoarele forme de subnutriie:
- distrofia proteic;
- hipo- i avitaminozele;

- rahitismul;
- anemiile nutriionale;
- gua endemic, caria dentar .a.
Clinic, deosebim malnutriia copilului i cea a adultului.
Subnutriia copilului este mai grav i are 3 stadii:
I compensat;
II decompensat;
III de vindecare.
Dup pierderile n greutate, deosebim 3 grade de subnutriie:
gradul 1 greutatea copilului constituie 7690% din greutatea ideal;
gradul 2 6175% din greutatea ideal;
gradul 3 sub 60% din greutatea ideal.
Subnutriia adultului are 3 stadii:
I compensat: scderea greutii corporale sub 15%, prin dispariia esutului adipos i
atrofia esutului muscular;
II decompensat: se caracterizeaz prin reducerea important a greutii corporale, apare
pigmentarea pielii, uneori eritem pe mini i picioare, pielea devine uscat, mucoasa bucal i
lingual capt o culoare roie-aprins, apare gingivita, stomatita, diareea, proteinemia, scade
rezistena la infecii;
III de vindecare.
Boala Kwashiorkor apare dup o perioad lung de alimentaie srac n proteine de calitate
i se caracterizeaz prin urmtoarele simptome: ntrziere n cretere, edeme, hipotrofie
muscular, diaree, modificri ale pielii, infecii cutanate, apatie, hepatomegalie cu infiltraie
gras, hipoproteinemie, anemie.
Malnutriia proteic poate lsa urme i n dezvoltarea mintal, n capacitatea de a nva.
Profilaxia ei cuprinde o alimentaie cu produse bogate n proteine de calitate.
Avitaminoza este o patologie care apare n urma lipsei unei vitamine n raia alimentar. Ea
se manifest ca o boal bine definit, cu o simptomatologie evident i specific.
Hipovitaminoza apare atunci cnd raia alimentar conine o vitamin, ns ntr-o cantitate
insuficient pentru necesitile organismului. Simptomele hipovitaminozei sunt puin evidente,
mai nespecifice dect cele ale avitaminozei. Deseori, ea se manifest numai printr-o stare
general alterat, o capacitate de munc mai sczut, o stare psihic deficitar, o rezisten
sczut la infecii.
Avitaminozele i hipovitaminozele pot aprea nu numai din cauza insuficienei vitaminelor
din raie, ci i din cauza absorbiei lor deficitare, a utilizrii lor defectuoase i a distrugerii lor n
organism. Asemenea tulburri pot avea loc n cazul bolilor gastrointestinale, hepatice, al unor
maladii metabolice etc.
Hipovitaminozele constituie o important problem de sntate public n ntreaga lume,
afectnd, n anumite perioade ale anului, mai ales primvara, un contingent important de
populaie.
2. Supraalimentaia (folosirea alimentelor ntr-o cantitate mai mare dect este necesar) are
2 forme:
absolut (abuzuri alimentare);
relativ (cheltuieli de energie reduse).
Deseori, aceeai persoan are ambele forme de supraalimentaie.
Hiperconsumul de alimente este favorizat de anumii factori, ca:
- nsuirile senzoriale atrgtoare ale bucatelor;
- unele persoane pot fi calmate de o mas bogat.
Reducerea consumului de energie este determinat, n primul rnd, de viaa sedentar, de

mecanizarea i automatizarea proceselor de munc. Ca urmare, hiperconsumul de alimente i

reducerea consumului de energie pot duce la instalarea obezitii, dislipidemiei, aterosclerozei,
diabetului, fluorozei, hepatitelor cronice etc.
n ultimii ani, obezitatea a devenit o boal cronic foarte rspndit n rndurile populaiei
(Sergiu Mnescu, Lucia Alexa).
Individul este obez atunci cnd esutul adipos este hipertrofiat.
O persoan se consider normo-ponderal dac greutatea ei este de + 10% fa de
greutatea ideal, calculat dup formula Broca:
G = T100

sau dup formula Lorentz:

T150
G = T100 .
4

Iar dac cntrete cu 1020% mai mult dect greutatea ideal teoretic, se consider
supraponderal.
Obezitatea este moderat, dac greutatea depete greutatea ideal cu 30%, i important
cu 40%.
Se disting 3 feluri de obezitate:
- ginoid;
- android;
- generalizat.
Obezitatea de tip ginoid masele adipoase predomin n jumtatea inferioar a corpului;
se ntlnete mai frecvent la femei.
Obezitatea de tip android masele adipoase predomin la nivelul feei, gtului, toracelui;
se ntlnete mai frecvent la brbai.
Obezitatea generalizat esutul adipos se dezvolt abundent n tot organismul.
n funcie de modul de constituire, obezitatea se difereniaz n:
- hiperplazic;
- hipertrofic;
- mixt.
Obezitatea hiperplazic se caracterizeaz prin creterea numrului de celule adipoase.
Acest tip de obezitate ncepe din primele luni de via cu supraalimentaia, la care se adaug i
factorii genetici.
Obezitatea hipertrofic const n creterea numrului celulelor adipoase, datorit
acumulrii de trigliceride. Se ntlnete mai des la femei dup 20 ani; uneori dup sarcin.
Dac consumul de energie crete, cantitatea de trigliceride scade, reducndu-se i volumul
lor.
Numrul obezilor variaz n funcie de vrst:
- la colari 1%;
- la pubertate 5%;
- la adolesceni 15%;
- la aduli n vrst pn la 50%.
Forma mixt de obezitate cuprinde subiecii cu procentaj mediu de obezitate (+ 40%) i
cu leziuni clinice metabolizate asociate. Supraponderea se reduce relativ uor, cu ajutorul
regimurilor restrictive.

Influena obezitii asupra funciilor organismului

Aparatul cardiovascular Obezitatea genereaz complicaii mecanice i metabolice
cardiovasculare. Muli autori susin c obezitatea este un factor de risc coronarian; deseori
provoac accidente vasculare.

Aparatul respiratior Funciile respiratorii pot fi modificate prin mecanisme legate de

suprapondere i indirect, datorit tulburrilor hemodinamice. Obezitatea agraveaz dispneea.
Aparatul locomotor De cele mai multe ori, obezitatea se asociaz cu artroza, cea mai des
afectat fiind articulaia coxo-femural.
Aparatul genital Deseori, au loc tulburri ale funciei ovariene i disfuncii gonadice.

Profilaxia obezitii
Profilaxia obezitii cuprinde 2 perioade:
de slbire;
de meninere a greutii atinse n urma slbirii.
Slbirea trebuie s fie moderat i constant, nct s duc la normalizarea metabolismelor
glucidic i lipidic.
Succesul profilaxiei necesit nlturarea cauzei ce a determinat creterea n greutate.
Punctul esenial al tratamentului dietetic n obezitate este restricia caloric i
regimurile de echilibrare energetic.
Criteriile unui bun regim restrictiv sunt:
- s conin un nivel caloric redus;
- s fie echilibrat nutriional;
- s fie urmat obligatoriu de regimuri de stabilizare;
- s fie uor de realizat economic.
Mare importan n profilaxia obezitii are creterea activitii fizice.
3. A treia form de alimentaie neraional este alimentaia specific calitativ neadecvat,
cnd n raia alimentar lipsete una ori cteva substane necesare.
4. i ultima form de alimentaie neraional este alimentaia neechilibrat, cnd nu se
respect raportul dintre substanele nutritive.
INTOXICAIILE ALIMENTARE
Intoxicaiile alimentare rezult din folosirea unor alimente infectate cu ageni sau
impurificate cu substane toxice de origine microbian ori nemicrobian. Ele prezint o stare
patologic acut i pot evolua sub form de cazuri sporadice, afeciuni de familie i de grup
sau sub form de izbucniri n mas, cnd unul i acelai produs contaminat este consumat de
un numr mare de oameni.
De regul, intoxicaiile alimentare se caracterizeaz prin tulburarea tractului gastrointestinal
i nu sunt contagioase. Dup consumarea alimentelor infectate ori impurificate cu substane
toxice, timp de 15 minute 24 ore, are loc perioada de incubaie, care se caracterizeaz prin
dureri n abdomen, grea, vom (n unele cazuri aceste manifestri lipsesc, bunoar la
botulism, intoxicaii cu plante otrvitoare .a.), curnd asociindu-se diareea, slbiciunea,
dereglarea activitii cardiovasculare, ridicarea temperaturii corpului pn la 3840C,
apoi dureri musculare i alte simptome, n funcie de cauza care a provocat intoxicaia.
Dei cauzele intoxicaiilor alimentare sunt diferite, manifestrile lor au unele semne
comune: ncep brusc i acut, au un caracter exploziv pe fundalul unei snti depline.
Spre deosebire de bolile contagioase, intoxicaiile alimentare sunt provocate numai atunci
cnd agentul patogen, care a nimerit n produsele alimentare, s-a nmulit ajungnd la un numr
enorm.
Astfel se explic faptul c intoxicaia alimentar poate fi provocat de un produs alimentar
contaminat, atunci cnd sunt nclcate regulile sanitare i tehnologice de pstrare, transportare i
prelucrare a lui.
Se tie c unii ageni patogeni, din produsele alimentare, nmulindu-se, elimin toxine, care,
nimerind n tractul digestiv, provoac intoxicaia alimentar. n funcie de etiologie, intoxicaiile
alimentare se mpart n trei grupe: microbiene, nemicrobiene i cu etiologie necunoscut.
Din grupa intoxicaiilor alimentare microbiene fac parte:

- toxicozele bacteriene (cauzate de toxinele stafilococilor sau ale bacilului botulinic),

micotoxicozele (provocate de toxinele ciupercilor microscopice din genurile Aspergillus,
Fusarium .a.);
- toxiinfeciile (provocate de bacilii coli, proteus, perfringens, cereus .a.);
- intoxicaiile mixte (provocate de unele asocieri ale agenilor convenional patogeni, cum
sunt cereusul i stafilococul sau proteusul i stafilococul).
Intoxicaiile alimentare nemicrobiene sunt:
- intoxicaiile cu plante i ciuperci otrvitoare, cu esuturile unor animale veninoase (de
exemplu, unele specii de peti);
- intoxicaiile cu produse de provenien vegetal sau animal, care devin toxice n anumite
condiii (smburi amari de migdale, de caise, de piersice, de viine, cartofi ncolii, boabe de
fasole crude, ficatul i icrele unor specii de peti, mierea de albine produs din nectarul unor
plante ortvitoare);
- intoxicaiile cu diferite substane chimice (pesticide, sruri de metale grele, de arsen), cu
substanele care nimeresc n produsele alimentare de pe vesel, ambalaj (tab. 2.14).
Tabelul 2.14
Clasificarea intoxicaiilor alimentare
Forme nozologice Factorul etiologic
I. De origine microbian

1. Toxiinfecii a. Germeni poteniali patogeni (Proteus mirabilis i vulgaris,

E.coli serovariantele enteropatogene, Bac. cereus, Cl.
perfringens, serovarianta A, Str. faecaloides, serovariantele
liquefaciens i zymogenes, Vibrio parahaemolyticus);
b. Germeni studiai insuficient (Citrobacter, Hafnia, Klebsiella,
Edwardsiella, Iersinia, Aeromonas, Pseudomonas .a.).
2. Toxicoze
A. Toxicoze bacteriene
B. Micotoxicoze
Toxinele produse de Staphylococcus aureus i Cl. botulinum.
Micotoxinele produse de diverse ciuperci microscopice
(Aspergillus, Fusarium, Penicillium, Claviceps purpurea .a.)
3. De etiologie mixt Combinarea diferitor ageni patogeni (de exemplu Bac. cereus i
toxinele Staphylococcus aureus, Proteus i toxinele
Staphylococcus aureus .a.).
II. De origine nemicrobian

1. Intoxicaiile cu plante otrvitoare i

cu esuturi de origine animal
A. Cu plante otrvitoare
Ciuperci otrvitoare (ciuperca alb, buretele pestri .a.), ciuperci
condiionat comestibile care n-au fost supuse unei prelucrri
culinare corespunztoare (buretele iute, zbrciogul gras .a.).
Continuare
B. Derivate de origine animal
Plante otrvitoare (mtrguna, mselaria, cucuta etc.).
Seminele buruienilor culturilor cerealiere (Trihodesma,
heliotrop .a.).
Organele unor specii de peti (marinka .a.).
2. Intoxicaii cu alimente de origine
vegetal i animal toxice n anumite
condiii:
A. Cu alimente de origine vegetal
B. Intoxicaii cu produse de origine

animal
Cu smburii unor specii de fructe (piersice, caise, viine,
migdale), care conin amigdalin.
Cu fructele (nucile) unor specii de plante (ricin, fag .a.), cu
cartofi ncolii (verzi), care conin solanin, cu fasole crude, care
conin fazin.
Cu ficatul, icrele i lapii unor specii de peti n perioada
depunerii icrelor (tiuc, macrou .a.).
Cu mierea de albine din nectarul florilor unor plante otrvitoare.
3. Intoxicaii cu reziduuri de substane
chimice
Cu pesticide.
Cu metale grele i arsen.
Cu adjuvani alimentari, introdui n cantiti nepermise.
Cu substane ce nimeresc n alimente de pe utilaj, inventar,
ambalaj.
Cu alte substane chimice.
III. De etiologie neidentificat

Mioglobinuria alimentar
paraxismal-toxic
Unele specii de peti
din lacuri (n unii ani)

Din numrul total de intoxicaii alimentare, cele mai rspndite sunt intoxicaiile
microbiene (8595%). Cele nemicrobiene se ntlnesc mai rar, n schimb, sunt mai periculoase
i cu un nalt procent al mortalitii.

Intoxicaiile alimentare microbiene

Toxicozele alimentare bacteriene se manifest printr-o stare morbid, care apare n urma
consumului produselor ce conin toxine ale unui agent patogen specific (bacilul botulinic ori al
unui stafilococ). Este caracteristic faptul c nsui agentul patogen poate lipsi n produsele
alimentare sau se afl n cantiti mici. Dar acumularea unor cantiti mari de substane toxice are
loc i n urma activitii vitale a ciupercilor microscopice. Anume ele provoac micotoxicoza.
Dintre intoxicaiile alimentare bacteriene cel mai des se ntlnesc botulismul i cele provocate de
toxinele stafilococilor.
Botulismul. Din literatura de specialitate am selectat un caz.
Un muncitor a cumprat cteva conserve de pete. Seara, cnd familia s-a adunat la cin, au deschis
dou cutii. Din una au mncat prinii, iar din alta copiii. Doi bieei au mncat cu poft aproape toat
conserva, iar surorii i-au lsat ceva doar pe pereii cutiei.
Noaptea, bieeii au simit o senzaie neplcut n regiunea epigastric, greuri, uscciune n gur, au
nceput s vomite, nghieau cu greu, glasul le-a devenit rguit, a aprut aa-numita diplopie (dublarea
imaginii obiectelor). Dimineaa, au chemat ambulana, ns n drum spre spital bieelul cel mai mic a
ncetat din via din cauza paraliziei centrului de respiraie. Cel mai mare avea pupilele dilatate, palatul
moale al gurii paralizat i, din aceast cauz, nu putea s vorbeasc, nici s bea.
Medicii au apreciat just situaia i au constatat botulism. Ei au luat toate msurile necesare pentru
salvarea vieii copilului, cruia i-au rmas pentru mult timp urme ale intoxicaiei: el vedea ca prin sit,
avea slbiciuni, dureri de cap, mnca cu greu.
Imediat au fost examinai i ceilali membri ai familiei. Toi au fost internai i li s-a introdus doza
profilactic de ser specific. Prinii au mncat din alt cutie i nu s-au intoxicat, ceea ce confirm c n
acea cutie toxina botulinic lipsea.
La feti, care a ters doar cu o bucic de pine pereii cutiei, au fost depistate primele semne tipice
ale bolii: uscciune n gur, grea, voce rguit, imagine dubl a obiectelor. Din intestinele ei a fost
extras agentul patogen bacilul botulinic. Msurile urgente ntreprinse de medici au fost eficiente i fetia
a fost salvat.

Examenul epidemiologic al acestui caz a artat c conservele au fost cumprate de la un

cetean care le-a scos n mod ilegal de la fabrica unde lucra, fr ca produsul s fie supus a doua
oar autoclavrii. n sngele biatului mai mare i n organele interne ale celui mai mic, care n-a
putut fi salvat, a fost depistat toxina. Pentru a ne da seama ct de puternic este aceast toxin,
vom relata c ntr-un gram din esuturile creierului copilului decedat se coninea o asemenea
cantitate de toxin, care, dac ar fi fost dizolvat n ap (1 g la 200 litri), ar fi nimicit oarecii
crora li s-ar fi introdus o doz de 0,5 mililitri din aceast soluie.
De altfel, este destul de interesant istoria descoperirii acestui agent patogen.
La 14 decembrie 1895, ntr-un orel belgian a avut loc o nmormntare, dup care cei 34 de
muzicani ai orchestrei au fost osptai. A doua zi, o treime din ei s-au mbolnvit, iar trei au
decedat. Cercetrile minuioase au dovedit c focarul intoxicaiei a fost unca, pus n saramur
ntr-un vas adnc pe la sfritul verii. S-au intoxicat oaspeii care au mncat unca de pe fundul
vasului.
Bacteriologul E.Van-Armenghem, cercetnd bucata de unc care a provocat intoxicaia, a
descoperit nite bacili capabili s formeze spori, numii mai apoi bacili botulinici.
Bacilul botulinic este imobil i are proprietatea de a se dezvolta n lipsa oxigenului
(anaerob). El formeaz spori rezisteni la factorii fizici i chimici, care nu pot fi distrui prin
fierbere, suportnd temperatura de 100C timp de 56 ore. Cea mai eficient metod de nimicire
a bacilului botulinic este autoclavarea la temperatura de 120C.
Exist mai multe varieti ale bacilului botulinic: A, B, C, D, E etc. La noi n ar, boala este
provocat mai des de tipurile A, B i E.
Cu spori sau forme vegetative ale bacilului botulinic pot fi contaminate toate produsele
alimentare de origine agricol sau industrial: crnaul, carnea afumat, conservele din carne i
pete, petele rou, precum i conservele din legume. Extrem de periculoase sunt conservele
preparate n condiii casnice (din fructe, legume, ciuperci), care se sterilizeaz, de obicei, n
borcane timp de cel mult 3040 min., ceea ce nu e suficient. Consumarea acestor produse
constituie cauza celor mai grave intoxicaii alimentare n Moldova, unde conservarea n condiii
casnice este foarte rspndit.
Formele vegetative ale bacilului botulinic elimin o exotoxin, proprietile toxice ale creia
depesc toate toxinele bacteriene. Precum am spus, aceast exotoxin rezist la influena
factorilor fizici i chimici, ea nu se schimb la aciunea fermenilor din sucul gastric i intestinal,
ns, prin fierbere, se distruge timp de 1015 minute.
Odat cu produsele alimentare, n organismul omului nimeresc forme vegetative, spori i
exotoxine ale bacilului botulinic. n organism, sporii capt forme vegetative, care elimin
toxine.
Vom atrage atenia c borcanele i cutiile de conserve contaminate se umfl n urma
formrii gazelor (bombaj), ns produsele alimentare care provoac intoxicaia de cele mai multe
ori nu se deosebesc prin aspect, gust i miros. n unele cazuri, nu toate persoanele care au folosit
acelai produs alimentar se mbolnvesc, deoarece exotoxina poate lipsi n unele porii ale
acestor produse.
Botulismul se caracterizeaz prin afectarea sistemului nervos central vegetativ, a
sistemului digestiv i a altor sisteme infectate de ctre toxina respectiv. Perioada de incubaie
este mic: 1236 ore, uneori mai mare. Ea depinde de doza toxinei care a nimerit n organism: cu
ct doza este mai mare, cu att perioada de incubaie este mai mic.
Simptomele sunt urmtoarele: tulburri dispeptice, slbiciuni, dureri de cap,
indispoziie, spasme, atonie muscular, dereglarea somnului, tulburri ale vederii, apariia
diplopiei.
La bolnavi se observ dilatarea pupilelor sau o pupil devine mai mare dect cealalt
(anizocorie). Uneori, vocea lor este rguit. Are loc paralizia muchilor faringieni cu

tulburarea deglutiiei, e posibil paralizia palatului moale i, ca urmare, alimentele lichide

se elimin prin nas. n perioada iniial boala este nsoit de vom i diaree, mai trziu
apare constipaia, meteorismul, din cauza parezei intestinale. n stadiul iniial pulsul este
rar, mai apoi devine accelerat. Temperatura nu corespunde pulsului, este normal ori
chiar mai joas dect cea normal.
n cazuri de intoxicaie grav astenia se intensific: se constat dereglarea respiraiei, care
devine superficial, aritmic. De aceea, organismul i revine treptat, aproximativ 23 luni.
Atunci cnd botulismul evolueaz uor, toate simptomele sunt exprimate slab, lipsesc paraliziile.
Savantul infecionist I.R. Drobinski a descris unele cazuri de botulism, care au avut loc n
Moldova.
ntr-o familie din Chiinu, membrii creia au consumat legume conservate n condiii de cas, a fost
nregistrat botulismul. Bacilul botulinic a aprut n legumele murdare de rn, care n-au fost sterilizate,
ci numai oprite cu ap clocotit srat, n care s-a adugat puin oet, i nchise ermetic. Borcanele au
fost pstrate n cmar timp de o jumtate de an. Ajunse pe mas, legumele aveau un gust neplcut,
amrui, din care cauz trei membri ai familiei doar le-au gustat, apoi au fost aruncate. Dup 14, 18 i 20
de ore au aprut primele simptome ale bolii: dereglarea vederii. Bolnavii au neles c s-au intoxicat i
imediat s-au adresat medicului. Dup ce li s-au fcut splturi stomacale, doi membri ai familiei, care
numai au gustat din legume, i-au revenit. Mama, care a mncat mai multe legume, s-a mbolnvit grav i
abia dup ce i s-a introdus ser antibotulinic starea sntii ei s-a mbuntit.

Toxicoza alimentar stafilococic. Aceste intoxicaii sunt cele mai rspndite printre
intoxicaiile alimentare nregistrate n lume. Pentru prima dat intoxicaia alimentar provocat
de stafilococi a fost descris n anul 1901 de ctre profesorul P.N. Laecinikov, care a
cercetat, n oraul Harkov, un caz de intoxicaie alimentar cu torturi cu crem. Probele chimice
ale torturilor n-au depistat substane toxice de provenien neorganic. n urma cercetrilor
bacteriologicice ale cremei, a fost descoperit stafilococul auriu. S-a presupus c focarul infeciei
au fost oamenii bolnavi (infecii acute ale sistemului respirator, piodermit, rni infectate la
mini).
Agentul patogen (stafilococul auriu) elimin n produsele alimentare o substan foarte
toxic enterotoxina, care provoac intoxicaii alimentare. Stafilococii sunt foarte rspndii n
mediul nconjurtor. Ei exist i pe suprafaa corpului nostru, i n intestin. Aproape o jumtate
din oamenii sntoi sunt purttori de stafilococi patogeni. n timpul vorbirii, tusei sau de pe
minile nesplate, microbii nimeresc uor n hran. Vom remarca c n aceast privin prezint
pericol mai ales persoanele care au deprinderea de a se scobi n nas sau de a-i scoate cu unghia
rmiele de hran dintre dini. Deosebit de periculoase sunt tieturile, rnile de pe mini,
deoarece secreiile din aceste leziuni conin muli stafilococi. Stafilococii au un mediu favorabil
de nmulire n produsele ce conin hidrai de carbon vinegrete de legume, lapte i produse
lactate, torturi cu crem etc.
De regul, intoxicaiile alimentare apar n urma nerespectrii regulilor igienice i sanitare.
Dac produsul alimentar este contaminat, el, de obicei, conine o cantitate mic de ageni
patogeni, dar suficient pentru a provoca boala infecioas. Intoxicaiile alimentare se pot
produce doar n cazul n care acest produs contaminat se pstreaz mult timp la o temperatur
favorabil pentru nmulirea microbilor (cel puin, la temperatura camerei). Astfel, se acumuleaz
mult toxin i, dac produsul nu este prelucrat termic suplimentar, ea provoac intoxicaii.
Stafilococii elimin substan toxic (enterotoxin) numai la temperaturi favorabile, nu mai
joase de +22C. n condiii de frigider (+4, +6C), aceste microorganisme nu se nmulesc i nu
elimin enterotoxin.
Enterotoxina se distruge numai la fierbere (1,52 ore) i, deoarece la pregtirea unor bucate
perioada prelucrrii termice e mult mai mic, devine clar care e motivul intoxicaiilor de acest
fel.

Manifestrile intoxicaiilor alimentare, provocate de toxinele stafilococilor, apar, de obicei,

dup 24 ore de la consumarea produsului alimentar. Simptomele principale sunt: greaa, voma,
durerile acute n regiunea stomacului, insuficiena cardiovascular. 6070% din numrul
bolnavor sufer de diaree, dureri de cap, ameeli; transpiraia rece, pielea palid, chiar
cenuie, buzele palide-vinete.
De cele mai multe ori, stafilococii se nmulesc n carne i n derivatele ei, n lapte i
produsele lactate, n produsele de cofetrie cu creme grase.
Consumul laptelui i produselor lactate contaminate poate conduce la diverse dereglri ale
tractului gastrointestinal. Sunt cunoscute toxicoze stafilococice cauzate de consumul laptelui de
la vacile bolnave de mastit.
Vom descrie un caz de intoxicaie cu lapte.
n prima zi s-au mbolnvit 7 muncitori, care transportau laptele de la ferm la o tabr de odihn.
Cu 12 ore pn la mbolnvire ei buser lapte proaspt muls la ferma de vite. Boala a nceput pe
neateptate cu greuri, vom, dureri n abdomen, la unii cu diaree. n ziua a doua, dup dejun, s-au
intoxicat 45 de copii din tabra de odihn. Toi au mncat terci pregtit cu lapte i cafea cu lapte. Dup 24
ore, n urma msurilor luate, copiii i-au revenit.
Cercetrile n-au evideniat sruri de metale grele. Controlul medical al lucrtorilor fermei n-a
evideniat procese purulente la careva dintre ei, n schimb, s-a constatat c unele vaci aveau mastit i, la
apsare, din uger se elimina puroi. Laptele de la mulsul de sear se turna n bidoane i se pstra pn
dimineaa, la 2426C. Laptele de la mulsul de diminea se amesteca cu cel de la mulsul de sear i se
transporta la tabra de odihn. Examenul bacteriologic al laptelui i al secretului purulent de la 7 vaci a
demonstrat existena stafilococilor.

De cele mai multe ori ns, laptele se contamineaz cu stafilococi n timpul mulsului. Sursa
de stafilococi n aceste cazuri este omul bolnav de piodermit, furunculoz, panariii cu leziuni
exematoase etc.
Se tie c laptele prezint un mediu deosebit de prielnic pentru nmulirea stafilococilor,
deoarece conine proteine, grsimi, hidrai de carbon i alte substane nutritive. n condiii
favorabile de temperatur (2530C), un singur microb, n decurs de 15 ore, va produce n lapte
cteva milioane de noi celule microbiene. Stafilococii, nimerind n lapte i nmulindu-se,
elimin enterotoxin, iar consumul acestui lapte provoac intoxicaii. Dac laptele contaminat cu
stafilococi se pstreaz n frigider, enterotoxina se produce n cantiti mai mici.
Cum se poate preveni contaminarea laptelui n procesul mulsului? nainte de a ncepe
mulsul, ugerul vacii trebuie examinat amnunit, apoi splat bine cu ap cald i ters cu un
prosop curat. Primele picturi de lapte, fiind cele mai murdare, trebuie turnate ntr-un borcan
aparte. i abia dup aceasta, s se nceap mulsul.
Dac n primele porii de lapte se evideniaz cheaguri brnzoase, mucoziti .a.,
mulgtoarea va nceta mulsul i-i va comunica despre aceasta medicului veterinar.
Lucrtorii care particip la muls i cei care vin n contact direct cu laptele i produsele
lactate sunt admii la lucru numai dup ce au trecut examenul medical.
La apariia primelor semne de boal, mulgtoarele trebuie s se adreseze neaprat la
punctul medical sau la policlinic.
La fiecare ferm sau complex de animale trebuie s existe un activ sanitar, care s
controleze zilnic starea minilor lucrtorilor care vin n contact direct cu laptele. Persoanele
bolnave de epidermit i panariii nu sunt admise la lucru.
Nu se admit la mulsul vacilor nici persoanele bolnave de anghin.
Intoxicaiile alimentare provocate de stafilococi pot avea loc i dup consumarea
produselor de cofetrie cu crem. Concentraia mare de zahr n ele nu permite nmulirea i
dezvoltarea microbilor, chiar i a stafilococilor, excepie fcnd doar cele cu crem. De obicei,
concentraia de zahr n crem este redus, de aceea aceste produse de cofetrie devin cauza
intoxicaiilor provocate de stafilococi. S-a dovedit c stafilococii rezist i se nmulesc n acele

creme care au o concentraie de zahr redus.

Este cunoscut un caz de intoxicaie cu tort a mai multor familii. Sursa alimentar comun au
fost torturile cu crem, produse n aceeai zi, la una i aceeai ntreprindere de panificaie. Au
fost pregtite 118 kg de tort timp de 12 ore, iar n vnzare au aprut dup 25 ore.
Dup perioada de incubaie (36 ore), au aprut primele manifestri clinice ale intoxicaiei:
greuri, vom, la unii diaree, slbiciune, pielea a devenit palid, buzele vinete, pulsul unora a
atins 96120 de bti pe minut. n ziua a doua, dup msurile ntreprinse de medici, bolnavii iau
revenit.
Cercetrile bacteriologice ale maselor vomice, fecalelor i rmielor de tort au confirmat
prezena stafilococilor. Controlnd starea sanitar a minilor cofetarilor, la unul dintre ei s-a
constatat o arsur din care se elimina stafilococul auriu.

Micotoxicozele
Nu o singur dat ai observat, probabil, c pe produsele alimentare, pstrate mult timp,
apare un strat albicios. Acestea sunt nite ciuperci microscopice. Ele apar pe pinea pstrat
cteva zile ntr-un pachet de polietilen, pe dulceurile care conin puin zahr i nu sunt fierte
ndeajuns. Deseori, ciupercile microscopice acoper legumele, fructele i alte produse
alimentare. Pe msur ce se dezvolt, ele capt o culoare verzuie ori cafenie, uneori devin
negre. Aceasta ne vorbete despre faptul c produsele sunt atacate de diferite ciuperci
microscopice (penicillinum, aspergillus .a.).
Unele persoane consum aceste produse atacate de ciuperci, gsind urmtoarea explicaie:
cic, antibioticele sunt produse de ciuperci. ntr-adevr, din unele ciuperci se extrag
medicamente, ns nu din toate, deoarece nu toate au proprieti curative. Dimpotriv, unele sunt
periculoase pentru organism, au proprieti toxice puternice.
Dintre micotoxicozele provocate de toxinele ciupercilor microscopice fac parte: ergotismul,
fuzariotoxicozele i aflotoxicoza. Ciupercile microscopice paraziteaz pe diferite produse
alimentare, n special pe cereale. Micotoxicozele se deosebesc de intoxicaiile alimentare prin
manifestrile lor clinice.
Aflotoxicoza, de exemplu, are trei forme: acut, subacut i cronic. Forma acut, dup cum
arat U. Jalb i A. Chirlici, se caracterizeaz prin necroza i infiltraia adipoas a ficatului, au
loc hemoragii, ascit, afectarea rinichilor .a. Ciroza i cancerul primar al ficatului se dezvolt la
formele subacute i cronice ale aflotoxicozei.
Ergotismul apare n urma folosirii n alimentaie a produselor atacate de cornul secrii, care
se dezvolt pe spicele de secar, mai rar pe cele de gru, i prezint un cornior tare, ncovoiat,
de culoare nchis, cu lungimea de 12 cm i grosimea de 34 mm. Substanele toxice sunt
provocate de alcaloizi foarte rezisteni la nclzire, care i pstreaz toxicitatea chiar i n pinea
coapt (ergotina, ergotamina, ergotoxina etc.). Boala ncepe acut, forma convulsiv se manifest
prin dereglarea tractului gastrointestinal i a sistemului nervos: greuri, vom, dureri n abdomen,
dispare sensibilitatea degetelor, ameeli, convulsii ale muchilor, somnolen. n cazuri grave se
observ dereglri ale sistemului nervos central. Pot aprea i dereglri ale sistemului vascular,
aprovizionarea cu snge, mai ales a membrelor inferioare, este insuficient, n cazuri grave apare
necroza.
Un pericol grav pentru om prezint i produsele alimentare preparate din cereale atacate de
mucegaiuri, mai cu seam din genul fuzarium (fuzariotoxicozele). Ele pot provoca tulburarea
hematopoiezei, urmat de o afeciune septic acut, anghin toxic i hemoragii cutanate.
Bolile provocate de ciupercile microscopice la om i la animale pot fi prevenite prin
respectarea regulilor de pstrare a produselor alimentare, cerealelor i nutreurilor, prin
prelucrarea cuvenit a cerealelor, prin controlul riguros efectuat permanent de ctre serviciul
respectiv.

Profilaxia toxicozelor alimentare

Profilaxia botulismului. La pregtirea conservelor n condiii casnice trebuie s folosim

numai legume i fructe ntregi i proaspete. Ciupercile, legumele, fructele i pomuoarele trebuie
alese bine i splate minuios sub un jet de ap. Vom folosi metodele de conservare care asigur
o pstrare mai bun a conservelor, adic cele care prevd folosirea acizilor organici, a srii de
buctrie, zahrului, i vom respecta strict termenele de sterilizare.
Nu se recomand conservarea n condiii casnice a crnii, petelui i nici a legumelor cu
aciditate sczut (mazre verde, fasole .a.), deoarece, neavnd mijloacele necesare, nu putem
obine dezinfectarea complet a acestor produse. Respectarea strict a regulilor sanitare la
pregtirea conservelor garanteaz calitatea lor i previne mbolnvirea.
E cazul s amintim o dat n plus c nu sporul botulinic este periculos pentru om, ci toxina
eliminat n produsele alimentare de bacilii ce apar din spori i se nmulesc. Spre fericire, toxina
botulinic e nimicit la fierberea produsului alimentar timp de 710 minute. Astfel, dac
apar careva bnuieli n privina calitii produselor conservate, nainte de a le consuma, e bine s
le fierbem sau s le prjim.
De fiecare dat, cnd deschidem o cutie sau un borcan de conserve, trebuie s le examinm
riguros, pentru a ne convinge c au fost bine ermetizate, c nu sunt bombate, c nu s-au schimbat
culoarea i mirosul caracteristic produselor respective. Se interzice categoric consumarea
produselor din borcanele cu capacele bombate.
n cazul n care o persoan este suspectat c s-a mbolnvit de botulism, pn la sosirea
medicului, se recomand s i se fac de urgen o splare gastric, cu o jumtate de litru de ap
cald, pentru a provoca voma. Rmiele produsului bnuit i masele vomitive se vor pstra
pn la venirea medicului, cci ele pot facilita stabilirea cauzei intoxicaiei alimentare.
Profilaxia intoxicaiilor alimentare de provenien stafilococic include controlul sistematic
al strii sntii persoanelor care au consumat produse alimentare conservate, precum i tratarea
la timp a purttorilor de ageni patogeni. Persoanele care sufer de piodermie, anghin nu se
admit la lucru pn la nsntoirea complet.
La fermele de lapte-marf se efectueaz sistematic un control sanitar-veterinar, iar mastita se
trateaz la timp.
Pentru a preveni nmulirea stafilococilor ptruni n produsele alimentare, ele trebuie
pstrate la temperaturi joase. O deosebit nsemntate au, de asemenea, respectarea termenelor
de pstrare a produselor alimentare i prelucrarea lor termic.

Toxiinfeciile alimentare
Intoxicaiile alimentare de origine microbian sunt provocate de ageni patogeni, care au
proprietatea de a se nmuli foarte repede n produsele alimentare uor alterabile.
De cele mai multe ori, proprietile organoleptice (aspectul, gustul i mirosul) ale produselor
alimentare nu se schimb, dei conin o mulime de microorganisme, care s-au nmulit n ele,
sau o cantitate mare de toxine. Adesea ele conin i unele, i altele. Dac se consum astfel de
produse, sunt posibile intoxicaiile alimentare. Printre agenii patogeni ai toxiinfeciilor
alimentare pot fi diferite microorganisme, bacilii coli, proteus, perfringens, ereus.
Manifestrile clinice ale toxiinfeciilor (provocate de bacilii coli, proteus, perfringens, ereus
.a.) sunt asemntoare. Apar spontan, de obicei dup 612 ore de la consumarea produselor
alimentare. Simptomele principale sunt: dureri abdominale, greuri, vom, astenie, diaree. Peste
23 zile, bolnavii se nsntoesc. Uneori, apar simptomele unei intoxicaii generale a
organismului: ridicarea temperaturii pn la 3840C, dureri n muchi, slbirea activitii
cardiovasculare, ameeli. n aceste cazuri, boala dureaz mai mult timp.
Toxiinfeciile provocate de bacilii coli au loc atunci cnd unele tipuri ale bacilului coli, n
anumite condiii, capt proprieti patogene i provoac intoxicaie alimentar. Bacilul coli
populeaz permanent intestinele omului (de la natere i pn la moarte). Prezena lui pe mini,
pe obiectele nconjurtoare vesel, ervetul de buctrie este o dovad a neglijenei sanitare.

S-a constatat c exist o legtur strns ntre toxiinfeciile provocate de bacilul coli i
produsele alimentare pregtite, care au fost infectate dup prelucrarea lor termic. Deseori,
izbucnirea toxiinfeciilor coli are loc dup consumarea gustrilor reci, care nu mai sunt supuse
aciunii termice nainte de consum: salata, vinegretele, diverse bucate din pete i carne,
rciturile etc.
Copiii unei grupe dintr-o coal au nceput s oboseasc, s vomite i s aib diaree, frecvena
pulsului le era accelerat, temperatura normal. Nu s-au nregistrat dereglri ale sistemului nervos central.
Controlul medical a mai stabilit dureri stomacale. Pielea i mucozitile acestor copii deveniser palide.
Afectaii constituiau 10% din numrul total al elevilor din internat. La mas, toi acetia au mncat cltite
cu carne i orez n cantina colii.
Primele semne ale bolii au aprut peste 6 ore. Carnea tocat cu orez a fost inut la buctrie de la
ora 12 pn la ora 18. nainte de a umple cltitele, carnea tocat nu a fost prjt adugtor. Cltitele
pregtite au fost pstrate n buctrie la o temperatur ridicat.
Efectundu-se cercetrile bacteriologice, pe suprafaa cltitelor, precum i n carnea tocat cu orez,
au fost evideniai bacilii coli. Numai ajutorul medical acordat la timp a prentmpinat consecinele
nedorite i intoxicarea altor elevi.

Sursa principal de infectare a produselor alimentare cu bacilii coli este omul. B. coli
provoac toxiinfecia alimentar numai atunci cnd se nmulesc n produsele alimentare n
cantiti enorme.
Profilaxia toxiinfeciilor cu bacilii coli include protejarea produselor alimentare de
contaminare, pstrarea lor corect i prelucrarea termic suficient.
Toxiinfeciile alimentare provocate de proteus se ntlnesc, de cele mai multe ori, vara, cnd
sunt toate condiiile pentru nmulirea acestui agent n produsele alimentare. n literatura de
specialitate, sunt descrise intoxicaii alimentare provocate de bacilii proteus, care au fost
evideniai pe diferite produse alimentare: crna, carne, brnz, pete, salat de cartofi etc.
Aceste toxiinfecii apar din cauza pregtirii produselor n condiii sanitare nesatisfctoare, ceea
ce conduce la contaminarea inventarului, produselor alimentare i a bucatelor preparate. De
obicei, toxiinfeciile alimentare sunt provocate de acele produse care au o stare organoleptic
satisfctoare, dei conin o cantitate mare de proteus.
Intoxicaiile cu proteus sunt de scurt durat peste 23 zile dispar. Sunt cazuri cnd
inventarul din buctrie poate servi de mai multe ori drept surs de infecie pentru produse. De
aceea, la unii afectai boala se repet de cteva ori. Numai dup o dezinfectare a veselei i dup
ce n buctrie se face o ordine sanitar exemplar, cazurile de intoxicaie alimentar cu proteus
dispar.
Intoxicaiile alimentare pot fi provocate i n cazul n care produsele procurate (carnea,
petele) sunt infectate, apoi se pstreaz la cald i se consum n cteva zile. Astfel de produse
conduc la infectarea instrumentelor de buctrie, care, la rndul lor, sunt sursa de infecie a
bucatelor pregtite chiar din alte produse, dar care n procesul tehnologic n-au fost supuse unei
prelucrri termice suficiente.
Msurile de profilaxie a toxiinfeciilor alimentare provocate de proteus sunt: respectarea
unui regim sanitar strict n buctrie, protejarea produselor alimentare de infectare cu proteus i
pstrarea corect a produselor alimentare uor alterabile la temperaturi joase.
Vom descrie un caz de toxiinfecie alimentar a mai multor persoane, cauza creia a fost
petele prjit.
Bolnavii au avut temperatur 23 zile. Boala a nceput brusc, manifestndu-se prin greuri, vom,
diaree. Voma se repeta, apoi n primele 24 de ore a disprut. Scaunul frecvent (de 10 i mai multe ori pe
zi) avea un miros puternic. n curnd, n scaun s-a constatat mucus cu snge. Unii bolnavi aveau dureri
stomacale, dureri de cap, 6% din bolnavi aveau convulsii ale membrelor inferioare i o piele pal. Boala a
durat 4 zile.
Precum s-a constatat, petele a fost pstrat la o temperatur nalt (27C), condiie favorabil pentru

nmulirea bacililor. Controlul bacteriologic al maselor fecale, al vomei i al petelui a indicat o

contaminare puternic cu proteus. Agentul patogen a fost depistat i pe petele crud care mai rmsese.

Toxiinfeciile alimentare sunt provocate i de bacilul perfringens. Substanele toxice,

formate de bacilii perfringens, sunt de mai multe tipuri: A, B, C, D, E. Toxiinfeciile alimentare
sunt provocate mai des de bacilii de tipul A.
Bacilul perfringens este prezent n intestinele a 80% din numrul oamenilor sntoi i
foarte rspndit n mediul nconjurtor.
Specialitii au constatat c produsele alimentare sunt contaminate foarte des cu bacilul
perfringens. Astfel, n carne se ntlnete la fiecare a cincea prob, n pete la fiecare a aptea,
n legume la fiecare a treia.
Att contaminarea produselor alimentare cu bacilii perfringens, ct i nmulirea lor rapid
au loc n timpul pstrrii produselor (mai ales n carne). Dezvoltarea bacililor depinde i de
aciditatea mediului, de temperatura la care se pstreaz produsul alimentar, de regimul
prelucrrii lui termice. Mediul acid reine creterea bacilului i formarea toxinei lui. De aceea,
nmulirea bacilului practic e imposibil n roii i n alte legume. Se ntlnesc rar toxiinfeciile
alimentare dup consumul bucatelor pregtite din legume, dei bacilii perfringens de cele mai
dese ori sunt depistai n legume.
Foarte periculoase sunt salatele din carne i legume, deoarece bacilii, precum am artat, se
afl cel mai des n legume, iar carnea prezint un mediu foarte favorabil pentru dezvoltarea lor.
La prelucrarea termic a produselor alimentare bacilii perfringens pier, iar sporii lor rmn.
Dac produsele care au trecut aceast prelucrare se pstreaz la temperatura camerei, sporii se
dezvolt, transformndu-se n forma vegetativ a microbului. De aceea, toate bucatele care se
pregtesc din timp i se pstreaz cteva zile nainte de a fi consumate numaidect trebuie supuse
unei noi prelucrri termice.
Trebuie s menionm c bucatele infectate cu bacili perfringens nu se deosebesc de
celelalte nici prin miros, nici prin gust. La prima vedere, par a fi bune pentru consum.
Bacilul cereus este foarte rspndit n natur. El se afl permanent n sol i nimerete uor
pe toate obiectele care ne nconjoar. Rolul epidemiologic al acestui bacil a fost descris n 1950.
Atunci, n Norvegia au fost afectai peste 600 de oameni. Microbiologul Stainer Haurghe a
dovedit c aceast infecie a fost cauzat de un bacil care se dezvolt n aer (aerob) la diverse
temperaturi (559C). Sporii bacilului rezist la fierbere timp de cteva ore.
Bacilii cereus se pstreaz n laptele fiert i chiar pasteurizat. Aceasta ne vorbete despre
faptul c bacilul este foarte rezistent i la temperaturi joase, iar sporii lui rezist chiar i la nghe.
Nu-l distrug nici concentraiile mari de sare i zahr. Bacilii cereus se dezvolt i se nmulesc n
produsele de origine vegetal i animal, neschimbndu-le proprietile organoleptice.
n lucrrile lui F. Budaghin sunt descrise toxiinfeciile alimentare de care au suferit bolnavii
din spitalul Oslo.
Duminic, bolnavii au fost servii cu carne cu legume i sos. Sosul a fost pregtit dimineaa devreme
i pstrat la temperatura camerei. Unii bolnavi respectau dieta i n-au mncat carne cu legume, ci numai
sos. Toi s-au mbolnvit. Bolnavii care au mncat carne cu legume fr sos nu s-au mbolnvit. Lucrtorii
spitalului, care au luat masa mai trziu, s-au mbolnvit mai repede i mai grav.
Examinarea acestui caz a dovedit c bacilul cereus s-a aflat n amidonul adugat n sos. n amidon,
bacilii au nimerit, probabil, de pe suprafaa cartofilor din care a fost extras.

Profilaxia intoxicaiilor alimentare microbiene

Profilaxia toxiinfeciilor alimentare se bazeaz pe urmtoarele principii generale:
a. prevenirea contaminrii produselor alimentare cu ageni patogeni;
b. prentmpinarea nmulirii agenilor patogeni n produsele alimentare;
c. nimicirea microorganismelor prin intermediul prelucrrii termice a produselor alimentare.
Carnea, mai ales de vit, trebuie s fie fiart ori prjit n buci mici. Carnea fiart nu

trebuie pstrat mpreun cu cea crud sau prelucrat pe aceeai scndur, deoarece ea se poate
infecta din nou cu ageni patogeni. Toate produsele din carne trebuie consumate n stare
proaspt; n caz contrar, ele necesit o nou prelucrare termic.
Produsele care nu sunt supuse, nainte de consum, prelucrrii termice (pine, zahr, brnz,
unt .a) trebuie pstrate n vase nchise, pentru a le feri de contaminare.
Profilaxia toxiinfeciilor prevede i crearea condiiilor nefavorabile pentru nmulirea
microbilor care au nimerit n produsele alimentare: temperaturile nalte (mai mari de +60C) ori
sczute (mai joase de 0C). Pstrarea la rece mai ales a produselor uor alterabile (carne, pete,
lapte) este principala metod de prevenire a toxiinfeciilor.
Msurile de prevenire a intoxicaiilor alimentare trebuie s conin toate amnuntele,
deoarece cea mai mic neatenie poate cauza o mare nenorocire. n primul rnd, nu trebuie s
cumprm produse, mai ales carne i lactate, care n-au fost supuse controlului veterinar i sanitar
al calitii i se vnd n locuri neamenajate special.
Dup prelucrarea termic, produsele alimentare se pun ntr-un vas nchis, ca s se exclud
contactul lor direct cu produsele crude. S avem grij ca produsele crude s nu se ating nici de
produsele care vor fi folosite n alimentaie fr a fi supuse unei prelucrri culinare termice.
Produsele alimentare uor alterabile vor fi prelucrate imediat sau se vor pstra n frigider sau
n beci, ns n nici un caz nu se vor lsa pentru mult timp la cald.
Nu se recomand s pregtim mncare pentru mai multe zile. Bucatele rmase pentru a doua
zi se vor pstra n frigider, iar nainte de a fi consumate se vor fierbe (cele lichide) sau se vor
prji (petele, carnea, prjoalele etc.).
Termenul de pstrare a produselor ncepe din momentul terminrii procesului de fabricare a
lor la ntreprindere i include: timpul aflrii lor la ntreprinderea productoare, n drum spre baz
sau depozit, n magazine sau n alte puncte ale reelei de comer. Termenele sunt stabilite n
conformitate cu instruciunile tehnologice, standardele respective i condiiile tehnice.
Pentru pstrarea produselor uor alterabile la ntreprinderi se folosesc camere sau
dulapurifrigorifere,
iar n unele cazuri gherii special utilate. Se recomand ca ficare fel de alimente s
se pstreze separat, ntr-un frigider aparte. Dac aceasta nu este posibil, atunci fiecare fel de
produse se aranjeaz pe polie separate sau n lzi speciale.
Carnea i psrile congelate se pstreaz n frigidere la temperatura de 0C nu mai mult de
cinci zile, produsele afumate la rece 30 de zile, cele semiafumate 10 zile la temperatura de
+8C, petele proaspt congelat 3 zile, la temperatura de 2C.
Produsele lactate se pstreaz n frigorifere la o temperatur de +8C: brnzeturile olandeze
i cele n saramur 15 zile, brnza moale 5 zile, untul topit 15 zile (n camerecongelatoare),
iar frica 10 zile. Smntna, brnza de vac se in n vase speciale acoperite cu
capace, cptuite cu pergament ori semipergament. Se interzice categoric de a lsa n vase
linguri, lopele, cue. Acestea se pun ntr-o crati curat. Nu se recomand s se pun pe
aceeai poli a frigiderului semifabricate din carne, pete, legume i bucate gata. Vom reine c
semifabricatele din carne i pete sunt un mediu favorabil pentru dezvoltarea microbilor
patogeni.
n lunile calde ale anului (maiseptembrie), realizarea pateurilor, cltitelor cu carne,
prjiturilor cu crem n magazinele de produse alimentare se permite numai dac acestea dispun
de utilaje corespunztoare.
Pentru vnzare, alimentele se pregtesc n mod special din punct de vedere sanitaro-igienic:
se despacheteaz, se controleaz calitatea lor, se aranjeaz n locuri ferite de aciuni duntoare i
factori nefavorabili (cldur, lumin, praf etc.). Despacheteaz produsele lucrtorii auxiliari, i
nu vnztorii, deoarece ultimii nu trebuie s fie n contact cu ambalajul murdar.
Produsele alimentare trebuie pstrate pe rafturi, ce pot fi uor curate, sau pe suporturi

demontabile, plasate la o deprtare de 2050 cm de la perete i de 1535 cm de la podea, iar

legumele i fructele ntr-un loc uscat i ntunecos. Mare nsemntate pentru ultimele au
temperatura constant i umiditatea ncperii; altfel, ele se usuc i i pierd unele caliti
nutritive. Pentru o pstrare mai ndelungat, legumele i fructele se pun n frigidere speciale la o
temperatur de +1, +2C. Nu se admite congelarea lor, deoarece dup dezgheare ele i pierd
unele caliti nutritive i se stric mai repede. n condiii casnice legumele i fructele curate se
aranjeaz n lzi speciale cu capace ori n pachete i se pstreaz n frigider, n ncperi rcoroase
sau n beciuri.
Fina, crupele, zahrul, macaroanele se vor pstra mult timp n depozite uscate i bine
aerisite, n pachete de hrtie, n saci ori n vase speciale nchise cu capace.
Pentru pine se folosesc cutii speciale. Pstrarea ei n pachete de celofan se admite pe un
timp scurt, cci n caz contrar se umezete i i schimb mirosul.
Termenul de pstrare a produselor de panificaie de calitate superioar i cu greutatea de
pn la 200 g este de 12 ore, iar a pinii din fin de secar amestecat cu cea de gru 36 ore.
Este destul de important s putem deosebi alimentele calitative de cele alterate.
Carnea proaspt de vit tnr are culoare roz-albicioas, grsimea alb; de vit matur
roie-deschis, grsimea alb-glbuie; de vit btrn roie-nchis, grsimea galben.
Carnea alterat are suprafaa mucilaginoas, de culoare glbuie-putrezie, care trece ntr-un
verde-cenuiu. Fibrele musculare i pierd elasticitatea, la apsare se formeaz gropie. Mirosul e
acriu sau putred, mai ales n stratul de lng os.
Psrile alterate sunt mucilaginoase, clanurile nu au luciu, pielea, mai ales sub aripi i lng
coad, are pete de culoare galben-negrie cu nuane verzui, miros acru, putred. Mruntaiele au o
nuan verzuie, sunt de o consisten lipicioas, cu miros neptor.
Petele proaspt pus ntr-un lighean cu ap se duce la fund. Are un aspect plcut, solzii
netezi, lucioi i strns lipii de corp, abdomenul tare, ochii limpezi, branhii de culoare roieaprins
ori roz. Petele alterat are ochii nfundai, tulburi, solzi fr luciu i acoperii cu o
cantitate mare de mucus. Branhiile sunt de culoare brun-cenuie, uneori cenuii, burta
umflat, de culoare verzuie, eman un miros neplcut. Carnea se desprinde uor de pe oase. Fiind
pus n ap, el se ridic la suprafa. Se altereaz i petele srat, uscat sau afumat: pe piele se
observ pete portocalii sau galbene-ruginii, ce ptrund uneori n esutul muscular, eman un
miros de grsime nvechit. La descompunere i putrefacie, nveliul petelui eman un miros
acru-putred. Carnea e flecit, se destram, are culoare ntunecat sau roiatic, uor detaabil
de pe oase i de pe piele. Solzii petelui uscat pe cale de alterare sunt fr luciu, capacele
branhiilor au pete roii-negre sau ntunecate, carnea e de culoare nchis, burta e moale sau
umflat, are miros sttut sau putred. Petele afumat la rece, ce s-a nvechit, are branhii cu miros
sttut, mucegai pe solzi, care ptrunde i n carne, i miros de putrefacie. Petele afumat cu aer
fierbinte face parte din categoria produselor uor alterabile, de aceea regulile de pstrare i
termenele de realizare a lui trebuie respectate cu strictee. nceputul alterrii se manifest prin
apariia mucegaiului n esuturile crnii, precum i prin mirosul de putrefacie.
Laptele proaspt are culoare alb-glbuie, gust dulceag. Cel impurificat mirosuri
nespecifice, culoare albstruie, nenatural.
Smntna proaspt e dens i uniform, are gust acrior, culoare alb-glbuie. Smntna
veche are miros putred amoniacal, gust amar, foarte acru, consisten apoas sau vscoas,
culoare cenuie, nespecific acestui produs.
Brnza proaspt de vac are culoare alb-glbuie, miros i gust puin acrior, este
granulat, nici prea uscat, nici prea umed. Cea nvechit este de culoare ntunecat, cenuie, cu
consistena vscoas, miros putred, amoniacal.
Untul de vac (de fric) alterat are culoare chihlimbarie, cu pete ntunecate, cu mucegai.
Untul proaspt are o culoare alb-glbuie, cu un miros plcut de fric.

Saramurile alterate cu o substan mucoas pe suprafa, mucegai i miros acru.

Cutiile de conserve alterate sunt bombate n ambele pri, metalul este supus coroziunii.
Legumele i fructele se altereaz, dac nu se respect regulile de pstrare. De cele mai multe
ori, ele sunt atacate de ciupercile de mucegai.
Fina de gru de calitate superioar are o culoare alb, puin glbuie, un gust plcut i un
miros dulceag, este uscat, moale. Dac o apsm cu degetul, rmne o urm, iar dac o udm cu
ap, ea nu-i pierde culoarea. Dac ns a fost pstrat mult timp, fina ncepe s se strice.
Strngnd-o n pumn, apoi desfcnd palma, i pstreaz forma. Acesta este un indice al
gradului nalt de umiditate a finii: ea trebuie imediat folosit. Ea poate avea culoare ntunecat,
provocat de duntorii finoaselor. Fina alterat eman un miros de mucegai, poate avea i alte
mirosuri nespecifice ei.
Pe suprafa macaroanelor nvechite se observ mucegai, duntorii de finoase i
pienjeni: ele se frm, formnd achii neregulate la capete i o cantitate mare de frmituri.
Au miros de mucegai.

Intoxicaiile alimentare nemicrobiene

Intoxicaiile alimentare nemicrobiene includ intoxicaiile cu esuturi ale unor animale
veninoase (unele specii de peti), cu produse de provenien vegetal sau animal, care devin
toxice n anumite condiii (smburi amari de migdale, de piersice i de viine, cartofi ncolii,
boabe de fasole crude, ficatul i icrele unor specii de peti, mierea produs de albine din nectarul
plantelor otrvitoare), intoxicaiile cu diferite substane chimice (pesticide, sruri de metale grele
i de arsen, substane ce nimeresc n produsele alimentare de pe vesel, ambalaj etc.).
Intoxicaiile cu ciuperci. Ciupercile sunt un produs alimentar preios. Valoarea alimentar a
lor depinde de substanele chimice pe care le conin (acizi organici, proteine, fermeni, vitamine
etc.). Compoziia chimic a ciupercilor depinde de mai muli factori: de specie, de faza
dezvoltrii, de partea ciupercii folosite, de locul unde cresc. Ciupercile proaspete conin 8292%
ap, 0,51,5% substane minerale, 13% substane organice, 24% substane azotice extractive,
puine grsimi, vitamine (A1, B1, D, C, PP), acizi organici, muli compui aromatici. ns din
cauza membranei celulare, bogat n celuloz i cu o structur specific, substanele lor chimice
sunt asimilate de ctre organism mai greu dect alte produse alimentare. Pentru a culege ciuperci,
trebuie s avem o anumit experien i s fim foarte ateni, cci n republica noastr sunt multe
specii de ciuperci otrvitoare. De aceea, dintre intoxicaiile alimentare nemicrobiene un loc
deosebit, att n ceea ce privete frecvena, ct i gravitatea, le revine intoxicaiilor cu ciuperci.
Ciupercile amanita (amanita phalloides) (buretele-viperei), plria-arpelui, zbrciogul
gras, popenchiul .a. provoac intoxicaii grave, uneori cu sfrit letal.
Dintre ciupercile otrvitoare cea mai toxic este amanita faloidic (buretele-viperei).
Aceast denumire o poart cteva feluri de ciuperci, toate ns conin substane toxice, cea mai
periculoas dintre ele fiind amanitotoxina. Aceasta prezint alcaloizi stabili, legai organic de
esutul ciupercii, i de aceea nu se dizolv n ap. Prelucrarea termic (fiertul, prjitul) i
metodele de conservare (muratul, marinatul) nu reduc toxicitatea amanitotoxinei. Au fost
nregistrate cazuri cnd o singur ciuperc a provocat intoxicarea mai multor oameni.
Amanitotoxina conine urmtoarele substane toxice: falina, amanitina i faloidina, ultima
fiind cea mai toxic pentru om (100 g de ciuperci conin aproape 10 g de faloidin, iar doza
mortal e de 0,02 g).
Spre regret, pn n prezent nu cunoatem mijloace eficiente ce ar distruge sau ar micora
aciunea toxinei. Aceast ciuperc crete peste tot n pduri, mai ales n cele de stejar i de fag,
n parcuri, n grdini, n fii forestiere etc., ncepnd din luna iunie i pn toamna trziu, dar
cel mai des se ntlnete n august. Ciupercile tinere au plria sferic, care devine, cu timpul,
plan, au marginea neted i culoarea galben-verzuie. Piciorul i este albicios, dens, la baz e
puin ngroat i are forma unui bulb nfurat ntr-o membran larg deschis, alb.

