Atasamentul este o puternica forma de legatura afectiva si exista in forma

embrionara inca de la nou nascut.

Conform teoriei atasamentului, toti copii se ataseaza de persoanele cu

responsabilitati de ingrijire, indiferent de felul in care sunt tratati.

Copilul se naste cu un set de tipare de comportament caracteristice speciei om.

Scopul atasamentului este obtinera si pastrarea sigurantei. Aceasta siguranta
inseamna la inceput supravietuire urmand ca mai apoi sa se rafineze si sa capete noi
intelesuri mai indepartate de supravietuirea imediata.

In copilarie, atasamentul se formeaza initial fata de parinti urmand ca mai apoi sa se

dezvolte in cursul adolescentei si a restului existentei prin intermediul unor legaturi
noi.

Capacitatea de a acorda si de a cauta protectie este una din principalele caracteristici

ale unei functionari sanatoase. In mod asemanator, capacitatea copilului de a fi
deschis spre nou, de a explora izvoraste tot din legaturile afective securizante din
mica copilarie pentru inceput si copilarie si adolescenta mai apoi. Desigur ca este de
preferat ca tratamentul sa fie adecvat, ca ingrijirea sa fie completata de un
comportament de atasament si copilul sa se simta suficient de securizat incat sa
poata explora lumea din jur pornind de la o baza sigura. Asta presupune din partea
copilului sa interiorizeze mama, sa o conserve in el. Nu este insa necesar ca mama
(sau persoana care ofera ingrijire) sa faca tot ceea ce este omeneste cu putinta
pentru a oferi maximum de siguranta, grija si atentie. O mama buna este aceea care
ofera suficient copilului incat acesta sa dezvolte un atasament securizant. Alfel spus,
o mama buna este aceea care este suficient de buna pentru copilul ei. Atasamentul
copilului fata de alte persoane care-l ingrijesc poate compensa in unele conditii
atasamentul nesecurizat fata de parinti sau chiar lipsa acestuia. Asa se si intampla
adesea cu copii abandonati, institutionalizati sau adoptati.

In mod didactic, sunt deosebite trei feluri de atasament: securizant, angoasant

ambivalent si evitant.

Atasament sigur se dezvolta atunci cand individul are incredere in disponibilitatea

parintilor. El stie ca parintii vor fi langa el si il vor sustine in cazul in care va avea
probleme. De aceea copilul se simte capabil sa exploreze lumea sa caute si sa incerce
lucruri noi.

Atasamentul angoasat ambivalent se dezvolta atunci cand individul nu este sigur

pe protectia si disponibilitatea parintilor de a-l ajuta daca va avea nevoie. Copilul se
agata si cere atentie tot timpul. Are dificultati in a explora lumea externa si se arata
angoasat Aceasta se datoreaza faptului ca uneori parintele este disponibil uneori nu.
Cel mai adesea parintele se foloseste de amenintarea cu separatia sau abandonul in
scop didactic

Atasamentul evitant presupune o lipsa de incredere in faptul ca atunci cand va cere

ingrijiri va si gasi ba din contra, crede ca va fi respins. Se intampla adesea ca aceste
persoane odata ajunse mature vor avea un fals Eu, si nu se vor bucura de dragoste si sprijin
din partea celorlalti. In primul rand pentru ca nu vor cauta aceste lucruri. Rejectile repetate
sau institutionalizarea din copilarie il pot transforma intr-o persoana izolata, ostila sau chiar
antisociala.

Parintii care ofera atentie, ingrijire si o siguranta stabila copilului vor sadi in copii lor un
atasament securizant. Parintii care sunt imprevizibili, transmit duble mesaje, sunt agresivi
sau indiferenti fata de copii lor vor determina la copii forme de atasament nesecurizant.
Studiile au aratat ca o schema de atasament odata pusa la punct este foarte probabil ca va
persista. S-a constat de asemenea ca tipul de atasament al adultului influenteaza
comportamentul de atasament al copilului. Astfel, se pot trage concluzii asupra modului in
care sunt ingrijiti si tratati copii dar si asupra parintilor din tipul de atasament al copilului.
Contrar parerii generale, conditiile socioeconomice si factorii culturali influenteaza
atasamentul copilului doar daca ating capacitatea parintilorde a acorda siguranta si protectie
copilului.