Cnd amanita-faloidic crete n condiii nefavorabile, ea i schimb nfiarea, nct o

recunosc cu greu chiar i culegtorii cei mai experimentai, deseori confundnd-o cu ciupercile
de gunoi.
n majoritatea cazurilor, oamenii consider toate ciupercile de acest soi necomestibile. i
bine fac, cci e mai bine s ne dezicem de toate ciupercile lamelate, dect s culegem o singur
ciuperc otrvitoare.
Primele manifestri de intoxicaie cu ciuperca amanita faloidic apar peste cel puin 7 ore i
cel mult 40 de ore dup consumare. La nceput, afectatul are dureri n burt, diaree frecvent i
intens i vom necontenit. Intoxicaiile evolueaz foarte grav.
n pdurile umede este rspndit ciuperca plria-arpelui, sau, cum i se mai zice,
amanita-de-musc ori buretele veninos. Ea are plria roie sau roie-portocalie, acoperit cu
solzi albi. Partea ei inferioar este de culoare alb sau glbuie. Are piciorul cilindric, bulbos la
baz, cu resturi de volv n form de cerc. n partea superioar a piciorului se afl un inel alb,
mebranos, lsat n jos. Culoarea vie, punctele albe de pe plrioar, piciorul nalt i drept, inelul
caracteristic pe picior i ngroarea la baz sunt indicii dup care culegtorii de ciuperci
deosebesc buretele veninos de ciupercile comestibile. Substana toxic pe care o conin bureii
veninoi este muscarina. Cteva miligrame (35) de aceast toxin sunt suficiente pentru o
intoxicaie acut. O astfel de cantitate de toxin se conine n 34 ciuperci.
Spre deosebire de manifestrile clinice ale intoxicaiilor cu alte specii de ciuperci, n cazul
plriei-arpelui perioada din momentul consumrii pn la apariia primelor simptome ale
intoxicaiei este foarte scurt: o jumtate de ordou ore. Manifestrile intoxicaiei ncep cu o
transpiraie puternic, lcrimare i salivaie. Apoi se asociaz greaa, voma i diareea. Afectatul
este excitat, are halucinaii. Dac nu i se acord ajutor de urgen, el i pierde cunotina i intr
n com.
Cei care culeg ciuperci sunt foarte bucuroi cnd gsesc zbrciogi. Pe lng zbrciogii
obinuii se mai ntlnesc i zbrciogi grai, care sunt necomestibili, pentru c ei conin o
substan toxic puternic, numit acid helvelic. n alimentaie zbrciogii pot fi folosii numai cu
o condiie: s fie fieri n ap nu mai puin de 1520 minute. n timpul fierberii acidul helvelic se
dizolv n ap. Zeama trebuie aruncat, iar ciupercile cltite cu ap fiart de cteva ori. Numai
dup aceasta zbrciogii pot fi prjii sau nbuii. n caz de nerespectare a acestor reguli, ei
provoac intoxicaii. Nimerind n organism, acidul helvelic distruge eritrocitele din snge
(hemoliza), atac ficatul, rinichii, inima, pancreasul.
Manifestrile intoxicaiei cu zbrciogi grai apar peste 57 ore dup consumare. La nceput
apare o senzaie neplcut, apoi ameeli, slbiciune, grea. Curnd ncep vomitrile la nceput
cu coninutul alimentar din stomac, apoi cu mucus i snge. Dac afectatului i se acord ajutor
medical la timp, intoxicaia dispare peste cteva zile.
Popenchiul sau ghebele crete pe cioturi putrede n cantiti mari, mai ales toamna. Aceste
ciuperci pot fi consumate n stare proaspt sau conservate. Dar trebuie s fim foarte ateni,
pentru c exist i popenchi fali, care cresc pe cioturi, ns nu numai toamna, ci i ncepnd cu a
doua jumtate a lunii mai pn toamna trziu. Aceste ciuperci pot fi uor confundate cu
popenchii de toamn. Au o plrie neted, la nceput globuloas, apoi convex, plan, de culoare
galben, la centru mai ntunecat. Cu timpul, culoarea popenchilor fali devine galbenbrunverzuie.
Miezul are o culoare glbuie, gust amar i miros neplcut.
Spre deosebire de popenchii adevrai, pseudopopenchilor le lipsete inelul de pe picior.
Fiind consumai, popenchii fali provoac o intoxicaie acut, care, dei se termin cu
nsntoire, deregleaz serios starea sntii pentru cteva zile.
Trebuie s fim foarte ateni cnd consumm ciuperci. S reinem: intoxicaiile cu ciuperci
decurg deosebit de grav mai ales la copii, la oamenii n vrst i la acei care au suferit recent de o

boal grav. Acetia din urm trebuie s exclud ciupercile din alimentaie.
Ciupercile sunt un produs alimentar alterabil, de aceea trebuie prelucrate la timp i corect.
Intoxicaiile cu plante otrvitoare. Din categoria plantelor otrvitoare fac parte acele
plante care sintetizeaz i acumuleaz substane toxice pentru om i animale (alcaloizi, glicozide,
saponide .a.). Se ntlnesc plante otrvitoare propriu-zise, toxicitatea crora apare n procesul
dezvoltrii i este caracteristic pentru toi reprezentanii speciei date, i plante convenional
otrvitoare, toxicitatea crora nu este specific pentru specia respectiv.
Gradul de toxicitate a plantelor otrvitoare depinde de vrsta faza de dezvoltare, condiiile
de cretere, particularitile individuale ale plantelor.
Intoxicaiile cu plante se constat, n cea mai mare parte, la copii, care, fr s-i dea seama
de consecine, mnnc rdcini i fructe dulci de plante otrvitoare. La aduli se ntlnesc mai
rar, ei doar din greeal confund plantele otrvitoare cu ptrunjelul, mcriul i cu alte
verdeuri.
Intoxicaiile cu plante otrvitoare pot avea caracter accidental sau profesional. Cele cu
caracter profesional se ntlnesc mai des la persoanele care se ocup de recoltarea i prelucrarea
plantelor medicinale, atunci cnd sunt nclcate regulile de protecie.
n republica noastr exist un numr mare de plante otrvitoare: mselaria, mtrguna,
cucuta-de-ap, cucuta-mare, lsniciorul .a.
Mselaria (dumitri, clocotici, mslar-nebun, nebunri), este o plant erbacee bianual.
Crete pretutindeni: n grdini, n cmp, pe marginea drumurilor. Frunzele de mselari se
aseamn cu cele ale mcriului, are flori de form regulat, ce constau din cinci lobi de culoare
alb, iar seminele se aseamn cu firioarele de mac. Tulpina ei cleioas, acoperit cu puf, are
un miros greu, neplcut. ntreaga plant conine alcaloizi toxici hiosciamin, atropin,
scopolamin. n medicin se folosesc numai frunzele ei, din care se obin remedii cu o aciune
spasmolitic i analgezic.
Primele manifestri ale intoxicaiei sunt: durerile de cap, btile inimii (dese), respiraia
anevoioas, excitarea, micrile brute, uneori nervoase, alarmarea, uscciunea n gur,
rgueala. Toate aceste semne apar aproximativ peste o or dup consumarea diferitor pri ale
acestei plante.
Macul de grdin (mac bun, somnior) este o specie cu numeroase varieti i se cultiv ca
plant alimentar, medicinal i decorativ. Capsulele verzi conin codein, papaverin i ali
alcaloizi toxici. Se interzice categoric consumarea seminelor verzi ale acestei plante, deoarece
ele pot provoca intoxicaii grave.
Mtrguna (belladonna, cireaa-lupului) este o plant erbacee din familia solanaceelor. Are
o tulpin vertical, cu nlimea de pn la 200 cm, flori bisexuate, solitare. Corola tubuloas,
de culoare brun-violet sau roiatic, uneori brun-glbuie. Fructul-bac este de culoare neagr,
lucios, foarte otrvitor. n republica noastr crete pretutindeni, mai ales pe marginea drumurilor,
prin pduri rare.
Mtrguna este o plant utilizat n medicin, deoarece toate prile ei conin alcaloizi
(atropin, hioscinamin, scopolamin). Medicamentele preparate din mtrgun sunt folosite n
caz de ulcer stomacal i duodenal, nevralgii .a. Dac ns, din greeal, a fost consumat aceast
plant, atunci apar simptomele intoxicaiei: somnolen, halucinaii, pupile mrite. n cazuri
grave poate surveni moartea.
Dalacul este o plant cu tulpin vertical, ce are patru frunze eliptice, vrful ascuit i o
floare galben-verzuie, din care se formeaz un fruct de culoare neagr. E dovedit c toate prile
plantei sunt toxice, ns oamenii se intoxic cel mai des cu fructele ei. Semnele intoxicaiei apar
brusc i se manifest prin ameeli, dureri de cap, grea, vom, diaree.
Cucuta de ap este o plant multianual, cu frunze mari i flori mrunte albicioase. Crete
prin bli, pe malurile rurilor, anurilor. Toate prile plantei conin toxine, ns cea mai mare

cantitate este concentrat n rizom. Manifestrile intoxicaiei apar brusc. Bolnavul i pierde
cunotina, i apare spum la gur, are convulsii. n cazuri grele se paralizeaz centrul respirator.
Cucuta mare este o plant nalt, cu flori albe. Crete pe malul apelor, dar se ntlnete i
prin grdini. Este toxic toat planta. Intoxicaia apare brusc i este nsoit de ameeli, dureri de
cap, pielea i pierde sensibilitatea, poate aprea asfixia.
Lsniciorul este un arbust cu flori de culoare violet i se ntlnete peste tot: pe malurile
rurilor, lacurilor, n rpe. Fructele au forma unor boabe ovoide, de culoare roie. Anume ele
provoac intoxicaii grave, manifestndu-se prin dispnee, tahicardie, diaree.
n scop profilactic, este necesar organizarea convorbirilor cu adulii i copiii, pentru a li se
explica pericolul pe care l prezint chiar i gustarea fructelor i rdcinilor de plante slbatice.
Au fost nregistrate cazuri de intoxicaii n urma consumului unor cantiti mari de smburi
de migdal amar, de caise, piersice i viine. Miezul acestor smburi conine amigdalin, care,
nimerind n tractul digestiv, se descompune i formeaz acid cianhidric. Copiii care au mncat
vreo 2030 de astfel de miezi, peste 45 ore (perioada necesar de formare a acidului cianhidric),
simt slbiciune, dureri de cap, ameeli, grea. Deseori, intoxicaia se termin cu aceste dereglri.
Dar dac ei consum o cantitate mai mare de smburi, starea lor devine grav i se manifest prin
vom i pierderea cunotinei.
Uneori, pot avea loc intoxicaii n rezultatul folosirii n alimentaie a cartofilor pstrai
incorect, care ncolesc i capt o culoare verzuie i un gust amar. n aceste cazuri, n tuberculi,
i mai ales n coli, se acumuleaz substana toxic solanina. Aceti cartofi trebuie curai cu
grij de coli i coaj, nlturnd complet stratul de culoare verde. Apa n care au fiert asemenea
cartofi trebuie numaidect scurs, deoarece n ea rmne solanina uor solubil n ap. Cnd
cartoful se pune la fiert cu coaj, toat solanina rmne n tubercul. Afeciunea apare peste
cteva ore dup consumarea cartofului i se manifest prin gastroenterit, vom, diaree, dureri de
cap. Peste 12 zile, bolnavul se nsntoete.
Drept msur de profilaxie este considerat interzicerea folosirii cartofului ncolit n
alimentaie; n afar de aceasta, cartofii se vor pstra ntr-o ncpere ntunecoas.
Intoxicaiile care apar dup consumul produselor de panificaie sunt provocate de unele
plante (neghina), care dau pinii un gust amrui. n cazul intoxicaiilor provocate de astfel de
plante, tabloul clinic este foarte variat, de aceea, la nceput, intoxicaia se identific cu greu.
O toxin periculoas (fazina) se conine n fasolele crude, care se distruge n timpul
prelucrrii termice. Deoarece fasolele sunt folosite numai dup prelucrarea termic, intoxicaiile
cu ele se ntmpl rar. ns sunt cazuri cnd n alimentaie se folosete fina de fasole, prelucrat
termic insuficient, care, prin urmare, poate provoca intoxicaii. Manifestrile intoxicaiei sunt
asemntoare cu cele ale gastroenteritei. Pentru a evita astfel de intoxicaii, trebuie respectat
procesul tehnologic de pregtire a finii de fasole, care nu se vinde n reeaua comercial.
Substanele chimice folosite la combaterea duntorilor i bolilor plantelor se numesc
pesticide.
n primul rnd, substanele chimice toxice (pesticidele) se clasific dup componena lor
chimic. n prezent sunt folosii pe larg compuii organici ai mercurului (granozanul,
mercuranul), clorului (hexacloranul, heptaclorul .a.), compuii organo-fosforici (clorofosul,
metafosul, carbofosul, fosfamida .a.), derivaii acidului carbamic (sevinul .a.), ai acizilor tio- i
ditiocarbamic (zinebul .a.).
n al doilea rnd, substanele chimice toxice se clasific dup destinaia lor: insecticide
(mijloace pentru combaterea insectelor), acaricide (pentru combaterea cpuelor), zoocide (n
lupta cu roztoarele) etc.
Pesticidele din fiecare grup care se aplic n agricultur au diferite grade de toxicitate.
Aceasta depinde de proprietile chimice i fizice, de cile de ptrundere, de cantitatea
substanelor toxice ce au ptruns n organism etc.

Un indice al gradului de toxicitate este doza preparatului, care provoac moartea la jumtate
din animalele supuse experimentului (doz semiletal).
Folosirea substanelor chimice toxice prezint pericol nu numai pentru persoanele care
lucreaz cu ele, ci i pentru populaia din jur, ntruct chimicalele impurific aerul, bazinele de
ap i solul, mai ales cnd sunt aplicate substanele toxice stabile.
Tratarea incorect a culturilor agricole cu substane chimice toxice (nerespectarea
termenelor de tratare, a normelor, numrului procedurilor .a.) conduce la impurificarea
produselor alimentare, fapt deosebit de periculos, deoarece aceste produse nimeresc i n raia
copiilor, oamenilor n vrst, bolnavilor, care sunt extrem de sensibili la substanele chimice
toxice. E cazul s accentum c otrvirea cu substane chimice toxice este, de regul, o urmare a
nclcrii regulilor sanitare, tehnicii de securitate i igienei individuale.
Nu toi oamenii sunt la fel de sensibili la substanele toxice: la unii semnele intoxicaiei pot
aprea imediat, la alii treptat, iar alii n genere nu reacioneaz la ele. Deosebit de sensibili la
aciunea substanelor toxice sunt copiii, gravidele, femeile care alpteaz, bolnavii i oamenii n
vrst.
Intoxicaiile pot fi acute, subacute i cronice. Aciunea nefast a chimicalelor asupra
organismului depinde, n primul rnd, de cantitatea de substan ce a nimerit n organism. Dac
ntr-o perioad scurt n organism ptrunde o cantitate mare de substan toxic, atunci are loc o
intoxicaie acut. Ea se manifest printr-o evoluie rapid a bolii. Intoxicaiile acute, de cele mai
multe ori, sunt o consecin a nerespectrii regulilor de lucru cu diverse substane chimice, a
utilizrii apei sau a produselor alimentare impurificate.
Tabloul intoxicaiei nu este unul i acelai la aciunea diferitor substane. Primele simptome
de intoxicaie depind, n mare msur, de cile de ptrundere a substanei toxice. Dac ea
nimerete n organism pe cale bucal, simptomele principale sunt, de obicei, greaa, voma i
diareea. Manifestrile ulterioare ale intoxicaiei acute sunt determinate de compoziia chimic a
substanei.
Pentru intoxicaiile subacute ce apar treptat, n urma ptrunderii ndelungate n organism a
unor cantiti mici de substane chimice, au o mare importan urmtoarele proprieti ale
chimicalelor: de a se cumula n organism (proprietate cumulativ), gardul de pstrare n obiectele
din mediul extern, viteza de eliminare din organism, precum i gradul de toxicitate.
Aciunea ndelungat a substanelor chimice toxice conduce la sporirea morbiditii
generale, adic la creterea numrului de mbolnviri, ce nu in direct de aciunea unei anumite
substane chimice. Din ele fac parte diferite boli ale organelor digestive, rinichilor, cilor
respiratorii, piodermitele etc.
Oamenii cunosc, de regul, cile de combatere a intoxicaiilor acute i cronice, cauzate de
diferite substane chimice. n prezent a devenit deosebit de acut problema consecinelor aciunii
ndelungate a unor cantiti infime de factori chimici, aa-ziii factori de mic intensitate.
Perfidia aciunii lor const n faptul c urmrile pot aprea peste ani de zile, iar ntr-o serie de
cazuri abia la generaiile posterioare. Statistica arat c n ultimul timp a crescut cu mult
numrul bolilor cardiovasculare, tumorilor maligne i al bolilor congenitale. Sporirea numrului
acestor patologii nu poate ine direct de dezvoltarea accelerat a chimizrii, cu att mai mult c la
o serie de compui chimici a fost descoperit proprietatea de a leza structurile ereditare, de a
modifica proprietile imunologice ale organismului etc. Importana studierii acestor probleme i
necesitatea elaborrii unor metode eficiente de ocrotire a omului de strile patologice enumerate
au fcut ca problema consecinelor ulterioare ale aciunii compuilor chimici s devin una
actual a igienei contemporane.
Persoanele care n procesul lucrului au de-a face cu unele substane chimice toxice trebuie s
cunoasc n mod obligator caracterul aciunii acestora asupra organismului. De aceea, vom vorbi
n continuare despre toxicitatea substanelor care au cea mai larg aplicare practic.

Compuii organici ai clorului se folosesc n agricultur pentru combaterea duntorilor.

Sunt foarte rezisteni la aciunea factorilor mediului nconjurtor (unii se pstreaz n sol 812 i
mai muli ani). Se cumuleaz n produsele de origine vegetal i animal. Proprietatea de a se
acumula n culturile vegetale depinde de urmtorii factori: cantitatea, forma preparatului,
numrul de tratri, specia culturilor, condiiile meteorologice etc.
E caracteristic faptul c reziduurile acestor substane se pstreaz n plante un timp
ndelungat. Multe dintre ele se acumuleaz n fructe i legume timp de cteva luni dup ce au
fost aplicate.
Prelucrarea termic a produselor alimentare nu acioneaz simitor asupra substanelor
clororganice.
Compuii chimici ai clorului se dizolv uor n grsimi i n solveni organici. Nimerind n
organism, ei pot fi eliminai i prin glandele mamare, fapt ce prezint un pericol mare pentru
copiii-sugari.
Substanele chimice toxice se depun n esutul adipos. n perioada de slbire a organismului,
preparatele din aceast grup sunt capabile s treac n snge i s-i intensifice aciunea toxic.
Iat de ce se interzice tratarea animalelor i a culturilor de nutre cu preparate clororganice.
Compuii organici ai clorului acioneaz mai mult asupra sistemului nervos central i
ficatului. Afar de aceasta, au loc unele dereglri ale glandelor endocrine, sistemului
cardiovascular, rinichilor, schimbri n snge.
Intoxicaiile acute se manifest prin greuri, vom, dureri n abdomen, accelerarea pulsului,
slbiciune i dureri n muchii membrelor inferioare. Simptomele intoxicaiilor cronice sunt:
pierderea poftei de mncare, insomnia, durerile de cap, slbiciune n muchi .a.
Lund n consideraie gradul de toxicitate a multor compui organici ai clorului i
proprietatea lor de a se cumula treptat n organism, e necesar s se respecte cu strictee toate
regulile de precauie n procesul lucrului cu ele.
Compuii organici ai fosforului au cptat o aplicare larg n agricultur pentru combaterea
duntorilor culturilor de cmp, pentru nimicirea insectelor, cpuelor .a. Din aceast grup de
compui toxici fac parte fosfamida, carbofosul, metafosul .a. Dup gradul de toxicitate,
reprezentanii acestei grupe fac parte din compuii cu toxicitate diferit: puternic, nalt, medie
i joas.
n procesul lucrului, persist un pericol real de intoxicaie acut. Intoxicaiile cronice se
ntlnesc mai rar.
Majoritatea substanelor organo-fosforice sunt nite emulsii lichide de culoare cafenienchis
ori cenuie, cu miros caracteristic puternic.
La intoxicaia acut cu compui organici ai fosforului apar greuri, vom, dureri de cap,
ameeli, stare de depresiune de scurt durat, precum i salivaie abundent, convulsii. Sunt
caracteristice eliminarea de mucus i de lichid spumos din nas i gur, scaunul lichid. Apar unele
schimbrii i n funcionarea cilor respiratorii, tusea .a.
Compuii organici ai fosforului de asemenea provoac intoxicaii cronice, mai ales atunci
cnd ptrund n organism n doze mici. Deoarece aceti compui nu se pstreaz mult timp n
mediul ambiant, intoxicaia cronic prin produse alimentare, n urma tratrii acestora cu
compuii organici ai fosforului, se observ mai rar.
Derivaii acidului carbamic, tio- i ditiocarbamic sunt utilizai n agricultur ca
insecticide, fungicide, erbicide. Aceste substane se deosebesc prin proprietile fizico-chimice,
rezistena n mediul nconjurtor, mecanismul de aciune asupra organismului. Unii compui
(sevinul, zinebul .a.) se pstreaz pe plantele tratate i n sol toat perioada de vegetaie i pot
nimeri n organism cu produsele alimentare. n mediul nconjurtor, precum i n organismul
omului i al animalelor se pot transforma n compui cu o toxicitate mai mare. Compuii din
aceast grup de substane au proprietatea de a provoca aciuni alergice ale organismului.

Derivaii acidului carbamic sunt utilizai n calitate de insecticide.

Intoxicaia acut cu sevin se caracterizeaz prin dureri de cap, ameeli, greuri. n cazuri mai
grele apare salivaia abundent, tusea, respiraia devine grea, sunt afectate de alergie organele
respiratorii i pielea.
Derivaii acidului tiocarbamic sunt utilizai n agricultur n calitate de erbicide, care se
introduc n sol nainte de semnat. Substanele chimice din aceast grup, nimerind n organism,
sunt absorbite prin tubul digestiv n snge i se acumuleaz n diferite organe, mai ales n
plmni. ns sunt eliminate din organism foarte repede, prin rinichi.
n practic se aplic un numr mare de amestecuri ale ditiocarbamailor cu alte fungicide,
care i lrgesc spectrul de aciune. Reprezentanii acestei grupe de compui chimici sunt distrui
repede sub aciunea factorilor mediului nconjurtor; ei nu se acumuleaz n organism. Totodat,
trebuie de menionat c, nimerind n organism, unii compui influeneaz asupra organelor
endocrine i a altor funcii ale organismului, provocnd reacii alergice.
Preparatele cu mercur se folosesc pentru tratarea seminelor. Cea mai larg aplicare o are
granozanul. Compuii mercurului sunt foarte toxici.
Faptul c aceste chimicale se elimin foarte ncet din organism se datorete proprietilor
cumulative pronunate. Prin aceasta se explic intoxicaiile cronice care au loc mai des dect cele
acute. Cazuri de intoxicaie cronic grea pot avea loc n urma consumului de cereale tratate cu
substane dezinfectante, care conin mercur.
Intoxicaia acut se caracterizeaz prin gust metalic n gur, dureri de cap, greuri, salivaie
abundent, dureri n abdomen, vom. n unele cazuri se observ diaree cu mucus i snge.
Ulterior, apar tulburri evidente ale sistemului nervos: mers nesigur, tremurul extremitilor,
paralizii, deseori ce ridic temperatura, se lezeaz rinichii, scade sau dispare cu totul emisia de
urin.
n caz de intoxicaie cronic, bolnavul obosete repede, are dureri de cap, tulburri de somn,
salivaie abundent, greuri, vom, dureri n abdomen, diaree; apar tulburri psihice, slbirea
memoriei, tremurul minilor, buzelor, limbii; bolnavul are un mers nesigur, se deregleaz funcia
rinichilor.
Se interzice categoric ca cerealele tratate cu substane toxice s fie folosite n scopuri
alimentare, precum i drept hran pentru vite i psri. E interzis folosirea n scopuri alimentare
a grunelor tratate cu substane toxice, chiar i dup ce vor fi splate, aerisite i uscate.
Este strict interzis folosirea substanelor chimice toxice, care conin mercur, pentru tratarea
animalelor i psrilor. Nerespectarea acestor indicaii conduce la impurificarea produselor
alimentare: a laptelui, oulor, crnii .a. Mercurul, nimerind n organism, are proprietatea de a se
acumula n ficat, rinichi, creier i n alte organe. Lund n consideraie faptul c n primele zile i
sptmni el nu provoac manifestri clinice de intoxicaie, procesul patologic poate rmne
neobservat, ns impurificarea laptelui, crnii, oulor are loc deja.
Prelucrarea tehnologic i cea termic a produselor impurificate nu lichideaz pericolul toxic
al mercurului.
La persoanele care au folosit n alimentaie asemenea produse apar intoxicaii acute i
cronice cu dereglri grave ale sistemului nervos central i ale celui periferic. Aceasta subliniaz
nc o dat faptul c pesticidele care conin mercur prezint un mare pericol i necesit
respetarea obligatorie i riguroas a cerinelor igienice, care prevd interzicerea folosirii
seminelor tratate n alimentarea animalelor i a psrilor.
Majoritatea produselor alimentare conin compui organici, care, venind n contact cu
metalele n urma unor reacii chimice, formeaz sruri. Unele din aceste sruri pot avea o aciune
toxic asupra organismului.
Astfel, dac n vase de cupru sau de fier zincuit se pstreaz murturi, marinate, dulceuri,
brnz de oaie, o parte din srurile acestor metale trec n alimente, provocnd intoxicaia. Cele

mai igienice vase pentru pstrarea produselor alimentare sunt cele din sticl i cele emailate.
Prezint pericol i produsele alimentare pstrate n vase din mas plastic, nedestinate
acestui scop, mai ales dac n ele s-au pstrat substane chimice toxice. Pe fiecare vas din mas
plastic este indicat destinaia lui. Dac pstrarea produselor alimentare este contraindicat,
nseamn c masa plastic conine anumite substane chimice, care pot trece n produsul pstrat
i schimba proprietile organoleptice ale lui, ori sunt toxice pentru om.
Intoxicaia cu plumb. Sursa intoxicaiilor cronice cu plumb, precum se tie, sunt vasele din
lut, fabricate de olari i poleite cu glazur, substan ce conine o mare cantitate de plumb.
Anume acest metal trece n produsele alimentare (murturi, gemuri .a.). Precizarea folosirii
produselor n alimentaie are mare nsemntate pentru stabilirea diagnosticului, care devine
posibil doar dup o examinare special a bolnavilor. n caz contrar, bolnavii deseori se
adreseaz medicilor de diverse specialitii (hematologi, neurologi, chirurgi, ginecologi .a.).
Pentru intoxicaiile cronice cu plumb (saturnism) este caracteristic o simptomatic ce se
manifest slab.
Afeciune de etiologie profesional s-a constatat la ncrctorii de acumulatoare, tipografi,
muncitori din seciile de ardere a teracotei.
Saturnism uzual (n condiii de cas). inndu-se cont de gravitatea bolii, bolnavii au fost
repartizai n trei grupe.
1. Bolnavii cu afectare uoar, dureri lombare i articulare, miastenie, tremurul minilor
ntinse.
2. Bolnavii cu grad mediu de gravitate a bolii; sindrom asteono-vegetativ, polinevrit
senzitiv, colit intestinal moderat, schimbri n snge, n urin plumb. De rnd cu
dereglrile funcionale, s-au semnalat i schimbri organice la nivelul sistemului nervos central
n form de polinevrit.
3. Bolnavii gravi cu polinevrite, paralizii, colit saturnic manifestat, anemie, plumb n
urin. Pe lng sindromul asteono-vegetativ, polinevrit, bolnavii acetia sufer i de
encefalopatie cu lezarea nervilor cranio-cerebrali, anizocorie, tremurul unor grupuri musculare
aparte, afazie .a. n clinica intoxicaiei cronice cu plumb, important este sindromul
gastrointestinal: lizereu saturnic, afectarea stomacului, colica saturnic. Astfel, lizereu saturnic
aveau 85,3% din numrul bolnavilor, leziuni la nivelul tubului digestiv 64,2% care provoac
senzaii neplcute n gur, grea, vom, poft de mncare sczut, arsuri i constipaii, dureri
abdominale nensemnate, ce evolueaz apoi pn la dureri de criz.
Conform unor autori, n saturnism, sistemul cardiovascular este afectat la 60% din cazuri i
se manifest ca miocardiodistrofie, bradicardie .a.
La 85% din bolnavii din grupa medie i cea grav s-a constatat plumb n urin.
Bolnavul L., 36 de ani, a fcut vreme ndelungat un tratament contra durerilor abdominale acute.
Nu o dat a fost internat n secia chirurgie cu diagnosticul abdomen acut, a fost operat de obstrucie
intestinal acut. Dup operaie, durerile abdominale au persistat i abia dup 10 ani i s-a diagnosticat
saturnismul.
Bolnava D., 33 de ani, a fost spitalizat n secia chirurgie cu diagnosticul sarcin extrauterin, dar
dup examinare diagnosticul nu s-a confirmat. Ulterior, timp de 6 luni, s-a adresat ginecologului cu
dismenoree. Ginecologul a plasat-o n secia hematologie pentru anemie cu etiologie neclar. Curnd, au
aprut semne de polinevrit motorie, dup care s-a diagnosticat saturnismul.

Exemplele de mai sus impun necesitatea de a fi foarte precaui la diagnosticarea

intoxicaiilor cronice cu plumb: mai nti, trebuie studiate minuios plngerile bolnavului, trebuie
efectuat anamneza, care ar preciza probabilitatea unui consum de alimente pstrate n vase de
ceramic poleite cu glazur.
n prezent se admite fabricarea vaselor de lut smluite cu glazur fritat, care se obine pe
cale industrial. Aceast glazur conine o cantitate mic de plumb.

Fiecare gospodin are la buctrie i esen de oet. Deseori este dat uitrii faptul c aceast
substan att de obinuit este o otrav foarte puternic. Dac, din neglijen, omul va bea
esen de oet, se va alege cu arsuri grave ale cavitii bucale, esofagului i stomacului. De aceea,
trebuie s reinem c sticla cu esen se va pstra ntr-un loc inaccesibil copiilor.
Folosirea chimicalelor cu toxicitate foarte puternic este interzis n condiii casnice
(combaterea insectelor de cas). Se interzice categoric vnzarea acestor substane populaiei, iar
lucrtorilor de la depozitele de pstrare a chimicalelor i de aplicare practic a lor li se interzice
s aduc acas astfel de substane. Nerespectarea indicaiilor poate cauza intoxicarea unor familii
ntregi.
ntr-o familie, tatl a adus acas (ntr-o cldare) dust hexacloran i l-a lsat n buctrie. Bunica,
care pregtea bucatele, neavnd senzaia mirosului, a folosit chimicalul n loc de fin pentru prjoale.
Nepoica, ntorcndu-se de la coal, a mncat dou prjoale fr a le simi mirosul neobinuit.
Prinii au chemat ajutorul medical de urgen numai atunci cnd fetia avea simptome caracteristice de
intoxicaie.
Medicii au luat msurile cuvenite i i-au salvat viaa copilului.

Unele chimicale, care se folosesc des la tratarea sectoarelor de pe lng cas, se afl n
vnzare liber. Ele trebuie pstrate ntr-un loc sigur n afara locuinei.
Intoxicaia cu alcool etilic. Conform unei legende, operaia de obinere a buturilor
spirtoase i aparine clugrului-alchimist italian Valentius. Dup ce a gustat de mai multe ori din
produsul obinut, alchimistul s-a mbtat, declarnd c a descoperit un elixir vrjitoresc, care-l
face pe btrn tnr, pe cel istovit plin de puteri, iar pe cel ntristat vesel.
De atunci, buturile spirtoase tari s-au rspndit repede n toate rile lumii; n primul rnd,
pe baza extragerii industriale a alcoolului din materii prime ieftine (cartofi, deeuri ale produciei
de zahr .a.).
Dac sucul de struguri, pomuoare sau de fructe e lsat la cald, el va ncepe s fermenteze.
n acest caz, ciupercile de fermentare ce se afl n suc se nmulesc repede. n procesul activitii
lor vitale, ele transform zahrul din substanele zaharoase n alcool etilic.
Ca produs iniial pentru obinerea spirtului etilic sunt folosite cerealele, cartofii, sfecla .a.
Alcoolul etilic conine multe impuriti, printre care i uleiul toxic de basamac. Prin distilare
acest spirt este purificat rectificat. ns i dup aceasta el mai conine unele substane toxice
pentru organism.
Din buturile alcoolice tari fac parte i produsele spirtoase obinute prin metode primitive
casnice, de exemplu basamacul. De obicei, acest alcool conine multe impuriti duntoare, n
primul rnd, precum am mai spus, uleiul de basamac, n cantiti mari.
Intoxicaia cu alcool etilic constituie o stare morbid a organismului, care apare n urma
consumului unei cantiti mari de alcool, de surogate de buturi alcoolice.
Circa 95% din alcoolul ptruns n organism este asimilat. Restul este eliminat cu urina, cu
aerul expirat, cu laptele mamei .a. Metabolismul imediat al alcoolului este acetaldehida, care se
formeaz n ficat. Aceast substan este foarte toxic (de 1015 ori mai puternic dect
alcoolul) i practic atac toate organele. Un consum ndelungat de alcool conduce la acumularea
acetaldehidei n organism.
Alcoolul provoac tulburri somatice specifice, favoriznd apariia maladiilor att prin
slbirea rezistenei organismului, ct i prin aciunea asupra verigilor lui slabe. Afeciuni
somatice se constat la fiecare al patrulea bolnav de alcoolism.
Intoxicaia cu caracter uor se caracterizeaz prin unele modificri psihice, creterea
tensiunii arteriale, accelerarea pulsului, greuri, ameeli, vom.
Intoxicaia grav se caracterizeaz prin dereglarea mai pronunat a sistemului nervos
central, com, rcirea pielii, care devine lipicioas i hiperemiat, temperatura sczut a corpului,
vom .a. Intoxicaiile sunt mai grave dac se consum buturi tari (rachiu, coniac), mai ales

basamac. Uleiul de fuzel din basamac este toxic i intensific aciunea alcoolului.
O stare cunoscut a alcoolismului este starea de ebrietate. Manifestrile unei ebrieti uoare
sunt: buna dispoziie, excitarea psihic nu prea mare, depnarea accelerat a gndurilor,
amintirile plcute, gndire puin logic, unele tulburri n vorbire i n micri. Pentru ebrietatea
medie e caracteristic scderea brusc a ateniei. Persoana devine distrat, agresiv, cuget
haotic. Micrile-i devin necoordonate, mersul mpleticit. Ebrietatea grav se manifest prin
vorbire nclcit, dezorientare n timp i n spaiu, micri necoordonate. Faa persoanei n stare
de ebrietate devine palid sau se nroete, din gur i curge saliv.
Intoxicaia grav cu alcool se caracterizeaz printr-o buimceal mereu crescnd. Afectatul
nu se ine pe picioare, nu poate aciona liber i nu poate vorbi.
Organismul respinge buturile spirtoase, cci omul se simte ru, vomit, are ameeli.
Curnd, dup consumarea repetat a buturilor alcoolice, n organism apare o rezisten la alcool.
Sindromul principal al bolii este mahmureala. Omul care a consumat o cantitate mare de buturi
spirtoase i nu e bolnav de alcoolism a doua zi are dureri de cap, este indispus, simte grea, nare
poft de mncare, fapt ce indic o intoxicaie acut cu alcool. n cazul sindromului de
mahmureal, afectatul transpir, are bti frecvente de inim, i tremur minile. La nceput acest
tremur este slab, iar mai apoi i tremur nu numai minile, ci i tot corpul. El este posomort,
rutcios, enervat, are presimiri apstoare, de ameninri, este obsedat de ideea de sinucidere,
de vinovie.
Fiind consumat des, alcoolul acioneaz patologic asupra tuturor organelor interne i
funciilor vitale. Mai nti, el atac aparatul cardiovascular, ficatul, tractul digestiv i alte
sisteme. Persoanele care consum cantiti mari de alcool i efectueaz unele eforturi fizice
sufer de apoplexii (hemoragii n creier) i hemoragii n muchiul cardiac.
Intoxicaia cu alcool provoac lezarea organelor interne, inclusiv a aparatului respirator.
Aceasta se datorete aciunii toxice a alcoolului i a produselor de descompunere a lui, care se
elimin prin cile respiratorii. Este caracteristic dilatarea capilarelor i venelor mici, urmat de
hemoragii n parenchimul pulmonar, mucoasa bronhiilor, pleura visceral. Menionm c
intoxicaia cu alcool ndelungat contribuie la scderea reaciei imunologice generale a
organismului i a rezistenei pulmonare locale.
La examinarea a 1000 de copii cu dereglri mintale s-a constatat c aproape 50% din ei
aveau tat alcoolic, 7% mam alcoolic, 6,5% ambii prini alcoolici.
Aciunea negativ a alcoolului asupra urmailor este cunoscut nc din timpurile vechi. S-a
observat c n familiile n care prinii fac abuz de alcool se nasc copii prematuri sau mori. Dac
ns copilul s-a nscut viu, aproape n toate cazurile el este slab dezvoltat fizic, iar mai trziu se
observ i o rmnere n urm a dezvoltrii mintale. Afar de aceasta, s-a constatat c n timpul
dezvoltrii intrauterine a ftului aciunea alcoolului duce la apariia anomaliilor congenitale ale
anumitor organe.
n familiile alcoolicilor se nasc de cinci ori mai muli copii bolnavi dect n familiile unde
nu se consum buturi spirtoase.
Dac alcoolul nimerete n organismul pruncului mpreun cu laptele mamei, apar tulburri
nervoase, mbolnvirea organelor sistemului digestiv (mai ales a ficatului), ale sistemului
cardiovascular, sistemului respirator etc.
Uneori, innd cont de sfatul celor cu experien, mamele consum vin sau bere, pentru a
avea mai mult lapte. Aceasta duce la intoxicaia alcoolic a pruncului, care poate avea accese de
contracii musculare spastice, iar n unele cazuri chiar i adevrate accese de epilepsie.
Alcoolul, chiar i n doze mici, acioneaz negativ asupra funciilor psihice. Una dintre
primele manifestri ale alcoolismului este slbirea reaciilor de rspuns, fapt ce a fost dovedit n
mod experimental. Consumul sistematic de alcool conduce la degradarea personalitii. Situaia
devine foarte complicat n familia n care mama este alcoolic.

Evoluia alcoolismului feminin, ca i a celui masculin, are un caracter stadial. n primul

stadiu, bolnavele au un comportament inconsecvent (nu duc pn la capt lucrul nceput), apar
tulburri de somn, starea subiectiv se nrutete, mai ales dimineaa. Aadar, predomin
simptomocomplexul astenic cu manifestri de slbiciune iritativ, intoleran pentru zgomote,
tendina de a plnge, scderea capacitii de munc, creterea toleranei pentru buturi.
Manifestrile ulterioare se caracterizeaz prin apariia greurilor matinale, slbiciune,
junghiuri cardiace, somn superficial, cu comaruri. Curnd, simptomele se agraveaz: i tremur
minile i ntregul corp; dimineaa predomin tulburrile depresive. Treptat, femeia nu-i mai
poate supune aciunile controlului, se prezint la serviciu n stare de ebrietate, i scade
capacitatea de munc, apar conflicte, se destram relaiile familiare. Tot mai vdite devin
semnele de degradare a personalitii. Se schimb i aspectul exterior al femeii: pare mult mai n
vrst, are prul fr luciu, rrit, pe fa are vnti i hematoame, este neglijent.
Bolnava V., 38 ani, s-a nscut ntr-o familie n care tatl consum zilnic alcool dup lucru, apoi a
nceput i mama s bea. Acum este aproape pierdut i e n stare s bea zilnic cte 23 litri de alcool.
Bolnava a crescut alintat, n-a fost educat prin munc, acorda mult timp distraciilor. nva ru i
nici n-a manifestat interes fa de studii. Are caracter irascibil, reacioneaz isteric. A absolvit 7 clase i o
coal de croitorie, dar n-a lucrat conform specialitii. La vrsta de 21 de ani s-a cstorit, cunoscndu-l
pe viitorul so doar trei luni. Soul era mai tnr cu doi ani, pn la cstorie a fost judecat pentru
huliganism. Acas beau permanent, vizitau restaurantele, aveau muli prieteni.
A nscut doi copii: o feti i un biat. n timpul celei de a doua sarcini a but sistematic, i s-au
nregistrat oscilaii ale tensiunii arteriale, edemuri. A avut o natere prelungit, lichidul amniotic s-a scurs
nainte de timp. N-a avut grij de copii, i-au ajutat prinii.
La vrsta de 27 ani consuma alcool sistematic, a schimbat locul de munc de cinci ori. ntreruperile
n munc erau de 34 ori pe lun, lua permanent foi de eliberare pentru ngrijirea copiilor, uneori chiar le
falsifica. A simit gustul unei viei avute i i-au disprut cldura i sinceritatea din suflet, a devenit lacom
i crud. Scandalurile au devenit frecvente, a aprut pericolul divorului. La nceput consuma alcool n
societate, apoi cu mama, mai apoi bea de una singur.
Dup 6 ani de beii sistematice, familia s-a destrmat, dar ea continua s bea. Periodic, se angaja la
lucru, dar era eliberat pentru furturi i beii. A fost reinut de dou ori la camera de dezalcoolizare. Fiind
beat, sprgea geamuri, fcea scandal. Pentru c bea i banii din pensia alimentar pentru ngrijirea
copiilor, a fost lipsit de drepturile de mam i trimis la un profilactoriu de munc i tratament, unde s-a
aflat timp de un an. Dup externare, a renceput s bea chiar a treia zi. De dou ori s-a tratat la spitalul de
psihiatrie. n ultimii doi ani a but fr ntrerupere, i fcea uor prieteni, se comporta amoral, a devenit
grosolan. ntr-o ncierare de beie, a rmas cu dinii dezbtui, cu faa plin de cicatrice. Consuma tot
felul de alcool, bea periodic loiuni, ap de colonie. A fost judecat pentru vagabondaj i parazitism.
Cu copiii era crud, i btea, l impunea pe biat s fure produse i lucruri din magazine.
Adesea, copiii n-aveau ce s mbrace ca s plece la coal, deoarece ea ddea hainele pe butur.
Fetia ei de 11 ani nva prost, sufer de colicistit cronic, reumatism; a suportat hepatit infecioas.
Biatul (9 ani) sufer de incontinen urinar nocturn i de defecaie incontient, este nervos,
nesociabil, a urmat dou tratamente la spitalul de psihiatrie.

Se consider c alcoolismul cronic deseori atac organele sistemului digestiv. Afectarea

stomacului a fost constatat de diferii autori. Alcoolul deregleaz funciile secretoare,
fermentativ i motoare ale stomacului. n concentraii reduse, alcoolul excit secreia gastric.
n primul rnd, alcoolul ridic aciditatea sucului gastric. Pe msura progresrii stadiilor de
alcoolism, este deprimat i acidopoieza gastric, chiar pn la strile de ahilie; scade funcia
fermentativ.
Una din afectrile gastrice frecvente este gastrita alcoolic. Mucoasa gastric sufer
modificri patologice destul de evidente la aproape 95% din numrul bolnavilor de alcoolism.
Bolnavii cu gastrit alcoolic au greuri, senzaii de dureri n epigastru, le scade pofta de
mncare. n cazuri grave, dimineaa, pe nemncate, vomeaz cu snge. Pe limb apar depuneri
cenuii, uneori ea devine hiperemiat. Alcoolismul genereaz i agraveaz ulcerul gastric i

ulcerul duodenal.
Mai rar dect gastrita alcoolic, se ntlnete enterocolita alcoolic. n prile superioare ale
intestinului subire se produc modificri inflamatoare, ca i n mucoasa gastric.
La alcoolici se constat i reducerea funciei fermentative a pancreasului. Intoxicaiile
alcoolice cronice deregleaz i funcia pancreatic. n 50% din cazuri, cauza pancreatitei acute
este abuzul de alcool. Pancreatita cu acutizri frecvente este caracteristic mai ales dup excesele
de alcool. Dintre manifestrile subiective remarcm durerile abdominale, localizate n partea
stng, scderea poftei de mncare, greaa, meteorismul, voma, scaunul instabil, temperatura
subfebril.
n intoxicaia alcoolic cronic se remarc mai frecvent tulburrile funcionale ale ficatului.
n faza nceptoare de alcoolism, schimbrile din ficat sunt, n temei, de ordin funcional i se pot
restabili. ns dup consumarea prelungit a alcoolului, se produc tulburri morfologice
ireversibile. Alcoolul i produii de dezintegrare ai acestuia deregleaz metabolismele lipidic,
proteic i de vitamine din grupa B.
Dup gravitatea evoluiei alcoolismului, au fost delimitate trei forme de patologie hepatic:
distrofia gras (hepatoza), hepatita cronic i ciroza hepatic. Odat cu progresarea
alcoolismului, aceste forme se schimb succesiv, substituindu-se. Este posibil ns trecerea
direct a distrofiei grase n ciroz. Cea mai rspndit form de lezare hepatic este distrofia
alcoolic adipoas, care se dezvolt timp de 810 ani. Bolnavii ori nu prezint nici o plngere,
ori indic senzaie de supraumplere a stomacului, meteorism, diaree.
Hepatita alcoolic este, de obicei, cronic i se manifest n dou forme: persistent i
progresiv. Se ntlnete mai des hepatita persistent. La bolnavi apar senzaii periodice de
greutate n epigastru i hipocondrul drept, grea, meteorism etc. Aproximativ 20% din cazurile
de hepatit alcoolic se manifest ca i hepatita cronic progresiv. Dup excesele alcoolice,
forma persistent poate trece ntr-o form progresiv. n acest caz, bolnavii scad n greutate, apar
temperatur subfebril, icter pronunat, vom, diaree.
Unii autori susin c tulburrile hepatice sunt provocate nu de alcoolul nsui, ci de
schimbrile bilanului alimentar (ridicarea caloriilor, alterarea digestiei, asimilrii proteice, de
vitamine, microelemente), de leziunile inflamatoare din tractul gastrointestinal, de care sufer
muli bolnavi de alcoolism, i chiar de infeciile virotice. Conform datelor, la mecanismul de
lezare a organelor i sistemelor interne, din cauza consumului ndelungat de alcool, particip
direct toxicitatea alcoolului etilic i a metaboliilor acestuia mpreun cu asemenea factori ca:
suplimentele toxice (arsenul folosit la stropitul viilor .a.), dereglarea bilanului electrolitic,
defectul de metabolism fermentativ, particularitile individuale ale organismului.
n mod special trebuie s vorbim despre consumul unor lichide tehnice toxice, unor surogate
alcoolice. Ele sunt consumate ori pentru c sunt confundate cu spirtul etilic, ori pentru c atracia
ctre butur e att de mare, nct este dat uitrii faptul c aceste substane sunt toxice. Deseori,
se ntlnesc intoxicaii i cu alcool metilic.
Combaterea alcoolismului cere efectuarea unui program multilateral de msuri n care sunt
menionate cteva aspecte principale: educarea unei atitudini negative fa de consumul
buturilor spirtoase i desfurarea unei largi propagande antialcoolice, care trebuie susinut de
toat populaia.

Profilaxia intoxicaiilor alimentare nemicrobiene

Pentru

a preveni intoxicaiile cu ciuperci, au fost elaborate reguli sanitare, n care sunt

descrise ciupercile comestibile ce pot fi supuse prelucrrii, i ciupercile necomestibile.
La pia este admis numai vnzarea ciupercilor sortate, n stare crud, uscat sau
marinat, de o anumit specie, i nu amestecate.
Este interzis vnzarea ciupercilor fierte sau frmiate, a salatelor de ciuperci i a altor
produse preparate din ciuperci deformate.

 Este

foarte important ca populaia, i mai ales copiii, s cunoasc bine ciupercile

comestibile i necomestibile.
Persoanele care nu cunosc speciile de ciuperci nu trebuie s participe la culesul lor.
Pentru culesul organizat al ciupercilor de ctre organizaiile corespunztoare se formeaz brigzi
speciale, bine instruite.
Exist o prere c ciupercile otrvitoare au, neaprat, un miros neplcut. Este adevrat, doar
numai n cazul zbrciogului i buretelui pestri. Mirosul unor ciuperci otrvitoare nu se
deosebete deloc de cel al ampinionilor.
Unii oameni i nchipuie c toate ciupercile comestibile au un gust plcut, iar cele
otrvitoare neplcut. E o prejudecat periculoas. Cine s-a intoxicat cu cufundacul poate s
spun c gustul lui nu se deosebete cu nimic de cel al ciupercilor bune. Acelai lucru putem
spune i despre buretele pestri, care de asemenea are gust plcut. E eronat i prerea precum c
insectele, viermii i melcii nu se ating de ciupercile otrvitoare.
Sunt destule preri greite i despre existena unor remedii chimice care ajut la descoperirea
ciupercilor otrvitoare: ciupercile otrvitoare numaidect fac s se nchege laptele; ceapa i
usturoiul se nnegresc, dac sunt fierte chiar cu o singur ciuperc otrvitoare; de prezena
ciupercilor otrvitoare n crati se poate judeca i dup nnegrirea argintului etc. Toate aceste
raionamente n-au nici un argument tiinific. Principalul e s cunoatem bine particularitile i
semnele ciupercilor otrvitoare i s le culegem numai pe cele comestibile. O condiie important
pentru profilaxie este i buna prelucrare a ciupercilor. n primul rnd, prelucrarea anterioar,
absolut necesar, a unor ciuperci: zbrciogii, pieridele, negruele, vineelele, liparidele .a. Iat
cteva sfaturi necesare unui culegtor nceptor de ciuperci: culegei numai acele ciuperci pe
care le cunoatei bine i tii precis c sunt comestibile; nu gustai ciupercile crude; nu gustai,
nu culegei i nu mncai ciupercile care au la baz un bulb; e mai bine s strngei ciuperci n
zorii zilei atunci ele sunt proaspete i se pstreaz bine; culegei ciupercile cu tot cu picioru;
zbrciogii pot fi comestibili numai dup ce au fost fieri, apoi splai bine i fieri din nou; nu
culegei ampinionii care au pe partea inferioar a plriei spori de culoare alb; nu trebuie s
uitai nici de popenchii fali; nu mncai ciuperci rscoapte, moi, viermnoase i stricate; nu
lsai fr supraveghere n pduri, parcuri i livezi copiii mici, care pot da peste ciuperci. Fiecare
varietate de ciuperci trebuie conservat aparte. Neglijarea regulilor sanitaro-igienice la
conservarea ciupercilor poate provoca botulismul i alte boli infecioase.
Deoarece intoxicaiile cu plante otrvitoare se ntlnesc, de regul, printre copii, msurile de
profilaxie se reduc la educarea deprinderii de a nu pune n gur tot ce se nimerete, nu numai
produse de origine vegetal, ci i de orice alt origine. n acelai timp, li se explic i li se arat
ce fel de plante otrvitoare cresc n localitatea dat, pe unde se ntlnesc mai des .a. n
apropierea casei de locuit trebuie nimicite toate plantele otrvitoare.
Persoanele care lucreaz cu pesticidele trebuie s fie instruite referitor la proprietile
chimicalelor folosite i msurile de protecie n procesul de aplicare a lor. ns unele lucrri,
precum este tratarea loturilor individuale, a animalelor domestice i a locuinei, nu sunt efectuate
de specialiti. Din aceast cauz, persoanele care ndeplinesc aceste lucrri cunosc slab gradul de
toxicitate al pesticidelor folosite, durata i frecvena de aplicare, msurile de securitate .a. Lund
n consideraie aceste momente, putem stabili lipsa ori prezena pesticidelor n produsele
alimentare de natur vegetal, n caz de prelucrare cu substane toxice a fructelor, legumelor,
culturilor agricole, precum i n cazul consumului produselor de origine animal, atunci cnd
animalele au fost tratate cu chimicale.
Nu se admite transportarea chimicalelor n geni, plase i n alte obiecte destinate pentru
transportarea produselor alimentare. Pstrarea substanelor chimice toxice fr ambalaj, n locuri
ocazionale poate cauza confundarea lor cu unele produse alimentare (ulei, fin .a.), folosirea
greit a crora poate provoca intoxicaii. Pstrarea pesticidelor n fiole sau sticlue n care au

fost medicamente, ulei vegetal .a. de asemenea poate conduce la unele cazuri tragice. n legtur
cu aceasta, pstrarea pesticidelor i a altor substane chimice toxice necesit o atenie deosebit.
Ele trebuie inute n dulapuri speciale, care se ncuie i sunt inaccesibile copiilor. Ambalajul
trebuie s fie durabil, s se nchid ermetic, s aib o etichet pe care s se indice denumirea
substanei, concentraia i alte date necesare.
Amestecurile i soluiile chimice pentru tratarea culturilor agricole i animalelor sunt
preparate cu mare atenie n corespundere cu instrucia de folosire, deoarece anume n timpul
acestui proces chimicalele pot nimeri n cavitatea bucal. De regul, aceste procese ce efectueaz
pe un teren special, care se afl la o distan suficient de la cldirile de locuit i cele auxiliare:
fntni, izvoare, semnturi .a.
Tratarea cu pesticide a culturilor agricole se efectueaz pe timp linitit i rcoros, dimineaa
ori sara. n timpul tratrii se interzice fumatul, consumul produselor alimentare i a buturilor.
Pentru a lua masa, se face un repaus, n timpul cruia lucrtorul i scoate ochelarii, respiratorul,
mnuile, i spal minile i faa cu ap cald i spun, i cltete gura cu ap curat i numai
dup aceasta poate s ia masa.
Pe loturile individuale gospodarii sdesc ntre pomi legume, verdeuri, diferite pomuoare.
Culesul roadei de pe aceste sectoare poate coincide cu stropitul pomilor cu substane toxice
contra bolilor i duntorilor. n acest caz o deosebit atenie trebuie acordat proteciei
legumelor de impurificare cu pesticide. De aceea, nainte de a trata copacii cu pesticide, loturile
semnate cu legume, pomuoare .a. se acoper cu o pelicul de polietilen. Dup ce lucrrile de
tratare au luat sfrit, pelicula se scoate, dar nu mai devreme dect peste 11,5 ore, deoarece
soluia mai continu s picure de pe pomi. E de dorit ca dup aceste lucrri loturile s fie stropite
de 24 ori cu ap potabil.
n culturile vegetale rmiele de pesticide se pstreaz timp ndelungat, de aceea tratarea
pomilor trebuie ncheiat cu cel puin 2030 de zile nainte de strnsul roadei. Nu se admite
tratarea cu pesticide a cepei, cpunilor, fasolelor, mazrii, morcovului, ptrunjelului, mrarului
.a.
Produsele alimentare impurificate ntmpltor cu pesticide sunt strnse i nimicite, deoarece
prezint pericol pentru sntate ele pot deveni cauza intoxicaiilor grave, mai ales la copii.
Copiii nu trebuie s mnnce fructe verzi n care chimicalele nu s-au descompus i nu s-au
inactivat.
Rmiele de pesticide nu trebuie aruncate n locuri ocazionale, pentru c pot impurifica
mediul nconjurtor (apa, imaul), cauznd apoi intoxicaii la oameni i animale.
O atenie cuvenit necesit protejarea animalelor i psrilor domestice contra infeciilor i
paraziilor. E cunoscut faptul c produsele animaliere sunt hrana permanent a populaiei, ele
sunt folosite n alimentaia copiilor, n cea curativ i dietetic. La tratarea animalelor i psrilor
cu pesticide trebuie s se in cont de consecinele care pot surveni dup consumul crnii
acestora. Substanele toxice pot nimeri n organismul animalelor, unde, circulnd prin snge, se
depun n organele interne, apoi se elimin cu laptele i cu oule.
Pentru a trata vitele i psrile, se folosesc substane cu un grad de toxicitate mediu sau mic
i cu un termen scurt de descompunere n organismul oamenilor i al animalelor, precum i n
mediul nconjurtor. Din acest punct de vedere, este interzis tratarea animalelor i psrilor cu
pesticide clororganice. n aceast privin, nainte de a procura preparatele necesare, trebuie s
consultai numaidect medicul veterinar.
Conform proprietilor chimice i toxice ale pesticidelor, pentru fiecare substan chimic se
stabilete cantitatea maxim admisibil n fiecare produs alimentar. Astfel, cantitatea maxim
admisibil este aceea care, nimerind permanent n organismul uman odat cu produsele
alimentare pe parcursul ntregii viei, nu exercit vreo influen patologic n ceea ce privete
apariia intoxicaiilor acute sau cronice i a altor afeciuni (hepatite, boli cardiovasculare, renale,

alergie etc.). Dac produsele alimentare conin o cantitate de substan toxic mai mic dect cea
admis, ele pot fi folosite n alimentaie, iar dac ea este mai mare, aceste produse sunt supuse
unei prelucrri speciale, n scopul micorrii sau lichidrii cantitii de chimicale.
Pentru a preveni impurificarea produselor alimentare n urma consumrii de ctre vite a
nutreurilor tratate cu pesticide, trebuie respectate termenele posibile de folosire a lor dup
tratarea chimic.
Este interzis folosirea substanelor clororganice persistente i la tratarea psrilor. Folosind
substane fosfororganice i carbamai, trebuie respectate strict regimurile i cerinele igienice.
nainte de tratarea coteelor, e necesar s se strng oule i s fie scoi puii mici de pn la 3
luni. Rezervoarele de hran i ap sunt curate.
Intoxicaiile alimentare cu etiologie necunoscut mioglobinuria alimentar paroxismaltoxic
(boala Iuxov, boala haff, sartlan).
Aceste intoxicaii se ntlnesc numai la persoanele care locuiesc pe malurile anumitor lacuri
i utilizeaz n alimentaie unele specii de peti n anumite perioade ale anului. Ele se manifest
prin dureri musculare acute, insuportabile, nct bolnavul i pierde mobilitatea. Durata accesului
este de 24 zile, iar numrul acceselor poate fi 67. Din cauza dereglrii funciei rinichilor, urina
capt o culoare cafeniu-nchis.
PRODUSELE ALIMENTARE
ntr-o alimentaie raional trebuie realizat convergena ntre principalele forme de
manifestare a relaiei omaliment, adic trebuie s avem grij ca produsele alimentare s nu
duneze sntii, s fie nutritive i s aib proprieti senzoriale corespunztoare cerinelor
consumatorului. Cu toate c inocuitatea hranei trebuie pus pe primul plan, totui, innd seama
c trstura constant i esenial a unui produs alimentar este aceea de a satisface nevoile
metabolice ale organismului i c numai ntmpltor i n anumite condiii el poate deveni nociv,
n tratarea alimentelor de pe poziia raionalizrii dietei se prezint mai nti valoarea lor
nutritiv, apoi se stabilete cantitatea necesar i dup aceea se arat riscurile de mbolnvire i
msurile de prevenire.
Valoarea nutritiv a unui aliment depinde att de numrul i de proporia trofinelor pe care
le conine, ct i de relaiile acestora cu alte substane coexistente n produsul respectiv i de
efectul su asupra strii psihice a consumatorului.
Cantitatea de trofine dintr-un produs alimentar este influenat, pe de o parte, de originea sa
vegetal sau animal, iar pe de alt parte, de felul prelucrrii. Compoziia alimentelor naturale
depinde nu numai de regnul din care provin, ci i de condiiile de dezvoltare, de stadiul de
recoltare i de modul de pstrare a produselor recoltate. n acelai regn, speciile difer mult una
de alta; chiar n cadrul aceleiai specii, compoziia alimentului difer n funcie de varietatea
cultivat, de gradul de maturare i de partea anatomic folosit n alimentaia omului. Apoi,
coninutul n trofine al materiei prime (alimentele naturale) este amplu influenat de condiiile
agrotehnice (compoziia solului, natura ngrmintelor etc.), de alimentaia animalelor i de
factorii climaterici (temperatur, umiditate, lumin). Compoziia produselor alimentare
industriale (fabricate sau semifabricate) variaz n funcie de formula (reeta) folosit i de natura
procesului tehnologic (starea materiei prime, gradul de ndeprtare a prilor nedigerabile,
metoda folosit la prelungirea duratei de conservabilitate, ingredientele adugate etc.), care
difer de la o regiune la alta.
La calcularea valorii nutritive a unui aliment trebuie s se in seama nu numai de
aptitudinea lui de a face fa necesitilor organismului, ci i de efectul su asupra strii afective
(psihice) a consumatorului. Atitudinea omului fa de un produs alimentar este determinat de
proprietile lui organoleptice. Dac acestea nu corespund deprinderilor consumatorului, adic
nu-i provoac apetit i plcere, organismul nu beneficiaz de aportul de trofine n msura dedus
din compoziia alimentului respectiv. Strnsa relaie dintre nutritiv i plcut oblig la o atent

supraveghere a strii igienice a produselor alimentare. Aceasta este cu att mai necesar, cu ct
nerespectarea cerinelor sanitare i igienice mrete riscul insalubrizrii alimentelor, ceea ce
atrage dup sine ndeprtarea lor din consum, cu pagubele respective.
n vederea asigurrii produselor alimentare cu valoare nutritiv i cu proprieti
organoleptice ct mai constante, se procedeaz la standardizarea diferitor produse alimentare
industriale, prin care se definete produsul, se precizeaz compoziia i proprietile sale fizice i
se arat metodele de control, care se efectueaz att n cursul procesului de producie, ct i de-a
lungul circuitului comercial.
ntruct omul consum n acelai timp mai multe produse alimentare, ceea ce import n
acoperirea trebuinelor sale metabolice nu este att valoarea nutritiv a fiecrui aliment n parte,
ct mai ales valoarea nutriional a dietei n totalitatea sa, care, n fond, reprezint reacia
organismului la mixtura de trofine realizat prin contribuia tuturor produselor ce particip la
alctuirea meniului. Hotrtor pentru o hrnire corect fiind coexistena, n proporii optime, a
tuturor trofinelor care iau parte la desfurarea normal a proceselor metabolice, felul cum se
asociaz diferite alimente n compunerea meniului zilnic are o importan mai mare dect
aptitudinea nutritiv a fiecrui produs n parte.