Ataamentul trebuie considerat o nevoie uman n curs de desfurare, mai degrab

dect o dependen copilreasc, care crete pe msur ce noi cretem.
Teoria Atasamentului pune securitatea mai presus de toi ceilali motivatori psihologici,
i susine c legtura de atasament este punctul de plecare pentru supravieuire (Holmes
2001 The Search for The Secure Base). Drept urmare, avem nevoie sa fim atasati de
persoane, de locuri, de obiecte, care ne ofera sentimentul de siguranta.
Diferite studii facute de psihologi renumiti precum Freud sau Melanie Klaine au pus in
evidenta nevoia umana de atasament, plecand de la unitatea sexuala, sau nevoia de
hrana, urmarind nevoia de mangaiere dar si de suport emotional, de caldura. Mary
Ainsworth a identificat deprinderea, sensibilitatea i capacitatea de reacie drept
caracteristicile prinilor care sunt n msur s furnizeze ataament sigur pentru copiii
lor. Cercetarea lui Ainsworth a clarificat faptul c tocmai calitatea comunicrii
nonverbale n relaia de ataament este cea care determin sigurana sau nesigurana.
conceptual de baz sigur i a spus c aceasta a fost mai mult dect apropiere fizic,
include ateptrile copilului din partea parintelui, ateptri care n cele din urm au
forma de hri mentale sau reprezentri.
Uimitor cat de importanta este relatia de atasament a copilului cu parintele, pentru
dezvoltarea sa sigura, pentru dezvoltarea unor relatii sanatoase, a increderii ca va fi iubit
si persoanele din jur nu-l vor parasi pentru a-i produce suferinta. Daca toti parintii ar
cunoaste acest lucru, ma intreb ce tipuri de relatii ar dezvolta cu proprii copii, cat de greu
i-ar lasa cu bunicii, sau la cresa, o perioada mai lunga, ca apoi sa constate trauma
produsa copilului de aceasta separare, de nesiguranta. Modul n care un copil a fost tratat
de ctre prinii lui are o puternic influen aici i este cel mai evident n adulii de mai
trziu atunci cnd sunt bolnavi, speriai sau obosii.Pierderea creeaz valuri de anxietate,
parintii fiind coplesiti de propria lor durere dar si a copiilor.
Atasamentul apare la copil foarte devreme, figura centrala fiind mama. Una dintre
experienele cele mai dureroase pentru un copil este s fie separat de persoana de care s-
a ataat.
Dac pierderea continu (de exemplu, mama se interneaz n spital) copilul trece la o
etap de retragere i apatie nimic nu pare s l intereseze. n cazul n care separarea
continu, se ajunge la stadiul final n care copilul pare desprins de situaie i aciunile
sale sunt mecanice. La reuniune copilul va arta un amestec de uurare, plnset i
resentimente nainte ca relaia s revin la normal. Experiena ocazional de pierdere
sau separare provoac copiilor tristee i perturbare pe termen scurt. Dar pentru copiii
care se confrunt cu separri majore i pierderi regulate, cerintele psihologice sunt mai
dure.
Nu doar absena fizic a unui printe este perceputa ca o pierdere, indiferena
printeasc, lipsa emoional i ameninrile de abandon sunt de asemenea
ngrijortoare.
Copilul poate dezvolta diferite tipuri de atasament(Ainsworth), in functie de
comportamentul parintelui, de disponibilitatea acestuia, de caldura si siguranta
oferitaastfel:
Atasamentul sigur este oferit copilului de comportamentul mamelor care reflecta
sensibilitate, acceptare fara respingere, cooperare si nu control, precum i disponibilitate
emoional si nu deprtare.
Atasamentul evitant mamele care produc ataamentul evitant sunt cele care resping
n mod activ ofertele lor de conectare, au inhibare de exprimare emoional, aversiune
fa de contactul fizic. Drept urmare aceti copii se simt mai degrab fr vlag, dect cu
dorin de mbriare. Copiii evitani rman nemicai de plecarea mamei sau de
returnare.
Atasamentul ambivalent. Au fost identificate dou tipuri de stiluri de ataament
ambivalente: cei care s-au suprat i cei care au fost pasivi.S-a constatat c mamele
acestor copii sunt imprevizibile i adesea nu sunt disponibile. Dei nu resping fizic sau
verbal, nu reacioneaza cu sensibilitate.
Ataamentul dezorganizat poate fi neles ca provenind din interaciunile copilului cu
prinii care sunt nfricotori, speriai sau disociai. Copilul experiemnteaz fric fr
soluie.
Stima de sine i de securitate sunt strns legate avem o prere bun despre noi nine
n msura n care ne simtim parte a unei reele de familie i prieteni i suntem apreciai
n cadrul acelei reele.
Adultii de mai tarziu, au nevoie de o baza sigura interna, au nevoie de contact fizic cu
cei dragi in momente de stres, au nevoie de suport. Altfel apar variante patologice de
comportament pentru a crea aceasta baza sigura, care includ: cheful de a mnca sau
foamea, abuz de substane i auto-vatamare deliberat, care aduc linite dei realizate
ntr-o manier auto-distructiv.
Oamenii cu atasamente sigure se simt suficient de integrai i autonomi s se apropie
fr team i suficient de siguri pentru a da drumul i a tolera separarea. Persoana
evitanta doreste mai mult decat orice intimitate, n timp ce persoanele fizice
ambivalente implora autonomie, dar ambele sunt prea speriate de riscul la care s-ar
expune tinznd spre ceea ce doresc cu adevrat.
Pe termen lung s-a observat cum clientii limit au adesea istorii de ataament
dezorganizate. Ataamentul evitant a fost asociat cu probleme obsesive, narcisiste i
schizofrenice, in timp ce ataamentul ambivalent a fost legat de dificulti isterice sau
actoricesc.
Atasamentul initial pe tot parcursul vieii poate s modeleze comportamentul i
experiena subiectiv a oamenilor.
Rolul terapeutului este de a proteja mpotriva ambivalenei i fraudei, creind o baza de
atasament sigura. Aceast relaie furnizez o baz sigur pentru explorare, dezvoltare i
schimbare.
Oferiti-va o a doua sansa, schimband ceva atunci cand observati ca va atasati de pesoane
care va provoaca suferinta, sau cand nu va puteti atasa de persoanele care va ofera iubire,
siguranta si caldura. Viata este un dar ce merita pretuit cu adevarat, traind-o frumos.
Puteti descoperi impreuna cu terapeutul cum sa faceti acest lucru.

Atitudinea ataant autonom

Aceast categorie se numete i liber-autonom prescurtat F. Persoanele din aceasst categorie
dau dovad de ncredere n sine, toleran la situaii frustrante, respect i capacitate de empatie.
Au contiina propriilor sentimente (negative sau pozitive) i atitudini vizavi de persoanele de
referin, pe care le manifest ntr-un mod echilibrat i potrivit. Nu se identific incontient cu
proprii prini, i privesc n mod realist propria relaie printe-copil, fr a o idealiza. Prinii
acestor aduli au fost adesea la rndul lor persoane cu o atitudine autonom, sau i-au dobndit
autonomia
de-a lungul biografiei prin relaiile cu alte persoane dect cele de referin, cum ar fi cu un
partener, sau cu ajutorul sprijinului psihoterapeutic.
Ca i prini, ei reacioneaz previzibil i potrivit situaiei, la comportamentul ataant al copiilor
lor.
Aceasta forma de atasment presupune in mare parte o incredere si stima de sine foare bine
dezvoltate. Indivizii care dezvolta o asemenea forma de atasament intr-o relatie nu au problem
existentiale in societate si de cele mai multe ori isi rezolva situatiile dificile cu multa increde si
tact, in asa maniera incat sa le fie bine atat lor cat si partenerului de viata.

Atitudinea distant relaional-evitant

Numit i dismissing sau prescurtat Ds. Adulii cu acest tip de ataament i amintesc cu greu
propria copilrie, ceea ce denot refularea multor evenimente. Tind s i idealizeze prinii i
metodele de educaie ale acestora, fra a putea preciza concret situaiile ce i determin la
aceast idealizare. Dimpotriv, ei descriu situaii de lips de sprijin i de respingere (deschis sau
ascuns) a unor nevoi specifice vrstei. Adulii cu o atitudine distant i de evitare, dezmint
importana experienelor pe care le-au avut cu prinii lor n coloratura emoional a
personalitii actuale. Ei denot un nalt grad de dorin de independen, vrnd s rezolve
singuri procvocrile la care viaa i supune. Acetia declar c nu ar fi avut nevoie de sprijin
vreodat motiv pentru care nu au resentimente (tristee sau suprare) dac acest sprijin le-a
lipsit. Copii acestei categorii de aduli se pot baza pe sprijinul lor afectiv i pe adaptarea
printeasc corespunztoare, n ncercarea de a rezolva o problem sau alta. Copii sunt supui
unor ateptri mari din partea prinilor. Rezultatele Interviului Ataamentului Adult au
demonstrat c mamelor din aceast categorie le face mare plcere s simt dependena pe care
copii o au fa de ele. Tot ele sunt ns i acelea care tind s-i ignore copii dac acetia au
nevoie de consolare sau sprijin.

Din aceasta categorie faceam si eu parte pana in momentul in care am ales sa schimb ceva
in viata mea. Primul lucru pe care am ales sa-l schimb a fost chiar modul de perceptie al relatiilor
si al oamenilor cu care intram in contact, de-a lungul timpului cele doua traditii in care am fost
crescut m-au facut sa pierd anumite valori, sa imi pierd increderea in oameni si in primul rand in
mine, m-au facut sa imi distrug stima de sine. Cu timpul cititnd si documentandu-ma am inteles
unde si care era problema, asa ca am inceput sa ma implicin relatii cat mai benefice mie, in care
sa nu fiu dependent de persoana cu care interactionez si care sa imi dezvolte o stima de sine
benefica din punct de vedere personal. In relatiile intime am urmarit ulterior, in timp ce lucram cu
mine sa am in preajma mea femei care nici sa nu fie dependente de mine, dar nici sa nu ma faca
sa ma simt dependent de ele. A fi implicat intr-o relatie sanatoasa inseamna sa iubesti, sa fi iubit
si in acelasi timp sa te simti liber in acea relatie. Inseamna ca tot ceea ce intreprind partenerii
este benefic pentru amandoi. As spune ca cele mai sanatoase relatii sunt cele ONE WAY WIN,
cele in care amandoi au de castigat liniste, incredere si daruire de la partener.
Atitudinea nesigur-preocupat
Se numete i ncurcat/implicat ( en:entangeld-enmeshed) prescurtat E. Persoanele cu
aceast atitudine sunt inundai masiv de amintirile lor din copilrie, acestea mpovrndu-i n
permanen. Problemele i dificultile relaiei cu persoana de referin nu poate fi definitiv
prelucrat i integrat; acestor probleme li se accord o importan exagerat fcnd persoanele
s oscileze ntre stri emoionale de furie i cele de idealizare. Adulii acestei categorii sunt ntr-o
permanen dependen de persoana de referin, din partea creia ei ateapt n continuare
atenie i repararea situaiei. Mamele persoanelor cu aceast tip de ataament sunt adesea
considerate prea slabe iincompetente neputnd oferi aprare sau consolare n situaiile
percepute ca amenintoare de ctre copii. Dac mama (sau alt persoan de referin) nu poate
s ndeprteze teama copilului, acesta se aga n permanen de mam. Copilului i vine greu s
se desprind de persoana de referin, care n slbiciunea ei i parentific n permanen
copilul, acesta trind sentimentul c trebuie s i ngrijeasc mama. Copii acestor aduli sunt
npiedicai prin rsf i/sau creerea sentimentului de vinovie, s se comporte explorativ sau s
i exteriorizeze emoiile de furie, agresivitate, ciud sau manifestrile de libertate. Acest lucru
ngreuneaz dezvoltarea identitii copilului.
Aici apar de cele mai multe ori probleme datorita posesivitatii partenerilor, care datorita
copilariei lor personale, ajung sa nu aiva incredere de nici un fel in partenerii lor, ajung sa se
simta permanent inselati si sa le lipseasca total increderea unei relatii curate si increzatoare.
Pentru acesti oameni este recomandata permanent amintirea faptului ca sunt in siguranta sic a
vor fi mereu in siguranta, ca nu este nevoie de posesivitate pentru a avea un partener fidel si,
parerea mea ar fi ca trebuiesc invatati sa daruiasca sis a primeasca fara agresivitate. Doar cu
blandete si caldura.

Atitudinea ataant neprelucrat

Numit i nerezolvat (en:unresolved) prescurtat U. Persoanele care sufer de pe urma unor
evenimente tragice neprelucrate, sau de pe urma unor abuzuri sexuale sau fizice care nu au fost
prelucrate au adesea copii care manifest tipul de ataament dezorganizat. O posibil explicaie
ar fi faptul c persoanele de referin care au suferit traume nu pot oferi protecie copiilor lor,
ns prin manifestarea de ctre prini a unei frici obsesive acetia activeaz comportamentul
ataant al copiilor lor, care nu pot s i explice atitudinea derutat i nfricoat a persoanei
adulte de referin. Dac printele traumatizat i i neglijeaz copilul,l abuzeaz, i provoac
sentimente de ruine, etc, acesta nu mai este instan aprtoare a copilului ci devine nsui surs
de team i pericol pentru copil. i aceti aduli i parentific exagerat copii. Mamele cu
atitudinea ataant de acest tip las conducerea relaiei printe-copil la bunul plac al copilului.
Acest fapt conduce la nclcarea sarcinilor dintre generaii, copii simindu-se adesea obligai s
se ngrijeasc de binele material i psihic al prinilor lor.
Atitudinea ataant neclasificat
n cadrul cercetrilor legate de AAI se discut introducerea unei noi categorii pentru atitudini nc
neclasificate. Numit i Cannot classify (CC) aceasta se caracterizeaz prin:
Pe parcursul Interviului Ataamentului Adult persoanele din aceast categorie oscileaz ntre tipul
preocupat i cel distanat fr a lsa s se recunoasc o strategie clar. Persoanele descriu
experiene traumatice grave. Au o atitudine profund negativ fa de ataament n general.
Dispun de strategii contradictorii de gndire i prelucrare