Cerinele igienico-sanitare fa de alimente

Cunoaterea necesitilor organismului n calorii i factorii nutritivi, a modului de acoperire
a acestor nevoi prin alimente constituie o premis teoretic deosebit de important pentru
ntocmirea sau controlul unei raii alimentare. Din punct de vedere practic, ns, aceasta nu este
ndeajuns, fiindc alimentele, n decursul circiutului lor pn la consumator, pot suferi o serie de
transformri, care s duc la degradarea lor fizico-chimic, la diminuarea valorii lor nutritive. n
aceste condiii, o raie alimentar format pe baza tabelelor de compoziie a alimentelor,
corespunztoare nevoilor organismului, poate deveni insuficient. Pe de alt parte, alimentele, n
circiutul lor, se pot infecta, infesta sau impurifica chimic. n aceste condiii, o raie alimentar
care ipotetic duce la promovarea strii de sntate poate s provoace mbolnviri.
Deci, rezult c, pentru a asigura n mod practic o alimentaie raional, este necesar ca raia
alimentar s fie alctuit din alimente corespunztoare din punct de vedere igienico-sanitar,
adic din alimente de nalt valoare nutritiv, care s nu duneze cu nimic sntii
consumatorilor. Aceasta presupune cunoaterea cauzelor care pot s duc la scderea valorii
nutritive a alimentelor, a modificrilor care survin n alimente n cursul alterrii lor, a condiiilor
care pot s duc la infectarea, infestarea i impurificarea chimic a alimentelor; n fine, a
criteriilor pe baza crora se face expertiza igienico-sanitar a alimentelor. Cunoaterea acestor
probleme este deosebit de important, narmndu-l pe igienist cu cunotinele necesare n
activitatea sa practic zi de zi.
Pentru a putea nelege aspectele specifice caracteristice igienei i posibilitile de
modificare n circiut a fiecrui aliment n parte, este necesar s ne oprim, n prealabil, asupra
aspectelor comune tuturor alimentelor.

Modificarea calitii igienice a alimentelor

cauzat de scderea valorii lor nutritive
Una din cauzele cele mai importante care duc la scderea valorii nutritive a alimentelor este
pstrarea lor necorespunztoare, care poate determina pierderea, distrugerea, degradarea sau
utilizarea insuficient a unor factori nutritivi. Astfel, pstrarea necorespunztoare a brnzei sau
petelui n saramur (se schimb de mai multe ori) poate duce la importante pierderi n
aminoacizi i sruri minerale, care trec n saramur. Pstrarea alimentelor n condiii
necorespunztoare de tempetratur i umiditate provoac alterarea lor i, implicit, scade valoarea
lor nutritiv. Astfel, ncolirea cartofilor pstrai la o temperatur mai ridicat de 3C i o
umiditate relativ peste 7580%, alterarea mezelurilor pstrate la o temperatur de peste 4C,

germinarea cerealelor la o umiditate nalt etc. Pstrarea grsimilor n contact cu aerul i expuse
razelor solare duce la transformarea acizilor grai nesaturai n acizi saturai, la distrugerea
vitaminei A. n aceleai condiii are loc i oxidarea vitaminei C, uneori fiind distrus complet.
Mediul acid favorizeaz distrugerea vitaminei A, iar mediul alcalin distrugerea vitaminelor C
i B1. Pstrarea necorespunztoare duce la o cretere important a resturilor neconsumabile.
Menionm n acest sens ncolirea cartofilor, pstrarea incorect a legumelor i fructelor.
Alt cauz a scderii valorii nutritive a alimentelor este prelucrarea lor tehnologic sau
culinar incorect. Pierderi mai importante pot avea loc n urma trecerii unor factori nutritivi n
apa de fierbere. Astfel, prin fierberea legumelor, n apa de fierbere trec pn la 50% din srurile
minerale i vitamina C i pn la 30% din celelalte vitamine hidrosolubile.
n procesul de prelucrare tehnologic i culinar pot avea loc pierderi n valoarea nutritiv a
alimentelor din cauza distrugerii unor vitamine. Astfel, cartofii fieri fr coaj, pentru pireu,
pierd 80% din coninutul vitaminei C.
Dac se ajunge la o sumare a pierderilor n valoarea nutritiv a alimentelor, datorit
condiiilor negative de pstrare, prelucrare tehnologic i culinar, pericolul unor carene
alimentare apare evident. Din aceast cauz, prevenirea scderii valorii nutritive a alimentelor
constituie o problem foarte important din punct de vedere practic. n unele cazuri, pierderile n
valoarea nutritiv a alimentelor nu pot s fie evitate, ceea ce impune necesitatea suplimentrii lor
cu vitamine, sruri minerale sau aminoacizi.
Valoarea nutritiv a alimentelor nu trebuie privit ns n mod abstract, pentru fiecare
aliment n parte, ci prin aportul pe care-l are fiecare aliment n raia alimentar. Astfel, cu toate
c laptele este considerat un aliment de nalt valoare nutritiv, el are un coninut redus de fier i
vitamina C; carnea, cu toate c mbogete raia cu o serie de factori nutritivi, este srac n
glucide, vitamina C i calciu; legumele i fructele sunt practic lipsite de lipide, ns mbogesc
raia cu sruri minerale i vitamine; cerealele constituie sursa cea mai important de glucide.
Deci, combinarea raional a diferitor alimente duce la obinerea unui amestec care depete
valoarea nutritiv a celui mai bun aliment. Obinerea unei valori nutritive optime a alimentelor
presupune nu schimbarea compoziiei lor n vederea obinerii unui aliment care s acopere toate
nevoile organismului, ci reducerea la maximum a pierderilor n factori nutritivi n decursul
circuitului lor, asigurarea utilizrii optime de ctre organism a acestor factori nutritivi. Din acest
punct de vedere, suplimentarea alimentelor cu vitamine sau aminoacizi trebuie privit cu
oarecare rezerv i considerat ca util doar atunci cnd ea vine s suplineasc pierderi
inevitabile.

Modificarea calitii igienico-sanitare a alimentelor

n urma alterrii lor
Alterarea alimentelor este, de cele mai multe ori, rezultatul activitii microorganismelor.
Gsind n alimente substanele nutritive necesare dezvoltrii lor, n condiii de temperatur i
umiditate favorabile, microorganismele se dezvolt repede i provoac modificri profunde n
structura alimentelor, descompunerea proteinelor, lipidelor sau a glucidelor. Descompunerea
factorilor nutritivi sub aciunea microbilor modific gustul, mirosul, aspectul alimentelor, scade
valoarea lor nutritiv. Asemenea alimente, deseori, nu sunt bune pentru consum.
Modul n care se produce alterarea alimentelor depinde de coninutul lor n factori nutritivi.
Astfel, alterarea proteinelor se produce datorit descompunerii lor de ctre fermenii proteolitici
ai florei de putrefacie o flor saprofit, ntlnit n mod obinuit n sol, aer, ap, i anume:
bacilul Proteus vulgaris. n profunzimea alimentelor se dezvolt i flora anaerob proteolitic:
bacilii putrificus, sporogenes etc. n urma descompunerii proteinelor, se formeaz amoniacul,
hidrogenul sulfurat, indolul, scatolul, substane ru mirositoare.
Glucidele se descompun prin fermentaie, sub aciunea complex a drojdiilor i bacteriilor,
formndu-se acid lactic, acid acetic, alcool, bioxid de carbon etc. Alimentul devine acru, i

schimb mirosul i aspectul.

Flora de fermentaie, utilizat n mod raional, este folositoare ntr-o serie de procese
tehnologice. Astfel, cu ajutorul florei de fermentaie lactic se obin derivatele lactate acide.
Flora de fermentaie lactacid, fiind antagonista florei de putrefacie, asigur o bun pstrare a
verzei i castraveilor murai. Flora de fermentaie alcoolic este utilizat n producerea vinului,
berii, pinii etc.
Alimentele bogate n lipide se altereaz sub aciunea florei lipolitice i a unor mucegaiuri. n
alterarea grsimilor un rol important l are aciunea luminii i a aerului, acestea contribuind la
oxidarea lor.
De multe ori, alterarea alimentelor este mai complex, dac se mbin procesele de alterare
proteic cu cele de alterare a grsimilor sau a glucidelor. Alimentele se pot altera i prin
mucegire, produs de diferite ciuperci, care duc la o degradare important a grsimilor,
brnzeturilor, dulciurilor. Consumul de alimente mucegite poate provoca tulburri
gastrointestinale.
n fine, alterarea alimentelor poate fi provocat de boli i defecte specifice unor alimente.
Astfel, bacilul mezentericus produce boala cartofului la pine, adic o alterare care face pinea
lipicioas, cu miros neplcut.
Trebuie menionat faptul c alterarea alimentelor sub aciunea microorganismelor depinde
de o serie de condiii. Ea presupune, n primul rnd, existena unei impurificri microbiene mai
importante a alimentului, favorizat de condiiile igienico-sanitare necorespunztoare. n al
doilea rnd, presupune condiii favorabile de dezvoltare a microflorei, fapt realizat prin pstrarea
alimentelor n condiii de temperatur i umiditate proprii dezvoltrii microbilor. De aceea,
pstrarea corect a alimentelor, distrugerea microflorei printr-o prelucrare tehnologic eficient,
evitarea posibilitilor de reinfectare previn alterarea lor.

Modificarea calitii igienico-sanitare a alimentelor

n urma infectrii, infestrii sau impurificrii lor chimice
Modificrile care apar n mirosul, gustul, aspectul i consistena alimentelor, n decursul
alterrii lor, permit s se evite cu uurin consumul de alimente alterate. Probleme mult mai
dificile din acest punct de vedere ne fac alimentele care, dei au aspect normal, conin germeni
patogeni, parazii sau substane toxice. Asemenea alimente pot s ajung uor n consum i s
provoace mbolnviri. Stabilirea infectrii cu germeni patogeni, a infestrii sau impurificrii
chimice fiind dificil, necesitnd examene speciale de laborator, trebuie luate toate msurile
pentru a preveni o asemenea degradare a calitii igienico-sanitare a alimentelor.
O prim cauz care poate duce la infectarea cu germeni patogeni, la infestarea sau
impurificarea chimic a alimentelor de origine animal este boala animalelor de la care provin.
Astfel, de exemplu, carnea, organele sau laptele provenite de la animale bolnave de tuberculoz
sau bruceloz pot conine germenii corespunztori. Carnea animalelor infestate cu tenii sau
trichine poate transmite parazitoza la om. n fine, organele i carnea animalelor intoxicate n mod
accidental cu substane chimice toxice pot conine cantiti importante de toxic.
Infectarea cu germeni patogeni, infestarea sau impurificarea chimic a alimentelor nu
presupun ns n mod obligatoriu existena animalului bolnav. Astfel, la animalele sntoase, n
condiii care determin o scdere a rezistenei lor, poate avea loc o trecere a microbilor patogeni
din intestin n snge i de aici n muchi, organe. Animalele tratate cutanat cu insecticide, pentru
combaterea diferitor parazitoze, sau care consum furaje tratate cu insecticide sau fungicide pot
s concentreze substana n organe sau s-o elimine prin lapte. Concentrarea substanelor toxice
poate avea loc i n plantele tratate cu insecticide i fungicide.
n fine, alimentele se pot infecta cu germeni patogeni, infesta sau impurifica chimic n
decursul circuitului lor pn la consumare. Alimentele se pot impurifica i prin trecerea unor
substane toxice din ambalaje, utilaje etc. Cunoaterea acestor aspecte pentru fiecare aliment n

parte are o importan deosebit pentru a preveni modificrile negative i a asigura o alimentaie
de nalt valoare nutritiv.

Reglementarea legislativ a cerinelor

igienico-sanitare
Datorit importanei pe care o are alimentaia populaiei, cerinele igienico-sanitare privind
produsele alimentare sunt reglementate de lege. Astfel, fiecare produs alimentar trebuie s
corespund cerinelor prevzute n standardele de stat (STAS). Pentru alimentele care nu au nc
standard de stat se elaboreaz, n mod provizoriu, norme interne de producie, care, ca i STAS,
prevd cerine fa de calitatea produsului i procesul tehnologic.
Prevederile STAS, ca i ale normelor interne, sunt obligatorii pentru ntreprinderile
alimentare, aplicarea lor fiind controlat de organele sanitare, comisia de stat de standardizare,
poliia economic, departamentele i ministerele de resort, organele comerciale etc. n fine,
cerinele igienico-sanitare fa de ntreprinderile alimentare sunt reglementate de normele,
deciziile, instruciunile i regulamentul de control al alimentelor, elaborate de Ministerul
Sntii. Majoritatea dispoziiilor sunt incluse n legislaia sanitar, devenind obligatorii pentru
toate departamentele, ntreprinderile i unitile.
Alimentele care nu corespund cerinelor prevzute n legislaia sanitar pot fi date n consum
doar cu avizul organelor sanitare. n caz c alimentele au unele deficiene ce pot fi ndeprtate,
ele sunt considerate condiionat consumabile i puse n consum doar dup efectuarea operaiilor
indicate de organele sanitare.
nlocuirea unor componente ale alimentelor cu produse de valoare nutritiv mai sczut,
mascarea deficienelor sau a alterrii lor, comercializarea produselor sub denumiri care nu
corespund calitii lor constituie falsificri. Falsificarea alimentelor se interzice i se
sancioneaz de legislaie.
Produsele alimentare sau buturile care imit produsele naturale corespunztoare, avnd gust
sau aspect asemntor, se numesc surogate. De exemplu: sugoratul de cafea, care imit cafeaua
natural, i siropurile sintetice, care imit siropurile naturale.

Valoarea nutritiv i igiena alimentelor

Pentru a asigura dezvoltarea normal a organismului i creterea rezistenei lui la agenii
microbieni i toxici, este necesar s cunoatem nu numai substanele nutritive, ci i valoarea
nutritiv a alimentelor, al cror coninut este foarte variat. Deoarece nici un aliment natural sau
realizat industrial nu conine toate substanele nutritive n cantiti adecvate diferitor grupe de
consumatori, alimentele au fost repartizate dup proveniena i valoarea lor nutritiv n
urmtoarele grupe:
1. laptele i produsele lactate;
2. carnea, petele i derivatele lor;
3. oule;
4. legumele i fructele, leguminoasele uscate;
5. produsele cerealiere.
Asociind produse provenite din diferite grupe de alimente, putem asigura aportul optim de
factori nutritivi. Pentru ca raia alimentar s-i ating scopul, trebuie s veghem i salubrizarea
ei, innd cont c alimentul poate trasporta o serie de ageni patogeni (bacterii, virui, parazii,
noxe chimice), care provoac mbolnvirea consumatorului. Pentru a asigura o profilaxie
adecvat, este necesar s cunoatem i cile de insalubrizare chimic i microbiologic a
alimentului. tiind c astzi alimentele sufer tot mai multe prelucrri, menite s stimuleze
interesul consumatorului, trebuie s cunoatem aceste tendine, deoarece ele pot duce la
concentrarea unor factori nutritivi n dauna altora i le confer proprieti organoleptice foarte
atrgtoare, ce determin consumul preferenial i dezechilibrarea sistematic a raiei alimentare.

Acest lucru este cu att mai necesar, cu ct diversificarea sortimental se obine, de cele mai
multe ori, cu ajutorul substanelor chimice (colorani, arome, conservani) cu efecte negative ce
duc la subminarea sntii consumatorului.

Laptele i produsele lactate

Produse de origine animal, cu o nalt valoare biologic, laptele i derivatele sale sunt
alimente deosebit de importante pentru hrana omului sntos i a celui bolnav, indiferent de
vrst. Dac ii consumaamintim faptul c laptele reprezint singurul aliment consumat n prima
perioad a
vieii, att de om, ct i de celelalte mamifere, putem nelege i mai bine valoarea lui pentru
organism. Este un aliment constructor, care, ndeosebi prin proteinele sale i complexul
fosforcalciu, satisface necesitile organismului copilului i adolescentului, favoriznd
dezvoltarea, creterea, dentiia etc. De asemenea, este un aliment economic proteinele sale de
mare valoare biologic pot fi procurate mult mai uor dect cele din carne. Pentru a ilustra
valoarea laptelui ca aliment, s-a stabilit c 1 litru de lapte sau 90 g brnz conin tot attea
proteine ct 100 g carne sau 2 ou. La aceste avantaje se adaug i digestibilitatea deosebit de
bun a factorilor si nutritivi (Iulian Mincu). Cel mai frecvent se folosete laptele de vac
(recoltat ncepnd cu a doua sptmn dup ftare), dar mai poate fi folosit i laptele altor specii
de mamifere (oaie, capr etc.).
Compoziia i valoarea nutritiv
Proprieti fizice. Laptele este un lichid alb-glbui, cu gust i miros specifice, care, din
punct de vedere fizic, este constituit dintr-o soluie apoas n care sunt dizolvate srurile
minerale solubile ce menin n suspensie globule de grsime, substane proteice i sruri minerale
insolubile. Are pH-ul cuprins ntre 6,5 i 6,8. Densitatea este de 1,0271,034, n funcie de
compoziie, i anume: n laptele degresat ea crete, iar n laptele diluat scade.
Cazeina, lactalbumina, lactoglobulina, fosfocazeinatul de calciu i fosfatul de calciu se
gsesc ntr-o form coloidal stabil. Orice modificare a strii fizice sau chimice a laptelui va
produce precipitarea cazeinei, cu dereglarea echilibrului dintre fosfatul de calciu i cazein.
Compoziia chimic a laptelui provenit de la diverse rase de animale este asemntoare din
punct de vedere calitativ, dar difer n ceea ce privete proporia componentelor ei. Dintre
componente, apa reprezint elementul cel mai important din punct de vedere cantitativ 87,3%,
fiind mediul n care sunt dizolvate sau se afl n suspensie toate celelalte componente ale
laptelui.
Dintre proteinele laptelui, cele mai importante sunt cazeina i proteinele zerului. Cazeina
reprezint cca 80% din proteinele totale ale laptelui i se afl sub forma unui complex micelar
alctuit din cazeinat de calciu, fosfat, magneziu. Este o fosfoprotein care conine n molecula ei
toi aminoacizii eseniali n proporii echilibrate, avnd astfel o valoare biologic mare.
Compoziia ei variaz de la o ras la alta.
n lapte, cazeina are dou forme:
a. coloidal (miceliile de cazein), care reprezint 90%;
b. de monomeri sau mici agregate (cazeina solubil), care reprezint 10%.
Acestea se afl n echilibru, fiind influenate de concentraia ionilor de calciu din soluie.
Astfel, la o concentraie crescut a ionilor de calciu, echilibrul se va deplasa ctre forma
micelar, n timp ce la scderea concentraiei acestui ion se produce disocierea miceliilor.
Precipitarea se poate produce i pe cale enzimatic, sub aciunea unor enzime coagulate
(cheag, pepsin etc.). n aceast situaie, molecula de cazein trece n forma de paracazein, fr
a pune n libertate calciul. Acest fenomen st la baza fabricrii brnzeturilor. Cazeina se precipit
i n prezena alcoolului.
Proteinele zerului reprezint o fraciune complex, format din substane nedializabile care
rmn n soluie dup precipitarea cazeinei. Ele reprezint cca 17% din proteinele totale ale

laptelui de vac i 50% ale laptelui femeii. Sunt bogate n cistin. n funcie de solubilitate, se
mpart n mai multe grupe: albumine, globuline etc. Prin nclzire la 100C, albuminele i
globulinele sunt denaturate. Fenomenul nu este vizibil n laptele de vac, datorit unui efect
stabilizant determinat de interaciunea dintre proteinele solubile i cazein (care se afl n
proporie mai mare). Dac ns laptele nclzit este acidifiat la pH 4,6, proteinele denaturate se
vor precipita mpreun cu cazeina.
Glucidele din lapte se pot grupa n: neutre (lactoza), azotate (glucozamina i galactozamina)
i acide. Dintre acestea, lactoza este cea mai important. Se gsete dizolvat n dou forme
izomere - i -lactoza cu solubiliti diferite. Este componentul care i d laptelui un gust
dulce.
Lactoza, prin nclzire la 110130C, pierde apa de cristalizare. ncepnd de la 150C, se
nglbenete, iar la 175C devine brun. Brunificarea are loc n cadrul unor reacii complexe ntre
gruparea aldehidic a glucidului i diferite substane azotate (aminoacizi, amine, amoniac etc.),
reacii ce duc la formarea unor compui condensai i reductori, care sunt pigmeni colorai n
brun. Este vorba despre reacia care poate fi influenat de o serie de factori: prezena oxigenului,
a metalelor grele etc. n afar de modificarea culorii, reacia dintre proteine i lactoz produce o
serie de compui care influeneaz mirosul i gustul laptelui; concomitent, are loc o reducere a
valorii nutritive a acestuia, prin blocarea unor aminoacizi n cadrul complexului protein
lactoz, cum ar fi lizina i histidina.
Reacia de brunificare poate fi inhibat de prezena unor compui naturali din produsele
lactate, cum ar fi gruprile sulfhidrice active. Dintre produii sintetici, efect de inhibare pot avea
i bioxidul de sulf, bisulfitul de sodiu i formaldehida.
Sub aciunea diferitor microorganisme, lactoza poate s fermenteze. n funcie de natura
microorganismului, se efectueaz: fermentaia lactic, cu formarea n final a acidului lactic i a
unor substane secundare cu rol important n realizarea aromei produselor lactate. Fenomenul are
loc sub aciunea bacteriilor lactice. Acidul lactic poate fi transformat de bacteriile propionice, cu
formarea bioxidului de carbon i a acidului propionic n cadrul fermentaiei propionice. Sub
aciunea unor germeni anaerobi, acidul lactic poate suferi o fermentaie butiric, fenomen ntlnit
la fermentarea unor brnzeturi. Amintim, de asemenea, posibilitatea producerii fermentaiei
alcoolice a lactozei, cu formarea alcoolului etilic i a bioxidului de carbon, care st la baza
fabricrii chefirului.
Lipidele laptelui sunt reprezentate de: a) trigliceride, care alctuiesc 98% din totalul
lipidelor; b) fosfolipide, care se gsesc n cantitate redus (0,050,075%), dar care au un rol
important n formarea globulelor de grsime, fcnd legtura ntre faza gras i cea apoas ale
laptelui; c) steride, reprezentate mai ales de colesterol i lecitin. Lipidele din lapte sunt
repartizate n trei faze distincte globulele de grsime, membrana care nconjoar aceste globule
i plasma laptelui , fiind combinate cu proteinele.
Globulele de grsime au o membran protectoare format n interior din fosfolipide i
proteine, iar la exterior din componentele plasmatice ale laptelui, care mpiedic contopirea lor.
Avnd o greutate mic, ele se ridic la suprafa, formnd un strat de grosime variabil, n
funcie de cantitatea de lipide din lapte, numit smntn. Acest fenomen de separare spontan
(natural) are loc prin lsarea laptelui n repaus. n cursul preparrii untului, contopirea
globulelor de grsime se face printr-un proces mecanic de batere, n cursul cruia se obine
distrugerea membranei protectoare a globulelor de grsime.
Trigliceridele laptelui au n componena lor o mare proporie de acizi grai, dintre care 2/3
sunt saturai, iar 1/3 nesaturai.
Dintre substanele nesaponificabile amintim sterolii, carotenoidele de toate formele, care i
dau laptelui culoarea galben caracteristic (variaz n funcie de sezon), i tocoferolii, cu efect
protector antioxidant al grsimii.

Substanele minerale se gsesc n lapte ntr-o proporie redus, comparativ cu alte

componente, dar au o deosebit valoare, fiind prezente ntr-o form uor absorbabil. Cantitatea
lor medie este de 99,5 g%, dar variaz de la o ras la alta i, de asemenea, depinde de perioada
lactaiei, de hrana animalelor etc. Dintre acestea, o importan deosebit o au calciul i fosforul,
care se gsesc ntr-o proporie asemntoare celei din organismul uman, fapt ce favorizeaz
absorbia lor digestiv. Cea mai mare parte a srurilor minerale din lapte se gsesc n form de
fosfai (de Ca, K, Mg), citrai (de Na, K, Mg, Ca) i cloruri (de Na, K, Ca). Amintim de prezena
iodului ntr-o proporie de 3070 mg%, superioar celei din alte alimente.
Vitaminele. Laptele este bogat n vitamine att liposolubile, ct i hidrosolubile. Vitaminele
liposolubile depind de componena lipidic a laptelui. Acestea sunt: retinolul, colecalciferolul,
tocoferolii etc. Vitaminele hidrosolubile sunt: piridoxina, riboflavina, acidul pantotenic i
ciancobalamina. Tiamina i acidul ascorbic se afl n proporii mai mici.
Se consider c, n cazul unui coninut normal de vitamine, un litru de lapte asigur unui
adult necesarul zilnic n principalele vitamine n urmtoarele proporii: vitamina A 30%,
vitamina B1 33%, vitamina B2 80%, vitamina PP 6%, vitamina C 29%.
Laptele conine o serie de pigmeni (lactoflavina etc.), care-i dau culoarea caracteristic.
Laptele proaspt nefiert conine 35% gaze, reprezentate printr-un amestec de bioxid de carbon,
oxigen i azot, care sunt ndeprtate prin fierbere.
Mai amintim c laptele reprezint singurul aliment de origine animal care conine acid
citric liber (0,18%) i citrai (de Na, Ca, Mg, K). Dintre acetia, citratul de sodiu are un rol
important n solubilizarea fosfatului de calciu, favoriznd astfel absorbia calciului. Sub aciunea
unor microorganisme, acidul citric este descompus n substane aromate de tipul diacetilului.
Ca aliment, laptele este indispensabil n hrana omului de toate vrstele. Se consider c raia
alimentar a unui adult nu poate fi satisfctoare dac nu conine lapte sau derivaii lui.
Valoarea nutritiv a laptelui depinde de prezena n compoziia lui (9399%) a unor proteine
cu valoare biologic mare, care conin toi aminoacizii eseniali, n proporii optime, cu
capacitate proteinogenetic, susceptibile s promoveze creterea organismelor tinere i s
menin un bilan azotat echilibrat la adult. Proteinele laptelui au capacitatea de a mri valoarea
biologic a unor proteine de calitate inferioar (cele de origine vegetal, din leguminoase uscate
sau cereale), n cazul asocierii lor n raie.
Lipidele, prezente n lapte ntr-o cantitate variabil, au influen asupra valorii lui calorice,
mrind-o n cazul prezenei lor n proporie mare. Se gsesc n form de emulsie fin, favorabil
absorbiei i digestiei.
Rolul epidemiologic al laptelui este determinat, n primul rnd, de faptul c acesta se poate
contamina cu uurina n decursul circuitului su, devenind calea de transmitere a unor infecii:
febra tifoid, paratifoid, dizenteria, toxiinfeciile i intoxicaiile stafilococice etc. n al doilea
rnd, laptele poate transmite o serie de boli de la animale, la care omul este receptiv, ca:
tuberculoza, bruceloza i febra aftoas.
Contaminarea laptelui se poate produce chiar n timpul mulsului. Ugerul conine, n mod
normal, germeni, care ajung n lapte odat cu primele jeturi. Gradul de contaminare a laptelui
depinde n mare msur i de igiena grajdurilor i a animalelor. n fine, igiena personalului i a
vaselor n care se mulge i se colecteaz laptele de asemenea influeneaz gradul de contaminare
a laptelui.
Asigurarea unei contaminri ct mai reduse a laptelui, chiar i cu germeni nepatogeni, are o
importan deosebit din punct de vedere epidemiologic. Dup muls, laptele prezint o faz
bactericid, care mpiedic dezvoltarea germenilor. Durata fazei bactericide depinde n mare
msur de gradul de contaminare a laptelui.
n timpul mulsului, laptele se poate contamina i cu germeni patogeni, care habiteaz n mod
obinuit tractul intestinal al animalelor. Ei provin din diferite infecii ale ugerului (stafilococice

sau tuberculoase) sau de pe minile mulgtorilor.

Pentru a preveni contaminarea laptelui cu germeni saprofii i patogeni, adic pentru a
reduce pericolul epidemiologic al laptelui, este necesar s se respecte cu strictee igiena
grajdurilor i a animalelor. Important este ntreinerea igienic a ugerului: splarea lui nainte de
muls, aruncarea primelor jeturi de lapte, care sunt, de obicei, mai puternic contaminate. O atenie
deosebit trebuie acordat i igienei personalului care efectueaz mulsul, mai ales igienei
minilor. Utilizarea vaselor curate, filtrarea laptelui dup muls reduc mult gradul de contaminare
a acestuia. n fine, imediata rcire a laptelui, pstrarea i transportarea lui la o temperatur ct
mai sczut mpiedic n mare msur dezvoltarea microflorei. Aceste msuri sunt importante,
din punct de vedere epidemiologic, n asigurarea cu lapte calitativ. Astfel, laptele puternic
contaminat, pstrat la o temperatur necorespunztoare, se acidific repede, din care cauz nu
poate fi supus fierberii sau pasteurizrii (cazeina se precipit, iar laptele se brnzete).
n ceea ce privete bolile animalelor, care pot fi transmise omului prin lapte, pe primul loc se
situeaz tuberculoza. Laptele animalelor bolnave poate fi infectat. Dac se consum asemenea
lapte, nefiert sau nepasteurizat, i produsele din lapte (smntn, brnz, unt), ele pot provoca
tuberculoza la om, mai ales formele osoase i ganglionare la copii. Laptele are un coninut
important de bacili tuberculoi atunci cnd animalele prezint un tablou clinic evident sau
tuberculoza glandei mamare. n aceste cazuri, bacilul se afl n lapte n 3040% din probe. Din
aceast cauz, laptele provenit de la animale cu tuberculoz evident clinic nu trebuie folosit n
alimentaie. Laptele provenit de la animale care prezint doar reacia la tuberculin pozitiv
poate fi consumat numai dup o prealabil pasteurizare sau fierbere. De asemenea, dac laptele
provine de la vite bolnave, produsele din lapte se pot face numai din lapte pasteurizat.
Laptele animalelor bolnave de bruceloz poate conine cantiti imense de brucele. Acest
lapte, comsumat nefiert, poate duce la mbolnvirea oamenilor de bruceloz. Pentru a preveni
boala, este necesar ca laptele provenit de la animalele bolnave s fie fiert pe loc timp de 5
minute.
Laptele provenit de la animale care dau doar o reacie serologic pozitiv, fr a prezenta
tabloul clinic al bolii, poate fi dat n consum dup o prealabil pasteurizare. n ceea ce privete
produsele din lapte, trebuie s se in seama de faptul c brucelele triesc vreme ndelungat n
acestea. Astfel, viabilitatea brucelelor n brnz este de 2567 de zile, n unt de 45 de zile. Din
aceast cauz, laptele provenit de la animale bolnave sau care reacioneaz serologic pozitiv
poate fi utilizat la fabricarea produselor numai dup o prealabil pasteurizare.
Laptele animalelor bolnave de febr aftoas de asemenea trebuie supus fierberii pe loc.
Din cele prezentate rezult c, pe lng msurile care trebuie luate pentru prevenirea
contaminrii laptelui i mpiedicarea dezvoltrii microflorei, deosebit de important, din punct de
vedere epidemiologic, este pasteurizarea laptelui. Ea contribuie la reducerea simitoare a
microflorei laptelui, la distrugerea formelor vegetative ale germenilor patogeni.
Calitatea laptelui depinde foarte mult de pstrarea i transportarea lui dup pasteurizare, care
trebuie fcute astfel nct s nu permit o recontaminare a produsului.
Laptele pasteurizat, produs la fabricile de lapte i destinat pentru consum, poate fi de mai
multe feluri: cu coninutul de grsime 1,5%, 2,5%, 3,2%, 6,0%; vitaminizat cu vitamina C;
degresat etc. (Alexei Chirlici, Uliana Jalb, 2001). Laptele pasteurizat trebuie s prezinte un
lichid omogen, lipsit de impuriti i sediment, cu consisten fluid (nu se admite consisten
vscoas sau mucilaginoas), cu gust i miros plcute, dulce, caracteristice laptelui proaspt (fr
gust i miros strine), de culoare alb. Laptele supus unui tratament termic ndelungat va avea o
nuan crem, iar laptele degresat o nuan albstruie. Pentru laptele pasteurizat se stabilesc
urmtorii indici fizico-chimici (tab. 2.15): coninutul de grsime, densitatea, gradul de
impurificare, coninutul de vitamina C (pentru laptele vitaminizat), temperatura i fosfataza
(pentru aprecierea eficienei pasteurizrii). Laptele pentru consum, produs la fabricile de lapte,

este normalizat, adic adus la un coninut de grsime stabilit prin adugarea, dup efectuarea
calculelor necesare, a laptelui degresat sau a frici.
Tabelul 2.15
Indicii fizico-chimici ai laptelui pasteurizat
(dup A. Chirlici, U. Jalb, 2001)
Nr.
crt.
Felurile de lapte
Indicatorii
Grsimea, %,
minim
Densitatea, kg/m3,
minim
Aciditatea, T,
maxim
Gradul de
impurificare, grupa,
maxim
Vitamina C, %,
minim

1. Pasteurizat 2,5 1027 21 1

2. Pasteurizat 3,2 1027 21 1
3. Pasteurizat 6,0 1024 20 1
4. Pasteurizat, 1,5 1027 21 1
5. Pasteurizat, degresat 1030 21 1
6. Hiperproteic 1,0 1037 25 1
7. Hiperproteic 2,5 1036 25 1
8. Vitaminizat 3,2 1027 21 1 0,01
9. Vitaminizat 2,5 1027 21 1 0,01
10. Vitaminizat,
degresat 1030 21 1 0,01
Note: 1. Temperatura maxim pentru toate felurile de lapte nu trebuie s depeasc +8C.
2. Fosfataza (reacia de control a pasteurizrii) trebuie s lipseasc.
3. Aciditatea laptelui destinat instituiilor de copii nu trebuie s depeasc 19,0T.

Calitatea laptelui de vac crud integral la achiziionare depinde de rezultatele examenului

de laborator. Culoarea lui trebuie s fie alb ori cu nuan crem (glbuie). Laptele nu trebuie s
conin vreun sediment ori fulgi. Mirosul i gustul laptelui achiziionat trebuie s fie specifice.
Numai n perioada iarnprimvar i numai pentru laptele achiziionat de calitatea a II-a se
admit un gust i un miros de hran nu prea pronunate. Indicii chimici i bacteriologici ai laptelui
achiziionat sunt elucidai n tab. 2.16. Densitatea laptelui trebuie s fie de cel puin 1027 kg/m3,
iar temperatura nu trebuie s depeasc +10C.
Tabelul 2.16
Indicii fizico-chimici i bacteriologici ai laptelui achiziionat
(dup A. Chirlici, U. Jalb, 2001)
Nr. crt. Indicii Condiii admisibile
Calitate superioar Calitatea nti Calitatea a doua

1. Aciditatea, T 1618 1618 1620

2. Gradul de impurificare, grupa, maxim I I II
3. Contaminarea microbian, mii/cm3 pn la
300 300500 5004000
4. Coninutul celulelor somatice, mii/cm3,
maxim 500 500 750

Laptele achiziionat nu trebuie s conin substane cu aciune de mbibare (antibiotice,

formalin, ap oxigenat etc.) sau de neutralizare (amoniac, bicarbonat de sodiu).
Laptele achiziionat pentru fabricarea produselor lactate destinate copiilor trebuie s fie de
calitate superioar sau de calitatea I, iar dup termostabilitate de calitatea a doua (A.

Chirlici, U. Jalb, 2001).

n scopul profilaxiei i evitrii pericolului epidemiologic al laptelui, diminurii nsmnrii
bacteriene i ridicrii calitii lui, se recomand urmtoarele msuri: 1) un control veterinar
riguros asupra condiiilor sanitare, sntii i ntreinerii animalelor la fermele de vite; 2)
prentmpinarea infectrii laptelui n timpul mulsului, pstrrii, transportrii, prelucrrii i
repartizrii lui (uger curat, mini i haine curate, splarea vaselor de lapte cu soluie bazic i
dezinfectarea ulterioar cu o soluie de 0,5% de clorur de var, mulsul mecanizat, strecuratul
laptelui prin tifon curat, respectarea igienei personale i controlarea sntii persoanelor care
contacteaz cu laptele); 3) rcirea rapid a laptelui muls pn la temperatura de +8C i
realizarea lui n timp scurt; 4) folosirea n alimentaie a laptelui dezinfectat prin fierbere sau
pasteurizare. La fierbere, microorganismele pier, n schimb, calitatea laptelui se nrutete:
albuminele i srurile de calciu parial se sedimenteaz, vitaminele i fermenii se distrug,
dispersia grsimilor scade, se nrutete gustul.
Pentru a pstra calitatea iniial a laptelui, fierberea se nlocuiete cu pasteurizarea, n timpul
creia se distrug numai formele vegetative ale microorganismelor. Pasteurizarea laptelui poate fi
lent la temperatura de 6365C, timp de 30 minute, sau rapid la temperatura de 8090C,
timp de 0,52 minute.
Laptele-praf, unul din produsele lactate preioase, se obine prin metoda uscrii laptelui
integral pulverizat n camerele vacuum. Adugndu-se cantitatea respectiv de ap, laptele-praf
poate fi restabilit. El l nlocuiete perfect pe cel natural n regiunile unde nu poate fi dezvoltat
creterea animalelor pentru lapte.

Produsele lactate acide

Acestea au o deosebit importan n alimentaia raional a omului sntos i, totodat, dein

un loc important n alimentaia dietetic a unor bolnavi. Valoarea lor nutritiv este asemntoare
cu cea a laptelui, dar fa de acesta au un avantaj: factorii nutritivi sunt asimilai mai uor. n
general, ele se obin n urma fermentaiei lactice pure (determinat de bacteriile aflate n lapte
sau introduse sub form de culturi selecionate) sau prin fermentaie mixt alcoolic i lactic.
Aceste produse se obin prin fermentarea laptelui pasteurizat cu fermeni acidolactici. Din aceti
fermeni fac parte diferite specii de bacterii acidolactice, drojdii lactate sau amestecurile lor.
Proprietile curative ale acestor produse se explic prin caliti gustative plcute, ele se diger
uor, atenueaz procesele de putrefacie n intestine. n afar de aceasta, bacteria acidolactic
produce antibiotice, care acioneaz asupra agenilor patogeni. I. Mecinikov acorda o mare
atenie produselor acidolactice n profilaxia mbtrnirii precoce, a crei cauz el o vedea n
autointoxicarea organismului cu produsele putrefiante din intestine.
Procesul biochimic care st la baza fabricrii produselor lactate acide este urmtorul:
n fermentaia lactic tipic, lactoza este transformat, parial sau total, n acid lactic.
Acidul lactic format se combin cu calciul din cazeinatul de calciu i formeaz lactat de calciu
solubil, iar cazeina coaguleaz. Prin acumularea acidului lactic n form liber, aciditatea
produsului crete.
n cazul fermentaiei mixte (alcoolic i lactic) se formeaz alcool i bioxid de carbon.
Principalele produse lactate acide fabricate sunt: laptele acru, laptele acidofil, iaurtul i
chefirul.
Laptele acru se obine prin fermentaia spontan a laptelui sub aciunea bacteriilor lactice
din compoziia sa.
Laptele acidofil se obine din lapte pasteurizat sau sterilizat (pentru a-i distruge microflora)
nsmnat cu o cultur pur de Lactobacillus acidophillus.
Iaurtul se obine din lapte sterilizat, rcit la 45 i nsmnat cu fermeni lactici.
Concomitent, are loc transformarea proteinelor n substane mai simple (albumoze, peptone),
uor asimilabile.

Chefirul se obine prin fermentaie mixt lactic i alcoolic. Conine 0,20,6% alcool i
0,7% acid lactic. Are o digestibilitate crescut, dar durata de pstrare este sczut.
n funcie de materia prim, se produc urmtoarele feluri de chefir: degresat ori slab, gras
(3,2% grsime), foarte gras (6% grsime). Aspectul i consistena: un coagul fin, omogen,
consistena fluid de smntn proaspt spumoas; separarea de zer se admite pn la 2%.
Gustul i mirosul chefirului sunt specifice acidolactice, plcute, caracteristice produsului dat,
acrior, uor neptor, rcoritor; nu se admit gust i miros strine. Culoarea alb, alb-glbuie
uniform. Dintre indicatorii fizico-chimici se normeaz: coninutul substanelor uscate,
coninutul de acid ascorbic (pentru chefirul vitaminizat), aciditatea i temperatura la livrarea
chefirului din ntreprindere. Coninutul substanelor uscate pentru chefirul slab i chefirul gras
este de 8,1%, pentru chefirul foarte gras 7,8%, al vitaminei C (pentru chefirul vitaminizat) 10
mg%. Aciditatea chefirului (slab, gras i foarte gras) este de 85120T, iar temperatura la
livrarea din obiectiv pn la +8C.
Smntna este clasificat n funcie de coninutul de grsime: de 10%, 15%, 20% i 25%.
Smntna are o consisten omogen, este lucioas, potrivit de dens, puin vscoas, fr
aglomerri mari de grsime sau substane proteice, izolat se permit bule de aer i o granulozitate
nensemnat. Gustul i mirosul smntnii sunt specifice fermentaiei acidolactice, plcute, slab
acrior, cu arom specific pentru produsul pasteurizat; nu se admit gust i miros strine (doar
abia percepute, de hran a animalelor). Dintre indicii fizico-chimici, n afar de grsime, se mai
normeaz aciditatea, temperatura n momentul livrrii din fabric i fosfataza. Aciditatea este de
6090T pentru smntna cu coninutul de grsime 10% i 15% i 60100T pentru smntna
cu coninutul de grsime 20% i 25%. Temperatura n momentul livrrii nu trebuie s depeasc
+8C, n produsul finit fosfataza trebuie s lipseasc (A. Chirlici, U. Jalb, 2001).

Valoarea nutritiv a produselor lactate acide

Elementele nutritive sunt prezente ntr-o form uor digerabil; produsele lactate acide se
transform n acid lactic, cazeina se precipit, crete, de asemenea, coninutul n vitamina B.
Acidul lactic este indispensabil n coagularea produsului i n activitatea pepsinei din sucul
gastric. De aceea, produsele lactate sunt recomandate persoanelor care au anaciditate sau crora
le lipsete lactaza. Acestea constituie un aliment ideal i pentru oamenii sntoi, i pentru cei
bolnavi de gastrit hipo- sau anacid, boli hepatice, cardiovasculare, renale, obezitate.

Brnzeturile
Sunt derivate de lapte (de vac, de oaie sau amestecat), care se obin prin prelucrarea n
diverse moduri a cheagului obinut prin coagularea cazeinei.
Aa cum am mai artat, coagularea cazeinei din lapte se poate obine prin dou moduri: prin
acidifiere sau cu ajutorul cheagului. Brnzeturile obinute din coagulul rezultat n urma acidifierii
lactice au o consisten moale i se consum, de obicei, n stare proaspt. Brnzeturile obinute
din coagulul produs cu ajutorul cheagului necesit o prelucrare mai laborioas, desfurat n
mai multe etape, pe un timp ndelungat.
n cazul coagulului obinut prin acidifiere lactic, cazeinatul de calciu se transform n gel,
iar sarea de calciu i acidul lactic (lactat de calciu) rmn n soluie. Coagulul astfel format, lsat
n repaus, va elimina o parte din lichid (zerul), n care va fi antrenat i calciul. Sortimentele de
brnzeturi obinute n acest mod sunt srace n calciu.
n cazul coagulului obinut cu ajutorul cheagului, cazeinatul de calciu trece n paracazeinat
de calciu, care se precipit, reinnd n masa lui i calciul, ntr-o proporie crescut. Odat obinut
coagulul, urmeaz prelucrarea lui n vederea preparrii diverselor feluri de brnzeturi. ntruct
acesta are un coninut ridicat de zer (8788%), este necesar eliminarea lui. Pentru aceasta,
coagulul va fi tiat n buci i presat, realizndu-se totodat unirea fragmentelor sale ntr-o mas
omogen. Dup presare urmeaz srarea brnzeturilor, n vederea obinerii unui gust plcut i,
totodat, pentru continuarea procesului de deshidratare. Srarea va determina i condiiile

ulterioare de maturare.
Maturarea reprezint o etap important n procesul tehnologic al brnzeturilor. n cursul
acestui proces biochimic, coagulul alb i greu de digerat este transformat ntr-un produs cu o
anumit consisten i structur i cu proprieti organoleptice caracteristice specifice fiecrui
sortiment. Transformrile se petrec att la exterior, ct i n interiorul masei de brnz. Maturarea
este rezultatul unor fenomene complexe, ca: proteoliza, dezaminarea, decarboxilarea, lipoliza i
degradarea acizilor grai, glicoliza i fermentarea acidului lactic etc. Substratul iniial l
constituie proteinele, grsimea i lactoza din lapte.
Prin evaporarea apei, la exterior se va forma o crust, favorizat i de prezena srii. n
interior au loc urmtoarele transformri:
Substanele proteice sufer un proces de proteoliz, cu formarea unor substane din ce n
ce mai solubile: peptone, albumoze, polipeptide, aminoacizi i amoniac. Prin combinarea
amoniacului cu bioxidul de carbon, rezultat din fermentarea lactozei, se formeaz carbonat de
amoniu.
Lactoza, printr-un fenomen de glicoliz, trece n acid piruvic, acid lactic, acid propionic,
acid acetic, acid carbonic.
Grsimile, printr-un fenomen de lipoliz, trec n acizi grai i glicerin; acetia, sub
aciunea diverselor mucegaiuri, trec n acizi cationici i cetone. Substanele formate i vor
imprima produsului un gust plcut i arom. Totodat, se obine creterea digestibilitii sale i
scderea n greutate, cu concentrarea substanelor nutritive.
Procesul de maturare are o durat stabil, n funcie de sortiment i de condiiile de
prelucrare.
Brnzeturile se pot clasifica dup o serie de criterii (consistena pastei, procesul tehnologic,
felul laptelui, coninutul de grsimi, calitate etc.).
Brnzeturile reprezint o surs excelent de substane nutritive cu valoare biologic ridicat;
au un volum redus i o digestibilitate crescut. Comparativ cu laptele, coninutul lor n vitamine
hidrosolubile i n lactoz este mai redus. Vitaminele liposolubile sunt mai ales n sortimentele
grase. Coninutul n calciu variaz n funcie de cum a fost preparat cheagul, fiind redus n cazul
celor coagulate prin fermentaie lactic. Urda obinut prin fierberea zerului provenit de la
acestea reprezint o surs bogat de calciu i proteine de o calitate superioar.

Valoarea nutritiv a brnzeturilor

Brnzeturile asigur un aport de substane azotoase de 4 ori mai mare dect laptele. n urma
activitii enzimatice a microorganismelor, o parte a proteinelor complexe (cazeina) este
descompus n polipeptide i chiar n aminoacizi, favoriznd asimilarea lor integral i mai
rapid.
n urd, lactalbumina protein valoroas a creterii i regenerrii celulelor este n
cantitate mare, motiv pentru care acest sortiment de brnz se recomand n regimul alimentar al
copiilor i n dieta posthepatic.
Brnzeturile, n special cele grase, constituie o surs important de vitamine B, A i D.
Raia de lapte, produse lactate i efectele consumului neadecvat
Raia de brnz este de 2060 g/zi.
Consumul insuficient al acestui grup de alimente poate duce la:
- creterea incidenei rahitismului i a demineralizrilor osoase,
- ntrzierea dezvoltrii staturo-ponderale a copiilor i adolescenilor,
- diminuarea rezistenei la infecii i substanele toxice.
Un regim lactat sau lacto-finos prelungit poate determina anemie feripriv i
hipovitaminoz C.
Laptele este contraindicat totui n unele afeciuni:
- gastritele anacide i hipoacide,

- enterocolitele de fermentaie,
- colitele ulceroase.
n aceste boli sunt foarte potrivite brnzeturile preparate cu cheag (Lucia Alexa, 1994).
Avnd n vedere calitile deosebit de valoroase ale laptelui i derivatelor lui att n ceea
ce privete coninutul lor n factori nutritivi de calitate superioar, ntr-o combinaie optim
pentru dezvoltarea i ntreinerea funciilor organismului, ct i din punctul de vedere al aportului
caloric , acestea trebuie s satisfac cca 3540% din valoarea caloric a raiei zilnice, n cadrul
alimentaiei raionale a omului sntos (Iulian Mincu, 1993).

Carnea i produsele din carne

Prin carne se nelege, de obicei, esutul muscular al animalului (musculatura), fr viscere,
sau aa-numita carcas (partea care rmne dup eviscerarea animalului).
n funcie de proveniena sa, carnea poate fi mprit astfel:
1. carnea provenit de la mamifere (domestice, slbatice);
2. carnea provenit de la psri (domestice, slbatice);
3. carnea provenit de la peti (de mare, de ap dulce);
4. carnea provenit de la alte vieuitoare acvatice (crustacee, molute, amfibii etc.).
1. Dintre mamiferele domestice se consum bovinele (boul, vaca, vielul), ovinele (oaia,
berbecul, mielul, capra), porcinele (porcul), cabalinele (calul) i iepurele. Dintre mamiferele
slbatice (vnatul) se consum iepurii slbatici, cprioarele, mistreii.
2. Dintre psrile domestice se consum: gina, raa, gsca, curcanul, porumbelul. Psrile
slbatice mai frecvent consumate sunt: porumbeii slbatici, fazanii, raele i gtele slbatice,
prepeliele, potrnichile.
3. Dintre petii de ap dulce se consum: tiuca, linul, bibanul, crapul, pstrvul. Dintre
petii de mare se consum mai ales: morunul, cega, calcanul, somnul, pstruga, nisetrul,
scrumbia.
4. Crustaceii comestibili sunt: homarii, langustele, racii i creveii.
Molutele folosite n alimentaia omului sunt: melcii, stridiile, caracatiele .a.
Din punct de vedere structural, carnea are nu doar esut muscular, ci i esut conjunctiv
(aponevroze, fascii, tendoane, cartilaje, oase, vase sangvine i limfatice). Proporia de esut
conjunctiv variaz n funcie de vrsta animalului, specie, starea de ngrare . a.
esutul muscular reprezint cea mai mare parte din structura crnii. Vom prezent cteva
noiuni privind componentele sale histologice.
Structura histologic a muchiului arat c fibrele musculare sunt constituite dintr-o
membran, numit sarcolem, i protoplasm, numit sarcoplasm, care conine n interiorul su
diferite organite celulare, nucleii i aa-numitele miofibrile, formate din nite filamente
(miofilamente) de actin i miozin (proteinele contractile ale muchiului, pe seama crora se
realizeaz contracia muscular).
Se deosebesc: fibre musculare roii, cu mult sarcoplasm, granular, care conin un
pigment rou, numit mioglobin, i fibre musculare albe, cu puin sarcoplasm, care nu conin
mioglobin.
Importana n alimentaie. Importana i rolul crnii i al produselor din carne n
alimentaie rezult evident din analiza compoziiei ei chimice.
Carnea, coninnd 1520% proteine, reprezint una din sursele proteice cele mai importante
ale raiei alimentare. Proteinele din carne au o nalt valoare nutritiv, datorit faptului c au un
coeficient de absorbie ridicat (9597%) i conin toi aminoacizii eseniali. Aceasta determin
buna lor utilizare de ctre organism, contribuind totodat la echilibrarea structurii aminoacide a
ntregii raii, la ridicarea valorii nutritive a altor alimente. Dac lipsesc sau sunt folosite
insuficient carnea i produsele din carne, este dificil s se asigure o structur proteic
corespunztoare a raiei.

Coninutul n lipide al crnii variaz n limite foarte mari. Dat fiind faptul c rolul acestor
lipide este aproape exclusiv energetic, c o carne gras conine mai puine proteine i e mai greu
digerabil, lipidele din carne pot fi nlocuite cu lipide ce se conin n alte alimente sau cu ulei.
n ceea ce privete coninutul n sruri minerale, carnea este srac n calciu i bogat n
fosfor, ceea ce determin un raport Ca:P nefiziologic. Ea conine mult fier, fiind una din sursele
cele mai importante de fier ale organismului.
Coninutul n vitamina A al crnii este redus. Cu excepia crnii de porc, carnea conine
relativ puin vitamin B1. Ea este sursa de baz a vitaminei PP i o surs important de
vitaminele B2 i B6. Ea nu conine aproape deloc vitamina C.
Factorii de descompunere a crnii au o aciune acidificant n organism.
Din analiza compoziiei chimice a crnii rezult c necesitatea includerii crnii i a
produselor din carne n raie este determinat de aportul important de proteine de nalt valoare
nutritiv, de aportul n fier, vitaminele PP, B2, B6 i parial B1.
Consumul de organe, mai ales de ficat, completeaz raia cu un aport vitaminic important.
Astfel, ficatul are un coninut foarte ridicat de vitaminele A, B2, PP i chiar de vitamina C.
Fiind srac n glucide, calciu, vitaminele A i C, avnd o aciune acidifiant, carnea trebuie
combinat cu laptele, iar raia completat cu lapte i derivatele laptelui, cu fructe i alimente
bogate n glucide.
Valoarea nutritiv a crnii, n mod practic, este puin influenat de procesele de prelucrare
culinar sau tehnologic. Pierderile n vitamine, sruri minerale i substane extractive, care au
loc n timpul fierberii, pot fi recuperate prin consumarea bulionului. n caz c nu se consum
bulionul, pentru a reduce aceste pierderi, este recomandabil s se pun carnea la fiert cnd apa
clocotete. Astfel, proteinele de la suprafaa crnii se precipit, ceea ce reduce mult pierderile. i
din contra, pentru a obine un bulion concentrat, se recomand s se pun carnea la fiert n ap
rece. Pierderi mai importante n valoarea nutritiv a crnii pot avea loc prin desrare, atunci cnd
se consum carne srat.
Congelarea i decongelarea crnii, fcute incorect, pot duce de asemenea la pierderi
importante. Pentru a evita aceste pierderi, este necesar s se asigure o congelare rapid a crnii,
sub 20C i o decongelare lent, la 45C.
Valoarea nutritiv i compoziia chimic a crnii depind de o serie de factori: rasa, vrsta
animalului, sexul, starea de nutriie a acestuia n momentul sacrificrii, zona anatomic etc.
Gradul de ngrare afecteaz compoziia chimic a crnii. Cu ct proporia de grsimi crete, cu
att cea de proteine scade. n ceea ce privete calitatea proteinelor, acestea se caracterizeaz
printr-o valoare biologic ridicat, determinat de prezena tuturor aminoacizilor eseniali n
proporii optime pentru asigurarea unui bilan azotat echilibrat i pentru creterea organismului
tnr. Proporia aminoacizilor n proteinele crnii provenite de la diverse animale este n general
constant. Superioritatea nutritiv a proteinelor crnii este determinat i de calitile ei
digestibile foarte bune.
n afar de proteine, carnea reprezint o surs important de fosfor, iod i fluor (mai ales cea
de pete), de vitamine, mai ales a celor din grupa B, aa cum am mai menionat. Proporii
importante de vitamine liposolubile se afl n carnea unor specii de peti i n unele organe, cum
este ficatul, care pe bun dreptate a fost numit depozit de vitamine (Iulian Mincu, 1993).
La diverse specii de animale, modificrile pot avea unele particulariti legate de
specificitatea esutului de provenien. Astfel, menionm c proteinele din carnea de pete se
denatureaz mai rapid, comparativ cu cele din carnea mamiferelor i psrilor. Aceste fenomene
au la baz o serie de transformri biochimice ale componentelor constitutive ale crnii.
Glicogenul se descompune i se formeaz acidul lactic. Are loc scderea pH-ului; concomitent,
proteinele vor reine ap i vor determina creterea grosimii muchilor i scurtarea lor, care va
determina imobilizarea articulaiilor i apariia strii de rigiditate. Momentul instalrii rigiditii

i durata ei depind de o serie de factori: rasa animalului, starea lui nainte de sacrificare,
proporia de glicogen, temperatura mediului etc. Retenia apei este influenat de migrarea
ionilor de calciu din reticulul sarcoplasmei ctre proteinele miofibrilelor. Concomitent, o serie de
enzime proteolitice din lizozomi vor determina modificrile proteinelor. Pe msur ce procesele
de degradare continu, are loc o cretere a pH-ului. Proteinele vor ceda apa, fapt ce va duce la
dispariia rigiditii cu nmuierea muchiului. Diversele modificri proteolitice vor duce la
schimbarea proprietilor organoleptice ale crnii, cu mbuntirea calitilor acesteia.
Fenomenul este cunoscut sub numirea de maturare. Prezena acidului lactic va mpiedica
dezvoltarea microorganismelor. ntr-un stadiu mai avansat, enzimele proteolitice pot produce
transformarea proteinelor n componeni mai simpli, de tipul albumozelor, peptonelor,
aminoacizilor, cu creterea fraciunilor solubile. Degradarea poate fi i mai accentuat prin NH3,
amine etc. Carnea se nmoaie, are loc procesul de autoliz. n scopul evitrii acestui proces,
carnea trebuie pstrat n anumite condiii, care s-i asigure meninerea calitilor nutritive i
organoleptice.
Expertiza igienico-sanitar a crnii. Prin controlul crnii, efectuat de organele veterinare
dup sarificarea animalului, se asigur ca n consum s nu ajung carne provenit de la vitele
bolnave sau infestate. Controlul veterinar nu confer ns siguran c nu a avut loc o infectare
sau alterarea crnii dup ieirea ei din abator. Mai departe, de controlul crnii se ocup organele
sanitare.
La abator trec numai animalele sntoase i odihnite. Dac sunt obosite sau slbite, carnea
poate fi infectat chiar nainte de sacrificare, din cauza trecerii microorganismelor din intestine n
snge, apoi n esutul muscular. Carnea animalelor bolnave de bruceloz, febr aftoas,
erizipeloid, enterite sau de alte boli se consider valabil condiionat i trebuie dezinfectat
nemijlocit la abator.
Carnea proaspt fierbe mai greu i face o sup nu prea gustoas. n alimentaie se folosete
carnea inut timp de 12 zile n camerele de rcire, unde se rcete i fermenteaz. Datorit
procesului de fermentare, n carne se acumuleaz substane extraactive, compui neorganici ai
fosforului, acid lactic, care face carnea mai moale. Carnea sttut fierbe mai uor, e mai aromat
i mai gustoas, reacia alcalin trece n slab acid. n procesul fermentrii, carnea obine
fermeni, sporete capacitatea de eliminare a sucurilor digestive, uurnd astfel digerarea ei n
stomac. Pe suprafaa crnii se formeaz o pojghi din proteine coagulate, care o protejeaz de
microorganisme (tab. 2.17).
Abatoarele care corespund tuturor cerinelor sanitare trebuie s aib un ir de ncperi
(pentru tiere, rcire, prelucrarea pieilor i intestinelor, controlul veterinar, gherie sau
frigorifer), s fie asigurate cu cantiti suficiente de ap potabil, s aib instalaiile necesare
pentru nlturarea i dezinfectarea apelor reziduale i a altor deeuri, s se menin n ordine.
Cercetarea calitii crnii se face n primul rnd prin metoda organoleptic, adic prin
examinarea aspectului, mirosului, consistenei etc. n cazul n care rezultatele examenului
organoleptic nu sunt concludente, se recurge i la analizele de laborator, chimice i
bacteriologice.
Tabelul 2.17
Aprecierea prospeimii crnii
Nr.
crt.
Factorii de
apreciere
Criteriile de apreciere pentru:
carne proaspt carne cu prospeime dubioas carne alterat

1. Aspectul
exterior i
culoarea

suprafeei
carcasei
La suprafa are o pelicul
uscat de culoare rozdeschis
sau rou-deschis;
grsimea de la suprafa
este, de obicei, de culoare
alb-glbuie; pentru carcasele
dezgheate culoarea crnii
poate fi parial rou-aprins,
consistena grsimii moale.
Pe alocuri este umed, puin
lipicioas, ntunecat.
Suprafaa poate fi uscat sau
umed i lipicioas,
acoperit cu mucozitate de
culoare cenuie-cafenie sau
cu pete de mucegai.
2. Muchii pe
seciune
Puin umezi, pe hrtia de
filtru nu las pete, culoarea
este carcateristic
provenienei crnii: pentru
bovine de la rou-deschis
pn la rou-nchis;
pentru porcine de la rozdeschis
pn la rou;
pentru ovine de la rou
pn la rou-viiniu;
pentru carnea de crlani
roz.
Umezi, las o pat umed pe
hrtia de filtru, puin
lipicioi i de culoare rounchis.
La carnea dezgheat,
de pe suprafaa tieturii
curge suc puin tulbure.
Umezi, las o pat umed pe
hrtia de filtru, lipicioi, de
culoare roie-cafenie. La
carnea dezgheat, de pe
suprafaa tieturii curge suc
tulbure.
3. Consistena Pe seciune, carnea este tare
i elastic; la apsare cu
degetul nu las urme.
Pe seciune, carnea este mai
puin tare i elastic. Att la
suprafa, ct i pe seciune,
urma degetului la apsare
dispare ncet, timp de 1 min.,
grsimea este moale, iar cea
a crnii dezgheate
frmicioas.
Pe seciune, carnea este
flasc. La suprafa i pe
seciune, la apsarea cu
degetul, urmele sunt

persistente (gropia format

rmne neschimbat, locul
nu se niveleaz).
a4. Mirosul Specific crnii proaspete, n
funcie de proveniena ei.
Puin acriu sau cu o nuan
de mucegai.
Acru sau de mucegai.
5. Starea grsimii Grsimea de bovine are
culoarea alb, glbuie sau
galben; e consistent, la
apsare se frm.
De porcine alb sau rozdeschis,
moale, elastic.
Are o nuan cenuie mat,
se lipete puin de degete,
poate s aib un miros
nepronunat de rncezeal.
Are culoare cenuie mat; la
apsare, degetul se unge.
Grsimea de porc poate fi
acoperit cu o cantitate nu
prea mare de mucegai, are
miros rnced.
6. Starea Ligamentele sunt elastice, Ligamentele sunt mai puin Ligamentele sunt moi, de
ligamentelor tari, suprafaa articulaiilor
neted, lucioas. Carnea
dezgheat are ligamentele
moi, frmicioase, de
culoare rou-aprins.
tari, de culoare alb, fr
luciu. Suprafaa articulaiilor
este parial acoperit cu
mucozitate.
culoare cenuie. Suprafaa
articulaiilor este acoperit
cu mucozitate.
7. Calitatea
bulionului
(transparena i
aroma)
Transparent, cu arom
plcut.
Tulbure, cu miros nespecific
bulionului proaspt.
Tulbure, cu o cantitate mare
de fulgi, cu miros neplcut.