Stilul ambivalent-anxios: se manifesta ca fiind foarte posesiv in relatie. La reluarea contactului intrerupt chiar si pe

durata scurta, reproseaza foarte mult. Aceste persoane sunt sufocante si au o problema in a respecta limitele,

granitele psihologice in relatie. TInd sa se contopeasca efectiv cu cealalta persoana, lucru ce poate fi

inspaimantator pentru ceilalti. In termenii diagramei relationale, se poate sintetiza ca acestui stil de atasament ii

este proprie viziunea EU Nu sunt OK Tu esti OK.

Stilul dezorganizat: au dificultati in mentinerea relatiilor, au multe indoieli, si simt nevoia unei mdoulari externe a

emotiilor si trairilor. Acuza frecvent depresii si anxietate. In termenii diagramei relationale, se poate sintetiza ca

acestui stil de atasament ii este proprie viziunea EU Nu sunt OK Tu Nu esti OK.

Stilurile de atasament fiind o rezultanta a relatiilor cu figura de atasament din copilarie se constata a fi tipare de

comportament ( algoritm) pe care persoana le-a deprins pe parcurs si le-a internalizat in inconstient, ca fiind cea

mai buna metoda pe care a gasit-o pentru a face fata stresului interior si mediului extern. Astfel, stilurile de

atasament pot fi considerate ca metode se aparare, de supravietuire, de cooperare, de comunicare, de obtinere a

sentimentului de siguranta interioara sau doar de manifestare a lipsei acestuia. Stilurile de atasament se pot

corela si cu simbiozele pe care suntem tentati sa le construim precum si cu sistemul racket.

Atasamentul reprezinta acea legatura puternica si specifica, de natura emotionala si

relationala, care se instaureaza intre doua persoane si ale carei radacini pot fi gasite in
relatia formata intre mama si copil inca din primele momente ale vietii acestuia.

La inceputul vietii, a fi hranit este echivalent cu a fi iubit. Nevoile biologice legate de

hrana sunt prezente alaturi de alte necesitati fundamentale: de a fi iubit, hranit cu
dragoste, dorit si acceptat pentru ceea ce esti.

Copilul se ataseaza de adultul cu care a avut cel mai intens contact in primele luni de
viata si la care a gasit sprijin, aparare si linistire atunci cand s-a aflat intr-o situatie de
pericol.

J. Holmes spune ca teoria atasamentului este o teorie spatiala cand sunt aproape
de cei pe care ii iubesc ma simt bine, cand sunt departe ma simt singur, anxios si
trist.

Atasament inseamna, in esenta, apropierea preferentiala, dezinteresata si

partial inconstienta a unei persoane de o alta.
Daca relationarile noastre timpurii au fost problematice, este foarte probabil ca si cele
din viata de adult sa aiba elemente similare, sa urmeze acelasi tipar.

Tipul de atasament pe care un copil il va dezvolta de la nastere si pe tot parcursul

copilariei va depinde in mare masur de modul in care parintii sau alte figuri
parentale il trateaza.

Pe baza acestor interactiuni, se vor structura diferitele forme de atasament:

securizant sau sigur, anxios evitant, anxios ambivalent si dezorganizat.

Atasamentul anxios-evitant
Acesta se dezvolta atunci cand am avut parte de parinti distanti si se caracterizeaza
printr-o inhibitie activa a nevoilor de atasament ca un raspuns la refuzurile fizice si
emotionale venite din partea acestora.

In cazul copiilor cu tipar de atasament evitant au predominat figuri parentale

care nu au raspuns cererilor lor emotionale.

Acest tipar este rezultatul unei respingeri constante a copilului, ori de cate ori acesta
se apropie pentru a primi confort si protectie.

Datorita fricii de a nu fi iarasi deziluzionati, acesti copii vor avea tendinta de a-si
reprima nevoile si emotiile, vor incerca a se arata cat mai putin vulnerabili si in
nevoie.

De asemenea, copilul isi va construi propriile sale experiente, bazand-se doar

pe sine insusi, fara a astepta iubire sau ajutor de la altii, incercand sa fie
autosuficient chiar si n plan emotional, construindu-si astfel un sine fals sau o
personalitate narcisica.

Astfel vor aparea nesiguranta in explorarea lumii inconjuratoare, o perceptie a

separarii ca fiind previzibila, tendinta de evitare a relatiilor datorita fricii de
respingere si o aparenta incredere in sine.

De asemenea, putem avea sentimente pozitive despre sine si negative despre

ceilalti. Emotiile predominante vor fi cele de tristete si durere.

Acest tipar genereaza disconfort in intimitate si in relatiile de apropiere. Avand acest

stil de atasament, vom manifesta comportamente si atitudini conflictuale si
contradictorii, secventiale sau simultane.

Vorbim aici despre zambet asociat cu agresivitate, fericire ce alterneaza cu furie,

plans, iubire cu pedeapsa.

Atasamentul anxios-ambivalent
Acest stil genereaza incertitudine fata de disponibilitatea de atasament a persoanei
dragi si fata de ajutorul pe care l-am putea primi daca avem nevoie.

Din aceasta cauza, explorarea mediului va fi incerta, ezitanta, incarcata cu anxietate,

iar copilul va simti teama de separare. Copiii din aceast grupa se manifesta
tematori si dependenti de persoana de referinta.

Copilul ambivalent este greu de consolat, este in permanenta anxios fata de pozitia
mamei si pare prea coplesit pentru a putea explora.