Mezelurile au o valoare nutritiv i o utilizare n alimentaie asemntoare cu cea a crnii.

n funcie de valoarea nutritiv i valorile de igien, mezelurile pot fi mprite n trei grupe
importante.
Mezelurile afumate i fierte (crenvurti, crnciori) i cele din organe (lebrvurti).
Aceste mezeluri au un coninut de ap de 5568% i o valoare nutritiv asemntoare cu cea a
crnii. Ele sunt uor alterabile i de aceea trebuie pstrate la temperatura de 810C maximum 4
zile.
Mezelurile semiafumate au un coninut mai sczut de ap (pn la 50%) i un coninut
mai crescut de lipide sau proteine dect carnea. Aceste mezeluri sunt mai rezistente la infectare,
ceea ce permite pstrarea lor mai ndelungat.

 Salamurile

afumate au un coninut sczut de ap (pn la 25%), sunt bogate n proteine i

mai ales n lipide. Ele pot fi pstrate vreme ndelungat.
Pentru a produce mezeluri de calitate igienic corespunztoare, este necesar s se utilizeze
numai carne de calitate superioar, pelicule corespunztoare i s se respecte condiiile igienice
la ntreprinderi.
Expertiza igienico-sanitar a mezelurilor se face cu ajutorul examenului organoleptic,
inndu-se seama de o serie de caracteristici. Mezelurile bune trebuie s aib nveliul intact,
rezistent, curat. Mezelurile semiafumate i cele afumate pot prezenta un mucegai albicios. Pe
seciuni, mezelul trebuie s fie compact, bine legat, fr goluri. Slnina trebuie s aib culoare
alb, miros plcut, specific.
Petele
Petele are un rol nsemnat n alimentaie, ca i carnea. El conine 719% proteine de nalt
valoare nutritiv. Coninutul de lipide variaz n funcie de specie (ntre 0,2 i 34%). Lipidele
coninute n pete au o valoare nutritiv mai mare dect cele ale crnii, aducnd n raie i
vitaminele A i D.
Untura de pete are o consisten semilichid i conine muli acizi grai nesaturai. Acetia
se oxideaz uor la aer i au miros i gust neplcut. Cantitatea de tiamin i riboflavin e 0,0005
0,0001 g/kg, de acid nicotinic 0,010,05 g/kg. Petele gras conine retinol i calciferol.
Deosebit de multe vitamine de acest fel conine ficatul petilor de mare, iar carnea acestor peti
conine i microelemente, inclusiv iod.
n comparaie cu carnea, petele conine mai mult calciu, mai puin fier, mai multe
microelemente (iod, cupru, zinc). Coninutul de vitamine din grupa B este asemntor cu al
crnii. Valoarea caloric a petelui este mai sczut dect a crnii, avnd un coninut mai mare
de ap. Petele este un produs uor digerabil, conine mai puine substane extractive dect
carnea, se absoarbe bine, ceea ce determin frecventa lui utilizare n scopuri dietetice.
Unele procedee de prelucrare tehnologic (srarea, congelarea, afumarea) duc la pierderi
importante n valoarea nutritiv a petelui.
Din punct de vedere epidemiologic, prin pete se pot transmite infeciile intestinale,
toxiinfeciile alimentare, botulismul, febra tifoid etc. Consumul de pete infestat cu
Diphyllobotrium Latum i insuficient prelucrat termic contribuie la transmiterea difilobotriozei.
Avnd un coninut ridicat de ap, un esut muscular foarte fragil i un tract intestinal
puternic infectat cu germeni, petele este unul din produsele cele mai uor alterabile. Din aceast
cauz, expertiza igienico-sanitar a petelui are o importan deosebit. Ea se face, ca i la carne,
prin metoda organoleptic i analizele de laborator.
n expertiza sanitar a petelui srat, o atenie deosebit se acord aspectului petelui i
saramurii, consistenei etc. Nu se admite n consum petele srat cu miros rnced, fermentat,
acru, cu esutul muscular friabil. Trebuie s acordm o atenie mai mare expertizei scrumbiilor,
fiindc la suprafa ele pot fi de culoare aurie, iar nuntru cu grsimea alterat.
Aprecierea igienic a calitii petelui i derivatelor lui este influenat, ntr-o anumit
msur, i de diversitatea acestora. Pentru petele proaspt evaluarea igienic a calitii este
elucidat n tabelul 2.18.
Tabelul 2.18
Evaluarea igienic a calitii petelui potrivit rezultatelor examenului organoleptic
Organele sau poriunile
(prile) petelui supuse
examinrii
Petele
de calitate de prospeime dubioas alterat

Mucozitatea de pe
suprafaa petelui

Transparent, fr miros
strin.
Tulbure, lipicioas, cu miros
acriu.
De culoare cenuiu
murdar, lipicioas, cu
miros acru ori de
putrefacie.
Solzii Lucioi, netezi, bine fixai n
piele (se nltur cu greu).
De culoare ntunecat, se
desprind uor.
De culoare ntunecat,
se desprind spontan.
Ochii Proiemineni sau la nivelul
orbitelor, cu corneea
transparent sau uor mat.
nfundai, corneea este mat,
ntunecat, tears.
nfundai adnc n
orbite, corneea este
ntunecat.
Branhiile i operculele Branhiile au culoare de la rouaprins
pn la rou-nchis, fr
miros, cu puine mucoziti
vscoase i transparente;
operculele sunt elastice i bine
lipite de branhii.
Culoarea de la roz pal pn
la cenuiu-deschis;
mucozitatea este tulbure,
mirosul acriu; operculele
sunt deschise.
Culoarea verde
murdar, mucozitatea
lichid i tulbure, cu
miros de putrefacie,
mucegai.
Organele interne Burta nu este umflat,
viscerele sunt individualizate,
cu miros specific; cavitatea
abdominal fr lichid.
Burta i intestinele sunt
umflate, viscerele au
culoarea bilei, cu nuan
ntunecat; consistena
rinichilor i a ficatului este
moale.
Burta este foarte
umflat, se rupe uor;
viscerele sunt distinse
cu greu.
Musculatura Rigiditatea muscular este
prezent; petele luat n mn
nu se ndoaie uor.
Musculatura este tare,
elastic, bine legat de oase,
cu greu se separ de ele,
culoarea muchilor albcenuie

ori roz pal; la

apsarea cu degetul nu se
formeaz gropie.
Rigiditatea lipsete; petele
luat n mn se ndoaie
(nmoaie) relativ uor;
carnea se desprinde uor de
pe oase.
Petele luat n mn se
ndoaie uor, consistena
musculaturii este flasc,
carnea se desprinde de pe
oase.
Greutatea specific n ap Se las la fundul vasului cu
ap.
Introdus ntr-un vas cu ap,
petele se ridic la
suprafa.
Plutete deasupra apei,
mai des cu burta n sus.

Oule
Oul reprezint un aliment deosebit de valoros pentru hrana omului, datorit coninutului de
factori nutritivi indispensabili organismului. Pentru a ilustra mai bine importana acestui aliment,
menionm c producia de ou, pe plan mondial, se ridic la 267 miliarde de ou anual (Iulian
Mincu, 1993).
Pe lng faptul c este o excelent surs de factori nutritivi cu o valoare biologic mare, oul
este i foarte economic, comparativ cu carnea sau petele. Cel mai mult se consum oule de
gin, dar pot fi utilizate i oule altor specii de psri (ra, gsc, curc etc.), care difer prin
mrime i prin proporia diverilor componeni. Oul de gin are o greutate medie de 3570 g,
cel de ra 6070 g, cel de gsc 150200 g, cel de porumbel 1520 g.
Dac privim oul n seciune, vom observa, de la exterior spre interior, urmtoarele elemente
componente:
- cuticula (format din substane mucoide uscate), care acoper coaja la exterior;
- coaja, de culoare alb sau galben-cafeniu, mat (n cazul oului proaspt) sau lucioas,
strbtut de numeroi pori (cca 300/cm2);
- membrana cochilifer (format din dou foie: parietal i visceral), care delimiteaz, n
partea rotund a oului, camera de aer (pe msur ce oul se nvechete, ea se mrete);
- albuul, ce reprezint o mas vscoas, transparent, gelatinoas;
- membrana vitelin, care mbrac glbenuul la exterior;
- glbenuul (vitelusul), dispus ca o emulsie dens de culoare galben-portocalie;
- discul germinativ (bnuul), dispus pe suprafaa glbenuului, care reprezint embrionul.
Compoziia chimic a oului variaz n funcie de o serie de factori, ca: specia sau rasa
psrii, componena hranei acesteia, sezonul, mrimea i greutatea oului etc.
Coaja oului conine:
- 95% substane minerale (carbonai de calciu i de magneziu, fosfai etc.);
- 3,3% substane organice;
- 1,6% ap.
Dintre componentele organice, proteinele ocup un loc important, mai ales n albu.
Proteinele din albu sunt proteine sau glicoproteine, sub form de soluie coloidal, avnd
rolul de a proteja embrionul de invazie bacterian. Proteinele din glbenu se afl, n cea mai
mare parte, sub form de complexe cu lipidele (lipoproteine) i intervin mai ales n nutriia
embrionului.

Proteinele glbenuului se gsesc, n cea mai mare parte, legate de lipide n complexele
lipoproteice. Prin diverse metode, componentele glbenuului au fost separate n dou fraciuni:
o fraciune cu densitate mic, foarte bogat n lipide, i alta cu densitate mare, srac n lipide.
Prima fraciune este reprezentat mai ales de lipovitelinin (care conine 3641% lipide), a crei
parte se numete vitelinin. Fraciunea grea este reprezentat de urmtoarele componente:
fosfovitina (care reprezint protein nelipidic a glbenuului i conine cca 10% fosfor legat sub
form de ester prin intermediul gruprii hidroxil a treoninei), lipovitelinele, a cror parte proteic
se numete vitelin, i livetinele.
Proteinele oului se carcaterizeaz printr-o valoare biologic mare, o compoziie foarte
stabil i echilibrat a aminoacizilor, fapt ce justific folosirea lor ca proteine standard pentru
aprecierea valorii biologice a altor tipuri de proteine.
Proporia aminoacizilor eseniali n componena proteinelor oului este urmtoarea: 6,5%
arginina; 2,4% cistina; 2,1% histidina; 8% izoleucina; 9,2% leucina; 7,2% lizina; 4,1%
metionina; 6,3% fenilalanina; 4,9% treonina; 1,5% triptofanul; 7,3% valina.
Coeficientul de utilizare digestiv a oului este maxim pentru glbenu, atat n stare crud,
ct i fiert. Albuul are coeficientul de utilizare digestiv de 100% numai atunci cnd este fiert.
Crud, el are coeficientul de utilizare foarte sczut (50%), restul eliminndu-se cu fecalele.
Lipidele din ou sunt concentrate mai ales n glbenu, reprezentnd aproximativ 70% din
substana uscat a acestuia. Ele sunt alctuite din 62,3% gliceride, 32,6% fosfolipide i 4,9%
steroli. Proporia lipidelor n ou este constant din punct de vedere cantitativ, dar coninutul lor
n acizi grai saturai i nesaturai variaz foarte mult, n funcie de alimentaia psrilor.
Substanele minerale sunt concentrate mai ales n glbenu. Astfel, sulful se gsete, aa
cum am mai menionat, n livetin (50%), fosforul mai ales n fosfolipide, fierul se afl aproape
n ntregime n glbenu, mai ales sub form anorganic, iar coninutul de calciu este de 10 ori
mai mare n glbenu dect n albu. Albuul este bogat doar n sulf.
Prezentm coninutul mediu al principalelor elemente minerale din ou: calciu 31 mg;
fosfor (mai ales n glbenu) 116 mg; potasiu 76 mg; sodiu 66 mg; magneziu 27 mg; clor
74 mg; sulf 27 mg; fier 2,3 mg.
Pe lng acestea, se mai gsesc o serie de oligoelemente, ca: iod, cupru, mangan etc., n
cantiti variabile. Proporia de iod din ou depinde de aportul lui prin hran, putnd fi mrit prin
administrarea iodurii de potasiu n apa de but sau n hrana psrilor.
Vitaminele se gsesc din belug n ou. Vitamine hidrosolubile (mai ales riboflavin) conine
att albuul, ct i glbenuul. Proporia de vitamine variaz n funcie de cantitatea lor n hrana
psrilor, cu excepia vitaminei PP.
Vitaminele liposolubile se gsesc ndeosebi n glbenu, proporia lor variind ns n funcie
de alimentaia psrilor, de sezon i de dimensiunile oului.
Utilizarea vitaminelor din ou este foarte bun. Amintim ns de existena n albuul crud a
proteinei (avidina), care leag biotina, mpiedicnd astfel absorbia sa la nivelul tractului
digestiv, ceea ce poate determina avitaminoza biotinic, manifestat printr-o dermatoz
asemntoare pelagrei cutanate. Activitatea avidinei este inhibat prin tratarea termic a
albuului.
Glucidele se gsesc, n cea mai mare proporie, n albu (0,81,2%).
Datorit abundenei sale n substane nutritive indispensabile, oul este un aliment complet,
permind o dezvoltare foarte rapid a embrionului psrii (puiului): n 21 de zile pentru puiul de
gin.
Pentru a ilustra valoarea biologic a proteinelor din ou, cercetrile experimentale pe animale
au demonstrat superioritatea lor, prezentnd o compoziie foarte stabil i echilibrat a
aminoacizilor componeni, fapt ce a determinat folosirea lor ca proteine standard pentru
aprecierea valorii biologice a altor tipuri de proteine.

I. Mincu (1993) arat c un ou poate ndestula 10% din necesarul de aminoacizi al

organismului uman, 24% din necesarul energetic (prin cele 85 kcal furnizate), 25% de fier,
15% de zinc, 10% de vitamine n general i 100% din necesarul n tocoferol. Aceste date
arat destul de evident valoarea oului ca aliment complet.
n ceea ce privete compoziia oului integral, n funcie de rasa psrilor, aceasta difer mai
ales n ceea ce privete coninutul de lipide, care este mai ridicat n oul de ra i n cel de gsc.
n concluzie, menionm c oule conin n medie 12,5% proteine, care au o nalt valoare
nutritiv, mai nalt chiar dect cele din lapte i carne. Aceasta se datorete faptului c ele au o
structur aminoacidic mai corespunztoare dect cele din lapte i carne. Astfel, de exemplu,
unul dintre aminoacizii cei mai deficitari n raia alimentar obinuit este metionina. Oul
conine aproape de dou ori mai mult metionin dect laptele sau carnea. Coeficientul de
absorbie a proteinelor din ou este foarte ridicat (97%). Trebuie menionat faptul c, dei
proteinele din glbenu au o valoare nutritiv mai ridicat dect cele din albu, ele se
completeaz reciproc. Deci, proteinele din ou n ntregime au o valoare nutritiv mai nalt dect
numai cele din glbenu.
Coninutul n lipide al oulor variaz ntre 12% (ou de gin) i 15% (ou de ra). Lipidele
se gsesc numai n glbenu. Ele au un coeficient de absorbie ridicat (9596%) i sunt utilizate
de organism. Ele sunt importante n alimentaie, datorit rolului pe care-l au n organism. Astfel,
oule sunt alimentele cele mai bogate n lecitin, substan care exercit o influen important
asupra activitii nervoase superioare. Lipidele din ou conin foarte mult vitamina A, vitamina
D.
Oule sunt practic lipsite de glucide, coninnd doar 0,61,2%.
n ceea ce privete srurile minerale, oule conin puin calciu, au ns un coninut mare de
fosfor, care, gsindu-se legat cu lipidele, nu mpiedic absorbia calciului. Oule conin i fier.
Dintre vitamine, pe primul loc se situeaz vitamina A. Oule au un coninut important de
vitamina B2, piridoxin i colin. Ele sunt relativ srace n vitamin B1, nu conin aproape deloc
vitamina PP i sunt lipsite de vitamina C.
Din cele prezentate mai sus rezult c oule sunt alimente de mare valoare nutritiv,
mbogesc raia alimentar cu proteine i lipide, cu vitaminele A, B2, D i fosfor. Importana lor
n alimentaie este determinat i de faptul c ele sunt indispensabile n unele procese culinare
(pregtirea prjiturilor, a unor bucate).
Cu toate acestea, utilizarea oulor n alimentaie trebuie limitat. Astfel, s-a stabilit c
includerea n raia copiilor a mai mult de un ou pe zi se repercuteaz nefavorabil asupra
activitii nervoase superioare, crend o stare de supraexcitaie. Pe de alt parte, oule conin
mult colesterol. Pentru a preveni ateroscleroza, se recomand ca adulii s limiteze consumul de
ou.
Valoarea nutritiv a oulor nu sufer modificri importante n timpul prelucrrii culinare sau
n producerea prafului de ou. Totui, digestia albuului de ou este mai bun dac acesta se
consum fiert, i nu crud. Glbenuul de ou se diger ns mai bine n stare crud. De aceea, cea
mai bun digestie se obine prin consumarea oului fiert moale.
Importana epidemiologic. Coaja oului, avnd pori, permite trecerea germenilor n ou i
astfel contaminarea lui. Albuul de ou conine o substan bactericid numit lizozim, care
distruge germenii. Datorit ei, contaminarea oulor proaspete este mai dificil. n schimb, oule
vechi, alterate, cu un coninut mai redus de albu, se pot contamina mai uor. Pe de alt parte,
germenii din grupul salmonelelor, nefiind sensibili la aciunea lizozimului, pot contamina mai
uor oule, provocnd toxiinfecii. Aceasta se ntmpl mai ales cu oule de ra i de gsc, care
sunt purttoare de salmonele (oul se poate infecta nc n oviduct). Din aceast cauz, nu se
permite utilizarea oulor de ra pentru prepararea cremelor sau mncrurilor care nu vor fi
supuse unui proces termic. Ele pot fi folosite numai n copturi. n scopul profilaxiei

intoxicaiilor, se interzice folosirea oulor rebutate de la incubatoare.

O valoare nutritiv mare au conservele de ou melanjul i praful de ou. Melanjul e un
amestec de ou, se pstreaz la temperatura de 10C i se dezghea numai nainte de consum.
Praful de ou se pregtete prin metoda de uscare a masei de ou, pulverizat n vacuum (camere
speciale). 1 kg de praf de ou, dup valoarea nutritiv, echivaleaz cu 4,2 kg de ou proaspete.
Bucatele pregtite din praf de ou trebuie bine prelucrate termic.
Expertiza igienico-sanitar a oulor stabilete, de cele mai multe ori, prospeimea lor.
Aceasta se face cu ajutorul unui aparat foarte simplu (ovoscopul), care permite examinarea
oulor prin transparen. La ovoscop, oule proaspete au o camer de aer mic, imobil, un albu
transparent i o umbr a glbenuului abia vizibil. Oule vechi, alterate au o camer de aer
mrit, datorit uscrii lor, o transparen sczut, apar pete de mucegai. Prospeimea oulor
poate fi determinat i mai simplu prin introducerea lor n ap. Oul proaspt se aaz orizontal
pe fundul vasului, iar cel alterat plutete la suprafa.
Dat fiind faptul c oul este un produs alterabil, pstrarea lui mai ndelungat necesit luarea
unor msuri speciale. Oule se pstreaz cel mai bine n frigorifere, la o temperatur de
aproximativ 0C.

Legumele i fructele
Legumele sunt alimente de origine vegetal, cu o larg ntrebuinare n hrana omului sntos
i a celui bolnav, oferindu-i un aport important de elemente nutritive i, concomitent, variindu-i
meniul.
Partea comestibil a legumelor variaz de la o specie la alta: rdcina, tulpina, bulbul,
fructul, florile, seminele, frunzele sau ntreaga plant.
Celulele care formeaz miezul fructelor, legumelor i pomuoarelor au o membran din
celuloz. nuntrul celulei se gsete protoplasma (n form de fibre), care conine substane
proteice. Spaiul dintre fibrele protoplasmei este umplut cu suc celular, ce reprezint o soluie
apoas cu substane minerale i organice (sruri, acizi, baze, fructoz, glucoz, acizi organici,
vitamine, fermeni). Stratul intercelular este format din pectin, care leag celulele ntre ele.
Compoziia chimic. Legumele au n compoziia lor o proporie nsemnat de ap (75
95%). Substana uscat este format mai ales din glucide (ntre care celuloza ocup uneori un loc
important). Proporia glucidelor variaz n funcie de specie, astfel:
- salata, dovleceii, roiile, vinetele, castraveii, verdeurile ntre 1 i 5%;
- fasolea verde, ceapa, morcovii, prazul, sfecla, elina, mazrea verde ntre 5 i 10%;
- cartofii, hreanul, fasolea uscat fiart, lintea i mazrea uscate fierte ntre 15 i 20%.
Glucidele se gsesc n form de glucoz, fructoz, zaharoz, amidon i celuloz.
Proteinele sunt prezente n general n cantitate redus, cu excepia leguminoaselor uscate, n
care proporia lor este crescut.
Lipidele se gsesc n proporie sczut, cu excepia seminelor oleaginoase.
Vitaminele i elementele minerale se gsesc n proporii mari n majoritatea legumelor verzi.
Cantiti importante de acid ascorbic (vitamina C) conin frunzele verzi (verdeurile) i unele
legume (ardeii, roiile, tuberculii de cartof, bulbii de ceap).
Adevrate surse de caroten sunt frunzele verzi, morcovii, ridichile.
Vitamina K se gsete mai ales n frunzele verzi (spanac, lobod, urzici), varz.
Fasolea (pstile verzi) i mazrea verde, cartofii, sfecla roie, varza, spanacul, salata
reprezint surse de vitamine din grupa B, iar spanacul, mazrea verde i varza mai conin i
vitamina E.
Dintre elementele minerale amintim aportul de potasiu (la morcovi, ridichi, cartofi, roii,
salat, castravei), calciu (la spanac, lobod, sfecl), fier (la fasole i mazre verde, ppdie,
ptrunjel, spanac) i fosfor, mai ales n semine, sub form de acid fitic (mazrea verde).
Menionm, de asemenea, prezena n compoziia chimic a legumelor a diverselor arome,

pigmeni, acizi organici etc., care le confer diferite proprieti organoleptice (gust, miros,
arom, culoare).
Deci, necesitatea includerii legumelor n raia alimentar este determinat nu de coninutul
lor n proteine, lipide sau glucide, ci de urmtoarele particulariti:
Legumele sunt cele mai importante surse de vitamina C i de caroten din raie (tabelul
2.19).
Verdeurile au un coninut mai mare de vitamina C i de caroten dect rdcinoasele. Din
punct de vedere practic, cea mai important surs de vitamina C n decursul ntregului an este
cartoful.
Tabelul 2.19
Coninutul de vitamina C i caroten al unor legume
(la 100 g produs)
Produsul Vitamina C (mg) Caroten () Produsul Vitamina C (mg) Caroten
()

Cartofi noi
Cartofi vechi
Varz alb
Morcovi
Roii
Fasole verde
(psti)
20
14
50
7
25
20
40
30
80
6 300
2 500
500
Ardei gras
Ceap verde
Lobod
Ptrunjel (frunze)
Salat verde
Spanac
120
45
45
200
50
60
2 500
2 000
6 000
5 500
2 000
7 000
Legumele

mbogesc raia cu sruri minerale (de calciu, fosfor, fier) i microelemente

(iod, cupru, zinc etc.). Raportul calciufosfor fiind bun, ele constituie singura surs vegetal de
calciu. Unele legume sunt surse de fier.
Legumele constituie cea mai bogat surs de baze pentru organism, contribuind astfel la
meninerea echilibrului acido-bazic, la neutralizarea aciunii acidifiante a cerealelor i a crnii.

 Legumele

contribuie la mbuntirea gustului alimentelor, unele dintre ele fiind utilizate

exclusiv ca substane gustative (ceapa, usturoiul, ptrunjelul, hreanul). Prin aceasta, ele
contribuie la stimularea centrului alimentar, la obinerea unei cantiti mai mari de suc gastric, n
baza neuroreflectorie a secreiei. Totodat, legumele sunt excitani puternici i ai fazei
neurochimice a secreiei gastrice. Astfel, ciorbele de legume, mai ales cele de varz i de sfecl,
sunt excitani deosebit de puternici ai secreiei gastrice.
Ele au un coninut important de celuloz i hemiceluloz, care contribuie la mbuntirea
peristalticii intestinale, fr s aib aciune iritant asupra celulozei din cereale.
Valoarea nutritiv a legumelor poate fi mult redus din cauza pstrrii sau prelucrrii lor
culinare sau tehnologice incorecte. n aceste condiii pot avea loc pierderi importante de vitamin
C. Distrugerea vitaminei C se produce mai ales prin oxidare. De aceea, trebuie luate toate
msurile pentru a feri produsele de oxidare: s nu fie pstrate vreme ndelungat curate, s fie
puse la fiert ntregi, cnd clocotete apa, i acoperite cu capacul. n aceste condiii, pierderile de
vitamina C pot fi reduse de la 8090% la 1020%. Pierderi importante de vitamina C pot avea
loc i datorit trecerii ei n apa de fierbere. Pentru a evita aceste pierderi, se recomand utilizarea
apei de fierbere. Dei carotenul este mult mai stabil dect vitamina C, i el se distruge sub
aciunea soarelui. Din aceast cauz, pstrarea legumelor ntr-un loc ntunecos i rcoros are o
deosebit importan pentru valoarea lor nutritiv. Totodat, trebuie s se in seama de faptul c
utilizarea carotenului din legume se face numai n prezena grsimilor; de aceea, consumul de
morcov crud va asigura o utilizare mult mai redus a carotenului dect consumul de morcov
prjit n grsime. n fine, deoarece carotenul este sensibil la aciunea acizilor, se recomand ca
oetul s fie adugat n salate cu puin nainte de consumarea lor.
Iarna, o mare importan n alimentaie o are varza murat, n care conservantul este la
nceput sarea, apoi acidul lactic, care se formeaz la fermentare. Murat corect, pstrat n locuri
rcoroase, varza pierde n 6 luni 1040% de acid ascorbic. Pstrat fr saramur, ea pierde tot
acidul ascorbic doar n cteva ore.
Din punct de vedere epidemiologic, legumele pot fi calea de transmitere a unor boli febra
tifoid i paratifoid, dizenteria, hepatita epidemic, poliomielita etc. i a unor parazitoze, ca
ascaridioza i teniaza. Pericolul infectrii sau contaminrii microbiene a legumelor este deosebit
de mare dac acestea sunt colectate de pe cmpurile irigate cu ape reziduale. Aceasta impune o
supraveghere i o atenie deosebite privind modul de curare i splare a legumelor.

Leguminoasele uscate
Importana n alimentaie a leguminoaselor uscate (fasole, mazre, soia, linte) este
determinat n primul rnd de faptul c acestea au un coninut important de proteine (2223%).
Proteinele din leguminoasele uscate au o valoare nutritiv asemntoare cu cea a cerealelor. Prin
combinarea lor cu produsele de origine animal, valoarea nutritiv a proteinelor din
leguminoasele uscate crete. Ele au, de asemenea, un coninut important de glucide (5354%).
Coninutul lor n lipide este sczut (2%). n ceea ce privete srurile minerale, ele au un coninut
redus de calciu, un coninut mai important de fosfor i sunt foarte bogate n fier (56 mg%). Ele
au un coninut foarte mare de vitamina B1, conin, de asemenea, vitamina B2.
Din aceste date rezult c dintre toate alimentele de origine vegetal leguminoasele uscate
au cea mai mare valoare nutritiv. Dezavantajul lor este digestibilitatea redus, datorit
coninutului important de celuloz (35%).

Fructele
Fructele sunt alimente de origine vegetal, ce se caracterizeaz, din punct de vedere nutritiv,
printr-un coninut bogat n ap, glucide cu molecul mic, celuloz, sruri minerale, vitamine i
diverse arome.
Importana n alimentaie. Fructele au un coninut foarte mare de ap (8090%), un
coninut foarte sczut de proteine (sub 1%), sunt practic lipsite de lipide i relativ bogate n

glucide (1020%). Un coninut mai important de glucide l au strugurii (18%), prunele (17%),
merele i perele (1314%). Glucidele din fructe se gsesc sub form de mono- i dizaharide uor
absorbabile, sub form de pectine i celuloz.
Fructele au n raie i un oarecare aport de sruri minerale, fr s reprezinte ns o surs
important. n schimb, ele sunt bogate n vitamina C (circa 10 mg%). Deoarece au un coninut
mare de vitamina C, ele pot fi consumate n cantiti mari i n stare crud, fr s existe riscul
pierderii vitaminei. Fructele cel mai bogate n vitamina C sunt: mceele (800 mg%), coacza
neagr (200 mg%), lmile i portocalele (50 mg%), zmeura, murele, agriele (3040 mg%).
Unele fructe conin i o cantitate mare de caroten. Astfel, caisele conin 0,7mg% caroten,
prunele uscate 1,2 mg%. Fructele mai conin i vitaminele B1 i B2.
Pe lng aportul important de vitamin C, caroten, glucide, vitamine din grupa B i, parial,
de sruri, importana fructelor n alimentaie este determinat i de rolul pe care-l au n
stimularea peristalticii intestinale, datorit coninutului de celuloz i pectine. De asemenea, ele
contribuie la neutralizarea radicalilor acizi din organism.
n diversitatea fructelor, un loc special le revine fructelor oleaginoase: nucilor, alunelor etc.
Acestea au un coninut important de proteine (1617%), un coninut foarte mare de lipide (60%),
mai conin glucide (13%), vitaminele B1, B2 i caroten.
Fructele se pot contamina cu uurin n circuitul lor i, ca urmare, constituie cauza
mbolnvirilor gastrointestinale. Din aceast cauz, ele trebuie consumate numai dup ce au fost
splate minuios.
Fructele se pstreaz destul de bine, n stare proaspt, n depozite speciale, iar pe o
perioad mai ndelungat se congeleaz. n aceste condiii ele nu-i pierd vitaminele. Trebuie
s avem grij ca decongelarea s se fac lent, iar produsele s fie consumate la scurt timp dup
decongelare. O valoare nutritiv ridicat au sucurile i concentratele de fructe, dac se asigur, n
procesul tehnologic, msurile necesare pentru a preveni distrugerea vitaminei C. Fructele uscate,
marmelada, compoturile i dulceurile pierd cea mai mare parte din coninutul iniial de vitamina
C.
Datorit proprietilor enumerate mai sus, fructele i legumele au o mare importan n
nutriia omului i nu pot fi nlocuite cu alte produse. E recomandabil s ncepem masa cu gustri
din legume. Includerea legumelor n raia alimentar sporete asimilarea proteinelor i
grsimilor.
Concluzie. Aceast grup cuprinde toate alimentele de origine vegetal bogate n ap. Dei
n comer exist deosebiri ntre legume i fructe, n raia alimentar rolul lor e la fel de important:
ele ndestuleaz organismul cu substane nutritive.
Dup prile folosite n hrana omului, se pot mpri n: rdcini (morcovi, elin); tuberculi
(cartofi); bulbi (ceap); frunze (varz, salat, spanac); psti (fasole i mazre verde); fructe cu
smbure tare (caise, piersice); fructe bace (zmeur, mure); citrice (lmi, portocale).
Fiind indispensabile pe parcursul ntregului an, legumele i fructele se pstreaz fie n stare
proaspt (rdcinoase, bulbi, tuberculi), fie sub form de murturi, fie congelate sau
deshidratate, dar cel mai adesea prin sterilizare n recipiente de sticl sau tabl i nchise ermetic.
Fructele i legumele constituie o grup de alimente de origine vegetal cu o larg rspndire
n hrana omului. Marea lor valoare nutritiv se datoreaz vitaminelor i abundenei de elemente
minerale i glucide.
Prin prezena acizilor organici, aromelor i a coloritului variat, ele contribuie la
diversificarea alimentaiei. De menionat i valoarea lor terapeutic: aperitive (elina, mazrea),
vermifuge (ceapa, usturoiul), emoliente (spanacul, prazul), depurative (ridichile, salata verde).
Fructele i legumele sunt alimente indispensabile n asigurarea unei alimentaii raionale. De
aceea, ele trebuie s reprezinte 1718% din valoarea caloric, ceea ce pentru un adult
echivaleaz cu 500800 grame pe zi. Datorit valorii calorice foarte mici i particularitilor

nutritive, ele sunt foarte indicate n regimurile dietetice ale unor maladii, ca: obezitatea,
ateroscleroza, hipertensiunea arterial, maladiile renale.
Dei nu constituie un mediu prielnic pentru proliferarea microorganismelor, fructele i
legumele pot transmite unele boli bacteriene i virotice: febra tifoid, febra paratifoid, dizenteria
baciliar, holera, hepatita epidemic, poliomielita. Contaminarea acestor produse cu
microorganisme se face prin apele poluate folosite la irigarea culturilor, ngrmintele fecaloide
sau de grajd incomplet neutralizate i prin intermediul mutelor i al persoanelor bolnave i
purttoare de germeni patogeni, care vin n contact cu aceste alimente.
Deoarece microorganismele nu ptrund n profunzime, ci rmn la suprafa, este suficient
o splare corespunztoare pentru a ndeprta 7080% din germenii infectani.
Legumele i fructele pot determina i infectarea cu parazii, care ajung pe aceleai ci ca i
bacteriile. Cei mai rspndii parazii sunt: protozoarele, nematodele, cestodele. Deoarece oule
paraziilor se gsesc la suprafaa legumelor i fructelor, splarea cu un jet puternic de ap le
ndeprteaz.
Pentru a preveni mbolnvirile microbiene i parazitare transmise prin legume i fructe, sunt
necesare depistarea i tratarea bolnavilor i purttorilor de microorganisme patogene,
mpiedicarea rspndirii pe sol a dejeciilor, epurarea apelor fecaloid-menajere, evitarea
contactului direct al apei cu legumele (irigarea s se fac pe anuri adnci), combaterea mutelor
i splarea obligatorie a fructelor i legumelor nainte de consum.
Legumele i fructele se pot insalubriza i prin contaminare chimic. Unele substane chimice
fac parte din compoziia natural a plantei: n smburi de migdale, caise, piersice se gsete un
glucozid cianogen numit amigdalin, a crui substan activ este acidul ceanhidric. Consumul
unor cantiti mari de asemenea smburi poate duce la mbolnviri grave.
Cartofii verzi conin un glucozid numit solanin. Consumarea mai ales a cartofilor ncolii,
deoarece primvara concentraia de solanin crete mult n straturile periferice i n mugurii
cartofilor ncolii, provoac tulburri digestive.
Pesticidele folosite contra agenilor duntori, n funcie de clasa din care fac parte, pot
determina intoxicaii acute sau cronice. Riscul maxim const n consumul alimentelor imediat
dup tratarea lor. De aceea, pentru a preveni aceste mbolnviri, se recomand ca recoltarea s se
fac dup o anumit perioad de la tratare, pentru ca, sub aciunea factorilor naturali, s se
produc degradarea sau ndeprtarea reziduurilor de pe legume i fructe. De asemenea, splarea
nainte de consum diminueaz riscul mbolnvirilor.
Legumele i fructele mai prezint i riscul mbogirii excesive cu azotai, drept consecin a
utilizrii frecvente a ngrmintelor azotate n agricultur. Azotaii au efecte
methemoglobinizante, iar mpreun cu unele amine secundare pot forma nitrozamine, cu efecte
cancerigene.

Cerealele
Cerealele sunt plante de cultur care fac parte din familia gramineelor. Acestea sunt
cultivate pentru fructul lor, care este o smn nvelit n cteva straturi protectoare.
Interesul crescut pentru cultivarea cerealelor se datoreaz faptului c ele reunesc ntr-un
volum mic cantiti importante de substane nutritive (proteine, glucide, sruri minerale i
vitamine), pentru c furnizeaz un numr mare de calorii (cca 57% din valoarea caloric a raiei
zilnice) i pentru c acestea comport avantaje economice legate de perioada de vegetaie scurt,
pot fi uor transportate i stocate.
Reprezentanii cei mai importani ai cerealelor sunt grul, secara, orzul, ovzul, meiul,
hrica, sorgul, orezul.
Structura bobului de cereale se aseamn la diverse specii, cu meniunea c la unele dintre
ele (orz, ovz, orez) la exterior se gsesc nveliurile florale care l mbrac (pleava).
Bobul de cereale se compune din trei pri distincte:

- nveliul extern, care se ndeprteaz sub form de tre prin decorticare;

- miezul (endospermul) este alctuit din celule voluminoase cu membran subire,
ncrcat cu granule de amidon, care variaz ca mrime la diverse specii de cereale. Pentru
plant reprezint rezerva pe seama creia aceasta se poate dezvolta n anumite mprejurri;
- germenele (embrionul) se gsete n partea inferioar a miezului. Este bogat n substane
nutritive.
Compoziia biochimic a cerealelor:
proteinele, reprezentate de albumine, globuline, prolamine (de exemplu, gliadina din gru
care intr n componena glutenului), glutelinele (de exemplu, glutenina din gru), purothoninele,
care au proprieti bactericide i intervin n procesele de fermentaie a aluatului.
Glutenul reprezint principala mas proteic a grului i se obine prin splarea finii cu
ap. Este format din dou componente de baz: gliadina i glutenina. Nu se gsete n fina
altor cereale.
Proteinele cerealelor au o valoare biologic ceva mai sczut dect cele din alimentele de
origine animal. Dei au n componena lor toi aminoacizii eseniali sau majoritatea lor, acetia
nu se gsesc n proporii optime pentru organism.
Glucidele reprezint principalul component al cerealelor. Dintre acestea, amidonul se
gsete n proporia cea mai crescut n endosperm, iar celuloza i hemiceluloza mai ales n
straturile de nveli, fiind n mare parte eliminate odat cu trele. Amidonul din celulele
endospermului se afl sub form de granule. Dimensiunile acestora difer foarte mult, n funcie
de specia plantei.
Lipidele se gsesc mai ales la nivelul germenului i trelor, fiind n cea mai mare parte
nlturate prin mcinare. Uleiul din germenii de cereale este bogat n tocoferol (vitamina E).
Vitaminele se gsesc n proporie important mai ales n straturile de nveli ale bobului
i n embrion. Proporia acestora scade la mcinare, prin eliminarea trelor.
Srurile minerale sunt, de asemenea, bogat reprezentate, mai ales n straturile de nveli i
n embrion, sub forma fosforului, potasiului, calciului, magneziului .a.
Dei cerealele conin o cantitate mare de fosfor, exist dezavantajul prezenei acestuia sub
forma unor compui ai acidului fitic, care, mpreun cu calciul, fierul i magneziul, formeaz
sruri insolubile. Acestea mpiedic absorbia elementelor de care sunt legate, favoriznd
eliminarea lor prin fecale.
Importana n alimentaie. Cerealele i derivatele lor (fina de gru, de porumb, de secar,
griul, orezul, pinea, pastele finoase etc.) constituie alimentele de baz n alimentaie. Astfel,
avnd un coninut de 812% proteine i fiind consumate n cantiti importante, ele reprezint
sursa cea mai important de proteine vegetale din raie. Valoarea nutritiv a proteinelor din
cereale este mai sczut dect cea din produsele de origine animal. Aceasta se datoreaz
faptului c cerealele au un coeficient de absorbie mai sczut i o structur aminoacidic
dezechilibrat. Ele conin puin lizin, metionin i ali aminoacizi eseniali. Proteinele din
porumb au o valoare nutritiv i mai sczut, fiind srace i n triptofan, prezentnd un
dezechilibru ntre leucin i izoleucin, o cantitate foarte mic de vitamina PP utilizat de
organism. Din aceast cauz, porumbul are o aciune pelagrogen. Excesul de cereale n raie
determin un dezechilibru general al raiei. De aceea, dei cerealele sunt alimente de baz, ele
trebuie combinate cu alte alimente de origine vegetal sau animal, care s le completeze
valoarea nutritiv.
Cerealele au un coninut important de vitaminele B1, B6 i E, ndestulnd cam 4060% din
necesitile organismului n aceste vitamine. Ele conin, de asemenea, vitaminele B2 i PP, sunt
ns lipsite de vitaminele C i D, au un coninut redus de caroten.
Valoarea nutritiv a produselor cerealiere depinde, n mare msur, i de gradul de extracie
a lor. n afar de gradul de extracie, fin se mai carcaterizeaz i prin aa-numita putere de

panificaie. Aceasta reprezint capacitatea finii de a forma un aluat care prin coacere s dea o
pine de calitate superioar i depinde de mai muli factori, cum ar fi: calitatea i cantitatea
glutenului, cantitatea de ap pe care o absoarbe fina, puterea de fermentaie a finii .a.
Panificaia se realizeaz cu ajutorul finii de gru sau de secar. La baza acestui proces st
fermentaia alcoolic. n procesul panificaiei, se folosesc urmtoarele materii prime: fin, ap,
ageni de fermentare (drojdie) i sare. Tehnologia acesteia cuprinde mai multe etape:
1. prepararea aluatului;
2. dospirea aluatului;
3. coacerea pinii.
Fina proaspt cernut se amestec cu drojdie de bere i sare. Dup omogenizare,
compoziia se las la dospit la 30C pn cnd aluatul se ridic, crete n volum. Aceasta se
datoreaz bioxidului de carbon, care se formeaz n urma fermentaiei alcoolice produs de
drojdie asupra amidonului i reinut n masa elastic de gluten, impermeabil pentru gaze.
Calitatea i cantitatea glutenului determin posibilitatea aluatului de a reine bioxidul de carbon
i de a da porozitate pinii. Pentru a favoriza activitatea drojdiei, aluatul se mai frmnt de
cteva ori, apoi se modeleaz sub form de pine. Pinile se aaz ntr-o ncpere cu temperatur
mai ridicat, apoi n cuptoare, unde are loc coacerea.
Fermentaia continu n primele 1015 minute dup introducerea pinii n cuptor, bulele de
gaz se dilat, ceea ce face ca volumul pinii s creasc i mai mult. La temperatura de 6570C,
enzimele sunt inactivate i fermentaia nceteaz. Glutenul coaguleaz, formnd scheletul
alveolar, plin cu gaze de bioxid de carbon, iar amidonul se transform parial n dextrine, iar
restul se gelific cu apa cedat de gluten. La suprafaa pinii apa se evapor, amidonul
transformndu-se parial n dextrine i maltoz. Zahrul format se caramelizeaz i formeaz o
crust brun-glbuie.
Pinea alb crete mai bine dect cea neagr, deoarece n tre exist un ferment care
distruge glutenul n cursul dospirii aluatului.
Pinea de bun calitate trebuie s aib coaja normal colorat, fr crpturi, neted, s fie
elastic, iar miezul puhav, cu pori fini uniformi i cu perei subiri, s fie plcut la gust i
aromat.
Pinea are o deosebit importan n alimentaia raional a omului pentru aportul de
elemente nutritive, acoperind o mare parte din raia glucidic i cea caloric zilnice. Datorit
porozitii sale, ea poate fi uor supus aciunii sucurilor digestive, mai ales dac este mai veche
sau prjit. Cnd este foarte proaspt, formeaz aglomerri dense, din care cauz este mai greu
digerat de sucurile digestive.
Industria de panificaie din ara noastr fabric un larg asortiment de pine: neagr,
integral, alb, cu diferite amestecuri. Dintre toate felurile de pine, cea integral este mai
indicat n alimentaia raional a omului sntos.
Pinea neagr are un coninut crescut de acid fitic, care mpiedic absorbia unor elemente
minerale. De asemenea, conine mult celuloz, fiind iritant pentru tubul digestiv la cei suferinzi
de diverse afeciuni gastrointestinale.
Pinea alb, dei este mai digestibil, are unele dezavantaje: este srac n vitamine (acestea
rmn, n cea mai mare parte, n tre) i n celuloz, ceea ce poate provoca constipaia.
n afar de pine, industria de panificaie mai fabric i alte produse, care au n compoziia
lor o serie de ingrediente (lapte, ou, miere, zahr, cacao, dulcea, grsimi .a.) ce le mresc
valoarea biologic.
Astfel, pinea alb are un coninut mai sczut n sruri minerale i vitamine dect pinea
neagr. Aceasta se datoreaz faptului c srurile minerale i vitaminele se gsesc mai mult n
stratul aleuronic al cerealelor, care se pierde odat cu nlturarea trei. Din acelai motiv,
orezul decorticat este un produs foarte srac n vitamina B1. Faptul c pinea neagr este mai

bogat n vitamine, mai ales n vitamina B1, necesar pentru metabolizarea unui produs att de
bogat n glucide, ar indica utilitatea consumrii exclusive a pinii negre. Pinea neagr are ns
unele dezavantaje, i anume: un coninut mare de acid fitic, care insolubilizeaz srurile de calciu
din raie. Din aceast cauz, pinea neagr nu este indicat copiilor, gravidelor, femeilor care
alpteaz etc. Pe de alt parte, avnd un coninut crescut de celuloz, pinea neagr este mai greu
digerabil i se absoarbe mai greu. innd seama de avantajele i dezavantajele pinii albe i ale
celei negre, rezult c cea mai indicat pentru consum este pinea integral, care prezint n mare
parte avantajele pinii albe, fr a prezenta dezavantajele ei.
Expertiza igienic a cerealelor i derivatelor de cereale urmrete, n primul rnd,
aspectul, culoarea, mirosul i gustul lor. Acest examen poate indica alterarea cerealelor,
ncolirea i mucegirea lor, prezena unor amestecuri strine i infestarea lor. Totodat, se
determin umiditatea lor (umiditatea crescut favorizeaz alterarea), amestecurile strine (nisip,
boabe de alte plante) i amestecurile duntoare: tciunele, o ciuperc ce duce la alterarea
bobului; cornul secrii, o ciuperc ce atac mai ales secara i poate provoca mbolnvirea
consumatorilor (ergotismul); neghina. Pentru a evita trecerea acestor amestecuri duntoare n
fin, este necesar ca, nainte de mcinare, cerealele s fie splate i trecute prin maini de
selecionare.
Cerealele pot fi, de asemenea, parazitate de parazii, care consum partea finoas a bobului,
reducndu-i valoarea nutritiv i calitile de panificaie. Paraziii se depisteaz cu ochiul liber
sau cu lupa. Pentru combaterea lor este necesar s se dezinfecteze depozitele de cereale i s se
distrug paraziii din cerealele infectate.
Utilizarea, n ultimii ani, pe scar larg a insecto-fungicidelor, substane care combat
duntorii cerealelor, impune necesitatea ca n expertiza lor, n unele cazuri, s se determine i
cantitile reziduale ale substanelor utilizate.
n funcie de gradul de extracie, fina obinut din cereale poate avea caliti diferite. Cu ct
procentul de extracie e mai mic, cu att fina conine mai puine componente de nveli ale
gruntelui sau nu le conine deloc. Fina de calitate superioar i cea fin sunt compuse numai
din partea interioar a gruntelui din endosperm. n felul acesta, odat cu sporirea calitii
finii, scade valoarea ei biologic.
Culoarea finii difer n funcie de cerealele din care a fost obinut i de calitatea ei. De
exemplu, culoarea finii integrale de gru este alb cu nuan glbuie sau cenuie, deoarece
conine membrane ale nveliului. Fina de calitile I i II este alb cu nuan glbuie; cea de
calitate superioar i cea fin alb, fr nici o nuan. Fina de porumb are o culoare glbuie
bine pronunat. Mirosul specific, plcut al finii depinde, de asemenea, de cultura cerealier din
care a fost obinut. Fina nu trebuie s aib mirosuri strine (rnced, de mucegai etc.). Gustul
finii proaspete trebuie s fie puin dulceag, fr nuane strine (amar, acru etc.). Cnd o
mestecm n cavitatea bucal, ea nu trebuie s scrie. Fina nu trebuie s conin duntori.
Umiditatea ei nu trebuie s depeasc 15%. Coninutul de cenu este exprimat n procente la
100 g de fin absolut uscat i depinde de gradul de extracie. Puterea de panificaie a finii
depinde n mare msur de coninutul glutenului, care prezint proteinele hidratate ale ei.
Aciditatea finii este determinat de fosfaii care intr n componena straturilor exterioare ale
gruntelui, parial de substanele proteice, dar i de acizii grai, care se acumuleaz n fin n
timpul pstrrii ndelungate. Aciditatea se calculeaz n grade de aciditate, care prezint volumul
de soluie 1 mol/dm3 hidroxid de sodiu, necesar pentru neutralizarea acizilor prezeni n 100 g de
fin. Aciditatea finii proaspete de gru de calitatea I este de pn la 2,5; II 3,5; integrale
4,58,0; de secar 7,013,0 grade.
Pinea, principalul produs alimentar, se obine mai des din fin de gru i mai rar dintr-un
amestec de fin de gru i fin de secar sau numai din fin de secar. Dup modul de
coacere, pinea poate fi coapt pe vatr sau n forme. Prin urmare, asortimentul pinii,

proprietile ei organoleptice (aspectul, mirosul, gustul, starea miezului, culoarea) i fizicochimice

depind, n mare msur, de fina utilizat ca materie prim i de modul de coacere.
Dintre proprietile fizico-chimice se apreciaz umiditatea, aciditatea i porozitatea. Aciditatea
pinii este determinat nu numai de substanele acide din fina utilizat, ci i de acizii formai n
decursul procesului tehnologic (dospirea aluatului). n felul acesta, apreciind aciditatea, se pot
verifica i respecta unele etape importante n procesul de fabricare a pinii. Att aciditatea finii,
ct i aciditatea pinii se apreciaz n grade. Porozitatea pinii este determinat de volumul de
aer (n procente) ce se conine n 100 cm3 de miez de pine. De acest indice important al calitii
pinii depinde, n mare msur, digerarea i asimilarea ei.
Despre vitamine; rol, importanta, surse

De-a lungul timpului s-a constatat ca anumite afectiuni, care n-au reactionat la doze importante de
vitamine sintetice, au fost vindecate cu cantitati mult mai mici de vitamine naturale. Alimentele
prea fierte, sterilizate si, in genere, saracite de vitamine, cele care sunt total lipsite de vitamine, se
comporta, dupa anumiti autori, ca niste "anti-vitamine", pe care un adaos vitaminic suplimentar nu
ajunge totdeauna sa-l neutralizeze. Lucrul este lesne de inteles daca ne reamintim ca alimentele,
pentru a fi perfect asimilate, trebuie sa contina ansamblul echilibrat cu care le-a inzestrat natura. Un
aliment lipsit de vitaminele lui sau nu poate fi asimilat sau, ca sa fie asimilat, va trebui sa "se
serveasca" de vitaminele necesare stocate in organism. In cele din urma, organismul se gaseste, mai
mult sau mai putin, lipsit de vitaminele in cauza. Rezervand zilnic un loc de seama cruditatilor in
alimentatie, veti avea din belsug toate vitaminele - A, B, C, D etc. pana la Z, toate cele descoperite
pana acum si cele care mai raman inca de descoperit. Le veti absorbi fara ca macar sa banuiti.
Avitaminozele - adica imprejurarile in care suntem lipsiti total de anumite vitamine - sunt, in
vremea noastra, lucruri relativ rare, cel putin la popoarele care beneficiaza de un anumit nivel de
viata. Scorbutul si boala "beri-beri" nu mai atinge decat populatiile a caror hrana se bazeaza exclusiv
pe orez, cand autohtonii comit greseala de a inlocui orezul traditional cu orezul decorticat, lipsit de
vitamina B.
Dar hipovitaminozele - deficitul de vitamine - sunt cu duiumul in civilizatia noastra in care
alimentatia, compusa adesea din conserve si din produse "rafinate" este in realitate o capcana, caci
prea adesea aduce alimente devitalizate, lipsite de principiile vitale indispensabile, printre care se
afla vitaminele. Este anormal, deci, ca, in zilele noastre, omul mijlociu sa aiba o alimentatie mai
putin bogata in vitamine naturale, deci mai putin echilibrata, decat taranul nevoias.
Hipovitaminozele exista, in tarile noastre, pentru cine isi da osteneala sa le cerceteze, clipa de clipa,
in toate familiile. Unele sunt benigne, altele cu urmari mai grave. De altfel, tulburarile provocate nu
sunt totdeauna raportate la adevarata lor cauza. Adultii sunt atinsi, dar in principal sufera copiii
hraniti cu lapte, cu rasoluri lipsite de vitamine. Ei platesc, bineanteles, un greu tribut acestor carente
vitaminice. Alaturi de aceste hipoviminoze prin insuficienta aportului, exista altele datorate unor
tulburari hepatice si intestinale, unui defect de utilizare, de asimilare, unei perturbari in ciclul
organic. O fitoterapie adaptata, apoi o larga utilizare a legumelor sau a fructelor indicate, permit
adesea sa rupa acest cerc vicios.

Exista si cazuri de hipervitaminoze, intalnite atunci cand doze excesive de anumite vitamine au
fost administrate intr-un rastimp mai mult sau mai putin indelungat. De pilda, urmarile
hipervitaminozei A pot fi suparatoare: dureri de cap, ameteli, voma, iritabilitate, nerabdare, slabire,
dureri articulare etc.. Cu titlu informativ: 100 000 de unitati internationale din vitamina A - adica 4
"perle" sau drajeuri de 25 000 de unitati internationale - echivaleaza cu cantitatea continuta in 200 g
de ulei de ficat de morun. Este, de asemenea, si cazul hipervitaminozei D, exprimata prin tulburari
digestive si renale, printr-o oboseala mai mult sau mai putin importanta, prin dureri articulare,
migrene... Vitaminele, se vede, nu trebuie minuite fara socoteala in terapeutica.

Vom prezenta urmatoarele vitamine:

1 - Vitamina A sau vitamina antixeroftalmica
2 - Complexul vitaminic B constituit, in stadiul actual al cunostintelor noastre, din:
a) - Vitamina B1 sau antiberiberica, aneurina, sau tiamina
b) - Vitamina B2 sau riboflavina
c) - Vitamina B3 sau vitamina PP, antipelagroasa, amidonicotinica, sau nicotinamida
d) - Vitamina B5 sau acidul pantotenic
e) - Vitamina B6 cunoscuta si ca piridoxina
f ) - Vitamina B8 sau vitamina H, sau biotina
g) - Vitamina B9 sau acid folic
h) - Vitamina B12 cunoscuta si sub numele de cianocobalamina
3 - Vitamina C sau antiscorbutica, acid ascorbic
4 - Vitamina C2 sau vitamina P
5 - Vitamina D sau antirahitica
6 - Vitamina E - tocoferol
7 - Vitamina F (acizi grasi nesaturati)
8 - Vitamina K sau antihemoragica.
Vitamina A sau antixeroftalmica

Vitamina de crestere, cu importanta considerabila pentru organismele tinere. Antiinfectioasa, cu

actiune asupra echilibrului "acido-bazic", ea contribuie, printre altele, la nutritia cartilagelor si a
oaselor, a organelor digestive, a vaselor sanguine, a mucoaselor, a tegumentelor (este un ocrotitor al
epiteliilor) si implicit un factor de intinerire. Efectele ei care reglementeaza somnul si tensiunea
arteriala sunt deopotriva de retinut. Ea se comporta, pe de alta parte, ca un antagonist al tiroidei si ca
frenator folicular in sindromul dureros care precede menstruatiile. Absenta atrage dupa sine leziuni
oculare: micsorarea acuitatii vizuale, umflarea pleoapelor cu aparitia de cruste, intarirea si
opacitatea corneei, xeroftalmie, adica o oftalmie uscata, cu roseata, senzatia de durere usturatoare,
putand duce la orbire.

Se mai observa, in plus, o oprire a cresterii si o scadere a soliditatii oaselor. Lipsa vitaminei A
provoaca deopotriva slabirea prin denutritie, o stare de oboseala, o scadere a rezistentei la infectii
(gripa etc), modificari la nivelul pielii si al mucoaselor care ajung uscate, la nivelul unghiilor, care se
rup usor, si al parului, care se inchide la culoare. Se constata deopotriva tulburarea menstruatiilor, cu
intarirea dureroasa a sanilor, dureri abdominale, migrene, nervozitate, neliniste. Hipovitaminoza A
expune, in sfarsit, la formarea calculilor. S-a pus accentul si pe rolul jucat de retinoide n prevenirea
cancerozei. Derivate din vitamina A, retinoidele ar avea o actiune preventiva si curativa asupra unor
anumite leziuni epiteliale considerate ca pretumorale posibile.
Un exces de vitamina A poate atrage tulburari. Principalele ei indicatii sunt: intarzierile de crestere,
astenia, diversele infectii (respiratorii si digestive), tulburarile oculare, intarzierile in cicatrizarea
ranilor. Vitamina A se intalneste (in genere sub forma de provitamina A sau carotina) in majoritatea
plantelor si a legumelor verzi si in numeroase fructe, mai ales in morcovi, usturoi, ceapa, rosii,
frunze de spanac, piersic, castan, in banana, in nap, in ananas, cereale, coacaze, zmeura, dude, caise,
lamai, portocale, sau maces, in fructe oleaginoase (si in uleiuri vegetale). Ea este la fel de
abundenta in boabele de grau, in galbenusul de ou, in laptele integral, in smantana, in unt, in ficat
de peste (ulei de ficat de morun). La copii, folosirea exclusiva a laptelui smantanit, a celui fiert n
clocot, a fainilor rafinate atrage, n genere, tulburari grave de avitaminoza A.
Adultii supusi la regimuri stricte (fara grasimi, legume verzi, oua) ii duc in general lipsa. O buna
asimilare a vitaminei A necesita, pe de alta parte, functii hepatice si intestinale corecte. Se evalueaza
la 5 000 de unitati internationale - adica la 2 mg - o doza de vitamina A necesara zilnic. 10 g de ulei
de ficat de morun contin circa 2 mg si 100 g de ficat animal de la 3 la 50 mg. Morcovul contine pana
la 9 mg de caroten la 100 g, salatele de la 4 la 8 mg, macesul 5 mg.
Complexul vitaminic B

Unora li se poate parea ciudat cum se schimba numele anumitor vitamine si cum sunt trecute in
cadrul vitaminelor B, alaturi de un numar. Se cunoaste vitamina PP, ajunsa in stadiul acesta vitamina B3, in vreme ce acidul pantothenic a devenit B5, iar vitamina H - vitamina B8. Aceasta
noua clasificare corespunde, totusi, realitatii. Cercetatorii si-au dat seama, cu mai multi ani in urma,
ca vitaminele B1 si B2 nu se gasesc in genere singure, ci asociate cu altele, dintre care unele nu-si
dezvaluisera inca "rudenia". S-a observat ca acidul pantothenic, piridoxina si altele aveau
proprietatile fizico-chimice si biologice analoage. Cercetarile continuand, cercetatorii si-au dat
treptat seama ca vitamine diverse erau adesea intalnite in aceleasi vegetale sau in aceleasi produse
animale, ca actionau in acelasi sens, ca se ajutau reciproc, se completau, si in ultima instanta faceau
parte dintr-un ansamblu nedisociabil. A luat nastere notiunea unui "complex" numit "complexul
vitaminic B", care se va dovedi indispensabil metabolismului celular (respiratie, nutritie, asimilare).
A trebuit asadar, potrivit unei logici temeinice, sa se reclaseze vitaminele si sa li se ia numele sau
denumirile pe care le aveau inainte (majoritatea vitaminelor au purtat diferite denumiri). Problema
clasificarii nu s-a rezolvat, de altfel, in mod definitiv. Nu se stie inca daca anumite vitamine nu sunt,
in fond, niste "principii". Faptul acesta confirma valoarea cercetarilor care tind sa aduca mereu mai

multe precizari folositoare. Este in orice caz esential sa ne reamintim aceasta notiune capitala: stiinta
actuala a recunoscut ca anumite vitamine coexista in natura si ca, in cazul de fata, fiecare vitamina
din ccmplexul B nu pare sa aiba valoare si "sa-si dea contributia maxima" decat daca este
administrata impreuna cu semenele ei. Fiecare pare sa joace, fata de celelalte, un rol de catalizator si
totodata de reglementare. Ele se completeaza unele pe altele in diversele lor functii. Daca vitamina
C sintetica nu poate vindeca, numai ea, un scorbut hemoragic, in schimb sucul de lamaie este in
stare, intrucat poseda deopotriva vitamina P, a carei actiune asupra permeabilitatii capilare s-a
dovedit capitala. De aceea, vitamina P a devenit vitamina C2.
Notiunile acestea, relativ recente, sunt dintre cele care readuc, ca dovezi de sprijin, orientarea catre
natural, catre produsul echilibrat. Mai malt inca, ele simplifica in mod considerabil efortul. Caci
daca avitaminozele grave cer administrarea, in doze uneori masive, a vitaminei in cauza, astazi in
civilizatiile noastre se manifesta doar sindroame hibride si vagi, in general nediagnosticate, datorate
unor hipovitaminoze sterse. Nu e totdeauna cu putinta sa delimitezi frontierele indicatiilor
respective.
Fara indoiala, cunoastem cateva asociatii vadit logice. Exista in prezent date despre nevoile
aproximative ale organismului nostru in anumite vitamine. Dar metabolismul profund al acestor
elemente nu este inca pe deplin elucidat.
Terapeutica "de atac" are, prin forta lucrurilor, numeroase sanse sa-si depaseasca scopul. Si, ca sa
revenim la vitamine, nu ne este interzis sa ne gandim ca administrarea unei vitamine izolate este
adesea susceptibila (provocand un dezechilibru, agravand o dezarmonie anterioara prost etichetata),
sa provoace un nou sindrom etc.. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa neglijam total reusitele
cercetarilor in domeniu si efectele benefice concrete, care dealtfel sunt convingatoare.
Reintoarcerea la o alimentatie sanatoasa, bogata in cruditati, cu o inteleapta utilizare a plantelor,
elemente inzestrate cu vitamine utile in proportii echilibrate, va avea toate sansele sa atenueze sau sa
vindece anumite maladii, majoritatea minore, dar care prin cronicitatea lor otravesc existenta.
Douazeci de grame de patrunjel (greutatea unei scrisori), adica, cat ai apuca intre doua degete,
contin 20 mg de vitamina C - adica un sfert din nevoile teoretice zilnice. Douazeci de grame (o
lingura pentru supa) de drojdie uscata contin 10 pana la 20 mg din vitamina antipelagroasa, 20 de
mg fiind doza zilnica folositoare.
Indicatiile complexului B sunt numeroase; printre ele enumeram cresterea, convalescentele,
sarcina, diversele tulburari de asimilare, nevralgiile si polinevritele, inflamatiile limbii si ale
gingiilor, lipsa poftei de mancare, colitele, constipatia, anemia, oboseala generala, iritabilitatea,
tulburarile tiroidei, ale suprarenalelor, ale pancreasului, prevenirea arteriosclerozei, sechelele
tratamentelor cu antibiotice a caror administrare, suprimand in genere partial sau total flora
intestinala utila, atrage dupa sine o carenta vitaminica. Se stie ca, in acest ultim caz, administrarea
paralela de drojdii (elementele cele mai bogate in vitamina B), a devenit de multa vreme o regula
imperioasa in medicina.
Vitamina B1 - tiamina

Se gaseste in cantitati mari in coaja grauntelor (grau, orez etc.) si in alte vegetale: nuci,
leguminoase, arahide, in majoritatea legumelor si a fructelor, in drojdii. O regasim in painea
traditionala facuta cu faini extrase cu pret convenabil si in orezul nedecorticat, asa cum il consuma
unii orientali. In schimb, painea alba si orezul glasat sunt aproape in intregime lipsite de aceasta
vitamina. Prin anul 1885, armata Indiilor neerlandeze, hranita cu orez de aceasta, a avut un sfert din
efective indisponibile. Guvernul olandez, alarmat, a trimis o misiune ca sa studieze maladia beriberi, considerata microbiana crezand o clipa ca i s-a descoperit agentul cauzal.
Dr. Eijkman, membru al echipei stiintifice, a primit sarcina de a studia caracteristicile virusului
presupus. El a incercat zadarnic, tinand sub observatie gainile (pasari susceptibile de a contacta
paralizia beri-berica) care nu pareau incomodate, intr-o buna zi insa, toate vietatile din ograda cu
oratanii, si-au pierdut in acelasi timp capacitatea de a merge. In scurta vreme, tot simultan, toate s-au
vindecat. Eijkman a cautat solutia observand riguros imprejurarile. Si astfel a remarcat ca
vietuitoarele, alimentate la inceput cu orez decorticat, adica separat de pojghita din afara, se
imbolnavisera. Vindecarea a coincis cu reluarea alimentatiei cu orez necuratit. Era evident deci ca
tegumentul bobului continea "ceva" a carui absenta din alimentatie cauza boala beri-beri. Aceasta
vitamina joaca un rol important si in echilibrul nervos. Este un stimulent al poftei de mancare si
are puterea sa activeze miscarile intestinului (peristaltice). Ea mai favorizeaza, pe de alta parte,
absorbtia oxigenului si asimilarea zaharurilor. In plus, intervine in sinteza grasimilor, pornind de la
zaharuri, numite si glucide sau hidrati de carbon (in limbaj stiintific).
Pe langa tulburarile digestive, lipsa completa atrage dupa sine boala beri-beri, cu urmatoarele
simptome: - starea preberi-berica, cu edem si slabiciunea picioarelor, palpitatii, dureri reumatismale;
- forma paralitica sau uscata: paralizia si atrofia musculara a picioarelor se intind pana la muschii
spatelui, retractii ale tendoanelor, palpitatii, insuficienta cardiaca, moarte prin asfixie; - forma umeda
sau edematoasa: tulburari circulatorii, edemul membrelor inferioare, uneori a gatului si a fetei,
paralizii, tulburari ale nervilor cranieni, voma, asfixie, convulsii, sincope.
Hipovitaminoza B1 este frecventa datorita alimentatiei defectuoase (fierbere, sterilizare, rafinari
alimentare diverse) si favorizata de insuficientele digestive si intestinale, ca si de diverse tulburari de
asimilare tisulara. Folosirea excesiva a zaharului rafinat si a fainilor "moarte" atrage dupa sine un
beri-beri rudimentar, de forma atenuata, care scapa adesea diagnosticarii. Alcoolismul, care
epuizeaza rezervele organice de vitamina B1, atrage polinevritele.
Insuficienta vitaminei B produce ameteli, gafaieli, inapetenta, dureri de cap, iritabilitate, nevrite,
palpitatii, o stare de oboseala, tulburari ale memoriei. Ea favorizeaza ulcerele stomacului, ulcerele
gambei, degeraturile. Indicatiile sale principale sunt in diversele nevralgii, nevrite, sciatice, paralizii
post-infectioase, polinevrite alcoolice, diabetice, medicamentoase, tulburari ale ritmului cardiac, ale
sarcinii, oprirea cresterii si spasmofilia sugarului. Doza zilnica necesara este evaluata la circa 2-3
mg.
Vitamina B2 sau riboflavina

O gasim in aceleasi alimente ca vitamina B1: drojdii, germeni de cereale, frunze de vegetale, in
anumite fructe (caise), in lapte, in galbenus de ou, in ficat, in polen etc.. Importanta ei vizeaza
fenomenele de reglementare celulara, actioneaza asupra metabolismului, zaharurilor, grasimilor si
protidelor, prezidand astfel echilibrul nutritiv. Exercita o actiune favorabila asupra, pielii si
mucoaselor si joaca un rol in echilibrul intestinal. Este un factor de crestere. O gasim in muschi, in
retina (cu rol in adaptarea vizuala la lumina). Carenta ei se observa la sugarul hranit exclusiv cu
lapte artificial, la adult in anumite situatii: convalescenta, sarcina, la indivizii supusi enterocolitelor.
Unele tulburari ale asimilatiei, favorizeaza aparitia, carentei vitaminice.
Hipovitaminoza B2 se manifesta prin tulburari gastrointestinale diverse (enterita, tulburari de
resorbtie a grasimilor), leziuni oculare (tulburari vizuale, cataracte...), leziuni la nivelul pielii si
mucoaselor {fisuri la incheieturi, atrofia papilelor limbii, unghii casante, par tern. Se constata, de
asemenea, o oprire a cresterii la copiii mici; la adult, o stare de oboseala si crampe musculare.

Principalele indicatii sunt:

-in anumite afectiuni ale pielii si ale mucoaselor, seboree, eczeme, conjuctivite,
-tulburarile adaptarii vizuale la intuneric,
-enterita cronica,
-crampe musculare,
-astm,
-migrene,
-inflamatii ale gurii,
-intarzierea dezvoltarii la sugari si copii.

Doza necesara zilnic se situeaza intre 1 si 2 mg.

Continuturile unor alimente:

-drojdiile contin 2,5-3 mg la suta de g,
-germenii cerealelor 0,5- 1,5 mg,
-galbenusul de ou cca 0,25 mg,
-laptele de la 0,1-0,25 mg.
Vitamina B3 sau vitamina PP (pellagra preventive factor)

Vitamina este prezenta in germenele de grau, in drojdii, in invelisul graului si al orezului, in

numeroase legume si fructe proaspete, in polen s.a.. Factor important in nutritia tesuturilor, ea
participa la metabolismul corpurilor grase si al zaharurilor. Carenta ei atrage pelagra, caracterizata
mai intai printr-o oboseala rebela, prin tristete si insomnii. Survin rapid si tulburarile digestive
(arsuri gastrice), afte, diarei, ulceratii, degeraturi, pete la nivelul pielii fetei, mainilor si picioarelor,
uscaciunea pielii, care devine sfaramicioasa, dureri, tulburari nervoase diverse si nebunia pelagrica,
precedand moartea. Hipovitaminoza PP este frecventa in tarile in care hrana, monotona, se bazeaza
pe porumb sau orez (Extremul Orient), fiind favorizata de tulburari intestinale. Vitamina PP este
indicata in pelagra, dermatoze, tulburari circulatorii periferice, degeraturi, afte, inflamatii bucale,
enterocolite, psihoze, stari depresive. Doza utila necesara este de ordinul a 20 mg pe zi. Drojdiile

contin din vitamina aceasta 50-400 mg la suta din produsul uscat, ficatul de vita si de porc 10-25 mg
la 100 g, cartoful 1 mg si soia 5 mg.
Studiul malformatiilor a evidentiat anumite fenomene legate de vitamina PP. Experimental, carenta
ei este suficienta pentru a produce la embrion sudura degetelor. Ca efect opus, vitamina PP este
capabila sa previna aparitia monstruozitatilor. Astfel, embrionii gainilor tratati cu anumite produse
(cacodilat de sodiu, insulina) dau indivizi purtatori de malformatii diverse (atrofia membrelor,
malformatia ciocului etc). Daca i se administreaza embrionului, in acelasi timp cu produsul
responsabil, vitamina PP, aceste monstruozitati sunt evitate. Ne explicam acum faptul ca, daca
actiunea insignifianta a unui agent poate ramane fara efect, o a doua actiune - deopotriva de slaba supraadaugata, atacand aceleasi procese evolutive, poate provoca anomalii uneori foarte grave.
Infectarea cu virusi, pe de o parte, si hipovitaminoza minima, pe de alta parte, vor putea, de pilda,
asociinduse, sa provoace monstruozitati.
Vitamina B5 sau acidul pantotenic

Foarte raspandita in regnul vegetal si animal, carenta acestei vitamine este rara. O gasim in drojdii,
in galbenusul de ou, in numeroase vegetale, in laptisorul de matca etc.. Este o ocrotitoare a celulelor,
epiteliilor si a celulei hepatice. Participa la asimilarea materiilor grase. Carenta ei experimentala se
soldeaza cu anumite maladii eczematoase ale pielii, degeraturi,leziuni degenerative si inflamatorii
ale ficatului, ale mucoaselor respiratorii si gastrointestinale. La sobolanul nou-nascut: absenta
ochilor si hemoragia extremitatilor. Vitamina B5 este indicata in crampe si in caderea parului la
femei, in dermatoze, in inflamatiile pulmonare, in ranile atone, in tulburarile hepatice, enterocolite,
in seboree, in starile depresive. Doza zilnica este de ordinul a 10 mg.

Continuturile unor alimente:

-drojdia contine 20 mg la 100 g,
-galbenusul de ou 7 mg la 100 g,
-tarata 2,25 mg,
-varza aproape 1 mg.
Vitamina B6 sau piridoxina

O gasim in vegetalele verzi, in invelisul unor graunte, in soia, cartof, in drojdii, in galbenusul de ou,
in polen etc.. Joaca un rol important in metabolismul grasimilor si al acizilor aminati. Utila la
formarea hemoglobinei este totodata si un stimulent muscular, un ocrotitor al pielii si un factor de
crestere. Absenta ei atrage tulburari cutanate, nervoase, modificari sanguine si o supraancarcare
grasoasa a ficatului. Carenta ei este observata in cazul hipersecretiei de oxalat urinar si in calculi de
felul acesta. Este indicata in anumite aspecte ale patologiei nervoase si musculare (paraplegii
spasmodice - Parkinson), in afectiunile cutanate, in eczema sugarului, in anumite anemii, in
crampele musculare, in tulburarile sarcinii. Interesul ei in maladia ateromatoasa (arterioscleroza) nu
e de neglijat. Vitamina B6 se inrudeste biologic cu PP (sau vitamina B3): pelagra este in general
provocata de o carenta a acestor doua vitamine. Doza zilnica necesara este de 2-4 mg. Drojdiile

contin 4-10 mg la 100 g in stare uscata, galbenusul de ou 18 mg, ficatul de vita cca 2 mg, soia 1-9
mg, la suta de grame.

Alimentele bogate in vitamina B6 (in miligrame la suta de

grame):
-drojdie de bere 4-8;
-drojdie uscata 4-10;
-cereale - grau, orez (graunte) 0,3-0,6;
-porumb, orz, ovaz (graunte) 0,7-4;
-grau, porumb (germene) 1-5;
-faina de grau 0,4-0,7;
-legume - varza, cartofi, mazare, salata, fasole, spanac 0,1-0,5;
-fructe - portocale, pere, banane 0,1-0,5;
-ficat - de berbec, de vitel 1--2,5;
-muschi - de berbec, de vita, de vitel 0,3-0,7;
-gaina, jambon 2,5;
-galbenus de ou 0,18;
-lapte uman, in medie 0,01;
-lapte de vaca 0,05-0,3.

In realitate, o infectie (microbiana sau cu virusi) nu poate apare decat la un pacient slabit, deci cu
carente la unul sau la altul dintre elementele vitale, in general la mai multe. Aceasta este ratiunea
pentru care nu toata lumea se contamineaza cu virusul gripei; nu toti "iau" poliomelita (desi riscurile
sunt echivalente), iar personalul care ingrijeste tuberculosii, nu se imbolnaveste. Revenim mereu la
problema rezistentei organismului, consecinta a unui echilibru in care alimentatia joaca, in mod
obligatoriu, un rol preponderent.
Vitamina B8 - vitamina H sau biotina

Aceasta vitamina se gaseste in numeroase drojdii si vegetale: arahide, ciuperci, mazare, morcovi,
rosii, spanac, varza etc.. Ea intervine in metabolismul glucidelor, protidelor si grasimilor. Ocroteste
pielea si mucoasele. Albusul de ou se comporta ca o antivitamina H.
Carenta ei produce deramatoze, uscaciunea pielii, atrofia papilelor limbii, scaderea hemoglobinei,
oboseala, alterarea psihismului. Pare sa se manifeste in cursul tratamentelor cu sulfamide si
antibiotice care reduc si modifica flora normala a intestinului. Este indicata in anumite dermatoze
ale adultului, ale copilului si ale sugarului, in starile de oboseala
Vitamina B9 sau acidul folic

Factor antianemic care a purtat pe vremuri numeroase nume: factorul V, vitamina M, vitamina Bc,
foarte raspandita in regnul vegetal, mai ales in frunzele verzi (spanac), sparanghel, castraveti,
morcov, cartofi, ca si in drojdii, ficat de animale etc.. Ea participa la metabolismul acizilor aminati
(componenti ai proteinelor). Este indicata in anemii, in anumite tulburari digestive si in
convalescente. Doza zilnica necesara este de la 100 la 200 gamma (miimi de miligram).

Continuturile unor alimente:

-drojdiile contin 0,1-0,3 mg la 100 g,
-cartoful 0,1 mg,
-frunzele de morcov 0,3 mg (morcovul - 0,04 mg).

Experimental, carenta in acid folic atrage, la sobolan, malformatii ale ochilor si ale cerului gurii.
Carenta aceasta a fost observata la femeile carora li se administrase o substanta antagonista acidului
folic. Fetusul a prezentat anomalii caracteristice.

Alimentele bogate in acid folic (in miligrame la o suta de grame):

-ficat - bou, vitel, porc 30-150;
-rinichi 10-30;
-muschi - bou, vitel, porc 10-50;
-oua 10-90;
-legume verzi-sparanghel, spanac 100-150;
-morcovi, varza, fasole verde 10-40;
-cartofi 5-10.
Vitamina B12 sau cianocobalamina

Este factorul antianemic cel mai puternic cunoscut in prezent. Ea prezinta, de altfel, o analogie
structurala cu hemoglobina. Daca, in unele cazuri grave o putem utiliza la doza gramului (avantaj
nerecunoscut de anumiti autori), actiunea ei este atat de puternica incat dozele de 30-40 gamma, la
nevoie 100-150, se dovedesc in general suficiente. Acum vreo cincizeci de ani, imediat dupa ce a
fost descoperita, era extrasa din ficat brut; erau necesare patru tone de ficat pentru a obtine un gram
de vitamina. Doza zilnica utila este de circa 3 gamma. Vitamina B12 este larg raspandita in natura.
O gasim in anumite legume verzi, in anumite alge, in drojdii, in germenele de grau, lapte, ficat de
animale, in orezul integral, in malt, in oua, in pestele de mare, in nuoc - mam (cunoscut amatorilor
de bucatarie chinezeasca).
In Indochina, autohtonii ingramadesc pestii in recipiente mari si ii lasa sa putrezeasca. Rezulta un
lichid, cu miros dezgustator, asa-zisul nuoc-mam, care le asigura zilnic acizii aminati si vitaminele
indispensabile intr-un regim pe baza de orez si de peste uscat. Europenii care au trait n Extremul
Orient nu concepeau o masa chinezeasca fara o portie zdravana de nuoc-mam. Descoperirile
moderne aproba in intregime aceasta deprindere.
Pe langa activitatea sa antianemica (indispensabila formarii globulelor rosii), vitamina B12 participa
in metabolismul aminoacizilor si al substantei nervoase, in metabolismul glucidelor si grasimilor. Ea
se afla stocata mai ales in ficat, ca si in muschi si in pancreas. Activitatea ei, prin ingestie, necesita
prezenta unui "factor intrinsec" continut in sucul gastric normal.

Indicatii:
-in alergii,
-in anemii de orice natura (pernicioase, cu hemoragii nutritionale),
-in colite,

-in dureri reumatismale,

-in nevralgii diverse - polinevrite alcoolice si diabetice,
-in oboseli fizice si intelectuale.

Formula chimica a vitaminei B12 comporta cobalt si o grupare cianurica - constituenti identificati
(1948 si 1950), de unde denumirea care i s-a dat: cianocobalamina. Dar (exemplul acesta ne va arata
ca nu s-a spus niciodata totul n biologie), acum cativa ani s-a observat ca adevaratul nume al
vitaminei Bl2 ar trebui sa fie hidroxocobalamina, caci, in realitate, ea nu comporta in mod firesc nici
o grupare cianurica. Daca s-a gasit o astfel de grupare odinioara, e pentru ca mediile de extractie
comportau urme de cianura care, avand o foarte mare afinitate pentru vitamina Bl3, s-au fixat
numaidecat pe ea. Astfel, dupa vitamina C9 si vitamina B1 (care din diverse ratiuni au fost botezate
de mai multe ori), vitamina B12 isi schimba la randul ei denumirea. A fost nevoie de multi ani
pentru ca oamenii sa-si dea seama ca procedeele de extractie anterior utilizate ii denatureaza
originea. Ceea ce nu se schimba, in hora aceasta necontenita, sunt elementele vegetale si animale
care o contin. Ne intoarcem mereu la acelasi refren: adoptand o alimentatie proaspata si biologic
sanatoasa, avem certitudinea ca absorbim cantitatea de vitamine necesara si ca ne aparam de
numeroase afectiuni.
Vitamina C sau acidul ascorbic

Aceasta vitamina este de o importanta capitala pentru organism. Ea intervine in fenomenele de

oxidoreducere, este antiinfectioasa, tonifianta, participa la distrugerea toxinelor, la folosirea
fierului, la actiunea suprarenalelor. Influenteaza deopotriva functionarea tiroidei si a corpului galben
din ovar, mentine rezistenta capilarelor si poseda proprietati desensibilizante.
Carenta ei duce la scorbut, boala de odinioara a marinarilor, a exploratorilor, soldatilor izolati, care
se hraneau exclusiv cu conserve. Afectiunea se caracterizeaza prin ulceratii si prin hemoragii
gingivale, dezgolirea dintilor, fetiditatea respiratiei, caderea parului si uneori a unghiilor. Pielea
ajunge sa se usuce si este marcata, pe trunchi si pe membrele inferioare, de pete galbene, verzi si
rosii. Genunchii se umfla, muschii devin rigizi. Respiratia este anevoioasa (supuratii pulmonare,
tuberculoza), dintii cad, oasele sunt obiectul demineralizarii si al cariilor. Echimozele se intind si
dau loc unor hemoragii uneori mortale. Corpul intra, in cele din urma, in putrefactie.
Aceasta boala nu se mai manifesta in zilele noastre dar in marile centre intalnim numeroase stari
latente datorate greselilor in alimentatie (insuficienta cruditatilor, abuzul de conserve), organismul
fiind incapabil sa pastreze in rezerva o cantitate importanta de vitamina C.
Vitamina aceasta exista in toate vegetalele proaspete (este vitamina cea mai sensibila la fierbere,
ea scade cu mai bine de 50% din legumele fierte in apa, imbatranirea determina efecte analoage. O
gasim in mod deosebit in varza, in rosii, in patrunjel, in asmatui, in tarhon, in grepfruit, in fructele
acide, ca si in castane (din care ICO g contin 50 mg de vitamina C, adica atat cat o lamaie), in
fructul macesului, in polen...

Este absenta in leguminoasele uscate (fasole, linte, bob s.a.), migdale, nuci, alune, cereale. Apare,
totusi, cu prilejul germinarii semintelor si in Extremul Orient se consuma din belsug fasole, mazare
si soia incoltite.

Vitamina C este indicata:

-in scorbut si in formele lui incipiente,
-in alergii,
-afectiuni ale sistemului osos,
-in anumite dermatoze (psoriasis),
-in convalescente, sarcina, alaptare,
-in intoxicatii diverse si medicamentoase,
-hemoragii ale gingiilor,
-in maladiile infectioase de toate felurile,
-in starile de surmenaj fizic si intelectual,
-stomatite,
-tulburari ale coagularii sanguine.

Doza zilnica de vitamina C necesara este variabila:

-pentru un sugar, e de circa 30 mg,
-la copilul de 1 la 14 ani, de 30-90 mg,
-pana la 20 de ani, organismul cere 100 mg,
-apoi nevoile scad, ca sa se stabileasca in jurul a 75 mg, exceptind anumite stari:
oboseala fizica sau intelectuala, sarcina, alaptare, maladii infectioase, interventii
chirurgicale, care necesita 150-200 mg pe zi si uneori mai mult.

La 100 g:
-macesul contine 400-1500 mg (1,50 g) de vitamina C,
-coacazul negru 100-400 mg,
-portocala, greful, cresonul 50-100 mg, castana circa 50 mg,
-spanacul 40-80 mg,
-varza 30-100 mg,
-cartoful 10 mg.

Continutul catorva vegetale in vitamina C (in mg la suta de

grame de parte comestibila):
-patrunjelul 200;
-coacazul negru proaspat 180;
-napul crud 139;
-macrisul 124;
-ardeiul iute crud 120;
-tarhonul 120;
-varza verde cruda 120;
-mararul 100;
-ardeiul 100;
-cresonul crud 87;
-varza de Bruxelles cruda 80;

-varza rosie cruda 70;

-lamaia proaspata 65;
-fraga proaspata 60;
-portocala proaspata 60;
-conopida cruda 60;
-spanacul crud 50;
-fetica 50.

Vitamina C permite fixarea calciului si, in aceasta calitate, trebuie asociata cu caloiterapia. Este
singurul fixator al calciului ale carui proprietati au fost demonstrate experimental si clinic. Putem
asadar considera acidul ascorbic ca un factor chiar mai important in fixarea calciului osos decat
vitamina D, careia doar actiunea de resorbtie intestinala ii este bine demonstrata.
Vitamina C2 sau vitamina P

Scorbutul, pe care unii il atribuiau avitaminozei C este, in realitate, consecinta unei duble
avitaminoze: C si P, ultima fiind un factor de rezistenta capilara si de scadere a permeabilitatii
vaselor. Carenta lui conditioneaza hemoragiile scorbutului. Vitamina C sintetica nu este in stare, ea
singura, sa vindece scorbutul insotit de hemoragii. Dar lamaia si diverse legume pot sa-1 vindece,
gratie vitaminei P pe care o contin.
Vitamina P, sinergica a vitaminei C, este in prezent considerata ca un factor de economie al acestei
vitamine. Iata de ce a fost botezata vitamina C2. Ea inglobeaza substante foarte diverse si
numeroase (rutina, citrina, catechina...) continute in anumite vegetale: ardeiul iute, paprika, afina si
mai ales citricele (portocala, lamaie, grepfrut). Ea este implicata in fenomenele hemoragice si in
sindroame diverse de permeabilitate capilara: hemoragii ale scorbutului, hemoragii capilare
(infectioase, reumatismale, toxice, medicamentoase), hemoragii viscerale, edeme si scurgeri seroase
(pleurezii, ascite...), hemoragii retiniene, afectiuni venoase, arterite ale membrelor inferioare.
In genere se prescrie asociata cu alte medicamente, in functie de natura afectiunii. Nu s-a putut inca
determina doza zilnica de vitamina C2 indispensabila.
Vitamina D - antirahitica

Aceasta importanta vitamina se gaseste in germenul graului, in uleiurile vegetale, in numeroase

vegetale proaspete. De asemenea, in laptele integral, in unt, in galbenusul de ou, in ficatul pestilor
(ulei de ficat de morun), in pestii grasi (heringi, sardele s.a.), in polen. In realitate, distingem sub
denumirea de "vitamina D": - Vitamina D2, extrasa din uleiul de ficat de peste si, pe de alta parte,
rezultand din iradierea "provitaminei D3", continuta in piele; -Vitamina D3 - sau calciferol - produs
al iradierii "provitaminei D3" (sau ergosterol continuta in vegetale (drojdii...). Exista diversi
omologi, de formula chimica invecinata, care prezinta de asemenea proprietati antirahitice. Aceste
elemente au importanta in alimentatie, insa in terapeutica nu se folosesc decat vitaminele D3 si D2.

Continutul unor alimente:

-10 g de ulei de ficat de morun contin circa 2 mg de vitamina D2,
-100 g de unt, 2miimi - 2 sutimi de mg.

Actiunea ei se refera la formarea oaselor, a dintilor, prin asimilarea calciului (echilibrul fosfo-calcic)
si fixarea lui pe matricea osului. Abundenta acestei vitamine in natura a permis sa se izoleze din ea
peste 150 de molecule. De aceea in prezent se vorbeste mai ales de "factori vitaminici P" si nu doar
da vitamina C2 sau P.
Absenta provoaca rahitismul, constand in demineralizare, in tulburari in formarea scheletului si a
dintilor, tulburari de crestere, ingrosarea articulatiilor, anemie, tuberculoza. Copiii sunt obositi,
prezinta un torace in forma de carena, tibii in "lama de sabie" si un abdomen voluminos. Potrivit
unor autori, doza zilnica preventiva variaza de la 400 U.I. la 1200 sau l500. Se constata, o data mai
mult, lipsa de precizie cu privire la fenomenele biologice. De cele mai multe ori, dozele exagerate se
arata nocive. Tratamentul cu vitamina D2 nu este eficace decat asociat cu un regim corect,
comportand cantitati suficiente de protide si de vitamine C, B si A. Este vorba aici de un nou si
foarte interesant exemplu de sinergie obligatorie.

Indicatiile vitaminei D sunt:

-alaptarea,
-anumite tulburari osoase ale adultului (osteomalacie...),
-anumite cazuri de tuberculoza (mai ales de lupus, manifestari cutanate ale acestei
boli),
-afectiunile reumatismale,
-graviditatea,
-intarzierea consolidarii fracturilor,
-rahitismul,
-tetania.

Progresele igienei au suprimat, in multe locuri, adevaratul rahitism, dar, in marile centre, se pot
observa numeroase cazuri de rahitism latent, chiar la copii vadit bine hraniti, pentru ca vitamina D
provine, de asemenea, in buna parte, din sterolii pielii sub influenta razelor ultraviolete ale soarelui.
Astfel, lipsa de aer si de lumina atrage inca aceste leziuni de pre-rahitism, frecvente in zilele noastre.
Hipervitaminoza D exista; ea se traduce prin tulburari digestive (nerabdare, greturi, constipatie...),
tulburari renale (eliminarea exagerata de calciu, albuminurie, nefrita), oboseala fizica si intelectuala,
slabire, deshidratare, tulburari nervoase. H. Gounelle si colaboratorii sai au demonstrat ca exista
vitamine D hipocalcemiante, ceea ce arata ca, in domeniul acesta, ca si in multe altele, este inca
departe de a se fi facut deplina lumina.
Despre vitamina E (tocoferol)

Tocoferolul este vitamina reproducerii. O lipsa de vitamina E poate atrage atrofierea fetusului si
nasterea de copii morti. Dar rolul ei nu se margineste la atat. Lipsa atrage tulburari in sfera genitala,

ca si in domeniul cardiovascular, in fiziologia neuromusculara sau la nivelul pielii. Vitamina E

intervine, de asemenea, in metabolismul grasimilor.

Indicatiile vitaminei E sunt:

-atrofia testiculara, ovariana si a uterului, impotenta si sterilitatea;
-pericolul de avort, intarzierea dezvoltarii organelor genitale, intarzieri de pubertate,
menstruatii dureroase;
-vulvite, prurituri vulvare si tulburari genitale ale menopauzei;
-tulburari de crestere ale pruncului;
-anumite tulburari musculare si ale sistemului nervos (scleroza in placi, sechele de
poliomelita);
-miocardite, anghina pectorala, arterioscleroza (cu exceptia hipotensivilor);
-anumite eczeme si ulcere ale gambei;
-miopie evolutiva.

Vitamina E se gaseste in cereale si mai ales in cele germinate (germene de grau s.a.), in uleiuri
vegetale, legume (salate, creson, spanac, patrunjel, mazare s.a.), polen. Nevoile organismului se
situeaza intre 10-25 mg pe zi.

Continutul unor alimente:

-salata verde contine circa 4 mg de vitamina E la 100 g,
-germenele de grau 20 mg la 100 g,
-uleiul de germene de grau 150--500 mg la 100 g.
Despre vitamina F

Sunt grupati sub numele acesta acizii grasi nesaturati la care, avand o valoare energetica, n-ar
trebui sa intre in cadrul vitaminelor ce actioneaza in doze infinitezimale. Dar importanta lor este
capitala pentru echilibrul organic. Acidul linoleic, acidul linolenic si acidul arahidonic intra in
compozitia anumitor uleiuri vegetale. Importanta lor devine evidenta daca tinem seama ca, la om,
acidul linoleic reprezinta circa 1/10 din totalitatea acizilor grasi; in plus organismul nostru nu-i poate
sintetiza. Acizii grasi polinesaturati exista in toate celulele, jucand rolul de cofermenti si fiind
necesari la sinteza grasimilor. Actiunea lor necesita prezenta de "covitamine" indispensabile (B6, E).
Diverse dermatoze (eczema infantila, seboreea, acneea, crapaturile, pruritul anal...) sunt legate de
carenta in vitamina F.

Lipsa vitaminei F este raspunzatoare de diverse tulburari:

-arterioscleroza,
-afectiunile trombozante (arterite, flebite),
-infarctul miocardic (anghina pectorala),
-anumite tulburari hepatice si nervoase.

Vitamina F constituie, pe de alta parte, factor de crestere. Anumite cercetari acorda un loc
important acizilor grasi nesaturati in prevenirea bolii canceroase. Vitamina F intervine in
metabolismul colesterolului: deficitul atrage dupa sine formarea de depozite colesterolice in peretii

vasculari si in tegumente. Ea mai intervine si in metabolismul anumitor acizi grasi. In lipsa ei,
functia hepatica si puterea antitoxica a ficatului sunt tulburate.
Vitamina F ajuta la mentinerea permeabilitatii normale a membranelor celulare. O hipovitaminoza F
atrage o permeabilitate anormala.
Migratia bacteriilor intestinale este, de altfel, un fenomen bine cunoscut. Dintre toate mucoasele
care tapiteaza cavitatile deschise spre exterior, mucoasa intestinala este aceea care se afla in contact
cu cel mai mare numar de germeni; importante cercetari bacteriologice au avut ca obiect
demonstrarea trecerii acestor germeni prin peretele intestinal, fie ca este vorba de microbi patogeni
sau nu. Exista intr-adevar in intestinul gros o flora de fermentatie favorabila si o flora de putrefactie.
Intr-un intestin sanatos, supus unor conditii normale de functionare, aceste doua grupe de germeni se
echilibreaza. Cand, pentru cauze foarte diverse, flora de putrefactie predomina, asistam la roirea in
circulatie a acestor germeni insotiti de produse toxice. De altfel, in viata de toate zilele, sub influenta
conditiilor meteorologice, dietetice, a oboselii, se intampla frecvent, in afara de orice sindrom
patologic definit, ca roirea germenilor intestinali sa se produca, micsorand treptat rezistenta
organismului. Bacteriile gasite in tesutul tumoral sunt, in majoritatea cazurilor, dintre cele mai
banale. Uneori exista, totusi, germeni putin cunoscuti in patologia umana. Dar acestia sunt oaspetii
obisnuiti sau accidentali ai intestinului. Unii au fost cultivati pornind de la scaunele si de la
tumoarea aceluiasi bolnav. Astfel, sub influenta unei carente in vitamina F, peretele intestinal ajunge
anormal de permeabil. El lasa sa treaca zilnic microorganisme cu slaba putere patogena, dar
inarmate cu toxine, intr-un loc predispus al corpului, gratie unui factor permeabilizant suplimentar,
hormonal in cazul unui cancer al sanului, cancerigen in cazul cancerului fumatorului etc., se produce
o sensibilizare. O tumoare se formeaza. Daca rationamentul este just, ar trebui sa fie posibila
inversarea acestui fenomen. Pentru a o face, ar trebui deci sa suprimam migratia microbiana, sa
suprimam avitaminoza F, care o cauzeaza si sa normalizam functia antitoxica a ficatului.
In tratamentul cancerozelor pe care le-a preconizat, intervin mai ales: -o dezinfectie intestinala
periodica si mentinerea echilibrului florei intestinale, cea mai buna prevenire a starilor de
autointoxicare; -o vitaminoterapie reala, cu un aport abundent de vitamina F (doua linguri de supa
pe zi cu ulei de floarea-soarelui, de susan...); -eventual, abtinerea de la mancare, care suprima
infectia permanenta de origine intestinala si favorizeaza refacerea.
Pentru dr. C. Kousmine, ca si pentru un anumit numar de autori, daca "tratamentele de distrugere
tumorala, oricare ar fi ele, dau rezultate de o mediocritate disperanta, este pentru ca nu se tine seama
de faptul ca tesutul tumoral este un tesut de aparare antimicrobiana. Necesitatea pe care o simte
organismul de a construi un astfel de tesut ar rezulta dintr-o stare de carenta in vitamina F si a
covitaminelor E si B17 ca si intr-o prabusire a puterii antitoxice a ficatului si a pancreasului. Un
tratament medical intern tinzand la suprimarea acestor deficiente apare, deci, neaparat necesar, ca o
completare a metodelor distructive clasice, daca vrem sa progresam in terapeutica antitumorala.
Atitudinea aceasta, sub modalitati diverse a permis un numar deloc neglijabil de ameliorari, ba chiar
de vindecari, supravietuiri de zece, cincisprezece sau chiar douazeci de ani (in timp ce, clasic inca,
se mai vorbeste de testul celor cinci ani; dar notiunea aceasta simplista este pe cale de a fi parasita).

Paragraful acesta n-ar fi cu totul complet, daca nu s-ar face caz de actiunea, in prezent cunoscuta, a
vitaminei F asupra sanatatii si a frumusetii tegumentelor. Este una dintre vitaminele cele mai
necesare pielii, careia ii favorizeaza prospetimea, stralucirea, catifelarea. In domeniul cosmeticii,
masca de argila pregatita acasa, cu ajutorul unui ulei pur (scurs din masline inainte de teasc), bogat
in acizi grasi nesaturati, este una dintre cele mai recomandabile prin proprietatile sale antitoxice si
tonifiante tisulare.
Vitamina K - antihemoragica

Exista o vitamina K in vegetalele verzi (izolata in 1939 de Karer din lucerna) si o vitamina K
obtinuta din faini de peste putrefiate. Contrar celorlalte vitamine, vitamina K este sintetizata de catre
flora intestinala normala. Astfel, carenta ei poate sa tina fie de un insuficient aport alimentar, fie de o
deficienta de sinteza: exista si cazul unei proaste utilizari, cand functia biliara este diminuata si cea
intestinala perturbata.
Vitamina K este transformata in ficat in protrombina. Hipovitaminoza K favorizeaza hemoragiile
(spontane sau dupa traumatisme minore).

Prescriptiile ei principale sunt:

-hemoragiile de orice fel, ale adultului, copilului si sugarului;
-tulburarile hepatice diverse (icter, hepatite...) si cele colitice;
-degeraturile, urticariile;
-tratamentele antibiotice care distrug flora microbiana intestinala utila pentru sinteza
vitaminei K.

Vitamina aceasta se intalneste in numeroase legume verzi: mazare, cartof, rosie, varza, spanac... si,
pe langa lucerna, in urzica, frunza de castan, in anumite fructe, in ficatul animalelor.
Vitaminele (aminele vietii) reprezinta o clasa de substante organice complexe, cu structuri chimice
foarte variate, indispensabile organismului uman si care indeplinesc un rol esential in functionarea
normala a acestuia. Vitaminele nu au valoare energetica, dar prezinta rol regulator in toate functiile
organismului nostru; ele sunt substante indispensabile pentru viata deoarece in lipsa lor sistemul
nervos, sistemul imunitar, procesele metabolice nu pot functiona corect.
Rolurile vitaminelor in organism:
sunt componente esentiale pentru evolutia normala a proceselor metabolice;exercita actiuni de
reglare a functiilor celulare si intervin in utilizarea energiei;sunt indispensabile cresterii normale si
manifestarii proceselor vitale ale organismului;unele vitamine actioneaza in calitate de coenzime,
asigurand efectul catalitic al enzimelor, moduland astfel activitatea acestora.
Vitaminele sunt substante necesare organismului in cantitati foarte mici, pe care acesta nu le poate
sintetiza pe masura necesitatilor sale si din aceasta cauza trebuie sa le primeasca din mediul ambiant
prin alimentatie. Vitaminele sunt necesare pentru un proces normal de crestere, digestie, indeplinirea
functiilor cerebrale si sporirea rezistentei la infectii. Astfel, in circuitul sanguin trebuie sa existe in
permanenta o cantitate optima de vitamine.
Sursa principala de vitamine o reprezinta plantele si produsele acestora. O alta sursa de vitamine o

constituie flora bacteriana localizata la nivelul intestinului gros care sintetizeaza anumite vitamine
(de exemplu vitamina K - vitamina antihemoragica) pe care le furnizeaza organismului. Unele
vitamine sunt produse de organism:vitamina PP- antipelagra poate fi sintetizata din triptofan, iar
vitamina D se poate forma la nivelul pielii sub actiunea razelor ultraviolete. Vitaminele pot fi active
ca atare sau se pot gasi sub forma de pro-vitamine, precursori inactivi care in organismul uman
devin activi: spre exemplu carotenoidele, din care face parte si beta-carotenul, sunt precursori ai
vitaminei A.
Lipsa vitaminelor din alimentatie provoaca tulburari grave ale organismului, numite boli de carenta:
Avitaminoza reprezinta lipsa totala a unei vitamine din organism. Este o afectiune grava, mai rar
intalnita, care poate determina chiar moartea organismului respectiv datorita tulburarilor metabolice
puternice.Hipovitaminoza reprezinta o lipsa partiala a vitaminelor. Este o afectiune des intalnita,
tulburarile metabolice sunt mai putin grave, iar starea carentiala se poate rezolva prin aport
vitaminic corect (prin alimentative corecta si bogata in surse de vitamine si prin administrarea
de suplimenti nutritivi care sa contina vitamine). Excesul de vitamine in alimentatie poate determina
aparitia de hipervitaminoze care se manifesta, de asemenea, prin aparitia unor dezechilibre in
desfasurarea proceselor metabolice.
De ce apar hipovitaminozele?
Aport insuficient: alimentatie dezechilibrata, distrugerea vitaminelor in procesul prelucrarii termice
a alimentelor.Tulburari de absorbtie: afectiuni hepatice, afectiuni biliare, afectiuni gastrointestinale (diaree, gastrita).Deprimarea florei intestinale datorita administrarii pe timp indelungat
a antibioticelor si chimioterapicelor cu spectru larg (sulfamide, tetracicline).Prezenta parazitilor
intestinali.Nevoi crescute ale organismului (sarcina, femei care alapteaza, boli infectioase,
hipertiroidism, alcoolici). Eliminari excesive: bolnavi sub dializa, alimentatia parenterala
(perfuzie).Actiunea antivitaminica a unor medicamente (aspirina in exces sau anticoagulantele
cumarinice.
Principalele boli prin deficit vitaminic, la om, sunt:
boala Beri-beri: hipovitaminoza B1 (a fost observata in Extremul Orient si se manifesta sub doua
forme: fie afecteaza nervii periferici producand nevrite, fie de termina tulburari cardiace, edeme ale
membrelor inferioare);scorbutul: carenta vitaminei C - rar intalnita. Se disting doua forme:
scorbutul infantil sau boala Barlow si scorbutul adultilor;pelagra: carenta de vitamina PP sau de
triptofan. Afecteaza in special femeile si se manifesta prin leziuni ale mucoaselor, eritem al fetei,
gatului, mainilor accentuat prin expunerea la lumina solara, prurit intens urmat de aparitia unor placi
rosii eczematiforme;rahitism: hipovitaminoza D manifestata la copii. Poate sa determine
hipocalcemie si hipofosfatemie;osteomalacia: hipovitaminoza D manifestata la
adult;keratomalacia sau keratita uscata sau xeroftalmia: carenta de vitamina A care se manifesta
prin uscarea corneei, afectarea glandelor lacrimale si a conjunctivitei; poate determina tulburari de
vedere.
Tratamentul acestor boli consta in administrarea de doze terapeutice mari de vitamine care sa
combata carentele.
Profilaxia hipovitaminozelor se realizeaza prin alimentatie bogata, echilibrata si eventual cu
suplimente vitaminice. Dozele recomandate pentru profilaxie si pentru tratamentul
hipovitaminozelor usoare sunt de 5-10 ori mai ridicate decat necesarul zilnic obisnuit.
In numarul urmator vom continua prezentarea celor mai importante informatii despre vitamine de
care sa tineti seama pentru cresterea si dezvoltarea armonioasa a organismului.
Farm. drd. DIANA GRIGORE

Vitamina C este un nutrient esenial vieii, solubil n ap, implicat n producia de

glucocorticosteroizi i de anumii neurotransmitori (substane care permit transmisia

influxului nervos), n metabolismul glucozei, al colagenului, al acidului folic i al anumitor
aminoacizi, n neutralizarea radicalilor liberi i a nitrozaminelor, n reacii imunologice,
care faciliteaz absorb# 858s187i 5;ia fierului la nivelul tubului digestiv.

Structura chimic a vitaminei C.

Savantul maghiar Szent Gyorgyi Albert a fost primul care a reusit sa extraga vitamina C din ardei si
pentru aceasta descoperire a primit premiul Nobel. In timp au aparut si alte produse cu vitamina C
obtinute din surse naturale (macese, lamai).
Vitamina C sau acidul ascorbic este una din cele mai cunoscute vitamine.Denumirea ei provine de la
proprietatea de a vindeca scorbutul,boala cea decimat populatia de-a lungul istoriei.

Proprietati
Vitamina C prezinta o importanta capitala pentru organism. Principalele ei proprietati sunt
urmatoarele:
o

intervine in fenomenele de oxidoreducere, fiind cel mai puternic antioxidant;

este antiinfectioasa, tonifianta, antitoxica;

participa la asimilarea de catre organism a fierului;

previne si vindeca scorbutul;

mareste rezistenta vaselor sanguine ;

contribuie la formarea globulelor rosii, a dintilor si oaselor;

o
o

are rol de reglare a nivelului glicemiei si al colesterolului, de distrugere a toxinelor

acumulate in organism;
intervine in buna functionare a tesuturilor, precum si a diferitelor organe;
participa la transformarile chimice ale proteinelor, lipidelor si glucidelor, la formarea
substantelor intercelulare ;
diminueaza perioadele de convalescenta;

o
o

este eficienta in reducerea ritmului de opacjfiere a cristalinului (indeosebi la persoanele

varstnice);
intarzie aparitia cataractei si-i reduce gravitatea cu cca 50%;
impiedica depunerea grasimilor la nivelul ficatului asigura functionarea normala a
celulei hepatice;

intervine in metabolismul carotenilor ;

protejeaza acidul folie ;

are actiune antialergica ;

ca laxativ natural;

scade incidenta aparitiei de cheaguri in vasele sanguine;

mareste gradul de absorbtie a fierului organic;

reduce efectele unui numar mare de alergeni;

asigura coeziunea celulelor proteice, marind astfel durata vietii.

Datorita acestor proprietati, vitamina C este indicata intr-un de afectiuni, cum ar fi: forme
incipiente de scorbut, boli infectioase acute si febrile, surmenaj fizic si intelectual, anemii,
anorexie, oboseala, neadaptarea organismului la frig, diferite alergii, arsuri, hemoragii
nazale si hemoragii vaginale, acnee, celulita, stres, carenta de calciu (fracturi, osteomielita,
paradontoze, carii dentare, tulburari de crestere), raceala si gripa, tulburari respiratorii,
artrita, diaree, hipcolesterolemie, hipertensiune arteriala si ateroscleroza, diferite tulburari
digestive, afectiuni vasculare, deficiente in buna functionare a glandelor sexuale, angine,
sinuzite, gingi-vite, diferite toxicoze, diabet, astenii, insuficienta cardiaca, reumatism
cardiovascular, pneumonii si pleurezii, tuberculoza pulmonara, astm bronsic, dificultati in
mentinerea sarcinii si asigurarea alaptarii, in cicatrizarea ranilor si tratarea contuziilor
uscate, inflamatii ale cailor biliare, hepatice si ciroze hepatice etc. In plus, s-a aratat ca
aceasta vitamina este si antiaterosclerogena.

Necesarul de vitamina C
pentru un adult sanatos este de 73 mg/zi. La femeile aflate in perioada de graviditate,
acesta este de cea 100 mg/zi, iar la cele care alapteaza - de 50 mg/zi. Necesarul de vitamina
C al copiilor este de 1,5-2 mg/kilogram-corp/zi, in functie de varsta. Sunt si autori care
recomanda doze de vitamina C mai mici. Aportul de vitamina C trebuie marit pentru
muncitorii care lucreaza in mediu cu plumb, benzen sau lacuri, precum si in cazul
sportivilor, in perioadele de antrenament (pana la 200 mg/zi). De asemenea, necesarul este
mai mare in unele cazuri patologice cu metabolismul crescut, apoi in bolile infectioase,
tuberculoza, ulcer gastric si ulcer duodenal, precum si la varstnici si la fumatori (fiecare
tigara fumata distruge intre 25 si 100 mg) etc. Vitamina C este consumata mult mai repede
in conditii de stres. Actiunea antiaterosclerotica, anticolesterolica a vitaminei C, precum si
procesul de activare a circulatiei sanguine capilare datorat acesteia sunt favorizate prin

asocierea ei cu vitaminele B3 si P.
Surplusul de vitamina C se elimina rapid din organism.
Hipovitaminoza C se evidentiaza prin urmatoarele simptome : oboseala, sangerari ale pielii
si a mucoaselor, umflarea dureroasa a incheieturilor, incetinirea cresterii, tulburari in
activitatea sistemului nervos si a celui muscular, diminuarea rezistentei organismului la
infectii, fragilizarea capilara si aparitia hemoragiilor gingivale, respiratie greoaie, dureri ale
oaselor, tahicardie, paradontoza, hipotensiune arteriala, acumularea de colesterol in
organism (hipercolesterolemie), instalarea asteniei de primavara etc. In cazul
hipovitaminozelor C severe, apare si afectiunea cunoscuta sub denumirea de scorbut
("boala marinarilor"). Profilaxia hipovitaminozei C se poate realiza usor, prin asigurarea
unui aport zilnic corespunzator, deoarece aceeasi vitamina nu se acumuleaza in organism,
excesul fiind eliminat in permanenta pe cale renala.

Caren
Carena n vitamina C, rar n rile n curs de dezvoltare i excepional n rile
industrializate. Este responsabil de apariia scorbutului, o form de avitaminoz. Cauzat
de un aport alimentar insuficient, unei malabsorbii digestive, unei creteri a necesitilor
sau unei eliminri excesive, carena apare de cele mai multe ori la subiecii vrstnici,
alcoolici, suferind de malabsorbie cronic sau supui unei hrniri prin perfuzii
nesuplimentate n vitamina C. Ea se traduce prin oboseal i anemie, dureri
osteoarticulare, edeme, gingivit i pierderea dinilor, hemoragii, imunitate sczut. Era o
afeciune foarte des ntlnit la marinarii care plecau n voiaje lungi sau pe perioada iernii,
din cauz c fructele i legumele nu puteau fi pstrate proaspete pentru foarte mult timp.
Strile de subcaren (stadiul care precede carena) ar fi mult mai numeroase, iar
actualmente se pune ntrebarea referitoare la eventualele relaii ntre un defect de aport n
vitamina C i diverse boli (cancer, boli cardiovasculare, cataract etc.).

Efecte negative cunoscute

Vitamina C este recunoscut ca fiind una dintre cele mai puin toxice substane din
medicin.

O prim grij o reprezint persoanele cu tulburri de metabolism al fierului, incluznd

hematocromatoza. Vitamina C crete absorbia de fier. Dac bolnavii de hiperabsorbie de
fier inger doze de vitamina C de ordinul gramelor, aceasta poate nruti tulburarea lor,
din cauza absorbiei mrite.

Vitamina C cauzeaz diaree dac este ingerat n cantiti mai mari dect limita, care
depinde de la individ la individ. Cathcart [2] a numit aceast limit Limita de Toleran
Bowel i a observat c este mai mare la persoanele care sunt suferinzi dect la cele
sntoase. Variaz de la 5 grame pe zi la persoanele sntoase pn la 300 grame pe zi la cei
care sufer de boli grave, precum SIDA i cancer. Diareea nceteaz imediat ce doza este
redus, fr a provoca vreun alt efect negativ.

Niveluri insuficiente de enzima, o tulburare genetic, poate predispune unii indivizi la anemie
hemolitic dup ingerarea unor substane oxidante prezente n alimentaie sau medicamente.

Strucura chimica
Acidul ascorbic este y-lactona acidului 2,3-ediol-l-gluconic si are in solutie puternice proprietati
oxidoreducatoare .Prin oxidare trece in acid dehidroascorbic,care la randul sau participa usor la
reactie de reducere trecand reversibil in acid ascorbic.

Acidul ascorbic este un acid organic cu

Formul

proprieti antioxidante. Apare sub forma unei chimic

pudre sau unor cristale albe spre galben
deschis. Este solubil n ap. Enantiomerul L al
acidului ascorbic este cunoscut sub numele
Mas molar
comun de vitamina C.

C6H8O6

Chimie

190 - 192 C
(descompunere)

Punct de topire

176,12 g/mol

1.Aciditate
Cei doi hidroxili (-OH) din partea de jos, de la
legtura dubl sunt enoli. Un enol pierde o pereche de electroni, devenind o grupare oxoniu
(=OH+), prin crearea unei legturi duble cu atomul de carbon. Simultan, legtura dubl
carbon-carbon (dintre enoli) i transfer electronii pentru a forma o legtur dubl cu
urmtorul carbon. Pentru a face loc, electronii legturii duble a grupei carbonil sunt primii
de oxigenul carbonilului, pentru a forma un enolat. Oxoniul se deprotoneaz prompt
pentru a produce un carbonil, iar aceast pierdere de protoni d acidului ascorbic
caracterul su acid. ntreaga reacie este deprotonarea enolului pentru a forma un enolat,
unde sarcina negativ a enolatului rezultat este delocalizat de sistemul carbonil (C=O) i
de dubla legtur (C=C). Aceast delocalizare face ionul mult mai stabil i mai puin
probabil s i reprimeasc protonul.

2.Tautomerie

Acidul ascorbic se convertete foarte repede n doi tautomeri instabili ai dicetonei prin
transfer de protoni, dei este mai stabil sub form de enol. Protonul enolului este pierdut i
rectigat de electronii dublei legturi, producnd o diceton. Aceasta este o recie de enol.
Exist dou forme posibile: 1,2-diceton i 1,3-diceton.

3.Determinare
Concentraia unei soluii de acid ascorbic poate fi determinat prin mai multe metode, cele
mai comune implicnd titrarea cu un agent oxidant.
Metode titrative

a)DCPIP
Un agent oxidant des folosit este colorantul 2,6-diclorofenol-indofenol, sau, pe scurt,
DCPIP. Colorantul albastru este introdus n soluia de acid ascorbic pn cnd o culoare roz
pal apare timp de 15 secunde.
b)Iod
O alt metod implic folosirea iodului i un indicator de amidon. Iodul reacioneaz cu
acidul ascorbic, iar cnd tot acidul ascorbic este consumat, iodul, aflat n exces,
reacioneaz cu amidonul, formnd un complex de culoare albastr. Aceasta indic sfritul
reaciei de titrare.
c)iodat si ioni ai ionului
Metoda de mai sus care implic iodul necesit crearea i standardizarea soluiei de iod. O
alt cale o reprezint generarea iodului n prezena acidului ascorbic prin reacia ionilor
iodat i iodin n soluie acid.
d)N-Bromusuccinimida
Un agent de oxidare mai puin ntlnit este N-bromosuccinimida, (NBS). n aceast titrare,
NBS oxideaz acidul ascorbic (n prezen de iodur de potasiu i amidon). Cnd NBS este
n exces (de exemplu, reacia este complet), acesta elibereaz iodul din iodura de potasiu,
care formeaz cu amidonul un complex de culoare albastr, indicnd sfritul titrrii.

Utilizri
Acidul ascorbic este oxidat foarte uor i de aceea este folosit ca reductor n soluiile de
developare fotografic i drept conservant.
Expunerea la oxigen, metale, lumin i cldur distrug acidul ascorbic, deci trebuie pstrat
la ntuneric i rcoare, ntr-un recipient non-metalic.
Forma oxidat a acidului ascorbic se numete acid dehidroascorbic.