Este in permanenta preocupat sa ghiceasca in ce stare se afla persoana de

incredere, care este dorinta si vointa acesteia pentru a se putea adapta
corespunzator. Acest lucru duce la o limitare a curiozitatii si a comportamentul
explorator al copilului.

Acest tipar de atasament este caracterizat de o figura parentala care in anumite

situatii este disponibila iar in altele nu, de asemenea de frecvente separari si uneori
chiar amenintari cu abandonul, folosite ca mijloace punitive si coercitive.

Acest stil de atasament se caracterizeaza prin nesiguranta in explorarea lumii

inconjuratoare, neliniste data de separari indelungate, teama de abandon,
neincredere in propriile capacitati si totodata mai multa incredere in capacitatile
altora. Emotia predominanta va fi vinovatia.

De asemenea, putem dezvolta sentimente negative despre sine si pozitive

despre ceilalti (eu am gresit, este vina mea si nu a lui).

Trairile se caracteriza prin incredere in persoana care protejeaza, dependenta de

aceasta persoana, iar in opozitie credinta ca desi eu nu valorez nimic, totusi cineva
ma iubeste. Drept urmare facem orice si ne putem in orice situatie ca sa pastram
acea persoana.

Comportamentele vor fi evitante, vom resimti teama in relatiile noi, o aparenta

lipsita a curiozitatii si vom avea o teama profunda de separare de cealalta
persoan protectoare.

Corectarea atasamentului anxios

Este mai usor sa cresti sanatos un copil decat sa repari un adult disfunctional. Mediul
familial in care se dezvolta copilul trebuie sa-i asigure acestuia o baza sigura de
dezvoltare, un context de viata securizant si sanatos, iubire, caldura, protectie,
sustinere si educare necesare fiecarei etape de dezvoltare.

Relatia trebuie sa aiba la baza acel acordaj afectiv, acea rezonanta pe aceeasi
lungime de unda afectiva dintre mama si copil ce-si va pune amprenta asupra
psihicului, personalitatii si afectivitatii copilului, si prin urmare si a adultului
care va deveni.
Totodata, reflectarea profunda asupra modului in care tiparele influenteaza prezentul,
modificarea atitudinii relationale precum si schimbarea afectelor la nivel cognitiv si
comportamental pot avea ca rezultat integrarea trecutului si prezentului intr-un tipar
de aceasta data functional.

Stilul de atasament anxios poate fi depasit in cadrul unei terapii. Psihoterapeutul va

prelua rolul persoanei de referinta, intr-un cadru securizant.

Procesul terapeutic furnizeaza o baza sigura de elaborare, favorizeaza

dezvoltarea acelei activitati reflexive care poate permite individului adult sa se
elibereze de mostenirea experientelor neplacute.

Tulburari de atasament cauzate de atasament parental

Ce poate cauza tulburarile reactive de atasament?

Ce semne si simptome apar la majoritatea tulburarilor de atasament
Tulburarea reactiva de atasament
o 1. Tulburarea reactiva de atasament inhibata
o 2. Tulburarea reactiva de atasament dezinhibata
Semne si simptome ale tulburarii reactive de atasament
Ce poti face

Atasarea parentala poate avea ca rezultat, uneori, o tulburare destul de

grava. Copiii care sufera de tulburari de atasament nu reusesc sa se
conecteze, din punct de vedere afectiv, cu alte persoane, nu pot sa isi
gestioneze propriile emotii, nu au incredere in propria persoana, le este
frica sa se apropie emotional de o alta persoana si sunt, cateodata, maniosi
fara nici un motiv si au nevoie sa se afle, intotdeauna, in control (Un copil-
problema). Un copil cu o astfel de tulburare se simte nesigur si singur si
dezvolta o personalitate timida.

Intr-adevar, nu toti copiii care sunt crescuti in ambientul de atasament

parental dezvolta tulburari asociate lui, dar cei care o fac ajung sa aiba
probleme foarte mari de-a lungul vietii. Atasarea parentala se bazeaza atat
pe interactiunea dintre parinti si copii, cat si intre cei doi adulti. De obicei,
tulburarile de atasare apar atunci cand parintii nu se mai inteleg, la un
moment dat in viata, cand copilul inca se afla la o varsta frageda
(Problemele copilului fara un parinte). Astfel, el crede ca are vreo vina cu
privire la ceea ce se intampla in jurul lui si, prin urmare, se inchide in sine si
dezvolta anumite probleme legate de personalitate. Daca cei mici se simt, pe
o perioada relativ lunga, abandonati, izolati, fara a putea face ceva si nu le
mai este oferita afectiune (indiferent de motiv) ei vor invata ca nu pot sa
depinda de alte persoane, iar lumea reprezinta un loc infricosator si, mai
ales, periculos.

Ce poate cauza tulburarile reactive de atasament?

Acestea si alte tipuri de tulburari de atasament apar atunci cand copilul
simte ca nu este in stare sa se conecteze cu parintii sau cu o persoana draga
din jurul lui. Motivele pentru care poate aparea acest lucru sunt:

Atunci cand copilul plange, nimeni nu ii ofera suport si nu ii raspunde

mesajului.
Un copil este abuzat.
Copilul se afla in spital sau este separat de catre unul sau ambii
parinti.
Daca un copil trebuie sa astepte, timp de cateva ore, sa i se faca
mancare.
Nu exista un echilibru si o siguranta, adica cel mic primeste, uneori,
ceea ce isi doreste, iar, alteori, nu. (Tu ce stil parental ai adoptat?)
Atunci cand copilul primeste atentie doar in momentele cand afiseaza
comportamente extreme.
Parintele sufera de o depresie si este indisponibil din punct de vedere
emotional. Sau unul dintre parinti are o boala sau este dependent de o
anumita substanta.

Poate multi dintre noi nu ne dam seama, dar copilul percepe lumea intr-un
mod diferit fata de noi. Chiar si un moment de neatentie poate sa produca
reactii negative asupra acestuia, deoarece el crede ca parintii nu il iubesc
sau nu sunt disponibili pentru el, punand alte lucruri pe primul loc. Astfel,
copilul creste crezand ca lumea este un loc nesigur, in care el se afla, pur si
simplu, singur impotriva tuturor.

Ce semne si simptome apar la majoritatea tulburarilor de

atasament
Evita, adeseori, contactul vizual.
Nu zambeste.
 Plange, fara a il putea opri.
Te respinge atunci cand incerci sa il alini si sa te conectezi emotional.
Pare sa nu il intereseze atunci cand pleci sau vii langa el.
Nu mai este interesat de jocuri sau jucarii.
Petrece mult timp consolandu-se pe el insasi.

Este bine de stiut faptul ca simptomele care apar la tulburarile de atasament

sunt foarte similare cu cele ale Tulburarii hiperkinetice cu deficit de
atentie (THDA), autism si alte conditii similare.

Tulburarea reactiva de atasament

Exista doua tipuri de tulburare reactiva de atasament: inhibata si
dezinhibata. Indiferent ca vorbim de cea inhibata sau de cea dezinhibata, ele
nu apar peste noapte, ci dureaza ani de zile pana tulburarile se dezvolta.

1. Tulburarea reactiva de atasament inhibata

Copiii care sufera de aceasta tulburare sunt extrem de inchisi in sine si
resping orice tip de afectiune din exterior. Adeseori, ei sunt foarte detasati
din punct de vedere emotional si nu raspund, aproape niciodata, la suportul
afectiv. Cu toate acestea, copiii acestia sunt constienti de ceea ce se intampla
in jurul lor, doar ca aleg sa nu reactioneze. In cazurile mai grave este posibil
ca cel mic sa raspunda in mod agresiv atunci cand simte ca ii este oferita
afectiune.

2. Tulburarea reactiva de atasament dezinhibata

Aceasta forma de tulburare se manifesta destul de diferit fata de cea
inhibata. Copiii cauta afectiune in oricare alta persoana decat parintii lor.
De cele mai multe ori, apar, la acesti copii, probleme de dezvoltare psihica si
se comporta cu mult sub varsta pe care o au. Spre deosebire de cea inhibata,
cei mici sunt foarte dependenti de oameni si pot dezvolta chiar si o anxietate
daca nu au o persoana cu care sa se ataseze.

Semne si simptome ale tulburarii reactive de atasament

In principal, sunt cam aceleasi simptome ca la orice alt tip de tulburare de
atasament, doar ca aici sunt, de obicei, mult mai agravate. De cele mai
multe ori, apar chiar si probleme de dezvoltare. Aceasta conditie este
comuna printre copiii care au fost abuzati, traiesc in orfelinate sau tipul de
educatie primit de la primit de la parinti s-a schimbat brusc, din cauza
diferitelor probleme ale acestora.
Semnele si simptomele care pot indica o tulburare reactiva de atasament
sunt:

Probleme de control. Copiii cu aceasta conditie se chinuie foarte

mult sa ramana in control, incercand sa isi ocupe timpul, in mod
inconstient, pentru a nu se simti neajutorati. De obicei, acestia nu
asculta de parinti, sunt sfidatori si cauta scuze, cu argumente, la orice
actiune pe care o fac.(Cum sa-ti faci copilul sa inteleaga mesajele pe
care vrei sa i le transmiti)
O aversiune catre afectiunea fizica si atingere. Acestia percep
atingerea si afectiunea ca fiind o amenintare, iar, ca un mecanism de
aparare, cand sunt atinsi, vor spune AU sau se vor supara, in mod
brusc, din cauza acestei actiuni.
Probleme legate de manie. Uneori, fiind constienti ca nu pot face
rau, fizic, unei persoane, vor incerca sa o stranga mai tare de mana
sau sa provoace durere atunci cand sunt imbratisati. Asadar, din
cauza la ce au patit, acestia se simt nevoiti sa provoace durere
persoanelor din jurul lor, pentru a putea rasplati cu aceeasi
moneda.
Nu sunt vizibile emotiile. Este posibil ca acestia sa fie
subdezvoltati, cu privire la constiinta, si nu arata emotii precum vina,
regret si altele.
Simt nevoia sa isi pedepseasca parintii, din punct de vedere
emotional. Uneori, copiii care sufera de o tulburare reactiva de
atasament simt nevoia sa isi exprime emotiile si sentimentele catre un
strain, iar cand vine vorba de parinti acestia ii resping pe toate
planurile.

Ce poti face
Atuul principal pe care un astfel de parinte trebuie sa il aiba este rabdarea si
predispunerea la efort, atat fizic cat si psihic. Tulburarile de atasament,
indiferent de tipul lor, pot fi reparate, daca parintii raman calmi si
interactioneaza, pe cat posibil, cu cei mici, deoarece ei trebuie sa le
demonstreze ca se afla intr-un loc sigur si plin de afectiune, in care pot avea
incredere in adulti. In plus, este esential ca asteptarile tale sa fie realiste si
sa sarbatoresti, cu o recompensa, fiecare pas pozitiv pe care il face copilul.
.(Cum sa-ti faci copilul sa inteleaga mesajele pe care vrei sa i le transmiti)

Asculta, vorbeste si joaca-te cu cel mic. Incearca sa petreci cat de mult timp
poti cu acesta si pune-l, intotdeauna, pe primul loc. Chiar daca poate parea
greu, incearca sa te deschizi emotional copilului, iar, ca un efect in oglinda,
acesta va face acelasi lucru.
amentul-liant dintre mama si copil este responsabil pentru:
- Abilitatea de a mentine un echilibru emotional
- Capacitatea de a fi impacat/fericit cu tine insuti si cu ceilalti
- Succesul sau esecul viitoarelor relatii intime
- Capacitatea de a-ti reveni dupa un esec, o dezamagire, o deceptie etc.