Acidul ascorbic i srurile sale de sodiu, potasiu i calciu sunt des folosii ca aditivi
alimentari antioxidani. Aceti compui sunt solubili n ap i, deci, nu pot proteja
grsimile de oxidare: pentru acestea, esterii liposolubili ai acidului ascobic cu caten lung
de acizi grai (ascorbil palmitat sau ascorbil stearate) pot fi folosii drepti antioxidani.
Numele aditivilor alimentari europeni relevani sunt: E300 acid ascorbic, E301 ascorbat de
sodiu, E302 ascorbat de calciu, E303 ascorbat de potasiu, E304 esteri ai acidului ascorbic
cu acizi grai ascorbil palmitat,ascorbil stearat.

Rolul
Are o importanta capitala pentru organism, intervenind in procesele de oxido-reducere. Are
rol anti-infectios, tonifiant, participa la detoxifierea organismului si la folosirea rezervelor
de fier, protejeaza vitaminele A si E, economiseste vitaminele din complexul B.
Acidul dehidroascorbic participa la diferite procese metabolice datarita capacitatii sale de a
forma un sistem oxidoreducator reversibil.Acidul ascorbic se comporta in unele sisteme
enzimatice ca un transportor de hidrogen intervenind in reactii catalizate de
oxireducere(dehidrogenre,catalaze,peroxidoze,citocromodoze etc.).In respiratia celulara
acidul ascorbic reactioneaza cu oxigenul reducandu-l la apa sau apa oxigenata.Intervine in
metabolizrea normala a unor aminoacizi(ca tiroza),in reactii de hidroxilare a unor
aminoacizi,compusi aromatici si acizi grasi,intervine in formarea in organism aunor
compusi cetonici ca hormoni 17-cetosteroizi.

Mecanismul antioxidant
Ascorbatul se compor ca un antioxidant prin disponibilitatea sa de a se oxida n condiii
energetice favoranile. Oxidanii precum redicalul hidroxil (format din peroxid de
hidrogen), conin un orbital monoelectronic i de aceea sunt foarte reactivi i duntori
oamenilor i plantelor la nivel molecular. Acest lucru are loc datorit interaciei lor cu acizii
nucleici, proteinele i lipidele. Speciile de oxigen reactiv pot 'extrage' un atom hidrogen din
ascorbat, care devine astfel monodehidroascorbat, dar imediat ctig un alt electron
pentru a redeveni dehidroascorbat. Speciile de oxigen reactiv sunt reduse la ap, n timp ce
formele de ascorbat oxidat sunt relativ stabile i nereactive, necauznd nici un ru celulei.

Formarea sa depinde de prezenta unui complex enzimatic ce contine peroxidaza si

ascorbic-oxidaza, de prezenta citocromilor cat si a glicozei.
Este sintetizata de toate plantele, de unele microorganisme si de ajoritatea animalelor, cu
exceptia omului, primatelor si cobaiului, care sunt tributare aportului exogen.
In sange, durata de viata a vitaminei C este de aproximativ 16 zile, la animalele care o
sintetizeaza.
Excesul este eliminat pe cale renala. In urma unui test de incarcare cu vitamina C, la adulti
s-a constatat ca o parte din vitamina C este degradata la acid oxalic, acid dicetogluonic, acid
treonic si mici cantitati de CO2, eliminat prin plamani. Principalele reactii la care participa
vitamina C sunt: hidroxilarea prolinei si lizinei pentru sinteza colagenului, hidroxilarea
fenilalaninei, sinteza catecolaminelor, hidroxilarea sterolilor, desaturarea acizilor grasi,
absorbtia fierului, metabolizarea xenobioticelor etc.

Resurse
1.Plante
Fructele citrice (lmie verde, lmie, portocal, grepfrut), tomatele i cartofii sunt surse
comune i foarte bune de vitamina C. Alte alimente care sunt bune surse de vitamina C
includ papaya, broccoli, varz de Bruxelles, coacze, cpuni, conopid, spanac, pepene
galben i kiwi. De asemenea, merioarele i ardeii iui sunt surse bogate n vitamina C.
Cantitatea de vitamina C din alimente provenite din plante depind de:

varietatea exact a plantei,

condiiile solului

climatul n care s-a dezvoltat,

perioada de timp dintre recoltare i consumare,

condiiile de pstrare,

metoda de preparare. Gtitul n general, se presupune, distruge vitamina C

Urmtorul tabel arat abundena relativ a vitaminei C n plante crude. Cantitatea este
exprimat n mg la 100 grame de fruct sau legum:

Surs

Cantitate

Surs

Cantitate

Portocal

50

Prun

10

Lmie

40

Pepene rou

10

Pepene galben

40

Banan

Conopid

40

Morcov

Grepfrut

30

Avocado

Zmeur

30

Mr slbatic

Tangerin

30

Piersic

Mandarin

30

Mr

Fructul pasiunii

30

Mur

Spanac

30

Sfecl

Varz verde crud

30

Par

Lmie verde

20

Salat

Mango

20

Castravete

Pepene Honeydew

20

Vnt

2.Animale

Majoritatea speciilor de animale i plante i sintetizeaz singure vitamina C. Prin urmare,

nu este o vitamin pentru ele. Sinteza este obinut printr-o secven de pai, bazai pe
enzime, care convertesc glucoza n acid ascorbic. Acest lucru are loc fie n rinichi, la reptile
i pasri, sau n ficat, la mamifere i psri ciripitoare.Ultima enzim din proces, lgulonolacton oxidaz, nu poate fi fabricat de organismele umane deoarece gena care
aparine enzimei nu funcioneaz. Pierderea unei enzime care este important pentru
producerea acidului ascorbic a avut loc frecvent pe scara evoluiei i a afectat majoritatea
petilor, multe psri, unii lilieci, porcuorii de Guineea i majoritatea primatelor,
incluznd oamenii. Mutaiile nu sunt nc letale, deoarce acidul ascorbic se regsete din
abunden n sursele alimentare (se poate spune c multe dintre aceste specii se hrnesc,
sau se hrneau, n principal cu fructe).

Urmtorul tabel arat abundena relativ a vitaminei C n diferite alimente de origine

animal, cantitatea fiind exprimat n mg la 100 grame de aliment:

Aliment

Cantitate

Aliment

Cantitate

Ficat de viel (crud)

36

Limb de miel (nbuit)

Ficat de vit (crud)

31

Lapte uman (proaspt)

Scoici (crude)

30

Lapte de capr (proaspt)

Cod roe (prjit)

26

Lapte de vac (proaspt)

Ficat de porc (crud)

23

Friptur de vit (fript)

Creier de miel (fiert)

17

Ou de gin (crud)

Ficat de pasre (prjit)

13

Bacon de porc (prjit)

Ficat de miel (prjit)

12

Cotlet de viel/vit (prjit)

Inim de miel (fript)

11

Pulp de pui (fript)

3.Sinteza chimica artificiala

Vitamina C este produs din glucoz prin dou metode principale. Procesul Reichstein,
dezvoltat n anii 1930, folosete o singur pre-fermentare, urmat de o cale pur chimic.
Procesul de fermentaie modern n doi pai este originar din China, dezvoltat n anii 1960,
i folosete fermentaia adiional pentru a nlocui parial paii chimici urmtori. Ambele
procese transform n vitamina C aproximativ 60% din glucoza introdus.

Relaia fruct-aliment-medicament

La majoritatea speciilor de fructe, grania dintre aliment i medicament este mai greu
de
fixat.
Unele fructe de pdure(scorue, porumbe, pducel, ctin alb)nu snt, practic,
folosite pentru consum n stare proaspt. Ele au, n principal, utilizri terapeutice i,
ca
atare,
extractele
lor
snt
considerate
medicamente.
Merele(att de binevenite, mai ales, n afeciuni cardiovasculare sau ale tubului
digestiv), perele, prunele, etc., nu se consider medicamente, ci alimente.
Unele specii
fructelor de
merioarelor
merioarele

de fructe cu aciune terapeutic marcant i specific, cum este cazul

pducel, de mce i de porumbar n afeciuni cardiovasculare sau al
n lizarea urailor. Socul are aciune puternic sudorific. Afinele i
snt bactericide, datorit acidului benzoic pe care-l conin.

Toate fructele, fr excepie, au aciune polivitaminic(conin mai multe vitamine, din

care unele i poteneaz reciproc aciunea). De aceea, ele se recomand n
tratamentul avitominozelor i hipovitaminozelor, precum i n diverse boli.
n nervozitatea excesiv snt indicate fructe proaspete: caise, ciree, viine, mere,
piersici,
fragi,
gutui,
cpuni
i
dude.
Datorit faptului c unele alimente principale(pinea, carnea, cartofii) au efect
decalcifiant, este necesar, ca mpreun cu acestea, s se consume fructe i legume,
care
compenseaz
ideal
nevoia
de
calciu
a
organismului.
Excesul de zahr are urmri negative asupra sntii, aa cum s-a mai artat. De
aceea, specialitii n nutriie recomand cu insisten ca cel puin n anotimpurile de
var i toamn, produsele zaharoase s fie nlocuite total sau parial cu fructe. Fructoza
din fructe se metabolizeaz mult mai lent n organism dect zahrul industrial i nu
predispune
la
ngrare.
n colitele cronice, tranzitul intestinal ntre pusee de diaree i faze de constipaie, mai
ales la persoanele care au exclus din hran fructele i legumele. Meninerea unui

tranzit intestinal normal se poate realiza prin consumarea de sucuri de fructe i

legume, fructe coapte n cuptor, etc. evitnd astfel folosirea laxativelor.
Datorit faptului c fructele i legumele au att valene nutritive, ct i terapeutice, ele
nu pot fi nlocuite cu alte alimente, mai ales n ce privete complexul vitaminic,
coninutul n substane minerale, acizi organici, etc. n plus, n unele afeciuni, fructele
pot nlocui unele, medicamente de sintez. Pentru a se preveni i diminua aa numita
boala medicamentoas, va trebui s se fac apel, n msur tot mai mare, la
farmacia naturii. n ierarhia cauzelor mortalitii, boala medicamentoas (produs
de folosirea abuziv i fr suficient discernmnt a medicamentelor de sintez) ocup
locul al IV-lea, dup bolile cardiovasculare, cancer i accidentele rutiere.
Fructele

pot

nlocui,

totodat,

unele

produse

cosmetice.

Unele fructe, ndeosebi merele, constituie un mijloc igienic i deosebit de practic de

ntreinere a dinilor i cavitii bucale, contribuind substanial la meninerea unei
danturi frumoase i sntoase.

Surs: "Fructele n alimentaie, bioterapie i cosmetic", Bucuresti 1992, Mihescu Grigore

Publicat de Lilia Bljinschi la 14:22 0 comentarii
Etichete: Buctrie, Fructe, Medicin
SHARE:
n caz de urgen

n caz de urgen, trebuie s ai la ndemn un minimum de elemente:

Aspirin: - paracetamol, antinevralgic, ibuprofen pentru dureri de cap i pentru
febr.
Algocalminul - e bun pentru dureri intense.
Fasconalul - n caz de migrene.
Papaverin - lizadon, No-spa-te - scap de colici (renale, biliare, intestinale, n
dismenoree).
Imodium - te salveaz n diaree aprut brusc.
Pansamente sterile, leucoplast, ap oxigenat - n caz de rni uoare.
Dicarbocalm pansament gastric
Emetiral un antiemetic, pentru grea.
Crbune medicinal pentru balonri.
Claritin antialergic, un spun antimicrobian.

Publicat de Lilia Bljinschi la 14:16 0 comentarii

Etichete: Medicin
SHARE:
Cartofii

Cartofii fieri cu coaj i pstreaz 75% din vitamine. Cartofii curai i fieri ntregi
60% - 70%. Iar cei tiai doar 35-40%.
Cartofii curai nu se in mai mult de 2 ore n ap, dar numaidect ntregi.
Pentru ca mnele s nu se nnegreasc de la coaja cartofului se terg cu puin oet. Sau
toarn puin oet n apa care clteti cartofii.
Dac i s-au murdrit mnele de la cartofi sau alte legume, se terg cu coaja de lmi.

Surs: "Fructele n alimentaie, bioterapie i cosmetic", Bucuresti 1992, Mihescu Grigore

Publicat de Dumitru Cantea la 10:28 0 comentarii
Etichete: Buctrie
SHARE:

Cidrul (vinul) de fructe

Se obine, de regul, prin fermentarea mustului de mere, dar poate fi preparat i din
alte fructe (coacze, ciree, viine, din amestec de suc de mere i de pere, etc.). Perele
singure se folosesc mai rar pentru cidru, i numai n cazul unor soiuri bogate n acizi i
tanin, componente care contribuie la precipitarea substanelor pectice i la limpezirea
mustului. Cidrul care se consum imediat poate avea 3,5-5% alcool, ns cel destinat
pstrrii trebuie s conin 6-7% alcool i 0,8% aciditate. ntruct din zahr, prin
fermentare, rezult 46% alcool, mustul pentru un cidru de bun calitate trebuie s
conin 12-14% zaharuri. Cidrul dulce se obine prin fermentarea lent a mustului i
tierea lui nainte de transformarea total a zahrului n alcool; se pstreaz greu.
Cidrul sec se obine prin fermentarea rapid i complet a mustului. Se pstreaz n
damigene sau n butoaie, n pivnie uscate, la temperatura de 8-100C.
Cidrul de mere. Se obine prin fermentarea mustului proaspt de mere, cu sau fr
adaos de zahr, ap i alte substane. El se poate pregti din mere de var, mere de
toamn sau mere de iarn, ultimele fiind cele mai bune, deoarece snt mai bogate n
zaharuri. Merele de var i cele de toamn se pot zdrobi i presa imediat dup
recoltare, iar cele de iarn numai dup 4-6 sptmni de pstrare, cnd devin mai moi
i mai dulci. Pentru a obine un cidru de bun calitate i cu durat lung de pstrare,
merele trebuie s fie sntoase(fr viermi) i splate n prealabil cu mult ap. Ele se
zdrobesc ct mai repede, pentru a evita contactul ndelungat cu aerul, care conduce la
brunificarea materiei prime i la pierderea aromelor. Merele zdrobite se in n czi 6-12
ore, pentru macerare, dup care se preseaz cu teascul. La prima presare, din 100 kg
fructe zdrobite se obin 65-80 litri suc. Se adaug 20-25% ap potabil i dup 24 ore
se preseaz din nou, rezultnd circa 40 l suc din 100 kg tescovin, ceea ce corespunde
cu 25 l must curat. Fermentarea ncepe la 15-180C i dureaz 4-8 sptmni. Cnd se
formeaz spum mai mult, cidrul se limpezete mai bine, pe cale natural. Dup ce
degajare bioxidului de carbon se reduce, iar cidrul devine limpede, se trage n alt butoi,
perfect curat, lsnd puin gol, deoarece cidrul continu fermentarea; pe vran se
aeaz un dispozitiv ce permite numai ieirea bioxidului de carbon. Dup ncheierea
fermentrii, cidrul se trece n alt butoi, care se umple pn la vran i se astup bine.
Cidrul de coacze. Se poate obine din coacze negre, roii i albe. Prepararea se
face astfel: se separ bobiele de pe ciorchinii splai, apoi se zdrobesc i se pun n
ciubere(vase) de lemn, unde se las cel puin 48 ore, pentru ca culoarea din pieli s
treac n suc. Dup aceea se face storsul cu ajutorul unei prese(teasc). Rezult un suc
bine colorat. Se pregtete apoi soluia de ap cu zahr. La un litru suc de coacze

trebuie s revin 2 l de ap i 700-1000 g zahr. Amestecul se las la fermentare 5-6

sptmni, de regul n damigene de 50 l, la o t0 de 18-200C. Damigenele nu se
umplu complet, lsndu-se un gol de circa 10% din capacitate. La gura damigenelor se
pune un dop de plut perforat, n care se introduce un furtun, al crui capt liber se
pune ntr-un vas cu ap. Dup 5-6 sptmni, vinul se trage de pe drojdie i se trece n
alte
damigene
sau
n
sticle
i
se
pstreaz
ntr-un
loc
rcoros.
Cidrul
de
viine.
Se
prepar
ca
cel
de
coacze.
Cidrul de zmeur. Se obine astfel: fructele se zdrobesc, apoi se las circa 48 ore n
vase de lemn, de sticl sau de plastic, timp n care substanele colorante trec n suc.
Separarea sucului de pulp se face prin stoarcerea cu tifon sau cu presa de mn. Se
prepar separat soluia de zahr. La un litru de suc de zmeur i 2 l de ap trebuie s
revin 700-800 g zahr, n care cidrul sec, i 1,100 kg pentru cidrul dulce. Fermentarea
se
face
n
damigene,
la
t0
obinuit
a
camerei(18-200C).
Cidrul
de
cpuni.
Se
prepar
ca
cel
de
zmeur.
Cidrul (vinul) de smochine. Se poate prepara dup urmtoarea reet: 1 kg
smochine, 3 kg zahr, 0,5 kg lmi, drojdie(o bucic de mrimea unei alune) i 10 l
ap. Smochinele se taie mrunt sau se trec prin maina de tocat, lmile se storc sau
se taie n feliue(coaja se nltur deoarece imprim gust amar). Drojdia se desface cu
ap cldu. Fructele tiate, zahrul, drojdia i apa se amestec pn la omogenizare,
apoi se toarn ntr-un borcan mare (12-15 l), se acoper cu un tifon i se aeaz ntr-un
loc cu t0 ct mai constant(circa 200C). n primele 10 zile, coninutul borcanului se
amestec zilnic, cu o lingur de lemn curat, cu coada lung, de preferin nou, sau
cu un fcle. Se las apoi la fermentat 4-6 sptmni. ncepnd cu sptmna a patra
se degust, pentru a stabili momentul cnd produsul este suficient vinificat. Dup
ncheierea vinificrii, borcanul se ine o zi la loc rcoros, apoi se trage la sticle, avnd
grij ca furtunul s nu ajung n depozitul de pe fundul vasului. Sticlele se astup cu
dopuri de plut noi, oprite n ap clocotit, ca s se nmoaie.

Surs: "Fructele n alimentaie, bioterapie i cosmetic", Bucuresti 1992, Mihescu Grigore

Publicat de Dumitru Cantea la 10:23 0 comentarii
Etichete: Buctrie
SHARE:

duminic, 16 septembrie 2007

Siropurile

Snt buturi nealcoolice obinute din suc natural de fructe i zahr. n funcie de felul
fructelor, ele se pot prepara prin 3 procedee: fierbere, pasteurizare i macerate.
Prepararea
siropurilor
prin
fierbere.
Sucul de fructe, strecurat prin tifon, se pune ntr-un vas din inox sau emailat, mpreun
cu o cantitate egal de zahr. Se aeaz apoi vasul pe foc domol i se amestec
continuu, cu o palet(lingur) din lemn, pn se topete tot zahrul. Se continu
fierberea 20-40 de min., pn se leag siropul, nlturndu-se spuma, pe msur ce se
formeaz. Siropul este legat atunci cnd ncepe s se prelungeasc peste termenul
indicat, deoarece se pierde din aroma fructelor, iar siropul se nchide la culoare. Pentru
ca siropul s-i menin culoarea i s nu se zhreasc, i se adaug 2-3 linguri de
zeam de lmie la un litru, se amestec bine, apoi se ia vasul de pe foc. Fierbinte
fiind, siropul se toarn n sticle curate, uscate i calde. Sticlele se leag cu celofan
muiat n albu de ou, se acoper cu o pnz, s se rceasc timp de 10-15 ore apoi se
pun n cmar. Siropul astfel poate fi pstrat 2 ani. Fiind aproape saturat cu zahr,
siropul are densitatea mare (1 l de sirop cntrete 1,375 kg). Prin fierbere, se pot
prepara siropuri din caise, ciree, piersici, prune, mere, pere, fragi, cpuni, viine,
mcee,
struguri.
Prepararea
siropurilor
prin
pasteurizare.
Sucul de fructe se pune ntr-un vas din inox sau emailat, se amestec cu zahrul, n
raport de 1:1, se las circa 10 min., pn se topete complet zahrul, apoi se toarn n
sticle curate i uscate, care se nchid ermetic i se aeaz ntr-o oal pe fundul creia a
fost pus o crp. Se adaug ap rece, astfel ca sticlele s fie cufundate pe circa . Se
pune vasul pe foc domol i se las la fiert 50-60 de min. Dup aceea se ia vasul de pe
foc, se acoper cu o pnz groas, mpturit i se las 10-12 ore s se rceasc.
Pasteurizarea este indicat la afine, agrie, coacze, cpune, ctin alb, corcodue,
coarne, gutui, porumbe, coacze, mure, zmeur, lmi, portocale, grapefruit.
Prepararea
siropurilor
prin
macerare.
Acest procedeu se folosete, n general, la obinerea de siropuri din fructe de pdure:
mcee, porumbe, coarne, afine, ctin alb, mure, zmeur. Dup ce se spal ct mai
bine, fructele se las s se scurg, apoi li se scot smburii, se pun n borcane n
amestec cu zahr (1 kg fructe i 2 kg zahr). Borcanele se leag cu celofan i se las la

macerat circa 30 de zile, agitndu-se coninutul lor de 2-3 ori pe sptmn. Cnd
zahrul s-a dizolvat complet, siropul se strecoar prin tifon i se toarn n sticle de
culoare nchis, care se astup ermetic. Siropul preparat prin acest procedeu poate fi
pstrat
12-14
luni.
Siropurile se folosesc pentru obinerea de buturi rcoritoare, n amestec cu ap
mineral,
sifon
sau
cu
ap
potabil
plus
zeam
de
lmie.
Se pot pregti siropuri din petale de Trandafir de dulcea, din flori de Soc, precum i
din coji de portocale sau de lmi rase prin rztoare cu orificii mici(se rade numai
statul
colorat
de
la
suprafaa
cojii).
Avnd o cantitate mare de zahr, siropul nu fermenteaz.

Surs: "Fructele n alimentaie, bioterapie i cosmetic", Bucuresti 1992, Mihescu Grigore

Publicat de Dumitru Cantea la 10:37 0 comentarii
Etichete: Buctrie
SHARE:
Definire unor termeni tehnici folosii n bioterapie
Baie,
cufundarea
corpului
n
ap,
n
scop

igienic

sau

terapeutic.

Baie medicinal, form de administrare a principiilor active din plant, ce const n

adugarea n apa de baie a unui decoct sau unei infuzii, preparate dup o anumit
reet. Substanele active din infuzia sau decoctul adugat la apa de baie se resorb
prin piele. n funcie de principiile active pe care le conin, bile pot avea efecte
revulsive, vasodilatatoare periferice, antiinflamatoare, dezinfectante, cicatrizate, etc.
Bile pot fi generale (se introduce n baie tot corpul) sau locale (pentru ezut, picioare,
brae). ncperea n care se face baia trebuie s aib o temperatur de 21-230C i s
fie ferit de cureni reci. Temperatura apei din cad n care se face baia trebuie s fie
de 370C. Bile medicinale se fac, de regul, seara, nainte de culcare, pentru a evita o
schimbare brusc de t0, precum i o eventual transpiraie a corpului, prin care s-ar
elimina o parte din principiile active absorbite. La ieirea din baie se ateapt minimum
10 min., nainte de a se terge corpul cu prosop moale, prin tamponare uoar. Se
recomand ca dup baie, corpul s stea ntins cel puin o or. Dac n urma bii apar
mncrimi de piele, baia nu se mai repet, deoarece organismul poate prezenta
intoleran la unul din principiile active din plant folosit. Bile generale sunt indicate
n reumatism, iar cele locale n furunculoz, arsuri, artroza oldului, etc. Pentru bi
antireumatismale se folosesc decoctul din frunze de Nuc, fin de castane, infuzia din
flori,
frunze
sau
fructe
de
Soc.
Bioterapie (de la grec bios = via i therapeia = ngrijire), capitol al medicinii care se
ocup cu prevenirea i tratarea bolilor fr medicamente chimioterapice, ci prin diet

(consum

de

fructe,

sucuri

de

fructe,

ceaiuri

medicinale,

cataplasme,

etc.).

Ceai medicinal, extract apos obinut prin infuzare, decocie, macerare la rece sau la
cald, din flori, frunze, fructe, eventual i din alte organe ale plantelor (muguri, scoar,
tulpini, rizomi). Ceaiul medicinal poate fi preparat dintr-o singur plant (ceai de
mueel, ceai din cozi de ciree) sau dintr-un amestec de mai multe plante medicinale,
alese dup anumite criterii i n anumite proporii, pentru a obine efectul terapeutic
scontat. Fiecare ceai medicinal are reeta sa. Dup preparare, ceaiul medicinal poate fi
pstrat
cel
mult
o
zi.
Cur (de la lat. cura = grij, ngrijire), tratament ce const n aplicarea metodic, la
indicaia medicului de specialitate, a uneia sau mai multor mijloace terapeutice; de
exemplu: cur de fructe, cur balneoclimatic (cu ape minerale, nmoluri, etc.). Cura
de fructe are o anumit durat, iar n unele situaii trebuie repetat, dup un anumit
interval
de
timp.
Decoct (de la lat. decoctus = fiert), soluie apoas obinut prin fierberea n ap a unor
organe de plante(frunze, flori, fructe, muguri), fragmentate n scop medicinal i
alimentar. Se folosesc, de regul, 1-2 lingurie de plante (drog) la 200-250 ml ap.
Prile de plant, uscate i fragmentate, dintr-o linguri plin, au urmtoarea greutate:
frunze 2-3 g, flori 3-4 g, rdcin i rizomi 5-7 g, scoara 6-7 g, fructe 5-6 g. Fierberea
dureaz 5-10 min., uneori mai mult (15 min. la decoctul din frunze de Merior sau de
Pducel,
30
min.
la
decoctul
din
frunze
sau
fructe
de
Afin).
Drog materie prim vegetal (flori, frunze, fructe, etc.), animal sau mineral care
servete la prepararea anumitor medicamente (ceaiuri din plante, etc.).

Surs: "Fructele n alimentaie, bioterapie i cosmetic", Bucuresti 1992, Mihescu Grigore

Publicat de Dumitru Cantea la 10:25 0 comentarii
Etichete: DEX
SHARE:

vineri, 14 septembrie 2007

Lumea-i mare, capt n-are

Lumea nu s-a fcut ntr-o zi.

Lumea nu-i numai ct se vede cu ochii.

Lumea nu-i ct se vede prin fereastr.

Lumea pe buntate se ine.

Lumea-i de cnd lumea din buci.

Este lume ntre lume.

De cnd lumea, lumea-i rea.

Cum s zici i s faci, toat lumea s-o mpaci?

Nimeni nu triete ct lumea.

Toate trec pe lume, cum se trec cireele i fetele cele mari.

Lumea e amgitoare, ca o floare trectoare, ca o ap curgtoare.

Lume, lume, zeam de prune.

Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos

Lumea e ca un pu cu dou ciuturi: cnd se urc cea plin, se coboar cea

deart.

Lumea cu lumea i noi cu noi.

Lumea s te laude, cinii s te latre.

Cerul limpede trsnete nu aduce.

Cerul curat de trsnet nu se teme.

Cerul, focul i apa n-au judecat.

Cerul de primvar e adesea ca o mutr de soacr.

Nu e om fr greeli, dup cum nu e cer fr nori.

Glasul nebunului nu se aude n cer.

ntre cer i ntre pmnt muli nebuni mai snt.

Rsare soarele i dac nu cnt cocoii.

i tina lucete, cnd soarele o izbete.

Unde nu intr soarele, intr doctorul.

Soarele nclzete i pe bun i pe ru.

Soarele c e soare i nu poate nclzi toat lumea odat.

i pe soare sunt pete.

Noapte cu soare nu s-a pomenit.

Umbra se strmut dup soare.

Dup ce apune soarele, laud ziua.

Luna mi s-a mniat, soarele s-mi triasc.

Cnd este luna veche, n-auzi de-o ureche; cnd este luna nou, nu auzi deamndou.

Fiecare om cu umbra i steaua lui.

Omul nvat are stea n frunte.

Citete n stele i d n gropi.

Pmntul te nate, pmntul te crete, pmntul te adpostete.

n pmntul negru se face pinea neagr.

Lucrarea pmntului e izvorul bogiei.

Pmntul ct e de bun, fr lucrtori slbatic rmne.

Pmntul, cnd se usuc, ploaie cere s-l adape.

Pmntului bun puin ap i trebuie.

Pmntul s geam sub sapa ta, cnd dai cu ea, c-atunci i d rod mai mult.

Nu-i ploaie, nu-i mncare.

Nu te bucura de nouri pn nu simi ploaia.

Cu o stropitur de ploaie pmntul nu se moaie.

Ploaia mrunit mult vreme ine.

De ploaia repede s nu te sperii.

Ploaia care ncape ncet, e ploaie bun.

Ploaia care vine cu putere mare i scurt.

Ploaia de diminea nu ine mult.

Ploaia dimineaa e ca hora de babe.

Un car de ap i o lingur de glod.

Lacul de ploaie nu ine mult.

Pn nu plou nu se fac ciupercile.

Ploaie cu bulbuci hodin la slugi.

Udul de ploaie nu se teme.

Cnd plou, nimeni nu vntur.

Cnd tun i fulger mult, nu plou.

Cnd fulger i tun mult n luna iunie, atunci vara are s fie noroas.

Pn nu tun nu se adun.

Ce folos c tun, dac baba-i surd?

Potopul, cnd vine, aduce cu el orice nainte gsete.

Plou, ninge, drumul nu ade.

Omul vrednic merge la lucru pe ploaie i pe furtun.

n drum ploaia aduce noroc.

Las s ning, s ploaie, numai vreme rea s nu se fac.

Pe vreme de secet i grindina e bun.

Dup ploaie vine soare.

Dup ploaie vreme bun.

Dup nour i ploaie rsare soare.

Dup ploaie i furtun vine vreme bun.

Dup zile senine i cu soare vin zile ploioase i cu vnturi.

Zpada alb o ud cinii.

Dac n-a fi brum pn la Tierea Capului Sf. Ioan Boteztorul, apoi nu va fi

curnd.

Pe brum descul i pe rou nclat.

Cnd nfloresc salcmii nu mai bate bruma.

De Sf. Gheorghe dimineaa oamenii se spal cu rou, ca s fie curai.

Cnd se las ceaa jos este semn de timp frumos.

Mai sfnt ca apa nimic pe pmnt.

Fr mncare omul mai poate tri, dar fr ap ba.

Cea mai bun butur este apa de izvor.

Apa e izvorul vieii.

Focul i apa nu se pot mprieteni.

Apa tulbure buteni aduce.

Bei ap rece, degrab i trece.

Cu o lingur de ap faci un car de glod.

Apa, ct de tulbure, tot stinge focul.

Apa stttoare e neltoare.

Mai muli se tem de ap lin dect de cea tulbure.

Apa lin rupe malul.

Unul nu gsete pod pe ap, altul nu gsete ap de but.

Nu da ap la vadul dumanului.

Lac s fie, c broate-s destule.

Apa trece, pietrele rmn.

Apa lin face mult noroi, iar cea repede i pietrele le spal.

Apa ct de mare vine, piatra tot n vad rmne.

Apa deprtat nu stinge focul.

Apa trage la matc, i omul la teap.

Apa, vntul i gura lumii nu o poi opri.

Apa limpede pn nu-i vedea, pe cea tulbure n-o lepda.

Apele line snt adnci.

Apele mici fac ruri mari.

Apa la matc i romnul la ceap.

Apa vine la matca ei.

Mai curge apa pe unde a mai curs.

Apele mari nghit pe cele mici.

Apa stttoare se mpute (bhlete).

A btut vntul de cnd e pmntul i va bate vntul ct va fi pmntul.

Vntul adun norii i tot vntul i risipete.

Vntul alege gunoaiele din bucate.

Vntul de fric nu tie.

Vntul arunc i pe cei mai mari copaci la pmnt.

Vntul a focul i vorba vrajba.

Vntul aduce, vntul duce.

Vntul bate, cinii latr.

Focul e sfnt, e nsui Dumnezeu.

Pe foc s nu-l blestemi, c blestemi pe Dumnezeu.

S nu scuipi n foc, c-i scuipi sufletul.

S nu calci pe foc, c te calc focul.

Focul de la foc se aprinde.

Dintr-o scnteie se aprinde focul.

Scnteia mic aprinde focul mare.

Focul, cnd se-ncinge, greu se stinge.

Cu focul nu e de glumit.

Nu te juca cu focul.

Nu e fum fr foc.

Lemnul strmb focul l ndreapt.

Focu-i foc i se stinge.

Surs: "De la lume adunate", 1992, Chisinau

Publicat de Dumitru Cantea la 09:29 0 comentarii
Etichete: Cultur, Maxime
SHARE:

joi, 13 septembrie 2007

Rolul fructelor n asigurarea unui regim alimentar echilibrat

Alimentarea este unul dintre cei mai importani factori de mediu care influeneaz
starea de sntate a omului. n prezent, se consider c alimentaia este implicat n
toat
patologia
uman.
Aportul alimentar insuficient n elemente necesare organismului proteine(protide),
glucide(zaharuri), lipide(grsimi), vitamine, sruri minerale, etc. poate provoca
tulburri
ale
sntii.
Excesele
alimentare
snt
i
ele
duntoare.
Dereglarea echilibrului alimentar pe o perioad scurt de timp, prin neasigurarea
unui raport corespunztor ntre necesitile alimentare i aport, poate fi compensat
de organism prin mecanisme fiziologice i biochimice de adaptare. Dac dereglarea se
menine ns timp mai ndelungat, capacitatea de adaptare a organismului se
epuizeaz, apare un dezechilibru la nivel celular, iau natere procese patologice.
Dezechilibrul alimentar afecteaz homeostazia, metabolismul, imunitatea, activitatea
motorie,
comportamentul,
etc.
Optimizarea structurii alimentaiei, elaborare unei tactici alimentaie-sntate
care s corespund nevoilor fiziologice ale omului contemporan, n noile condiii create
de civilizaia actual, prezint o mare importan pentru profilaxia i patologia uman.
Ca urmare a mecanizrii i automatizrii muncii, a creterii gradului de urbanizare i
confort, omul contemporan depune, n general, un efort mai mic dect n trecut.

Necesitile energetice(calorice) snt de 2400-2800 kcal n 24 de ore pentru adultul

care nu face eforturi musculare deosebite, n perimetrul unei viei sedentare, al unei
activiti uoare(n zona temperat), ajungnd la 3200-3800 de kcal pentru o activitate
fizic medie sau pentru stri fiziologic deosebite, i la 4000-5000 de kcal pentru
activiti
fizice
intense.
Alimentaia trebuie s cuprind, pe lng calorii suficiente(nevoile calorice snt bine
acoperite de zaharuri i grsimi)i anumite cantiti digestibile (100-150 g/zi),
vitamine, sruri minerale, etc. Ca atare, alimentaia trebuie s fie ct mai echilibrat,
s conin toi factorii nutritivi n cantiti i proporii conforme necesitilor
organismului.
Se constat c alimentaia omului modern conine un exces de calorii, respectiv de
grsimi, de produse rafinate, concentrate, supraprelucrate(zahr rafinat, pine alb,
paste finoase, buturi alcoolice distilate, etc.), bogate n compui energetici, dar
srace n vitamine, sruri minerale i alte substane biologic active, eseniale pentru
desfurarea a proceselor metabolice. Acest dezechilibru alimentar se gsete la
originea multora dintre maladiile civilizaiei actuale: boli cardiovasculare, boli
gastrointestinale,
diabet,
obezitate,
etc.
Prin prelucrare, alimentele sufer pierderi importante n vitamine i sruri minerale.
Rafinarea excesiv a unor produse elimin celuloza, din care cauz se constat
incidena tot mai mare a constipaiilor cronice, a afeciunilor intestinului gros, sporirea
colesterolemiei i a bolilor cardiovasculare. Reducerea excesiv a volumului
alimentelor, prin hrnirea cu concentrate, produce constipaii cronice, deoarece nu se
stimuleaz
peristaltismul
intestinal.
Cel mai adesea, omul alege alimentele fr a ine seama de necesitile organismului,
fiind atras n primul rnd de plcerile pe care i le procur un aliment sau altul. A limita
hrana la unele preferine, ocolind varietatea alimentelor, este o greeal
grav(alimentaie corect presupune o mare varietate de alimente), crend n
organism o lips cronic a unor elemente nutritive i un exces al altora.
Preferina pentru dulce determin o cretere exagerat a consumului de zahr rafinat.
Excesul de zahr rafinat provoac o suprasolicitare a organelor productoare de
hormoni, ndeosebi a pancreasului, contribuie la apariia diabetului, a obezitii i la
creterea
frecvenei
cariilor
dentare.
Consumul sporit de glucide poate provoca o caren de vitamine B i tulburri ale
sistemului
nervos.
Tendina de a consuma pine alb n locul pinii integrale duce la o reducere
considerabil a aportului de vitamine din complexul B i de sruri minerale.
Consumul redus de legume i fructe proaspete atrage insuficiena de vitamin C i de
alte
vitamine.
Supraconsumul de carne i de grsimi(ndeosebi de grsimi animale) i deficitul de

fibre alimentare(celuloz), de fructe i legume, favorizeaz apariia cancerului

colonului.
Omul contemporan, care face un efort fizic redus sau mediu, are nevoie de o
alimentaie mai srac n calorii, dar bogat n substane biologic active, cu att mai
mult,
cu
ct
el
este
supus
stres-ului
i
polurii
mediului.
Creterea solicitrii neuropsihice este nsoit de sporirea necesarului de proteine, de
vitamine(n
special
B1
i
B6),
de
fier
i
calciu.
Poluarea mediului, inclusiv a alimentelor, ca urmare a industrializrii, impune un aport
mrit de substane de protecie, ndeosebi de proteine i vitamine.
Fructele i legumele reprezint sursa principal de vitamin C i de provitamin A. Ele
snt
unica
sursa
de
vitamin
P.
Vitaminele naturale snt mult mai eficiente, mai active, dect vitaminele de
sintez(procurate
din
farmacii).
Fructele i legumele nu conin o singur vitamin, ci un complex de vitamine, ntre
care exist interaciuni multiple. Prezena acizilor organici i a unor sruri minerale
protejeaz aciunea vitaminelor, astfel nct, n doze foarte mici, vitaminele naturale
au
efecte
maxime.
n fructe i legume se afl, practic, toate elementele minerale necesare organismului
uman: potasiu(elemente preponderent), fosfor, magneziu, sodiu, zinc, fier, cupru, etc.
Fructele i legumele au un potenial alcalin ridicat, contribuind la meninerea reaciei
uor alcaline a sngelui. Se tie c alimentele de origine animal(cu excepia laptelui)
i produselor finoase au n organism un efect acidifiant. Aciunea alcalinizant a
fructelor i legumelor se datoreaz acizilor organici(citric, malic, tartric) care snt
metabolizai n organism, iar srurile rezultate(carbonai i bicarbonai de calciu i de
potasiu) menin alcalinitatea sngelui. Srurile de potasiu, prezente n fructe i legume
n cantitate mult mai mare dect cele de sodiu, influeneaz pozitiv metabolismul apei
n esuturile corpului, permind eliminarea surplusului de ap i a substanelor nocive
din
organism(au
efect
diuretic).
Fructele i legumele(din unele specii) au proprieti uricolitice, respectiv de
dezintegrare a acidului uric i, datorit acestui fapt, snt indicate n tratamentul
artritelor, al gutei i litiazelor. Prin consumarea de fructe proaspete, suculente i de
legume, se reduce substanial nivelul energetic(caloric) al raiei alimentare, fr a
diminua volumul mesei. Dac 100 g de pine furnizeaz circa 250 kcal, aceeai
cantitate de portocale ofer 44 de kcal, iar de tomate numai 22 kcal. Ciocolata are
efect
caloric
de
circa
500
kcal
la
100
g.
La cele mai multe specii de fructe predomin glucidele simple, direct
asimilabile(levuloza i glucoza), nct organismul uman este scutit de efortul de a
metaboliza
zaharoza
i
alte
zaharuri
mai
complexe.
Ca atare, introducerea fructelor i legumelor n cantitate suficient n raia zilnic

asigur echilibrarea alimentaiei omului sub raport caloric, vitaminic, mineral, celulozic,
hidric, etc.

Surs: "Fructele n alimentaie, bioterapie i cosmetic", Bucuresti 1992, Mihescu Grigore

Publicat de Lilia Bljinschi la 11:04 0 comentarii
Etichete: Buctrie, Fructe, Medicin
SHARE:
Raia alimentar

Prin raia alimentar se nelege cantitatea de alimente ingerate, care satisfac nevoile
nutritive ale organismului n 24 de ore, asigurndu-i energia necesar (n general 24003800 kcal), vitaminele, srurile minerale i proteinele digestibile (substane cu rol
plastic).
Calculul raiei alimentare se face pe baza cantitii de energie eliberat n procesul
digestiei de 1g de substan; aceast energie are urmtoarele valori: glucide 4,1 kcal,
proteine 5,5 kcal, grsimi (lipide) 9,3 kcal/g. Circa 2/3 din totalul caloriilor necesare
zilnic omului trebuie s provin din alimente de origine vegetal, iar 1/3 din produse
animale
(carne,
lapte,
unt,
ou).
Dup valoarea energetic, diferitele specii de fructe se pot clasifica astfel:

cu valoare energetic foarte ridicat: fructele oleaginoase(nuci, alune,

migdale); acestea degaj 600-700 kcal/100g miez. Uleiul de msline furnizeaz
circa 900 kcal/100g;

cu valoare energetic ridicat: fructele uscate(deshidratate)- prune, caise,

mere, pere, smochine(acestea elibereaz 250-300 kcal/100g parte comestibil,
iar curmalele circa 350 kcal/100g); valoarea caloric a miezului de castane
comestibile este de 150-200 kcal/100g;

cu valoare energetic medie: ctin alb(103 kcal/100g), mcee(102

kcal/100g), struguri(70-90 kcal/100g), ciree(80 kcal/100g), prune(74
kcal/100g);

fructe hipocalorice, cu 40-60 kcal/100g: cpuni, fragi, afine, agrie, zmeur,

mure, soc, coacze roii, caise, piersici, mere, pere, viine, etc. Lmile i
grapefruit-urile au valoarea energetic cea mai sczut(18-23 kcal/100g).
Portocalele, fiind mai bogate n glucide, furnizeaz organismului circa 44
kcal/100g.

La fiecare specie pomicol, soiurile cu coacere trzie acumuleaz mai multe glucide i,
deci, au valoare energetic mai mare, comparativ cu soiurile la care fructele se coc
timpuriu.
Puterea caloric a fructelor deshidratate(considerat la 100g parte comestibil) este
de
5-6
ori
mai
mare
dect
a
fructelor
proaspete.
Produsele alimentare obinute din fructe au urmtoarea valoare caloric: magiun 245
kcal/100g gem, marmelad i dulcea 300-330 kcal/100 g; sirop 290 kcal/100g;
compot 90-110 kcal/100g; nectar de caise sau piersici 73-83 kcal/100g. Sucurile
proaspete de fructe au o valoare energetic apropiat de cea a fructelor din care se
obin.
Raia alimentar zilnic
echivalentul
lor
n

trebuie s cuprind 200-300g fructe

produse
prelucrate(suc,
compot,

proaspete sau
gem,
etc.).

Organismul omului are nevoie zilnic i de elemente minerale, pe care le procur din
hran. Dup Mincu I.(1982; 1985) hrana unui adult trebuie s includ zilnic
urmtoarele elemente: clor 6 g; sodiu 4 g; potasiu 3,2 g; fosfor 0,8-1,2 g; calciu 0,8 g;
sulf 1,2 g; magneziu 0,3-0,4 g; zinc 20 mg; fier 10-18 mg; mangan 3 mg; iod 0,3-2,5
mg; fluor 1 mg; cadmiu 0,2-0,5 mg; cobalt(urme),etc. Vitaminele hidrosolubile trebuie
ingerate zilnic. Sursa principal a organismului pentru aceste vitamine este constituit
din legume i fructe. Prin prelucrare industrial i culinar(fierbere), fructele pierd o
parte din vitaminele hidrosolubile. Chiar sucul de fructe conine mai puine vitamine
hidrosolubile dect fructele din care a fost obinut(tabelul 1), datorit faptului c o
parte din vitamine rmn n pieli i pulp, iar o alt parte se pierde prin oxidare.
Fructele deshidratate conin de 2-3 ori mai multe vitamine hidrosolubile(din
complexul B) i de 5-6 ori mai multe elemente minerale dect fructele proaspete. Omul
adult trebuie s consume zilnic aprox. 1,5 litri de ap sau de buturi nealcoolice sau
slab
alcoolice.
Buturile nealcoolice includ sucurile de fructe, limonada, apele carbogazoase
zaharate
i
aromatizate
cu
esene
naturale
sau
sintetice,
etc.
Tendina pe plan mondial este de cretere a consumului de buturi nealcoolice.
Tabelul 1 - Coninutul n vitamine i elemente minerale al unor produse alimentare

Producia mondial de sucuri de fructe se obine n proporie de 38% din

portocale, de 22% din struguri, iar restul din alte fructe: pere, caise, piersici, ciree,
viine,
coacze,
zmeur,
afine,
ctin
alb,
etc.
Sucurile de fructe snt foarte bogate n ap, conin glucide cu molecul mic(direct
asimilate de ctre organism), sruri minerale, vitamine, fermeni, etc. Ele snt
recomandate n alimentaie oamenilor de toate vrstele, ndeosebi n cea a copiilor i
btrnilor,
precum
i
a
femeilor
gravide
sau
care
alpteaz.
Datorit coninutului mare n sruri de potasiu, flavone i vitamine, sucuri de fructe
snt indicate n profilaxia i tratamentului bolilor cardiovasculare, acionnd favorabil
asupra ntregii activiti a muchiului cardiac. Avnd aciune alcalinizant, aceste
sucuri combat hiperaciditatea gastric. Tratamentul cu sucuri gsete o larg aplicare
n bolile de ficat i ale vezicii biliare, precum i n cele de rinichi. Sucurile de fructe cu
coninut mai redus n glucide snt recomandate diabeticilor i obezilor.
Sucul de mere i sucul de morcovi dau rezultate excelente n tratamentul bolilor de
stomac i de intestin, de tip diareic, precum i n prevenirea diareelor de primvar la
copii. Se recomand ca sucurile de fructe i legume s fie introduse n alimentaia
copilului
ncepnd
din
luna
a
treia
sau
a
patra
de
la
natere.
Sucurile cu pulp (nectar) snt mai bogate n substane nutritive, conin o cantitate
mai mare de celuloz i substane pectice, cu efecte metabolice favorabile(regleaz
digestia
i
tranzitul
intestinal,
prevenind
constipaia,
etc.).
Buturile alcoolice obinute din fructe pot fi distilate(uic, rachiuri) i
nedistilate(cidru sau vin de fructe). Mai bune pentru sntate snt cele nedistilate,
deoarece ele snt slab sau moderat alcoolice i conin i alte substane utile
organismului(care lipsesc din cele distilate): glucide nefermentate, urme de substane
proteice, acizi organici, sruri minerale, vitamine, arome i pigmeni(colorani naturali).

Surs: "Fructele n alimentaie, bioterapie i cosmetic", Bucuresti 1992, Mihescu Grigore

Publicat de Lilia Bljinschi la 11:01 1 comentarii
Etichete: Buctrie, Medicin

SHARE:
Despre blog
Articolele introduse n blog in doar de ceea ce nseamn a fi sntos i a duce un
mod de via sntos.
Astfel, pn la moment, categoriile acceptate sunt: medicin, alimentare(n buctrie),
dragoste, cultur, sport. n timp, v-om accepta i alte categorii.
Blogul se vrea o surs de informaie de calitate pentru toi cei interesai de un mod de
via sntos.
ntrebrile exemplu la care un vizitator ar trebui s gseasc rspuns pe acest blog
sunt:

cum s duc un mod de via sntos?

cum s tratez boala X (folosind doar darurile naturii)?

cum(cu ce) s m alimentez?

cum poate fi n dragoste frumos i sntos?

Lista nu este exhaustiv.

Pentru a realiza un asemenea blog(o asemenea surs de informaie), este nevoie de
muli membri care ar publica articole.
V invitm s participai la completarea acestui blog cu articole personale.
Pentru a deveni membru contactai-o pe Lilia Bljinschi

VITAMINELE - rolul si importanta lor - toate vitaminele

media: 0.00 din 0 voturi
postat de bertinutza in 2010-05-12 00:35

Vitaminele sunt substante organice necesare cresterii si bunei functionari a organismului, pe

care organismul le fabrica in cantitate insuficienta pentru a-si acoperi nevoile (vitaminele B6,
B8, D, K) sau pe care nu le poate sintetiza.
Vitaminele trebuie deci aduse prin alimentatie sau, in lipsa, prin medicamente. Toate sunt
continute in laptele matern, dar nu intotdeauna in cantitati suficiente (vitamina K, in special,
trebuie sa faca obiectul unei suplimentari medicamentoase sistemice la nastere). Structura
chimica si rolul biologic al celor treisprezece vitamine cunoscute in zilele noastre (acid folic,
vitaminele A, B1, B2, B5, B6, B8, B12, C, D, E, K si PP) sunt foarte diferite. De altfel,
vitaminele actioneaza in doza mica, singure sau in mod sinergic, si nu au nici o valoare
energetica.

Vitaminele se clasifica, de obicei, in doua grupe: vitamine hidrosolubile (solubile in apa), care
grupeaza vitamina C si vitaminele din grupul B (B1, B2, B5, B6, B8, B12, PP), si vitamine
liposolubilecare grupeaza vitaminele A, D, E si K.
Vitamina A
Mai este cunoscuta si sub numele de retinol, vitamina antixeroftalmica sau vitamina cresterii.
In stare pura se prezinta sub forma de ulei (vit. A2) sau cristale (vit. A1) de culoare galbena .
Este extrem de sensibila la lumina, in special la radiatii ultraviolete. In plante se afla sub
forma de provitamine A - carotenoidele, dintre care cel mai cunoscut este beta-carotenul. La
nivelul ficatului si intestinului acestea sunt transformate in retinoli.
Beta-carotenul este un colorant natural netoxic, care se foloseste in industria alimentara,
farmaceutica, medicina, cosmetica si in hrana animalelor,el se gaseste in toate legumele si
fructele, dar in cantitate mai mare se afla in morcov, spanac, urzici, varza, macese, rosii,
citrice, catina, pepeni, porumb etc. Cantitatea zilnica necesara de beta-caroten este de 5000 8000 UI.
Vitamina A se gaseste ca atare in uleiul de peste, ficat, lapte, galbenusul de ou, unt. Vitaminele
A au un rol important in cresterea organismelor tinere, in protejarea mucoaselor si in procesul
vederii.
Hipervitaminozele A provoaca fenomene toxice si fragilitate.
Vitamina B
B1
Vitamina B1 este numita si vitamina antiberiberica .A fost izolata in anul 1911 de Funk,
din taratele de grau. Windaus si Wiliam ii stabilesc in anul 1931 constitutia chimica. Vitamina
B1 este solubila in apa, alcool. Solubilitatea ei creste in mediu alcalin. Are un miros
caracteristic si obisnuita este stabila la o temperatura, peste 100 grade C se descompune.
Absorbtia si metabolismul. Vitamina B1 extrasa din alimente sau sintetizata de
bacteriile intestinale se absoarbe prin simpla difuziune la nivelul intestinului subtire. Prin
resorbtia intestinala ajunge in sange sub fo a libera.
E xcretia vitaminei B1 se face pe rm cale renala in cantitati de 50-250 micrograme.
Valori mai mici de 40 de micrograme indica carenta vitaminei B1.
Vitamina B1 intervine in procesele metabolice de baza ale organismului, cu rol de coenzime.
Participa la procese generale de oxireducere, regleaza schimburile gazoase, joaca un rol
important in functiile sistemului nervos central si periferic si a glandelor endocrine. De

asemenea, intervine in metabolismul apei si regleaza functiile motorii, secretorii si de absorbtie

digestiva.
Surse: in alimente de origine vegetala (cereale mai putin legume) si animala (carne, peste,
lapte, oua etc). Cele mai mari cantitati de vitamina B1 se gasesc in drojdia de bere, in coaja si
germenii boabelor de grau.
Antivitamina B1 (piritiamina, neopiritiamina etc). Produc fenomene paralitice.
B2
Vitamina B2 se mai numeste si vitamina hidrosolubila de crestere . Este termostabila (rezista si
la 120 de grade C), solubila in apa si alcool, cu solubilitate crescuta in mediul alcalin.
Vitamina B2 a fost izolata pentru prima oara in anul 1933 si sintetizata de Kareer in 1935.
Absorbtia si metabolismul. Riboflavina se descompune la nivelul intestinului sub forma libera,
dupa care ajunge in ficat si rinichi. Nu se depoziteaza in organism. Eliberarea se face prin
fecale si mai putin prin urina. Intervine in procesele de oxireducere, in metabolismul
glucidelor, lipidelor in funtiile sistemului nervos, a aparatului vizual si are rol antitoxic
(plumb, mercur).
Surse: alimente de origine animala (lapte, oua, ficat, creier, splina), crustacee si unele vegetale
(spanac, salata verde, rosii etc).
Vitamina B2 poate fi sintetizata de unele bacterii.
B3
Vitamina B3 (PP) cuprinde acidul nicotinic si amida acidului nicotinic cu proprietati aproape
identice precum si o serie de derivati ai acidului nicotinic.
Nucleul de baza al vitaminei este nucleul pirimidinic cu 5 atomi de carbon si un atom de azot.
Acidul nicotinic si amida nicotinica sunt substante cristaline, incolore, solubile in apa, alcool,
termostabile.
Absorbtia si metabolismul. Sunt absorbite la nivelul intestinului de unde patrund in sange. Se
elimina prin urina, fecale, tranpiratie.
Vitamina B3 previne si vindeca pelagra, caracterizata prin tabloul simptotic a celor trei D
(dementa, diaree, dermatita). Ele participa de asemenea la procesele de oxireducere, la
metabolismul glucidelor, proteinelor, a produsilor pigmentari si influenteaza sistemul nervos si
activitatea unor glande cu secretie interna. Este binecunoscuta si a actiunea vasodilatatoare a
vitaminei B3.

Surse: alimente vegetale mai ales in coaja boabelor de cereale, in drojdia de bere, alimente de
origine animala (carne, rinichi, ficat)
Antivitamina B3 (acetilpirimidina) substanta cu structura apropiata de aceea a vitaminei B3
dar cu actiune antogonista.
B4
Vitamina B4 (adenina) are functii si indicatii terapeutice, mai putin cunoscute. Ea alaturi de
alte vitamine B, intervine in functiile sistemului nervos cat si cele ale sistemului hematopoietic.
Carenta vitaminei B4 modifica echilibrul leucocitar, prin producerea leucopeniei si
granulopeniei.
Administrarea sulfamidelor si a antibioticelor creste consumul de vitamina B4. Ea are un rol
important in metabolismul glucidelor, lipidelor, a clorurii de sodiu, in functiile
suprarenalelorsi a proceselor cresterii.
Surse: alimente din regnul animal si vegetal. Cea mai importanta sursa este drojdia de bere.
Sintetizarea vitaminei B4 de catre flora bacteriana intestinala este redusa la om.
Absorbtia vitaminei B4 se realizeaza la nivelul intestinului subtire. In sange, concentratia cea
mai mare de vitamina B4, este in hematii.
Eliminarea vitaminei se face prin urina, fecale, transpiratie.
B6
Vitamina B6 cuprinde piridoxina, piridoxalul si piridoxamina. In mediu alcalin si acid sunt
sensibile la lumina.
Regnul vegetal ofera o importanta sursa de vitamina B6.
Sursele de obtinere a vitaminei B6 coincid cu cele ale celorlalte vitamine din aceasta grupa.
Absorbtia vitaminei B6 se realizeaza la nivelul intestinului sub forma libera si mai bine
combinate cu proteine. In organismul animal predomina piridoxamina. Vitamina B6 intervine
in metabolismul substantelor organice si intra in compozitia unui mare numar de enzime cu
functie de oxidoreducere. Participa la biosinteza sfingozimei cu rol in metabolismul lipidelor.
Eliminarea vitamine B6 se face in cea mai mare masura pe cale renala si scade cu varsta.
B12

Vitamina B12 este compusa din substante cristalizate, de culoare rosie, solubile in apa si
alcool, stabile in aer si in mediu acid. Sunt semirele la actiunea oxidantilor, bazelor si acizilor
puternici. Rezista la 120 de grade C, timp de 20 minute.
Vitamina B12 se gaseste mai putin in regnul vegetal si mai mult in alimentele de origine
animala (ficat, splina, creier, muschi). Principala sursa de vitamina B12 este sinteza
microbiana.
Biogeneza vitaminei B12 are loc sub actiunea a numeroase bacterii din sol si a bacteriilor
intestinale, mai ales din colon.
Absorbtia si metabolismul. Absorbtia vitaminei B12 se realizeaza la nivelu mucoasei
intestinale, in prezenta unui factot intrisec produs de mucoasa gastrica si cu care alcatuiesc
factorul antipernicios depozitat in ficat.
Vitamina B12 absorbita si retinuta la nivelul intestinului pierd proprietatea de a difuza,
reconstituind prima faza a absorbtiei intestinale. Factorul intrisec are rol de protectie in
absorbtia intestinala prin formarea unor compusi de inactivare a vitaminelor B12. Factorul
intrisec activ fixeaza pana la 264 de micrograme vitamina B12mg.
Vitamina are rol in hematopoieza si mai ales in eritropoieza. Cea mai importanta actiune a
acestei vitamine este anemia pernicioasa de tip Biernner, unde intervin modificari ale
trombocitelor sau chiar leziuni degenerative nervoase.
B13
Vitamina B13 are structura chimica asemanatoare acidului azotic, constituie un principiu
component al complexului B, cu rol in stimularea cresterii puilor, porcilor.
B14
Vitamina B14 este extrasa din urina umana, are rol in hematopoieza.
B15
Vitamina B15 (acidul panganic) se gaseste in alimente de origine animala.
Intervine in procesele enzimatice si, in cantitate de 2 mgzi acopera nevoile organismului.
B17
Nu, nu este vorba de binecunoscutul bombardier american! Este vorba despre o vitamina, mai
puin cunoscuta, dar foarte controversata in lumea medicala. Dupa ani de cercetari,

biochimistul dr. Ernest Krebs a izolat, in 1950, o noua vitamina pe care a denumit-o B17 cunoscuta i sub numele de amigdalina (sau laetrile).
Se face din ce in ce mai auzita opinia conform careia cancerul ar fi o boala cauzata de o
deficiena nutriionala. Nu ar fi vorba despre o bacterie, un virus sau o toxina misterioasa, ci
pur i simplu despre absena unei substane pe care omul modern a eliminat-o din dieta sa:
vitamina B17.
Samburii de caise - pe care ii mancam cu mare placere cand eram copii - sunt cea mai
bogata sursa naturala de vitamina B17. In general, seminele fructelor (mai puin citricele)
conin aceasta substana, care le confera un gust amarui, specific. Conform studiilor dr.
Krebs, consumul zilnic a 7-10 samburi de caise previne apariia cancerului
Vitamina C
Este acidul ascorbic, sau vitamina anti-scorbutica. Are o importanta capitala pentru organism,
intervenind in procesele de oxido-reducere. Are rol anti-infectios, tonifiant, participa la
detoxifierea organismului si la folosirea rezervelor de fier, protejeaza vitaminele A si E,
economiseste vitaminele din complexul B.
Vitamina este sensibila la temperaturi ridicate, la actiunea oxigenului si a luminii.
Vitamina C catalizeaza formarea si mentinerea colagenului (component de baza al substantei
fundamentale intercelulare). In lipsa vitaminei C, substanta colagenica dintre celulele
endoteliului capilarelor se degradeaza si apar hemoragii la nivelul gingiilor, muschilor,
tegumentelor, etc.
Ca urmare a pierderilor de sange si a diminuarii absorbtiei fierului apare anemia intalnita in
scorbut.
Gingiile sangereaza usor, spontan sau la traumatisme minime, dintii devin mobili si cad.
Mineralizarea scheletului este alterata, fracturile se vindeca mai greu, cicatrizarea plagilor se
face mai greu sau defectuos. Scade capacitatea de aparare a organismului fata de infectii,
putand apare mai des, de exemplu, gripa sau tuberculoza pulmonara.
Vitamina C mareste rezistenta organismului fata de efectul toxic al unor medicamente sau
substante chimice din mediul ambiant (plumb, mercur, benzen, etc.).
Efortul muscular, frigul si febra maresc consumul si necesarul de vitamina C. S-a demonstrat
ca 10 miligrame zilnic reprezinta aportul necesar pentru prevenirea scorbutului. Ratia zilnica
este estimata insa, pentru un adult normal, la cca. 30 miligrame. Fiind hidrosolubila si usor
oxidabila, vitamina C se poate pierde usor in timpul pastrarii si prepararii alimentelor.

Produsele animale, cerealele, produsele zaharoase sunt lipsite de vitamina C. Singura sursa
naturala este constituita de legumele si fructele proaspete. In Zonele cu clima temperata sau
rece, unde productia de fructe este sezoniera, exista riscul aparitiei hipovitaminozelor in
perioada de iarna-primavara, cand se recomanda un aport medicamentos de vitamina C.
Exemple de vegetale (100 grame) ce contin vitamina C (miligrame):
- patrunjelul 200
- napul 140
- ardeiul 120
- varza 120
- mararul 100
- lamaia 065
- portocala 060
- conopida 060
- spanacul 050
Vitamina D
Vitamina D se prezinta sub forma mai multor substante liposolubile (solubile in grasimi), care
au efecte de prevenire si combatere a rahitismului (la copii) si a osteomalaciei (la adulti). Cele
mai importante sunt vitaminele D2 si D3.
Vitamina D2 (ergocalciferolul) se obtine prin iradiere cu ultraviolete a unei provitamine
continuta in anumite vegetale (ciuperci, drojdii, etc.)
Vitamina D3 (colecalciferolul) se formeaza prin iradierea cu ultraviolete a unui component al
sebumului, secretat de piele.
Dupa absorbtia intestinala, respectiv prin sinteza cutanata, vitamina patrunde in sange si se
depoziteaza preponderent in ficat, unde o parte se transforma in produsi mai activi (o a doua
activare avand loc la nivelul rinichilor).
Datorita acestui comportament (mod de sinteza, activare, mecanism de actiune), vitamina D
este asemanatoare hormonilor; printr-o comparatie la distanta, pielea, ficatul si rinichiul pot fi
asemanate cu glandele endocrine.

Vitamina D intervine in absorbtia calciului si in fixarea lui pe matricea osoasa. In carenta de

vitamina D, scade asimilarea si utilzarea calciului, oasele se pot deforma usor sub influenta
factorilor mecanici (greutatea proprie, tractiuni, mici traumatisme), apar semnele tipice ale
rahitismului: modificarea conformatiei oaselor cu demineralizare,transpiratii, lipsa sau
micsorarea fortei musculare, tulburari digestive si tulburari de crestere. Copiii sunt obositi,
prezinta un abdomen voluminos,au o rezistenta scazuta la infectii si fac forme grave de boala
(pneumonii, enterocolite,etc.). De fapt, prin aceste complicatii infectioase este rahitismul mai
periculos (decat prin sine insusi).
Hipervitaminoza D (realizata mai ales medicamentos - atentie, ca vitamina liposolubila se
acumuleaza in organism in cazul aportului excesiv, pe mari intervale de timp) se traduce prin
manifestari variate, de tipul tulburarilor digestive (constipatie, greata, varsaturi), pierderea
poftei de mancare, oboseala fizica si intelectuala, deshidratare, tulburari nervoase si de
comportament.
Deoarece principala sursa de vitamina D este sinteza cutanata, sub actiunea razelor solare, nu
este bine definita ratia zilnica pentru om. Parerile specialistilor difera, unii considerand ca
pentru un adult normal care isi desfasoara macar o parte din activitate in aer liber, nu este
necesar aportul alimentar, fiind suficiente cantitatile de vitamina D formate la nivelul
portiunilor de piele expuse luminii. Altii considera ca un aport de securitate de cca. 250 - 400
u.i. zilnic este relativ important, si este absolut necesar copiilor mici si femeilor in perioada
maternitatii. Necesarul zilnic de vitamina D pentru adulti este de 100 - 150 UI, iar la copii de
120 - 200 UI. Se recomanda ca in cazul unor fracturi sau aparitiei unor tulburari metabolice
ale calciului si fosforului, sa se mareasca doza zilnica la 500 - 700 UI.
Vitamina D se gaseste in special in produsele de origine animala, oua, peste, produse lactate
grase:lapte integral, unt, smantana, frisca, branzeturi grase. Ficatul si margarina vitaminizata
reprezinta alte surse de vitamina D. Excesul de vitamine D duce la demineralizarea oaselor.
Vitamina E
Numita si tocoferol, este esential implicata in mentinerea structurii si functionalitatii organelor
genitale, avand si titlul de "vitamina fertilitatii". Cercetari ulterioare au dovedit faptul ca
vitamina E asigura si troficitatea sistemului muscular, a altor organe si tesuturi, lipsa sau
carenta ei determinand nu numai sterilitatea, dar si tulburari cardio-vasculare, in fiziologia
neuro-musculara sau in metabolismul lipidic.
Nevoile organismului se situeaza intre 10 si 20 miligrame zilnic,cele mai bune surse fiind
uleiurule extrase din seminte (soia, germeni de porumb, floarea-soarelui), mazarea, fasolea si
painea intermediara si neagra (mult mai sanatoasa decat cea alba, rafinata).
In articolul urmator va vom oferi informatii despre vitaminele hidrosolubile ( complexul B si
vitamina C).

Vitamina K
Desi ne intereseaza mai putin structura chimica, mentionam ca se cunosc trei vitamine K:
Vitamina K1, fitochinona, este sintetizata de frunzele verzi si prezenta in vegetalele verzi.
Vitamina K2, farnochinona, este sintetizata de catre microorganismele de putrefactie.
Vitamina K3, menadiona, este un produs de sinteza cu proprietatea ca este hidrosolubil (spre
deosebire de celelalte).
Carenta de vitamina K se realizeaza fie prin aport alimentar redus, fie prin reducerea florei
microbiene normale intestinale ca urmare a unor tratamente cu doze mari sau / si pe timp
indelungat cu antibiotice, cunoscut fiind faptul ca principala sursa de vitamina este sinteza
microbiana intestinala.
Hipovitaminoza K favorizeaza hemoragiile spontane sau dupa traumatisme minore, fiind
perturbata coagularea sangelui.
Nu se cunoaste exact ratia zilnica necesara prin aport alimentar, fiind descrisa doza de 2
miligrame zilnic, la adult.
Principalele surse de vitamina K sunt legumele verzi, ficatul si, nu in ultimul rand, galbenusul
de ou. Nu ocoliti, asadar, spanacul, salata, loboda, urzicile, mararul, leusteanul, ceapa verde,
etc.
Vitamina P
Se mai numeste citrina si actioneaza sinergic cu vitamina C, avand partial si rol de
"economisire" a acesteia. O parte din simptomatologia scorbutului este datorata carentei de
vitamina P, acesta fiind mai usor de tratat cu suc de lamaie decat cu vitamina C sintetica.
Sursele naturale de vitamina P sunt fructele si legumele (lamaile, portocalele, strugurii,
mandarinele, etc.).
Vitamina U
Vitamina U
Este una dintre cele mai putin cunoscute vitamine. Se pare ca detine un rol important
in vindecarea ulcerului, insa opiniile specialistilor difera in aceasta privinta. Se gaseste
in varza cruda (se distruge prin fierbere) si, din cercetarile existente s-a stabilit ca are
rol important in vindecarea afectiunilor de stomac (ulcer).
Atentie - sucul de varza crud, folosit ca pansament gastric, poate avea, in folosire
indelungata efecte toxice hepatice !

Publicat de Blackdark la 05:02 0 comentarii

postare

Linkuri de ntoarcere ctre aceast

Etichete: Vitamine
Vitamina P citrine
Vitamina P citrine
Vitamina P face parte din grupul flavonelor, colorate in galben, si actioneaza sinergic
cu vitamina C, avand si rol de economisire a acesteia. A fost evidentiata prima data in
stratul alb al cojii fructelor citrice, unde se afla de circa 10 ori mai multa vitamina P
decat in sucul respectivelor fructe.
Fructele cele mai bogate in vitamina P sunt: citricele (indeosebi lamaile), prunele,
caisele, visinele (43-92mg/100g), ciresele (20mg/100g), macesele, coacazele negre,
catina alba, zmeura, afinele, paducelul, merele, strugurii. In nuci se gaseste ca urme.
Multa vitamina P se gaseste in hrisca, din care se extrage industrial.
EFECTELE VITAMINEI E
Aceasta vitamina intervine in mod esential in procesele energetice ale tesuturilor si in
mentinerea permeabilitatii vaselor capilare, de unde si denumirea de factor de
permeabilitate capilara. Asociata cu vitamina C, are un deosebit rol antiinfectios.
Vitamina P modereaza sangerarile in echimoze (vanatai) si sangerarea gingiilor, are
efecte antiinflamatorii, antiscleroase, antitumorale si de economisire a vitaminei C.
Impreuna cu vitamina C, se foloseste preventiv contra gripei. Este lipsita total de
toxicitate, iar excesul se elimina rapid din organism, prin urina si transpiratie. Vitamina
P intervine in ameliorarea suferintei retinei in diabet, influenteaza cresterea
continutului de calciu in sange, protejeaza organismul de efecte secundare ale razelor
X. Totodata, ea mai intervine in functionarea glandelor endocrine (tiroida, suprarenare,
gonade).
DEFICITUL DE VITAMINA P
Carenta de vitamina P mareste fragilitatea capilara si scade rezistenta organismului la
hepatita, nefrita si diabet. Aceasta carenta se combate cu suc de lamaie si alte citrice,
suc de catina alba, de coacaze negre, macese, caise, struguri si alte fructe bogate in
vitamina P.
STIATI CA:
Bufeurile cauzate de menopauza pot fi atenuate de un supliment de bioflavonoide
insotit de vitamina D.
Daca va sangereaza des gingiile cand va spalati pe dinti, asigurati-va ca nu aveti un
deficit de rutina si hesperidina.
Persoanele a caror piele se invineteste usor in urma unor lovituri isi pot ameliora
acest neajuns adaugand, la un supliment de vitamina C, bioflavonoidem rutina si
hesperidina.
Publicat de Blackdark la 05:01 0 comentarii
postare
Etichete: Vitamine

Linkuri de ntoarcere ctre aceast

Vitamina K
Vitamina K
Vitamina K a fost descoperita intamplator de catre un cercetator danez, Henrik Dam, in
urma unor cercetari din 1920 privind rolul colesterolului in dieta. S-a observat ca dieta
saraca in colesterol administrata unor pui timp de mai multe saptamani determina
hemoragii, in timp ce suplimentarea dietei cu colesterol purificat nu aduce nici un
beneficiu. S-a ajuns la concluzia ca in dieta trebuie sa mai fie prezent un factor, acesta
o data extras fiind denumit vitamina coagularii. Cercetarile au fost prezentate intr-o
revista germana, de unde si denumirea din limba germana de Vitamina K
(Koagulationvitamin). Mult timp, vitamina K a dus o existenta modesta, de
Cenusareasa: putini oameni de stiinta au fost dispusi sa se ocupe de ea cu seriozitate.
Unica proprietate notabila a acestei vitamine parea sa fie aceea de a impiedica
tulburarile de coagulare a sangelui. Mai nou, vitamina K a inceput sa-si dezvaluie
insa virtutile ascunse, trezind interesul si cucerind simpatia biochimistilor si a
cercetatorilor care studiaza procesele. Se descopera insusiri tot mai uimitoare si mai
benefice ale vitaminei K.
Abia de la inceputul anilor '90, datorita unei aparaturi performante, cu ajutorul careia
se putea urmari cu precizie actiunea acestei vitamine interesante, fiziologii au
constatat ca vitamina K joaca un rol insemnat in metabolism la nivelul oaselor, al
tesutului conjunctiv si in functionarea rinichilor. In plamani si in inima s-a evidentiat
prezenta unor proteine importante, care nu pot fi sintetizate decat cu participarea
vitaminei K.
Este implicata in procesul de mineralizare osoasa (reactiile de mineralizare in care
substanta secretata de celulele osoase este implicata, osteocalcina, necesita la un
moment dat prezenta vitaminei K). Se presupune ca ar fi implicata si in procesul de
crestere celulara, prezenta sa fiind necesara sintezei unei proteine implicate in acest
proces. In absenta vitaminei K, toate proteinele implicate in procesele mai susmentionate nu pot deveni active din punct de vedere biologic.
DEFICITUL DE VITAMINA K
Primele semne ce avertizeaza in legatura cu o carenta de vitamina K pot fi:
deranjamentele intestinale; sangerarea persistenta a ranilor, cicatrizarea lor
defectuoasa si foarte lenta; hemoragiile nazale; senzatia de oboseala; problemele
ciclului menstrual. Nou-nascutii prezinta un risc ridicat, deoarece nu au inca bacteriile
necesare producerii vitaminei K. Din acest motiv, si pentru ca laptele matern nu
contine o cantitate suficienta, li se administreaza sistematic o doza de vitamina K dupa
nastere. Hemoragiile repetate din cauza lipsei vitaminei K pot duce la anemie.
EXCESUL DE VITAMINA K
Hipervitaminoza este aproape imposibila, de asemenea si intoxicarea. La doze
exagerat de mari, pot aparea reactii alergice.
SURSE DE VITAMINA K
Vitamina K este fie preluata din alimente, fie produsa chiar de bacteriile din flora
noastra intestinala. O gasim in special in legumele cu frunze verzi, respectiv in salata.
Alte surse bune sunt laptele, iaurtul, galbenusul de ou sau untura de peste.
STIATI CA:
antibioticele ataca flora intestinala producatoare de vitamina K; pentru refacerea

acesteia, se recomanda consumul de iaurt;

persoanele ce folosesc anticoagulante pentru a preveni infarctul, accidentele
cerebrale si vasculare nu trebuie sa ia suplimentar vitamina K;
persoanelor ce au hemoragii nazale le este recomandat consumul de alimente
bogate in vitamina K.
Publicat de Blackdark la 05:01 0 comentarii
postare

Linkuri de ntoarcere ctre aceast

Etichete: Vitamine
Vitamina E tocoferolul
Vitamina E tocoferolul
Te-ai intrebat vreodata de ce rancezeste untul lasat la soare? Are legatura cu radicalii
liberi formati la suprafata lui. Tot asa, grasimile din corpul nostru ar rancezi in lipsa
vitaminei E. N-avem cum sa evitam radicalii liberi. Ii elibereaza propriile noastre
mitocondrii in metabolismul oxigenului sau leucocitele noastre in lupta cu bacteriile,
virusi sau alti intrusi. In afara de asta, suntem permanent expusi la radicalii liberi
datorati poluarii sau fumului de tigara. Organismul produce enzime care sa-i anihileze
dar de cele mai multe ori nu fac fata. Iata de ce e necesar sa consumam alimente care
contin vitaminele C, A si E. Radicalii liberi (numiti asa datorita unui electron liber care ii
face extrem de instabili si de nervosi) au o preferinta catre distrugerea lipidelor,
proteinelor si ADN-ului celular. Ori, daca e atacat ADN-ul, data viitoare cand celula se
multiplica o va face cu un ADN un pic sifonat Iata cum
apar primele riduri! Daca lucrurile devin grave, se poate ajunge pana la malformatii
genetice sau cancer.
Vitamina E este de fapt numele generic dat unei clase intregi de compusi numiti
tocoferoli. Are aspectul unui ulei vascos, insolubil in apa, dar solubil in ulei si solventi
organici. Se stocheaza in tesutul adipos si ficat, dar si in hipofiza, suprarenale,
ovare/testicule, muschi si inima. Spre deosebire de celelalte vitamine liposolubile,
vitamina E ramane putin timp in corp (se elimina pe cale intestinala, prin bila).
EFECTELE VITAMINEI E
Incetineste procesul de imbatranire celulara si contribuie la regenerarea lor, de aceea e
recomandata in perioada de convalescenta. Diminueaza, de asemeni, sindromul
premenstrual. Are rol de protectie la nivelul vaselor capilare si e factor anti-coagulant.
Previne, impreuna cu vitamina A, ateroscleroza. Protejeaza celulele nervoase
diminuand de patru ori riscul de Parkinson si e eficienta in tratarea epilepsiei. S-a
descoperit ca e si un antiinflamator natural. In cazul efortului fizic intens reduce
(alaturi de vitamina C) efectele nocive ale consumului marit de oxigen. Asa ca daca
faci sport e indispensabila, si cu atat mai mult daca e sport la inaltime (alpinism sau
ski).
DEFICITUL DE VITAMINA E
Lipsa ei se resfrange in special asupra functiei de reproducere si poate duce pana la
sterilitate (atat pentru femei cat si pentru barbati) sau la avort spontan. De aceea e
recomandata marirea dozei in cazul maternitatii sau menopauzei. Carenta in vitamina
E este rara si survine in contexte deosebite: copil prematur, subiect afectat de o

malabsorbtie digestiva cronica (boala lui Crohn, ablatia ileonului (a 3-a parte a
intestinului subtire) sau de o boala genetica (betalipoproteinemie - tulburare a
metabolismului lipidelor, mucoviscidioza). Ea se traduce prin tulburari hematologice
(anemie), neurologice (atingere a sistemului nervos central), neuromusculare
(miopatie) si oftalmice (alterarea retinei), si se trateaza prin administrarea
medicamentoasa de vitamina E. Riscul de hipervitaminoza este foarte slab, aceasta
vitamina devenind toxica doar la doze foarte ridicate (de 100 de ori mai mari decat
aportul zilnic recomandat).
SURSE DE VITAMINA E
Moleculele vitaminei E au ceva comun cu fulgii de zapada: nu gasesti doua identice!
Asa cum nici structura cristalina a fulgilor nu se repeta, nici aranjamentul de hidrogen
cu oxigen si cu carbon din vitamina E nu va fi niciodata acelasi. Vitamina E de sinteza,
produsa industrial, are moleculele identice. Deci, nu are cum sa egaleze performantele
celei naturale, la fel cum o papusa nu poate tine locul unui copil adevarat. Asa ca nu te
grabi spre prima farmacie. Caut-o mai bine la tine in bucatarie. O gasesti in cantitate
mare in uleiuri nerafinate, presate la rece, in germeni de grau (31,06 mg/ 100 g), in
porumb. In faina alba continutul de vitamina e cu 80% mai scazut decat in cea
integrala. Doze mari de vitamina E gasesti in fructele de tip nuca: alune de padure
(26,10/ 100g produs), migdale dulci (25,89 mg/ 100 g), arahide (10,03 mg/ 100 g),
fistic (5,20 mg/ 100 g), nuci (1,90 mg/ 100 g). Mananca si macese, afine, piersici,
prune, patrunjel verde, dovleac, ardei iute, ca sa le enumeram doar pe cele mai bogate
in tocoferoli.
STIATI CA:
tratamentele chimice la care sunt supuse uleiurile vegetale, le reduc continutul de
vitamina E;
vitamina E constituie obiectul unei controverse: din vechime este considerata un
afrodiziac, remediu antisterilitate, dar unele studii recente contrazic aceasta ipoteza,
considerand ca este valabila in cazul animalelor, nu si al fiintelor umane;
fierul nu trebuie luat simultan cu vitamina E; este necesara o pauza de 8 ore intre
administrarea celor doua;
vitamina E este necesara in cazul folosirii medicamentelor anticonvulsive, a anumitor
antibiotice sau hipercolesterolemiante.
Publicat de Blackdark la 05:00 0 comentarii
postare

Linkuri de ntoarcere ctre aceast

Etichete: Vitamine
Vitamina D calciferol
Vitamina D calciferol
Diferita fata de celelalte vitamine, considerata mai degraba hormon, moleculele sale
sunt mesagerii soarelui la nivelul epidermei. Dar cea mai importanta minune a ei este
asimilarea calciului din oase si dinti. Iarna, cand soarele nu e mereu la vedere pe cer, e
cazul sa ne umplem farfuria cu vitamina D.
Este indispensabila pentru asimilarea calciului din intestin si pentru inglobarea sarurilor
de calciu in structura oaselor si a dintilor. Organismul nostru produce singur vitamina

D, insa nu in intestin, ca pe alte vitamine, ci in piele. Acest proces incepe chiar de

dimineata, la trezire, cand celulele pielii asteapta nerabdatoare lumina si primele raze
ale soarelui. Dar in acelasi timp, vitamina se asimileaza si prin peretii intestinului din
hrana ingerata.
DEFICITUL DE VITAMINA D
Cand exageram mancand numai carnati picanti cu cartofi prajiti, gulas din conserve
sau prajituri, concentratia de calciu din sange scade. Daca va cobora la o valoare prea
mica, intram in zona de alarma, pentru ca am deveni incapabili sa ne miscam muschii,
inima ar inceta sa bata si am muri. Vitamina D are grija ca pierderea de calciu din oase
sa fie compensata. Daca insa din hrana noastra lipseste calciul, el va fi in continuare
permanent retras din oase, pentru a-i mentine procentul prezent in sange la un anumit
nivel. Aceasta duce la osteoporoza (rarefierea tesutului osos). Cand lipseste si vitamina
D, se ajunge la osteomalacie (degenerarea scheletului prin decalcifiere) sau, in cazul
copiilor, la rahitism. Persoanele ce depasesc o anumita varsta, la cea mai neinsemnata
cazatura sau lovitura, pot suferi fracturi grave. Capacitatea organismului lor de a
produce vitamina D sau de a o asimila din alimente este foarte scazuta. In absenta
vitaminei D, atat calciul, cat si fosforul nu se asimileaza satisfacator.
Vitamina D este liposolubila, din care cauza poate fi depozitata in organism. De aceea,
nu e recomandabil s-o cumparam de la farmacie si sa ne-o administram necontrolat.
EXCESUL DE VITAMINA D
Dozele ce depasesc 250 mg/zi pot provoca intoxicatii: lasand la o parte faptul ca
vitamina insasi, aflata in concentratii inalte in sange sau tesuturi, poate deveni toxica,
se ajunge la hipercalcemie, adica la un nivel prea ridicat al calciului in sange. Atunci,
calciul excedentar isi alege un tesut moale, cum ar fi rinichii, inima, plamanii sau
vasele de sange si se depune acolo. Una dintre cele mai neplacute urmari posibile este
ateroscleroza. O ratie de 50 mg este suficienta pentru a declansa senzatia de
oboseala, de sete, nevoia de a urina, voma, constipatie, anorexie.
SURSE DE VITAMINA D
Necesarul poate fi acoperit fara dificultate cu peste (heringi, sardine, macrouri,
pastravi), ficat, unt, lapte, branza si oua. Vegetalele nu contin aceasta vitamina. Spre
deosebire de celelalte, vitamina D poate fi produsa de organism. De fapt, procesul de
sinteza al vitaminei D existenta in epiderma este declansat de razele ultraviolete, fiind
absorbita imediat de vasele sangvine.
STIATI CA:
doza zilnica recomandata: 10-20 mg; ratia zilnica a femeilor insarcinate sau care
alapteaza trebuie marita (20 mg).
rezerve de vitamina D se pot face intrun mod simplu in timpul verii, prin expunere
la soare (aproximativ 10 minute);
persoanele care locuiesc in orasele poluate sau care lucreaza in timpul noptii,
populatia tarilor nordice, trebuie sa satisfaca cerintele organismului luand suplimente
de vitamina D;
stocul de vitamina D se afla in special in ficat, dar si in masa musculara si in celulele
adipoase;
oamenii cu un procent redus de vitamina D in sange asimileaza mai rapid plumbul,
care este o substanta toxica, sunt asadar mai putin protejati contra acestei intoxicari.
La nivelul mucoasei intestinale, moleculele periculoase de plumb folosesc aceleasi cai

de transport ca si vitamina D. De aceea, e important sa inghitim destul calciu, pentru

ca zi de zi, competitia cu plumbul otravitor sa poata fi castigata.
Publicat de Blackdark la 05:00 0 comentarii
postare

Linkuri de ntoarcere ctre aceast

Etichete: Vitamine
Vitamina C - acid ascorbic
Vitamina C - acid ascorbic
Nevoia de a include plante proaspete sau carne cruda in alimentatie pentru a preveni
bolile a fost cunoscuta inca din antichitate. In 1536, exploratorul francez Jacques
Cartier, studiind fluviul Sf. Laurentiu, a folosit cunostintele localnicilor pentru a salva
vietile echipajului sau, care murea de scorbut. A fiert ace de tuia pentru a face ceai,
care, s-a dovedit mai tarziu, continea 50 mg de vitamina C la 100 grame.
Prima incercare de a crea o baza stiintifica pentru cauza scorbutului a fost facuta de un
chirurg al unei nave a Marinei Regale Britanice, James Lind. In timp ce se afla pe mare
in mai 1747, Lind a aprovizionat cativa membri ai echipajului cu doua portocale si o
lamaie pe zi, in plus fata de ratia zilnica, in timp ce ceilalti au continuat cu cidru, otet
sau apa de mare, pe langa ratiile lor normale. In istoria stiintei, acesta este considerat
a fi primul experiment controlat, cand s-au comparat rezultatele a doua populatii cu un
factor aplicat doar uneia, restul fiind identici. Rezultatele aratau fara indoiala ca
fructele citrice preveneau boala. Lind si-a transcris munca sa in cuvinte, iar in 1753, a
publicat-o in Tratat asupra Scorbutului.
In 1907, Axel Holst si Theodor Frolich, doi biochimisti norvegieni, care studiau beriberi
contractata la bordul navelor din Flota de Pescuit Norvegiana, au vrut ca un mic
mamifer de teste sa inlocuiasca porumbeii pe care ii folosisera. Au hranit porcusori de
guinea cu hrana de test, care produsese beriberi la porumbei, si au fost surprinsi cand
a aparut, in loc, scorbutul. Pana atunci, scorbtul nu fusese observat la nici un alt
organism in afara de oameni, fiind considerat o boala exclusiv umana.
Irwin Stone a fost primul care a exploatat vitamina C pentru proprietatile ei de
conservare si a obtinut patente pentru aceasta. A dezvoltat teoria conform careia
vitamina C este un nutrient esential deficitar la oameni, ca rezultat al unei erori
genetice, ceea ce a afectat intreaga rasa umana.
ROLUL VITAMINEI C
Vitamina C exista sub doua variante in organism: sub forma redusa, ca acid ascorbic, si
forma oxidata, ca acid dehidroascorbic. Aceasta vitamina este absorbita de intestinul
subtire, apoi este transportata de catre sange si concentrata la nivelul unor tesuturi.
Organismul uman contine 1,5 g acid ascorbic, insa aceasta cantitate este insuficienta.
Vitamina C (acidul ascorbic) este una dintre cele mai folosite in intreaga lume iar
popularitatea ei se datoreaza multiplelor sale implicatii in mentinerea sanatatii si
capacitatii ei de a revigora organismul.Ea reprezinta un antioxidant de exceptie ce se
implica hotarat in lupta cu radicalii liberi si contribuie activ la franarea proceselor
degenerative din organism.
Vitamina C este esentiala pentru pastrarea sanatatii dintilor, gingiilor, oaselor si a
vaselor de sange. Ea ajuta la vindecarea ranilor si a fracturilor, creste rezistenta la

infectii si este necesara in sinteza colagenului. Cunoscuta sub denumirea de "nutrient

esential al vietii", vitamina C ajuta la producerea de hormoni antistres (fiind eficienta
persoanelor care au un program incarcat de lucru si fumatorilor.
Printre numeroasele beneficii oferite de vitamina C se mai regasesc : participarea la
asimilarea de catre organism a fierului; marirea rezistentei vaselor sanguine ;
participarea la transformarile chimice ale proteinelor, lipidelor si glucidelor, la formarea
substantelor intercelulare ; diminuarea perioadelor de convalescenta; este eficienta in
reducerea ritmului de opacifiere a cristalinului (indeosebi la persoanele varstnice);
intarzie aparitia cataractei si-i reduce gravitatea cu cca 50%; impiedica depunerea
grasimilor la nivelul ficatului si asigura functionarea normala a celulei hepatice;
intervine in metabolismul carotenilor; protejeaza acidul folic; are actiune antialergica;
este un bun laxativ natural; scade incidenta aparitiei de cheaguri in vasele sanguine;
mareste gradul de absorbtie a fierului organic; reduce efectele unui numar mare de
alergeni si asigura coeziunea celulelor proteice, marind astfel durata vietii.
CARENTA VITAMINEI C
Locuitorii marilor orase au nevoie de suplimente de vitamina C pentru ca monoxidul de
carbon existent in aer este un puternic distrugator al acestei vitamine. Tutunul este un
alt distrugator de vitamina C, fiecare tigara fumata distrugand 25-100 mg de vitamina
C. Sunt multe medicamente care influenteaza negativ aportul de vitamina C in
organism. Astfel se pot aminti aici siropurile de tuse, administrarea prelugita de
antibiotice, antihistaminicele, anticonceptionalele orale sau corticosteroizii (cum ar fi
prednisonul utilizat in artrite si alergii). Pana si banala aspirina folosita atat de des in
cazul virozelor, sinuzitelor, durerilor reumatice sau bolilor de inima tripleaza viteza de
eliminare a vitaminei C. Pe de alta parte un deficit de vitamina A poate si el determina
pierderi de vitamina C . Stressul zilnic scade si el capacitatea de captare a acestei
vitamine .
Ne dam seama de lipsa acestei vitamine din organism dupa urmatoarele indicii: pielea
devine uscata si capata un aspect imbatranit; apar sangerari nazale si caderea parului;
la nivelul membrelor apar dureri de articulatii si de oase; instalarea artrozei, gutei, dar
si a insomniei; apare oboseala in organism.
Hipovitaminoza C se mai evidentiaza si prin urmatoarele simptome : incetinirea
cresterii, tulburari in activitatea sistemului nervos si a celui muscular, diminuarea
rezistentei organismului la infectii, aparitia hemoragiilor gingivale, respiratie greoaie,
tahicardie, paradontoza, hipotensiune arteriala, acumularea de colesterol in organism
(hipercolesterolemie), instalarea asteniei de primavara etc. In cazul hipovitaminozelor
C severe, apare si afectiunea cunoscuta sub denumirea de scorbut ("boala
marinarilor").
SURSE DE VITAMINA C
Necesarul de vitamina C pentru un adult sanatos este de 73 mg/zi. La femeile aflate in
perioada de graviditate, acesta este de cea 100 mg/zi, iar la cele care alapteaza - de
50 mg/zi. Necesarul de vitamina C al copiilor este de 1,5-2 mg/kilogram-corp/zi, in
functie de varsta. Sunt si autori care recomanda doze de vitamina C mai mici. Aportul
de vitamina C trebuie marit pentru muncitorii care lucreaza in mediu cu plumb, benzen
sau lacuri, precum si in cazul sportivilor, in perioadele de antrenament (pana la 200
mg/zi). De asemenea, necesarul este mai mare in unele cazuri patologice cu
metabolismul crescut, apoi in bolile infectioase, tuberculoza, ulcer gastric si ulcer

duodenal, precum si la varstnici si la fumatori (fiecare tigara fumata distruge intre 25 si

100 mg) etc. Vitamina C este consumata mult mai repede in conditii de stres.
Fructele si legumele proaspete contin cele mai mari cantitati de vitamina C. Cine
mananca fructe si legume de cinci ori pe zi nu are de ce sa se teama. Iarna insa,
fructele si vitaminele ne ofera mai putina vitamina C, deoarece la prepararea lor compoturi, sucuri, dulceturi - se pierde pana la 60% din acidul ascorbic. De aceea,
toamna tarziu si iarna, cele mai indicate sunt citricele sau fructele si legumele
congelate, care nu pierd decat 10-15% din cantitatea de vitamina C.
Vitamina C se gaseste mai mult in coaja fructelor cum este cazul marului. Printre cele
mai importante alimente care sunt bogate in vitamina C se afla: ardeiul gras rosu,
patrunjelul verde, mararul, coacazele.
Dupa numai doua-trei luni de pastrare, in majoritatea fructelor si legumelor, continutul
in vitamina C scade la jumatate si continua sa scada pana la valori minime. In aceasta
categoric de produse vegetale intra indeosebi cartofii si merele. Astfel, de la un
continut initial in vitamina C de cea 25 mg/100 g, cartofii ajung la o cantitate de cea 5
mg/100 g, iar merele - de la 10 mg/100 g, la numai 1 mg/100 g. Fac exceptie fericita de
la acest neajuns varza alba cruda si indeosebi cea murata.
Vitamina C este foarte usor solubila in apa. Din pacate, dintre toate vitaminele,
vitamina C este cel mai usor distrusa la contactul cu diferiti factori de mediu. Astfel, ea
este deosebit de sensibila la caldura, prin fierbere si prajire, de la caz la caz, putanduse pierde 30 pana la 90% din continutul initial al alimentelor. De asemenea, e sensibila
la lumina si la aer (oxigen). Prin decojirea fructelor se pierde 60% din vitamina C.
Pentru a preveni instalarea hipovitaminozei C, in perioada iarna-primavara, in afara
consumului de varza, se recomanda ceaiurile de macese si cele din fructe de catina
alba pulpele de macese si fructele de catina alba (conservate in miere), precum si
pasta de macese, coacazele negre, frunzele de patrunjel, boiaua de ardei rosu dulce ,
sau suplimente nutritive ce contin extrase concentrate din aceste plante sau chiar
vitamina C.
Publicat de Blackdark la 05:00 0 comentarii
postare

Linkuri de ntoarcere ctre aceast

Etichete: Vitamine
Vitamina B9 - acidul folic
Vitamina B9 - acidul folic
Vitamina B9, denumita si acid folic (provine din cuvantul latin folium - frunza), a fost
izolata si sintetizata pentru prima data in 1945. Necesarul de vitamina B9 este asigurat
prin alimentatie. In afara de legumele verzi, acidul folic se mai gaseste in porumb, ficat
de pui si de vita.
Vitamina B9 din legumele verzi, in special cele de la care se consuma frunzele, ne
protejeaza contra declinului cerebral, arata un studiu recent publicat in American
Journal of Clinical Nutrition". Administrarea regulata a vitaminei B9, cunoscuta si sub
denumirea stiintifica de acid folic, poate intirzia imbatrinirea creierului cu aproape cinci
ani.
ROLUL VITAMINEI B9

Vitamina B9 este un factor esential in formarea globulelor rosii si in metabolizarea

proteinelor. In cazul femeilor gravide, rolul lui este primordial, mai ales in primele
saptamini, deoarece carenta de acid folic atrage dupa sine riscuri in formarea
sistemului nervos al fatului (spina bifida). Studii recente ale specialistilor suedezi arata
ca vitamina B9 sporeste sansele viitoarelor mame de a avea gemeni. Cercetarile
efectuate pe un lot de 2.500 de femei gravide carora li s-au administrat suplimente de
vitamina B9 au demonstrat cresterea numarului de gemeni, de doua ori peste numarul
normal.
Vitamina B9 participa la sinteza celulelor sanguine si nervoase. Acidul folic este un
compus sintetic produs de plante, pe care organismul uman nu este in stare sa-l
fabrice. Rolul lui este insa primordial in sinteza proteinelor si deci a tesuturilor.
Vitamina B9 participa, de asemenea, la sinteza celulelor sanguine si nervoase.
Vitamina B9 din legumele verzi, in special cele de la care se consuma frunzele, ne
protejeaza contra declinului cerebral, arata un studiu recent publicat in American
Journal of Clinical Nutrition. Vitamina B9 participa la buna functionare a creierului. Ea
intervine de fapt in sinteza mai multor neurotransmitatori, substante chimice care
permit celulelor nervoase sa transmita mesaje. Astfel, memoria si celelalte functii
cognitive vor fi in parametri normali cand aportul in vitamina B9 este suficient. De
retinut ca, la persoanele in varsta, nivelul acidului folic este, in general, scazut.
Cercetatorii au ajuns la concluzia ca persoanele care au consumat zilnic cel putin 800
de micrograme de vitamina B9 au dat dovada de memorie buna si alte functii cognitive
pe masura.
Acidul folic este recunoscut, de asemenea, pentru proprietatea de a reduce riscul de
hipertensiune la femei, arata un studiu prezentat la Chicago cu prilejul Congresului
Asociatiei Americane de Cardiologie. Studiul doctorului John Forman a demonstrat ca
femeile tinere care au luat peste 800 de micrograme de acid folic zilnic au prezentat un
risc de hipertensiune mai mic cu 29% in raport cu cele care au consumat mai putin de
200 de micrograme. La femeile mai in varsta, doza zilnica de 800 de micrograme de
vitamina B9 reduce acest risc doar cu 13%.
Acidul folic poate reduce riscul de aparitie a maladiei Alzheimer, conform unui studiu
realizat de o echipa de cercetatori americani si publicat in Archives of Neurology.
Cercetatorii au explicat ca acidul folic este capabil sa distruga un aminoacid din singe,
homocisteina, responsabila de aparitia acestei boli, dar au indicat ca este prematur sa
se recomande administrarea regulata de vitamina B9.
CARENTA VITAMINEI B9
Carenta de acid folic este frecventa la persoanele care maninca putine legume si fructe
sau la alcoolici. In cazul acestora din urma, regimul alimentar este adesea insuficient,
iar alcoolul interfereaza cu metabolismul vitaminelor, ceea ce duce la scaderea
cantitatii de acid folic.
Desi se gaseste in multe alimente, pot aparea carente mai ales la femeile insarcinate,
la persoanele care folosesc medicamente precum contraceptive orale, aspirina,
barbiturice, antibiotice, antiinflamatoare nesteroidiene (acidul folic nu este absorbit in
intestin). Acidul folic poate fi distrus in timpul prepararii alimentelor. Simptomele
carentei de vitamina B9: anemie, diaree, ulceratii intestinale, astenie, depresie.
SURSE DE VITAMINA B9
Aportul de acid folic este, in general, de 300 de micrograme pe zi. In cazul femeilor

gravide si al celor care alapteaza, acest aport este ceva mai mare: 500 de micrograme
pe zi. Alimentele care asigura un plus de vitamina B9 sunt legumele cu frunze verzi,
cum ar fi salata sau spanacul. Necesitatile corpului nostru sunt pe deplin satisfacute
printro alimentatie echilibrata: legume verzi, sparanghel, spanac, varza, ca si
porumb, morcov, fasole verde, caise, banane, portocale, mazare, rosii, grau, ou, ficat,
migdale, lapte, branzeturi fermentate.
Vitamina B9 isi pierde proprietatile la caldura si in mediile acide sau alcaline. Aidoma
plantelor si microorganismelor, flora bacteriana intestinala a organismului uman poate
sintetiza vitamina B9.
Publicat de Blackdark la 04:59 0 comentarii
postare

Linkuri de ntoarcere ctre aceast

Etichete: Vitamine
Vitamina B7 biotina
Vitamina B7 biotina
Vitamina B7 exista pe de-o parte in alimentatie, in general in aceleasi alimente ca si
celelalte vitamine din complexul B, insa o cantitate cu mult mai mare decat cea
introdusa din exterior, prin hrana, este fabricata chiar de corpul nostru, cu ajutorul
bacteriilor existente in intestin. Acest lucru este cu putinta numai atat timp cat flora
intestinala, mica lume extrem de complicata si foarte sensibila a bacteriilor ce-si duc
viata in intestinul nostru, nu este dereglata. Pentru a-si indeplini cu bine misiunea,
microorganismele aflate in intestin, cu o lungime totala de aproximativ opt metri, au
nevoie sa li se puna la dispozitie alimente sanatoase, care sa contina toate principiile
nutritive. Cea mai marunta perturbare, cum ar fi un paharel de tarie, o lingurita de
zahar sau o tableta de antibiotic poate tulbura semnificativ aceasta ordine,
transformand-o in haos. Atunci nu mai
functioneaza perfect nici productia de biotina. De aceea biochimistii, cunoscatori ai
secretelor metabolismului, nu se mira, constatand ca oamenilor care se hranesc gresit
le cade parul.
Fiindca mucoasa intestinala are numeroase pliuri si prelungiri filiforme, suprafata ei
totala echivaleaza cu aceea a unui teren de tenis. Pe ea traiesc cam un miliard de
bacterii, care cantaresc toate la un loc in jur de un kilogram si jumatate si aduc o
contributie aproape egala cu aceea a ficatului la metabolismul nostru. Flora intestinala
sanatoasa reprezinta o fortificatie redutabila in calea germenilor patogeni. Totodata, ea
produce vitamina B7 si furnizeaza mucoasei intestinului energia necesara.
ROLUL VITAMINEI B7
Vitamina B7 este indispensabila pentru constituirea glucozei, depozitata in ficat si in
muschi. Hipoglicemia, concentratia prea scazuta a zaharului in sange, este din ce in ce
mai raspandita in prezent, afectand aproape o persoana din doua. Neuronii nostri nu
accepta decat glucoza, zaharul biologic din sange, ca unica hrana ce le furnizeaza
energia. De aceea, nivelul zaharului din sange nu are voie sa scada sub o anumita
valoare. Cel mai bine este ca aceasta sa se situeze intre 80 si 100 mg de glucoza la
100 ml de sange. La 60 mg, devenim nervosi, irascibili, anxiosi, obositi. La 40 mg ne
chinuie, inca de cum deschidem ochii dimineata, intrebarea cum vom rezista pana la

sfarsitul zilei. La o glicemie de 30 mg suntem incapabili sa facem fata provocarilor

vietii cotidiene. Un mic conflict, in realitate inofensiv, simplul fapt de a fi contrazisi ne
poate provoca o cadere nervoasa.
Biotina contine sulf, substanta pe care o transporta la celule, foarte necesara pentru
intretinerea parului, unghiilor si pielii. Intrucat biotina controleaza activ metabolismul
grasimilor si totodata este prezenta in celulele pielii si ale parului, ea influenteaza si
continutul de grasime al pielii. In anul 1991, cercetatorii elvetieni au facut un
experiment interesant: timp de noua luni, ei au administrat cate 25 miligrame de
biotina zilnic unui grup de 32 de persoane cu unghii friabile. Rezultatul n-a fost catusi
de putin surprinzator: la toti participantii grosimea unghiilor a crescut cu un sfert.
CARENTA VITAMINEI B7
Cei care se hranesc de preferinta cu conserve, carne grasa, carnati cu cartofi prajiti,
prajituri, budinci sau fursecuri isi pot distruge flora intestinala in doar sase saptamani.
Alcoolul, nicotina si abuzul de medicamente desavarsesc dezastrul. O flora intestinala
distrusa se recunoaste fara gres dupa dereglarile digestive, ca diareea sau constipatia,
scaunele cu miros greu, balonarile, mirosul neplacut al gurii, dar si dupa caderea
parului si problemele pielii. Moleculele de biotina care mai ajung in sange, venind dintrun asemenea intestin, pot fi cautate cu lupa.
Acolo unde vitamina lipseste, apare curand seboreea, o secretie anormal de abundenta
a glandelor sebacee. Pielea, inclusiv cea a capului, se acopera cu prea multa grasime.
Printre consecinte se numara caderea parului si matreata. Sulful are o functie de
protectie pentru piele si par, de aceea carenta de B7 face ca pielea sa devina cenusie,
iar parul sa-si piarda luciul. Unghiile incep si ele sa se rupa usor.
Multi nou-nascuti sufera din pricina deficitului de biotina. Fiziologii sunt chiar de parere
ca si decesul subit, caruia ii cad victima unii sugari, are de-a face in mare masura cu o
carenta de B7.
SURSE DE VITAMINA B7
Necesarul zilnic de biotina este de 200 - 300 micrograme pe zi. In cazul cand intestinul
functioneaza normal, necesarul zilnic poate fi acoperit cu doar o cincime din cantitatile
indicate mai sus. Vitamina B7 se gaseste in: ficat, galbenus de ou, nuci, arahide,
sardine, migdale, ciuperci, orez brun, cereale integrale, spanac, crab, sunca, morcovi,
rosii si branza de burduf. Ca suplimente ideale pentru o alimentatie sanatoasa pot fi
recomandate: drojdia de bere, melasa, taratele si untura de peste.
Publicat de Blackdark la 04:59 0 comentarii
postare

Linkuri de ntoarcere ctre aceast

Etichete: Vitamine
Vitamina B6 piridoxina
Vitamina B6 piridoxina
Vitamina B6 este un compus solubil in apa care a fost descoperit in anii 1930, in timpul
studiilor nutritionale facute pe sobolani. Vitamina a fost numita piridoxina pentru a
indica similaritatea structurala cu piridina. Mai tarziu, s-a aratat ca vitamina B6 poate
exista sub alte doua forme chimice putin diferite, numite piridoxal si piridoxamina.
Toate cele trei forme ale vitaminei B6 sunt precursoare ale unui compus activat

denumit piridoxal 5-fosfat (PLP), care joaca un rol vital drept cofactor in numeroase
enzime esentiale in organismul uman.
Piridoxina indeplineste numeroase functii in organism si este vitala pentru mentinerea
sanatatii. Este nevoie de prezenta ei pentru fabricarea a peste 100 enzime care
intervin in metabolismul proteinelor. De asemenea, sistemul nervos si cel imunitar au
nevoie de aceasta vitamina pentru a functiona eficient.
ROLUL VITAMINEI B6
Vitamina B6 este necesara in procesele metabolice ale proteinei si acizilor grasi vitali,
in procesele de asimilare a amidonului de origine animala (glicogenul), in procesele de
sinteza a substantelor chimice ce alimenteaza creierul si a hemoglobinei celulelor rosii
ale sangelui. Contribuie la sinteza neurotransmitatorilor, molecule ce permit trecerea
influxului nervos, esential in elaborarea gandirii, emotiilor, memoriei; previne
dereglarea sistemului nervos. Participa la buna functionare a sistemului imunitar si
protejeaza organismul de infectii.
Este vitamina cheie in sinteza proteinelor. Deoarece proteinele sunt necesare pentru
aproape toate functiile organismului, lipsa acestei vitamine ar cauza prabusirea totala
a organismului. Aportul crescut de proteine si activitatea fizica crescuta, cresc si
necesarul de vitamina B6. De aceea, sportivii si persoanele care desfasoara munci
fizice grele au nevoie de un aport crescut. Vitamina B6 este totodata si un stimulent
muscular, un ocrotitor al pielii si un factor de crestere. Permite sintetizarea acizilor
nucleici cu rol in intarzierea procesului de imbatranire si ajuta la eliminarea uscaciunii
gurii si atenuarea problemelor urinare cauzate de antidepresivele triciclice. Vitamina
B6 reduce spasmele musculare nocturne, carceii, amorteala mainilor si anumite forme
de nevrite ale extremitatilor. Ajuta la reducerea crizelor de astm, limiteaza
ateroscleroza si unele afectiuni ale miocardului si impiedica formarea matretii.
Este un diuretic natural si, conform observatiilor, in doze mari amelioreaza durerile
migrenoase si simptomele neplacute care insotesc menstruatia (depresie, edeme,
iritabilitate, dureri de san si de cap).
S-a constatat ca femeile care au consumat multe alimente bogate in vitamina B6
aveau un risc cu 34% mai mic de a suferi un cancer de colon, comparativ cu cele care
au avut o dieta saraca in elementul respectiv.
CARENTA VITAMINEI B6
Hipovitaminoza B6 apare rar si duce la diferite tulburari nervoase (iritabilitate,
labilitate psihica, slabiciune generala, greutate la mers etc.), precum si la aparitia unor
boli de piele, la incaruntirea prematura si caderea parului, furnicaturi si amortirea
extremelor, dureri abdominale, scaderea capacitatii organismului de a se apara in caz
de infectii etc. Deficitul organismului in vitamina B6 apare in dietele cu proteine in
exces, in tulburarile de absorbtie, in intoxicatiile cronice cu alcool, hipertensiune
arteriala si infarct de miocard, cand se abuzeaza de antibiotice administrate pe cale
bucala si in cazul supradozelor de vitamina E si colina.
Alte semne ale carentei acestei vitamine sunt: pierderea poftei de mancare, starile de
greata, fisurile comisurilor bucale, senzatiile dureroase ale limbii, ulceratiile cavitatii
bucale, conjunctivitele (iritari ale membranei ochiului), starile de ameteala, junghiurile
sau senzatiile de ,,electrocutare", somnolenta, vindecarea lenta a ranilor.
SURSE DE VITAMINA B6
Vitamina B6 este continuta in cantitati mari in ficat, drojdie de bere, boabe de soia,

banane, carne de vita si de pasare, ton, carne de porc, carne de vitel, rinichi, somon,
alune si arahide. Boabele nemacinate contin aceasta vitamina in cantitati mari. In
timpul prepararii alimentelor se pierde o cantitate mare de vitamina: intre 15% si 70%
se pierde la congelarea fructelor si legumelor, intre 50% si 70% - la prepararea carnii si
intre 50% si 90% - la macinarea boabelor.
Necesarul vitaminei B6 creste o data cu marirea cantitatii de proteina folosita in
alimentatie, de aceea dupa normele alimentare recomandate, este calculat pentru
vitamina B6 in functie de cantitatea zilnica de proteine. Conform normelor alimentare
recomandate, unui gram de proteina asimilata trebuie sa-i corespunda 0,02 mg de
vitamina; astfel, daca consumati 100 g de proteine pe zi, aveti nevoie de 2 mg de
vitamina B6 pentru prevenirea insuficientei si imbolnavirii. Insa pentru intretinerea
sanatatii, majoritatea maturilor au nevoie de o cantitate de la 10 pana la 25 mg zilnic.
Desi este sigura in cantitati de cateva ori mai mari decat necesarul zilnic se pare ca
dozele foarte mari recomandate de sustinatorii administrarii unor cantitati mari de
vitamina sunt riscante. S-a constatat ca doze peste 200 mg pe zi administrate luni sau
ani de zile pot determina deteriorari severe la nivelul nervilor periferici cu urmari
nefaste ce pot duce pana la paralizie.
Publicat de Blackdark la 04:58 0 comentarii
postare

Linkuri de ntoarcere ctre aceast

Etichete: Vitamine
Vitamina B5
Vitamina B5
Este supranumita si "Vitamina Frumusetii", ea a fost descoperita in anul 1939 cand a
fost izolata din tarate de orez. Denumirea sa provine din cuvantul grecesc Panthos care
inseamna peste tot. In grupa vitaminelor solubile in apa si sintetizate de plantele verzi
si multe alte microorganisme, vitamina B5 este cea care ajunge in tesuturile animalelor
ce le consuma, mai ales in ficat si oua.
Acidul pantotenic este un component important al coenzimei A, o substanta care,
printre altele, ajuta organismul sa elimine toxinele provenite din insecticide,
medicamente etc. Vitamina B5 este indispensabila activitatii celulare. Caldura, mediile
alcaline si acide nu sunt favorabile vitaminei B5.
ROLUL VITAMINEI B5
Vitamina B5 detine un rol vital in functionarea normala a glandelor suprarenale. Este
esentiala pentru conversia energetica a lipidelor si glucidelor. Vitamina B5 este
necesara pentru sinteza anticorpilor si in utilizarea colinei si a acidului paraaminobenzoic. Participa la mentinerea starii de sanatate a aparatului digestiv, a
ficatului si a epiteliilor; mentine starea de sanatate a nervilor, a pielii si a glandelor;
sporeste rezistenta la stress si contribuie la formarea unor hormoni . Vitamina B5
intervine in procesele de crestere, in prevenirea aparitiei dermatitelor (bolilor de piele)
si in metabolismul glucidelor.
Deoarece contine inozitol (o provitamina), vitamina B5 mai este indicata in stoparea
seboreei accentuate, in caderea sau lipsa de stralucire a parului. Previne imbatranirea
prematura si aparitia ridurilor, are efect anti-inflamator, intervine in sinteza acizilor

grasi de colesterol si a steroizilor si joaca un rol vital in mentinerea aparatului digestiv

sanatos.
CARENTA VITAMINEI B5
Carentele de vitamina B5 apar in situatii exceptionale, cand malnutritia este
considerabila. In cazurile mai usoare, pot aparea simptome precum: stressul, senzatia
de oboseala permanenta, insomnie ce alterneaza cu somnolenta, dermatita, greata,
hipoglicemie, ulcer duodenal, tulburari sangvine.
Carenta vitaminei B5 se poate solda cu leziuni degenerative si inflamatorii ale ficatului,
ale mucoaselor respiratorii si gastrointestinale, anumite maladii eczematoase ale pielii,
caderea parului si chiar degeraturi.
SURSE DE VITAMINA B5
Surse naturale de acid pantotenic sunt: carnea, cerealele integrale, germenii de grau,
taratele, rinichi, ficat, inima, legumele de culoare verde, drojdia de bere, nucile, carnea
de pui, melasa neprelucrata.
Cele mai bogate alimente in vitamina B5 sunt: drojdia de bere - 20 mg la 100 g,
galbenusul de ou - 7 mg la 100 g , taratele - 2,25 mg, varza aproape 1 mg. Aceasta
vitamina este sensibila la caldura si la mediile acide si alcaline.
Necesarul zilnic de vitamina B5 este de 3-8 mg pentru copii, iar pentru adolescenti si
adulti intre 10-15 mg. Studiile recente recomanda chiar 30-50 mg/zi pentru adulti.
Folosirea terapeutica a vitaminei B5 poate ajunge la 100 mg/zi.
Publicat de Blackdark la 04:58 0 comentarii
postare

Linkuri de ntoarcere ctre aceast

Etichete: Vitamine
Vitamina B4 adenine
Vitamina B4 adenine
Studii timpurii facute pe gaini si rate, cu nutreturi care nu contineau suplimente
nutritive, au demonstrat ca acestea sufereau de tulburari de crestere si distrofii
musculare grave, uneori chiar paralizii. Factorul lipsa era vitamina B4 sau adenina,
prezenta si sub forma de baza purinica in ADN-ul sau ARN-ul celular. Totusi,
suplimentarea hranei cu aceasta vitamina nu atenueaza simptomele prezentate; s-a
dovedit mai tarziu ca vitamina B4 nu are practic proprietatile unei vitamine propriuzise, iar carentele au fost atenuate pana la urma prin administrarea de vitamina B1.
Este o substanta vitaminoasa. Adenina actioneaza ca o vitamina veritabila in
organismele unor mamifere (cainii, pisicile, sobolanii, cobaii), dar nu in cel uman.
ROLUL VITAMINEI B4
In organism, adenina participa la sinteza unor componenti chimici ai creierului, la
mobilizarea grasimilor (indeosebi la eliminarea lor din ficat) si la transmiterea
impulsurilor nervoase. In cazul lipsei ei din alimentatie, organismul o poate sintetiza
din componenti. Este necesar sa precizam ca aceasta se poate intampla numai in
cazuri exceptionale, deoarece adenina este continuta in majoritatea produselor
alimentare. Ea poate fi identificata in multe uleiuri vegetale sub forma de adenina
libera, iar in sursele de origine animala se gaseste sub forma de lecitina. Favorizeaza
absorbtia fierului, participa la metabolismul unor aminoacizi la biosinteza acizilor

nucleici, impreuna cu alte vitamine are rol in biosinteza hemoglobinei si a globulelor

rosii si este foarte utila in tratamentul unor anemii.
Vitamina B4 insasi nu este foarte importanta pentru organism, dar intra in componenta
unei substante extrem de importante a creierului (acetilcolina) si este necesara pentru
sinteza majoritatii componentilor lipizi ai membranelor celulelor umane.
Cercetarile au demonstrat ca si adenina alimentara (sub forma de lecitina) sporeste
cantitatea colesterolului bun", de densitate crescuta, si reduce cantitatea
colesterolului "rau", de densitate scazuta. O asemenea substituire ar putea normaliza
cantitatea lipidelor din sange si ar reduce riscul afectiunilor cardiace.
CARENTA VITAMINEI B4
Conform unor cercetari, insuficienta adeninei poate contribui la dezvoltarea cirozei la
alcoolici; pe de alta parte, alimentatia bogata in adenina poate impiedica distrugerea
ficatului sub actiunea alcoolului. Cercetari documentate asupra animalelor de laborator
demonstreaza aparitia infiltratiilor grasimilor degenerate, foarte asemanatoare cu cele
ce apar in cazul distrugerii ficatului sub actiunea alcoolului. In cazul adaugarii cantitatii
adecvate de adenina in alimentatie, infiltratiile se resorb.
In cazul insuficientei adeninei in alimentatie, nivelul carnitinei (component chimic
necesar organismului, care asigura oxidarea acizilor grasi pentru obtinerea energiei) se
reduce in cord, ficat si muschi. Lipsa acidului folic este un factor de risc pentru unele
malformatii congenitale. Recent, un grup de medici din Alabama a raportat ca acidul
folic are un rol important in profilaxia cancerului de col uterin.
SURSE DE VITAMINA B4
Vitamina B4 poate fi gasita in oua, ficat, boabele de soia, fulgii de ovaz, conopida,
varza, arahide. Adenina este parte componenta a lecitinei, care poate fi gasita in
farmacii.
Va puteti asigura necesarul de vitamina B4 daca luati suplimente cu lecitina
(cunoscuta si ca fosfatidilcolina, parte componenta a careia este si adenina) sub forma
de granule, in cantitati de doua-patru linguri de doua ori pe zi. Sugarii au nevoie de
adenina suplimentara, intrucat in perioada aceasta a vietii se formeaza sistemul
nervos dezvoltat.
Doza zilnica necesara pentru adulti este de 180-200 mcg, dublu pentru femeile
gravide, iar pentru mamele care alapteaza - 280 mcg in primele sase luni si 260 mcg in
urmatoarele sase.
Publicat de Blackdark la 04:57 0 comentarii
postare

Linkuri de ntoarcere ctre aceast

Etichete: Vitamine
Vitamina B3 niacina
Vitamina B3 niacina
Niacina (numita mai tarziu vitamina B3) a fost descoperita initial in contextul cautarii
unui tratament pentru vindecarea pelagrei. In 1937, carenta acestei vitamine (care se
gaseste in alimentele bogate in proteine) a fost recunoscuta oficial drept cauza a
pelagrei. Mai tarziu, s-a descoperit si rolul unui precursor al niacinei triptofanul in
aparitia acestei boli.