Cercetarile efectuate de neurologi (RMN) privind influenta atasamentului-liant ne arata

de ce foarte multi oameni au dificultati de comunicare atat in viata profesionala cat si in
cea intima. Astfel intelegem de ce o relatie valoroasa pentru un individ nu evolueaza, nu
reuseste sa depaseasca obstacolele sfarsind prin a se destrama.
Studiile au scos la iveala faptul ca interactiunea copil mama va determina un
atasament solid in care adultii sunt constienti de emotiile si sentimentele celorlalti. De
asemenea, studiile amintite vorbesc si despre atasamentul nesigur in care comunicarea
esueaza. Aceleasi studii concluzioneaza faptul ca o relatie adulta sanatoasa este
dependenta de abilitatea celor doi de:
- A gestiona stresul
- A fi in armonie cu propriile emotii
- A folosi limbajul nonverbal
- A ierta si reconstrui relatia

Acelasi studiu a mai descoperit ca atasamentul nesigur poate fi cauzat de abuz dar la fel
de bine poate fi determinat si de singuratate si izolare.

Creierul copilului este profund influentat de acest atasament liat care ia nastere o data
cu prima dragoste a copilului. Cand mama reuseste sa gestioneze stresul copilului, sa-i
ofere liniste, sa empatizeze cu acesta intelegandu-i starile, cand reuseste sa se bucure
impreuna cu el si sa-l invete ce inseamna iertarea copilul traieste atasamentul sigur. O
fundatie solida a unui atasament solid ii ofera copilului incredere in sine, optimism si
confort in fata obstacolelor vietii. Ca adult acesta va fi flexibil, creativ, increzator si
optimist.

Atasamentul solid ne dezvolta abilitatea:

- De a ne simti in siguranta
- De a explora lumea
- De a gestiona stresul
- De a fi echilibrati din punct de vedere emotional
- De a ne simti confortabil si in siguranta
- De a gasi sensul vietii noastre
- De a avea asteptari sanatoase de la relatiile cu ceilalti

Atasamentul liant este la fel de unic ca fiecare dintre noi. Persoana pentru care
dezvoltam acest tip de atasament nu trebuie sa fie perfecta, nu este obligatoriu sa fie
mereu in rezonanta cu emotiile noastre dar ajuta foarte mult daca copil simte
disponibilitatea permanenta a adultului de a empatiza.

Teoria atasamentului este acum una dintre cele mai promitatoare teorii ce
conceptualizeaza relatiile de iubire din viata adulta si subliniaza tendinta oamenilor de a
dezvolta si mentine legaturi emotionale puternice cu persoane semnificative.
Aproape fiecare aspect al experientei umane este influentat puternic de calitatea acestor
legaturi. In cuplu, o legatura de atasament definita ca sigura este o relatie activa,
afectuoasa si reciproca in cadrul careia partenerii ofera si primesc in mod reciproc
apropiere, confort si siguranta. Aceste legaturi nu se bazeaza doar pe simplul
altruism reciproc ci mai degraba pe o interdependenta profunda la nivel psihologic si
fiziologic. Teoreticienii atasamentului au subliniat faptul ca, poate din cauza acestei
interdependente, incidentele in care un partener raspunde sau, respectiv, esueaza sa
raspunda in momentele sensibile de nevoie emotionala urgenta par sa influenteze in
mod disproportionat calitatea relatiei.

Evenimentele negative legate de atasament, in special evenimentele de abandon sau

tradare, cauzeaza adesea perturbari aparent ireparabile in relatiile intime, apropiate.
Multi parteneri vin la terapie nu doar intr-un stadiu avansat de distres relational
generalizat ci si cu obiectivul de a realiza o inchidere a unor astfel de evenimente, cu
ajutorul careia sa poata regasi si restabili intimitatea si increderea care au fost pierdute.
Totusi, in timpul procesului terapeutic, aceste evenimente, pe care le-am numit rani de
atasament, ies adeseori la iveala intr-o maniera foarte vie si intensa din punct de vedere
emotional, foarte asemanator cu flash-urile traumatice si coplesesc emotional
partenerul ranit. Atunci cand celalalt partener esueaza si nu reuseste sa raspunda intr-un
mod reparativ care sa ofere reasigurari sau cand partenerul ranit nu poate accepta
aceste reasigurari, rana se intensifica. Pe masura ce cuplul experimenteaza esec dupa
esec in incercarile lor de a trece mai departe si de a depasi astfel de rani si de a repara
legatura emotionala dintre parteneri, disperarea si indepartarea lor unul de celalalt se
adancesc.

Astfel, retragerea emotionala a unui partener de langa sotia sa in timp ce ea sufera din
cauza unei pierderi de sarcina precum si refuzul sau ulterior de a discuta acest incident
devine o tema recurenta a dialogului purtat in cuplu si blocheaza dezvoltarea unor
interactiuni pozitive noi.

In acest articol discutam ranile de atasament ca un construct care poate fi folositor in

intelegerea impasurilor, blocajelor si proceselor de reparare in relatia de atasament. In
special intelegerea naturii anumitor blocaje in terapia de cuplu creste probabilitatea ca
interventiile sa conduca la schimbari semnificative si de durata mai degraba decat la
imbunatatiri temporare si limitate, asa cum se intampla adeseori.

Literatura specifica terapiei de cuplu a incercat de curand sa abordeze si sa gestioneze

tipurile speciale de tradari sau traume relationale care fac mult mai dificila repararea
legaturii emotionale. Au existat foarte multe discutii privitoare la infidelitate, de exemplu,
si la modul in care putem sa ajutam cuplurile sa gestioneze astfel de evenimente.
Literatura bazata pe subiectul iertarii este relevanta. Totusi, intelegerea evenimentelor
negative care necesita iertare este foarte redusa iar aceasta este adeseori definita mai
degraba ca un proces intrapersonal decat interpersonal. De asemenea, perspectivele
asupra iertarii nu au fost integrate in teoriile mai largi ale relatiilor de cuplu. Poate ca
rezultat al acestei lipse a unui cadru teoretic mai larg exista prea putin consens cu privire
la elementele critice ale iertarii precum si cu privire la modul in care si motivele pentru
care anumite tipuri de incidente negative afecteaza relatiile in moduri specifice.