Vitamina B3 face parte din complexul vitaminic B, care joaca un rol esential in
metabolism. Vitaminele din grupul B au fost grupate impreuna datorita proprietatilor
asemanatoare si a prezentei in aceleasi surse alimentare. Datorita stransei legaturi
dintre ele, deficienta unei vitamine duce la utilizarea inadecvata a celorlalte.
Rapiditatea cu care niacina poate elimina neplacerile si vindeca bolile este uimitoare comparabila doar cu rezultatele fulgeratoare obtinute prin administrarea vitaminei C.
ROLUL VITAMINEI B3
Vitamina B3 este considerata una dintre principalele substante care au un rol
important in prevenirea cancerului, eliminand mutatiile aparute la nivel celular. Se pare
ca aceasta vitamina ne protejeaza, in special, de leucemie (cancerul sangelui), de
cancerul de plamani si de esofag. S-a observat ca persoanele care, in mod normal,
consuma cantitati mari de vitamina B3 sunt mai rezistente la razele ultraviolete cele
care produc cancerul de piele.
Niacina mai are o functie deosebit de insemnata in cadrul metabolismului nostru: ea
reduce nivelul colesterolului. Un studiu efectuat in S.U.A. a pus in evidenta faptul ca
simpla administrare a niacinei, fara un alt tratament, poate scadea valoarea
colesterolului cu 22% si nivelul trigliceridelor cu 52%. De asemenea, vitamina B3 dilata
vasele de sange, inlaturand tulburarile de circulatie la persoanele cu vasele sanguine
ingustate. Datorita acestei actiuni de dilatare a vaselor, niacina poate fi de ajutor si
celor ce sufera de migrene.
Niacina are o legatura directa cu starea de spirit si dispozitia, caci hormonii echilibrului
psihic depind de actiunea acestei vitamine. In consecinta, urmarile deficitului de
niacina sunt depresiile, anxietatea si lipsa de incredere in fortele proprii. Nici o alta
vitamina si nici o alta substanta nutritiva implicata in metabolism nu patrunde atat de
profund in zona limitrofa dintre trup si suflet. In aceasta consta unicitatea fascinanta a
acestei vitamine.
Vitamina B3 mai are rol in : mentinerea sanatatii pielii, a limbii si a tesuturilor
digestive; favorizarea circulatiei cerebrale si coronariene; scaderea tensiunii arteriale;
stimularea secretiei gastrice si eliminarea bilei; inlesneste asimilarea fierului.
CARENTA VITAMINEI B3
Carenta acestei vitamine este frecventa in tarile in care hrana, monotona, se bazeaza
pe porumb sau orez (Extremul Orient), fiind favorizata de tulburari intestinale. Vitamina
B3 este indicata in pelagra, dermatoze, tulburari circulatorii periferice, degeraturi, afte,
inflamatii bucale, enterocolite, psihoze, stari depresive.
Carenta vitaminei B3 atrage pelagra, caracterizata mai intai printr-o oboseala rebela,
prin tristete si insomnii. Survin rapid si tulburarile digestive (arsuri gastrice), afte,
diaree, ulceratii, degeraturi, pete la nivelul pielii fetei, mainilor si picioarelor,
uscaciunea pielii, care devine sfaramicioasa, dureri, tulburari nervoase diverse si
nebunia pelagrica, precedand moartea.
SURSE DE VITAMINA B3
Niacina se intalneste in special in carnea slaba, in ficat, peste, pasare, ca si in oua, iar
in cantitati mai mici, in lapte si legume. Cerealele integrale si porumbul contin la
randul lor niacina, insa din pacate sub forma unor compusi neasimilabili.
Cine doreste sa ofere nervilor si muschilor sai putina hrana concentrata ar trebui sa-si
procure de la supermarket drojdie de bere. Ea contine nu numai multa vitamina B3 si
B2, dar si alte vitamine ale complexului B, precum si oligoelementul crom, intr-o

combinatie adecvata, capabila sa asigure un nivel echilibrat al zaharului in sange.

Zaharul din sange, respectiv glucoza, constituie principala sursa de energie a
organismului si singura forma de carbohidrat acceptata de neuronii creierului nostru.
Corpul nu-si poate face rezerve de niacina. Surplusul este eliminat prin urina. De
aceea, trebuie sa ne asiguram in permanenta un aport indestulator. Copiii si
adolescentii pot consuma intre 5 si 12 mg, femeile - 13 pana la 15 mg, iar barbatii intre 15 si 20 mg. Cei ce presteaza o munca grea, femeile gravide si mamele care
alapteaza ar trebui sa suplimenteze cu cateva mg cantitatile indicate mai sus.
Continutul de vitamina B3 al unor alimente: 100 g drojdie de bere: 35,6 mg, 1 ceasca
arahide: 24,2 mg, 100 g ficat: 12,2 mg, 100 g ton: 10,3 mg, 100 g pasare: 9,6 mg, 1
ceasca piersici uscate: 8,2 mg, 100 g inima: 7,4 mg, 100 g somon: 6,8 mg, 1 ceasca
cereale integrale: 5,2 mg, 1 bucata cotlet de miel: 5,1 mg, 1 ceasca migdale: 4,7 mg, 1
ceasca mazare verde: 3,8 mg, 1 bucata cotlet de porc: 3,6 mg, 100 g boabe de soia:
2,9 mg.
Deoarece vitamina B3 se pierde prin gatirea in apa a alimentelor care o contin, este
recomandabila gatirea lor in abur sau la cuptor, amestecandu-se legumele pentru a
pastra cat mai mult din continutul vitaminic. Fiind hidrosolubila, niacina trece din
alimente in apa de fierbere, care, ca urmare, se impune a fi consumata. Niacina este
foarte rezistenta la lumina si destul de rezistenta la caldura. Eficienta acestei vitamine
sporeste prin asociere cu vitaminele Bl5 B2, B5 si C, fiind diminuata de consumul de
alcool, precum si de administrarea de sulfamide, somnifere, penicilina etc.
Publicat de Blackdark la 04:57 0 comentarii
postare

Linkuri de ntoarcere ctre aceast

Etichete: Vitamine
Vitamina B2 riboflavina
Vitamina B2 riboflavina
Istoricul descoperirii vitaminei B2 (riboflavina) este unul colorat. Istoricul ei incepe in
anul 1879, cand un pigment hidrosolubil este descoperit in zerul de lapte de catre
biochimistul britanic A. Wynter Blyth. Acest pigment, care avea o fluorescenta aparte,
galben-verzuie a fost denumit initial lactocrom, apoi lactoflavina.
Insa timp de cativa zeci de ani nu s-a putut determina rolul pe care il avea acest
pigment ciudat de stralucitor. Ulterior au loc numeroase cercetari, intre anii 1920 si
inceputul anilor 1930. Pigmenti galbeni cu o fluorescenta verzuie sunt izolati din
diferite surse (ou, lapte). Interesul devine si mai puternic in momentul in care se
descopera ca acest pigment galben este de fapt un constituent al complexului de
vitamine B, iar izolarea vitaminei B este ajutata enorm de constatarea faptului ca
fluorescenta
verzuie se asociaza cu potenta vitaminei.
In anii 1930, doi dintre cei mai de seama chimisti ai momentului, Richard Kuhn in
Heidelberg si Paul Karrer in Zurich lucreaza independent si incearca sa inteleaga mai
bine vitaminele recent descoperite, in special cele din familia B. Folosind metode de
cercetare relativ diferite, ambii cercetatori ajung sa izoleze si sa cristalizeze vitamina
B2, realizand foarte repede ca este lactoflavina. In 1935, atat Kuhn, cat si Karrer

reusesc sa sintetizeze vitamina B2, pe care o denumesc riboflavina, inlocuind termenii

de ovoflavina sau lactoflavina, care descriau sursa din care se izolase la un moment
dat vitamina. Cei doi cercetatori isi anunta descoperirile aproape simultan, iar in 1937
si 1938, Karrer, respectiv Kuhn primesc premiul Nobel pentru chimie pentru
descoperirile facute.
ROLUL VITAMINEI B2
Vitamina B2 are un rol important in metabolismul proteinelor, grasimilor, dar cu
precadere al glucidelor (scade glicemia), in cresterea si respiratia celulelor. De
asemenea, ea asigura un bun tonus muscular si actioneaza favorabil asupra
mucoaselor si intestinelor, intervine in fenomenele de oxidoreducere de la nivelul
celulelor, precum si sinteza hemoglobinei. Vitamina B2 stimuleaza cresterea si functia
de reproducere. Imbunatateste starea de sanatate a pielii, parului si unghiilor. Ajuta la
eliminarea senzatiei de uscaciune a gurii, limbii si buzelor. Vitamina B2 mareste
acuitatea vizuala si inlatura oboseala ochilor. Noile descoperiri ii atribuie calitati
antioxidante, asadar poate preveni cancerul sau cresterea colesterolului.
CARENTA VITAMINEI B2
Carenta acestei vitamine este foarte rara, ea datorandu-se numai tulburarilor
gastrointestinale si hepatopancreatice. Asemenea situatii sunt evidentiate prin
paloarea buzelor, urmata de fisurare si macerare, limba uscata, rosie si dureroasa in
timpul masticatiei. Avitaminoze B2 se intalnesc, desigur, si mai rar, ele fiind insotite si
de alte carente in vitamine din grupul B. Carenta de vitamina B2 diminueaza rezistenta
organismului la infectii microbiene, scade rezistenta la efort, pe buze, limba si piele
apar diferite leziuni specifice etc.
Carenta acestei vitamine mai este evidentiata si prin aparitia de stomatite, dermatite
seboreice, uscarea si caderea parului, friabilitatea si indoirea unghiilor, tulburari de
crestere la copii, anemii, apatie, hiperemotivitate, tremuraturi si ameteli, scaderea
acuitatii vizuale si a celei auditive, diminuarea campului vizual si dificultati de vedere
la lumina slaba, anorexie, scaderea rezistentei organismului la infectii si la intoxicatii
cu metale grele, scaderea tonusului muscular etc. Reducerea aportului in aceasta
vitamina este favorizata si de alcoolism, diabet zaharat, tratamentele cu fenobarbital si
cu diferite antibiotice, administrate pe cale bucala.
SURSE DE VITAMINA B2
Destul de putine surse naturale sunt bogate in vitamina B2. Cele mai mari concentratii
se afla in drojdia de bere si ficatul animal, surse alimentare care nu se regasesc uzual
in alimentatia zilnica. Cele mai importante si obisnuite surse alimentare care contin
riboflavina sunt laptele si produsele lactate, carnea fara grasime, ouale si legumele cu
frunze verzi. Nucile, ciupercile si avocado contin cantitati mici de riboflavina. Multe
dintre produsele fainoase (paine, cereale, faina) sunt imbogatite cu vitamine din clasa
B, printre care si riboflavina. Riboflavina se absoarbe mai bine din sursele alimentare
animale decat din cele vegetale.
Alimentele gatite pot asigura suficienta riboflavina pentru o dieta echilibrata, vitamina
nefiind distrusa de temperaturile inalte. Vitamina B2 este insa hidrosolubila si se poate
pierde daca procesul de gatire implica folosirea apei. Procesul de pasteurizare a
laptelui implica pierderea a aproximativ 20% din continutul de riboflavina.
Lumina distruge vitamina B2. Cand depozitati produsele fainoase, produsele lactate
sau carnea, pentru a evita pierderea riboflavinei folositi recipiente opace sau zone

ferite de lumina. Datorita acestei sensibilitati la lumina, riboflavina din laptele tinut
intr-o sticla expusa razelor ultraviolete sau la soare dispare intr-un procent de 85% in
aproximativ 2 ore. Mediul alcalin si iradierea alimentelor (pentru sterilizare) determina
pierderea vitaminei B2 din alimente.
Publicat de Blackdark la 04:56 0 comentarii
postare

Linkuri de ntoarcere ctre aceast

Etichete: Vitamine
Vitamina B15
Vitamina B15
Cunoscuta specialistilor sub numele de acid pangamic, provitamina B15 a fost
descoperita in 1951 de un biochimist. Vitamina B15 este nerecunoscuta in anumite
tari, si totusi, face parte, conform opiniei multor specialisti, din grupa B a vitaminelor.
Inca nu este foarte bine studiata si de aceea nu este considerata de fapt o vitamina in
adevaratul sens al cuvantului, deoarece nu s-a demonstrat rolul ei indispensabil in
procesul de nutritie. Datorita faptului ca este un antioxidant, are actiune asemanatoare
cu a vitaminei E.
Pentru ca are proprietati revigorante, este foarte populara printre sportivi. Este
antioxidanta si impiedica depunerea lipidelor in ficat.
ROLUL VITAMINEI B15
Acidul pangamic are rolul de activare a proceselor metabolice oxidative la nivel celular,
are efect detoxifiant si de refacere a respiratiei celulare. Este o substanta care
imbunatateste oxigenarea celulelor, a muschilor si a tesuturilor conjunctive. Specialistii
au demonstrat ca poate fi utila in starile de oboseala, in migrene, probleme cu inima
sau in tulburari ale drenajului sanguin, toate aceste afectiuni fiind cauzate si de o slaba
oxigenare a organismului.
Vitamina B15 ajuta in calmarea durerilor provocate de afectiunile reumatice, de artrita
si poate fi de folos in eliminarea toxinelor din organism. Imbunatateste functiile
ficatului si ale rinichilor si, daca este inclusa in tratamente de lunga durata, poate fi
eficienta in combaterea atrofiei musculare si a nevralgiilor.
Printre afectiunile benefice ale acesteia, se mai pot numara: protejeaza ficatul
impotriva cirozei, mareste durata de viata a celulelor, diminueaza nevoia de alcool,
scade nivelul colesterolului din sange, asigura protectia impotriva agentilor poluanti,
atenueaza simptomele crizelor de astm si anghina, stimuleaza raspunsul imunitar al
organismului.
CARENTA VITAMINEI B15
Carenta acestei vitamine poate provoca: boli de inima, afectiuni nervoase si
glandulare, insuficienta oxigenare a tesuturilor. Nu s-au inregistrat cazuri de toxicitate
ale vitaminei B15.
SURSE DE VITAMINA B15
Alimentele care contin aceasta substanta sunt taratele de orz, orezul integral si drojdia
de bere, dar poate fi gasita si in caise, dovlecei, miez de nuca, susan, organe si oua.
Necesarul zilnic de vitamina B15 este de 50 miligrame, dar poate fi consumata si in

cantitati putin mai mari de persoanele care fac efort fizic mare, de sportivii de
performanta, de cei care au activitati intelectuale sau care consuma in cantitati mari
cafea ori alcool. Atletii pot consuma 100-150 mg de vitamina B15 zilnic. Pentru mai
bune rezultate, deseori vitamina B15 se asociaza cu vitaminele A si E.
Publicat de Blackdark la 04:56 0 comentarii
postare

Linkuri de ntoarcere ctre aceast

Etichete: Vitamine
Vitamina B12 cobalamina
Vitamina B12 cobalamina
In anul 1926, oamenii de stiinta au constatat ca forma obisnuita de anemie poate fi
combatuta sau controlata prin consumarea unei cantitati zilnice de 225 g de ficat
proaspat sau usor gatit. Pe la 1948, vitamina B12, substanta nutritiva responsabila cu
eliminarea anemiei, cunoscuta si sub denumirea de cobalamina, este considerata ca o
coenzima necesara organismului in structurarea unui sange sanatos si, de asemenea,
in exercitarea altor functii. Vitamina B12 mai este cunoscuta si sub numele de
"vitamina rosie.
Vitamina B12 este singura vitamina care contine elemente minerale esentiale. Biologii
considera aceasta substanta ca una dintre cele mai misterioase creatii ale naturii. "Nici
in urmatorii o mie de ani", afirma ei, "daca toti oamenii de stiinta din lume ar
lucra impreuna, exclusiv la aceasta tema de cercetare, n-ar fi capabili sa dezvolte o a
doua molecula care sa serveasca intr-o masura atat de importanta evolutia vietii pe
pamant".
ROLUL VITAMINEI B12
Vitamina B12 participa la inmultirea celulelor, proces comun tuturor celulelor vii.
Tinand cont chiar si numai de acest fapt, puteti aprecia importanta acestei vitamine
pentru sanatate. Cel mai important rol il joaca vitamina B12 in formarea sangelui. In
mod specific, aceasta substanta nutritiva este necesara formarii globulelor rosii din
maduva. Lipsa unei cantitati adecvate de vitamina B12 poate duce la anemie
pernicioasa, cu simptome de paloare si oboseala. Cercetari recente demonstreaza o
alta functie a acestei vitamine, legata de sistemul sanguin si care consta (impreuna cu
vitamina B6 si acidul folic) in mentinerea sub control a homocisteinei. Cantitatile
terapeutice de suplimente cu vitamina B pot reduce astfel riscul bolilor
cardiovasculare.
Descoperiri de ultima ora releva faptul ca vitamina B12 este esentiala si pentru
structurile osoase din corpul nostru. Formarea oaselor se produce doar daca
osteoblastele, celulele ce construiesc tesutul osos, dispun de suficienta vitamina B12.
Acest lucru este important pentru copii, ca si pentru femeile la care, dupa ultima
menstruatie, pierderea de masa osoasa este determinata de cauze hormonale. In plus,
aceasta vitamina are un rol important si in protejarea celulelor hepatice, datorita
proprietatii ei de a impiedica depunerea grasimilor in ficat.
Joaca un rol decisiv in buna functionare a sistemului nervos, ajutand la formarea tecii
de mielina ce inveleste fibrele nervoase, esentiale pentru transmiterea de impulsuri
nervoase in tot corpul. Datorita acestei functii, vitamina B12 constituie un aliat pretios

in mentinerea acuitatii simtului tactil si auditiv, in perceptia durerii, in echilibru, ca si

pentru sporirea capacitatii de invatare, impiedicarea pierderilor de memorie si
pastrarea aplombului mental.
Vitamina B12 poate juca de asemenea un rol in prevenirea cancerului. Cand este
combinata cu acidul ascorbic, aceasta substanta nutritiva a fost evidentiata ca
inhiband formarea cancerului in mediul de laborator. Mai mult chiar, intr-un studiu
efectuat in randul fumatorilor s-au descoperit niveluri scazute ale vitaminei B12 si ale
folatului, in special in acele cazuri de modificari precanceroase. Suplimentele de
vitamina scad numarul acestor celule anormale.
CARENTA VITAMINEI B12
Manifestarea clasica a carentei vitaminei B12 o constituie anemia pernicioasa, ale carei
simptome includ: pierderea in greutate, slabiciunea, paloarea fetei si tulburari
psihologice. Acest tip de anemie este mai degraba comun si apare cel mai frecvent in
randul persoanelor alcoolice, varstnicilor si persoanelor care tin un regim strict
vegetarian.
Deficitul de B12 duce la tulburari nervoase, atat in zona psihicului, cat si in ce priveste
functionarea nervilor in muschi. Daca deficitul de B12 nu este depistat la timp, el poate
determina tulburari nervoase ce se agraveaza treptat, de exemplu scleroza multipla, o
boala cumplita a sistemului nervos, manifestata prin distrugerea progresiva a stratului
protector de mielina al neuronilor, ceea ce provoaca paralizii si in final moartea. E
uimitor faptul ca o substanta biologic activa, necesara corpului nostru in cantitati
infinitezimale, microscopice, poate produce un efect atat de dinamic. "Pastrand
proportiile", spun biochimistii moderni, "vitamina B12 e cu mult mai exploziva decat
cea mai puternica bomba cu hidrogen".
Persoanele care tin post si cele care au o dieta vegetariana prezinta carente de
vitamina B12, care se manifesta prin ameteli, tulburari de concentrare. Deoarece B12
se gaseste doar in produsele de origine animala, in timpul postului necesarul de B12
trebuie asigurat din suplimente nutritive. Din alimentatia vegetariana stricta lipseste
vitamina B12. Ei argumenteaza ca sute de milioane de locuitori din satele indiene au
trait fara carne, fiind perfect sanatosi. Dar, spre deosebire de cerealele noastre,
"omorate" cu pesticide, in cele indiene traiesc gandacei si insecte minuscule, care
contin valorosul produs natural, acoperind astfel necesarul minim de vitamina B12. In
schimb, in boabele cerealelor noastre, acei purtatori de substante necesare vietii, atat
de marunti incat abia pot fi vazuti cu ochiul liber, au fost anihilati cu chimicale.
Un nivel scazut de vitamina B12 prezinta persoanele suprasolicitate fizic si intelectual,
care au o dieta dezechilibrata si consuma alcool in exces. In aceasta categorie
inscriindu-se in special adolescentii si tinerii.
Cercetatorii cred ca exista o legatura intre vitamina B12 si evolutia bolii Alzheimer. O
cantitate insuficienta de vitamina B12 ar permite eliminarea unei substante numita
homocisteina care, atunci cand depaseste un anumit nivel, devine nociva pentru
celulele cerebrale.
Exista si oameni care au o deficienta genetica prin care factorul intrinsec necesar
absorbtiei vitaminei lipseste din stomac. Pentru acestia solutia sunt injectile cu
vitamina B12.
SURSE DE VITAMINA B12
Cele mai bune surse de vitamina B12 sunt ficatul de vita 70 micrograme/100 g;

ficatul de pasare 50 micrograme, carnea de iepure 12 micrograme, sardinele 12

micrograme, galbenusul de ou 4 micrograme. Daca avem o dieta echilibrata este
destul de usor de realizat necesarul zilnic de vitamina B12.
Vitamina B12 este o vitamina atat de puternica, incat cantitatea necesara pentru
prevenirea avitaminozei se masoara nu in miligrame (mg), ci in micrograme (mcg) (1
mg = 1000 mcg). In conformitate cu normele alimentare recomandate, barbatii si
femeile au nevoie zilnic de 2-3 mcg, iar copiii si adolescentii, de 0,2-1 mcg. In timpul
sarcinii sau alaptarii, cantitatea de vitamina necesara organismului creste de 2-4 ori,
ajungand la 2,6-4 mcg.
Vitamina B12 nu este o vitamina stabila in prezenta caldurii, a acizilor sau a luminii,
fiind sensibila la oxidare, drept care se impune multa atentie in timpul depozitarii si
prelucrarii alimentelor care o contin.
Publicat de Blackdark la 04:55 0 comentarii
postare

Linkuri de ntoarcere ctre aceast

Etichete: Vitamine
Vitamina B1 tiamina
Vitamina B1 tiamina
Vitamina B1, cunoscuta si sub denumirea de tiamina, a fost prima vitamina de tip B
descoperita, fiind izolata pentru prima data in anii 20. Astazi stim deja ca aceasta
substanta nutritiva are cateva functii importante ce contribuie remarcabil la
mentinerea sanatatii. Este cunoscuta si sub numele de "vitamina starii morale"
datorita efectelor benefice asupra sistemului nervos si starii psihice.
Vitamina B1 este o vitamina hidrosolubila. Asemeni tuturor vitaminelor din complexul
B, cantitatile in exces sunt eliminate in procesul de excretie fara a fi stocate in corp;
trebuie inlocuite zilnic. Fiind sinergetice, vitaminele B sunt mai mult eficiente luate
impreuna decat separat.
Boala de carenta clasica a vitaminei B1 este beri-beri, care influenteaza sistemele
gastrointestinal si cardiovascular, precum si sistemul nervos periferic.
ROLUL VITAMINEI B1
Vitamina B1 joaca un rol esential in metabolismul hidratilor de carbon - o sursa majora
de energie a celulelor noastre. Acest fapt explica probabil de ce celulele creierului si
ale sistemului nervos - care sunt extrem de sensibile la metabolismul carbohidratilor sunt primele care indica semnele carentei tiaminice. Este necesara, de asemenea, in
procesul de crestere si in mentinerea sanatatii pielii. Pe lista efectelor sale trebuie sa
amintim ca exista unele indicatii conform carora tiamina, ca de altfel toate vitaminele
de tip B, joaca un rol important si in rezistenta noastra la imbolnaviri. Este un stimulent
al poftei de mancare si are puterea sa activeze miscarile intestinului (peristaltice).
Aceasta vitamina este necesara pentru copierea materialului genetic, care se
transmite de la o celula la alta, in timpul inmultirii celulelor.
Tiamina favorizeaza depunerea glicogenului in ficat si accelereaza procesul de
eliminare a urinei, fiind indispensabila in transformarea hidratilor de carbon in lipide si
mijlocind astfel obtinerea de surse suplimentare de energie. De asemenea, ea mentine
sanatos sistemul nervos in totalitatea lui si imbunatateste tonusul muscular.

Necesarul de vitamina B1 se mareste de asemenea in perioadele de accelerare a

metabolismului precum: perioada febrila, activitate musculara, activitatea excesiva
tiroidiana, graviditate si lactatie, dar si in timpul oricaror forme de stres fizic sau
emotional.
Intr-un experiment ale carui rezultate au fost publicate in anul 2000, cercetatorii au
constatat ca necesarul de tiamina poate creste nu numai in randul sportivilor, dar si in
randul persoanelor cu activitate moderata (2,5 pana la 5 ore saptamanal).
Contraceptivele orale sunt de asemenea considerate ca avand legatura cu nivelul
redus al tiaminei in organism. Pacientii cu probleme renale aflati in dializa pe perioade
lungi de timp, precum si pacientii alimentati intravenos prezinta, de asemenea, riscul
de carenta de tiamina. Mai mult decat atat, consumul unor cantitati importante de ceai
sau cafea, indiferent daca aceasta e decofeinizata sau nu, impiedica absorbtia
tiaminei, crescand astfel riscul carential. De fapt, se crede ca multi consumatori inraiti
de ceai sau cafea prezinta simptomele unor afectiuni nervoase asociate carentei de
tiamina, dar acestia ori nu au diagnosticat-o, ori nu s-au supus unui consult medical.
Alte alimente cu activitate antitiaminica sunt afinele, cicoarea rosie, murele, varza de
Bruxelles, varza rosie si fructele de mare consumate crude (totusi, acidul ascorbic a
fost evidentiat ca protector impotriva distrugerii tiaminei a unora dintre aceste
alimente).
CARENTA VITAMINEI B1
Boala de carenta clasica a vitaminei B1 este beri-beri, care influenteaza sistemele
gastrointestinal si cardiovascular, precum si sistemul nervos periferic. Simptomele
amplificarii carentei cuprind indigestia, constipatia, durerile de cap, insomnia, greutate
si slabiciune, adeseori urmate de crampe musculare ale picioarelor, precum si arsuri si
amorteli ale talpilor. Mai mult, inima poate avea o activitate deficitara, marindu-se sau
avand batai rapide si neregulate. Beri - beri poate inregistra urmatoarele simptome in
functie de gradul de avansare :
starea pre-beri-berica, cu edem si slabiciunea picioarelor, palpitatii, dureri
reumatismale;
forma paralitica sau uscata: paralizia si atrofia musculara a picioarelor, palpitatii,
insuficienta cardiaca, moarte prin asfixie;
forma umeda sau edematoasa: tulburari circulatorii, edemul membrelor inferioare,
uneori a gatului si a fetei, paralizii, tulburari ale nervilor cranieni, voma, asfixie,
convulsii, sincope.
Hipovitaminoza B1 este frecventa datorita alimentatiei defectuoase (fierbere,
sterilizare, rafinari alimentare diverse) si favorizata de insuficientele digestive si
intestinale, ca si de diverse tulburari de asimilare tisulara. Folosirea excesiva a
zaharului rafinat si a fainilor "moarte" atrage dupa sine un beri-beri rudimentar, de
forma atenuata, care scapa adesea diagnosticarii. Alcoolismul, care epuizeaza
rezervele organice de vitamina B1, atrage polinevritele. Insuficienta vitaminei B1
produce nevrite, o stare de oboseala, dureri de cap, iritabilitate, tulburari ale memoriei,
palpitatii, gafaieli, ameteli, inapetenta. Ea favorizeaza ulcerele stomacului, ulcerele
gambei, degeraturile.
Exista multe grupuri de persoane care prezinta riscul carentei acestei substante
nutritive, suferind datorita mai multor efecte greu detectabile la prima vedere asupra
sistemului nervos, sistemului digestiv si asupra inimii. Astfel, multe persoane pot

experimenta in fapt simptomele incipiente ale bolii beri-beri, ca oboseala, apatia,

confuzia mentala, lipsa puterii de concentrare, slabirea memoriei, insomnia, anorexia
(pierderea poftei de mancare), pierderi in greutate si putere, instabilitatea emotionala,
irascibilitatea, depresia si frica irationala.
SURSE DE VITAMINA B1
Cele mai bogate surse de tiamina le reprezinta organele de animale (in special ficatul),
carnea de porc, fasolea uscata, mazarea, soia, alunele, cerealele integrale, orezul
nedecorticat, germenii de grau, taratele de orez, galbenusul de ou, carnea de pasare si
pestele. Printre alimentele cu continut moderat putem mentiona prunele, prunele
uscate, stafidele, sparanghelul, broccoli, faina de ovaz, varza de Bruxelles si o
varietate larga de nuci. In plus, multe alimente sunt imbogatite cu aceasta vitamina,
pentru a preveni simptomele carentiale.
Doza zilnica necesara este evaluata la circa 23 mg. Cuticula orezului contine circa 2
2,5 mg de vitamina B1 la 100 g, semintele de grau, de orz, de secara contin 12 mg
la 100 g, soia 0,31,5 mg, nuca 0,5 mg, ficatul 0,51,3 mg, galbenusul de ou 0,3
mg.
Alte alimente bogate in vitamina B1: faina de grau 0,360,5mg; orez: grauntele intreg
0,5mg; ; grauntele curatat 0,03mg; pelicula 2,3mg; cartoful 0,08 0,01mg; mazarea
0,36mg; fructe (mere, pere, prune, caise, piersici, banane) 0,010,15mg; drojdie
extras 2,510mg; drojdie uscata 0,2mg; carne de vita pina la 0,6mg, de miel 0,1
0,2mg; de porc pina la 1mg; de pasare 0,1mg; lapte uman, in medie 0,02mg; de vaca:
minimum 0,04mg; de capra in medie 0,04mg; galbenus de ou 0,30,5mg.
Publicat de Blackdark la 04:55 0 comentarii
postare

Linkuri de ntoarcere ctre aceast

Etichete: Vitamine
Vitamina A retinol
Vitamina A retinol
Vitamina A a fost descoperita in anul 1913, cand un biochimist de la Universitatea
Winsconsin a identificat un nutrient solubil in grasimi, in grasimea de lapte, pe care l-a
denumit "fat-man factor A".
Vitamina A este o vitamina de crestere, cu importanta considerabila pentru
organismele tinere. Antiinfectioasa, cu actiune asupra echilibrului "acido-bazic",
vitamina A contribuie, printre altele, la nutritia cartilagelor si a oaselor, a organelor
digestive, a vaselor sanguine, a mucoaselor, a tegumentelor (este un ocrotitor al
epiteliilor si implicit un factor de intinerire).
Se gaseste in natura sub doua forme: vitamina A ca atare numita si retinol (prezenta in
alimentele de origine animala) si provitamina A cunoscuta sub denumirea de
betacaroten (care se gaseste atat in produsele animale cat si in cele vegetale).
BETACAROTENUL
Ajunge in organism prin aport alimentar si este transformat de ficat in vitamina A, in
functie de necesitati. Este nevoie de 6 mg de betacaroten pentru a obtine un mg de
vitamina A. Acest randament scazut de transformare se explica prin faptul ca actiunile
ce au loc in organism asupra unei parti din betacarotenul ingerat si supus

metabolizarii, fac ca doua treimi din acesta sa fie eliminat prin fecale (4 din 6 mg) si
numai restul de o treime, adica 2 mg, sa fie retinut in organism; din ceea ce se retine,
o jumatate, adica 1 mg, este asimilata de indata drept retinol, iar cealalta jumatate
este pastrata sub forma de betacaroten (provitamina A), ca rezerva pentru asimilari
ulterioare, tot sub forma de retinol, dupa necesitatile biologice ale organismului
respectiv.
Despre provitamina A (betacaroten), trebuie amintit si faptul ca aceasta dispune de
virtuti anticancerigene mai mari decat retinolul. Tot despre betacaroten se mai afirma
ca, datorita antioxidantilor pe care ii contine, face sa fie redus cu o treime procesul de
inrautatire a starii de sanatate a ochilor (evitandu-se chiar si orbirea), precum si
procesul de instalare a diferitelor afectiuni cardiace. Aceste efecte benefice ale
betacarotenului au fost determinate, pana in prezent, in cazul morcovilor, al spanacului
si al verzei.
Spre deosebire de retinol, carotenul nu este sensibil nici la lumina, fiind in schimb
sensibil la uscaciune, motiv pentru care se impune pastrarea, in fructe si in legume, a
gradului de umiditate avut in perioada recoltarii.
Vitamina A se intalneste ( sub forma de provitamina A sau carotina) in majoritatea
plantelor si a legumelor verzi si in numeroase fructe, mai ales in morcovi, usturoi,
ceapa, rosii, frunze de spanac, piersica, aguda, castane, in banana, nap, ananas,
cereale, coacaze, zmeura, dude, caise, lamai, portocale sau maces, in fructe
oleaginoase si in uleiuri vegetale.
RETINOLUL
Vitamina A este o vitamina de crestere, cu importanta considerabila pentru
organismele tinere. Antiinfectioasa, cu actiune asupra echilibrului "acido-bazic",
vitamina A contribuie, printre altele, la nutritia cartilagelor si a oaselor, a organelor
digestive, a vaselor sanguine, a mucoaselor si tegumentelor (este un ocrotitor al
epiteliilor si implicit un factor de intinerire).
Retinolul are un rol deosebit si in buna functionare a organelor vizuale, carenta
respectiva ducand la scaderea capacitatii de adaptare a ochilor la lumina difuza, in
cazuri mai grave putand aparea o ulcerare a mucoasei-oculare si chiar a corneei, fapt
ce poate provoca opacirea cristalinului si orbirea (cecitate crepusculara, xeroftalmie
etc.).
Vitamina A ca atare (retinolul) se gaseste, de obicei, in cantitati apreciabile, numai in
produse de origine animala. Vitamina A este la fel de abundenta in galbenusul de ou,
lapte integral, smantana, unt si ficat de peste (ulei de ficat de morun).
CARENTA DE VITAMINA A
Lipsa vitaminei A duce la slabirea sistemului imunitar, diminuarea cresterii la copii,
stare de oboseala, modificari la nivelul pielii si al mucoaselor care ajung uscate, la
nivelul unghiilor, care se rup usor, al parului, care se inchide la culoare. Se constata
deopotriva tulburarea menstruatiilor, cu intarirea dureroasa a sanilor, afectarea
glandelor sexuale si tulburari in functionarea aparatului urogenital, dureri abdominale,
migrene, nervozitate, neliniste. Mai pot aparea insomnii, cefalee, hipertensiune
arteriala, scaderea acuitatii vizuale (indeosebi la fumatori).
EFECTELE VITAMINEI A
Vitamina A este implicata in buna functionare a multora dintre procesele metabolice :
creste rezistenta in infectiile cailor respiratorii, echilibreaza sistemul imunitar, participa

la sinteza imunoglobulinelor (anticorpii ), scurteaza durata de boala, mentine

sanatatea straturilor superficiale ale tesuturilor si organelor interne (astfel mentine
sanatatea si integritatea membranelor si mucoaselor orgnismului), consolideaza oasele
si dintii, avand rol decisiv in procesul de crestere, imbunatateste vederea (avand rol
esential in mentinerea vederii la intuneric), mentine supletea pielii, inlaturand petele
ce apar datorita varstei, stimuleaza secretia sucurilor digestive necesare degradarii
normale a principiilor nutritive, ajuta la procesul de formare a sangelui, intareste
sanatatea parului si a gingiilor, stimuleaza dezvoltarea intrauterina a fatului, are efect
antitumoral.
Publicat de Blackdark la 04:54 0 comentarii
postare

Linkuri de ntoarcere ctre aceast

Etichete: Vitamine
Laptele

Laptele

Primul aliment pe care il consumam, inca din ziua in care ne nastem, este laptele. Este
alimentul cel mai complex si mai usor de asimilat pentru organism, constituind unul din
alimentele de baza in nutritia noastra, fiind denumit si Sangele Alb.
Laptele a fost folosit din cele mai vechi timpuri ca aliment principal in hrana diferitelor
popoare, ca asirieni, babilonieni, greci si romani.
Laptele si produsele obtinute din el contin majoritatea substantelor nutritive necesare
organismului, intr-o proportie echilibrata, si sunt bine asimilate de catre organism.
Laptele si majoritatea produselor lactate poseda proprietati dietetice. Are peste o suta
de substante nutritive necesare vietii omului(20 aminoacizi, peste 10 acizi grasi, 4
feluri de lactoze, 25 vitamine, peste 45 elemente minerale, proteine).
Important este faptul ca substantele nutritive din lapte se gasesc in proportii optime,
astfel ca laptele este asimilat de organism mai bine decat orice alt aliment, putand fi
consumat atat in stare proaspata cat si sub forma de diferite produse lactate. Atat
laptele cat si produsele lactice maresc rezistenta organismelor fata de infectii si
intoxicatii, ridicand nivelul de sanatate al populatiei.

Laptele si preparatele pe baza de lapte, sunt surse de proteine de calitate superioara.

Un litru de lapte contine tot atatea proteine cat contin si 4 oua mari si proaspete.
Laptele este un aliment complex, care nu trebuie sa lipseasca din alimentatia zilnica.
Laptele asigura organismului necesarul de calciu, fosfor dar si o serie de vitamine
precum vitamina A, vitamina B1, vitamina B2, vitamina D, vitamina K. Proportia ideala
intre fosfor si calciu face din lapte un aliment indicat atat pentru copiii in crestere,
gravide, dar si pentru tineri si adulti in aceeasi masura. Pe de alta parte, consumul
excesiv de lapte poate duce la aparitia unor anemii feriprive, datorita continutului
scazut in fier si vitamina C.
Vitamina A continuta in lapte este valorificata de organism la functionarea corecta a
sistemului imunitar, iar potasiul ajuta la buna functionare a sistemului cardiovascular.
Vacile hranite cu iarba proaspata produc lapte bogat in acid linoleic conjugat (CLA), o
grasime benefica, ce distruge celulele de cancer de piele, cancer mamar si cancer la
colon. Cercetatorii americani sustin ca, in urma testelor de laborator, s-a dovedit faptul
ca laptele poate ajuta la combaterea aterosclerozei si scade nivelul colesterolului din
sange.
Din studiile efectuate de catre Comitetul International Anti-Obezitate (International
Obesity Task Force) pe un numar semnificativ de pacienti obezi, s-a observat ca laptele
ajuta la scaderea in greutate. O crestere a dozei zilnice recomandate de 300 ml a fost
asociata cu pierderea unui kg de grasime corporala la copii si 2,5 3 kg la persoanele
adulte. Aceste date sugereaza ca daca se vor consuma 2 cani de lapte pe zi se reduce
riscul de obezitate cu pana la 70%.
Este bine de stiut si faptul ca un consum de bauturi carbogazoase gen cola si alte
bauturi indulcite influenteaza negativ efectul pe care-l are laptele asupra siluetei,
pentru ca stopeaza asimilarea corespunzatoare a calciului in organism.
Calciul furnizat de laptele de vaca are, de asemenea, un rol important si in alte
activitati fiziologice vitale, inclusiv coagularea sangelui, contractia muschilor, reglarea
activitatii enzimelor, reglarea presiunii sangelui, si altele. Pentru ca aceste activitati
sunt esentiale pentru viata, organismul foloseste un sistem regulator pentru un control
strict al nivelului de calciu din sange, astfel incat suficient calciu sa fie intotdeauna
disponibil. Ca urmare, atunci cand doza zilnica recomandata de calciu este prea
scazuta, calciul este preluat din oase pentru a mentine nivelul normal in sange.
Vitamina D actioneaza mai mult ca un hormon decat o vitamina, actionand impreuna
cu hormonul paratiroidian (PTH) la mentinerea nivelului de calciu din sange. De
asemenea, participa si la controlul dezvoltarii si diviziunii celulelor. In concluzie,
vitamina D ajuta la fixarea calciului in sange.
Vitamina K furnizata de lapte este necesara pentru mentinerea oaselor puternice.
Vitamina K1 activeaza o substanta denumita osteocalcin, cea mai importanta proteina
anti-colagen din oase. Aceasta fixeaza moleculele de calciu in oase.
LAPTELE BIO - ECOLOGIC
Laptele bio, obtinut de la animale crescute ecologic, are un continut mai ridicat de
vitamina E, acizi grasi esentiali omega 3 si antioxidanti, in raport cu laptele
conventional, arata un studiu realizat de o echipa de la Institutul Danez de Cercetari
Agricole. Studiul a aratat ca vacile crescute ecologic produc lapte care este, in medie,
cu 50% mai bogat in vitamina E comparativ cu laptele conventional. De asemenea,
laptele bio s-a dovedit a fi cu 75% mai bogat in beta-caroten, substanta care se

transforma in corp in vitamina A. Laptele bio are de 2-3 ori mai multi antioxidanti
luteina si zeaxanthina, substante care protejeaza organismul impotriva radicalilor
liberi, asa-zisele chimicale "rele" din sange, care accelereaza imbatranirea. Laptele bio
are un nivel ridicat de acizi grasi omega 3, care previn bolile de inima. Studiul a
concluzionat ca un pahar cu lapte bio pe zi asigura 17,5% din necesarul de vitamina E
pentru femei si 14% din necesarul de vitamina E pentru barbati. Cercetatorii mai
sugereaza ca un pahar cu lapte asigura, in acelasi timp, la fel de mult beta-caroten ca
o portie de legume cum ar fi varza de Bruxelles. Dr. Anne Nugent de la British Nutrition
Foundation considera ca "este important sa incurajam oamenii sa continue sa consume
lapte si produse lactate. Daca se vor indrepta spre un produs bio sau spre un produs
conventional va ramane o chestiune de optiune si preferinta personala".
Lapte pentru sportivi
Dupa ce ai facut sport, doua pahare de lapte sporesc arderea grasimilor si ajuta la
dezvoltarea masei musculare, sustine un studiu publicat in American Journal of Clinical
Nutrition. Cercetatorii de la Universitatea McMaster (Canada), au pus un numar de
barbati sa faca exercitii fizice timp de trei luni. Dupa fiecare antrenament participantii
care au baut lapte au pierdut din grasime iar la final au realizat ca si-au marit masa
musculara.
Barbatii nu aveau inainte de a incepe experimentul conditie fizica. Intr-o perioada de
trei luni ei s-au antrenat in fiecare zi lucratoare cate o ora, deci, un total de 60 ore. Au
lucrat toate grupele de muschi la aparate si nu au beneficiat de un antrenament
special. La incheierea perioadei, cei care au baut de fiecare data, imediat dupa
exercitii, un pahar cu lapte nedegresat si mai tarziu inca unul, au reusit sa acumuleze
mai multa forta musculara. In raport cu cei care obisnuiesc sa bea dupa exercitii
preparate care au la baza carbohidrati sau soia, participantii la studiu au fost cei mai
avantajati. Ei au castigat cu circa 60% mai multa masa musculara decat cei care au
utilizat bauturi cu carbohidrati. Si, de asemenea, tot ei au scapat de mai multa grasime
deoarece cantitatea de calciu adunata in organism i-a ajutat sa o arda mai repede.
Rezultatele studiului sunt considerate a fi valide si pentru femei.
Controversa - lapte crud sau procesat?
In viata luam diverse decizii si se intampla sa ne intrebam daca sunt cele mai
sanatoase. De exemplu, amatorii de lapte crud promoveaza ca fiind sanatos un astfel
de consum, direct de la sursa. Pe de alta parte, autoritatile preocupate de alimentatie
si multi doctori sustin laptele pasteurizat. Laptele crud este acel tip de lapte care nu a
fost supus nici unui proces de modificare. Direct de la vaca (in unele cazuri - bivolita,
oaie sau capra), acesta nu este pasteurizat sau omogenizat.
Contra pasteurizare
Louis Pasteur a descoperit pasteurizarea la jumatatea anilor 1800. Procesarea
alimentelor la temperaturi inalte ucide majoritatea bacteriilor si confera sterilitate, insa
altereaza gustul si minimalizeaza valoarea nutritionala. Laptele este fiert la 62 grade C
jumatate de ora sau 15 minute la 72 grade C. Procesul de pasteurizare modifica si
distruge intr-o cantitate mare proteinele, mineralele, vitaminele, enzimele si antigenii
(substante de natura proteica ce determina in organism aparitia anticorpilor). In
momentul deprecierii acestora, ele se transforma in toxine care necesita a fi
neutralizate si sunt greu de eliminat. Deoarece isi schimba forma si ajung asemenea
unor bucati mici si ascutite de sticla, mineralele pasteurizate pot suprasolicita ficatul si

pot afecta celulele nervoase. Bacteriile care se multiplica in lactatele pasteurizate pot
evolua si ajung sa provoace diferite probleme sistemului digestiv. Nici proteinele
pasteurizate nu sunt laudate, ci dimpotriva, ele favorizeaza la unii oameni acumulari
de acid uric, care duc la inflamarea articulatiilor si la oboseala musculara. Unii
cercetatori afirma ca produsele lactate pasteurizate, in general, pot provoca pana si
osteoporoza sau starnesc aparitia cariilor.
Laptele crud, mai sanatos?
Laptele direct de la vaca, neprocesat mecanic, este considerat de anumiti oameni de
stiinta ca un sprijin al dezvoltarii anticorpilor naturali. Categoric numai in conditiile in
care acesta a fost muls si manevrat conform normelor de igiena. Bacteriile din laptele
crud detoxifica organismul. In plus, el calmeaza si ajuta persoanele subnutrite.
Persoane cu probleme de sanatate s-au simtit mai bine dupa ce au inceput sa consume
lapte crud, in defavoarea celui pasteurizat. In acelasi timp, US Food & Drug
Administration specifica in mod clar ca, oricat de curat a fost recoltat laptele crud, el
nu ofera siguranta. De mentionat ca nu exista studii care sa arate ca bacteriile regasite
in componenta laptelui crud sunt benefice ori periculoase pentru sanatate.
Inima si laptele omogenizat
Omogenizarea difera de pasteurizare. Procedeul sparge formatiunile de grasime care
se aduna la suprafata laptelui (caimac, smantana) cu scopul ca acestea sa nu se mai
separe de lapte si sa nu mai pluteasca. Omogenizarea urmareste prelungirea duratei in
care poate fi consumat laptele astfel incat sa stea cat mai mult pe rafturile din
magazine. Exista cercetari care au demonstrat ca laptele omogenizat constituie un
agent ce poate cauza boli de inima. Acest fapt nu e o noutate. Doctorul Kurt Oster,
seful Sectiei de Cardiologie a Spitalului din Bridgeport (Connecticut, SUA), a studiat 20
de ani si a ajuns la aceasta concluzie. Pe vremea bunicilor nostri, bolile de inima nu
erau atat de frecvente si mai ales nu cauzau atatea decese. In zilele noastre roata s-a
intors. Chiar daca exista multi factori contemporani ce pot provoca aceste boli, ele sunt
des intalnite exact in tarile care au un consum mare de lapte omogenizat, precum
Finlanda sau Statele Unite. Un atac de inima este rezultatul unei lezari arteriale de
lunga durata.
Grasimea laptelui contine o substanta denumita Xantin Oxidoza (XO) care, in cazul
laptelui omogenizat, ataca inima si arterele, provocand probleme cardiovasculare.
Doctorul Esselbacher (Harvard) sustine ca laptele omogenizat, tocmai din cauza XO,
este una dintre cauzele principale ale bolilor de inima, cu indicatia ca in cazul in care
se consuma lapte crud rinichii reusesc sa elimine XO. Laptele omogenizat are
componentele dezintegrate si XO este absorbita direct in sange si ataca arterele.
Femeile insarcinate sunt sfatuite sa nu consume lapte omogenizat ca sa nu expuna
fatul vreunui potential risc.
Siguranta bebelusilor
Cercetatorii au facut studii prin care au comparat sanatatea copiilor hraniti cu lapte
crud cu cea a copiilor hraniti cu lapte pasteurizat. Rezultatele au aratat ca acei copii
care consumau lapte crud erau mai dezvoltati, absorbeau calciu usor si erau mai
rezistenti la boli precum astm, gripa, pneumonie, TBC. Cu toate acestea, cercul
medicilor care considera ca laptele si toate produsele ce au in compozitie acest
ingredient favorizeaza aparitia unor boli se largeste. Exista experimente care au
demonstrat ca laptele crud poate induce dureri de cap, oboseala si bineinteles

probleme cardiovasculare.
Ce gasesti pe rafturi
Pe piata poate fi gasit lapte de consum sub diverse denumiri: pasteurizat, integral
standardizat, demidegresat, omogenizat, smantanit, reconstituit, UHT (lapte procesat
la temperaturi foarte inalte) etc. Destul de multe denumiri. Pentru a intelege mai bine
ce sa alegi de pe raft iata si cateva detalii. Asadar, laptele integral este laptele tratat
termic care, in functie de continutul de grasime, se imparte in doua categorii. Laptele
integral standardizat, care are un continut de grasime de cel putin 3,5% si laptele
integral nestandardizat, care are un continut de grasime ce nu este modificat dupa
mulgere (totusi continutul de grasime nu poate fi mai mic de 3,5%). A doua categorie
este cea reprezentata de laptele semidegresat. Acesta este tratat termic, iar continutul
de grasime a fost redus la cel putin 1,5%. Laptele degresat, si el tratat termic, are
continutul de grasime redus la maximum 0,5%. Singurele modificari admise se refera
la schimbarea continutului natural de grasime prin extragerea sau adaugarea de
smantana sau lapte, imbogatirea laptelui in proteine lactice, saruri minerale sau
vitamine si reducerea continutului de lactoza prin conversia in glucoza si galactoza.
Toate acestea trebuie sa fie inscrise vizibil si lizibil pe ambalajul produsului. Sa fiti
foarte atenti la data de expirare, iar ambalajul sa fie intact si cat mai curat.
Lapte crud sau pasteurizat? Ce riscuri iti asumi? Decizia iti apartine.
Publicat de Blackdark la 04:43 0 comentarii
postare

Linkuri de ntoarcere ctre aceast

Etichete: Lactate
Iaurtul

Iaurtul

Iaurtul - toata lumea il lauda, toata lumea se bucura de beneficiile lui.

Iaurtul integral este un aliment viu, asa cum sunt fructele sau legumele crude. "Iaurtul
este un produs fermentat, obtinut sub actiunea unei microflore specifice bacteriile
Lactobacillus bulgaricus si Streptococus termophilus care se gasesc in stare vie pe
toata perioada de valabilitate a produsului, arata prof. dr Gheorghe Mencinicopschi,
directorul Institutului de Cercetari Alimentare.
Pentru ca laptele sa se acidifieze si sa se transforme in iaurt, ciobanul ii pune "maia" un pic din iaurtul ramas din ziua precedenta care contine bacteriile necesare

fermentarii (streptococus thermophilus si lactobacillus bulgaricus). Pentru a fi de

calitate si a exercita efectele benefice descrise, iaurtul mai
are nevoie de inca doua tipuri de bacterii: bifido bacteria si lactobacilus casei. In circa
24 de ore, iaurtul este gata!
Foarte usor il poti prepara si tu, adaugand in circa 500 ml de lapte o lingurita de iaurt
de calitate, dupa care acoperi vasul si-l lasi la temperatura camerei (circa 25 de grade
Celsius) pentru a fermenta.
Pentru a fi un probiotic de calitate, iaurtul trebuie sa contina intre 100 de milioane si 1
miliard de bacterii vii pe mililitru. De ce atat de mult? Pentru ca aciditatea stomacului
este o bariera foarte eficienta, distrugand o mare parte dintre ele: este nevoie de
foarte multe pentru a fi siguri ca ajung cateva si in colon. Asadar, un iaurt care are
termen de valabilitate foarte lung (saptamani sau chiar luni) a fost prelucrat termic,
distrugandu-i-se tocmai aceste colonii bacteriene atat de sanatoase.
Pe langa gustul placut, valoarea nutritiva si culturile active ale iaurtului au efecte
pozitive asupra sanatatii. In plus, este o sursa de proteine, calciu si vitamina B2. Iaurtul
contine cantitati de proteine si calciu mai mari decat laptele, avand, in schimb, mai
putine calorii. Calciul din iaurtul integral se asimileaza mai bine decat cel din lapte.
Iaurtul cu cereale la micul dejun ne ofera energie pentru ziua care abia incepe. Si tot
iaurtul este o solutie ideala pentru o cina usoara, cu putine calorii: 54 calorii/100 g.
Principalul avantaj al iaurtului este calciul, care se asimileaza mai usor si mai bine din
iaurt decat din lapte. Aceasta deoarece componentele laptelui transformat in iaurt
devin mai accesibile pentru organismul uman. Iaurtul natural contine mai mult calciu
decat laptele integral. 100 ml iaurt ne furnizeaza 190 mg calciu, aceeasi cantitate de
lapte integral 115 mg. In procesul de fermentare, proteinele din lapte sunt
descompuse, de aceea iaurtul se digera foarte usor. In acelasi timp, microorganismele
din iaurt transforma lactoza, astfel incat persoanele cu intoleranta la lactoza pot sa bea
cu incredere iaurt. Iaurtul este si o buna sursa de fosfor, vitamine din complexul B,
grasimi mononesaturate. Datorita continutului sau, iaurtul reduce riscul bolilor
cardiovasculare, previne cresterea colesterolului, tulburarile gastrointestinale si, in
acelasi timp, combate constipatia.
Nu sunt recomandate iaurturile indulcite, fie cu zaharoza, fie cu glucoza sau cu
edulcoranti. Iaurturile cu fructe disponibile pe piata contin fructe conservate, iar
aromele pot fi artificiale. Acestea nu pot fi denumite iaurturi. Conform definitiei, un
iaurt natural nu trebuie sa contina zaharuri adaugate. Este mult mai sanatos sa taiem
in bucati fructele proaspete (mere, capsuni, banane, ananas) si sa le amestecam cu
iaurtul integral. De beneficiile iaurtului ne putem bucura si daca il consumam cu
cereale integrale fulgi de grau sau de ovaz. Iaurtul cu cereale intareste sistemul
imunitar si sustine functionarea normala a sistemului muscular.
Unele persoane prefera iaurturile degresate, altele pe cele grase, din lapte integral.
Totusi, persoanele care fac efort fizic intens ar trebui sa consume iaurt nedegresat. De
asemenea, pentru un plus de savoare si de sanatate, in salatele de legume este bine
sa punem iaurt in loc de maioneza. Iaurtul simplu poate inlocui fara probleme
smantana. Avantajul este ca are mai putine calorii si grasimi decat smantana. Din
nefericire, in tara noastra, consumul de iaurt este destul de scazut, comparativ cu alte
state europene. Astfel, in Romania, consumul de iaurt pe cap de locuitor se ridica la

putin peste 5 kg pe an, in vreme ce bulgarii consuma in jur de 14 kg, ungurii 17 kg,
iar francezii 33 kg.
Publicat de Blackdark la 04:41 0 comentarii
postare

Linkuri de ntoarcere ctre aceast

Etichete: Lactate
Branza

Branza
Branza - un aliment de care se poate bucura orice persoana indiferent de varsta.
Calciu, vitamine, proteine, aport mediu de calorii, gust bun... acestea sunt argumentele
solide pentru care ar trebui sa consumam zilnic branzeturile.
Nutritionistii francezi spun ca branzeturile sunt evitate pe nedrept din cauza grasimilor
si a caloriilor. Potrivit acestora, putem sa mancam atat branzeturi proaspete cu un
continut mediu de grasimi, cat si branzeturi procesate, de tipul cascavalului, dar cu
moderatie. Branzeturile proaspete au un continut mai mic de grasimi si, in consecinta,
mai putine calorii. 100 g branza de capra au 4 g grasimi si 60 de calorii, aceeasi
cantitate de branza proaspata de vaci 7 g grasimi si 110 calorii. Svaiterul insa contine
31 g grasimi si 400 de calorii/100 g, iar branza Camembert 24 g grasimi si 300 de
calorii/100 g.
Se stie ca, de-a lungul vietii, calciul este indispensabil, pentru ca fara el problemele
osoase isi pot face aparitia inca de la varste fragede. In timpul cresterii, scheletul se
mareste, iar nevoia de calciu culmineaza in perioada adolescentei, cand sunt necesare
aproximativ 1.200 mg pe zi. Femeilor li se recomanda sa sporeasca consumul de lapte,
mai ales in timpul sarcinii si alaptarii, deoarece bebelusul ia din organismul mamei
calciul de care are nevoie. In fine, consumul de calciu ramane unul dintre mijloacele
cele mai eficace de a lupta impotriva osteoporozei. Aceasta maladie, caracterizata prin
pierderea de materie osoasa, atinge extrem de rar barbatii, in schimb loveste in plin
femeile aflate la menopauza. Branzeturile sunt campioane in ceea ce priveste
continutul de calciu. 100 g branza ne ofera aproximativ 720 mg calciu. De aceea,
branzeturile trebuie incluse mai ales in dieta femeilor insarcinate si a celor aflate la
menopauza. De un plus de calciu au nevoie si adolescentii. La ei, aportul zilnic trebuie
sa ajunga la 1.200 mg. Din nefericire insa, tinerii nu prea sunt interesati de necesarul
zilnic de calciu si, frecvent, renunta la laptele integral, considerandu-l un aliment
destinat exclusiv copiilor de varsta mica. De asemenea, adolescentii ocolesc
branzeturile deoarece, zic ei, le pun silueta in pericol.
Nici in ceea ce priveste vitaminele, branzeturile nu se lasa mai prejos. Vitaminele A, D,

E, B2 si B12 continute de branza intaresc imunitatea in sezonul rece. In acelasi timp,

vitaminele B12 si D protejeaza sistemul osos alaturi de calciu. De asemenea,
branzeturile sunt o excelenta sursa de proteine. 50 g branza contin aproximativ 10 g
proteine, la fel ca si 50 g carne sau peste. "Alimentatia saraca in proteine are drept
consecinte afectarea celulelor nervoase, intarzierea cresterii in cazul copiilor, tulburari
hormonale, anemie", ne atrage atentia dr Gheorghe Mencinicopschi.
Trebuie sa fiti atenti la cel fel de branza consumati . In branzeturi, in special in cele
topite, se adauga cu generozitate E-uri folosite si la fabricarea carnatilor sau a
salamurilor. Branzeturile mucegaite, atat de preferate de francezi, dar de care romanii
se cam feresc, au o valoare nutritiva foarte mare, cu atat mai mult cu cat in ele nu se
pot adauga E-uri, pentru ca altfel nu s-ar mai forma crusta de mucegai bogata in
vitamina B12.
TIPURI DE BRANZETURI
Branza proaspata Aceasta are cel mai frumos aspect dintre toate. Este cea mai alba,
cea mai moale, cea mai fina si cea mai proaspata! Este bine sa o consumi in maximum
doua saptamani de la data fabricatiei pentru ca apoi nu mai garanteaza nimeni pentru
calitatea ei. In aceasta categorie se incadreaza: mozzarella, branza feta, crema de
branza si rabiola (italiana).
Branza albastra sau mucegaita Este foarte usor de recunoscut si asta pentru ca
mucegaiul oriunde s-ar afla el sare in ochi, cu atat mai mult daca este in ceva ce
urmeaza sa mananci. Ca sa fii mai receptiv cu privire la acest sortiment de branza
trebuie sa stii ca este mucegai nobil. Oamenii care intra in contact cu acesta branza
se impart in doua categorii: cei care au curajul sa o guste si devin dependenti si cei
care se multumesc doar cu privitul, uneori nici macar atat. Tu decizi din ce categorie
vrei sa faci parte. Tipurile de branza mucegaita sunt: Roquefort (Franta), Gorgonzola
(Italia), Stilton (Anglia) si Cabrales (Spania).
Branza puturoasa Este o branza mai speciala pentru ca are un miros insuportabil.
Dar nu tot ce miroase urat este si rau la gust. Mirosul se datoreaza unei bacterii,
Brevibacretium Lines, care se extinde la caldura in special pe suprafata branzei
capatand diverse arome si o culoare roza-portocalie. Suprematia in acest tip de branza
o au francezii asa ca iti recomandam: Epoisses sau Morbier. Poti sa mai incerci si
Redhawk (America) sau Taleggio (Italia).
Branza moale S-ar clasa pe locul doi in topul celor mai aspectuoase branzeturi. Daca
nu prea te dai in vant dupa ea poti sa-ti cumperi o bucata si sa o mananci si in decurs
de doua luni caci nu se strica. Aceasta branza este asa de moale pentru ca retine un
procent destul de mare de apa in pasta. Poti sa incerci: Brie de Nangis, Camembert,
Chatelain, Saint Marcellin (Franta) si Azeitao (Portugalia).
Branza tare Chiar daca arata ca o buturuga, este de fapt branza. Este tare pentru ca se
aplica acelasi principiu ca si in cazul painii: cu cat este mai veche cu atat se intareste
mai mult. Astfel, maturarea acestei branze poate sa dureze nu cateva luni, ci cativa
ani! Incearca: Parmigiano-Reggiano, Pecorino Toscano (Italia), Aged Gouda si Sbrinz
(Elvetia). Ca o concluzie, din 5 tipuri de branza, patru sunt si in Franta. Deci daca vrei
sa mananci branzeturi bune trebuie sa treci pe lista destinatiilor de vacanta si Franta!