Conceptul de rana de atasament nu se concentreaza atat de mult asupra

continutului specific al unui eveniment dureros cat mai degraba asupra
semnificatiei acestui eveniment din punct de vedere al atasamentului. Unele
incidente care implica anumite tipuri de infidelitate pot fi experimentate ca rani de
atasament in timp ce altele nu. Conceptul de rana de atasament provine dintr-o anumita
perspectiva teoretica asupra relatiilor. Aceasta perspectiva, in afara de relevanta sa
conceptuala generala ca teorie a iubirii in viata adulta si de cantitatea din ce in ce mai
mare a dovezilor empirice favorabile pare de asemenea sa fie un cadru conceptual
potrivit in mod special pentru tipul de evenimente emotionale pe care ne-am propus sa le
discutam aici.

Teoria atasamentului a fost denumita o teorie a traumei (relationale) datorita

faptului ca subliniaza dificultatile emotionale extreme pe care le produc izolarea si
separarea emotionala, in special in momentele de vulnerabilitate crescuta. Acest
cadru teoretic ofera o explicatie pentru motivul din cauza caruia anumite tipuri de
evenimente devin si dobandesc o importanta cruciala in relatii precum si o intelegere a
caracteristicilor-cheie ale unor astfel de evenimente, a modului in care afecteaza o
anumita relatie de cuplu si a modului in care ele pot fi optim rezolvate.

Conceptul de rana de atasament a provenit din observarea impasurilor care apar in

procesul terapeutic in lucrul cu acele cupluri a caror relatie s-a imbunatatit dar care nu au
depasit distresul relational. Cercetarile recente sugereaza ca EFT are o rata de succes
mai mare decat alte abordari validate empiric (70%-73% dintre cupluri nu mai raporteaza
distres la finalul terapiei) si are o rata mai scazuta a recaderilor. Oricum, intelegerea
factorilor care limiteaza eficienta interventiilor si abordarilor terapeutice este o actiune
importanta atat pentru EFT cat si pentru celelalte modele ale terapiei de cuplu.

Observarea procesului terapeutic in terapia cuplurilor care nu au raspuns optim

terapiei evidentiaza un model (tipar) clar. Cu cat partenerul retras (evitant) devine mai
accesibil iar terapeutul incepe sa il incurajeze pe celalalt partener, care este mai ostil, sa
aiba mai mult curaj si sa riste mai multa incredere, un incident incarcat emotional care de
cele mai multe ori a fost descris la inceputul terapiei devine elementul central al sedintei.
Pe masura ce terapeutul sustine cresterea increderii in nevoile de atasament si
vulnerabilitatile asociate acestora, unul dintre parteneri contracareaza si se intoarce
inapoi la un anumit incident de tradare in timp ce celalalt partener il respinge sau poate
chiar nici nu isi mai aminteste respectivul incident. Uneori, la prima vedere, acest
incident pare sa fie nesemnificativ, dar evoca raspunsuri emotionale si tipare de
interactiune care forteaza si contracteaza relatia, blocand progresul acesteia, tipare cum
ar fi invinovatire/ aparare. Am observat ca atunci cand partenerii descriu aceste rani
ei folosesc limbajul specific traumei si vorbesc in termeni de viata-sau-moarte. Ei
vorbesc despre izolare si abandon. Este descrisa o tradare a increderii din trecut, iar
partenerul care a fost ranit adopta o atitudine de nu mi se va mai intampla niciodata,
refuzand sa riste sa devina din nou vulnerabil in fata celuilalt. Atunci, celalalt partener
devine furios sau se retrage. Daca terapeutul nu gaseste modalitati de a ajuta cuplul sa
gestioneze aceasta tradare perceputa a increderii, cuplul nu va putea reusi sa creeze
ciclurile pozitive de interactiune si evenimentele de conexiune emotionala care apar in
sedintele de lucru ale cuplurilor cu succes mai mare al terapiei.
Dupa efectuarea unor studii care au durat cel putin 25 de ani s-a ajuns la concluzia ca in cupluri exista 3
feluri de atasament: anxios, evitant si securizant. In randurile urmatoare vom detalia primul tip de
atasament, cel anxios, urmand sa le dezbatem si pe celelalte in alte articole. Asadar, ce este si cum se
manifesta atasamentul anxios?

CALITATI ALE TIPULUI DE ATASAMENT ANXIOS

Persoanele cu astfel de atasament sunt foarte afectuoase, dornice de intimitate. Simt imediat cand relatia cu
partenerul se afla in pericol in cel mai mic pericol. Si se alarmeaza, nu neaparat pe masura pericolului
existent. Dar asta este dovada ca isi doreste sa fie alaturi de partener, intr-o relatie stabila si de efectiune
reciproca. Lucru care nu e deloc rau. Este ceea ce ne dorim cu totii, intr-un fel sau altul. Daca partenerul
il/o asigura ca relatia lor nu este in pericol, dispare anxietatea din acel cuplu. Daca aceasta asigurare a
partenerului lipseste, atunci anxiosul va face tot ce-i sta in puteri asa incat sa se restabileasca
echilibrul. Anxiosul are o parere proasta despre el, se simte vinovat si pentru greselile celorlalti. Nevoile lui
nu primeaza.

DEFECTE ALE TIPULUI DE ATASAMENT ANXIOS

Desi anxiosul pare permanent indragostit, sunt si lucruri negative ce tin de acest tip de atasament:
manipularea, gelozia, dependenta. Permanenta cersire dupa afectiunea partenerului conduce in unele situatii
la manipulare. Partenerul se simte obligat sa raspunda la afectiune intr-un mod similar. In alte situatii se
declanseaza forme acute de gelozie pana acolo incat anxiosul isi supravegheaza comoara (partenerul) cu
atentie sufocanta. Atentia permanent indreptata catre partener il face pe anxios dependent. Nu mai face
nimic altceva decat sa caute atentia acestuia si devine obositor. Partenerul simte ca nu mai poate duce o
asemenea povara si, desi nu asta isi doreste, paraseste relatia pentru a obtine o senzatie de eliberare.